Curs - Contabilitatea Instituțiilor de Credit

CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR
DE CREDIT
(Note de Curs pentru anul III CIG)
Specializarea : Contabilitate și Informatică de Gestiune

Forma de învătământ: cu frecvenţă
Anul de studii/semestrul: anul III, sem I
Titular curs: Conf.univ.dr. Daniela Haranguş
Tipul disciplinei: Obligatorie
Bibliografie:
1. Dedu V., Enciu, A., Contabilitate bancară, Ediţia a II-a, Editura Economica,
Bucuresti, 2009;
2. Haţegan Cornelia, Pavel Codruţa, Contabilitatea instituţiilor de credit, Editura
Brumar, Timişoara, 2011;
3. Haranguş Daniela, Incursiuni teoretice şi aplicative în contabilitatea instituţiilor
de credit, Editura Eurobit, Timişoara, 2017;
4. Haranguş Daniela, Contabilitatea instituţiilor de credit, Editura Mirton, Timişoara,
2011;
5. Haranguş Daniela, Contabilitatea instituţiilor de credit, Curs pe Platforma e-
learning: SUMS, UAV, 2020;
6. Haranguş Daniela, Contabilitate bancară. Repere teoretice şi aplicaţii practice,
Editura Mirton, Timişoara, 2012;
7. Haranguş Daniela, Contabilitate bancară. Repere teoretice şi aplicaţii practice,
Ediţia a II-a actualizata, Editura Eurostampa, Timişoara, 2014;
8. Moraru Maria si colab., Contabilitatea instituţiilor de credit, Editura Mirton,
Timişoara, 2006
9. Mureşan M., Palfi C., Fülöp M., Ungureanu C. - Contabilitatea instituţiilor de
credit, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008;
10. Stoica, Maricica, Gestiune bancară, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
11. Troaca, V., Contabilitate bancară, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007;
12. Troacă, V., Contabilitate bancară, Editura „Universitaria”, Craiova, 2008;
13. Velnicer, Mariana Contabilitatea şi auditul financiar în instituţiile de credit,
Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2011;
14. Zaharciuc, Elena, Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti,
2000;
15. *** Legea bancară nr.58/1998, republicată in Monitorul Oficial, partea I nr. 78 din
24/01/2005
16. *** Legea contabilităţii nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare
17. *** Legea nr. 227/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
1
18. *** Ordin BNR nr. 13 din 19.dec.2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor
financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar,
Monitorul Oficial, Partea I, nr.15 din 9.01.2009;
19.*** Ordin BNR nr. 27 din 16.dec.2010, pentru aprobarea Reglementărilor
contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară,
aplicabile instituţiilor de credit, Intrare în vigoare la 30.dec.2010, Monitorul Oficial,
Partea I nr.890, 30.dec.2010.
Modulele teoretice ale cursului:
CAPITOLUL 1
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA
INSTITUŢIILOR DE CREDIT
1.1. PARTICULARITĂŢILE ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT
În România, prin lege, instituţiile de credit sunt entităţi a căror activitate constă în
atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la clientelă şi în acordarea de
credite în cont propriu (entităţi denumite bănci), precum şi entităţi care emit mijloace de
plată în formă de monedă electronică (denumite instituţii emitente de monedă electronică).
Băncile sunt constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, bazate pe principiul
profitabilităţii, ele fiind bănci de tip universal. Entităţile bancare reprezintă marii
intermediari financiari din economie. Activitatea lor de intermediere presupune
redistribuirea resurselor financiare temporar disponibile în economie la un moment dat,
spre zone şi sectoare de activitate care au nevoie de aceste resurse pentru desfăşurarea unor
activităţi.
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de
credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 227/2007 republicată, Banca Națională a României asigură supravegherea prudențială
a instituțiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv a sucursalelor acestora înființate
în alte state membre ale Uniunii Europene ori în state terțe, atât la nivel individual, cât și
la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz.1
Societăţile bancare, denumite şi instituţii de credit, îşi organizează întreaga
activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase şi cu
cerinţele legii.
Băncile comerciale, din punct de vedere organizatoric, îşi desfăşoară activitatea în
condiţii similare cu societăţile comerciale pe acţiuni şi funcţionează în baza Legii nr.
31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii bancare nr. 58/1998, cu modificările şi
completările ulterioare. Cadrul legal ce reglementează activitatea bancară are un rol vital
în consolidarea unui sistem bancar modern şi performant în România.
În conformitate cu Ordinul nr. 7/2015 privind modificarea şi completarea
Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor
1
*** Raport anual 2016, Banca Naţională a României, p. 111.
2
contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile
instituţiilor de credit (articolul 3), în categoria instituţiilor de credit sunt cuprinse:
— băncile, persoane juridice române;
— organizaţiile cooperatiste de credit;
— băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ;
— băncile de credit ipotecar;
— sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;
— sucursalelor din străinătate ale instituţiilor de credit, persoane juridice
române.
În înţelesul Ordinului nr. 7/2015, entităţile prevăzute mai sus reprezintă entităţi de
interes public.
Societăţile bancare sunt deci integrate în noţiunea generală de „instituţii de credit”,
iar organizarea contabilităţii acestora prezintă particularităţile specifice activităţii bancare.
Băncile sunt considerate cele mai disciplinate entităţi financiare din economie,
deoarece întreaga lor activitate este strict reglementată. Aceste reglementări stricte au la
bază o serie de reguli generale şi specifice pentru evaluarea patrimoniului instituţiilor de
credit, reguli ce asigură uniformizarea şi unitatea în raportare a indicatorilor bancari. De
asemenea, ele asigură întocmirea bilanţului agregat pe întreg sistemul bancar românesc,
precum şi raportarea unitară a indicatorilor agregaţi ai instituţiilor de credit, raportare
realizată de Banca Naţională a României.
Rigoarea în reglementare şi uniformitatea în raportare a indicatorilor bancari
permite analiza şi evaluarea performanţei activităţii bancare din România.
Caracteristicile activităţii desfăşurate de către entităţile bancare sunt determinate de
principalele funcţii pe care le îndeplineşte o bancă, respectiv:
♦ funcţia monetară;
♦ funcţia de depozit;
♦ funcţia de creditare;
♦ funcţia de investiţii;
♦ funcţia comercială.
Modernizarea sistemului bancar românesc după 1990 şi organizarea lui pe două
nivele (two-tier banking system), a permis dezvoltarea exponenţială a activităţii bancare.
Cadrul juridic nou creat şi pătrunderea băncilor străine pe piaţa bancară românească au
determinat înscrierea băncilor româneşti pe un nou culoar al performanţelor. Au apărut, de
asemenea, noi reglementări privind organizarea contabilităţii instituţiilor de credit.
Aceste reglementări au fost completate şi cu prevederile Ordinului Băncii Naţionale
a României nr. 27/16.12.2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile instituţiilor de credit.
Reglementările contabile elaborate de Banca Naţională a României vizează
următoarele acte normative:2
• Ordinul BNR nr. 9/2010 privind aplicarea Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară de către instituţiile de credit, ca bază a contabilităţii şi
pentru întocmirea de situaţii financiare anuale individuale, începând cu
exerciţiul financiar al anului 2012;
2
http://www.bnro.ro/Institutii-de-credit--1965.aspx
3
• Ordinul BNR nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile
instituţiilor de credit;
• Ordinul BNR nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordinului
Băncii Naţionale a României nr. 27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor
aplicabile instituţiilor de credit;
• Ordinul BNR nr. 2/2013 pentru modificarea Reglementărilor contabile
conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile
instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul BNR nr. 27/2010;
• Ordinul BNR nr. 7/2014 pentru modificarea şi completarea Reglementărilor
aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a
României nr.27/2010;
• Ordinul BNR nr. 7/2015 privind modificarea şi completarea Ordinului
Băncii Naţionale a României nr.27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor
aplicabile instituţiilor de credit;
• Ordinul BNR nr. 7/2016 privind modificarea şi completarea Ordinului
Băncii Naţionale a României nr.27/2010 pentru aprobarea Reglementărilor
aplicabile instituţiilor de credit, şi a Ordinului Băncii Naţionale a României
nr.6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene;
• Ordinul BNR nr. 8/2017 privind modificarea şi completarea
Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară, aplicabile instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul
Băncii Naţionale a României nr.27/2010.
Instituţiile de credit persoane juridice, cu sediul în România, au obligaţia organizării
contabilităţii la sediile declarate de pe teritoriul României. În conformitate cu Legea
contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare, răspunderea pentru
organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului sau altei persoane care are
obligaţia gestionării instituţiei de credit. Responsabilitatea acestor persoane vizează
asigurarea condiţiilor necesare pentru:3
— organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii;
— întocmirea documentelor justificative referitoare la operaţiunile efectuate;
— organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului instituţiei de credit şi
valorificarea rezultatelor acesteia;
— organizarea contabilităţii de gestiune şi adaptarea acesteia la specificul
instituţiei de credit;
— respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare, publicarea şi
depunerea acestora în termen, la organele în drept;
3
Maria Moraru şi colaboratorii – Contabilitatea instituţiilor de credit, Editura
Mirton, Timişoara, 2006, p. 59.
4
— păstrarea şi arhivarea documentelor justificative, a registrelor şi situaţiilor
financiare.
Contabilitatea instituţiilor de credit se ţine în limba română şi în moneda naţională.
Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în
valută. Pentru conversia în monedă străină (valută) a situaţiilor financiare anuale sau
consolidate, cursul utilizat este cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca
Naţională a României în ultima zi bancară a exerciţiului financiar în cauză.
Reglementările vizând organizarea contabilităţii instituţiilor de credit se aplică
acestora din momentul în care ele sunt autorizate să funcţioneze, de către Banca Naţională
a României.
Sistemul de raportare contabilă semestrială pentru instituţiile de credit este
reglementat de Banca Naţională a României prin următoarele acte normative: 4
• Ordinul nr. 10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă
semestrială aplicabil entităţilor ce intră în sfera de reglementare contabilă a
Băncii Naţionale a României;
• Ordinul nr. 3/2013 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul
BNR nr. 10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă
• Ordinul nr. 4/2014 privind modificarea anexei la Ordinul Băncii Naţionale
a României nr. 10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă
• Ordinul nr. 8/2015 privind modificarea anexei la Ordinul Băncii Naţionale
a României nr.10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă
• Ordinul nr. 6/2016 privind modificarea şi completarea Ordinului Băncii
Naţionale a României nr.10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare
contabilă semestrială aplicabil entităţilor ce intră în sfera de reglementare
contabilă a Băncii Naţionale a României;
• Ordinul nr. 7/2017 privind modificarea Ordinului Băncii Naţionale a
României nr.10/2012 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă
Băncii Naţionale a României.
Raportarea contabilă anuală a instituţiilor de credit, pentru necesităţile de

