Școala Postliceală Sanitară "Grigore Ghica Vodă" Iași

MODULUL 14: NURSING GENERAL I

Prof. Lică Maricica

CAPITOLUL I: REPERE ISTORICE, PRACTICI ȘI CONCEPȚII

I.1. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR ÎN DIFERITE PERIOADE ISTORICE

DIN EVOLUȚIA OMENIRII

Istoria timpurie a nursingului începe cu perioada antică a Egiptului, a Greciei și a

Romei. În acea epocă toate comunitățile își recunoșteau și își desemnau unele femei în rolul de a
asista nașterile ca o formă de îngrijiri nursing, iar unii medici aveau asistenți ca ajutoare.
Egiptenii aveau medici, dar persoanele bolnave apelaiu nu numai la ei, ci și la magicieni,
astronomi și astrologi pentru a găsi răspunsuri și soluții la problemele de sănătate. În cultura
ebraică medicii foloseau instrumentul consemnării datelor și dezvoltaseră un cod al igienei, ceea
ce a fost remarcabil pentru o perioadă în care condițiile de igienă erau foarte precare, o situație
care a continuat timp de secole. Bolile și infirmitățile erau văzute ca o consecință a păcatului.
În mitologia și istoria greacă se regăsesc problemele de sănătate ca teme principale și
adesea medicii printre personaje. Hipocrate este considerat părintele medicinei. Acesta a scris o
carte de medicină ale cărei principii au fost reper în domeniu pentru mult timp și a dezvoltat o
abordare a bolilor care a constituit baza pentru începuturile a ceea ce mai târziu avea să se
numească epidemiologie. Jurământul său este citit și astăzi de către medici la intrarea în
profesie și a influențat-o și pe Florence Nightingale în conceperea modelului său de îngrijiri.
Grecii vedeau sănătatea ca pe un echilibru între corp și minte, ceea ce era diferit față de
considerarea păcatului ca sursă a problemelor de sănătate, chiar dacă într-un anumit sens
înțelesurile celor două perspective au câteva puncte comune.
Romanii acordau la rândul lor importanță igienei, iar utilizarea apei în orașele și cetățile
lor devenise o practică obișnuită. În toate aceste perioade ranirile în lupte și războaie aveau
nevoie de îngrijiri și astfel s-a dezvoltat o cultură a îngrijirilor.
În primele secole ale creștinismului, au început să fie desemnate femei în rolul de
îngrijitoare ale celor bolnavi ca datorie caritabilă în acord cu principiile credinței, iar munca lor
își găsea un cadru instituțional, al unor așezăminte spitalicești. Există momente extraordinare din
punct de vedere istoric. Astfel, este cunoscută activitatea Sfântului Vasile cel Mare, în secolul al
patrulea, cel care a înființat în Bizanț așa numitele vasiliade, niște spitale organizate în jurul
bisericilor pentru cei bolnavi și nevoiași. Sfântul Vasile a schimbat radical sistemul de caritate
existent la acel moment, înlocuind ocazionalele împărțiri de daruri cu ceva permanent, care să
ajute în mod efectiv și continuu pe cei aflați la nevoie. Așezămintele sale au devenit un model
pentru centrele de îngrijire a bolnavilor organizate și mai târziu, în Evul Mediu, în jurul
bisericilor și mănăstirilor.
Într-adevăr, în Evul Mediu au existat comunități religioase care se ocupau de îngrijiri ale
bolnavilor, având clădiri și personal, format din medici și ajutoare, destinate acestui scop, cele
mai multe pe lângă mănăstiri. Persoanele care aveau misiunea de a îngriji bolnavii erau recrutate
din rândul ordinelor monastice, aspect care funcționează și în zilele noastre în multe țări romano-
catolice, chiar dacă pregătirea lor se face predominant în instituții de învățământ laice, organizate
fie de spitalele mari, fie de colegii și universtăți. Numele până astăzi pastrate ale unor spitale din
Occident arată elocvent conexiunea religioasă din acea epocă a îngrijirilor medicale și de
nursing.
Renașterea a avut un puternic impact asupra dezvoltării nursingului, chiar dacă din
perspectiva de azi destul de limitat. Este perioada marilor căutări și descoperiri ceea ce nu putea
rămâne fără influențe inclusiv în nursing. Un exemplu este cel al lui Leonardo Da Vinci prin
planșele lui anatomice, ce oferă detalii care nu fuseseră cunoscute anterior, iar explorarea
structurii anatomice și a funcționalității corpului capătă noi evoluții.
Secolul al optsprezecelea, al luminilor, a fost perioada unor mari descoperiri care au
îmbogățit cunoștințele și au schimbat abordările în nursing. În timp, dacă până în secolul al
nouasprezecelea asistenții aflați în jurisdicția bisericii nu necesitau pregătire specială și nici nu
erau instruiți în vreo școală pentru acest scop, în Germania se înființează, în 1836, Institutul
Kaiserswerth, care este considerat începutul sistemului modern de pregătire în nursing, pentru
că oferă pentru prima dată o învățătură formală. De altfel, însăși Florence Nightingale și-a făcut
pregătirea teoretică și practică aici, ceea ce i-a permis remarcabila ei evoluție în domeniu și
activitățile de piuonierat. Exemplul acestui institut a fost urmat atât în Germania, cât și în alte
țări, inclusiv în America, ceea ce a dus la progrese în drumul spre profesionalizare al domeniului.

