Bioetica: istoric și semnificație

Mircea Leabu
Introducere
Bioetica, pe care o voi defini la momentul potrivit,
într-o secțiune următoare a acestui text, este o parte a eticii
profesionale. De aceea, înainte de a ne ocupa de bioetică
vom încerca să ne așezăm în contextul eticii profesionale.
În această perspectivă ne putem întreba: de ce este nevoie
de etică profesională? Ca să răspundem la această
întrebare, mai întâi trebuie să apelăm la o afirmație cu
caracter de truism. Orice profesiune este exercitată de
agenți umani. Iar oamenii au slăbiciuni și de aceea este
nevoie de morală, la modul general. În orice profesiune
activează lucrători obișnuiți și spirite mari. Profesiunile
sunt duse înainte, adică progresează, datorită acestor spirite
mari. Acestea nu sunt neapărat și mari caractere, iar etica
se bazează pe caractere (cu cât mai mari, mai pregnante și
mai credibile, cu atât mai bine). Nu vreau să afirm aici că
între atributele de mare spirit și de mare caracter ar fi vreo
incompatibilitate. Nu neapărat, dar marile spirite care sunt
și mari caractere sunt mai degrabă excepția și nu regula. Ca
să argumentez, pot apela la o prezentare identificată pe
Internet, acum mai bine de IO ani (din păcate, nu mai este
disponibilă, însă am apucat să 0 descarc), a lui Paul G.
Braunschweiger, director al programului „Collaborative
Institutional Training Initiative” la Universitatea din
Miami, Florida, SUA. Prezentarea aborda etica cercetării
în sănătate, dar făcea o incursiune în istoria cercetării
științifice identificând, ca în viziunea unui cârcotaș,
aspecte de criticat. Pleca de la a semnala că Isaac Newton
(1642-1727), respectiv Gregor Mendel (1822—1884) au
raportat date prea bune astfel încât să nu fie suspectați că
le-au „coafat” ca să se potrivească ipotezelor susținute. La
rândul său, în 1777, Antoine Lavoisier (1743—1794) s-a
făcut că uită de lucrările lui Carl Wilhelm Scheele (1742—
1786) și Joseph Priestley ( 1733—1804) în legătură cu
descoperirea oxigenului. În sfârșit, un alt nume mare, luat
în vizor în prezentare, era Louis Pasteur (1822-1895)
bănuit că ar fi plagiat munca altora mai puțin renumiți, ca
și de a nu fi fost tocmai „ușă de biserică” atunci când a
preparat vaccinul împotriva antraxului. Așadar, există în
istoria științei mari spirite al căror caracter se află sub
semnul întrebării. Într-o asemenea tradiție să ne mai mirăm
de ce s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război
mondial în lagărele naziste, sub oblăduirea unui medic,
supranumit cinic „îngerul morții", sub numele său Josef
Mengele? Vă rog să nu mă învinuiți că l-aș considera pe
Mengele un mare spirit, departe de mine chestiunea asta,
dar argumentarea pe care o abordez capătă putere,
amintind de ce s-a întâmplat atunci și acolo.
Cele menționate mai sus sunt câteva realități
istorice care pot motiva nevoia de etică profesională, în
general, și de bioetică, în particular. Ca să nu vorbim de
nevoia de morală, devenită acută în societatea românească
în care trăim (inclusiv în mediul academic, unde ar trebui
să ne căutăm modele), situație pe care, personal, o pun pe
seama traumelor atrase, pentru o mare parte dintre noi, de
trecerea prin comunism, trecere care a făcut ca înțelegerea
libertății să fie deficitară, iar slăbiciunea de caracter cel
puțin ceva firesc, dacă nu cumva o „virtute".

În acest text, cu puternică încărcătură didactică, îmi

propun mai întâi să definesc noțiunea bioetică și să
motivez, printr-o incursiune in istoria preocupărilor pentru
acest domeniu, nevoia de bioetică în lumea actuală. Apoi,
voi încerca să schițez semnificația preocupărilor pentru
bioetică și impactul acesteia în societatea umană a
începutului de mileniu trei.
Definirea bioeticii și motivarea ei
Încep printr-un îndemn cu caracter de generalitate,
pe care-l fac tuturor: abordarea definirii și înțelegerii de
termeni poate pleca de la etimologie. Mă conformez singur
acestei sugestii. Termenul bioetică, introdus pentru prima
dată în 1927 de Fritz Jahr (1927), este derivat din cuvintele
grecești Pios — viață și fi00q, žeoq — caracter,
comportament, noțiunile din urmă aflându-se la baza
cuvântului 1h01Kóq - caracter moral. Așadar, etimologic,
bioetica ar însemna comportament moral față de tot ce
reprezintă viață (fie ea exprimată sub forme vegetale sau
animale, așa cum a învederat părintele noțiunii). Da, acesta
este înțelesul noțiunii chiar și pentru creatorul termenului,
după cum se poate extrage din pasajul următor al
articolului din 1927, pasaj introdus în lucrare prin
menționarea progreselor științei din acel moment:
„[...] nu putem să refuzăm a accepta că exact aceste
succese științifice ale spiritului uman iau omului poziția
dominantă în lumea privită ca un întreg. Filosofia, care
anterior și-a circumscris ideile esențiale științelor naturii, a
trebuit, apoi, să-și construiască propriul sistem pe baza
unor idei specifice științelor naturii. Astfel, când Nietzsche
a considerat omul ca un stadiu inferior în tranziția către o
stare superioară, ca o «înșiruire întinsă între animal și
supraom», asta a reprezentat doar o formulare poetico-
filosofică a ideilor lui Darwin.

136 | MIRCEA LEABU

Care a fost rezultatul acestei răsturnări? În primul
rând, o echivalare fundamentală între om și animal ca
obiecte ale studiilor psihologiei, care nu mai sunt limitate
doar la om, ci folosesc aceleași metode în lumea animală
și, atunci când sunt studii comparative anatomico-
zoologice, sunt realizate, în același mod, comparații foarte
clarificatoare între senzorialitatea animalelor și a omului.
Încercări din psihologia plantelor pot, de asemenea, să fie
remarcaÎn acest mod, psihologia modernă include toate
ființele vii în studiile sale. În aceste circumstanțe, faptul că
R. Eisler vorbește de biopsihologie (studiul sensibilității
tuturor ființelor vii) este doar o consecință directă.
De la biopsihologie la bioetică este necesar doar un
pas, acela prin care să acceptăm obligațiile morale față de
toate ființele vii, nu doar față de cele umane” (Jahr, 1927).
Așadar, părintele termenului consideră că bioetica
se justifică numai dacă acceptăm că avem responsabilități
față de orice organism viu și, drept urmare, are ca obiect
atitudinea morală și grija față de orice vietate.
Nu aș trece de acest moment cu încărcătură istorică
fără să amintesc că cel care se pretinde creatorul
termenului în știința celei de-a două jumătăți de secol XX
este americanul
Van Rensselaer Potter, II, care într-un articol din iunie
1996 intitulat „Ce înseamnă bioetică?” — „What does
bioethics (Van Rensselaer, 1996) spunea:
 Pasajul care urmează în text (traducerea noastră) în
original este: „I believe that I coined the word in 1970
when I used it in my article «Bioethics: The Science of
Survival» (4) (italics added). This article preceded my
book, Bioethics: Bridge to the Future, (5) which was
dedicated to Aldo Leopold. I wrote then that I believed
Leopold «anticipated the extension of ethics to bioethics»,
quoting Leopold at length in the dedication. When I used
the term «bioethics,» therefore, I clearly meant it to include
not simply medical ethics but environmental and
agricultural ethics as well. Indeed, the word speaks for
itself."
Cred că eu am creat cuvântul când l-am folosit în
articolul meu
«Bioetica: știința supraviețuirii» (Van Rensselaer,
1970). Acest articol a precedat cartea mea, Bioetica: pod
către viitor (Van Rensselaer, 1971), care a fost dedicată lui
Aldo Leopold.2 Am scris atunci că eu cred că Leopold «a
anticipat extinderea eticii către bioetică», citându-l amplu
în dedicație. Astfel, când am folosit termenul «bioetică»,
am înțeles limpede că el include nu doar etica medicală, ci
și etica mediului și agricolă. Fără îndoială, cuvântul
vorbește prin el însuși."
Prin urmare, la aproape o jumătate de secol de la
introducerea termenului în literatura științifică pentru
prima dată de Fritz Jahr, reanimatorul noțiunii, care își
însușește paternitatea fără să stăpânească sau fără a se
preocupa de aspectele istoriei științei, dă noțiunii aceeași
semnificație. Între timp însă, termenul își pierduse din
amploarea sensului, fiind încărcat doar de o semnificație
medicală (referitoare atât la activitatea științifică din
domeniul biomedical, cât și la practica clinică), vizând cu
precădere atitudinea cercetătorilor și medicilor față de
participanții umani la o cercetare, respectiv față de
pacienți. În paragrafele următoare, care doresc să puncteze
aspecte legate de motivarea nevoii de bioetică, vom vedea
cum se argumentează și variațiile în înțelesul termenului
bioetică.
Punctul de cotitură în nevoia de bioetică a fost
reprezentat de conștientizarea în opinia publică a
atrocităților petrecute în lagărele naziste, sub pretenția că
se urmăresc finalități științifice referitoare la capacitatea de
rezistență a organismului uman. Codul de la Nuremberg
(TMIN, 1949), redactat în 1949, ca urmare a celor rezultate
din ce a dezvăluit procesul nazismului, poate fi considerat
2 Aldo Leopold (1887—1948) a fost un filosof și
om de știință american cu preocupări pentru silvicultură,
ecologie și conservarea mediului. A fost profesor la
Universitatea din Wisconsin, Madison, Wisconsin, SUA și
a influențat semnificativ dezvoltarea eticii mediului.

138 |
cod de bioetică. Acesta s-a căutat a fi redactat sub
forma decalog. Motivele pentru această opțiune nu fac
obiectul unei analize aici. Cum ar putea fi succint reiterate
prevederile acestui cod, redăm mai jos:
Participarea voluntară, pe bază de consimțământ în
cunoștință de cauză, este esențială, fiind în obligația și în
responsabilitatea inițiatorului cercetării sau a intervenției
medicale.
Cercetarea/experimentul trebuie să conducă la
rezultate esențiale pentru binele societății și imposibil de
obținut prin alte metode sau mijloace destinate cercetarii.3
Cercetările trebuie să se bazeze, în ipoteze și pregătirea lor,
pe rezultate obținute în experimente pe animale.
Experimentele trebuie efectuate de așa manieră
încât să fie evitată orice suferință ori afecțiune fizică sau
psihică, nejustificate.
Niciun experiment nu trebuie realizat, dacă există
bănuieli că poate cauza moarte sau orice handicap; se pot
excepta experimentele efectuate de experimentatorul însuși
pe propriul organism.
Nivelul riscurilor asumate trebuie să fie sub
nivelul deter- minat al avantajelor umanitare
aduse de rezolvarea problemelor investigate.
Trebuie luate măsuri adecvate de protejare a
participanților la experimente împotriva oricărei
perspective de rănire, de producere a oricărui handicap sau
a decesului.
Experimentele, în orice fază a desfășurării lor,
trebuie realizate de persoane corespunzător calificate
științific și din punctul de vedere al experienței și
îndemânărilor practice.
3 Mai târziu, în documentele care normează etica
cercetării biomedicale, acest aspect a fost extins sub forma
regulii esențialității cercetării.

Orice participant ca subiect într-un experiment

trebuie să aibă libertatea de a se retrage în orice moment,
dacă simte că nu mai poate face față.4
Orice experimentator trebuie să fie capabil să
finalizeze studiul în orice moment, dacă, de bună credință,
pe baza experienței și îndemânării profesionale, a analizei
temeinice necesare are temerea că se pot aduce prejudicii
de sănătate, vreun handicap sau se poate provoca deces
participanților.
Ulterior, lucrurile nu au rămas în acest stadiu.
Sensibilizați de cele petrecute și devoalate, profesioniștii
lumii medicale, cu acceptul decidenților politici (aceștia
din urmă implicându-se din sentiment de culpabilitate sau
din demagogie; cine poate ști?) au mers mai departe, iar în
anul 1964, prin „Declarația de la Helsinki” (AMM, 1964),
au căutat să clarifice și mai mult normativele impuse de
progresele din biomedicină. De aceea, ulterior,
profesioniștii lumii medicale și-au luat responsabilitățile în
serios și au amendat în nouă rânduri documentul inițiat din
1964, cel mai recent la cea de-a 64-a Adunare Generală a
Asociației Mondiale a Medicilor (abrevierea internațională
a asociației este WMA, de la World Medical Association),
care s-a desfășurat la Fortaleza, Brazilia, în octombrie
2013.5
Elementele esențiale ale „Declarației de la
Helsinki", în devenirea sa, au constat în stabilirea a 20 de
„principii” ale cercetării medicale, completate de 5
„principii” combinate, vizând cercetarea
4
Se subînțelegea, dar ulterior aceste aspecte au fost
limpede formulate, că nu este nevoie de dat explicații și că
este interzisă orice presiune asupra libertății de decizie și
orice defavorizare sau măsură punitivă asupra
participantului care se retrage, mai ales în contextul în care
în studiu ar fi fost implicat medicul curant.
 5 Variantele amendate ale declarației pot fi accesate
pe website și descărcate de la Asociația Mondială a
Medicilor — WMA — https://www.wma. net/policies-
post/wmadeclaration-of-helsinki-ethical-principles-for-
medical-research-involving-human-subjects/.

medicală și îngrijirea medicală. Documentul stipulează

datoria de a proteja viața, sănătatea, demnitatea,
integritatea, autonomia, intimitatea și confidențialitatea
informațiilor legate de participanții Ia o cercetare științifică
sau la un act medical. Se detaliază aspecte legate de
respectarea principiului expertizei profesionale. Se
menționează extinderea grijii, a atitudinii etice față de
animalele de laborator. (În contextul bioeticii actuale,
putem considera că această extindere s-a „insinuat” ca o
abordare firească, întrucât animalele de laborator sunt
parte a biosferei și îi influențează echilibrul.) Se normează
aspecte legate de atitudinea precaută în cercetarea
biomedicală și în inovarea din actul clinic. Se detaliază
aspecte legate de participarea voluntară, pe bază de
consimțământ în cunoștință de cauză (intrat din comoditate
și în limba română sub sintagma „consimțământ informat",
chiar dacă în arealul geografic românesc și în semantica
limbii române, ideea de a pune la dispoziție informațiile nu
înseamnă neapărat și asigurarea că acestea au fost înțelese,
adică nu așază participantul, la cercetare sau la actul
medical, în ipostaza „cunoștinței/înțelegerii depline a
cauzei"). Astfel, în contextul precizărilor legate de
consimțământul în cunoștință de cauză, se precizează
necesitatea elaborării unui document de descriere a
cercetării (inclusiv a aspectelor legate de sfera de finanțare,
de sponsori, de afilierile instituționale, de potențialele
conflicte de interese,
de responsabilitățile și obligațiile în caz de daune).
Apoi, se precizează obligativitatea înregistrării fidele și
complete a datelor și rezultatelor experimentale. În sfârșit,
un alt aspect pe care aș dori să îl menționez aici asupra
evoluției „Declarației de la Helsinki” este cel legat de
prevederile de protejare a persoanelor vulnerabile (copii,
persoane cu dizabilități psihice și/sau mentale, alte
categorii). Simt nevoia să îmi exprim în acest context
punctul de vedere legat de faptul că, în opinia mea, orice
persoană bolnavă ca și aparținătorii (mai ales dacă

boala este una recunoscută ca periculoasă pentru

orizontul de așteptare al supraviețuirii

pacientului) sunt persoane ecteł o vulnerabile
care pot fi, voluntar sau involuntar, abuzate.
Disperarea egąte de a găsi mijloace eficiente de
vindecare, mai ales atunci când isto-
țion ria medicală nu dovedește că asemenea
mijloace ar exista, face din rator orice bolnav și
din cei apropiați lui persoane vulnerabile.
Am prezentat mai sus, in această secțiune a
eseului, cum s-a

labo: creat nevoia de inițiere a preocupărilor

pentru bioetică și în ce au Ormează constat

primele demersuri normative. Să nu credeți, însă,

că aceste icalăși in acțiuni au fost suficiente

pentru corectarea atitudinii tuturor celor ciparea

implicați în domenii în care bioetica este pe

care relevantă. istoria Nici cercetării pe

departe.bio-

Iată, mai jos, câteva dintre

aspectele
(intrat al XX-Iea le-a înregistrat.
Persistența în ati- medicale
din secolul țământ etică în
cercetarea biomedicală,
dovedită de unii tudine lipsită de seman- în
primele trei sferturi ale
veacului
trecut, reprezintă o
profesioniști țiile nu dovadă a
faptului că mentalitățile și
obiceiurile se schimbă cel mai e, adică greu.
Oricum, mult mai greu decât progresele făcute de
societate și postan de nevoile de schimbare pe
care acestea le impun.
pre- Simultan cu initierea normării
cercetării biomedicale, se derula, se pre- fără
niciun fel de ecou al normativelor și fără
remușcări din partea
 „actorilor” implicați,
experimentul cunoscut

cerce- drept cazul nson, Tuskegee („Tuskegee Syphilis

Experiment",

2018). Experimentul fusese inițiat în anul

de 1932, cu acordul Serviciului

Public de Sănătate se,
din SUA și era destinat urmăririi
medicale a unor bărbati
afroamericani bolnavi de sifilis, pentru a se
analiza și înțelege aspectele ta-
legate de instalarea și avansarea
bolii. Studiul s-a desfășurat
până în 1972 într-o mistificare totală, cu o
capacitate de a secretiza realitae cel tea din
spatele experimentului demnă de o cauză mai
bună. În așacopii, numitul studiu medical, au fost
înrolați 600 de participanți (399 Siflit bolnavi de
sifilis, 201 participanți sănătoși, în sensul de fără
sifilis de diagnosticat), toți bărbați negri.
Pacienților li s-a ascuns boala de toriJ care
sufereau, spunându-li-se că sunt tratați pentru
boala denumită
142 1 MIRCEA LEABU

cu sintagma „sânge rău” („bad

blood”), o denumire locală pentru
boli diverse (sifilis, anemie,
oboseală cronică). De fapt, iar asta
este și mai infam, bolnavii nu au
primit niciun fel de tratament, deși
de prin 1940 se știa că penicilina
este eficientă. Li s-a asigurat, însă,
asistență medicală gratuită, mese și
(sic!) înmormântare gratuită.
Rezultatul acestui caz (care cine
știe cât ar mai fi continuat, dacă nu
scăpa informația în presă) se poate
rezuma prin: 28 de decese datorate
bolii, 100 de decese datorate unor
complicații corelate cu boala de
sifilis, 40 de soții infectate cu
sifilis și 19 copii născuți cu sifilis
congenital („Unethical Human
Experimentation", 2016).
Cazul Tuskegee nu este unic în
istoria medicală a SUA. Putem
aminti, pentru a dovedi că
inventivitatea unora lipsiți de
moralitate poate fi nebănuită,
studiul asupra hepatitei de la
Școala de Stat din Willowbrook,
statul New York, unde erau
instituționalizați copii cu retard
mental. Studiul, caracterizat drept
cel mai lipsit de etică desfășurat pe
copii în SUA, s-a derulat între
1955 și 1971. Scopul a fost acela
de a testa efectul gamaglobulinei
în ameliorarea hepatitei A. Ceea ce
a oripilat opinia publică în
momentul devoalării studiului, a
fost faptul că dintre cei 700 de
copii ai școlii înrolați în studiu (cu
vârste între 5 și 10 ani), o parte au
fost infectați intenționat cu virus.
Alte aspecte greu de acceptat au
fost legate de acordul obținut
oarecum forțat de la părinți pentru
 includerea în studiu a celor nou
admiși în instituție. După toate
aparențele refuzul de participare Ia
studiu era urmat de neacceptarea
copiilor în școală. Chiar dacă o
analiză etică mai detașată a cazului
poate remarca și faptul că studiul a
avut rezultate pozitive în ceea ce
privește cunoașterea bolii și a
căilor de transmitere a ei, ca și
crearea unui vaccin util în
tratamentul hepatitei A, maniera
lipsită de etică în care
experimentele au fost realizate a
stârnit o revoltă publică vehementă
și sunt de neacceptat din punctul
de vedere al normelor bioetice
actuale.
Se pare că abuzarea de copii instituționalizați a mai
fost practicată și anterior în SUA, deoarece între 1944 și
1956 copii cu retard de la Walter E. Fernald State School,
Waltham, Massachusetts au fost hrăniți intens, la micul
dejun, cu cereale suplimentate cu fier și lapte suplimentat
cu calciu, iar pentru urmărirea absorbției metalelor, un
procent al acestora din suplimentări reprezenta izotopi
radioactivi. Procentele de izotopi radioactivi de fier și
calciu însemnau o administrare de doză de iradiere, după
șapte mese, semnificativ peste ceea ce se poate acumula
într-un an, din surse naturale („1944-1956: Radioactive",
n.d.). Documente despre acest studiu au fost dezvăluite
abia în 1993 de Scott Allen, ziarist la „Boston Globe".
Pentru a se desfășura, studiul nu a avut acordul părinților
copiilor instituționalizați.
Dincolo de ecoul în opinia publică al dezvăluirii
unor asemenea practici în cercetarea biomedicală (și mă
refer aici la primele două cazuri), urmările au fost și unele
legate de preocuparea mai serioasă pentru normarea eticii
domeniului și fundamentarea bioeticii prin implicarea
profesioniștilor, inclusiv prin implicarea filosofilor
moralei. Reacția politicienilor a fost aceea de a spori
reglementările, astfel încât, în 1974, Congresul Statelor
Unite ale Americii adoptă „Actul Național al Cercetării”
(„National Research Act") și mandatează formarea de
„Colegii Instituționale de Evaluare” („Institutional Review
Boards”) a eticii proiectelor de cercetare. În plus, prin acest
act, este creată „Comisia Națională pentru Protecția
Subiecților Umani din Cercetările Biomedicale și
Comportamentale” („National Commission for the
Protection of Human Subjects of Biomedical and
Behavioral Research”) cu misiunea de a lucra la un
document oficial care să normeze principial cercetarea
biomedicală. Rezultatul activității acestei comisii a fost
ceea ce este cunoscut sub numele prescurtat de „Raportul
Belmont” — „The Belmont Report: Ethical principles and
guidelines

144 | MIRCEA LEABU

for the protection of human subjects of research”
(DHEW, 1979) dat publicității în 18
aprilie 1979.
„Raportul Belmont” este primul document oficial
de bioetică rezultat din analiza, gândirea și punerea în
comun a punctelor de vedere ale specialiștilor din mai
multe domenii relevante. Astfel, în afară de specialiști cu
formare medicală, în echipa profesională operativă de opt
membri a „Comisiei Naționale pentru Protecția Subiecților
Umani din Cercetările Biomedicale și Comportamentale”
au făcut parte un filosof (Tom L. Beauchamp), un sociolog
(Bradford H. Gray) și un psiholog (Miriam Kelty).6 A
rezultat un document de referință care pleacă de la
afirmațiile ce reprezintă un adevăr incontestabil că
„[clercetarea științifică a produs beneficii sociale
substanțiale", dar și că „[ela a ridicat, de asemenea, o serie
de probleme etice tulburătoare” (DHEW, 1979). În cele 20
de pagini dactilografiate la două rânduri, raportul
stipulează trei principii etice fundamentale: (i) respectul
pentru persoane, (ii) binefacerea și (iii) dreptatea, cărora le
subsumează trei aspecte practice legate de aplicarea lor: (i)
consimțământul informat (în cunoștință de cauză), (ii)
analiza riscurilor și beneficiilor și (iii) selectarea
subiecților (participanților la cercetare). Dincolo de
utilitatea sa pentru cercetătorii din științele viului, raportul
a
6 În conceperea sa, „Raportul Belmont» s-a bazat
pe o serie de materiale preliminare elaborate, pentru
susținerea activității și scopului urmărit de Comisie, de
personalități care s-au afirmat prin preocupările lor pentru
etică profesională, în general, și pentru bioetică, în special.
Mi-aș face o datorie de onoare să amintesc aici numele
următorilor: Robert J. Levine (medic), Kurt Baier (filosof),
James Childress (filosof), H. Tristram Engelhardt Jr.
(filosof și medic), Alasdair Maclntyre (filosof), Alvan R.
Feinstein (medic), Jeffrey L. Lichtenstein (medic),
LeRoy Walters (filosof), Donald T. Campbell (sociolog și
filosof). Toate aceste scrieri preliminare, publicate ca anexe
ale raportului, se constituie în două volume de peste 1300
de pagini. Aceste pagini sunt rodul unei munci titanice
motivată de nevoia de normare a eticii biomedicale și
bazată pe entuziasmul implicării profesioniștilor din
domenii relevante pentru fundamentarea bioeticii.

reprezentat lansarea unui concept filosofic în

bioetică, principiismul. Unul dintre participanții la crearea
„Raportului Belmont", Tom L. Beauchamp, plecând de la
experiența oferită de activitatea din comisie, s-a reunit cu
James F. Childress pentru a publica, tot în 1979, prima
carte de etică biomedicală (Beauchamp & Childress,
1979). Utilitatea cărții este incontestabilă pentru
dezvoltarea gândirii etice în medicină, iar dinamica
acumulărilor și
practice și dezvoltările teoretice din bioetică au
făcut ca acest tratat să ajungă, în 2013, la cea de-a șaptea
ediție. Principiile elegant și limpede stipulate în cele 20 de
pagini ale „Raportului Belmont" se dezvoltau și ajungeau,
în dorința generoasă de a fi mai pe larg înțelese și
aplicabile, la un volum de 459 de pagini. Pentru mine,
cartea aceasta, alături de interacțiunea permanentă cu
colegii de la „Centrul de Etică Aplicată” al Facultății de
Filozofie a Universității din București, au reprezentat
temelia inițierii în bioetică și a redactării unor articole
proprii publicate în domeniu (Leabu, 201 la, 2011b, 201
Ic). Principiismul introdus de Beauchamp și Childress
identifica patru principii fundamentale, prima facie.
Acestea dădeau socoteală de ceea ce stipula „Raportul
Belmont” fiind următoarele: (i) principiul autonomiei (care
conceptualiza ceea ce Io fusese respectul pentru persoane),
(ii) principiul binefacerii, (iii) principiul nefacerii răului,
care se adăuga, fiind în tradiția practicii medicale încă de la
Hipocrate (cu al său jurământ) și sintetizat prin dictonul
latin „primum non nocere” (a cărui paternitate este incertă)
și (iv) principiul dreptății, al echității. Nu este de mirare că
această carte a fost rezultatul gândirii filosofice a unui
utilitarist (Beauchamp) și a unui kantian (Childress),
deoarece ea este puternic impregnată cu filoane ale
utilitarismului și deontologismului. Principiismul este o
teorie care îmbină elegant cele două curente ale filosofiei
moralei, fiind util eticii medicale și, mai general, bioeticii,
putând sta la baza analizei etice a unor dileme morale
146 | MIRCEA 1EA8U
biomedicale și putând ghida decizia ce se impune
în contexte specifice fiecărui caz în
parte. Așadar, ca să încheiem această
secțiune de captare a
bunăvoinței
prin înțelegerea semnificației termenului și a
motivației preocupării pentru atitudine etică față de tot ce
reprezintă viață, vom încerca o definiție care se constituie
și ca mesajul cu care să mergem mai departe. Bioetica este
un domeniu al eticii profesionale, aplicabil științelor legate
de lumea viului, care se ocupă cu normarea atitudinii etice
față de tot ce reprezintă viață fie ea vegetali sau animală,
respectivfie ea individuală sau de grup, de sistem viu. Dacă
la început bioetica era concepută ca vizând organismele
vii, în timp, odată cu evoluția cunoașterii viului și stabilirii
caracterului de integralitate pentru sistemele în care viul se
exprimă, această disciplină cu caracter multidisciplinar,
aparținând eticii aplicate și-a extins sfera de cuprindere și
către sistemele ecologice, deci către atitudinea față de
mediul ambiant de al cărui echilibru depinde supraviețuirea
tuturor formelor de viață. E drept că în a doua jumătate a
secolului al XXlea, atunci când bioetica a revenit în atenția
opiniei publice și a fost dezvoltată prin activități susținute
de normare, a existat tendinta de considerare a bioeticii ca
domeniu care vizează protecția ființei umane în raport cu
cercetarea biomedicală, adică de a o echivala cu etica
medicală sau, mai rău, de a o subsuma eticii medicale.
Însă, odată cu dezvoltarea fără precedent a cunoașterii în
știintele vieții și cu extinderea cercetării biomedicale, pe de
o parte, și a studierii lumii vii, pe de altă parte, bioetica își
recapătă semnificația pentru tot ce reprezintă biosfera și
protecția echilibrelor la nivelul acesteia, al echilibrelor la
nivelul a ceea ce denumim ecosisteme. În acest moment
bioetica vizează, pe lângă etica medicală, aspecte legate de
agricultură (dacă ar fi, de exemplu, să ne gândim la
dezbaterile referitoare la organismele modificate genetic)
sau probleme legate de mediu, prin etica ecosistemelor (fie
ele terestre sau acvatice).
dezvoltări au fost impuse de efectele asupra
echilibrelor planetei. Dezvoltarea științifice
și tehnologice au dus la nevoii de etică în orice activitate.
să consider, după parcurgerea celor menționate să
reamintim și să dăm crezare afirmației
lui Van Potter: cuvântul bioetică vorbește prin el însuși,
adică singur. definit bioetica și după ce am văzut
care au fost moce au determinat apariția și evoluția
ei, să încercăm ce știința secolului al XXI-Iea are nevoie de
această a eticii profesionale.
Semnificația și impactul bioeticii la începutul
mileniului al treilea
Ultimul deceniu al secolului trecut și începutul de
mileniu trei au însemnat dezvoltări exponențiale ale
cunoașterii umane, în geștiințele vieții, în particular.
Acestea au fost posibile și salturilor spectaculoase
înregistrate în dezvoltarea tehnologică. Tehnologia, prin
dezvoltarea electronicii și a computerizădispoziția speciei
umane mijloace sofisticate de investica într-o devenire
dialectică, la explozia imaginației și creativității. E drept că
fenomenul vieții a fascinat, cu precădere, omul și a
provocat permanent curiozitatea acestuia și dorința de a-i
descifra tainele. Așadar, beneficiem de o sporire explozivă
a posibilităților omului de a investiga natura, însoțită,
firesc, de creșterea capacității gândirii (uneori năstrușnice),
a imaginației, a creativității celor cu vocație pentru
cercetare și inovare. Din nefericire, educarea caracterelor a
rămas în urma progresului științific și tehnologic și ne
aflăm foarte aproape de ceea ce reprezentau ele
148 | MIRCEA LEABU acum două, trei sute de ani,
pe vremea lui Isaac Newton, Gregor Mendel sau Louis
Pasteur. Așa cum am putea interpreta sursele, suntem
acoperiți a afirma că omenirea a stat mai bine, din punctul
de vedere al moralității, pe vremea lui Platon și Aristotel.
Cel puțin ei se preocupau de educarea morală în școlile lor,
cultivând virtuțile ca fundament al caracterelor puternice.
Așadar, în contextul actual, etica profesională se constituie
mai departe ca o preocupare îndreptățită, iar realitatea
socială a începutului de mileniu al treilea readuce în atenție
nevoia de educare a În domeniul academic, pentru cei care
se văd abordând o asemenea cale în viață, eu consider că
educarea caracterelor se poate face atât programatic, prin
școlirea în acest sens, cât și prin selecție adecvată. Vom
putea reduce astfel numărul celor „slabi de înger” în
mediul academic, dar și să creștem procentul de indivizi
mari spirite-mari caractere, străduindu-ne să reformăm
educația astfel încât aceasta să nu mai fie însoțită de
înăbușirea spiritului creator.
Bioetica poate reprezenta o locomotivă a educației
morale, în general, și a educației în spiritul eticii
profesionale, în special.7 Ceea
Aș argumenta această afirmație cu un exemplu din
sfera preocupărilor pentru ecologie, preluat din media,
exemplu cu amplă semnificație socială, nu doar pentru
etica profesională. Litoralul românesc al Mării Negre, pe
toată lungimea lui de la nord la sud, cu mici excepții din
unele zone pe care am putea să le denumim „oaze ale
civilizației", a devenit o groapă de gunoi. Sticle de plastic
de toate dimensiunile, butelii goale de aluminiu, tot felul
de alte obiecte sunt aruncate de-a valma pe plajă și/sau în
apă, de utilizatori certați cu bunul simț. Se adaugă „artiștii”
care înfig cu „creativitate", în nisip, la diferite adâncimi
chiștoace de țigări. Se adună tone de gunoaie aruncate
altundeva decât în coșurile destinate. În acest context, cei
care lucrează la „Delfinariu , în Constanța au inițiat lecții
de ecologie. În cadrul unui exercițiu, instructorii aruncă în
apa bazinului de demonstrații sticle de plastic goale, iar Ia
semnal focile, pe rând, intră în piscină, iau în gură deșeul,
ies cu el pe mal și nu îl lasă jos oriunde, ci în duc ca să îl
arunce într-un coș de gunoi așezat lângă zidul incintei. Ca
să sporesc impactul acestei mici povești educative, aș face
un comentariu sarcastic. Nu este cazul să mulțumim celor
care, prin nepăsarea lor, au provocat creativitatea
lucrătorilor de la Delfinariu? Nici pe departe. Trebuie
BIOETI(A: ISTORIC Șl SEMNIFICAȚIE | 149
ce se menționa în primele propoziții ale „Raportului
Belmont", acum patru decenii, rămâne deosebit de actual.
Știința, la care putem adăuga dezvoltarea tehnologică, a
produs și va produce beneficii semnificative pentru
omenire, dar ne va provoca permanent prin problemele
tulburătoare pe care ni le va pune. Multe dintre aceste
probleme vor fi de natură etică. Iar științele legate de lumea
viului vor fi în avangarda acestor provocări morale. De
aceea putem afirma că bioetica are cel mai ridicat potențial
în a ne readuce gândirea, spiritul vizionar și acțiunea într-o
matrice morală. Rămâne să beneficieze și de voința celor
care lucrează în domeniile pentru care bioetica este
relevantă. Se pare că cel puțin înțelegere există. Fără
așezarea viitorului într-o matrice etică, omenirea riscă
dispariția. Semnalul de alarmă a fost tras de dezvoltarea
fizicii și de accesul la energia nucleară care poate avea o
utilizare duală (pozitivă, constructivă, bună din punct de
vedere moral — centrale nucleare, sau negativă,
distructivă, rea din punct de vedere moral — arme
nucleare). Mare parte din dezvoltările științei și tehnologiei
au o utilitate duală, acest dualism fiind el însuși o problemă
de etică profesională.
Biotehnologiile (domeniu al cercetării și inovării care
reclamă bioetica, dacă este să fie practicat cu onestitate) se
află într-o dezvoltare
să mulțumim în această situație celor de la Delfinariu că au
găsit o modalitate subtilă de a lua atitudine; să sperăm că
nu prea subtilă și că vor fi destui care să mediteze la
situație și să își schimbe metehnele. Dacă alte căi de a fi
învățați și sensibilizați nu există, să învățăm deprinderile
bune de la animale. De altfel, animalele ne pot fi pildă
printr-o multitudine de alte exemple. O serie de asemenea
exemple pot fi găsite în cartea intitulată „Gena egoistă", a
lui Richard Dawkins (2013). Acest autor, atunci când
analizează, în cartea menționată, raportul dintre egoism și
altruism la nivelul biologicului, ca să argumenteze că
egoismul se află în gene, vine cu o serie de povești
comportamentale din lumea vie, demne de atenție și foarte
instructive sub aspect moral. E drept că nu tot ce este viu
reprezintă agenți morali. Un comportament moral implică
acțiuni și atitudini conștiente, nu instinctuale. Pe de altă
parte nu ar fi rău să găsim, pentru educarea morală, soluții
care să ducă la intrarea comportamentului etic în reflex, un
reflex condiționat prin școlire adecvată.
150 | MIRCEA LEABU
fără precedent și contribuie la bunăstarea omenirii.
Utilitatea lor nu înseamnă că ele nu implică și riscuri, unele
previzibile, iar pe acestea le putem avea sub control, dar
unele neprevizibile, iar imprevizibilul este greu de controlat
sub aspectul consecințelor. De aceea, dezvoltarea
caracterelor, a spiritului etic, respectiv a normării în acest
spirit a acțiunilor și cercetărilor, trebuie să cultive
abordările precaute. Balanța între precauție și creativitate
este una sensibilă și poate fi judicios folosită de caracterele
puternice. Este nevoie de ele, dar este nevoie și de
nonconformism. Se pune și aici problema echilibrului.
Tendința actuală, care însoțește progresul societății, este
aceea de a da importanță primordială individului. Acum, de
exemplu, vorbim de medicină personalizată, deși există de
foarte multă vreme maxima că nu există boli, ci există
pacienți, asta însemnând că fiecare boală se manifestă
specific, mai mult sau mai puțin accentuat, în funcție de
bolnav. Pe de altă parte, natura este astfel organizată încât
relația dintre individ și specie este una a echilibrului, iar
Constantin Noica remarca asta afirmând „[d]acă faci pentru
individ, moare speța” (Noica, 1992: 53). Medicina și, prin
ea, bioetica, alături de filosofia moralei au în centrul lor
individul. Medicina tratează individul încercând să-i
readucă biologicul în echilibru fiziologic, atunci când
acesta o ia razna. Cum putem face pentru individ fără să
amenințăm speța, adică specia, este o problemă de bioetică,
în ciuda faptului că nu se află în dezbatere morală. Cum
putem interveni în naturalul biosferei, fără să îi afectam
echilibrul? Este iarăși o problemă de bioetică, departe de a
se dezbate astăzi la modul sistematic. Am început să fim
capabili să intervenim la nivel de genom pe care să îl
modificăm așa cum credem că ar fi util. Creăm
experimental animale modificate genetic, sau controlăm
selecția naturală (în zootehnie, de exemplu, dar și în
biologia organismelor vegetale) pentru a rezolva probleme
imediate. Cât de mult putem împinge jocul acesta de-a
creatorii? De unde, mai departe, machiavelicul „scopul