informaţii ale Ministerului Finanţelor Publice, este reglementată de BancaNaţională a
României prin: 5
• Ordinul nr. 1/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
întocmirea raportării contabile anuale pentru necesităţi de informaţii ale
Ministerului Finanţelor Publice, aplicabile instituţiilor de credit;
4
5
5
• Ordinul nr. 1/2014 pentru modificarea şi completarea Normelor
metodologice privind întocmirea raportării contabile anuale pentru
necesităţi de informaţii ale Ministerului Finanţelor Publice, aplicabile
instituţiilor de credit, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României
nr. 1/2013;
nr.1/2013;
nr.1/2013;
• Ordinul nr. 6/2017 pentru modificarea Normelor metodologice privind
întocmirea raportării contabile anuale pentru necesităţi de informaţii ale
Ministerului Finanţelor Publice, aplicabile instituţiilor de credit, aprobate
prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr.1/2013.
Un rol important în reglementarea activităţii instituţiilor de credit îl deţine şi
procedura derulării falimentului bancar, care elimină băncile neviabile din cadrul
sistemului bancar românesc.
Falimentul instituţiilor de credit, după 1990 este reglementat prin următoarele acte
legislative:
• Ordonanţa de Guvern nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare
şi a falimentului instituţiilor de credit;
• Legea nr. 278/2004 pentru aprobarea Ordonanţei 10/2004;
• Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei 10/2004;
• Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de
insolvenţă.
Prevederile vizând OG nr. 10/2004, Legea nr. 278/2004 şi OUG nr. 37/2010 au
abrogat Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituţiilor de credit, cu
modificările şi completările ulterioare. Actualmente, falimentul instituţiilor de credit este
reglementat prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de
insolvenţă.
Toate reglementăriloe vizând sistemul de raportare contabilă semestrială şi anuală,
precum şi procedura derulării falimentului instituţiilor de credit, sunt prezentate şi detaliate
pe site-ul Băncii Naţionale a României.
1.2. PLANUL DE CONTURI PENTRU

