Curs 1

Sănătate și boală
Sănătatea = Starea completă de bine fizic, psihic și social, și nu doar simpla absență a
bolii sau a infirmităților (OMS, 1948).
- Concepte variate:
a. Conceptul biomedical:
• Popular la începutul sec. XX;
• Privea corpul uman ca pe o mașinărie;
• Considera sănătatea ca fiind simpla absență a bolii;
• Nu mai este considerat un concept potrivit.
b. Conceptul ecologic:
• Privea sănătatea ca un echilibru dinamic între om și mediul înconjurător;
• Boala apare ca urmare a unui neadaptări a omului la mediu.
c. Conceptul psihosocial:
• Sănătatea este influențată de factori sociali, psihosociali, culturali,
economici, politici;
• Sănătatea este un fenomen biologic și social.
d. Conceptul holistic:
• Sinteză a tuturor celorlalte concepte;
• Recunoaște influența factorilor variați asupra sănătății;
• Minte sănătoasă într-un corp sănătos într-o familie sănătoasă într-un
mediu sănătos.
- Sănătatea are mai multe dimensiuni:
• Dimensiune fizică – fiecare celulă și organ funcționează la capacitate optimă și
în armonie completă cu restul corpului;
• Dimensiune psihică – starea de echilibru dintre individ și lumea în care trăiește,
armonia dintre un individ și alții;
• Dimensiune socială – presupune echilibrul individului cu el însuși, cu alți
membri ai societății, dar și cu mediul în care trăiesc;
• Dimensiune spirituală – partea din individ care încearcă să găsească sensul și
scopul vieții;
• Dimensiune emoțională – starea de echilibru emoțional a unui individ;
• Dimensiune vocațională – este o dimensiune care devine evidentă atunci când
cineva își pierde locul de muncă sau este forțat să se retragă din activitate.
- Indicatori ai sănătății:
• Indicatori de mortalitate;
• Indicatori de morbiditate;
• Indicatori de dizabilitate;
• Indicatori nutriționali;

1
 • Indicatori ai sănătății sociale și psihice;
• Indicatori de mediu;
• Indicatori ai politicilor de sănătate publică;
• Indicatori ai calității vieții.
- Factori care influențează sănătatea:
A. Ereditatea:
• Există boli care sunt de origine genetică (anomaliile cromozomiale,
tulburări metabolice, retardul mental, anumite tipuri de diabet);
• Starea de sănătate poate depinde și de constituția genetică a unei
persoane.
B. Mediul înconjurător:
• Poate fi:
▪ Intern – se refera la fiecare celulă, țesut și organ și la
funcționarea lor normală în cadrul organismului.
▪ Extern – elementele fizice, biologice și psiho-sociale la care o
persoană este expusă după concepție.
C. Stilul de viață:
• În absența unui stil de viață sănătos apar boli precum obezitatea,
cancerul pulmonar, dependența de droguri, probleme cardiace, diabet.
D. Condițiile socio-economice:
• Nivelul financiar al unei persoane, nivelul de educație, ocupația, dar și
sistemul politic al țării în care trăiește pot influența pozitiv sau negativ
sănătatea.
E. Servicii de sănătate comunitară:
• Se referă la programele care au ca scop tratamentul și prevenirea bolilor,
dar și promovarea conceptului de sănătate.
• Includ vaccinurile, apa potabilă, grija față de femeile însărcinate etc.
F. Alți factori:
• Sunt factori care aparțin de alte domenii (precum industrie, agricultură)
și care au un rol important în creșterea nivelului de sănătate al unei
persoane sau a unei întregi comunități.

Boala= Modificare organică sau funcțională a echilibrului normal al organismului;

proces patologic care afectează organismul (DEX).
- Istoria naturală a bolii:
• Este un concept cheie în epidemiologie;
• Se referă la evoluția unei boli, de la debut până la vindecare sau deces.
• Are 2 faze:
a. Faza prepatogenică:
• Înainte de instalarea bolii;
• Agentul cauzal nu este încă în organism, dar factorii favorizanți există
deja în mediu.
b. Faza patogenică:

2
 • Faza începe cu intrarea agentului cauzal în organism;
• Au loc multiplicarea agentului cauzal, modificări fiziologice, progresia
bolii;
• Finalul acestei faze poate fi vindecarea sau decesul.
- Boala apare ca urmare a mai multor factori, care pot fi grupați în 3 mari categorii:
1. Factori care țin de agentul cauzal;
2. Factori care țin de gazdă;
3. Factori de mediu.

1. Factori care țin de agentul cauzal

• Agentul cauzal este reprezentat de o substanță vie sau nu, de o forță
tangibilă sau intangibilă, prezența în exces sau absența unor elemente
care pot iniția și întreține o stare de boală.
• Agenții cauzali pot fi clasificați în:
a. Agenți biologici – elemente vii (fungi, bacterii, viruși etc.);
b. Agenți nutriționali – excese sau deficiențe în alimentație față de diferite
alimente;
c. Agenți fizici – expunere la căldură, soare, umiditate, presiune, radiații etc.;
d. Agenți chimici – endogeni (uree, acid uric) și exogeni (alergeni, metale, praf,
fum);
e. Agenți mecanici – expunerea la forțe mecanice poate produce zdrobiri, fracturi,
dislocări, întinderi etc.;
f. Agenți sociali – cum ar fi sărăcia, abuzul de droguri, izolarea socială etc.

2. Factori care țin de gazdă

• se pot clasifica în:
a. Demografici – vârstă, gen, etnie, rezidență, ocupație etc.;
b. Biologici – genetici, biochimici, imunologici, fiziologici etc.;
c. Sociali și economici;
d. Stil de viață – nutriție, trăsături de personalitate, obiceiuri, consum de alcool
etc.

3. Factori care țin de mediu

• se poate vorbi despre:
a. Mediul fizic – se aplică factorilor fizici precum apă, aer, sol etc. și elementelor
ne-vii;
b. Mediul biologic – se referă la elementele vii care ne înconjoară;
c. Mediul psihosocial – include factori psihosociali precum valorile culturale,
obiceiuri, credințe, atitudini morale, religie, educație, stil de viață, viață în
comunitate, ideologii politice etc.

3
Sănătate publică și Sănătate publică orală
Sănătatea publică = știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării
sănătății prin eforturile organizate ale societății urmărind asanarea mediului, eradicarea
bolilor care au importanță socială, educarea populației cu privire la regulile de igienă și
factorii de risc pentru sănătate, organizarea serviciilor sanitare atât pentru tratamentul
curativ al bolilor, cât și pentru diagnosticarea precoce și tratamentul preventiv al acestora
(OMS, 1952).
- Sănătatea publică are următoarele obiective:
• Cunoașterea și evaluarea stării de sănătate a unei populații;
• Lupta împotriva epidemiilor;
• Prevenirea bolilor, accidentelor și incapacităților;
• Informarea și educarea pentru sănătate a populației;
• Promovarea sănătății;
• Identificarea factorilor de risc a bolilor;
• Studiul epidemiologic al bolilor;
• Organizarea sistemelor de sănătate.
- Sănătatea publică are 4 dimensiuni:
1. Dimensiune preventivă:
• are ca obiective împiedicarea apariției bolilor (prevenția primară),
diagnosticarea și tratamentul precoce al bolilor (prevenția secundară),
limitarea sechelelor, păstrarea funcționalității normale și evitarea
recidivelor (prevenția terțiară).
2. Dimensiune socială:
• are ca obiectiv identificarea factorilor sociali determinanți ai sănătății și
ai bolilor dintr-o comunitate.
• factorii sociali pot acționa la nivel:
▪ Micro (individual) – distribuția pe sexe, vârstă, stilul de viață,
nivelul de educație, statutul social;
▪ Mezzo (comunitate, familie) – familia, apartenența la un anumit
grup de oameni, sistemul de servicii de sănătate;
▪ Macro (societate) – societatea, normele culturale, politica
sanitară.
3. Dimensiune politică:
• sănătatea publică are ca obiectiv realizarea unor programe la nivel
populațional care să fie aprobate și garantate de o autoritate superioară,
politică.
4. Dimensiunea educativă
• urmărește educarea populației prin:
▪ Informarea cu privire la factorii de risc ai bolilor;
▪ Acțiuni care să modifice comportamentul nesănătos;
▪ Acțiuni care să schimbe atitudinea populației față de anumite
credințe și obiceiuri culturale.

