Training Course PANHERA

Erasmus + programme
Strategic Partnerships. Key Action 2. Sector: Adult Education

PROJECT NUMBER: 2018-1-RO01-KA204-049274
Pilgrims Accommodation and New Host Expertise in Rural Areas
O2: Training Course
Cuprins
1.1. Turismul.................................................................................................................................2
1.2. Tipologii și motivații turistice.................................................................................................6
1.3. Transport și turism..................................................................................................................9
1.4. Relația dintre transport, recreere și turism............................................................................13
1.5. Locul peisajului în geografia turistică: o evaluare critică......................................................17
1.6. Circuite turistice culturale: mărfuri, locuri și consum...........................................................20
1.7. Turismul ca marfă.................................................................................................................25
1.8. Locuri și spații turistice........................................................................................................27
1.9. Firma de turism: procesul muncii.........................................................................................30
1.10. Turismul și teoria reglementării........................................................................................33
1.11 Pelerinajul în lumea de azi............................................................................................................36
Capitolul II Marketing pentru ospitalitate și turism..............................................................................42
2.1. Marketing și ospitalitate turistică...............................................................................................42
2.2. Caracteristicele serviciilor de marketingului turistic..................................................................48
2.3. Rolul marketingului în planificarea strategică...........................................................................51
2.4. Atragerea clienților și comunicarea valorii și publicității clienților...........................................53
2.5. Promovarea produselor turistice: relații publice și promoții de vânzări.....................................58
1
Erasmus + programme
O2: Training Course
1.1. Turismul
Călătorii, plecări, întoarceri acasă, vizite turistice, plajă, suveniruri, peisaje, recreere,
experimentare, învățare, relaxare, povestiri: toate acestea sunt activități și experiențe care
definesc din ce în ce mai mult viața indivizilor, cel puțin în zonele cele mai dezvoltate ale
lumii. Indiferent dacă împărtășim aceeași înțelegere a turismului sau dacă există pentru toți o
industrie turistică clar definibilă, impactul fenomenului turistic asupra modului în care ne
trăim viața în secolul al XXI-lea este evident.
Prin urmare, o conceptualizare adecvată a turismului necesită în mod clar trecerea
dincolo de restrânsul concept economic. În mod evident, este nevoie să tratăm despre relațiile
de agrement, recreere și turism și relația acestora cu celelalte practici și comportamente
sociale. După cum a observat Parker1, prin studierea în ansamblu a timpului liber al omului, în
ansamblu se dezvoltă cele mai complexe explicații legate de viața acestuia. Acest lucru se
datorează faptului că societatea nu este împărțită în sportivi, telespectatori, turiști etc. Unii
oameni fac toate aceste lucruri.
Mai mult, Featherstone2 a susținut că cercetarea turistică ar trebui să fie studiată din
perspectivă socială: „Semnificațiile unui anumit set de opțiuni de petrecere a timpului liber ...
pot fi făcute inteligibile numai prin înscrierea lor pe o hartă a câmpului social definit de clasă,
a practicilor de agrement și stil de viață în care semnificațiile lor sunt definite relațional cu
referire la opoziții și diferențe structurate”.
Prin urmare, în ceea ce privește turismului și recreerea, ca părți ale unei conceptualizări
mai largi a timpului liber3, există o valoare considerabilă. Munca este diferențiată în mod tipic
de timpul liber, dar există două aspecte principale care se suprapun: în primul rând, călătoria
de afaceri, care este adesea văzută ca o formă de turism orientată spre muncă; și, în al doilea
rând, „petrecerea timpului serios”, care se referă la defalcarea dintre petrecerea timpului liber,
muncă și dezvoltarea modurilor de petrecere a timpului liber referitor hobby-urile și
preocupări personale4. Pe lângă faptul că este definit în raport cu producția și consumul său,
turismul este interpretat din ce în ce mai mult ca o singură, deși foarte semnificativă,
dimensiune a mobilității și circulației temporare 5. O fuziune a cercetărilor de agrement,
recreere și turism6, împreună cu studiul emergent al migrației 7, circulația și mobilitatea8, au o
influență profundă asupra modului în care studierea turismului este percepută ca zonă de
interes academic. Recent, însă, plecarea din locurile natale (cum ar fi turismul, dar și
1
Parker (1999: 21),
2
M. Featherstone, „Leisure, symbolic power and life cours”, in J. Horne, d. Jery, and A. Tomlinson (eds.),
Sport, Leisure, ans Social Relations, Routledge & Kegan Paul London, 1987, p. 115, (pp. 113-138).
3
Shaw and Williams 1994, 2002; Hall și Page 2002
4
Stebbins 1979, 1982
5
Bell și Ward 2000; Urry 2000; Williams și Hall 2000, 2002.
6
Aitcheson 1999; Crouch 1999a; 1999b; Aitcheson, Macleod și Shaw 2000; Hall și Page 2002
7
Williams și Hall 2000; Williams și colab. 2000; Hall și Williams 2002.
8
Urry 2000
2
Erasmus + programme
O2: Training Course
călătoriile pentru muncă sau educație, călătoriile pentru sănătate și chiar plecarea peste hotare
după terminarea studiilor universitare) au început să capteze atenția cercetătorilor din
domeniul migrației9. Pentru cei care caută să aprofundeze turismul este din ce în ce mai
evident că toate formele de mobilitate sunt strâns corelate cu acesta.
În acest sens, există un acord internațional care este tot mai mult acceptat conform
căruia „turismul” se referă la toate activitățile călătorilor, inclusiv pentru călătoriile de o zi 10.
Având în vedere îmbunătățirea tehnologiei de transport, excursiile de o zi devin din ce în ce
mai importante pentru rețeaua turistică și constituie un model de compresie geografică în
„spațiu-timp”. Această nouă situație a determinat UN să remarce că: „vizitele de o zi sunt
importante pentru consumatori și pentru foarte mulți furnizori, în special pentru cei care sunt
marcați de atracțiile turistice, precum și pentru operatorii de transport și catering” 11. Această
observație subliniază necesitatea eliminării granițelor arbitrare dintre turism și agrement și
dintre turism și migrație. Turismul constituie o formă de mobilitate temporară orientată spre
petrecerea timpului liber și inițiază o parte din mobilitatea respectivă și, totodată, remodelează
sensul conceptelor de agrement și migrație.
Așadar, turismul este o practică de o importanță culturală și economică considerabilă și,
spre deosebire de multe alte manifestări ale culturii contemporane, este bine cunoscut, într-o
anumită măsură, în fiecare domeniu care îl studiază. Sunt oameni care afirmă că le plac în
mod deosebit muzica, literatura, sportul sau moda ș.a. Indiferent de preferințele lor cu toții au
fost măcar odată turiști sau au întâlnit alți turiști. Cu toate acestea, în ciuda omniprezenței
turismului și a importanței sale în gândirea lumii contemporane – pentru majoritatea dintre
noi, lumea este mai mult o serie de locuri care ar putea fi vizitate, decât o configurație a
forțelor politice sau economice – turismul și activitățile sale conexe au în continuare nevoie
de studii și dezbateri care să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu de activitate.
În cultura modernă, se pare că turismul are puțini apărători, ceea ce pentru statutul
acestuia reprezintă o jenă și face din el o țintă ușor de atacat. Statutul turistului pare a fi o
temă lipsită de importanță. Uneori sunt insultați fiind considerați ușor de manipulat, turme
docile. Alteori sunt văzuți ca fiind periculoși ca o molimă sau ca un val de insecte care distrug
locul pe care l-au „descoperit”. Daniel Boorstin, bibliotecar al Congresului și gardian al
moștenirii culturale americane, spunea despre această specie disprețuitoare: „Turistul caută
kitsch-ul; agențiile de turism de acasă și birourile naționale de turism din străinătate sunt
constrânse să îi deservească. Turistului îi place rareori produsul autentic (pentru el de multe
ori neinteligibil) al unei culturi străine. Preferă aceleași așteptări provinciale. Cântecul
cântăreței franceze care cântă în engleză cu accent franțuzesc, pare mai fermecătoare decât
una care cântă pur și simplu în franceză”12.
9
Bell and Ward, op. cit..
10
UN 1994: 5
11
Ibidem, p. 9.
12
„The tourist looks for caricature; travel agents at home and national tourist bureaus abroad are quick to oblige.
The tourist seldom likes the authentic (to him often unintelligible) product of a foreign culture. He prefers his
won provincial expectations. The French chanteuse singing English with a French accent seems more
3
Erasmus + programme
O2: Training Course
Există, probabil, motive întemeiate pentru care ar trebui să fie așa, dar Boorstin
continuă: „Atracțiile” turistice oferă o experiență indirectă elaborată, un produs artificial care
trebuie consumat chiar și în locurile în care adevăratul lucru este liber ca aerul” 13. Ce ar putea
fi mai prostesc decât un turist care plătește să respire ca aer un înlocuitor artificial atunci când
adevăratul aer este în jurul său la liber?
În contextul acestor reflecții asupra domeniului turistic, turismul religios reprezintă
plecarea unei persoane dintr-o țară de reședință pentru o anumită perioadă pentru a vizita
locuri sfinte și centre religioase. Pe de altă parte, acest concept poate fi privit ca o activitate
care vizează furnizarea de servicii turiștilor care călătoresc în scopuri religioase. Se distinge
turismul de pelerinaj și turismul religios de excursie efectuată în scopul cunoașterii. Diferența
dintre aceste două tipuri constă în faptul că turismul religios de excursie concentrat pe
cunoaștere se referă la vizitarea lăcașurilor de cult și a locurilor sfinte fără participarea
turiștilor la viața religioasă. Turismul de pelerinaj oferă o oportunitate de a participa la
închinare și rugăciune. Pelerinajul poate fi, de asemenea, clasificat în funcție de numărul de
participanți, adică individual, familie, grup. Dacă se ia în considerare durata turului, se poate
vorbi de pelerinaje lungi sau scurte. În funcție de locația altarului, există tururi interne și
străine. Trebuie remarcat faptul că atât turismul religios, cât și pelerinajul sunt realizate din
multiple motive. În centrul pelerinajului se află atitudinea convențională a ființei umane față
de religie, activitatea sa conștientă implică dorința de a vedea locurile sfinte care au o anumită
semnificație pentru el. În acest context, definiția turismului nu este în niciun caz inferioară
conceptului și esenței pelerinajului. Dar, bazându-se pe definiția științifică a pelerinajului și a
călătoriilor religioase, se poate spune că se aplică mai mult turismului decât activității
spirituale umane și oferă argumente pentru a discuta despre pelerinaj ca despre o călătorie a
cărei finalitate se termină de unde a început.
Turismul religios, așadar numit adesea turism spiritual, a câștigat un rol din ce în ce mai
mare în întreaga lume. Datorită componentei sale primare, pelerinajul, este adesea considerată
cea mai veche formă de turism, datând cu mii de ani în urmă. Călătoriile către locurile sfinte
din vechime nu aveau sprijinul logistic de astăzi, dar aveau aceeași motivație umană: credința.
Această credință, uneori extremă, a stat la baza modelării religiilor și, prin urmare, la baza
motivațiilor umane de a călători. De aceea, rezultatele unei astfel de abordări se referă la unele
aspecte originale, cum ar fi identificarea factorilor interesați de activitatea turismului religios
și a modul în care aceștia pot fi implicați pentru a susține o activitate turistică care poate fi
benefică comunității umane. De aceea, dacă lumea este un mozaic religios interesant, ar putea
fi un mozaic interesant și pentru turismul religios.
Liderii organizațiilor religioase au respins inițial asocierea dintre turism și religie. În
același timp, nu au recunoscut faptul că pelerinii erau considerați ca turiști dintr-o perspectivă
economică. Aceștia din urmă erau caracterizați ca păcătoși, pierduți, trăind în promiscuitate și
lipsiți de bun simț, în timp ce turismul în sine era o forță care promova idolatria, lenea,
charmingly French than one who simply sings in French”, Daniel Boorstin, The Image (New York: Atheneum,
1967), p. 106.
13
Ibidem.
4
Erasmus + programme
O2: Training Course
imoralitatea și alcoolul14. Mai mult, pericolul turismului de masă era similar cu pierderea
sacralității. Astfel, locurile sfinte nu erau accesibile doar credincioșilor, cei aleși, care făceau
sacrificii pentru a ajunge acolo, ci erau deschise pentru oricine avea suficiente resurse
materiale. Explicația spirituală strictă a religiei poate explica atitudinea organizației religioase
față de turiștii non-pelerini până la un anumit punct. Dar ceea ce nu poate explica este faptul
că pelerinii trebuie să mănânce, să doarmă și să călătorească la destinație. Toate aceste
elemente aparțin zonei de turism.
Pe de altă parte, turiștii care nu sunt motivați în principal de credință - care vizitează
anumite locuri doar din curiozitate - pot veni să descopere noi semnificații ale vieții, să
acumuleze energii pozitive și chiar să găsească drumul către cele sfinte. Potrivit unui înalt
funcționar al bisericii românești (IPS Antonie Plămădeala, episcop al Ardealului) sunt destui
oameni care intră în biserică ca turiști și ies pelerini: „Am văzut turiști care, când intră o
mănăstire sau o biserică, își schimbă hainele, acoperă anumite părți goale, batistele devin
fuste, bagajele sunt lăsate afară. Chiar dacă turiștii au plecat să viziteze diferite locuri, să se
familiarizeze cu istoria și geografia lor sau a altor țări, atunci când întâlnesc lăcașul de cult, se
transformă brusc din turiști în pelerini. Îi poți vedea aprinzând o lumânare și meditând câteva
clipe”15. Astfel, fără nicio intenție de a uni diferitele tipuri de turiști, putem spune că, arătând
o anumită înțelegere, respect și comportament, fiecare persoană care ajunge într-un loc sfânt
poate fi considerată un turist religios.
Ca atare, în ceea ce privește turismul religios, anumite aspecte au devenit incontestabile.
Trebuie evidențiat că lumea trece printr-un moment în care unele religii se extind, în timp ce
altele sunt în declin; acest lucru se reflectă în numărul de adepți, zona de răspândire, volumul
donațiilor; activitățile religioase adesea nu sunt supuse impozitelor locale pentru că
îndeplinesc o dublă funcție: spațiul religios și element de patrimoniu. Prin urmare, pelerinii ca
turiști dedicați propriei religii, cheltuiesc bani atunci când călătoresc. În acest fel ei dorm,
mănâncă, se bucură de activități de agrement ca și ceilalți turiști atâta timp cât acestea nu
ofensează credințele religioase și normele religioase. Ca atare, separarea dintre turismul de
masă și cel religios este din ce în ce mai greu de realizat. Este suficient să ne analizăm
fluxurile turistice din catedralele marilor orașe sau ale mănăstirilor din Meteora, Grecia în
care turiștii religioși au devenit din ce în ce mai pretențioși cu privire la condițiile de călătorie,
dar, totodată, mai disponibili spre a cheltui sume de mani mai consistente. Această atitudine
se observă aproape peste tot pe glob. Comunitățile sprijină dezvoltarea turismului, deoarece
turismul constituie o reală sursă de venit, o sursă care comunităților pe care o posedă, oferă
locuri de muncă, precum și impozite și venituri din serviciile publice. Prin urmare,
organizațiile religioase, cele care administrează locurile sfinte, nu se pot izola de restul lumii,
deoarece comunitățile au nevoie de banii proveniți din turismul religios, iar organizațiile
religioase au nevoie de sprijinul comunităților.
14
Dallen J. T. (2006), The economics of religious tourism and success stories from North America, disponibil la
http://icoret.metacanvas.com/EN/conference/programme_papers.html
15
Mădălina Lavinia Țală, „Dimensions of religious tourism”, in Amfiteatrul economic, Noiembrie 2008, p. 243,
(pp. 242 – 252).
5
Erasmus + programme
O2: Training Course
Într-o lume bazată pe conexiuni, parteneriate, comunicare și schimb de informații, ar fi

o greșeală din partea organizației religioase să nu accepte elementele moderne ale turismului
religios actual. Valoarea fenomenului turistic religios este de neprețuit.
1.2. Tipologii și motivații turistice
Marketingul strategic pentru companiile de turism din întreaga lume se confruntă cu

provocări de neegalat dar și cu oportunități interesante în secolul al XXI-lea. Concurența
acerbă la nivel mondial, piețe agitate, recesiunea, războaiele, bolile, progresele tehnologice și
exigența clienților constituie o responsabilitate și direcție inevitabilă a fiecărei firme de
turism. Oferirea unei valori superioare clienților, dezvoltarea capacităților unice, răspunsul la
provocările economice, sociale și de mediu actuale și diferențierea dintre concurenți sunt doar
câteva inițiative pe care firmele de turism trebuie să le ia pentru a obține și a susține un câștig
competitiv.
Cele mai vechi studii despre călătorii religioase le întâlnim în numeroasele jurnale de
turism din anii 198016. Ulterior, a fost propusă realizarea unei tipologii a turismului religios,
bazată pe evoluția mișcării de pelerinaj între diferite religii 17. Așadar, legătura cu turismul a
fost stabilită de mult timp, iar pelerinajul a fost descris ca fiind cea mai veche formă a sa 18.
Călătorii care prezintă motivații religioase au o tendință marcantă de a întreprinde pelerinaje
sau vizite în locuri religioase 19. Potențialul evident al pieței a făcut ca turismul religios să
devină o nișă de turism, care cuprinde pe cei care „se angajează în mod repetat în vizite la
locuri religioase și/sau în pelerinaj”20.
Ceea ce caută individul este, în parte, rezultat al convingerilor pe care acesta le acceptă
sub influența a diverși factori. Odată dobândite, individul începe să și le dorească în scopul
16
E. Cohen, (1984). The sociology of tourism: approaches, issues, and findings. Annual Review of Sociology,
10(1), (pp. 373-392); N. H. Graburn, (1983). The anthropology of tourism. Annals of Tourism Research, 10 (1),
(pp. 9-33); B. Pfaffenberger, (1983). Serious pilgrims and frivolous tourists the chimera of tourism in the
pilgrimages of Sri Lanka. Annals of Tourism Research, 10 (1), (pp. 57-74).
17
S. Nolan, M. L., & Nolan, S. (1992). Religious sites as tourism attractions in Europe. Annals of tourism
research, 19 (1), (pp. 68-78).
18
M. Eliade, (1969). The quest, history and meaning in religion. Chicago: University of Chicago Press.; A.
Fleischer, (2000). The tourist behind the pilgrim in the Holy Land. International Journal of Hospitality
Management, 19 (3), (pp. 311-326); V. L. Smith, (1992). The quest in guest. Annals of Tourism Research, 19(1),
(pp. 1-17).
19
C. N Buzinde, Kalavar, J. M., Kohli, N., & Manuel-Navarrete, D. (2014). Emic understandings of Kumbh
Mela pilgrimage experiences. Annals of Tourism Research, 49, (pp. 1-18); Kruger, M., & Saayman, M. (2016).
Understanding the Zion Christian Church (ZCC) Pilgrims. International Journal of Tourism Research, 18(1), (pp.
27-38); Wang, W., Chen, J. S., & Huang, K. (2016). Religious tourist motivation in Buddhist Mountain: The
case from China. Asia Pacific Journal of Tourism Research, 21(1), (pp. 57-72).
20
M. Terzidou, Stylidis, D., & Terzidis, K. (2017). The role of visual media in religious tourists’ destination
image, choice, and on-site experience: the case of Tinos, Greece. Journal of Travel & Tourism Marketing, (pp. 1-
14).
6
Erasmus + programme
O2: Training Course
formării identității personale. Este, așadar convins de ceea ce își dorește prin formarea unui
cadru structural de evenimente experimentate mediate. Mai mult decât atât, având în vedere
că necesitățile sale reprezintă pentru el elemente motivatoare, nenumărate ca varietate, în ceea
ce privește domeniul turistic, în vederea promovării practice a unei destinații, este adesea mai
util să se pornească de la baza de produse a destinației și motivațiile pe care această bază de
produse le poate oferi.
Pearce a identificat trei abordări teoretice ale psihologiei motivaționale în domeniul
turismului: psihocentric-alocentric, cel axat pe cariera individului ca activitate de călătorie și
motivația intrinsecă ca cea mai bună provocare experimentală. Deoarece aceste modele apar
frecvent în studiile introductive referitoare la turism, o elaborare succintă a lor se impune de
la sine. Modelul psihocentric-alocentric a fost dezvoltat de Plog în anii 1970, care, pentru a
explica alegerea destinației de către pasagerii unei companiei aeriene, consideră că turistul
psihocentric este un tip neaventuros și inhibat, pe cânt cel alocentric este tipul aventuros care
caută varietatea turistică. Din nefericire, modelul psihocentric-alocentric este unidimensional,
deoarece reduce orice motivație referitoare la călătorii la dimensiunea personalității
individuale. Cu toate acestea, acest model a reprezentat subiectul unei dezbateri active în anii
199021. Al doilea model reiese din teoria motivației generale a lui Maslow din anii 1950, care
vorbește despre o ierarhie a nevoilor turistice și face parte dintr-o aplicație teoretică mult mai
largă22. Modelul postulează o ierarhie ascendentă a nevoilor experimentate de turiști de la
relaxare/nevoi corporale, prin dezvoltarea nevoilor de stimulare, de relație și autoapreciere,
până la nevoile de împlinire de sine. Acest model de tip scară a fost dezbătut în anii 1990 23. Și
acesta, însă, s-a dovedit a fi limitat la ipoteza fundamentală care consideră că toți turiștii tind
să progreseze prin aceeași succesiune de motivații precum funcționarea unui aparat. De
asemenea, ignoră experiența umană pe care o realizează socializarea în acest domeniu. În
plus, omite complexitatea nevoilor resimțite de către călător, care este ilustrată de varietatea
de tipuri de vacanțe preferate de turiști sau de numeroasele activități pe care le desfășoară
aceștia în timpul vacanțelor. Cel de-al treilea model, modelul motivațional intrinsec, definește
profunzimea motivației de călătorie pornind de la superficialitatea sondajelor referitoare la
petrecerea timpului liber. Această abordare se bazează pe libertatea și competența turistică
percepute de către călători. Necesitatea unor modele motivaționale optime reiese din studiul
lui Iso-Ahola24, care evidențiază dificultatea înțelegerii adevăratelor motivații de călătorie ale
turiștilor, dar și necesitatea de realizare a unor sumare metodologii care să poată fi utilizate
frecvent în vederea provocării așa-numitelor „motivații turistice”. De aceea, majoritatea
motivațiilor solicitate în acest sens pot fi descrise mai degrabă ca „motive de călătorie”, decât
ca „motivații turistice”.
În acest context, se observă că există considerații comunitare mai largi dacă atracțiile
religioase sunt folosite fără discernământ atât ca parte a marketingului destinației, cât și ca
21
Smith 1990; Niekerson și Ellis 1991; Griffith și Albanese 1996
22
A. Maslow, Motivation and Personality; Harper: New York, NY, USA, 1954; p. 411.
23
Loke-Murphy 1996; Kim 1997; Ryan 1997, 1998,
24
Iso-Aloha, 1982
7
Erasmus + programme
O2: Training Course
parte a unei „industrii de experiență”25. În acest sens, Kotler26 evidențiază provocarea de

marketing a destinațiilor care devin distinctive prin marketingul destinației, sugerând că:
„Destinațiile … s-ar putea să nu primească turiști în mod uniform. Datorită locației,
climatului, resurselor limitate, dimensiunii și patrimoniului cultural, unele locuri au puține
alegeri economice, în afară de a participa la turism”27.
Se deduce că, deși ar putea exista avantaje comerciale pentru întreprinderi turistice, că
ar putea exista o pierdere corespunzătoare a calității vieții pentru rezidenți și că, dacă
destinațiile nu sunt gestionate eficient, produsele turistice vor trebui să absoarbă niveluri ne-
sustenabile de vizitare turistică. Kotler și alții asemenea lui susțin, de asemenea, că, în absența
acestei cooperări, va exista discordie între comunități, managerii de destinație și comercianți 28.
De asemenea, atrage atenția asupra aplicării „marketingului brutal”, care caută o bază turistică
extinsă, fără a lua în considerare modul în care acest lucru ar putea dezavantaja comunitățile
locale. În termeni economici și sociali, acest lucru ar putea pune o comunitate în pericol de
„cicluri economice” bazate pe activitatea economică monocultură a turismului, deoarece
supraviețuirea unei economii dintr-o anumită zonă depinde din ce în ce mai mult de
cheltuielile turistice. De aceea, turismul trebuie să fie echilibrat cu integritatea durabilității
comunității. Kotler sugerează că pentru atingerea echilibrului este necesară crearea unor
motivații care să țină cont de existența „unei piețe dorite (care se încadrează) armonios cu
cultura unei comunități” și că ar trebui promovate atracțiile care sunt compatibile cu nevoile
unei localități29.
Privind la o scară mai largă, Nolan și Nolan descriu un sistem religios european compus
din atracții religioase, sanctuare de pelerinaj (atât non-turistice, cât și turistice) și festivaluri.
Ele evidențiază interacțiunea dintre pelerinii „evlavioși” și turiștii seculari recunoscând că:
„Indiferent de motivațiile lor, toți vizitatorii acestor atracții necesită un anumit nivel de
servicii, de la asigurarea celor mai elementare nevoi umane, până la dezvoltarea comercială
deplină care rivalizează cel mai mult stațiune laică”30.
Scopul principal al călătorilor este de a vizita site-uri de pelerinaj pentru a-și spori
cunoștințele și a găsi plăcere, dragoste și dăruire față de propria lor experiență. Prin urmare,
este important să abordăm problema motivației vizitatorilor către locurile de pelerinaj și să
echilibrăm cerințele seculare cu cele profane.
Trebuie remarcat faptul că studiile cu privire la motivațiile referitoare la pelerinaj
trebuie mult aprofundate, deși pelerinajul nu este un subiect de studiu facil. În acest sens, spre
exemplu, observăm că mulți dintre pelerini, pe de o parte, nu sunt în măsură să își exprime
25
Richards, G. (2001) Cultural Attractions and European Tourism, CABI, Oxon.
26
J. Kotler, P. Bowen, and J. Makens, (2003) Marketing for Hospitality and Tourism, Prentice Hall, New Jersey
(US).
27
Ibidem, p. 720.
28
Ibidem.
29
Ibidem, p. 742.
30
S. Nolan, and M. Nolan, (1992) ‘Religious sites as tourism attractions in Europe’, Annals of Tourism
Research, Vol. 19, p. 69, (pp. 68–78).
8
Erasmus + programme
O2: Training Course
motivele de călătorie și, pe de altă parte, nu conștientizează nici faptul că trebuie să fie
merituoși pentru a realiza pelerinajul pentru înlăturarea păcatului, elemente motivaționale
specifice activității pelerinului31. S-a constatat, însă, că motivele care stau la baza vizitării
siturilor sacre afectează comportamentul. Spre exemplu, s-a observat că pelerinii, mai mult ca
alți vizitatori, sunt mai susceptibili de a se conforma pentru ei înșiși normelor evidente și
simbolice odată ajunși în locurile sfinte respectând convenții de îmbrăcăminte sau abținându-
se de la a fotografia acolo unde acest lucru este interzis.
Chiar și atunci când motivația principală pentru pelerinaj este exprimată în mod explicit
ca religioasă, se poate observa că motivațiile și așteptările se schimbă în timp. De exemplu,
facilitățile de transport îmbunătățite și bogăția mai mare a potențialilor pelerini au dus la o
piață de mărfuri în creștere a locurilor sacre, ridicând astfel așteptările referitoare la calitate 32.
Prin urmare, motivația poate fi definită ca forța motrice care se află în toate ființele
umane, adică ceva care angajează o persoană la un curs de acțiune 33. Fără motivație pelerinii
nu ar fi în măsură să-și atingă obiectivele spirituale. Cu toate acestea, și în contextul
managementului evenimentelor turistice, teoriile motivației sunt extrase în mod obișnuit din
studiile referitoare la motivația la locul de muncă, unde accentul este pus pe identificarea
acelor factori pe care angajatorii îi pot manipula pentru a crește productivitatea angajaților.
Folosirea acestui corp de cunoștințe ne poate ajuta să înțelegem motivațiile care stau la baza
pelerinajului și, în plus, să transferăm această înțelegere în contextul gestionării pelerinajului -
în etapa de planificare, în timpul călătoriei fizice și la destinație. Există multe teorii
concurente ale motivației care au ca scop explicarea naturii motivației. Așadar, motivația este
un concept complex și nu există un răspuns simplu sau universal la întrebarea ce motivează
oamenii.
Prin urmare, în domeniul turismului se intenționează dezvoltarea teoriilor motivaționale
relevante pentru studiul pelerinajului și turismului spiritual, care pot fi împărțite în teorii ale
conținutului și teorii ale proceselor. Teoriile conținutului se concentrează pe identificarea a
ceea ce motivează de fapt indivizii și vizează nu numai identificarea, ci și explicarea factorilor
care îi motivează pe oameni. Teoria proceselor subliniază procesul propriu-zis al motivației,
ceea ce înseamnă că are ca scop identificarea relației dintre diferitele variabile dinamice care
influențează motivația.
Dincolo de aceste aspecte tehnice, este clar faptul că religia este motivul principal al
pelerinajului. Dar, pentru că motivul religios este un concept complex, cu diferite straturi de
semnificație și intensitate, în funcție de credința individuală și de contextul social,
identificarea motivațiilor pe care le oferă turistului religios reprezintă un proces turistic
incontestabil. De aceea, este esențial ca managerii de evenimente turistice precum pelerinajele
31
Pekka Mustonen, 2005 Volunteer Tourism – Postmodern Pilgrimage? Journal of Tourism and Cultural Change
3 (3), (pp. 160–75).
32
Kiran Shinde, 2007 Pilgrimage and the Environment: Challenges in a Pilgrimage Centre. Current Issues in
Tourism 10 (4), (pp. 343–365).
33
Laurie J. Mullins, 2009 Management and Organisational Behaviour. Harlow: Financial Times Prentice Hall,
pp. 479-518.
9
Erasmus + programme
O2: Training Course
să înțeleagă ce îi motivează pe pelerini, astfel încât aceștia să îi poată ajuta să satisfacă atât
nevoile spirituale, cât și nevoile seculare, fără, sperăm, să afecteze locurile sacre ale lumii. În
acest context, comercializarea tot mai mare a siturilor sacre creează provocări motivaționale
pentru noi toți.
1.3. Transport și turism
Transportul este o cerință fundamentală pentru ca turismul să se poată realiza. Acesta