INFLUENȚA NIGHTINGALE
În a doua jumătate a sec. XVIII, o femeie a schimbat forma şi direcţia nursingului şi a reuşit să-1
consacre ca pe un domeniu de activitate respectat. Această femeie extraordinară a fost Florence
Nightingale. Florence Nightingale s-a născut într-o familie britanică bine poziționată în
societate. Părinții ei, William și Fanny Nightingale, făceau parte din acea categorie de oameni
înstăriți, cu proprietăți imobiliare, deschiși călătoriilor.
Una dintre călătoriile făcute, și anume cea din 12 mai 1820, de la Florența, a adus cu sine un nou
copil, și anume pe Florence. Cele două fete ale familiei au fost educate cu scopul de a deveni
viitoare doamne în lumea burgheză britanică. Cu toate acestea, Parthenope, sora cea mare a
Florencei, era interesată de desen, broderie și rețete culinare, în timp ce Florence petrecea foarte
mult timp studiind latina, matematica și filosofia.
Se spune ca Florence Nightingale avea, încă din copilărie, probleme emoționale, explicabile
poate doar dacă ne gândim că tatăl său era o persoană retrasă, în timp ce mama sa era entuziastă
și jovială. Dorința de a-și ajuta semenii a apărut din adolescență, confirmarea fiind însemnările ei
din jurnalele acelei vremi.
Cu timpul, sentimentele sale au devenit și mai puternice. Se simțea limitată și inutilă și își căuta
ocupații care să ofere un sens vieții. Aceste dorințe puternice contraveneau planurilor mamei
sale, care ar fi dorit s-o mărite.
Anul 1837 a fost decisiv în viața ei. Așa cum reiese din însemnările sale din 17 februarie,
Florence a avut o revelație: Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Lui. Afirmația a dat
naștere unor controverse, dar Florence nu a fost o persoană care să sufere din punct de vedere
psihic și nici nu a fost o împătimită a religiei. Tocmai din această cauză nu poate fi acuzată de
misticism.
În anul 1839 cele două surori au fost prezentate la Curte și și-au petrecut vacanța la Londra. A
fost perioada în care mama lor și-a dublat eforturile pentru a le mărita.
Aflarea veștii că Florence va deveni infirmieră a avut consecințe violente. În perioada victoriană,
infirmierele erau desconsiderate de către clasa burgheză, spitalul nu era nici pe departe cel mai
indicat loc pentru o viitoare doamnă de societate.
Părinții săi s-au opus categoric deciziei luate de fiica lor, interzicându-i orice acțiune în acest
sens. Reacția părinților i-a provocat o depresie puternică, Florence pierzându-și astfel dorința de
a mai trăi. În taină, a adunat cât mai multe informații privind desfășurarea activității spitalelor
din Anglia, starea lor sanitară și tratamentul oferit. Și-a dezvoltat astfel planul de creare a unui
sistem de tratament medical adecvat.
În această perioadă i-a cunoscut la Roma (1847) pe Sidney și Liz Herbert, secretarul de stat al
Angliei și soția acestuia. În momentul în care a împlinit 31 de ani, Florence s-a decis să plece
în Germania, lăsând în urmă restricțiile impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate.
După întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcția de directoare a spitalului
pentru femei din Harley Street. Instituția după spusele lui Charles Dickens, a fost transformată de
Florence într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoțele
pentru solicitarea ajutorului. Adevărata capacitate de organizare și-a arătat-o abia în anul 1854,
în timpul războiului din Crimeea.
Contribuția cea mai cunoscută a lui Florence a avut loc în timpul războiului din Crimeea.
Condițiile din spitalele pentru soldații englezi răniți în Crimeea, descrise de primul reporter de
război din istorie, William Russell, erau înfricoșătoare - lipsea îngrijirea medicală de specialitate
iar igiena era inexistentă. Pentru a dezamorsa situația, guvernul britanic a hotărât să trimită pe
cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu și anume pe Florence Nightingale. Aceasta,
însoțită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21
octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, (sau Üsküdar, o suburbie
a Istanbulului), la 545 km de Crimeea.
Acolo au descoperit soldații răniți rău îngrijiți de personalul medical complet demoralizat ca
