Sunteți pe pagina 1din 55

DOMENIUL ARTE VIZUALE

CERCUL ATELIERUL FANTEZIEI


Coordonator Prof. Georgeta Costin
Vârsta minimă 5 ani

Cercul Atelierul Fanteziei se adresează tuturor copiilor care doresc să dobândească


informaţii plastice prin însuşirea elementelor de limbaj plastic, a principiilor artelor decorative şi
a teoriei culorilor, aducând noţiuni noi pe care programa scolară nu le prevede în cadrul orelor de
educaţie plastică.

Prin acest cerc se urmăreşte familiarizarea treptată cu frumosul din mediul înconjurător
şi din creaţiile artistico-plastice, formarea percepţiilor şi gustului estetic, al deprinderilor artistice.
copii vor deprinde tehnici de lucru specifice artelor plastice și decorative, își vor dezvolta
imaginația, creativitatea, îndemânarea și buna exprimare a emoțiilor prin lucru practic.
CERCUL DE TAPISERIE
Coordonator Prof. Dr. Mădălina Toma
Vârsta minimă 6 ani (o grupă preșcolari)

🏵De douăzeci de ani, de când coordonez Cercul de Tapiserie al Palatul Copiilor Iași, au
frecventat cursurile acestui cerc mii de copii, iubitori de frumos.

🏵Oportunitatea activităţilor desfăşurate în cadrul Cercului de Tapiserie se constituie într-


o alternativă de ocupare a timpului liber al copiilor, pentru dezvoltarea aptitudinilor plastice, a
gustului estetic şi a creativităţii prin transpunerea în material textil, prin ţesere, înnodare sau
imprimare.

🏵Cercul de Tapiserie se adresează tuturor copiilor care doresc să dobândească informaţii


plastice prin însuşirea elementelor de limbaj plastic, a principiilor artelor decorative şi a teoriei
culorilor, aducând noţiuni noi pe care programa şcolară nu le prevede în cadrul orelor de educaţie
plastic

🏵În cadrul Cercului, copiii au învățat să deslușească tainele artei cu firul de ață,
concretizându-se în minitapiserii, panouri decorative, obiecte decorative și proiecte de tapiserie.

🏵Solicitările numeroase de a frecventa acest cerc vin să confirme că Cercul de Tapiserie


este un mod plăcut și interesant de a petrece timpul liber și uneori, poate deveni alegerea ideală a
unei viitoare profesii.
CERCUL PICTURĂ / PICTURĂ PE STICLĂ
Coordonator Prof. Dana Ungureanu
Vârsta minimă 6 ani
Cercul pictură/pictură pe sticlă contribuie la dezvoltarea creativității copiilor, la
educarea sensibilității și formarea gustului pentru frumos.

Activitățile cercului sunt foarte importante din punctul de vedere al organizării


timpului liber pentru copii, al divertismentului prin ambianța estetică pe care o creează. Prin
pictură, grafică, desen, sunt solicitate aptitudini complexe. Arta plastică se adresează sensibilității
umane, emoționând prin elementele ei, are o mare influență asupra copiilor captându-le interesul.
Ele trebuie să se caracterizeze prin varietate și noutate, iar principiile definitorii ale desfășurării
lor trebuie să fie atracția și interesul elevilor. Ca și coordonator al acestui cerc artistic, mi se cere
însă, pe lângă o temeinică și variată pregătire artistică și o deosebită înțelegere psihologică.

Experiența a arătat că, cu cât managerul acestor activități aduce mai multă variație și
spirit inventiv în ce privește aspectul pedagogic și cu cât este mai curajos în a găsi forme și prilejuri
de a pune în valoare inițiative creatoare copiilor, cu atât are mai multe șanse să satisfacă cerințele
individuale și să susțină interesul acestora pentru aceste activități.

Rolul formativ este asigurat prin cultivarea talentelor, valorificarea și orientarea


pasiunilor și intereselor, afirmarea și descoperirea vocațiilor artistice. Arta trezește interesul
copiilor de la vârste foarte mici datorită specificului ei prin care se adresează părții afective a vieții.
Cercul de pictură/pictură pe sticlă lărgește sfera de cunoaștere a realității, la educarea dorinței de
a introduce elemente estetice frumoase în viața cotidiană.

Modelele de lucru justifică numărul mare de copii care solicită participarea la aceste
activități, precum și rezultatele obținute la diferitele concursuri, demonstrând importanța deosebită
în educația copiilor.
CERCUL DE PICTURĂ / DESEN
Coordonator Prof. Marina Antohi
Vârsta minimă 5 ani

Grafica şi pictura, două ramuri ale artelor plastice sunt cuprinse în titlul generic al
cercului. Este cercul la care copii de la cea mai fragedă vârstă pot îndeplini un act de creaţie
personal şi pot gusta din bucuria creaţiei impunându-şi propria lor viziune despre lumea
înconjuratoare folosind diverse tehnici de lucru, de la pictura în acuarele ,tempera, acrilic la
desenul în creion, liner, pastel şi tehnici mixte.

