E.

Lovinescu, Mutatia valorilor in cadrul literaturii romane, in Istoria literaturii romane contemporane, 1928 de Eugen LOVINESCU
Eugen LOVINESCU Mutatia valorilor in cadrul literaturii romane Interpretare de text la prima vedere desi, in mod normal, o suta de ani n-ar trebui sa ofere prea multe posibilitati pentru jocul mutatiei valorilor, fenomenul nu e numai vizibil, dar chiar izbitor. Explicatia lui sta in faptul ca, pe cand in culturile de formatie evolutiva dislocarile de sensibilitate se fac incet, in civilizatiile de formatie revolutionara, cum e a noastra, dislocarile se fac brusc in toate domeniile: prin-tr-o violenta sincronizare cu formele de arta ale Apusului, pentru a ne pune dintr-o data, pe picior de egalitate, fazele intermediare, lente, organice, au fost suprimate. In afara de aceasta, intrucat literatura se realizeaza in material verbal si limba noastra n-a luat inca o forma definitiva, mutatiile devin si mai sensibile de la o generatie la alta. Nu tot asa e, de pilda, la popoarele cu o expresie stabilizata de sute de ani; in timp ce limba franceza de azi, de pilda, si-a pastrat fizionomia avuta pe vremea lui Racine, de la scrisul lui Eliade Radulescu pana la cel al nostru deosebirea e incomparabil mai mare. Revenind la domeniul nostru de experimentare, e o distinctie de facut intre proza si poezie: tocmai prin caracterul ei de obiectivitate si de supunere la unele regule mai stabile proza [] prezinta elemente evidente de progres, fara sa prezinte si mutatii violente. [] Nu acelasi lucru se poate spune si despre poezie: subiectiva, deci strict individuala, tradusa intr-un material incarcat nu numai de un sens notional, ci si de infinite sugestii, poezia, la toate popoarele de altfel, este expusa la variatii mult mai numeroase si mai brusce, la mode, la curente, la felul de expresie metaforica, de combinatii ritmice, la o cautare mai staruitoare de originalitate." (E. Lovinescu, Mutatia valorilor in cadrul literaturii romane, in Istoria literaturii romane contemporane, 1928)

intelegerea textului Teoria mutatiei valorilor estetice sta in centrul sistemului critic lovinescian; din acest

