Tema nr.

PROBLEME GENERALE PRIVIND ORGANIZAREA

CONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Unităţi de învăţare :
 Cadrul juridic şi organizarea sistemului bancar în ţara noastră
 Operaţiuni ale activităţii bancare
 Obiectul de studiu şi particularităţile contabilităţii bancare
 Principiile contabilităţii bancare
 Evaluarea patrimoniului instituţiilor de credit
 Documente de evidenţă şi registre de contabilitate utilizate de instituţiile de credit
 Planul de conturi al instituţiilor de credit
 Instrumente de lucru proprii contabilităţii bancare
Timpul alocat temei : 4 ore
Bibliografie recomandată :
1. Botea M. – Gestiunea riscurilor bancare, Editura InfoMega, Bucureşti, 2004
2. Dascălu C., Botea M. – Contabilitate şi tehnică bancară, Editura InfoMega,
Bucureşti, 2005
3. Dedu V., Enciu A. – Contabilitate bancară, Editura Economică, Bucureşti,
2001
4. Pîrvu C. – Contabilitate bancară, Editura Reprograph, Craiova, 2006
5. Zaharciuc E. – Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti, 2000

1.1. Cadrul juridic şi organizarea sistemului bancar în ţara noastră

Cadrul juridic al organizării sistemului bancar în ţara noastră este reprezentat, în

principal, de legea privind statutul Băncii Naţionale a României (Legea nr. 312 din 28
iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 30 iunie 2004) Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului aprobată, completată şi modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie
2007 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2006 şi
respectiv nr.480 din 18 iulie 2007), Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.98 din 6
decembrie 2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor financiare dintr-un
conglomerat financiar (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1023 din 22 decembrie
2006) şi reglementări conexe
Banca este o întreprindere de producţie indirectă cu activitate sistematică
REŢINEM şi instituţionalizată privind reglarea monetară, creditarea şi transferul
resurselor financiare lichide în forme durabile de plasament

1
Conform reglementărilor în vigoare, în ţara noastră activitatea bancară se
desfăşoară prin instituţii de credit autorizate, în condiţiile legii.
Instituţia de credit reprezintă:
a. entitatea care desfăşoară cu titlu profesional activitate de atragere de depozite
sau alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de credite în cont
propriu;
b. entitatea emitentă de monedă electronică, alta decât cea definită mai sus.
Prin prisma Standardelor Internaţionale de Contabilitate, banca este acea
instituţie de credit ce are ca activităţi principale constituirea de depozite şi atragerea unor
alte împrumuturi în scopul acordării de credite, respectiv efectuării de plasamente.
În ţara noastră, sistemul bancar este organizat pe două structuri:
1
În regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2002 şi Normele metodologice nr. 12/2002
pentru aplicarea acestuia, se prevede înlocuirea termenilor de « bancă » cu « instituţie de credit »,
de « sector bancar » cu « sectorul instituţiilor de credit » , de « sector nebancar » cu « afara
sectorului instituţiilor de credit ».
 - Banca Centrală, de emisiune, respectiv Banca Naţională a României
- ansamblul instituţiilor de credit care conform Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului aprobată, completată şi modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007, se pot
constitui şi funcţiona în una din următoarele categorii:
 bănci, persoane juridice române;
 organizaţii cooperatiste de credit;
 instutuţii emitente de monedă electronică;
 bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
 bănci de credit ipotecar;
 sucursale din România ale instituţiilor de credit străine.
Acest sistem bancar funcţionează după norme, reguli sau instrucţiuni emise de
Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României.
Caracteristic activităţii Băncii Naţionale a României, ca bancă centrală, este
faptul că aceasta este singura bancă ce emite monedă. Ea controlează, supraveghează şi
asigură echilibrul monetar în economie, intervenind pe piaţa interbancară.
Sub supravegherea Băncii Naţionale funcţionează celelalte instituţii de credit.
O bancă este organizată sub forma unei reţele cu o structură ce cuprinde:
► centrala băncii;
► sucursalele;
► agenţiile;
► punctele de lucru.
Centrala băncii coordonează întreaga reţea.
La nivelul centralei se fac raportările şi situaţiile de sinteză, se elaborează
situaţiile financiare anuale prin centralizarea datelor primite de la sucursale (unităţi
subordonate).
- Adunarea Generală a Acţionarilor;
La nivelul - Consiliul de Administraţie care poate să cuprindă:
centralei ▪Comitetul de administrare a activelor şi pasivelor;
funcţionează ▪Comitetul de credite;
▪Comitetul de risc;
▪Comitetul de direcţie (Preşedinte şi vicepreşedinte).

Centrala băncii asigură coordonarea activităţii bancare în ansamblul său, prin

aplicarea, în mod corect, a legilor, hotărârilor şi, în general, a acelor acte normative care
reglementează activitatea bancară.
În acest sens centrala unei bănci elaborează norme specifice care sunt respectate
şi utilizate în activitatea operaţională a băncii (de către sucursale, agenţii şi puncte de
lucru).
1. elaborează şi avizează normele metodologice care
Principalele reglementează obiectul de activitate al fiecărui departament
operaţiuni din strucura sa, dar şi circular instrucţiuni pe anumite
efectuate de probleme specifice;
centrală 2. coordonează şi controlează unităţile operative în ceea ce
priveşte desfăşurarea activităţii, aplicarea actelor
normative (legislaţiei bancare), a normelor metodologice şi
reglementărilor emise;
3. realizează studii şi face analize referitoare la activităţile
specifice derulate în cadrul fiecărui departament sau
fiecărei direcţii

În funcţie de activitatea desfăşurată şi de tipul operaţiunilor efectuate, fiecare bancă

îşi organizează structura funcţională la nivelul centralei pe departamente (sau direcţii
generale) care au în subordine mai multe servicii, spre exemplu:
- departamentul coordonare;

2
 - departamentul trezorerie;
- departamentul casierie;
- departamentul control;
- departamentul operaţiuni externe;
- departamentul relaţii bancare internaţionale;
- departamentul creditare;
- departamentul contabilitate;
- departamentul informatică;
- departamentul resurse umane;
- departamentul juridic;
- departamentul administrativ ş.a.
Sucursala este unitatea operaţională fără personalitate juridică, înfiinţată la iniţiativa
fiecărei bănci. Ea realizează operaţiuni specifice activităţii băncii (în totalitate sau doar o
parte), operaţiuni care pot fi grupate în:
● operaţiuni de mandat;
● operaţiuni de comision.

Principalele - operaţiuni intra şi inter bancare;

operaţiuni - operaţiuni de casă, în lei şi în valută;
efectuate de - constituirea de depozite;
sucursală - operaţiuni de creditare şi finanţare.

Principalele atribuţii ale unei sucursale se referă la:

1. derularea activităţii bancare în teritoriu, respectiv operaţiuni de creditare,
încasări şi plăţi cu sau fără numerar;
2. distribuirea plafoanelor de credite transmise de centrala băncii către fiecare
agenţie din subordinea sa;
3. analiza activităţii desfăşurate la nivel teritorial.
Sucursala, în funcţie de tipul activităţii desfăşurate, dar şi de volumul acestei
activităţi, poate fi organizată pe următoarele compartimente sau servicii:
- compartimentul coordonare;
- compartimentul trezorerie;
- compartimentul casierie;
- compartimentul creditare;
- compartimentul conturi şi viramente;
- compartimentul decontări intra şi inter bancare;
- compartimente specifice oricărei societăţi: contabilitate, informatică, resurse
umane, etc.
Agenţia se înfiinţează tot la iniţiativa băncii şi efectuează fie operaţiuni de mandat,
fie operaţiuni de comision, iar în unele cazuri ambele tipuri de operaţiuni. Ea este
subordonată sucursalei şi prin urmare, îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea,
îndrumarea şi controlul acesteia.
Înfiinţarea unei agenţii vine de la idea de „apropiere de clienţi”.
De regulă, agenţia derulează operaţiuni de volum mare, dar de valori mici, clienţii
săi fiind, în general, persoane fizice.
Punctul de lucru reprezintă unitatea operativă care funcţionează, de regulă, în
locuri cu o mare afluenţă de public (spre exemplu într-un supermarket).
Organizarea activităţii unei bănci presupune respectarea practicii bancare,
prudenţă şi respectarea legislaţiei în vigoare. Totodată, băncile păstrează
confidenţialitatea tranzacţiilor şi serviciilor pe care le oferă, inclusiv în ceea ce priveşte
identitatea titularilor

3
ÎNTREBĂRI

1. Cum este organizat sistemul bancar în ţara noastră ?

Răspuns

În ţara noastră, sistemul bancar este organizat pe două structuri:

 Banca Centrală, de emisiune, respectiv Banca Naţională a României
 ansamblul instituţiilor de credit
2. Care este structura organizatorică a unei bănci?
Răspuns

3. Care sunt principalele activităţi desfăşurate de centrala băncii?

Răspuns

4. Care sunt principalele activităţi desfăşurate de sucursală?

Răspuns

1.2. Operaţiuni ale activităţii bancare

Corespunzător celor două componente ale sistemului bancar, operaţiunile

activităţii bancare pot fi privite şi analizate în strânsă corelaţie cu principalele funcţiuni şi
atribuţii ale acestora.
Banca Naţională a României are, conform statutului său, personalitate juridică,
fiind unica instituţie de emisiune care elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară,
valutară şi de credit, având sarcini de autorizare şi supraveghere a tuturor instituţiilor de
credit.
Obiectivul fundamental al BNR, conform statutului său este asigurarea şi
menţinerea stabilităţii preţurilor.
 emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale
de plată pe teritoriul României;
 elaborarea şi aplicarea politicii monetare;
Principalele  elaborarea şi aplicarea politicii de curs de schimb,
atribuţii ale stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării
BNR acestuia;
 administrarea rezervelor internaţionale ale României;
 autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit;
 promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a
sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii.
financiare.