INSTITUŢIILE DE CREDIT
Banca Naţională a României, prin Ordinul nr. 27/16.12.2010, a aprobat

Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară,
aplicabile instituţiilor de credit. Prin urmare, autoritatea de reglementare a elaborat un Plan
6
de conturi aplicabil instituţiilor de credit. Aceste noi reglementări emise de Banca
Naţională a României au intrat în vigoare începând cu data de 30 decembrie 2010.
Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit conţine:
— conturile necesare înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-
financiare;
— conţinutul acestor conturi;
— regulile generale privind utilizarea planului de conturi.
Acest plan de conturi cuprinde totalitatea conturilor sintetice utilizate de instituţiile
de credit pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale, grupate în opt
clase de conturi (1-7 şi 9), iar în cadrul acestora pe grupe de conturi. Conturile cuprinse în
planul de conturi sunt simbolizate pe baza sistemului zecimal, fiecare cifră a simbolului
contului având o anumită semnificaţie.
Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit conţine:
▪ opt clase de conturi simbolizate cu o cifră (de la 1 la 7 şi clasa 9);
▪ grupe de conturi simbolizate cu două cifre;
▪ conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre;
▪ conturi sintetice de gradul II simbolizate cu patru cifre;
▪ conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre.
Dezvoltarea în conturi analitice a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi
este de competenţa fiecărei instituţii de credit. Aceasta se face în funcţie de necesităţile
proprii, precum şi de prevederile impuse de anumite reglementări şi raportări.
Conturile pot avea funcţiune contabilă de activ (A), de pasiv (P), sau bifuncţionale
(B).
Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit cuprinde următoarele clase de
conturi:
Clasa 1 – Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare;

Clasa 2 – Operaţiuni cu clientela;
Clasa 3 – Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse;
Clasa 4 – Active imobilizate;
Clasa 5 – Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane;
Clasa 6 – Cheltuieli;
Clasa 7 – Venituri;
Clasa 9 – Operaţiuni în afara bilanţului.
Fiecare dintre cele opt clase de conturi specificate mai sus pot conţine maxim 10
grupe de conturi, detaliate pe conturi sintetice de gradul I, II şi III. Toate aceste opt clase
de conturi, detaliate pe grupe şi conturi sintetice de gradul I, II şi III sunt prezentate în
Anexa 1 – Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit.
Conturile prevăzute în acest plan de conturi sunt ordonate în funcţie de:
● lichiditatea activelor,
● exigibilitatea datoriilor şi
● natura capitalurilor proprii,
în corelare cu regulile care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare. La elaborarea
planului de conturi s-au avut în vedere, în principal, tratamentele contabile recunoscute la
7
nivel comunitar, precum şi prevederile reglementărilor aplicabile entităţilor economice,
altele decât instituţiile de credit.
Uniunea Europeană a stabilit o serie de reglementări ce vizează întreaga activitate
a instituţiilor de credit în general, şi a entităţilor bancare, în special.
CAPITOLUL 2
ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII
INSTITUŢIILOR DE CREDIT
2.1. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT
În conformitate cu reglementările legale din România, societăţile bancare sunt

