Unitatea de învăţare 13

SISTEMUL PERSONALITATE (CONCEPT, CARACTERISTICI). SUBSISTEMUL

DE ORIENTARE. SUBSISTEMUL DINAMICO-ENERGETIC
13.1. Introducere
13.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
13.3. Conţinutul unităţii de învăţare
13.3.1. Personalitatea – concept, caracteristici
13.3.2. Subsistemul de orientare
13.3.3. Subsistemul dinamico-energetic (Temperamentul)
13.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
13.5. Bibliografie

13.1. Introducere NOTE ALE

G.W. Allport porneşte în lucrarea sa „Structura şi STUDENTULUI
dezvoltarea personalităţii” de la 2 enunţuri:
1. „Ce personalitate interesantă are Walter!”
2. „Ce lucru interesant este personalitatea!”
Dacă primul enunţ se referă la cunoaşterea personalităţii
unei anumite persoane, a „omului concret”, a doua vizează
„omul-în-general”.
Orientarea idiografică particularizează studiul
specificului individual, unicitatea persoanei
Orientarea nomotetică conduce la generalizare
G.W.Allport consideră că „studierea personalităţii
vizează ambele aspecte: ceea ce aflăm despre Walter ne ajută să
cunoaştem omul-în-general şi ceea ce ştim despre omul-în-
general este aplicabil la Walter”(G.W. Allport,1991) abordarea
nu poate fi „nici exclusiv nomotetică, nici exclusiv idiografică.
Ea caută un echilibru între cele două extreme” 1. Astfel abordarea
holistică şi sistemică asupra fiinţei umane şi a personalităţii
îmbină demersul individual – concret, cu cel general.
13.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
Această unitate de învăţare îşi propune pentru studenţi:
 Explicarea personalităţii într-o manieră sistemică , care să
evidenţieze atât specificul individual, cât şi cel general
 Prezentarea sistemului de orientare şi a sistemului
dinamico-energetic al personalităţii, precum şi rolului pe care
aceastea le au în ansamblul personalităţii şi în ansamblul
sistemului psihic uman.
Competenţele unităţii de învăţare:
 Familiarizarea cu unele modalităţi de cunoaştere a
caracteristicilor temperamentale
Timpul alocat unităţii: 2 ore

1
Allport, G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1991.

1
 13.3. Conţinutul unităţii de învăţare

13.3.1. Personalitatea – concept, caracteristici

Personalitatea reflectă elementele caracteristice, definitorii

pentru o anumită persoană, putând rezulta din analiza statistică a
acţiunilor (conduitelor) unui subiect. “Personalitatea este cea care
mediază receptarea şi acceptarea influenţelor din exterior, ea le
integrează în structurile sale şi le transformă în pârghii orientative
şi reglatorii pentru toate manisfestările omului. Personalitatea îşi
pune amprenta pe orice fenomen psihic, pe orice reacţie şi chiar pe
chipul unei persoane”2 consideră T. Crețu (2004).
În accepţiunea sa cea mai largă, conceptul de personalitate
denumeşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi
înzestrarea ei culturală. La nivelul omului concret, personalitatea
este un sistem bio-psiho-socio-cultural, ce se construieşte în
condiţiile activităţii şi integrării încă din primele etape ale
dezvoltării individului în societate. În cadrul acestui sistem se
desprind relevant blocurile unitare: psihosomatic, psihosocial
şi psihocultural.
Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. În procesul
complex de construire a personalităţii, fiecare subiect porneşte de
la o zestre ereditară unică (acele mesaje de specificitate privind
specia, grupul şi individul, transmise prin intermediul codului
genetic) şi fiecare are o istorie personală unică (parcurgând o serie
de variate experienţe, desfăşurând diferite activităţi şi intrând în
anumite relaţii - toate având diferite efecte asupra cursului
dezvoltării şi structurării personalităţii) Ea constă, deci, în
combinarea unică şi nerepetabilă a elementelor general umane, a
elementelor caracteristice grupului şi a celor specifice individului;
ea este rezultatul întregii evoluţii psihice. Sintetizând aspectele
relativ stabile şi constante ale psihicului, se constituie într-o
multitudine de trăsături sau însuşiri de personalitate, organizate în
sistem.
O viziune completă asupra personalităţii o au M. Epuran şi
V. Horghidan (1994) care definesc personalitatea ca fiind
ansamblul sistemic şi deosebit de complex al trăsăturilor
caracteristice ale omului concret, în ceea ce are el original,
individual, relativ stabil şi îl deosebeşte de alţi oameni.
Restrictiv, studiul psihologic al personalităţii nu
îmbrăţişează întreg sistemul psihic uman, ci numai programele
acestuia, structurile profunde şi organizarea de ansamblu.
Putem afirma, deci, că personalitatea exprimă sintetic
schemele comportamentale relativ stabile, componente cognitive
2
Creţu, Tinca (2004). Psihologia educaţiei. Bucureşti, Universitatea din Bucureşti: CREDIS.