urmare a indiferenței oficiale. Pe deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată, iar
infecțiile în masă erau răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea
mâncării pentru pacienți. Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea
postoperatorie a răniților.
Florence și colegele ei au început prin curățirea temeinică a spitalului și a echipamentului,
precum și prin reorganizarea îngrijirii pacienților. Dar, în perioada în care s-a aflat la Scutari, rata
mortalității nu a scăzut, ba din contră, a început să crească, fiind cea mai mare dintre spitalele din
regiune. În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de soldați, majoritatea din cauza
unor boli ca tifosul, holera și dizenteria, nu din cauza rănilor. În spital condițiile erau mizerabile
din cauza suprapopulării, ventilației proaste și a lipsei grupurilor sanitare. O comisie sanitară a
guvernului britanic a fost trimisă la un moment dat și a reglat aceste aspecte. Mortalitatea a fost
redusă.
Nightingale a continuat să creadă că rata de mortalitate a crescut din cauza alimentației proaste și
supraîncărcării cu soldați. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze dovezi
pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănătate în Armată pentru a demonstra că
majoritatea soldaților au fost omorâți de condițiile proaste din spitale. Aceasta experiență a
influențat-o și mai târziu în carieră, ea susținând mereu importanța condițiilor de trai. Ca urmare,
a contribuit la reducerea mortalității în armata britanică pe timp de pace, îndreptând atenția
asupra aspectelor ce țin de igiena în spitale.
O dată cu mărirea numărului de răniți aduși de pe front, spiritul organizatoric al Florencei a fost
apreciat de către doctori. În acea perioadă, ea și-a dobândit numele de "Lady with the Lamp"
(doamna cu lampa), deoarece personalul infirmier făcea turul de noapte al saloanelor. Totuși, în
momentul în care spitalul a început să funcționeze normal, ea s-a îmbolnăvit atât de grav, încât,
după revenirea în Anglia, la vârsta de 37 de ani, a rămas paralizată la pat.
Cu tenacitate și ambiție, ea și-a depășit invaliditatea, și a condus acțiunea de organizare a
spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat un sistem de sănătate în India, a înființat și a condus
școlile sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultațiile aveau loc în
dormitorul lui Florence sau prin corespondență. I-au cerut părerea miniștri, generali și directori,
iar ea le-a răspuns cu același profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieții, să scrie peste
17.000 de scrisori, ceea ce-i conferă un loc înalt în istoria epistolografiei.
Datorită ei, s-a înființat Academia Medicală Militară și Școala de infirmiere de pe lângă Spitalul
Sf. Thomas.
Cu timpul, depresia ei, revenită sub influența bolii, s-a agravat. Florence a limitat
contactul cu exteriorul până la minimul necesar. Se simțea singură și neîmplinită. Niciodată nu s-
a căsătorit, deși spre bucuria mamei, la început, a avut mulți pretendenți. Unul dintre ei, Richard
Monckton Milles, a iubit-o toată viața. Din păcate, refuzat după șapte ani de încercări, acesta nu
s-a mai întors niciodată.
La bătrânețe s-a împăcat cu oamenii: mult timp și l-a petrecut cu infirmierele sale la picnicurile
organizate la proprietatea surorii sale din Chaydon și și-a vizitat familia. În anul 1901 și-a pierdut
definitiv vederea, ceea ce a împiedicat-o să mai poarte corespondență. Șase ani mai târziu, ca
recunoaștere a activității sale, i s-a acordat Ordinul pentru merite deosebite.
Florence Nightingale a murit pe 13 august 1910 și a fost înmormântată în cavoul familiei
din East Wellow.
Nursingul are parte în secolul XX de evoluții extraordinare, în special după Al Doilea
Război Mondial, când ia amploare, mai ales în Statele Unite, învățământul de specialitate, la
nivel universitar, iar cercetarea în domeniu se extinde. În această perioadă apar cele mai multe
modele de nursing și teorii, cele mai multe reviste și contribuții de cercetare, se organizează
întâlniri internaționale de clarificare a standardelor. Este o premiză reală de evoluție
spectaculoasă pentru începutul de secol XXI.

