Competența jurisdicțională a instanțelor de judecată

Competenţa jurisdicțională a instanţelor judecătoreşti - o instituție a dreptului procesul civil, care

delimitează atribuțiile diferitor instanțe de judecată de a examina și soluționa în fond diferite
categorii de cauze civile.
Categorii ale competenței jurisdicționale:
a) competența jurisdicțional-funcțională;
b) competența jurisdicțional-materială;
c) competența jurisdicțional-teritorială.

Competența jurisdicțional-funcțională - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor

de judecată după funcția acestora în cadrul sistemului judecătoresc (instanță de fond, de apel, de
recurs);
• Curtea Supremă de Justiție: - revizuire; - în recus;
• Curțile de apel: - revizuire; - în apel; - în fond;
• Judecătoriile: - revizuire - în fond;
Competența jurisdicțional-materială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor
de judecată de a judeca în fond cauzele civile în funcție de obiectul şi/sau natura juridică a litigiilor
înaintate spre examinare.
În primul rând: trebuie să delimităm dacă anumite categorii de cauze civile nu sunt atribuite în
competența judecătorilor/completelor specializate.
Începând cu 01.04.2019 Cauzele de contencios administrativ se judecă după reguli noi de către
judecători, complete sau colegii specializate.
Art.192 Cod administrativ: (1) Pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ la curțile de
apel și la Curtea Supremă de Justiție se instituie complete și/sau colegii specializate de judecători.
(2) În judecătorii acțiunile în contencios administrativ se examinează de judecători specializați.
Trebuie delimitate cauzele de contencios administrativ de celelalte feluri de procedură civilă,
majoritatea*** cărora se examinează de către judecători de drept comun.

În contencios administrativ se examinează cererile:

• Oricărei persoane care revendică încălcarea unui drept al său  prin activitatea administrativă a unei
autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.
• Sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către autoritatea publică.
În contencios administrativ Pârât întotdeauna este o autoritate publică.

DAR... Prevederile Codului administrativ nu se aplică:

a) raporturilor juridice de drept privat la care participă autoritățile publice;
b) raporturilor juridice ale autorităților public care acționează în baza Codului contravențional sau
Codului penal;
c) actelor supuse controlului de constituționalitate de către Curtea Constituțională;
d)procedurii de elaborare și adoptare a actelor normative.

Nu pot fi contestate cu acțiune în contencios administrativ următoarele acte administrative:

a) actele exclusiv politice ale Parlamentului, ale Președintelui Republicii Moldova și ale Guvernului;
b) actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă a Republicii Moldova; 
c) actele de comandament cu caracter militar.
În al doilea rând, trebuie să delimităm competența instanțelor de judecată cu diferit grad de
jurisdicție de a examina în fond diferite categorii de cauze civile.
Articolul 33/1 CPC: Competenţa jurisdicţională materială atribuie judecătoriilor prerogativa de a
examina şi soluţiona în fond toate cauzele civile, dacă legea nu prevede altfel.
Legea prevede altfel: 1) Legea Nr.99/2010 privind regimul juridic al adopţiei (art. 37, 38, 39/3, 51);
2) Art. 475/1 CPC Recunoașterea şi executarea hotărîrii arbitrale străine;
1)Actele administrative normative, care nu se supun controlului de Constituționalitate (art. 191 alin.
(2) Cadm);
2) Hotărârile CSM, CSP (art. 191 alin. (3) Cadm);

Competența jurisdicțional-teritorială - totalitatea regulilor care delimitează competența instanțelor

de judecată de acelaşi grad de a examina şi soluția aceiaşi categorie de cauze civile în fond.
Categoriile competenței jurisdicționale teritoriale:
3) competența jurisdicțională teritorială generală – art.38 CPC;
2) competența jurisdicțională teritorială alternativă – art.39 CPC;
1) competența jurisdicțională teritorială excepțională – art.40 și 41/1 CPC;
0) competența jurisdicțională teritorială după legătura dintre cauze – art.42 și 371 CPC.