2
 (de recepţie şi rezolvare – decizie), dar şi de execuţie. Aceste
scheme comportamentale poartă o simultană şi triplă determinare
bio-psihosocială, deoarece adaptarea s-a realizat prin asimilarea
mediului natural şi social la structurile biologice caracteristice
speciei şi a antecesorilor (strămoşilor pe ramura directă).
Rezultatul asimilării, acomodarea (modificarea) în ceea ce
caracterizează un subiect este tocmai suma schemelor
comportamentale caracteristice, formate într-un mediu natural şi
social specific.
Factorii de personalitate (trăsături, structuri, constructe)
sunt formaţiuni sintetice rezultate din condensarea diferitelor
funcţii psihice. Aceştia dispun de o relativă stabilitate, se
manifestă constant în conduită, neputând fi radical modificaţi de
situaţii tranzitorii şi accidentale, nefiind însă total rigizi, dispunând
de o oarecare plasticitate, putându-se restructura şi perfecţiona sub
presiunea condiţiilor de mediu, tind spre generalitate, fiind
definitori pentru individ, exprimând ceea ce el are esenţial.
Principalele caracteristici ale sistemului personalitate:
Hipercomplexitatea – este dată de numărul mare de
elemente şi complecatele legături dintre ele (De exemplu,
Gordon W. Allport şi Henry S. Odbert au găsit în 1936 în
dicţionarul limbii engleze, 17.953 de termeni care se referă
la trăsături de personalitate3, L.Klages- 4000 şi F. Klages-
1100);
sistem probabilistic- datorită multitudinii elementelor,
legile care acţionează sunt de natură probabilistă legătura
cauză-efect poate fi determinată numai în termeni de
probabilităţi (nu există o legătură certă între cauză şi
răspuns);
sistem dinamic- personalitatea se formează şi se dezvoltă
în timp, parcurgând dierite etape de dezvoltare de la
naştere până la senescenţă;
sistem deschis – se dezvoltă numai într-o permanentă
comunicare (schimb informaţional) cu mediul
emergenţa- caracteristica personalităţii de a produce efecte
ce nu pot fi reduse la suma trăsăturilor sale componente şi
a legăturilor dintre ele, ci rezultă din îmbinarea şi
interacţiunea lor: (de exemplu, o caracteristică a
personalităţii, rezultând ca emergenţă a sistemului este
conştiinţa continuităţii şi identităţii Eu-lui, conştiinţa de
sine a persoanei, al cărui nucleu este schema corporală);
Organizare şi structurare ierarhică – Personalitatea se
constituie pe principiul integralităţii trăsăturilor şi
funcţiilor care sunt organizate sistemic, în structuri de

3
Allport Gordon W., Odbert Henry S. (1966) Trait-Names- A Psycho-lexical Study. Published for The American
Psychological Association by Psychological Review Company Princeton.

3
 personalitate, astfel încât unele trăsături sunt cardinale,
altele sunt dominante şi o multitudine de trăsături
subordonate. De asemenea , structurile de personalitate
sunt grupate în blocuri şi subsisteme:

Fig. 13.1. – Personalitatea – abordare sistemică

A. Romilă consideră că “Personalitatea ca structură

longitudinală combină aptitudinie afectiv-cognitiv-praxice în
două noţiuni: temperamentul (ca un dat înnăscut) şi caracterul (ca
o prelucrare a temperamentului de către educaţie). Şeful acestei
structuri este managerul general – Ego-ul, care trebuie să facă un
compromis între solicitările înnăscute comportamentale şi