Personalităţi din istoria profesiei noastre

EDITH CAVELL (1865 – 1915) – nursă engleză care şi-a dedicat viaţa îngrijirii
sănătăţii şi alinării suferinţei oamenilor, a sosit în 1907 în Belgia, unde a condus Institutul
Medical Berkendael, care forma tinere nurse venite din toata Europa.
Pentru meritele sale din timpul primului război mondial, astăzi, un mare spital din Bruxelles
şi o stradă îi poartă numele; la Londra, într-un parc celebru se află statuia sa, iar pe placa de
pe soclu sunt redate cele mei importante fapte din viaţa ei, care au salvat peste 1500 de
oameni, refugiaţi, răniţi sau prizonieri de război.
REGINA MARIA (1875 - 1938) a reprezentat, alături de soţul ei, regele Ferdinand, unul
dintre simbolurile întruchipării Marii Uniri din 1918.
Numită de către oameni regina- mamă, mama răniţilor, regina-soldat - pentru alinarea pe care
a adus-o răniţilor şi pentru curajul ei de a merge pe front – Regina Maria a României a fost
prezentă în punctele cele mai fierbinţi ale Primului Război Mondial, a suferit în refugiu
alături de cei mulţi şi a mers în spitalele cu cele mai serioase epidemii, pentru a-i îngriji şi a-i
încuraja cu prezenţa ei maternă pe cei infirmi.
REGINA ANA, născută în 1923 la Paris, a fost caporal, apoi ofiţer în armata franceză şi
a lucrat ca infirmieră în spatele frontului, transportând sânge şi plasmă pentru răniţi,
conducând singură un jeep de război.
A făcut o şcoală de infirmiere de ambulanță, a dus o viață de cazarmă în toată regula, s-a
îmbolnăvit de “gălbenare” şi, în final, s-a întors la viața civilă în 1945, având în buzunar o
soldă primită de la armata franceză, precum şi Crucea de Război a Republicii Franceze.
VIRGINIA HENDERSON (1897 – 1996) – a pus bazele nursingului modern. S-a
afirmat cu putere în instruirea şi formarea în nursing şi mai ales în cercetare. Este creatoarea
primei teorii ştiințifice a nevoilor de îngrijire a omului sănătos şi bolnav. Pacientul este o
entitate complexă, corpul şi sufletul fiind inseparabile.
A urmat cursurile Şcolii Militare de Nursing în 1921, pe cele ale Colegiului Profesorilor la
Universitatea Columbia, unde a absolvit în 1934, iar din 1934 până în 1948 a predat cursuri
de nursing la aceeaşi universitate.
In 1953 Virginia Henderson s-a alăturat Şcolii de Nursing Yale, al cărei decan, Annie
Warburton Godrich i-a fost mentor în primii ani de activitate profesională. Aceşti ani
petrecuți la Yale au fost de maximă productivitate. Virginia Henderson în calitate de profesor
emerit a fost şi consultant de nursing pentru întreaga lume. A primit titlul de Doctor Honoris
Causa a Universității Yale.
Consiliul Internațional al Asistenților Medicali a recunoscut în iunie 1985 că Virginia
Henderson aparține lumii - când i-a fost înmânat primul Premiu Christianne Reimann -
admițând că ideile ei au trecut dincolo de granițele naționale. Intr-adevăr anii care au urmat i-
au adus multe onoruri, (doctor onorific) şi a fost solicitată să țină cursuri la Colegiul Britanic
Regal de Asistente Medicale, la Sorbona şi la Asociația Japoneză de Nursing.
Premiul Christianne Reimann poartă numele primului secretar general executiv al ICN ales
în 1925, când consiliul şi-a stabilit sediul la Geneva.
Originară din Danemarca, Christianne Reimann a crezut în potențialul creator al asistenților
medicali, a activat pentru afirmarea rolului autonom al nurselor şi a lansat International
Nursing Review
Premiul exprimă recunoaşterea şi recompensa internațională pentru cele mai prestigioase
nurse din lume care au contribuit la dezvoltarea profesiei şi au marcat istoria nursingului.
1985: Virginia Henderson SUA
1989: Nita Barrow, Barbados
1993: Sheila Quinn, Marea Britanie
1997: Dr. In nursing Mo-Im Kim, Coreea şi Dr. In nursing Hildegard Peplau, SUA
2005 : Dr. Margretta Madden Styles, SUA
Din opera Virginiei Henderson sunt foarte cunoscute POSTULATELE, considerate astăzi
