Liturghia darurilor mai

inainte sfintite
Sabău Andrei-Valentin a XI-a B
– În Postul Mare, în zilele de rând se posteşte
post aspru, însă sâmbăta şi duminica postul
primeşte ceva din lumina Învierii, veşmintele
nu mai sunt întunecate, ci strălucitoare. Postul
alimentar continuă, dar primeşte mângâierea
Liturghiei, adică a Împărtăşirii cu Trupul şi
Sângele lui Hristos. Această realitate deschide
o lume a luminii şi bucuriei prin care omul
înţelege taina postiri şi a hrănirii din
Dumnezeu. Sunt zile de sărbătoare în lăuntrul
postului.
– În timpul săptămânii însă, se urcă pe culmile
abstinenţei şi ale tăcerii rugătoare, şi în aceste
zile de tristeţe şi de pocăinţă, Biserica a făcut
un compromis liturgic, păstrând ajunarea
specifică Postului Mare, însă permiţând
Împărtăşirea în timpul Liturghiei Darurilor mai
înainte sfinţită, care este un ritual extins al
împărătşirii. Ea diferă de celelalte Liturghii ale
ortodoxiei, în sensul că în timpul ei nu se
săvârşeşte Jertfa cea fără de sânge. Aceasta
este săvârşită în Duminica anterioară, iar
Liturghia Darurilor este o pregătire a
comuniunii euharistice.
– Omul liturgic, care trăieşte vibrant
ritmul temporal al înveşnicirii în
Biserică, nu poate fi rupt de Euharistie,
dorul după hrănirea cu Dumnezeu
devenind aerul pe care sufletul îl
respiră în tot anul bisericesc, dar mai
ales în post. În istoria Bisericii,
credincioşii nu puteau trăi chiar şi o
săptămână fără Trupul şi Sângele
Mielului lui Dumnezeu, aşa că Biserica
a rânduit o astfel de rânduială liturgică
pentru împărătşirea lor.
– Dacă dorim să înţelegem originile şi
sensul litrugic al acestui ritual trebuie
să înţelegem practica împărtăşirii
frecvente şi iubirea nesfârşită pentru
Trupul şi Sângele Domnului. Nevoia de
Liturghia Darurilor a venit din nevoia
împărtăşirii, nu de câteva ori pe an, ci
în fiecare săptămână sau chiar mai
des.
– Dacă creştinii se împărătşesc rar, ar trebui
şi Liturghia să fie săvârşită mai rar, ori
chiar fundamentul ortodoxiei înseamnă
Liturghie zilnică, ritm liturgic şi euharistic
neîntrerupt şi trăire a Tainelor lui
Dumnezeu în fiecare clipă. În lumea
protestantă, Liturghia s-a atrofiat şi a
devenit o simplă ananmneză, săvârşită
simbolic şi apoi înlocuită cu citiri din
Scriptură. Lipsa Liturghiei în viaţa
Bisericii duce însă la moarte spirituală,
căci fără hrana cea nemuritoare, Biserica
se asfixiază şi moare. Biserica adică
Trupul lui Hristos devine o instituţie
amorfă, chiar dacă încă onorabilă, bazată
pe principii raţionaliste şi cu resorturi de
putere. Acest lucru s-a întâmplat prin
reformă. Prin Liturghie se înţelege toată
viaţa Bisericii şi orice aspect al
comuniunii eclesiale devin vii şi lucrătoare
prin Liturghie: Homiakov
spunea: „Creştinismul este înţeles de cei
ce înţeleg Liturghia”.
– Liturghia Darurilor este unită cu Vecernia şi se
săvârşeşte de obicei seara, după o ajunare
completă a preoţilor şi credincioşilor, dăruind
hrana cea mântuitoare, care dă viaţă lumii. În
acest fel postul devine ceresc prin Euharistie, iar
Euharistia se ia cu pregătire ascetică severă,
vădindu-şi originea şi destinaţia cerească. Postul
dinaintea Liturghiei este aşadar cu adevărat
foame şi sete (şi la propriu) pentru Dumnezeu,
urmate de hrana şi băutura cea de nemurire. Cei
bolnavi, bătrânii care nu pot posti şi copiii au
sâmbetele şi duminicile pentru a se împărtăşi.
Postul negru dinaintea Liturghiei Darurilor este un
maraton al veşnicei şi o proorocie a veacului
viitor.