4
 valorile impuse prin educaţie, prin superEgo. Dacă e tare le
stăpâneşte, dacă e slab e stăpânit. Dacă e fără educaţie e
temperament dizarmonic, sălbatic”4.
13.3.1.2. Subsistemul de orientare
cuprinde instanţele orientative majore ale personalităţii, cele care
comandă strategiile adoptate de persoană precum:
Structurile motivaţionale ierarhice- determină organizarea
motivaţională specifică personalităţii.
 Aspiraţia- orientează personalitatea. Nivelul de aspiraţie
este fixat în funcţie de imaginea ideală de sine a persoanei,
poate fi privit ca un vector care orientează evoluţia acesteia,
canalizează efortul şi particularizează scopurile.
 Interesul- este orientarea selectivă şi stabilă pentru un
domeniu de cunoaştere sau de activitate. Un indicator important
în cunoaşterea profilului de personalitate este bogăţia
intereselor, de asemenea este importantă depistarea ierarhiei
intereselor şi a unui interes central în jurul căruia sunt grupate
celelalte.
Idealul de viaţă- constă într-un sistem de valori pe baza
căruia se elaborează proiecte ce au funcţia de a orienta şi călăuzi
activitatea subiectului. Idealul de viaţă se construieşte pe baza
experienţei fiecărui subiect, prin reuşite şi eşecuri, prin exemplul
dat de alţii, concepţia de viaţă a fiecărei persoane.
Idealul de viaţă include: sensul vieţii, scopul vieţii şi
modelul ideal de urmat.
 Sensul vieţii- exprimă semnificaţia pe care persoana o
atribuie vieţii, religiei, culturii, carierei profesionale,
implicării sociale, valorilor morale şi sociale etc.
 Scopul vieţii- arată ce anume alege fiecare persoană
pentru sine, este o expresie a profilării destinului persoanei, a
nivelului pe care acesta urmăreşte să-l atingă.
 Modelul ideal de urmat- poate fi o personalitate, o
conduită, o realizare, o performanţă valorică etc. De obiecei,
la vârste mici, modelul este întruchipat de o persoană cu care
copilul tinde să se identifice apoi, treptat se detaşează, ajunge
la o conduită şi în sfârşit la o performanţă, la o realizare.
Dintre diferitele modele ce se prezintă fiecărei persoane, unul
devine prioritar şi anume, cel care corespunde cel mai bine
persoanei date şi în funcţie de care aceasta îşi stabileşte
devenirea.
Concepţia despre lume şi viaţă- este o componentă cognitiv-
valorică de maximă generalitate, cu funcţie de orientare generală
a personalităţii, deoarece priveşte atât lumea luată în sine, cât şi
omul şi locul lui în lume (cognoscibilitatea lumii, natura

4
Romilă. A., Psihiatrie. Ediţia a 2-a revizuită. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România.

5
conştiinţei, natura destinului uman, înţelegerea şi atitudinea faţă
de libertatea omului în natură şi societate). Este produsul
educaţiei şi instruirii exprimând un anumit nivel de cultură, dar şi
experienţa personală acumulată de un individ prin labirintul vieţii
lui.

13.3.1.3. Subsistemul dinamico-energetic (Temperamentul)

Subsistemul dinamico-energetic corespunde, în
psihologia clasică temperamentului.
Temperamentul este componenta personalităţii care se
caracterizează prin faptul că:
 are cea mai puternică determinare genetică - de aceea, pe
de o parte, este şi cea mai accesibilă cunoaşterii, cea mai
uşor constatabilă latură a personalităţii şi, pe de altă parte
este maximal constantă în timpul vieţii. Însuşirile de
temperament se manifestă în întreaga viaţă psihică în
comportamentul persoanei, marcând particularităţile
intensive şi de mobilitate la nivel cognitiv, afectiv, motor,
verbal (de exemplu: intensitatea vocii, ritmul, tempoul
vorbirii), dar nu determină şi calitatea acestora (de
exemplu forţa persuasivă a mesajului verbal).
Temperamentul poate fi mascat prin structuri învăţate la
nivelul personalităţii însă forţa mascării poate crea anumite
conflicte individului cu posibile efecte negative în plan
psihosomatic.
 este direct dependent de caracteristicile somatice ale
individului şi de regimul de funcţionare al organismului
(activitate nervoasă, caracteristici endocrine etc), baza lui
biologică este foarte puternică, de aceea a şi fost o lungă
perioadă de timp, considerat ca determinat strict de
acestea (de exemplu tipologiile realizate de Hypocrates şi
Galenus, Kretschmer, Sheldon etc)
 temperamentul poate fi cunoscut din prima perioadă a
vieţii (de aceea este una dintre componentele
personalităţii ce sunt investigate în cadrul selectiei
primare). El se modifică de-a lungul vieţii în special în
ceea ce priveşte expresia, ca urmare a maturizării (de
exemplu, caracterul exploziv al nou-născutului nu se mai
manisfestă în acelaşi fel la adult).
 Temperamentul nu determină productivitatea individului,
ci modalitatea interioară prin care individul ajunge la
produsul dat (de exemplu, cu un consum mai mare sau
mai mic de energie).
În concepţia lui P. Popescu Neveanu (citat de Horghidan
Valentina, (1994). Temperamentul, în: Epuran Mihai, Horghidan
Valentina Psihologia educaţiei fizice. Bucureşti: ANEFS)

