Sinteză relief bac

Dealuri și podișuri
1. Mod de formare
- Subcarpații, Subcarpații Transilvaniei și Podișul Mehedinți s-au format ca și munții
prin încrețirea scoarței terestre în timpul orogenezei alpine.
- Podișul Casimcei din Dobrogea Centrală s-a format prin încrețirea scoarței terestre în
timpul orogenezei caledoniene și este cea mai veche unitate de relief din țara noastră
- Munții Măcin din Podișul Dobrogei de Nord s-au format prin încrețirea scoarței terestre
în timpul orogenezei hercinice
- Podișul Moldovei, Podișul Getic, Podișul Transilvaniei, Dealurile de Vest reprezintă
unități de platformă formate prin depunerea aluviunilor aduse de râurile dinspre munte. N
podișului Moldovei s-a format prin acumularea aluviunilor pe un fundament foarte vechi,
fundamentul Plaftormei E Europene. Podișul Dobrogei de Sud reprezintă unitatea de
platformă și s-a format prin depunerea aluviunilor aduse de valuri și de curenții marini.

2. Tipuri de roci
- Podișul Mehedinți este alcătuit ca și Carpații Meridionali din șisturi cristaline și
calcare și reprezintă o unitate de relief atipică deoarece are caracteristici de munte
( mod de formare, roci, prezența reliefului carstic), dar înălțimi de podiș ( 600-
700 m)
- Podișul Casimcei este alcătuit din roci cristaline – șisturi verzi – cele mai vechi
roci din țara noastră
- Podișul Dobrogei de Nord este alcătuit din roci sedimentare cutate fliș ( calcare,
gresii) și din loc în loc granite
- Podișul Moldovei, Podișul Getic, Podișul Transilvaniei sunt alcătuite din roci
sedimentare de duritate medie ( argilă, marnă), dar și din roci sedimentare moi
( nisip, pietriș). Dealurile de Vest, datorită înălțimilor mici sunt alcătuite din roci
sedimentare moi ( nisip, pietriș.).
- Podișul Dobrogei de S, situat pe țărmul Mării Negre, cuprinde roci sedimentare
moi – nisip, pietriș, loess ( rocă fină rezultată din cimentarea prafului)
3. Altitudini
- Subcarpații au înălțimi medii cuprinse între 700 și 900 m. Cele mai mari înălțimi
se înregistrează în:
a. Culmea Pleșu ( 911 m) în Subcarpații Moldovei
b. Măgura Odobești ( 996 m) în Subcarpații Curburii
c. Dealul Chicera ( 1240 m) în Subcarpații Getici
d. Dealul Bicheș ( 1080) în Subcarpații Transilvaniei
- Podișul Transilvaniei, Podișul Moldovei, Podișul Getic și Podișul Mehedinți au
înălțimi medii cuprinse între 400-500 m. Cele mai mari înălțimi se înregistrează
în:
a. Podișul Someșan ( 693 m) în Podișul Transilvaniei
b. Dealul Ciungi ( 688 m) în podișul Sucevei, subdiviziune a podișului
Moldovei
c. Platforma Argeșului ( 772 m) în Podișul Getic
d. Vârful Paharnicul ( 885 m) în Podișul Mehedinți
 - Podișul Dobrogei are altitudini medii cuprinse între 0-200 m. Cea mai mare
înălțime se înregistrează în vârful Greci din Munții Măcin ( 467 m)
4. Aspecte specifice reliefului
- Subcarpații Moldovei reprezintă cel mai simplu sector subcarpatic fiind alcătuit
dintr-un singur rând de depresiuni și un singur rând de dealuri spre deosebire de
Subcarpații Curburi și Getici care sunt sectoare subcarpatice complexe alcătuite
din două rânduri de depresiuni și două rânduri de dealuri
- În Subcarpații Curburii întâlnim 2 fenomene geologice inedite:
a. Vulcanii Noroioși de la Berca- Arbănași ( jud. Buzău), fenomen explicat
prin existența zăcămintelor de gaz care intră în contact cu apa subterană
b. Focurile Vii de la Andreiașu ( jud. Vrancea), fenomen explicat prin
existența unor fisuri în scoarța terestră prin care ies la suprafață emanații de
gaz. Acestea se aprind la contactul cu radiația solară.
- Depresiunea Transilvaniei este alcătuită dint-un podiș de mari dimensiuni în
partea centrală, iar la contactul cu munții dintr-o fâșie îngustă de dealuri și
depresiuni submontane, care la contactul cu Carpații Orientali, poartă numele de
Subcarpații Transilvaniei. În Podișul Transilvaniei sunt specifice 2 structuri
geologice unice în România:
a. Domurile gazeifere purtătoare de gaz metan
b. Cutele diapire purtătoare de sare
- Podișul Getic mai poartă numele de piemont și este împărțit în 6 platforme sau
piemonturi delimitate de râurile principale
5. Tipuri de relief
a. Relief petrografic dezvoltat pe roci, care cuprinde:
- Relieful carstic dezvoltat pe calcar în Podișul Mehedinți ( Peștera Topolnița și
Podul Natural de la Ponoare) și în Podișul Dobrogei ( Peștera Gura Dobrogei
în Munții Măcin)
- Relieful pe argilă întâlnit în Podișul Moldovei, Podișul Transilvaniei, Podișul
Getic și Subcarpați cu forma specifică, alunecarea de teren.
- Relieful pe nisip întâlnit în Podișul Dobrogei de S cu forma specifică, duna
- Relieful pe loess întâlnit în Podișul Dobrogei de S cu forma specifică, crovul
( depresiune rezultată prin tasarea loessului).
b. Relieful fluviatil întâlnit în toate dealurile și podișurile, cu excepția podișului
Mehedinți, cu forme specifice precum terasa și lunca
c. Relieful litoral întâlnit în Podișul Dobrogei, în zona litorală, cu forme specifice
precum faleza și plaja, tip de relief care nu apare în alte unități din România
deoarece nu au ieșire la mare
d. Relieful structural
- Relieful pe structură monoclinală ( care înclină într-o singură direcție) întâlnit
în Podișul Moldovei cu forma specifică numită cuestă ( formă de relief
asimetrică, cu un versant abrupt și unul domol)
- Relieful pe structură cutată întâlnit în Subcarpați și Podișul Getic cu forme
specifice precum: anticlinalul ( partea înălțată, dealul) și sinclinalul ( partea
coborâtă, depresiunea)
 Sinteză relief bac
Câmpiile

