Unităţi de conţinut 1.

Profesorul, organizator şi animator al procesului educaţional

 Dimensiunile profesionale ale profesorului
 Sistemul de competenţe ale profesorului

rol educaţional, competenţă

 Dimensiunile profesionale ale profesorului

Factorul principal al formării omului ca personalitate în context instituţional este profesorul.
El este cel care, utilizând documentele şcolare, în baza unor repere conceptuale ale politicii
educaţionale, proiectează şi organizează procesul educaţional. Indiferent de abordarea în
educaţie, profesorul este un coordonator al evoluţiei elevului, deoarece îndeplineşte funcţia
socială şi profesională de educator, este responsabil de cunoştinţele, sistemul de valori şi
comportamentul discipolilor.
Indiferent de complexitatea relaţiilor din societate, rolul de educat şi cel de educator sînt
roluri sociale de bază. Ele au apărut odată cu apariţia societăţii şi vor fi esenţiale pe parcursul
evoluţiei acesteia, indiferent de specificul sistemului social. Există două argumente importante
care susţin afirmaţia anterioară: a) orice societate are nevoie de recrutarea de noi membri (care
acceptă valorile şi modelele comportamentale), pentru a-şi asigura perpetuarea/ evoluţia; b) orice
societate, pentru a putea supravieţui şi a se dezvolta, are nevoie ca tinerii membri să însuşească
anumite roluri profesionale.
În condiţiile societăţii actuale, sistemul învăţământului/
Cel mai important rol social educaţional asigură (trebuie să asigure) formarea
este cel de educator. personalităţii capabile de promovarea unor valori sociale şi
profesionale şi să contribuie substanţial la pregătirea
omului pentru viaţă. Concluzionăm aşadar că rolul social de educator determină posibilitatea
existenţei şi funcţionării altor roluri sociale importante pentru menţinerea şi dezvoltarea socie-
tăţii. Fără a nega rolul educaţional al familiei, constatăm că fiecare persoană este rezultanta
calitativă a unui calcul cantitativ: 7 ani de acasă şi 9 – 12 ani de şcoală, unde şcoala atribuie
orientare potenţialului individual, valorificându-i posibilităţile prin educaţie. Calitatea fiinţei
umane depinde de calitatea procesului educativ, iar acesta, la rându-i, de calitatea activităţii
profesorului. Pentru a realiza o educaţie de calitate, profesorul trebuie să fie un bun profesionist,
adică competent. Ce înseamnă a fi competent? Aceasta presupune a realiza sarcinile cu
îndemânare. Deţinând o competenţă în domeniu, munca devine automată şi fără necesitatea de a
deţine controlul cognitiv permanent. Termenul de competenţă reuneşte dimensiunile de
personalitate dobândite după un proces de formare. Competenţa se demonstrează nu prin reflecţii
şi calcule, ci prin adaptări rapide la schimbările intervenite în context. După Xavier Roegiers,
competenţa este mobilizarea unui ansamblu articulat de resurse în vederea rezolvării unei
situaţii semnificative, care aparţine unui ansamblu de situaţii-problemă (X. Roegiers, 1997).
Competenţa este definită şi drept o capacitate remarcabilă profesională, izvorâtă din
cunoştinţe şi practică. Competenţa conferă randament, precizie, siguranţă şi permite rezolvarea
de situaţii dificile în direcţia în care s-a format (U. Şchiopu, 2004).
Pentru a demonstra o competenţă este necesară prezenţa a trei componente:
- situaţia care trebuie rezolvată;
- actorul care trebuie să acţioneze pentru Competenţa nu rezidă
în resurse, ci în însăşi
- a rezolva această situaţie;
mobi
mobili
lizarea
zarea resurselor
- ansamblul de resurse (cunoştinţe, capacităţi, atitudini)
pe care educatorul trebuie să le mobilizeze pentru a rezolva situaţia.
Aşa cum sistemul de atitudini şi valori este determinant pentru stilul nostru de viaţă şi felul
de a acţiona, evident că atitudinea este determinantă în deţinerea unor competenţe. Nu poţi fi
competent în a realiza procesul educaţional, nu poţi face o educaţie de calitate, dacă nu ai o
atitudine pozitivă şi dacă nu te pătrunzi de responsabilitatea realizării funcţiei de profesor.
Ce competenţe trebuie să deţină un profesor?
 Sistemul de competenţe ale profesorului
Reieşind din funcţiile/obligaţiile profesorului, deducem că în procesul de formare profesională
iniţială viitorii profesori trebuie să-şi formeze următoarele competenţe:
• Competenţa gnoseologico-conceptuală
vizează măiestria şi arta profesorului de a Orice competenţă are câteva aborda
componente:
procesul educaţional ca un tot întreg, aderând la
- componenta declarativă:
unul dintre modelele conceptuale ale savoir - dire a realizării
acestuia (cu accent pe transmitere de (cunoaşterea teoretică); conţinuturi, cu
accent pe organizarea şi realizarea proce- - componenta procedurală: sului, cu