6
principalii indici relevanţi pentru cunoaşterea
temperamentului sunt următorii:
“Nivelul tonico-energetic - exprimat prin:
 intensitatea reacţiilor observate;
 intensitatea reacţiilor afective;
 capacitatea generală de lucru;
 caracteristici de intensitate şi de volum ale atenţiei;
 intensitatea vocii etc.
Aspectul fazico-temporal - exprimat prin:
 tempoul şi ritmul activităţii intelectuale, motrice, verbale;
 mobilitatea atenţiei;
 stabilitatea, instabilitatea în preocupări etc.
Natura reactivităţii globale - exprimată în:
 capacitatea de autocontrol;
 uşurinţă în stăpânirea de sine;
 echilibrul sau lipsa echilibrului emoţional etc ».
Psihologul român Nicolae Mărgineanu a considerat că
temperamentul caracterizează forma manifestărilor noastre şi, de
aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivităţii şi
reactivităţii motorii specifice unei persoane.
A. Romilă construieşte următoarea “triadă a
temperamentului” punând în evidenţă dimensiunile fundamentale
ale acestuia:

RITM

ORIENTARE DINAMISM

Fig 13.2 – “Triada temperamentului” - Aurel Romilă

TIPOLOGII TEMPERAMENTALE:

ISTORIC:
Temperamentul a fost clasificat în corelare cu aspectele de
morfologie somatică (greutate, talie, proporţia între diferitele

7
 segmente ale corpului, grupate de diferite tipologii
constituţionale); determinări embriologice, caracteristici
fiziologice endocrine sau de activitate nervoasă superioară;
caracteristici psihice.
 Este interesantă din punct de vedere istoric prima
explicare, aparţinând medicului antic grec Hypocrates
(sec. VI î.e.n.), care relevă deosebirile de reactivitate
comportamentală dintre oameni, deşi explicaţia dată,
prin predominare în organism a uneia dintre cele 4
umori (sânge, flegmă, fiere galbenă şi fiere neagră) nu
este validată ştiinţific.
 Împărţirea pe care tot în Grecia Antică dar mult
mai târziu o face Galenus (sec. II î.e.n.) în
temperamentele: sangvinic (predominarea sângelui),
flegmatic (predominarea flegmei), coleric
(predominarea fierei galbene) şi melancolic
(predominarea fierei negre) are o corespondeţă reală
în privinţa manifestării comportamentale

Fig. 13.3. Cele 4 temperamente ( Wikipedia) http://en.wikipedia.org/wiki/Four

temperaments

TIPOLOGII CONSTITUŢIONALE

Considerarea raportului dintre aspectele fizice şi cele psihice

a condus la o serie de cercetări finalizate în clasificări tipologice.
Vom prezenta în continuare tipologiile lui Kretschmer şi Sheldon, în

8
legătură cu care, diferiţii cercetători au încercat elaborarea de profile
pe ramuri de sport.
E. Kretschmer (după constituţia corporală, asociată cu
predispoziţia psihopatologică) găseşte două tipuri extreme:
tipul astenic şi tipul picnic, unul intermediar – atletic şi unul
displastic:

Caseta 13.1. - Tipologii constituţionale (prezentate după P.

Popescu-Neveanu, Dicţionarul de psihologie, Bucureşti, Ed.
Albatros, 1978)

- atletic: bine proporţionat din punct de vedere constituţional, bună

dezvoltare musculară, trunchi piramidal cu baza mare în sus;
- displastic: cu diferite malformaţii corporale.

W. H. Sheldon (1926), concepe temperamentul ca fiind

exprimat printr-un ansamblu caracterizat prin trăsături psihice
şi fizice: viscerotonia, somatotonia, şi cerebrotonia.
“Predominanţa viscerotoniei (legată de endomorfism)
înseamnă o viaţă orientată spre asimilarea şi conservarea
energiei. Predominanţa somatotoniei (legată de mezomorfism)
înseamnă o viaţă orientată spre mişcare, spre utilizarea
viguroasă a energiei. Predominanţa cerebrotoniei (legată de
ectomorfism) se manifestă prin inhibarea exprimării
viscerotonice şi somatotonice, cu hipersensibilitate“ (A.
Athanasiu, 1998).

9
Caseta 13.2. – Prezentarea sintetică a tipologie lui Sheldon - Paul
Popescu Neveanu, (1978):
-endomorf viscerotonic - psihoză maniaco-
dezvoltare corporală depresivă
predominant internă
plăcerea relaxării în poziţie şi
mişcare; dragoste de confort fizic;
reacţii încete; iubire de ceremonii;
sociofilie; uniformitate în curgerea
emoţională; toleranţă faţă de semeni;
complacere în propria situaţie;
trăsături netemperate; comunicare
uşoară şi rapidă, fire extravertită.

-mezomorf somatotonic - paranoia şi de cele

dezvoltare corporală mai multe ori delicvenţă,
echilibrată aserţiune de poziţie şi mişcare; iubire
de sport şi mişcare fizică; trăsături
pline de energie; iubire de risc;
manieră directă, deschisă, chiar
puţin dură; curaj şi combativitate;
agresivitate competitivă; voce
nereţinută, fără inhibiţii;
maturitate în prezentare.