este elementul esențial care leagă turistul de destinație și, ca atare, este cel mai dinamic aspect
al sistemului turistic. Prin urmare, turismul reprezintă o industrie importantă a ultimelor
decenii, iar impactul său economic, inclusiv efectele directe, indirecte și induse, este enorm.
Transportul este unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la succesul industriei
turismului 34. Potrivit lui Lamb și Davidson35, transportul este crucial în industria turismului,
deoarece conectează direct oferta (producția) și cererea (piața). Rolul transportului în turism
este în esență de a oferi accesibilitate. Mulți cercetători au susținut pe scară largă că, fără
accesibilitate, turismul pur și simplu nu poate avea loc 36. Accesibilitatea nu este definită doar
ca oferind posibilitatea turiștilor de a ajunge la destinații, ci și prin utilizarea serviciilor de
transport la destinații odată ce sosesc. Acești factori de accesibilitate influențează impresiile
turiștilor în timpul călătoriilor și servesc drept factori determinanți ai atractivității generale a
destinațiilor37.
34
Page, Stephen. 2009. Transport and Tourism: Global Perspectives. Harlow: Pearson Prentice Hall; Palhares,
Guilherme Lohmann. 2003. „The Role of Transport in Tourism Development: Nodal Functions and Management
Practices.” International Journal of Tourism Research 5 (5): pp. 403–407. doi:10.1002/jtr.446.
35
Lamb, Barbara, and Sally Davidson. 1996. “Tourism and Transportation in Ontario, Canada: A Vital Link.” In
Practicing Responsible Tourism: International Case Studies in Tourism Planning, Policy and Development. John
Wiley and Sons.
36
Chew, Joseph. 1987. “Transport and Tourism in the Year 2000.” Tourism Management 8 (2): pp. 83–85,
doi:10.1016/0261-5177(87)90003-3; Prideaux, Bruce. 2000a. “The Role of the Transport System in Destination
Development.” Tourism Management 21 (1): pp. 53–63, doi:10.1016/S0261-5177(99)00079-5.
37
Le-Klähn, Diem-Trinh, and C. Michael Hall. 2015. “Tourist Use of Public Transport at Destinations – a
Review.” Current Issues in Tourism 18 (8): pp. 785–803. doi:10.1080/13683500.2014.948812; Stephen Page,
and Joanne Connell. 2014. “Transport and Tourism.” In The Wiley Blackwell Companion to Tourism, edited by
Alan A. Lew, C. Michael Hall, and Allan M. Williams, pp. 155–167. John Wiley & Sons, Ltd.
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/9781118474648.ch12/summary; Boopen, Seetanah. 2005. “Transport
Capital as a Determinant of Tourism Development: A Time Series Approach.”
http://mpra.ub.unimuenchen.de/25402/; Naudé, Willem A., and Andrea Saayman. 2005. “Determinants of
Tourist Arrivals in Africa: A Panel Data Regression Analysis.” Tourism Economics 11 (3): pp. 365–391; Gunn,
Clare A., and Turgut Var. 2002. Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases. Psychology Press.
https://books.google.co.jp/books?
hl=en&lr=&id=6S6e44VhObMC&oi=fnd&pg=PR9&ots=RdXLlmvtP0&sig=vZhwWtM1YdJbVr5Wy_odBK6F
O64; Chew, Joseph. 1987. “Transport and Tourism in the Year 2000.” Tourism Management 8 (2), pp. 83–85.
doi:10.1016/0261-5177(87)90003-3; Robinson, Harry. 1976. A Geography of Tourism. MacDonald & Evans.
10
Erasmus + programme
O2: Training Course
Della Corte, Piras și Zamparelli 38 au conceput o schemă complexă pentru a evalua

atractivitatea destinațiilor turistice, denumită „Șase A”, după cum urmează: (i) Accesibilitatea
destinației; (ii) Atracții, definite ca atracțiile locale care atrag cererea; (iii) Structuri de cazare;
(iv) facilități sau serviciile disponibile la destinație (restaurante, teatre etc.); (v) Asamblarea
sau activitatea operatorilor de turism/actorilor locali pentru a genera oferte complexe; și (vi)
Servicii auxiliare, care includ activitățile agențiilor de intrare, a institutelor locale și a
organizațiilor de sprijin. Dintre acești factori, accesibilitatea este subliniată ca element
fundamental care determină poziția destinației pe piață.
Litman a identificat și elaborat 12 factori de transport care afectează accesibilitatea
destinației, în special39: (i) Moduri de transport - calitatea opțiunilor de transport, cum ar fi
viteza, confortul și siguranța; (ii) Conectivitatea rețelei de transport - densitatea conexiunilor
între destinații; (iii) Costul de călătorie sau accesibilitatea; (iv) Mobilitatea - viteza și distanța
de deplasare, capacitatea sau timpul de deplasare; (v) Integrarea legăturilor și modurilor în
cadrul sistemului de transport; (vi) Cererea de transport; (vii) Informații despre utilizator -
disponibilitatea informațiilor fiabile privind opțiunile de mobilitate și accesibilitate; (viii)
Înlocuitori ai mobilității - înlocuitori ai serviciilor de telecomunicații și de livrare pentru
călătoriile fizice; (ix) Managementul transportului; (x) Factori de utilizare a terenului; (xi)
Prioritizarea activităților de călătorie; și (xii) Valoarea inaccesibilității sau izolării.
Îmbunătățirea acestor factori de accesibilitate poate contribui la succesul economic al unei
destinații turistice40.
Noile moduri de transport au revoluționat industria turismului, îmbunătățind capacitățile
de deplasare la distanță, viteza de deplasare, timpul de călătorie și nivelul de confort.
Introducerea căilor ferate a pus bazele turismului modern, urmată de revoluția automobilului,
care a schimbat stilul turismului regional și interregional. Turismul internațional a fost posibil
în curând după aceea prin inovații în transportul aerian pe distanțe lungi, care au permis
turismul către destinații inaccesibile anterior. În timp ce formele de transport motorizat sunt
preferate pentru călătoriile pe distanțe lungi, deoarece economisesc atât de mult timp, mersul
cu bicicleta sau mersul pe jos la destinație poate oferi turiștilor experiențele pe care le
descoperă la fața locului, cum ar fi relaxarea sau aventura 41. Navele de croazieră și
38
Della Corte, Valentina, Alessio Piras, and Giuseppina Zamparelli. 2010. “Brand and Image: The Strategic
Factors in Destination Marketing”. International Journal of Leisure and Tourism Marketing 1 (4), pp. 358–377.
doi:10.1504/IJLTM.2010.032064.
39
Todd Litman, 2008. “Evaluating Accessibility for Transportation Planning”, March,
http://trid.trb.org/view.aspx?id=859513.
40
Christine Currie, and Peter Falconer. 2014. “Maintaining Sustainable Island Destinations in Scotland: The
Role of the Transport–tourism Relationship.” Journal of Destination Marketing & Management, TRANSPORT
AND DESTINATION MANAGEMENT, 3 (3), pp. 162–172, doi:10.1016/j.jdmm.2013.10.005., Celata, Filippo.
2007. “Geographic Marginality, Transport Accessibility and Tourism Development”, Celant, A.: Global Tourism
and Regional Competitiveness, Bologna, Patron, pp. 37–46.
41
Millonig, A., and K. Schechtner. 2006. “City Tourism: Pedestrian Orientation Behaviour.”
INTERNATIONAL CONFERENCE ON WALKING AND LIVEABLE COMMUNITIES, 7TH, 2006,
MELBOURNE, VICTORIA, AUSTRALIA, October. http://trid.trb.org/view/2006/C/835625; Lumsdon, Les.
2000. “Transport and Tourism: Cycle Tourism – A Model for Sustainable Development?” Journal of Sustainable
Tourism 8 (5), pp. 361–377, doi:10.1080/09669580008667373.
11
Erasmus + programme
O2: Training Course
feriboturile, clasificate ca moduri de transport pe apă, nu numai că au recuperat cererea de

călătorie la sfârșitul secolului al XX-lea și după anii 2000 42 dar au devenit și destinații
turistice în interiorul propriilor destinații sau destinații turistice distincte 43.
În general, accesibilitatea unei destinații turistice poate fi îmbunătățită și prin
dezvoltarea rețelei de infrastructură de transport sau prin îmbunătățirea conectivității dintre
rețeaua de căi de acces și facilitățile turistice. De exemplu, distanța de la locul de origine al
unui turist la destinația dorită poate fi redusă prin adăugarea unei legături directe între cele
două locații din rețeaua de transport. Activitățile care extind legăturile sau care oferă
conexiuni de taxi bine organizate pentru turiștii din apropierea stațiilor centrale de autobuz
sau tren pot îmbunătăți, de asemenea, conectivitatea între rețeaua de transport și cazare 44. În
unele excepții, îmbunătățirea infrastructurii de transport poate reduce accesibilitatea. De
exemplu, în condiții aglomerate, adăugarea unei noi legături sau îmbunătățirea unei legături
existente poate crește costurile medii de transport, datorită diferențelor potențiale dintre
echilibrul utilizatorilor și starea optimă a sistemului de transport (denumită „Paradox”) 45.
Acest fenomen poate fi abordat prin integrarea măsurilor de gestionare în rețele bine
concepute pentru a reduce timpul total de călătorie. Impactul îmbunătățirilor transportului
asupra turismului poate varia în funcție de tipul de călători, în funcție de rolul legăturii cu
destinația. De exemplu, introducerea unei linii feroviare interregionale de mare viteză poate
crește accesibilitatea interregională. Această dezvoltare va afecta fluxurile de turism de la
locul de origine la destinație, mai degrabă decât să sporească fluxurile de turism generate la
destinația însăși46.
Costul reprezintă un element major în realizarea cererii pentru o destinație. În general,
acesta include două elemente: pe de o parte costul călătoriei și al vieții și, pe de altă parte,
42
Davenport, John, and Julia L. Davenport. 2006. “The Impact of Tourism and Personal Leisure Transport on
Coastal Environments: A Review.” Estuarine, Coastal and Shelf Science 67 (1–2), pp. 280–292,
doi:10.1016/j.ecss.2005.11.026; Zapata-Aguirre, Sandra, and Juan Gabriel Brida. 2008. “The Impacts of the
Cruise Industry on Tourism Destinations.” SUSTAINABLE TOURISM AS A FACTOR OF LOCAL
DEVELOPMENT, V. Castellani and S. Sala, Eds., Tangram Edizioni Scientifiche (Colla),
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1298403.
43
Tang, Liang, and Soocheong Jang. 2010. “The Evolution from Transportation to Tourism: The Case of the
New York Canal System.” Tourism Geographies 12 (3): 435–59. doi:10.1080/14616688.2010.494683; Hanh, Vu
Thi Hong. 2006. “Canal-Side Highway in Ho Chi Minh City (HCMC), Vietnam – Issues of Urban Cultural
Conservation and Tourism Development.” GeoJournal 66 (3), pp. 165–86, doi:10.1007/s10708-006-9024-1.
44
Rietveld, Professor Dr Piet, and Dr Frank Bruinsma. 1998. “Concepts and Data.” In Is Transport Infrastructure
Effective? Transport Infrastructure and Accessibility: Impacts on the Space Economy, pp. 17–45. Advances in
Spatial Science. Springer Berlin Heidelberg. http://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-642-72232-5_2;
Litman, Todd. 2008. “Evaluating Accessibility for Transportation Planning,” March.,
http://trid.trb.org/view.aspx?id=859513.
45
Sheffi, Yosef. 1985. Urban Transportation Networks: Equilibrium Analysis with Mathematical Programming
Methods. Englewood Cliffs, N.J.; London: Prentice-Hall.
46
Pagliara, Francesca, Andrea La Pietra, Juan Gomez, and José Manuel Vassallo. 2015. “High Speed Rail and
the Tourism Market: Evidence from the Madrid Case Study.” Transport Policy 37 (January), pp. 187–194,
doi:10.1016/j.tranpol.2014.10.015; Gutiérrez, Javier, Rafael González, and Gabriel Gómez. 1996. “The
European High-Speed Train Network: Predicted Effects on Accessibility Patterns.” Journal of Transport
Geography 4 (4), pp. 227–238. doi:10.1016/S0966-6923(96)00033-6.
12
Erasmus + programme
O2: Training Course
celelalte servicii de la destinație 47. Pentru turiști, timpul petrecut călătorind reprezintă o parte
din costul total. Costul timpului variază în funcție de valoarea lor de timp; adică, costurile de
călătorie includ suma reală pe care o plătesc pentru serviciul de transport și costul în termeni
de timp de călătorie. Economiile de costuri de călătorie rezultă din îmbunătățirea
accesibilității.
Calitatea îmbunătățită a serviciilor turistice conexe - în special, comunicare și
informații, proceduri de rezervare, restaurante, cazare și servicii de transport conexe etc. - nu
numai că poate îmbunătăți accesibilitatea destinației, dar poate afecta și preferințele turiștilor.
Multe studii au arătat importanța serviciilor legate de călătorii în turism. De exemplu, Rheims,
Bazin, Beckerich și Delaplace48 au afirmat că lipsa hotelurilor de lux într-o destinație
reprezintă o problemă, întrucât călătorii de afaceri necesită acest tip de cazare. Aceștia au
menționat, de asemenea, că serviciile și programul limitat al restaurantelor din timpul week-
end-ului pot fi problematice pentru industria turismului.
Prin urmare, turismul este unul dintre domeniile în care sunt observate acțiuni cu
caracter logistic care se referă la infrastructura liniară și la fața locului și la schimbul de
informații între puncte individuale cu ajutorul comunicațiilor telefonice și ale internetului.
Mai mult, disponibilitatea infrastructurii adecvate - terenuri, obiecte și trasee reprezintă unul
dintre cei mai importanți factori de dezvoltare ai turismului religios.
În turismul religios, oamenii care se deplasează folosesc, ca și ceilalți turiști, aceleași
elemente de infrastructură (în principal cazare și mâncare) și mijloace de transport.
Pelerinajele sunt deseori efectuate cu autocarul și trenul. Călătoriile către lăcașurile de cult
sunt mai rar executate cu ajutorul mijloacelor de transport, adică: mașini, biciclete sau patine
cu role. O mică parte dintre pelerini decid să conducă o mașină, ceea ce permite transportul
individual și independent. Traficul de pelerinaj deosebit de intens este urmărit în timpul
principalelor sărbători legate de obicei de cele mai importante evenimente din istoria
religioasă.
1.4. Relația dintre transport, recreere și turism
47
Martin, Christine A., and Stephen F. Witt. 1987. “Tourism Demand Forecasting Models: Choice of
Appropriate Variable to Represent Tourists’ Cost of Living.” Tourism Management 8 (3), pp. 233–246,
doi:10.1016/0261-5177(87)90055-0; Martin, Christine A., and Stephen F. Witt. 1987. “Tourism Demand
Forecasting Models: Choice of Appropriate Variable to Represent Tourists’ Cost of Living.” Tourism
Management 8 (3), pp. 233–246. doi:10.1016/0261-5177(87)90055-0; Bimonte, Salvatore, Silvia Ferrini, and
Gaetano Grilli. 2015. “Transport Infrastructures, Environment Impacts and Tourists’ Welfare: A Choice
Experiment to Elicit Tourist Preferences in Siena–Italy.” Journal of Environmental Planning and Management 0
(0), pp. 1–20, doi:10.1080/09640568.2015.1044746.
48
Bazin, Sylvie, Christophe Beckerich, and Marie Delaplace. 2011. “High Speed Railway, Service Innovations
and Urban and Business Tourisms Development.” SARMENTO M. & MATIAS A.“Tourism Economics and
Management: The State of the Art”, Springer Verlag.
13
Erasmus + programme
O2: Training Course
Importanța și rolul recreerii ca parte integrantă a turismului sunt subliniate în special de

S. Williams, care remarca: „în abordarea studierii turismului, trebuie să ne dăm seama că
relația sau legătura dintre odihnă sau agrement, recreere și turism este foarte mică și mult mai
intimă"49. Același autor consideră recreerea ca fiind o parte foarte importantă în definirea
diferitelor tipuri de turism, astfel încât în tipologia sa de turism, printre alte tipuri de turism,
acesta identifică turismul recreativ ca pe o formă specială de turism.
Recreerea ca termen apare în definiția turismului pentru excursioniști care este o parte
majoră a mișcării turistice. Definiția termenului turist poate avea un sens mai larg sau mai
îngust în funcție de contextul în care este utilizat. Prin urmare, în sensul cel mai larg al
termenului un turist este orice persoană care vizitează locuri și cheltuie o anumită sumă de
bani, indiferent de scopul vizitei sale, în timp ce definiția opusă a unui turist în sensul restrâns
al termenului este următoarea: un turist în adevăratul sens al cuvântului este considerat o
persoană care vizitează un loc și cheltuie o anumită sumă de bani, care este strâns legată de
satisfacerea nevoilor recreative și culturale.
În funcție de tipul de turiști, recreerea poate fi o activitate primară sau secundară.
Charles R. Goeldner și J. R. Brent Richie 50 oferă o clasificare a recreerii în funcție de
obiectivul de bază al turiștilor, în funcție de activitățile primare și secundare ale turiștilor.
Potrivit acestor autori, scopul principal al călătoriei poate fi de: afaceri, vizitarea rudelor și
prietenilor și alte afaceri private și, desigur, plăcere, odihnă și recreere. Conform acestei
diviziuni a turiștilor care călătoresc din plăcere, recreerea este principala activitate turistică, în
timp ce pentru turiștii care călătoresc pentru afaceri, recreerea reprezintă o activitate turistică
secundară.
Potrivit acestei analize și acestei definiri a conceptelor de turism și turist, este mai mult
decât evident că recreerea este, pe de o parte, o componentă foarte importantă a anumitor
forme de turism și, pe de altă parte, este o componentă de bază a mișcării turistice și a
turismului ca activitate economică și socială. Așadar, se poate concluziona că recreerea are
rolul de a motiva călătoriile și că este o resursă turistică foarte importantă.
Potrivit lui Patmore51, activitățile de recreere și turism se desfășoară în trei contexte: (i)
timpul nu este necesar pentru muncă sau funcții de bază, cum ar fi să mănânci și să dormi; (ii)
activități sau recreere în timpul liber; și (iii) o atitudine a minții bazată pe percepția plăcerii. În
toate cele trei contexte, rolul transportului rămâne de primă importanță, motiv pentru care
activitățile turistice au fost studiate la scară internă, intra-regională și internațională. Halsall a
clasificat relația fundamentală dintre transport și timp liber, după cum urmează 52: a.
transportul este o parte integrantă a multor comportamente recreative, atât ca facilitate la
oportunități recreative, cât și ca activitate recreativă în sine: b. reducerile progresive ale
49
Williams, Stephen. 2009. Tourism Geography: A new synthesis. London: Routledge.
50
Goeldner, R. Charles, and J. R. Ritchie Brent. 2009. Tourism: Principles, practices, philosophies. New Jersey:
John Wiley&Sons.
51
Patmore, J. (1968) The spa town of England andWales, in: G. Beckinsale (Ed.) Problems of Urbanization, pp.
168–194 (London: Methuen).
52
Halsall, D. (ed.) (1982). Transport for Recreation. Lancaster: IBG Transport Geography Study Group.
14
Erasmus + programme
O2: Training Course
costurilor relative ale călătoriei și ale efectelor de frecare ale distanței au crescut cererea de
călătorii recreative și c. Creșterea numărului de autovehicule particulare a extins atât
distanțele parcurse, cât și gama centrelor de agrement.
Unul dintre cel mai importante moduri în care s-a încercat explicarea relației dintre
transport, recreere și turism este reprezentat de dezvoltarea modelelor. Probabil că cea mai
importantă relație studiată, în acest sens, se referă la legăturile de transport dintre zonele de
origine și cele de destinație. Pearce identifică patru tipuri de modele utilizate pentru
examinarea turismului și a călătoriilor recreative: „cele care subliniază componenta de
călătorie sau legătură, modelele de origine-destinație, modelele structurale și modelele
evolutive”53.
Mariot, citat de Matley54, a propus trei rute diferite care pot lega o zonă de origine de un
centru turistic (sau un loc de agrement). Acest model identifică o cale de acces, o cale de
întoarcere și o cale de agrement. În timp ce căile de acces și de întoarcere sunt similare și
funcționează pe principiul selectării celei mai directe sau celei mai scurte rute, traseul
recreativ evidențiază modul în care principiile spațiale de bază, dezvoltate în multe dintre
modelele privind minimizarea distanței de călătorie, nu se aplică cu ușurință călătoriilor
recreative și turistice.
Modelul lui Mariot indică faptul că turistul poate intra pe traseul recreativ în orice
moment într-o anumită parte a călătoriei, făcând astfel tiparul călătoriei și mai puțin previzibil
precum și gama de opțiuni și motivații ale vacanței sale. Cel mai important principiu legat de
spațiu, inerent modelului lui Mariot, este reprezentat de parcurgerea fluxurilor turistice între
ruta de acces către mai multe locații, adică vizitarea a mai multor locuri în timpul unei
vacanțe, decât de a călători strict din punctul A în punctul B.
Aceste elemente sunt, de asemenea, întâlnite în modelul de călătorie al lui Campbell 55,
care se referă la călătoriile în afara zonelor urbane. În acest context, Campbell a identificat
diferite moduri de turism în funcție de importanța relativă a componentelor de călătorie. De
asemenea, s-au identificat modele de călătorie recreativă. Numeroși geografi s-au ocupat de
acest domeniu și au analizat diversitatea centrelor recreative și au observat faptul că orice
călătorie recreativă este marcată de probleme de trafic, mai ales cele din zonele urbane care se
deschid către mediul rural. Acesta este contextul în care Pigram 56 a evidențiat rolul central al
călătoriilor în procesul decizional recreativ.
În cadrul literaturii de specialitate referitoare la recreere și turism dezbaterea referitoare
la activitățile recreative și turistice ca subsidiare ale timpului liber este importantă pentru a
înțelege legătura transport-turism-recreere (Hall și Page, 2006). Tema dezbătută se axează pe
53
Pearce, D. (1995). Tourism Today: A Geographical Analysis. London: Longman, p. 1.
54
Matley, lan M. 1976 The Geography of International Tourism, Washington: Commission on College
Geography, p. 4.
55
Campbell, C. (1995). The sociology of consumption. In D. Miller (ed.), Acknowledging Consumption (pp. 96–
127). London: Routledge.
56
Pigram, J. (1983). Outdoor Recreation and Resource Management. Beckenham: Croom Helm.
15
Erasmus + programme
O2: Training Course
faptul că activitățile de agrement sunt discreționare, deoarece se juxtapun peste timpul de

muncă și alte activități umane din spațiul personal: „timpul nu este necesar pentru muncă sau
funcții de bază, cum ar fi să mănânci și să dormi, și nici pentru activități recreere în timpul
liber, ci este o atitudine a minții bazată pe o percepție a plăcerii și a bucuriei, motiv pentru
care trebuie să recunoaștem că există neclarități în relația dintre aceste zone” 57. Așadar,
complicațiile apar în încercarea de a înțelege relația dintre agrement, recreere, turism și rolul
transportului. De exemplu, în perioada postbelică în țările dezvoltate, cantitatea de timp „de
agrement” a crescut în general odată cu scăderea orelor de lucru.
Adesea descrisă ca timp nelucrător, creșterea timpului liber zilnic, săptămânal și anual
nu a fost distribuită uniform în termeni sociali și spațiali. Există o problemă a echității
accesului și distribuției unui astfel de timp liber și a utilizării acestuia atunci când se
analizează urbanizarea crescândă a populației lumii și modul în care cele mai bogate cartiere
au acces relativ ușor la resursele recreative și de agrement, reflectate nu numai distribuirea
acestor resurse, dar și prin creșterea nivelului de proprietari de mașini precum și a altor
mijloace de transport în astfel de cartiere, comparativ cu rezidenții din zonele mai sărace 58.
Prin urmare, dacă transportul este o condiție prealabilă pentru ca turismul și recreerea să aibă
loc, atunci există probleme sociale substanțiale legate de accesul la transport pentru a facilita
chiar turismul intern și recreerea, darămite călătoriile internaționale. Transportul nu este un
drept universal consacrat în legislație, în ciuda unor încercări de promovare a turismului
social în unele țări. În schimb, acesta depinde de bogăție, venitul disponibil și timpul necesar
pentru a se angaja în această activitate (adică, absența barierelor în calea participării). Acest
aspect poate părea o problemă minoră în cadrul studiilor de turism, însă, în timp ce unele
cercetări despre agrement au abordat probleme de acces și echitate 59, altele, deși puține,
încearcă să definească problemele inegalității și accesul la turism ca bun public, costul
transportului fiind un obstacol sau un inhibitor cheie în acest sens60.
Când se încearcă a se preciza distinctiv ce poate fi utilizarea transportului în scopuri de
agrement, cum ar fi turismul și recreerea de o zi, realizarea acestui demers este tot mai
dificilă. Page a precizat aceste aspecte: „într-o călătorie cu trenul printr-un parc național,
acesta poate transporta pasageri locali care se bucură de timpului lor liber vizitând obiective
turistice și poate transporta, de asemenea, călători care folosesc trenul ca mod de transport
pentru a se întoarce la punctul de plecare, iar plimbarea lor să fie totodată și o recreere în aer
57
Patmore, J.A. (1983). Recreation and Resources. Oxford: Blackwell, pp. 5-6.
58
Curry, N. (2001a). “Access for Outdoor Recreation in England and Wales: Production, Consumption and
Markets.” Journal of Sustainable Tourism, 9(5): pp. 400–416; Curry, N. (2001b). “Rights of Access to Land for
Outdoor Recreation in New Zealand: Dilemmas Concerning Justice and Equity.” Journal of Rural Studies, 17(4):
pp. 409–419; Litman, T. (2002). “Evaluating Transportation Equity.” World Transport Policy & Practice, 8(2):
pp. 50–65.
59
Floyd, M. and Johnson, C. (2002). “Coming to Terms with Environmental Justice in Outdoor Recreation: A
Conceptual Discussion with Research Implications.” Leisure Sciences, 24: pp. 59–77; Tarrant, M. and Cordell,
H.K. (1999). “Environmental Justice and the Spatial Distribution of Outdoor Recreation Sites: An Application of
Geographic Information Systems.” Journal of Leisure Research, 31(1): pp. 18–34.
60
Lee, S. and Jamal, T. (2008). “Environmental Justice and Environmental Equity in Tourism: Missing Links to
Sustainability.” Journal of Ecotourism, 7(1): pp. 44–67.
16
Erasmus + programme
O2: Training Course
liber. De asemenea, trenul poate transporta nerezidenți care călătoresc de la punctul A la B.