REŢINEM Pentru îndeplinirea acestor atribuţii, BNR elaborează norme şi

reglementări, stabileşte măsuri şi desfăşoară o serie de operaţiuni
astfel:

4
 1. Emisiunea monetară – BNR este unica instituţie autorizată să emită însemne
monetare sub formă de bancnote şi monede ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României, fiind şi singura în drept să stabilească valoarea nominală a acestora. BNR
elaborează programe de emisiune monetară asigurând, în acelaşi timp, menţinerea
stabilităţii monedei naţionale. Suma totală a bancnotelor şi monedelor în circulaţie, care
exclude rezerva de numerar, se evidenţiază ca element de pasiv în contabilitatea BNR.
2. În cadrul politicii monetare, BNR utilizează proceduri şi instrumente specifice
pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a instituţiilor de credit, precum
şi mecanismul rezervelor minime obligatorii.
a. operaţiuni de piaţă monetară – BNR poate efectua pe piaţa secundară
operaţiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de
credite colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului, autorităţilor publice centrale şi
locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu
capital majoritar de stat, instituţiilor de credit sau altor persoane juridice, poate efectua
swap-uri valutare, emite certificate de depozit şi atrage depozite de la instituţii de credit
în condiţiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare.
BNR nu poate achiziţiona de pe piaţa primară creanţe asupra statului,
autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale,
companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat.
b. operaţiuni de creditare – BNR poate acorda credite instituţiilor de credit
eligibile, în condiţii stabilite prin reglementări proprii, pe termene ce nu pot depăşi 90
zile, garantate cu, dar fără a se limita la:
- titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în portofoliul
BNR, sau
- depozite constituite la BNR sau la alte persoane juridice agreate de BNR.
Condiţiile de creditare, nivelul minim al ratei dobânzii şi criteriile ce trebuie
îndeplinite de instituţiile de credit pentru a putea solicita credite de la BNR sunt stabilite
de către aceasta şi sunt făcute publice.
De asemenea, BNR poate stabili plafoane de creditare, niveluri ale ratei dobânzii,
termene de rambursare şi alte condiţii în care se pot acorda credite de către BNR.
Pentru toate operaţiunile de creditare, BNR stabileşte şi încasează dobânzi şi
comisioane.
Prin legea privind statutul BNR se interzice acesteia creditarea pe descoperit de
cont sau orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor
autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital
majoritar de stat, cu excepţia instituţiilor de credit cu capital majoritar de stat.
c. stabilirea regimului rezervelor minime obligatorii ca instrument de
supraveghere şi asigurare a lichidităţilor bancare. Rezervele minime obligatorii sunt acele
sume pe care toate băncile sunt obligate să le păstreze în conturi deschise la BNR care va
bonifica dobânzi cel puţin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere
practicate de instituţiile de credit. Pentru neîndeplinirea cerinţelor privind nivelul
rezervelor minime obligatorii se calculează şi se percep dobânzi penalizatoare la nivelul
stabilit de BNR.
3. BNR elaborează şi aplică politica de curs de schimb, stabileşte regimul
valutar şi supraveghează respectarea acestuia. În acest sens, BNR este abilitată:
- să elaboreze balanţa de plăţi şi alte lucrări privind poziţia investiţională
internaţională a ţării;
- să stabilească cursurile de schimb pentru operaţiunile proprii pe piaţa valutară,
să calculeze şi să publice cursurile medii pentru evidenţa statistică;
- să păstreze şi să administreze rezervele internaţionale ale statului.
Respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor
externe, BNR stabileşte şi menţine rezervele internaţionale astfel încât să poată determina
mărimea lor exactă.
Aceste rezerve sunt alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:
- aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate;

5
 - active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la
bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute
în acele ţări pe care le stabileşte BNR;
- orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul
de a efectua cumpărări de la FMI în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de
drepturi speciale de tragere;
- cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare,
negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în
primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan
internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru BNR;
- bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne
străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi
plătibile în valută în locuri acceptabile pentru BNR.
Principalele operaţiuni efectuate de BNR în acest sens cu aur şi active
externe sunt:
a) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri, monede din aur
şi cu alte metale preţioase;
b) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valute;
c) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii pe piaţa secundară cu
bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de
instituţii financiare interguvernamentale;
d) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valori mobiliare emise
sau garantate de bănci centrale, de instituţii financiare internaţionale, de societăţi bancare
şi nebancare;
e) să deschidă şi să menţină conturi la alte bănci centrale şi autorităţi monetare,
societăţi bancare şi alte instituţii financiare internaţionale;
f) să deschidă şi să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de corespondent pentru
instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi
financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale din străinătate, precum şi
pentru guvernele străine şi agenţiile lor.
Totodată, BNR poate elabora reglementări privind monitorizarea şi controlul
tranzacţiilor valutare pe teritoriul ţării şi emite autorizaţii pentru operaţiuni valutare de
capital, tranzacţii pe pieţele valutare şi alte operaţiuni specifice.
4. Autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de
credit
BNR are competenţa exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit şi răspunde
de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în
România. În acest sens, BNR elaborează norme şi reglementări privind acordarea,
respectiv retragerea autorizaţiei de funcţionare şi efectuează operaţii de control şi
verificare a registrelor, conturilor şi oricăror alte documente ale instituţiilor de credit
autorizate pe care le consideră necesare.
5. Promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi
BNR monitorizează sistemele de plăţi, inclusiv instrumentele de plată, în scopul
asigurării securităţii şi eficienţei acestora şi pentru a evita riscul sistemic. Pentru
îndeplinirea acestor atribuţii, BNR stabileşte măsurile necesare, le pune în aplicare şi
urmăreşte implementarea acestora, reglementează, autorizează şi supraveghează sistemele
de plăţi şi, de asemenea, poate reglementa instrumentele de plată.
BNR poate furniza lichidităţi instituţiilor de credit, prin acordarea de facitităţi (în
condiţiile precizate la operaţiile de creditare) şi prin cumpărarea de titluri eligibile, în
conformitate cu reglementările proprii.
6. BNR desfăşoară operaţiuni pe contul statului.
BNR ţine evidenţa contului curent general al Trezoreriei Statului, deschis pe
numele Ministerului Finanţelor Publice. Funcţionarea contului curent general al
Trezoreriei Statului şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii
încheiate între BNR şi Ministerul Finanţelor Publice.

6
 Operaţiunile cu Trezoreria Statului se concretizează în primirea încasărilor pentru
contul curent general al Trezoreriei Statului şi efectuarea plăţilor în limita
disponibilităţilor existente în acest cont.
Pentru decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului,
BNR percepe comisioane şi, totodată, pentru disponibilităţile din acest cont plăteşte
dobânzi.
BNR desfăşoară operaţiuni cu titluri de stat, cu menţiunea că nu poate achiziţiona
astfel de titluri de pe piaţa primară.
BNR poate acţiona, ca agent pe contul statului, cu perceperea unui comision,
pentru:
a) plasarea către terţi a emisiunilor de titluri de stat şi alte instrumente negociabile
de îndatorare a statului;
b) exercitarea funcţiilor de agent de înregistrare, depozitare şi transfer a titlurilor
de stat;
c) plata capitalului, dobânzilor, comisioanelor şi spezelor aferente;
d) executarea decontărilor în contul curent general al Trezoreriei Statului;
e) alte operaţiuni în conformitate cu obiectivul fundamental şi atribuţiile băncii
centrale;
f) efectuarea de plăţi aferente celor de mai sus prin conturi deschise în evidenţele
sale.
Băncile au rol de intermediar între agenţii economici, pe de o parte şi sistemul
bancar, pe de altă parte. Sunt instituţii de credit care mobilizează mijloacele băneşti,
finanţează clienţii bancari persoane juridice şi fizice, efectuează decontări, prestează
servicii pentru clientelă.
1. funcţia de mobilizare a activelor monetare prin
efectuarea operaţiunilor de depozit, cont curent la vedere
şi la termen în vederea administrării, păstrării şi
fructificării lor, efectuarea de operaţiuni de depozitare a
Băncile îndeplinesc
obiectelor de valoare ale clientelei.
următoarele funcţii
2. funcţia de utilizare a resurselor proprii şi atrase
prin acordarea de credite clientelei, participarea ca
acţionar la alte societăţi bancare, achiziţia de active
financiare.
3. funcţia de decontare între titularii de conturi.

Principalele activităţi ce pot fi desfăşurate de bănci sunt:

a. atragerea de depozite şi alte fonduri rambursabile;
b. contractarea de credite: de consum, ipotecare, etc., finanţarea tranzacţiilor
comerciale, operaţiuni de scontare, factoring;
c. leasing financiar;
d. servicii de transfer monetar;
e. emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de
călătorie, etc., inclusiv emitere de monedă electronică;
f. emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g. tranzacţionare în cont propriu sau în contul clienţilor cu:
- instrumente ale pieţei monetare: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de
depozit;
- valută;
- contracte futures şi options;
- instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
- valori mobiliare şi alte instrumente financiare.
h. intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora sau prin plasament şi prestarea de
servicii aferente;
i. acordarea de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri
şi alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare de servicii cu privire la fuziuni şi
achiziţii de societăţi comerciale;

7
 j. intermediere pe piaţa interbancară;
k. administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta;
l. păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare;
m. prestarea de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul
creditării;
n. închiriere de casete de siguranţă.
Operaţiunile care afectează patrimoniul băncilor, şi care produc cheltuieli şi
venituri se împart în două categorii:
 operaţiuni principale
 operaţiuni secundare.
Operaţiunile - operaţiuni active
principale -operaţiuni pasive.