BIOETICA: ISTORIC SEMNIFICAȚIE | 151

scuză mijloacele” devine diabolic? Atenție, toate aceste
probleme nu înseamnă impunerea de limite absolute.
Granița între bine și rău în știință, între responsabilitate și
iresponsabilitate în cercetare este una dinamică, iar limitele
pot fi împinse înainte pe baza acumulării de cunoaștere,
aplicând cu înțelepciune practică regula precauției.
Ajungem iar la filosofia lui Aristotel și la nevoia de
„phronesis”. De fapt avem nevoie de distincția grecilor
antici între înțelepciunea teoretică „sophia” și cea practică,
pentru a le folosi pe amândouă în deciziile legate de
dilemele din etica profesională, în general, și din bioetică,
în particular. Trebuie să ne păstrăm optimismul că omenirea
are și va avea capacitatea de a face pentru individ fără să
amenințe specia. Cum? Cultivând sensibilitatea pentru etică
profesională și neignorând provocările bioeticii. Pentru
susținerea acestei atitudini optimiste apelez tot la
Constantin Noica. Acesta, în „Sentimentul românesc
alființe?' spunea: „Când capeți un răspuns te «luminezi».
Când pui o întrebare, în schimb, luminezi lucrurile” (Noica,
1978: 14). Argumentația este întărită de ceea ce Noica
afirma cu nădejde în altă parte (a se vedea la pagina 8) a
cărții citate în nota de subsol 20: „În cultura noastră se
găsesc, sau sunt indicii că se vor găsi, într-o fericită zi
științifică, răspunsuri la toate întrebările bine puse.”
Tindem către acea „fericită zi științifică", dar dacă nu vom
cultiva atitudinea etică, responsabilă s-ar putea să nu
ajungem să o mai trăim. Optimismul nostru ca oameni se
poate însă agăța și de ceea ce spunea Kenneth Binmore
(specialist venit către filozofie dinspre matematică și
economie) care, în timpul unei vizite la Centrul de Etică
Aplicată al Facultății de Filozofie a Universității din
București, din noiembrie 2011, a afirmat cu convingere
(citez din memorie): „We have fairness in our genes —
Avem corectitudinea / moralitatea în gene". Argumente
pentru susținerea acestei afirmații făcute fără echivoc pot fi
extrase cu ușurință din cartea lui Binmore intitulată
„Natural justice" (Binmore, 2005). Dacă, într-adevăr, avem
152 | MIRCEA LEABU
moralitatea în gene, asta ar însemna că aceste gene nu se
exprimă cu necesitate, nu sunt critice pentru supraviețuire,
ci au o exprimare aleatorie. Poate că educația în spiritul
formării caracterelor contribuie la exprimarea acestor gene.
Quod erat demonstrandum
Bioetica a apărut ca necesitate impusă de dezvoltarea
cunoașterii umane încă din primul sfert al veacului trecut.
Se plasează în tradiția sensibilității omului ca specie față de
moralitate, care transpare încă din cărțile fundamentale ale
umanității, inclusiv cele religioase. Bioetica, parte
componentă a eticii profesionale, s-a dezvoltat și și-a lărgit
sfera de adresabilitate pe măsură ce științele vizând studiul
viului s-au dezvoltat.
Bioetica a readus cu acuitate în centrul atenției nevoia de a
forma caractere care să își pună amprenta asupra
profesiunilor biomedicale ca și a celor preocupate de
protejarea mediului ambiant, de care depinde echilibrul
ecosistemelor pe Terra. Ca într-un arc peste timp, nevoia de
corectitudine morală revine, dar nu numai la nivelul
societății în ansamblu, ci la nivelul profesiunilor în toată
diversitatea lor. Se pare că omenirea a avansat foarte puțin,
dacă nu cumva a înregistrat un recul în preocuparea pentru
educația caracterelor, față de ce se întâmpla în antichitatea
greacă.
În mileniul al treilea, umanitatea devine morală sau dispare
prin efectul propriilor activități, dacă acestea vor fi
desfășurate fără sensibilitate pentru etică, fără găsirea
justului echilibru între creativitate și precauție, fără o
judicioasă analiză între bine și rău. Să ne păstrăm
optimismul contând pe capacitatea omenirii de a opera cu
înțelepciunea teoretică, dar și practică necesare. Virtutea
cumpătării ține de caracterele puternice, de a căror formare
merită să ne preocupăm. Cumpătarea este o caracteristică a
biologicului

BIOETICA•. ISTORIC Șl SEMNIFICAȚIE I 153

manifestată prin instinctul de conservare, iar excesele pot fi
periculoase pentru supraviețuire. În contextul argumentației
din acest eseu, cumpătarea se poate întrupa în echilibrul
între creativitate și precauție.
În situațiile critice, cum este și cea prin care trecem la
începutul mileniului al treilea, omenirea trebuie să fie
capabilă a transforma idealurile, chiar și pe cele care par
utopice, în realitate. De asta depinde supraviețuirea ei ca
specie.
In rezumat
Bioetica este o componentă a eticii profesionale. Aceasta
din urmă este subsumată eticii aplicate, disciplină multi- și
inter-disciplinară, de care se preocupă pe de o parte
filosofii, inclusiv teoreticienii moralei, și, de altă parte,
profesioniștii din toate domeniile, cu precădere cele
academice. La dezvoltarea bioeticii au contribuit filosofii și
profesioniștii din domeniile științifice legate de studiul
lumii vii. Conceptul bioetică s-a născut către sfârșitul
primului pătrar al secolului al XX-Iea, sub influența
progreselor din științele legate de studiul lumii vii și prin
conștientizarea nevoii de protejare și atitudine morală față
de organismele vii atât animale, cât și vegetale. Aproape
cincizeci de ani au fost necesari, timp în care lipsa de
moralitate față de organismele vii, inclusiv cele din specia
umană, a acționat, pentru ca bioetica, cu precădere etica
biomedicală, să se constituie ca subiect de atentă și critică
abordare din partea decidenților politici și profesioniștilor
domeniilor relevante. Momentele critice din punct de
vedere istoric le-au reprezentat atrocitățile petrecute în
lagărele de concentrare naziste, dar și experimente
biomedicale conduse, într-o totală lipsă de sensibilitate față
de moralitate, până către deceniul al optulea al secolului
trecut. În prezentul capitol am încercat să argumentez cum
a apărut nevoia

Aspecte introductive privind normativitatea etică în

cercetare-dezvoltare și inovare
Deși de cele mai multe ori se pune semnul echivalent între
plagiat și falsificarea datelor, dintr-un anumit punct de
vedere, și încălcarea normelor de etică a cercetării, din alt
punct de vedere, etica în cercetare presupune un set de
reguli complexe, care exced cu mult cadrul anterior amintit.
În materie de etică a cercetării vorbim despre normativitate
în sens larg, întrucât regulile de etică sunt cuprinse atât în
legi, deci în acte normative stricto sensu, cât și în coduri și
instrucțiuni de etică, care au valoare normativă lato sensu și
care sunt, ca și importanță în sistemul normativ, considerate
de forță juridică subordonată legilor, precum și în convenții
internaționale, a căror aplicabilitate stă sub rezerva
ratificării lor de către state, ori în declarații, culegeri de
texte, directive formulate de organizații internaționale, care
sunt obligatorii pentru membrii acestora, dar în practică țin
în principal de importanța și influența pe care o exercită pe
plan internațional respectivele organizații. În conformitate
cu cele arătate în literatura de bioetică, „evoIuția pozitivă și
prosperitatea societății sunt dependente de modul în care
sistemul juridic se armonizează cu sistemul moral” (Hotca,
2017). Termenul de „etică" intră în sfera mai largă a
noțiunii de „morală". În condițiile În care nu toate normele
morale sunt consacrate în texte de lege, tot așa, regulile de
etică, ca parte a moralei, nu au făcut în mod tradițional
obiectul de reglementare al legilor, preferându-se a se lăsa
reglarea mecanismelor etice la nivelul relațiilor interumane,
care funcționează, astfel cum s-a arătat în literatură (Hotca,
2017), conform mecanismului recompensă-oprobiu, unde
recompensa este confortul psihic produs de respectarea
regulii și respectul colectivității, iar oprobiul este
sancțiunea morală, marginalizarea celui care încalcă
normele morale, aplicată tot de colectivitate (în cazul
nostru, colectivitatea academică și științifică).
Această concepție a fost efectul faptului că multă vreme
noțiunile de morală și de etică au fost privite, cumva, ca
fiind echivalente, și pentru că regulile de morală pot să fie
diferite de la o colectivitate la alta sau de la o etapă istorică
la alta, a apărut ca preferabil a se lăsa reglarea
mecanismului etic în cercetare în afara dispozițiilor legale,
normative în sens strict, la latitudinea societății, a
colectivității, a grupului de oameni care împărtășesc valori
morale comune. Cu timpul, însă, dar mai ales după
experimentele naziste din lagărele de concentrare din
timpul celui de al Doilea Război Mondial, importanța
drepturilor lezate prin posibila nerespectare a regulilor de
conduită etică în cercetare a adus în discuție nevoia de a
transcrie în documente oficiale normele de conduită etică.
Apreciem că această schimbare de optică se impune
datorită universalității cunoașterii, a faptului că fiecare
cercetător își aduce contribuția la fondul comun informativ
științific al umanității, astfel încât modul în care acest fond
informativ este îmbogățit a devenit la fel de important ca
evoluția însăși. Mai mult, efectul globalizării la nivelul
circulației informației și a accesului facil la inovațiile
științifice, în orice colectivitate, din orice parte a globului,
cu privire la cercetări efectuate oriunde în lume, este de
natură a promova, de asemenea, necesitatea ca întreaga
comunitate a cercetătorilor să se ghideze după reguli de
etică a cercetării care să transceandă regionalismul sau
subiectivismul determinat de obiceiurile unei colectivități
sau a alteia, în baza unui cod de conduită unanim acceptat.
Așadar, în timp, ceea ce era neetic a fost transpus la nivel
de acte normative în sens larg, cu caracter diriguitor al
comportamentului uman, însă diferența marcantă dintre
„nelegal” și „neetic” se observă la nivel sancționator.
Încălcarea regulilor de etică se traduce într-un sistem
sancționator specific, cum ar fi, spre exemplu, sancțiunea
pe care o aplică jurnalele științifice de nepublicare a
articolelor care conțin cercetări efectuate cu încălcarea
regulilor de deontologie a cercetării (ca în cazul neobținerii
consimțământului informat a subiecților umani participanți
la cercetare, neavizării cercetării de către comisia de etică
etc.). Acest regim sancționator distinct este dat de faptul că
morala (deci etica, ca parte a moralei) precede dreptul,
așadar precede legea ca și sistem de norme codificat, pe
cale de consecință este posibil ca ceea ce este imoral să nu
fie neapărat ilegal, iar ceea ce este ilegal să nu fie neapărat
imoral, „neetic” și „nelegal” intersectându-se ca înțeles, dar
nefiind sinonime (Hotca, 2017). Prin urmare, sancționarea
abaterilor de la etica cercetării este uneori incompatibilă cu
sancțiunile juridice consacrate, deși în anumite situații
acestea sunt potrivite inclusiv pentru restabilirea ordinii
etice încălcate, în funcție de cum această intersectare între
drept și etică se produce sau nu. De Waal (2017) descrie
acest mecanism arătând că moralitatea, spre deosebire de
lege, ia în calcul interesul personal, însă îl subordonează
celui social, „pentru a promova o societate bazată pe
cooperare".
Activitatea de cercetare-dezvoltare include trei elemente:
cercetarea științifică, dezvoltarea experimentală și inovarea.
Activitatea în toate aceste trei domenii, ca „principale
activități creatoare de cunoaștere” (O.G. nr. 57/2002, art.
1), se ghidează după norme de etică care au ca scop
evitarea riscului ca activitățile de cercetare propriu-zise să
producă efecte adverse dăunătoare asupra omului sau a
mediului, respectiv ca aplicarea rezultatelor științei și
tehnologiei, obținute prin activitățile de cercetare, să
respecte ființa și demnitatea umană, drepturile animalelor și
rigorile de protecție a echilibrului ecologic, iar în același
timp să se asigure libertatea de organizare și desfășurare a
cercetării. Acesta este scopul reglementărilor etice privind
cercetarea, dezvoltarea și inovarea, astfel cum rezultă
acesta din corelarea dispozițiilor Ordonanței de Guvern
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică
(O.G. nr. 57/2002, art. 5 alin. 3) cu cele ale Legii privind
buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare (Legea nr. 206/2004, art. 2), acte
normative care constituie dreptul comun în materie de
reglementare a activității de cercetare și a eticii în cercetare
în România.
La acestea se adaugă codurile de etică și deontologie
profesională ale personalului de cercetare-dezvoltare, și în
același timp codurile de etică pe domenii, a căror elaborare,
în România, este dată în competența Consiliului Național
de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și
Inovării. Foarte important, astfel cum se prevede în chiar
textul Legii nr. 206/2004 (art. 13), acest cadru legal se
completează cu reglementările internaționale din
convențiile, tratatele și pactele la care România a aderat.
În subsidiar, anumite elemente specifice în materia eticii în
cercetare-dezvoltare și inovare sunt reglementate în legi,
regulamente, decizii emanate de la diverse instituții
naționale sau internaționale, documente cu statut de
legislație secundară, la a căror emitere s-a ținut cont de
specificul unui anumit domeniu de cercetare, a tipului de
activitate de cercetare avut în vedere etc.
Norme generale de bună conduită pentru cercetători
Normele de bună conduită în demersul de cercetare-
dezvoltare și inovare au fost elaborate pornind de la o serie
de comportamente neetice care, de-a lungul timpului, s-au
transformat în adevărate practici, a căror combatere cerea
luarea de măsuri active.
Legea nr. 206/2004 (art. 2 și art. 2.1) identifică între
practicile contrare bunei conduite în cercetare următoarele:
l. în activitatea științifică: confecționarea de rezultate;
falsificarea de date; îngreunarea și împiedicarea, dar și
sabotarea cu rea-credință a activității de cercetare-
dezvoltare, prin blocarea nejustificată a accesului la date,
informații, aparatură și materiale;
2. în activitatea de diseminare și publicare a lucrărilor
științifice: plagiatul și/sau autoplagiatul; includerea sau
excluderea autorilor unor lucrări, fără justificare; includerea
de informații nereale, false, neadevărate în solicitările de
granturi sau de finanțare;
3. în activitatea de evaluare și monitorizare
instituțională a cercetării:
nedezvăluirea situațiilor de conflicte de interese;
discriminarea de orice fel;
4. în activitatea persoanelor cu funcție de conducere în
instituțiile în care se desfășoară activități de cercetare:
abuzul de autoritate în vederea obținerii statutului de autor
sau pentru a impune nejustificat propriile teorii

IN CERCETARE-DEZVOLTARE Șl INOVARE | 161

cercetătorilor din subordine; prin abuz de autoritate, Codul
penal din 2009 înțelege
,fapta superiorului sau a șefului care, prin încălcarea
atribuțiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a
intereselor inferiorului sau a subordonatului, ori îl obligă să
încalce îndatoririle de serviciu” (art. 419); În materie de
etică a cercetării, însă, apreciem că termenul de abuz de
autoritate trebuie nuanțat și plasat mai degrabă la granița
dintre abuzul de drept și abuzul de putere; spunem asta
întrucât în cazul particular al persoanelor care coordonează
echipe de cercetători sau a mentorilor (coordonatorilor) în
cercetare, de obicei acestea sunt persoane cu o înaltă
calificare științifică și care beneficiază de un respect
deoebit și de o mare influență în comunitatea științifică, pe
cale de consecință teoriile acestora, punctele de vedere și
opiniile lor au o influență deosebită, firească, asupra
cercetătorilor din subordine; unde se trage linia, așadar,
între această influență firească și momentul dincolo de care
influențarea devine neetică se va aprecia, moralmente
vorbind, din perspectiva bunei-credințe a cercetătorului cu
funcție de autoritate, mai exact acea bună-credință căreia în
literatura de specialitate (Mândruțiu, 2015) i s-a acordat
valoare de onestitate caracteristică unui om corect și
informat și nu de ignoranță justificată, întrucât cercetătorul
onest aflat pe o poziție de coordonare știe care este funcția
socială a dreptului pe care l-ar încălca prin comportamentul
său nedeontologic; așadar, în timp ce un cercetător
coordonator are dreptul și chiar obligația de a-și exercita
ascendentul științific față de echipa din subordine, pentru a
asigura coerența și unitatea cercetării, este neetic,
162 1 ALEXANDRA HUIDU
constituind abuz de drept, impunerea, nejustificată de
parcursul cercetării, a propriilor teorii; abuzul de putere
presupune că una dintre părțile aflate în relații de
colaborare se află în poziție de subordonare față de cealaltă
(Mândruțiu, 2015), iar partea abuzatoare face exces de
această poziție, în mod injust pentru cel subordonat; vom
observa că Legea nr. 206/2004 nu folosește nici noțiunea de
abuz de drept, nici pe cea de abuz de putere, ci pe cea de
abuz de autoritate, iar abuzul acesta se poate manifesta atât
ca autoritate a coordonatorului, ierarhic superior din punct
de vedere al organizării instituționale celui coordonat, sau
ca autoritate științifică; abuzul de autoritate pentru a obține
beneficii materiale din proiectele coordonate de persoanele
din subordine; împiedicarea desfășurării activității de către
o comisie de etică;
5. în ceea ce privește respectarea ființei și demnității
umane, evitarea suferinței animalelor și ocrotirea
ecosistemului - Legea nr. 206/2004 prevede că acestea
urmează a fi centralizate în codurile de etică pe domenii.
În vederea combaterii practicilor neetice, dintre care cele
mai frecvente au fost enumerate mai sus, Comisia
Europeană, în cadrul Recomandării nr. COM(2005) 576
final privind Carta europeană a cercetătorilor și Codul de
conduită pentru recrutarea cercetătorilor, enumeră în Cartă
un set de 11 principii a căror respectare este de natură să
contribuie la manifestarea unui comportament etic în
cercetare, urmând a prezenta o sinteză a acestora în cele ce
urmează:
l. libertatea de cercetare — care este recunoscută atât ca
libertate de gândire și exprimare, cât și ca libertate de
alegere a metodelor

IN CERCETARE-DEZVOLTARE Șl INOVARE | 163

de cercetare, însă numai atât timp cât se face în
conformitate cu principiile și practicile dc etică
recunoscute;
2. principiile etice — cercetătorii „trebuie” (proclamă
Carta cu titlu imperativ) să adere la practicile etice
recunoscute (la nivel național, internațional, al
organismelor profesionale colective — n.n.) și principiile
de bază ale eticii aferente disciplinei lor de cercetare, cu
respectarea standardelor de etică cuprinse în codurile de
etică naționale, sectoriale sau instituționale care le sunt
aplicabile;
3. responsabilitatea profesională — care impune
preocuparea constantă a cercetătorului de a produce o
cercetare relevantă științific, abținându-se de la orice formă
de plagiat sau dublare a cercetărilor realizate anterior;
4. atitudinea profesională - implică obținerea tuturor
aprobărilor necesare anterior începerii cercetării, inclusiv a
autorizației din partea comisiei de etică;
5. respectarea obligațiilor contractuale și legale —
care trebuie să fie cunoscute de către cercetători și
respectate de aceștia, inclusiv pe cele care țin de etica în
cercetare, care nu au statutul de simple recomandări, ci sunt
adevărate obligații, impuse prin lege sau contractul încheiat
cu instituția în cadrul căreia se desfășoară cercetarea;
6. responsabilitatea socială - presupune
conștientizarea, de către cercetător, a faptului că este
răspunzător din punct de vedere etic în fața societății ca tot
unitar pentru activitatea pe care o desfășoară și efectele
acesteia, inclusiv în ceea ce privește managementul
resurselor financiare obținute din fonduri publice, astfel
cum acesta este impus de finanțator/sponsor sau comitetul
de etică;
7. bunele practici în cercetare - stabilesc dezideratul ca
toți cercetătorii să adopte metode, practici și tehnici de
cercetare sigure, pentru protejarea sănătății persoanelor
care ar putea fi afectate de cercetare, protecția datelor cu
caracter personal și orice alte măsuri de siguranță ar mai fi
necesare; 164 | ALEXANDRA HUIDU
8. distribuția și exploatarea rezultatelor — care trebuie
să se facă în vederea asigurării accesului neîngrădit la
știință;
9. angajamentul public — privit ca acea legătură
dintre cercetător și public care este de natură a ajuta
cercetătorul să înțeleagă care sunt prioritățile, interesele și
motivele de opoziție ale publicului vizând anumite domenii
ale cercetării, a anumitor tehnici de cercetare și
implementare a rezultatelor unei cercetări;
10. relația cercetătorului cu supraveghetorii — care
trebuie să fie structurată în așa fel și suficient de apropiată
încât să permită inclusiv aprecierea asupra respectării, de
către mentor, a standardelor etice în cercetarea coordonată;
II. îndatoriri de supraveghere și manageriale — un alt
principiu al mentoratului științific, care presupune nu doar
transferul eficient de cunoștințe, cât mai ales construirea
unei relații pozitive cu cercetătorii debutanți, prin
intermediul căreia să se insufle respectul pentru etica
cercetării;
12. dezvoltarea profesională continuă — ca și garant al
menținerii unor standarde științifice ridicate în mod
constant.
În România, în conformitate cu recomandările Consiliului
Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), dispozițiile „Cartei
europene a cercetătorilor” se completează cu cele ale
„Codului european de etică pentru integritatea cercetării”
elaborat de ALLEA — Federația Europeană a Academiilor
de Științe și Umanioare. Acest ultim cod de etică face, însă,
o departajare între principiile etice aplicabile în cercetare și
bunele-practici care țin de etica în cercetare. Codul
european identifică 4 principii de etică a cercetării și 8
domenii în care aceste principii, aplicându-se practic, dau
naștere la bune-practici în cercetare.
Principiile enunțate de cod sunt:
l. credibilitatea — care ține de calitatea cercetării, mai
exact de maniera în care metodologia de cercetare și
analiza resurselor
ET;a IN CERCETARE-DEZVOLTARE Șl INOVARE | 165
științifice deja disponibile dau consistență și valoare
activității de cercetare;
2. onestitatea - atât în ceea ce privește elaborarea
cercetării, cât și în ceea ce privește comunicarea sau
diseminarea sa, într-o manieră transparentă, justă, completă
și neafectată de prejudecăți;
3. respectul — la toate nivelele, atât pentru colegii
implicați în actul de cercetare (coautori, colaboratori), cât și
pentru societate în ansamblul ei, pentru moștenirea
culturală a comunității umane sau în care se vor
implementa rezultatele cercetării sau pentru nealterarea
ecosistemului;
4. responsabilitatea - asumarea acesteia vizând
întreaga cercetare, de la ideea inițială și până în etapa
publicării rezultatelor, inclusiv la nivelul activităților de
coordonare și mentorat, precum și a oricăror alte efecte
viitoare pe care cercetarea le-ar putea
avea.
Bunele practici pentru o cercetare etică ale ALLEA au în
vedere toți participanții la procesul de elaborare, evaluare,
coordonare sau diseminare a unei cercetări și se aplică în
următoarele domenii:
l. mediul de lucru - vizează conduita instituției în care se
elaborează cercetarea, care trebuie să dea dovadă de
inițiativă în promovarea educației pentru etică, să elaboreze
proceduri și politici de etică, să pună la dispoziție cadrul
organizatoric care să monitorizeze implementarea
procedurilor de etică și protecția datelor cu caracter
personal și să asigure criterii clare și juste valoric de
angajare și promovare a cercetătorilor;
2. programele de training, supervizare și mentorat - în acest
domeniu, atât instituțiile de cercetare, cât și cercetătorii
trebuie să respecte anumite reguli de etică; instituțiile de
cercetare vor elabora programe de training care să aibă ca
obiect etica în cercetare și se vor asigura că toți cei
implicați în procesul de cercetare cunosc regulamentele în
domeniu; cercetătorii, de cealaltă parte, vor 166 |
ALEXANDRA HUIDU
participa la aceste programe de training, iar mentorii și
coordonatorii vor promova etica în cercetare față de cei
supervizați;
3. procedurile de cercetare — cercetătorii vor ține cont de
stadiul științei anterior elaborării cercetării lor, care se va
baza pe o documentare minuțioasă, vor folosi onest
fondurile alocate pentru cercetare, vor publica rezultatele
cercetării corect și transparent și le vor raporta de o
manieră care să permită verificarea acurateței lor; 4.
elementele de securitate — trebuie avute in vedere de
cercetători, care se vor conforma codurilor de etică, vor
trata cu respect subiecții cercetării (indiferent dacă este
vorba de subiecți umani sau de animale), vor avea în vedere
binele comunității, cu respectarea diferențelor etnice,
religioase, de vârstă etc., vor evalua și evita riscurile pe
care le implică cercetarea pentru cei anterior menționați;
5. managementul datelor — atât cercetătorii, cât și
instituțiile de cercetare vor păstra datele care au stat la baza
cercetării o perioadă rezonabilă de timp, astfel încât să
asigure verificarea lor, vor cita sursele transparent, vor
insera acknowledgement-uri atunci când este cazul și vor
respecta drepturile de proprietate intelectuală ale altor
persoane;
6. cercetarea în colaborare — toți partenerii implicați
în cercetare și colaboratorii cercetătorilor își vor asuma
responsabilitatea pentru maniera în care cercetarea este
efectuată, pe baza acordului lor formal și unanim privind
regulile de integritate a cercetării care urmează a fi
respectate; de asemenea, colaboratorii vor fi informați și
consultați cu privire Ia publicarea datelor;
7. publicarea și diseminarea rezultatelor cercetării —
toți autorii sunt responsabili de cercetarea efectuată, trebuie
să își exprime acordul cu privire Ia ordinea autoratului, să
se asigure că rezultatele cercetării vor fi disponibile pentru
ceilalți cercetători, să indice contribuția colaboratorilor, să
recunoască existența conflictelor de interese sau financiare
în care se află, să emită corecturi sau NORMAȚIVITAȚE
CERCETARE-DEZVOLTARE Șl INOVARE | 167
să retragă eventuale erori strecurate în rapoartele de
cercetare și publicații și să publice inclusiv datele care le
contrazic ipotezele de cercetare, nu doar pe cele care le
confirmă aceste ipoteze;
8. procesul de peer-review, evaluare și editare —
cercetătorii trebuie să se dedice rolului lor în comunitatea
științifică, elaborând lucrări în calitate de referenți,
participând la procesul de peer-review și de evaluare a
lucrărilor științifice; reviewer-ii și editorii trebuie să se
retragă din procesul de evaluare sau publicare în cazul în
care se află în conflict de interese și să solicite permisiunea
autorilor dacă doresc să folosească ideile din materialele de
care au luat cunoștință anterior publicării acestora;
reviewer-ii sunt obligați să păstreze confidențialitatea
asupra procesului de peer-review.
Etica în cercetarea pe subiecți umani
Cel mai amplu reglementat domeniu în materie de etică în
cercetare este cel care vizează etica cercetării pe subiecți
umani. În România, cadrul normativ este dat de Legea nr.
46/2003 privind drepturile pacienților și Codul de
deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România.
Pe plan internațional, documentul care a sintetizat pentru
prima dată un set de 10 principii referitoare la cercetarea pe
subiecți umani a fost Codul de la Nuremberg din 1949,
elaborat de Tribunalul Militar Internațional de la
Nuremberg în perioada 19451949, ca urmare a judecării
membrilor conducerii politice, militare și economice a
Germaniei Naziste acuzați de crime de război.
Următorul document internațional relevant a fosc elaborat
de Asociația Medicală Mondială, o organizație
internațională creată in anul 1947 și formată din
aproximativ 70 de state, al cărei scop este promovarea
standardelor etice în cercetare. Este vorba de Declarația de
la Helsinki din 1964 care, deși nu are forță obligatorie 168 |
ALEXANDRA HUIDU
pentru statele membre ale organizaçiei, are o valoare
regulatoare recunoscutà acceptatà la nivel mondial.
Însà documentul de referintà in domeniul cercetârii pe
subiecti umani este Conventia pentru Protecçia Drepturilor
Omului si a Demnitàlii Fiinçei Umane fata de Aplicatiile
Biologiei si Medicinii, adoptatà in anul 1997 la Oviedo,
Spania, sub egida Consiliului Europei. Conventia a fost
completatà prin Protocolul aditional din 2005, care a
completat cadrul normativ cu reguli privind interactiunea,
in cadrul activitàtii de cercetare, dintre cercetàtorii din
statele semnatare ale Convençiei ale Protocolului, cu cei
din statele care nu au aderat la acestea.
Un alt organism international care a elaborat un document
ce a devenit un punct de referinçà in domeniul eticii
cercetârii pe subiecçi umani este CIOMS (The Council for
International Organisations of Medical Sciences —
Consiliul pentru Organizatii Internationale de Stiinçe
Medicale), creat de càtre Asociatia Medicalà Mondiali si
UNESCO in anul 1949. Cele 48 de organizatii medicale
cele 18 centre de cercetare si academii stiinçifice nationale
membre ale CIOMS, in colaborare cu AsociaÇia Medicalà
Mondialâ, au elaborat, in anul 1993, documentul intitulat
International Ethical Guidelines for Biomedical Research
Involving Human Subjects (Instructiuni Internationale
Etice pentru Cercetarea Biomedicalà care Implicà Subiecti
Umani), care a dobândit, la fel ca Declaratia de la Helsinki,
acceptare internationalà.
Uniunea Europeanà nu are competenÇà de reglementare în
domeniul cercetàrii pe subiecti umani, dar atinge problema
in directivele din domeniul practicilor clinice de testare a
medicamentelor, domeniu in care UE poate emite norme:
Directiva nr. 2001/83/EC privind Codul comunitar referitor
la produsele medicinale destinate uzului uman Directiva nr.
2001/20/EC privind implementarea bunelor practici clinice
in efectuarea de studii clinice privind
NORMATIVITATE ETICA IN Șl INOVARE | 169
medicamentele. Chiar și fără competență de reglementare
în domeniu, Grupul European de Etică în Domeniul Științei
și al Noilor Tehnologii din subordinea Comisiei Europene a
emis în anul 2003 o opinie privind aspectele etice ale
cercetării clinice în țările în curs de dezvoltare, unde face
vorbire despre etica cercetării pe subiecți umani.
Un amplu document, intitulat „Conduita etică în cercetarea
pe subiecți umani” (supranumit și „Declarația de politică a
celor trei consilii"), a fost elaborat și în Canada, în anul
2010, de către Institutele Canadiene de Cercetare în
Domeniul Sănătății, Consiliul Canadian de Cercetare în
Domeniul Științelor Naturii și Inginerie și Consiliul
Canadian de Cercetare în Domeniul Științelor Sociale și al
Umanioarelor.
Pentru SUA, documentul de referință este Raportul
Belmont, elaborat in anul 1979 de către Comisia Națională
pentru Protecția Subiecților Umani în Cercetarea
Biomedicală și Comportamentală, care sintetizează
principii etice și instrucțiuni în vederea protejării
subiecților umani în cercetarea medicală.
„Opinia privind aspectele etice ale cercetării clinice în
țările în curs de dezvoltare” elaborată sub egida Comisiei
Europene (CE, 2003) împarte discursul etic privind
cercetarea pe subiecți umani în patru categorii de principii
(în opinia noastră, aceste principii sintetizează liniile
directoare relevante în materia drepturilor omului, bioeticii
medicale și practicii clinice: cele din categoria I reflectă
valorile promovate de Declarația Universală a Drepturilor
Omului, cele din categoriile II și III sunt aplicații ale celor
patru principii fundamentale ale bioeticii, iar categoria IV
reflectă un principiu tradițional al practicii medicale):
a) categoria I — principiile respectului pentru demnitatea
umană, non-exploatarea, non-discriminarea și non-
instrumentalizarea ființei umane și a corpului său;