temelia instruirii în şcolile de nursing. Cităm, între altele:
-Tot omul tinde spre independenţa sa şi o doreşte;
-Omul formează un tot – omul holistic, având 14 nevoi fundamentale;
-Când o nevoie nu este satisfacută, individul nu este complet, întreg şi independent;
Incepând din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definiții în cadrul
cărora funcția principală o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este: “asistenta face
pentru alții, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorința şi cunoştiințele necesare”;
asistenta trebuie să-l facă pe pacient să devină independent de îngrijiri, cât de repede posibil.
“Nursingul înseamnă să ajuți individul, fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre
sănătate sau recuperare, să ajuți individul să-şi folosească fiecare acțiune pentru a promova
sănătatea sau recuperarea, cu condiția ca acesta să aibă tăria, voința sau cunoaşterea, necesare
pentru a o face” - 1952.
 MARJORY GORDON (1931-2015) s-a născut în Clevelend în 1931. A absolvit The Mount
Sinai Hospital School of Nursing în 1955. Va deveni una dintre cele mai inovatoare figuri a
secolului XX din domeniul nursingului. A obținut licența și masterul la Hunter College și
doctoratul în nursing la Boston College, unde a predat ulterior o perioadă îndelungată și a devenit
profesor emerit. Interesul principal de cercetare al său a fost dezvoltarea unor instrumente prin
care asistentele medicale să facă diagnosticarea nursing. Astfel, a creat modelul sănătății
funcționale, un sistem de evaluare în vederea diagnosticării nursing explicat mai târziu, în 1982,
într-un manual devenit de referință în domeniu, cu multe ediții apărute și tradus în mai multe
limbi, Manual of Nursing Diagnosis. În același an a devenit primul președinte al NANDA-I, iar
modelul său de nursing a constituit baza pentru alcătuirea taxonomiei NANDA-I, cu cele 14
domenii și clasificarea diagnosticelor nursing. Membră a Academiei americane de Nursing, a
fost inclusă în seria Living Legends în 2009. A murit în 2015.
LUCREŢIA TITIRCĂ n. 1930, la Borşa – Maramureş, este personalitatea română
contemporană cea mai proeminentă a profesiei noastre. Din anul 1964 a devenit profesoară de
Tehnica Ingrijirii Bolnavului şi Directoare adjunctă la Şcoala Sanitară din Baia Mare; Din 1974
ea a fost numită asistentă medicală şefă coordonatoare a Spitalului Judeţean din Baia Mare,
funcţie pe care a onorat-o până în 1989, când s-a pensionat.
Şi după pensionare îşi continuă activitatea în funcţia de Director al Şcolii Postliceale Sanitare
“Carol Davila” din localitate. Deţine o colecţie impresionantă de diplome, titluri de onoare şi
insigne, primite în ţară sau în străinatate, în Austria, Elveţia, Danemarca, Republica Moldova şi a
obţinut tot atâtea premii, pentru contribuţia importantă la afirmarea profesiei de asistent medical
în România şi pretutindeni;
Este binecunoscuta autoare a peste 10 manuale, pentru asistenţii medicali, care se
regăsesc în programele de învăţământ, examene şi concursuri; In anul 2002, ca o recunoaştere
deosebită a activităţii sale, de peste 40 de ani în slujba profesiei şi a oamenilor, Lucreția Titircă a
primit şi diploma de “CETĂŢEAN DE ONOARE” al Municipiului Baia Mare. A avut
capacitatea de a mişca minţile şi inimile asistenţilor medicali, pentru a ridica prestigiul acestei
profesii, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă.
In munca sa pentru afirmarea şi dezvoltarea profesiei de asistent medical, Lucreția Titircă a făcut
pionierat prin cărţile scrise şi poate fi asemuită cu celebrele înaintaşe în domeniu: Florence
Nightingale, Edith Cavell şi Virginia Henderson, femei care au dat identitate acestei profesii, au
pus bazele nursingului modern în lume şi şi-au dedicat viaţa îngrijirii sănătăţii şi alinării
suferinţei umane.