Operaţiunile active constau în intermedieri de plăţi, acordări de credite, plăţi de

dobânzi, încasări de comisioane ş.a., astfel:
a). acordarea de credite către clientela băncii pe termen scurt, mediu sau lung
respectând principiile creditării bancare, precum şi de avansuri în conturile curente,
(creditelor de descoperire în cont)
b). operaţiunile cambiale constau în scontare şi pensiune.
Scontarea este operaţiunea prin care banca primeşte de la clienţi efecte
comerciale în schimbul cărora acordă creditul de scont. Creditul de scont reprezintă
valoarea nominală a efectelor comerciale din care se deduce agio, unde, agio este egal
cu taxa de scont plus comisionul bancar.
Pensiunea reprezintă operaţiunea prin care o bancă comercială preia efectele
comerciale sau publice de la clientul debitor cu condiţia răscumpărării la scadenţă de
către acesta.
c). achiziţia de efecte publice, constă în plasarea de fonduri băneşti pe piaţa
financiară prin cumpărarea de efecte publice în scopul revânzării acestora şi obţinerii de
venituri.
d). alte operaţiuni active constau în operaţiuni valutare şi tranzacţii cu titluri de
valoare, garanţii, operaţiuni de consultanţă bancară, etc.
Operaţiunile pasive constau în atragerea de fonduri prin care banca acumulează
resurse financiare pentru creditare. Astfel resursele financiare sunt privite ca originale,
fiind formate prin depuneri ale clientelei şi resurse derivate cum ar fi:
a). constituirea de depozite ale clientelei.
Băncile constituie depozite titularilor la vedere şi la termen:
- depozitele la vedere permit titularului să dispună în orice moment de sumele
depuse şi de aceea au o dobândă mică;
- depunerile la termen se constituie pe termene fixe, au o limită minimă de
constituire şi o dobândă la nivelul dobânzii pe piaţa interbancară 2.
b). rescontarea şi alte tehnici bancare.
c). constituirea capitalului propriu al băncii .
Capitalul propriu constituie sursa de finanţare proprie a unei bănci. Finanţarea
operaţiunilor băncilor comerciale se realizează numai într-o mică măsură din această
sursă.
Operaţiunile bancare secundare contau în prestări de servicii: deschiderea sau
închiderea de acreditive, acordarea de scrisori de garanţie bancară, administrarea titlurilor
de valoare ale clientelei ş.a.
Operaţiunile active ale băncii presupun obţinerea de venituri din dobânzi şi
comisioane.
Operaţiunile pasive presupun înregistrarea de cheltuieli.

2
Dobânzile la aceste depozite, conform uzanţelor băncii şi a opţiunii titularului, pot fi:
capitalizate; depuse într-un cont curent cu dobândă la vedere; retrase la scadenţă.

8
INTREBĂRI

1. Care sunt principalele atribuţii ale BNR ?

Răspuns
 emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României;
 elaborarea şi aplicarea politicii monetare;
 elaborarea şi aplicarea politicii de curs de schimb, stabilirea regimului valutar
şi supravegherea respectării acestuia;
 administrarea rezervelor internaţionale ale României;
 autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit;
 promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi
pentru asigurarea stabilităţii. financiare.

2. Care sunt operaţiunile desfăşurate de BNR ?

Răspuns

3. Operaţiunile desfasurate de bănci pot fi clasificate astfel:

Răspuns:

4. În categoria operaţiunilor active intră:

a) rescontarea;
b) administrarea titlurilor de valoare;
c) scontarea;
d) constituirea de depozite ale clienţilor;
e) constituirea capitalului propriu.
Rezolvare:
    
5. În categoria operaţiunilor pasive intră:
a) rescontarea;
b) acordarea de credite;
c) scontarea;
d) constituirea de depozite ale clienţilor;
e) achiziţia de efecte publice
De rezolvat:
    

1.3. Obiectul de studiu şi particularităţile contabilităţii bancare

Obiectul de studiu al contabilităţii bancare îl constituie patrimoniul societăţii

bancare, înregistrarea sistematică şi cronologică a tuturor operaţiilor patrimoniale,
înregistrarea veniturilor, cheltuielilor şi determinarea rezultatului activităţii.
Contabilitatea bancară cunoaşte, ca de altfel contabilitatea în general, două
structuri contabile: contabilitatea financiară sau de flux şi contabilitatea internă de
gestiune care se supun normelor şi reglementărilor legale astfel:
Contabilitatea de flux (financiară), are la bază norme unitare cu caracter
obligatoriu pentru toate unităţile bancare cu următoarele obiective:
- obţinerea şi furnizarea informaţiilor pentru necesităţi proprii;

9
 - obţinerea şi furnizarea informaţiilor pentru terţi (acţionari, clienţi, furnizori, alte
bănci, organe fiscale, etc).
Contabilitatea de gestiune (internă), se organizează de către fiecare bancă în
funcţie de necesităţile proprii şi are ca obiective:
- stabilirea cheltuielilor şi veniturilor, rezultatelor pe fiecare subunitate a băncii;
- întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli la fiecare nivel, subunitate, unitate;
- urmărirea şi controlul execuţiei acestora.
Pe lângă cele două structuri contabile comune tuturor societăţilor comerciale,
contabilitatea bancară, datorită specificului activităţii de a gestiona bani şi instrumente
financiare poate fi dezvoltată şi sub următoarele forme:
Contabilitate în lei, unde toate operaţiunile economico – financiare sunt
exprimate în lei;
Contabilitate în devize, unde toate operaţiunile economico-financiare în devize
sunt exprimate în devize şi în lei.
Contabilitatea este organizată cu ajutorul conturilor sintetice şi conturilor
analitice. Contabilitatea sintetică reflectă ansamblul fluxurilor financiar-monetare
generate de activitatea clienţilor băncii cât şi a fluxurilor determinate de modificările
patrimoniului. Contabilitatea sintetică generalizează informaţia necesară analizei de
ansamblu a activităţii, înregistrează cronologic toate operaţiunile şi crează posibilitatea
verificării ulterioare a operaţiunilor bancare.
Contabilitatea analitică înregistrează detaliat şi cronologic toate operaţiunile
generatoare de fluxuri financiar bancare şi patrimoniale.
Funcţia contabilă trebuie să reunească în cadrul său competenţe variate 3.
Competenţele contabile sunt bine înţelese ca şi în celelalte întreprinderi, adesea
la două nivele:
 definirea schemelor contabile care vor fi integrate în aplicaţii şi care
condiţionează calitatea şi fiabilitatea rezultatului final;
 realizarea situaţiilor anuale.
Competenţele fiscale au în vedere optimizarea costului fiscal care este de
fapt un obiectiv constant. Pentru a stăpâni procesul determinării rezultatului fiscal,
trebuie adăugată o bună cunoaştere a veniturilor bancare şi fiscalitatea lor.
Competenţe în tehnici bancare în măsura în care totalitatea operaţiilor sunt
acte contabile. Definirea schemelor de integrare în aplicaţii presupune cunoaşterea
prealabilă a operaţiilor. Operaţiilor bancare de bază li s-au adăugat, de mai mulţi
ani, operaţii noi, specifice instrumentelor financiare utilizate de majoritatea băncilor
internaţionale.
Competenţe în informatică pentru a fi aptă (contabilitatea) în a dialoga cu
specialiştii şi a exprima nevoile sale, dar în acelaşi timp pentru a folosi un anumit
număr de mijloace, spre exemplu: sinteza operaţiilor, sinteza evenimentelor şi
pentru a utiliza micro-informatica.
Competenţe asupra reglementărilor bancare care devin din ce în ce mai
complexe şi deci impactul asupra activităţii şi rentabilităţii este adesea semnificativ.
Stăpânirea reglementărilor contabile este prioritatea de bază.
În organizarea unui serviciu contabil trebuie să se găsească trei funcţii
importante: o funcţie de producţie, o funcţie de control şi o funcţie de studiu.
Funcţia de producţie
Contabilitatea asigură realizarea (întocmirea) tuturor situaţiilor periodice şi în
acelaşi timp asigură garanţia informaţiilor obţinute. Aceasta este o funcţie tradiţională şi
constă în a controla de o manieră sistematică conturile sintetice şi situaţiile de gestiune şi
în a studia şi a analiza în mod repetitiv toate informaţiile. Această funcţie este din ce în ce
mai mult asistată de noile sisteme care permit automatizarea completă sau parţială a
conţinutului şi formei situaţiilor.
Funcţia de control
Serviciul contabilitate este gardianul “ordoxiei contabile” şi garantul
fiabilităţii informaţiilor produse.