170 | ALEXANDRA HUIDU

demnitatea ființei umane este un termen abstract, care
indică un set de calități, reacții sau comportamente ale
ființei umane, în cadrul interacțiunii acesteia cu ceilalți
membri ai speciei sau cu mediul înconjurător, și care
presupune modul în care evaluează acea persoană
potențialul vătămător pentru sine a unor situații
periculoase, jignitoare, denigratoare, discriminatorii etc.
(Huidu, 2018); Rezoluția nr. A2-327/88 privind
problemele etice și legale ale ingineriei genetice a
Parlamentului European consacră, la pct. 7, principiul
libertății științei și cercetării; pct. 9 al aceleiași directive
arată că acest principiu nu are caracter absolut,
comportând limitări și îngrădiri, pe care le plasează în
sfera demnității umane; dispoziția a fost ulterior
preluată și îmbogățită, ca accepțiune a noțiunii de
demnitate umană, de Convenția de la Oviedo, care arată
la alin. 10 al Preambulului că demnitatea umană
vizează atât individul, cât și specia în ansamblul său;
non-exploatarea în general presupune a nu profita în
mod injust de cineva (Zwolinsky & Wertheimer, 2017),
iar în particular, în materia cercetării pe subiecți umani,
a nu folosi în mod pur instrumental, utilitarist ființa
umană sau capacitățile sale, pentru propriul avantaj sau
scop al cercetătorului (Buchanan, 1985); cu alte
cuvinte, exploatarea subiectului uman al cercetării
implică lipsa oricărui beneficiu pe care acesta l-ar putea
extrage din cercetare (interesează în cazul testelor
privind efectul placebo, când se interzice lăsarea
subiectului fără niciun fel de tratament) sau punerea în
pericol în orice fel a sănătății subiecților, doar pentru a
avansa în cercetarea unei boli sau a unui tratament și
chiar dacă acel avans ar beneficia unui grup mare de
bolnavi sau societății în ansamblul său (interesează în
cazul voluntarilor sănătoși,

NORMATIVITATE ETICA ÎN CERCETARE-

DEZVOLTARE Șl INOVARE | 171
când se interzice aplicarea de tratamente sau supunerea
la proceduri cu potențial vătămător pentru aceștia);
discriminarea a fost definită (POSDRU, n.d.) ca fiind
diferența de tratament la care sunt supuse persoane
aflate în situații identice sau similare, sau tratarea
identică a unor persoane aflate în situații diferite, atât
timp cât diferențierea sau non-diferențierea care se face
între ele nu are nicio justificare obiectivă; am optat în
acest material pentru această definiție a discriminării
întrucât a doua parte a definiției are relevanță directă în
materia cercetării pe subiecți umani, mai exact facem
referire la situația persoanelor aflate în situații diferite,
dar care sunt tratate identic, ce prezintă importanță în
materia consimțământului informat; în această instanță,
este neetic a trata similar persoane aflate în categorii
vulnerabile (copii, femei gravide, minorități etnice sau
culturale, persoane aflate în situații de urgență în care
nu își pot exprima consimțământul etc.), întrucât
preluarea consimțământului lor trebuie să țină cont de
contextul specific în care se află persoana; conform
clasificării făcute de Agenția Europeană pentru Drepturi
Fundamentale (FRA, 2018), discriminarea poate fi
directă (când persoana e tratată diferit față de o alta
aflată într-o situație similară sau este asociată cu un
grup de persoane care este tratat diferit, deși persoana
nu se află propriu-zis într-o situație diferită —
discriminare prin asociere) sau indirectă (când o regulă
aparent neutră dezavantajează o persoană aflată într-o
situație similară cu a alteia, care nu este dezavantajată
de aceeași regulă); această clasificare prezintă interes în
materia cercetării pe subiecți umani referitor la
 stabilirea criteriilor de includere sau de excludere a
unor persoane în grupul cu care se va face cercetarea;
172 | ALEXANDRA HUIDU
în definirea non -instrumentalizării ființei umane, s-a arătat
că este nevoie de conceptul de demnitate umană pentru a
explica de ce este neetic ca oamenii să fie folosiți doar ca
mijloace pentru atingerea unor obiective, fie ele și
științifice, fie acestea și benefice pentru societate, întrucât
conceptul de demnitate „joacă un rol important în filosofia
morală în ansamblu” (Kaufmann, 201 D; non-
instrumentalizarea ființei umane presupune tratarea acesteia
ca un scop în sine și nu ca un mijloc de a atinge un obiectiv,
impune ca ființa umană să fie privită ca și persoană, entitate
cu personalitate unică, și nu ca o simplă boală sau un caz
statistic relevant (Ten Have & Jean, 2009);
b) categoria II - principiul autonomiei individuale (din care
derivă aspectele legate de consimțământul informat,
respectarea intimității și confidențialitatea datelor cu
caracter personal); autonomia este unul dintre cele patru
principii ale bioeticii (celelalte trei fiind incluse în
categoria III de mai jos) și presupune dreptul la
autodeterminare, care include libertatea și posibilitatea de a
decide asupra propriului viitor (Mir & Morgan, 2013: 19-
20); din perspectiva globalizării (cooperarea în cercetare
între cercetători din alte state, cercetarea efectuată de
echipe internaționale de cercetători privind boli specifice
unei anumite zone, deci pe subiecți umani proveniți din
acea zonă, localizarea instituției medicale unde se
realizează cercetarea într-o zonă cu specific cultural diferit
față de a cercetătorului), atragem atenția că în literatura
bioetică s-a evidențiat ideea că autonomia este un concept
profund individualist despre sine, familie, mediu de viață
etc., influențat de apartenența culturală, religioasă și
localizarea în spațiu a persoanei, ceea ce face ca principiile
etice vesteuropene sau americane să nu se aplice în
totalitate în alte

IN CERCETARE-DEZVOLTARE Șl INOVARE |
173
zone ale globului (Cherny, 2012; Peetush & Maharaj,
2018), unde „aplicarea principiilor etice recunoscute până
în prezent pentru pacienții proveniți din medii culturale
non-occidentale poate, de fapt, să submineze
autodeterminarea în loc să o consolideze” (Gilbar & Miola,
2015);
c) categoria III - principiile justiției, a beneficienței și a
non-vătămării; astfel cum au fost definite de Mir și Morgan
(2013: 19-20), beneficiența presupune tratarea și
îmbunătățirea stării de sănătate a celor suferinzi, non-
vătămarea impune ca orice terapie să aibă un beneficiu
cuantificabil, la modul general traducându-se prin sintagma
„a nu face rău", iar justiția presupune ca riscurile și
beneficiile să fie distribuite egal la nivelul întregii
populații; din perspectiva cercetării pe subiecți umani,
beneficiența nu întotdeauna poate însemna îmbunătățirea
stării de sănătate a persoanelor bolnave, acest principiu
căpătând noi valențe atunci când discutăm despre voluntarii
sănătoși, caz în care beneficiența nu se va aprecia în funcție
de individul ce par-
ticipă la cercetare, ci în funcție de modul în care cercetarea
respectivă poate alina suferința altor membri ai societății;
de cealaltă parte, principiul beneficienței nu poate fi
întotdeauna respectat în forma sa fundamentală de bază
atunci când se aplică în cercetarea pe subiecți umani,
întrucât este posibil ca nu în toate cazurile cercetarea
respectivă să amelioreze o starea de sănătate a subiectului
(spre exemplu, tratamentele experimentale în cazul bolilor
pentru care la data efectuării experimentului nu există
niciun tratament anterior, când se încearcă să se determine
dacă tratamentul experimental este funcțional); principiul
justiției în cercetarea pe subiecți umani nu ține 174 |
ALEXANDRA HUIDU
atât de definiția sa clasică, adică de distribuirea riscurilor și
a beneficiilor într-o societate sau de distribuirea echitabilă a
resurselor, ci comportă o nuanțare, în sensul că
oportunitatea cercetării trebuie analizată în funcție de
raportul dintre riscul pentru subiecții cercetării și
beneficiile pentru aceștia sau pentru progresul medicinii în
general, la acest nivel discutându-se nu de distribuția lor
echitabilă, ci de echilibrul dintre acestea;
d) categoria IV - principiul proporționalității (care include
regula ca mijloacele folosite să fie absolut necesare față de
riscurile pe care le presupun, precum și pe aceea a
efectuării cercetării pe subiecți umani în lipsa oricărei alte
metode de cercetare, care să excludă subiecții umani);
principiul proporționalității presupune că oricare decizie
sau acțiune va fi adoptată in funcție de o justă și echitabilă
evaluare a situației concrete, a contextului, de echilibrarea
adecvată a intereselor implicate și de selectarea coerentă a
mijloacelor în vederea atingerii unui scop predefinit (Sârcu
& Morărescu, 2013); în materia cercetării pe subiecți
umani, proporționalitatea presupune, în esență, că
mijloacele (adică modul în care se va desfășura cercetarea)
trebuie adaptate scopului (adică elaborarea unui tratament,
aflarea cauzalității unei boli etc.), atât din punct de vedere
calitativ (invazivitatea procedurilor medicale la care este
supus subiectul), cât și cantitativ (durata experimentului —
mai ales în studiile clinice privind medicamente
experimentale și mai puțin în cele care vizează studierea
apariției, cauzalității și evoluției bolilor), cu minima
interferență posibilă în viața subiectului (nu doar evitarea
provocării unui rău, fie acesta și minimal, dar și cu minima
afectare a calității vieții persoanei).
în tabelul I am făcut 0 prezentare sintetică a actelor
normative care consacră principalele reguli etice în
domeniul cercetării
NORMATIVITATE ETICĂ CERCETARE-
DEZVOLȚARE Șl INOVARE | 175
medicale pe subiecți umani, în ordine cronologică. Primele
reguli au fost comasate de o manieră unitară, așa cum am
arătat mai sus, prin Codul de la Nuremberg, dar principiile
din Cod au fost îmbogățite, ca și conținut, prin actele
internaționale emise ulterior, care au adăugat și o serie de
principii noi, pe măsură ce elaborarea de normative etice în
domeniu a evoluat, la rândul său, sub impulsul evoluției
tehnicii și a practicilor medicale.
În cele ce urmează, vom analiza pe rând regulile pentru a
căror respectare militează actele normative indicate mai
sus.
Consimțământul informat de a participa la cercetare, asupra
că-
ruia nu vom insista în mod deosebit întrucât face obiectul
unui studiu distinct, la care facem trimitere (Sandu &
Frunză, 2018), este prima regulă etică a celor IO ce
formează Codul de la Nuremberg, iar acesta vizează:
conținutul informării (care trebuie să conțină toate datele
studiului clinic în care va participa persoana, inclusiv
riscurile la care se supune), capacitatea subiectului de a
înțelege informarea (care ține atât de capacitatea de a
percepe semnificația noțiunilor care i se prezintă, cât și de
maniera în care îi sunt prezen- 'S tate - spre exemplu, într-o
limbă pe care o poate înțelege), bunacredință a
cercetătorului care face informarea (care nu are voie să
recurgă la metode de constrângere, inducere în eroare,
fraudă etc.), responsabilitatea pentru efectuarea informării -
ce aparține tuturor celor implicați în cercetare, inclusiv
colaboratorilor (TIMN, 1949).
Declarația de la Helsinki din 1964 introduce încă un
element, pe lângă codul de la Nuremberg, în funcție de care
să se îndeplinească procedura consimțământului informat,
mai exact cel care vizează situația persoanelor în a căror
caz trebuie acționat cu precauție deosebită (subiectul este
într-o relație de dependență față de medic, subiectul e
posibil să fie forțat de împrejurări să consimtă la a participa
la 0 cercetare la care în mod normal nu ar participa,
subiectul nu are capacitatea legală de a-și exprima
consimțământul 176 | ALEXANDRA HUIDU
subiectul este capabil din punct de vedere legal, dar se află
în imposibilitate fizică sau psihică de a consimți). cu toate
acestea, declarația de la Helsinki nu particularizează aceste
reguli în anumite situații clare, reglementând exclusiv la
nivel de principiu.
Ulterior, Raportul Belmont atrage atenția asupra faptului că
reguliie înscrise în codul de la Nuremberg reprezintă doar 0
bază de plecare pentru reglementarea standardelor de etică
în cercetarea pe subiecți umani și arată că uneori principiile
indicate în Cod intră în conflict unele cu altele, ceea ce
duce la necesitatea precizării și detalierii acestora (DHEW,
1974). Așadar, Raportul stabilește trei axe ale
consimțământului informat: informarea, înțelegerea
informării și voluntarismul, sens în care, la 10 ani după
Declarația de la Helsinki, aduce în discuție cazurile
particulare ale deținuților și ale copiilor. Cu privire la
deținuți, se arată nu numai că aceștia nu trebuie forțați să
participe la cercetare, astfel cum deja se stabilise ca urmare
a edictării Codului de la Nuremberg, dar că este necesar să
se întoarcă perspectiva, în sensul că respectul pentru
demnitatea ființei umane impune ca acestora nici să nu li se
interzică să se ofere ca voluntari pentru cercetarea
medicală. Referitor la consimțământul acordat de copii,
Raportul aduce în discuție faptul că există o controversă în
materie, chiar și atunci când cercetarea implică riscuri
minimale pentru copii, dar fără beneficii imediate,
considerându-se că a interzice cercetarea având ca subiecți
copii este de natură să împiedice evoluția științei, de care ar
beneficia în viitor numeroși copii aflați în situații similare
cu a celor care ar participa la cercetare (DHEW, 1974). În
ceea ce privește conținutul informării, Raportul Belmont
atrage atenția asupra faptului că voluntarii la o cercetare
vor dori să fie informați mai în detaliu despre procedurile
medicale comparativ cu pacienții obișnuiți, așadar Raportul
ridică o problemă neavută în vedere de Codul de la
Nuremberg, mai exact cea a consimțământului persoanelor
sănătoase, care diferă, ca

180 | ALEXANDRA HUIDU

Instrucțiunile elaborate de CIOMS (1993) extind și mai
mult aria categoriilor speciale de persoane cu privire la care
preluarea consimțământului informat comportă
caracteristici particulare, făcând vorbire despre cercetarea
asupra populațiilor vulnerabile (bătrâni, minorități etnice,
persoane instituționalizate, femei gravide etc.), care sunt
considerate a avea o capacitate diminuată de a consimți,
rezultantă a afectării elementului de voluntarietate al
consimțământului, din cauza stării de dependență față de
terapeut pe care situația lor particulară o generează. În acest
sens, se propune o supraveghere atentă din partea
comisiilor de etică, pentru a se preveni încălcarea
practicilor etice în cercetare.
Beneficiul cercetării să nu poată fi obținut prin alte
mijloace aceasta este a doua regulă etică trasată de Codul
de la Nuremberg, care arată că rezultatele cercetării trebuie
să contribuie la binele societății și să nu aibă o natură
aleatorie sau ne-necesară (TIMN, 1949). Principiul stabilit
prin Cod este reluat și în Declarația de la Helsinki unde,
recunoscându-se beneficiile cercetării pe subiecți umani
pentru dezvoltarea terapiilor de care ar putea beneficia
întreaga umanitate, se arată totuși că binele individual al
subiectului cercetării trebuie să primeze în fața celui
colectiv sau al interesului științific (AMM, 1964). Raportul
Belmont (DHEW, 1974) nuanțează și mai mult problema,
arătând că distincția dintre experiment clinic și tratament
clinic este de multe ori incertă, datorită faptului că anumite
devieri de la practicile clinice standard sunt de multe ori
catalogate ca fiind experimentale, în condițiile în care doar
pentru că o procedură este nouă, netestată sau diferită, asta
nu o face automat experimentală. Distincția poate fi făcută
prin scopul pentru care se aplică procedura asupra
subiectului uman, întrucât practica clinică are ca scop
diagnosticarea și tratarea bolilor, în timp ce practica clinică
experimentală își propune să testeze ipoteze, prin cipii,
legături de cauzalitate, să formuleze concluzii și, prin
aceasta,
ti-
ce
să contribuie doar într-un tan, atunci cacitatea consacrate pe
subiecți
altă condiție oritatea te, trebuind Principiul care trasează
(AMM,
medicală umane, ci
În ceea au arătat pii etice, cetare, ții lor. 88% crucial a cu
toate datele înșelătoare pe oameni
Unii mai sus trasa cu cea pe lului ții sau a
NORMATIVITATE ETICĂ ÎN CERCETARE-
DEZVOLTARE Șl INOVARE | 181
la cunoașterea umană cu caracter de generalitate, nu caz
particular. Cercetarea și terapia pot fi făcute simulcând
cercetarea își propune să evalueze siguranța și efiunei
terapii deja consacrate, caz în care aplicarea terapiei se va
face cu respectarea principiilor etice ale cercetării umani
(AMM, 1964).
Documentarea anterioară cercetării și testele pe animale
este o de etică impusă de Codul de la Nuremberg,
anteriacestora, coroborată cu studiul literaturii de
specialitasă valideze necesitatea cercetării pe subiecți
umani. este ulterior preluat în toate documentele
internaționale instrucțiuni în domeniu, Declarația de la
Helsinki
1964) specificând clar că nu este de tolerat ca cercetarea să
se bazeze exclusiv pe cercetări întreprinse asupra ființei
doar în parte și în ultimă instanță.
ce privește cercetarea pe animale, Russel și Burch (1959)
că aceasta trebuie să se facă în conformitate cu trei
princimai exact înlocuirea, pe cât posibil, a animalelor din
cerreducerea numărului acestora și îmbunătățirea calității
viedintre medici apreciază că etapa testării pe animale este
fi depășită anterior testărilor clinice pe subiecți umani, dar
acestea (RDS News, 2006), 82% își exprimă îngrijorarea că
obținute din testele aplicate pe animale ar putea da rezultate
și inadecvate în ceea ce privește efectul acelorași terapii
(EMP, 2004).
autori (Locker, 2004) s-au îndepărtat de la principiile etice
enumerate și au folosit teoria sistemelor generale pentru a
aspectele deontologice ale cercetării pe animale, în
corelație subiecți umani. Astfel, prin vizualizarea
imaginativă a roanimalelor se va face diferența dintre
sacrificiu (afectarea vieintegrității corporale a animalelor în
beneficiul oamenilor)

182 | ALEXANDRA HUIDU

și statutul de victimă a animalului (involuntar supus
suferinței). Întorcând perspectiva, s-a susținut (Locker,
2004) că același lucru este valabil și pentru testele efectuate
pe subiecți umani, dacă se asigură consimțământul informat
și se insuflă participanților Ia .0 cercetare impulsul de
voluntariat, în calitate de pionieri ai cercetării medicale.
Evitarea provocării oricărei suferințe fizice sau psihice
nenecesare, principiu introdus tot prin Codul de la
Nuremberg, însă doar enumerat de acest act, fără alte
precizări suplimentare, este ulterior extins de Declarația de
la Helsinki, care abordează problema testării
medicamentelor, situație în care anumiți pacienți sunt
excluși de la administrarea medicamentului nou, în vederea
măsurării efectului placebo. În acest sens, se stabilește că
cei incluși în grupul placebo vor beneficia în continuare de
toate măsurile profilactice, diagnostice și terapeutice
disponibile (dacă astfel de terapii există),
cu excepția medicamentului experimental, dar acesta le va
fi pus la dispoziție și lor, dacă se va dovedi a avea efecte
pozitive, la finaIul studiului. Convenția de la Oviedo
(1997) stabilește că persoana inclusă în grupul placebo și
care nu a beneficiat de tratament, iar prin asta i s-a cauzat o
vătămare, are dreptul la despăgubiri materiale. Protocolul
adițional la Convenția de la Oviedo (2005) stabilește că
dacă tratamentul experimental nu are un potențial evident
de a reduce din efectele bolii, atunci cercetarea
administrării sale se va face doar dacă riscurile pentru
pacientul bolnav sunt acceptabile și participarea acestuia la
cercetare îi va produce doar inconveniente acceptabile, în
cazul în care se dovedește că tratamentul nu este funcțional.
Interzicerea experimentelor care au potențialul de a
provoca vreun rău este al cincilea principiu din Codul de la
Nuremberg, care în esență se referă la faptul că se interzice
efectuarea oricărui experiment clinic, dacă există vreun
motiv anterior debutului activității

de cercetare care să conducă la presupunerea că s-ar putea

provoca suferința sau decesul pacientului. Codul permite o
excepție, anume situația în care medicul care întreprinde
cercetarea este în același timp și subiectul pe care se aplică
tratamentul sau procedura experimentală. Codul de
deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România
vine cu o abordare tranșantă și arată, la art. 1 1 1, faptul că
„se interzice orice activitate terapeutică sau experimentală
pe om din simple rațiuni de orgoliu profesional ori
științific" (CMR, 2016).
Evaluarea riscurilor și raportul risc-beneficii — Codul de la
Nuremberg afirmă, lapidar, faptul că riscul unui experiment
medical nu ar trebui să depășească riscul pe care îl prezintă
boala din punct de vedere umanitar. Raportul Belmont
(DHEW, 1974) arată că evaluarea riscurilor se face în
funcție de beneficiile previzibile, între riscuri și beneficii
trebuind să existe mereu un echilibru. Iar dacă noțiunea de
„risc” este dificil de definit, întrucât riscul este un element
imprevizibil, în evaluarea gradului de acceptabilitate a
riscurilor trebuie să se pornească de la beneficii, întrucât
beneficiile sunt aspecte concrete, cuantificabile și care nu
mai țin de probabilități. Cu toate acestea, chiar și atunci
când evaluarea riscurilor este dificilă sau, ca urmare a
evaluării, se ajunge la concluzia că gradul de risc al
procedurii este ridicat, dacă efectele benefice previzibile
sunt importante pentru binele umanității, atunci riscul poate
fi considerat acceptabil, atât timp cât sunt respectate toate
celelalte standarde de etică și drepturile pacienților.
te Însă dispoziția care a avut cel mai mare impact în
cercetarea te medicală a fost cea din Declarația de la
Helsinki care, luând în calcul dificultatea obiectivă în a
putea prevedea riscurile și beneficiile potențiale ale propriei
cercetări cu care s-ar putea confrunta cer-
are cetătorii, cultate, a precum propus ca și potențialul
toate proiectele de erori și planurile generate de de
cercetare această difi-care
184 | ALEXANDRA HUIDU
implică subiecți umani să fie disponibile în mod public.
Pornind de aici s-a instituit, în baza Instrucțiunilor pentru
Bune Practici Clinice elaborate în cadrul Conferinței
internaționale privind armonizarea tehnică a cerințelor
pentru înregistrarea produselor farmaceutice pentru uz
uman (ICH, 1996), obligativitatea ca toate studiile clinice
să fie înregistrate public, pentru a putea fi verificate.
Dispoziții similare în acest sens găsim în art. 4.3.2. al
Raportului de evaluare asupra impactului privind revizuirea
Directivei europene nr. 2001/20/CE privind studiile clinice:
„aceasta ar permite autorităților responsabile de asigurarea
respectării reglementărilor să intervină și să verifice aceste
trialuri clinice. Ar însemna, de asemenea, creșterea
presiunii asupra sponsorilor pentru a respecta bunele
practici în cercetare” (CE, 2012).
În literatura de specialitate este unanim acceptat că rapor-

tul risc-beneficii nu poate fi întotdeauna calculat, dar unii

autori (Rajczi, 2004) au avansat ideea că, în baza
principiilor guvernării liberale, raportul risc-beneficii nici
nu este obligatoriu a fi favorabil pentru ca un experiment
clinic să fie etic. Ceea ce Rajczi numește „principiul
îmbunătățirii” (improvement principle) este criticat de acest
autor întrucât, pe de o parte, evaluarea riscurilor și a
beneficiilor nu se poate face de o manieră logică, fiind
bazată masiv pe intuiție, întrucât este imposibil să se
determine de la început ceva ce e imposibil de cunoscut de
la început, iar pe de altă parte, contravine principiilor care
guvernează societățile cu sisteme politice liberale, în care
asumarea evoluției vine alăturată curajului de a se asuma
riscurile.
Pregătirea cadrului în care se va face cercetarea este un alt
principiu avut în vedere de actele normative cu caracter
internațional, încă din momentul elaborării Codului de Ia
Nuremberg, care arată că anterior începerii experimentelor
clinice trebuie pregătită locația în care acestea vor avea loc,
astfel încât să se asigure că subiecților nu li se va pune în
pericol viața sau sănătatea din cauza alegerii unei locații
neconforme cu standardele de siguranță medicală. Opinia
CE privind Aspectele etice ale cercetării clinice în țările în
curs de dezvoltare (CE, 2003) arată faptul că în contextul
globalizării, locația unde are loc cercetarea este foarte
importantă, întrucât protecția participanților trebuie să
primeze și măsurile trebuie adecvate în concordanță (spre
exemplu, dacă cercetarea se face într-o țară unde subiecții
ar fi expuși la riscul de a contracta boli tropicale).
Cercetarea va fi efectuată doar de personal medical calificat
— ba mai mult, cere Codul de la Nuremberg, acest
personal medical trebuie să aibă cel mai înalt grad de
aptitudini, pregătire și experiență.
Retragerea subiectului din cercetare — este principiul care
statuează că subiectul cercetării se poate retrage oricând pe
parcursul studiului, atunci când consideră că a atins limita
toleranței fizice sau psihice dincolo de care continuarea
participării i s-ar părea imposibil de suportat (AMM, 1964;
CIOMS, 2016; Oviedo, 2005; TIMN, 1949; TCPS, 2010).
Întreruperea experimentului de către cercetător — va fi
făcută ori de câte ori acesta va avea temeiuri să considere
că a continua experimentul va provoca suferințe fizice sau
decesul subiecților care participă la cercetare. În toate
cazurile, se va continua acordarea de tratament medical
dacă experimentul a constat în administrarea unui
medicament nou (CE, 2003).
Scopul medical al cercetării pe subiecți umani — acesta
este primul principiu de etică introdus suplimentar după
lista celor IO inițiale stabilite prin Codul de la Nuremberg,
mai exact a fost introdus prin Declarația de la Helsinki și
prevede că scopul principal al oricărei cercetări medicale
trebuie să fie îmbunătățirea procedurilor terapeutice,
profilactice și de diagnosticare, precum și înțelegerea
cauzalității și a patologiei bolilor. Protocolul adițional la
Convenția de la Oviedo arată că în vederea realizării
acestui deziderat, proiectul

și reevaluat în continuu, pentru a apărute în cursul

cercetării, dacă acesteia, ce schimbări trebuie făcute în este
necesară obținerea unui con-
animalelor și ecosistem este un prinprin Declarația de la
Helsinki, care imsă acorde atenție deosebită acestor
aspecte.
Publicarea și diseminarea rezultatelor cercetării de o
manieră etică impune editorilor să nu publice rezultatele
cercetărilor efectuate cu nerespectarea principiilor etice în
domeniul cercetării pe subiecți umani (AMM, 1964).
Detalii referitoare la etica publicării în general și a
publicării rezultatelor în special pot fi găsite într-o serie de
studii dedicate acestui subiect (Sandu, 2018a).
Interzicerea cercetării pentru a obține un folos material este
un principiu statuat de Convenția de la Oviedo, întrucât
„corpul omenesc și părțile sale nu trebuie să constituie, ca
atare, sursă de câștiguri financiare".
Obținerea aprobării din partea comisiei de etică —
proiectul și pașii de urmat ai fiecărui experiment clinic
trebuie stabiliți prin proiectul de cercetare și supuși
aprobării unei comisii de etică, aspect statuat cu caracter de
principiu încă din anul 1964, în art.
B. 13 al Convenției de la Helsinki. Ulterior, actele
normative internaționale, prin prevederile pe care le-am
enumerat în Tabelul 1 de mai sus, au detaliat această
cerință, stabilind reguli care să asigure independența
evaluatorilor membri ai comisiilor de etică, coordonate în
funcție de care să se evalueze importanța scopului
cercetării și reguli de analiză multidisciplinară a
acceptabilității sale etice. Pentru detalii privind procedurile
de acordare a avizelor etice pentru proiectele de cercetare,
recomandăm consultarea literaturii de specialitate (Sandu,
2018b).

ÎN CERCETARE-DEZVOLTARE Șl INOVARE | 187

Confidențialitatea datelor — deși regăsit ca și mențiune și
în actele normative internaționale anterioare anului 2005,
abia prin Protocolul adițional al Convenției de la Oviedo,
confidențialitatea datelor pacienților (subiecților) și a
datelor obținute în cursul cercetării a fost statuat ca și
principiu distinct în etica medicală a cercetării pe subiecți
umani. Acest principiu derivă din dreptul la viață privată,
care include și dreptul de a nu dezvălui datele medicale ale
persoanei.
Dreptul la informare al participantului la cercetare — acest
drept a fost consacrat ca atare, separat de problematica
consimțământului informat, în care era implicit inclus până
la acel moment (întrucât viza consimțământul în vederea
continuării cercetării, după desfășurarea mai multor etape
ale studiului), prin Protocolul adițional la Convenția de la
Oviedo. Presupune că participanții la cercetare sunt
îndreptățiți să fie informați cu privire la orice date și
informații colectate în cursul cercetării cu privire la starea
lor de sănătate și că aceste date le vor fi accesibile atât în
timpul derulării proiectului, cât și ulterior finalizării sale.
Elemente de etică a inovării
Importanța respectării bunelor practici în activitatea de
inovare științifică este dată de faptul că o atitudine contrară
are caracterul unui element apt să aducă atingere
responsabilității profesionale,

procesului de cercetare, încrederii în rezultatul final al

cercetării (elementul inovator), credibilității procesului prin
care s-a ajuns la rezultat, este de natură să ducă la risipă de
resurse și să pună în pericol utilizatorii produsului astfel
obținut, mediul înconjurător sau chiar societatea În
ansamblul său (ALLEA, 2017).
În formele lor cele mai grave, practicile neetice în procesul
de inovare tehnologică vor determina aplicarea de
sancțiuni, însă

188 | ALEXANDRA HUIDU

scopul trebuie să fie prevenirea, iar nu combaterea, dar
atunci când sancționarea se impune, Codul european de
etică pentru integritatea cercetării (ALLEA, 2017)
stabilește două principii diriguitoare în funcție de care să se
aplice standardele etice în materie de inovare: integritatea:
care presupune ca orice investigație să fie efectuată cu
eficiență și celeritate, dar în același timp de o manieră
profesionistă, transparentă și obiectivă, cu excluderea
conflictelor de interese și elaborarea unor concluzii
motivate, în cadrul unei investigații confidențiale, care să
protejeze atât cercetătorul, până la adoptarea unui verdict
final, cât și avertizorii de integritate, urmând ca după luarea
măsurilor care se impun, decizia să fie disponibilă
publicului;
— justiția: care implică un tratament echilibrat atât a celor
care formulează sesizarea sau reclamația, cât și a
cercetătorului investigat, celui din urmă aplicându-i-se
prezumția de nevinovăție și respectându-i-se dreptul la
apărare și la informare cu privire la conținutul acuzației
care i se aduce, aplicarea unei sancțiuni proporționale cu
gravitatea abaterii, respectiv a unor măsuri de restaurare a
bunului renume profesional a cercetătorului care a fost
exonerat. În România, cadrul legal general este format
privind cercetarea științifică și I/2011 a educației naționale
(art.
vind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare, Ordinul de ministru nr.
211/19.04.2017 privind aprobarea Regulamentului de
organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a
Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării -
CNECSDTI, precum și a componenței nominale a acestuia,
Carta Europeană a Cercetătorilor și Codul de Conduită
pentru recrutarea cercetătorilor, Precum și Codul european
de conduită pentruintegritatea cercetării.
Legislația secundară este formată din Legea nr. 64/1991
privind brevetele de invenție, republicată, cu modificările
ulterioare, Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și
modelelor industriale republicată, Legea nr. 8/1996 privind
dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și
completările ulterioare.
Instituția care se ocupă cu implementarea regulilor de etică
în materie de inovare și sancționarea abaterilor de la
acestea este Consiliul Național de Etică a Cercetării
Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării
(CNECSDTI), care în activitatea sa primește sesizări și
emite hotărâri cu privire la sesizările pe care le
înregistrează. Instituția care se ocupă de înregistrarea
desenelor și modelelor industriale, precum și a brevetelor
de invenție este Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
(OSIM).
Conform Legii nr. 129/1992, art. 2 lit. d, prin desen sau
model industrial se înțelege „aspectul exterior al unui
produs sau al unei părți a acestuia, redat în două sau trei
dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele
caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă,
textură și/sau materiale ale produsului în sine și/sau
ornamentația acestuia". Conform art. 7 din Legea nr.
64/1991, o invenție este brevetabilă dacă are „ca obiect un
produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu
condiția ca aceasta să fie nouă, să implice o activitate
inventivă și să fie susceptibilă de aplicare industrială".
Atât cu privire la desene și modele industriale, cât și cu
privire la invențiile brevetabile, ambele acte normative
stabilesc libertatea diseminării informațiilor cuprinse în
aceste documente inovatoare, atât timp cât această
diseminare are ca obiect: 1. acte efectuate numai în scop
personal și necomercial, cu caracter experimental, de
cercetare sau de învățământ, condiția fiind ca aceste acte să
fie efectuate astfel încât să nu prejudicieze exploatarea
normală a acelor desene, modele sau invenții și cel care le
folosește să se menționeze

190 | ALEXANDRA HUIDU

sursa; 2. activități care implică reproducerea în domeniul
cercetării sau în ideea de a fi folosite în învățământ, în
scopul citării ori predării, dar aceasta presupune condiția ca
aceste activități să nu fie incompatibile cu practica
comercială bazată pe loialitate, să nu aducă împieteze în
mod nedrept asupra exploatării normale a desenului, a
modelului sau a invenției și, bineînțeles, ca sursa să fie
menționată (art. 32 lit. a și b din Legea nr. 129/1992 și art.
33 lit. c și e din Legea nr. 64/1991).
În timp ce în ceea ce privește desenele și modelele
industriale, legea specială aplicabilă conține o mențiune
simplă, prin care se stabilește că nu intră sub aria de
protecție a legii desenele și modelele care se dovedesc a fi
contrare ordinii publice ori bunelor moravuri, legea în
materia brevetelor de invenție conține prevederi mai ample,
care impun o serie de interdicții prin intermediul cărora se
asigură respectarea a o serie de principii ce vizează
comportamentul etic în elaborarea invențiilor (în
concordanță, de altfel, cu prevederile Legii nr. 206/2004,
art. 2 alin. I și 2), după cum urmează:
interdicții de natură a proteja societatea în ansamblul ei —
exclud de la protecție invențiile contrare ordinii publice sau
bunelor moravuri; interdicții de natură a proteja
ecosistemul — nu beneficiază de protecție legală invențiile
care au potențialul de a aduce atingeri grave mediului
înconjurător, animalelor sau plantelor, respectiv nu pot fi
brevetate soiurile de plante sau speciile de animale, ori
procedeele esențial biologice în vederea obținerii plantelor
sau animalelor; interdicții de natură a proteja demnitatea
umană — nu pot fi brevetate invențiile care au ca obiect
corpul ființei umane în diferite stadii ale formării sau ale
dezvoltării sale și nici demersul care conduce la
descoperirea unuia dintre IN CERCETARE-
DEZVOLTARE Șl INOVARE | 191
elementele sale, chiar dacă acest element este o secvență de
gene sau o secvență parțială a unei gene; interdicții care
asigură liberul acces la resurse medicale — exclud de la
protecție invențiile care au ca obiect metodele de tratament
a corpului uman, prin chirurgie sau terapie, precum și
metodele de diagnosticare.
Așadar, orice încercare de a breveta direct sau de o manieră
camuflată o invenție care se încadrează într-una dintre
interdicțiile de mai sus reprezintă comportament neetic în
inovare și poate face obiectul unei sesizări la Consiliul
Național de Etică. În baza art. 7 din Legea nr. 206/2004
privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea
tehnologică și inovare, Consiliul analizează cazurile
referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, sens în
care, dacă nu este sesizat, se poate autosesiza și, de
asemenea, emite hotărâri prin care stabilește care sunt
persoanele ce se fac vinovate de aceste încălcări și care
sunt sancțiunile aplicabile.
Sancționarea abaterilor de etică în cercetare decizii de speță
In continuare vom prezenta o serie de cazuri relevante din
practica comisiilor naționale de etică din România, mai
exact a Consiliului Național de Etică a Cercetării
Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării și a Consiliul Național de Atestare a
Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare
(deciziile acestuia din urmă vizând exclusiv domeniul
practicilor neetice sancționate în cadrul procesului de
elaborare, cercetare, redactare și diseminare a lucrărilor
elaborate în vederea obținerii titlului științific de doctor).
Ulterior, vom prezenta o serie de decizii relevante în
practica Curții Europene a Drepturilor Omului, decizii care
fac referire nu doar la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, ci