CRUCEA ROȘIE- ORGANISM INTERNAȚIONAL DE SOLIDARITATE UMANĂ

De-alungul secolelor, în timpul războaielor au existat permanent unele principii umanitare

care au inspirat comportamentul faţă de răniţi. Adeseori îngrijirea răniţilor era asigurată în
măsura posibilităţilor de populaţia din teritoriul unde avuseră loc luptele. În 1743, în timpul
războilului de succesiune la tronul Austriei, s-a format un serviciu medical de campanie şi în care
s-a stabilit ca răniţii să fie consideraţi neutri iar spitalele militare să fie protejate. O altă iniţiativă
remarcabilă este cunoscută în timpul Războiului din Crimeea (1853-1856) prin 2 unităţi de
surori: una în Rusia, 300 de femei conduse de ducesa rusă, Charlote, iar celălalt format din 37 de
femei, având în frunte pe Florence Nightingale.
 Conceperea şi organizarea unui organism internaţional care să reglementeze protecţia
răniţilor şi bolnavilor a aparţinut unui filantrop elveţian, Hanrz Dunant, care a elaborat prima
cartă umanitară numită Convenţia de la Geneva, din 22 August 1863. În 1863, la 28 Octombrie,
are loc Congresul Internaţional de la Geneva când se pun bazele Comitetului Internaţional, iar în
1864 convenţia şi statutul sunt aprobate de 12 guverne. Se adoptă simbolul “Crucea Roşie”,
identic cu drapelul Elveţiei, dar cu culorile inversate. Prima ţară ce a adoptat denumirea de
Crucea Roşie a fost Olanda, urmată apoi de celelalte. Ca urmare, în 1880, centrul din Geneva
capătă denumirea de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Crucea Roșie în Romănia
Aron Florian, participant al revoluţiei de la 1848, a întocmit un proiect de statut pentru
înfiinţarea unei asociaţii a femeilor al cărei scop era ajutorarea tinerelor fete românce rămase
orfane după moartea părinţilor în revoluţia din 1848. În 1850 proiectul este aprobat şi apare
Asociaţia Femeilor Românce din Braşov. În 1876, Comitetul Provizoriu format din Dimitrie
Ghica, Dimitrie Sturza, Grigore Cantacuzino şi medicul Carol Davila iau în discuţie statutul şi
stabilesc denumirea de Societatea Crucii Roşii a României. În 1887 Societatea de Cruce Roşie îşi
propune să se preocupe de formarea surorilor de caritate pentru care alocă o aprte din fonduri.În
1906 ia fiinţă Socetatea de Cruce Roşie a Doamnelor din România în spiritul Conferinţei de la
Geneva, cu 54 de filiale şi 1200 de membri. În 1913 cele 2 organizaţii se unifică sub denumirea
de Comitetul Unirii Crucii Roşii. În perioada următoare Societatea de Cruce Roşie organizează
trenuri-spitale şi caravane medicale dotate cu laborator de analize, medicamente, cu echipe
medicale formate din medici şi surori, care participă la combaterea unor epidemii de holeră şi
tifos.
ORGANIZAȚII ȘI ASOCIAȚII PROFESIONALE
Consiliul Naţional al Asistenţilor Medicali(ICN) A luat fiinţă în 1899 şi are sediul la Londra.
Obiectivul său de bază este să ajute la menţinerea îngrijirilor de sănătate la cel mai înalt nivel, în
toate ţările lumii membre ale consiliului. Această organizație apreciază în codul de etică pentru
nurse cele 4 responsabilități fundamentale ale asistentului medical:-de a promova sănătatea, de a
preveni îmbolnăvirile, de a păstra sănătatea ți de a alina suferința.
Asociația de Nursing din România (ANR) a fost înființată în 1997, fiind singura
organizatie de acest profil afiliata la ICN. Viziunea ANR - reprezinta comunitatea asistentilor