3
Avram V, Avram M, Contabilitatea instituţiilor de credit, Editura Universitaria Craiova, 2008,
pag. 36

10
 Aceasta este funcţia tradiţională de a controla conturile, în mod sistematic,
în urma unei analize a corespondenţei conturilor. Funcţia de control se dezvoltă sub
influenţa a doi factori:
 informatizarea din ce în ce mai mult a contabilităţii comportă riscul
pierderii a ceea ce se numeşte pista audit. Vigilenţa în materie de control
trebuie să se exercite în special în două cazuri:
- atunci când punerea în lucru a noilor aplicaţii, prin informatizare
asigură că preocupările pistei audit sunt bine luate în calcul, şi în
principal compunerea soldurilor este corectă şi se raportează la
situaţia iniţială;
- atunci când definirea schemelor contabile integrate într-o aplicaţie
prin informatizare asigură conformitatea acestor aplicaţii cu
reglementările contabile.
 constrângerile reglementare privind obligaţiile contabile şi exercitarea
auditului financiar bancar.
Funcţia de studiu
Există mai multe misiuni ce pot fi atribuite acestei funcţii, printre care:
- să studieze noile texte, care sunt reglementările fiscale sau contabile,
pentru a reda conţinutul sub o formă accesibilă şi trăgând concluziile la
nivelul băncii;
- să elaboreze fluxul sistemului informaţional şi circuitul documentelor,
care trebuie să descrie organizarea contabilă şi procedurile contabile;
- să definească şi să menţină soldurile contabile cu integrarea în aplicaţiile
informatice;
- să asigure interpretarea contabilă a evenimentelor;
- să efectueze analize sau studii de gestiune sistematice şi la termenele
prevăzute.
Principalele caracteristici ale contabilităţii bancare se referă la:
- organizarea contabilităţii pentru operaţiunile exprimate în devize;
- folosirea principiului dublei înregistrări atât la conturile de bilanţ, cât şi la
conturile din afara bilanţului. Principiile contabilităţii în partidă dublă se aplică
şi la conturile extrabilanţiere, datorită unor situaţii speciale cum sunt operaţiunile
economice care nu se finalizează imediat, urmând a se încheia la o dată
ulterioară definită sau nu, valori aflate in pensiune, operaţiuni cu devize etc.
Metoda de cercetare a contabilităţii bancare include procedee, principii şi tehnici
contabile asemănător contabilităţii generale. Însă, datorită specificului activităţii
societăţilor bancare, există numeroase particularităţi în aplicarea acestora, dar şi derogări
şi excepţii, aşa cum vom urmări în continuare în paragrafele referitoare la principiile
contabile şi evaluarea patrimoniului. De asemenea, menţionăm că, în conformitate cu
obiectul de activitate al societăţilor bancare, contabilitatea bancară operează cu o serie de
instrumente de lucru proprii.

1.4. Principiile contabilităţii bancare

Redarea imaginii fidele a patrimoniului şi a situaţiei financiare necesită

respectarea principiilor contabile generale, dar şi a principiilor specifice activităţii
bancare, astfel :
1. Principiul continuităţii activităţii - presupune că instituţia de credit îşi
continuă în mod normal activitatea într-un viitor previzibil, fără să intre în stare de
lichidare sau de reducere semnificativă a activităţii.
Dacă administratorii instituţiei de credit au luat cunoştinţă de unele elemente de
nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi
continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului
continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul
de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia instituţia
nu îşi mai poate continua activitatea.

11
 2. Principiul permanenţei metodelor - presupune continuitatea aplicării
aceloraşi reguli şi metode de evaluare, de înregistrare în contabilitate, de prezentare a
situaţiei elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, pentru a asigura comparabilitatea
datelor în timp.
Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege, de un
standard contabil sau are ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare
la operaţiile instituţiilor de credit.
3. Principiul prudenţei - urmăreşte evitarea riscului de transfer a incertitudinilor
prezente asupra activităţii viitoare, exclude luarea în considerare a unor venituri
potenţiale. De la acest principiu fac excepţii operaţiunile de piaţă (titluri de tranzacţie,
operaţiuni în devize, instrumente financiare la termen).
Respectarea principiului prudenţei presupune luarea în considerare în special a
următoarelor aspecte:
- poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
- trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai
între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
- trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale
apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent,
chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
- trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este pierdere sau profit.
4. Principiul independenţei exerciţiilor - conform căruia se vor lua în considerare
toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face
raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor. Astfel,
dobânzile de încasat se consideră rezultate „prorata temporis” (înainte de timp) şi sunt
trecute la creanţe ataşate, iar dobânzile de plată sunt trecute la datorii ataşate.
5. Principiul intangibilităţii bilanţului - conform căruia bilanţul de deschidere al
unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent, cu
excepţia corecţiilor impuse de reglementările în vigoare.
6. Principiul necompensării - conform căruia orice compensare între elementele
de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă, cu
excepţia cazurilor prevăzute de reglementările în vigoare. Eventualele compensări între
creanţe şi datorii ale instituţiei faţă de acelaşi operator economic pot fi efectuate, cu
respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi
cheltuielilor la valoarea integrală.
7. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv – presupune ca în
vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare a unei poziţii din bilanţ, se va determina
separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Conform acestui
principiu informaţiile prezentate în situaţiile financiare anuale trebuie să reflecte realitatea
economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
9. Principiul pragului de semnificaţie – presupune ca în situaţiile financiare
anuale să se prezinte distinct orice element care are o valoare semnificativă. Elementele
cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau funcţii similare trebuie însumate,
nefiind necesară prezentarea lor separată.

12
INTREBĂRI

1. Care sunt principiile contabilităţii bancare ?

Răspuns

 Principiul continuităţii activităţii

 Principiul permanenţei metodelor
 Principiul prudenţei
 Principiul independenţei exerciţiilor
 Principiul intangibilităţii bilanţului
 Principiul necompensării
 Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv
 Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
 Principiul pragului de semnificaţie
2.
[Link] presupune respectarea principiului prudenţei ?
Răspuns

3. Conform principiului necompensării:

a) compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de
venituri şi cheltuieli este interzisă;
b) compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de
venituri şi cheltuieli este permisă;
c) compensare între elementele de activ şi de datorii este permisă;
d) compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de
venituri şi cheltuieli este interzisă, cu excepţia cazurilor prevăzute de
reglementările în vigoare;
e) compensare între elementele de venituri şi cheltuieli este permisă.
Rezolvare:
    
4. Principiul independenţei exerciţiilor presupune:
a) luarea în considerare a tuturor elementelor de activ şi pasiv;
b) luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor;
c) luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare
exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data
încasării sumelor sau a efectuării plăţilor;
d) luarea în considerare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare
exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, ţinându-se seama de data
încasării sumelor sau a efectuării plăţilor;
e) nu se iau în considerare cheltuielile şi veniturile corespunzătoare exerciţiului
financiar pentru care se face raportarea
De rezolvat:
    

1.5. Evaluarea patrimoniului instituţiilor de credit

Evaluarea este procedeul metodic al contabilităţii care presupune reflectarea

tuturor elementelor patrimoniale, a operaţiunilor economico-financiare în expresie
valorică.
Reglementările în vigoare precizează regulile generale de evaluare a elementelor
patrimoniale bancare în cele patru momente: la data intrării în patrimoniu; la data
inventarului; la data închiderii exerciţiului financiar; la data ieşirii din patrimoniu.

13
 Evaluarea la data intrării în patrimoniu
Evaluarea bunurilor la data intrării în patrimoniul bancar are loc la valoarea de
intrare numită şi valoare contabilă 4 .
Investiţiile financiare sunt evaluate iniţial la costul istoric inclusiv costul de
tranzacţionare.
Ulterior recunoaşterii iniţiale toate activele financiare pentru tranzacţionare şi
cele disponibile la vânzare sunt evaluate la valoarea justă, cu excepţia acelora pentru care
nu există o cotaţie pe o piaţă activă sau a căror valoare justă nu poate fi stabilită în mod
credibil .
Valoarea justă a instrumentelor financiare se bazează pe o cotaţie pe o piaţă
activă la data bilanţului fără deducerea costurilor tranzacţiei. În cazul în care nu există o
cotaţie de preţ, valoarea justă a instrumentelor financiare se estimează folosind modele
pentru stabilirea preţurilor unei opţiuni, sau analiza fluxurilor de numerar actualizate;
Valoarea justă a instrumentelor financiare derivate care nu sunt cotate, este
stabilită la valoarea pe care banca estimează că o va primi sau plăti pentru terminarea
contractului la data bilanţului luând în considerare credibilitatea financiară a celeilalte
părţi implicate.
Câştigurile şi pierderile rezultate ca urmare a schimbării valorii juste a
instrumentelor financiare tranzacţionabile şi disponibile la vânzare sunt recunoscute în
contul de profit şi pierdere al perioadei.
Evaluarea la data inventarierii patrimoniului
Evaluarea elementelor patrimoniale la inventar se realizează astfel:
a. bunurile de natura imobilizărilor, stocurile, alte bunuri se evaluează la
valoarea actuală (valoarea de inventar). Diferenţa dintre soldul scriptic şi cel faptic (la
inventar) sub formă de plusuri sau minusuri se înregistrează în contabilitate ca plusuri sau
minusuri de inventar. Este permisă compensarea între plusuri şi minusuri de inventar
numai în cazurile în care există riscul de confuzie între elementele patrimoniale
respective, pentru acea perioadă de gestiune.
b. bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate a fiecărui element în
funcţie de utilitatea bunului respectiv în unitatea bancară şi de preţul pieţei
c. creanţele şi datoriile - regula generală prevede: creanţele şi datoriile se
evaluează la valoarea lor nominală; creanţele şi datoriile incerte şi cele îndoielnice se
evaluează la valoarea probabilă de încasat respectiv de plată; creanţele şi datoriile precum
şi disponibilul în devize se evaluează la cursul în vigoare din ultima zi a exerciţiului.
d. titlurile de valoare - dacă reprezintă valori imobilizate se evaluează la
valoarea actuală sau de utilitate, dacă reprezintă titluri de tranzacţie, de plasament, de
investiţii se evaluează la preţul pieţei şi atunci când este cazul în funcţie de valoarea
probabilă de negociere.
Evaluarea la data încheierii exerciţiului financiar
Evaluarea la data încheierii exerciţiului financiar se face la valoarea de intrare,
respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii cu respectarea
următoarelor condiţii:
a. Pentru elementele de activ: dacă valoarea de inventar este mai mare decât
valoarea contabilă, diferenţa nu se înregistrează, acestea rămânând înregistrate la valoarea
de intrare; dacă valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, atunci,
4
a). la cost de achiziţie pentru bunuri procurate cu titlu oneros;
b). la valoarea de utilitate în funcţie de preţul pieţei şi de utilitatea, starea şi amplasarea
bunurilor, pentru bunurile intrate ca aporturi la capitalul social şi obţinute cu titlul gratuit;
c). la cost de producţie pentru bunuri produse de către personalul bancar (programe informatice).
Costul de achiziţie al unui bun se determină prin cumularea preţului de cumpărare cu
taxele nerecuperabile, cu cheltuielile de transport aprovizionare cu alte cheltuieli accesorii. Preţul
de cumpărare este preţul din factura furnizorului, iar taxe nerecuperabile sunt formate din taxa
vamală, comision vamal pentru bunurile procurate din import, TVA deductibilă; cheltuielile de
aprovizionare, cuprind fie preţul plătit unei firme de transport, fie preţul plătit unei firme
comisionare, fie cheltuieli efectuate de unitate pentru transportul bunurilor cumpărate., alte
cheltuieli accesorii cuprind diverse cheltuieli necesare punerii în funcţiune a bunului sau necesare
intrării în unitate (la imobilizări corporale).