192 | ALEXANDRA HUIDU

și la alte acte normative internaționale, între care Convenția
de la Oviedo și declarația de la Helsinki.
Practica Consiliului Național de Etică a Cercetării
Științifice,
Dezvoltării Tehnologice și Inovării
Cazul 1 - hotărârea nr. 11/15.03.2018 Obiectul hotărârii:
acceptul coautorilor la republicarea materialului de către
unul dintre coautori.
În cazul analizat, un număr de trei autori au publicat o carte
în domeniul matematică. După 5 ani de la publicare, unul
dintre autori publică o altă carte, ca autor unic, în care
valorifică material din cartea publicată anterior, dar fără a
indica contribuția celorlalți doi autori la elaborarea
materialului științific. Practica a fost considerată plagiat și
s-a dispus retragerea celei de a doua cărți din librării.
Cazul 2 — hotărârea nr. 9/22.01.2018
Obiectul hotărârii: confecționare de rezultate și proces de
peerreview defectuos
Definiție: confecționarea de rezultate este acea fraudă în
știință care constă în acțiunea deliberată de înregistrare și
prezentare a rezultatelor unei cercetări fără ca acestea să fie
rezultatul direct al metodelor de lucru folosite în cercetare.
Sesizarea viza preluarea de către autorul unui articol
științific a unei părți semnificative dintr-un articol publicat
anterior. Analizând cazul, Consiliul a stabilit nu doar
realitatea acestui aspect, dar și faptul că autorul împotriva
căruia se făcuse sesizarea confecționase rezultatele
studiului, întrucât metodologia descrisă nu avea legătură cu
rezultatele prezentate în partea de discuții a lucrării și, mai
mult, locația efectuării studiului, menționată în titlu (o
pădure) era alta decât locația la care se făcea referire în
conținutul articolului (mediul agricol).
Cu privire la corectitudinea procesului de peer-review, deși
nu a fost sesizat expres, Consiliul s-a autosesizat și a
constatat că plagiatul a fost favorizat de procesul de
evaluare defectuos efectuat la nivelul editurii, întrucât
Consiliul a verificat articolul reclamat în softul antiplagiat,
reieșind un procent de similitudine ridicat, procedeu pe care
îl avea la dispoziție și editura.
Interesant în acest caz este faptul că autosesizarea
Consiliului a in fost extinsă și cu privire la alte lucrări ale
aceluiași autor, ce nu au tăcut obiectul sesizării, cazuri în
care s-a constatat existența unor in procente ridicate de
similitudine cu lucrări ale altor autori, care nu
fuseseră citați corespunzător. oi
În concluzie, în afara sancțiunilor aplicate autorului,
Consiliul a tă
recomandat editorului să procedeze la auditarea revistei
științifice, în vederea îmbunătățirii procesului de peer-
review.
Cazul 3 - hotărârea nr. 7/22.01.2018
Obiectul hotărârii - autoplagiat și sancționarea membrilor
comisiei de etică din cadrul universității
Definiție: autoplagiatul este situația în care autorul unei
lucrări inserează în cuprinsul lucrării părți de text publicate
de el însuși anterior, dar fără a indica acest aspect în mod
expres prin citare corespunzătoare.
Consiliul a constatat faptul că autorul a două articole
publicate succesiv în aceeași revistă științifică a preluat
aproximativ integral textul articolelor dintr-un articol mai
vechi, care îi aparținea. Consiliul reține că scopul autorului
a fost intenția de a-și îmbogăți portofoliul de lucrări fără a
face o cercetare nouă, ci prin scindarea articolului mai
vechi și mai amplu în două articole noi și mai scurte, în
care nu a făcut decât să reorganizeze materialul din
articolul vechi, fără a indica că acel material mai fusese
publicat anterior. Abateri similare au fost constatate cu
privire la articole publicate de
194 1 ALEXANDRA HUIDU
alți autori, colegi ai autorului anterior menționat în cadrul
aceleiași universități.
Această speță prezintă particularitatea că, prin hotărâre,
Consiliul a solicitat universității unde activau cadrele
didactice sancționate, să demareze proceduri disciplinare
împotriva membrilor Comisiei de etică din cadrul
universității, pentru lipsa de răspuns la solicitările
Consiliului și refuzul implicit de a analiza sesizările care
fuseseră anterior depuse la acea comisie cu privire la autorii
care realizaseră autoplagiatul, sesizări care, fără să fie
soIuționate de comisia de etică a universității, au făcut într-
un final obiectul analizei Consiliului Național de Etică.
cazul 4- hotărârea 5/20.11.2017
Obiectul hotărârii - diseminarea rezultatelor cercetării.
Lucrarea autorilor a fost susținută în cadrul unei conferințe
internaționale și publicată în volumul de proceedings al
acelei conferințe. Pe baza unui protocol încheiat cu o
revistă editată de Academia Română, autorii care publicau
în volumul de proceedings al conferinței puteau republica
articolul, cu titlu diferit și conținut original de minim 50%
față de articolul deja publicat în revista indexată ISSI
Thomson Reuters a Academiei Române. Fiind sesizat cu o
acuzație de autoplagiat cu privire la lucrarea astfel
publicată, Consiliul a respins sesizarea, arătând că în speță
este vorba exclusiv despre diseminarea la o scară mai mare
a informației din articol, în condițiile în care revista
indexată ISSI avea o vizibilitate mai mare decât volumul de
proceedings.
Decizia a fost astfel luată, deși în hotărâre s-a menționat
expres că reprezintă politica de etică a Consiliului
descurajarea fermă a practicilor de preluare de pasaje din
lucrări deja publicate, întrucât lucrării în care se preiau
aceste pasaje îi lipsește în această situație fie elementul de
originalitate, fie cel de valoare adăugată a cercetării.
Practica Consiliului Național de Atestare a Titlurilor,
Diplomelor și Certificatelor Universitare
Decizia nr. 38126 din 07.07.2016
Obiectul cazului: plagiat repetat — retragerea titlului de
doctor al dl. Victor Viorel Ponta.
Ca urmare a sesizării CNATDCU privind un posibil plagiat
comis de V. V. Ponta cu ocazia redactării tezei de doctorat a
acestuia, Consiliul, verificând acuzațiile, a stabilit că o
treime din conținutul tezei de doctorat reprezenta conținut
neoriginal, întrunind astfel elementele plagiatului. Mai
mult, s-a constatat preluarea de pasaje semnificative din
texte scrise de alți autori, fără indicarea sau citarea
corespunzătoare a sursei. În ceea ce privește bibliografia
care a stat la baza elaborării tezei, autorul acesteia a
încălcat principiul etic al cercetării în conformitate cu care
cercetarea trebuie să se bazeze pe o documentație
minuțioasă anterioară, întrucât, astfel cum a constatat
Consiliul, documentarea este sub standardele minime ale
unei teze de doctorat, fără indicarea modului în care a fost
valorificată, bibliografia este sumară, selectivă și realizată
haotic. Din aceste motive, Consiliul a constatat încălcarea
regulilor de etică în cercetare și a dispus retragerea titlului
de doctor.
Decizia nr. 17753/17809 din Ol .09.2017
Obiectul cauzei: forme ale plagiatului, citarea textelor de
lege, metodologia specifică lucrărilor științifice din
domeniul juridic menținerea titlului de doctor al dnei.
Laura Codruța Kovesi.
CNATDCU a definit plagiatul ca fiind o abatere de la
onestitatea științifică, care constă în însușirea fără drept a
operei unui terț, iar maniera de plagiere poate fi diferită,
după cum plagiatul este propriu-zis (prin reluarea exactă a
formulării autorului plagiat, însă fără a cita corespunzător
sursa de unde s-a preluat, în vederea

196 | ALEXANDRA HUIDU

prezentării ideii ca fiind proprie autorului care plagiază)
sau plagiat atenuat (denumit și „parazitism” sau
„demarcaj"). Această decizie a CNATDCU prezintă
importanță întrucât definește noțiunea de plagiat parazitar
ca fiind situația în care, datorită lecturilor multiple
efectuate în vederea elaborării unei lucrări științifice și a
efectuării acestui demers pe o durată mai mare de timp, se
produce un proces de „impregnare intelectuală” dincolo de
care este dificil sau chiar imposibil ca autorul să discearnă
că ideea nu îi mai aparține, cu atât mai mult cu cât unele
idei sunt de largă circulație, astfel încât formează un „fond
conceptual", care duce la imposibilitatea identificării
primului autor care a emis ideea, chiar presupunând că s-ar
dori citarea acestuia. În cazul plagiatului parazitar,
distincția dintre aplicarea și neaplicarea unei sancțiuni este
dată de cum autorul a avut sau nu intenția de a plagia, a fost
sau nu conștient că ideile nu îi aparțin.
în această decizie, CNATDCU mai reține și faptul că
metodologia de redactare a unui text juridic în domeniul
dreptului prezintă elemente specifice date de maniera în
care se indică sursa unei informații atunci când această
sursă este un act normativ, copierea cât mai fidelă a textului
de lege nefiind considerată o formă de plagiat, atât datorită
faptului că e necesară preluarea cât mai fidelă a textului
comentat, în vederea efectuării unei analize cât mai
minuțioase, cât și datorită naturii textelor de lege, care nu
reprezintă modul de gândire a unui terț, ci exprimarea unei
voințe colective nici dacă se preia un text de lege care
anterior a mai fost priluat preluat și suverane. Așadar,
CNATDCU concluzionează că nu exłstă plagiat
de alt autor și chiar dacă nu se indică că textul a fost
și de

Practica Curții Europene a Drepturilor Omului

Cauza Glass vs. Regatul Unit al Marii Britanii
Obiectul cauzei: consimțământul informat al părinților
pentru administrarea de tratament medical copiilor cu
handicap.
În cazul unui copil cu handicap sever mental și fizic, la
inițiativa medicilor de a-i administra un medicament cu
efect terapeutic controversat, mama acestuia s-a opus
administrării medicamentului. Cu toate acestea, medicii au
trecut peste refuzul mamei, considerând că pacientul se află
într-o situație în care sănătatea sa reclamă o intervenție cu
caracter urgent și au administrat medicamentul, întrucât
această administrare se făcea în beneficiul sănătății
pacientului. Analizând această decizie prin prisma
prevederilor Convenției de la Oviedo, CEDO a
concluzionat că decizia medicală de a administra copilului
aflat în incapacitate legală de a-și manifesta
consimțământul un tratament inclusiv în lipsa
consimțământului liber, expres și informat al mamei
reprezintă o violare a art. 8 a Convenției, în condițiile în
care neglijarea refuzului mamei s-a făcut ca urmare a
deciziei unilaterale a medicilor, fără ca aceștia să apeleze la
instanța de judecată pentru ca aceasta să pronunțe o
hotărâre care să țină loc de consimțământul mamei.
Cauza V.C. vs. Slovacia
Obiectul cauzei: modalitate neetică de obținere a
consimțământului informat în cazul pacienților din
categorii vulnerabile.
O femeie de etnie rromă a fost informată de medici în
timpul travaliului ca urmare a căruia a și dat naștere unui
copil despre faptul că o nouă sarcină va pune în pericol atât
viața sa, cât și a copilului, astfel încât i s-a prezentat spre
semnare un formular de consimțământ informat prin care
femeia consimțea la sterilizare. Ulterior, pacienta a
reclamant faptul că sterilizarea s-a făcut fără

198 | ALEXANDRA HUIDU

consimțământul Său, Întrucât atunci Când i S-a prezentat
spre semnare formularul de consimțământ, în realitate ea nu
înțelesese semnificația termenului de „sterilizare'l
Curtea a apreciat că în realitate personalul medical a
acționat de o manieră paternalistă și neetică, întrucât
contextul în care i s-a prezentat pacientei informația
(aceasta aflându-se în travaliu), precum și limbajul abordat
au fost de natură să vicieze consimțământul acesteia.
Cauza Gillberg vs. Suedia
Obiectul cauzei: accesul altor persoane la datele care au
fost obținute din cercetare.
În speța de față, unitatea medicală unde s-au desfășurat o
serie de teste clinice privind copii cu tulburări psihice a
refuzat unui cercetător accesul la datele brute, neprelucrate
obținute în cursul cercetării, motivând refuzul prin
invocarea principiului confidențialității datelor cu caracter
medical.
CEDO a atras atenția că Declarația de la Helsinki stabilește
cu titlu de principiu că datele brute, neprelucrate care se
obțin în cursul cercetării trebuie să fie disponibile pentru
consultare și verificare de către ceilalți membri ai
comunității științifice. Abordarea în domeniul cercetării
medicale nu este de a menține secretul. Dimpotrivă, este
recunoscut faptul că dezbaterea publică privind rezultatele
cercetării este importantă pentru calitatea și transparența
acesteia. Curtea mai reține și faptul că există obligația de a
face publice rezultatele cercetării, indiferent dacă rezultatul
a fost pozitiv sau negativ. Cu toate acestea, acest aspect
trebuie să fie echilibrat în raport cu principiul
confidențialității. Se pune

întrebarea dacă sistemul de protejare a confidențialității

datelor medicale este adaptat provocărilor moderne ale
cercetării medicale și dreptului de confidențialitate în
diversele sale forme în acest. NORMATIVITATE IN
Șl INOVARE | 199
context. În final, curtea a decis că împiedicarea unei
persoane de a avea acces la datele obținute din cercetare
reprezintă o încălcare a Convenției.
Concluzii
Legislația română în materie de etică în cercetare se află
încă în stadiu minimalist. În domeniul medical, având în
vedere riscurile majore implicate de cercetarea pe subiecți
umani, s-au elaborat documente mai extinse cu caracter
normativ-etic, dar în alte domenii care vizează etica
cercetării, practica românească continuă să se bazeze pe
dispozițiile cu caracter internațional, care în general nu sunt
detaliate prin legi interne și nici adaptate la specificul
mediului de cercetare românesc.
Din practica comisiilor de etică rezultă că majoritatea
sesizărilor cu care sunt învestite acestea au ca obiect
diferite situații de plagiat, ceea ce nu înseamnă că mediul
de cercetare din România este unul prin excelență etic, ci
doar că nu există o cultură bine conturată a eticii în
cercetare, care să conducă la sesizarea comisiilor de etică și
cu aspecte de altă natură sau, mai grav, există un dezinteres
în identificarea, sancționarea și evidențierea practicilor
neetice în cercetare, abaterile de la acestea nefiind
considerate suficient de grave pentru a stârni reacții care să
se reflecte în practica comisiilor de etică.
Tot din practica Consiliului Național de Etică a Cercetării
Științifice se observă că în comisiile de etică din cadrul
instituțiilor unde se face cercetare nu există o obișnuință în
a implementa politicile de etică, respectiv există încă o
reținere la acest nivel a comisiilor de etică din cadrul
instituțiilor de a-și asuma rolul de promotori ai spiritului
etic în cercetare.
200 | ALEXANDRA HUIDU
doct
în rezumat din
În acest capitol sunt trecute în revistă actele normative din
domeniul eticii în cercetare-dezvoltare și inovare din cadrul
norme- Uni
lor, convențiilor, tratatelor, regulamentelor internaționale la
care România a aderat sau este parte, cu indicarea, de
asemenea, a ele- B
mentelor relevante din legislația națională in domeniu.
După cla- Helsi
rificarea unor aspecte de ordin terminologic și a regulilor
general larati
aplicabile în materie de etică a cercetării, indiferent de
domeniul
de cercetare vizat, capitolul s-a axat pe etica cercetării pe
subiecți ing-h
umani, ca fiind cel mai sensibil și mai important
subdomeniu al eticii cercetării, prezentându-se, pe axă
istorică și comparativă, SUA:
evoluția reglementărilor internaționale in domeniu. Analiza
nor- En
mativă a fost completată cu o serie de elemente care țin de
etica Hum
inovării tehnologice. Ca și practică relevantă in domeniu,
au fost ment
aduse în discuție decizii și hotărâri din practica Curții
Europene a la htt
Drepturilor Omului, a Consiliului Național de Atestare a
Titlurilor, com
Diplomelor și Certificatelor Universitare și a Consiliului
Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării. pate tologi
Acknowledgment hotăr
Rom
La baza prezentului capitol se află materialul elaborat
pentru 981,
atelierul „Normativitate etici în cercetare-dezvoltare și
inovare , pre- conte
zentat ca și workshop realizat de autor în cadrul proiectului
„Etică c
576
și integritate academică de excepție în cercetarea științifică
și actul Rec
didactic"; implementator: Universitatea Ștefan cel Mare din
Suceava, /upl
codproiect: CNFIS-FD1-2018-0545. c
Lucrarea a fost elaborată în cadrul cercetării doctorale
intitu- Corni
lată „Acceptabilitatea socială și bioetică a tehnicilor conexe
ducerii umane asistate medical în România", finanțată prin
bursa reviz

Există în practică două moduri de a codifica etica, im și

afirmativ. Etica normativă este construită pe modelul jc lui
- prin analogie cu dreptul penal - prin codificarea cor
mentului indezirabil și a sancțiunilor aplicabile. Etica inte
are în vedere stabilirea unor standarde minimale de compo
acceptabil social și codificarea acestora sub forma
interzice: portamentelor care se abat de la acestea.
Sancțiunea penti portamentul inadecvat trebuie să fie clar
definită. Noi con că aceste standarde minimale în ceea ce
privește conduita onală ar trebui cuprinse în coduri
deontologice cu caracter valabile pentru toți profesioniștii
dintr-un anumit domeni Codul deontologic ar fi de dorit să
fie construit la ni ganizațiilor profesionale reprezentative,
de tipul colegi asociațiilor profesionale. Riscul reducerii
eticii Ia funcția dictiv-limitatorie este acela de abuz de
etică, prin introdu agenda publică a unor teme de interes
etic referitoare la
PROIECTUL DE CERCETARE. MEȚODOLOGICE |
209
ale deontologiei profesionale. Atunci câț)" încălcarea
normelor etice este flagrantă și apare frecvent în publică,
aceasta poate duce Ia decredibilizarea activității cercetare
în genere și, în particular, a celei din domeniul în care fost
încălcată buna conduită. Existența și eficiența unor
mecanisme sancționatorii previne delegitimarea activității
științifice în fața opiniei publice. Sancțiunea profesională
previne ca oprobiul public să se extindă de Ia persoanele
care au încălcat normele etice. Desigur, orice sancțiune
trebuie să aibă în vedere principii precum prezumția de
nevinovâ(ie, dreptul la apărare, egalitatea de șanse și de
tratament.
Cea de a doua formă de codificare a eticii este cea
afirmativă. Codurile de etică, realizate de organizații active
în domeniu, pornesc de la codificarea valorilor constitutive
— care fac necesară apariția unor instituții sau practici
sociale — și operaționale — care reglementează
funcționarea instituțiilor respective. Codurile de etică vin să
promoveze excelența, arătând bunele practici,
comportamentele dezirabile, care exced limitele minimale
impuse. În opinia noastră, rolul eticii este de a promova
standardele profesionale înalte, corelate cu beneficiența,
excelența morală și profesională.
Conduita etică în cercetare
Caracterul etic al scopului cercetării (Vicol & Astărăstoaie,
2009) trebuie să rezulte încă din propunerea de cercetare,
până la momentul final al prezentării rezultatelor.
Cercetarea socială ar trebui să genereze 0 practică fie la
nivelul politicilor și instituțiilor, fie la nivelul indivizilor,
așa cum cercetările din domeniul științelor vieții sau ale
naturii ar trebui să fie capabile să fie utilizate în elaborarea
unei tehnologii. Caracterul etic are în vedere justificarea
posibilelor practici ce vor rezulta din perspectiva binelui
individual
ANTONIO SANDU
Principii etice generage în cercetare
Moore (1922) distinge între valorile intrinseci și valori
instrumentale (instrumental vaiues). Valorile intrinseci
rezidă în ele Însele, în timp ce valorile instrumentale își
capătă valoarea numai în relația cele dintâi. Din punct de
vedere etic, binele reprezintă o valoare sine, în timp ce
caritatea reprezintă o valoare instrumentală, care realizează
doar în scopul înfăptuirii binelui, față de care este astfel
subordonată. Valoarea etică devine o esență în sine,
comportamentul moral putând fi orientat pe baza unei
rațiuni practice constituite apriori (Sandu, 2017). Schroeder
(2012) consideră că pot exista vasunt intrinseci prin natura
lor, dar care nu pot exista decât în relație cu alte obiecte.
Natura deține o valoare intrinsecă, întrucât valoarea
acesteia rezidă în ea însăși, dar ea este valoare numai în
relație cu diverse obiecte din natură, inclusiv cu specia
umană.
Considerăm necesară distincția între valori constitutive,
acele valori care duc la apariția unei instituții sociale, și
valori operaționale, ca valori care ghidează funcționarea
respectivei instituții (Sandu & Frunză, 2018). Distincția
propusă depășește inconvenientele împărțirii valorilor în
intrinseci și instrumentale, tocmai prin luarea în
considerare a caracterului de construct social al oricărei
forme de valoare. Odată construită, o valoare - într-un
proces de negociere a interpretărilor și de instituire a
valorilor devine constitutivă pentru diverse instituții
sociale. În procesul de funcționare a instituției sociale
respective, aceasta instituie la rândul său valori — prin
acțiune comunicativă —, pe care le transformă în principii
de bună practică. Atât valorile constitutive, cât și cele
operaționale pot avea statut axiologic dual, nu doar ca
valori intrinseci, ci și ca valori instrumentale (Sandu,
2017).
Relația dintre valorile constitutive și cele operaționale este
de derivare la nivel ontologic, fără a exista o subordonare
axiologică

REPERE ETICE Șl METODOLOGICE | 21 1

între ele. Cele două tipuri de valori operează în niveluri
distincte ale realități sociale, una și aceeași valoare putând
fi atât constitutivă, cât și operațională în niveluri diferite ale
realității sociale (Sandu, 2017). Modelul propus de noi
(Sandu & Frunză, 2018), fiind gândit sub
are forma unei teorii construcționiste asupra eticii, elimină
din discuție complet caracterul intrinsec sau extrinsec al
vaare lorii, întrucât nu poate exista o valoare în sine
neconstituită printrun acord asupra interpretărilor pe care
actorii comunicativi îl dau enrespectivei valori. O valoare
în sine preexistentă pactului de limbaj uite să se impună ca
apodictică și nelegată sub nicio formă
ar trebui va- de actul de limbaj care o instituie. Renunțarea
construcționistă la ecât esențialism, deși pornește de la
reducția fenomenologică, ținând cât cont de experiența
postmodernă a deconstrucției metanarațiunilor, în elimină
complet din discuție caracterul transcendental al valorilor și
pretenția unor valori de a nu fi constituite în contextul
acțiunii tive, comunicative. Valorile operaționale vor putea
la rândul lor să fie ori gândite ca având un caracter intrinsec
pentru nivelul de realitate în tivei care respectiva instituție
este constituită și funcționează, ele putând fi abordate ca
„esență” pentru respectivul univers comunicațional
șește căruia îi instituie limitele. Valoarea
tale, lor este derivată din cea constitutivă, care însă se
află într-un
odal alt nivel de discurs (Sandu, 2017).
Noi sugerăm modelul distincției între valori constitutive și
va-
-un
lori operaționale, primele fiind cele care stau la baza
apariției unui or - sistem social profesional, iar cele din
urmă la baza funcționării UI de acestuia. În viziunea
noastră, principiile transpun valorile în pracrân- tica
socială, fiind liantul între axiologicul deontic și practica
socială.
În practica reglementării standardelor de etică se enunță
valoarea i cele (operațională) simultan cu principiul care o
include, fiind de obicei tril)' urmată de o explicitare a
aplicabilității sale sociale (Sandu, 2017).
Valorile constitutive sunt la bază valori de natură etică, care
odade tă acceptate de comunitate duc la instituirea un întreg
sistem social te de norme, instituții și practici, care să le
înfăptuiască. Sistemul educaționał, ia râľđul său, are o serie
de valori etice constitutive, printre care distingem grija
(pentru generațiile viitoare). Cercetarea, ca activitate
specżftc umană, implementează printre alte valori
cunoașterea (care cyžî.ă în acest context un sens etic corelat
cu adevărul), dezvoltarea (prin tehnică și tehnologie),
calitatea vieții. Valorile constitutive ale diferitelor domenii
ale vieți umane operaționalizează la rândul lor o valoare
fundamentală a umanității, binele individual sau public.
Trecerea de la valori Ia principii are Ia bază un proces
deconstructiv-reconstructiv, care face trecerea de Ia
universalul etic la particularul social (Sandu & Frunză,
2018).
Codurile etice în domeniul cercetării-inovării formulează
principii cu valoare universală, care stau la baza oricărui
proiect de cercetare (Sandu, 2018). Ele transpun, de fapt,
valori operaționale în principii de bună practică în
cercetare.
Prezentăm (Sandu, 2018) în continuare o serie de valori
etice operaționale în domeniul cercetării. Acestea apar de
obicei ca fiind transpuse în principii etice ale cercetării și
inovării responsabile, sintetizate și adaptate de noi după
Resnik (2015) și respectiv Shamoo și Resnik (2015):
onestitatea se obiectivează prin anumite comportamente
afirmative. Între acestea, cele mai importante sunt
raportarea corectă a rezultatelor și explicitarea clară și
completă a metodelor, precum și a tehnicilor și procedeelor
utilizate în obținerea rezultatelor, pentru a putea fi
verificate rezultatele obținute; o conduită onestă impune și
o serie de exigențe limitative, venite să elimine
comportamentele indezirabiale
le; printre acestea, cele mai importante (auto)limitări
conduitei în cercetare vizează grija de a nu prezenta date
fabricate sau falsificate, precum și de a prezenta suficiente
date, respectiv doar a unora, dar a tuturor celor relevante'
METODOLOGICE | 213
cu accent inclusiv asupra celor care nu confirmă ipotezele
de cercetare, evitarea oricărui comportament înșelător la
adresa colegilor, finanțatorilor și sponsorilor sau a
participanților la cercetare — cu excepția cazului când
acest comportament față de participanți este absolut necesar
în scopul cercetării psiho-sociale, situație în care se impune
obținerea unui aviz eliberat de o comisie de etică a
cercetării — și a publicului (Resnik, 2015 cit. în Sandu,
2018; Shamoo & Resnik, 2015, cit. în Sandu, 2018);
obiectivitatea este garantată în primul rând prin promovarea
unui comportament prin care să se evite erorile intenționate
strecurate în designul cercetării, analiza și/sau interpretarea
datelor, planificarea si elaborarea proiectului de cercetare,
peer review, sinceritate în analiza și divulgarea eventualelor
interese particulare sau conflict de interese ce ar putea
afecta cercetarea; o altă formă de încălcare a obiectivității
în cercetare o reprezintă partizanatul ideologic, religios,
politic sau de orice natură; de cele mai multe ori, această
eroare apare involuntar, în situații în care cercetătorul nu
conștientizează posibilele bias-uri sau dacă o face, nu le
declară explicit în cuprinsul lucrării; în situația în care îți
propui să demonstrezi că o metodă, o teorie, o instituție sau
o practică socială de care ești atașat emoțional este
funcțională, eficientă sau valoroasă, nu te orientezi cu
neutralitate epistemică față de subiect; în această situație,
dacă cercetătorul este onest, atunci când apar rezultate
contrare celor așteptate, acesta se obligă să le comunice în
forma în care au apărut; din perspectiva obiectivității,
neutralitatea epistemică constituie baza unui comportament
mai prudent în cercetare, cercetătorul neutru având
deschiderea de a captura mai multe laturi ale fenomenului
cercetat și, pe cale de consecință, să 214 | ANTONIO
SANDU
le detalieze, să le explice și să le cuprindă în teoria rezultată
(Resnik, 2015 cit. în Sandu, 2018; Shamoo & Resnik,
2015, cit. în Sandu, 2018); diferențele apărute între
cercetători, în ceea ce privește rezultatele sau interpretarea
acestora, nu sunt în mod normal de natură să ridice obiecții
referitoare la respectarea eticii, decât atunci când erorile
identificate sunt în mod evident intenționate; pentru
cercetările în care partizanatul apare ca fiind evident încă
din etapa formulării scopului acestora, probabilitatea unei
conduite lipsită de etică este una ridicată. (Resnik, 2015 cit.
în Sandu, 2018; Shamoo & Resnik, 2015, cit. în Sandu,
2018); integritatea academică este menținută prin
sinceritate și consecvență în bunele practici. Acest lucru
implică respectarea angajamentelor luate, inclusiv a
termenelor asumate și a activităților propuse a fi derulate
prin proiectul de cercetare. Cel mai important al integrității
academice îl reprezintă abținerea de la comportamente
neoneste, inclusiv în situația când acestea ar putea conduce
spre obținerea de beneficii de natură materială, socială ori
profesională (Resnik, 2015 cit. în Sandu, 2018; Shamoo &
Resnik, 2015, cit. în Sandu, 2018); o situație frecventă o
reprezintă publicarea unor articole care nu contribuie cu
nimic la dezvoltarea domeniului, în publicații lipsite de
vizibilitate, de multe ori în tiraje ce nu asigură receptarea
lucrării de către un eventual public interesat de domeniul în
care este scrisă lucrarea; publicarea „egoistă", al cărei unic
scop este obținerea unor credite academice pe lucrări care,
prin natura lor sau prin modul în care sunt publicate, nu
contribuie cu nimic la dezvoltarea cunoașterii, deși nu este
tratată în mod curent ca o abatere majoră de la etica
cercetării, reprezintă totuși o formă de lipsă de integritate
academică, deoarece prin astfel de

Șl METODOLOGICE | 215
publicații, care nu au o utiiitate științifică concretă, se pot
obține avantaje în sensul accesului la poziții academice
înalte, la granturi de cercetare etc.; din cauza dorinței de
publicare rapidă sau chiar a neîncrederii în valoarea
propriilor cercetări, poate apărea o tendință de evitare a
supunerii rezultatelor propriilor cercetări la procese de
evaluare colegială exigente, tendință care până la un punct
este normală, mai ales pentru cercetătorii începători, și care
de regulă se corectează prin aderența cercetătorului la
standardele științifice și etice ale domeniului și prin
experiența din ce în ce mai mare în cercetare (Resnik, 2015
cit. în Sandu, 2018; Shamoo & Resnik, 2015, cit. în Sandu,
2018); exigența în cercetare se manifestă prin atenția la
erorile proprii, examinarea critică a cercetărilor, precum și
a celor ale colegilor. Exigența vizează auto-impunerea unor
standarde calitative înalte, simultan cu solicitarea unor
standarde similare de la colegii implicați în echipa de
cercetare, de la studenți și de la jurnalele și editurile prin
intermediul cărora se diseminează rezultatele cercetării;
exigența implică o responsabilitate crescută din partea
cercetătorului față de calitatea activității sale științifice și
didactice, în același timp cu responsabilizarea sa față de
avansul cunoașterii în respectivul domeniu, dar și în
ansamblul său; publicarea unor rezultate incorecte sau
incomplete, sau chiar și a unor lucrări corecte din punct de
vedere științific, dar care nu aduc reale contribuții la
cunoașterea din domeniu, are un caracter neetic; exigența
cercetătorului se exprimă și prin refuzul de a accepta
necritic rezultatele cercetării altor autori, mai ales atunci
când, în calitate de referent, trebuie să își exprime o opinie
cu privire la respectiva lucrare; în ceea ce privește
activitatea de referent științific nu trebuie confundată
exigența, care îl poate determina pe referent să nu accepte
lucrări care, deși sunt corecte din punct de vedere
metodologic, nu reprezintă o reală contribuție științifică a
autorilor, cu respingerea lucrărilor pe criterii subiective sau
datorită necunoașterii teoriilor sau metodelor utilizate de
autor, exigența este, de asemenea, exprimată frecvent prin
dorința de autoperfecționare a cercetătorului, dar și prin
spiritul critic al acestuia; deschiderea și transparența pentru
schimbul de idei și rezultate, fiind încurajată publicarea în
sistem open acces, dar și acceptarea criticilor și a opiniilor
diferite (Resnik, 2015 cit. în Sandu, 2018; Shamoo &
Resnik, 2015, cit. în Sandu, 2018) — este o valoare
încălcată atunci când sunt publicate lucrări în tiraje
nesemnificative și mai ales atunci când o versiune online a
lucrării nu este disponibilă; prezența lucrărilor publicate de
autor în baze de date internaționale cât mai prestigioase are
la bază publicarea în jurnale bine cotate și, implicit, cu
vizibilitate crescută; deschiderea și transparența în
cercetare pot fi sintetizate într-un principiu conform căruia
activitățile desfășurate de cercetători și rezultatele
activității de cercetare sunt publice și pot fi supuse
monitorizării de către comunitatea științifică din domeniu;
implementarea valorilor deschiderii și transparenței este
astfel redusă la afirmarea posibilității de control din partea
comunității științifice, prin mecanisme specifice de
evaluare colegială (peer review) atât la momentul
formulării propunerii de cercetare, cât și în cel de publicare
a rezultatelor; noi considerăm că transparența este un
rezultat al voinței publice de consens existentă la nivelul
comunității științifice; asigurarea transparenței vizează trei
paliere, și anume: al deciziei publice, al implementării
deciziilor publice și al comunicării rezultatelor acțiunii
publice; mecanismele de cercetarea transparentă vizează
publicarea surselor de finanțare, expunerea posibilelor
conflicte de interes, dar și a altor surse de erori,
neintenționate sau intenționate; caracterul colaborativ al
cercetării, mai ales a celei realizate în echipe largi de
cercetare, face necesară încrederea reciprocă a membrilor
echipelor multidisciplinare de cercetare, în care verificarea
reciprocă nu este ușoară sau este chiar imposibilă, de
corectitudinea activității unuia dintre membri putând
depinde validitatea rezultatelor întregii echipe; transparența
și cercetarea responsabilă sunt surse legitimante pentru
credibilitatea echipei de cercetare, pentru încrederea
publică în instituția de cercetare și, nu în ultimul rând,
pentru formularea politicilor publice și în general a
practicilor sociale sau profesionale bazate pe dovezi; ca
orice valoare etică, transparența poate fi interpretată
normativ, într-o accepțiune minimală ca obligativitate a
comunicării publice a proiectelor de cercetare, a surselor de
finanțare și a rezultatelor acestora, prin mijloace de acces la
informație facile publicului interesat; într-o variantă
maximală, transparența reprezintă facilitarea participării
tuturor posibililor stakeholderi la actul decizional, ce
rezultă în urma generării cunoașterii, luându-se măsuri
incluzive acoIo unde acestea sunt necesare pentru
garantarea participării; în opinia noastră, pentru ca valoarea
transparenței să devină cu adevărat una operațională în
funcționarea instituțiilor de cercetare, aceasta trebuie să fie
abordată dintr-o perspectivă afirmativă strâns corelată cu
participarea cetățenilor la elaborarea și implementarea
politicilor publice legate de cercetare (Sandu, 2017).
Autonomia, demnitatea și respectarea drepturilor
participanțidi lor la cercetare, inclusiv cel de a se retrage
din cercetare în orice moment, precum și obligația
cercetătorului de a obține consimțământul informat de la
toți participanții la cercetare (Sandu, 2018). c
Obținerea consimțământului informat (CI) în cercetarea
care se realizează cu participarea unor subiecți umani
reprezintă o abordare c practică a valorii autonomiei
persoanei și a demnității umane și c apare ca un răspuns al
comunității științifice față de pericolul implicării unor
persoane în cercetări care le pot periclita viața, sănătatea
asau calitatea vieții. Atunci când există riscuri pentru
participanți, oricât de minime ar fi acestea, subiecții trebuie
să le cunoască, să ar fie conștienți de ceea ce urmează sau
poate urma să li se întâmple și să își exprime în mod efectiv
acordul față de acestea (Sandu, 2018).
Consimțământul informat poate fi considerat valid dacă
sunt îndeplinite următoarele criterii: dezvăluirea —
informațiile le sunt explicate corect și complet —,
înțelegerea — prezentarea informați- r ilor cu privire la
scopul cercetării, beneficiile și riscurile implicate, a precum
și dreptul lor de a se retrage din cercetare sunt realizate 2
într-un limbaj accesibil participanților, iar cercetătorul se
asigură efectiv de înțelegerea de către subiecți a celor
explicate —, voluntari- c etatea - participarea subiecților la
cercetare este absolut voluntară și nu există vreo
constrângere, inclusiv percepută doar de subiecți d
—, competența — subiecții au capacitatea de a consimți —
și consimțirea efectivă - consimțământul informat pentru
cercetare fiind în formă scrisă.
O altă expresie a respectului față de autonomia și
demnitatea e participanților la cercetare o reprezintă
menținerea confidențialității asupra datelor cercetării, a
identității participanților sau a instituțiilor. Menținerea
confidențialității este corelată cu respectul dreptului
participanților la cercetare la viață privată. Aceasta poate
implica asigurarea oferită subiecților că datele sunt
prelucrate
PROIECTUL DE CERCETARE. ETICE
METODOLOGICE | 219
statistic sau într-o manieră în care o altă persoană nu poate
deduce cu precizie identitatea participantului și nu o poate
corela cu condiția sa fizică, socială sau de sănătate.
Într-un studiu de caz (nr 18-04 din 2018) prezentat de către
Commitee of Publication Ethics (COPE) se prezintă situația
unui articol acceptat Ia publicare, realizat pe baza unui
instrument de și
cercetare (scale) elaborat de către alți cercetători decât
autorii articolului și pentru care aceștia din urmă nu
obținuseră licență de utilizare. Titularul drepturilor de autor
asupra scalei solicită, pentru ți, a-și da acceptul publicării,
pe lângă o serie de compensații financisă are și menționarea
sa în acknowledgement ca autor al scalei, și citași rea
articolelor în care acesta a fundamentat teoretic și
metodologic 8). instrumentul. Autorii articolului, în
consens cu editorii jurnalului, decid nepublicarea acestuia.
COPE sugerează jurnalului publicarea unui editorial care să
avertizeze autorii cu privire la obligativitatea ați- respectării
tuturor drepturilor de autor, inclusiv a copyright-ului asupra
instrumentelor de cercetare utilizate (COPE, 2018b; Sandu,
2018).
gură Managementul eticii în instituțiile de învățământ
superior și de tarf cercetare reprezintă o dimensiune relativ
nouă a activității de cercetare desfășurată de acestea.
Instituționalizarea expertizei etice în
tari
domeniul educației și a cercetării necesită construcția unor
instru-
'ecli
mente etice pornind de la Ghiduri de etică și integritate
academică până la politici de etică, construcția unui climat
etic organizațional dil etc. Construcția unor politici de etică
unitare, care să vizeze definirea atât a comportamentelor
neetice, cât și a bunelor practici și, respectiv, a excelenței,
permite apariția unui climat etic favorabil NII. dezvoltării
unei culturi a integrității. Cercetările efectuate au arătat că
o serie de standarde referitoare la integritatea in cercetare
pot diferi în funcție de mediul în care se desfășoară
cercetarea — academic sau industrial (Godecharle,
Nemery, & Dierickx, 2018). 220 | ANTONIO SANDU
Lipsa unor standarde unitare face dificil sau chiar sortit
eșecului demersul de asigurare a managementului eticii în
instituțiile de cercetare. O etică bazată pe valori
constitutive, cum este cea a încrederii și responsabilității, și
operaționale, cum ar fi integritate, transparență, respect față
de participanți, contrastează cu etosul individualist sau al
orientării prosocialității către grupul de apartenență.
Formarea unei etici a cooperării în context competitiv,
meritocratic solicită o formă de socializare cu aceste valori,
în care existența unor formări de foarte scurtă durată în
etică sunt insuficiente în lipsa unui climat organizațional de
promovare a integrității, respectului și responsabilității
cercetătorului.
Principiile etice în cercetarea care implică subiecți umani
Principiile generale de etică a cercetării în care sunt
implicați subiecți umani au fost formulate prima dată în
cadrul Declarației de la Niiremberg, ulterior reluate sub
diferite forme, fiind astăzi cuprinse în conținutul
Convenției de la Oviedo. Aceste principii au fost sintetizate
de Beauchamp și Childress (1994) sub numele de
principiism bioetic.
Principiul beneficienței presupune că în urma cercetărilor
trebuie să rezulte beneficii reale atât pentru participanții la
cercetare — pe cât posibil —, cât și pentru societate,
reflectând obligația etică de a maximiza beneficiile și a
minimiza riscurile (Vicol & Astărăstoaie, 2009). Principiul
beneficienței implică responsabilitatea cercetătorului de a
promova binele participantului la cercetare, prin utilizarea
acelor metode care au cele mai mari șanse de a da rezultate
dezirabile pentru participant. În cercetarea bio-medicală, de
exemplu, se solicită oferirea acelor terapii — inclusiv
experimentale — cu cele mai mari șanse de rezultate
favorabile (Singh & Ivor, 2015).

