Aspecte generale privind materialele ceramice refractare.

Conform normelor tehnice, materialele refractare sunt acele materiale naturale sau artificiale
care rezista, fara a se inmuia, la o temperatura de cel putin 1500°C.

Materilele refractare nu pot fi utilizate in exploatare la temperaturi egale cu temperatura

refractaritatii lor. Temperatura de utilizareeste, de obicei, cu zeci sau cu cateva sute de grade
inferioara refractaritatii produselor, fiind in functie de natura, proprietatile si conditiile de
utilizare ale produselor refractare respective.

Astfel, sub influenta sarcinilor la care sunt supuse, adica a actiunilor mecanice si chimice si
in acelasi timp a temperaturii, materialele refractare incep sa se inmoaie si sa-si piarda rezistenta
la temperaturi mult inferioare fata de refractaritatea lor. Materialele refractare trebuie sa reziste la
actiunile termice, mecanice si chimice care au loc in timpul diverselor procese din interiorul
agregatelor termice si sa-si pastreze totusi proprietatile de baza, fara modificari importante.In
general, in practica, are loc actiunea predominanta a unuia din factorii de distrugere. Uneori,
actiunea zgurii determina in acelasi timp inmuierea materialului refractar si pierderea rezistentei
acestuia, alteori contractia datorita unor transformari de retea micsoreaza stabilitatea lui termica
(soc termic).

In prezent, nu exista materiale refractare care sa aiba in aceeasi masura toate proprietatile
necesare pentru o exploatare in orice conditii. Fiecare material refractar este caracterizat prin
proprietati specifice, pe baza carora se stabileste domeniul de utilizare rationala.

Elementul chimic cu cea mai inalta temperatura de topire este carbonul care sublimeaza
la 3700°C. Dintre compusi, cei mai refractari se dovedesc, de semenea , cei care au in compozitia
lor carbon. Ex: carbura de hafniu (HfC) se topeste la 3890°C, iar compusul HfC 4 TaC la
3940°C.

In tara noastra clasificarea produselor refractare se face dupa urmatoarele criterii:

a) compozitie chimica si mineralogica;

b) refractaritate;

c) porozitate;

d) mod de legare;

e) mod de prezentare
A. Clasificarea produselor refractare dupa compozitia chimica mineralogica :

Produse silicioase

- silica cu peste 93 % SiO2 ,

- semisilica cu 80-93 % SiO2 ,

Produse silico-aluminoase

- semiacide si antiacide cu peste 65 % SiO2 si sub 28 % Al2O3 ,

- samota cu 28-45 % Al2O3 ,
- aluminoase cu 45-62 % Al2O3 ,
- mulitice cu 62-72 % Al2O3 ,
- mulitocorindonice cu 72-90 % Al2O3 ,
- corindonice cu peste 90 % Al2O3 .

Bazice

- periclazice cu peste 95 % MgO ,

- magnezitice cu 85-95 % MgO ,
- magneziocromitice cu 5-20 % Cr2O3 ,
- cromomagnezitice cu 15-30 % Cr2O3 ,
- dolomitice nestabilizate cu 30-50 % MgO si 45 % CaO,
- dolomitice stabilizate cu 35-65 % MgO si 6-15 % SiO2 .

B. Clasificare dupa refractaritate .

Refractaritatea este proprietatea pe care o au produsele refractare de a rezista la actiunea

temperaturilor inalte fara a se topi si reprezinta temperatura de cadere a unor epruvete executate
din materialul cercetat in comparatie cu temperatura de cadere a unui indicator piroscopic etalon.
Pentru ca un material sa fie refractar, acesta trebuie sa aiba refractaritatea de min. 1500 C.

Refractaritatea se exprima in indicatori piroscopici, notati cu I.P., sau conuri Seger, notati
cu S.K. Fiecare indicator piroscopic este marcat cu un numar, la care, daca se adauga un zero, se
obtine temperatura corespunzatoare refractaritatii lui.
Fig. 1.1 Pozitii ale indicatorilor piroscopici .

1 - inainte de inceputul inmuierii

2 - la temperatura corespunzatoare refractaritatii

C. Clasificare dupa porozitate

Porozitatea indica cel mai bine gradul de compactitate al produsului refractar.

Porozitatea aparenta este raportul dintre volumul porilor deschisi si volumul aparent al unui
produs exprimat in % de volum.Porozitatea totala este raportul dintre volumul total al porilor
( inchisi si deschisi) si volumul aparent al unui produs, exprimat in % de volum.

Proprietatile materialelor refractare.

Fiecare produs refractar este caracterizat prin anumite proprietati specifice pe baza carora se pot
stabili domenii rationale de utilizare.