4
 Sănătatea publică orală = știința și arta prevenirii și controlării bolilor oro-dentare și
promovarea sănătății orale prin eforturi comunitare organizate.
Stomatologia comunitară = ramură a medicinei dentare care se ocupă cu diagnosticul,
prevenirea și controlul problemelor de sănătate orală dintr-o comunitate, promovarea
sănătății, educația pentru sănătate și gestiunea programelor de sănătate.
- Următoarele sunt instrumente folosite în Stomatologia Comunitară:
• Epidemiologia;
• Biostatistica;
• Științele socio-umane;
• Științele administrative;
• Medicina dentară preventivă.
- Între Stomatologia Clinică și Stomatologia Comunitară există numeroase similitudini.
Acestea sunt:
• Examinare clinică/Ancheta epidemiologică;
• Diagnostic/Analiza stării de sănătate;
• Plan de tratament/Planificarea programelor de sănătate;
• Tratament/Implementarea programelor de sănătate;
• Costul tratamentului/Obținerea unor fonduri;
• Controale periodice/Evaluarea programelor de sănătate.
- Pentru controlul și reducerea bolilor cu localizare la nivelul cavității orale, Organizația
Mondială a Sănătății (OMS) a formulat următoarele recomandări:
• Promovarea unei diete echilibrate, săracă în zaharuri libere și bogată în fructe și
legume;
• Apa trebuie să fie principală sursă de hidratare;
• Încetarea utilizării tuturor formelor de tutun;
• Reducerea consumului de alcool;
• Utilizarea echipamentelor de protecție în timpul desfășurării unor activități
sportive sau cu scop recreativ;
• Expunerea adecvată la fluor, cu scopul prevenirii cariei dentare;
• Periajul dentar de două ori pe zi, cu pastă de dinți cu fluor, în concentrație de
1000-1500 ppm fluor.

5
 Curs 2

Epidemiologia generală
- Definiții:
• Epidemiologia este știința care studiază distribuția și frecvența
determinanților problemelor de sănătate și bolii dintr-o populație, din punct de
vedere cantitativ.
• Epidemiologia este studiul distribuției și determinanților stărilor și
evenimentelor din populații diferite, precum și aplicarea rezultatelor la
controlul problemelor de sănătate.
- Contribuții importante ale epidemiologiei de-a lungul istoriei: inventarea vaccinului
împotriva variolei, fluorizarea apei în zonele în care apa era săracă în fluor etc.
- Epidemiologia nu interesează doar domeniul medical, ci s-a extins și în alte domenii,
existând astăzi:
• Epidemiologia de supraveghere a epidemiilor;
• Epidemiologia microbiană;
• Epidemiologia factorilor de risc;
• Epidemiologia clinică;
• Epidemiologia moleculară;
• Epidemiologia genetică;
• Epidemiologia antreprenorială;
• Epidemiologia socială;
• Epidemiologia globală.
- În epidemiologie, punctul central al anchetelor este grupul populațional sau
comunitatea.
- Ea are 3 obiective majore:
a. Descrierea distribuției și a gravității problemelor de sănătate dintr-o comunitate;
b. Identificarea factorilor etiologici determinanți și a factorilor de risc dintr-o
comunitate;
c. Obținerea unor date cu privire la anumite boli cu scopul de a implementa, planifica
și evalua diferite programe de prevenție, control și tratament.
- Pentru atingerea acestor scopuri se recurge la diferite metode precum:
a. Studii observaționale
- Ele pot fi:
• Studii descriptive:
o În cadrul acestora este definită populația, boala și se formulează o
ipoteză de lucru.
• Studii analitice:
o Acestea pot fi de caz-control și de cohortă.

1
 o În studiile de caz se pornește de la efect și se caută cauza bolii, iar în
cele de cohortă se pornește de la cauza unei boli și se caută efectele
produse de către aceasta.
b. Studii experimentale
• Acestea pot fi randomizate de control și nerandomizate de control.
- Boala apare ca urmare a interacțiunii complexe dintre agentul cauzal, gazda și mediul
înconjurător (Triada epidemiologică).
- În studiul epidemiologiei anumitor boli există câteva instrumente esențiale:
a. Frecvența bolii:
• Presupune măsurarea frecvenței unei boli și sumarizarea datelor obținute sub
forma unei rate de prevalență sau a unei rate de incidență.
b. Distribuția bolii:
• Se investighează motivele pentru care o anumită boală nu are o distribuție
uniformă în toate comunitățile, ci diferă în funcție de numeroși factori.
c. Determinanții bolii:
• Se încearcă investigarea ipotezei de lucru formulate și dezvoltarea unor
programe de lucru utile.
- Atunci când apare un dezechilibru în triada epidemiologică la nivelul unei comunități,
se poate instala o epidemie.
- Pentru controlul epidemiei este necesară respectarea următoarelor etape:
1. Verificarea diagnosticului;
2. Confirmarea existenței unei epidemii;
3. Definirea populației cu risc crescut;
4. Căutarea cazurilor și caracterizarea lor;
5. Foaia de lucru pentru anchetă epidemiologică;
6. Căutarea mai multor cazuri de boală;
7. Analizarea datelor obținute;
8. Formularea unei ipoteze de lucru;
9. Testarea ipotezei de lucru;
10. Evaluarea caracteristicilor ecologice;
11. Investigarea detaliată a populației la risc.

Epidemiologia cariei dentare

- Caria dentară este un proces patologic infecțios ce se manifestă după erupția dinților,
care este însoțit de demineralizarea și înmuierea țesuturilor dentare dure, cu formarea
ulterioară a unei cavități sau a unui defect.
- Caria dentară este o boală ce poate fi prevenită.
- Etiologia cariei dentare este complexă, triada epidemiologică fiind reprezentată de:
a. Factorii care țin de gazdă:
• Vârsta
o Se înregistrează rate mai mari de prevalență la copii, adolescenți, pacienți
adulți cu vârsta până la 25 de ani;

2
 o La vârstnici, se înregistrează rate de prevalență mai mari pentru cariile
radiculare.
• Genul
o Există studii care sugerează o rată mai mare a cariei la pacienții de gen
masculin.
• Statutul socio-economic
o Nivelul socio-economic scăzut și nivelul scăzut de educație sunt asociate cu
o incidență mai mare a cariei dentare.
• Tulburările emoționale
o Tulburările emoționale, stresul psihic, diferite boli psihice se asociază cu o
creștere a incidenței cariei dentare.
• Familia
o Obiceiurile alimentare și de igienă din familie influențează rata de incidență
a cariei dentare.
• Dintele
o Dezechilibrele care apar la nivelul structurii dure dentare pot duce la
instalarea rapidă a cariei dentare;
o Morfologia dintelui contribuie la formarea cariei dentare datorită șanțurilor
ocluzale, fosetelor ocluzale și orale, versanților abrupți;
o Poziția dintelui are rol în apariției cariei dentare mai ales atunci când sunt
rotați și dificil de igienizat.
• Saliva
o Este produsă de către glandele salivare parotide, sublinguale,
submandibulare, accesorii;
o Ea are și rol carioprotector prin sistemele tampon salivare, clearance-ul
salivar, fluxul salivar;
o Fluxul salivar normal nestimulat este de 0,25-0,35 ml/min, iar cel stimulat
ajunge până la valori cuprinse între 1-3 ml/min;
o Reducerea fluxului salivar în timpul somnului, în cazul unor boli generale
ca și Sindromul Sjogren, artrita reumatoidă, diabet zaharat, anorexie, boala
Parkinson, depresie, sau în cazul utilizării unor medicamente (antispastice,
antidepresive, antihistaminice, antireumatice etc.) crește riscul apariției
cariei dentare.
b. Factori care țin de agentul cauzal:
• Agentul cauzal al bolii carioase este reprezentat de microorganismele plăcii
dentare.
• La formarea și evoluția cariei participă mai multe bacterii, dar cele mai des
incriminate sunt Streptococcus mutans și Lactobacillus.
• Se pare că sucroza este fermentată de către S. mutans, care produce polizaharide
intracelulare și extracelulare, iar mai apoi acid lactic, care duce la
demineralizarea dintelui. În condițiile în care pH-ul rămâne acid, atacul
microbian continuă și apare cavitatia, și noi specii, mai ales Lactobacilli, vor
invada cavitatea și vor duce la creșterea ei în suprafață și profunzime.

