Aspecte de etica/bioetica
 Etica
ethos - obicei, comportament +
logos - știință.
- teoria sau studiul filozofic al
moralei
- studiul principiilor, normelor și a
valorilor morale,dar și, cel al
originii, dezvoltării și justificării
conținutului acestora.
Răspunsul așteptat ??
Cum ar trebui să acționeze
individul în raport cu el însuși, cu
societatea și grupul din care face
parte.
 Bioetica
bios -viață + ethos + logos.
- „studiul sistematic al dimensiunilor
morale- care includ viziunea
morală, deciziile, conduita, liniile
directoare etc. - ale ştiinţelor vieţii
şi ale sănătăţii, folosind o
multitudine de metodologii etice,
într-o abordare interdisciplinară”.
Encyclopedia of Bioethics, 1995
Este determinată de:
- atenţia crescândă pentru drepturile
omului
- crearea unor noi tehnologii care
generează probleme ce necesită o
reglementare juridică şi morală.
Termenul de „bioetică” a fost introdus  Andre Hellegers a introdus
de V R Potter termenul de bioetică în
Bioethics:The Science of Survival,1970 mediul universitar
Bioethics: Bridge to the Future, 1971

 o ştiinţă capabilă de a reuni

Am ales rădăcina “bio-” pentru a valori prin dialogul şi
reprezenta cunoaşterea biologică, confruntarea dintre medicină,
ştiinţa sistemelor fiinţelor şi “etica” filozofie şi etică.
pentru a reprezenta cunoaşterea
sistemului valorilor umane.
Bioetica
Bioetica ar trebui  în sens larg (studiu al
 să servească supravieţuirii biosferei)
omenirii, ea aflându-se la  în sens restrâns (limitat la
intersecţia filosofiei, eticii și viața umană)
ştiinţelor juridice, biologiei şi (Ţîrdea, 2000)
medicinii și
 să dea un răspuns la
ameninţările noilor tehnologii Puterea pe care ştiinţa o pune în
asupra vieții. serviciul omului este imensă,
responsabilitatea revine pe
deplin conştiinţei umane.
 Nu există o definiţie unanim acceptată de
specialişti
Dificultatea în a defini obiectul Bioeticii este cauzată de:
 caracterul său multidisciplinar,
 interogarea valorilor (care determină orizonturi ideologice),
 pluralismul (ca și caractere ale societății căreia îi sunt adresate întrebările).
În acest context, ,,bioetica nu este o disciplină, o ştiinţă sau o etică nouă, este mai
degrabă un câmp al întrebărilor ridicate de noile cuceriri ale științei (cercetare şi
aplicații) care implică manipularea organismelor vii; este vorba de practici şi
discursuri; este vorba de întrebări caracterizate de o interacţiune
comunicaţională puternică: pluridisciplinaritate şi confruntare pluralistă”
Hottois G. Bioéthique. In : Les mots de la bioéthique. Un vocabulaire
encyclopédique, 1993, p. 49-55.

Nu este exclusă nici existenţa unor lucrări filosofice care descriu bioetica ca o
disciplină, însoţite de preocupări pentru dezvoltarea de metode, principii etc.
Cleret de Langavant G. Bioéthique, Méthode et complexité. Sainte-Foy: PUQ,
2001; Sgreccia E. Manuel de bioéthique: les fondements et l'éthique biomédicale. Paris:
Édifa, 2004, p. 31-52.
 Aspecte Aspecte
Aspecte culturale politice Aspecte
spirituale psihologice
Aspecte Aspecte
profesionale educaționale
Bioetica
Aspecte adaptarea sau Aspecte
medicale inadaptarea științifice
acțiunilor
Aspecte Aspecte
biologice economice

Aspecte Aspecte
sociale Aspecte legale Caracter multidisciplinar
morale
Goldim, 2004
 Definiții….
 Comitetul Internaţional de Bioetică (CIB): un câmp de studiu sistematic,
pluralist şi interdisciplinar care abordează probleme morale, teoretice şi practice,
aplicabile medicinei şi ştiinţelor vieţii care afectează fiinţele umane, întreaga
umanitate, inclulsiv biosfera.

 The American Heritage® Dictionary of the English Language, Third Edition

Bioethics: Studiul implicaţiilor etice şi morale ale noilor descoperiri biologice şi
biomedicale, precum şi în domeniul ingineriei genetice şi al drogurilor.