-ectomorf - cerebrotonic - schizofrenie

dezvoltare corporală
predominant externă poziţie şi mişcare reţinute; inhibiţii;
ermetism, însingurare, activism
mintal; aprehensiuni; secretivitate de
sentimente; aprehensiune de sine în
mişcarea ochilor şi a feţei; sociofobie;
inhibiţii în public; reţineri vocale;
evitarea zgomotului, prezentare
infantilă.

10
Tipuri de activitate nervoasă superioară: Aplicând criteriile
forţei, echilibrului şi mobilităţii proceselor nervoase fundamentale,
Pavlov găseşte următoarele 4 tipuri de activitate nervoasă
superioară:
Cele trei criterii nu repezintă categorii dihotomice, ci
dimensiuni polare. De exemplu, forţa variază între puternic şi slab,
cei doi poli ai echilibrului sunt: echilibrat- neechilibrat şi cei doi
poli ai mobilităţii sunt mobil-inert.
Explicarea diferentelor temperamentale ţine, în concepţia filozofului
rus Ivan Petrovici Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos
central:
• Forţa sau energia - capacitatea de lucru a sistemului nervos şi
se exprimă prin rezistenţa mai mare sau mai mică la excitanţi
puternici sau la eventualele situaţii conflictuale. Din acest punct
de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puernic şi sistem
nervos slab;
• Mobilitatea desemnează uşurinta cu care se trece de la
excitaţie la inhibiţie şi invers, în funcţie de solicitările externe.
Dacă trecerea se realizează rapid, sistemul nervos este mobil, iar
dacă trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos
inert;
• Echilibrul sistemului nervos se referă la repartiţia forţei celor
două procese (excitaţia şi inhibiţia). Daca ele au forţe
aproximaiv egale, se poate vorbi despre sistem nervos
echilibtrat.
Există şi un sistem nervos neechilibrat la care predominantă
este excitaţia.

Fig. 13.4- Caracterizarea temperamentelor în funcţie de tipul de

activitate nervoasă superioară

Tipologia lui Jung si Eysenck

Extraversiune-introversiune: C. G. Yung, analizând
raportul individ-mediu propune următoarea clasificare a
temperamentelor: extravertitul (fire deschisă), introvertitul (firea
închisă), tipurile intermediare considerându-le ambivert. Psihiatrul

11
elveţian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante
experienţe clinice, că, în afara unor diferenţe individuale, între
oameni există şi deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientaţi
predominant spre lumea externă şi intră în categoria extravertiţilor,
în timp ce alţii sunt orientaţi predominant spre lumea interioară şi
aparţin categoriei introvertiţilor.

Fig 13.5. – Clasificarea categorială a temperamentelor (H.J.

Eysenck)

Extravertiţii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi,

optimişti, senini, binevoitori, se inţeleg sau se ceartă cu cei
din jur, dar rămân în relaţii cu ei.
Introvertiţii sunt firi inchise, greu de pătruns, timizi,
puţin comunicativi, înclinaţi spre reverie şi greu
adaptabili.

Psihologul englez Hans Eysenck reia această distincţie a lui

Jung, amplificând cazuistica probatorie, dar adaugă o nouă
dimensiune numită grad de nevrozism. Aceasta exprimă stabilitatea
sau instabilitateta emoţională a subiectului. Eysenck a reprezentat
cele două dimensiuni pe două axe perpendiculare, obţinând tipurile
extrovertit – stabil, extrovertit – instabil, introvertit – stabil şi
introvertit – instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente
clasice.

12
 Psihologii olandezi G. Heymans şi E. D. Wiersma propun o
tipologie a temperamentelor mult mai nuanţată care va fi reluată şi
precizată de psihologii francezi Rene Le Senne şi Gaston Berger. Ei
pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea şi
răsunetul. Din combinarea lor rezultă opt tipuri temperamentale.

Emotivitatea exprimă reacţiile afective ale persoanelor în

faţa diferitelor evenimente. Emotivii au tendinţa de a se tulbura
puternic chiar şi pentru lucruri mărunte. Dimpotrivă, non-
emotivii sunt aceia care se emoţionează greu şi ale căror emoţii
nu sunt prea violente.
Activitatea desemnează dispoziţia spre acţiune a unei
persoane. Persoanele active au o continuă dispoziţie spre
acţiune, nu pot sta locului. Cele non-active acţionează parcă
împotriva voinţei lor, cu efort şi plângându-se continuu.
Rasunetul se referă la ecoul pe care îl au asupra noastră
diferite evenimente, impresii. Acele persoane la care
evenimentele, chiar neînsemnate, au un puternic ecou sunt
numite persoane secundare. Persoanele la care ecoul
evenimentelor este mic sunt numite persoane primare.
Există opt tipuri de temperament: pasionaţii (emotivi,
activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari),
sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervoşii (emotivi,
non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari),
sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi,
non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi,
primari).