ate, sul
ars tiv, are ciății,

ției
au de
ta-

11 PROIECTUL DE CERCETARE. Șl
METODOLOGICE | 221
Termenul beneficiență reunește în mod tradițional acte
realizate în spirit de caritate cu milă și bunătate, altruism,
umanism, promovând binele celuilalt. În sensul etic al
termenului, acesta desemnează orice formă de acțiune
destinată să promoveze binele și starea de bine a altor
persoane (Beauchamp, 2016). Termenul beneficiență este o
referință centrală în întreaga literatură bioetică, inclusiv în
cea dedicată cercetărilor pe subiecți umani, personaIul
implicat în cercetare trebuind să compenseze riscurile la
care subiectul se supune în urma intervenției, prin
posibilele beneficii pentru pacienți, subiecți și public.
Obligația de a aduce rezultate pozitive (a nu se confunda cu
rezultatele pozitive în sensul validării ipotezelor cercetării)
este corelată cu aceea de a produce cât mai
puțină suferință sau rău. Acest principiu este unul central în
definirea politicilor publice. Principiul beneficienței este
strict corelat cu cel al non-maleficienței sau al non-
vătămării.
Principiul non-vătămării reprezintă obligația de a nu face
rău prin practica cercetării nici subiecților implicați, dar
nici altor categorii ce ar putea fi vătămate prin posibile
implementări ale rezultatelor cercetării (Vicol &
Astărăstoaie, 2009, cit. în Sandu, 2018). Principiul non-
vătămării, numit și al non-maleficienței, solicită
cercetătorilor evitarea pe cât posibil a riscurilor la care sunt
supuși participanții la cercetare și implicarea participanților
umani atunci când beneficiul estimat, inclusiv cel social,
este semnificativ și nu poate fi obținut pe altă cale.
În cadrul procesului de obținere a consimțământului
informat, participantul la cercetare trebuie să fie informat
cu privire la riscurile pe care participarea la cercetare le
impune pentru persoana sa. Orice participant la cercetare
are dreptul de a se retage din cercetare în orice moment
dorește, fără ca acest lucru să afecteze
relațiile acestuia cu cercetătorii, mai ales dacă în echipa de
cercetare participă medicul curant sau o altă persoană,
aflată pe poziție
222 | ANTONIO SANDU
de putere față de participant (Sandu, 2018). Acest drept, de
a refuza participarea și de a se retrage în orice moment,
trebuie să îi fie adus la cunoștință subiectului într-o manieră
clară și efectivă, înainte de începerea cercetării. Între
principiul beneficienței și cel al non-vătămării pot apărea o
serie de contradicții, caz în care primează decizia autonom
exprimată a subiectului. Echilibrul între riscuri și beneficii
trebuie deosebit de bine calculat, motiv pentru care în
practica cercetării care include subiecți umani se solicită
acordul unei comisii de etică a cercetării, care să analizeze
scopul și obiectivele cercetării, riscurile la care sunt supuși
participanții, precum și metodologia, și să avizeze sau nu
efectuarea cercetării. Transparența realizării cercetărilor
este o condiție necesară a nonvătămării, controlul colegial,
peer-review-ul și review-ul etic putând, astfel, constitui
limitări în tendințele de a efectua cercetări neetice.
Respectul față de autonomia persoanei reprezintă un
principiu etic fundamental atât în cercetarea biomedicală,
cât și în practica terapeutică. Conceptul de autonomie este
definit ca și capacitate a individului de a-și trăi viața în
acord cu propria rațiune și propriile motivații, în baza
propriilor decizii libere, nemanipulate sau distorsionate de
forțe exterioare (Christman, 2018, cit. în Sandu, 2018).
Autonomia, ca acțiune liberă, implică caracterul voluntar și
intenționat. O acțiune este intențională dacă a fost rezultatul
unei alegeri conștiente a individului. Decizia de a participa
la cercetare îi conferă acestei cercetări un caracter voluntar,
în timp ce informarea cu privire la scopul, obiectivul,
rezultatul și riscurile implicate de cercetare îi conferă
caracter intențional. Autonomia, ca autenticitate, semnifică
faptul că acțiunea este consistentă cu sistemul de atitudini,
valori, dispoziții și planul de viață ale individului. O
acțiune este neautentică când este neașteptată și neuzuală
față de comportamentul obișnuit al persoanei. Persoana
autonomă este, În co
c
ci
PROIECTUL DE METODOLOGICE | 223
viziunea kantiană, modelul persoanei morale. Autonomia
morală constă în autoimpunerea legii morale, care trebuie
să fie universală. Christman (2018) atrage atenția asupra
faptului că viziunea kantiană asupra moralității nu ține cont
de reacțiile emoționale, care sunt în realitate constitutive
răspunsului moral.
În sensul lui John Stuart Mill, autonomia este corelată cu
exercițiul alegerii și implicării rațiunii în procesul de
alegere; el corelează autonomia cu individualitatea și
originalitatea. Autonomia milliană poate fi corelată cu
autopercepția stării de bine. Individul acționează în
conformitate cu propria definiție a stării de bine, indiferent
dacă este rațională, instinctuală, intuitivă, impulsivă sau
aparent nejustificată (Sandu, 2014).
Beauchamp și Faden (1995) susțin abordarea
consimțământului informat din două perspective: autorizare
autonomă a unei intervenții medicale și autorizarea
autonomă a implicării în cercetare medicală de către
pacienții individuali sau subiecți. Ambele implică mai mult
decât simpla achiesare la idee sau complianța la un
aranjament ori propunere a doctorului sau a cercetătorului;
bazându-se pe înțelegerea substanțială și absența oricărui
control exterior pacientului, acesta va autoriza în mod
intenționat un profesionist pentru o intervenție medicală; o
persoană care refuză in mod intenționat autorizarea oricărei
intervenții, dar înțelege și nu este supusă niciunei presiuni
în decizie, va oferi un refuz informat. Fundamentul
filosofic al acestei semnificații a CI are la bază premisa că
CI este o formă de protecție și de construcție a autonomiei
sau a alegerii auto-determinate a pacientului (Sandu, 2018).
Principiul justiției distributive este înțeles sub forma
distribuirii echitabile a riscurilor și a beneficiilor cercetării
(Ioan & Stângă, 2009). Dreptatea socială este considerată
ca fiind strict corelată cu binele public și beneficiența
socială (Beauchamp, 2016). Problema echității și a dreptății
sociale în cercetare vizează accesul echitabil la rezultatele
cunoașterii, dar și accesul echitabil la bunăstarea gene_ rată
de cunoaștere. O terapie inovatoare, dar foarte scumpă, în
domenii precum geriatria și longevitatea poate fi
considerată inechi_ tabilă, câtă vreme accesul la aceasta
este condiționat de un anumit nivel financiar. Cercetători
precum Caplan (1984) și Harris (20()5) arată că ar fi
echitabilă instituirea unei obligații de a participa la
cercetare a subiecților care, de exemplu, au beneficiat de
terapii rezultate în urma unor cercetări anterioare. Faptul că
beneficiezi de rezultatele eforturilor altor persoane care s-
au implicat anterior ca subiecți în cercetare îți creează o
obligație morală de a participa și tu la viitoarea dezvoltare a
cunoașterii în beneficiul altor persoane. O astfel de
abordare este însă respinsă pe baza faptului că o astfel de
obligație morală nu aparține individului, ci societății în
general (Wendler, 2017), întrucât binele avut în vedere de
un participant este cel public, fără a fi avut în vedere un
beneficiar particular, care să devină astfel responsabil
pentru binele primit. Pe de altă parte, accesul inegal la
resursele de cunoaștere, baze de date cu articole,
laboratoare performante etc. face ca decalajul între
producătorii de cunoaștere să devină o problemă etică
globală. Rămânerea în urmă a unor state în ceea ce privește
cercetarea cauzează dezavantaje sociale și în ceea ce
privește calitatea vieții locuitorilor din respectivele regiuni.
Politicile de acces deschis la rezultatele cercetării vizează
tocmai reducerea dezechilibrelor în accesul la resursele de
cunoaștere și o reală egalitate de șanse a cercetătorilor.
Principiul confidențialității subiecților și protecției datelor
are in vedere nedivulgarea informațiilor cu privire Ia
participanții Ia cercetare și caracterul anonim al informației
în prelucrarea datelor (Ioan & Stângă, 2009). Acest
principiu este limitat de interesul public. În situația în care
cercetătorul — de exemplu, cel din domeniul social - află
în cursul cercetării despre o situație cu risc iminent
PROIECTUL DE CERCETARE. REPERE ETICE Șl
METODOLOGICE | 225
pentru o altă persoană, are obligația de a face cunoscută
situația autorităților și, eventual, persoanei în stare de risc
(Unguru, 2018).
Interferențe etic-metodologice în designul cercetării
5)
O serie de autori fac distincția între moralitatea științifică,
de-
la
finită în sensul credințelor personale ale cercetătorului cu
privire la comportamentul corect în cercetare, și etica
cercetării, bazată de
pe sisteme de norme și standarde etice codificate (Baker,
2013;
ca
Herman, 2018), care duc la recunoașterea și exercitarea
responsași bilității cercetătorului. Paul Herman (2018)
introduce ideea de eu
științific (scientific self), care semnifică asumarea de către
cercetător a identității de rol și include abilitățile,
competențele și disponibilitățile. Includerea gradului de
asumare a eticii în identitatea de rol a cercetătorului face ca
etica să nu apară ca o reglementare supranormativă,
datorată recunoașterii potențialului vătămător al științei cel
puțin în arii precum cercetarea medicală și psihologică,
unde acesta a fost dovedit de experimente barbare pe
subiecți umani, cum sunt cele naziste, cele din Manciuria
etc. , ci ca o codificare a bunelor practici, care pornesc din
experiența cercetătorilor de vârf, care își exercită profesia
cu maxim de moralitate profesionalăștiințifică. Acești
cercetători își interiorizează valorile etice până la nivelul în
care devin o componentă a eului științific al respectivei
persoane. Un cercetător este integru, pentru că a interiorizat
valoarea integrității, propria judecată profesională
interzicându-i să facă abateri de la standardele de bună
practică în cercetare.
În acest sens, îmi face plăcere să relatez o primă întâlnire
cu etica profesională, manifestată sub forma moralității
profesionale a Profesorului Vasile Miftode, de la
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. În perioada în
care am studiat metodologia cercetării sociale cu Domnia
Sa, prin anii 1995-1996 — când în România necesitatea
unei etici a cercetării era extrem de puțin cunoscută si cu
atât mai puțin reglementată, țara noastră nefiind încă parte
semnatară a Convenției de la Oviedo —, Profesorul ne
explica faptul că experimentul sociologic, care implică
mase largi de participanți, nu este etic, întrucât nu ne putem
asigura de participarea voluntară a acestora — ceea ce în
limbajul eticii cercetării semnifică un viciu de obținere a
consimțământului informat, dacă nu lipsa completă a
acestuia. În opinia Domniei Sale, experimentele sociale ar
trebui înțelese mai degrabă ca analiză sociologică a
impactului modificării diferitelor politici publice sau
practici sociale în urma unor modificări legislative sau a
unor evenimente sociale, inclusiv dramatice. De asemenea,
Domnia Sa insista pe asigurarea participanților la cercetare
de caracterul anonim al acesteia, transferându-ne
competențe de redactare științifică a lucrărilor cu
respectarea dreptului la confidențialitate a persoanelor
intervievate.
Pornind de la construcția socială a identității profesionale a
cercetătorului, definită ca interiorizare a standardelor și
valorilor profesiei, inclusiv a celor etice, putem analiza
importanța propriilor opinii, credințe sau prejudecăți ale
acestuia în ceea ce privește validitatea și credibilitatea
cercetărilor. Presupozițiile cercetătorului pot influența
rezultatele. O serie de studii pot să aibă un caracter neetic
prin chiar scopul acestora sau natura particulară a
ipotezelor acestuia. Este considerată inacceptabilă
utilizarea instrumentelor științifice în studii care să
promoveze discriminarea, pornind de Ia criterii de gen,
rasă, vârstă, orientare sexuală etc. Acest argument ar trebui
să ducă, pe cale de consecință, la afirmarea caracterului
neetic al cercetărilor legate de îmbunătățirea artificială a
condiției umane (human enhancement) dincolo de limita la
care caracteristicile adăugate persoanelor îmbunătățite
generează în mod automat avantaje nete ale acestora față de
persoanele care nu au apelat/nu au putut apela la astfel de
practici. Echitatea în ceea ce privește accesul
226 | ANTONIO SANDU rez

in.
modiatice țilorla ecom• eptului
'onale a valorilor prop privește
fit/
PROIECTUL DE CERCETARE.
la rezultatele cercetării științifice, și mai ales la tehnologiile
rezultate, ridică o discuție complexă, care depășește cadrul
lucrării de față. Lipsa de transparență în privința
presupozițiilor care influențează cercetările, indiferent dacă
este vorba despre designul particular al cercetării sau
despre selectarea cu prioritate a anumitor rezultate care
sunt considerate favorabile — fapt de natură a conduce la
falsificarea rezultatelor — poate fi interpretată ca o formă
de fraudare a rezultatelor cercetării. O asemenea cercetare
va fundamenta ca și ipoteze, pe care va încerca să le
demonstreze, anumite considerente pe care cercetătorul nu
le va analiza cu imparțialitate și neutralitate axiologică. O
astfel de eroare se poate constitui întrun adevărat viciu al
multor cercetări în domeniul social, întrucât pornește de la
intenția de a scoate în evidență supremația unei poziții
prestabilite ideologic, prin pseudocercetări în care în
general se confundă practica verificării unor ipoteze cu
demonstrarea cu orice preț a validității acestora, ceea ce va
conduce la o cercetare lipsită de neutralitate axiologică
(Sandu, 2018, 2019). Un exemplu cu privire la abordarea
implicațiilor etice ale cercetărilor partizane este prezentat
de Rajan Hamsa (2018), pornind de la cele feministe care
au la bază presupoziția supremației unui model cultural —
cel din nordul Statelor Unite — în ceea ce privește
respectul față de drepturile femeilor, față de celelalte
modele culturale existente. Cercetătorii implicați în
programe de cercetare influențate ideologic - de multe ori
de tipul cercetării-acțiune - ar trebui să adere la o serie de
principii precum: distanțarea față de valorile proprii, aflate
în conflict cu valorile locale, ce ar putea constitui o
derogare de la neutralitatea axiologică, descoperirea
punctelor comune între modelul cultural al cercetătorului și
cel al persoanei investigate și constituirea relației eventuale
a intervenției psihosociale, pornind de la aceste puncte
comune, lipsa de coerciție și stigmatizare a comunităților
vulnerabile, acceptarea dialogului, ca fiind transformațional
pentru ambele părți implicate, acceptarea faptului că niciun
model
cultural nu este complet corect sau greșit în totalitate
(Rajan, 2018).
O cercetare cu pretenția neutralității axiologice ar trebui să
analizeze fenomenul studiat din toate punctele de vedere,
inclusiv
din cele care contrazic ipoteza de cercetare. Un bun
rezumat (re-
view) al literaturii reprezintă o premiză excelentă pentru
elimina-
rea riscurilor de deformare a datelor pornind de la
presupozițiile
cercetătorului, dar doar onestitatea acestuia trebuie să fie
garanția
că datele și interpretarea acestora nu sunt deformate, prin
omisiu-
ne sau subevaluare, respectiv prin adăugarea unor date
fictive care
să sprijine ipotezele cercetătorului. O serie de cercetări de
factură construcționistă (Gergen, 2001) își asumă faptul că
neutralitatea
axiologică, cea epistemică și obiectivitatea științifică nu pot
fi abso-
Iute, afirmând deschis faptul că opiniile cercetătorilor
influențează
rezultatele. Modul de construcție a instrumentelor,
particularitățile
lingvistice și expresive existente în cadrul acestora, ordinea
în care
sunt formulate, persistența interogativă și, nu în ultimul
rând, aten-
ția acordată unora sau altora dintre datele analizate și a
posibilelor
corelații nealeatorii sunt influențate de valorile, credințele,
opiniile
sau opțiunile cercetătorilor, în diferite grade. Cercetările
calitative,
exploratorii sunt cele mai încărcate de putere hermeneutică,
cer-
cetătorul aplicând asupra datelor o grilă semiotică și un
demers
hermeneutic. În acest caz, opiniile individuale și modul în
care ar
putea ele să influențeze rezultatele sunt clar exprimate în
proiectul
de cercetare (Sandu, 2018).
Este deosebit de importantă includerea în rezumatul
literaturii
de specialitate a lucrărilor care au stat la baza elaborării
propunerii
de cercetare, precum și a modului în care articolele
menționate influențează respectiva cercetare (Sandu, 2019).
O cercetare ar trebui să se plaseze în continuare sau în
opoziție cu una sau mai multe re-
zultate existente în lucrări din literatură, iar această
poziționare să
'den fle
PROIECTUL DE CERCETARE. METODOLOGICE |
229
fie evidentă din rezumatul literaturii (Baumeister & Leary,
1997). Etapa rezumatului (review-ului) de literatură este ea
însăși una de analiză critică. Prin sinteza realizată se
exprimă poziționarea teoretică față de lucrările consultate
(Journal of Young Investigators,
2005).
În situația derulării unor cercetări care implică subiecți
umani și mai ales grupuri vulnerabile, ar trebui să ia în
discuție modalitatea de obținere a consimțământului
informat (Wy, 2009) și perspectivele etice luate în seamă în
elaborarea cercetării. Literatura de specialitate arată
necesitatea unei reflecții etice, atunci când cercetarea
implică populații vulnerabile. Un astfel de exemplu îl
constituie dilemele etice apărute în investigarea de tip
etnografic prin metoda istoriei orale, prezentat de Riseman
Noah (2018), cu referire la studii efectuate pe veterani care
relatau despre abuzuri, inclusiv de natură sexuală, pe care
le-au suferit sau produs. Autorul arată că trebuie analizate
implicațiile sociale, politice, culturale, dar și personale
pentru subiect ale prezentării unor astfel de subiecte, când
protecția participanților poate trece înaintea nevoii de
cunoaștere referitoare la fenomenul social studiat. Se
accentuează importanța respectului dreptului persoanelor
intervievate de a nu refuza să relateze astfel de situații și se
subliniază necesitatea adaptării interviurilor pentru a evita
confruntarea participanților cu linii interogative
inacceptabile pentru aceștia. În astfel de cazuri, când
cercetarea poate ajunge la narațiuni cu privire la fapte sau
situații care presupun o stare sporită de disconfort, dar și
posibile urmări, inclusiv de natură penală, cercetătorul nu
poate continua interviul fără un consimțământ prealabil
pentru continuarea investigației pe tema respectivă, cu
informarea clară asupra limitelor confidențialității și a
dreptului de a se retrage din cercetare sau de a refuza să
răspundă la anumite întrebări, chiar dacă un consimțământ
general 230 | ANTONIO SANDU
nici cercetătorul și nici subiectul nu cunoșteau direcția în
care se va cerce îndrepta interviul. Această particularitate a
cercetărilor bazate pe se înc interviuri nestructurate, istorii
orale sau metodologii narative de obse a nu putea cunoaște
dinainte toate riscurile la care se supun parti- cadre cipanții
trebuie atent analizată în momentul obținerii avizului etic,
legăt riscurile apariției unor situații profund dezagreabile
pentru parti- (ICM cipanți fiind estimate pornind de la
natura temei și implicarea sau vul st neimplicarea unor
persoane aparținând unor categorii de persoane tări —
vulnerabile. Chiar dacă avizul etic a fost obținut, este de
datoria parti cercetătorului să mențină activă reflecția de
natură etică asupra etc. metodologiei utilizate și să o
adapteze în funcție de circumstanțele terior din teren.
avea
O eroare cu implicații etice o reprezintă fabricarea
ipotezelor a re sau stabilirea acestora postfactum. Din
dorința de a nu distorsiona colul datele, mai ales în cazul în
care acestea nu susțin ipoteza inițială, 2016 unii cercetători
modifică ipoteza inițială într-una care să fie sau cel a pub
puțin să pară a fi susținută de datele rezultate. Atunci când
cerceta- ipote rea se bazează pe ipoteze este posibilă
analiza variabilelor implicate ale m și existența unui control
asupra cercetării, care să ofere validitate și încredere că
relația dintre variabile este una de reală dependență a vii
cauzală și nu o pură coincidență relevată statistic. Altfel
spus, exis- rii de tă posibilitatea ca două variabile să se
coreleze statistic, dar să nu proie existe o reală dependență
cauzală între cele două. Există și situația tate cercetărilor
exploratorii, care nu pornesc de la teorii consistente, ce
acce urmează a se verifica pe baza unor consecințe ce sunt
transformate an în ipoteze ale studiului. Astfel de cercetări
exploratorii urmăresc publi obținerea cât mai multor date
empirice relevante și stabilirea unor pos posibile corelații
între acestea, care să poată fi puse Ia baza unor nați teorii
ce au caracter de ipoteză pentru cercetări viitoare.
O practică care asigură transparența activității de cercetare
0 2141 constituie cea a înregistrării în registre
naționale specializate pe cercetările biomedicale de tip
experiment clinic (trial clinic). Nu se încadrează în cadrul
obligației înregistrării acele cercetări pur observaționale,
precum și cele care au în vedere comportamentul cadrelor
medicale, în ipoteza în care acest comportament nu este în
legătură cu activitatea de îngrijire efectivă și nu are scop
terapeutic (ICMJE, n.d., cit. în Sandu, 2018). Persoanele
interesate de respectivul studiu pot consulta în baza de date
rezultatele respectivei cercetări - datele brute obținute - dar
și informații cu privire la selecția participanților,
consimțământul informat, avizul comisiei de etică etc.
Înregistrarea cercetărilor clinice poate fi făcută prospectiv,
anterior momentului înrolării primului subiect în cercetare,
ori poate avea loc retrospectiv, dar în tot cazul anterior
publicării efective a rezultatelor, însă uneori se acceptă
chiar și după trimiterea articolului spre evaluare de un
jurnal în scopul publicării (Wareham, 2016). Înregistrarea
retrospectivă facilitează, însă, practica neetică a publicării
selective a rezultatelor și eliminarea celor care nu susțin
ipotezele studiului sau a celor care arată efecte adverse sau
nocive ale medicamentului sau practicii terapeutice etc.
(Sandu, 2018).
O obligație similară orientată spre asigurarea transparenței
și a vizibilității cercetării o constituie obligația pe care o au
directorii de proiecte finanțate din fonduri publice de a
publica pe site-ul proiectului cel puțin obiectivele,
metodele și trimiteri către rezultate sub forma articolelor
publicate, de preferință în regim open acces (Sandu, 2018).
O obligație de transparență similară apare în anumite state
cu privire la tezele de doctorat, care trebuie făcute publice
fie prin publicarea sub formă de articole sau volum, fie prin
postarea pe un site al Universității sau într-o arhivă
electronică națională.
Prezentăm in continuare un studiu de caz adaptat după
cazul COPE nr. 18-06 din 2018 discutat de către Commitee
of Publication Ethics (COPE): un jurnal medical primește o
scrisoare de la cititori, care atrage atenția asupra
posibilității ca într-un ar.
ticol deja publicat, bazat pe un trial clinic înregistrat
retrospectiv, să fi apărut date prezentate trunchiat,
menținându-se exclusiv cele
care susțineau ipotezele cercetării. Comparând datele brute
din în_
registrarea proiectului cu cele publicate în registrul în care
a fost ra-
portat studiul clinic, membrii comitetului editorial al
jurnalului au
constatat existența erorii semnalate de cititor. Autorul a
recunoscut
greșeala, considerând-o o eroare involuntară. În această
situație, jurnalul putea veni cu una din următoarele soluții:
retragerea arti-
colului; publicarea unei corecții substanțiale din partea
autorului,
care să arate explicit existența unor erori în procedura de
cercetare
și o violare a protocolului de cercetare; publicarea unui
articol critic
referitor la cercetarea considerată eronată și, în general, la
cercetă-
rile eronate. Indiferent de soluția aleasă, datele rămân în
domeniul
public și pot influența cercetări ulterioare. Publicarea unor
date negative certe este mai valoroasă decât publicarea
selectivă a unor
date pozitive (COPE, 2018a; Sandu, 2018).
Evaluarea etică a proiectului de cercetare.
Rolul comisiilor de etică a cercetării
În cazul în care demersul de cercetare implică participarea
unor
subiecți umani, este necesar ca înaintea implementării
proiectului
să existe o reflecție de natură etică cu privire la riscurile
asumate
de aceștia, raportul risc-beneficii adus de cercetare și
metodele de
diminuare sau eliminare a riscurilor. Proiectul de cercetare,
ală-
turi de o descriere mai pe larg a efectelor menționate,
precum și a riscurilor și beneficiilor, a manierei de obținere
a consimțământului informat, va constitui obiectul unei
evaluări separate făcută
de o comisie de etică (research ethics committee sau
institutional Info
review board), care va trebui să se pronunțe cu privire Ia
utilitatea

fost h
ea artis orului, ratare Icritic rcetăeniul r date unor
Ulłor
ate ede
neficiarii ar putea fi supuși (Sandu, 2018).
Avizul (acordul) etic este parte componentă a procesului de
cercetare, obținerea acestuia având ca scop protecția
participanților, cărora ar trebui să li se ofere suficiente
detalii pentru a fi capabili să ia decizii informate și
autonome (Nursing Times, 2011). Cercetătorii au obligația
să asigure respectarea demnității, drepturilor, siguranței și
bunăstării acestora. Aceasta reprezintă o condiție
obligatorie în statele care au semnat Convenția de la
Oviedo (Imperial College Research Ethics Committee,
n.d.). În România, cu toate că aceasta este semnatară a
Convenției de la Oviedo, obținerea avizului etic este
obligatorie în cercetările biomedicale și psihologice, însă
este amânată (în mod nejustificat, din punctul nostru de
vedere) implementarea sa în materia cercetărilor sociale și
economice (Sandu, 2018).
Comisiile de etică sunt constituite din grupuri
multidisciplinare de persoane, reunite în scopul de a
contribui la susținerea comportamentului etic în domeniile
reprezentate. Printre sarcinile ce revin comisiilor de etică
sunt: evaluarea, monitorizarea și controlul proceselor
decizionale, a metodologiilor de desfășurare a activității și
a caracterului etic al practicilor desfășurate. Comisiile de
etică au menirea de a îmbunătăți climatul etic și
competențele etice existente la nivelul organizației. În
responsabilitatea comisiilor de etică intră promovarea unor
politici de cercetare echitabile, care să contribuie la
maximizarea bunăstării și promovarea drepturilor
participanților, supervizarea condițiilor formale și a
instrumentelor de cercetare, a eventualelor dileme etice sau
probleme de natură etică ce pot apărea pe parcursul
cercetării, verificarea conținutului formularelor și a
procedurilor de obținere a consimțământului informat,
verificarea modului în care se urmărește înțelegerea
completă și corectă de către participant a informațiilor
primite și voluntarietatea acestuia, menținerea echilibrului
între valoarea
presupusă a cercetării și a rezultatelor și riscurilor la care
sunt su_ puși subiecții, expertiza etică sub forma
contribuțiilor la elabora-
rea politicilor de etică instituțională, a codurilor de etică
(Sandu & Frunză, 2018). Abordări diferite ale activității
comisiilor de etică
aduc în discuție caracterul atât pozitiv, cât și negativ al
practicilor
unor astfel de comisii. Verweij, Brom, și Huibers (2000)
enunță următoarele roluri ale comisiilor de etică:
motivarea adoptării unei reflecții etice în organizație;
oferirea de sprijin în decizie;
demistificarea eticii - în sensul aducerii eticii la înțelegerea
comună a profesioniștilor în practica lor zilnică;
— asigurarea „confortului" dezbaterilor morale — prin
respec-
tarea opiniilor participanților la dezbatere, încurajarea la
exprimare și asigurarea confidențialității dezbaterii;
oferirea de exemple de deliberare morală;
organizarea eficace a dezbaterilor și evaluărilor etice
(Verweij, Brom, & Huibers, 2000).
Autorii menționați mai sus pun în discuție fiecare dintre
aceste
valori, arătând și limitele unei astfel de comisii de etică în
asigura-
rea dezbaterii problemelor etice în organizație. Atribuind în
totalitate comisiei de etică rolul de facilitator, evaluator,
determinant
al reflecției etice în relație cu profesionistul, acesta din
urmă va fi tentat să se distanțeze de responsabilitatea
proprie ca agent moral (Sandu & Frunză, 2018). Pentru o
corectă evaluare din perspectivă etică a proiectului,
metodologia acestuia trebuie să fie cât mai clar evidențiată,
incluzându-se alături metodele și tehnicile ce vor fi utilizate
și instrumentele de cercetare, de tip ghidul de interviU,
ghidul de chestionar etc., particularizându-se pentru
cercetarea respectivă metodologia standard expusă în
proiectul inițial (Sandu, 2018, 2019). Designul proiectului
va cuprinde informații cu privire tiv