 Parte a filozofiei morale care apreciază cât de licite sau ilicite sunt intervenţiile
asupra omului şi, în special, acele intervenţii legate de practica şi dezvoltarea
ştiinţelor medicale şi biologice (E. Sgreccia)

 O disciplină “menită să asiste medicii şi oamenii de ştiinţă în a lua decizii corecte

dpv sociologic, psihologic şi istoric” (D. Callahan)
 ,, (...) ansamblul de cercetări, discursuri și practici, în general multidisciplinare și
pluraliste, care sunt menite să clarifice și, pe cât posibil, să rezolve problemele
ridicate de activitățile R & D biomedicale şi biotehnologice în societăţile
individuale, multiculturale... (G. Hottois, 2004)
ETICĂ. MORALĂ. ??
Etimologie: moralitas, « caracter, comportament »

Termenul de morală înlocuit cu cel de etică

Etica si morala Definiții vagi

 Morala este o punere în practica a eticii, într-un context

particular, social, politic și istoric.
 Morala evoluează o dată cu schimbările produse în societate,
iar ea se aplică diferit, în funcție de vârstă, clasa socială,
cultură sau civilizație.
 Morala este, adesea, un subiect de conflict și ne obligă la un
dialog permanent, ca să ne punem în acord trăsăturile etice,
care sunt adesea diferite
 Evoluţia în timp a normelor morale

Relaţia intrinsecă dintre norma etică şi lege apare în

tradiţia iudeo-creştină

drepturi,
datorii, transpuse în conceptele
responsabiltăţi,
obligaţii, justiţie, echitate, dreptate
pedepse

Toate obligaţiile legale se bazează pe o obligaţie morală,

dar nu orice obligaţie morală implică o obligaţie legală.
 Dezvoltarea cercetării ştiinţifice – experimentul
pe subiecţi umani naşte o problemă socială – abuzul
în domeniu.

Dorinţa pacienţilor de a accede la noile

descoperiri ale medicinei.

Dorinţa medicilor/cercetătorilor de a descoperi

noi metode terapeutice, investigative, medicamente.
 ?........

1. A eticheta pe cineva ca fiind egoist = a-i atribui un

defect moral?

2. Curaj=îndrăzneală

Vorbim de curaj în situația în

care scopurile urmărite sunt
necinstite?
Care este locul bioeticii ????

„Bioetica se întinde de la studiul normelor

morale aplicate în lumea viului la corelarea
lor cu comportamentul social şi deciziile
politice.”

morală, etică, drept si politică ?????

Tot ce este legal este și moral ????

 etica
justificativă

Acțiune

morală drept
voluntară
regulă obligatorie
Goldim, 2001.
 Bioetica răspunde
unei
triple realități

reprezintă un spațiu
este sursa unor
de întâlnire a
este transparenta multiple instituții
diferitelor ideologii,
opiniei publice locale, naționale
concepții morale,
si internaționale
filozofice etc.

Gh. Scripcaru, 2008

 Repere istorice
1946-47 Codul de la Nuremberg

1948 Declarația Universală a Drepturilor Omului

1940-50 Primii pași ai bioeticii în legătură cu etica medicală și reafirmarea

drepturilor omului
1950-60 Pluralism, accelerarea R&D

1970 Înființarea centrelor şi a

comitetelor de etică. Introducerea termenului de « bioetică » -Potter
După 1970 Dezvoltarea bioeticii în SUA; dezvoltarea principiilor minim acceptate.
Internaționalizarea bioeticii. Apariţia lucrărilor de referinţă cum ar fi
enciclopediile, dicţionarele (1978 SUA, 1993 Belgia); editarea
manualelor şi introducerea
acesteia în învăţămînt (cursuri, specializări, catedre etc.).
1980 Prima fecundare in vitro
1981 Primul animal transgenic
1981 – Dezvoltarea PCR
83
1985 primele testări pentru plante produse prin inginerie genetică
1986 folosirea enzime şi anticorpi în producerea unor medicamente
1990 producerea primelor medicamente pe bază de inginerie genetică (ADAGEN
1993 tratamentul sclerozei multiple (CHIRON), clonare embrioni umani, programul de
bioetica UNESC
1994 se descoperă gena cancerului de san, a obezităţii, a cancerului de prostată, de tiroidă
1995 începe folosirea pe scară largă a terapiei genice, modulare sistem imun şi anticorpi
monoclonali în lupta împotriva cancerului
1996 se descopră gene asociată maladiei Parkinson
1997 Dolly,
2003 ,,–completarea secventelor genomului uman, punerea la punct a diagnosticului
genetic,
2006 premiul Nobel pt descoperirea RNA interferenta e
 bioetica