13.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 13

În accepţiunea sa cea mai largă, conceptul de personalitate denumeşte fiinţa umană

considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală. La nivelul omului concret,
personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural, ce se construieşte în condiţiile activităţii şi
integrării încă din primele etape ale dezvoltării individului în societate. În cadrul acestui sistem
se desprind relevant blocurile unitare: psihosomatic, psihosocial şi psihocultural.
Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. În procesul complex de construire a
personalităţii, fiecare subiect porneşte de la o zestre ereditară unică (acele mesaje de specificitate
privind specia, grupul şi individul, transmise prin intermediul codului genetic) şi fiecare are o
istorie personală unică (parcurgând o serie de variate experienţe, desfăşurând diferite activităţi şi
intrând în anumite relaţii - toate având diferite efecte asupra cursului dezvoltării şi structurării
personalităţii) Ea constă, deci, în combinarea unică şi nerepetabilă a elementelor general umane,
a elementelor caracteristice grupului şi a celor specifice individului; ea este rezultatul întregii

13
evoluţii psihice. Sintetizând aspectele relativ stabile şi constante ale psihicului, se constituie într-
o multitudine de trăsături sau însuşiri de personalitate, organizate în sistem.
Factorii de personalitate (trăsături, structuri, constructe) sunt formaţiuni sintetice
rezultate din condensarea diferitelor funcţii psihice. Aceştia dispun de o relativă stabilitate, se
manifestă constant în conduită, neputând fi radical modificaţi de situaţii tranzitorii şi accidentale,
nefiind însă total rigizi, dispunând de o oarecare plasticitate, putându-se restructura şi perfecţiona
sub presiunea condiţiilor de mediu, tind spre generalitate, fiind definitori pentru individ,
exprimând ceea ce el are esenţial.
Principalele caracteristici ale sistemului personalitate:
- hipercomplexitatea – este dată de numărul mare de elemente şi complecatele legături
dintre ele;
- sistem probabilistic – datorită multitudinii elementelor, legile care acţionează sunt de
natură probabilistă legătura cauză-efect poate fi determinată numai în termeni de
probabilităţi (nu există o legătură certă între cauză şi răspuns);
- sistem dinamic – personalitatea se formează şi se dezvoltă în timp, parcurgând dierite
etape de dezvoltare de la naştere până la senescenţă;
- sistem deschis – se dezvoltă numai într-o permanentă comunicare (schimb informaţional)
cu mediul;
- emergenţa – caracteristica personalităţii de a produce efecte ce nu pot fi reduse la suma
trăsăturilor sale componente şi a legăturilor dintre ele, ci rezultă din îmbinarea şi
interacţiunea lor;
- organizare şi structurare ierarhică – personalitatea se constituie pe principiul
integralităţii trăsăturilor şi funcţiilor care sunt organizate sistemic, în structuri de
personalitate, astfel încât unele trăsături sunt cardinale, altele sunt dominante şi o
multitudine de trăsături subordonate.
Subsistemul de orientare al personalităţii cuprinde instanţele orientative majore ale
personalităţii, cele care comandă strategiile adoptate de persoană precum: structurile
motivaţionale ierarhice, aspiraţia, interesul, idealul de viaţă şi concepţia despre lume şi viaţă.
Subsistemul dinamico-energetic corespunde, în psihologia clasică temperamentului.
Temperamentul este componenta personalităţii care se caracterizează prin faptul că are cea mai
puternică determinare genetică - de aceea, pe de o parte, este şi cea mai accesibilă cunoaşterii,
cea mai uşor constatabilă latură a personalităţii şi, pe de altă parte este maximal constantă în
timpul vieţii. Însuşirile de temperament se manifestă în întreaga viaţă psihică în comportamentul
persoanei, marcând particularităţile intensive şi de mobilitate la nivel cognitiv, afectiv, motor,
verbal (de exemplu: intensitatea vocii, ritmul, tempoul vorbirii), dar nu determină şi calitatea
acestora (de exemplu forţa persuasivă a mesajului verbal). Temperamentul poate fi mascat prin
structuri învăţate la nivelul personalităţii însă forţa mascării poate crea anumite conflicte
individului cu posibile efecte negative în plan psihosomatic.
Temperamentul a fost clasificat în corelare cu aspectele de morfologie somatică (greutate,
talie, proporţia între diferitele segmente ale corpului, grupate de diferite tipologii
constituţionale); determinări embriologice, caracteristici fiziologice endocrine sau de activitate
nervoasă superioară; caracteristici psihice.
Este interesantă din punct de vedere istoric prima explicare, aparţinând medicului antic
grec Hypocrates (sec. VI î.e.n.), care relevă deosebirile de reactivitate comportamentală dintre
oameni, deşi explicaţia dată, prin predominare în organism a uneia dintre cele 4 umori (sânge,
flegmă, fiere galbenă şi fiere neagră) nu este validată ştiinţific. Împărţirea pe care tot în Grecia

