Capitolul II

COMPETENŢA INSTANŢEI
JUDECĂTOREŞTI
Articolul 36. Competenţa judecătoriei
Judecătoria judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile
prevăzute de Partea specială a Codului penal, cu excepţia celor prevăzute la
art. 39 alin. (1), demersurile şi plîngerile împotriva hotărîrilor şi acţiunilor
procurorului, ale organului de urmărire penală şi ale organului care exercită
activitate specială de investigaţii, precum şi examinează chestiunile legate de
executarea sentinţei şi alte chestiuni date prin lege în competenţa sa.
Articolul 38. Competenţa Curţii de Apel
Curtea de Apel:
1) – abrogat;
2) ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate
în primă instanţă de judecătorii;
3) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor
judecătoriilor, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel;
4) soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătorii;
5) judecă cazurile de revizuire, date prin lege în competenţa sa.
Articolul 39. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie Curtea Supremă
de Justiţie:
1) judecă în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile săvîrşite
de Preşedintele Republicii Moldova;
2) ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor
pronunţate de către instanţele de apel;
3) judecă, în limitele competenţei sale, cauzele supuse căilor
extraordinare de atac, inclusiv recursurile în anulare;
31) judecă recursurile în interesul legii;
32) soluţionează cererile de revizuire a cauzelor în urma pronunţării unei
hotărîri de condamnare a Republicii Moldova la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului;
4) sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii actelor juridice şi asupra cazurilor excepţionale de
neconstituţionalitate a actelor juridice;
5) adoptă hotărîri explicative în chestiunile de practică judiciară a
aplicării uniforme a legislaţiei penale şi procesual penale;
6) soluţionează cererile de strămutare.
Articolul 40. Competenţa teritorială în materie penală
(1) Cauza penală se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost
săvîrşită infracţiunea. Dacă infracţiunea este continuă sau prelungită, cauza se
judecă de instanţa în raza teritorială a căreia s-a consumat ori a fost curmată
infracţiunea.
(2) Dacă este imposibil de a constata locul unde a fost săvîrşită
infracţiunea, cauza se judecă de instanţa în raza teritorială a căreia a fost
terminată urmărirea penală.
(3) Cauza penală asupra infracţiunilor săvîrşite în afara hotarelor ţării
sau pe o navă se judecă de către instanţa în raza teritorială a căreia se afla
ultimul loc permanent de trai al inculpatului sau, dacă acesta nu este cunoscut
-în raza teritorială a căreia a fost terminată urmărirea penală.
(4) Demersurile cu privire la aplicarea măsurilor procesuale de
constrîngere și autorizarea măsurilor supuse controlului judiciar se
examinează de instanța din circumscripția teritorială a procuraturii care
conduce sau exercită urmărirea penală.
Articolul 41. Competenţa judecătorului de instrucţie
Judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul
urmăririi penale prin:
1) dispunerea, înlocuirea, încetarea sau revocarea arestării preventive şi a
arestării la domiciliu;
2) dispunerea liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate,
revocarea ei, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de
transport;
3) autorizarea efectuării percheziţiei, examinării corporale, punerii sub
sechestru a bunurilor, ridicării de obiecte ce conţin secret de stat, comercial,
bancar, a exhumării cadavrului;
4) dispunerea internării persoanei în instituţie medicală;
5) autorizarea interceptării comunicărilor, reţinerii, cercetării, predării,
percheziţionării sau ridicării trimiterilor poştale, înregistrării de imagini;
6) audierea martorilor în condiţiile art. 109, 110 şi 110 1;
61) examinarea cererilor privind accelerarea urmăririi penale;
62) autorizarea, la demersul procurorului, a efectuării măsurilor speciale
de investigaţii, date prin lege în competenţa sa;
63) examinarea contestaţiilor depuse de către părţile în proces privind
acţiunile procurorului ierarhic superior;
64) examinarea excluderii din hotărîre a unor capete de învinuire dacă
persoana condamnată a fost extrădată;
7) efectuarea altor acţiuni procesuale prevăzute de prezentul cod.