ție;
țelegerea
respec.
jarca la
etic
acăte
PROIECTUL DE CERCETARE. REPERE ETICE Șl
METODOLOGICE | 235
la: materialele necesare pentru cercetare, subiecții care vor
fi implicați în cercetare (eșantion), locurile în care se va
realiza cercetarea, metodologiile de colectare a datelor,
controlul cercetării (validitate), limitele, consecvența,
coerența, metodele de analiză a datelor și de interpretare a
acestora. Este deosebit de importantă pentru evaluarea etică
corecta și completa explicitare a semnificației și a limitelor
proiectului. Va fi prezentat modul în care se va dezvolta
cunoașterea științifică în aria de cercetare și ce deschideri
vor putea fi explorate prin cercetări viitoare (Chapin, 2004:
64, cit. în Sandu, 2018). În descrierea proiectului vor fi
incluse informații cu privire la diseminarea rezultatelor
cercetării și, de asemenea, se va argumenta calificarea
cercetătorilor pentru a realiza proiectul.
Unul dintre cele mai importante roluri ale expertului etician
din cadrul comisiilor de etică existente la nivelul
organizației de cercetare îl reprezintă evaluarea, auditarea
climatului etic organizațional și a proiectelor de cercetare.
Auditul de etică a cercetării poate fi intern, periodic,
realizat de expertul etician sau de consilierul de etică, și
extern, realizat — de exemplu — în cadrul unor evaluări
periodice pentru acreditarea instituției de educație și
cercetare. Evaluarea dezvoltării climatului etic și a unei
culturi organizaționale bazată pe valori și principii etice se
poate realiza prin intermediul auditului de etică. Tatiana
Agheorghesei (2011) definește auditul de etică ca fiind un
instrument de evaluare a gradului în care standardele etice
influențează luarea deciziilor la nivel individual și
organizațional, permițând evaluarea sistematică și a
performanțelor obținute în domeniile eticii de către
organizație (Sandu, 2014). Prin realizarea unui audit de
etică sunt puse în evidență structura sistemului de valori
care operează efectiv la nivelul organizației, atât cele
manifeste, cât și cele latente. De asemenea, avem în vedere
realizarea unui audit de etică al programelor de cercetare
desfășurate de organizație, care să respecte cel puțin
principiile beneficienței, non-vătămării, al respectului față
pot de autonomia beneficiarilor, al dreptății și echității. În
plus față de aceste principii, preferăm să audităm
programele unei organizații a ști din perspectiva
responsabilității sociale a organizației, asumată În
implementarea proiectului, a non-discriminării și a
tratamentului egal, a accesibilității programului inclusiv
pentru populațiile vulnerabile și defavorizate; a
transparenței în selecția beneficiarilor și implementarea
proiectului; a egalității de șanse și oportunității atât pentru
beneficiari, cât și pentru staff-ul proiectului (Sandu, 2017).
Comisiile de etică ar trebui să refuze să acorde avizul unor
cer- terea cetări a căror scop este vădit discriminatoriu ori
care prin scopul tem propus aduc atingere demnității ființei
umane sau umanității ca întreg. Obiectivele științifice
trebuie să fie clare și acceptabile din punct de vedere etic și
legal. O serie de cercetări pot avea ca scop dezvoltarea
cunoașterii în domenii de frontieră, dar care prin rezultatele
obținute pot genera inegalități sociale majore sau daune
ireversibile naturii ori speciei umane. În acest sens,
cercetările referitoare la clonarea umană sunt interzise prin
acorduri internaționale. Astfel, s-a dezvoltat o întreagă
ramură a eticii cercetării care vizează evaluarea etică a
tehnologiei, comisiile de etică a cercetării si cele de
bioetică fiind chemate să reflecteze cu privire la caracterul
etic al rezultatelor și la implicațiile acestora.
valoarea cercetării — o cercetare a cărei contribuție la
dezvoltarea cunoașterii este incertă ridică problema
acceptabilității riscurilor eventualelor suferințe sau a
disconfortului la care sunt supuși participanții. Membrii
comisiei de etică trebuie să reflecteze cu privire la raportul
beneficiență versus potențial vătămător implicat de
cercetare, iar pentru a acorda avizul trebuie să fie clară
valoarea cercetării.
Analiza valorii cercetării din perspectiva alocării resurselor
este mai degrabă de competența evaluatorilor științifici ai
acesteia, care
PROIECTUL DE CERCETARE. MEȚODOLOGICE |
237
pot integra mai ușor cercetarea în obiectivele de cunoaștere
stabilite prin politicile de cercetare. Stabilirea unor politici
de dezvoltare a științei pornind de la utilitatea imediată a
acesteia poate cauza dezechilibre pe termen lung cu
consecințe greu de stabilit. Politicile de dezvoltare a
cunoașterii ar trebui ele însele auditate din punct de vedere
etic. Nefinanțarea sau insuficienta finanțare a unor
programe de cercetare în domeniile sociale și umaniste
poate duce la o tehnologizare excesivă a societății, cu
posibile implicații asupra dezumanizării sale. Caracterul
provocator pe care îl are cunoașterea nu trebuie să fie
confundat cu excepționalismul în alegerea temelor de
cercetare (Sandu, 2018).
problemele sau dileme etice ridicate — o problemă etică
reprezintă o încălcare reală sau posibilă a normelor sau
standardelor etice, cum ar fi conflictul de interese,
plagiatul, falsificarea datelor etc. O dilemă etică se referă la
o situație în care este necesară o alegere între două soluții
de valori etice egale, dar opuse, cum ar fi în cazul evaluării
unei propuneri de cercetare cu valoare științifică ridicată,
dar și cu riscuri mari pentru beneficiari. Eventualele
conflicte de interese, inclusiv cele ce s-ar putea manifesta
la nivelul echipei de implementare, dar și a celor de la
nivelul instituțiilor implicate, pot apărea la nivelul echipei
implementatoare, a partenerilor, a finanțatorilor (Sandu,
2018).
validitatea științifică a rezultatelor - validitatea datelor și a
rezultatelor poate fi evidențiată printr-un design plauzibil al
cercetării. Referitor la designul cercetării, acesta este
necesar să fie plauzibil, onestitatea constituind o valoare
etică importantă pentru domeniul cercetării sociale. În
cadrul științific prezent, teoriile care au numeroși adepți vor
avea tendința de a se constitui într-un mainstream științific,
pentru ca apoi, prin utilizarea instrumentul denumit
control colegial” sau „evaluare colegială", să ajungă
efectiv să dicteze asupra rezultatelor, și nu exclusiv asupra
metodei. Metodologia însăși este o componentă a
corpusului teoretic al unei paradigme, astfel încât controlul
metodologic instituie un adevărat control al temelor
cercetării și, ca urmare, asupra rezultatelor, raționalizând ce
se consideră a fi sau nu științific. Adevărul științific
dobândește caracterul unui construct social. Validitatea
aduce și aceasta în prim atenție o problemă de etică, în
legătură cu potențialul manipulator al cercetării sociale
(Sandu, 2018).
implicații pentru participanți — se are în vedere analiza
metodologiei, pentru a se vedea ce presupune participarea
efectivă a subiecților implicați în cercetare, durata,
caracterul anonim, precum și protecția datelor
participanților la cercetare, caracterul voluntar al
participării la cercetare, anumite beneficii directe, fără a
exclude stimulentele materiale și/sau financiare a celor care
iau parte la cercetare, necesitatea foIosirii unor strategii de
inducere în eroare a participanților referitor la scopurile
adevărate ale cercetării, determinarea riscurilor
participanților la cercetare, metode de diminuare a riscului,
care sunt limitele participării subiecților umani la cercetare
și menționarea posibilității de retragere a lor în orice
moment, selectarea subiecților participanți la cercetare,
ceea ce include metode de selecție a eșantionului sau a
lotului de participanți, existența sau inexistența grupului
martor, criteriile în funcție de care se face selecția și de
includere sau excludere din eșantion, folosirea efectului
placebo în situația grupului martor pentru experimente
clinice, lipsa metodelor alternative de cercetare, care să nu
presupună participarea subiecților umani (Sandu, 2018),
valabilă în cazul cercetărilor clinice și a testelor pentru
medicamente sau tehnologii să
PROIECTUL DE CERCETARE. REPERE ETICE
METODOLOGICE | 239
medicale. O serie de autori arată că în analiza efectuată de
comisiile de etică a cercetării, în cadrul proiectelor în a
căror
cercetare sunt vizate problematici sociale, care trebuie să
țină
Și,ca cont de mai mute grupuri de interes (stakeholderi),
impii-
afi car carea și colaborarea dintre aceștia ar trebui evaluată
separat (Slack, Wilkinson, Salzwedel, & Ndebele, 2018).
inp utilizarea consimțământului informat, grija față de
partici-
țialul manipulator panți, în special față de cei proveniți
din categorii vulnerabile - se analizează procedura de
obținere a consimțămân-
vedere tului informat, precum și protocoalele de cercetare,
pentru a se vedea în ce manieră s-a respectat obligația de a
informa
e participareaefec- subiecții cercetării, asigurarea
validității consimțământului.
durata, caracterul De asemenea, se are în vedere
strategia de protecție a subiecților și abordarea eventualelor
vătămări produse prin
cercetare, anumite cercetare, precum și a metodelor de
reparare sau compensa-
tele materiale și/sau re avute în vedere. Respectul
autonomiei indivizilor partici-
are, necesitatea fo• panți la cercetare, ca valoare unanim
acceptată, este corelat
a participanților cu utilizarea consimțământului
informat (Ioan & Stângă, 2009).
ării, determinarea alte aspectele etice care intervin în
cercetare — este avută în
etode de vedere, spre exemplu: utilizarea materialului
genetic sau a altor produse biologice umane, a embrionilor
umani, a țesuturilor/celulelor fetale umane, a celulelor stem
embrionare umane, procesarea informațiilor genetice,
studiul pe anima-
le, alte aspecte etice care pot interveni (Sandu, 2018).
Concluzii
Conduita neetică în cercetare poate să se bazeze pe fraudă
deliberată, dar se pot întâlni și erori oneste, de care
240 | ANTONIO SANDU
remarcându-se, printre care cele mai frecvente: publicarea
unor lucrări de calitate îndoielnică, neglijență și
superficialitate în elabo_ rarea proiectului și desfășurarea
cercetării, în utilizarea proceduri_ lor de cercetare, în
sintetizarea și elaborarea aparatului critic și în t online
consulta indicarea surselor, erori necorectate etc.
Bibliografie
În rezumat Agheorghes
Proiectul de cercetare implică o serie de etape, de la cea de
România.• Edi planificare până la cea de diseminare a
rezultatelor, fiecare dintre Baker, R. B. ( acestea având
propriile exigențe de natură etică. Principiul bene-
ethicsfrom the co ficienței, non-maleficienței, al respectului
față de autonomie și al Oxford Baumeister,
Universi
echității pot fi considerate ca fundamentele etice ale
practicii ori- reviews. Review cărei cercetări, mai ales
atunci când aceasta vizează subiecți umani. 1089-
2680.1.3.31 O serie de alte principii, printre care cel mai
important este cel al Beauchamp, integrității cercetătorului,
se impun a fi respectate pentru a asigura ethics. In E. N.
încrederea comunității academice în rezultatele cercetării,
proiec- Disponibil la h tul de cercetare putând astfel
contribui în mod real la dezvoltarea Beauchamp,
cunoașterii într-o anumită arie a acesteia. ethics (5th ed.).
Beauchamp, of informed co Acknowledgement W. T.
Reich (Ed.
SUA: Simon și
La baza prezentului capitol se află materialul elaborat
pentru atelierul Elemente etice implicate de propunerea de
cercetare, și bionledicalCaplan, A prezentat în cadrul seriei
de workshopuri realizate de autor în ca- Isponibil re drul
proiectului „Etică și integritate academică de excepție în
cercetarea științifică și actul didactic"; implementator:
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu sprijin
financiar din partea FD12018, Domeniul 5, Îmbunătățirea
calității activității didactice, inclusiv a respectării
deontologiei și eticii academice. cod proiect: CNFIS-FD1-
2018-0545.

Etica în practica cercetării clinice pe subiecți umani în 6

țări europene din fostul bloc comunist
Ana Voichița Tebeanu, George Florian Macarie
Introducere
Argument
Cercetarea medicală care implică subiecți umani a fost de
zeci de ani un motiv de dezbatere etică. Oamenii de știință
și cercetătoni din domeniul medical realizează din ce in ce
mai mult necesltatea fundamentării cercetării pe
fundamente etice (Benatar & Singer, 2000). Ca exemplu.
putem menționa trimiterea propuneril de cercetare sau a
unei lucrări științifice către o conusłe de evaluare
instituțională sau către un comitet cu funcții similare,
impactul potențial al conflictelor de interese financiare
asupra cercetărn biomedicale. formularea corectă și
furmzarea documentelor de consjrnțâmânt informat,
asigurarea voluntariatului și a noncoerciției la parucjpanțij
la cercetare, În specłal Ia persoanele și grupunle
vulnerabile; așa mai departe.
Progresul medical al secolului XX a venit Împreună cu o
dezvoltare expansjvă a conceptului de drepturi ale omului
Aceste progrese
246 | ANA VOICHIȚA ȚEBEANU, GEORGE FLORIAN
MACARIE
au condus la diferite coduri de etică care se aplică în
arit rea în disciplinele științifice. În special progresul
medical se b pe cercetarea care trebuie să se bazeze, măcar
în parte, pe azează și mentele care implică subiecți umani
— așa încât trebuie exercitată o prudență deosebită în
desfășurarea studiilor care pot afecta inte_ gritatea,
demnitatea și bunăstarea participanților (Rohrich, 2007).
Având în vedere problema actuală, creșterea cunoștințelor
și in_ tig cluderea aspectelor etice în cercetarea medicală pe
subiecții umani, in nu există o evaluare sistematică privind
menționarea cerințelor pe etice și/sau modul în care acestea
sunt abordate în studiile clinice efectuate în fostele țări
comuniste europene, unele dintre acestea fiind acum țări
membre ale Uniunii Europene. bil
În spațiul european, în ultima jumătate a secolului,
principalele surse de orientare privind comportamentul etic
în cercetarea clinică au fost Codul de la Nuremberg (1949),
Declarația de la Helsinki (Asociația Medicală Mondială,
1964), Raportul Belmont (1979), Orientările etice
internaționale pentru cercetarea bio- a medicală care
implică subiecți umani - The International Ethical
Guidelines for Biomedical Research Involving Human
Subjects
(Consiliul pentru Organizațiile Internaționale de Științe
Medicale, 1993) - și documente similare, precum Ghidul
pentru bune practici în clinice pentru trial-uri pe produsele
farmaceutice - The Guidelines for Good Clinical Practice
for Trials on Pharmaceutical Products (Organizația
Mondială a Sănătății, 1995), Convenția asupra
Drepturilor Omului și Biomedicină - The Convention on
Human Rights and Biomedicine - (Consiliul Europei, 1996)
și Orientările și
Recomandările pentru Comitetele Etice Europene - Ihe
Guidelines and Recommendations for European Ethics
Committees (Forumul European pentru Bune Practici
Clinice, 1997).
Fiecare dintre aceste documente poate evidenția anumite
aspecte sau trăsături care nu au fost abordate suficient în
documentele

ințelor
ea diile dintre
ui, princip in cercetn clarația de la rtul Belmont rcetarea
bio• tional Ethld man Subjó
(Oci
bunepra w'deliŕ
Prodlľă tical ETICA IN PRACTICA
CERCETĂRII CLINICE PF SUBIECȚI UMANI ÎN 6
ȚĂRI EUROPENE... | 247
anterioare, sau aplică principiile enunțate în codurile
anterioare pentru anumite categorii de persoane sau
activități; sau au fost pur și simplu redactate ca răspuns la
evenimentele specifice și pentru a evita scandalurile
viitoare (Levine, 1994; Vanderpool, 1996) și astfel se
contrazic uneori în mai multe aspecte. Teoreticienii au
descoperit astfel că lipsește un cadru etic universal aplicabil
și că investigatorii, membrii IRB (Institutional Review
Board - comisie etică instituțională), finanțatorii și alții nu
dispun de îndrumări coerente pentru a determina dacă
protocoalele specifice de cercetare clinică sunt etice sau nu
(Emanuel, Wendler, & Grady, 2000).
Emanuel, Wendler, și Grady (2000) propune 7 cerințe,
aplicabile în orice cercetare medicală, care oferă un cadru
sistematic și coerent pentru a determina dacă cercetarea
clinică este etică:
l. Cercetarea trebuie să aibă valoare; adică trebuie să aibă
potențialul de a îmbunătăți sănătatea sau cunoașterea.
2. Trebuie să aibă o rigurozitate metodologică
suficientă pentru a face ca rezultatele cercetării să fie
valabile științific.
3. Participanții la cercetare ar trebui selectați astfel
încât riscurile de participare la studiile de cercetare și
beneficiile potențiale ale cunoștințelor dobândite din
cercetare să fie distribuite echitabil între grupuri.
4. Beneficiul potențial pentru societate al rezultatelor
cercetării ar trebui să depășească riscurile, iar riscurile
pentru individ sunt minimizate.
5. Cercetarea este revizuită și aprobată de un organism
independent.
6. Consimțământul este informat și voluntar și poate fi
retras în orice moment.
7. Respectarea subiecților potențiali și a celor deja
înscriși — se protejează viața privată a participanților și se
monitorizează bunăstarea lor.

248 | ANA VOICHIȚA TEBEANU, GEORGE FLORIAN

MACARIE
Problematica
Acest cadru de principii și criterii de referință este
complex, deoarece evaluarea etică a cercetării clinice este
de obicei un efort complex. Un principiu etic unic este
rareori absolut; cele mai multe situații implică principii
multiple (Nagel, 1979; Richardson, 1990; Temkin, 1993).
În consecință, diferitele principii și repere vor concura și
trebuie să fie echilibrate unul în raport cu celălalt un proces
care necesită, în mod inevitabil, judecată (Daniels et al.,
2000). Într-o ordine logică, aceste principii și criterii de
referință trebuie specificate în mod clar, înainte de punerea
în funcțiune a unui mecanism de constrângere despre, de
exemplu, evitarea fraudelor, conflictul de interese,
coerciția, stimularea nejustificată (undue inducement în
engleză), pierderea aspectului privat al vieții participanților
la cercetare, pierderea confidențialității datelor și așa mai
departe.
În acest moment, aflăm că „nu este clar dacă sistemul
actual de supervizare a cercetării pe subiecți umani în țările
post-comuniste din Europa Centrală și de Est și din Asia
Centrală oferă o evaluare adecvată a protocoalelor de
cercetare. Aceste țări se află în diferite stadii de dezvoltare
din punctul de vedere al capacității lor de a proteja
participanții la cercetare, și lipsesc informații despre
posibilele deficiențe procedurale și structurale în evaluarea
și supervizarea subiecților umani. Există, de asemenea,
puține date privind eficiența și eficacitatea sistemelor de
reglementare existente în protejarea drepturilor și siguranței
participanților la cercetare. De exemplu, un scurt sondaj
trimis în 2000 către cercetătorii din Albania, Bulgaria,
Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia,
România, Rusia și Ucraina a arătat că majoritatea țărilor au
structuri și comitete funcționale de evaluare [REC- research
ethics committees] sau consiliile de evaluare instituțională
[IRB

ort cu celălalt anielsetal, erii de referință a in funcțiunea lu,

evitarea fra. a nejustificată privat al vieții
•tății datelor și
'stemul actual e post-comu• ntrală oferi o
al
•• des• formații
date
puține4 tare .etr
3, ETICA IN PRACTICA CERCETĂRII
CLINICE PE SUBIECȚI ÎN 6 EUROPENE... | 249
- institutional review boards]) pentru a evalua cercetarea
clinică, dar (același sondaj) a furnizat puține informații cu
privire la eficiența acestor comitete” (Coker & McKee,
2001).
În ceea ce privește România putem menționa faptul că
dezvoltarea REC la nivel național (alinierea la normele
Uniunii Europene) si Ia nivel local și instituțional
(universități, departamente și centre de cercetare
independente afiliate universităților, instituții private de
cercetare, spitale de stat și private) este în continuă creștere,
la fel ca și transparența procedurilor legate de revizuirea și
aprobarea protocoalelor de cercetare (disponibilitatea
documentelor necesare și a formularelor-tip pe paginile de
internet respective) și disponibilitatea cercetătorilor de a se
conforma acestor cerințe relativ noi. Câteva exemple
pozitive privind îmbunătățirea procedurilor de asigurare a
unui protocol de cercetare etică pot fi găsite la
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din
Iași, la Universitatea din București sau la Universitatea de
Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.
Cu toate acestea, nu suntem la curent în acest moment
despre o evaluare sistematică cuprinzătoare a gradului de
aplecare a autorilor și cercetătorilor asupra eticii în studiile
clinice în toate domeniile medicale din fostele țări
comuniste din Europa și din republicile din fosta Uniune
Sovietică, cu excepția unui studiu privind politicile
editoriale ale unor reviste în manuscrisele cărora s-au
discutat unele norme etice specifice pentru desfășurarea
cercetării în sănătate mintală în România în perioada 2007-
2012 (Loue & Chiscop, 2014). De exemplu, participanții la
cercetare din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare
prezintă o înțelegere variabilă a elementelor-cheie din
formularul de consimțământ informat (dacă sunt prezentate
înainte de inițierea studiului), incluzând aici scopul
cercetării și riscurile ei (Mandava, Pace, Campbell,
Emanuel, & Grady, 2012). Deși există un acord larg cu
privire la faptul că toți adulții
250 | ANA VOICHIȚA ȚEBEANU, GEORGE FLORIAN
MACARIE
competenți ar trebui să își dea consimțământul în
cunoștință de cauză pentru participarea la cercetare, nu
există mențiuni despre studii în care o analiză sistematizată
a procentului de menționare a formularelor de
consimțământ informat (scrierea și utilizarea lor efectivă)
să se facă cu referire la țările post-comuniste din Europa.
De asemenea, am găsit un studiu cros-secțional al unui
eșantion de conveniență de 135 de editori de reviste
biomedicale care be_ neficiază de procesul de peer-review,
reviste care publică studii originale, care caracterizează
politicile de conflict de interese (conflict of interest (COI))
ale revistelor biomedicale în ceea ce privește autorii,
evaluatorii și editorii, și care stabilesc ce informații despre
dezvăluirea COI sunt disponibile publicului, însă acest
studiu a fost realizat în special cu reviste din SUA (țara
sponsorului publicației) și într-o măsură mult mai mică în
Marea Britanie, Europa, Canada și Australia (Cooper,
Gupta, Wilkes, & Hoffman, 2006). Un exemplu final
provine dintr-un studiu comandat de fosta Comisie
Consultativă Națională de Bioetică din Statele Unite;
studiul a evaluat cercetătorii din țările în curs de dezvoltare
cu privire la preocupările și opiniile acestora despre
procesele de revizuire etică și despre performanțele țărilor
în curs de dezvoltare și al comitetelor internaționale de
evaluare din SUA (IRB). Majoritatea cercetătorilor
respondenți (42%) au fost din Asia, urmați de Africa (29%)
și de America de Sud (23%) (Hyder et al., 2004).
Un aspect particular îl reprezintă țările europene care s-au
aflat sub influența politică a Uniunii Sovietice sau au fost
membre ale URSS. Cele mai multe dintre aceste țări s-au
confruntat la momentul căderii regimului comunist (anii
'90) cu un domeniu de cercetare al subiecților umani
puternic influențat de politică, inclusiv preocupări legate de
respectarea cerințelor etice minime. După mai bine de două
decenii, există putine cunoștințe la dispoziția noastră despre
cum și dacă problemele etice sunt luate în considerare.
pentru
ese(con.
Privește
Ilafost licațiejl exerlF
evareoci și or ori.
at ETICA ÎN PRACTICA
CERCETARII CLINICE PE SUBIECȚI UMANI IN 6
EUROPENE... | 251
interesul nostru actual vom analiza modul în care
principiile etice sunt îndeplinite în trial-urile clinice
(standardul de aur al cercetării medicale) în țările care au
fost membre ale Uniunii Sovietice sau care s-au aflat sub
influența lor politică (ultima categorie a fost limitată la
Europa). O analiză preliminară a arătat o lipsă de
disponibilitate a studiilor publicate în limba engleză pentru
majoritatea țărilor care fuseseră membre ale Uniunii
Sovietice, cu excepția Lituaniei, Georgiei și Ucrainei, care
au fost și ele incluse în cercetarea noastră. De asemenea,
printre fostele țări comuniste aflate sub influență sovietică
(dar nefiind membre ale Uniunii Sovietice) am ales
Polonia, România și Bulgaria conform unor criterii politice
(sub influența directă sovietică, au avut un regim comunist
adevărat, sunt din Europa etc.). Ultimul criteriu a fost
motivul excluderii țărilor din fosta Iugoslavie (un regim
comunist blând, o influență sovietică discutabilă) și Albania
(modelată de o dictatură personală a lui Enver Hodja).
După cum am menționat mai sus, nu am găsit lucrări de
cercetare (publicate în limba engleză) care să includă
subiecți umani în fostele republici sovietice din Asia
Centrală.
Metodologia cercetării
Scopul cercetării
Studiul prezent își propune să evalueze măsura în care
studiile clinice efectuate pe subiecți umani, în șase foste
țări comuniste esteuropene, au luat în considerare normele
etice în procedurile lor de cercetare.
Analiza este de tip sistematizat; acest tip de analiză
răspunde de obicei unor problematici generale pentru a
produce o „sinteză a celei mai bune evidențe” (best
evidence synthesis) (Grant & Booth, 2009). Protocolul pe
 care l-am urmărit s-a bazat pe ghidurile PRISMA (Moher,
Liberati, Tetzlaff, & Altman, 2009).

Sursele datelor și criteriile de eligibilitate

În selecția noastră am luat în considerare publicațiile
medica le din 2011 până în 2016, din principalele baze de
date științifice Analiza a inclus articole din PubMed,
Google Scholar și Medline, ar_ ticole care au îndeplinit
următoarele criterii: fosta țară comunistă în Europa; studiu
clinic, studiu controlat randomizat; publicat în ultimii 5 ani
(la momentul respectiv, 2016); sunt implicați subiecți
umani; sunt scrise integral în engleză (pentru
comprehensiunea și analiza textului); pot fi găsite în
integralitatea textului (nu doar rezumatul).
Căutarea inițială a generat mai mult de 600 de articole care au
îndeplinit aceste criterii. Pentru a avea rezultate semnificative, am
ales să excludem din analiza noastră țările care apar în bazele de
date cu mai puțin de 2 articole (ulterior filtrării după criteriile
menționate). Având în vedere numărul articolelor găsite, căutarea
inițială a furnizat rezultate din următoarele 6 țări (listate de la cel
mai mare la cel mai mic număr de articole găsite): Polonia (400+),
România (sub 80), Lituania (sub 60), Bulgaria, Ucraina și Georgia
(ultimele 3 listate cu mai puțin de 30 de articole). Numărul final al
articolelor selectate pentru fiecare țară este prezentat în tabelul I.
Având în vedere numărul mare de articole din Polonia (312), a fost
selectat un eșantion, cu un pas de 3 în raport cu ordinea de listare
din bazele de date.

Tabelul nr. 1. Distribuția articolelor per țară, arătând procesul de selecție

 Numărul de articole Tara
Selectate inițial Excluderi ijustificarea acestora Număr final rezultat

Bulgaria 9 1- retractat 8
Georgia 25 25

8 - Studii dezvoltate de echipe

ETICA ÎN PRACTICA CERCETĂRII PE ÎN 6 ȚĂRI EUROPENE.. . | 253

de
Țara
Selectatein• ial Excluderi i justificarea acestora Număr final rezultat

185 - studii publicate în reviste 312; un pas de 3 a

fost
din Polonia, dar care nu au fost aplicat astfel încât
498 au
Polonia efectuate în Polonia rezultat 104 articole

1 - o scrisoare către editor evaluate

29 studii care nu au fost efectuate
România 84 în România (eroare a procesului de 53
căutare)
2 - scrisori către editor
2 - studii care nu au fost efectuate
Ucraina 14 în Ucraina 12
Total: 250

Extragerea datelor și a itemilor

Analiza noastră se bazează pe cerințele necesare privind conduita etică a cercetării care
implică oameni, propusă de Emanuel et al. (2000): l) proceduri de consimțământ informat, 2)
revizuirea efectuată de comisia de etică, 3) evaluarea capacității participanților, 4) protecții
speciale sau o discuție cu privire la riscuri și beneficii, sau raportul acestora și 5)
(menționarea) sursa de finanțare și conflictele de interese. Am adăugat criteriul de declarare a
conflictelor de interese, datorită creșterii relevanței pentru cercetarea actuală în domeniul
medical și farmaceutic. În plus, cel de-al patrulea criteriu a fost împărțit ulterior în două
subcriterii diferite - protecții speciale și, respectiv, raportul riscuri / beneficii - pentru că am
considerat că acestea sunt două categorii distincte. Același demers pentru al cincilea criteriu,
care a fost și el împărțit în două: surse de finanțare și, respectiv, menționarea conflictului de
interese.
Am atribuit o literă studiului respectiv folosind două criterii de codare: dacă cerința a
fost adresată și dacă formularea din textul articolului a fost clară ca referindu-se la criteriul
respectiv (Tabelul 2), folosind 3 nivele: l- (criteriu) prezent pe deplin și clar

* ICS — consimțământ informat (informed consent în engl.), ECR - există o aprobare a unei
comisii de etică (ethical commission review în engl.), APC - evaluarea capacității pacientului
(assessment of patient capacity în engl.), SP - protecție deosebită - pentru unele categorii de
subiecți (special protection în engl.), RB - analiza riscuri vs. beneficii (risks versus benefits în
engl.), SF - sursa de finanțare - este menționată (source of funding în engl.), Cl - conflict de
interese (conflict of interests în engl.)
Cerințele etice în studiile clinice
1 . Gradul de prezență și claritatea cerințelor etice
Datele extrase din fiecare din studiile selectate includ descriptori cantitativi ca: numărul de
studii, aderența relativă și absolută la cerința etică respectivă, și declarația de interese a
autorilor. In tabelul 3 am evaluat măsura în care fiecare dintre studii îndeplinește cerințele
etice (cu 1- prezent pe deplin, clar explicat; 2- prezent într-o oarecare măsură; 3- absent sau
nedeclarat).
ETICA IN PRACTICA CERCETĂRII UMANI IN 6 TARI EUROPENE... | 255
Indicatorii utilizați pentru evaluarea respectării cerințelor etice au fost: ICS - consimțământ
informat (informed consent in engl.), ECR - există o aprobare a unei comisii de etică (ethical
commission review în engl.), APC- evaluarea capacității pacientului (assessment ofpatient
capacity în engl.), SP - protecție deosebită - pentru unele categorii de subiecți (special
protection în engl.), RB - analiza riscuri vs. beneficii (risks versus benefits în engl.), SF - sursa
de finanțare este menționată (source offunding in engl.), CI - conflict de interese (conflict of
interests in engl.) ETICA ÎN PRACTICA CERCETĂRII CLINICE UMANI ÎN 6 TARI
EUROPENE. . . | 257
„Durata de timp semnificativ mai mare pentru terapia de reperfuzare din subgrupul de pacienți
care fuseseră propuși și care în cele din urmă au refuzat să participe la studiu subliniază
problema consimțământului informat. Există o opinie generală în rândul cercetâtorilor că
implicarea unui pacient într-un proces de consimțământ într-o situație de urgență este un ritual
gol (golit de conținut, n.n.) Pe baza populației de pacienți randomizați în studiile OASIS-2 și
PARAGON, Kucia și colab. au arătat că nivelul de înțelegere a protocolului atinge doar 52%,
cu o depreciere mult mai mare a cunoașterii riscului decât a beneficiului l...] Regulamentul
21CFR50.24 al Administrației pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug
Administration) prevede că: «obținerea consimțământului informat nu este fezabilă atunci
când subiecții nu sunt în măsură să își dea consimțământul în cunoștință de cauză, ca urmare a
stării lor medicale". l. . .] Practica curentă, care obligă pacientul să citească pagini întregi de
consimțimânt informat într-un moment când are mari dureri de piept, este justificată din punct
de vedere legal, dar pare afi ilogică și l...] potențial dăunătoare. Concluzii. Studiile
randomizate, multicentrice, controlate cu placebo, sunt utilizate în mod obișnuit ca principalul
instrument pentru a demonstra eficacitatea medicamentelor noi sau a tehnicilor noi de
tratament [...]. Cererea de reevaluare a problemelor de consimțământ informat și a procedurilor
de randomizare pare afi justificată".
Concordanța cu cerintele etice
Având în vedere măsura compozită de complianță cu cerințele etice (prezența și claritatea) și
utilizând procesul decizional prezentat în tabelul nr. 3, prezentăm în tabelul nr. 4 numărul de
articole care se încadrează în fiecare dintre cele patru categorii (A - cele mai bune practici /
complianță completă, B — cerințe la care
258 | ANA VOICHIȚA TEBEANU, GEORGE FLORIAN MACARIE
se face referire, suficient de clare; C - la unele cerințe se face referire; cerințe la care referirea
nu e clară; D — majoritatea cerințelor nu sunt îndeplinite sau sunt neclare). Din cauza
procedurii de eșantionare, în cazul Poloniei, ar trebui luate în considerare numai procentele.
Vom oferi mai jos două exemplificări privind modul în care cerințele etice sunt stabilite sau
respectate la nivel local, una fiind o situație dintr-o revistă din România, iar cealaltă - un studiu
discutabil din punct de vedere etic.
Tabelul nr. 4. Distribuția pe țări a articolelor atribuite fiecărei categorii (A, B, C, D)
Categorii
Tara
(numărul de studii) B D n (96)
Bulgaria (8) 1 (12,5) 3 (37,5) 4 (50.0)
 Georgia (25) 2 (8,0) 5 (20,0) 18 (72,0)
Lituania (48) 7 (14,6) 20 (41,7) 16 (33.3) 5 (10,4)
Polonia (104) 4 (3,8) 35 (33,7) 34 (32.7) 31 (29,8)
România (53) 5 (9,4) 10 (18.9) 10 (18.9) 28 (52,8)
Ucraina (12) 3 (25,0) 5 (41,7) 2 (16,7) 2 (16,7)
Cerințele etice în revistele sau studiile locale: două exemple
În general, majoritatea jurnalelor care publică cercetări pe subiecți umani fac referire la
cerințele etice, iar punctul comun de referință pe care l-am identificat este Declarația de Ia
Helsinki, în timp ce diferențele sunt în termeni de detalieri furnizate sau de proprietate a
codului de etică (personalizat sau preluat de la un grup editorial).
În revistele Psychiatry Research și Medicina (n.d.), ghidul pentru autori este același furnizat de
Elsevier (n.d.). Revista „Chirurgia"
ETICA IN PRACTICA CERCETĂRII UMANI IN 6 ȚARI EUROPENE.. | 255
Indicatorii utilizați pentru evaluarea respectării cerințelor etice au fost: ICS - consimțământ
informat (informed consent in engl.), ECR - există o aprobare a unei comisii de etică (ethical
commission review în engl.), APC- evaluarea capacității pacientului (assessment ofpatient
capacity in engl.), SP - protecție deosebită - pentru unele categorii de subiecți (special
protection în engl.), RB - analiza riscuri vs. beneficii (risks versus benefits în engl.), SF - sursa
de finanțare este menționată (source offunding în engl.), CI - conflict de interese (conflict of
interests in engl.)
Tabelul nr. 3. Numărul de studii care îndeplinesc cerințele etice pe fiecare țară, cu luarea În
considerare a clarității cerinței (evaluări)
ETICA ÎN PRACTICA CERCETĂRII CUNICE UMANI ÎN 6 TARI
EUROPENE. . . | 257
„Durata de timp semnificativ mai mare pentru terapia de reperfuzare din subgrupul de
pacienți care fuseseră propuși și care în cele din urmă au refuzat să participe la studiu
subliniază problema consimțământului informat. Există o opinie generală în rândul
cercetitorilor că implicarea unui pacient într-un proces de consimțământ într-o situație de
urgență este un ritual gol (golit de conținut, n.n.) Pe baza populației de pacienți randomizați în
studiile OASIS-2 și PARAGON, Kucia și colab. au arătat că nivelul de înțelegere a
protocolului atinge doar 52%, cu o depreciere mult mai mare a cunoașterii riscului decât a
beneficiului l...] Regulamentul 21CFR50.24 al Administrației pentru Alimente și Medicamente
(Food and Drug Administration) prevede că: «obținerea consimțământului informat nu este
fezabilă atunci când subiecții nu sunt în măsură să își dea consimțământul în cunoștință de
cauză, ca urmare a stării lor medicale". l. . .] Practica curentă, care obligă pacientul să citească
pagini întregi de consimțimânt informat într-un moment când are mari dureri de piept, este
justificată din punct de vedere legal, dar pare afi ilogică și l...] potențial dăunătoare. Concluzii.
Studiile randomizate, multicentrice, controlate cu placebo, sunt utilizate în mod obișnuit ca
principalul instrument pentru a demonstra eficacitatea medicamentelor noi sau a tehnicilor noi
de tratament [...]. Cererea de reevaluare a problemelor de consimțământ informat și a
procedurilor de randomizare pare afi justificată".