motiv, E. Lovinescu a revenit adesea asupra ei (inclusiv in paginile de MemoriI), cu explicatii, nuantari si ilustrari suplimentare. Si acest fragment din Istoria literaturii romane contemporane, prin care criticul deschide o discutie teoretica inainte de a-1 analiza pe Vasile Alecsandri, aduce o precizare si o disociere importanta, privind ritmurile diferite in care are loc mutatia valorilor estetice in culturile de formatie evolutiva", respectiv in civilizatiile de formatie revolutionara". Se observa cu usurinta ca, desi Lovinescu se rezuma sa constate, nu sa evalueze procesul evolutiei si mutatiei, el nu are rezistenta si vehementa unui Maiorescu fata de formele fara fond". Observarea acestei diferente semnificative fata de programul conservator maiorescian ajuta la o mai buna intelegere a ambelor atitudini: asa cum organicismul lui Maiorescu poate fi decodat mai usor prin contrast cu sincronizarea rapida, abrupta, revolutionara pe care o are in vedere Lovinescu, si viziunea liberala a acestuia din urma se precizeaza mai exact prin ruptura" fata de conservatorismul criticului precursor. Desi Lovinescu este post-maiorescian prin apararea autonomiei esteticului (a disocierii acestei valori de altelE), el se deosebeste net de mentorul Junimii prin increderea in posibilitatea ca formele importate sa-si creeze, in timp, un fond adecvat. Nu e intamplator faptul ca, daca Maiorescu era polemic fata de agentii culturali ai acestui import masiv, Lovinescu isi centreaza criticile si ironiile tocmai pe factorii rezistentei autohtone in fata acestei influente occidentale. Se remarca, de asemenea, in acest fragment lovinescian (ca si in altele, destul de numeroasE) o modalitate aproape atipica, in spatiul cultural romanesc, de a vedea si a considera timpul. Nu mai este vorba, acum, de acel timp etern sub care se inscriu marile opere, capodoperele ce scapa de fapt eroziunii timpului. Nici de timpul romanesc", oarecum imobil, al vesniciei nascute la sat (despre care vorbeste BlagA), plasat in afara istoriei si perceput ca o forma de rezistenta la agresiunile acesteia. Dimpotriva, factorul timp este pentru Lovinescu durata, oscilanta in functie de un anumit spatiu: intr-un fel se petrec lucrurile in culturile occidentale (unde toate etapele unei evolutii culturale au avut loc in succesiune fireasca, lenta, de-a lungul a secole intregI), si cu totul altfel intr-o cultura tanara ca a noastra (unde, avand de recuperat o mare intarziere istoric-culturala, ne sincronizam intr-un mod aproape violent", revolutionar, suprimand fazele intermediare, lente, organice"). Ultimul termen indica o realitate de care trebuie tinut cont: organicismul, pentru a fi unul autentic, necesita o curgere mai ampla si mai linistita a secolelor, o acumulare lenta, o stratificare fireasca a varstelor culturale. Or, este limpede ca istoria si geografia Romaniei nu i-au ingaduit tarii noastre astfel de momente de respiro", de constructie sistematica si durabila. Pe acest fundal teoretic, E. Lovinescu face in acelasi spirit o alta observatie justa, iesita tot din comparatia Est/ Vest: dislocarile de sensibilitate" se fac incet" in Apus si brusc" la noi, tocmai datorita conditiilor specifice, atat de diferite. Pentru cultura romana, culturile occidentale (si mai ales cea francezA) constituie un catalizator, un ferment al modernizarii. Prin imitatie, obtinem formele (formele goale, care ii indignau pe Maiorescu si EminescU), urmand ca apoi ele sa fie umplute" cu un fond specific. Un exemplu de intensitate si rapiditate cu care se desfasoara acest proces il reprezinta evolutia verbala, modificarile de limba literara. Daca limba franceza din epoca si-a

pastrat fizionomia avuta pe vremea lui Racine", in spatiul limbii literare romanesti, de la scrisul lui Ebade Radulescu pana la cel al nostru deosebirea e incomparabil mai mare". Foarte interesanta si corecta in datele ei este si disocierea operata intre spatiul prozei si cel al poeziei. Si aici se pot constata ritmuri diferite de evolutie, mutatii mai lente ori mai rapide, in functie de specificul fiecarui gen, in parte. Proza, datorita caracterului ei de obiectivitate si supunerii la un anumit set de reguli mai stabile", evolueaza, dar nu intrun mod atat de izbitor ca poezia in esenta subiectiva, individuala, expusa la variatii mult mai numeroase si mai brusce, la mode, la curente, [], la o cautare mai staruitoare de originalitate". Diferenta poate fi vizualizata mai bine printr-o comparatie: intr-un fel se deplaseaza si isi modifica directia un vapor de anvergura Titanicului, si cu totul altfel mai multe salupe rapide, nervoase", cu trasee individuale schimbatoare, imprevizibile. Prin urmare, perspectiva lui E. Lovinescu e nu integratoare, ci diferentiatoare: mentorul Sburatorului" modernist vede lucrurile nu la modul conceptual, categorial, ci, dimpotriva, in dinamica si imprevizibilul lor, la nivelul unei realitati (istorice, sociale, culturalE) in permanenta evolutie si metamorfoza. De aceea el nu se sfieste sa se revizuiasca, uneori, atunci cand considera ca judecatile de valoare mai vechi isi pierd valabilitatea. Nu numai literatura se schimba, o data cu timpul: se schimba si criticul care o comenteaza.