Articolul 42. Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate
a cauzelor penale
(1) În caz de indivizibilitate sau de conexitate a cauzelor penale, judecata
în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru
toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.
(2) Constituie indivizibilitate a cauzelor penale cazurile în care la
săvîrşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane, cînd două sau
mai multe infracţiuni au fost săvîrşite prin aceeaşi faptă ori în cazul unei
infracţiuni continue sau prelungite.
(3) Constituie conexitate a cauzelor penale cazurile:
1) cînd două sau mai multe infracţiuni sînt săvîrşite prin fapte diferite de
una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
2) cînd două sau mai multe infracţiuni sînt săvîrşite de aceeaşi persoană
în timp diferit ori în loc diferit;
3) cînd o infracţiune este săvîrşită pentru a pregăti, a înlesni sau a
ascunde comiterea altei infracţiuni ori este săvîrşită pentru a înlesni sau a
asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
 4) cînd între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea
cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.
(4) În caz de conexare a unor cauze privitoare la mai multe persoane
învinuite de săvîrşirea infracţiunilor în raza de activitate a diferitor instanţe de
grad egal sau privitoare la o singură persoană învinuită de săvîrşirea cîtorva
infracţiuni, dacă aceste cauze sînt de competenţa a două sau cîtorva instanţe
de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa care a fost prima
sesizată privind judecarea cauzei.
(5) Dacă o persoană sau un grup de persoane sînt învinuite de săvîrşirea
unei singure sau a cîtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul din învinuiţi
sau la una din infracţiuni este de competenţa unei instanţe ierarhic
superioare, procesul se judecă în întregime de instanţa ierarhic superioară.
(7) Conexarea cauzelor se admite de către instanţa de judecată respectivă
în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai
gravă, iar la cererea procurorului şi în celelalte cazuri – pentru modificarea
acuzării în sensul agravării.
(8) În cazul în care infracţiunea a fost săvîrşită de două sau mai multe
persoane, instanţa de judecată poate dispune indivizibilitatea cauzei, dacă
aceasta este necesară pentru buna înfăptuire a justiţiei în termene rezonabile
şi dacă aceasta nu va împiedica respectarea drepturilor părţilor.
Articolul 43. Instanţa competentă de a conexa cauzele penale
(1) Conexarea cauzelor se decide de către instanţa căreia îi revine
competenţa de judecată conform prevederilor art.42.
(2) În cazurile de indivizibilitate a cauzelor penale, precum şi în cele de
conexitate, cauzele, dacă ele au fost depuse în prima instanţă de judecată, se
conexează de către aceasta chiar şi după casarea hotărîrilor asupra lor şi
remiterea cauzelor de către instanţa de recurs pentru rejudecare.
(3) Cauzele se conexează şi de către instanţele de apel sau de recurs de
acelaşi grad dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.
Articolul 44.Declinarea de competenţă a instanţei de judecată
(1) Instanţa de judecată, constatînd că nu este competentă de a judeca
cauza penală, prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul
instanţei de judecată competente.
(2) Dacă declinarea a fost determinată de competenţa după calitatea
persoanei, precum şi de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis
cauza poate menţine măsurile dispuse de instanţa care s-a desesizat.
(3) – abrogat.
(4) Încheierea de declinare a competenţei este definitivă.
Articolul 45. Conflictul de competenţă
(1) Cînd două sau mai multe instanţe se consideră competente de a
judeca aceeaşi cauză (conflict pozitiv de competenţă) ori îşi declină
competenţa (conflict negativ de competenţă), conflictul se soluţionează de
instanţa ierarhic superioară comună.
(2) Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict
pozitiv, de către instanţa care ultima s-a declarat competentă, iar în caz de
conflict negativ, de către instanţa care ultima şi-a declinat competenţa.