integrate în categoria instituţiilor de credit.
Societăţile bancare, persoane juridice cu sediul în România, au potrivit art. 1 şi art.
4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, obligaţia organizării şi conducerii contabilităţii la
sediile declarate de pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile Legii
contabilităţii, ale planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice
de utilizare a acestuia. Obligaţia conducerii contabilităţii revine atât societăţilor bancare,
persoane juridice române, cât şi sucursalelor din România ale băncilor străine.
Organizarea contabilităţii instituţiilor de credit reprezintă o prioritate a sistemului
bancar naţional, în general. Complexitatea şi caracteristicile activităţii societăţilor bancare
dau o anumită specificitate şi contabilităţii bancare, al cărei rol şi importanţă ocupă un loc
central în organizarea sistemului bancar. O problemă importantă, dezbătută atât în literatura
de specialitate, cât şi în practica bancară, o reprezintă transparenţa sistemelor de
contabilitate bancară.
În întreaga lume, transparenţa sistemelor de contabilitate bancară este extrem de
importantă pentru:
— identificarea surselor de câştig şi a surselor de pierdere din cadrul unei bănci;
— stabilirea priorităţilor şi orientarea de perspectivă a politicilor de dezvoltare a
băncii;
— delimitarea orizontului de afaceri al acestora;
— orientarea fiecărui tip de activitate bancară pe principiul profitabilităţii
directe.
Analizând priorităţile băncilor europene, într-un studiu publicat în European
Banker (în Anglia, în 1999) se arată că tendinţa primelor 50 de bănci din Europa este de a
se grupa în jurul a două orientări complet divergente, respectiv:
1. băncile de retail, care depăşesc în mod consecvent media europeană de
profitabilitate şi care funcţionează pe principiul că activitatea lor trebuie să
aducă profit acţionarilor, adică să mărească valoarea acţiunilor pe care aceştia
le deţin. Aceste bănci folosesc practici contabile acceptate internaţional şi
transparente faţă de acţionari. Din categoria băncilor de retail fac parte băncile
din Olanda, Ţările nordice, Marea Britanie şi Irlanda.
2. băncile universale, care funcţionează într-o tradiţie a „directorilor” şi o
cultură managerială folosind sisteme contabile ce nu permit acţionarilor să-şi
dea seama care este cu adevărat situaţia financiară a băncii. Aceste bănci sunt
mai puţin profitabile decât băncile de retail datorită faptului că nu manifestă
8
transparenţă în sistemele lor de contabilitate şi operează ca bănci universale.
În categoria băncilor universale se află majoritatea băncilor din Austria,
Franţa, Germania, Italia şi Spania.
Atât băncile de retail, cât şi băncile universale sunt rezultatul mediului şi condiţiilor
istorice în care s-au dezvoltat, însă cele cu o orientare clară şi transparentă în sistemele de
contabilitate, s-au dovedit mult mai apte pentru supravieţuire în contextul actual al
economiei globale şi al concurenţei bancare.
În România, băncile sunt constituite prin lege ca bănci de tip universal.
În calitate de unităţi patrimoniale, băncile au obligaţia, conform legii, să asigure:
— întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţiune care le
afectează patrimoniul;
— înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale;
— inventarierea patrimoniului băncii;
— întocmirea bilanţului contabil;
— controlul asupra operaţiunilor patrimoniale efectuate;
— furnizarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia
patrimoniului şi a rezultatelor obţinute de bancă.
În baza reglementărilor legale în vigoare şi a planului de conturi pentru societăţile
bancare, Banca Naţională a României a emis o serie de norme şi circulări privind:
— reflectarea unor operaţiuni în contabilitatea băncilor;
— întocmirea situaţiilor financiar-contabile de către bănci;
— stabilirea unor măsuri referitoare la încheierea exerciţiilor financiar–contabile
la bănci;
— întocmirea bilanţului agregat şi a bilanţului consolidat net al instituţiilor
financiare monetare;
— determinarea principalilor indicatori de politică monetară şi de credit, de risc
bancar, indicatori ai pieţei valutare, de capital şi ai balanţei de plăţi, calculaţi
pe baza datelor contabile bancare.
De asemenea, Banca Naţională a României publică, în buletinele ei lunare şi în
rapoartele anuale, situaţia activelor şi pasivelor bilanţiere ale instituţiilor de credit, ratele
medii ale dobânzii practicate de către acestea, volumul şi structura creditelor acordate de
bănci, precum şi o serie de alţi indicatori bancari de sinteză, calculaţi pe baza datelor din
contabilitatea băncilor.
Contabilitatea instituţiilor de credit se conduce, potrivit legii, în partidă dublă şi
trebuie să asigure:
— înregistrarea cronologică a tuturor operaţiunilor patrimoniale, în funcţie de
natura lor, simultan în debitul unor conturi şi creditul altor conturi, denumite
conturi corespondente;
— stabilirea totalului sumelor debitoare şi creditoare şi al soldului final al
fiecărui cont;
— întocmirea lunară a balanţei de verificare, care reflectă egalitatea între totalul
sumelor debitoare şi creditoare şi totalul soldurilor debitoare şi creditoare ale
conturilor;
— prezentarea situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, a activelor şi
pasivelor prin bilanţ, a situaţiei veniturilor şi cheltuielilor, beneficiilor sau
pierderilor prin contul de profit şi pierdere.
9
Obiectul de cercetare al contabilităţii instituţiilor de credit, enunţat mai sus, se
realizează prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor contabile specifice contabilităţii
generale. Aceste procedee se grupează în:6
➢ procedee cu caracter general, respectiv: observarea, analiza, sinteza, raţionamentul;
➢ procedee cu caracter comun mai multor discipline economice, respectiv:
documentarea, evaluarea, inventarierea, calculaţia;
➢ procedee specifice, respectiv: contul, balanţa de verificare, bilanţul contabil.
Organizarea contabilităţii instituţiilor de credit are la bază cadrul general de
reglementare format din:
— Legea contabilităţii nr. 82/1991, modificată şi completată;
— Planul de conturi pentru societăţile bancare;
— Normele metodologice de aplicare a Planului de conturi;
— Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aplicabile
instituţiilor de credit (Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 13/19.12.2008,
modificat prin Ordinul BNR nr. 27/2010);
— Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară, aplicabile instituţiilor de credit (Ordinul Băncii
Naţionale a României nr. 27/16.12.2010).
Pe lângă aceste reglementări cu caracter general privind organizarea şi conducerea
contabilităţii instituţiilor de credit, există şi reglementări specifice emise de Banca
Naţională a României, care vizează problematica contabilităţii bancare.
2.2. REGULILE GENERALE ŞI SPECIFICE ALE EVALUĂRII