14
pentru imobilizări, diferenţa se înregistrează pe seama amortizării (dacă deprecierea este
ireversibilă) sau se constituie provizioane (dacă deprecierea este reversibilă). Pentru
celelalte elemente de activ se constituie provizioane
b. Pentru elementele de pasiv, dacă valoarea de inventar este mai mică decât
valoarea contabilă diferenţa nu se înregistrează, iar dacă valoarea de inventar este mai
mare decât valoarea contabilă diferenţa se înregistrează în contabilitate prin constituirea
de provizioane.
c. Activele şi pasivele monetare exprimate în monedă străină sunt convertite în
RON la data bilanţului.
Evaluarea la data ieşirii din patrimoniu
Evaluarea la data ieşirii din patrimoniul se face la valoarea de intrare.
Pentru contabilitatea bancară sunt specifice câteva reguli şi anume:
- la închiderea exerciţiului financiar contabil operaţiunea calificată de acoperire
este evaluată la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite în funcţie de natura
operaţiunii (fie curs la vedere fie curs la termen);
- operaţiunile în devize se înregistrează în conturi distincte pe feluri de devize, iar
soldul se evaluează la valoarea de piaţă;
- cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de trezorerie cu
menţionarea în activ a elementelor cedate;
- elementele de activ cedate cu posibilitate de răscumpărare se înregistrează în
conturile în afara bilanţului;
- titlurile de tranzacţie sunt evaluate la valoarea de piaţă;
- primele sau decotările aferente titlurilor de investiţii se repartizează asupra
conturilor de venituri sau cheltuieli după caz prorata temporis pe toată durata de viaţă
reziduală a titlurilor; pentru scăderea valorii titlurilor de investiţii datorată deprecierii lor
nu se constituie provizioane;
- la operaţiunile consorţiale de finanţare fiecare bancă asociată într-un consorţiu
sau sindicat înregistrează numai cota parte fixată în prealabil cu respectarea următoarelor
reguli: se înregistrează numai cota parte a băncii de finanţare sau prin angajamentul de
semnătură în conturile de credite respectiv în conturile în afara bilanţului indiferent de
poziţia băncii în consorţiu sau sindicat, şef de filă, participant sau subparticipant; dacă
cota parte din riscul unei bănci este mai mare decât finanţarea apare un excedent care se
înregistrează în conturile din afara bilanţului la angajamente de garanţie date ; dacă cota
parte din riscul unei bănci este mai mică decât finanţarea apare un deficit care se
înregistrează în conturile în afara bilanţului la angajamente de garanţie primite;
- activele gajate sau date în garanţie cu excepţia numerarului sunt menţinute ca
elemente patrimoniale şi se reflectă în bilanţ, iar activele primite în gaj sau garanţie cu
excepţia numerarului nu apar ca elemente de patrimoniu şi nu se reflectă în bilanţ chiar
dacă se referă la angajamente proprii sau în conturile terţilor;
- angajamentele de garanţie date în conturile terţilor se reflectă în conturile din
afara bilanţului .

INTREBĂRI

1. Ce înţelegeţi prin evaluare contabilă ?

Răspuns:
Evaluarea este procedeul metodic al contabilităţii care presupune reflectarea tuturor
elementelor patrimoniale, a operaţiunilor economico-financiare în expresie valorică
(cuntificarea în etalon bănesc)

2. Care sunt momentele care impun evaluarea în contabilitate?

Răspuns:

3. La data ieşirii din patrimoniu evaluarea se face la:

15
 a) valoarea de inventar;
b) valoarea cea mai mare dintre valoarea de intrare şi valoarea de inventar;
c) valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare şi valoarea de inventar;
d) valoarea de intrare;
e) media celor două valori.
Rezolvare:
    
4. Diferenţele ireversibile constatate în minus între valoarea de inventar şi
valoarea contabilă de intrare pentru imobilizări se înregistrează:
a) pe venituri din ajustări pentru deprecieri;
b) pe cheltuieli prin intermediul ajustărilor pentru deprecieri;
c) nu se înregistrează în contabilitate;
d) pe cheltuieli prin intermediul provizioanelor;
e) prin includerea în cheltuieli şi creşterea amortizării
De rezolvat:
    

1.6. Documentele de evidenţă bancară

Reglementările legale în vigoare prevăd obligativitatea pentru instituţiile de credit

de a păstra la sediile declarate (centrală, sucursală, filială, agenţie) documentele
justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, cât şi registrele contabile
obligatorii.
Documentele justificative, servesc la înregistrarea operaţiunilor derulate zilnic de
instituţiile de credit: operaţiuni interbancare, operaţiuni cu clientela, operaţiuni cu titluri
sau alte operaţiuni care nu ţin de specificul activităţii bancare. Aceste operaţiuni se
înregistrează în conturile de bilanţ şi/sau în afara bilanţului, precum şi în evidenţele
operative ce au la bază documente întocmite de titularii de cont şi de salariaţii băncii.
Documentele de casă şi de decontare întocmite de titularii de cont se prezintă de
către aceştia la ghişeele băncii, iar în cazuri bine justificate se trimit prin poştă.
Documentele emise de titularii de cont în baza cărora se fac înregistrări contabile,
se întocmesc pe formulare tipizate şi completate de aceeaşi persoană (cecurile completate
manual cu cerneală sau pastă, iar ordinele de plată pot fi completate şi la calculator). Dacă
documentul se emite în mai multe exemplare se completează o singură dată cu indigo,
astfel ca textul să fie acelaşi pe toate exemplarele.
Documentele de casă şi de decontare pentru operaţiuni în valută se întocmesc pe
formulare tipizate conform naturii operaţiunilor.
Pe toate documentele primite de la titularii de cont la ghişeu se aplică ştampila cu
data zilei respective şi se semnează. Documentele pot fi corectate în cazul în care s-au
produs greşeli cu semnătura persoanei care a corectat, cu excepţia documentelor de casă
pe baza cărora se primeşte sau se eliberează numerar, în care nu sunt permise corecturi,
(astfel de documente sunt nule). Documentele de casă şi de decontare pe baza cărora
unitatea bancară efectuează încasări şi plăţi în numerar, virări de sume din unele conturi
în altele se semnează pentru control de salariaţii băncii.
Înscrierea datelor în documente, formulare şi în registrele contabile se face
manual sau prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată, astfel încât
acestea să fie lizibile, nefiind admise ştersături, modificări sau alte asemenea
procedee, precum şi lăsarea de spaţii libere între operaţiunile înscrise în acestea sau file
lipsă.
În cazul utilizării echipamentelor informatice pentru întocmirea documentelor
justificative şi pentru prelucrarea şi înregistrarea datelor în contabilitate, registrele
contabile şi formularele privind activitatea financiară şi contabilă pot fi adaptate în
funcţie de necesităţile proprii de utilizare, în condiţiile respectării conţinutului de
informaţii al modelelor prevăzute.
În afară de aceste formulare, instituţiile pot folosi în activitatea financiarcontabilă
şi alte formulare specifice elaborate de acestea, în funcţie de necesităţi.
Pentru înregistrarea operaţiunilor economico-financiare în contabilitate, se

16
poate folosi forma de înregistrare “pe jurnale” sau alte forme de înregistrare contabilă
adoptate în condiţiile respectării prevederilor reglementărilor în vigoare.

REŢINEM Registrele obligatorii sunt: Registrul Jurnal, Registrul Inventar,

Registrul Cartea Mare.

Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia

acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice
moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate. Acestea pot fi
prezentate sub formă de registre sau listări informatice, după caz.
Registrul Jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează,
în mod cronologic, toate operaţiunile economico-financiare.
Acesta este prezentat sub forma unui registru-jurnal general şi a unor registre-jurnal
auxiliare.
Principalele registre-jurnal auxiliare utilizate sunt “Jurnalul operaţiunilor”
şi “Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor”.
Înregistrările operaţiunilor economico-financiare în registrele-jurnal au la
bază elemente cu privire la: felul, numărul şi data documentului justificativ,
explicaţiile privind operaţiunile respective şi conturile debitoare şi creditoare în care s-au
înregistrat sumele corespunzătoare operaţiunilor efectuate.
Registrul inventar este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează
toate elementele de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor, inventariate de
instituţie potrivit normelor legale. În acest registru se înscriu, într-o
formă recapitulativă, elementele inventariate după natura lor, suficient de detaliate, pentru
a putea justifica fiecare post din bilanţ.
Registrul-inventar se întocmeşte la nivelul fiecărei subunităţi a instituţiei,
precum şi, centralizat, la nivel de instituţie.
Elementele înscrise în Registrul-inventar au la bază listele de inventariere
sau alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţ.
Registrul Cartea Mare este un registru contabil obligatoriu în care se înscriu
lunar, direct, pentru fiecare cont, înregistrările efectuate în registruljurnal
auxiliar (“Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor”), stabilindu-se situaţia
fiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldurile
finale.
Registrul „Cartea mare” stă la baza întocmirii balanţei de verificare.
Registrul-jurnal şi registrul “Cartea mare” trebuie să reflecte toate operaţiunile
efectuate de instituţie, la nivelul centralei acesteia, precum şi la nivelul fiecărei subunităţi
a instituţiei şi se întocmesc de centrala instituţiei, pentru operaţiunile proprii, şi de
subunităţile instituţiei care au fost împuternicite în acest sens de conducerea instituţiei. În
situaţiile în care una sau mai multe subunităţi ale instituţiei nu au fost împuternicite de
către conducerea acestora să întocmească Registrul-jurnal şi registrul “Cartea mare”,
operaţiunile efectuate de către subunităţile în cauză trebuie să se reflecte în registrele
întocmite de o altă subunitate a instituţiei sau de către centrala instituţiei.
Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea
exactităţii înregistrărilor contabile şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică
şi cea analitică, precum şi principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situaţiile
financiare.
Balanţa de verificare se întocmeşte obligatoriu lunar şi ori de câte ori se consideră
necesar.
Aceasta are 4 serii de egalităţi şi cuprinde, pentru toate conturile instituţiei,
următoarele elemente: simbolul şi denumirea conturilor (în ordinea din planul de conturi),
soldurile iniţiale debitoare şi creditoare, rulajele lunare curente debitoare şi creditoare,
rulajele cumulate debitoare şi creditoare, soldurile finale debitoare şi creditoare.
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre egalităţile generate
de dubla înregistrare a operaţiunilor economico-financiare în contabilitat,respectiv
concordanţa dintre totalul înregistrărilor din Registrul-jurnal şi totalul rulajelor debitoare
şi totalul rulajelor creditoare din balanţă, precum şi concordanţa dintre totalul soldurilor

17
finale debitoare şi creditoare din Registrul Cartea mare şi totalul soldurilor finale
debitoare şi creditoare din balanţă.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice, cât şi pentru
cele analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situaţia soldurilor.
Prin intermediul balanţei de verificare analitice se verifică concordanţa dintre
conturile sintetice şi conturile lor analitice.
Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile bilanţiere cât şi, separat,
pentru conturile în afara bilanţului.

INTREBĂRI
1. Care sunt registrele obligatorii utilizate în contabilitatea instituţiilor de credit ?
Răspuns:
Registrele obligatorii sunt: Registrul Jurnal, Registrul Inventar, Registrul Cartea
Mare.
[Link] este rolul balanţei de verificare analitice?
Răspuns:

1.7. Planul de conturi al instituţiilor de credit

Planul de conturi al instituţiilor de credit are o structură aliniată la cadrul

contabil general, conturile fiind grupate pe clase, grupe, conturi sintetice de gradul I
simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul II simbolizate cu 4 cifre, conturi
sintetice de gradul III simbolizate cu 5 cifre.
Planul de conturi al instituţiilor de credit cuprinde şapte clase de conturi bilanţiere
(clasele 1-7) şi o clasă de conturi în afara bilanţului (clasa a 9-a). Clasele de conturi,
dispuse în ordinea succesivă sunt următoarele:
Clasa 1 Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare, cuprinde conturile
din evidenţa centralei băncii, conturile care reflectă lichidităţile la alte bănci şi din contul
curent la BNR.
Clasa 2 Operaţiuni cu clientela, cuprinde conturile utilizate de unităţile
operative ale băncilor pentru reflectarea operaţiunilor cu clienţii: operaţiuni de
creditare,operaţiuni de încasări şi plăţi în conturile curente ale clienţilor, constituire de
depozite, operaţiuni de scontare şi factoring, operaţiuni privind valorile primite sau date
în pensiune, etc.
Clasa 3 Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse, cuprinde conturi utilizate
pentru reflectarea operaţiunilor cu titluri cum ar fi vânzarea-cumpărarea de titluri date sau
primite în pensiune livrată sau în împrumut, precum şi o serie de conturi privind
gestiunea internă a băncii, mai exact conturi de stocuri, decontări cu personalul, cu
asigurările sociale, cu bugetul statului, cu alţi debitori sau creditori.
Clasa 4 Valori imobilizate, cuprinde conturile ce reflectă imobilizări, amortizarea
imobilizărilor, precum şi operaţiuni de leasing şi locaţie.
Clasa 5 Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane, cuprinde conturile ce
evidenţiază capitalul social, fondurile şi rezervele, provizioane reglementate, provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli şi rezultatul exerciţiului.
Clasa 6 Cheltuieli, cuprinde conturile ce reflectă cheltuielile instituţiei de credit,
structurate potrivit specificului activităţii sale. În structura cheltuielilor privind activitatea
de exploatare, pondere deţin dobânzile şi costul serviciilor bancare.
Clasa 7 Venituri, cuprinde conturile ce reflectă veniturile instituţiei de credit,
structurate potrivit specificului activităţii sale. În structura veniturilor privind activitatea
de exploatare, pondere deţin veniturile din dobânzi şi comisioane.
Clasa 9 Operaţiuni în afara bilanţului, cuprinde conturile ce reflectă
angajamente primite sau date în favoarea clienţilor bancari sau nebancari, respectiv
drepturi sau datorii.

18
 Ca o particularitate a acestor conturi este funcţionarea în partidă dublă, regulile de
funcţionare pentru reflectarea operaţiunilor specifice stabilindu-se ca şi pentru conturile
bilanţiere.
Conturile din planul de conturi al instituţiilor de credit sunt ordonate în
funcţie de lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivelor, conform normelor ce stau la
baza întocmirii bilanţului.
Dezvoltarea în analitic a conturilor rămâne la latitudinea fiecărei bănci în funcţie
de necesităţi. De exemplu contul clientului 2511 „Conturi curente” se dezvoltă pe
analitice, prin codul de identificare al clientului, secvenţa şi valuta. Codul de identificare
al clientului are alocate între 1-6 caractere numerice; secvenţa este generată automat de
calculator (ca o cifră de control), de regulă cuprinde o singură cifră (1,2,3...9) şi
reprezintă numărul de ordine al produselor de bază ale unui client; valuta se reprezintă
prin trei caractere alfabetice, cum este RON .
Specificul activităţii bancare impune ca pentru fiecare client să se deschidă câte
un cont pentru fiecare tip de operaţiune. Astfel, contabilitatea va deschide mai multe
conturi centralizatoare pe plan intern, pentru datele de sinteză. Deschiderea conturilor
specifice necesită o numerotare (atribute) proprii fiecărei societăţi bancare. Astfel,
conturile sintetice de gradul unu şi doi, se simbolizează de la stânga spre dreapta,
rubricile regrupate se obţin prin listarea balanţei contului pe două, trei, patru poziţii de la
stânga la dreapta. Numerotarea internă a conturilor este la latitudinea fiecărei societăţi
bancare şi implicit este diferită de la o societate bancară la alta.
Operaţiunile frecvente în devize, necesită un sistem contabil care să permită
înregistrarea, urmărirea riscului de schimb aferent fiecărei operaţiuni.
Pentru operaţiunile aferente contabilităţii de gestiune băncile pot utiliza conturi
distincte, în funcţie de propriile necesităţi.

1.8. Instrumente de lucru proprii contabilităţii bancare

Activitatea bancară presupune prestarea unor servicii bancare şi respectiv oferirea

unor produse bancare clienţilor.
Serviciile bancare se referă la operaţiuni desfăşurate de bancă la solicitarea
titularilor de conturi. Este vorba dspre: operaţiuni privind plăţile din contul clienţilor;
operaţiuni privind încasări în contul clienţilor; operaţiuni de mandat, etc.
Produsele bancare includ: acordarea de credite; aprobarea unei linii de creditare;
operaţiuni legate de afaceri internaţionale ş.a., adică acele operaţiuni prin care banca îşi
asumă anumite obligaţii anticipate.
Produsele şi serviciile bancare sunt oferite clienţilor, persoane fizice sau juridice,
posesoare ale conturilor bancare, ale depozitelor bancare (clienţi nebancari) sau clienţilor
reprezentaţi de alte instituţii de credit (clienţi bancari).