Bioetica generală: Bioetica specială: Bioetica clinică:

valori, fundamente etice, procreerea, Decizii terapeutice,
încadrare juridică, eutanasia, risc acceptat,
decizii politice, manipulările genetice, relaţie deontologică
coduri etc.; etc.; medicpacient,
efectele malpraxisului etc

Elio Sgrecia, 1998

 Principiile bioeticii
1. Personalismul
din existenţa şi lucrarea raţiunii şi a spiritului de libertate; omul ar
fi singura fiinţă capabilă să efectueze o reflecţie asupra lui însuşi.
Prin conştiinţa de sine, a faptului că omul realizează că este o persoană unică,
ştie că ,,este o unitate, un tot şi nu o parte dintrun lot”.
Personalismul exprimă capacitatea de a alege o decizie pentru a te apăra şi
de a alege o decizie anume pentru a nu face rău celuilalt.
Etica personalistă generează intenţionalitatea unui act bioetic (aspect
subiectiv) şi efectuarea lui concretă (demersul obiectiv). Societatea este
dominată de un spirit personalist al autoperfecţionării. Persoana umană este
capabilă să aibă iniţiative şi acţiuni, să înregistreze ecouri din sfera socială, să-
şi schimbe deciziile sau să nu le schimbe, să revină la propria memorie socială
şi, în baza lor, să scruteze viitorul propriu.
2. Principiul interdisciplinarităţii
- legătura indisolubilă şi decisivă între ştiinţele vieţii şi drepturile
omului; ea aduce dreptul în situaţia de a nu se putea exprima fără
datele ştiinţifice asupra cazului
- ştiinţele vieţii sunt mereu provocatoare pentru etica viului;
aceasta deoarece ştiinţa, prin descoperirile ei, îmbogăţeşte viaţa,
dar în acelaşi timp o şi complică
3. Principiul binefacerii se exprimă prin:
 a nu face rău;
 a diminua la maximum riscurile;
 a obtine maximum de avantaje;
 a evalua de la început raportul riscbeneficiu.
4. Principiile morale
... impuse atât de propria conştiinţă cât şi de presiunea atitudinii
celorlalţi (opinia publică)”.
5. Principiul libertăţii de acţiune
Acest principiu determină orientarea şi decizia multiplelor nivele
de manifestare:
 cercetătorul îndemnat de propria conştiinţă sau propriul
interes să descopere, nu să perfecţioneze ceva;
 beneficiarul potenţial al descoperirii;
 legiuitorul care oferă un cadru legislativ stimulativ sau
limitativ.
Optiunea întro situaţie dată unui proces de conştiinţă în
corelaţie cu un temeinic (sau nu) proces de informare sau
profesionalism.
Societatea poate modifica opţiunea unui individ prin natura şi
acurateţea informării.
6. Principiul preeminenţei

Societatea oscilează între cele două direcţii:

 Preeminenţa individului asupra comunităţii: acordă importanţă şi valoare
maximă drepturilor omului; autonomia, libertatea, actele de conştiinţă
proprie trebuie respectate.
Hipertrofierea acestei atitudini poate duce la acte extreme: impresia că
sinuciderea, clonarea, automutilarea, eutanasia sunt normale sau
normative pentru restul societăţii.
 Preeminenţa comunităţii asupra individului: promovează convingerea
conform căreia individul uman reprezintă ceva numai în contextul
comunităţii şi mai mult societatea dirijează comportamentele personale şi
intervine coercitiv ori de câte ori doreşte ca persoana umană să nu lezeze
în nici un fel viaţa comunităţii.
 7. Respectul pentru viaţa fizică