PATRIMONIULUI INSTITUŢIILOR DE CREDIT
Pentru evaluarea elementelor patrimoniale ale societăţilor bancare, prin lege se

stabilesc o serie de reguli generale, reguli specifice şi principii contabile.
Regulile generale pentru evaluarea patrimoniului societăţilor bancare, stabilite prin
Legea contabilităţii, sunt următoarele:
1. La data intrării în patrimoniul băncii, bunurile se evaluează şi se înregistrează
în contabilitate la valoarea de intrare denumită valoarea contabilă, care se
stabileşte astfel:
— bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie denumită cost de
achiziţie;
— bunurile produse de bancă (studii de fezabilitate, evaluări de imobile,
programe informatice şi alte bunuri produse de bancă), la costul de
producţie;
— bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de utilitate,
stabilită în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora;
— bunurile obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate, stabilită în funcţie
de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora;
— creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor
nominală.
6
Maria Moraru şi colaboratorii – Contabilitatea instituţiilor de credit, Editura Mirton,
Timişoara, 2006, p. 59-60.
10
2. Cu ocazia inventarierii, evaluarea elementelor patrimoniale se face la valoarea
actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar,
stabilită în funcţie de preţul pieţei şi utilitatea bunului în unitate. Creanţele şi
datoriile inventariate sunt evaluate la valoarea de utilitate a acestora, stabilită
în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.
3. La încheierea exerciţiului, elementele patrimoniale se evaluează şi se reflectă
în bilanţul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea
contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
Valoarea de intrare sau contabilă se compară cu valoarea de utilitate
stabilită pe baza inventarierii, astfel:
a) pentru elementele de activ:
▪ diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de
intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-
se la valoarea lor de intrare;
▪ diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar, stabilită la
inventariere şi valoarea de intrare a imobilizărilor se înregistrează în
contabilitate pe seama amortizării (în cazul în care deprecierea este
ireversibilă) sau se constituie provizioane (când deprecierea este
reversibilă). Pentru diferenţele aferente celorlalte elemente de activ se
constituie provizioane.
b) pentru elementele de pasiv:
▪ diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea de
intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-
se la valoarea lor de intrare;
▪ diferenţele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere şi
valoarea de intrare a elementelor de pasiv se înregistrează în contabilitate
prin constituirea de provizioane, valoarea acestor elemente menţinându-
se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.
4. La data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi
se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
Regulile specifice pentru evaluarea patrimoniului societăţilor bancare sunt
următoarele:
— Operaţiunile în devize se înregistrează în conturi deschise pe fiecare deviză
în parte, iar soldul acestora se evaluează la valoarea lor de piaţă;
— Operaţiunile calificate de acoperire, la fiecare închidere contabilă, sunt
evaluate la cursul utilizat pentru evaluarea elementelor acoperite. Cursul
utilizat este cursul la vedere sau cursul la termen, în funcţie de natura
operaţiunilor acoperite;
— Titlurile de tranzacţie se evaluează la valoarea lor de piaţă;
— Cesiunile temporare de active sunt considerate operaţiuni de trezorerie cu
menţinerea în activ a elementelor cedate. Elementele cedate cu posibilitatea
de răscumpărare se înregistrează în conturile în afara bilanţului, respective;
— Primele sau decontările aferente titlurilor de investiţii se repartizează asupra
conturilor de venituri sau de cheltuieli, după caz, pe durata de viaţă reziduală
a titlurilor. În cazul scăderii valorii titlurilor de investiţii, ca urmare a
deprecierii valorii acestora, nu se constituie provizion;
11
— În cadrul operaţiunilor consorţiale de finanţare, fiecare bancă asociată într-
un consorţiu sau sindicat, înregistrează numai cota-parte din finanţare sau
din angajamentul prin semnătură;
— Activele gajate sau date în garanţie, cu excepţia numerarului, sunt menţinute
în toate cazurile în bilanţul băncii, iar activele primite în gaj sau garanţie, cu
excepţia numerarului, nu figurează în bilanţul băncii, chiar dacă se referă la
angajamentele proprii sau în contul terţilor;
— Angajamentele date în contul terţilor se înregistrează în conturile în afara
bilanţului, în cadrul angajamentelor de garanţie, iar cele date în cont propriu
se evidenţiază numai în conturile de evidenţă în afara bilanţului.
2.3. PRINCIPIILE CONTABILE GENERALE
Băncile, la fel ca şi celelalte societăţi comerciale, aplică aceleaşi principii contabile