1. contul bancar;
Principalele instrumente 2. creditul bancar;
de lucru ale activităţii 3. dobânda bancară;
bancare 4. comisionul bancar

1. Contul bancar reprezintă un contract încheiat între bancă şi solicitantul

titularului de cont (persoană fizică sau juridică), în baza căruia iau naştere drepturi şi
obligaţii reciproce legate de administrarea sumei respective depusă de titularul de cont
pentru care societatea bancară calculează dobânzi şi comisioane.
În funcţie de natura lui, contul bancar poate fi: cont curent; cont de depozit; cont
interbancar ş.a.
Din punct de vedere al băncii, constituirea şi utilizarea contului bancar al unui
client este o operaţiune pasivă, deci o resursă atrasă a cărei contrapartidă se regăseşte în
lichidităţi necesare plasamentului bancar.
Sumele depuse de clienţi în conturile lor sunt analizate din două puncte de
vedere: pe de-o parte sumele reprezintă creanţe ale titularului de cont asupra băncii
deoarece contul bancar este un instrument de decontare; pe de altă parte aceste sume

19
reprezintă obligaţii ale băncii faţă de titular privind administrarea contului (plăţi, încasări
din/în cont, calculul şi achitarea dobânzii aferente).
Contul bancar poate fi analizat, din punct de vedere juridic şi contabil.
Sub aspect juridic ca un contract/o convenţie între bancă şi titularul de cont.
Din punct de vedere contabil, contul bancar se poate afla în două poziţii:
► poziţie creditoare: este o sursă atrasă a băncii;
► poziţie debitoare: reprezintă un plasament al băncii.

Operaţiuni cu contul deschiderea contului bancar;

bancar funcţionarea contului bancar
închiderea contului bancar.

a. Deschiderea contului bancar

Băncile practică metodologii proprii de deschidere a conturilor bancare care se
încadrează în metodologia generală reglementată de BNR. În general, pentru deschiderea
contului se emite o cerere de deschidere de către solicitant, se întocmeşte un contract
(convenţie) prin care clientul acceptă condiţiile puse de bancă. Pentru persoanele juridice
deschiderea contului bancar necesită depunerea unui dosar cu acte care dovedesc
existenţa firmei (copia actului constitutiv al societăţii, certificat de înmatriculare,
specimene de semnătură ale persoanelor împuternicite să efectueze operaţii prin cont,
amprenta ştampilei). La deschiderea contului banca simbolizează după o metodologie
proprie de următoarea formă: simbol cont sintetic, plus simbol cont analitic, plus cifra de
control, plus date de identificare a conţinutului contului, plus date de identificare a
titularului de cont.
b. Funcţionarea sau administrarea contului bancar presupune evidenţierea
fiecărei operaţii ce produce mişcări pe debitul sau pe creditul contului. Stabilirea poziţiei
soldului după fiecare mişcare de sumă în cont se face prin emiterea documentului „Extras
de cont “ către titular prin care banca îl informează asupra situaţiei contului (solduri
iniţiale, intrări şi ieşiri de sume, solduri finale).
La mişcările de sume prin cont banca reţine comisioane şi lunar calculează
dobânda cuvenită pe soldul final. Funcţionarea contului bancar poate fi întreruptă atunci
când titularul nu mai efectuează operaţiuni prin cont (de regulă şase luni) sau atunci când
prin hotărâri juridice contul devine sechestrat, titularul nu mai are acces.
c. Închiderea contului bancar poate fi iniţiată de titularul care solicită lichidarea
şi închiderea sau poate fi datorată unor cauze fortuite(faliment, datorii). Pe parcursul
unui exerciţiu financiar, banca, dacă a închis un cont, nu mai atribuie acest simbol altui
titular.
Copia situaţiei contului titularului după fiecare operaţiune efectuată prin contul
bancar se prezintă prin Extrasul de cont bancar. Extrasul de cont este un document emis
de bancă, care se remite titularului de cont şi care conţine următoarele informaţii: număr
de ordine cu data emiterii; simbol contabilitate de gestiune; data de valoare, respectiv data
reţinută de către bancă pentru a determina dobânda; cont corespondent care explică natura
operaţiunii; debitul care reprezintă operaţiuni de plată (ieşiri de sume) efectuate prin cont;
creditul contului care reprezintă operaţiuni de încasare efectuate prin cont; soldul contului
sub forma soldului precedent sau soldul preluat din extrasul de cont precedent ca sold
final şi corespunde cu soldul iniţial din extrasul de cont analizat; soldul final care
reprezintă soldul contului în bancă, creditor sau debitor, care va fi preluat în următorul
extras de cont ca sold iniţial sau precedent.
Pe fiecare pagină a extrasului de cont şi pe documentele anexate banca aplică
ştampila triunghiulară.
Extrasul de cont, emis pentru titularii de conturi bancare, este documentul care
circulă în afara băncii. El constituie documentul justificativ pe baza căruia, titularii de
cont, agenţi economici, vor înregistra în contabilitatea proprie decontările cu terţii,
depunerile şi retragerile de numerar, viramente interne etc Pe baza acestuia, în
contabilitatea băncii nu se fac înregistrări pentru că extrasul este o copie a înregistrărilor
efectuate deja anterior de bancă.
Corespunzător tipurilor de conturi bancare, privite prin relaţia de administrare al
disponibilului clientelei, a creditelor angajate de clienţi, a conturilor de corespondent

20
deschise şi a contului curent de disponibil la BNR al unei bănci comerciale, se prezintă
următoarele fluxuri ale extrasului de cont:
Primul flux al extrasului de cont se referă la conturile deschise de bancă clientelei
nebancare. Clientul A, agent economic, are un disponibil în contul curent la bancă suma
de 50.000 lei. Această sumă este evidenţiată în creditul contului 2511 „Conturi curente”,
în contabilitatea băncii, respectiv în debitul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, în
contabilitatea clientului A.
Clientul A face o plată către un furnizor al său, pe baza ordinului de plată emis,
în sumă de 20.000 lei, plată care se reflectă în contabilitatea băncii pe debitul contului
2511 „Conturi curente”, iar în contabilitatea clientului (pe baza extrasului de cont) pe
creditul contului 5121„Conturi la bănci în lei”.

Bancă
2511 /A
Si 50.000
20000
Sf 30000

Agentul economic
5121
Si 50.000
20.000
Sf 30.000

Extras de cont
Dacă soldul final din extras este creditor înseamnă că, titularul are sume
disponibile în bancă şi acest sold creditor se reflectă în contabilitatea agentului economic
ca sold final debitor respectiv ca disponibil aflat în bancă la un moment dat. Dacă soldul
final din extras este debitor înseamnă că, titularul nu are disponibil propriu în cont, iar
suma care indică sold debitor pe extras arată creditul acordat de către bancă. În
contabilitatea agentului economic soldul debitor din extras se reflectă ca sold creditor al
contului bancar de unde rezultă un credit de trezorerie acordat de bancă.
Al doilea flux al extrasului de cont se referă la conturile de corespondent ale
băncii. Pentru conturile deschise în relaţiile interbancare, banca primeşte extrasul de cont
pentru conturile nostro de la alte bănci şi la rândul ei emite extrase de cont pentru
conturile loro ale altor bănci. De asemenea, pentru conturile prin care banca a acordat
credite sau conturi prin care banca a primit credite se emit şi se primesc extrase de cont.
Băncile comerciale îşi deschid reciproc conturi de corespondent „loro” şi
„nostro “. Contul “loro” se defineşte ca fiind contul de corespondent al altei bănci
deschis la banca de referinţă (în contabilitatea băncii de referinţă este cont de pasiv).
Contul “nostro” se defineşte ca fiind contul de corespondent al băncii de referinţă
deschis la altă bancă (în contabilitatea băncii de referinţă este cont de activ)
Pentru aceste conturi băncile îşi remit reciproc extras de cont. Astfel banca de
referinţă emite extras de cont pentru contul loro şi primeşte extras de cont pentru contul
nostro.

Banca X Banca Y
121 nostro Extras de 122 loro x
y cont

21
 Si
Si 10000
10000

121 nostro
122 loro y
x
Si 150000 Extras de cont Si 150000

Al treilea flux al extrasului de cont se referă la conturile de credite plasate de

către bancă. În funcţie de modul cum se acordă creditul, prin contul curent sau prin cont
special de credit, extrasul de cont va conţine informaţii referitoare la operaţiile care
determină mişcări în aceste conturi, cu menţiunea că, soldul final al contului de credite
debitor sau creditor reflectă situaţia ratelor scadente
Al patrulea flux al extrasului de cont se referă la extrasul de cont primit de banca
comercială de la BNR pentru disponibilul din contul curent. Astfel, sucursalele BNR,
zilnic, pana la o oră limită (de exemplu ora 19), efectuează operaţiunile de închidere ale
conturilor curente ale băncilor din judeţe şi transmit extrasul de cont la direcţia de
operaţiuni bancare din centrala BNR. Direcţia de operaţiuni bancare, în funcţie de soldul
contului curent al fiecărei societăţi bancare, comunică sucursalelor BNR măsuri ce
trebuie adoptate pentru decontarea cu fiecare societate bancară. Reprezentantul fiecărei
societăţi bancare ridică extrasul de cont al băncii de la sucursala BNR şi semnează de
primirea acestuia. De la BNR se primeşte extrasul de cont zilnic pentru cont curent al
băncii comerciale
BNR Banca A

Cont curent A 111 Cont curent BNR

Si50000 Extras de cont Si 50000

Interpretarea extraselor de cont, având ca referinţă banca „X”:

Extrase de cont emise de bancă Extrase de cont primite de bancă
Pentru Interpretare sold De la Interpretare sold
Titulari de Sold debitor: creanţă a Sucursala Sold debitor:
conturi bancare băncii pentru descoperit BNR pentru disponibil în cont
(persoane de cont (linia de credit) cont curent Sold creditor:
juridice) Sold creditor: resursa împrumutul primit
atrasă de la titular de la BNR
Alte bănci Sold debitor: credit Alte bănci Sold debitor:
(conturi loro) acordat altor bănci (cont nostro) disponibil în cont
Sold creditor: resursa la alte bănci
atrasă de la alte bănci Sold creditor:
creditul primit de
la alte bănci