(3) În toate cazurile, sesizarea se poate face de părţile în proces.
 (4) Pînă la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, procedura se
suspendă. Instanţa care ultima s-a declarat competentă ori ultima şi-a declinat
competenţa efectuează actele şi ia măsurile ce nu suferă amînare.
(5) Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de
competenţă conform regulilor pentru prima instanţă. În toate cazurile,
termenul de soluţionare a conflictului de competenţă nu va depăşi 7 zile de la
data înregistrării cauzei în instanţa ierarhic superioară
(6) Încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este
definitivă, însă argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate în apel sau,
după caz, în recurs împotriva hotărîrii în fond.
(7) Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin încheiere de stabilire a
competenţei nu-şi mai poate declina competenţa, în afară de cazul în care, în
urma noii situaţii de fapt rezultată din completarea cercetării judecătoreşti, se
constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei
instanţe.
Articolul 46. Strămutarea judecării cauzei penale de la instanţa
competentă la o altă instanţă egală în grad
(1) Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale de
la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad în cazul în care prin
aceasta se poate obţine soluţionarea ei obiectivă, rapidă, completă şi se asigură
desfăşurarea normală a procesului.
(2) Strămutarea cauzei poate fi cerută de preşedintele instanţei de
judecată sau de una dintre părţi.
Articolul 47. Cererea de strămutare şi efectele ei
(1) Cererea de strămutare, care trebuie să fie motivată, se adresează
Curţii Supreme de Justiţie cu cel puţin 5 zile înainte de începerea cercetării
judecătoreşti. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta
dacă sînt deţinute de partea care cere strămutarea.
(2) În cerere se face menţiune dacă în cauză sînt persoane arestate.
(3) Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de Curtea Supremă de
Justiţie după ce aceasta a fost sesizată.
Articolul 48. Procedura de înştiinţare a părţilor şi de examinare a
cererii
de strămutare
(1) Curtea Supremă de Justiţie recepţionează cererea de strămutare şi
înştiinţează partea adversă prin scrisoare recomandată, fixînd un termen de
prezentare a referinţei. Termenul de prezentare a referinţei nu poate depăşi 7
zile de la data recepţionării de către parte a cererii de strămutare.
(2) Cererea de strămutare se examinează în lipsa părţilor în complet
format din 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. Neprezentarea referinţei
nu împiedică examinarea cererii de strămutare.
Articolul 49. Soluţionarea cererii de strămutare
(1) Curtea Supremă de Justiţie dispune, cu indicarea motivelor,
admiterea sau respingerea cererii de strămutare.
(2) În cazul în care consideră că cererea este întemeiată, Curtea Supremă
de Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanţei
concrete. Această instanţă va fi imediat înştiinţată despre admiterea cererii de
strămutare.
(21) Instanţa de judecată la care se află cauza a cărei strămutare se cere
este obligată să remită dosarul, în termen de 5 zile, instanţei competente.
(22) Curtea Supremă de Justiţie hotărăşte în ce măsură se menţin actele
îndeplinite de către instanţa la care s-a aflat cauza pînă la strămutare.
(3) Dacă instanţa la care se află cauza a cărei strămutare se cere a
procedat între timp la judecarea cauzei, hotărîrea pronunţată de această
instanţă este anulată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
(4) După strămutarea cauzei, căile de atac se judecă de instanţa ierarhic
superioară instanţei la care s-a strămutat cauza.
(5) Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
Articolul 50. Repetarea cererii de strămutare
(1) Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul în care
noua cerere se întemeiază pe circumstanţe pe care Curtea Supremă de Justiţie
nu le-a cunoscut în cadrul soluţionării cererii anterioare sau pe circumstanţe
apărute după aceasta.
(2) Circumstanţele noi vor fi examinate de către Curtea Supremă de
Justiţie numai în cazul în care părţile nu le-au invocat la prima judecare din
motiv că nu le cunoşteau sau erau în imposibilitate de a le prezenta.