3
 c. Factori care țin de mediul înconjurător:
• Climatologici:
o E vorba despre radiații solare, temperatură, umiditate etc.
• Igiena orală:
o Igiena orală deficitara se asociază cu rate mai mari ale cariei dentare, iar
igiena orală bună scade riscul apariției cariei dentare.
• Dietă:
o Influentează procesul carios atât preeruptiv, cât și posteruptiv.
o Deficiențele de vitamina A, D și Calciu duc la hipoplazii și la dezvoltarea
mai ușoară a cariei dentare.
o Dieta bogată în carbohidrați este unul din factorii cei mai importanți
implicați în etiologia cariei dentare.
o Vitamina K și 6 se pare că au rol protector împotriva cariei dentare.
o Dieta bogată în lipide scade riscul carios.
o Sucurile proaspete din fructe, fructele uscate și fructele proaspete pot
produce carii dentare.
o Zonele în care apa potabilă este mai bogată în Fluor se asociază cu o
incidență mai scăzută a cariei dentare.
- Referitor la prevalența și incidența cariei dentare se pot spune următoarele:
a. La nivel global:
• Conform unui studiu efectuat în 2015:
o Caria dentară netratată a dinților temporari a fost a 10-a cea mai frecventă
boală în 2010;
o Caria dentară netratată la nivelul dinților temporari a afectat 9% din
populația globului (621 milioane de copii) în 2010;
o Caria dentară netratată a dinților permanenți a fost cea mai frecventă boală
în 2010;
o Caria dentară netratată a dinților permanenți a afectat 35% din populația
globală (2,4 miliarde de oameni) în 2010.
b. În Europa:
• Conform unui raport al OMS:
o S-a înregistrat cea mai mare incidență a cariei dentare din toate cele 6 regiuni
ale OMS;
o 33.6% din populație suferea de carii dentare (335 de milioane de oameni) în
2019.
o Aveau a doua cea mai mare rată de extracții dentare în 2019.
c. În România:
• Există mai multe studii care sunt efectuate pe populații de copii, mai ales și care
raportează valori diferite de prevalență.
• Un studiu efectuat în 2020 a raportat o prevalență a cariei dentare la copii și
adolescenți de 95.5%.
• Un studiu efectuat în 2022 a raportat o prevalență a cariei dentare la copiii cu
vârsta de 6 ani de 85.2%.

4
 • Un studiu efectuat în 2021, în județul Bihor, a raportat o prevalență a cariei
dentare la nivelul molarilor primi permanenți de 59.3%.
- Pentru înregistrarea obiectivă și rapidă a cariilor dentare la nivelul unei comunități se
recurge la indici carioși sau indici de carie.
- Pentru a putea fi folosit în studii epidemiologice și în diferite anchete, un indice trebuie
să aibă următoarele proprietăți:
• Claritate, simplitate, obiectivitate;
• Validitate;
• Fiabilitate;
• Să fie cuantificabil;
• Sensibilitate.
- Următorii sunt indici recunoscuți și recomandați de către OMS pentru investigarea
cariei dentare:
a. Indicele DMFT:
• Acronimul vine de la DECAYED (D), MISSING (M), FILLED (F), TEETH (T), adică
dinte cariat, absent, obturat.
• Indicele măsoară numărul de dinți permanenți cariați, absenți sau obturați dintr-o
anumită comunitate.
• El se calculează prin adunarea tuturor dinților care intră în una din cele trei categorii
(D, M sau F).
b. Indicele dmft:
• Se calculează identic cu cel DMFT, dar se măsoară numărul de dinți temporari cariați,
absenți sau obturați dintr-o anumită comunitate de copii.
c. ICDAS:
• Acronimul vine de la International Caries Detection and Assessment System;
• Se poate aplica atât la dinții temporari, cât și la cei permanenți;
• Folosește următoarele coduri:
o Codul 0 – dinte sănătos;
o Codul 1 – primele modificări vizuale;
o Codul 2 – modificări vizuale distincte;
o Codul 3 – cavitate localizată la nivel smalțului;
o Codul 4 – afectare limitată a dentinei;
o Codul 5 – cavitate cu afectare vizibilă a dentinei;
o Codul 6 – cavitate profundă cu dentină vizibilă la inspecție.
d. Indicele PUFA:
• Acronimul vine de la afectare pulpară (P), ulceratie (U), fistulă (F) și abces (A);
• Indicele este utilizat pentru evaluarea cariei complicate a dinților temporari și
permanenți.
e. Indicele CEI:
• Acronimul vine de la Caries Experience Index;
• Indicele indică prezența sau absența cariei dentare la dinții temporari dintr-o populație
de copii cu vârste între 3 și 5 ani.
f. Indicele SiC:

5
 • Acronimul vine de la Significant Caries Index;
• Este indicele care identifică treimea dintr-o populație care are experiența carioasă cea
mai mare.
g. Indicele de prevalență al cariei:
• Măsoară procentul de indivizi dintr-o populație care prezintă carii și oferă o viziune de
ansamblu asupra prevalenței cariei dentare dintr-o comunitate.

Prevenția cariei dentare

- Caria dentară este o boală ce poate fi prevenită cu ușurință și prin metode simple.
- Metodele de control ale cariei dentare pot fi grupate în 3 mari categorii:
1. Metode chimice:
• Se pot utiliza substanțe chimice precum Fluorul, nitratul de Argint, Vitamina K,
antibiotice și vaccinul anti-carie.
2. Metode nutriționale:
• Se recomandă următoarele măsuri nutriționale:
o Consumul mai mare de alimente fibroase;
o Reducerea consumului de carbohidrați;
o Consumul unei forme solubile de carbohidrați care se pot curăța rapid de pe
dinți;
o Evitarea consumului exagerat de zahăr și de alți carbohidrați rafinați;
o Consumul de alimente bogate în minerale, vitamine, proteine;
o Evitarea consumului de snack-uri între mesele principale;
o Substituirea zahărului cu xylitol, aspartam, sorbitol, manitol, zaharină.
3. Măsuri mecanice:
• Se referă la procedurile dezvoltate pentru îndepărtarea plăcii bacteriene de pe dinți:
o Profilaxia făcută de către medicul stomatolog;
o Periajul dentar;
o Apa de gură;
o Ata dentară;
o Irigator oral;
o Scobitori;
o Alimente cu proprietăți de curățare;
o Sigilarea șanțurilor și fosetelor;
o Gumă de mestecat fără zahăr.

6
 Curs 3

Cariile precoce ale copilăriei

- Definiție: prezența uneia sau a mai multor leziuni carioase, prezența unor obturații
sau absența unor dinți din cauza extracției la orice dinte temporar, la un copil cu
vârsta mai mică de 6 ani.
- În afara cariilor precoce, mai există categoria cariilor precoce severe ale copilăriei,
care sunt definite după cum urmează: Prezența oricărui semn de carie pe o suprafață
netedă la un copil cu vârsta mai mică de 3 ani, sau prezența uneia sau a mai multor
suprafețe dentare netede obturate, absente sau cariate la un copil cu vârsta între 3 și
5 ani.
- Cariile precoce ale copilăriei sau ECC (Early Childhood Caries) afectează dinții
imediat după erupția în cavitatea orală și afectează, de cele mai multe ori, zone care
nu sunt în mod obișnuit predispuse la carie.
- De-a lungul timpului, au fost utilizați mai mulți termeni pentru a descrie ECC:
• Carii de biberon;
• Carii rampante;
• Sindromul cariei de biberon.