Identificarea particularitatilor stilistice La analiza frazei lovinesciene, se observa ca ea are o anumita intindere (si o complexitate pe masurA): integreaza foarte multe propozitii secundare, facand in pagina un desen" complicat, arborescent. Criticul nu mizeaza pe expresivitatea stilului concis, lapidar, pe propozitia scurta si emfatica. El urmareste ideea in toate articulatiile ei, adaugandu-i pe parcurs" nuante care o imbogatesc si o definesc astfel mai bine. Care credeti ca sunt, dincolo de avantajele unei asemenea modalitati de constructie a textului, posibilele dezavantaje? Argumentati. Identificati neologismele prezente in numar mare in acest fragment. Se poate explica apelul la cuvintele recent intrate in limba prin insasi teoria sincronismului fundamentata si aparata de Lovinescu? Stilul denotativ este folosit pe spatii largi de catre E. Lovinescu (inclusiv in acest texT). Pentru a va convinge de adevarul acestei afirmatii, incercati sa descoperiti utilizari conotative ale cuvintelor, situatii in care ele sunt folosite cu sens figurat.

Concepte operationale aplicate Dupa E. Lovinescu, timpul intervine cu o actiune a carei forta creste in decursul istoriei,

pana a deveni, in zilele noastre, precumpanitoare". Exista un spirit al veacului (saeculum, cu termenul lui TacituS) care configureaza intr-un anumit fel viata omenirii: in fiecare secol, intr-un alt mod. Sincronismul, echivalent cu aceasta presiune a spiritului veacului asupra diferitelor culturi, este o forta de coeziune, de unificare. Acestea nu se produc insa in toata puterea cuvantului, intrucat, trecute prin medii cu un indice de refractie variabil, ideile se nationalizeaza totusi". Altfel spus, la presiunea unui model cultural strain, fiecare cultura influentata raspunde" intr-un anumit fel, conform datelor specificului sau. Diferentele apar, dupa cum se poate vedea, si la nivelul genurilor literare: in timp ce liricul se sincronizeaza mai rapid, mai violent si mai zgmotos" (un exemplu: la foarte putina vreme dupa Eminescu, marele nostru romantic, Tristan Tzara, plecat din Moinesti, ajunge sa propage in toata lumea revolutia dadaista), epicul prezinta elemente evidente de progres, fara sa prezinte si mutatii violente". De precizat ca acest progres" nu are, asa cum foloseste termenul E. Lovinescu, o conotatie axiologica. Literatura mai noua nu este superioara celei mai vechi prin noutatea ei. Noi sunt numai modalitatile scriiturii, tematica, accentele puse pe unul sau altul dintre elementele de compozitie. In teoria sincronismului lovinescian intra si aceste precizari, foarte importante.

Limba si comunicare Capacitatea si placerea disocierilor (facute de la un plan mai general si mai inalt, pana la solul" specificitatilor culturalE) sunt manifeste la E. Lovinescu, inclusiv la nivelul frazei, in ceea ce priveste tiparul ei sintactic. Se stabilesc diferente si se fac distinctii aproape in fiecare fraza a textului, uneori chiar intr-una si aceeasi propozitie. insa aceste disocieri nu sunt menite sa determine si sa justifice o excludere a unuia dintre cei doi termeni (cum se intampla de obicei la Maiorescu, adept al solutiilor radicale: ori ori"). La criticul modernist, ipostaza cea mai frecvent intalnita este aceea toleranta a lui si si". Descoperiti in text asemenea perechi de termeni care, desi opusi, coexista si chiar se completeaza reciproc.

Fragmente din lucrarea Istoria literaturii romne contemporane de Eugen Lovinescu (capitolul Mutaia valorilor estetice), Editura Minerva, Bucureti, 1981: Anatole France afirma c numai dup constituirea biologiei ca tiin, adic dup vreo cteva milioane de ani, i apoi a sociologiei, adic dup alte cteva sute de veacuri, va veni i rndul tiinifizrii esteticei. Fr s scrutm ploaia cztoare a veacurilor n posibilitile lor, nscriem, cinstit, pe aceast pagin liminar inactualitatea chestiunii; de nu pornim la alctuirea unei estetice tiinifice, n-o facem, deci, din inoportunitatea formulrii. Cum, de altfel, n linie general, acest punct de vedere a fost expus incidental n diferite volume ale lucrrii de fa, nu ne rmne dect s-l verificm, nu prin teorii de metafizic estetic, ci pragmatic prin exemplificri. Esteticul nu e, anume, o noiune