Aceștia pot fi turiști interni, care stau departe de casă mai mult de 24 de ore, sau turiști
internaționali care sunt în vacanță. Aici stă complexitatea relației dintre timpul liber, recreere
și turism, dar și observarea modului în care turiștii întreprind activități recreative în zona de
destinație”61.
Transportul ca turism are loc în cazul în care forma de transport este parte integrantă a
experienței generale a turismului, cum ar fi croaziera sau călătoria pe o pitorească cale ferată.
Acest lucru se reflectă în celebrul citat al lui T.S. Eliot, „călătoria, nu sosirea, contează”, care,
în acest context, a reprezentat un model turistic pentru Cunard Line, care a impus o
importantă linie de nave de croazieră în 2006 pe piața britanică pentru călătorii potrivit
principiului: „într-o epocă în care călătoria se măsoară în ore, suntem încă mândri să o
măsurăm în lux”. Unele dintre produsele turistice de lux disponibile, precum Orient Express
în Europa, turul cu trenul Rocky Mountaineer prin Munții Stâncoși canadieni și o multitudine
de alte croaziere exclusive, utilizează atributele de eleganță, opulență și servicii de calitate ale
modului de călătorie. Page subliniază semnificația crescândă a călătoriilor de lux pe piețele
turistice, deoarece furnizorii de transport au recunoscut această nișă și caută să satisfacă
cererea acesteia62.
Aceste feluri de abordări ale turismului i-a determinat pe Lumsdon și Page să identifice,
pe de o parte, un continuum de transport turistic în care transportul oferă o valoare intrinsecă
scăzută în raport cu experiența turistică generală (adică, utilizarea unui mod de transport
pentru a călători, pur și simplu, de la origine a la destinație și, pe de altă parte, să ajungă până
la poziția în care transportul este dezvoltat, proiectat și valorificat precum un context care
conține și elementul central - ca turism 63. Cercetările efectuate de Moscardo și Pearce au
relevat argumentele motivaționale pentru acest tip de continuum, dar ele reprezintă numai un
punct de plecare pentru cercetări ulterioare în vederea delimitării dimensiunilor și nișelor de
interacțiunii turistice de-a lungul acestui continuum64.
În realitate, un călător va avea mai multe întâlniri cu serviciile turistice de-a lungul
acestui continuum, ceea ce face ca turismul să fie un proces complex care are ca obiectiv
modelarea sau producerea unui plan turistic în vederea organizării transportului utilizat într-o
călătorie. Așadar, turismul și transportul au în mod clar o relație crucială, simbiotică.
Turismul afectează transportul local, regional și internațional în ceea ce privește fluxurile de
călătorie și volumul pasagerilor, modurile de tranzit, comportamentele de călătorie, economia
61
Page, S.J. (1998). “Transport for Recreation and Tourism.” In B. Hoyle and R. Knowles (Eds.), Modern
Transport Geography (2nd edition) (pp. 217–240). Chichester: Wiley.
62
Page, S.J. (2007). Tourism Management: Managing for Change (2nd edition). Oxford: Butterworth
Heinemann.
63
Lumsdon, L. and Page, S.J. (2004b). “Progress in Transport and Tourism Research: Reformulating the
Transport-Tourism Interface and Future Research Agendas.” In L. Lumsdon and S.J. Page (Eds.), Tourism and
Transport Issues and Agenda for the New Millennium (pp. 1–28). Oxford: Elsevier.
64
Moscardo, G. and Pearce, P. (2004). “Life Cycle, Tourist Motivation and Transport: Some Consequences for
the Tourist Experience.” In L. Lumsdon and S.J. Page (Eds.), Tourism and Transport: Issues and Agenda for the
New Millennium (pp. 29–44). Oxford: Elsevier.
17
Erasmus + programme
O2: Training Course
transportului, accesul la noi dezvoltări etc., motiv pentru care turismul progresează în mod
semnificativ.
1.5. Locul peisajului în geografia turistică: o evaluare critică
Pe baza imaginii și a caracterului său tangibil prin care se adresează direct experienței
umane, peisajul se constituie ca fiind cel mai semnificativ mediu geografic care se cere
analizat pentru a înțelege relația pe care o dezvoltă acesta între locația turistică și vizitator.
Faptul că peisajul este ușor accesibil, precum și datorită faptului că este reprezentativ pentru
domeniul turistic deoarece creează elemente de relaționale durabile, peisajul reprezintă, în
continuum unei călătorii, atât o etapă de joacă și recreere, cât și un mijloc sau un instrument
valoros de analiză a schimbărilor geografice care apar prin activitatea de turism. Caracterul
său specific, față de alte unități de spațiu supuse analizei, rezidă în mare parte în diferența pe
care o face turistul între a vedea și a privi, unde a privi este o activitate turistică indispensabilă
contextului peisajului, încărcată emoțional, pe când a vedea care este aproape contrariul
privirii, ceea ce face ca privirea să fie principala activitate turistică care contribuie la în
crearea de legături și activități în domeniul turistic. Această abordare relevă natura complexă
a relației dintre activitățile de turism, dar și a turistului, cu locul sau cu spațiul pe care îl
vizitează, deoarece peisajul turistic este caracterizat de complexitatea relațiilor dintre spațiu,
timp și cultură, fiind înainte de toate o percepție socială și culturală specifică a anumitor
perioade istorice. Astfel, ca temă de cercetare, peisajul turistic necesită din partea mediului
academic atât o abordare conceptuală, cât și una care să analizeze statul de observator al
turistului privitor, care nu poate fi scos din contextul istoric și sociocultural al peisajului.
Prin urmare, pe baza caracterului său tangibil și intangibil, peisajul constituie un mediu
geografic semnificativ în dezvoltarea domeniului turistic. Disponibilitatea și facilitatea
peisajului de a fi accesat de o intervenție umană variabilă îl transformă într-o adevărată scenă
de joacă și recreere65. Ca mediu geografic conceput și însușit prin simțuri și prin puterea
cunoașterii și simbolismului, peisajul reprezintă primul și cel mai durabil mediu de contact
dintre turist și locul de călătorie potențial sau consumat; prin fotografiile dobândite, acesta
devine memoriile durabile ale călătorului. Peisajele turistice, în plus, prin promovarea,
susținerea și transformarea funcțiilor lor specifice, se numără printre cele mai semnificative
baze culturale care contribuie la formarea identității și a dezvoltării 66. Importanța rolului
turismului pentru formarea identității în peisaj, constă în multiplicitatea cunoștințelor și
imaginarilor turistice contextualizate, în relația dialectică cu locul și peisajul. De asemenea,
datorită caracterului său relațional, peisajul devine un mediu de construcție a identității
culturale și personale pentru partea care se angajează consumarea imaginii sale prin privire.
65
Carmichael, B. 1998. Destinations: Cultural Landscapes of Tourism. London: Routledge.
66
Terkenli, T.S. 2000. Landscapes of tourism: a cultural geographical perspective. In Tourism and the
Environment: Regional, Economic, Cultural and Policy Issues, revised 2nd edn, H. Briassoulis and J. van der
Straaten (eds), pp. 179–202. Dordrecht: Kluwer Academic Publishers.
18
Erasmus + programme
O2: Training Course
„În caracterul său imediat, … peisajul devine o interfață socială în care perspectivele locale și
globale și alte dimensiuni, așa cum reiese din studiile turistice, se reunesc în construcția și
consumul de-a gata al identității locului”67.
Ca centru de cercetare, peisajul necesită interpretare contextuală și nu poate fi detașat de
întrebările referitoare la spațiu, locație și geografie, precum nici de contextul său istoric și
sociocultural. Prin peisaj, obiectivitatea și subiectivitatea se împletesc și în crearea sensului,
necesitând o atentă abordare a relației dintre subiect și obiect, aici fiind vorba de observator și
respectiv peisajul. Acest exercițiu își găsește aplicarea directă în construcția și studiul
peisajelor turistice, unde astfel de probleme devin deosebit de relevante prin creșterea actuală
a conștientizării (post) turistice și prin proliferarea perspectivelor științifice critice în
domeniul istoriei, antropologiei, sociologiei și psihologiei referitoare la experiența turistică.
De asemenea, în studiile și reprezentările culturale ale peisajului își găsește aplicarea modul în
care pot fi stabilite anumite temeiuri și înțelegeri comune, elucidând în același timp
articularea noilor identități și relații de putere, ieșind din procesele și practicile peisajului
turistic contemporan. Knudsen68 observă că: „locul de studiu pentru turism este și ar trebui să
fie peisajul. Turismul, prin definiție, are loc într-un „peisaj turistic”.
Caracteristicile peisajelor culturale europene moderne au fost deja stabilite până în
secolul al XVII-lea, impregnând definiția peisajului cu noțiuni de priveliști, perspective sau
vederi ale peisajului țării69. Aceste noțiuni au însoțit dezvoltarea și însușirea conceptului de
peisaj până azi în dimensiuni panoramice, în peisaje cu forme caracteristice, în efemer, în
pitoresc, în perspectivă și în alte principii și modele de peisaj, omniprezente industriei
turismului: amintiri fotografice, cărți poștale, reclame și, în general, ca iconografie de
marketing turistic. În toate aceste cazuri, peisajul a fost pus în scenă de inițiative de
planificare și dezvoltare a turismului în scopul consumului turistic.
Aspectul vizual al peisajului turistic a fost accentuat și propagat pe scară largă, în
special pe baza noțiunii „privirii turistice”70. Privirea este indispensabilă contextului
peisajului; este încărcat emoțional, spre deosebire de vedere și, prin urmare, este centrală
pentru crearea legăturilor turistice ale activităților din domeniu; „Imageria este unul dintre
cele mai cercetate aspecte ale marketingului turistic” 71. Marketingul turistic reproduce imagini
și discursuri despre peisaje, prin reprezentări ale semnelor culturale, pe baza cărora turistul,
prin procese de reinterpretare experiențială a semnului, poate evalua vederea și valida
semnificațiile peisajului vizitat în cadrul discursului predominant. Metodele iconografice de
construcție, semnificare, decodificare și deconstrucție sunt esențiale pentru realizarea
67
Ibidem, p. 185-186.
68
Knudsen, D., Metro-Roland, M.M., Soper, A.K., and Greer, C.E. (ed.) 2008. Landscape, Tourism, and
Meaning. Bodmin: Ashgate, p. 5.
69
Daniels, S. and Cosgrove, D. 1988. Introduction: iconography and landscape. In The Iconography of
Landscape: Essays on the Symbolic Representation, Design and Use of Past Environments, D. Cosgrove and S.
Daniels (eds), pp. 1–10. Cambridge: Cambridge University Press.
70
Urry, J. 1990. The Tourist Gaze: Leisure and Travel in Contemporary Societies. London: Sage Publications.
71
Pritchard, A. and Morgan, N.J. 2001. Culture, identity and tourism representation: marketing Cymru or Wales?
Tourism Management, 22, p. 167, (167–179).
19
Erasmus + programme
O2: Training Course
peisajelor turistice72. Astfel de procese, susținute și completate de alte mijloace vizuale ale
informațiilor contemporane și tehnologiilor de calcul și mass-media - precum TV și video -
estompează diferențierea geografică și distincția dintre „autentic” și în scenă, și familiar și
„exotic”, în imaginile peisagistice vehiculate.
Relația spectator-peisaj, așa cum a fost pusă în scenă și interpretată în contextul
peisajelor turistice, a fost explorată din ce în ce mai mult în contextul studiilor de turism din
ultimele două decenii, cum s-a prezentat, de exemplu, în analiza aspectelor destinațiilor
turistice ca peisaje culturale73. Prin relația sa cu un spectator sau un turist observator, peisajul
devine în esență o etapă în care procesele istorice, socioeconomice și culturale, care se
articulează în spațiu, sunt reflectate pe teren. În mod hotărât, nu este de dorit să se
generalizeze multiplicitatea pozițiilor schimbătoare de vizionare sau de privire și, totuși, să se
respingă sau să se diminueze importanța interpretărilor peisagistice predominante istoric 74. Cu
alte cuvinte, ceea ce este susținut aici nu este o noțiune esențială a peisajului turistic, ci mai
degrabă o noțiune culturală ambivalentă, construită social și specifică istoric a peisajului, care
invită la interpretări multiple și fluide, dintre care anumite interpretări particulare predomină
istoric.
În cele din urmă, legătura dintre peisaj și turism nu este limitată nici la caracterul
reprezentativ/performativ, nici la natura esențial geografică/fizică a experienței de călătorie.
Se extinde la plăcerea căutată în experiență, recunoscută din ce în ce mai mult prin teoriile
emoției și afectului, precum și a unei geografii mai mult decât reprezentative ale interacțiunii
om-peisaj75. Intensitatea durabilă a plăcerii căutată și găsită în peisaj încă de la Renaștere, în
contextul unei burghezii europene emergente, exprimă ceva profund și constant despre
condiția umană76 (Rose, 1996: 345), ceva care leagă peisajul și plăcerea sau atracția
inextricabil împreună, evidențiind astfel marea semnificație a dimensiunii emoționale/afective
la relația dintre vizitator și peisajul turistic.
În contextul unei lumi în rapidă schimbare, procesele de transformare geografică care
funcționează la diferite scări, supuse unor factori și impacturi politice, economice și
ideologice complexe, creează noi scheme de mișcare geografică, diferențiere, conectivitate,
consum și plăcere, printre altele. Amprenta și reflectarea lor asupra peisajului este invariabil
fundamentată și articulată prin schimbarea formelor, practicilor, funcțiilor și semnificațiilor
72
Norton, A. 1996. Experiencing nature: the reproduction of environmental discourse through safari tourism in
East Africa. Geoforum, 27(3), pp. 355–373; Stefanou, J. 2000. The contribution of the analysis of the image of a
place to the formulation of tourism policy. In Tourism and the Environment: Regional, Economic, Cultural and
Policy Issues, revised 2nd ed., H. Briassoulis and J. van der Straaten (eds), pp. 229–237. Dordrecht: Kluwer
Academic Publishers.
73
Daugstad, K. 2007. Negotiating landscape in rural tourism. Annals of Tourism Research, 35(2), pp. 402–426.
74
Terkenli, T.S. 2004. Tourism and landscape. In Tourism Geographies: A Companion to Tourism, A. Lew, C.
M. Hall, and A. Williams (eds), pp. 339–348. Oxford: Blackwell.
75
Lorimer, H. 2005. Cultural geography: the busyness of being more-than-representational. Progress in Human
Geography, 29, pp. 83–94.
76
Rose, G. 1996. Geography and the science of observation: the landscape, the gaze and masculinity. In Human
Geography: an Essential Anthology, J. Agnew, D.N. Livingstone, and A. Rogers (eds), pp. 341–350. Oxford:
Blackwell, p. 345.
20
Erasmus + programme
O2: Training Course
peisajului care indică o nouă economie culturală a spațiului 77. Acestea duc la o disociere
crescândă a acestor noi scheme de locație geografică și caracteristici distincte ale locului.
Aceste procese transformatoare iau dimensiuni tot mai globale, deși manifestările lor variază
în funcție de spațiu, timp și context social78.
De exemplu, formele guvernamentale postnaționale introduc în noțiunile de dezvoltare
turistică concepte ale magiei, tropicalizării, grădinăritului și amenajării peisajelor cu trimitere
la spațiul exotic, prin care „spații întregi locuite - insule, regiuni, deșerturi, centre urbane,
munți sunt îngrădite ca opere de artă vie într-o modernitate globală, invocând și aducând
astfel la viață marile paradigme moderniste ale frumuseții, naturii și timpului … cultivate ca
„grădini umane” într-o formă specifică turistică a sistemului mondial modern; un teren corect
în care o clasă de mijloc globală se întâlnește, petrece, posedă resurse în sine și recreează
ordinea simbolică a lumilor lor”79. Această omniprezență și flexibilizare a formelor
contemporane de recreere, agrement și turism, ca evenimente destul de noi, au implicații de
anvergură pentru diversitatea și bogata varietate a peisajelor europene, în timp ce moștenirea
istorică a peisajelor europene este supusă unei presiuni tot mai mari 80. Astfel de evoluții,
centrale și favorabile transformării peisajului în scopuri turistice, pun în mod clar probleme
pentru discursurile hegemonice și totalizatoare, până acum adaptate studiilor de turism, și
necesită noi cadre teoretice în cercetarea peisajului turistic.
1.6. Circuite turistice culturale: mărfuri, locuri și consum
Reconceptualizarea sub-disciplinelor geografice și îmbrățișarea „diferențierii economiei

și culturii”81 sunt esențiale pentru apariția unei „noi” teoretizări a turismului. În cadrul
„economicului”, geografia culturală și socială contemporană încearcă să dea seama atât de
condițiile materiale, cât și de experiențele indivizilor, precum și de locul individului în
structurile de putere și economie. În cadrul „culturalului”, geografia economică contemporană
îmbrățișează economia ca o formațiune culturală și socială, deschizând, așa cum sugerează
Thrift82, o cutie de complexitatea cutiei Pandorei. Aceste procese au văzut integrarea politicii
culturale într-o geografie umană mai incluzivă, în care provocarea de a transgresa granițele a
77
Terkenli, T.S. and d’Hauteserre, A.-M. (eds) 2006. Landscapes of a New Cultural Economy of Space.
Dordrecht: Springer.
78
Pritchard și Morgan, op. cit., p. 169.
79
Picard, D. 2011. Tourism, Magic and Modernity: Cultivating the Human Garden. New York: Berghahn Books,
p. 5.
80
Hazendonk, N., Hendriks, M., and Venema, M. (eds). 2008. Greetings from Europe: Landscape and Leisure.
Rotterdam: OIO Publishers, p. 18.
81
Crang, P., and Malbon, B. (1996). Consuming geographies: A review essay. Transactions of the Institute of
British Geographers 21(4), pp. 704–711.
82
Thrift, N. (2000). Pandora’s box. In G. L. Clark, M. P. Feldman, and M. S. Gertler (eds), The Oxford
Handbook of Economic Geography (pp. 689–704). Oxford: Oxford University Press.
21
Erasmus + programme
O2: Training Course
produs un discurs „nou” al geografiei turismului prin care interfața dintre geografie și studii
de turism a început să fie re examinat83.
Transcendența granițelor dintre economic și cultural a văzut reconceperea consumului
ca „circuite ale culturii”84, care depășește actul liniar, secvențial de cumpărare monetară
„înapoi în relațiile sociale de producție și înainte în cicluri de utilizare și reutilizare” 85. Pe
măsură ce mărfurile depășesc funcțiile lor de utilitate și își asumă anumite semnificații
culturale și simbolice, producția și consumul sunt văzute ca complimente, hrănindu-se
reciproc într-un ciclu nesfârșit86. Mai mult, contextul de agrement și turism dezvăluie în
special constituirea reciprocă a ceea ce este conceput în mod tradițional ca „obiective
independente”87. Producția de turism are loc prin consumul său, adică „turismul” se realizează
mai degrabă decât o simplă serie de produse care sunt create și ulterior consumate 88.
În economia globală contemporană, procesul de co-modificare a consumului a devenit
caracterizat de intensitate și sofisticare în măsura în care producția este din ce în ce mai
estetizată și semnificații atașate reprezentărilor vizuale și obiectelor materiale 89. Consumul ca
formă culturală a apărut pentru a recunoaște importanța culturii în asigurarea consumului, prin
care agrementul și turismul au devenit elemente semnificative în societățile capitaliste
contemporane90.
83
(Squire, S. J. (1994a). The cultural values of literary tourism. Annals of Tourism Research 21, pp. 103–121;
Squire, S. J. (1994b). Accounting for cultural meanings: The interface between geography and tourism studies
revisited. Progress in Human Geography 18(1), pp. 1–16; Ioannides, D., and Debbage, K. G. (eds) (1998). The
Economic Geography of the Tourist Industry. London: Routledge; Ringer, G. (1998). Destinations: Cultural
Landscapes of Tourism. London: Routledge; Ateljevic, I. (2000). Circuits of tourism: Stepping beyond the
‘‘production/consumption’’ dichotomy. Tourism Geographies 2, pp. 369–388; Pritchard, A., and Morgan, N.
(2000). Privileging the male gaze: Gendered tourism landscapes. Annals of Tourism Research 27, pp. 884–905;
Milne, S., and Ateljevic, I. (2001). Tourism, economic development and the global-local
nexus: Theory embracing complexity. Tourism Geographies 3(4), pp. 367–388.
84
Johnson, R. (1986). The story so far: And further transformations? In D. Punter (ed.), Introduction to
Contemporary Cultural Studies (pp. 277–313). London: Longman.
85
(Jackson, P., and Thrift, N. (1995). Geographies of consumption. In D. Miller (ed.), Acknowledging
Consumption (pp. 204–38). London: Routledge, p. 205; Burgess, J. (1990). The production and consumption of
environmental meanings in the mass media: A research agenda for the 1990s. Transactions of the Institute of
British Geographers 15(1), pp. 139–161; Crang, P., and Malbon, B. (1996). Consuming geographies: A review
essay. Transactions of the Institute of British Geographers 21(4), pp. 704–11.
86
Lury, C. (1996). Consumer Culture. Cambridge: Polity.
87
du Gay, P. (1996). Consumption and Identity at Work. London: Sage.
88
Kirshenblatt-Gimblett, B. (1998). Destination Culture: Tourism, Museums, and Heritage. Berkeley: University
of California Press; Edensor, T. (1998). Tourists at the Taj: Performance and Meaning at a Symbolic Site.
London: Routledge; Aitchison, C. (1999). New cultural geographies: The spatiality of leisure, gender and
sexuality. Leisure Studies 18(1), pp.19–39; Franklin, A., and Crang, M. (2001). The trouble with tourism and
travel theory? Tourist Studies 1(1), pp. 5–22.
89
Britton, S. (1991). Tourism, capital, and place: Towards a critical geography of tourism. Environment and
Planning D, Society and Space 9, pp. 451–478; Rojek, C. (1995). Decentring Leisure: Rethinking Leisure
Theory. London: Sage Publications.
90
(Featherstone, M. (1987a). Lifestyle and consumer culture. Theory, Culture and Society 4, pp. 55–70;
Featherstone, M. (1990). Perspectives on consumer culture. Sociology 24(1), pp. 5–22; Sharpley, R. (1996).
Tourism and consumer culture in postmodern society. In M. Robinson, N. Evans, and P. Callaghan (eds),
Tourism and Culture Towards the 21st Century Cultural Change. Conference Proceedings. Sunderland: Center
22
Erasmus + programme
O2: Training Course
Britton91, cu referire la Bourdieu92 și Urry93, au plasat turismul în contextul economiei

culturale contemporane în cadrul căruia grupurile și indivizii caută tot mai mult să își
construiască identitățile prin anumite preferințe de consum și practici de stil de viață care
semnalează gustul și poziția lor în societate. Pe măsură ce „cultura consumului” evoluează
după Featherstone: „tu ești ceea ce cumperi” și ești „acolo unde pleci” 94, o literatură
contemporană emergentă oferă profunzime și perspectivă asupra problemelor din jurul
materialului cultură, consum și identitate95.
În Occident, consumul de agrement și turism servește ca mod de a preciza diferențierea
socială și exprimarea identității96, în conformitate cu noțiunea lui Bourdieu de „capital
cultural”97. Traficul de bunuri turistice creează judecăți de autenticitate, dar, de asemenea,
satisface dorința de a explora conexiunile culturale transnaționale 98. De exemplu, bazându-ne
pe lucrările unor cercetători precum Appadurai99, Thomas100 și Jackson101, am urmărit călătoria
artefactelor turistice produse în China rurală către noi locații din Noua Zeelandă urbană, unde
devin surogate ale relațiile umane și semne de identitate 102. Procedând astfel, am explorat
numeroasele moduri în care călătorii au produs noi semnificații în jurul acestor obiecte,
reflectând semnificația și rolul lor în propria dezvoltare și creștere personală. Astfel, actul
consumului este motivat de oportunitatea de a produce și reproduce identități, ca parte a
contextului cultural predominant.
for Travel and Tourism.

