BASM CULT

POVESTEA LUI HARAP-ALB

Supranumit ființă de hârtie (R. Barthes), personajul literar este un homo fictus (Marian
Popa) care mimează realitatea în sens platonician (R. Barthes). Fiind o plăsmuire a
imaginației creatoare, eroul operei literare creează impresia de real (R. Barthes) prin
implicarea sa în diegeză.
Maestru al personajului literar, Ion Creangă se înscrie în familia spirituală a marilor
clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. Situat în descendența
lui Ion Neculce și în proximitatea lui Mihail Sadoveanu, Ion Creangă este un mare povestitor.
Publicată în 1877 în revista Convorbiri literare, Povestea lui Harap-Alb este o
capodoperă a creației lui Creangă, un model literar pentru basmul cult, specie a genului epic
care prelucrează schema basmului popular și o îmbogățește cu elemente de originalitate.
Tema cu valențe ontologice și gnoseologice beneficiază de o taxonomie dihotomică. La
nivel macrotextual, tema operei o reprezintă triumful Binelui asupra Răului, iar la nivel
microtextual, tema se asociază cu aventura inițiatică. Subiectul urmărește într-o gradare subtil
orchestrată călătoria protagonistului surprins în plin proces de formare, basmul configurându-
se ca un bildungsroman.
Titlul cu valențe paratextuale (G. Genette) dobândește valoarea unui onomatext (J.
Ricardou) și a unui motiv anticipativ (B. Tomașevski). Termenul Povestea ilustreazӑ aventura
de proporţii cosmice, focalizȃnd atenţia asupra protagonistului eponim supranumit Harap-
Alb de către Spân, antagonistul basmului.
Ca orice personaj literar, Harap-Alb este construit pe baza a doi parametri intrinseci: ca
instanță a comunicării narative și ca referent uman.
Ca instanță a comunicării narative, Harap-Alb este protagonistul basmului cult, fiind
figura centrală în jurul căreia se constituie întreaga diegeză, configurându-se ca un personaj
complex, rotund (Forster) și tridimensional (Booth).
Ca referent uman, eroul operei literare are un statut social, moral și psihologic bine
determinat, de care beneficiază prin intermediul caracterizării directe și indirecte. Incipitul
provenit din latinescul incipituum Amu cică era odată plasează reperele acțiunii într-o lume
fantastică, unde personajele sunt înzestrate cu puteri supranaturale, însă Harap-Alb nu deține
asemenea puteri.
În acest context, statutul social derivat din ipostaza de homo socialis marchează figura de
fiu cel mic a protagonistului, crescut în umbra fraților, care are ocazia de a-și dovedi
abilitățile, odată cu necesitatea unui urmaș la tronul lui Verde Împărat. Evoluând de la statutul
de neofit la cel de inițiat, personajul fantastic Sfânta Duminică îi intuiește lui Harap-Alb de la
bun început statutul de viitor conducător de lumi: Vedea-te-aș împărat, luminate crăișor.
De altfel, derivat din ipostaza de homo cogitans, din punct de vedere psihologic,
protagonistul este un personaj cu o psihologie complexă. Încarnând tipologia tânărului în
formare, conflictul personajului pendulează între unul intern, generat de destinul său de
conducător de lumi, și unul extern, reprezentat de relația de sclav-stăpân dintre el și Spân. În
plus, naivitatea pe care o întruchipează se dovedește a fi trăsătura sa de caracter. O scenă
relevantă, în acest sens, este cea a rătăcirii în pădure, devenit un topos al incertitudinii, în care
ajuns într-o pădure, Harap-Alb se întâlnește cu Spânul, care se oferă să îi fie ghid de trei ori,
reiterând principiul triplicării. A treia oara, crăișorul îl acceptă drept călăuză, astfel
nerespectând sfatul părintesc: Să te ferești de omul Roș, iară mai ales de cel Spân.
O altă scenă care ilustrează pregnant naivitatea protagonistului este cea a intrării în
fântână, unde, sub amenințarea morții, Spânul îl obligă pe Harap-Alb să-și dezvăluie
identitatea și motivul călătoriei. Aflând că este nepotul Împăratului Verde, cei doi fac schimb
BASM CULT

de identități, astfel încât protagonistul renaște sub un nou nume, construit pe baza unui
oximoron: Harap reprezintă rolul său de slugă, iar epitetul cromatic Alb sugerează identitatea
sa nobilă, ascunsă prin pactul faustic încheiat cu Spânul, de care nu se poate elibera decât prin
moarte: De-acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb; aista ți-i numele, și altul nu. Aici,
fiul de crai dobândește un nou statut social, cel de slugă a Spânului.
Din statutul moral derivat din ipostaza de homo ethicus reiese ideea conform căreia
crăișorul este un arhetip al Binelui, întrucât portretul personajului conține trăsături ethopeice:
altruism, generozitate, respect, onestitate și loialitate. El este o fire sensibilă, iar sensibilitatea
sa este dublată de ambiție și de curaj. Pregătit să înfrunte vicisitudinile drumului ales, Harap-
Alb își asumă probele impuse de stăpân și le trece cu bine, alături de cei apropiați sufletului
său: calul fermecat, Sfânta Duminică, albinele și furnicile și Setilă, Gerilă, Păsări-Lăți-
Lungilă, Ochilă și Flămânzilă, cei cinci monștri simpatici.
Din punct de vedere al mijloacelor de caracterizare, Harap-Alb este caracterizat direct de
narator: Fiul de crai este considerat boboc în felul său la trebi de aistea, slab de înger, naiv.
Spânul îl privește cu dispreț, considerându-l slugă vicleană. Caracterizarea indirectă reiese
din fapte și atitudinea față de celelalte personaje, cu care menține legături amiabile. Fire
sociabilă, eroul nu ezită să facă bine celor din jur, fiind răsplătit prietenește.
Narațiunea heterodiegetică, cu focalizare zero și viziune dindărăt este realizată din
perspectiva naratorului omniscient, omniprezent, detașat și creditabil, astfel încât Ion Creangă
redă imaginea de basm cult, marcând dimensiunea realistă a operei.
Creionat în linii realiste, Harap-Alb are viabilitatea, verosimilitatea, veridicitatea și
autenticitatea oamenilor reali în basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.