Etiologia cariilor precoce ale copilăriei

- Cariile precoce ale copilăriei au o etiologie multifactorială și este atribuită mai ales
contactului prelungit al microorganismelor cu zahărul pe o suprafață dentară.
- ECC respectă etiologia generală a cariei dentare, respectiv existența unor
microorganisme cariogene, existența unui substrat alimentar fermentabil și o suprafață
dentară susceptibilă.
- Factorii etiologici ai cariilor dentare precoce sunt reprezentați de:
a. Microorganismele cariogene
- Agentul cauzal al bolii carioase și, inclusiv, al cariilor precoce ale copilăriei este
reprezentat de placa bacteriană.
- Între componentele plăcii bacteriene cu rol important în apariția ECC se numără:
• Streptococcus mutans și Streptococcus sobrinus
o Sunt microorganismele cel mai des învinovățite și asociate cu apariția
cariilor precoce ale copilăriei;
o Streptoccus mutans metabolizează zaharurile și produce acizi, care
contribuie la demineralizarea inițială a suprafeței dentare;
o Aceste tipuri de Streptococci pot fi transmise de la mamă la copil, mama
fiind principală sursă de infecție, mai ales în primele 12-24 luni de viață;
o Transmiterea de la mamă este, de obicei, verticală, prin salivă, iar igiena
orală precară a mamei face ca nivelul de Streptococci de la nivelul cavității
orale să fie ridicat, iar transmiterea către copil să fie mai rapidă;
o Se pare că nașterea prin cezariană este asociată cu o infecție mai rapidă a
copiilor cu Streptococcus mutans;

1
 o Streptococcus mutans poate fi transmis și de la frați sau de la alți membri
ai familiei și ai comunității;
o Copiii preșcolari care au nivele ridicate de Streptococcus mutans în salivă
sunt de cel puțin 5 ori mai predispuși la carie dentară, decât cei cu nivele
scăzute de Streptococcus mutans.
• Lactobacilli
o Participă la dezvoltarea leziunii carioase și joacă un rol important în
progresia bolii carioase, dar nu au rol în apariția leziunilor inițiale.
• Actinomyces
o Diverse specii de Actinomyces, și mai specific, Actinomyces gerencseriae
au fost asociate cu inițierea procesului carios.
• Bifidobacterium
o Diverse specii de Bifidobacterium au fost asociate cu leziunile carioase
profunde.
• Candida albicans
o Are un rol activ în patogenia cariei dentare.
b. Dieta
- Obiceiurile alimentare sunt importante în dezvoltarea cariilor precoce ale copilăriei,
mai ales atunci când alimentele consumate conțin niveluri ridicate de carbohidrați
fermentabili.
- Se remarcă următoarele obiceiuri alimentare cu risc de dezvoltare a ECC:
• Utilizarea biberonului în timpul somnului sau pe timpul nopții este asociată cu
inițierea și evoluția cariilor precoce ale copilăriei;
• Consumul de băuturi îndulcite pe biberon în timpul somnului este asociat cu o
prevalență crescută a cariei dentare;
• Laptele de vacă consumat pe biberon în timpul somnului poate cauza carii
dentare precoce;
• Durata alăptării a fost asociată în unele studii cu un risc mai mare de dezvoltare
a cariilor precoce ale copilăriei;
• Alăptarea după vârsta de 12 luni și pe timpul nopții a fost asociată în unele
studii cu o prevalență mai ridicată a cariei dentare;
• Expunerea frecventă la alimente care conțin zahăr, la băuturi care conțin
zahăr, mestecarea alimentelor de către adult înainte de a ajunge în cavitatea orală a
copilului, sănătatea orală precară a mamei, igiena orală precară a mamei
reprezintă factori de risc în apariția cariei precoce a copilăriei.
c. Igiena orală
• Lipsa igienei orale corespunzătoare promovează dezvoltarea cariilor precoce ale
copilăriei;
• Periajul dentar trebuie să înceapă de la primul dinte temporar care erupe pe
arcadă.
d. Saliva
• Are rol protector împotriva cariilor dentare prin fluxul salivar, proprietățile
antibacteriene, capacitatea de tamponare și clearance-ul salivar;

2
 • Consumul unor alimente sau băuturi cu un conținut ridicat de zahăr în timpul
nopții crește riscul de a dezvolta carii dentare la copiii mici datorită fluxului
salivar redus.
e. Alți factori
• Statutul socio-economic
o Copiii care provin din familii sărace sunt de două ori mai predispuși să
dezvolte carii precoce ale copilăriei.
• Educația părinților
o Nivelul scăzut de educație al părinților este asociat cu o prevalență mai
ridicată a cariilor precoce ale copilăriei.
• Nașterea prematură
o Copiii născuți prematur au un risc mai mare de a dezvolta carii precoce ale
copilăriei.
• Defecte de smalț
o Prezența defectelor de smalț este frecventă la copiii născuți prematur sau
cu o greutate mică la naștere;
o Hipoplazia de smalț reprezintă un factor de risc independent pentru caria
dentară precoce, smalțul mai slab mineralizat fiind mai ușor afectat de
boala carioasă.
• Fier
o Deficitele de fier ale mamei din perioada sarcinii sunt asociate cu o prevalență
mai mare a cariei precoce la copii;
o Deficiența de fier este mai prevalentă la copiii cu carii precoce ale copilariei.

Epidemiologia cariilor precoce ale copilăriei

- Prevalența cariilor precoce variază la nivel global în funcție de rasă, cultură, etnie,
statut socio-economic, stil de viață, regiune geografică.
- Au fost raportate următoarele informații cu privire la prevalența cariilor precoce ale
copilăriei:
• În țările dezvoltate prevalența variază între 1% și 12%;
• În țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare prevalența ajunge până la
98%;
• Prevalența pe anumite țări:
o Suedia – 11,4%;
o Italia – 7-19%;
o Palestina – 76%;
o Emiratele Arabe Unite – 83%;
o Grecia – 36%;
o Brazilia – 45,8%;
o India – 51,9%;
o Israel – 64,7%;
o China – 85,5%;
o SUA – 3-6%.

3
 • În România, studiile raportează valori diferite ale prevalenței cariei precoce ale
copilariei, dar procentele sunt foarte mari și variază între 40% și 94%.
- Studiile epidemiologice desfășurate în Europa au identificat rate mari ale prevalenței
cariilor precoce ale copilariei la copiii preșcolari și confirmă răspândirea gravă a
acestei boli.

Aspecte clinice
- ECC apare pe suprafețele dentare care nu au predispoziție crescută la carie, ca și
suprafețele vestibulare ale incisivilor superiori și suprafețele orale ale molarilor
maxilari și mandibulari.
- Debutează sub forma unor pete albe cretoase sau maronii dispuse de-a lungul
marginii gingivale și care progresează până la distrucție coronară completă și apariția
resturilor radiculare.
- În formele moderate, cariile precoce ale copilariei afectează și molarii maxilari, iar în
formele severe afectează și molarii mandibulari.
- Complicațiile cariilor precoce ale copilariei includ:
• Dureri cauzate de inflamația pulpară;
• Necroză, gangrenă, abces;
• Dificultăți în masticație, vorbire;
• Afectare psihologică și emoțională;
• Pierderea spațiului pentru dinții permanenți;
• Scăderea calității vieții.
- Cariile precoce ale copilariei pot fi clasificate în:
• Tipul I (forme ușoare spre moderate) – existența unor leziuni carioase izolate
localizate pe incisivi și/sau pe molari;
• Tipul II (forme moderate spre severe) – incisivii maxilari prezintă leziuni
carioase la nivelul suprafețelor vestibulare și orale, iar molarii pot să fie afectați
sau nu; incisivii mandibulari rămân neafectați;
• Tipul III (forme severe) – cariile precoce ale copilăriei afectează aproape toți
dinții temporari, inclusiv incisivii mandibulari.