Activităţile de la cercul de pictură sunt activităţi de descoperire, problematizare, creaţie,


concretizate în compoziţii şi proiecte-joc.

Cercul de pictură are rolul de a dezvolta capacitatea creatoare a copiilor, să se exprime


într-un limbaj plastic, să cunoască și să aprecieze valoarea artei, să trăiască odată cu arta.
CERCUL DE DESIGN VESTIMENTAR
Coordonator Prof. Manuela Pavel
Vârsta minimă 6 ani
„Moda se schimbă, dar stilul rămâne.” – Coco Chanel

Cercul de Design Vestimentar este artă, stil, admirația pentru frumos, vestimentație,
armonia culorilor și pasiunea pentru modă.
Designul Vestimentar înseamnă creativitate, multe idei și un rollercoaster de emoții.
Designul vestimentar este una din artele aplicate special dedicate designului hainelor și
accesorilor
Moda se schimbă în funcție de mediul social și de perioada istorică.
Designerul vestimentar este vizionarul, cel care își poate imagina o schiță și știe cum să o
transforme într-o piesă vestimentară, stabilind o legătură, o interacțiune între material, cel sau cea
care va purta produsul și societate, în întregul ei.
Imaginația bogată, creativitate, aprecierea corectă a formelor și volumelor și simt estetic sunt doar
câteva dintre must-have-urile unui designer vestimentar.
Consolidarea adevăratei vocații se va face prin cunoștințe care țin de istoria costumului, a
caselor de modă, de evoluția modei și a tendințelor.
De la Cercul de Design Vestimentar au plecat copii spre Universități de Artă din România
și din lume (Italia, Anglia, Olanda, Danemarca, SUA, Coreea).

https://fb.watch/fzbgWXcjsS/
CERCUL DE SCULPTURĂ / MODELAJ (PICTURĂ)
Coordonator Prof. Ionela Gheorghiu
Vârsta minimă 6 ani
Cercul de Sculptură este locul unde visele și imaginația copiilor prind viață prin formă
și culoare, unde talentul întâlnește cunoașterea în universul elementelor de limbaj plastic.
În cadrul cursului se face trecerea de la planul bidimensional al desenului și picturii la
cel tridimensional cu ajutorul varietății tehnicilor și materialelor utilizate.
Într-o perioadă dominată de tehnologie copilul poate să își dezvolte creativitatea și motricitatea cu
ajutorul argilei. Prin natura sa, aceasta invită la forme spațiale, la imagini tridimensionale a tot ce
este posibil să inventeze imaginația copilului.
Subiectetele sunt variate și stimulează creativitatea și nevoia de exprimare liberă în creații
plastice. Lucrările finite participă la concursuri si expoziții naționale și internaționale.
În decursul anilor mulți elevi ai cercului au optat pentru licee și facultăți de profil din
țară sau străinatate.
CERCUL DE FOTOCINECLUB
Coordonator Prof. Gheorghe Daniel
Vârsta minimă 7 ani
Cercul Foto-Cineclub este locul potrivit unde copiii se împrietenesc cu
aparatul de fotografiat într-un mediu plăcut, relaxant și prietenos, care contribuie la
dezvoltarea personalității copilului atât în plan artistic, cât și în plan emoțional.
În cadrul cercului Foto-Cineclub copiii invață:
• Tehnica de fotografiat și acumuleaza cunoștințe din sfera artei fotografice:
compoziție a imaginii, lumină, culoare, etc.;
• Domeniile artei fotografice: fotografia de portret, fotografia de arhitectură,
fotografia de peisaj, fotografia wildlife, macrofotografia, etc.;
• Prelucrare grafica a imaginilor pe calculator;
• Tehnica de realizare a filmului: idee, scenariu, filmare, editare video.
La Cercul Foto-Cineclub se îmbină noțiunile teoretice însușite de copii cu activitatea
practică desfășurată în sala de curs sau în aer liber. Astfel, copiii au posibilitatea să
exerseze tehnici, să-și folosească îndemânarea și să-și dezvolte creativitatea.
CERCUL DE CREAȚII CONFECȚII

Vârsta minimă 6 ani


Cercul Creații-Confecții vă propune aplicații pe obiecte tridimensionale prin tehnici
specifice artelor vizuale. Personalizarea de obiecte vestimentare prin imprimarea cu șablonul sau
cu ștampila, bijuterii și accesorii, colaje textile, măști, mărțișoare și obiecte decorative, vin să
dezvolte creativitatea și imaginația precum și spiritul practic al copiilor participanți la curs.

S-ar putea să vă placă și