91
Britton, S., and Clarke, W. (1987). Ambiguous Alternative: Tourism in Small Developing Countries. Suva:
University of South Pacific.
92
Bourdieu, P. (1984). Distinction. London: Routledge.
93
Urry, J. (1990). The Tourist Gaze: Leisure and Travel in Contemporary Societies. London: Sage.
94
Featherstone, M. (1987b). Leisure, symbolic power and the life course. In J. Horne, D. Jary, and A. Tomlinson
(eds), Sport, Leisure and Social Relations. London: Routledge & Kegan Paul.
95
Glennie, P. D., and Thrift, N. J. (1993). Modern consumption: Theorising commodities and consumers.
Environment and Planning D, Society and Space 11, 603–606; Crewe, L., and Lowe, M. (1995). Gap on the
map? Towards a geography of consumption and identity. Environment and Planning A 27, pp. 1877–1898;
Jackson, P., and Holbrook, B. (1995). Multiple meanings: Shopping and the cultural politics of identity.
Environment and Planning A 27, pp. 1913–1930; Miller, D. (1995b). Acknowledging Consumption. London:
Routledge; Pearce 1997; Miller, D., Jackson, P., Thrift, N., Holbrook, B., and Rowlands., M. (1998). Shopping,
Place and Identity. London: Leicester University Press; Jackson, P. (1999). Commodity cultures: The traffic in
things. Transactions of the Institute of British Geographers 24, pp. 95–108.
96
Featherstone, M. (1987a). Lifestyle and consumer culture. Theory, Culture and Society 4, pp. 55–70; Miller,
D. (1995a). Consumption and commodities. Annual Review of Anthropology 24, pp. 141–161.
97
Bourdieu, P. (1984). Distinction. London: Routledge.
98
Hannerz, U. (1996). Transnational Connections. London: Routledge.
99
Appadurai, A. (1986). The Social Life of Things: Commodities in Cultural Perspective. New York: Cambridge
University Press; Appadurai, A. (1996). Modernity at Large: Cultural Dimensions of Globalisation. Minneapolis:
University of Minnesota Press.
100
Thomas, N. (1991). Entangled Objects. Cambridge, MA: Harvard University Press.
101
Jackson, P. (1999). Commodity cultures: The traffic in things. Transactions of the Institute of British
Geographers 24, pp. 95–108.
102
Ateljevic, I., and Doorne, S. (2002b). Representing New Zealand: Tourism imagery and ideology. Annals of
Tourism Research 29(3), pp. 648–667.
23
Erasmus + programme
O2: Training Course
Așadar, dacă consumul este identificat ca practică a reproducerii, putem recunoaște și o

multiplicare corespunzătoare a spațiilor și locurilor turistice. Aici, discursurile de televiziune,
broșuri și web pătrund și înconjoară avioane, autobuze, camere de hotel, restaurante, baruri,
atracții, plaje, campinguri, cabane, păduri, lacuri și, de fapt, practic le întâlnim în fiecare loc.
Astfel este bine stabilit geografic faptul că spațiul nu este doar un cadru sau o scenă
nevinovată în care se desfășoară evenimente, ci mai degrabă un factor în sine 103, „creat din
relațiile sociale”104 „fiind din ce în ce mai bine exprimat ca produs activ, reprezentat dar și
contestat”105 pentru vizitatori.
Desigur, nu doar vizitatorii consumă locuri. Poate cel mai important, consumul este cel
efectuat de către „gazdă” care cere, de asemenea, reconsiderare, deoarece acest act este
esențial în constituirea identității trăite de către gazdă, care este adesea luată ca referință
inițială pentru comercianții de destinații. De exemplu, proiectul de reamenajare pe malul apei
din Wellington a fost conceput ca „un loc pentru oameni” - atât localnici, cât și vizitatori. Cu
toate acestea, prin dezvoltarea sa, ceea ce anterior era un spațiu neutilizat și latent a devenit
cel mai contestat peisaj din oraș 106. În centrul controversei publice s-a pus întrebarea cui a
folosit dezvoltarea. Pe de o parte, inițiativele de marketing și dezvoltare transformau nu numai
imaginea locului, ci și mediul construit, în primul rând pentru a fi utilizate de către alți oameni
(turiști). Pe de altă parte noile realități erau expresii ale identităților locale și ale celor care își
însușeau imaginea și locul recreat ca fiind al lor. În această situației se afla noțiunea de malul
apei ca „spațiu public”, administrat, deținut, vândut pe alocuri și dezvoltat ca parteneriat
public-privat de către autoritatea locală (sectorul public) în numele orașului și al oamenilor
săi. Cu toate acestea, valorile de proiectare au conceput locul în primul rând ca un site de
consum vizibil, care a inclus anumite grupuri socio-economice, dar le-a exclus pe altele (cum
ar fi skateboarderii și săracii). Rezolvarea conflictului consta în încercarea de a trece dincolo
de producția în serie a „ghetoului turistic” pentru a surprinde esența locului din perspectiva
comunității. Procedând astfel, imperativele comerciale au fost satisfăcute prin reproducerea
unui peisaj viu diferențiat în mod necesar de alte locuri prin geografia sa umană și consumul
spațiilor sale culturale.
Contribuția turismului la reconstrucția locurilor prin intermediul noilor spațialități este
dezvăluită ca o rețea de circuite care oferă valoare locurilor din structurile în evoluție ale
complexului turistic global. În turism, o gamă largă de grupuri sociale și de persoane (turiști,
rezidenți locali, investitori, memorialiști, antreprenori locali, agenții de marketing etc.)
creează spații și locuri care transmit un anumit mesaj de „identitate”. Semnificațiile și valorile
create în cadrul circuitelor de producție și consum cultural (turistic) se schimbă în timp și
103
Knox, P. (1994). Urbanisation: An Introduction to Urban Geography. New Jersey: Prentice Hall.
104
Massey, D. (1993). Politics and space/time. In M. K. and S. Pile (eds), In Place and the Politics of Identity
(pp. 141–61). London: Routledge, p. 156.
105
Blomley, N. (1996). ‘‘I’d like to dress her all over’’: Masculinity, power and retail space. In M. N. Wrigley
and M. Lowe (eds), Retailing, Consumption and Capital: Towards the New Retail Geography (pp. 238–56).
Essex: London, p. 239.
106
Doorne, S. (1998). Power, participation and perception: An insider’s perspective on the politics of the
Wellington Waterfront redevelopment. Current Issues in Tourism 1, pp. 129–166.
24
Erasmus + programme
O2: Training Course
reflectă forma materială a mediului, deoarece „experiențele reale pot deveni rapid materiale
din care un individ poate construi scenarii îmbunătățite, imaginate” 107. După cum susține
Sack108, firele de această natură, semnificație și relațiile sociale de producție și consum sunt
complex întrepătrunse în construirea identităților locului. Un peisaj turistic devine astfel „atât
un spațiu reprezentat, cât și prezentat, atât un semnificant, cât și un semnificat, atât un cadru,
cât și ce conține un cadru, atât un loc real, cât și simulacrul său, atât un pachet, cât și marfa
din interiorul pachetului”109. În acest fel, producția locurilor trebuie, de asemenea, considerată
drept acte de re-consum, deoarece complexul turistic își însușește cu voracitate economiile
înconjurătoare, peisajele socioculturale și mediile construite pentru a se reconstitui ca
„destinație turistică”.
Aceste aspecte ne îndreaptă atenția către relațiile sociale care modelează economiile
culturale ale turismului110. Mai exact, ne fac să ne concentrăm în primul rând pe dinamica
„stilului de viață antreprenorial” în contexte diferite și, în al doilea rând, pe analiza istorică a
producției de discursuri de marketing ca reflectare a (con) textului sociocultural și a
ideologiilor subiacente ale timpului liber. Studiile asupra firmelor mici de turism din Noua
Zeelandă111 și Croația112 ilustrează măsura în care contextul cultural este un element
semnificativ în dinamica antreprenorialului în care producătorii consumă locuri, experiențe și
„activități” ca alegeri de stil de viață.
Nu este o coincidență faptul că mulți antreprenori ai stilului de viață sunt foști „călători”
care au fost implicați activ în căutarea produselor care articulează valori ale paradigmei mai
largi a durabilității. În mod paradoxal, căutarea antreprenorilor de stil de viață care se
distanțează de un mediu de afaceri „sufocant” a oferit o oportunitate de nișă de a se angaja
simultan cu piețele în propriile condiții și de a-și susține afacerile în moduri socioeconomice
alternative. Astfel, procesul de producție, deși a avut un impact profund asupra creșterii și
dezvoltării viitoare în industria turismului, a fost în mare parte o reflectare a consumului
antreprenorilor de anumite locuri, peisaje sau activități recreative.
Stabilirea practicii culturale a turismului ca act de performanță în care indivizii își
creează identitățile, este asemenea unei lentile prin care se poate vizualiza dialectica
producției și consumului turistic. Această abordare consideră producătorii ca fiind
„consumatori” și consumatorii ca fiind „producători” care „se hrănesc” reciproc în cicluri
107
Campbell, C. (1995). The sociology of consumption. In D. Miller (ed.), Acknowledging Consumption (pp.
96–127). London: Routledge, p. 118.
108
Sack, R. D. (1988). The consumer’s world: Place as context. Annals of the Association of American
Geographers 78, pp. 642–664.
109
Mitchell, W. J. T. (1994). Landscape and Power. Chicago: University of Chicago Press, p. 5.
110
Lash, S., and Urry, J. (eds) (1994). Economies of Signs and Space. London: Sage.
111
Ateljevic, I., and Doorne, S. (2001). Nowhere left to run: A study of value boundaries and segmentation
within the backpacker market of New Zealand. In J. A. Mazanec, G. I. Crouch, J. R. Brent Ritchie, and A. G.
Woodside (eds), Consumer Psychology of Tourism, Hospitality and Leisure (vol. 2, pp. 169–187). London: CAB
International.
112
Ateljevic, I., and Doorne, S. (2003). Unpacking the local: A cultural analysis of tourism entrepreneurship in
Murter, Croatia. Tourism Geographies 5(2), pp. 123–150.
25
Erasmus + programme
O2: Training Course
interminabile de re-consum. În această perspectivă, cadrul circuitelor turistice este creat

pentru a rezolva o dilemă nesfârșită, dacă turismul este condus fie de procesele de producție,
fie de consum. Mai important, discuția relevă faptul că geografia stă la baza acestor procese,
deoarece turismul este inseparabil de spațiile și locurile în care este creat, imaginat, perceput
și experimentat.
Provocarea conceptuală a eliminării granițelor dintre producție și consum are potențialul
de a deschide o gamă largă de noi agende. Urmărirea proceselor de „consum” în contextul
relațiilor sociale de producție turistică în vederea explorării factorilor personali, sociali,
culturali, economici și de locație care influențează re-consumul discursurilor turistice, pot crea
domenii de studiu potențial profitabile. În acest proces, spațialitatea unei game largi de actori
pune numeroase întrebări. Studierea locuitorilor în timp ce lucrează, trăiesc, se joacă sau, cu
alte cuvinte, își consumă și produc locațiile prin întâlniri cu turistul ar trebui explorate și
dezvăluite continuu. Importanța identității „la locul de muncă în peisajele turistice” ridică
probleme legate de ocuparea forței de muncă și practicile de muncă. Cum negociază
managerii, investitorii și antreprenorii textul (con) cultural în care iau decizii economice?
Cum își investesc angajații identitatea în viața lor profesională și își modelează spațiile și
locurile de consum turistic? Cum influențează schimbarea gusturilor de consum și a valorilor
stilului de viață reconfigurarea structurilor corporative și a diferitelor forme de antreprenorial?
„Dând voce” oamenilor în timp ce colectează, citesc, interpretează și comunică anumite
semnificații ale experienței lor turistice, în contextul forțelor lor structurale, se poate dezvălui
modul în care turismul este un concept negociat social.
1.7. Turismul ca marfă
Multe dintre mărfurile de consum sunt achiziționate de persoanele implicate în

domeniul și activitatea turismului. Cu toate acestea, doar un număr mic de mărfuri reprezintă
cea mai mare parte a cheltuielilor provenite din turism. Identificarea porțiunii de cerere
referitoare la o marfă care poate fi direct atribuită turismului constituie un obstacol substanțial
și necesită resurse semnificative atât pentru oferta turistică, cât și pentru cerere, deoarece
identitatea mărfurilor turistice va varia între națiuni. Cazările, meșteșugurile, textilele,
produsele agricole și produsele, în general, pot reprezenta o parte semnificativă a cererii din
partea vizitatorilor în anumite țări, dar nu pot fi la fel dorite în altele.
În timp ce turismul nu este o industrie în sensul convențional, se poate vorbi în
continuare de „industrii turistice.” Deci, industriile turismului sunt, de asemenea, un concept
de bază, pentru că o industrie turistică este reprezentat de orice industrie care produce o marfă
turistică. Cu alte cuvinte, o industrie a turismului este una care ar scădea foarte mult în
dimensiune sau chiar ar putea dispărea în absența turismului.
26
Erasmus + programme
O2: Training Course
Această definiție nu este așa simplă după cum pare. De exemplu, industria hotelieră nu
numai că produce locuri cazare, ci oferă și servicii de alimentație și, eventual, excursii cu ghid
(mărfuri pentru turism), precum și servicii de curățătorie chimică și servicii de telecomunicații
(mărfuri non-turistice). În același context, anumite spații comerciale universale (o industrie
non-turistică) oferă mese la restaurant, închirieri auto și servicii de agenții de turism (mărfuri
turistice). Prin urmare, provocările care pot contribui la măsurarea modului în care se dezvoltă
turismul, pot fi rezumate după cum urmează:
- Vizitatorii care consumă atât produse turistice, cât și non-turistice.
- Non-vizitatorii ce consumă produse turistice și non-turistice.
- Industriile din turism care produc produse turistice și non-turistice.
- Industriile non-turistice ce produc mărfuri pentru turism și non-turism.
Acumularea acestor date, contribuie la echilibrarea cererii și ofertei (pentru a fi siguri că
producția este egală cu consumul) și la identificarea ponderii turismului în fluxul complex de
producție și consum de mărfuri de către industria turistică și non-turistică, ceea ce pune bazele
măsurilor credibile și comparabile ale turismului ca o componentă a economiilor naționale și a
relațiilor economice internaționale.
Prin urmare, globalismul care derivă dintr-o astfel de forță evolutivă dar și ireversibilă,
condamnă culturile locale la stadiul de mărfuri care să fie consumate de turiști. În acest
context, turismul revitalizează frustrările și înstrăinarea societății. Cu toate acestea, timpul
liber, ca cel mai reprezentativ atribut al turismului, departe de a fi un mecanism ideologic de
control (ca în marxism), împiedică dezintegrarea socială113.
Unii critici din domeniu au considerat turismul ca fiind o activitate care produce
„pseudo-evenimente”. În acest caz, spectacolul turistic declanșează consumul de masă și
mercantilizarea spațiului local. Având în vedere acest lucru, în contextul turismului religios,
chiar dacă religia joacă un rol crucial în generarea atractivității locurilor sacre, semnificația
religioasă a acestora poate fi diluată de standardizarea pe care o declanșează turismul. Prin
urmare, călătoria cu caracter non-religios devine o noțiune care pare a fi concepută ca fiind
contrară pelerinajelor. În acest context, spațiile sacre sunt altceva decât turismul de masă. Un
exemplu sugestiv poate fi reprezentat de un mausoleu, care este un spațiu sacru ce
imortalizează ideea de sacrificiu național prin faptul că în interiorul său se află trupurile
acelora care și-au sacrificat viața pentru patrie, ceea ce nu reprezintă neapărat un obiectiv
turistic major.
De asemenea, comunitățile de imigranți care au fost acceptate de localnici pot fi o sursă
de capital cultural și etnic, facilitând utilizarea produselor culturale, contribuind astfel la
dezvoltarea economiei culturale locale și globale. Pe scurt, alteritatea imigranților devine un
113
MacCannell, D. (1976). The Tourist: A New Theory of the Leisure Class. New York: Schocken Books;
MacCannell, D. (1984). Reconstructed ethnicity: Tourism and cultural identity in Third World communities.
Annals of Tourism Research 11, pp. 375–391.
27
Erasmus + programme
O2: Training Course
element esențial care oferă identitate spațiilor turistice. O astfel de alteritate nu numai că
asigură experiențe atractive pentru vizitatori, dar poate promova și „valori de marcă” care
oferă o siguranță de securitate, armonie, cosmopolitism și multiculturalism. Acestea, la rândul
lor, pot atrage fluxuri de capital mai mari, precum și alte grupuri de imigranți care se pot
implica în dezvoltarea turismului.
O perspectivă mai radicală situează ideea de turism ca marfă de consum în „domeniile
eticii”. Această abordare susține că dacă turismul înseamnă lipsa de interes față de „Celălalt”.,
pentru că pentru turist, călător, vizitator conceptul de „privire”, comportă dimensiunea celui
ce vine să „controleze” peisajul vizitat în vederea împlinirii propriilor plăceri, o astfel de
abordare nu poate fi definitorie pentru a caracteriza natura turismului în general. Tot ceea ce
poate fi „văzut”, prin contrast cu ceea ce este „privit”, sugerează o altă realitate care nu este
suficient studiată. Mai mult, obiectivele turismului nu se realizează doar ca banal concediu, ci
reprezintă formarea unui meta-discurs care contribuie la realizare unei noi conștiințe.
În acest context, pare a fi regretabil faptul că tehnologiile digitale și consumul de masă
subminează atașamentul oamenilor față de culturile și tradițiile lor. Acest lucru face ca
MacCannell să susțină că turismul reproduce „terenuri de întâlnire goale” 114.
Prin urmare, lipsit de etică, turismul merge în direcția artificialității și transformă
comunitățile în mărfuri. Normele sociale și culturale care stau la baza experienței de identitate
și alteritate a unui turist modelează ceea ce se crede a fi comportament civilizat sau socializat
(adică adecvat), acel comportament care cere respect față de sentimentele turistului și
localnicului și, totodată, solicită atitudini adecvate față de ceea ce reprezintă o exprimare
moderată a nevoilor și dorințelor din partea călătorilor/turiștilor și în aceiași măsură și din
partea gazdelor/localnicilor. Oamenii civilizați își sublimă conflictele interne prin expresie
culturală: muzică, dans, gastronomie, podoabe etc.115.
De aceea, este important să nu pierdem din vedere faptul că modernitatea turistică
reprezintă o amenințare serioasă pentru relațiile umane, deoarece, prin extinderea consumului,
nu numai alteritatea este transformată într-o marfă de turism care urmărește să servească
intereselor hedoniste ale privitorilor (turiștii), ci și faptul că schimbul de bunuri care a dat în
mod tradițional „terenul primar” al societății se transformă în peisaje fabricate și străine,
numite „terenuri de întâlnire goale”. În acest caz, întâlnirile dintre gazde și oaspeți se
întemeiază pe un climat de neîncredere care se desfășoară forțat pentru a domestici „celălalt
non-eu”116, pe cel care mă consumă ca pe un bun de consumat, ca pe o marfă turistică.
1.8. Locuri și spații turistice
114
MacCannell, D. (1992). Empty Meeting Grounds: The Tourist Papers. London: Routledge;
115
MacCannell, D. (2011) The Ethics of Sightseeing. Berkeley, CA: University of California Press, p. 185.
116
Ibidem.
28
Erasmus + programme
O2: Training Course
Când vizitează un loc, oamenii experimentează uneori ceva care depășește proprietățile
fizice sau senzoriale. Acest lucru este adesea denumit „sensul locului” sau „genius loci”.
Montgomery117 observă că: „Este o sarcină relativ ușoară să te gândești la un loc de succes ...
Dar este mult mai dificil să știm de ce un loc are succes”. Autori diferiți oferă înțelegeri
diferite, deși similare, despre locul sau sensul locului. Castello remarcă faptul că oamenii se
simt mai bine în spații despre care se simte că conțin anumite calități 118. Percepția se dezvoltă
dintr-o serie de stimuli de mediu legați de natura obiectivă și materială a spațiului. În
percepție, viziunea este sensul care oferă cele mai multe informații. A percepe spațiul ca „loc”
nu înseamnă doar stimuli de mediu. Smaldone observă că locul nu este o constantă în toate
circumstanțele și că are „o gamă de subtilități și semnificații la fel de mari ca gama
experiențelor și intențiilor umane”119. Berleant susține că „loc” nu este nici o locație fizică,
nici o stare de spirit120. El îl descrie ca „angajarea corpului conștient cu condițiile unei locații
specifice”121. Norberg-Schulz descrie „genius loci” sau sensul locului ca reprezentând sensul
pe care oamenii îl au despre un loc, înțeles ca suma tuturor valorilor fizice și simbolice 122.
Potrivit lui Jiven și Larkham (2003: 78, 79), oamenii, indivizii și societatea sunt cei care
integrează forma construită, topografia și condițiile naturale, prin sistemele lor de valori,
pentru a forma un sentiment de loc123.
Căutarea sensului este de o importanță fundamentală pentru oameni, atât de mult încât
Frankl o descrie ca fiind motivația primară în viața unei persoane 124. Prin urmare, nu trebuie
subestimată relevanța semnificației spațiilor atunci când se discută despre experiența turistică.
Petrecerea timpului liber este mai mult decât o căutare a plăcerii, este o căutare a sensului 125.
Hannabus susține că turiștii nu caută doar ceea ce este diferit de viața lor de zi cu zi, ci sunt
„și în căutarea „sensului”, a vacanței „autentice” sau „originale” 126.
Cohen dezvoltă o tipologie a experiențelor turistice și distinge între cinci moduri de
experiențe turistice. El le prezintă într-o ordine ascendentă de la cele mai „superficiale”
motivate de „plăcere” la una dintre cele mai „profunde” motivate de căutarea sensului. Cohen
recunoaște că turistul poate experimenta moduri diferite într-o singură călătorie, dar le
117
Montgomery, J.R. (1998) Making a city: urbanity, vitality and urban design. Journal of Urban Design, 3(1), p.
95, (93-116).
118
Lineu Castello, Rethinking the Meaning of Place: Conceiving Place in Architecture-Urbanism, Farnham,
Ashgate, 2010, p. 2.
119
Smaldone D., Harris C. and Sanyal N. (2005) An exploration of place as a process: The case of Jackson Hole,
WY Journal of Environmental Psychology, 25 (4), December, p. 400, (397-414).
120
Berleant, A. (2003) The aesthetic in place. In S. Menin (ed), Constructing Place: Mind and Matter (pp 41-54).
London: Routledge, p. 51.
121
Ibidem.
122
Norberg-Schulz, C. (1980) Genius Loci: Towards a Phenomenology of Architecture. New York: Rizzoli.
123
Jiven, J. and P.G. Larkham (2003). Sense of Place; Authenticity and Character. Journal of Urban Design, 8(1),
pp. 78-79, (67 – 82).
124
Frankl, V. (1992) Man’s Search for Meaning : an Introduction to Logotherapy. London: Rider, p. 105.
125
Ragheb, M. (1996). The search for meaning in leisure pursuits: review conceptualisation and a need for a
psychometric development. Leisure Studies 15, p. 249, (245-258).
126
Hannabus, S. (1999). Postmodernism and the heritage experience. Library Management 20 (5) p. 299, (295-
302).
29
Erasmus + programme
O2: Training Course
prezintă separat în scopuri analitice. În linii mari, cele cinci moduri pot fi clasificate în două;
cele pentru care site-ul nu implică sens (și anume „recreativ” și „diversiv”) și cele pentru care
sensul are un rol esențial în experiența turistului (și anume „experiențial”, „experimental” și
„existențial”)127.
Pentru Cohen, modul „experiențial” implică căutarea sensului în afara limitelor propriei
societăți. Este într-o oarecare măsură, stimulat de înstrăinare și de un sentiment de lipsă de
autenticitate acasă. Cohen face comparații între modul „experiențial” și un pelerinaj religios
prin faptul că ambele implică o căutare a ceea ce este perceput ca fiind autentic. Cu toate
acestea, în turism, autenticitatea nu va oferi un nou sens și îndrumare, chiar dacă poate liniști
și ridica turistul. Modul „experimental” implică un efort de redescoperire în alt context din
cauza înstrăinării care afectează profund individul. Modul „existențial” implică căutarea unei
lumi mai bune în altă parte rezultată dintr-un sentiment de a trăi într-un loc greșit și la un
moment nepotrivit128.
O altă interpretare, ce poate fi trasată în această direcție, reiese din relația dintre
componenta de „sens” a simțului locului și a istoricului acestuia. Identitatea socială a
oamenilor este construită și susținută prin intermediul rețelelor de povestiri și narațiuni
păstrate și transmise între generații129.
Potrivit lui Jamal și Hollinshead „Nu există povești care așteaptă să fie spuse și nu
există anumite adevăruri care așteaptă să fie înregistrate; există doar povești care încă așteaptă
să fie construite”130. Narațiunile sunt „construite” de oameni și pot, sau nu, să se bazeze pe
fapte istorice. Dar, ceea ce este și mai important, constă în faptul că narațiunile de patrimoniu
sunt povești pe care oamenii le spun despre ei înșiși, despre ceilalți, despre trecut și, în specia,
despre locul în care trăiesc.
De aceea, o narațiune este mai bine apreciată de turiști dacă există un sit de patrimoniu
care, așa cum o descrie Rickly Boyd, pentru că acesta oferă „materialul și cadrul pentru a
combina experiența trăită cu mitul în producerea unei narațiuni turistice personale unice” 131.
Narațiunea poate susține și consolida și mai mult experiența locului turistului. Acest lucru este
cu atât mai evident în siturile de patrimoniu în care poveștile întăresc unicitatea unui loc sau
se concentrează pe narațiuni cu semnificație națională 132. Un produs turistic de succes este o
interpretare a istoriei sau a narațiunii locale în contextul experienței istorice a turistului sau a
vizitatorului133. Multe experiențe turistice sunt dependente de disponibilitatea și comunicarea
127
Cohen, E. (1979). A Phenomenology of Tourist Experiences. Sociology, 13, pp 179-201
128
Lengkeek, J. (2001). Leisure experience and imagination: rethinking Cohen’s modes of tourism experience.
International sociology, 16 (2), pp. 173 -184
129
Rickly Boyd J. (2009) The Tourist Narrative. Tourist Studies 9(3) p. 262, (259–280).
130
Jamal, T. and K. Hollinshead (2001). Tourism and the forbidden zone: the underserved power of qualitative
inquiry. Tourism Management, 22, p. 73, (63-82).
131
Rickly Boyd J., op. cit., p. 262.
132
Chronis, A. (2012). Tourists as Story-Builders: Narrative Construction at a Heritage Museum, Journal of
Travel & Tourism Marketing, 29:5, p. 445, (444-459).
133
Rickly Boyd J., op. cit., p. 262.
30
Erasmus + programme
O2: Training Course
narațiunilor. Unele locuri fac parte din itinerariul turistic, deoarece sunt asociate cu povești
puternice134.
Așadar, simțului locului, turismul îi acordă în general trei caracteristice primare: starea
fizică, activitatea și sensul care afectează experiența turistică. Spațiile turistice, prin urmare,
comunică sens. Semnificația spațiilor turistice, alcătuite din peisaje, clădiri și artefacte, este
întotdeauna una subiectivă, motiv pentru care pot fi citite și interpretate diferit de diferiți
oameni în funcție de mediul și cultura din care provin.
În acest context, atracția destinației a fost utilizată ca variabilă de control, deoarece
atracția a fost presupusă a fi factorii primari ai atractivității oricărei destinații turistice. Fără o
astfel de atracție, celelalte variabile devin irelevante și nu există turism despre care să se poată
discuta135. Un loc turistic ar putea avea servicii de asistență de clasă mondială în ceea ce
privește aprovizionarea sau facilitățile de cazare și ar putea beneficia de un nivel ridicat de
servicii pentru clienți, dar, înainte de toate, dacă locul turistic nu este atrăgător pentru turiștii
care îl vizitează, nu are atracție, acesta nu poate fi numit destinație turistică.
Organizația Mondială a Turismului (OMT) a introdus conceptul de turism inteligent 136
și l-a definit ca turism curat, verde, etic și de calitate, printre alte caracteristici. Astfel,
turismul inteligent ar trebui să fie capabil să satisfacă atât cerințele nevoilor economice pe
termen scurt, cât și dezvoltarea durabilă pe termen lung. Deoarece turismul este o activitate
complexă, inteligenta aplicată turismului ar trebui să cuprindă atât disponibilitatea serviciilor,
cât și eficiența orașului în ansamblu. Destinațiile turistice inteligente pot fi percepute ca locuri
care utilizează TIC-urile (tehnologia informației și comunicației) pentru a crea în comun
valoare, plăcere și experiențe pentru turist și profit pentru administrația destinației 137.
Când turiștii își folosesc cardurile de credit sau telefoanele mobile și partajează sau
postează conținut în rețelele de socializare, lasă amprente digitale multiple care duc la un set
multidimensional de date138. Luând în considerare limitările privind colectarea datelor pentru
studierea turismului urban139, aceste informații pot fi utilizate ca un proxy pentru a măsura
atractivitatea locurilor turistice, precum și distribuția spațială a turiștilor în oraș 140. Diferitele
134
Chronis, A., op. cit., p. 444.
135
Formica, S. (2002). Measuring destination attractiveness: A proposed framework. Journal of American
Academy of Business, 1(2), pp. 350–355.
136
World Tourism Organization (UNWTO). Report of the First Meeting of the UNWTO Tourism Resilience
Committee; UNWTO: Madrid, Spain, 2009; pp. 1–41.
137
Cacho, A.; Figueredo, M.; Cassio, A.; Araujo, M.V.; Mendes, L.; Lucas, J.; Farias, H.; Coelho, J.; Cacho, N.;
Prolo, C. Social Smart Destination: A Platform to Analyze User Generated Content in Smart Tourism
Destinations. In New Advances in Information Systems and Technologies; Rocha, Á., Correia, A.M., Adeli, H.,
Reis, L.P., Mendonça Teixeira, M., Eds.; Springer International Publishing: Cham, Switzerland, 2016; pp. 817–
826.
138
Buhalis, D.; Amaranggana, A. Smart Tourism Destinations BT. In Information and Communication
Technologies in Tourism 2014, Proceedings of the International Conference, Dublin, Ireland, 21–24 January
2014; Xiang, Z., Tussyadiah, I., Eds.; Springer International Publishing: Cham, Switzerland, 2013; pp. 553–564.
139
Ashworth, G.; Page, S.J. Urban tourism research: Recent progress and current paradoxes. Tour. Manag. 2011,
32, pp. 1–15.
31
Erasmus + programme
O2: Training Course
tipuri de turiști au abordări diferite în ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale, motiv pentru
care diferiți utilizatori ai rețelelor sociale au un impact diferit asupra potențialilor turiști 141.
1.9. Firma de turism: procesul muncii
Reflecțiile referitoare la ceea ce înseamnă forța de muncă în turism necesită