Concordanța cu cerintele etice

Având în vedere măsura compozită de complianță cu cerințele etice (prezența și claritatea) și

utilizând procesul decizional prezentat în tabelul nr. 3, prezentăm în tabelul nr. 4 numărul de
articole care se încadrează în fiecare dintre cele patru categorii (A - cele mai bune practici /
complianță completă, B — cerințe la care
 | ANA VOICHIȚA ȚEBEANU, GEORGE FLORIAN MACARIE
se face referire, suficient de clare; C — la unele cerințe se face referire; cerințe la care
referirea nu e clară; D — majoritatea cerințelor nu sunt îndeplinite sau sunt neclare). Din
cauza procedurii de eșantionare, în cazul Poloniei, ar trebui luate în considerare numai
procentele.
Vom oferi mai jos două exemplificări privind modul în care cerințele etice sunt
stabilite sau respectate la nivel local, una fiind o situație dintr-o revistă din România, iar
cealaltă — un studiu discutabil din punct de vedere etic.
Tabelul nr. 4. Distribuția pe țări a articolelor atribuite fiecărei categorii (A, B, C, D)

Categorii
Tara

(numărul de studii) B D

1 (12,5)
Bulgaria (8)
3 (37,5) 4 (50.0)
Georgia (25) 2 (8,0) 5 (20,0)
18 (72,0)
Lituania (48) 7 (14,6) 20 (41,7) 16 (333)
5 (10,4)
Polonia (104) 4 (3,8) 35 34 31
(33,7 (32.7 (29,8
)
) )
România (53) 5 (9,4) 10 10 (18.9) 28
(52,8
(189 )
)
Ucrain 3 5 (41,7) 2 (16,7)
a (12) (25,0
) 2 (16,7)

Cerintele etice în revistele sau studiile locale: două exemple

În general, majoritatea jurnalelor care publică cercetări pe subiecți umani fac referire la
cerințele etice, iar punctul comu n de referință pe care l-am identificat este Declarația de Ia
Helsinki, în timp ce diferențele sunt în termeni de detalieri furnizate sau de proprietate a codului de
etică (personalizat sau preluat de la un grup editorial).
În revistele Psychiatry Research și Medicina (n.d.), ghidul pentru autori este același
furnizat de Elsevier (n.d.). Revista „Chirurgia"
ETICA IN PRACTICA CERCETĂRII (UNICE PF SUBIECȚI UMANI IN 6 ȚARI EUROPENE. . . | 259

are propriul standard, menționat în documentul pdf care se poate descărca online, intitulat
„Instrucțiuni pentru autori” (Chirurgia, n.d.): „h
Conflictele de interes: Autorii trebuie să prezinte toate conflicOdul in
tele de interese posibile în manuscris, inclusiv relațiile financiare, unaflindo consultante,
instituționale și de altă natură care ar putea duce la părtinire sau la un conflict de interese. Dacă
nu există niciun conflict de interese, acest lucru ar trebui să fie, de asemenea, declarat în mod
explicit că nu este declarat niciunul. Toate sursele de finanțare trebuie recunoscute în
manuscris. Toate conflictele de interese relevante și sursele de finanțare ar trebui incluse pe
pagina de titlu a manuscrisului cu titlul „Conflictele de interese și sursa
0
de finanțare". POLITICI ETICE: Atunci când se raportează experimente pe subiecți umani,
autorii ar trebui să indice dacă procedurile urmărite erau în conformitate cu standardele etice ale comisiei
responsabile cu experimentele umane (instituționale și naționale) și cu Comitetul Helsinki pentru Drepturile
Omului. Dacă există 31 (29$) îndoieli dacă cercetarea a fost sau nu efectuată în conformitate cu 281522)
Declarația de la Helsinki, autorii trebuie să explice rațiunea pentru abordarea lor și să demonstreze că
organismul de evaluare instituțională a aprobat în mod explicit aspectele îndoielnice ale o studiului." mple

Un studiu controversat

Tot în ceea ce privește România, avem un caz special cu articolele din

seria Proiectului de Intervenție Timpurie București (BEIP - Bucharest Early Intervention
Project). Aceste articole nu au fost publicate în reviste românești, dar au fost incluse în
analiză deoarece studiul a fost realizat în România. Studiul a obținut toate aprobătro din
partea comisiilor etice din SUA și, de asemenea, acceptarea
rile
260 | ANA ȚEBEANU, GEORGE FLORIAN MACARIE

de a fi condusă de guvernul românesc la acel moment, cu 18 ani în urmă. Cu toate

acestea, conținutul, metodologia și abordarea arii acestui studiu au aruncat o umbră
asupra moralității și necesității „fii acestui demers. subi
Această serie de cercetări a fost efectuată pe copii instituțio- ace nalizați de către
Charles Zeanah, de la Universitatea Tulane, New liditat Orleans, LA, SUA, în calitate
de investigator principal. BEIP a înce- încre put în 2000 cu o evaluare globală inițială
a 136 de copii și a mediu- comp lui în care aceștia erau îngrijiți. În urma acestei
evaluări, jumătate Iorșia dintre copii au fost repartizați aleatoriu să beneficieze de
îngrijire tiga m de înaltă calitate, de tip foster care — asistență maternală (proiectată
sporit special pentru acest studiu), iar cealaltă jumătate să rămână în în- Cop grijire
instituțională (Zeanah et al., 2003). Vârsta medie la intrarea vulnera în îngrijire
maternală fost de 22 de luni (interval = 6-31 luni). Toți siderată copiii au fost evaluați
periodic la 30, 42 și 54 de luni, și din nou la și în acel 8 ani, iar dezvoltarea copiilor
din îngrijirea de tip maternal a fost să acțion comparată cu dezvoltarea copiilor
randomizați pentru a rămâne în Jire nu er îngrijire instituțională și cu cea a unui grup
de copii care nu au
selecția fost
instituționalizați niciodată (grupul de control din comunitate). a
științifică
Constatările din evaluarea la 8 ani sugerează că acei copii care au
în rămas în
îngrijire instituțională au continuat să demonstreze întâr- studiu n zieri profunde în
aproape toate domeniile pe care cercetătorii le exa-și efi minaseră (BEIP, n.d.).
cienu
nătate

Studiul pune câteva întrebări etice care merită discutate. di

Proiectul a fost o colaborare internațională de cercetare; deși a
existat o aprobare a comitetului etic în S.U.A., a fost dificil să
existe 0 evaluare etică locală formală, din cauza absenței unor
astfel de structuri în România la acel moment.
Deși intervenția s-a bazat pe design-ul de tip cercetare
experimentală controlată randomizată (RCT), adesea denumită
standardul de aur pentru evaluarea eficacității cercetării de
intervenție
ETICA ÎN PRACTICA CERCETĂRII CLINICE PE
UMANI 6
18 EUROPENE. . . | 261
biomedicală și socială, evaluarea mai multor rezultate în
diferite arii de dezvoltare la acei copii nu a fost efectuată de către
evaluatori „în orb". Având în vedere că evaluările psihosociale
sunt extrem de subiective, în funcție de bias-ul cognitiv personal
al evaluatorului, această procedură specifică poate duce la unele
îndoieli privind validitatea științifică a datelor. De asemenea,
putem pune la îndoială a mediu. încrederea statistică care poate fi
atribuită acestui eșantion mic, în jumătate comparație cu
eșantioanele biomedicale în RCT. În ciuda eforturiîngrijire lor și a
implicațiilor emoționale mai mari studiul de a ar găsi, fi avut
selecta un beneficiuși investiga mai mulți copii instituționalizați,
oiectatâ sporit dacă ar fi fost studiat un eșantion mai mare.
ăînîn• Copiii aflați în îngrijire instituțională au fost extrem de
fragili și vulnerabili și, în esență, orice cercetare care îi implică
poate fi conuni). Toți siderată neetică. Ei nu erau apți să-și dea
consimțământul informat, nou la și în acel moment nu exista sau
nu le era desemnat un tutore care al a fost să acționeze în interesul
superior al acestora (personalul de îngriânein jire nu era
responsabil din punct de vedere legal pentru ei). Deci, nu au
selecția a fost mai degrabă una de conveniență, decât o necesitate
unitate). științifică. Chiar dacă niciuna din procedurile de evaluare
cuprinse în studiu nu a ii care au băm în ce măsură fost de
rezultatele natură să studiului dăuneze i-au copiilor, ajutat putem
pe aceștia să ne directîntre-
și eficient, având în vedere slaba infrastructură românească de
sănătate din anii 2000. Într-un articol din 2007, Millum și
Emanuel au subliniat că „nu au existat studii americane
randomizate care să compare îngrijirea de tip maternal și
îngrijirea instituțională, și niciun copil american nu ar (putea) fi
înscris în BEIP.”
În ceea ce privește raportul favorabil risc / beneficiu, știm că
„cel puțin grupul dezinstituționalizat nu ar fi afectat negativ de r
as intervenție". Cu toate acestea, BEIP nu oferă suficiente detalii
privind screening-ul părinților adoptivi; pe de altă parte, numărul
de copii aflați în îngrijire instituțională a scăzut în timpul
studiului
țjl
262 | ANA VOICHIȚA GEORGE FLORIAN
MACARIE
co datorită programelor naționale de incluziune. Millum și
Emanuel (2007) au considerat că moralul personalului s-a
deteriorat, ceea 1 1 ce a dus la un impact negativ asupra calității
îngrijirii în instituțiile respective, contribuind astfel la o parte din
rezultatele mai proaste be negative în grupul de control. Există,
de asemenea, o altă proble- ac mă practică. Autorii au menționat
că autoritățile locale și naționale din România nu au putut garanta
că rezultatele studiului vor fi implementate la nivel național, dacă
rezultatele ar favoriza asistența maternală, așa cum de altfel au și
demonstrat-o (și multe studii co înainte de acesta au prezentat
aceleași concluzii). Putem să ne în- z trebăm despre caracterul
practic al acestui studiu pe termen lung, ec dacă rezultatele lui nu
pot fi implementate (desigur, acest lucru nu cl avea cum să
depindă de investigatorii principali care veniseră din me SUA).
Potrivit Consiliului pentru Organizațiile Internaționale de rez
Științe Medicale (CIOMS, 2016), cercetarea într-o comunitate
este permisă numai dacă cercetătorii sau sponsorii lor se asigură
că cân intervențiile rezultate din cercetare sunt făcute „în mod
rezonabil cet disponibile” comunității. în
Putem astfel să subliniem importanța principiului echilibru-
ace lui forțelor sau intereselor (equipoise principle, în engleză) -
dacă sab cunostințele rezultate dintr-un studiu nu sunt utile din
punct de fin vedere social, acesta risipește resursele și expune
participanții la riscuri și sarcini fără un motiv suficient de bun sau
relevant actual. grij
În plus, din articolele rezultate după terminarea studiului, nu
avem informații conform cărora cercetătorii au încercat să
negocieze plasamente în familii adoptive pentru copiii din grupul
de control instituțional, de vreme ce intervenția s-a dovedit a fi
eficientă. Deși este adevărat că numărul copiilor din orfelinatele
din România în Ști, anul 2016 a fost de cinci ori mai mic decât
imediat după căderea tă comunismului în decembrie 1989, avem
în Europa Centrală și de Est cea mai mare rată din lume pentru
copiii instituționalizați – 666 ETICA ÎN PRACTICA
CERCETARII CLINICE PE SUB\ECȚ UMANI IN 6 ȚARI
EUROPENE. . , | 263
copii / 100.000 - de 5 ori mai mult decât media globală de 120
copii
/ 100 000 (UNICEF, 2017).
În intervențiile comparative ca aceasta, intervenția, dacă este
benefică, ar trebui să fie oferită grupului (grupelor) de control
după acest studiu. A nu avea aceste informații conduce astfel la o
preocupare etică majoră (Wassenaar, 2012).
1 multeasistența puțin În probabil articolul ca lor, participarea
Millum și la Emanuel studiu să (2007) dăuneze au copiilor;
afirmat că niciuneste studii copil nu a fost expus unui risc
suplimentar pentru obținerea retermen lung zultatelor, ceea ce
reduce statului îngrijorările român a fost etice probabil cu privire
să la adopte principiulcon-
acest lucru nu echilibrului. Politica cluziile BEIP, chiar dacă
impactul nu a fost garantat la acel moveniseră din ment. Un
studiu finalizat nu poate garanta siguranța implementării
rnaționale de rezultatelor sale, dar „cercetătorii ar fi trebuit să fie
mai atenți în munitate este evaluarea modului în care rezultatele
sunt puse în aplicare atunci se asigură că când beneficiile nu pot fi
acumulate de participanți". Potrivit cerod rezonabil cetătorilor,
fondurile limitate au blocat opțiunea de a muta copiii în asistență
maternală atunci când s-a observat că participanții din ui
echilibru- acest braț de studiu o duceau mai bine; din acest
moment, respon-
gleză) - dacă final sabilitatea care se revenea asigura
autorităților că fiecare dintre locale. acești Statul copii român
beneficiază a fost actorulde îndin punct de grijirea de care au
nevoie. icipanțj la
evanta
Concluzii
 'eze să ne fitr01 pararea Rezultatele, dintre țări, mai indică
degrabă o tendință decât să constituie generală a o fiecărei bază
pentru comunitățicom-
științifice (care depășește de multe ori granițele unei țări,
datorită studiilor multinaționale), să reflecte directivele
autorităților dereg naționale și internaționale care reglementează
cercetarea pe subiecți i de umani în fiecare țară. Această orientare
este aparent mai nouă în
264 | ANA VOICHIȚA ȚEBEANU, GEORGE FLORIAN
MACARIE
țările din fostul bloc sovietic din cauza lipsei de transparență
în dobândirea, copierea și punerea în aplicare a directivelor din
Europa rite de Vest și din SUA. Motivația pentru această
întârziere în transferarea orientărilor internaționale pentru
cercetarea umană de la așa- ese numitele „țări dezvoltate” la cele
„aflate în proces de dezvoltare”
(așa cum a fost numită România în timpul epocii lui
Ceaușescu) al U este una complexă politico-culturală; discuția
poate constitui un Nap punct de plecare pentru un alt studiu sau
eseu. Fa
Aceste ghiduri orientative internaționale și naționale sunt
aplicate în mod diferit — ca metodă, frecvență, consecvență în
aplicare, cetit coerență între multiplele linii directoare aplicate
concomitent și prez așa mai departe. De exemplu, regulamentele
internaționale și mai proc multe orientări ale UE (care nu trebuie
neapărat aplicate în cazul
Mai în care țara nu face parte din UE) sunt reprezentate de
Declarația de Ia Helsinki, Convenția de la Oviedo, ghidurile
comitetelor de etică în cercetare în Europa — Directiva de trialuri
clinice 2001/20/ face EC. Pentru țările membre UE, odată cu
implementarea acestei directive, rolul Uniunii Europene în luarea
de decizii la nivel etic în pii c statele membre s-a extins
considerabil. Cercetătorii membri ai UE treb nu se mai pot
raporta la comisiile de etică ca fiind corpuri decizio- sunt nale
individuale, discrete, în care deciziile etice să se ia într-o ma-
luate nieră izolată. Mai degrabă, aceste comisii de etică trans-
naționale cerc trebuie privite în context, ca parte a unor
mecanisme reglatorii internaționale pentru testarea produselor
farmaceutice — de exemplu — sau ca fiind subiectul presiunii
diferitelor grupuri de interes ace la niveluri diferite de amploare
(UE, național, local) (Hedgecoe, pa
Carvalho, Lobmayer, & Raka, 2006). Nivelul național — cu
un grad de generalizare mai redus — este, dacă cităm doar
România, se re- tef feră la Ghidurile de bună practică în
cercetare / studii clinice - sau îns
Comitetul național de etică pentru studii clinice (NECCT) -
Decizia
teą, nr. 39 / 27.10.2006, Codul deontologic al Colegiului
Medicilor din tiâ dełą
aplicare, omitent și nale și mai te in
Dechțil 'tetelor d?
acestei di. 'vel eticii mbri ai UE decijo• nationale
de eV'
• deifi
CII âfilľ ETICA ÎN PRACTICA CERCETARII CLINICE PE
SUBIECT! UMANI ÎN 6 ȚĂRI EUROPENE... | 265
România (30 martie 2012) și mai multe coduri de etică pentru
diferite domenii de cercetare. Din acest nivel național, fiecare
instituție poate avea propriile orientări și comisii etice
independente — dăm exemplul codul de etică al Universității de
Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, Codul de etică și
deontologie universitară al Universității de Medicină și Farmacie
„Iuliu Hațieganu” ClujNapoca, codul de etică universitară al
Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din
Timișoara ș.a.
În cele din urmă, ajungând la nivelul personal al fiecărui
cercetător, acesta poate aplica diferențiat directivele sau premisele
prezentate în respectivele coduri — în conceperea studiului său,
în procesul de selecție, înscriere, tratament și excludere a
pacienților. Mai mult decât atât, pacienții prezintă anumite
caracteristici ale vulnerabilității (in ceea ce privește autonomia,
capacitatea de a face față bolii), indiferent de boala tratată. În
situații mai complexe (de exemplu, femei cu probleme cardiace,
femei gravide, copii cu cancer în stadiu terminal și așa mai
departe), cercetătorul trebuie să țină seama de mai multe straturi
de protecție, care nu sunt întotdeauna vizibile în pregătirea
manuscrisului, dar au fost luate în considerare, cât mai mult
posibil, în timpul procesului de cercetare.
 În procesul de scriere a mai multor versiuni ale unui
manuscris, această acțiune - care poate dura mai mult de un an -
reflectă doar parțial opinia tuturor investigatorilor. Ei pot avea
responsabilități diferite în timpul studiului clinic, iar aceste
responsabilități se pot referi la toate elementele etice în același
timp pentru toți pacienții înscriși (selecție, înscriere, tratament...)
sau doar la o parte din acestea, doar pentru un număr mic de
pacienți, sau, în fine, la niciunele sau la niciun pacient. Unii
dintre autori nu se ocupă decât cu verificarea manuscrisului, sau
cu traducerea din limba română sau

266 | ANA VOICHIȚA ȚEBEANU, GEORGE FLORIAN

MACARIE
poloneză, de exemplu, în limba engleză, sau cu prelucrarea
statisti_ că a datelor, în fața unui computer (având toate
informațiile perso-
nale identificabile eliminate) etc. Fiecare acțiune a acestor
persoane c
(și pot fi mai mult de 10 autori pentru o lucrare), se găsește
astfel d
în versiunea finală a articolului, într-un mod foarte subtil,
nuanțat. Demersul nostru sau al oricărui cercetător care concepe o
recenzie C
sistematizată se poziționează doar față de citirea acestei
versiuni finale a fiecărui articol selectat. Acest „vârf al unui
aisberg” face ca orice evaluare după mai multe categorii, urmând
mai multe criterii, t
să devină un proces fluid și non-permanent, supus în
permanență rectificărilor și revizuirilor. ac
Revenind la liniile directoare de cercetare ale fiecărei instituții
medicale în care se desfășoară un trial clinic (aceste reglementări
pot fi regăsite uneori în Jurnalul acelei instituții), trebuie să
menționăm și modalitatea de alegere a jurnalului în care un viitor
studiu va fi publicat. De obicei, primul autor alege jurnalul, iar
din și
această decizie un articol poate fi scris în multe moduri
diferite. În u
funcție de jurnal, cerințele editoriale pot dicta chiar și cursul
unui proces care nu a început încă. de
 în rezumat
Studiul nostru a urmărit să evalueze modul în care problemele
etice sunt luate în considerare în cercetarea clinică efectuată în
țări an
unde probabil că introducerea acestor principii a fost amânată
din li
cauza unui context specific (politic și cultural). Re
În ultima jumătate a secolului, principalele surse de orientare
privind comportamentul etic al cercetării clinice au fost Codul de
la Nuremberg, Declarația de la Helsinki, Raportul Belmont, liniile
directoare etice internaționale pentru cercetarea biomedicală,
ghidurile PRISMA etc. Eu
.. | 267
Considerând cele 7 cerințe care oferă un cadru sistematic și
coerent pentru a determina dacă cercetarea clinică este etică, au
fost evaluate comparativ un număr
de 250 articole publicate de cercetătorii din 6 țări din fostul
bloc comunist.
În cercetarea noastră, ne-am referit la studiile clinice publicate
în perioada 2011-2016 de cercetătorii din Polonia, România,
Bulgaria, Georgia, Ucraina și Lituania.
În urma analizei noastre, am constatat că aceste principii sunt
aplicate în mod diferit — ca metodă, frecvență, consecvență în
aplicare, coerență între liniile directoare, fiind dependente de
contextul
și practicile instituționale regionale.
Acknowledgment
1. Acest studiu a fost posibil datorită unei burse Fogarty în
anul
universitar 2014-2015, primite de Ana Voichița Tebeanu și
oferit
de The Fogarty International Center at NIH - National
Institutes of Health (Bethesda, MD, USA), și a fost efectuat sub
coordonarea Prof. Sana Loue (Professor of Bioethics, Psychiatry,
Epidemiology and Biostatistics, and Center for Global Health;
Vice Dean Faculty Development and Diversity- School of
Medicine, Case Western Reserve University, Cleveland, OH,
USA).
 2. O parte din această cercetare/studiu a fost publicat anterior,
în
țări limba engleză, în Macarie, G.F. și Tebeanu, A. V.
(2019). Addressing
difi Research Ethics in Clinical Trials in Four of the
Former Communist
European Countries: A Shared Responsibility. În Sandu, A.,
Frunză,
tare A. și Unguru, E. (coord.), Ethics in Research
Practice and Innovation.
enunțate de Emanuel et al. (2000),
Hershey, SUA: IGI Global.