Managementul terapeutic al cariilor precoce ale copilăriei

- Tratamentul cariilor precoce ale copilăriei poate fi costisitor și adesea necesită
extracții sau reconstrucții coronare extinse sub anestezie generală, având în vedere
vârsta mică a copiilor afectați și gradul redus de colaborare.
- Din această cauză, accentul trebuie să cadă pe prevenția cariilor dentare precoce.
- Măsurile și strategiile preventive ale cariilor precoce ale copilariei trebuie să înceapă
cu educația prenatală a mamei și să se extindă în perioada perinatală și postnatală.
- La copii, există anumite recomandări de prevenție primară, secundară și terțiară care
pot fi utile în managementul cariilor precoce:
1. Preventia primară
- Presupune următoarele măsuri:
• Limitarea consumului de zahăr sub orice formă;

4
 • Întreruperea utilizării biberonului pe timpul nopții sau în timpul somnului;
• Întreruperea alăptării pe timpul nopții după vârsta de 1 an;
• Utilizarea pastei de dinți cu 1500 ppm fluor odată cu erupția primului dinte
temporar pe arcadă.
2. Preventia secundară
- Include:
• Măsurile prezentate în cadrul prevenției primare;
• Îndepărtarea factorilor de risc pentru apariția cariilor;
• Aplicarea lacurilor cu fluor la fiecare 3 luni sau 6 luni, în funcție de riscul carios;
• Aplicarea unor creme dentare remineralizante.
3. Preventia terțiară
- Presupune tratamentul leziunilor carioase deja existente și reducerea la minimum a
complicatiilor care se pot instala;
- Există următoarele posibilități de tratament:
• Tehnici minim-invazive de tratament:
o SDF (Silver Diamine Fluoride) – este un lichid incolor, inodor, cu un gust
metalic care poate fi aplicat în leziunile carioase care nu interesează camera
pulpară și care are capacitatea de a opri evoluția cariilor precoce ale copilariei;
o Tehnica Hall – presupune aplicarea unor coroane metalice prefabricate pentru
molarii temporari fără curățarea prealabilă a procesului carios și fără șlefuirea
dintelui; aceasta poate fi aplicată doar în cazul cariilor care nu interesează
camera pulpară;
o Tehnica ART (Atraumatic Restorative Treatment) – presupune curățarea
leziunii carioase cu piese de mână cât este posibil, fără risc de deschidere a
camerei pulpare, urmată de aplicarea obturației cu Ciment Ionomer de Sticlă.
• Obturații cu Ciment Ionomer de Sticlă:
o Cimentul Ionomer de Sticlă aderă la dentină, eliberează Fluor, este hidrofil și
biocompatibil;
o Este un material de obturație ideal pentru dinții temporari.
• Îndepărtarea selectivă a cariei:
o Presupune îndepărtarea leziunii carioase până la nivelul la care este sigur, fără
a exista risc de deschidere a camerei pulpare;
o Dacă dentina de la bază este afectată de carie, se lasă pe loc, atâta vreme cât
pulpa dentară nu prezintă semne de inflamație, necroză, gangrenă.
o Obturația de durată se poate face din materiale ca și Cimentul Ionomer de
Sticlă, compomerul, compozitul.
• Îndepărtarea neselectivă a cariei:
o Presupune îndepărtarea completă a țesutului cariat, chiar cu risc de deschidere
a camerei pulpare;
o Obturația de durată se poate face din Ciment Ionomer de Sticlă, compomer și
compozit.
• Coroane prefabricate:
o Acestea pot fi metalice sau de Zirconiu;

5
 o Ele au dimensiuni prestabilite atât pentru dinții frontali, cât și pentru dinții
laterali.
- Caria precoce a copilăriei este o boală cronică, infecțioasă care afectează copiii mici și
care reprezintă, datorită prevalenței și complicatiilor pe care le poate produce, o
problemă de sănătate orală comunitară.

6
 Curs 4

Boala parodontală. Etiologie

- Definiție: Boala parodontală este o inflamație a țesuturilor de susținere a dinților,
care variază de la forme ușoare de inflamație gingivală la forme severe, distructive
ale parodontiului de susținere.
- Boala parodontală are o etiologie multifactorială și implică factori locali și factori
generali.
1. Factorii locali sunt reprezentați de:
a. Placa bacteriană:
- Este factorul cauzal cu rol determinant în apariția bolii parodontale.
- Placa bacteriană poate fi supragingivală (localizată la nivelul coroanelor dentare) și
subgingivală (localizată sub marginea gingivală liberă).
- Pentru îndepărtarea plăcii bacteriene este nevoie de utilizarea mijloacelor de igienă
orală mecanice și chimice.
- Între bacteriile cele mai agresive pentru parodonțiul marginal se numără
Aggregatibacter actinomycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Tannerella
forsythia, Treponema denticola.
b. Tartrul dentar:
- Este un factor favorizant al bolii parodontale.
- Apare prin mineralizarea plăcii bacteriene și constituie un rezervor constant de
germeni.
- Tartrul supragingival se localizează preferențial pe suprafețele linguale ale incisivilor
inferiori, pe suprafețele vestibulare ale molarilor superiori sau pe suprafețele ocluzale
ale dinților care nu sunt utilizați în masticatie.
- Tartrul subgingival este foarte aderent și greu de îndepărtat.
c. Trauma ocluzală:
- Trauma ocluzală reprezintă o solicitare cu intensitate, frecvență, direcție anormală
care afectează parodoțiul de susținere al dintelui.
- Are un rol favorizant în apariția bolii parodontale.
d. Obiceiurile vicioase:
- Pot crea condiții favorizante pentru apariția traumei ocluzale și, în prezența plăcii
bacteriene, pot favoriza instalarea și evoluția bolii parodontale.
- Sunt reprezentate de: respirația orală, deglutiția atipică, deglutiția infantilă,
onicofagia, mușcarea buzelor, periajul dentar traumatic, suptul degetului etc.
e. Parafuncțiile:
- Au rol favorizant în apariția și evoluția bolii parodontale.
- Sunt reprezentate de: bruxism, încleștarea dinților, bascularea dinților.
f. Cariile dentare:
- Ele favorizează apariția bolii parodontale prin menținerea unei flore bogate și
abundente, dar și prin faptul că atunci când apar dureri, pacientul va evita masticația

1
 pe partea dureroasă, cu apariția unei gingivite localizate în zona dintelui afectat de
carie.
g. Anomaliile dento-maxilare:
- Sunt factori favorizanți ai bolii parodontale prin reținerea resturilor alimentare și prin
traumele ocluzale pe care le favorizează.
- Între anomaliile dento-maxilare care se asociază frecvent cu boala parodontală se
numără: dizarmonia dento-maxilară cu înghesuire, dizarmonia dento-maxilară cu
spațiere, ocluzia deschisă, ocluzia adâncă.
h. Factorii iatrogeni:
- Sunt factori favorizanți ai bolii parodontale și apar în timpul sau în urma unor
tratamente stomatologice.
- Exemple de factori iatrogeni: lezarea gingiei în timpul pregătirii cavităților, acțiunea
traumatică a ligaturilor interdentare și a matricilor interdentare, obturațiile de colet și
aproximale debordante, obturațiile nefinisate și rugoase, coroanele de înveliș
neadaptate axial și transversal, aparatele ortodontice etc.
i. Alți factori locali:
- Sunt fumatul, consumul excesiv de alcool, iritațiile chimice, radiațiile folosite în
timpul tratamentelor tumorilor maligne.
2. Factorii generali sunt:
a. Malnutriția:
- Este importantă atât calitatea alimentelor consumate, cât și textura și consistența lor.
b. Disfuncții endocrine:
- Apar modificări parodontale în perioada pubertară, în timpul menstruației, la
menopauză și în timpul sarcinii.
- Persoanele cu diabet zaharat pot dezvolta mai ușor boli parodontale.
c. Boli de sânge:
- În leucemia acută apar hiperplazii gingivale, ulcerații și hemoragii la nivelul gingiei și
mucoasei orale.
- Incidența inflamației gingivale și a bolii parodontale crește la pacienții cu anemie,
neutropenie, agranulocitoză.
d. Medicamente:
- Apare hiperplazia gingivală la pacienții care iau tratament cu medicamente
anticonvulsivante, ciclosporine, beta-blocante.