Art.38 CPC:  (1) Reclamantul poate intenta acțiunea în oricare din sediile instanței în a cărei rază
teritorială se află domiciliul pîrîtului.
            (2) Acțiunea împotriva unei persoane juridice se intentează în unul dintre sediile instanței în a
cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice respective.

Cod Civil. Articolul 38. Domiciliul şi reşedinţa:

1)Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta își are reședința obișnuită. Se consideră că
persoana își păstrează domiciliul atît timp cît nu și-a stabilit un altul.
2)Reședința obișnuită demonstrează o legătură apropiată și stabilă a persoanei fizice cu locul vizat.
La determinarea reședinței obișnuite se iau în considerare toate elementele de fapt relevante, în
special durata și regularitatea prezenței persoanei în locul vizat, precum și condițiile și motivele
acestei prezențe.
3)Reședința temporară a persoanei fizice este locul unde își are locuința temporară sau secundară.
(5) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul
reședinței sale temporare.
(6) În lipsă de reședință temporară, persoana este considerată că domiciliază la locul ultimului
domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește.

Cod Civil (art.38) - Pînă la proba contrară, domiciliul sau reședința temporară a persoanei fizice se
prezumă că se află la locul menționat ca atare în buletinul de identitate sau, după caz, în alt act de
identitate prevăzut de lege.
Cod Civil art.41 Sediu profesional
Persoana fizică care practică o activitate de întreprinzător sau profesională își are domiciliul, în tot
ceea ce privește acea activitate, și la sediul formei de exercitare a activității.

Cod Civil art.42 Domiciliu ales

(1) Partea unui act juridic poate să-și aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a
executării obligațiilor născute din acel act.
(2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris sub sancțiunea nulității.

Cod Civil Articolul 183. Sediul persoanei juridice

(1) Persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire.
(2) Stabilirea şi schimbarea sediului sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat.
(3) Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridică poate avea şi alte adrese
pentru corespondenţă.
(4) Toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana
juridică.
(5) Persoana juridică este obligată să publice un aviz în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”
despre modificarea sediului sub sancţiunea plăţii de despăgubiri.

Art.39 CPC: • Reclamantul este în drept să aleagă între mai multe instanțe, inclusiv potrivit
competenței jurisdicționale generale.
Din moment ce reclamantul a ales o instanță competentă, pentru celelalte alternative nu mai poate
opta.

Criterii teritoriale pentru alternative oferite de art.39 CPC:

• domiciliul reclamantului,
• locul cauzării prejudiciului sau locul producerii accidentului,
• locul de aflare a bunurilor pîrîtului,
• ultimul domiciliu cunoscut al pîrîtului,
• locul închierii sau executării contractului,
• locul aflării filialei sau reprezentanţei persoanei juridice.

Art.40 CPC: Competenţa excepţională

Acţiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fîşiilor forestiere, plantaţiilor
perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate
de pămînt, acţiunile posesorii privitoare la aceste bunuri, precum şi acţiunile în ridicare a
sechestrului de pe bunuri, se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri. Dacă
bunurile ce constituie obiectul acţiunii sînt situate în circumscripţia mai multor instanţe,
cererea se depune în orice instanţă în a cărei rază teritorială se află o parte din bunuri.
 Acţiunea în reparaţie a prejudiciului cauzat mediului înconjurător se intentează împotriva
proprietarilor (posesorilor) de utilaje în instanţa de la locul instalării utilajului, cu excepţia
cazurilor cînd acesta este instalat în străinătate.
Acţiunea privind tezaurul statului este de competenţa instanţei de la reşedinţa organului
împuternicit să reprezinte vistieria statului în litigiul respectiv.
Acţiunea împotriva transportatorului, născută dintr-un contract de transport de pasageri şi
bagaje sau de încărcături, se înaintează în instanţa de la sediul transportatorului căruia, în
modul stabilit, i-a fost înaintată pretenţia.
Cererile acţionarilor se depun în instanţa de la sediul societăţii lor.
ererea privind recuperarea prejudiciilor aduse unei bănci insolvabile împotriva
administratorului băncii și persoanei căreia îi este imputabilă apariţia stării de insolvabilitate
sau de dificultate majoră a băncii, în temeiul art. 3815 al Legii instituţiilor financiare nr. 550-XIII
din 21 iulie 1995, se depune în instanța de judecată de la sediul băncii insolvabile.