- Din calitatea şi măsura respectului pentru viaţa decurg şi alte atitudini

sau nonatitudini:
 grija pentru viaţa proprie (de la dorinţa enormă de a prelungi viaţa unora,
până la actul suicid al altora);
 devotamentul sau indiferenta cadrelor medicale;
 grija pentru vindecare fără sechele;
 preocuparea pentru recuperarea funcţională a unui handicap.
- Motivaţia respectului sau a lipsei de respect pentru viaţă are un substrat
multicultural, personalist sau uneori patologic:
 unele culturi acceptă uşor moartea, pentru că nu pun mare preţ pe trup;
 unele persoane mor eroic, iar altele se neglijează până la limita bolilor
incurabile;
 stări depresive sau farmacodependente duc persoana umană întro totală
lipsă de respect faţă de viaţă.
8. Principiul autonomiei
O persoana poate fi considerată autonomă dacă este capabilă să
aleagă între un set de opţiuni, reflectând şi deliberând în
acelaşi timp asupra alegerii sale. Un pacient autonom nu este
acela care refuză, ci o persoană suverană pe întreaga sa
capacitate de decizie. Din această perspectivă putem afirma
că autonomia este şi un drept pozitiv, dreptul la auto-
determinare, la exprimare şi la alegere
9. Principiul egalitatii – toate persoanele sunt egale in drepturi si
valori. Principiul enunta ca pentru a alege subiectii pentru
ingrijiri medicale, nu trebuie luate in considerare criterii
sociale, rasiale sau religioase.
10. Principiul justeţei si echităţii – trebuie favorizati cei mai dezavantajati.
Din acest principiu deriva principiul diferentei si al egalitatii de sanse.

11. Principiul utilitarist

- un act se evalueaza pornind de la costuri si beneficii,
- acceptabilitatea eticii depinde de consecinte,
- trebuie cautat ce este mai bine pentru majoritate.
12. Principiul responsabilității
- etică a deliberărilor; respectarea demnității umane
- etica e un subiect delicat nu poate fi lăsat numai la aprecierea
eticienilor…
- dialogul civilizațiilor - universalitatea drepturilor omului, respectarea
diversității
- - aventura științifică ≠ aventuroasă…
Principiile generale ale bioeticii
creştine
1. Viața omului este inviolabilă pentru că este viața unei persoane (a unui
subiect cu drepturi personale). Cu alte cuvinte, un om este inviolabil nu
doar pentru că trăiește (căci atunci un astfel de drept l-ar avea și animalul)
ci pentru că este o unitate formată din corp și suflet rațional, adică este
persoană – chip şi asemănare a lui Dumnezeu.
2.
a. Este etică şi licită orice intervenţie medicală care favorizează dezvoltarea
naturală a vieţii unei persoane umane (intervenţie "după natură") – de ex.
transplantul de organe.
b. Nu este etică (este ilicită) orice intervenţie care se opune dezvoltării naturale
a vieţii unei persoane umane (intervenţie "contra naturii") – de ex. avortul
provocat.
c. Nu este etic (este ilicit) orice comportament diferit de modalităţile pe care
natura le indică pentru a urma o atare dezvoltare – de ex. fertilizarea in
vitro (care separă scopul unitiv de cel procreativ al relaţiei sexuale).
 Exemple de probleme ce ţin de bioetică
Intervenții aplicate asupra omului Intervenții asupra mediului și a
 experimentele pe oameni, ființelor, altele decât omul:
 probleme legate de reproducerea
umană: reproducerea medicală  experimentele pe animale
asistată, clonarea, avortul, statutul  Protecția agroecosistemelor –
embrionului proliferarea OMG, combaterea
sărăciei
 intervenții asupra corpului uman:  autorizarea activităților ce implică
donarea de organe si transplantul, tehnici genetice în societatea civilă
celule stem, screeningul genetic,  Biocombustibilii și conservarea
 intervenșia asupra vieții și a morții – biodiversității etc
eutanasia
 patentarea materialului biologic şi a
organismelor vii
 alocarea resurselor în sistemul
sanitar,
 Preocupări în domeniu