1. Mod de formare

Atât Câmpia Română cât și Câmpia de Vest reprezintă unități de platformă formate prin
depunerea de sedimente sau aluviuni aduse de râurile dinspre munte.
Câmpia Română s-a format prin sedimentarea unui lac care s-a retras treptat spre E, iar
Câmpia de Vest s-a format prin sedimentarea Mării Panonice care se întindea în V
României și pe teritoriul Ungariei

2. Tipuri de roci

Atât Câmpia Română cât și Câmpia de Vest sunt alcătuite din roci sedimentare moi
precum nisipul, pietrișul și loessul. Deosebirea dintre cele 2 câmpii constă în grosimea
stratului de loess. Astfel în Câmpia Română loessul are o grosime mult mai mare, cu
maximul în Câmpia Bărăganului unde loessul are o grosime de cca 25 m, spre
deosebire de Câmpia de Vest, unde grosimea loessului nu depășește 3-4 m.

3. Altitudini
Câmpia Română este mai înaltă comparativ cu Câmpia de Vest. Altitudinile medii din
Câmpia Română sunt cuprinse între 100-200 m, iar în Câmpia de Vest între 50-100 m.
Cele mai mari înălțimi se înregistrează în:
- Câmpia Piteștilor ( 300 m) în Câmpia Română
- Câmpia Vingăi ( 174 m) în Câmpia de Vest

4. Tipuri genetice de câmpii

În ambele unități de relief întâlnim trei tipuri genetice de câmpii: câmpii piemontane
( cele mai înalte situate la contactul cu dealurile și podișurile vecine), câmpii
tabulare ( cele mai netede cu altitudini medii), câmpii de subsidență sau de
scufundare lentă ( cele mai joase situate în luncile marilor râuri).
În câmpia Română predomină câmpiile tabulare, iar în Câmpia de Vest, câmpiile de
subsidență.

5. Tipuri genetice de relief

a. Relieful petrografic dezvoltat pe roci, care cuprinde:
- Relieful pe nisip cu forma specifică duna, bine dezvoltat în ambele câmpii. În
Câmpia Română acest tip de relief se remarcă în Câmpia Olteniei, iar în Câmpia
de Vest este mai bine dezvoltat în Câmpia Carei.
- Relieful pe loess cu forma specifică crovul, este mai bine dezvoltat în Câmpia
Română, în special în Bărăgan unde loessul are cea mai mare grosime, spre
deosebire de Câmpia de Vest unde grosimea redusă a loessului face ca crovurile
să aibă dimensiuni mult mai mici.
b. Relieful fluviatil cu terase și lunci este bine dezvoltat în ambele câmpii. Se
remarcă lunca Dunării dintre Câmpia Bărăganului și Podișul Dobrogei, cunoscută
sub numele de Bălțile Dunării, unde lunca are cea mai mare lărgime ( 10-15 km)