Triada epidemiologică în boala parodontală. Prevalența

- Factorii care țin de gazdă sunt reprezentați de:
• Vârstă – incidența bolii parodontale crește odată cu vârsta;
• Gen – boala parodontală este mai frecventă la pacienții de gen masculin;
• Variațiile intraorale – cei mai afectați dinți sunt molarii superiori și incisivii
inferiori, iar cei mai puțin afectați sunt premolarii inferiori și caninii superiori;
• Tulburările endocrine – incidența bolii parodontale este mai mare la
pacienții cu diabet zaharat;
• Factorii locali ai bolii parodontale;

2
 • Tutun;
• Igiena orală – igiena orală deficitară este factor de risc important pentru boala
parodontală;
• Bolile generale;
• Factorii iatrogeni;
• Statutul socio-economic – boala parodontală este asociată și cu un nivel
socio-economic mai scăzut.
- Factorii care țin de agentul cauzal sunt reprezentați de:
• Placa bacteriană – este factorul determinant al bolii parodontale;
• Tartrul dentar – este un suport pentru microorganismele plăcii dentare;
• Substanțele chimice – mercur, arsenicul, fenolul, nitratul de argint.
- Factorii care țin de mediul inconjurator sunt reprezentați de:
• Nutriție;
• Radiații;
• Urbanizare.
- În ceea ce privește prevalența, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a raportat date
privind boala parodontală severă, definită de OMS ca fiind inflamația parodontală
în care există pungi parodontale adevărate mai adânci de 6 mm.
- La nivel global, 19% din persoanele cu vârsta peste 15 ani suferă de boala
parodontală severă.
- La nivelul Europei, 18% din oameni suferă de boala parodontală severă.
- În România, conform unui studiu efectuat în 2019, 11.4% dintre persoanele sub 42
de ani au o formă de boală parodontală severă.

Indicii de evaluare ai bolii parodontale. Prevenția bolii parodontale

- OMS recunoaște doi indici de evaluare ai bolii parodontale care pot fi utilizați în
comunități.
a. Indicele CPITN (Community Periodontal Index of Treatment Needs)
- Are următoarele coduri:
• Codul 0 – Țesuturile parodontale sunt sănătoase;
• Codul 1 – Sângerare gingivală la palparea cu sonda. Acest cod indică prezența
inflamației gingivale (gingivită);
• Codul 2 – Prezența tartrului sau a unor obturații debordante. Acest aspect
sugerează existența unor factori de risc locali;
• Codul 3 – Pungi parodontale superficiale (4-5 mm). Acestea sunt indicatori ai
bolii parodontale;
• Codul 4 – Pungi parodontale adânci (6 mm sau peste 6 mm). Acest cod se
referă la o boală parodontală avansată.
b. Sistemul PSR (Periodontal Screening and Recording)
- Are următoarele coduri:
• Codul 0 – Fără sângerare sau tartru;
• Codul 1 – Sângerare la palparea cu sonda;

3
 • Codul 2 – Tartru supragingival sau subgingival sau obturații debordante;
• Codul 3 – Pungi parodontale de 4-5 mm;
• Codul 4 - Pungi parodontale mai adânci de 6 mm, sau afectarea zonei de
furcație radiculară.
- Boala parodontală poate fi prevenită prin îndepărtarea și controlul plăcii bacteriene.
- Aceasta se poate realiza prin măsuri mecanice (periute de dinți, pastă de dinți, ață
dentară, scobitori, irigatoare orale, igiena profesională efectuată de către medicul
stomatolog) și măsuri chimice (enzime, antibiotice, fenoli etc).
- Un agent foarte eficient de control al plăcii bacteriene este clorhexidina, care are
efecte bacteriostatice și bactericide, în funcție de concentrație.

4
 Curs 5

Cancerul oral. Clasificare

- Cancerele orale pot fi clasificate în funcție de localizare, de tipul lor, dar și în funcție
de stadiul în care se află la momentul diagnosticului;
a. După localizare:
• La nivelul buzelor – cel mai frecvent este afectată buza inferioară;
• La nivelul limbii – poate să apară pe fața dorsală, ventrală sau pe marginile limbii;
• La nivelul gingiilor – afectează gingiile și țesutul de susținere al dinților;
• La nivelul mucoasei orale – apare pe fața internă a obrajilor;
• La nivelul palatului – se poate localiza la nivelul palatului dur sau la nivelul palatului
moale;
• La nivelul planșeului bucal – apare în zona sublinguală;
• La nivelul orofaringelui – afectează orofaringele, amigdalele palatine, peretele
posterior al faringelui și baza limbii.
b. După anatomopatologie:
• Carcinom cu celule scuamoase – este cel mai frecvent tip de cancer oral;
• Carcinom verucos – variantă a carcinomului cu celule scuamoase, dar are o creștere
mai lentă;
• Adenocarcinom;
• Carcinom adenoscuamos;
• Limfom;
• Melanom;
• Sarcom.
c. După stadiul de dezvoltare:
• Stadiul 0 (in situ) – nu există invazie la nivelul țesuturilor adiacente, nici diseminare
la distanță;
• Stadiul I – tumoră mai mică de 2 cm în cea mai mare dimensiune, fără extindere la
țesuturile adiacente sau la distanță;
• Stadiul II – tumoră între 2 și 4 cm în cea mai mare dimensiune, fără extindere la
țesuturile adiacente sau la distanță;
• Stadiul III – tumoră mai mică de 4 cm în cea mai mare dimensiune sau cu extindere
la țesuturile adiacente, dar fără metastaze la distanță;
• Stadiul IV – tumoră de orice dimensiune cu extindere la structuri osoase, cartilaj,
mușchi, piele sau cu implicarea bazei craniului sau cu extindere la structurile vecine,
cu sau fără metastaze la distanță.
- Cancerul oral debutează de cele mai multe ori sub forma unor leziuni precanceroase
care pot fi depistate în timpul controlului de rutină la medicul stomatolog. Acestea
sunt:
• Leucoplazia – apare sub forma unor pete albicioase pe mucoasa cavității orale,
inclusiv pe limbă, gingii sau pe suprafața internă a obrajilor;

1
 • Eritroplazia – apare sub forma unor pete roșii, catifelate sau sub forma unor leziuni
la nivelul cavității orale și are un risc mai mare de malignizare;
• Lichenul plan oral – este o inflamație cronică cu localizare la nivelul mucoasei orale,
și anumite cazuri pot avea risc de malignizare și necesită monitorizare;
• Cheilita actinică – afectează buza inferioară și este cauzată de expunerea cronică la
soare;
• Displazia – aceasta este vizibilă doar în cadrul examenului unor biopsii, și formele
variază de la ușoare la severe.

Triada epidemiologică în cancerul oral

- Triada epidemiologică este reprezentată de factori care țin de gazdă, de mediul
înconjurător și de agentul cauzal.
A. Factorii care țin de gazdă
- Sunt reprezentați de:
• Vârstă – cancerul oral apare mai frecvent în decada a cincea și a șasea de viață;
• Gen – cancerul oral este diagnosticat de 2.5 ori mai frecvent la bărbați decât la
femei;
• Zona din cavitatea orală – cancerul de buze, de limbă și mucoasă orală sunt mai
frecvente, iar cancerul gingival, al palatului dur și al valului palatin sunt mai rare;
• Ocupația – meseriile care implică cultivarea, procesarea și producția de tutun se
asociază cu o frecvență mai mare a cancerelor orale, la fel ca și meseriile care
implică interacțiunea cu băuturile alcoolice. Agricultorii, lucrătorii în construcție,
salvamarii sunt persoane care petrec mai mult timp în radiațiile solare și, prin
urmare, au un risc crescut de a dezvolta cancer la nivelul cavității orale;
• Familie și ereditate – există anumite studii care sugerează și un determinism
genetic în predispoziția la cancerul oral;
• Schimbările demografice – au contribuit la modificări în epidemiologia
cancerelor orale.
B. Factori care țin de agentul cauzal
- Sunt reprezentați de:
• Consumul de tutun - tutunul este unul dintre cei mai importanți factori de risc în
producerea cancerelor cu localizare la nivelul cavității orale, iar legătura dintre
consumul de tutun și cancerul oral este puternică;
• Alcool - alcoolul este un factor independent de risc pentru cancerul oral, deci
poate produce cancer oral independent de consumul de tutun, dar în asociere cu
consumul de tutun riscul de dezvoltare al cancerului oral crește semnificativ;
• Dietă - o dietă săracă în fructe și legume, consumul de carne procesată, consumul
ridicat de zahăr și de băuturi dulci, carențele de vitamine și minerale și hidratarea
insuficientă cresc riscul apariției cancerului oral;
• Alți factori care țin de agentul etiologic:
o Factori biologici: virusul HPV, virusul Herpes Simplex tip 1, virusul Epstein
Barr, boli imunitare, infecții repetate cu Candida albicans;

2
 o Factori mecanici: iritații de la proteze neadaptate corespunzător, igiena orală
deficitară;
o Factori chimici: arsenic, nichel, crom, amine aromate.
C. Factori care țin de mediul înconjurător
- Sunt reprezentați de:
• Radiațiile solare - Cancerul oral asociat cel mai frecvent cu expunerea prelungită
la radiațiile solare este cancerul buzei inferioare;
• Poluarea atmosferică - Poluanții atmosferici duc la apariția inflamației și a
stresului oxidativ, care sunt asociate cu apariția și dezvoltarea cancerului.