 Consiliul Europei, creat în anul 1949, Strasbourg

http://www.coe.ro/istoric.html, http://book.coe.int
 ONU -UNESCO : Organizația Națiunilor
unitepentru educație, știință și cultură – a contribuit
la formularea principiilor fundamentale în bioetică;
interes în legiferare, norme universale în domeniul
bioeticii, 2003.
 OCDE: oficiul de cooperare și dezvoltare economică
 Convențiile internaționale
Acte normative, tratate şi convenţii
privind bioetica
 Conventia Europeană a Drepturilor Omului (adoptată de statele membre ale
Consiliului Europei)
 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (proclamată de Parlamentul
European, Consiliul şi Comisia Europeană la 12 decembrie 2007)
 Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de
aplicaţiile biologiei şi medicinei (Convenţia privind drepturile omului şi
biomedicina, semnată la Oviedo, 4 aprilie 1997)
 Protocolul din 12 ianuarie 1998 adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor
omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei,
referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane (adoptată de Consiliul Europei)
 Rezoluţia Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 59-280 privind clonarea omului
(adoptată la 08 martie 2005)
 Declaraţia Universală a Genomului Uman şi Drepturilor Omului (adoptată de
UNESCO)
 Declaraţia Universală a Bioeticii şi Drepturilor Omului (adoptată de UNESCO la 19
octombrie 2005)
 Convenţia pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituării
semenilor (adoptată de AG ONU la data de 2 decembrie 1949)
Documente ale organizaţiilor
medicale

 Jurământul lui Hipocrate

 Declaraţia de la Geneva
 Codul internaţional al eticii medicale
 Codul de deontologie medicală
Forme instituționalizare
 Prima formă de instituţionalizare a bioeticii în Europa de Vest a apărut în
Franţa, odată cu înfiinţarea Comitetului Consultativ Naţional de Etică
(CCNE) în 1983 - un fel de ‘sfat al înţelepţilor’ care îşi exprimau păreri
consultative pe probleme de bioetică.
 În Europa de vest, SUA – instituții de stat autonome. Lituania este prima
ţară din Europa Centrală şi de Est în care a fost înfiinţată o Comisie de
Bioetică (1995). Această comisie are o structură complexă, membrii acesteia
provenind din domenii diferite, şi a fost prima organizaţie care şi-a creat
propria pagină de internet.
 Republica Cehă şi Slovacia au înfiinţat propriile Comisii de Bioetică în
1993, România din 1991; Estonia are un interes bioetic special în ceea ce
priveşte crearea unei baze naţionale de date genetice care include un milion
de persoane din populaţia ţării (aproximativ două treimi din populaţia
totală). În 2001 a fost creată o Comisie de Bioetică adhoc responsabilă cu
supervizarea acestui proiect
 Polonia nu are o Comisie de Bioetică.
 Allemagne : National Ethikrat
 Autriche : Bioethikkommission
 Belgique: Comité consultatif de bioéthique de Belgique
 Canada: Conseil national d'éthique en recherche chez l'humain
 Danemark : Danish Council of Ethics
 Finlande : National Advisory Board on Research Ethics
 Luxembourg : Commission Consultative Nationale d'Ethique pour les Sciences de la Vie et
de la Santé
 Grèce : Hellenic National Bioethics Commission
 Italie : Comitato nazionale per la bioetica
 Norvège :National Committees for Research Ethics
 Portugal : Conselho Nacional de Etica para as Ciencias da Vida
 Royaume Uni : Advisory Committee on Genetic Testing Human Genetics commission
Human Fertilisation and Embryology Authority Nuffield Council on Bioethics
 Suède : Swedish National Council on Medical Ethics
 Tunisie : Comité National d'éthique médicale
 USA: President’s Council on Bioethics
Comisia de etica în România
1. Comisia Nationala de Etica pentru Studiul Clinic al Medicamentelor functioneaza
sub autoritatea Academiei Romane de Stiinte Medicale.
 Structura recomandata pentru aceasta Comisie este: 5 medici, 2 farmacisti, 2
psihologi / sociologi, 1 jurist, 1 persoana fara pregatire in domeniul medical - care
reprezinta pacientul, 1 persoana cu studii medii sanitare, 1 teolog. Cel putin doua
persoane din Comitetul de Etica trebuie sa fie de sex feminin, si cel putin un
membru trebuie sa fie independent de institutia in care se organizeaza studiul
respectiv sau care apreciaza respectarea principiilor etice in timpul unui studiu
clinic efectuat asupra unei fiinte umane.
2. Comitetul Local de Etica in Cercetare trebuie sa aiba o componenta asemanatoare cu
cea a Comisiei Nationale de Etica pentru Studiul Clinic al Medicamentelor.
El este "un organism independent constituit din membrii din domeniul medical /
stiintific si nemedical, a carui responsabilitate este sa asigure protectia drepturilor,
a sigurantei si starii de bine a subiectilor implicati in studiu (si "...sa asigure
controlul public al acestei protectii,, asa cum se precizeaza in Directiva
2001/20/EC a Parlamentului European si a Consiliului de Ministri, directiva care
trebuie implementata inainte de aderarea noastra la UE.)
3. Comitetului National Român de BIOETICA al UNESCO
 Protecţia drepturilor omului şi a demnităţii
fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi
medicinei

 primatul ființei umane asupra intereselor sociale si colective, al persoanei asupra

nevoilor comunitare.