Pana in prezent nu s-a realizat un produs refractar universal care sa poata fi folosit in orice loc si
in orice conditii. Pentru alegerea rationala unui produs refractar, trebuie cunoscute, atat
proprietatile cele mai importante ale acestuia, cat si conditiile specifice de exploatare. In tara
noastra sunt standardizate toate metodele importante de determinare a proprietatilor chimice,
mineralogice si fizice ale produselor refractare.
 Principalele proprietati ale produselor refractare sunt :

Aspectul exterior si dimensional, structura si textura produselor refractare

Compozitia chimica si mineralogica

Refractaritatea

Rezistenta la coroziune chimica

Rezistenta la compresiune, la temperatura ambianta

Compactitatea produselor refractare: densitate, porozitate si permeabilitate la gaze

Rezistenta la temperatura de deformare sub incarcare

Rezistenta la socuri termice

Schimbarea permanenta a dimensiunilor dupa incalzire la temperatura ridicata

Dilatarea si contractia termica liniara

Conductivitatea termica

Diverse alte proprietati

Aspectul exterior si dimensional, structura si textura produselor refractar.

1a. Aspectul exterior.

Verificarea aspectului exterior al produselor refractare comporta controlul incovoierii fetelor

plane, a sparturilor la colturi si muchii, fisuri si crapaturi. In majoritatea cazurilor colturile si
muchiile rupte se datoreaza unor manipulari gresite.Aceste defecte conduc la zidarii cu rosturi
mari si neetanse, aceste rosturi fiind partile cele mai vulnerabile intr-o zidarie refractara, mai ales
in contact cu metalul topit.

1b.Forme si dimensiuni.
Controlul formei si dimensiunilor unor produse refractare este obligatorie la toate produsele
prelevate, deoarece s-a stabilit cu certitudine ca durabilitatea unei captuseli refractare depinde in
mare masura si de precizia formei si dimensiunilor produselor folosite. O zidarie cu rosturi
subtiri se poate obtine numai cu produse cu forme regulate si cu dimensiuni cat mai precise.

1c. Structura si textura.

Structura defineste constructia cristalina sau atomica a produsului; microstructura priveste

structura cristalina sau constructia minerala si se studiaza la microscop pe sectiuni subtiri sau pe
suprafete lustruite, in acelasi timp cu analiza compozitiei mineralogice. Textura prezinta forma,
dimensiunile si distributia elementelor componente: faze solide si goluri. Fazele solide pot fi:
cristaline si vitroase.

Textura este rezultatul metodei de preparare a materiilor prime, a modului de fasonare si al

tratamentului termic aplicat in vederea obtinerii unui produs si se caracterizeaza atat prin
ansamblul granulometric al masei de baza, cat si prin defecte ( stratificari, fisuri interne, goluri).

Repartitia macroscopica a granulelor si porilor,de dimensiuni si forme diferite, dint-un produs

refractar se numeste textura, aceasta fiind determinata valoric de porozitate si permeabilitate.

2. Compozitia chimica si mineralogica.

2a. Compozitia chimica.

Compozitia chimica este o caracteristica importanta a tuturor produselor refractare si ea indica

totalitatea componentilor chimici (refractari, fondanti). Cunoasterea compozitiei chimice
conduce la cunoasterea calitatii si identificarii produselor refractare.

Compozitia chimica este in interdependenta cu celelalte caracteristici:

refractaritatea;

rezistenta la coroziunea chimica;

deformarea sub incarcare;

schimbarea permanenta a dimensiunilor.

In functie de compozitia chimica, produsele refractare se impart in trei grupe:

produse acide (silica) - componentul principal este SiO2, care este un oxid acid;

produse bazice( magneziene) - componentul principal este oxidul MgO, care are un caracter
bazic;

produse neutre - din aceasta categorie fac parte produsele: carbonice, cromitice, de samota si
forsteritice.

Constituientii mineralogici ai produselor refractare sunt

la produsele de samota - mulitul (3Al2O3 · 2SiO2);

la produsele cu continut mare de alumina - silimanitul (Al2O3 · SiO2) si corindonul;

la produsele silica - cuartul, tridimitul si cristobalitul;

la produsele magnezitice - periclazul ( MgO cristalizat);

la produsele forsteritice - forsteritul (2MgO · SiO2).

Cei mai periculosi fondanti pentru produsele refractare, care provoaca scaderea refractaritatii si a
temperaturii de deformare sub sarcina sunt:

pentru produsele silico-aluminoase: Fe2O3, FeO, CaO, MgO si alcaliile ( K2O, Na2O);

pentru produsele silica, semi-silica si silico-argiloase ( semiacide si antiacide ):Al2O3, CaO,

MgO si alcalii;

pentru produsele bazice magnezitice: CaO, Fe2O3, SiO2, alcalii.

