Schema de analiză a infracţiunilor

I. Obiectul ocrotirii penale

1. Obiectul juridic (!nu există infracţiuni fără obiect juridic) = valoarea socială şi relaţiile sociale din
jurul acesteia, protejate prin incriminarea unei fapte şi cărora li se aduce atingere prin săvârşirea
infracţiunii.
 Obiectul juridic generic – comun unei categorii de infracţiuni
 Obiectul juridic specific – specific unei anume infracţiuni
 Obiectul juridic complex format din obiectul juridic specific principal şi obiectul juridic specific
adiacent – pentru infracţiunile complexe (ex: tâlhăria are ca obiect juridic specific principal –
relaţiile sociale privind patrimoniul, detenţia şi posesia asupra bunurilor mobile, iar ca obiect
juridic specific adiacent – relaţiile sociale privind integritatea fizică şi libertatea psihică a
persoanei)

2. Obiectul material (obiect direct nemijlocit – acel lucru sau fiinţă vătămată sau puse în pericol în mod
NEMIJLOCIT prin actiunea sau inacţiunea prevăzută de norma de incriminare) – există şi infracţiuni
fără obiect material.
!! a nu se confunda cu produsul infracţiunii sau cu mijloacele de săvârşire a infracţiunii
Ex: falsific un înscris oficial prin contrafacere (îl creez de la 0) – înscrisul nu e obiectul
material, ci produsul infracţiunii – a luat naştere prin săvârşirea infracţiunii. Dacă falsific un
înscris oficial prin alterare (modific cifre dintr-un certificat de naştere ce exista deja) – obiectul
material este acel înscris, el nu e produs al infracţiunii pentru că era preexistent săvârşirii
infracţiunii, iar prin săvârşirea infracţiunii s-a intervenit asupra sa.
Dacă folosesc o rangă pentru a sparge un lacăt în vederea săvârşirii unui furt (furt prin
efracţie) – ranga nu este obiect material (nu ea a fost „vătămată”, ci este un mjloc de săvârşire a
infracţiunii).
În cazul infracţiunilor de luare sau dare de mită, banii sau bunurile oferite ori primite nu
constituie obiect material, ci mijlocul de realizare a laturii obiective a infracţiunii.

La infracţiunile complexe pot exista un obiect material principal şi un obiect material secundar
(tâlhărie prin utlizarea violenţelor – obiect material principal: bunul mobil aflat în proprietatea, posesia sau
detenţia altuia; obiect material secundar: corpul persoanei tâlhărite).
De regulă infracţiunile de rezultat au şi un obiect material (există şi infracţiuni de rezultat care nu au
obiect material – falsul în înscrisuri comis prin contrafacere – înscrisul e produs al infracţiunii, nu obiect
material, dar infracţiunea e de rezultat; dacă e comis prin alterare – obiectul material este înscrisul alterat).
De regulă infracţiunile de pericol nu au obiect material (există şi infracţiuni de pericol care au un
obiect material – ex: distrugerea şi semnalizarea falsă – art. 332 alin. 1 CP, actele de diversiune – art. 403
CP).

II. Subiecţii infracţiunii

1. Subiectul activ al infracţiunii (nu cuprinde doar autorul infracţiunii, ci şi complicele, instigatorul,
coautorul)
 Persoana fizică
o Vârsta cerută de lege
o Responsabilitate – factor intelectiv şi factor volitiv
o Libertate de voinţă şi acţiune

 Persoana juridică - !!!! Persoana juridică răspunde în nume propriu, nu în numele altei persoane.
o Să existe o entitate care are personalitate juridică – la data comiterii infracţiunii să aibă
personalitate juridică. Atenţie la art. 151 Cod penal.
- Societatea dizolvată şi aflată în procedura de lichidare îşi păstrează personalitatea juridică,
putând fi subiect activ al infracţiunii
- HP 1/2016 – întreprinderea individuală nu are calitatea de persoană juridică, şi prin
urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile art. 135 CP.
o Persoana juridică să nu fie exceptată de lege de la răspunderea penală – art. 135 Cod
penal şi art. 240 LPANCP
Ex pentru instituţii publice: BNR dacă va comite o infracţiune cu ocazia atriburii unui
cotract pentru reconstrucţia unui spaţiu de-al său săvârşeşte o infracţiune (aceasta nu e o
activitate care nu poate face obiectul domeniului privat). Însă, dacă BNR săvârşeşte o
 infracţiune cu ocazia emiterii de monedă, beneficiază de imunitatea penală (e o activitate
ce nu poate face obiectul domeniului privat, este exclusiv atributul unei bănci naţionale).

o Persoana juridică să fi săvârşit o infracţiune în:

 Realizarea obiectului de activitate
 În interesul persoanei juridice
 În numele persoanei juridice
o Infracţiunea să fie comisă de persoana juridică, urmare a unei hotărâri adoptate în cadrul
acesteia sau a neglijenţei sale.