Incidența cancerului oral. Metode de prevenție ale cancerului oral

- Au fost raportate următoarele incidențe:
• La nivel global: 13.1 persoane la 100000 locuitori, pentru bărbați și de 5 persoane la
100000 locuitori, pentru femei;
• Asia de Sud-Est: are cea mai mare incidență dintre toate regiunile OMS, adică de
26.1 cazuri la 100000 locuitori pentru bărbați și 9 cazuri la 100000 locuitori pentru
femei;
• Africa: are cea mai mică incidență dintre toate regiunile OMS, adică de 4.7 cazuri la
100000 de locuitori și de 3 cazuri la 100000 de locuitori pentru femei;
• Europa: 14.7 cazuri la 100000 locuitori pentru bărbați și 4.7 cazuri la 100000
locuitori pentru femei;
• România: 33.4 cazuri la 100000 locuitori pentru bărbați și 6.4 la 100000 locuitori
pentru femei.
- La nivel global, incidența cancerului oral la pacienții de gen masculin este de 2.5 ori
mai mare față de pacienții de gen feminin.
- În Europa, cancerul de limbă este forma cea mai comună de cancer oral
diagnosticat.
- Cele mai multe cazuri de cancer oral pot fi prevenite pentru că sunt cauzate de factori
de mediu, legați mai ales de stilul de viață.
- Prevenția cancerului oral are mai multe niveluri și poate fi prevenție primară,
secundară și terțiară.
a. Prevenția primară:
- se axează pe încurajarea oamenilor de a dezvolta un stil de viață sănătos și de a se feri
de consumul de tutun;
- acționează prin:
• Încurajarea oamenilor să nu înceapă să fumeze niciodată;
• Încurajarea fumătorilor să se oprească din fumat;
• Încurajarea fumătorilor care nu se pot opri din fumat să reducă, măcar, frecvența
cu care practică acest obicei;
• Evitarea consumului de alcool;
• Igiena orală bună;
• Dietă echilibrată;
• Limitarea expunerii la soare;

3
 • Vaccinare împotriva HPV (Human Papillomavirus);
• Controale periodice;
• Examinare proprie;
• Modificarea stilului de viață;
• Educația populației;
• Protecția cavității orale (gutiere cu rol de protecție).
b. Prevenția secundară:
- se referă la depistarea precoce a leziunilor canceroase deja existente.
- Include:
• Screening-ul cancerelor orale;
• Examinarea proprie;
• Identificarea indivizilor cu risc crescut;
• Biopsiile;
• Educația pacienților;
• Intervenția precoce;
• Educația publicului larg.
c. Prevenția terțiară:
- se concentrează pe îmbunătățirea calității vieții pacienților care au fost diagnosticați
cu cancer oral, dar și pe reducerea la minimum a complicațiilor în cazul pacienților
care au fost diagnosticați și tratați pentru cancer oral;
- Include:
• Recuperare medicală;
• Menținerea unei bune igiene orale;
• Suport nutrițional;
• Managementul durerii;
• Reabilitarea protetică;
• Controale periodice;
• Consiliere psihologică.

4
 Curs 6

Traumatismele dentare. Generalități

- Sunt o cauză majoră de morbiditate și mortalitate la nivel global, atât în țările
dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare.
- Sunt rezultatul unui cumul de factori care acționează în același timp pe mai multe
nivele:
• Nivelul 1 – Nivelul intrapersonal reprezentat de comportament, factori biologici
și factori psihosociali;
• Nivelul 2 – Nivelul interpersonal reprezentat de cămin, familie și de comunitatea
din care un individ face parte;
• Nivelul 3 – Nivelul organizațional reprezentat de locul de muncă, organizațiile
de sănătate, diferite asociații, școală;
• Nivelul 4 – Nivelul comunitar reprezentat de starea drumurilor, utilitățile
disponibile, facilitățile publice, capitalul social, clasa socială, etnia;
• Nivelul 5 – Nivelul societății reprezentat de infrastructură, facilitățile de sănătate,
economie, educație, politici guvernamentale, spiritul național.

Etiologie și clasificare
- Etiologia traumei dentare este complexă și include factori clinici, comportamentali,
sociali și de mediu, după cum urmează:
A. Factori predispozanți clinici:
a. Protruzia incisivilor;
b. Treapta sagitală pozitivă peste 3 mm;
c. Incompetența labială.
B. Factori comportamentali:
a. Teribilismul;
b. Practicarea unor sporturi de contact.
C. Factori psihosociali:
a. Stresul;
b. Complexele de inferioritate;
c. Agresivitatea.
D. Factori sociali și de mediu:
a. Violența;
b. Bullying;
c. Căzături;
d. Accidente rutiere;
e. Accidente de bicicletă;
f. Medii sărace.
- În ceea ce privește clasificarea traumatismelor dentare, există o serie de clasificări
propuse. După gravitate, țesuturile adiacente interesate, intensitate și direcția de
acțiune a forțelor, ele se pot clasifica în:

1
 A. Contuzia – care presupune strivirea fibrelor ligamentare și a țesuturilor periapicale;
B. Luxația – care presupune deplasarea suprafeței articulare cu modificarea rapoartelor
anatomice dintre peretele alveolar și cimentul radicular;
C. Fractura – care presupune apariția unei soluții de continuitate la nivelul țesuturilor
dure dentare.
- Fracturile dento-alveolare se pot clasifica în funcție de topografie în:
a. Fracturi coronare - Interesează coroana dentară și structurile acesteia;
b. Fracturi radiculare - Interesează rădăcina dintelui;
c. Fractura corono-radiculară - Interesează atât coroana dentară, cât și rădăcina.
- Organizația Mondială a Sănătății folosește următoarea clasificare a traumatismelor
dento-parodontale:
• Fractura smalțului;
• Fractura coronară simplă;
• Fractura coronară complicată;
• Fractura corono-radiculară fără expunerea pulpei dentare;
• Fractura corono-radiculară cu expunerea pulpei dentare;
• Fractura radiculară.

Prevalența și prevenția traumatismelor dentare

- Referitor la prevalența și distribuția traumatismelor dentare, se cunosc următoarele
date:
• La nivel global, aproximativ 1 miliard de oameni sunt afectați de traumatisme
dentare, cu o prevalență la copiii de până la 12 ani de aproximativ 20%;
• În general, sunt afectați dinții situați în zona frontală a arcadelor dentare;
• 90% din traumatismele dentare se produc înaintea vârstei de 20 de ani;
• 10-30% dintre copii au traumatisme la nivelul dinților temporari;
• 22% dintre copii suferă traumatisme la nivelul dinților permanenți până la vârsta
de 14 ani;
• Copiii care au avut un traumatism dentar au șanse mai mari să aibă mai multe
traumatisme dentare de-a lungul copilăriei;
• Băieții experimentează de două ori mai multe traumatisme dentare decât fetele;
• Cele mai multe traumatisme dentare se produc între 2-4 ani și 8-10 ani.
- Următoarele măsuri de prevenție pot fi aplicate pentru o bună prevenție a traumelor
dento-parodontale:
• Utilizarea echipamentelor de protecție în timpul sportului și activităților
recreaționale care au un risc crescut de accidentare la nivel oro-facial;
• Menținerea unei igiene orale bune;
• Evitarea mestecării unor obiecte dure;
• Atenție în timpul consumului unor alimente mai dure;
• Purtarea unei gutiere de bruxism în cazul pacienților care au această parafuncție;
• Controale periodice la medicul stomatolog;
• Utilizarea unor mijloace de protecție în casă pentru copiii mici;

2
• Evitarea fumatului și consumului excesiv de alcool;
• Purtarea centurilor de siguranță în mașină;
• Menținerea unei diete echilibrate;
• Evitarea unor comportamente teribiliste;
• Evitarea deschiderii sticlelor, pungilor cu dinții.