universal, uniform valabil, ci numai expresia unei plceri variabile, individuale; pe cnd proprietile triunghiului, de pild, sunt egale pentru toi, cele ale frumosului exprim numai formula estetic a individului ce-l percepe. Ca o prim consecin a acestei constatri, cu toate ncercrile fcute, estetica tiinific a frumosului privit n universalitatea lui e cu neputin, n timp ce o istorie a esteticei, adic a variaiilor sentimentului estetic, este nu numai cu putin, dar i singura cale indicat pentru a percepe, pe cale intelectual de altfel, diferitele forme n care s-a realizat. Numeroase i, n definitiv, dup cum vom vedea, i individuale, n mod esenial, larg, variaiile sunt, totui, determinate, cu deosebire, de doi mari factori: de ras i de timp. Form a unei culturi, a unei civilizaii, conceptul estetic intr n categoria tuturor creaiilor spirituale ale unei rase; el se afirm ntr-un fel la indo-europeni i n altul la semii i, pentru a veni mai aproape, ntr-un fel la asirieni i n altul la egipteni, ntr-un fel la greci i n altul la romani. Fr a adera la teoria hegelian a culturilor ciclice izolate, impenetrabile, ci recunoscnd, dimpotriv, o interpenetraie i o fecundare reciproc ntre popoare, nu-i mai puin adevrat c nu putem trece peste elementul primordial al rasei. Conceptul estetic este nu numai produsul capacitii estetice a unei rase ci i al unei epoce; factorul timpului intervine cu o aciune a crei for crete n decursul istoriei, pn a deveni, n zilele noastre, precumpnitoare. Am numit, dup cum se tie, sincronism aciunea uniformizat a timpului la elaboraiile spiritului omenesc i am fcut din el cheia de bolt a explicrii formaiei civilizaiei romne. [...] Sincronismul nseamn, dup cum am spus, aciunea uniformizatoare a timpului asupra vieii sociale i culturale a diferitelor popoare legate ntre dnsele printr-o interdependen material i moral. Exist, cu alte cuvinte, un spirit al veacului sau ceea ce numea Tacit un saeculum, adic o totalitate de condiii configuratoare a vieii omenirii. La ntrebarea unde se dezvolt acum cu mai mult intensitate spiritul veacului, nu ne punem la adpostul lipsei de pespectiv n judecarea fenomenelor contemporane, legitim de altfel, ci rspundem cu fermitate: pretutindeni. Spiritul veacului se furete i se consolideaz azi prin facilitarea de legturi i de penetraie ntre popoare, care n-a fost ntotdeauna identic, ci a evoluat cu nsui mersul civilizaiei omeneti; dac el a existat cu caractere evidente n timpul Evului Mediu, cnd mijloacele de comunicaie erau att de reduse, se nelege de la sine c exist i azi; rapiditatea fulgertoare, instantaneitatea am putea spune, de propagare a tuturor fenomenelor culturale n ntreaga omenire civilizat a nceput s nimiceasc caracterul de determinare n spaiu al spiritului veacului. Astzi ns, nu numai mprumuturile se fac mai repede, dar chiar i asimilrile, dei, probabil, nu i att de profund. Cci, nc o dat, din intensificare interpenetraiei nu trebuie s tragem concluzia anulrii factorului rasei, ntruct imitaia simpl fr asimilare nu reprezint o valoare pozitiv i, dup o scurt faz de imitaie integral, acritic, totul se adapteaz, instinctiv, fr teorii i dezolare, temperamentului etnic n forme care, de n-au meritul originalitii desvrite, constituie, totui, unul din modurile obinuite ale originalitii.