generale în organizarea şi conducerea contabilităţii.
Principiile contabile generale care stau la baza evaluării patrimoniului societăţilor
bancare sunt următoarele:
1. Principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că
instituţia îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de
lichidare sau reducere semnificativă a activităţii;
2. Principiul permanenţei metodelor ce presupune că metodele de evaluare
trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul;
3. Principiul prudenţei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea
elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor
de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile şi
pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent
sau anterior. Acest principiu are ca scop evitarea riscurilor de transfer în
viitor a incertitudinilor prezente şi nu permite decât luarea în considerare
a beneficiilor realizate, cu excluderea unor câştiguri potenţiale;
4. Principiul independenţei exerciţiului, care presupune delimitarea în timp
a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii băncii, pe măsura angajării
acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă. Conform
acestui principiu, trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile
aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii
acestor venituri şi cheltuieli;
5. Principiul necompensării sau al evaluării separate a elementelor de
activ şi de pasiv. Conform acestui principiu, elementele de activ şi de
pasiv trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind
admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului,
precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate. De la
acest principiu există derogări în ceea ce priveşte compensarea autorizată
pentru rezultatele obţinute din operaţiunile swap sau din operaţiunile de
piaţă (titluri de tranzacţie, instrumente financiare la termen);
6. Principiul intangibilităţii bilanţului conform căruia, bilanţul de
deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu
bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent, cu excepţia
12
cazurilor prevăzute de lege (de exemplu: incidentele datorate schimbării
metodelor impuse de reglementarea contabilă sau fiscală);
7. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, cunoscut în
literatura de specialitate şi ca principiul supremaţiei realităţii asupra
aparenţei. Conform acestuia, aspectul economic şi financiar este
privilegiat faţă de aspectul pur juridic. Deşi acest principiu nu este
formulat explicit în norme şi reglementări, aplicaţiile lui în domeniul
bancar sunt multiple: operaţiunile de vânzare de titluri cu posibilitate de
răscumpărare, tratarea rezultatelor din operaţiunile de piaţă,
contabilizarea operaţiunilor consorţiale etc. Pentru fiecare dintre aceste
operaţiuni, aspectul economic este privilegiat;
8. Principiul pragului de semnificaţie sau principiul pragului de importanţă
semnificativă. Potrivit acestui principiu, toate informaţiile de importanţă
semnificativă trebuie să figureze în documentele comunicate terţilor. În
schimb, informaţiile nesemnificative pot fi omise. Acest principiu îşi
găseşte aplicarea în bilanţul contabil. Elementele de bilanţ şi de cont de
profit şi pierdere care sunt indicate cu litere mici pot fi combinate dacă
ele reprezintă o sumă nesemnificativă sau, dacă o astfel de combinare
oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel
combinate să fie prezentate separat în notele explicative;
9. Principiul nominalismului sau costului istoric, potrivit căruia costul
istoric la care un activ sau un pasiv a intrat în patrimoniu şi a fost
înregistrat în contabilitate trebuie să fie menţinut. De la acest principiu
există derogări în ceea ce priveşte operaţiunile în devize, titlurile de
tranzacţie şi instrumentele financiare la termen, deoarece acestea fac
obiectul unor reevaluări periodice la preţul de piaţă;
10. Principiul regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele, care are drept scop
furnizarea de informaţii clare, precise şi complete asupra patrimoniului,
situaţiei financiare, rezultatului, operaţiunilor şi riscurilor asumate. Acest
principiu îşi găseşte aplicarea atât în bilanţul contabil, cât şi în contul de
rezultate.
11. Principiul cuantificării monetare, potrivit căruia, operaţiunile contabile
înregistrate trebuie exprimate într-o formă monetară. Exprimarea
operaţiunilor se face în moneda naţională, leul, dar în funcţie de
specificul lor, operaţiunile pot fi exprimate şi în alte monede străine.
Ordinul Băncii Naţionale nr. 11/4.07.2007 prevede că, pe lângă situaţiile
financiare anuale întocmite în moneda naţională (leul), instituţiile pot
publica situaţiile financiare anuale şi în euro, convertite prin utilizarea
cursului valutar în vigoare la data întocmirii bilanţului contabil7.
Conform reglementărilor contabile în vigoare, abateri de la principiile contabile
generale, prezentate mai sus, pot fi efectuate în cazuri excepţionale. Orice astfel de abateri
trebuie prezentate în notele explicative, împreună cu motivele care le-au determinat şi cu o
evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului
sau pierderii înregistrate de instituţia de credit.
7
Vasile Dedu, Adrian Enciu – Contabilitate bancară, Ediţia a II-a, Editura Economică,Bucureşti, 2009, p.
12-13.
13
2.4. DOCUMENTELE ŞI REGISTRELE CONTABILE
Înregistrările în contabilitate a oricărei operaţiuni economice se fac pe baza