Articolul 411. Competenţa în materie de moştenire

(1) În instanţa de la locul deschiderii moştenirii se înaintează următoarele acţiuni:
            a) privind dreptul la moştenire, privind mărimea cotei succesorale, precum şi privind
acceptarea moştenirii sau renunţarea la moştenire;
            b) privind constatarea nedemnităţii;
            c) ale moştenitorului faţă de posesorul masei succesorale (petiţia de ereditate);
            d) privind nevalabilitatea dispoziţiilor testamentare;
            e) de partaj şi privind planul de partaj, contractul de partaj sau contractul de amînare a
partajului;
            f) întemeiate pe dreptul rezultat dintr-un legat sau o sarcină testamentară;
            g) privind tragerea la răspundere a custodelui sau administratorului masei succesorale ori
a executorului testamentar sau privind încetarea atribuţiilor acestora;
            h) de intentare a procesului de insolvabilitate a masei succesorale.
(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art.40 alin.
(1).
Art.2166 Cod Civil:
Locul deschiderii moștenirii este locul unde cel care a lăsat moștenirea își avea reședința obișnuită în
momentul decesului, iar dacă această reședință obișnuită nu este cunoscută, locul de aflare a
bunurilor sau a părții principale a acestora ca valoare.

Acţiunile creditorilor defunctului şi ale altor creditori ai masei succesorale se înaintează în

instanţa de la locul deschiderii moştenirii. Această regulă nu exclude competenţa altor instanţe,
la alegerea reclamantului conform art.39, şi nu înlătură competenţa excepţională conform
art.40.
În cazul în care locul deschiderii moştenirii este în afara teritoriului Republicii Moldova, dar,
conform legii, instanţele judecătoreşti naţionale au competenţă jurisdicţională asupra pricinii,
acţiunea în materiile prevăzute de alin.(1) şi (3) din prezentul articol se înaintează în instanţa de
la locul unde se află majoritatea bunurilor situate pe teritoriul Republicii Moldova sau, în lipsa
acestora, în instanţa competentă conform art.38.

Competența jurisdicțională teritorială după legătura dintre cauze:

a) în cazul existenței unei acțiuni civile împotriva mai multor pârâţi cu diferite domicilii, aceasta se
intentează în instanța de la domiciliul sau locul de aflare al unuia dintre ei, la alegerea reclamantului
(art. 42 alin. (1) CPC).
b) în cazul înaintării unei acțiuni reconvenționale, aceasta, indiferent de instanța competentă să o
judece, se va examina de instanța care judecă acțiunea inițială (art. 42 alin. (2) CPC).
c) în cazul intervenirii în proces a intervenientului principal, acesta poate adresa cererea de chemare
în judecată doar în instanța care judecă acțiunea inițială (art. 42 alin. (3) CPC).
d) în cazul existenței mai multor pretenții conexe, dintre care unele sunt de competența instanțelor de
drept comun, iar altele – de competența instanței specializate, acțiunea urmează a fi depusă în
instanța de drept comun (art. 37/1 CPC).

Regula nr.1: Imutabilitatea competenţei jurisdicţionale (art.32 CPC) Nimeni nu poate fi lipsit de
dreptul judecării pricinii sale de către instanţa competentă.
Regula nr.2: Stabilitatea examinării unei cauze de către instanţa corect sesizată după competenţă
(art.43 alin. (1) CPC)
DEOARECE competența instanțelor de judecată poate fi stabilită doar de lege şi nu poate fi
modificată sau stabilită arbitrar prin alte acte normative sau prin voința instanței de judecată.
(Hotărârea Curții Constituționale nr.16 din 28.05.98 cu privire la interpretarea art.20
din Constituţia Republicii Moldova.)