n concluzie, departe de a fi absolut, invariabil i universal, n mutabilitatea lui, conceptul estetic este limitat n linie general prin aciunea rasei i a epocei, avnd forme variate i succesive dup rasele ce l-au creat i dup epocele ce l-au determinat; el nu se prezint separat i arbitrar, ci e implicat i interferat de o mulime de ali factori ideologici sau chiar economici, care fac, la un loc, un tot caracteristic, un stil, un saeculum. Dar, din moment ce nu mai este expresia rasei noastre i mai ales a epocei noastre, un astfel de concept estetic constituie, dup cum vom vedea, o formul ermetic, impenetrabil pe calea intuiiei estetice, pe calea sensibilitii, ci numai prin studiu, pe cale intelectual. n afar de consideraiile se mai sus, plcerea estetic mai variaz nu numai de la ras la ras, de la epoc la epoc, ci i de la individ la individ, n snul aceluiai popor i al aceleiai epoci. Pe cnd adevrurile matematice, de pild, sunt valabile pentru toi, avnd un caracter obiectiv i o realitate n afar de contiina noastr, conceptul frumosului este o creaie individual pe msura capacitii estetice a fiecruia. Estetica se pulverizeaz, aadar, n principiu, n tot attea estetice ci indivizi sunt: punct extrem al unui relativism mpotriva cruia orice argumentare devine inoperabil. Deoarece nimic nu poate delimita teoretic calitatea moral a aciunilor omeneti, privit in abstracto i eticul se afl, de altfel, n aceeai situaie ca i esteticul, dar, funcie social, singur morala putnd face posibil viaa n comun, n practic, el este strict definit prin interesul social. ntruct a nu vinde, a nu fura, a nu mini sunt postulatele oricrei convieuiri, imperativul etic devine categoric pentru toate societile omeneti. Iat de ce, pentru a-i gsi un punct de razim necesar certitudinii, nemrturisit sau pe fa, unii critici evadeaz din domeniul instabil al esteticului pentru a practica critica pe terenul mai solid al eticei, judecnd operele de art dup valoarea lor moral. Creaiune inutil a spiritului omenesc, frumosul n-a ajuns ns un imperativ al existenei sociale, ci e lsat n voia percepiei individuale. Dei termenul ultim, dar logic, al problemei estetice st n pulverizarea valorilor estetice dup capacitatea de percepie a indivizilor, n dezvoltrile de fa nu ne vom pune, totui, pe acest teren din consideraie c nu ne intereseaz particularul, ci generalul. Pe deasupra esteticei individuale se desprinde estetica unei societi date. De urmrim i mai de aproape procesul de pulverizare a sentimentului estetic, vedem c se continu nu numai la indivizi ci i n contiina aceluiai individ dup momente. O oper de art ne poate place mai mult azi i mai puin mne; o carte mai mult la o prim lectur dect la a doua sau invers; ntr-o astfel de varibilitate, intervine, de cele mai multe ori, dispoziia momentului n nicio legtur cu obiectul estetic; dar, n afar de acest element arbitrar, variaiile pot fi dictate i de evoluia normal a gustului estetic al individului, evoluie determinat i de experien, de exerciiul continuu, de vrst, cci una admirm la tineree i alta la btrnee. E de prisos s amintim c fiecare dintre noi e un adevrat columbariu de admiraii defuncte i c aproape singurul mijloc de a ni le pstra e de a nu mai reveni asupra lor, cci, de ndat ce ne apropiem i le punem n contact cu aerul viu, se scutur n cenue. Experiena e la ndemna oricui i intr n ritmul cotidian al viaii noastre sufleteti; ea nu e, de altfel, imputabil numai simplului cititor, ce nu trece dincolo de senzaie, ci i criticului experimentat, deprins s i-o analizeze i s-o raionalizeze. Aparena unei continuiti i n admiraie ca i n

repulsiune estetic se datorete faptului c, de cele mai multe ori, nu mai revenim asupra trecutului i nu ne revizuim, astfel, tabela valorilor noastre estetice.