Omul

clasic
între datorie și pasiune
CLASICISMUL
 CURENT LITERAR FORMALIST, MANIFESTAT ÎN
FRANȚA SECOLULUI AL XVII-LEA (TIP UNIVERSAL
ÎN ARTĂ), CARACTERIZAT PRIN CULTUL
VALORILOR LITERATURII ANTICE, PRIN STRICTA
CODIFICARE A PRINCIPIILOR ESTETICE:
1. structura rațională a artei
2. legile armoniei, echilibrului, simetriei
3. principiul verosimilității, al bunului gust
4. elevația subiectului, a eroilor și a stilului
5. puritatea genurilor și a speciilor
6. regul celor trei unități în tragedie
7. finalitatea corectivă, moralizatoare a artei clasice.
CLASICISMUL POATE
DENUMI ȘI “APOGEUL
ORICĂREI LITERATURI
PERIOADELE SALE DE GLORIE”
(ADRIAN MARINO-eseist,
critic, istoric și teoretician
literar român)
TERMENUL PROVINE DIN
LATINESCUL “CLASSICUS”
CARE ÎNSEAMNĂ “DIN
PRIMA CLASĂ”, “DE PRIM
RANG”, “DEMN DE URMAT”,
SAU DIN FRANȚUZESCUL
“CLASSICISME”
 SENSURILE
CUVÂNTULUI
“CLASIC”
(Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de
1
perfecțiune, care poate fi luat drept model.

Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei
2 acțiuni, ale unei situații etc.; care este folosit în mod curent.
sinonime: caracteristic, obișnuit, tipic

3 Care aparține clasicismului, privitor la clasicism.

 CLASICISMUL IN
DIFERITE ARTE
Principalele perioade ale clasicismului
~In formarea esteticii clasiciste distingem trei perioade importante:

1.Perioada Renasterii franceze ce cuprinde a II-a jumatate a secolului al

XVI-lea.Ideea generala a esteticii clasiciste este cea a imitatiilor
Antichitatii;
2.Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 si innlocuieste importanta
primordiala a imitatiilor cu primatul regulilor;
3.Perioada 1636-1711 e remarcata prin aparitia satirelor lui Boileau.
 Modele ale clasicismului
Pornind de la modelele artistice (arhitectura, sculptura, literatura) ale
Antichitatii, considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete si
armonie, clasicismul aspira sa reflecte realitatea in opere de arta desavarsite in
realizarea artistica, opere care sa-l ajute pe om sa atinga idealul frumusetii
morale. Urmarind crearea unor opere ale caror personaje sa fie animate de
inalte idealuri eroice si principii morale ferme, scritorii clasici s-au preocupe
in mod special de crearea unor eroi ideali, legati indisolubil de soarta statului
inzestrati cu cele mai inalte virtuti morale si capabili de fapte eroice. Aceste
personaje, de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, erau prezentati in
oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie, socotite ca specii superioare ale
iteraturii. Modul de viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune in epoca
respectiva, era lasat pe planul doi, de aceasta ocupandu-se speciile literare
socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste specii erau considerate
modele negative, ele ocupandu-se in special de infierarea anumitor vicii
(comedia era vazuta de Aristotel ca 'infierare" a viciilor), de prezentarea unor
aspecte negative care trebuie indreptate.
 Clasicismul in
muzica
În muzica clasică vieneză domină simplitatea şi claritatea expresiei
muzicale, armonia formei, ce conferă plasticitate imaginilor artistice.
Năzuind spre sinceritate şi firesc, clasicii vienezi se apropie de bogata artă
populară. Ei îmbogăţesc limbajul muzical cu noi mijloace, mai expresive, şi,
implicit, cu noi imagini artistice. Melodica are o naturaleţe, fiind susţinută
de un ritm ordonat, în care formulele ritmice formează unităţi simetrice.
Există un echilibru între melodie, ritm şi armonie, între construcţia sobră şi
claritatea expresiei, există o logică şi o ordine a structurilor sintactice şi
cultul perfecţiunii formale. Se remarcă limpezimea arhitectonicii, relieful
sculptural al temelor şi simetria armonioasă a întregului discurs muzical.
Întruchipând în cel mai înalt grad principiile stilului clasic, creaţia clasicilor
vienezi a devenit prototipul clasicismului muzical, astfel că astăzi, prin
termenul clasic înţelegem un atribut desemnând un autor sau o lucrare care
aparţine epocii clasice a veacului al XVIII-lea sau chiar şcolii vieneze.
 Arhitectura clasica
Arhitectura clasică derivă de la arhitectura
Greciei Antice și cea a Romei Antice. Odată cu
prăbușirea părții de vest a Imperiului Roman,
tradițiile arhitecturale ale Imperiului Roman au
încetat să mai fie practicate în mari părți din
Vestul Europei. În Imperiul Bizantin, modurile
antice de construire au continuat, dar relativ
curând s-au dezvoltat într-un stil bizantin
distinct.
Caracteristici
Imitarea naturii în aspectele esențiale ale omului și
vieții, după modelul antic;
Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică și
etică;
Cadrul de desfășurare a ceea ce gândesc și
înfaptuiesc personajele este unul decorativ, rece și
indiferent, fără vreo influență asupra acestora;
Subliniează necesitatea de a realiza o armonie internă a
operei, obligația de a nu amesteca genurile și de a
respecta principiul verosimilității;
Eroii clasici sunt oameni tari, propriii lor stăpâni, care își
fac întodeauna datoria, învingându-și sentimentele
potrivnice;
Spre deosebire de romantism, care pune accent pe
sentimente, în operele literare clasice este regăsită
rațiunea, ca element definitoriu al omului;
În majoritatea operelor clasice compoziția este
echilibrată, având diverse motto-uri, remarcându-se și
solemnitatea si discursului literar.
Caracteristicile artei clasice
caracter rațional;
arta este mimesis; datora scriitorului este sa creeze o
lume verosimila (credibila);
sentimentele umane trebuie sa fie echilibrate,
"rationale";
personaje schematice sau caractere; personajele sunt
dominate de o singura trasatura de caracter (portretul
este centrat pe o trăsătură de caracter; ex.: avarul,
ipocritul etc);
ordine, armonie, echilibru;
neamestecul genurilor şi speciilor literare; genurile literare nu trebuie
amestecate (epic, liric, dramatic);
regula unității de timp cere ca acţiunea unei piese să se desfăşoare într-un
timp dat (24 de ore);
regula unității de acțiune cere ca acţiunea să fie unitară.
regula unității de loc cere ca teatrul acţiunii, ales ca scenă, să nu fie
schimbat în timpul reprezentaţiei.
- idealul moral al artei; arta are o finalitate moralizatoare, promovand
Binele, Adevarul, Frumosul;
stil sobru, simplu; stilul operei este caracterizat prin sobrietate,
simplitate, claritate, nefiind apreciat pitorescul de limbaj,
arta este chemata sa evoce generalul si esentialul;
specii literare cultivate: tragedia, comedia, epistola, satira, fabula etc.
 Clasicismul înseamnă în
primul rând ordine (pe
toate planurile), echilibru,
rigoare, normă, canon,
ierarhie și credință într-un
ideal permanent de
frumusețe.
TRASATURI
-Mitizarea si transfigurarea realitatii prin mit,ca mod de a exprima
conceptul de lume ca mit, preluat din Antichitate;a
-Etica cultivarea virtutilor ca sens al artei, ceea ce-i da un caracter
moralizator. Virtutile clasice
sunt:dreptatea, intelepciunea, curajul, vitejia, generozitatea;
-Masura łegea armoniei si echilibrului, concentrat in numarul numarul de
aur;
-Principiile: Binele si Raul, Frumosul si Armonia, Adevarul, Legea,
elementele primordiale
find :apa, aerul, focul, pamantul,cerul;
-Conceptele:Omul cugetator, cunoscatorul, Omul faurar, creatorul , Omul
lumesc, plin de vicii ,destinul schimbator;
-Rationalismul, condus si caracterizat prin ratiune, eliberat de
patimi si purtator de virtuti;
- Obiectivismultitudinea subiectivismului logica, obiectiva aspectul