2. Creditul bancar privit din punct de vedere al băncii este plasamentul făcut de
bancă către clientelă, către alte bănci sau alte instituţii financiare în scopul fructificării, al

22
obţinerii de venituri financiare din dobânzile încasate de bancă. Creditarea este o operaţiune
specifică bancară efectuată pe baza unei metodologii de creditare cu caracteristici generale
acceptate de BNR, dar cu particularităţi de la o bancă la alta.
Linia de credit se defineşte ca un credit operativ acordat de bancă pe bază de
contract până la un plafon maxim negociat cu titularul de cont, pe o durată determinată.
Prin contractul liniei de credit banca efectuează plăţi în contul agentului economic,
calculează dobândă şi îşi retrage sumele avansate plus dobânda din disponibilul aflat în
contul beneficiarului liniei de credit.
3. Dobânda bancară se defineşte ca suma de bani ce îi revine băncii în calitate
de creditor de la beneficiarul unui împrumut acordat în calitate de debitor până la data
rambursării sumei împrumutate. Deci dobânda este preţul sumei de bani împrumutate
pentru o perioadă. Acest preţ va acoperi riscul băncii şi obţinerea unui profit.
Dobânda bancară se clasifică după mai multe criterii :
a. După obiectul asupra căruia se calculează:
- dobândă activă este dobânda încasată de la debitorii beneficiari de credite
bancare;
- dobândă pasivă este dobânda plătită de bancă titularilor de cont.
Diferenţa dintre dobânda activă şi dobânda pasivă serveşte la acoperirea
cheltuielilor de funcţionare ale băncii şi la obţinerea unui profit.
b. Sub aspectul reflectării contabile:
- dobândă bancară înregistrată ca venit, este dobânda activă (dobânda încasată de
la creditele acordate clientelei, de la creditele acordate altor bănci şi instituţiilor
financiare, dobânda încasată de la conturile de corespondent nostro sau de la contul
curent de la BNR.);
- dobândă bancară înregistrată la cheltuieli, este dobânda pasivă plătită pentru
disponibilul clientelei aflat în conturile bancare, conturile de corespondent loro,
împrumuturi primite de la alte bănci, împrumutul de refinanţare primit de la BNR.
c. După metodologia de calcul:
- dobândă simplă;
- dobânda compusă.
4. Comisionul bancar este o taxă percepută de bancă pentru serviciile prestate
clienţilor: plăţi efectuate în contul acestora, deschiderea şi confirmarea unui acreditiv,
transmiterea prin mijloace electronice a operaţiilor bancare, depozitarea bunurilor de
valoare, trimiterea de scrisori de garanţie bancară. Comisioanele se percep în cote fixe
sau în cote procentuale.
Nivelul comisioanelor este diferit de la o bancă la alta şi se schimbă periodic.
Banca anunţă clienţii despre nivelul comisioanelor, odată cu schimbarea acestora. În
contabilitate comisioanele se înregistrează la conturile de venituri, astfel: comisioane
pentru venituri din operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare; comision din
operaţiuni cu clientela; comision din operaţiuni cu titluri; comision din operaţiuni de
schimb.
Operaţiunile şi nivelul comisioanelor se comunică de Centrala băncii, iar
contabilul şef este obligat ca în prima zi lucrătoare după ce se introduc niveluri noi de
comisioane, să verifice în conturile în care au avut loc operaţiuni de încasări şi plăţi
determinarea corectă a comisioanelor cuvenite. Pentru comisioanele percepute se
întocmesc note de contabilitate în dublu exemplar din care originalul se anexează la
dosarul documentelor zilei, iar exemplarul al doilea se eliberează la extrasul de cont.
INTREBĂRI

1. Care sunt instrumentele de lucru proprii contabilităţii bancare ?

Răspuns:
Instrumentele de lucru proprii contabilităţii bancare sunt: contul bancar, creditul
bancar, dobânda bancară şi comisionul bancar

2. Ce este extrasul de cont şi unde circulă acest document?

Răspuns:

23
 3. Dobânda bancară poate fi:
a) dobândă activă atunci când reflectă dobânda plătită de către bancă;
b) dobândă activă atunci când reflectă dobânda încasată de către bancă;
c) dobânda pasivă atunci când reflectă dobânda încasată de către bancă;
d) creanţă ataşată atunci când reflectă dobânda plătită de către bancă;
e) datorie ataşată atunci când reflectă dobânda încasată de către bancă.
Rezolvare:
    
4. Dobânda bancară se înregistrează:
a) pe venituri atunci când reflectă dobânda de încasat de către bancă;
b) pe cheltuieli atunci când reflectă dobânda de încasat de către bancă;
f) nu se înregistrează în contabilitate;
g) pe cheltuieli prin intermediul provizioanelor;
e) prin includerea în cheltuieli şi creşterea amortizării
De rezolvat:
    

REZUMATUL TEMEI

 Banca este o întreprindere de producţie indirectă cu activitate sistematică şi

instituţionalizată privind reglarea monetară, creditarea şi transferul resurselor
financiare lichide în forme durabile de plasament
 În ţara noastră, sistemul bancar este organizat pe două structuri:
- Banca Centrală, de emisiune, respectiv Banca Naţională a României
- ansamblul instituţiilor de credit
 Instituţiile de credit se pot constitui şi funcţiona în una din următoarele categorii:
- bănci, persoane juridice române;
- organizaţii cooperatiste de credit;
- instutuţii emitente de monedă electronică;
- bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
- bănci de credit ipotecar;
- sucursale din România ale instituţiilor de credit străine.
 O bancă este organizată sub forma unei reţele cu o structură ce cuprinde:
► centrala băncii;
► sucursalele;
► agenţiile;
► punctele de lucru
 Principalele atribuţii ale BNR sunt:
- emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul
României;
- elaborarea şi aplicarea politicii monetare;
- elaborarea şi aplicarea politicii de curs de schimb, stabilirea regimului valutar şi
supravegherea respectării acestuia;
- administrarea rezervelor internaţionale ale României;
- autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit;
- promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru
asigurarea stabilităţii. financiare.
 Principalele funcţii îndeplinite de bănci sunt:
1. funcţia de mobilizare a activelor monetare prin efectuarea operaţiunilor de
depozit, cont curent la vedere şi la termen în vederea administrării, păstrării şi
fructificării lor, efectuarea de operaţiuni de depozitare a obiectelor de valoare ale
clientelei.
2. funcţia de utilizare a resurselor proprii şi atrase prin acordarea de credite
clientelei, participarea ca acţionar la alte societăţi bancare, achiziţia de active
financiare.
3. funcţia de decontare între titularii de conturi
 Principalele activităţi ce pot fi desfăşurate de băncile comerciale sunt:
a. atragerea de depozite şi alte fonduri rambursabile;

24
 b. contractarea de credite: de consum, ipotecare, etc., finanţarea tranzacţiilor
comerciale, operaţiuni de scontare, factoring;
c. leasing financiar;
d. servicii de transfer monetar;
e. emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărţi de credit, cecuri de
călătorie, etc., inclusiv emitere de monedă electronică;
f. emitere de garanţii şi asumare de angajamente;
g. tranzacţionare în cont propriu sau în contul clienţilor;
h. intermediere, în condiţiile legii, în oferta de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare, prin subscrierea şi plasamentul acestora sau prin plasament şi
prestarea de servicii aferente;
i. acordarea de consultanţă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri
şi alte aspecte legate de aceasta, consultanţă şi prestare de servicii cu privire la
fuziuni şi achiziţii de societăţi comerciale;
j. intermediere pe piaţa interbancară;
k. administrare de portofolii ale clienţilor şi consultanţă legată de aceasta;
l. păstrare în custodie şi administrare de valori mobiliare şi alte instrumente
financiare;
m. prestarea de servicii privind furnizarea de date şi referinţe în domeniul
creditării;
n. închiriere de casete de siguranţă.
 Operaţiunile care afectează patrimoniul băncilor, şi care produc cheltuieli şi
venituri se împart în două categorii: operaţiuni principale şi operaţiuni secundare.
Operaţiunile bancare principale, la rândul lor, se împart în: operaţiuni active şi
operaţiuni pasive.
Operaţiunile active sunt:
a). acordarea de credite
b). operaţiunile cambiale constau în scontare şi pensiune.
c). achiziţia de efecte publice
d). alte operaţiuni active constau în operaţiuni valutare şi tranzacţii cu titluri de
valoare, garanţii, operaţiuni de consultanţă bancară, etc.
Operaţiunile pasive sunt:
a). constituirea de depozite ale clientelei.
b). rescontarea şi alte tehnici bancare.
c). constituirea capitalului propriu al băncii .
 Operaţiunile active ale băncii presupun obţinerea de venituri din dobânzi şi
comisioane.
Operaţiunile pasive presupun înregistrarea de cheltuieli
 Principiile contabilităţii bancare sunt :
- Principiul continuităţii activităţii
- Principiul permanenţei metodelor
- Principiul prudenţei
- Principiul independenţei exerciţiilor
- Principiul intangibilităţii bilanţului
- Principiul necompensării
- Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv
- Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
- Principiul pragului de semnificaţie
 Evaluarea patrimoniului instituţiilor de credit se face la aceleaşi patru momente, cu
respectarea aceloraşi reguli de evaluare ca şi în cazul celorlalte entităţi
 Principalele instrumente de lucru proprii contabilităţii bancare sunt:
- contul bancar;
- creditul bancar;
- dobânda bancară;
- comisionul bancar.

25