recunoașterea faptului că există mai multe rațiuni care pot constitui punctul de plecare
adecvat. De exemplu, s-ar putea pleca de la o perspectivă macro asupra problemelor muncii în
contextul economiei sau al studiilor sociale ori am putea pleca de la nivel micro spre a analiza
ocupațiile individuale și experiențele de muncă. Diferite perspective ar putea fi, de asemenea,
utilizate ca mijloc de reflecție, ca, spre exemplu, în cazul utilizării perspectivelor vieții reale
prin intermediul de narațiuni ale angajatorilor sau ale angajaților din turism.
Primul pas în explorarea forței de muncă din turism este reprezentat de identificarea și
discutarea temelor din gamă și a evoluției studiilor în domeniu. Tendințele largi de studiu din
spatele acestor teme reflectă evoluția cercetării turistice, în general, prin prisma elementului
cronologic. Discipline bine stabilite, cum ar fi geografia, sociologia și antropologia, au
dominat sfârșitul anilor '70, urmate de o orientare către management și economie la începutul
anilor '80, dar și aceste direcții cedând loc problemelor socioculturale și de mediu din anii
'90142. Managementul turismului, cu sprijinul său economic în primul rând, a apărut ca un
domeniu distinct din studiile de turism în care baza este reprezentată de accentul social și
cultural143.
Esențial pentru orice înțelegere a forței de muncă din turism este luarea în considerare a
ocupațiilor privitoare la abilitățile și experiențele necesare pentru a obține un loc de muncă
într-un anumit sector. Problema realizării acestui lucru se concentrează pe diversitatea
industriei și natura generică a mai multor abilități. În plus, munca se poate desfășura în
sectorul informal și, prin urmare, aici este invizibilă. Din perspectiva managementului și a
angajatorilor, modul în care locurile de muncă sunt structurate în contextul organizațional este
esențială pentru practicile de resurse umane și dezvoltarea carierelor în industrie. Ocupațiile și
nivelurile salariale sunt în mod clar importante în determinarea factorilor economici ai
piețelor muncii, iar termenii generali de „muncă turistică” sau „ocupare turistică” maschează
complexitatea ocupațiilor care continuă să fie slab definite sau înțelese.
140
MacKay, K.; Vogt, C. Information technology in everyday and vacation contexts. Ann. Tour. Res. 2012, 39,
pp. 1380–1401.
141
Zeng, B.; Gerritsen, R. What do we know about social media in tourism? A review. Tour. Manag. Perspect.
2014, 10, pp. 27–36.
142
Xiao, H., & Smith, S. J. J. (2006). The making of tourism research. Insights from a social science journal.
Annals of Tourism Research, 33, p. 495, (490–507).
143
Aitchinson, C. C. (2006). The critical and the cultural: Explaining the divergent pathos of leisure studies and
tourism studies. Leisure Studies, 25, p. 417, (417–422).
32
Erasmus + programme
O2: Training Course
Punerea în scenă a performanțelor de lucru este un concept central în teoria culturală

care este relevantă pentru multe ocupații turistice. Edensor trece în revistă domeniile de
muncă care s-au dezvoltat în jurul turismului și al performanței 144, subliniind munca lui Crang
care a studiat modul în care produsul turistic este realizat de lucrătorii care sunt instruiți să
adopte roluri care se preocupă de starea de bine a turiștilor 145 și sunt caracterizate de atribute
precum prietenia, dorința de a oferi plăcere și respect146.
De asemenea, organizatorii și managerii de scenă, cei implicați în spectacole culturale și
intermediarii culturali, organizează turismul în moduri diferite 147. Multe dintre aceste ocupații
sunt definite prin noțiuni de muncă emoțională și de hostess (activitate prestată de fete sau
băieți, cu menirea de a interacționa cu invitații sau vizitatorii unui eveniment), care pot
conține și un element de putere. Spre exemplu, angajatul care interpretează dansuri
tradiționale locale ca parte a divertismentului de seară, pur și simplu consideră „dansul” ca
fiind o cerință de capital uman pentru locul său de muncă. În acest sens, teoria culturală ne
permite să explorăm problemele mult mai profunde pe care inevitabil le propun aceste
aspecte.
O zonă de semnificație emergentă pentru perspectiva economică a beneficiilor
percepute și a creării de locuri de muncă este reprezentată de conceptul de relații de putere.
Cei care câștigă și cei care se pierd din dezvoltarea turismului pot fi văzuți numai în cadrul
contextului politic și social în care se află. Accesul la informații, resurse și, în cele din urmă,
la putere, este un factor determinant, crucial în realizarea accesului la forța de muncă și la
stabilirea nivelului de salariilor. Spre exemplu, dintr-o perspectivă pozitivă, oportunitățile de
muncă și antreprenoriatul create prin dezvoltarea întreprinderilor mici, sunt un generator
valoros de venituri148, iar beneficiile antreprenoriale ale turismului devin, în acest context,
recunoscute pe scară largă149. Din nou, acestea trebuie luate în considerare în contextul
relațiilor de putere, deoarece există o nevoie clară de a fi luați în considerare și alți factori
societali de la locul de muncă care influențează valoarea economică a muncii în turism,
precum și numeroasele beneficii și compromisuri care stau la baza ocupării forței de muncă
din turism. O anchetă sociologică axată pe practicile culturale și politice poate fi o adăugire
utilă aici.
144
Edensor, T. (2000). Staging tourism. Tourists as performers. Annals of Tourism Research, 27(2), pp. 322–
344.
145
Crang, P. (1997). In C. Rojek & J. Urry (Eds.), Performing the tourist product: In touring cultures:
Transformations of travel and theory (pp. 137–154). London: Routledge.
146
Edensor, T., op. cit., p. 324.
147
Edensor, T. (2001). Performing tourism, staging tourism: (Re) producing tourist space and practice. Tourist
Studies, 1(1), pp. 59–81.
148
Wanhill, S. (2000). Small and medium tourism enterprises. Annals of Tourism Research, 27, pp. 132–147.
149
Domenico, M. (2005). Producing hospitality, consuming lifestyles: Lifestyle entrepreneurship in urban
Scotland. In E. Jones (Ed.), Tourism SMEs, service quality and destination competitiveness (pp. 109–122).
Oxford: Oxford University Press; Getz, D., & Petersen, T. (2004). The importance of profit and growth-oriented
entrepreneurs in destination competitiveness and change. In reinventing a tourism destination; facing the
challenge. Croatia: Institute for Tourism, pp. 135–146; Shaw, G., & Williams, A. (2004). From lifestyle
consumption to lifestyle production, changing patterns of tourism entrepreneurship. Small firms in tourism:
International perspectives. In R. Thomas (Ed.), Advances in tourism research (pp. 99–113). Oxford: Elsevier.
33
Erasmus + programme
O2: Training Course
Contextul mai larg al mobilității forței de muncă consideră turismul ca fiind un factor al
mobilității umane și reprezintă un domeniu recent de dezbateri. Dacă munca migranților este
considerată o formă de mobilitate, migrația pentru ocuparea forței de muncă în turism ar putea
fi un domeniu care se poate dezvolta în legătură cu teoria mobilității, plecând de la afirmația
că studiile de turism încă nu au aprofundat teorii de mobilitate la cel mai înalt nivel 150.
Producția și consumul de forță de muncă globală, împreună cu bunurile și serviciile, sunt un
factor important în ceea ce privește mobilitățile 151, dar și un factor care a fost în mare parte
trecut cu vederea până de curând. Mai mult, dacă luăm în considerare argumentele prezentate
de Coles, Hall și Duval, potrivit căruia studiul emergent al mobilităților este adecvat în special
unei abordări post-disciplinare152, munca în turism poate avea o contribuție importantă pentru
discuțiile legate de domeniile epistemologice și metodologice. Această abordare plasează
turismul într-un contextul mult mai larg al teoriei sociale153.
Așadar, perspectiva angajatorului asupra muncii în turism poate părea că este în mare
parte preocupată de considerații practice sau structurale legate de muncă. Probleme precum
locurile de muncă vacante, salariul, condițiile de angajare (salarii, ore de lucru și contracte),
structura organizațională, cerințele de calificare, oferta de muncă și legislația joacă un rol
principal. Acest fapt face ca perspectiva angajatorilor să indice necesitatea unor considerații
suplimentare referitoare la sezonalitate, temporaritate, rețele de informații, imagine, schimb
social și cultural, prietenii, așteptări și stereotipuri.
1.10. Turismul și teoria reglementării
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au acordat mai puțină atenție ordinii decât unor
necesități imediate precum hrana sau îmbrăcămintea. Dintr-o perspectivă academică, în
domeniul turismului, cercetarea privind reglementarea acestei piețe se concentrează în
principal pe mecanismul de funcționare și guvernanța legală a turismului cu comision zero, a
călătoriilor gratuite sau cu taxă negativă154, pe „smulgerea” turiștilor155, în general pe practicile
150
Coles, T., Duval, D. T., & Hall, M. (2004). Tourism, mobility and global communities. New approaches to
theorising tourism and tourist spaces. In W. Theobald (Ed.), Global tourism. Heinemann: Oxford.
151
Hall, M., & Williams, A. (2002). Tourism and migration: New relationships between production and
consumption. Dordrecht, Netherlands: Kluwer Academic Press.
152
Coles, T., Hall, M., & Duval, D. T. (2009). Post-disciplinary tourism. In J. Tribe (Ed.), Philosophical issues in
tourism (pp. 463–482). Bristol: Channel View Publications.
153
Hannam, K. (2009). The end of tourism? Nomadology and the mobilities paradigm. In J. Tribe (Ed.),
Philosophical issues in tourism (pp. 101–117). Bristol: Channel View Publications, p. 107.
154
WEI M, YANG J. Irrational tourism consumption of zero inclusive fee and negative inclusive fee: Reflectio n
and measurements. Energy Procedia, 2011, (5): pp. 1416-1424.
155
HARRIS L C. ‘Ripping off’ tourists: An empirical evaluation of tourists, perceptions and service worker
(mis) behavior, Annals of Tourism Research , 2012, 39(2): pp. 1070-1093; LING C. A study on reasons and
solutions to tour guides’ ripping off tourist. American Journal of Industrial & Business Management , 2014, 4(2):
pp. 90-93.
34
Erasmus + programme
O2: Training Course
de marketing lipsite de etică156, dar și alte aspecte care perturbă reglementarea pieței
turismului.
Sintagma „reglementare a pieței turismului” este adesea folosită atât ca substantiv, cât și
ca un concept operațional. Dar ce anume este reglementarea pieței turismului? Ce dimensiuni
sunt incluse aici? Cum a luat ființă reglementarea pieței turismului și cum s-a dezvoltat? Care
este mecanismul său intern de funcționare? Cercetările existente în mediul academic nu au
răspuns încă suficient de bine acestor întrebări. Prin urmare, este necesar să se utilizeze
metode de cercetare științifică pentru a desfășura discuții aprofundate cu privire la întrebările
de mai sus.
Ordinea cuvintelor este un concept dificil de înțeles. Hayek a subliniat că ordinea este
rezultatul sau un anumit tipar material al aranjării și împărțirii lucrurilor sau evenimentelor
din diferite aspecte în funcție de sentimentele oamenilor. Cercetarea privitoare la
reglementarea pieței turistice provine din cercetarea economiei de piață în cadrul paradigmei
economice. Cele mai reprezentative teorii se referă la teoria ordinii spontane, care a subliniat
evoluția spontană a pieței, și la teoria ordinii raționale, care pune accent pe intervenția în
piață.
Conform constructivismul raționalist, reprezentat de Descartes, Voltaire, Rousseau,
Condorcet și alți cercetători, reglementarea pieței este produsul proiectării deliberate și a
planificării stricte de către ființele umane. Mandeville, Hume, Ferguson și alți cercetători au
abordat inițial ideea de ordine spontană. Mai târziu însă, economistul Adam Smith a prezentat
reglementarea pieței ca pe o stare a concurenței complete condusă de mâna invizibilă a
mecanismului de preț și a concurenței.
Școala clasică a neglijat, se pare, rolul guvernului în menținerea și intervenția
reglementării pieței. Marx credea că reglementarea pieței este produsul evoluției istorice
naturale și a subliniat că mecanismul pieței era imperfect. Commons, fondatorul economiei
instituționale, a moștenit și aprofundat gândirea lui Marx cu privire la reglementarea pieței.
Pentru el reglementarea pieței este rezultatul interacțiunii dintre omul economic, mecanismul
pieței, sistemul juridic și așa mai departe, ceea ce a reprezentat starea de control a acțiunii
colective asupra acțiunii individuale și a format paradigma analizei economice și juridice
sociale, adică a ajutorului reciproc, voluntar și a comerțului liber între oameni liberi sub
presiunea ofertei și a cererii. Ca atare, reglementarea pieței este rezultatul evoluției unei forțe
spontane irezistibile157.
Buchanan și alții asemenea lui au introdus ipoteza omului economic pentru a explica
imperfecțiunea comportamentului guvernamental pe baza punctului de vedere al ordinii
156
MARCH R. Towards a conceptualization of unethical marketing practices in tourism: A case study of
Australia. s inbound Chinese travel market. Journal of Travel & Tourism Marketing , 2008, 24(4): pp. 285-296;
KING B, DWYER L, PRIDEAUX B. An evaluation of unethical business practices in Australia. s C hina
inbound tourism market. International Journal of Tourism Research , 2006, 8(2): pp. 127-142.
157
HAYEK F A. Studies in Philosophy, Politics and Economics. Chicago: The University of Chicago Press,
1967: pp. 160 167.
35
Erasmus + programme
O2: Training Course
spontane. Astfel, au propus reglementarea comportamentului guvernamental prin sisteme

constituționale și inovatoare și au contribuit la formularea punctului de vedere referitor la
ordinea contractuală constituțională.
Reprezentanții școlii de economie neo-instituțională, cum ar fi Coase, Williamson și
North, au considerat că formarea și dezvoltarea reglementării pieței depind nu numai de
evoluția spontană a pieței, ci și de intervenția guvernului în piață 158. În acest context, Powell și
White au dezvoltat viziunea reglementării instituționale și au explorat mecanismul rețelei
economice în formarea reglementării pieței159. Ceea ce este esențial însă, constă în faptul că
din literatura de specialitate se poate observa că punctele de vedere referitoare la
reglementarea pieței provin din economia de piață.
Literatura relevantă în acest domeniu se concentrează în principal pe studiul unor
evenimente și fenomene sociale specifice în reglementarea pieței turismului. Unii cercetători
au studiat mecanismul de funcționare a schimbării gratuite sau negative și a comisionului
zero, care au interferențe cu reglementarea pieței turismului, a pieței, factorii cheie care
determină schimbarea gratuită sau schimbarea negativă și regulamentul guvernamental,
pentru a rezolva aceste probleme și cele legate de acestea. Harris a analizat mecanismul de
funcționare a comportamentului sau de „smulgere” a turiștilor din perspectiva turiștilor și a
furnizorilor de servicii. Cercetările efectuate de Cavicchi, Santini și Lee au arătat că
evenimentele ne-etice care perturbă ordinea pieței turismului de destinație pot fi transmise
potențialilor turiști din întreaga lume prin publicitate mediatică negativă 160. Dacă originea
evenimentelor ne-etice se află la destinația turistică sau în organizarea acesteia, evenimentele
sociale de criză internă vor fi influențate de alegerea destinației turiștilor care vor răspândi
mesajul negativ pe cale orală.
În primul rând, subiectul managerial al pieței turismului este subiectul menținerii și
intervenției în reglementarea pieței turismului. Deoarece turismul este o industrie
cuprinzătoare, care implică numeroase elemente, cum ar fi produsele alimentare, cazare,
transport, călătorii, cumpărături și divertisment, în comparație cu alte industrii, subiectul
managerial al pieței turismului este mai extins și este legat de departamentele administrative
guvernamentale și organizațiile industriale și nu doar de departamente administrative ale
turismului.
Totodată, pe de o parte, piața turismului are defecte evidente în alocarea resurselor; pe
de altă parte, această piața singură nu poate rezolva problema asimetriei informaționale, care
158
WILLIAMSON O. E. Markets and hierarchies: Analysis and antitrust implications. Social Science Electronic
Publishing , 1996, 86 (343), p. 619.
159
POWELL W. W. Neither market nor hierarchy: Network forms of organization. Research in Organizational
Behavior , 1990, (12): pp. 295=336; WHITE H C. Where do markets come from? American Journal of
Sociology, 1981, 87(3): pp. 517-547.
160
CAVICCHI A., SANTINI C., Brunellopoli: A wine scandal under the Tuscan sun. Tourism Review
International, 2011, 15(3): pp. 253-267; LEE B. K. Audience oriented approach to crisis communication: A
study of Hong Kong consumers’ evaluation of an organizational crisis. Communic ation Research , 2004, 31(5):
pp. 600-618.
36
Erasmus + programme
O2: Training Course
cere subiectului managerial al pieței turismului să gestioneze ordinea de acces, ordinea

tranzacțiilor și evaluarea feedback-ului pieței în conformitate cu legea în cadrul instituției și
normelor. În al doilea rând, în comparație cu livrarea unică a tranzacțiilor cu mărfuri generale,
tranzacția produselor turistice ambalate implică corporații din întregul lanț al industriei
turismului. Prin urmare, operatorii de turism sunt mai extinși și mult mai vizibili. O piață de
turism reglementată impune corporațiilor din lanțul industriei să respecte regulile și
reglementările pieței. În al treilea rând, în comparație cu consumatorii din alte industrii,
turiștii au experiență turistică necorporală, care este mai participativă, iar activitățile lor
turistice au mobilitate spațială. De aceea, reglementarea pieței turismului depinde de
conformitatea turiștilor cu regulile și reglementările pieței în diversitatea timpului și spațiului.
37
Erasmus + programme
O2: Training Course
1.11 Pelerinajul în lumea de azi
Luând în serios ceea ce în cele din urmă contează pentru oameni, căutarea religioasă a
fost extinsă în contexte care tindă să se exprime dincolo de instituțiile sau tradițiile religioase,
inclusiv de așa-numitul tărâm laic al existenței 161. Religiozitatea implicită acoperă credințele,
actele și experiențele asociate cu căile personalizate către sacru, caracterizate printr-un
angajament profund față de preocupări semnificative și cu caracter sacru 162. Contribuind la
caracterul implicit, complex și adesea opac al religiozității, aceste preocupări nu pot fi ușor de
discernut. În timp ce fiecare preocupare personală/subiectivă poate fi exprimată în numeroase
moduri, toate angajamentele vizibile și publice pot fi asociate cu diversitatea preocupărilor
umane. Teoria dimensiunile religioase163 admit implicit acest aspect radical subiectiv relevat
de combinarea criteriilor structurale cu cele funcționale. Religiozitatea implicită este în acest
fel definită ca fiind reprezentată de utilizarea modurilor inițiale de exprimare religioasă,
precum: mit, ritual și experiențe de transcendere a profanului, care sunt factori generatori de
sens.
Sfârșitul secolului al XX-lea a asistat la o revenire a modurilor de gândire și de acțiune
aparent arhaice și, evident, profund umane. În acest context, nevoia de ritual și mit a devenit
tot mai prezentă în cultura populară, fiind percepută fie ca terapie, fie ca viață personală 164,
ceea ce a provocat polarizarea rațiunii cu credința sau a raționalității sau iraționalității, așa
cum au fost prezentate de modernitate165. Ritualurile sunt scripturi comportamentale, care
descriu o succesiune de acte care trebuie urmate într-o anumită ordine și situație. Dar acestea
sunt mai mult decât atât. Acțiunea, în termeni moderni, este înțeleasă ca ceva care intenționată
161
Bailey, E. I. (2006). Implicit religion in contemporary society. Den Haag: Kok Pharos.
162
Schnell, T. (2009a). Implizite Religiosität: Zur Psychologie des Lebenssinns [Implicit religiosity: On the
psychology of meaning in life] (Rev. ed.). Lengerich: Pabst; Schnell, T. (2011b). Experiential validity:
Psychological approaches to the sacred. Implicit Religion, 14, pp. 387–404.
163
Schnell, T. (2003). A framework for the study of implicit religion: The psychological theory of implicit
religiosity. Implicit Religion, 6, pp. 86–104.
164
Cf. Caduff, C., & Pfaff-Czarnecka, J. (Eds.). (1999). Rituale heute [Rituals today]. Berlin: Reimer; Ciompi, L.
(2002). Symbolische Affektkanalisation – eine therapeutische Grundfunktion von Ritualen [Symbolic
canalization of affect - a basic therapeutical function of rituals]. In R. Welter-Enderlin & B. Hildenbrand (Eds.),
Rituale – Vielfalt in Alltag und Therapie [Rituals - variety in everyday life and therapy] (pp. 53–70). Heidelberg:
Carl-Auer-SystemeVerlag; Imber-Black, E., Roberts, J., & Whiting, R. A. (Eds.). (1998). Rituale [Ritual].
Heidelberg: Carl-Auer-Systeme Verlag.
165
Keenan, W. J. F. (2012). Family resemblances twixt implicit religion and postmodernity: A fecund framework
for engaging new times. Implicit Religion, 15, pp. 5–24.
38
Erasmus + programme
O2: Training Course
și vizează un scop specific. Un ritual, în schimb, nu este instrumental și, prin urmare nu se
desfășoară în sensul de a viza un scop imediat. În schimb, acesta are un surplus de
semnificație, care atinge și evocă o realitate de dincolo de el166.
Termenul ritual derivă din latinescul ritus, care înseamnă practică religioasă sau
ceremonie. Etimologia termenului latin nu este cu siguranță cunoscută. Sunt discutate două
rădăcini posibile: sanscritul rta, care se referă la o structură a evenimentelor cosmice bazată
pe lege și în același timp lumești și umane, și termenul indo-germanic ri, care face referire la
o „linie de acțiune”. Prin utilizarea acestora într-un context religios, atât sintagma „structură a
evenimentelor” cât și „linia de acțiune” au fost asociate cu sensul de săvârșirea unei practici
sacre extraordinare.
Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ritualurile au devenit un subiect de
interes științific. Acest fapt coincide cu a doua fază a colonizării, când rapoartele de călătorie
care descriau „obiceiurile și practicile primitive și barbare” au devenit accesibile. Această
primă fază de cercetare a ritualurilor a fost descrisă de Platvoet - care distinge trei faze –
potrivit ecuației sale de ritual și magie 167. În această fază, care, potrivit lui Platvoet, a durat
aproximativ între 1870 și 1960, ritualurile au fost înțelese ca fiind opusul acțiunii tehnico-
raționale în societățile moderne. Cei mai de seamă reprezentanți ai acestui tip de raționament
au fost Arnold van Gennep și Emile Durkheim. Odată cu începutul celei de-a doua faze,
conceptul de ritual a fost aplicat societăților complexe, iar diferitele discipline care s-au
ocupat de studierea lui au arătat un interes tot mai mare pentru acest subiect. Ritualurile au
fost descrise în analogie cu alte categorii de spectacole, cum ar fi comunicarea și teatrul, iar
societățile occidentale au fost caracterizate ca fiind preocupate de o des-ritualizare continuă.
La fel ca în prima fază, ritualurile au fost observate și interpretate din exterior, fără
recunoașterea perspectivei participanților. Oamenii de știință influenți care au reprezentat
această a doua fază au fost Victor Turner și Mary Douglas. A treia și ultima fază descrisă de
Platvoet începe aproximativ în anii 1980 și este promovată în principal de psihanaliză 168.
Aceasta se caracterizează printr-o abordare critică, care se referă fie la abordarea ritualurilor
ca fiind acte compulsive, lipsite fără sens, fie ca strategii de construcție simbolică a puterii.
Freud l-a descris ca fiind caracterizat de repetări fără sens ale unui act, deoarece acestea apar
în tulburarea obsesiv-compulsivă, ca ritualuri. Ritualurile religioase sunt comparabile, în acest
context, cu aceste repetări fără sens, a insistat el; ambele servesc drept apărare împotriva
vinovăției. Psihanaliștii cu orientări sociologice, precum Erdmann 169, au criticat ritualurile ca
pe niște structuri organizaționale prescrise de societate cu scopul de a preveni schimbarea și a
exercita controlul. În consecință, prin ritual indivizii ar deveni dependenți de stat sau de
instituții precum armata, biserica și academia.
166
psychology of meaning in life] (Rev. ed.). Lengerich: Pabst.
167
Platvoet, J. (1995). Ritual in plural and pluralist societies: Instruments for analysis. In J. Platvoet & K. v. d.
Toorn (Eds.), Pluralism and identity (pp. 25–51). Leiden: E.J. Brill.
168
Ibidem.
169
Erdmann, M. (1999). Ritual und reflexion [Ritual and reflection]. In C. Caduff & J. Pfaff-Czarnecka (Eds.),
Rituale heute [Rituals today] (pp. 165–178). Berlin: Reimer.
39
Erasmus + programme
O2: Training Course
Odată cu pierderea puterii instituțiilor asupra individului în modernitatea târzie, această