Strămutarea cauzei – o situaţie procesuală excepţională conform căreia examinarea unei pricini
civile începută de o instanţă judecătorească este pusă pe seama altei instanțe judecătorești.
Strămutarea cauzelor civile:
• Un drept al pârâtului sau al părților;
• O consecință a încălcării competenței jurisdicționale;
• O soluție în caz de nefuncționalitate a instanței de judecată;
• Un efect al bănuielilor rezonabile referitoare la nepărtinirea tuturor judecătorilor din instanța
respectivă.

Strămutarea pricinii civile - art.43 alin. 2 CPC

(1) Cauza pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competenţă, se
soluţionează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei
alte instanţe.
(2)  (2) Instanţa strămută cauza la o altă instanţă dacă:
            a) pîrîtul, al cărui domiciliu nu era cunoscut, cere strămutarea cauzei la instanţa de la
 domiciliul său atestat prin dreptul de proprietate, calitatea de locatar sau viza de reşedinţă;
            b) cauza a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă
jurisdicţională;
            c) ambele părţi solicită strămutarea cauzei la instanţa de la locul aflării majorităţii
probelor;
            d) din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori
din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă;
            e) există motive pentru măsuri de securitate publică;
            f) există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele
cauzei sau de calitatea participanţilor la proces;
            g) în circumstanţe excepţionale, instanţa competentă să judece cauza nu poate
funcţiona timp îndelungat.

Un temei deosebit de strămutare - În cazul în care pretenţii legate între ele sînt examinate de mai
multe instanţe judecătoreşti în acelaşi timp, acestea urmează a fi conexate, la cerere, printr-o
încheiere şi examinate de judecătoria sesizată mai întîi.
Judecătoriile (judecătoria) sesizate ulterior vor strămuta pretenţiile la judecătoria sesizată mai întîi
printr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs. (art. 37 CPC)
Conflicte de competență – art.44 CPC
Instanţa judecătorească în faţa căreia s-a ivit conflictul de competenţă jurisdicţională suspendă
din oficiu procesul şi înaintează dosarul către instanţa în drept să soluţioneze conflictul de
competenţă.
Cînd două sau mai multe judecătorii din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel se declară
competente să judece aceeaşi cauză sau cînd, prin încheieri irevocabile, ele îşi declară
incompetenţa de a judeca aceeaşi cauză, conflictul de competenţă se judecă de către curtea de
apel comună.
Conflictul de competenţă dintre două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeaşi curte de
apel ori dintre o judecătorie şi o curte de apel, ori între curţile de apel se judecă de Colegiul civil,
comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie.
Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă soluţionează, fără citarea participanţilor
la proces, conflictul dintre instanţe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac.

Încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională determină diferite consecinţe în funcţie de

momentul depistării încălcării
-Dacă recalamtul se adresează la o instanță care nu este jurisdicțional competentă, judecătorul
restituie cererea de chemare în judecată (art.170 alin.(1) lit.b) CPC).
-Dacă reținerea greșită spre judecare a fost depistată după intentarea procesului, instanța (din oficiu
sau la cerere) va strămuta cauza altei instanțe judecătorești (art.43 alin.(2) lit.b) CPC).

Dacă o cauză de drept comun ajunge la un judecător specializat în contencios administrativ acesta
emite o încheiere nerecurabilă de declinare a competenței în jurisdicția aceleiași instanțe sau altei
instanțe judecătorești din țară.
Separarea pretențiilor de contencios administrativ și de drept civil comun
Inseprabil – se examinează toate pretențiile în contencios administrativ
Separabil – încheiere nerecurabilă de separare și de declinare a competenței:

Dacă hotărârea judecătoreacă pronunțată de o instanță necompetentă este atacată:

1) se admite cererea de apel, se casează hotărârea judecătorească, se trimite cauza la rejudecare
în instanța competentă (art.385 alin.(1) lit.d) CPC);
2) se admite cererea de recurs, se casează decizia curții de apel și hotărârea primei instanțe, se
trimite cauza la rejudecare în instanța competentă (art.445 alin.(1) lit. c1) CPC).
 Dacă instanţa lipsită de competenţă jurisdicţională va pronunţa o hotărâre judecătorească
chiar greșită în fond, posibilitatea păstrării valabilităţii acesteia va exista cu condiţia că nici o parte
nu o va ataca.