2b. Compozitia mineralogica.

Este importanta pentru cunoasterea microstructurii produselor, a reactiilor si transformarilor ce

pot avea loc in contact cu diferite medii agresive si care pot da indicatii privitor la imbunatatirea
calitatii, cat si la prevenirea degradarii produselor in timpul utilizarii.
In produsele silico-aluminoase, compusii mineralogici cristalini principali sunt: mulitul
(3Al2O3 · 2SiO2), mulito-corindonul si alumina alfa sau corindonul ( λ - Al2O3).

In produsele silica, compusii mineralogici principali sunt: tridimitul si cristobalitul. Sunt unele
produse silica, cum sunt cele pentru bateriile de cocsificare, care trebuie sa aiba variatii de volum
si dimensiuni precise, in care trebuie sa predomine tridimitul. Produsele silica pentru boltile
cuptoarelor electrice de topit otelul, cu temperaturi mai ridicate de utilizare, trebuie sa contina
predominant cristobalitul.

3. Refractaritatea

Prin refractaritate (rezistenta piroscopica) se intelege proprietatea caracteristica a unui produs de

a rezista la temperaturi inalte. Se defineste ca temperatura la care varful epruvetei de o anumita
forma confectionata din produs se indoaie pana atinge baza.De refractaritate depinde rezistenta
produselor la temperatura inalta si este legata de compozitia chimica si mineralogica a
produselor.

Refractaritatea nu indica temperatura de utilizare a produselor refractare, ea fiind mai mare decat
temperatura de utilizare:

de la 30-80ºC pentru produsele silica;

la 200-300ºC pentru produsele silico-aluminoase;

ridicata pentru produsele bazice.

4. Rezistenta la coroziunea chimica

Este proprietatea refractarelor de a nu se distruge sub actiunea chimica a zgurilor sau a altor
materiale aflate la temperaturi inalte. Factorul cel mai important al degradarii produselor
refractare este coroziunea chimica.

Mediile corozive de contact sunt numeroase si diverse:

metale si zguri topite ( zguri bazice si acide, otel, fonta );

substante chimice si gaze ( fluxuri sintetice topite, alcalii, acizii, CO, H2 );

produse din combustie din carbuni, petrol ( cenusi, CO, CO2 ).

Factori importanti care influenteaza rezistenta produselor refractare la coroziunea chimica sunt:

natura chimica a refractarelor ( acida, bazica ), si a mediului de contact ( solid, lichid, gaze );

temperatura, atmosfera si presiunea din agregatul termic respectiv;

compactitatea produsului refractar ( porozitate, densitate, permeabilitate );

exploatarea rationala si controlata a agregatelor termice si cuptoarelor industriale.

5. Rezistenta la compresiune

Este proprietatea fizica, ce se defineste prin valoarea maxima a tensiunii, exprimata in N/mm2,
care poate fi suportata de un produs refractar, la temperatura ambianta, fara sa se deformeze sau
sa se distruga.

Pe baza rezistentei la compresiune se pot trage concluzii privind:

comportarea produsului la temperaturi ridicate;

rezistenta la socuri termice;

rezistenta la socuri mecanice;

rezistenta la abraziune-coroziune;

rezistenta la coroziunea chimica.

6. Compactitatea

Se poate defini print-un ansamblu de proprietati fizice: densitate, porozitate si permeabilitate.

Densitatea unui corp este data de raportul dintre masa si volumul acelui corp. Deoarece
produsele refractare sunt corpuri poroase intalnim o densitate reala (densitate) si o densitate
aparenta.

Densitatea (masa volumica) este raportul dintre masa unui corp si volumul materialului din care
este constituit (excluzand porii) si se exprima in g/cm3.

Densitatea aparenta (masa volumica aparenta) este raportul dintre masa unui produs si volumul
sau exterior (incluzand porii) si se exprima in g/cm3.

Pentru bateriile de cocsificare, caramizile silica ideale trebuie sa aiba densitatea intre 2,32-2,38
g/cm3 (tridimitizata) pentru a avea o constanta dimensionala optima. Densitatea aparenta mai
indica si gradul de compactizare al produselor refractare.

Produsele refractare prin insasi natura lor sunt mai mult sau mai putin poroase; porii sunt mai
mari sau mai mici si fie cominica intre ei prin capilare, fie sunt inchisi.