poziție critică și-a pierdut o parte din justificarea sa. Dintr-o perspectivă contemporană, fazele
lui Platvoet ar trebui completate cu o a patra fază, care este caracterizată de un „dor de
ritualuri” și de o abordare pragmatică și totodată ludică. Într-o atmosferă de deziluzie față de
modernitate, după ce au asistat la eșecul rațiunii la scară largă, oamenii de astăzi caută
modalități alternative de interpretare a lumii. De aceea, aceștia acceptă modele de acțiune care
nu se bazează pe cauzalitatea liniară, dar care oferă semnificație și validitate experiențială 170.
Prin urmare, dincolo de efectele imediate, ritualurile au un puternic potențial de a crea
semnificații. În psihologia timpurie, Jung a fost acela care a subliniat acest rol pozitiv al
ritualurilor. El a descris ritualurile ca fiind transformarea libidoului în energie mentală, ca pe
o manifestare propice pentru sens și, totodată, ca terapeutice. De la el, aspectul vindecător
reprezintă azi un răspuns viabil. În acest sens, terapia sistemică și consilierea, în special, au
demonstrat potențialul de susținere și structurare a ritualurilor171.
Ciompi a dezvoltat o explicație teoretică a efectelor terapeutice declanșate de
ritualuri172. Imber-Black, ca și Welter-Enderlin și Hildenbrand, ilustrează numeroase exemple
ale modului în care ritualurile tradiționale sau interpretate spontan pot fi utilizate pentru
rezolvarea conflictelor, pentru a face față pierderilor, separării și tranzițiilor critice, pentru a
celebra reuniunea, consolidarea familiilor, a relațiilor sau chiar pentru sprijinirea dezvoltării
organizaționale173.
Alte studii au analizat funcția psihologică a riturilor de trecere. Kiss, după ce a studiat
riturile creștine de trecere precum botezul, căsătoria și înmormântările, acesta ajunge la
concluzia că acestea încă fac parte din societatea contemporană - deși rareori se bazează pe o
motivație religioasă174. Totodată, în cadrul ritualurilor contemporane participanții își
interpretează în cel mai serios mod rolurile creativ și idiosincratic. Astfel, chiar și ritualurile
tradiționale s-au transformat în ritualuri personale175.
Prin urmare, ritualurile personale sunt definite ca modele de acțiune formalizate, care
indică dincolo de evenimentul real o anumită semnificație impregnată de actor (Schnell,
170
Schnell, T. (2011b). Experiential validity: Psychological approaches to the sacred. Implicit Religion, 14, pp.
387–404.
171
Selvini-Palazzoli, M., Boscolo, L., Cecchin, G. F., & Prata, G. (1977). Family rituals as powerful tool in
family therapy. Family Process, 16, pp. 445–454.
172
Ciompi, L. (2002). Symbolische Affektkanalisation – eine therapeutische Grundfunktion von Ritualen
[Symbolic canalization of affect - a basic therapeutical function of rituals]. In R. Welter-Enderlin & B.
Hildenbrand (Eds.), Rituale – Vielfalt in Alltag und Therapie [Rituals - variety in everyday life and therapy] (pp.
53–70). Heidelberg: Carl-Auer-SystemeVerlag.
173
Imber-Black, E., Roberts, J., & Whiting, R. A. (Eds.). (1998). Rituale [Ritual]. Heidelberg: Carl-Auer-
Systeme Verlag; Welter-Enderlin, R., & Hildenbrand, B. (Eds.). (2002). Rituale – Vielfalt in Alltag und Therapie
[Rituals - variety in everyday life and therapy]. Heidelberg: Carl-Auer-SystemeVerlag.
174
Kiss, K. (1999). Abschied und Neubeginn: Die Funktion christlicher Schwellenrituale aus psychologischer
Sicht [Parting and restart: the function of Christian rites of passage from a psychological perspective].
Pfaffenweiler: Centaurus-Verlagsgesellschaft.
175
psychology of meaning in life] (Rev. ed.). Lengerich: Pabst.
40
Erasmus + programme
O2: Training Course
2009a). Acest sens nu poate fi accesat direct, deoarece aparține unei sfere a realității separate
de viața de zi cu zi în care locuiește actorul (Luckmann, 1985). Ritualurile personale nu pot fi
identificate dintr-o perspectivă exterioară. Numai dacă este realizată atribuirea subiectivă a
sensului actorului un model formalizat de acțiune devine un ritual personal. În consecință,
ritualurile religioase tradiționale pot fi experimentate ca evocând o transcendență verticală
(Dumnezeu sau numinosul); pot fi impregnate de semnificație personală de orice fel
(communitas, creștere, relaxare ...) sau pot fi complet lipsite de sens. De asemenea, ritualurile
personale aparent seculare pot avea un sens religios explicit. În cazul de față, importanța luării
în considerare a sensului subiectiv în definirea și identificarea ritualurilor poate fi ilustrată în
mod viu prin încercările contemporane de definire a pelerinajului.
Pelerinajul este un topos religios universal. Sensul său s-a schimbat odată cu
transformarea culturii și trecerea timpului. Spre exemplu, Ghilgameș a călătorit în numeroase
locuri în căutarea vieții veșnice176. Se știe că egiptenii antici au întreprins călătorii atât pentru
a se închina unui zeu, cât și pentru a distra participanții 177. Pelerinajul creștin a fost asociat cu
purificarea, penitența, închinarea și vindecarea; dar chiar și în vremuri de conotație exclusiv
religioasă, se știa că pelerinii sunt conduși și de dorințe cumva seculare, cum ar fi pofta,
plăcerea, distracția, curiozitatea sau explorarea178.
Nu numai această multitudine de motive complică definiția pelerinajului și distincția
acestuia de turism. Potrivit lui Collins-Kreiner 179, diferențierea a început să se facă între
turism și pelerinaj a început în anii 1970, când pelerinajul - spre deosebire de turism - a fost
asociat cu „căutarea autenticității”180. Ca o altă categorie distinctivă, Cohen 181 susține că
pelerinii călătoresc spre centrul sacru al lumii lor, în timp ce călătorii se îndepărtează de
centrele societăților lor.
Cu toate acestea, aceste distincții au devenit din ce în ce mai neclare. „Dicotomii rigide
între pelerinaj și turism sau pelerini și turiști nu mai par valabile în lumea schimbătoare a
călătoriilor postmoderne”182. Chiar și atunci când „faptele grele” ale pelerinajului - caracterul
oficial religios al locului de pelerinaj, modul de abordare a locului, parafernalia (parafernalia
se referă cel mai frecvent la un grup de aparate, echipamente sau mobilier utilizate pentru o
anumită activitate. De exemplu, un fan sportiv pasionat își poate acoperi pereții cu articole de
fotbal și/sau baschet) pelerinilor - par să implice o călătorie religioasă, motivele pelerinilor nu
176
Foster, B. R. (2001). The epic of Gilgamesh. New York, NY: Norton & Company.
177
Casson, L. (1991). Reisen in der alten Welt [Travel in the ancient world]. München: Prestel Verlag.
178
Haab, B. (1998). Weg und Wandlung. Zur Spiritualität heutiger Jakobspilger und –pilgerinnen [Road and
transformation. On the spirituality of contemporary pilgrims on the Camino]. Freiburg: Universitätsverlag.
179
Collins-Kreiner, N. (2010). Researching pilgrimage. Continuity and transformations. Annals of Tourism
Research, 37, pp. 440–456.
180
MacCannell, D. (1973). Staged authenticity: Arrangements of social space in tourist settings. American
Journal of Sociology, 793, pp. 589–603.
181
Cohen, E. (1992). Pilgrimage centres: Concentric and eccentric. Annals of Tourism Research, 19(1), pp. 33–
50.
182
Badone, E., & Roseman, S. R. (Eds.). (2004). Intersecting journeys: The anthropology of pilgrimage and
tourism. Chicago: University of Illinois Press, p. 2.
41
Erasmus + programme
O2: Training Course
sunt neapărat religioase. Printre cele mai des menționate motive se numără „cultura”,
„experimentarea corpului” și „evadarea din rutină” 183. Shuo, Ryan și Liu184 susțin „că locurile
de pelerinaj sunt asemenea altor destinații turistice prin faptul că sunt capabile să satisfacă o
serie de motive de călătorie diferite… [Persoanele pot vizita locurile de pelerinaj din alte
motive care includ satisfacția curiozității sau pur și simplu ca locuri diferite de vizitat” 185. În
schimb, site-uri aparent seculare, cum ar fi casele unor celebrități decedate (conacul lui Elvis
Presley din Memphis etc.), festivaluri sportive sau locurile care amintesc de felurite dezastre,
cum ar fi mausoleuri, morminte, pasajul subteran al creștinismului primar din Roma, locația
accidentului în care Lady Diana și-a pierdut viața, se pretind și sunt religioase. Vizitatorii -
sau mai bine zis, pelerinii - către aceste locuri sunt de obicei motivați de închinare, adorație
și/sau comemorare. Sacralizarea se manifestă în continuare prin modurile de exprimare
religioase explicită a pelerinilor, cum ar fi așezarea obiectelor devoționale, îngenuncherea și
rugăciunea.
Dificultatea de a distinge pelerinajul de turism evidențiază rolul crucial al atribuirii
subiective a sensului. „Niciun loc nu este intrinsec sacru”, după cum susține Collins-
Kreiner186. Indivizii atribuie sensul personal unei destinații. Îl abordează cu o multitudine de
motive - care s-ar putea schimba chiar și în timpul călătoriei. Atât turiștii, cât și pelerinii „pot
trece cu ușurință de la rolul de turist la pelerin devotat și viceversa într-o articulare a
identităților ... În ambele roluri există un proces de estetizare a lumii și de căutare a
autenticităților”187. Sacrul și secularul nu ar trebui deci privite ca niște categorii exclusive; ele
reprezintă mai degrabă un continuum, acoperind o gamă largă de combinații sacro-seculare
între care sunt posibile realizarea unor schimbări dinamice: „În timp ce pelerinajele sunt, în
general, asociate cu devoțiunea pioasă și turismul cu un comportament social hedonist,
pelerinii devin adesea turiști, iar turiștii pot trăi momente pe care (adesea spre surprinderea
lor) le descriu ca fiind spirituale”188.
SoMe reprezintă un inventar cuprinzător de surse de semnificație derivat din studii
calitative care au explorat în profunzime semnificațiile care stau la baza acțiunii, gândirii și
experienței oamenilor189. În urma realizării acestui inventar s-a constat că sursele de
semnificație sunt definite ca orientări de bază care stau la baza cunoașterii, comportamentului
183
Pali, S. (2010). “Ein Pilger ist der, welcher geht, und der, welcher sucht.” Eine Längsschnittstudie zu
Lebenssinn und Lebensbedeutungen bei Pilgern des Jakobswegs [“A pilgrim is he who walks and he who
searches.” A longitudinal study on meaning in life and sources of meaning among pilgrims of the Camino]
(Unpublished thesis). Innsbruck University, Austria; Swatos, W. H. Jr., & Tomasi, L. (2002). From medieval
pilgrimage to religious tourism: The social and cultural economics of piety. Westport, CT: Praeger.
184
Shuo, Y. S. S., Ryan, C., & Liu, G. M. (2009). Taoism, temples and tourists: The case of Mazu pilgrimage
tourism. Tourism Management, 30, pp. 581–588.
185
Ibidem, p. 586.
186
Collins-Kreiner, N. (2010). Researching pilgrimage. Continuity and transformations. Annals of Tourism
Research, 37, p. 444, (440–456).
187
Shuo, Ryan, & Liu, op. cit., p. 583.
188
Beckstead, Z. (2010). Liminality in acculturation and pilgrimage: When movement becomes meaningful.
Culture and Psychology, 16, p. 386, (383–393).
189
Schnell, T. (2009b). The Sources of Meaning and Meaning in Life Questionnaire (SoMe): Relations to
demographics and well-being. Journal of Positive Psychology, 4, pp. 483–499.
42
Erasmus + programme
O2: Training Course
și emoției umane. Acestea motivează angajamentul și direcția de acțiune în diferite domenii

ale vieții190. Deși sunt în mare parte subconștiente, sursele de semnificație sunt accesibile
conștiinței și se poate reflecta asupra lor. Oferind o direcție pentru „viața investită,
angajată”191, ele permit o structurare semnificativă a vieții fără a căuta în mod explicit o
semnificație.
Prin urmare, conform studiului SoMe, semnificația este definită ca sens fundamental al
sensului, bazat pe o apreciere a vieții care este coerentă, semnificativă, direcționată și
apartenență. O judecată asupra vieții cuiva frustrant de goală, lipsită de sens echivalează cu o
criză de sens. O combinație a ambelor dimensiuni permite identificarea unei a treia calități a
sensului: indiferența existențială, care reprezintă pe cei care nici nu își experimentează viața
ca fiind semnificativi, nici nu suferă o criză de sens192.
În acest context, postmodernitatea a devenit martorul unui interes reînviat pentru
pelerinaj în care un număr mare de pelerini sunt doar moderat religioși, sau deloc. Dar, la fel
ca și co-ritualiștii lor religioși, ei experimentează puterea de transformare și de înțeles a
pelerinajului. Datele confirmă astfel ipoteza făcută de teoria religiozității implicite, conform
căreia structurile religioase universale au capacitatea de a genera sens independent de
conținutul lor193. Mulți dintre pelerinii de astăzi se angajează în călătorie nu din motive
religioase, ci din nevoia de clarificare. Lipsiți de convingere religioasă sau spirituală, ei
abordează ritualul într-o stare de nevoie, indicată printr-o semnificație scăzută și o frecvență
ridicată a crizelor de sens. Și - indiferent de crezurile lor explicite - cererea primește răspuns.
Potențialul de a da sens ritualului se desfășoară atunci când indivizii îl întâlnesc sincer,
îmbrăcând ținuta pelerinului în interior și în exterior și supunându-se greutăților - și
revelațiilor - călătoriei.
190
Leontiev, A. N. (1982). Tätigkeit, bewusstsein, persönlichkeit [Activity, consciousness, personality]. Köln:
Pahl-Rugenstein.
191
Ryff, C. D., & Singer, B. (1998). The contours of positive human health. Psychological Inquiry, 9, p. 8, (1–
28).
192
Cf. Schnell, T. (2010). Existential indifference: Another quality of meaning in life. Journal of Humanistic
Psychology, 50, pp. 351–373.
193
Schnell, T. (2008). Deutsche in der Sinnkrise? Ein Einblick in die Sinnforschung mit Daten einer
repräsentativen deutschen Stichprobe [Germans in a crisis of meaning? An introduction to empirical research on
meaning, based on nationally representative German data]. Journal für Psychologie, 16(3), Article 09; Schnell,
T. (2009a). Implizite Religiosität: Zur Psychologie des Lebenssinns [Implicit religiosity: On the psychology of
meaning in life] (Rev. ed.). Lengerich: Pabst.
43
Erasmus + programme
O2: Training Course
Capitolul II Marketing pentru ospitalitate și turism
2.1. Marketing și ospitalitate turistică
Există mai multe moduri în care turismul poate fi definit. Organizația Națiunilor Unite
pentru Turism (UNWTO) definește turismul după cum urmează: un fenomen social, cultural
și economic care implică deplasarea oamenilor în țări sau locuri în afara mediului lor obișnuit
în scopuri personale sau de afaceri/profesionale. Acești oameni sunt numiți vizitatori (care pot
fi fie turiști, fie excursioniști; rezidenți sau nerezidenți), iar turismul are legătură cu activitățile
lor, dintre care unele implică cheltuieli turistice194.
Cu alte cuvinte, turismul reprezintă mișcarea oamenilor din mai multe motive și pentru
mai multe scopuri (fie de afaceri, fie de agrement). Este important să înțelegem diferitele
grupuri și circumscripții care sunt implicate în această mișcare. Mișcarea turistică include
bineînțeles turistul, dar și marea gamă de companii care furnizează bunuri și servicii pentru
turist, structura guvernamentală și politică a unei destinații și rezidenții locali ai comunității
de destinație. Fiecare dintre aceste componente sunt părți necesare unei destinații turistice de
succes și funcționează în sectoarele private și publice, mediul construit și mediul natural.
Toate acestea se reunesc pentru a crea procesele, activitățile și rezultatele turismului.
Pentru ca acest domeniu vast al turismului să poată fi util și abordabil este necesar să fie
privit în grupuri industriale care îl alcătuiesc:
 Cazare și cazare
 Servicii de alimente și băuturi (F & B)
 Recreere și divertisment
 Managementul convențiilor și evenimentelor
 Servicii de călătorie
 Cluburi de țară
Impactul turismului poate fi grupat în trei categorii principale: economic, social și de
mediu. Aceste impacturi sunt analizate folosind datele colectate de companii, guverne și
organizații din industrie. Unele impacturi câștigă mai multă atenție decât altele. De asemenea,
este important să recunoaștem că diferitele grupuri și circumscripții au un impact diferit.
Turismul poate oferi, diverse oportunități de angajare, poate fi dezvoltat cu produse
locale și este adesea compatibil cu alte activități economice din cadrul unei destinații.
Turismul injectează adesea bani în comunitate, ceea ce duce și la dezvoltarea economică
194
United Nations Statistics Division (2010). “Tourism as an Internationally Traded Service and Beyond.”
Newsletter of the Interagency Task Force on Statistics of International Trade in Services. No. 6, December 2010,
p. 1. Disponibil la: http://unstats.un.org/unsd/tradeserv/tfsits/newsletter/TFSITS_newsletter_6.pdf
44
Erasmus + programme
O2: Training Course
secundară. De exemplu, stațiunile de succes pot crea nevoia unei spălătorii comerciale sau a
unei companii de îmbarcare pentru animale de companie.
Cu toate acestea, există și impacturi negative. Valorile proprietăților pot crește până la
inabordabilitate pentru locuitorii locali, iar sezonalitatea industriei turismului poate crea o
economie de sărbătoare sau de foamete. La fel ca în orice economie, dacă prea multe resurse
sunt concentrate pe o singură industrie, comunitățile pot fi vulnerabile la orice schimbări
economice, sociale sau de mediu neașteptate.
În plus față de beneficiile economice ale dezvoltării turismului, impacturile sociale
pozitive includ o creștere a dotărilor (de exemplu, parcuri, facilități de recreere), investiții în
arte, cultură, patrimoniu și tradiție, celebrarea comunităților indigene și mândria comunității.
Turismul are, de asemenea, potențialul de a distruge barierele lingvistice, socio-culturale,
religioase și politice. Atunci când este dezvoltat conștiincios, turismul poate contribui și
contribuie la o calitate pozitivă a vieții pentru rezidenți și promovează o imagine pozitivă a
destinației.
Cu toate acestea, așa cum este identificat de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu,
impactul social negativ al turismului poate include: schimbarea sau pierderea identității și
valorilor indigene; ciocniri culturale; schimbări în structura familiei; conflict în cadrul
comunității pentru dolarul pentru turism; și probleme etice, inclusiv o creștere a turismului
sexual, a criminalității, a jocurilor de noroc și/sau a exploatării lucrătorilor copii 195.
Turismul se bazează pe mediul natural în care operează și are un impact semnificativ. În
unele destinații, există o mare apreciere a resurselor de mediu ca sursă a industriei turismului
și, ca atare, există politici și planuri de protecție a mediului în vigoare. Turismul a contribuit
la salvarea multor ecosisteme delicate și a florei și faunei lor. Păstrarea acestor resurse
importante beneficiază nu numai de turiști, ci și de rezidenții locali.
Chiar dacă multe zone ale lumii sunt conservate sub formă de parcuri și arii protejate,
dezvoltarea turismului poate avea în continuare un impact economic negativ sever. Potrivit
Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, acestea pot include epuizarea resurselor naturale
(apă, păduri etc.), poluarea (poluarea aerului, zgomotul, canalizarea, deșeurile și deșeurile) și
impactul fizic (activități de construcție, dezvoltarea portului de agrement, călcarea în
picioare), pierderea biodiversității și răspândirea bolilor)196.
Indiferent dacă este pozitiv sau negativ, turismul reprezintă o forță de schimbare în
întreaga lume, iar industria turismului se transformă într-un ritm uluitor.
195
United Nations Environment Programme (2016). “Negative Socio-Cultural Impacts from Tourism.”
Disponibil la: http://www.unep.org/resourceefficiency/Business/SectoralActivities/Tourism/
FactsandFiguresaboutTourism/ImpactsofTourism/Socio-CulturalImpacts/
NegativeSocioCulturalImpactsFromTourism/tabid/78781/Default.aspx
196
United Nations Environment Programme (2016). “Tourism’s Three Main Impact Areas.” Disponibil la:
http://www.unep.org/resourceefficiency/Business/SectoralActivities/Tourism/
TheTourismandEnvironmentProgramme/FactsandFiguresaboutTourism/ImpactsofTourism/
EnvironmentalImpacts/TourismsThreeMainImpactAreas/tabid/78776/Default.aspx
45
Erasmus + programme
O2: Training Course
Când vorbim de turism, este important să luăm în considerare termenul de ospitalitate.

Unii definesc ospitalitatea ca „afacerea de a ajuta oamenii să se simtă bineveniți și relaxați și
să se distreze”197.
Tipurile de angajați și resursele necesare pentru a conduce o afacere de cazare - fie că
este vorba de un hotel, motel sau chiar un camping - sunt destul de similare. Toate aceste
întreprinderi au nevoie de personal care să verifice oaspeții, să asigure servicii de menaj, să
angajeze lucrători de întreținere și să ofere un loc unde oamenii să doarmă. Ca atare, ele pot fi
grupate la rubrica cazare.
Hotelurile sunt de obicei menționate în funcție de tipul sau categoria de hotel. Tipul de
hotel este determinat în primul rând de dimensiunea și locația structurii clădirii, apoi de
funcție, piața țintă, nivelul serviciilor, facilitățile și standardele din industrie.
Hotelurile pot fi clasificate pe mai multe variabile diferite. Dimensiunea unui hotel se
bazează pe numărul de camere pe care le are; dimensiunile hotelurilor pot varia de la un mic
hotel de tip boutique cu mai puțin de 50 de camere până la un hotel complex cu peste 1.000 de
camere. Locația unui hotel poate determina, de asemenea, tipul de oaspete servit. Un hotel de
la aeroport poate fi foarte diferit de un hotel cu pensiune sau de un hotel de conferințe.
Nivelul serviciului oferit este, de asemenea, o variabilă cheie, variind de la un hotel economic,
care poate avea servicii și facilități limitate, până la hoteluri de lux, cu servicii complete și o
gamă largă de facilități. Ce sunt facilitățile? Acestea sunt activitățile sau serviciile
suplimentare disponibile la un hotel care sunt oferite pe lângă cazare. Acestea pot include
elemente de bază, cum ar fi accesibilitatea sau parcarea, sau opțiuni de ultimă generație, cum
ar fi spa-uri, terenuri de golf și restaurante elegante. Tipul de proprietate este, de asemenea, o
variabilă importantă: multe hoteluri de marcă sunt francizate, dar multe operează ca hoteluri
independente. Proprietarii își pot gestiona propriile hoteluri sau angaja un administrator terț.
Un lanț hotelier, cum ar fi Marriott sau Hilton, poate fi, de fapt, format din mai multe mărci
diferite: Marriott are în prezent 19 mărci hoteliere diferite, fiecare nume reprezentând un nivel
diferit de preț, serviciu sau segment de clienți țintă. Există mai multe organizații din industrie,
cum ar fi AAA sau TripAdvisor, care pot oferi consumatorilor evaluări pentru hoteluri
individuale.
Este obișnuit ca proprietatea să utilizeze un contract de administrare, care este un
serviciu oferit de o companie de administrare pentru a gestiona un hotel sau o stațiune pentru
proprietarii săi. Proprietarii au două opțiuni principale pentru structura unui contract de
administrare. Una dintre ele este să se încheie un acord de franciză pentru a asigura o marcă și
apoi să se angajeze o companie independentă de administrare a hotelurilor terță parte pentru a
gestiona hotelul. O opțiune ușor diferită este ca proprietarii să selecteze o singură companie
care să ofere atât marca, cât și expertiza pentru administrarea proprietății. Marriott, Hilton,
Hyatt și Four Seasons Hotels and Resorts sunt companii care oferă această a doua opțiune
proprietarilor.
197
Discover Hospitality (2015). “What is Hospitality?” Disponibil la:
https://web.archive.org/web/20150814071021/http://discoverhospitality.com.au/what-is-hospitality
46
Erasmus + programme
O2: Training Course
Selectarea unei afiliații de marcă este una dintre cele mai semnificative decizii pe care
trebuie să le ia proprietarii de hoteluri 198. Afilierea de marcă selectată va determina în mare
măsură costul dezvoltării hoteliere sau al conversiei unei proprietăți existente pentru a
îndeplini standardele noului brand. Afilierea va determina, de asemenea, o serie de lucruri
despre operațiunea în curs, inclusiv nivelul serviciilor și facilităților oferite, costul operațiunii,
oportunitățile sau restricțiile de marketing și poziția competitivă pe piață. Din aceste motive,
proprietarii iau în considerare de obicei mai multe opțiuni de branding înainte de a alege să
funcționeze independent sau să adopte o afiliere de marcă.
O altă structură managerială și de proprietate este franciza. O franciză hotelieră permite
persoanelor fizice sau companiilor de investiții (francizatului) să construiască sau să cumpere
un hotel și apoi să cumpere sau să închirieze un nume de marcă pentru a deveni parte a unui
lanț de hoteluri folosind marca hotelieră a francizorului, imaginea, programul de loialitate,
bunăvoința, procedurile, controalele, sisteme de marketing și rezervări199.
Un francizat devine parte a unei rețele de proprietăți care utilizează un sistem central de
rezervări cu acces la canale de distribuție electronice, programe de marketing regionale și
naționale, achiziții centrale, suport pentru gestionarea veniturilor și standarde de operare a
mărcii.
Un francizat primește, de asemenea, instruire, asistență și sfaturi de la francizor și
trebuie să respecte inspecțiile, auditurile și cerințele de raportare periodice.
Selectarea unei structuri de franciză poate reduce riscul investiției, permițând
francizatului să se asocieze cu o companie hotelieră stabilită. Taxele de franciză pot fi
substanțiale, iar un francizat trebuie să fie dispus să respecte obligațiile contractuale cu
francizorul200. Taxele de franciză includ, de obicei, o taxă inițială plătită odată cu cererea de
franciză și taxele continue plătite pe durata contractului. Aceste taxe reprezintă de obicei un
procent din venituri, dar pot fi stabilite la o taxă fixă.
În timp ce complexitatea organigramei variază semnificativ de la un hotel de 80 de
camere pe autostradă la un hotel de peste 1000 de camere din centrul orașului,
responsabilitățile și compensația dintre un director general (GM) al unui hotel de 150 de
camere și managerul de birou al unui oraș de peste 1000 centrul hotelului poate fi similar.
Calea către un GM la un hotel mic este mult mai rapidă decât la un hotel mare sau complex
mai complex. Nu este surprinzător faptul că funcțiile tipice de conducere se găsesc în
industria hotelieră, dar responsabilitățile și compensațiile pot varia în funcție de dimensiunea
și complexitatea hotelului.
198
Crandell, C., Dickinson, K., & Kanter, G.I. (2004). Negotiating the hotel management contract. In Hotel Asset
Management: Principles & Practices. East Lansing, MI: University of Denver and American Hotel & Lodging
Educational Institute.
199
Rushmore, S. (2005). “What does a hotel franchise cost?” Canadian Lodging Outlook. Disponibil la:
www.hotel-online.com/News/PR2005_4th/Oct05_FranchiseCost.html
200
Ibid., and Migdal, N. (n.d.) “Franchise agreements vs. management agreements: Which one do I choose?”
Hotel Business Review. Disponibil la: hotelexecutive.com/business_review/2101/test-franchise-agreements-vs-
management-agreements-which-one-do-i-choose
47
Erasmus + programme
O2: Training Course
Sectorul alimentar și al băuturilor este cunoscut în mod obișnuit de profesioniștii din

industrie prin inițialele sale F&B. Sectorul F&B a crescut de la origini simple pentru a
satisface nevoile de bază pentru serviciile de alimente și băuturi, până la creșterea cererii
pentru experiențe unice și opțiuni mai largi. Pe măsură ce interesele publicului au devenit mai
diverse, la fel și ofertele din sectorul F&B. Creșterea gradului de conștientizare și cerere
pentru opțiuni organice, durabile, locale sau meșteșugărești, precum și nevoile dietetice
speciale în alimente și băuturi continuă să provoace această industrie. În plus, pentru a atrage
și servi mai bine o gamă variată de persoane, industria F&B constă acum într-o varietate de
segmente.
Recreerea poate fi definită ca urmărirea activităților de agrement în timpul liber 201 și
poate include activități foarte diferite, cum ar fi golf, pescuit sportiv și alpinism. Cu toate
acestea, definirea recreerii în ceea ce privește turismul este mai dificilă.
Prin urmare, recreerea în aer liber poate fi definită ca „activități în aer liber care au loc
într-un cadru natural, spre deosebire de un peisaj foarte cultivat sau gestionat, cum ar fi un
teren de joc sau un teren de golf” 202. Acest termen este de obicei aplicat activităților în aer
liber în care indivizii se angajează aproape către comunitatea lor. Când aceste activități sunt
mai departe, iar oamenii trebuie să parcurgă o anumită distanță pentru a participa la ele,
acestea sunt adesea descrise ca „turism de aventură”. Potrivit Organizației Mondiale a
Turismului Națiunilor Unite (OMT), turismul de aventură este „o călătorie care include cel
puțin două dintre următoarele trei elemente: activitate fizică, mediu natural și imersiune
culturală”203.
În cele din urmă, clasificarea se bazează pe o combinație de mai mulți factori, inclusiv
modalitatea de implicare în activitate (expunerea la risc, cerința de experiență, activitatea de
grup sau solo), distanța parcursă pentru a accesa activitatea și tipul de mediu nivelul
provocării implicate) în care se desfășoară activitatea.
Divertismentul este o categorie foarte largă care se suprapune cu multe dintre domeniile
deja abordate, cum ar fi hotelurile și cazarea. Două tipuri majore de divertisment sunt jocurile
și parcurile tematice.
Tot aici trebuie să amintim conferințele. O conferință este o întâlnire amplă de oameni
cu interese similare care se întâlnesc pentru o perioadă de cel puțin câteva zile pentru a
discuta domeniul lor. Un eveniment este o adunare la un anumit loc și oră, de obicei de o
anumită importanță, adesea sărbătorind sau comemorând o ocazie specială.
201
Tribe, J. (2011). The economics of recreation, leisure, and tourism. 4th Edition. Oxford, England: Elsevier.
202
Tourism BC (2013). “2009/2010 Outdoor recreation study”. Destination British Columbia. Disponibil la:
http://www.destinationbc.ca/getattachment/Research/Research-by-Activity/All-Research-by-Activity/Outdoor-
Recreation-Study-2009-2010,-January-2013/Outdoor-Recreation-for-Distribution-14Jan13-FINAL-DRAFT-
(2).pdf.aspx
203
United Nations World Tourism Organization (2014). Global report on adventure tourism. (p. 12). UNWTO
and the Adventure Tourism Trade Association. Disponibil la:
http://cf.cdn.unwto.org/sites/all/files/pdf/final_1global_report_on_adventure_tourism.pdf
48
Erasmus + programme
O2: Training Course
Atât conferințele, cât și evenimentele pot fi proiecte extrem de complexe, motiv pentru
care, de-a lungul timpului, rolul organizatorilor de întâlniri a ocupat o mai mare importanță.
Dezvoltarea educației, a programelor de formare și a desemnărilor profesionale, cum ar fi
CMP (Certified Meeting Planners), CSEP (Certified Special Events Professional) și CMM
(Certificate in Meeting Management), a dus la o credibilitate sporită a activității turistice în
această afacere și demonstrează importanța acestuia în sectorul economiei. Aici putem vorbi
de mega-evenimente, cum ar fi Campionatul Mondial de Fotbal; de evenimente speciale: ziua
regelui sau a comemorarea unui eveniment național; evenimentul unic (hallmark event) care
este adesea identificat cu locația în care are loc, cum ar fi Carnavalul din Rio de Janeiro sau
Oktoberfest din München; festivalul, care este o sărbătoare publică tematică care transmite,
printr-un caleidoscop de activități, o anumită semnificație pentru participanți și spectatori.
Festivalurile sunt adesea sărbători ale comunității sau ale culturii și prezintă muzică, dans sau
spectacole dramatice; evenimentul comunitar local care este generat de și pentru localnici;
deși poate atrage turiști, publicul său principal este comunitatea locală. Comunitatea poate
avea impacturi economice măsurabile. Strângerea de fonduri și picnicurile comunității sunt,
de asemenea, exemple în această categorie.
Industria turismului are, de asemenea, o lungă istorie în crearea, găzduirea și
promovarea de întâlniri și convenții care atrag călătorii de afaceri. Un grup de specialiști bine
organizați ar trebui să muncească din greu pentru a face în așa fel ca astfel de întâlniri să se
desfășoare în orașul lor pentru a genera beneficii economice pentru hoteluri, restaurante,
locuri de divertisment etc.
Există mai multe tipuri de astfel de evenimente.
 Convențiile au, în general, o prezență foarte mare și se desfășoară în mod regulat, dar
în locații diferite. De asemenea, deseori necesită un proces de licitare. Convențiile politice
sunt un astfel de exemplu.
 Reuniuni sau conferințe de asociere se organizează la nivel național și regional pentru
sute de asociații sau evenimente axate pe teme specifice.
 Ședințele corporative vor varia semnificativ ca dimensiune și scop și vor include
întâlniri regionale sau naționale de vânzări, ședințe ale acționarilor, sesiuni de instruire sau
sărbători. Locația va varia în funcție de natura întâlnirii. Acestea pot fi ținute la o proprietate a
aeroportului, într-o instalație tradițională de întâlnire corporativă sau chiar într-o stațiune de
lux.
 Târgurile și târgurile comerciale pot fi evenimente independente sau se pot alătura
unei convenții sau conferințe.
 Seminariile, atelierele și retragerile sunt exemple de evenimente la scară mai mică.
Pe măsură ce planificatorii de întâlniri au devenit mai creativi, delegații de ședințe și
convenții au fost mai pretențioși în ceea ce privește locurile de întâlnire. Sălile de întâlnire și
centrele de convenții ale hotelului nu mai sunt singurul tip de locație utilizat; locurile
49
Erasmus + programme
O2: Training Course
netradiționale s-au adaptat și au devenit competitive în oferirea de servicii pentru organizatorii

