Sunteți pe pagina 1din 1

⦁ Dreptul exclusiv în teritoriu asupra francizei înseamnă că pe perioada

valabilităţii prezentului acord, FRANCIZORUL nu va acorda niciunei persoane dreptul


de a deschide o afacere sub Mărcile comerciale, în teritoriul specificat în
Autorizația TUCANO.
Dreptul non-exclusiv în teritoriu asupra francizei înseamnă că pe perioada
valabilităţii prezentului acord, FRANCIZORUL va acorda oricărei persoane dreptul de
a deschide o afacere sub Mărcile comerciale, în teritoriul specificat în
Autorizația TUCANO.
Părțile vor indica în Autorizația TUCANO dacă franciza se acorda cu dreptul
exclusiv sau non-exclusiv.

⦁ În cazul în care părțile indică pentru un teritoriu ca fiind acordat cu


dreptul exclusiv iar din vina exclusivă a FRANCIZATULUI acesta se află în
întârziere cu privire la inaugurarea locațiilor atunci FRANCIZATUL pierde dreptul
de exclusivitate teritorială zonală.

⦁ Acces la baza de cunoștințe Tucano va fi acordat FRANCIZATULUI începând cu a


doua zi lucratoare din momentul achitării taxei pentru franciză. Accesul la baza de
cunoștințe Tucano pot fi restricționate până la achitarea integrală a taxei pentru
franciză pentru prima locație.

S-ar putea să vă placă și