!! Persoana juridică poate răspunde penal pentru ORICE infracţiune, are răspundere penală generală
(sunt unele infracţiuni unde nu poate fi autor, dar poate fi instigator, complice). Răspunderea este
personală şi în cazul persoanei juridice.

2. Subiectul pasiv al infracţiunii

-!!nu există infracţiuni fără subiect pasiv (există infracţiuni fără victimă înţeleasă ca o persoană fizică sau
juridică determinată, însă nu există infracţiuni fără subiect pasiv – atunci când subiectul pasiv nu este o
persoana fizică sau juridică determinată, avem un subiect pasiv colectiv indeterminat şi anume
societatea, statul – ex: deţinerea ilegală de arme)
-o persoană concepută, dar nenăscută încă poate fi subiect pasiv al infracţiunii – întreruperea cursului
sarcinii (art. 201 CP) sau vătămarea fătului (art. 202 CP).
-nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii: o persoană decedată (nici la infracţiunea de profanare de cadavre
sau morminte – nu ea e subiectul pasiv, ci statul), o persoană juridică ce îşi încetase existenţa sau un
animal.
-nu se confundă noţiunea de „subiect pasiv al infracţiunii” cu cea de „persoană prejudiciată prin
infracţiune” - uneori cele două noţiuni se suprapun, alteori nu se suprapun - ex: accident rutier cu
rezultatul morţii unei persoane – persoanele prejudiciate vor fi cele care se aflau în întreţinerea persoanei
care a decedat, dar nu sunt şi subiect pasiv al infracţiunii de ucidere din culpă, subiect pasiv fiind
persoana decedată.

III. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

 Condiţie esenţială (elemente constitutive ale infracţiunii) – ex: art. 334 CP – conducerea unui vehicul
neînmatriculat „pe drumurile publice” (loc – condiţie esenţială); art. 396 CP – infracţiunea de trădare
prin ajutarea inamicului „în timp de război” (timp – condiţie esenţială)
 Element circumstanţial – ex: tâlhăria în mijloc de transport (tâlhărie calificată); furt săvârşit în timpul
nopţii (furt calificat).

IV. Situaţia premisă – condiţie prealabilă pentru existenţa infracţiunii. Ea constă în preexistenţa unei realităţi,
fără de care comiterea faptei nu este posibilă. Nu toate infracţiunile presupun o situaţie premisă.
Ex: Abandon de familie (art. 378 alin. 1 lit c) – situaţa premisă este existenţa unei obligaţii legale anterioare
de întreţinere; abuz de încredere (art. 238 CP) – existenţa unui raport anterior de detenţie a bunului.

CONŢINUT CONSTITUTIV

V. Latura obiectivă
 Element material = Verbum regens, acţiunea sau inacţiunea interzisă prin norma
incriminatoare (nu există infracţiune fără element material sau urmare imediată)
-elementul material poate fi în formă unică sau în formă alternativă. Pentru infracţiunile cu
element material în variantă alternativă, realizarea acestuia într-una sau în mai multe variante
nu este de natură să schimbe unicitatea infracţiunii.
-legiuitorul poate prevedea unele cerinţe esenţiale ale elementului material, cum ar fi:
modul de realizare a acestuia (ex: tulburarea de posesie – art. 256 CP presupune ca acţiunea
de ocupare să se reaizeze prin violenţă sau ameninţare, desfiinţarea ori strămutarea semnelor
de hotar), intervalul de timp în care trebuie realizată activitatea infracţională, mojloacele
folosite.