14
Antică dar mult mai târziu o face Galenus (sec. II î.e.n.) în temperamentele: sangvinic
(predominarea sângelui), flegmatic (predominarea flegmei), coleric (predominarea fierei
galbene) şi melancolic (predominarea fierei negre) are o corespondeţă reală în privinţa
manifestării comportamentale.
Tipologii constituţionale – Kretschmer şi Sheldon. E. Kretschmer (după constituţia
corporală, asociată cu predispoziţia psihopatologică) găseşte două tipuri extreme: tipul astenic şi
tipul picnic, unul intermediar – atletic şi unul displastic. Sheldon (1926), concepe temperamentul
ca fiind exprimat printr-un ansamblu caracterizat prin trăsături psihice şi fizice: viscerotonia,
somatotonia, şi cerebrotonia. Predominanţa viscerotoniei (legată de endomorfism) înseamnă o
viaţă orientată spre asimilarea şi conservarea energiei. Predominanţa somatotoniei (legată de
mezomorfism) înseamnă o viaţă orientată spre mişcare, spre utilizarea viguroasă a energiei.
Predominanţa cerebrotoniei (legată de ectomorfism) se manifestă prin inhibarea exprimării
viscerotonice şi somatotonice, cu hipersensibilitate.
Tipologii psihofiziologice – Pavlov (pornind de la activitatea nervoasă superioară):

Tipologia lui Jung şi Eysenck (Jung – extraversie-introversie, Eysenck – a adăugat criteriul

nevrozismului)

Tipologia Şcolii franco-olandeze

15
 Psihologii olandezi G. Heymans şi E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor
mult mai nuanţată care va fi reluată şi precizată de psihologii francezi Rene Le Senne şi Gaston
Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea şi răsunetul. Din
combinarea lor rezultă opt tipuri temperamentale: pasionaţii (emotivi, activi, secundari), colericii
(emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervoşii (emotivi, non-
activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi,
primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

Concepte şi termeni de reţinut: personalitate, subsitem de orientare, subsistem dinamico-

energetic (temperament)

 Personalitatea (în accepţiunea sa cea mai largă): fiinţa umană considerată în

existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală. La nivelul omului concret, personalitatea este un
sistem bio-psiho-socio-cultural, ce se construieşte în condiţiile activităţii şi integrării încă din
primele etape ale dezvoltării individului în societate.

 Subsistemul de orientare: cuprinde instanţele orientative majore ale

personalităţii, cele care comandă strategiile adoptate de persoană precum: structurile
motivaţionale ierarhice, aspiraţia, interesul, idealul de viaţă şi concepţia despre lume şi viaţă.

 Subsistemul dinamico-energetic: corespunde, în psihologia clasică

temperamentului. Temperamentul este componenta personalităţii care se caracterizează prin
faptul că are cea mai puternică determinare genetică - de aceea, pe de o parte, este şi cea mai
accesibilă cunoaşterii, cea mai uşor constatabilă latură a personalităţii şi, pe de altă parte este
maximal constantă în timpul vieţii.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Care este tipul dv. temperamental dominant?

Completaţi ghidul de evaluare a temperamentului de mai jos, astfel:

Pentru fiecare item notaţi cu:
1 – dacă este mai degrabă adevărat
0 – dacă este mai degrabă fals

Ghidul de identificare a temperamentului5 (Belov apud Horghidan Valentina 1994: 353)

A.
1. sunteti neastâmpărat si agitat;
2. sunteti impulsiv si irascibil;
3. sunteti nerăbdător;
4. sunteti categoric;
5. sunteti hotărât si întreprinzător;
5

16
 6. sunteti încăpătânat;
7. vă descurcati bine în dispute;
8. lucrati doar când aveti chef, si atunci fortati nota;
9. sunteti capabil de a risca;
10. nu sunteti ranchiunos, nici supărăcios;
11. aveti un discurs rapid, pasionat, si o intonatie neuniformă;
12. sunteti neechilibrat si predispus pentru actiuni frenetice;
13. sunteti necrutător fată de neajunsuri;
14. aveti o mimică expresivă;
15. sunteti capabil de a reactiona energic si a decide rapid;
16. sunteti permanent în căutarea noului;
17. gesturile dvs sunt repezi si bruste;
18. sunteti tenace;
19. sunteti predispus la schimbări bruste ale dispozitiei;
20. sunteti lipsit de echivoc cu alti oameni;