3
 Curs 7

Anomaliile dento-maxilare

- Definiție: rezultatul unor distorsiuni ale procesului de creștere și dezvoltare și se

caracterizează prin disfuncții în modul în care dinții și maxilarele relaționează între
ele.

Clasificare

- Există mai multe variante de clasificare ale anomaliilor dento-maxilare.

- Cea mai acceptată și utilizată este clasificarea anomaliilor dento-maxilare în funcție
de clasele Angle.
- După Angle, anomaliile dento-maxilare se clasifică în:
a. Anomalii de clasa I Angle
- Cuprinde anomaliile dento-maxilare în care cele două baze maxilare sunt plasate
corect în plan sagital cu raport neutral la nivelul molarului de 6 ani.
- Include următoarele anomalii:
• Înghesuiri (DDM cu înghesuire);
• Angrenaje inverse;
• Ocluzii adânci;
• Ocluzii deschise;
• Anomalii dentare de număr;
• Anomalii dentare de formă;
• Anomalii de volum;
• Anomalii de poziție;
• Diastema;
• Sindromul compresiei de maxilar;
• Sindromul ocluziei încrucișate;
• Sindromul ocluziei adânci;
• Sindromul ocluziei deschise.
b. Anomalii de clasa a II-a Angle
- Cuprinde anomalii în care maxilarul inferior este situat mai posterior față de cel
superior cu raport de distalizare la nivelul molarilor de 6 ani.
- Se împarte în 2 subdiviziuni:
• Clasa II/1 Angle (tiparul respiratorului oral) – dinții frontali superiori sunt în
protruzie, iar maxilarul este îngust și alungit;
• Clasa II/2 Angle (tiparul respiratorului nazal) – dinții frontali superiori sunt în
retruzie.
c. Anomalii de clasa a III-a Angle

1
 - Se caracterizează prin rapoarte de mezializare la nivelul molarilor de 6 ani și, de
obicei, prin ocluzia inversă frontală;
- Include:
• Prognatismul funcțional;
• Progenia falsă;
• Prognatismul anatomic.

Diagnosticul anomaliilor dento-maxilar

- Se pune în urma următoarelor etape:

a. Examinarea clinică
• Etapa este complexă și cuprinde anamneza, examinarea clinică propriu-zisă și
examinarea intraorală și extraorală.
b. Examinarea radiologică
• Poate fi necesară realizarea radiografiilor panoramice, a teleradiografiilor de
profil, a radiografiilor cu film retro-alveolar, dar și realizarea imagisticii 3D.
c. Modelul de studiu
• Permite verificarea și completarea datelor clinice, realizarea unor măsurători
suplimentare, urmărirea evoluției cazului în timp și reprezintă un document
medico-legal important.
d. Examinarea fotostatică
• Constă în realizarea și analizarea unor fotografii din față și profil.

Etiologie

- Factorii etiologici ai anomaliilor dento-maxilare pot fi genetici, de mediu sau pot să

aibă cauze specifice.
A. Influenţa factorilor genetici
- Componenta genetică joacă un rol semnificativ în dezvoltarea malocluziilor
(anomaliilor dento-maxilare) și se evidențiază prin următoarele aspecte:
• Ereditatea - malocluziile apar adesea în cadrul aceleiași familii, sugerând o
componentă ereditară puternică;
• Creșterea cranio-facială - variațiile genetice pot duce la discrepanțe în
dimensiunea sau lungimea maxilarului;
• Dimensiunea și poziția dinților - dimensiunea dinților și poziționarea lor pe
maxilar pot fi influențate de factori genetici;
• Tipurile de malocluzie - tipul specific de malocluzie pe care îl dezvoltă o
persoană poate avea, de asemenea, o bază genetică;
• Lățimea arcadei dentare - factorii genetici pot afecta lățimea arcadei dentare;
• Mutațiile genetice - Unii indivizi moștenesc mutații genetice care afectează
dezvoltarea cranio-facială. Aceste mutații pot duce la apariția unor afecțiuni
precum despicătura labio-palatină;

2
 • Tiparul de ocluzie - relația dintre maxilarul superior și inferior, cunoscută sub
numele de ocluzie, este influențată de genetică.
B. Influenţa factorilor de mediu
- Factorii de mediu pot contribui la prevalența și severitatea malocluziilor în
următoarele moduri:
• Obiceiurile vicioase orale - cum ar fi suptul degetului, utilizarea suzetei și hrănirea
prelungită cu biberonul pot exercita presiune asupra dinților și maxilarelor;
• Dieta și nutriția - nutriția și alegerile alimentare nesănătoase, în special în perioadele
critice de creștere, pot afecta dezvoltarea cranio-facială;
• Respirația orală - respirația orală cronică datorată alergiilor, problemelor respiratorii
sau altor factori, poate afecta poziționarea limbii și a maxilarului, ducând la
dezvoltarea malocluziilor;
• Pierderea precoce a dinților temporari - pierderea prematură a dinților temporari
poate perturba secvența normală de erupție a dinților permanenți rezultând posibile
înghesuiri dentare și malocluzii;
• Traumatismele - la nivelul feței și maxilarului, pot perturba dezvoltarea normală a
dinților și a maxilarului, ducând la apariția malocluziilor. Leziunile din timpul
copilăriei sau adolescenței pot avea un impact de durată asupra sănătății orale;
• Anumite proceduri stomatologice - extracția dinților din motive ortodontice poate
afecta alinierea dinților și poate duce la instalarea malocluziilor dacă nu sunt
gestionate corespunzător;
• Considerații ortodontice - momentul începerii și tipul tratamentului ortodontic pot
influența dezvoltarea malocluziilor. Intervențiile ortodontice întârziate sau neadecvate
pot determina o agravare a problemelor prezente.
C. Influenţa unor factori specifici
- Se referă la tulburările din perioada dezvoltării embriologice, tulburările de dezvoltare
din copilărie și adolescență, dar și la tulburările care apar în formarea și dezvoltarea
dinților;
a. Tulburări în dezvoltarea embriologică:
• Expunerea la factorii teratogeni din mediu (ex: fumatul, consumul de alcool,
droguri în timpul sarcinii);
• Dezechilibrele hormonale;
• Presiunea asupra structurilor cranio-faciale;
• Malnutriția maternă;
• Anumite intervenții medicale în timpul sarcinii.
b. Tulburări de dezvoltare în perioada copilăriei:
• Fracturile oaselor maxilare în copilărie;
• Dezechilibre în activitatea mușchilor faciali.
c. Tulburări de dezvoltare în adolescență sau la începutul maturității:
• Creșterea excesivă unilaterală a mandibulei (hiperplazie hemimandibulară,
hipertrofie hemimandibulară;
• Acromegalia.
d. Tulburări în formarea și dezvoltarea dinților:

3
 • Lipsa congenitală a dinților;
• Dinții supranumerari;
• Dinții malformați.

Prevalența și prevenția anomaliilor dento-maxilare

- Au fost raportate recent următoarele prevalențe ale anomaliilor dento-maxilare:

• La nivel global – 56% la copii și adolescenți;
• Europa – 71% la copii și adolescenți;
• Africa – 81% la copii și adolescenți;
• România – între 42% și 77% la copii și adolescenți.
- Ortodonția preventivă = ramură a ortodonției care se concentrează pe identificarea
și abordarea potențialelor probleme ortodontice la copii, înainte ca acestea să devină
mai severe și să necesite un tratament mai amplu.
- Are următoarele obiective:
• Educația părinților și îngrijitorilor cu privire la practicile de sănătate orală;
• Controlul cariilor și tratamentul acestora;
• Managementul dinților anchilozați;
• Controlul obiceiurilor vicioase, precum suptul degetului, interpunerea limbii
între arcade, folosirea suzetei etc.;
• Managementul dinților supranumerari;
• Managementul spațiului pe arcada dentară cu păstrarea acestuia în cazul
extracțiilor precoce ale dinților temporari;
• Managementul atașamentului normal al frenurilor labiale și linguale și
realizarea frenectomiilor atunci când sunt necesare.