documentelor justificative. Prin lege, orice operaţiune patrimonială se consemnează în
momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate,
dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Principalele elemente conţinute, de regulă, de documentele justificative sunt:
— denumirea documentului;
— denumirea şi sediul instituţiei de credit care întocmeşte documentul;
— numărul şi data întocmirii acestuia;
— menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economice;
— conţinutul operaţiunii economice şi temeiul legal al efectuării ei;
— datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
— numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care le-au întocmit,
vizat şi aprobat, după caz;
— alte elemente menite să asigure consemnarea clară şi completă a operaţiunilor
efectuate.
Datele înscrise în documentele justificative trebuie să fie lizibile, nefiind admise
ştersături, răzături, modificări, mâzgăleli sau alte asemenea procedee, care pot conduce la
nulitatea absolută din punct de vedere juridic, a respectivului document.
Societăţile bancare sunt obligate să păstreze la sediile declarate (centrală, sucursală,
filială, agenţie, reprezentanţă sau punct de lucru), atât documentele justificative care stau
la baza înregistrărilor în contabilitate, cât şi registrele contabile legale. Acestea se păstrează
în arhiva băncii, de regulă, în forma lor originală, grupate în funcţie de natura operaţiunilor
(pe coduri de clasificare şi termene de păstrare) şi în ordine cronologică, în cadrul
exerciţiului financiar la care se referă. Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure
păstrarea şi consultarea acestora în termenele prevăzute de lege.
Documentele justificative ce stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează
răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat, aprobat sau înregistrat în contabilitate,
după caz.
Înregistrarea operaţiunilor patrimoniale în contabilitate se face:
— cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor justificative, după data
de întocmire sau de intrare în bancă;
— sistematic, în conturi sintetice şi analitice, cu ajutorul registrului-jurnal şi al
registrului Cartea mare, potrivit planului de conturi şi a normelor de utilizare
a acestuia.
Documentele contabile obligatorii în care băncile înregistrează periodic, cronologic
şi sistematic operaţiunile efectuate (consemnate în documentele justificative) sunt
registrele de contabilitate.
Principalele registre de contabilitate utilizate de entităţile bancare sunt:
— Registrul-jurnal;
— Registrul-inventar;
— Registrul Cartea mare.
Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registre sau documente
informatice şi trebuie completate ordonat, astfel încât să permită, în orice moment,
identificarea şi controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate de bancă. Aceste registre sunt
14
conduse regulat, sunt numerotate, şnuruite şi parafate, iar la închiderea conturilor ele se
barează, nefiind admisă înregistrarea unor operaţiuni ulterioare.
Documentele contabile oficiale pentru exercitarea controlului asupra operaţiunilor
patrimoniale efectuate de entităţile bancare, care pot fi admise ca probă în justiţie sunt:
registrul-jurnal, registrul-inventar, cartea mare, documentele justificative ale operaţiunilor
efectuate şi bilanţul contabil, întocmite potrivit normelor legale.
Registrele de contabilitate se utilizează de către toate băncile, conform modelelor
şi instrucţiunilor prevăzute în Reglementările contabile conforme cu Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României
nr. 27/2010.
Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează
cronologic, toate operaţiunile economico-financiare efectuate de bancă. Înregistrările
operaţiunilor au la bază elemente cu privire la: felul, numărul şi data documentului
justificativ, explicaţiile şi conturile debitoare şi creditoare corespunzătoare operaţiunilor
efectuate.
Registrul-jurnal se întocmeşte de centrala băncii şi de fiecare subunitate a acesteia,
cu contabilitate propriei (sucursale, agenţii etc.). Este prezentat sub forma unui registru-
jurnal general şi a unor registre-jurnal auxiliare.
Principalele registre-jurnal auxiliare utilizate de bănci sunt:
— Jurnalul operaţiunilor zilei;
— Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei;
— Jurnalul operaţiunilor de casă.
Registrul-jurnal (general) se întocmeşte de către instituţia de credit într-un singur
exemplar, după ce a fost în prealabil numerotat, şnuruit, certificat şi parafat. El se arhivează
de către unitatea bancară care este obligată să-l păstreze împreună cu Jurnalele
operaţiunilor zilei, care au stat la baza întocmirii lui. Registrul-jurnal general nu circulă, el
fiind un document de înregistrare contabilă. La baza întocmirii acestuia stau datele cuprinse
în Jurnalele operaţiunilor zilei şi în Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei.
Registrul-jurnal se prezintă astfel:
..................................... Nr. Pagină........
(Unitatea bancară)
REGISTRUL-JURNAL (general)
Nr. Jurnalele operaţiunilor zilnice Sume

crt. Nr. Data (an, lună, zi) Debitoare Creditoare
1 2 3 4 5
Report
De reportat
Întocmit, Verificat,
15
Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu, în care se înregistrează
rezultatele inventarierii elementelor de activ şi de pasiv ale patrimoniului instituţiilor de
credit. El se întocmeşte într-un singur exemplar, după ce în prealabil a fost numerotat şi
parafat.
Registrul-inventar se întocmeşte, de regulă, de către instituţiile de credit în
următoarele situaţii:
— la începutul activităţii acestora;
— la sfârşitul exerciţiului financiar;
— cu ocazia încetării activităţii.
Registrul-inventar se întocmeşte, fără ştersături şi spaţii libere, pe baza datelor
cuprinse în listele de inventariere şi procesele-verbale de inventariere a elementelor de
activ şi de pasiv, grupate pe conturi sau grupe de conturi.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice efectuate de către
instituţia de credit. Elementele de activ şi de pasiv inventariate sunt grupate după natura
lor, conform posturilor din bilanţ.
Dacă inventarierea are loc pe parcursul anului, rezultatele inventarierii se
actualizează cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data
încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar.
În cazul încetării activităţii, registrul inventar se completează cu valoarea elementelor de
activ şi de pasiv inventariate faptic la acea dată.
Registrul-inventar se arhivează de către instituţia de credit, care are obligaţia să-l
păstreze împreună cu documentele justificative ce au stat la baza întocmirii lui.
Registrul-inventar se prezintă astfel:
....................................
(Instituţie/Subunitate)
REGISTRUL – INVENTAR
la data de ...............
Nr. pagină ...............
Diferenţe din evaluare (de
Recapitulaţia
Nr. Valoarea Valoarea de înregistrat)
elementelor
crt. contabilă inventar Cauze
inventariate Valoarea
diferenţe
1 2 3 4 5 6
Registrul „Cartea mare” este un registrul contabil obligatoriu ce stă la baza

întocmirii balanţei de verificare. Cartea mare se întocmeşte într-un singur exemplar, la
sfârşitul lunii, pe baza datelor din Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor şi a
soldurilor finale aferente lunilor anterioare. Acest registru se conduce atât de centrala
băncii, cât şi de fiecare subunitate a băncii cu contabilitate proprie (sucursale, agenţii etc.).
Prin Cartea mare se stabileşte situaţia fiecărui cont, respectiv soldul iniţial, rulajele
debitoare, rulajele creditoare şi soldurile finale.
16
Registrul „Cartea mare” serveşte la:
— stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe conturi sintetice;
— verificarea înregistrărilor contabile efectuate de către instituţia de credit;
— furnizarea datelor şi informaţiilor necesare efectuării analizelor activităţii
economico-financiare;
— întocmirea balanţei de verificare.
Registrul „Cartea mare” nu circulă, fiind un document de înregistrare contabilă.
Acest registru se numerotează şi se arhivează la compartimentul financiar-contabil al
instituţiei de credit, care este obligată să-l păstreze împreună cu „Recapitulaţiile pe conturi
ale jurnalelor operaţiunilor”, care au stat la baza întocmirii lui.
Cartea mare se prezintă astfel:
.................................
(Unitatea bancară) Nr.pagină...........
CARTEA MARE
Perioada (anul, luna, ziua)
Nr. Cont Sold iniţial Rulaje Sold final

crt. Nr. D C D C D C
1 2 3 4 5 6 7 8
Aceste trei registre de contabilitate obligatorii, respectiv: Registrul-jurnal,
Registrul-inventar şi Registrul „Cartea mare”, pot fi prezentate fie sub formă de registre,
fie sub formă de documente informatice.
Ele se numerotează înainte sau pe măsura întocmirii lor, iar la închiderea conturilor,
acestea se barează, nefiind admisă înregistrarea unor operaţiuni ulterioare.
2.5. ORGANIZAREA COMPARTIMENTULUI DE CONTABILITATE ÎN