juridic al lumii omului, societatii,inlaturarea subiectivismului;
-eroii sunt fara evolutie interioara -arta este autonoma- se cultiva
atemporalitatea;
-Spatialitatea si sublimarea timpului in spatiul sacru;
-Utilul si placutul scop al artei - arta sa fie desavarsita, dar sa fie si
utila;
-societatea, un organism viu, intr-o continua metamorfoza-artistul,
o constiinta a unei lumi.
REPREZENTANȚII
CLASICISMULUI
 Pierre Corneille
Pierre Corneille (nascut pe 6 iunie 1606 – decedat pe 1
octombrie 1684) a fost un tragedian francez .Acesta este
considerat unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai
secolului al XVII-lea , alături de Molière și Racine . La 18
ani a început să studieze dreptul, dar eforturile sale
practice juridice au fost în mare parte eșuate.În perioada
petrecută la departament, a scris prima sa piesă.Piesa a
fost un succes la Paris, iar Corneille a început să scrie piese
în mod regulat.
 e i l l e
Pierre C o r n
 Cidul
Cidul (în franceză Le Cid) este o operă în 4 acte și 10 tablouri
bazat pe piesa omonimă de Pierre Corneille.Tragedia clasică
prezintă un alt tip de erou. Concepția raționalistă a iubirii
determină faptele săvîrșite de Don Rodrigo și Ximena. Rodrigo
și Ximena sunt modele de eroism și de umanitate, amestec de
trăiri, manifestate mai sensibil în personajul Ximenei și în lupta
neîncetată a voinței împotriva pasiunii. Sensul moral în această
tragedie este că datoria și onoarea ocupă primul loc. Pentru
personajul principal - Don Rodrigo - sentimentul onoarei este
mai presus decât sentimentul iubirii, fapt pentru care opera este
de factură raționalistă.
 Jean Racine
Jean Racine (n. 22 decembrie 1639 la La Ferté-Milon, azi în
departamentul Aisne, Franța – d. 21 aprilie 1699 la Paris,
Franța) a fost un dramaturg francez.Interesul lui Jean Racine
pentru arta poeziei l-a determinat să experimenteze genul
literar. Teatrul lui Racine a zugrăvit pasiunea ca o forță fatală
ce îl distruge pe cel care o poseda. Realizând idealul tragediei
clasice, teatrul racinian are trăsături simple, clare, cu aventuri
născute din aceeași pasiune a personajelor.
Jean Ra c i n e
 Fedra
Fedra este o tragedie în 5 acte, scrisă în versuri de către Jean
Racine, prezentată la 1 ianuarie 1677.Fedra e o fiinta care
fascineaza, dincolo de teatru sau literatura, de originea ei si
de lumile in care supravietuieste.Fedra (Phaedra- în
mitologia greacă),era fiica regelui Minos, al Cretei și a reginei
Pasifae. Aceasta se îndrăgosteste de fiul ei vitreg, Hipolit,
care însă o respinge. Pentru a se răzbuna, Fedra il acuza pe
acesta de incercarea de a o seduce. După omorârea lui
Hipolit, cuprinsă de remușcări, Fedra se sinucide.
 Nicolas Boileau
Este considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze.
În opera sa, Nicolas Boileau a insistat asupra diferențelor genurilor în
poezie, în maniera teoreticienilor antici. De asemenea, el a insistat
asupra separării nete a tot ceea ce este tragic de realismul vieții
cotidiene.
În scrierea sa Arta poetică Nicolas Boileau a sintetizat principiile
clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creație, ilustrate
apoi pe genuri și specii literare. Și-a început studiile la Colegiul Harcourt
(viitorul liceu Saint-Louis ). Abia în al treilea rând, după ce s-a alăturat
colegiului din Beauvais pentru a studia dreptul, a fost remarcat de
pasiunea sa pentru marii poeți ai antichității latine.
 i l e a u
Nic ola s B o
 Arta poetică
Arta poetică este un concept cu caracter subiectiv, specific esteticii, ce
desemnează un ansamblu de norme sau reguli privind „nașterea”sau
„facerea“ poeziei, ori, în general, tehnica literaturii – cu abordări dinspre
genuri sau specii literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție,
stilistică –, în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în
plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul,
simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul.„Arta poetică” de
Nicolas Boileau e un poem didactic, apărut în anul 1674. Prin această
operă,autorul tratează regulile fundamentale ale compunerii clasice în
versuri și maniera în care această artă trebuie abordată pentru a fi adusă
cât mai aproape de perfecțiune.
 Molière
Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (n. 15 ianuarie 1622
– d. 17 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director și
actor, unul dintre maeștrii satirei comice.
Organizator al asociației teatrale „L'Illustre Théâtre”, devenită din 1665
trupa lui Ludovic al XIV-lea, a desfășurat o vastă activitate teatrală. În
opera sa dramatică în versuri și proză, a abordat modalități diferite ale
comediei, în genere în forme amestecate, epuizând întreaga gamă a
mijloacelor comicului. Prin creația sa, a oferit comediei franceze, pornite
de la nivelul farsei primitive, al teatrului italian cu măști și comediei de
intrigă, valoare autonomă în câteva capodopere prin care a inaugurat
comedia de moravuri.
M o l i è r e
 AVARUL
Avarul" este o comedie extrem de socială a marelui scriitor clasic
francez, prin care se pătrunde în interiorul unei familii burgheze din a
doua jumătate a veacului al XVII-lea, căruia îi aflam moravurile şi
vicisitudinile. Figura centrală, care le domină pe toate, este, evident, cea
a lui Harpagon, personaj complex, stăpânit de o zgârcenie
nemaipomenită şi de un egoism pe cât de odios, pe atât de ridicol. În
jurul său, evoluează cele două perechi de îndrăgostiţi - Élise şi Valere,
Marianne şi Cléante - destul de convenţionali prin atitudine şi limbaj.
Mult mai pitoreşti, mai reliefaţi sunt La Fleche, valetul lui Cléante, şi mai
cu seamă jupânul Jacques, bucătarul şi vizitiul avarului. Acţiunea se
petrece la Paris.
 CONCLUZIE
Clasicismul reprezinta o ampla miscare cultural-
artistica, manifestata pregnant in secolele XVII-
XVIII, avandu-si nucleul ideologic si estetic in Franta.
Impactul clasicismului , la nivel modial în literatura si
arta , rămâne semnificativ și de durată ,astfel,
principiile clasice continuă să-și facă simțită prezenta
, influențand creatiile contemporane.
THANK
YOU
Proiect realizat de : Almadi Ioana, Muresan
Ioana, Farcas Antonio, Barsan Maria, Stir
Ariana, Morar Esenina