medicali cu profil clinic din Romania militand pentru protectia drepturilor acestora dar si pentru
acordarea serviciilor nursing de calitate pentru a permite imbunatatirea starii de sanatate a
populatiei noastre. Misiunea ANR - trebuie sa asigure membrilor sai leadershipul, cunostintele si
capacitatile necesare pentru o educatie si practica de calitate in nursing. Scopurile ANR vizeaza:
îmbunătăţirea calitatii serviciilor nursing pentru protectia populatiei și asigurarea protectiei
nursingului ca profesie si a profesionistilor devenind vocea acestora.
OAMGMAMR
Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se
organizează şi funcţionează ca organizaţie profesională, cu personalitate juridică,
neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate
de autoritatea de stat, având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei
de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical,
ca profesii liberale de practică publică autorizate.
Federaţia Europeană a Organizaţiilor de Reglementare în Nursing – FEPI
In Europa, în 2004 s-a înfiinţat Federaţia Europeană a Organizaţiilor de Reglementare în
Nursing – FEPI, al cărei scop fundamental este promovarea sănătăţii şi securităţii pacienţilor
şi a tuturor cetăţenilor Europei.
Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România este membru al FEPI, alături de alte
organizaţii profesionale din 20 de ţări.
Unul dintre obiectivele FEPI este să impună standarde comune, competenţe şi reguli de
practicare a profesiei similare în toate statele europene, astfel încât pacienţii să beneficieze de
îngrijiri de calitate, indiferent de ţara în care locuiesc.
Acest deziderat ia în considerare şi faptul că profesia de asistent medical este europeană, se poate
practica în orice stat, iar din acest motiv trebuie să existe o bază comună pentru toţi profesioniştii
în exercitarea profesiei.
Codul de etică şi conduită pentru profesia de asistent medical a fost elaborat de Grupul de
lucru al FEPI, din care au făcut parte asistenţi medicali din OAMGMAMR, alături de
reprezentanţi ai organizaţiilor de reglementare din Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda,
Portugalia, Polonia, Grecia, Croaţia, sprijiniţi de Comisia Europeană, de specialişti în legislaţie
europeană, internaţională şi în drepturile omului.
Codul de etică European pentru asistenţii medicali are ca scop:
Siguranţa şi protecţia celor ce primesc asistenţă medicală în Europa ;
Informarea pacienţilor şi a asistenţilor medicali cu privire la standardele comune de etică şi de
conduită aşteptate de pacienţi, din partea tuturor asistenţilor medicali care îşi practică profesia în
Europa;
Pacienţii aşteaptă ca organele de reglementare ale asistenţilor medicali să aibă sisteme pentru a
defini şi a monitoriza conţinutul, standardele şi calitatea educaţiei şi a practicii necesare pentru a
deveni asistent medical şi pentru a continua să lucreze ca asistent medical, la cele mai înalte cote
valorice ale profesionalismului.
OMS
Organizatie ce coordoneaza programele destinate sa rezolve problemele de sanatate si sa permita
tuturor sa ajunga la un nivel de sanatate cat mai ridicat. Domeniile sale de actiune sunt:
imunologia, educarea in domeniul sanatatii si distribuirea de medicamente. Sediul central este la
Geneva.