de întâlniri. Acestea includ spații arhitecturale, cum ar fi hangare pentru avioane, depozite sau
acoperișuri și locuri de experiență, cum ar fi acvarii, muzee și galerii204.
Serviciile de transport și călătorii sunt un alt element important al industriei turismului.
Această zonă include nave de croazieră, companii aeriene, transport feroviar, închirieri auto și
chiar partajări de călătorii. Fiecare dintre aceste segmente este afectat în mod semnificativ de
costurile combustibilului, problemele de siguranță, factorii de încărcare și reglementările
guvernamentale.
Sectorul serviciilor de călătorie este alcătuit dintr-o rețea complexă de relații între o
varietate de furnizori, produse turistice, organizații de marketing de destinație, operatori de
turism și agenții de turism, printre mulți alții. Grupul din industria serviciilor de călătorie
include „unitățile implicate în principal în servicii de aranjare și rezervare a călătoriilor.
Exemple ... sunt agențiile de turism și turism; operatorii de turism de turism și operatorii
angro; convenții și birouri de vizitatori; casele de bilete pentru linii aeriene, autobuze, căi
ferate și vapoare; birouri de bilete sportive și teatrale; și birourile de rezervare a companiilor
aeriene, hoteliere și restaurante”205. Serviciile de turism susțin dezvoltarea industriei și
furnizarea de experiențe ale oaspeților.
Un operator de turism ambalează toate sau majoritatea componentelor unei călătorii
oferite și apoi le vinde călătorului. Aceste pachete pot fi vândute prin puncte de vânzare cu
amănuntul sau prin agenții de turism206. Operatorii de turism lucrează îndeaproape cu hoteluri,
furnizori de transport și atracții pentru a achiziționa volume mari din fiecare componentă și a
le împacheta la o rată mai bună decât ar putea călătorul cumpărând individual.
Organizațiile de marketing de destinație (DMO) includ consilii naționale de turism,
birouri de stat/provinciale de turism și birouri de convenții și vizitatori din întreaga lume.
OMD-urile promovează „dezvoltarea și comercializarea pe termen lung a unei destinații,
concentrându-se pe vânzările convențiilor, marketingul turistic și serviciile” 207.
Cluburile de țară sunt o altă parte a industriei ospitalității, cu o strategie de servicii
foarte diferită, concentrându-se pe deservirea membrilor care vor dezvolta relații cu
personalul, comparativ cu o interacțiune mai tranzacțională a serviciilor în cazări, restaurante
sau companii aeriene. Cluburile de țară nu se concentrează la fel de puternic pe profit ca pe
maximizarea satisfacției membrilor, păstrarea și creșterea, menținând în același timp o
structură atractivă a taxelor. Cluburile de țară (sau de oraș), vor avea de obicei restaurante și
baruri, evenimente de catering și alte facilități, cum ar fi golf, tenis, piscină, facilități de
204
Colston, K. (2014, April 24). Non-traditional event venues – Endless entertainment. Disponibil la:
http://helloendless.com/non-traditional-event-venues/
205
Government of Canada (2014). “NAICS 2007: 5615 Travel Arrangement and Reservation Services.”
Statistics Canada. Disponibil la: http://stds.statcan.gc.ca/naics-scian/2007/cs-rc-eng.asp?criteria=5615
206
Goeldner, C. & Ritchie, B. (2003). Tourism: principles, practices, philosophies, 9th edition. Hoboken, New
Jersey: John Wiley & Sons, Inc.
207
The Destination Marketing Association International (2014). “The value of DMOs.” DMAI.org. Disponibil la:
http://www.destinationmarketing.org/value-dmos
50
Erasmus + programme
O2: Training Course
fitness etc. În funcție de tipul de club, evenimentele de familie și de tineret sunt importante
pentru întreținere și dezvoltare calitatea de membru. Pentru a avea succes în cluburi, sunt
necesare abilități solide pentru clienți, culinare, gestionarea evenimentelor și management
general.
2.2. Caracteristicele serviciilor de marketingului turistic
Marketingul turistic a fost definit ca procesul de management prin care organizațiile

turistice globale își găsesc publicul țintă, interacționează cu aceștia pentru a determina și lua
notă de nevoile și preferințele lor în ceea ce privește aprecierile și antipatiile la nivel global
(global + local) pentru a le dezvolta și a le modifica produsele lor turistice pentru a atinge
obiectivul satisfacerii turiștilor, îndeplinind astfel obiectivele financiare ale întreprinderii
(Wahab și colab.; 2004). Conform unei alte noțiuni, marketingul turistic este efortul combinat
al rețelei naționale, internaționale sau de rețele de organizații globale de turism pentru a
realiza creșterea în sectorul pertinent prin identificarea și satisfacerea nevoilor și preferințele
turiștilor. În schimb, organizațiile de turism se așteaptă la randamente financiare superioare.
Încercând să fie precis, scurt și clar într-un sens mai larg, marketingul turistic este procesul de
a atrage turiștii către o anumită destinație turistică prin utilizarea strategică a instrumentelor și
tehnicilor oferite de disciplina marketingului.
Prin urmare, caracteristicile serviciului de turism și ospitalitate se remarcă a fi:
a) Intangibilitate: produsele turistice sunt similare cu orice produs de servicii. Cu toate
acestea, produsele turistice posedă caracteristici care sunt o fuziune a caracteristicilor unui
produs, precum și cele ale unui serviciu. În cuvinte simple, produsele turistice posedă atât
natura intangibilă, cât și unele elemente tangibile și concrete. Slujba oricărui manager de
turism și ospitalitate se învârte în mare măsură în a face produsul turistic mai tangibil pentru a
putea aplica mai bine instrumentele și tehnicile disponibile în mixul de marketing la serviciile
de turism și ospitalitate pe care le oferă. Un rezultat evident al faptului că produsele turistice
sunt intangibile este că produsele turistice și de ospitalitate nu pot fi transferate, afișate sau
testate cu mult înainte de întâlnirea reală cu serviciile. Acest lucru înseamnă pur și simplu că
produsele turistice sunt unice și, spre deosebire de produsele tangibile, produsele turistice sunt
de fapt compuse din amintiri. Natura intangibilă a produsului turistic înseamnă, de asemenea,
că un cumpărător nu este niciodată sigur de ceea ce va primi până când va avea loc întâlnirea
efectivă cu serviciile. Probabil acesta este singurul motiv pentru care clienții încep să caute
informațiile complete despre produsele turistice cu mult timp în avans, pentru a evita în viitor
o incertitudine care ar putea apărea din cauza naturii intangibile a produsului turistic.
În plus, serviciilor de turism și ospitalitate li s-a atribuit o natură intangibilă, deoarece
un sejur relaxat în hotel în pădure, o săptămână bine petrecută într-o croazieră, un zbor
prietenos și sigur cu echipajul de zbor politicos și un ghid prietenos, cald și bine informat,
care ia un turist la pădurile amazonice etc. toate pot fi considerate foarte bine ca experiență
51
Erasmus + programme
O2: Training Course
care este intangibilă. Produsele / serviciile create / oferite de companiile de turism nu pot fi
reproduse sau recuperate într-o etapă ulterioară. Turiștii pot încerca pur și simplu să-și
stocheze amintirile cu fotografii și videoclipuri, dar esența reală a unui astfel de moment
fericit este dincolo de surprindere. Prin urmare, turismul este o imagine foarte personală pe
care clientul o creează în mintea sa după o experiență turistică excelentă.
b) Perisabilitate: Perisabilitatea este utilizată în marketingul serviciilor pentru a defini
modul în care serviciile sunt neconservate și nu pot fi depozitate pentru utilizare viitoare.
Produsele de serviciu au o caracteristică foarte particulară că nu pot fi depozitate, rambursate
sau revândute după ce au fost utilizate. Odată ce un client primește un produs de service, un
alt client nu mai poate fi întreținut cu același produs ulterior. Produsele de servicii sunt
atribuite a fi perisabile în două moduri. În primul rând, trebuie să ne amintim că un serviciu
este irosit dacă nu este utilizat la timp. De exemplu, un cinematograf poate vinde bilete numai
înainte de spectacol. Clienții pot participa la spectacol numai în timpul programării definite.
Un loc gol în teatru nu poate fi utilizat și taxat după ce spectacolul sa încheiat. În al doilea
rând, serviciile sunt dispărute odată consumate de un consumator. De exemplu, întrucât un
turist a fost transportat la destinația sa prin căile ferate indiene, el / ea nu poate fi transportat
din nou în această locație în acest moment.
Perisabilitatea forțează industria ospitalității să funcționeze într-un mod în care trebuie
fie să vândă la o rată de piață, fie cu mult înainte. Serviciile turistice trebuie să fie utilizate
deoarece sunt produse pentru a nu fi irosite. Disponibilitatea camerelor de hotel, programele
de zbor internaționale și naționale și locurile de cinema etc. nu pot fi produse în prezent și
stocate pentru vânzările viitoare. Odată ce un avion a plecat către destinație, scaunul gol nu
mai poate fi vândut ulterior. Deoarece va exista întotdeauna o incertitudine în ceea ce privește
prognoza exactă a cererii, firmele de turism și ospitalitate au tendința de a depăși capacitățile
disponibile.
c) Variabilitate: prestarea serviciului depinde de oameni. Prin urmare, serviciile nu pot
fi separate de persoanele care le furnizează. Sunt produse și oferite de persoane fizice
(personalul de service și respectiv clienții). Ca urmare, calitatea serviciilor diferă de la
persoană la persoană și, din când în când, cu aceeași persoană și, prin urmare, acestea nu pot
fi standardizate. Un alt motiv pentru variabilitatea serviciilor este implicarea clientului sau a
clientului în procesul de producție, livrare și sistem de consum al serviciilor, deoarece acesta
variază din nou de la client la client, diferențiind astfel experiența de serviciu de la client la
client. În mod similar, produsele din industria turismului sunt variabile. Bucătăria similară din
același restaurant poate avea un gust diferit datorită stării de chef. Nu numai gustul mâncării,
ci și modul în care sunt servite pot varia, fiind furnizate de un personal de service mai puțin
experimentat decât unul experimentat. Atributele produselor de servicii raționale, cum ar fi
prețul și serviciile suplimentare, pot fi comparate doar într-un grad minor. Este dificil să se
ocupe de calitatea percepută, deoarece este extrem de afectată de numeroase aspecte
neinfluențabile, cum ar fi vremea, șantierele, alți clienți etc. Prin urmare, produsul este foarte
inconsistent / variabil și nu poate fi standardizat.
52
Erasmus + programme
O2: Training Course
d) Inseparabilitate: Cumpărarea și vânzarea de turism nu este ca cumpărarea și vânzarea

de produse obișnuite. De fapt, este ca și cum ai cumpăra un serviciu. Cumpărarea și vânzarea
produsului turistic nu implică, de fapt, niciun transfer real de proprietate în comparație cu alte
omologi tangibili. Mai mult, majoritatea serviciilor de turism și ospitalitate sunt create,
vândute și prestate în același timp. Această caracteristică diferențiază în mod evident un
produs turistic de omologii tangibili. Cumpărarea unui frigider nou implică producția și
transportul înainte ca consumatorul să îl poată vedea în showroom-ul companiei / punct de
vânzare cu amănuntul sau pe site-ul de comerț electronic. Consumul de frigider, adică
posibilitatea de a refrigera produsele alimentare, are loc după achiziționarea de la utilizator. În
schimb, un client nu poate lua camera de hotel, un loc de schi sau o croazieră acasă. Prin
urmare, produsele de turism și ospitalitate pot fi consumate numai la sediul furnizorului de
servicii.
e) Participarea clientului: clientul acționează ca parte integrantă a procesului de
furnizare a serviciilor. În sistemul de livrare de vânzare - producție - consum, utilizatorul final
este implicat literalmente în fiecare etapă a prestării serviciului. O persoană care dorește să se
tundă trebuie să fie prezentă la salon pentru a obține acest serviciu. În mod similar, o persoană
care dorește să zboare la Paris pentru a viziona Turnul Eiffel poate cere unui prieten să
rezerve un bilet de avion și o cameră într-un hotel, în momentul în care beneficiază efectiv de
serviciu, persoana respectivă trebuie să fie prezentă fizic. Serviciul nu poate fi produs și, prin
urmare, nu poate fi consumat de persoană în timp ce aceasta este absentă.
Un produs de turism și ospitalitate funcționează în mod similar și este un fenomen
abstract. Produsele de turism și ospitalitate sunt inseparabile uneori necesită crearea și
consumul simultan. Deoarece serviciile sunt furnizate de oameni, furnizarea de servicii suferă
de eterogenitate și, prin urmare, este variabilă. Spre deosebire de produsele obișnuite, clientul
acționează ca parte integrantă a procesului de furnizare a serviciilor. În industria turismului și
a ospitalității, tranzacția de vânzare nu înseamnă cumpărarea unor lucruri precum produse
obișnuite. Nu implică transferul efectiv de proprietate. Aceste atribute trebuie reținute în timp
ce se definește natura turismului și a ospitalității și se elaborează strategii pentru un marketing
eficient.
2.3. Rolul marketingului în planificarea strategică
Creșterea globală a turismului internațional în ultimele decenii a dus la două fenomene

evidente. Primul este mediul competitiv în creștere în care operează această industrie 208, iar al
doilea este nevoia tot mai mare de produse turistice personalizate concepute pentru a satisface
nevoile și așteptările turiștilor din diferite segmente de piață 209. Aceste două tendințe ar fi
208
Avraham, E. & Ketter, E. (2016). Tourism Marketing for Developing Countries: Battling Stereotypes and
Crises in Asia, Africa and the Middle East. Palgrave Macmillan.
209
Murphy, P. E. (2013). Tourism: A community approach. Routledge.
53
Erasmus + programme
O2: Training Course
trebuit să aducă marketingul turistic mult mai aproape de inima practicilor de planificare
turistică. Cu toate acestea, o inspecție detaliată a literaturii de planificare a turismului relevă o
gamă largă de perspective cu privire la rolul marketingului în planificarea turismului și
interacțiunea exactă dintre marketingul și planificarea turismului.
Planificarea turismului este un proces cuprinzător care implică caracteristicile locului,
strategia de dezvoltare, avantajele competitive, resursele, performanța turistică, interesele
părților interesate, piețele țintă, concurenții, considerațiile de dezvoltare durabilă și alți factori
externi și interni210. Potrivit lui Hall, necesitatea unei planificări sistematice pentru a ghida
dezvoltarea turismului provine din complexitatea procesului de dezvoltare și din aspirația de a
limita daunele provocate de extinderea neglijentă a spațiilor turistice 211. În consecință, ritmul
rapid al dezvoltării turismului, comercializarea industriei turismului și implicarea diverselor
părți interesate, toate necesită proceduri de planificare sistematice și bine organizate 212.
Procesul de planificare a turismului se poate referi la trei niveluri spațiale majore:
destinație, regiune și țară213. Planificarea regională este o „primăvară” a sistemului macro-
național, iar nivelul planificării regionale este cel mai comun și este considerat ca fiind cea
mai eficientă unitate de planificare 214. Potrivit lui Ndivo, Waudo și Waswa, s-au făcut
numeroase încercări de a defini o regiune, dar nu a fost formulată o definiție satisfăcătoare 215.
Cu toate acestea, o definiție de lucru acceptată consideră regiunile turistice ca regiuni
prioritare care au granițe existente, care fac parte dintr-o regiune geografică, au interacțiune
internă și pot fi ambalate și marcate ca un produs turistic unificat.
Gunn și Var enumeră patru etape cheie în procesul de planificare a turismului 216. În
prima etapă, reprezentanții sectoarelor public, privat și neprofitabil și-au stabilit obiective
pentru a produce un echilibru între interesele economice, sociale, ecologice și alte interese.
Ulterior, efectuarea unei analize aprofundate a resurselor turistice locale și regionale, include
resurse naturale și culturale, infrastructura turistică, piața turistică și publicul țintă. În a treia
etapă, mai multe alternative de planificare sunt proiectate, examinate și evaluate în căutarea
soluției de dezvoltare optimă. Această soluție este de așteptat să stabilească un echilibru între
obiectivele inițiale de dezvoltare, stabilite în prima etapă, cu resursele turistice identificate în
a doua etapă. Etapa finală implică pregătirea unui plan detaliat de dezvoltare a turismului,
specificând strategia de dezvoltare selectată și liniile directoare pentru implementare.
210
Inskeep, E. (1991). Tourism planning: an integrated and sustainable development approach. Van Nostrand
Reinhold.
211
Hall, C. M. (2008). Tourism planning: policies, processes and relationships. Pearson Education.
212
Lew, A. A. (2014). Scale, change and resilience in community tourism planning. Tourism Geographies, 16(1),
pp. 14-22.
213
Gunn, C. & Var, T. (2002). Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases (4th ed). London: Routledge; Hall, C.
M. (2008). Tourism planning: policies, processes and relationships. Pearson Education.
214
Hall, C. M. & Page, S. J. (2014). The Geography of Tourism and Recreation: Environment, Place and Space
4th Edition: Environment, Place and Space. Routledge.
215
Ndivo, R. M., Waudo, J. & Waswa, F. (2013). From National to Regional Tourism Development Focus in
Kenya: Examining the Challenges and Opportunities. Tourism Planning & Development, 10(1), pp. 99-109.
216
Gunn, C. & Var, T. (2002). Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases (4th ed). London: Routledge.
54
Erasmus + programme
O2: Training Course
Rolul marketingului în planificarea turismului se întinde de-a lungul a doi poli. La un

capăt al continuumului se află planificarea fizică, care se concentrează pe aspectele fizice și
funcționale ale regiunilor turistice și minimizează rolul marketingului la un nivel de
componentă secundară217. Pe celălalt capăt al continuumului se află planificarea bazată pe
piață, punând mediile de piață în punctul central al procesului de planificare (Cox & Wray,
2011). Orice dintre acei poli este un proces regional de planificare a turismului care
acomodează aspectele de marketing cu cele fizice și funcționale, într-un mod care se
presupune că este echilibrat și inițiază interacțiunea dorită între planificarea bazată pe fizic și
planificarea bazată pe piață.
Marketingul este activitatea organizației de a identifica nevoile segmentelor de piață
selectate, de a crea produse și servicii pentru a satisface aceste nevoi, de a genera
conștientizarea destinației și a produselor sale și de a promova consumul 218. Prin urmare,
marketingul poate fi considerat un proces cuprinzător care însoțește destinația pe parcursul
diferitelor etape ale creării de valoare. După cum sa menționat în introducerea acestei lucrări,
industria turismului global este extrem de dinamică, influențată cu ușurință de schimbarea
tendințelor și se confruntă cu o concurență puternică datorită unui număr tot mai mare de
destinații și a expansiunii constante a sistemului global de aprovizionare turistică 219. În această
arenă extrem de competitivă, marketingul turistic este un instrument esențial pentru a atrage
turiști și vizitatori, a menține și a crește cota de piață și a spori avantajul competitiv al
destinației220. Scopul major al marketingului turistic este poziționarea cu succes a destinației
într-un mediu cu o ofertă și o concurență în continuă creștere. Alte obiective importante
includ promovarea destinației și a produselor sale turistice; atragerea de turiști și vizitatori; și
comunicarea imaginii și identității unice a destinației221.
Prin urmare, integrarea marketingului în cadrul planificării turismului stabilește o nouă
formă de relații integrate și dinamice între planificarea marketingului turistic și regiunile
turistice. Relația în trei faze adoptă o perspectivă de planificare dinamică și o folosește pentru
a integra marketingul într-un mod care este receptiv și ajustabil la nevoile în schimbare ale
regiunii turistice.
2.4. Atragerea clienților și comunicarea valorii și publicității clienților
217
Gunn, C. & Var, T. (2002). Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases (4th ed). London: Routledge; Mason,
P. (2008). Tourism Impacts, Planning and Management. Oxford, UK: Butterworth-Heinemann; Mill, R. &
Morrison, A. (2012). The tourism system: an introductory text (7th ed.). London: Prentice Hall.
218
Pender, L & Sharpley, R. (Eds.) (2005). The management of tourism. London: SAGE.
219
Middleton, V. T. & Clarke, J. (2012). Marketing in Travel and Tourism. Routledge.
220
Cox, C. & Wray, M. (2011). Best practice marketing for regional tourism destinations. Journal of travel &
tourism marketing, 28(5), pp. 524-540.
221
Kozak, M. & Baloglu, S. (2010). Managing and marketing tourist destinations: Strategies to gain a
competitive edge. Taylor & Francis; Avraham, E. & Ketter, E. (2016). Tourism Marketing for Developing
Countries: Battling Stereotypes and Crises in Asia, Africa and the Middle East. Palgrave Macmillan.
55
Erasmus + programme
O2: Training Course
Introducerea comunicării integrate de marketing (IMC) cu conceptul său de a ajuta