B.
1. sunteti vesel si voios;
2. sunteti energic si activ;
3. adesea nu duceti un lucru început la bun sfârsit;
4. aveti tendinta de a va supraaprecia;
5. sunteti capabil de a asimila repede tot ce e nou;
6. interesele si atractiile dvs nu sunt stabile;
7. treceti usor peste esecuri si neplăceri;
8. vă acomodati usor la diferite conditii;
9. vă pasionează orice activitate nouă;
10. atunci când o activitate încetează să vă mai intereseze, o tratati cu indiferentă;

11. treceti usor de la o activitate la alta;

12. vă displace munca cotidiană, monotonă;
13. sunteti sociabil si receptiv, nu vă jenati în prezenta unor oameni noi;
14. sunteti rezistent si laborios;
15. vorbiti repede, tare si articulat, gesticulati, aveti o mimică expresivă;
16. nu vă pierdeti calmul într-o situatie com- plexă, neasteptată;
17. sunteti totdeauna bine dispus;
18. adormiti si vă treziti repede;
19. adesea nu sunteti suficient de mobilizat, nu vă cântăriti bine deciziile;
20. uneori sunteti superficial, distrat;

C.
1. sunteti calm si cu sânge rece;

17
2. sunteti consecvent si cumpănit în orice activi tate;
3. sunteti prudent si chibzuit;
4. stiti să asteptati;
5. sunteti tăcut si vă displace trâncăneală;
6. vorbiti linistit si cumpătat, cu pauze, fără a afisa emotii strindente, cu cele mai
discrete gesturii si mimică;
7. sunteti retinut si răbdător;
8. duceti lucrul început la bun sfârsit;
9. nu vă irositi puterile pentru fleacuri;
10. urmati cu strictete graficul vietii si al muncii;
11. vă controlati cu usurinta pornirile;
12. sunteti putin sensibil la critică si laudă;
13. nu sunteti răutăcios, aveti o atitudine îngăduitoare fată de săgetile care vă sunt
adresate;
14. aveti interese si relatii constante;
15. vă includeti cu greu într-o activitate si treceti cu greu la alta;
16. îi tratati pe toti în mod egal;
17. vă place acuratetea si ordinea;
18. vă acomodati cu greu la conditii noi;
19. sunteti inert, nepăsător;
20. aveti stăpânire de sine;

D.
1. sunteti timid;
2. vă pierdeti în conditii noi;
3. cu greu stabiliti contactul cu oameni necunoscuti;
4. nu sunteti încrezător în propriile forte;
5. suportati usor singurătatea;
6. esecurile vă coplesesc si vă dezorientează;
7. aveti tendinta de a vă închide în sine;
8. obositi repede;
9. vorbiti încet, uneori pe soptite;
10. vă aliniati fără să vreti la caracterul conlocutorului;
11. unele lucruri vă impresionează atât de mult, încât vă podidesc lacrimile;
12. sunteti foarte sensibil la critică si laudă;
13. sunteti extrem de exigent fată de dv. insiva si de altii;
14. sunteti suspicios si ipohondru;
15. aveti o sensibilitate exagerată;
16. sunteti din cale afară de supărăcios;
17. sunteti nesociabil, nu împărtăsiti nimănui propriile gânduri;
18. sunteti inactiv si sfios;

18
19. sunteti docil;
20. căutati compasiune si ajutor din partea altora;

Faceţi totalul pentru fiecare set de itemi:

Total A .......................
Total B .......................
Total C .......................
Total D .......................
Ce temperament evaluează fiecare set de itemi?
A .......................
B .......................
C .......................
D .......................

Calculaţi procentele:

………%A
............%B
............%C
............%D

Realizaţi profilul dv temperamental:

Exemplu:

19
 Teste de evaluare/autoevaluare

1. Următoarele afirmaţii sunt adevărate sau false?

a)Nivelul de aspiraţie este fixat în funcţie de imaginea ideală de sine a persoanei.
b) Extravertiţii sunt firi inchise, greu de pătruns, timizi, puţin comunicativi, înclinaţi spre reverie
şi greu adaptabili.

2.NU reprezintă o caracteristică a activităţii nervoase superioare:

a) forţa c) coordonarea

b) mobilitatea d) echilibrul

3. Caracteristica personalităţii de a produce efecte ce nu pot fi reduse la suma

trăsăturilor sale componente şi a legăturilor dintre ele, se numeşte:
a. sistem probabilistic
b. emergenţă
c. hipercomplexitate
d. cerebrotonie

20
 13.5. Bibliografie obligatorie

● HORGHIDAN Valentina , MITRACHE Georgeta , TÜDÖS Ştefan (2001).

Psihologie normală şi patologică. Bucureşti: Globus
● ZLATE Mielu (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti: Pro Humanitate.

21