accent pe necesităţile de formare a celui savoir - faire (permite ce învaţă); de a
conceptualiza procesul educaţional în baza acţiunea); cunoaşterii
categoriilor, cunoaşterii şi punerii în - componenta conativă: aplicaţie a
savoir - être (ţine de
sistemului de principii educaţionale.
voinţă, emoţii, motivaţie).
Doar deţinerea câmpului conceptual al domeniului
educaţional, capacitatea de a realiza transferul
cunoştinţelor, de a stabili corelaţia funcţională a
noţiunilor-cheie, capacitatea de a înţelege şi construi un context educaţional atribuie profesio-
nalism profesorului şi dreptul civic-social şi profesional de a educa pe alţii. Această competenţă
are drept reper responsabilitatea, spiritul de iniţiativă, deschiderea către schimbările permanente
ale condiţiilor de realizare a procesului educaţional şi a subiecţilor de educat.
• Competenţa investigaţională
vizează măiestria şi arta profesorului de a realiza cercetări în problematica educaţională.
Specificul muncii educatorului de profesie determină rezolvarea în permanenţă a unor situaţii de
problemă, necesitatea luării unor decizii nestandard şi realizarea cât mai eficientă a procesului
educaţional. Profesorul este în permanentă căutare. Activitatea investigaţională este parte
integrantă a activităţii cadrului didactic. Un profesor nu poate să nu fie un cercetător, el caută
soluţii optime pentru a realiza o educaţie de calitate. Însuşi discipolul îl pune într-o asemenea
situaţie prin manifestarea particularităţilor individuale şi creative ale personalităţii în devenire.
• Competenţa comunicativă (de comunicare didactică)
vizează măiestria şi arta de creare a contextului educaţional, de susţinere a acestuia prin emiterea
şi recepţionarea mesajelor educative. Relaţia profesor–elev este apreciată din această perspectivă
ca o relaţie dintre emiţătorul şi receptorul mesajului educaţional, situaţie în care atât educatorul,
cât şi educatul pot şi trebuie să fie în ambele roluri (atât de emiţător, cât şi de receptor), în aşa fel
realizându-se o modelare reciprocă.
• Competenţa teleologică/ predictivă
vizează măiestria şi arta profesorului de a atribui sens şi direcţie procesului educaţional, ca
proces de formare a personalităţii, prin formularea unor finalităţi şi vehicularea unor conţinuturi,
în funcţie de contextul social şi potenţialul personalităţii în devenire.
• Competenţa de organizare/ reglare a procesului educaţional
vizează măiestria şi arta profesorului de a organiza procesul educaţional în baza unei strategii
elaborate, pornind de la finalităţile activităţii educative, pin selectarea conţinuturilor şi
vehicularea acestora prin intermediul elementelor tehnologiei didactice. Această competenţă îi
permite profesorului de a acţiona eficient la clasă. Identificarea unei forme optime de realizare a
finalităţilor şi aplicarea unor metode potrivite contextului didactic şi nevoilor de formare a
discipolului, prin utilizarea judicioasă a mijloacelor, asigură, în esenţă, succesul unei activi tăţi
educative.
• Competenţa de evaluare( apreciativă)
vizează măiestria şi arta profesorului de a aprecia situaţia educativă: resursele, procesul şi
rezultatele intervenţiei educaţionale. Accentul este pus pe evaluarea randamentului academic al
elevului, care constituie finalitatea majoră a acţiunii didactice.
• Competenţa de proiectare
vizează măiestria şi arta profesorului de a realiza un design al procesului educaţional prin
joncţiunea anticipată a tuturor elementelor procesului educaţional, ţinând cont de finalităţi, resurse
(materiale, umane, metodice/metodologice). O bună proiectare denotă viziunea de ansamblu a
profesorului asupra actului educaţional şi asigură respectarea caracterului intenţionat, conştient şi
organizat al educaţiei.
• Competenţa managerială
vizează măiestria şi arta profesorului de a monitoriza procesul educaţional. Profesorul are funcţia
de manager al procesului, manager al clasei de elevi şi manager al fiecărui elev în parte. Acestea
îi conferă diverse roluri şi-l determină asupra unui stil de relaţionare cu discipolii.
Competenţa profesională a profesorului vine tocmai din capacitatea deţinerii acestor
competenţe ca sistem. Ele decurg una din alta şi au menirea de a se complimenta reciproc.
Indiferent de disciplina pe care o va preda, viitorul profesor trebuie să manifeste o
competenţă integratoare, cea de a forma, prin mijloacele specialităţii sale, personalitatea
elevului, de a-l orienta spre valori autentice, de a menţine comportamentul empatic, de a adapta
specificul conţinutului la specificul dezvoltării copilului, de a personaliza conţinuturile în
contexte concrete, de a inova teoria şi practica şcolară.