 drepturile omului atesta că omul deși este o copie a evoluției este si o creatie a
spiritului, ceea ce obligă la respectarea acestor valori indiferent de avantajele
cercetării științifice pentru om și societate.

 Dreptul la viață și sănătate sunt imperative, neputând fi afectate decât în cazuri precis
prevăzute de lege.

 Omul nu poate renunța la drepturile sale, deoarece, demnitatea fiintei este superioara
celui ce o poarta, iar respectul datorat vieții umane este suveran, încât, nici părți din
corp nu pot fi contrapuse legilor umanității (conferința Tokio).

 Omul poate dispune liber de corpul său, deoarece, libertatea de conștiință și credință
este inviolabilă și decurge din faptul că viața spirituală primează asupra celei fizice.
PRINCIPII

interesul şi binele fiinţei

umane trebuie să primeze
asupra interesului unic al
societăţii sau al ştiinţei,

accesul echitabil la îngrijiri de

sănătate de calitate adecvată,

nediscriminarea
 Despre drepturi….

 Rădăcinile conceptului de ,,drepturi ale omului,, - doctrina dreptului

natural
 Imperiul roman – context legal și politic – jurisprudență aplicată
tuturor oamenilor, indiferent de rasă, trib, naționalitate
 J. Locke-a argumentat dreptul la viață, libertate și proprietate -
Declarația de independență din 1779
 În urma Revoluției Franceze din 1789, Adunarea Națională Franceză a
emis Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului – dreptul la
libertate, proprietate, siguranță și rezistență împotriva asupririi
 1791, T. Paine – cartea The Right of Man

Acorduri 1950, Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor

internaționale Omului și a Libertăților Fundamentale

Afirmări ale 1948, Declarația Universală a drepturilor omului, Pactul

aspirațiilor internațional asupra Drepturilor Economice, Sociale și
Cultrale; Pactul asupra drepturilor civile și politice.
 Există o serie de documente
internaţionale care conţin prevederi
dedicate protecţiei demnităţii umane.
Acest concept lipseşte în
Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de
le Amsterdam care preiau, doar,
declaraţiile de principii din documente
internaţionale.

Declaraţia universală a drepturilor omului,

adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie
1948
("toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi"),
Declaraţiei americane a drepturilor şi
îndatoririlor omului din 1948 [alineatul (1)]
Pactului internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală
a ONU la 16 decembrie 1966 [articolul 10 alineatul
(1): "orice persoană privată de libertatea sa este tratată
cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente
persoanei umane"].
 Prin Legea nr. 12/2001 a fost
ratificată Convenţie europeană pentru
protecţia drepturilor omului şi a
demnităţii fiinţei umane faţă de
aplicaţiile biologiei şi medicinei,
Convenţia privind drepturile omului
şi biomedicina şi Protocolul adiţional.

Plecând de la principiile eticii, în
convenţie se stipulează că
,,o intervenţie destinată să modifice
genomul uman nu se poate face decât
din motive preventive, diagnostice sau
terapeutice şi numai dacă nu are drept
scop introducerea unei modificări în
genomul descendenţilor,,
 Conceptul de demnitate al ființei umane în doctrină

 Demnitatea umană trebuie înțeleasă în relație cu toate celelalte principii

enunțate de declarația universală
 Demnitatea înseamnă „a fi” (în primul rând) dar și „a avea”. Ea nu ține de un
statut identitar al persoanei (naționalitate,rasă) sau de anumite criterii de
evoluție personală.
 Fiecare persoană are propria demnitate și știe exact în ce moment i s-a adus
atingere și în ce mod.
 Omul, din punctul de vedere al drepturilor omului are o demnitate proprie și
este, pe lângă subiect de drept, persoană
 aduce atingere demnității:
- cel care cauzează suferință și
- cel care perpetuează injustiția.
Între ele există o puternică legătură exprimată prin finalitatea acestor
tratamente care este dată de atingerea respectului de sine al persoanei.
 Demnitatea este și fundament și scop al drepturilor omului