7. Temperatura de deformare sub incarcare ( la compresiune) .

Se defineste ca temperatura la care se deformeaza o epruveta dintr-un produs refractar, sub

incarcare constanta si la o temperatura care creste constant. In practica, sarcina din cuptoare, la
care este supusa o zidarie refractara densa nu ajunge decat foarte rar la 0,2 N/mm2, in mod
curent nu depaseste 0,1 N/mm2.

Un produs refractar va avea temperatura de deformare sub incarcare cu atat mai ridicata , cu cat
va avea:

continut mai mare de componenti cristalini stabili (mulit, coridon tridimit);

continut mai mic de fondanti;

porozitate mai mica;

refractaritate ridicata;

rezistenta mecanica ridicata.

Un continut ridicat de oxizi fondanti ce formeaza o faza lichida cu viscozitate mica, duce la
temperaturi de deformare scazute.

8. Rezistenta la socuri termice.

Prin aceasta proprietate se intelege numarul de cicluri de incalzire-racire la care un produs

refractar poate rezista pana sa ajunga la o pierdere de 20% din masa initiala a epruvetei supusa
incercarii. Temperatura de incalzire este de 950°C sau 1300°C, iar racirea se face brusc, in aer
sau in apa la temperatura ambianta.

Rezistenta la socuri termice este in stransa legatura cu:

compozitia chimica si mineralogica;

conductivitatea termica;

dilatatia termica;

caldura specifica.

Rezistenta la socuri termice creste cu cat:

produsele contin un procent mai ridicat de degresant;

sunt fasonate semiuscat;

au porozitate aparenta mare;

in compozitia granulometrica a produselor sunt preponderente granule mai mari.

Caramizile silica au o rezistenta slaba la socurile termice pana la 900-1000°C si in special

sub 600 °C, datorita transformarilor polimorfe ale cuartului.

9. Schimbarea permanenta a dimensiunilor dupa incalzire la temperatura ridicata.

Este proprietatea produselor refractare de a-si schimba in mod ireversibil dimensiunile atunci
cand sunt incalzite la temperaturi ridicate.

Schimbarile de dimensiuni la incalzirea produselor refractare sunt de doua tipuri:

reversibile (temporare) care au loc datorita dilatarii termice a produselor si care dispar la racirea
acestora;

ireversibile (permanente) care se petrec sub influenta transformarilor fizico-chimice si

mineralogice ce au loc in timpul incalzirii la temperaturi ridicate si care raman si dupa racire.

10. Dilatarea (contractia) termica liniara.

Este proprietatea produselor refractare de a-si mari (sau a-si reduce) dimensiunile in timpul
incalzirii si racirii. Cunoasterea acestei proprietati este absolut necesara pentru dimensionarea si
amplasarea rosturilor de dilatare in zidarie, reglajul si dimensionarea tirantilor si blocarea boltilor
cuptoarelor. In general, dilatarea termica reversibila are loc intre 600-1200°C

( uneori si pana la 1400°C) la incalziri si raciri repetate, dupa care, cu cresterea temperaturii, apar
variatiile ireversibile permanente (contratie sau dilatare).

Pentru produsele silico-aluminoase, coeficientul mediu de dilatare termica lineara variaza de la

4,5·10-6 la 5,3·10-6, iar la cele silica de la 10·10-6 la 13·10-6 la temperaturi intre 25-1200°C.

11. Conductivitatea termica

Reprezinta cantitatea de caldura care strabate unitatea de suprafata in unitatea de timp. Se

exprima in w/mk sau kcal/mh°C. Izolarea termica a unui cuptor depinde de calitatile izolatoare
ale captuselii, respectiv de conductivitatea termica a produsului refractar. Cu cat aceasta
conductivitate termica este mai mica cu atat puterea izolanta este mai buna.

Valoarea conductivitatii termice este direct proportionala cu cresterea temperaturii la produsele

silica si silico-aluminoase si invers proportionala la produsele carborundice si magneziene.
Pentru toate refractarele este invers proportionala cu porozitatea aparenta si direct proportionala
cu densitatea aparenta.

12. Diverse alte proprietati

Rezistenta la abraziune (uzura mecanica) este proprietatea legata de:

rezistenta la compresiune;

porozitate;

densitate aparenta;

rezistenta la incovoiere.

Rezistenta la fluaj - se defineste prin deformarea izoterma in functie de timp, a unui produs
refractar, incalzit la o anumita temperatura mentinuta constanta si la o incarcare constanta.
Fluajul intereseaza in special produsele ce se folosesc in situatii in care se incalzesc din toate
partile, cum este cazul gratarelor cauperelor, regeneratoarelor (recuperatoarelor).