„Ceea ce știu, ceea ce creď - Etica în cercetare în viziunea

doctoranzilor în domeniul științelor economice. Un studiu bazat
pe patru întrebări
Daniela-Tatiana Agheorghiesei
Introducere
Conform Cambridge Dictionary, cercetarea reprezintă „un
studiu detaliat al unui subiect, mai ales pentru a descoperi (noi)
informații sau a ajunge la o înțelegere (nouă)". O definiție mai
complexă este regăsită în Merriam- Webster Dictionary:
„investigarea sau experimentarea orientată spre descoperirea și
interpretarea faptelor, revizuirea teoriilor sau a legilor acceptate în
lumina noilor fapte sau aplicarea practică a unor astfel de teorii
sau legi noi sau revizuitel
Opinia generală regăsită în literatura de specialitate este că
cercetarea înseamnă generarea de cunoaștere nouă. Ea este
desfășurată de oameni, de cercetători, iar aceștia, prin modul în
care o gândesc și o abordează își pun amprenta personală asupra
acesteia: „Poziționalitatea cercetătorului afectează designul
cercetării și procesele precum și practicile etice care sunt prezente
inevitabil pe parcursul oricărui studiu care implică ființele
umane” (Clough & Nutbrown, 2012: 11). Etica înseamnă
reflecția critică asupra conduitei omului adoptată în relațiile cu
ceilalți, evaluarea din punct de vedere moral a consecințelor
deciziilor și acțiunilor sale. Indiferent dacă cercetătorul lucrează
cu oameni în studiul său (cercetare primară, cu ajutorul
participanților/subiecților) sau doar cu date (analize de date
secundare), cercetarea sa este legitimată doar de societate, și doar
în relația cu ceilalți, de modul în care rezultatele acesteia și cum
s-a ajuns la ele o/îi vizează. Din acest punct de vedere conduita
morală a cercetătorului transcende „cercul strâmt” al domeniului
cercetării și devine „bunul social” reclamat.
În același timp, orice cercetător, prin perspectiva proprie
adoptată în cercetarea sa și valorile promovate prin intermediul și
în hiesei toate etapele acesteia „produce” implicit cunoaștere
etică, o co-creează: „Nicio acțiune nu este lipsită de relevanță
etică și este integrată în afi - noi co-creăm etica deoarece suntem
mai puțin decât cine suntem, dacă suntem fără ea” (Larner, 2008;
Lćvinas, 1985, cit. în Vivian-Byrne & Hun, 2014:1-15).
„un
Cumulând cele două elemente — cercetarea și etica, definim
etica în cercetare ca fiind reflectarea principiilor morale în
conduita com- cercetătorului în procesul de producere a
cunoașterii.
Preocupările pentru importanța cercetării doctorale au cuprins
telor, și căutarea originilor termenului „doctorat". Conform
autorilor te 90 Ottewell și Lin (2016:29-33), acesta își are
rădăcinile în „Doctorate", cuvânt provenind din limba latină
(„docere") și care face trimitere la
cer a preda (termen derivat din „licentia docendi” utilizat în
Europa Ntă medievală - adică „a preda într-o universitate").
Alți autori gâl) din Bologna, cea aduc mai explicații veche
universitate similare și din amintesc lume, existentă de
Universitateaîncă din Evul Mediu, unde profesorii trebuiau să
dețină o licență ca să aibă
dreptul să predea — „licentia docendi” (Smith, 2008: 9). Pe
această tradiție s-au dezvoltat primele forme de doctorat, impuse
[din
274 | DANIELA-TATIANA AGHEORGHIESEI
20
necesitate] în mediul academic, care demonstrau „cunoștințele
și
abilităților profesorilor de a preda studenților'l O dată cu
secolul al un
 XIX-Iea și industrializarea s-a considerat că un profesor care
„are tar
experiența directă a proceselor implicate în ancheta de
cercetare" va avea mai multă expertiză fiindcă va putea transmite
și studenților lib
din acea experiență (Smith, 2008: 9). Treptat și-au făcut astfel
ile
apariția și doctoratele profesionale, axate pe cercetarea
problemelor cer
specifice practicii unui anumit domeniu de activitate.
Categorizarea este importantă deoarece există chestiuni și dileme
etice, inclusiv alt
standarde etice specifice în funcție de tipul de doctorat. pri
Indiferent de tipul de doctorat, standardele doctorale impuse
vizează printre altele: crearea de cunoaștere nouă și/sau de impact
la cit
nivel de practică în domeniu; aplicarea unei metodologii de
cerce-și
tare adecvate, aplicarea unor principii și standarde de
raționament solide dar și abilități de abordare critică, sinteză și
evaluare (Fulton, în
Kuit, Sanders, & Smith, 2013).
Aceste standarde sunt în esență obligații care nu țin doar de
res- lu
pectarea unor proceduri, dar sunt în sine și niște obligații
morale pe care trebuie să și le asume doctorandul în demersul său
de explorare și de contribuție proprie la îmbogățirea
patrimoniului cunoașterii. re
Fac parte din angajamentul și misiunea îmbrățișate de
doctorandul să
cercetător. Pe de altă parte, fiecare standard menționat anterior
la rândul său trebuie abordat din perspectiva standardelor morale.
Observăm că printre acestea regăsim separat standardele de etică.
Comisia Europeană a elaborat Carta europeană a cercetătorilor
și Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor. În cadrul
acesteia sunt incluse referiri la „Principiile etice":
„Cercetătorii trebuie să se conformeze practicilor etice
recunoscute și principiilor etice fundamentale aplicabile
disciplinei(lor) lor, precum și standardelor etice stabilite în
diferitele coduri de etică naționale, sectoriale sau instituționale”
111 al 2012). Pe lângă aceste specificații concrete, Carta
include și alte
„are principii generale care în esență fac trimitere tot la
respectarea unor valori și responsabilități etice: „libertatea de
cercetare” (cerce-
ților tarea să fie pentru bunăstarea umanității, să fie pe
baza promovării libertății de gândire, cu identificarea de metode
de soluționare la problemele analizate care să fie în acord cu
practicile și principiile etice recunoscute); „responsabilitatea
profesională” (să se facă
ea cercetări relevante pentru societate și care să fie proprii și
nu ale
iv altor autori); „atitudine profesională” (cunoașterea
reglementărilor privind mediul de cercetare și mecanismele de
finanțare, și să soli-
vi-cite înainte toate aprobările necesare); „obligații
contractuale și le-
la gale” (cunoașterea și respectarea reglementărilor privind
formarea și condițiile de lucru); „responsabilitate" (în fața
stakeholderilor,
nt în special față de utilizarea fondurilor utilizate, care sunt
din banii
n, publici); „bune practici în sectorul de cercetare” (metode
sigure de lucru în contextul utilizării tehnologiei informației;
aspecte privind
protecția datelor și a confidențialității); „diseminarea și
valorificarea rezultatelor” (cercetările să fie productive, să aducă
rezultate care să poată fi valorificate, să poată fi comercializate);
„implicarea publicului” (să realizeze comunicarea cercetării către
publicul larg, să fie pe înțelesul și în interesul acestuia); „relații cu
supraveghetorii” (relații adecvate cu aceștia în vederea
maximizării beneficiilor); „atribuții de supraveghere și de
gestionare” (exercitarea la cele mai înalte standarde profesionale,
în cazul cercetătorilor experimentați care au aceste atribuții).
Locul eticii în cercetare
 În funcție de natura și obiectivul lor, există cercetări de tip
academic și cercetări de tip comercial. Între aceste două tipuri de
cercetare există diferențe care pot genera abordări diferite a
276 | DANIELA-TATIANA AGHEORGHIESEI
ceea ce înseamnă etica în cercetare. Lee și Lings (2008:10) le
se_ pară pornind de la considerentul că prima privește „generarea
de cunoștințe noi despre ceva” „cunoștințe care pot fi generale
sau aplicate unei situații specifice", iar cea de-a doua este
orientată spre rezolvarea unei probleme. În viziunea acestor
autori, generarea de cunoștințe noi și de teorii generale,
„contribuția la ceea ce există deja” este esențială în cercetarea
academică. Spre deosebire de aceasta, cunoștințele în cercetarea
comercială sunt importante doar pentru scopul precis al rezolvării
problemei. Mai mult, autorii clarifică și diferențierile între
cercetarea comercială și cercetarea academică aplicată — aceasta
din urmă fiind „o formă de cercetare academică destinată să ofere
răspunsuri la o anumită problemă și de asemenea să contribuie la
teorie".
Cu toate acestea, considerăm că există o confluență între cele
două tipuri de cercetare: valorile și principiile etice în abordarea
scopului, proiectarea designului demersului de cercetare,
respectarea drepturilor participanților la cercetare, asigurarea
utilității cercetării sunt valabile indiferent dacă este vorba de
cunoaștere academică sau de o cercetare destinată înțelegerii și
rezolvării de probleme specifice și punctuale în practica unor
afaceri.
În acest articol le vom considera la fel de importante deoarece
pornim de la premisa că doctorandul-cercetător în științele
economice va face cercetare academică aplicată, și va elabora în
cadrul tezei sale teorii care vor avea implicații asupra dezvoltării
economiei și societății în general, dar în același timp considerăm
că ulterior el își va putea utiliza expertiza dobândită prin studiile
doctorale și va activa și ca expert care va derula sau va coordona
și aviza cercetări comerciale.
Cercetătorii în domeniul afacerilor care derulează cercetări În
folosul unor firme/clienți se confruntă cu provocări,
responsabilități etice „și cu posibile dileme etice pe parcursul
unui proiect de ale
birt
 te
tare și
cele
Ți
de
el „CEEA CE ȘTIU, CEEA CE CRED"- ETICA IN
CERCETARE ÎN VIZIUNEA DOCTORANZILOR. . . | 277
cercetare” (Hair, Celsi, Money, Samouel, & Page, 2015: 60).
Conform autorilor Hair, Celsi, Money, Samouel, și Page
(2015: 60), acestea pot apărea în special în relația „cu
managementul, respondenții și propria lor integritate". Astfel, în
faza de dinaintea derulării proiectului, după ce faza de
intervievare a decidenților pentru a vedea despre ce cercetare se
dorește, cercetătorul poate să își dea seama că nu are capacitatea,
abilitățile și resursele necesare pentru acest proiect, deci că nu
poate să îl accepte. De asemenea, aceasta ar trebui să se întâmple
și în situația în care el nu a reușit „să ajungă la un consens cu
clientul cu privire la primele întrebări de cercetare” (Hair et al.,
2015: 60). În relația cu decidentul/clientul cercetătorul trebuie să
demonstreze că stăpânește aparatul analitic și statistic necesar în
cercetare, la nivelul adecvat, dar trebuie să fie onest și să nu
aplice tehnici foarte complicate doar cu scopul de a crește prețul,
deci de a înșela. De asemenea, trebuie să interpreteze „rezultatele
onest și complet", și să le prezinte în mod real, chiar dacă acestea
sunt în contradicție cu așteptările și cu dorințele clientului (Hair
et al., 2015: 61). O altă obligație etică a cercetătorului este să
respecte participanții la cercetare (Hair et al., 2015: 62-63) (să le
descrie corect obiectivul cercetării, natura participării lor în
cadrul acesteia, măsura în care îi va solicita cercetarea, timpul
ocupat; tehnologiile utilizate în cercetare să nu le afecteze
intimitatea, datele colectate să nu fie transmise altor persoane ci
să fie utilizate doar în scopul declarat; participarea să nu le fie
impusă; cercetarea să nu le cauzeze daune potențiale fizice și
psihice; să fie menținut anonimatul lor la cercetare; la final să le
fie oferit un rezumat al rezultatelor obținute; să fie demonstrată
din partea cercetătorului o preocupare ridicată pentru bunăstarea
participanților — consecințele deciziilor în afaceri (inclusiv prin
cercetările realizate) să urmărească generarea unor „consecințe
etice” asupra stakeholderilor). Pe lângă aceste aspecte
menționate, asigurarea rigorii științifice a cercetării,
278 | DANIELA-TATIANA AGHEORGHIESEI
cercetătorul trebuie să se preocupe și de confidențialitate
(adică „să evite implicarea în cercetare alături de un competitor”
(Hair et al.
2015: 62-63) [al clientului)).
Diferitele domenii de cercetare în sfera economică/a afacerilor
ridică probleme de etică specifice de cercetare.
Procesul de reflecție etică va fi același indiferent de categoria/
tipul investigației, atât timp cât cercetătorul va urmări un scop, va
utiliza o metodă științifică de cercetare, va lucra cu diferite
categorii de stakeholderi, va implica participanți în cercetare și va
oferi rezultate (lumii academice/altor cercetători, unui client/unei
firme sau instituții sau comunității în general). Ceea ce este
fundamental este că, așa cum punctează Ian Gregory „cercetarea
în forma sa profesională și instituționalizată este energizată de
simțul importanței cunoașterii și înțelegerii” (Gregory, 2003: 11).
Cercetătorul dorește să cunoască, să înțeleagă și să
îmbogățească la rândul său cunoașterea (inclusiv pe cea a eticii).
Dar este important cum o face, cât de sistematic, de onest, just,
transparent și de bună-credință o face. Cu alte cuvinte, cât de mult
este preocupat cercetătorul de înțelegerea, respectarea și
promovarea mai departe a unor standarde etice în munca sa.
Patru etape-cheie ar putea fi conturate în preocuparea pentru
etică în cercetarea doctorală. Acestea sunt de fapt etapele logice
ale unei acțiuni morale - specificate de Craig E. Johnson (2011:
251): „senzitivitatea morală, judecata morală, motivația morală și
caracterul moral” al deciziei:
Senzitivitatea la o chestiune de etică (cât de sensibil este
cercetătorul atunci când întâmpină o problemă care are conotații
morale - este tema pe care doresc să o cercetez una care implică
aspecte morale? care sunt acestea? care sunt consecințele
acestora?);
280 | DANIELA-TATIANA AGHEORGHIESEI
Dileme etice se pot manifesta și atunci când se încheie
colaborări de cercetare între cercetătorii care aparțin de diferite
instituții deoarece pot fi diferențe între „culturile manageriale,
sistemele financiare, regulile privind proprietatea intelectuală,
[. . ..j sistemele de recompensare, criteriile de promovare,
[programarea] intervalelor de timp, și chiar o ciocnire mai
generală a valorilor privind care este cercetarea cea mai
importantă care trebuie urmărită, cum să fie realizată sau asupra
implicațiilor comerciale sau etice" (Katz & Martin, 1997: 11).
— Procesul reflexiv și raționamentul etic, bazat pe competența
etică (luarea unor decizii făcând apel la analiză sistematică și
aplicarea teoriilor eticii) - care sunt calitățile morale pe care ar
trebui să le promovez ca să fiu considerat un cercetător adevărat?
(teoria virtuților); care sunt principiile morale pe care trebuie să le
respect în cercetarea mea astfel încât să corespundă profesiei pe
care am îmbrățișat-o? (deontologia profesională)?; care sunt
drepturile celorlalți care ar putea fi afectate prin cercetarea mea?
(teoria drepturilor); care sunt consecințele acestei cercetări sau a
deciziilor pe care va trebui să le iau în cadrul acesteia? (teoria
consecinționalistă/ut ilitarismul); care sunt regulile etice care
trebuie să le respect în această cercetare? (etica regulilor); cum
voi contribui cu această cercetare la maximizarea binelui? (etica
datoriei); cum voi contribui cu această cercetare la binele comun?
(teoria binelui comun); cum voi reuși prin această cercetare să
asigur grija și empatia față de ceilalți, armonia, calitatea vieții
(teoria eticii feminine)?; cum mă voi asigura că toți stakeholderii
implicați în cercetarea mea vor fi tratați just, conform
contribuției, meritului sau nevoii? (teoria justiției); ce îmi spune
conștiința mea despre această cercetare și modul în care îmi asum
derularea ei? (teoria intuiționismului); cum
„CEEA CE ȘTIU, CEEA CE CRED"- ETICA ÎN
VIZIUNEA DOCTORANZILOR... | 281
mă voi asigura că voi respecta în cercetare doar acele principii
etice care mi-ar plăcea să fie aplicate și respectate și de către
colegii mei (regula de aur a eticii - „ce ție nu îți place, altuia nu îi
face”); ce ar spune ceilalți dacă ar vedea cum îmi desfășor
cercetarea? („testul pieței")?; ce valori și norme etice trebuie să
respect astfel încât să înțeleg corect, fără să aduc atingere
valorilor, normelor și cutumelor specifice unei
comunități/societăți/țări diferite de a mea unde îmi desfășor
(parțial sau în totalitate) cercetarea sau care, prin procesul de
cercetare derulat de mine, poate fi afectată (relativismul etic).
Decizia etică și implementarea: asumarea responsabilității și
implementarea principiilor în procesul de cercetare (inclusive în
stadiul post-cercetare), precum și justificarea deciziei în toate
etapele sale.
Așa cum subliniază și Hammond și Wellington (2013),
conduita etică în cercetare nu trebuie să fie considerată doar prin
prisma faptului că cercetătorul a aplicat procedurile considerate a
fi cele „relevante” în sfera activității sale, ci ar trebui să fie și în
„spiritul respectului arătat celorlalți, scopul cercetării, cine
beneficiază de ea și cum este raportată” (Hammond &
Wellington, 2013: 60).
Etica înseamnă responsabilitatea noastră față de ceea ce facem
sau am făcut, precum și capacitatea de a justifica asta (Van
Onsem, 2015: 66). La cele 5 perspective în cercetare, definite de
Creswell, prezentate de Sandu (2011), pe care cercetătorii le au la
dispoziție, Antonio Sandu (2011: 28) adaugă „perspectiva etici”
care „încarcă” investigatorul cu „responsabilitatea etică": „față de
semnificația socială a cercetării, față de corectitudinea utilizării
metodologiei, onestității, prezentării limitelor cercetării inclusiv
celor epistemice și metodologice și față de nevoile subiecților
participanți la investigare".282 | DANIELA-TATIANA
AGHEORGHIESEI
O definiție cuprinzătoare la care ne vom raporta în lucrarea
noastră este cea propusă de Antonio Sandu (2018: 5): „Etica
cercetării se bazează pe o serie de principii, dintre care cele mai
semnificative sunt reprezentate de onestitatea obținerii și
prezentării rezultatelor, non-vătămarea subiecților umani,
respectarea autonomiei subiecților și principiul beneficienței".
Aspecte specifice eticii în cercetare
Grija pentru etica în cercetare trebuie să fie prezentă în toate
fazele cercetării: design, derularea propriu-zisă, post-cercetare.
Competența etică a cercetătorului — cercetătorul nu se
angajează în cercetări controversate din punct de vedere etic;
promovează valori etice în toate activitățile de cercetare; depune
efort susținut să își consolideze competența etică — studiază cărți
de etică în cercetare, metodologia cercetării, etica în domeniul de
activitate cercetat, participă la cursuri de formare, discută cu
coordonatorul/ supraveghetorul său, cu mentori; demonstrează
bună-credință și acționează pe tot parcursul procesului de
cercetare în funcție de ceea ce este corect și face alegeri
fundamentate; minimizează riscul etic atât pentru sine cât și
pentru ceilalți participanți la cercetare; cercetarea se bazează
permanent pe un proces reflectiv - cercetătorul analizează atent
chestiunile morale care pot interveni în cercetare, aplică abilități
și competențe etice în rezolvarea dilemelor etice; cercetătorul își
recunoaște și își asumă erorile, greșelile și depune efort să Ie evite
sau să remedieze situația; învață permanent.
Scopul cercetării — cercetarea este proiectată să contribuie la
investigarea unor probleme/fenomene care sunt prezente în
societate și pot fi rezolvate prin cercetări de acest tip; cercetarea
va contribui la producerea de cunoaștere nouă și Ia bunăstarea
societății; sunt evitate conflictele de interes;
„CEEA CE ȘTIU, CEEA CE CRED"- ETICA ÎN IN
DOCTORANZILOR. . . | 283
Etica față de participanții la cercetare - alegerea participanților
la cercetare a fost realizată conform rigorii selecției științifice, nu
este subiectivă; participarea lor la cercetare este voluntară; sunt
tratați cu respect; li s-a făcut consimțământul informat - sunt
corect informați despre scopul cercetării, riscurile potențiale și
cum le sunt asigurate drepturile lor pe parcursul acesteia (nu le va
fi adus nici un prejudiciu lor și familiei lor — fizic, psihic,
social); va fi păstrat anonimatul; se va asigura confidențialitatea
iar datele despre ei vor fi stocate în siguranță și nu vor fi
distribuite către terțe părți, datele lor nu vor fi folosite decât în
scopul declarat al cercetării; se vor putea retrage când doresc din
cercetare; vor fi tratați non-discriminatoriu și informați despre
rezultatele cercetării);
Etica metodei de cercetare — cercetarea este aprobată de o
comisie/ un comitet de etică (acolo unde este cazul); cercetarea
este reflexivă, are la bază și un raționament moral făcut pe temelii
solide, prin aplicarea științei și teoriilor eticii; este aplicată o
metodă de cercetare riguroasă care face posibilă colectarea și
analiza corectă a și datelor; metoda de cercetare este cea adecvată
din punct de vedere
științific; datele utilizate nu sunt falsificate; sunt evitate
conflictele de interes;
Etica și securitatea datelor — datele colectate sunt păstrate în
siguranță; echipamentele și locul de păstrare a datelor sunt
adecvate;
 Rezultatele cercetării - rezultatele nu vor fi falsificate; vor fi
preor
zentate complet și corect, chiar dacă fac imposibilă atingerea
obiectivelor și testarea ipotezelor; vor fi utilizate doar în scopul
anunțat al cercetării respective; nu vor fi transferate neonest altor
cercetă-
ifi- tori ca fiind munca acestora; nu vor fi
comercializate înșelător;
Publicarea rezultatelor cercetării oi sunt falsificate pentru a
îndeplini fals - rezultatele obiectivele sunt cercetării reale, saunu
pentru a fi pe placul unui client/sponsor al cercetării,
cercetarea
proprii, cooperare cu colegii și grijă față de bunăstarea
companiei” (Solomon, 2006: 394).
cąul), nuna
pus Viziunea doctorandului privind etica în cercetarea
doctorală -
orlor un studiu empiric
pentru În toate școlile doctorale din universitățile
importante ale lumii sunt promovate discipline și cursuri de
formare destinate promovării standardelor eticii și integrității în
cercetare. Există o presiu-
Iul ei ne tot mai puternică asupra doctoranzilor ca să fie
atenți la respectarea principiilor etice în cercetarea desfășurată, să
adopte procese și metode de cercetare validate etic, în scopul
protejării reputației cercetătorului, a instituției educaționale și
pentru garantarea beneficiilor și maximizării bunăstării
stakeholderilor cărora le este adresată cercetarea (lumea
academică, instituții educaționale/de cercetare, manageri care au
sponsorizat cercetarea, comunitatea în general).
În ciuda importanței necontestabile pe care o au aceste cursuri
de formare, abordarea lor este, totuși, de multe ori, de tip top-
down și de tip descriptiv (ce săfacă) și normativ (ce trebuie să
fie).
În acest proces de învățare, doctorandul este mai degrabă
subiectul pasiv, care trebuie să primească informația sub forma
unei liste de standarde sau pași care trebuie urmați. Cu toate aces-
4] tea, doctoranzii vin deja cu un pachet de cunoștințe,
abilități și
 Etica în post-cercetare: cercetătorul își publică rezultatele
respectând standardele etice în diseminare și de publicare; este
dispus să sprijine alți cercetători care doresc să investigheze mai
profund problematica abordată de el, în condițiile legale; este la
dispoziția instituțiilor/organismelor în drept să aibă acces [în
condițiile legale] la baza de date și rezultatele cercetării, să se
verifice procesul cercetării, păstrarea datelor, documentația.
286 |
competențe etice și experiență în domeniul cercetării, deoarece
au fost implicați deja în cercetările lucrării de licență și de master.
Un studiu despre ceea cc cred și ce cunosc doctoranzii despre
etica în cercetare, viziunea lor despre acest concept lipsește, cel
puțin din literatura de specialitate românească, deci cu atât mai
mult se justifică un demers inițiat în acest context. Concluziile ar
putea fi utile pentru proiectarea adecvată a curriculei În cadrul
școlilor doctorale, identificarea locului disciplinei de etică în
cercetare în programa de studiu și abordarea conținutului acesteia,
precum și în colaborarea coordonatorilor cu doctoranzii în
pregătirea metodologiei de cercetare pe baza principiilor etice.
Metoda
Studiul nostru a urmărit ca obiectiv definirea conceptului de
etică în cercetare din perspectiva viziunii și poziționării proprii a
doctoranzilor în științele economice față de acest concept, și a
simbolisticii pe care ei i-o asociază.
În vederea atingerii obiectivelor, s-a optat pentru o cercetare
de natură calitativă bazată pe un set de întrebări care a permis
doctoranzilor să ofere un răspuns liber. Colectarea datelor s-a
realizat prin intermediul unui chestionar online (creat pe
platforma Google docs). Acesta a fost adresat doctoranzilor (anul
I, II și III de studiu) de la Școala Doctorală de Economie și
Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași.
Chestionarul a cuprins patru întrebări adaptate studiului nostru
pe tema eticii în cercetare după întrebările utilizate în studiul lor
de autorii Meyer, Shanahan, și Laugksch (2005) care au dorit să
afle poziționarea studenților față de ceea ce înseamnă cercetarea.
Demersul studiului nostru a fost similar cu cel aplicat de autorii
anterior menționați. Chestionarul a inclus în preambul un scurt
consimțământ informat prin care participanții au fost informați
despre scopul cercetării, asigurarea anonimatului, respectarea
legii în prelucrarea datelor (nu vor fi transmise unor terțe părți).
Din cei 89 de potențiali doctoranzi înscriși în programul de
stu-
diu au răspuns 21 dintre ei (16 respondenți de sex feminin și 5
de sex masculin). Analiza finală a inclus doar 20 dintre
răspunsuri, unul nefiind valid (respondentul a completat cu zero
(răspuns nul) la toate întrebările).
Răspunsul completat cu zero merită a fi reținut din perspectiva
mesajului pe care îl transmite astfel respondentul față de
problematica propusă spre analiză și demersul acestei cercetări.
În funcție de specializarea de doctorat, distribuția
respondenților a fost astfel: Cibernetică și Statistică — 2
respondenți, Contabilitate - 2 respondenți, Economie - I
respondent, Economie și afaceri internaționale - 3 respondenți,
Finanțe - 2 respondenți, Informatică economică — 0 respondenți,
Management — 9 respondenți, Marketing — 2 respondenți.
Datele obținute au fost codificate în variabile categoriale pe
baza analizei de text, în raport cu răspunsurile la cele patru
întrebări din chestionar (Ql-Q4). Rezultatele sunt prezentate în
continuare sub forma variabilelor codificate și a extraselor
verbatim (prezentate selectiv).
Prezentarea și analiza rezultatelor
01. Ce este etica în cercetare într-o înțelegere accesibilă
tuturor
Prin prima întrebare a cercetării s-a solicitat doctoranzilor să
explice cum ar explica unei persoane care nu are preocupări în
sfera academică și/sau a cercetării (nu este profesor, nu este
cercetător, nu este student) ce înseamnă „etica în cercetare", o
adaptare după Meyer et al. (2005). Chestionarul a inclus în
preambul un scurt consimțământ informat prin care participanții
au fost informați despre scopul cercetării, asigurarea
anonimatului, respectarea legii în prelucrarea datelor (nu vor fi
transmise unor terțe părți).
Din cei 89 de potențiali doctoranzi înscriși în programul de
stu-
diu au răspuns 21 dintre ei (16 respondenți de sex feminin și 5
de sex masculin). Analiza finală a inclus doar 20 dintre
răspunsuri, unul nefiind valid (respondentul a completat cu zero
(răspuns nul) la toate întrebările).
Răspunsul completat cu zero merită a fi reținut din perspectiva
mesajului pe care îl transmite astfel respondentul față de
problematica propusă spre analiză și demersul acestei cercetări.
În funcție de specializarea de doctorat, distribuția
respondenților a fost astfel: Cibernetică și Statistică — 2
respondenți, Contabilitate - 2 respondenți, Economie - I
respondent, Economie și afaceri internaționale - 3 respondenți,
Finanțe - 2 respondenți, Informatică economică — 0 respondenți,
Management — 9 respondenți, Marketing — 2 respondenți.
Datele obținute au fost codificate în variabile categoriale pe
baza analizei de text, în raport cu răspunsurile la cele patru
întrebări din chestionar (Ql-Q4). Rezultatele sunt prezentate în
continuare sub forma variabilelor codificate și a extraselor
verbatim (prezentate selectiv).
Prezentarea și analiza rezultatelor
01. Ce este etica în cercetare într-o înțelegere accesibilă
tuturor
Prin prima întrebare a cercetării s-a solicitat doctoranzilor să
explice cum ar explica unei persoane care nu are preocupări în
sfera academică și/sau a cercetării (nu este profesor, nu este
cercetător, nu este student) ce înseamnă „etica în cercetare", o
adaptare după Meyer et al. (2005). „CEEA CE ȘTIU, CEEA CE
CRED"- ETICA ÎN ÎN DOCȚORANZILOR. . . | 287
Chestionarul a inclus în preambul un scurt consimțământ
informat prin care participanții au fost informați despre scopul
cercetării, asigurarea anonimatului, respectarea legii în
prelucrarea datelor (nu vor fi transmise unor terțe părți).
Din cei 89 de potențiali doctoranzi înscriși în programul de
stu-
diu au răspuns 21 dintre ei (16 respondenți de sex feminin și 5
de sex masculin). Analiza finală a inclus doar 20 dintre
răspunsuri, unul nefiind valid (respondentul a completat cu zero
(răspuns nul) la toate întrebările).
Răspunsul completat cu zero merită a fi reținut din perspectiva
mesajului pe care îl transmite astfel respondentul față de
problematica propusă spre analiză și demersul acestei cercetări.
 În funcție de specializarea de doctorat, distribuția
respondenților a fost astfel: Cibernetică și Statistică — 2
respondenți, Contabilitate - 2 respondenți, Economie - I
respondent, Economie și afaceri ropril internaționale - 3
respondenți, Finanțe - 2 respondenți, Informatică 'asim-
economică — 0 respondenți, Management — 9 respondenți,
Marketing — 2 respondenți.
Datele obținute au fost codificate în variabile categoriale pe
baza analizei de text, în raport cu răspunsurile la cele patru
întrebări din chestionar (Ql-Q4). Rezultatele sunt prezentate în
continuare sub forma variabilelor codificate și a extraselor
verbatim (prezentate selectiv).
Prezentarea și analiza rezultatelor
01. Ce este etica în cercetare într-o înțelegere accesibilă
tuturor
Prin prima întrebare a cercetării s-a solicitat doctoranzilor să
explice cum ar explica unei persoane care nu are preocupări în
sfera academică și/sau a cercetării (nu este profesor, nu este
cercetător, nu este student) ce înseamnă „etica în cercetare", o
adaptare după Meyer et al. (2005).
Analiza explicațiilor oferite de doctoranzi a permis gruparea
lor pe 7 variabile (amploarea și complexitatea unor răspunsuri a
determinat distribuirea lor pe referiri multiple): un sistem de
principii, valori, ansamblu de norme, legi (9 referiri); respectul
față de munca și drepturilor celorlalți [autori, cercetători] (7
referiri); comportamentul propriu (conduita doctorandului în
calitatea sa de cercetător) (6 referiri); metafore [privind
cercetarea] (4 referiri); corectitudinea demersului de cercetare (4
referiri); evitarea comportamentelor neetice (2 referiri);
obiectivitatea și claritatea rezultatelor cercetării (2 referiri);
Tabloul opiniilor doctoranzilor referitor la explicarea a ceea ce
este etica în cercetare (explicată pe înțelesul oricărei persoane,
care nu este implicată în activitate academică/domeniul cercetării)
este compus din extrasele verbatim care sunt expuse selectiv în
continuare:
RI 1. Un sistem de principii, valori, ansamblu de norme, legi
„O sumă a normelor de corectitudine";
„Respectarea legilor și a normelor de conduită morală";
 „... respectareaprincipiilor morale dintr-o comunitate,
organizație sau orice alt context";
„...un sistem de principii, valori, norme și coduri de percepție
și conduită, în baza uneifilosofii a societății, care se impun ca
imperative morale inducând obligativitatea exprimării lor".
R12. Respectul față de munca și drepturilor celorlalți
În primul rând, înseamnă respectarea muncii, a ideilor și
recunoașterea meritelor unui alt cercetător. În al doilea rând,
înseamnă respectul acordat beneficiarilor cercetării.”; să respecți
munca celor care au studiat subiectul sau părți din subiect
anterior, să acorzi credit... „CEEA (E ȘTIU, CEEA CE CRED”-
ETICA CERCETARE ÎN VIZIUNEA DOCTORANZILOR... |
289
„Este despre «doing the right thing» în materie de acțiuni,
comportament și interacțiune cu cei din jur";
Respectfață de subiecții supuși cercetării, atunci când este
vorba de oameni - individualitatea lor, personalitatea lor,
intimitatea, iar în celelalte situații corectitudine, onestitate,
echitate."; respectarea cercetării și dreptului de autor ale altor
cercetători,
astfel încât nu ne asumăm munca altor oameni, iar atunci când
utilizăm în cercetarea proprie o sursă bibliografică, o vom cita.”;
atribuirea locului meritat fiecărui membru al echipei care a adus
plus valoare acelei cercetări.”
R13. Comportamentul propriu (conduita doctorandului)
„...deși pare un clișeu sau desuetitudine, să fii cinstit cu tine
însuți...",
„...i-aș spune că la baza deciziei de aface cercetare trebuie să
stea o motivație foarte puternică, o dorință autentică de a
aprofunda un subiect și de a descoperi, a inova aspecte legate de
acel subiect. Dacă motivația este autentică, etica în cercetare este
un concept central, la care doctorandul se va raporta pe tot
parcursul studiilor";
„...cercetarea din punct de vedere moral a modului în care
cercetătorii examinează. Aceștia din urmă trebuie să fie onesti,
verticali si să aibă propriile idei sau exprimări".
R14. Metafore
„Pentru un cofetar - a inventa un produs alimentar, plecând de
la o carte de bucate veche (cu precizarea numelui), a oferi spre
degustare unui număr de clienți și a-i prezenta beneficiile pentru
sănătatea omului";
„E ca în viață. Presupune cercetarea din punct de vedere moral
a modului în care cercetătorii examinează";
„ nseamnă în primul rând originalitatea și asumarea scrisului".

290 | DANIELA-TATIANA AGHEORGHIESEI

„I-aș exemplifica faptul că poatefi privită ca o oglindă a
propriului comportament, reflectă felul sau maniera de a fi"
R15. Corectitudinea demersului de cercetare

„Corectitudinea cercetării ;
„Înseamnă afi corect, original și transparent în demersuri ;
„Corectitudine morală a construcției/a demersului științific";
„Să respecți metodologia de cercetare (Ex.: citarea surselor
bibliografice) ”
RI 6. Evitarea comportamentelor neetice
„Utilizarea altor surse de informare care nu aparțin
cercetătorului ar trebui menționate, falsificarea și plagiatul fiind
activități/ dimensiuni care nu corespund eticii ;
.O explicație simplă ar fi cea de a nu trișa în procesul de
cercetare, de a nu fura idei, de a nu da copy paste".
RI 7. Obiectivitatea și claritatea rezultatelor
„...Ar trebui să se evidențieze în mod obiectiv rezultatele cer-
cetirii, fără a se încerca orientarea acestora către
grupuri/interese individuale...",
„Rezultatele aferente acesteia prezintă claritate și calitate.”
Q2. Etica în cercetare în subiectul de studiu a tezei de doctorat
A doua întrebare a solicitat doctoranzilor să exprime ceea ce
cred ei că înseamnă „etica în cercetare” în disciplina sau subiectul
lor de studiu în cercetarea doctorală, o adaptare după Meyer et al.
(2005).
Analiza răspunsurilor a condus spre construirea a 3 variabile
categoriale: corectitudine în metodă (13 referiri); rezultate utile și
benefice (3 referiri), generalități (5 referiri).
„CEEA ȘTIU, CEEA CE CRED"- IN CERCETARE ÎN
VIZIUNEA DOCTORANZILOR... 1 291
Extrasele verbatim sunt prezentate selectiv în continuare:
R21. Metodă
 „În contabilitate, etica în cercetare se manifestăprin
recunoașterea contribuției aduse de altepersoane care m-au ajutat,
să citez, clar, ideile înaintașilor și al contemporanilor, să cântăresc
corect contribuția personală la tema de cercetare";
„Onestitate și transparență în colectarea și prelucrarea datelor
precum și respectarea normelor anti-plagiat";
„Furnizarea unor informații corecte despre subiect, a unei
analize obiective care să încerce să ofere răspuns la întrebarea
principală a cercetării. În plus, specificarea surselor informațiilor
colectate trebuie să reprezinte un alt punct ce trebuie respectat";
Informațiile cu care conlucrează etica sunt accentuate pentru
stabilirea de structuri, evoluția prin comparare, etichetare a
activităților urmărite".
R22. Rezultate utile și benefice
„Să mă gândesc, permanent, la beneficiul ce-l ofer semenilor
mei prin cercetare".
„Măsurarea anumitor variabile ce pot influența un anumit
fenomen/element din sfera financiară cu scopul de a reda o
imagine mai clară sau de a previziona corect un viitor apropiat
sau mai îndepărtat".
„...a veni cu idei inovatoare, cu elemente de noutate, pornind
de la cercetările existente. De asemenea, este absolut necesar a
cita surselepe care le utilizez, a măfolosi de date reale, depe site-
uri oficiale, a respecta drepturile de autor și munca altor
cercetători și nu în ultimul rând, a accepta posibilitatea ca 0
concluzie sifle diferită de ipoteza cu care am pornit în cercetare.
Este necesar ca cercetarea sâ

292 | DANIELA-ȚATIANA AGHEORGHIESE)

onestitate în ceea ce privește rezultatele diseminate, integritate
și obiectivitate".
R23. Generalități (au fost date răspunsuri bazate pe definiții și
principii generale)
Q3. Motive care determină preocuparea pentru„etica în
cercetare" în disciplina sau subiectul de doctorat studiat
Prin a treia întrebare s-a cerut doctoranzilor să precizeze care
cred că sunt principalele motive care stau la baza interesului
pentru „etica în cercetare” în disciplina sau subiectul de cercetare
în care sunt implicați.
Pentru această întrebare au fost identificate următoarele
variabile: conjunctura/contextul (2 referiri); nevoia de ghidare (6
referiri); plusvaloarea creată (5 referiri); metaforă (1 referire);
eliminarea rezultatelorfalse (4 referiri).
Extrasele verbatim referitoare la motivele pe care le consideră
doctoranzii ca fiind determinante pentru preocuparea față de
etica în cercetare în subiectul de doctorat studiat de ei, sunt
prezentate selectiv în continuare:
R31. Conjunctura/Contextul
„Nevoia evidentă de etică în cercetarea științifică
românească";
„Pornesc de la premisa că, dacă eu, în calitate de doctorand
voi respecta elementele de etică în cercetare, mă aștept ca ceilalți
colegi/ cercetători să facă același lucru. Într-un context destul de
delicat în care multe persoane din sfera publică s-au dovedit afi
«mai puțin etice» în studiile doctorale pe care le-au făcut,
consider că un «antixemplu» arputea constitui o «lecție» pentru
acești subiecți".
„CEEA CE ȘTIU, CEEA CE CRED"- ETICA ÎN CER
R32. Nevoia de ghidare
„Motivul principal: «ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!»
Definirea unui sistem de principii, valori, norme și coduri de
percep(ie și conduită. Specificul și particularitățile exprimării
valorilor morale în activitate derivă tocmai din asumarea, ca
principiu și practică, a responsabilității fată de succes".
R33. Plusvaloarea creată
„În plus, etica asigură transparență și obiectivitate în
activitatea de cercetare, iar astfel, lucrările științifice potfi
apreciate pentru plusvaloarea pe care o oferă literaturii de
specialitate";
„Interesul pentru etica în afaceri contribuie la dezvoltarea unei
lucrări originale, care va aduce idei noi și beneficii domeniului de
cercetare. Însăși prin respectarea principiilor etice cercetarea
devine una semnificativă, autentică cu rezultative unice,
neplagiate sau reinterpretate din alte lucrări";
 „Identificarea de soluții reale și concrete de restabilire a
echilibruluifinanciar atât la nivel microeconomic cât și
macroeconomic".
„Îmbunătățirea activității în comunicarea organizațională, cu
implementarea de proceduri / ghiduri în vederea facilitării
operațiunilor în cadrul organizației / instituției, în vederea
ridicării standardelor de calitate în sistemul medical, prin
creșterea gradului de satisfacție a pacienților, a personalului".
R34. Metaforă (răspunsul este integrat în secțiunea de Discuții
și concluzii)
R35. Eliminarea rezultatelor false
„Pentru evitarea falselor rezultate";
„Posibilitatea falsificării sau denaturării rezultatelor unei
cercetări”
„A nu denatura realitatea pentru a avea o viziune cât mai
corectă

294 | DANIELA-TATIANA AGHEORGHIESEI

asupra ei, astfel încât să poată fi luate decizii fardamentate pe
evi_ dente obiective".
„... moralitatea, corectitudinea, lupta contrafraudelor de acest
tip și consolidarea încrederii în cercetarea științifică”
04. Ce fac cercetătorii de succes pentru asigurarea adecvată a
principiilor eticii în cercetare în disciplina sau subiectul de
doctorat
Ultima întrebare a solicitat doctoranzilor să descrie ceea ce
cred ei că reușesc într-adevăr să facă cercetătorii de succes pentru
asigurarea adecvată a principiilor eticii în cercetare în disciplina
sau subiectul lor de cercetare doctorală, o adaptare după Meyer et
al. (2005).
Doctoranzii participanți la cercetare au făcut trimitere spre
următoarele elemente (răspunsuri cumulate; unele răspunsuri au
fost largi, au inclus referiri multiple): Valori morale puternice (IO
referiri); Pregătire (2 referiri) ; Documentare riguroasă (5
referiri);
Deținerea de metodă (4 referiri); Sunt „pasionați” și
„inovatori” în ceea ce fac (3 referiri); Dau recunoaștere ideilor
celorlalți (2 referiri) ; Relaționează / au network (2 referiri);
Promovează mai departe etica (l referire).
 Etica și cercetătorii de succes (extrase verbatim, prezentare
selectivă)
„l. Au un grad ridicat de moralitate/corectitudine. 2. Dețin
pregătirea necesară/ capacitatea intelectuală de a previziona
tendințele viitoare ale administrației publice. 3. Au documentat
foarte bine tema";
„Publică doar atunci când consideră că au adus într-adevăr o
contribuție la dezvoltarea domeniului, și nu doar pentru a avansa
în carieră, și sunt în permanenți la curent cu stadiul cunoașterii în
domeniu".
-CEEA CE ȘTIU, CEEA CE CRED"-
DOCTORANZILOR. | 295
„Sunt onești cu ei înșiși, sunt pasionați de ceea cefac, sunt
deschiși să învețe și sâ accepte noi teorii și rezultate, sunt creativi
și îi respectă pe ceilalți cercetători".
„Etica în cercetare definește tipul de cercetător care ești și care
dorești sâ devii. Ea îți trasează parcursul doctoral și contribuie Ia
succesul sau insuccesul cercetării doctorale... înseamnă și
diferența intre amatorism și profesionalism În cercetare".
Discuții și concluzii
Analiza globală a răspunsurilor oferite de doctoranzi
demonstrează că aceștia dețin imaginea corectă a ceea ce
înseamnă in general etica în cercetare, știu care sunt aspectele
specifice acesteia: respectarea în general a unor valori, principii și
norme de etică, legi; respectarea și recunoașterea muncii celorlalți
(nu doar a altor autori ale căror publicații au constituit o sursă de
fundamentare a demersului de cercetare, dar și a muncii
coechipierilor / colegilor care au contribuție la cercetare — co-
autoratul); grija față de comportamentul propriu (conduita
doctorandului) care să fie bazat pe motivație puternică,
„autentică", corectitudine, onestitate, verticalitate; corectitudinea
în demersul de cercetare, respectarea metodologiei; evitarea
comportamentelor neetice și obiectivitatea rezultatelor.
Remarcăm că doctoranzii nu au reușit să ofere detalii concrete
despre ceea ce Înseamnă particularitățile eticii în cercetare în
specializarea în care ei fac cercetarea doctorală.
Totuși, ei știu și cred că etica în cercetare in subiectul de
studiu al tezei de doctorat înseamnă aplicarea sistematică a unei
metode specifice de cercetare - recunoașterea muncii altor autori
care a stat la baza fundamentării propriei cercetări și specificarea
surselor de
informații utilizate, colectarea și prelucrarea cu obiectivitate a
datelor, și ceea ce este foarte important - obligația morală de a
aduce prin cercetare rezultate utile, beneficii societății.
Doctoranzii conștientizează că este nevoie de etică în
cercetare, identifică clar, cu acuratețe motivele care determină
preocuparea pentru „etica în cercetare” în disciplina sau subiectul
de doctorat studiat.
Ei își exprimă metaforic viziunea lor arătând că etica în
cercetare este o formă de adaptare la cerințele actuale atât de
dinamice ale lumii în care trăim și în special la cele de pe piața
muncii: „Mi-ar plăcea si cred ci la bază stă interesul pentru a ține
pasul cu lumea în continuă schimbare și cu resursa umană care se
află în continuă transformare (ca profil, motivație și
comportament) pe o piață a muncii cu cerințe din ce în ce mai
specifice și provocatoare".
Motivele preocupării sunt impuse de asemenea datorită
contextului (mediatizarea multor comportamente neetice la nivel
social), dar se resimt și din nevoia intrinsecă a doctoranzilor să
beneficieze de ghidare pe parcursul investigației științifice, să
evite/elimine rezultatele false în cercetare, și să genereze
plusvaloare pentru societate.
În acest sens, merită reținută chiar afirmația unuia dintre
doctoranzi: „Cum valorile indivizilor sunt diferite, este dificil de
afirmat dacă și respectarea eticii în cercetare reprezintă o
preocupare pentru indivizi. Cu toate acestea, cunoștințele de etică
în cercetare ar putea oferi o schimbare de perspectivă și ar putea
orienta/reorienta activitatea de cercetare spre o dimensiune (mai)
etică".
Pe de o parte, această afirmație arată că există concepția /
credința că promovarea comportamentului etic în cercetare are o
latură subiectivă — ține de valorile și de latitudinea
cercetătorului, dacă să îl adopte sau nu. Pe de altă parte, se
exprimă convingerea că o disciplină sau o formare care ar furniza
cunoștințele de etică ar fi benefice pentru garantarea acestuia
„CEEA CE ȘTIU, CEEA CE CRED"- ETICA VIZIUNEA
DOCTORANZILOR.. . | 297
 Rolul profesorilor și coordonatorilor de doctorat este să
accentueze ce-a de-a doua convingere, și că etica se învață, de
aceea există introduse în programa școlară disciplinele de etică în
cercetare. Formarea nu vizează doar promovarea unor valori care
ar trebui respectate ci are rolul de a conștientiza, a forma
raționamentul etic prin utilizarea teoriilor eticii, oferirea
modelului decizional pentru rezolvarea chestiunilor de etică.
Modul în care au definit ceea ce înseamnă în viziunea lor un
cercetător de succes ne determină să afirmăm că acesta este
modelul lor, pe care presupunem sau trebuie să ne asigurăm că îl
vor urma. Organizarea de întâlniri/workshopuri cu lideri în etica
cercetării ar fi, din acest punct de vedere, o strategie bine venită
din partea instituțiilor educaționale/școlilor doctorale.
Limitele cercetării
Cercetarea are ca principale limite numărul mic de participanți
la cercetare și distribuirea chestionarului doar în rândul
doctoranzilor dintr-un singur domeniu de cercetare (științe
economice) și de la o singură școală doctorală.
De asemenea, se adaugă limitele inerente aplicării unui
chestionar (în comparație cu cele ale unui interviu, care ar fi putut
genera informații mai complexe și mai concrete) precum și
analiza nediscriminată în funcție de datele de identificare (an de
studiu, specializare, gen).
Chestionarul completat de un respondent cu „zero” transmite
un semnal de alarmă care trebuie luat în considerare — este etica
în cercetare un subiect care îi interesează cu adevărat pe
doctoranzi? este o pierdere de vreme pentru ei să răspundă la un
chestionar pe această temă? care au fost motivele reale care l-a
determinat pe respondent sâ înregistreze răspunsul dar fărâ să
răspundă la nici una