 Clasificare infracţiuni în funcţie de modalitatea elementului material:

 Infracţiuni comisive – săvârşirea unei acţiuni interzise de norma penală - ex:
furt, viol
 Infraciuni omisive proprii – omisiunea de a efectua o acţiune impusă de norma
penală - ex: omisiunea sesizării, abandon de familie (neplata cu rea-credinţă
 timp de 3 luni a pensiei de întreţinere), nedenuntarea (art. 266 CP), lăsarea fără
ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 CP).
 Infracţiuni omisive improprii sau comisive prin omisiune – art. 17 Cod
penal – există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona (legală - ce
decurge dintr-o lege extrapenală) sau când autorul omisiunii, pritr-o acţiune sau
inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol
care a înlesnit producerea rezultatului
-acest tip de infracţiuni au la bază o incriminare comisivă, dar rezultatul
prevăzut de norma de incriminare poate fi, în concret, produs şi printr-o
inacţiune, fără ca aceasta să fie expres prevăzută de norma de incriminare.

ex: mama care nu îşi hrăneşte copilul care ulterior decedează (omor
– comisiv prin omisiune), medicul care refuză să trateze pacientul,
care ulterior decedează sau i se agravează starea de sănătate etc.

 Urmare imediată
-reprezintă urmarea acţiunii sau inacţiunii infracţionale ce constă fie într-o stare de pericol
pentru valoarea protejată, fie într-o modificare fizică a realităţii înconjurătoare
-nu există infracţiune fără urmare imediată
 Clasificare infracţiuni în funcţie de urmarea imediată:
 Infracţiuni de rezultat – acele infracţiuni care produc un rezultat
material, o modificare fizică, perceptibilă în realitatea
înconjurătoare - ex: vătămarea corporală, omor, furt, viol, abuz de
încredere
 Infracţiuni de pericol
o Infracţiuni de pericol abstract – ex: mărturia mincinoasă
(art. 273 C.p), inducerea în eroare a organelor judiciare,
violarea de domiciliu, conducerea pe drumurile pblice a
unui autovehicul fără a deţine carnet de conducere – nu
trebuie dovedită legătura de cauzalitate pentru că rezultă ex
re, din săvârşirea faptei, a prezumat-o legiuitorul.
o Infracţiuni de pericol concret – ex: atentatul care pune în
pericol securitatea naţională, distrugerea sau semnalizarea
falsă (art. 332 C.p), art. 349 CP (sănătatea şi securitatea în
muncă), hărţuirea (art. 208 alin. 1 –„cauzându-i o astfel de
stare de temere”) – infracţiunea trebuie să producă efectiv
şi concret acea stare de pericol –fapta va fi infracţiune
numai în măsura în care se dovedeşte ca ea a generat în
concret o stare de pericol, altfel nu e infracţiune.

 Legătură de cauzalitate – trebuie dovedită în cazul infracţiunilor de rezultat şi infracţiunilor

de pericol concret (în cazul infracţiunilor de pericol abstract, legătura de cauzalitate rezultă
ex re, din săvârşirea elementului material). (!)-teorii

VI. Latură subiectivă

 Vinovăţie (!! Atenţie la diferenţa dintre vinovăţia ca trăsătură esenţială a infracţiunii şi
vinovăţia ca element al conţinutului infracţiunii – p. 171 manual)
 Mobil – factor psihic de natură afectivă, incontrolabil, care îl împinge pe individ spre un
anumit comportament
-ca element constitutiv al infracţiunii: infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 alin. 2)
– cerinţa ca făptuitorul să acţiuneze pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, avere, vârstă etc.
-ca element al variantei agravate a infracţiunii: omorul din interes material (discuţii
doctrinare dacă e scop sau mijloc)
-ca circumstanţă agravantă generală: ex:-art. 77 lit. h) CP
 Scop – factor psihic de natură raţională, care desemnează rezultatul prefigurat şi urmărit de
individ spre un anumit comportament
-ca element constitutiv al infracţiunii: furtul – „în scopul însuşirii pe nedrept a
bunului”, dacă nu a existat acest scop, fapta nu e infracţiune de furt.
-ca element al variantei agravate a infracţiunii: omorul calificat pentru a se sustrage
sau pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală ori la executarea unei
pedepse (art. 189 lit. d), dacă nu este acesta scopul, fapta e infracţiunea de omor simplu
VII. Formele infracţiunii
 Actele preparatorii
 Tentativa
 Consumare
 Epuizare

VIII. Variantele infracţiunii

 Varianta tip
 Varianta agravată
 Varianta atenuată

IX. Sancţiunile prevăzute de norma incriminatoare

 Pedepse (principale, complementare, accesorii)
 Măsuri educative
 Măsuri de siguranţă