expeditorii să vorbească cu o singură voce a fost un pas înainte în dezvoltarea comunicării de
marketing. Cu toate acestea, ceea ce a rămas neclar a fost dacă receptorul, cum ar fi un client
actual sau potențial, a recunoscut ceea ce a fost comunicat ca o singură voce sau a recunoscut-
o ca voci diferite sau a recunoscut-o deloc. Din acest motiv, într-un articol anterior 222, am
sugerat un model de comunicare a relației, în care accentul asupra modului în care este
percepută vocea unui expeditor este mutat de la expeditor la receptor. În prezentul articol,
facem un pas mai departe prin introducerea conceptului de comunicare în uz, care se bazează
pe valoarea care apare pentru un client al mesajelor trimise de un comunicator. Definim
comunicarea în utilizare ca: […] integrarea și simțirea clientului a tuturor mesajelor din orice
sursă, direcționate de companie sau care provin din alte surse, clientul percepe ca o
comunicare, formând valoare în utilizare pentru el/ea pentru un scop specific.
Pe baza acestui fapt, IMC este dezvoltat într-o comunicare de marketing integrată
orientată către client (CIMC).
Într-adevăr, a existat o cerere pentru o viziune mai orientată spre client a IMC 223.
Schultz a fost printre primii care au argumentat în favoarea acestui lucru 224. Încercările
ulterioare de a implementa o astfel de viziune au inclus modelul de comunicare a relației lui
Finne și Grönroos225. Acest model abordează viziunea în schimbare a activității clienților în
lumea contemporană, care este considerată unul dintre motivele acestei cereri de modificare a
accentului226. În ultimul timp, schimbările în gama de canale, utilizarea mediilor și dezvoltarea
tehnică au fost rapide, clienții folosind mai multe dispozitive online în mod regulat. Clientul
are acces la mai multe forme de mass-media și poate interacționa simultan cu mai multe dintre
acestea, alegând sau respingând surse, primind și trimițând mesaje și fiind activ simultan în
unele medii și pasiv în altele. În plus, clientul este influențat de mai multe forme de social
media și, după cum demonstrează comunicarea de relație, de o serie de alte surse 227 și factori,
222
Finne, Å and Grönroos, C. (2009), “Rethinking marketing communication: from integrated marketing
communication to relationship communication”, Journal of Marketing Communications, Vol. 15 Nos 2/3, pp.
179-195.
223
Schultz, D. and Barnes, B. (1999), Strategic Brand Communication Campaigns, 5th ed., NTC Business,
Lincolnwood, IL; Schultz, D. (2003), “Evolving marketing and marketing communication into the twenty-first
century”, in Iacobucci, D. and Calder, B. (Eds), Kellogg on Integrated Marketing, John Wiley&Sons, Hoboken,
NJ; Kitchen, P., Brignell, J. and Jones, G.S. (2004a), “The emergence of IMC: a theoretical perspective”, Journal
of
Advertising Research, Vol. 44 No. 1, pp. 19-30; Kitchen, P., Schultz, D., Kim, I., Han, D. and Li, T. (2004b),
“Will agencies ever ‘get’ (or understand) IMC?”, European Journal of Marketing, Vol. 38 Nos 11/12, pp. 1417-
1436; Shimp, T. (2007), Integrated Marketing Promotions in Advertising and Promotion, 7th ed., Thompson
South-Western, Mason, OH.
224
Schultz, D. (1996), “The inevitability of integrated communications”, Journal of Business Research, Vol. 37,
No. 3, pp. 139-146.
225
179-195.
226
Finne, Å. and Strandvik, T. (2012), “Invisible communication: a challenge to established marketing
communication”, European Business Review, Vol. 24 No. 2, pp. 120-133.
227
Duncan, T. and Moriarty, S. (1997), Driving Brand Value, McGraw-Hill, New York, NY.
56
Erasmus + programme
O2: Training Course
cum ar fi situațiile care sunt interne și externe clientului 228 și cele temporale care se referă la
relațiile trecute, în curs și/sau viitoare prevăzute 229. Această schimbare în practicile clienților a
devenit mai pronunțată în ultimii ani. În paralel cu această schimbare a activității și
comportamentului de comunicare al clienților, companiile au acces la o cantitate tot mai mare
de date (date mari) prin dispozitive tehnice și gadget-uri online sau colectate prin alte
mijloace, care pot fi utilizate pentru o planificare mai orientată către client a comunicării de
marketing. În combinație cu o altă tendință în marketing, neuro-marketingul, această
schimbare poate provoca cercetări și practici de marketing viitoare. Cu toate acestea, în ciuda
acestor evoluții ale activității clienților, structura mass-media și accesul marketerilor la date
mai specifice clientului, dezvoltarea conceptelor teoretice și a modelelor de comunicare de
marketing nu au ținut pasul.
Perspectiva tradițională asupra comunicării se concentrează în mod normal pe un mesaj
la un moment dat, un expeditor clar definit (compania) care trimite mesajul și un receptor
(client) care îl primește (pentru un astfel de model de comunicare); în acești termeni, mesajul
face ceva pentru client. Majoritatea manualelor de comunicare de marketing 230 se bazează încă
pe acest concept, tratând mixul de marketing și strategiile media în care roluri și instrumente
sunt clar definite. În această perspectivă a procesului de comunicare, compania este subiectul
(expeditor activ), iar clientul este un obiect (receptor pasiv) 231. Zgomotul, comunicarea
greșită232 sau distorsiunea233 pot apărea și interfera în proces, dar procesul de comunicare este
încă condus de companie, de la expeditor la receptor. Procesul este liniar, începând cu un
mesaj la un moment dat care urmează să fie transportat către un potențial client. Un exemplu
tipic al acestei situații ar fi planificarea și executarea unei campanii de comunicare de
marketing. Trecerea de la comunicarea cu o singură sursă la comunicarea utilizând mai multe
surse duce la ceea ce poate fi etichetat IMC tradițional, care își are rădăcinile în metodologia
de planificare internă. În IMC, ideea centrală este că comunicarea nu are loc în vid, ci într-un
context mai larg, incluzând atât mijloacele de comunicare tradiționale și alte mijloace de
228
Mick, D. and Buhl, C. (1992), “A meaning-based model of advertising experiences”, Journal of Consumer
Research, Vol. 19 No. 3, pp. 317-338.
229
Edvardsson, B. and Strandvik, T. (2000), “Is a critical incident critical for a customer relationship?”,
Managing Service Quality, Vol. 10 No. 2, pp. 82-91.
230
Duncan, T. (2005), Principles of Advertising & IMC, 2nd International ed., McGraw-Hill Irwin, New York,
NY; Pickton, D. and Broderick, A. (2005), Integrated Marketing Communications, 2nd ed., Times Prentice Hall,
Harlow; Shimp, T. (2007), Integrated Marketing Promotions in Advertising and Promotion, 7th ed., Thompson
South-Western, Mason, OH; Fill, C. (2013), Marketing Communications: Brands Experience and Participation,
6th ed., Pearson, Harlow.
231
Communication to relationship communication”, Journal of Marketing Communications, Vol. 15 Nos 2/3, pp.
179-195.
232
Mortensen, C.D. (1997), Miscommunication, Sage Publications, Thousand Oaks, CA.
233
Russo, E.J., Meloy, M.G. and Medvec, V.H. (1998), “Predecisional distortion of product information”,
Journal
of Marketing Research, Vol. 35 No. 4, pp. 438-452.
57
Erasmus + programme
O2: Training Course
comunicare, precum și întâlnirile cu produsele și serviciile, dintre care unele pot fi mai dificil
de controlat dintr-un perspectiva companiei234.
În contextul perspectivei de servicii emergente privind marketingul 235, noțiunea de
valoare în utilizare a fost discutată pe larg în literatura de marketing a serviciilor. Conform
acestei perspective, produsele, serviciile și informațiile sunt considerate distribuitori de
servicii236 care oferă valoare în utilizare 237. Urmând această logică, din punctul de vedere al
clienților, pare firesc să trateze comunicarea de marketing ca pe un serviciu. În termeni de
comunicare, toate sursele de mesaje - fie de la instrumentele de comunicare tradiționale, fie
dincolo de gama acestor instrumente, cum ar fi mesajele de produs, mesajele de serviciu și
mesajele neplanificate238 - deservesc nevoile clienților în ceea ce privește cunoștințele și
înțelegerea referitoare la un produs, serviciu sau orice fenomen care conferă valoare utilizării
pentru nevoile lor (de exemplu, în luarea deciziilor de cumpărare sau în situațiile de consum).
Mai mult, comunicarea de marketing, ca produse și servicii, este sau ar trebui să fie de valoare
pentru clienți și să faciliteze formarea valorii acestora. Un mesaj care nu este considerat util
de către un client nu are valoare sau este limitată. Pe de altă parte, un mesaj pe care un client
îl poate acționa (de exemplu, să găsească o soluție, să ia o decizie de cumpărare) are valoare
(în utilizare) pentru clientul respectiv. Prin schimbarea focalizării de la surse și mesaje la
valoare și valoare în utilizare în procesele consumatorilor, modelul mental și mentalitatea
comunicării sunt extinse. Valoarea în utilizare se referă la experiența de valoare a clienților,
nu la valoarea intenționată a unui mesaj de marketing. Prin urmare, este dincolo de ceea ce
poate fi creat de marketing239. În comparație cu viziunea tradițională, orientată spre companie,
aceasta reprezintă o viziune mai largă și destul de diferită a instrumentelor și resurselor de
comunicare. Mesajul de comunicare poartă doar o valoare potențială, care în cel mai bun caz
se transformă în valoare realizată (ca valoare de utilizare) în mintea unui client.
234
Duncan, T. and Moriarty, S. (1997), Driving Brand Value, McGraw-Hill, New York, NY; Lindberg-Repo, K.
and Grönroos, C. (1999), “Word-of-mouth referrals in the domain of relationship marketing”, Australasian
Marketing Journal, Vol. 7 No. 1, pp. 109-117.
235
Grönroos, C. (2006), “Adopting a service logic for marketing”, Marketing Theory, Vol. 6 No. 3, pp. 317-333;
Vargo, S. and Lusch, R. (2008), “Service-dominant logic: continuing the evolution”, Journal of the Academy of
Marketing Science, Vol. 36 No. 1, pp. 1-10.
236
Edvardsson, B., Tornvoll, B. and Gruber, T. (2011), “Expanding understanding of service exchange and value
co-creation: a social construction approach”, Journal of the Academy of Marketing Science, Vol. 39, pp. 327-
339.
237
Gummesson, E. (1995), “Relationship marketing and its role in the economy”, in Glynn, W.J. and Barnes,
J.G.
(Eds), Understanding Services Management, John Wiley & Co, Chichester, pp. 244-268.
238
Duncan, T. and Moriarty, S. (1997), Driving Brand Value, McGraw-Hill, New York, NY; Lindberg-Repo, K.
and Grönroos, C. (1999), “Word-of-mouth referrals in the domain of relationship marketing”, Australasian
Marketing Journal, Vol. 7 No. 1, pp. 109-117; Finne, Å. and Strandvik, T. (2012), “Invisible communication: a
challenge to established marketing communication”, European Business Review, Vol. 24 No. 2, pp. 120-133.
239
Heinonen, K., Strandvik, T. and Voima, P. (2013), “Customer dominant value formation in service”,
European
Business Review, Vol. 25 No. 2, pp. 104-123.
58
Erasmus + programme
O2: Training Course
Conectarea valorii și comunicării nu este nouă, dar rămâne destul de rară. Ducoffe a
susținut că anumiți factori ar putea genera valoare în publicitate 240, iar Heinonen și Strandvik
au tras concluzii similare cu privire la comunicare ca element în valoarea serviciului 241. Ceea
ce este nou aici este elaborarea unei viziuni de proces dincolo de una care se concentrează
doar pe rezultat pentru a include atât rezultatul, cât și viziunea de proces, în modul explicat de
Heinonen. În loc să definească rolurile și instrumentele de comunicare din perspectiva
companiei, punctul de vedere prezentat aici subliniază faptul că clientul definește
instrumentele de comunicare utilizate. Aspectul esențial aici nu este doar de a include mai
multe lucruri de integrat pentru a ajunge la o listă mai completă, ci de a prezenta un nou mod
de a înțelege comunicarea de marketing care se bazează pe activitatea orientată de client.
După cum am subliniat în secțiunile anterioare, conceptul de CDL oferă o nouă
perspectivă asupra comunicării de marketing. CDL diferă de alte perspective precum logica
dominantă în servicii242 prin faptul că ia în mod explicit clientul și ecosistemul său ca punct de
plecare. CDL este o perspectivă de marketing și de afaceri cu o abordare de management care
este dominată mai degrabă de aspecte legate de clienți decât de produse, servicii, sisteme,
costuri sau creștere243. În loc să se concentreze asupra a ceea ce fac companiile pentru a crea
ceva care va fi favorizat de clienți, CDL sugerează că accentul ar trebui să se concentreze
asupra a ceea ce fac clienții cu acel ceva pentru a-și atinge propriile obiective și ce concluzii
de management pot fi extrase din aceasta244. Această perspectivă se adresează în special
activității clienților la care se face referire la începutul acestui articol.
Noțiunea că valoarea apare pentru client sub forma valorii în utilizare schimbă accentul
dintr-o viziune a comunicării bazată pe mesaje, bazată pe instrumente, către o concentrare
orientată spre client, unde percepția valorii clientului asupra mesajelor și proceselor de
comunicare este punctul natural de plecare. În loc să se concentreze asupra instrumentelor
disponibile sau asupra rezultatului mesajelor doar de la un anumit expeditor - cum ar fi, de
exemplu, într-o campanie tipică de comunicare - accentul se îndreaptă spre formarea valorii
clienților, spre modul și pe baza mesajelor, valoarea comunicării apare pentru clienți.
Bazându-se pe comunicarea bazată pe sens245, mai degrabă decât pe o listă de probleme de
comunicare, și incluzând surse contextuale și temporale care influențează interpretarea
mesajelor246, valoarea utilizării comunicării devine instrumentul de comunicare focal. Această
trecere de la mesaj la valoarea mesajelor în contextul realității clientului și influența mai
240
Ducoffe, R.H. (1995), “How consumers assess the value of advertising”, Journal of Current Issues and
Research in Advertising, Vol. 17 No. 1, pp. 521-540.
241
Heinonen, K. and Strandvik, T. (2005), “Communication as an element of service value”, International
Journal of Service Industry Management, Vol. 16 No. 2, pp. 186-198.
242
Vargo, S. and Lusch, R. (2008), “Service-dominant logic: continuing the evolution”, Journal of the Academy
of Marketing Science, Vol. 36 No. 1, pp. 1-10.
243
Heinonen, K. and Strandvik, T. (2015), “Customer dominant logic: foundations and implications”, Journal of
Service Marketing, Vol. 29 Nos 6/7.
244
Heinonen, K., Strandvik, T., Mickelsson, K.J., Edvardsson, B. and Sundström, E. (2010), “A customer-
dominant logic of service”, Journal of Service Management, Vol. 21 No. 4, pp. 531-548.
245
Mick, D. and Buhl, C. (1992), “A meaning-based model of advertising experiences”, Journal of Consumer
Research, Vol. 19 No. 3, pp. 317-338.
59
Erasmus + programme
O2: Training Course
multor tipuri de surse și mesaje oferă informații clare ale clienților asupra comunicării de
marketing. Acesta este fundamentul comunicării bazate pe clienți, care se bazează pe mai
multe surse de valoare a utilizării comunicării.
Definim comunicarea în utilizare ca integrarea și simțirea de către client a tuturor
mesajelor din orice sursă, direcționate de companie sau care provin din alte surse pe care
clientul le percepe ca comunicare, formând valoare în utilizare pentru el sau ea pentru un scop
specific . Pe lângă instrumentele de comunicare tradiționale, această definiție cuprinde toate
tipurile de surse deschise. Poate include percepții despre o ofertă, un produs, un serviciu, o
companie sau o persoană și poate fi deliberat sau încorporat în context, vizibil sau exclusiv în
capul clientului. Comunicarea utilizată poate include experiență, procese și activități și poate
implica mai mulți expeditori considerați simultan de către client. Mai mult, nu trebuie să fie
implicat niciun expeditor specific, iar părțile pot fi obținute în trecut, prezent sau viitor.
Aceasta înseamnă, de exemplu, că campania deliberată de reducere a prețurilor a unui
concurent poate schimba sau distorsiona mesajul focal privind un produs, serviciu, marcă sau
companie. În contextul exemplului nostru de călătorie de vacanță, introducerea companiilor
aeriene bugetare precum Norwegian, Ryanair sau Air Berlin, pe de o parte, și incertitudinea
cu falimentul crescând al agențiilor de turism, pe de altă parte, formează un context al mai
multor mesaje contradictorii. Lista de mesaje și sursele de mesaje utilizate poate fi lungă sau
scurtă și poate include comunicarea inițiată de companie. Poate include și absența mesajelor,
care este comunicarea ca doar un mesaj explicit. Mai mult decât atât, doar câteva mesaje - la
fel de mult ca numeroase mesaje - pot influența formarea valorii în utilizare și, astfel, pot
constitui fundamentul comunicării în utilizare.
Din perspectiva comunicării în utilizare, sursele sunt contextuale și variază dinamic
între indivizi247, precum și între situații diferite pentru același individ. Mai mult, sursele se pot
referi la cele trei dimensiuni temporale ale trecutului, prezentului și viitorului 248. Unele surse
din prezent pot fi mai deliberate, în timp ce sursele trecute și viitoare pot fi mai încorporate.
Ocazional, toate dimensiunile temporale pot avea un impact sau ocazional doar unul sau două
pot avea un impact. Uneori sursele din trecut pot avea un impact semnificativ, în timp ce alte
situații pot fi orientate spre viitor sau, ca în literatura tradițională de comunicare de marketing,
de obicei în prezent. Aceasta implică, de exemplu, că amintirile puternice sau experiențele
246
179-195; Rindell, A. (2013), “Time in corporate images: introducing image heritage and image-in-use”,
Qualitative Market Research: An International Journal, Vol. 16 No. 2, pp. 197-213; Rindell, A. and Iglesias, O.
(2014), “Context and time in brand image constructions”, Journal of Organizational Change Management, Vol.
27 No. 5, pp. 756-768.
247
Mickelsson, J. (2014), “Customer activity: a perspective on service use”, Hanken School of Economics,
Ekonomi och samhälle No. 267, Helsinki.
248
Rindell, A. (2013), “Time in corporate images: introducing image heritage and image-in-use”, Qualitative
Market Research: An International Journal, Vol. 16 No. 2, pp. 197-213; Rindell, A. and Iglesias, O. (2014),
“Context and time in brand image constructions”, Journal of Organizational Change Management, Vol. 27 No. 5,
pp. 756-768.
60
Erasmus + programme
O2: Training Course
anterioare pot forma surse, dar la fel pot fi și obiective, dorințe sau așteptări orientate spre
viitor.
2.5. Promovarea produselor turistice: relații publice și promoții de vânzări
Mulți autori consideră relațiile publice ca fiind o parte consecventă a politicii de afaceri,
deci nu le plasează în activități promoționale, ci ca o funcție strâns legată de gestionarea
companiei. Cu toate acestea, relațiile publice, văzute de punctul de vedere al companiilor, în
care fiecare persoană este inclusă în elaborarea și desfășurarea politicii companiei, ar trebui
considerată activitate promoțională semnificativă, coordonată cu toate elementele de
comunicare cu piața, adică cu publicul. Relațiile publice reprezintă un element semnificativ al
fiecărei promoții. Acestea fac parte integrantă din întregul efort promoțional și trebuie să fie
coordonate cu restul elementelor mixului promoțional. Ca parte separată a mixului
promoțional, acestea au o influență semnificativă asupra publicului larg, care constă nu numai
din cumpărători, ci și din întregul mediu înconjurător, toate grupurile interesate, concurența,
mass-media și statul.
Termenul „Relații publice”, la fel ca termenul „marketing” este preluat din limba
engleză și înseamnă comunicare strategică întreagă a instituțiilor cu mediul său social 249.
În această lume modernă a afacerilor, organizațiile cu produse revoluționare sunt foarte
în spate, având o poziție de monopol pe piață sau o poziție privilegiată în societate, ceea ce le
aduce succes în munca de la sine. Restul companiilor, dacă vor să reușească, ar trebui să își
facă prieteni, ar trebui să influențeze oamenii, adică ar trebui să dezvolte relații pozitive și
eficiente cu publicul lor. Companiile, instituțiile financiare și toate celelalte care creează
produse și cărora le pasă de supraviețuirea și dezvoltarea lor într-o societate competitivă ar
trebui să creeze relații bidirecționale, de înaltă calitate, cu publicul lor. Ar trebui să
construiască personalitate corporativă. Prin aceasta se intenționează să se construiască o
imagine pozitivă, asociații construite și acceptare socială. Campania de PR ar trebui să vină ca
urmare a politicii companiei de la sine și ar trebui să fie coordonată cu restul activităților
promoționale și de marketing. Organizațiile nu ar trebui lăsate la dispoziția cazului, dar ar
trebui să își creeze viitorul în mod continuu și consecvent și să își construiască o imagine
pozitivă în public. Obținerea rezultatelor dorite prin lucru, cum ar fi creșterea profitului,
creșterea participării pe piață, imaginea pozitivă, marca preferată construită sunt obiectivul
fiecărei organizații. Pentru a-și atinge obiectivele și pentru o dezvoltare durabilă, fiecare
companie ar trebui să stabilească comunicarea cu publicul său. Prin discurs, ar trebui să se
stabilească comunicații bidirecționale cu publicul, prin care compania își va realiza
obiectivele, iar grupul țintă va fi convins că, cu informațiile primite, ei știu mai multe sau că
obțin o valoare mai mare. Grupul țintă (publicul) ar trebui analizat în mod constant, pentru a fi
înțeles și în funcție de nevoile lor de a face campanie promoțională. Scopul principal al PR
249
Belch, G.Е., Belch, M.A. (2007). Advertising and Promotion, McGraw-Hill.
61
Erasmus + programme
O2: Training Course
este de a influența opinia publicului. Prin alegerea creativă a tehnicilor de PR, ar trebui să
creeze opinia publică și să o direcționeze în direcția pozitivă în favoarea organizației.
Relațiile publice bune se bazează pe strategia bine construită, cu un calendar bun, bine
planificat și realizat eficient. Conducerea unei campanii de relații publice este o chestiune
complexă. Necesită o bună cunoaștere a companiei, activitățile sale separate, posibilitățile de
dezvoltare, problemele cu care se confruntă sau cu care se confrunta, analiza concurenței,
activitățile anterioare, totul pentru a proiecta și a prevedea mai precis evenimentele viitoare 250.
Ca activitate complexă, așa cum este, PR necesită cunoașterea profesională a activității în
sine, dar și afinități sociale și psihologice care sunt necesare pentru o mai bună cunoaștere a
publicului pentru a realiza o comunicare mai bună. Cu toate acestea, nu există un manager cu
talent natural care să se poată dezvolta spontan și fără pregătirea unor relații bune și de succes
cu publicul. Este nevoie de mult timp, gândire, atenție și muncă. Relațiile publice gestionează
procesul reputației corporative. Personalitatea organizației demonstrată prin percepția sa de
către public și asociațiile construite reprezintă un factor critic pentru succes sau eșec.
Personalitatea construită înseamnă caracter construit, credibilitate în public și unicitate.
Relațiile publice au ca scop construirea imaginii companiei, ceea ce înseamnă creșterea
activelor sale imateriale. O bună reputație înseamnă o valoare de piață mai mare, condiții de
dezvoltare mai bune și o acceptare mai mare. Și, desigur, lucrurile pe care le face compania ar
trebui să corespundă cu lucrurile pe care le spune. O organizație poate avea o imagine bună și
construită atunci când:
􀂃 Compania este văzută ca fiind profesională și bine organizată;
􀂃 Angajații sunt mulțumiți și își văd viitorul în companie;
􀂃 Există investiții constante;
􀂃 Brandurile sunt construite și poziționate bine, iar clienții le au încredere și le folosesc.
Când vorbim despre termeni, există o diferență între categoriile de marcă și produs.
Diferența constă în percepția și gradul percepției lor. Diferența este confirmată și de
următoarea analiză a sondajului de opinie. Există organizații care își construiesc reputația
corporativă de ani de zile, iar astăzi sunt sinonime pentru calitate în categoriile lor 251. De
exemplu, dacă auziți că producătorul german de automobile BMW și-a redus standardele de
siguranță pentru a-și reduce cheltuielile de producție sau că Mark & Spenser a scăzut calitatea
produselor sale, ați crede în asta? Sigur nu. Deși nu cunoaștem faptele, deja le-am construit
percepții. Cu toții auzim că produsele Coca-Cola nu sunt sănătoase, dar le consumăm pe lângă
acest fapt și nici nu ne gândim să renunțăm la ele.
Acestea sunt mărci construite cu o imagine dezvoltată și preferințe construite, având în
vedere concurența lor, iar marca prezintă cel mai mare capital al companiei. Dacă avem
opinia publică de partea noastră, putem face orice, fără absolut nimic.
250
Dunn W.Ѕ. (1986). Public Relations a Contempory Approach, Homewood III Richard L. Irwin.
251
Cutlip, Ѕ., Center, A. (1971). Efective Public Relations, Prentice Hall, Inc.
62
Erasmus + programme
O2: Training Course
Succesul unei companii, bănci sau altei entități financiare depinde de imaginea lor
pozitivă în public. Construirea identității corporative, adică a anumitor asociații și percepții,
este un proces care ar trebui bine gândit.
În general, toate companiile care au construit imaginea trec prin mai multe faze:
􀂃 Definirea publicului - grupul țintă;
􀂃 Analiza stării curente:
a) Percepția atitudinii față de compania noastră;
b) Cunoașterea competiției;
􀂃 Determinarea subiectului despre care se vorbește;
􀂃 Definirea obiectivelor campaniei;
􀂃 Realizarea unui plan de timp;
􀂃 Definirea bugetului necesar și a resurselor necesare;
􀂃 Monitorizarea și evaluarea efectelor campaniei.
Acestea sunt faze de bază care ar trebui luate în considerare, dar relațiile publice
necesită o flexibilitate mai mare, spontaneitate, reacție rapidă în anumite situații, pe lângă
disciplina necesară și, de asemenea, posibilitatea de a schimba planul dacă este necesar.
Imaginea proastă este greu de corectat, iar cea bună ar trebui menținută constant. Aici se
aplică regula conform căreia este mai ușor să stricați imaginea decât să o corectați. Crearea și
menținerea unei bune reputații și a unei imagini bune în public nu este o sarcină ușoară. Este
nevoie de un angajament complex al departamentului pentru relații publice, precum și al
conducerii superioare, precum și coordonarea și cooperarea lor constantă. PR este un mod
extraordinar de realizare a obiectivelor promoționale. Cheltuielile mici, confidențialitatea
ridicată, posibilitatea de a viza publicul mai mic fac discursul cu entitatea țintă aleasă eficient
și, de asemenea, un mod credibil de influență.
Relațiile publice oferă o modalitate de a proiecta imaginea sau personalitatea unei
organizații pentru „publicul” ei - susținători, utilizatori, sponsori, donatori, comunitatea locală
și alt public. Este vorba despre transferul unui mesaj către public, dar acesta este un proces
bidirecțional. Trebuie să comunicăm cu publicul nostru, dar ar trebui, de asemenea, să punem
condițiile publice pentru a comunica cu noi. Relațiile publice reale includ dialogul - ar trebui
să-i ascultăm pe ceilalți, pentru a vedea lucrurile prin perspectiva lor 252.
Comunicarea a devenit globală, multiculturală, lumea devine un sat global în care toată
lumea comunică cu toată lumea și, prin urmare, este nevoie de relații publice bune, adică de a
învăța modalitățile de comunicare rapidă fără frontiere, dar cu respectarea diferențelor
252
Mathis, R.L., Jackson, J.H. (2005). Human resource management: Essential perspectives, 3rd edition, South-
Western Educational Publishing.
63
Erasmus + programme
O2: Training Course
culturale. Dacă lucrăm azi în compania de acasă, nu mai facem parte din mica noastră lume
izolată, mâine putem avea videoconferință cu de ex. parteneri francezi și vom avea nevoie de
abilități de prezentare. Trebuie să învățăm principiile conducerii funcționale a unei întâlniri,
altfel ne vom dovedi ridicole și ineficiente. În timp ce în vremurile străvechi abilitățile
oratorice erau aplicate în cea mai mare parte în discursurile politice, legea și ocaziile speciale
(prezentare, toast, protocol), astăzi ele sunt folosite în toate noile moduri moderne de
informare globală de comunicare ca instrumente pentru obținerea unui succes,
confidențialitate și în cele din urmă pentru un profit mai mare.
Pregătirea personalului pentru sarcini responsabile are aceeași importanță ca și urmarea
pasului următor în tehnologie. Investiția în resurse umane este factorul cel mai plătibil pentru
lucrul cu succes al fiecărei organizații, dar numai dacă se învață toate tehnicile de comunicare
de succes.
Viața de afaceri modernă merge în direcția formării „unei echipe a zilei de mâine” care
constă din indivizi care atrag vastele mase cu magnetismul lor, cu comunicabilitatea și
carisma dobândită. Mecanismele de bază pentru stabilirea unor bune relații publice sunt
prezentate în această lucrare. Mai mult, conținutul trasează calea pe care trebuie să o urmeze
fiecare om de afaceri de succes, dar și căile pe care merg ceilalți și pe care ar trebui să le
cunoască și să le respecte.
64

Training Course PANHERA

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Training Course PANHERA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Erasmus + programme

Strategic Partnerships. Key Action 2. Sector: Adult Education

Într-o lume bazată pe conexiuni, parteneriate, comunicare și schimb de informații, ar fi

1.2. Tipologii și motivații turistice

Marketingul strategic pentru companiile de turism din întreaga lume se confruntă cu

parte a unei „industrii de experiență”25. În acest sens, Kotler26 evidențiază provocarea de

1.3. Transport și turism

Transportul este o cerință fundamentală pentru ca turismul să se poată realiza. Acesta

Della Corte, Piras și Zamparelli 38 au conceput o schemă complexă pentru a evalua

feriboturile, clasificate ca moduri de transport pe apă, nu numai că au recuperat cererea de

1.4. Relația dintre transport, recreere și turism

Importanța și rolul recreerii ca parte integrantă a turismului sunt subliniate în special de

faptul că activitățile de agrement sunt discreționare, deoarece se juxtapun peste timpul de

liber. De asemenea, trenul poate transporta nerezidenți care călătoresc de la punctul A la B.

1.5. Locul peisajului în geografia turistică: o evaluare critică

1.6. Circuite turistice culturale: mărfuri, locuri și consum

Reconceptualizarea sub-disciplinelor geografice și îmbrățișarea „diferențierii economiei

Britton91, cu referire la Bourdieu92 și Urry93, au plasat turismul în contextul economiei

for Travel and Tourism.

Așadar, dacă consumul este identificat ca practică a reproducerii, putem recunoaște și o

interminabile de re-consum. În această perspectivă, cadrul circuitelor turistice este creat

1.7. Turismul ca marfă

Multe dintre mărfurile de consum sunt achiziționate de persoanele implicate în

1.8. Locuri și spații turistice

1.9. Firma de turism: procesul muncii

Reflecțiile referitoare la ceea ce înseamnă forța de muncă în turism necesită

Punerea în scenă a performanțelor de lucru este un concept central în teoria culturală

1.10. Turismul și teoria reglementării

spontane. Astfel, au propus reglementarea comportamentului guvernamental prin sisteme

cere subiectului managerial al pieței turismului să gestioneze ordinea de acces, ordinea

1.11 Pelerinajul în lumea de azi

Odată cu pierderea puterii instituțiilor asupra individului în modernitatea târzie, această

și emoției umane. Acestea motivează angajamentul și direcția de acțiune în diferite domenii

Capitolul II Marketing pentru ospitalitate și turism

2.1. Marketing și ospitalitate turistică

Când vorbim de turism, este important să luăm în considerare termenul de ospitalitate.

Sectorul alimentar și al băuturilor este cunoscut în mod obișnuit de profesioniștii din

netradiționale s-au adaptat și au devenit competitive în oferirea de servicii pentru organizatorii

2.2. Caracteristicele serviciilor de marketingului turistic

Marketingul turistic a fost definit ca procesul de management prin care organizațiile

d) Inseparabilitate: Cumpărarea și vânzarea de turism nu este ca cumpărarea și vânzarea

2.3. Rolul marketingului în planificarea strategică

Creșterea globală a turismului internațional în ultimele decenii a dus la două fenomene

Rolul marketingului în planificarea turismului se întinde de-a lungul a doi poli. La un

2.4. Atragerea clienților și comunicarea valorii și publicității clienților

Introducerea comunicării integrate de marketing (IMC) cu conceptul său de a ajuta

2.5. Promovarea produselor turistice: relații publice și promoții de vânzări

S-ar putea să vă placă și