- Aurora Ciucă, Revista Română de Bioetică , Vol. 8, Nr. 3, Iulie – Septembrie 2010
- Marie-Jo Thiel, « La dignité humaine. Perspectives éthiques et théologiques», in Le corps, le sensible et le sens
(Gilbert Vincent, dir.), PUS, 2004, p.131-164.
 Unii filosofi contemporani printre care M. Tooley şi P. Singer
disting între noţiunile de fiinţă umană şi persoană umană,
considerând ca element definitoriu conştiinţa de sine.
 numai având conştiinţă de sine o fiinţă devine persoană, capătă
demnitate umană şi are dreptul moral la viaţă.
 Se pune problema zigotului, a nou-născutului, a copilului mic până
la 2-3 ani, a bolnavilor comatoşi sau cu degradarea funcţiilor
mentale ?????? au/nu mai au conştiinţă de sine; înseamnă aceasta
că nu sunt consideraţi persoane şi că nu au dreptul la viaţă?

 Opinia ştiinţifică actuală înclină spre a susţine că viaţă are numai un

organism autonom, adică un făt mai mare de 3 luni, eventual 24 de
săptămâni, opinie care se raliază celei general acceptate în
comunitatea medicală şi anume că viabilitatea este capacitatea de a
supravieţui în afara uterului chiar şi pentru o secundă după naştere.
 Statutul persoanei (în religia creștină)

 Elementul fundamental al antropologiei şi moralei creştine este

statutul omului de persoană, adică de creatură care poartă în ea
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ("Imago Dei"), Creatorul său
(Gen 1,27).
 Termenul arată caracterul sacru al persoanei: cel care purta masca
întruchipa divinitatea şi primea ceva din însuşirile acesteia.
 Omul este persoană deoarece este unica fiinţă capabilă de reflecţie şi
de liberă alegere, unica fiinţă capabilă să descopere sensul lucrurilor.
distanţa ce desparte fiinţa umană de animal este infinit mai mare decât
cea care desparte orice alte reprezentante ale regnurilor.
 Valoarea oricărei fiinţe umane nu depinde de calitatea vieţii. Nu
există viaţă lipsită de calitate. Omul este valoros în sine, prin ceea ce
este el şi nu prin ceea ce face sau posedă.
 În statutul omului de persoană îşi au temelia atât bioetica creştină
precum şi noţiunea modernă de "drepturile omului".
În antropologia creştină persoana are, cumulativ, următoarele caracteristici
esenţiale:

 Persoana este o fiinţă vie care aparţine speciei umane (are suflet),
indiferent de stadiul său de dezvoltare.
 Persoana este un individ (deci este indivizibilă).
 Persoana comunică şi este capabilă de reflecţie, are conştiinţa binelui şi
răului, a trecutului, prezentului şi viitorului ei anticipat.
 Persoana este liberă. Libertatea ei este un bun de preţ, dar dreptul la
viaţă este mai presus decât dreptul la libertate, fiindcă pentru a exercita
libertatea trebuie să posezi mai întâi viaţa (vezi dezbaterea "dreptul la
viaţă al nenăscutului" vs. "dreptul la autonomie al femeii").
 Persoana este unică, prin caracteristicile genetice, prin sufletul/psihicul
său, prin viaţa pe care şi-o construieşte uzând de libertatea sa.
 Persoana umană este o unitate bidimensională. Nu este nici trup, nici
suflet, ci amândouă în acelaşi timp.

Carta pro-vita. Principii teologice, antropologice şi morale

Petre SEMEN, Fundamentarea biblică a drepturilor omului,
www.cntdr.ro/sites/default/files/c2009/c2009a16.pdf
 ??????????

 Ce sau cine poate fi subiectul unui drept? Există

limitări la categoriile de ființe care au drepturi?
 Cu ce fel de lucruri poate fi asociat un drept? Care
este conținutul sau obiectul acestuia?
 Care poate fi temeiul sau justificarea
drepturilor?|Există posibilitatea de a trasa o morală
având la bază aceste drepturi?
 Sunt drepturile inalienabile?
 Pot fi drepturile vreodată absolute?
Brenda Almond, Tratat etică – P. Singer, p. 291