I.2. FACTORII CARE AU INFLUENȚAT ISTORIA NURSINGULUI ȘI

DEZVOLTAREA SA

Disciplina nursingului a evoluat utilizând diferite practici, idei și concepte:

-accentul pus pe rolul femeilor în îngrijiri

-ucenicia ca mod de a deprinde abilitățile necesare
-scopul umanitar al ocupației
-idealurile religioase
-intuiție și simțul comun în practica îngrijirilor
-primele teorii și modele
-inițierea cercetării
 Nursigul ca disciplină a primit influențe din medicină, tehnologie, politică, situațiile de
război, economie, etc. Descoperirile din medicină au dat posibilitatea reconsiderării unor
intervenții pe baza cercetării efectelor asupra pacientului, iar modelul taxonomiei diagnosticelor
clinice a fost preluat și în nursing odată cu primele inițiative ale ANA (American Nursing
Association) și apoi ale NANDA-I de alcătuire a unei liste standard de diagnostice specifice, cu
caracteristicile definitorii. Tehnologia permite o înregistrare rapidă a datelor, prin bifarea lor în
fișe de înregistrare electronice, dar și o ușurare a muncii îngrijirilor, de exemplu la transferul
pacienților cu ajutorul unor aparate speciale sau în protecția împotriva infecțiilor prin utilizara
materialelor de protecție.
Politicile de sănătateale unui stat pot încuraja dezvoltarea nursingului, prin modul în care țin
seama de calitatea îngrijirilor, prin angajarea unui număr sufficient de asistenți medicali, prin
alocarea de fonduri pentru cercetare, printr-un system de salarizare atractiv și printr-o organizare
eficientă a învățământului de specialitate care să aibă în vedere piața muncii. Situațiile de
război au arătat cât de necesară este această categorie de personal, considerate a fi esențială în
îngrijirile pacienților. Chiar începuturile nursingului modern au fost influențate de experiențele
lui Florence Nightingale din războiul din Crimeea care au dus la schimbări măcar în privința
reconsiderării aspectelor de igienă în îngrijiri. Firește că economia unui stat are impact direct
asupra calității îngrijirilor, pentru că nu se poate vorbi despre calitate în absența dotărilor tehnice
și material ale spitalelor. Mai mult, o populație cu un nivel de trai ridicat pune mai puține
probleme de sănătate, ceea ce reduce costurile și scade presiunea social pe sectorul medical și
implicit pe acela al asistenților medicali.

I.3. SISTEME DE ÎNGRIJIRE CARE AU INFLUENȚAT NURSINGUL MODERN

În cazul sistemelor profesionale tradiționale, influența creștinismului a dus la o mai mare
structurare a îngrijirilor nursing, dar tot nu a favorizat transformarea lui într-o profesie. Bisericile
sprijineau, în rolul oarecum oficial de îngrijitoare ale celor săraci și bolnavi, femei diaconițe.
Acestea trebuie să urmeze cu strictețe regulile stabilite de biserică, iar rolul ducea în cele mai
multe cazuri la statutul de maici fără o extindere a sistematizării îngrijirilor.
Anumite așezăminte ale mănăstirilor sau bisericilor erau organizate cu scopul exclusiv de
îngrijire a celor bolnavi și multe dintre ele au devenit parte a sistemului de spitale catolice
occidental de astăzi. La fel, s-au dezvoltat astfel de centre și în jurul mănăstirilor ortodoxe.
Apariția sistemului taylorist, pe fondul schimbărilor socio-economice aduse de
industrializare, a influențat multe domenii, între care și nursingul. Acest sistem constă în
utilizarea planificării în procesele de producție și economice și este cunoscut sub denumirea de
management științific. Acesta a fost introdus de Frederick Taylor, un inventator și inginer
American (1856-1915), și are drept scop eficientizarea activității prin observarea individual a
lucrătorilor, împărțirea sarcinilor de lucru în sarcini mai mici, eliminarea activităților și
mișcărilor inutile. El a fost criticat pentru perspectiva mașinistă asupra lucrătorilor, dar multe
dintre principiile lui rămân valabile, între care cel mai important este planificarea ca metodă de
eficientizare.
În nursing, planificarea îngrijirilor a creat cadrul unei mai mari profesionalizări și a
adus o creștere a eficienței îngrijirilor. Planurile de îngrijire de azi, scrise în diferite forme și pe
baza unei diversități de modele, au un punct comun în acea epocă a influențelor tayloriste.
Profesionalizarea nursingului a avut un drum sinuos și dificil, de la căutările și dificultățile din
diferite timpuri istorice până în epoca modern, care începe cu activitățile de pionierat ale #
doamnei cu lampa#, Florence Nightingale, și continua până în zilele noastre, când cercetarea
științifică realizată de NANDA-I au adus profesia de asistent medical în rândul celor mai
prestigioase.