Substantivul

„Emil nu mai avea tată. Mama lui muncea mult. Ondula clientele, spăla capete blonde
și brune și lucra neobosită ca să poată asigura hrana pentru ea și pentru fiul ei și ca să poată
plăti facturile de gaz, cărbunii, chiria, îmbrăcămintea, cărțile de școală.”
(Erich Kästner, Emil și detectivii)
Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene
ale naturii, trăsături, stări sufletești, acțiuni etc; toate acestea sunt numite, generic, obiecte.
exemple: ființe: om, elefant, furnică;
lucruri: carte, telefon, ghiozdan;
fenomene ale naturii: ploaie, ninsoare, tornadă;
trăsături: frumusețe, blândețe, curaj;
stări sufletești: frică, tristețe;
acțiuni: alergare, lovire, strigare.
Substantivele sunt:
1. comune = denumesc clase de obiecte de același fel
exemple: dulap, mașină, iarbă, frate
Substantivele comune se scriu cu literă mare doar la început de propoziție.
Mașina bunicului este veche.
Bunicul a băgat mașina în garaj.

2. proprii = denumesc individualități

exemple: nume de persoane: Gina, Gigi, Dan Ionescu

nume de locuri: România, Constanța, Malta;
nume de animale: Azorel, Joiana, Rex;
nume de instituții: Parlamentul României, Banca Națională a
României;
nume ale unor forme de relief: Alpi, Carpați;
nume de ape: Dunăre, Marea Neagră, Siret;
titluri: Luceafărul, Războiul care mi-a salvat viața, Singur
acasă;
nume de corpuri cerești: Pluto, Venus, Jupiter;
nume de sărbători: 1 Decembrie, Crăciunul, Paștele;
nume de zodii: Leu, Balanță;
nume de evenimente istorice sau culturale: Primul Război
Mondial;
etc.
Substantivele proprii se scriu de fiecare dată cu literă mare.
Câinele meu, Rex, este foarte năzdrăvan.

ATENȚIE! Unele substantive proprii sunt obținute de la substantive comune:

exemple: Bușteni (oraș din județul Prahova), Furnica (cartier din orașul
Sinaia) etc.
Unele substantive comune sunt obținute de la substantive proprii:
exemple: napoleon (veche monedă franceză), damasc (țesătură cu desene
în relief) etc.

Categoriile gramaticale ale substantivului sunt numărul și genul.

Numărul
 Substantivele pot fi la numărul:
a) singular – denumesc un singur obiect (un pom, o floare);
b) plural – denumesc două sau mai multe obiecte (niște pomi, niște flori)
ATENȚIE! Unele substantive au o singură formă, fie de singular (fotbal, creștinism,
miere etc.), fie de plural (aplauze, ochelari, șale etc.).
ATENȚIE! Unele substantive au aceeași formă și la singular, și la plural.
exemple: un nume niște nume
un arici niște arici
un unchi niște unchi
o învățătoare niște învățătoare
Sunetele care marchează numărul substantivelor se numesc desinențe. Unele forme
au desinență zero (Ø).
copil – copii
fată – fete
treabă – treburi
cod Ø – coduri
Genul
Genul reprezintă o trăsătură instrinsecă a substantivului. Un substantiv nu își poate
schimba forma în funcție de gen. De aceea, vom spune despre un substantiv că este de genul
masculin/feminin/neutru, și nu la genul masculin/feminin/neutru.
Substantivele pot fi:
a) de genul masculin (la singular poate fi precedat de un (un pom) și la plural
de doi (doi pomi));
b) de genul feminin (la singular poate fi precedat de o (o floare) și la plural
de două (două flori));
c) de genul neutru (la singular poate fi precedat de un (un stilou) și la plural
de două (două silouri));
În funcție de structură, substantivele sunt:
a) simple (alcătuite dintr-un singur termen): câine, mașină, floare;
b) compuse (alcătuite din doi sau mai mulți termeni): bou-de-baltă, bunăstare, floarea-
soarelui, Delta Dunării;

ATENȚIE!
Substantivele care denumesc zilele săptămânii (luni, joi etc), lunile anului (ianuarie,
februarie etc.) și disciplinele școlare (istorie, matematică etc.) se scriu cu literă mică dacă nu
se află la început de propoziție sau dacă intră în structura unui substantiv propriu (15 August,
Joia Mare etc.).
Matematica este preferata mea.
Îmi place matematica.