BĂNCILE COMERCIALE
Contabilitatea băncilor comerciale se organizează în compartimente distincte,

conduse de către: directorul economic, directorul financiar-contabil, contabilul şef,
managerul operaţiunilor bancare sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această
funcţie. În bănci, conducătorul compartimentului de contabilitate trebuie să aibă studii
economice superioare.
Entităţile bancare au norme şi reglementări specifice care vizează atât organizarea
contabilităţii generale (sau financiare), cât şi a contabilităţii de gestiune.
Contabilitatea generală, denumită şi financiară, are la bază norme unitare privind
organizarea şi conducerea acesteia, care au caracter obligatoriu pentru toate băncile.
Aceasta are ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare atât pentru nevoile
proprii, cât şi în relaţiile băncilor cu asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile
partenere, organele fiscale şi alte persoane fizice sau juridice.
17
Contabilitatea de gestiune se organizează de către fiecare bancă comercială, în
funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii, având următoarele obiective
principale:
− stabilirea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor pe fiecare subunitate
bancară;
− rentabilitatea activităţilor şi serviciilor prestate de bancă;
− întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe subunităţi şi activităţi;
− urmărirea şi controlul executării bugetelor de venituri şi cheltuieli, în scopul
cunoaşterii rezultatelor şi furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor
privind gestiunea băncii etc.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, în conformitate cu
prevederile legii, revine administratorului, respectiv persoanei care are obligaţia gestionării
patrimoniului băncii.
În practica băncilor comerciale, în cadrul compartimentelor de contabilitate, sunt
organizate distinct următoarele tipuri de operaţiuni:
— operaţiunile cu clientela, în lei şi valută, organizate în cadrul activităţilor de
front-office ale băncii;
— operaţiunile de compensare intra şi interbancare, precum şi contabilitatea
proprie a băncii, organizate în cadrul activităţii de back-office;
— operaţiunile de prelucrare informatică a datelor contabile, de emitere a
extraselor de cont şi a documentelor contabile ale băncii, organizate în cadrul
activităţilor de middle-office.
În cadrul băncilor comerciale, compartimentul de contabilitate are un rol esenţial şi
o mare importanţă în desfăşurarea activităţii entităţii bancare. De regulă, într-o bancă,
compartimentul de contabilitate este cel mai mare, ca număr de salariaţi şi ca multitudine
şi diversitate a operaţiunilor bancare pe care le efectuează.
Organizarea eficientă a compartimentelor de contabilitate în băncile comerciale
asigură o gestionare performantă a portofoliului acestora de produse şi servicii bancare,
precum şi a relaţiilor lor cu clienţii.
CAPITOLUL 3
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE
ŞI INTERBANCARE
3.1. OPERAŢIUNILE DE TREZORERIE ŞI INTERBANCARE
Activitatea de trezorerie a băncilor are ca obiective principale gestionarea eficientă

a resurselor şi plasamentelor băncii, precum şi asigurarea unei lichidităţi stabile şi
echilibrate.
Operaţiunile de trezorerie au o pondere însemnată în totalul operaţiunilor
efectuate de băncile comerciale. Ele prezintă o importanţă deosebită în ceea ce priveşte
stabilitatea monetară şi a circulaţiei monetare, în general. Aceste operaţiuni sunt
supravegheate de Banca Naţională a României, iar în cadrul băncilor comerciale, de către
propriile centrale ale acestora. De asemenea, entităţile bancare acordă o atenţie deosebită
operaţiunilor de casă, în lei şi valută, precum şi operaţiunilor de decontare cu Banca
Naţională a României privind conturile curente.
18
Trezoreria unei societăţi bancare cuprinde8:
— disponibilităţile în lei şi valută aflate în casa de circulaţie a băncii;
— disponibilităţile băncii aflate în contul curent deschis la BNR;
— împrumuturile de refinanţare primite de bancă de la BNR;
— disponibilităţile băncii aflate la alte entităţi bancare (nostro) şi disponibilităţile
altor bănci aflate la bancă (loro), în conturi de corespondent şi în conturi de
depozite;
— împrumuturi primite de la alte bănci;
— credite acordate altor bănci;
— valori primite şi date în pensiune;
— valori de recuperat;
— alte sume datorate;
— creanţe restante şi îndoielnice;
— provizioane pentru creanţe din operaţiuni interbancare.
Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie şi operaţiunilor interbancare asigură, în
principal, evidenţa:
➢ operaţiunilor de casă;
➢ operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României privind conturile
curente, conturile de depozit şi rezervele obligatorii ale băncilor;
➢ operaţiunilor privind împrumuturile de refinanţare primite de la BNR;
➢ operaţiunilor prin conturile de corespondent, depozitele, creditele şi
împrumuturile interbancare;
➢ operaţiunilor de pensiune interbancară.
Toate aceste operaţiuni sunt evidenţiate în contabilitatea instituţiilor bancare cu
ajutorul conturilor cuprinse în Clasa 1 – Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare.
Clasa 1 conţine conturile cu ajutorul cărora se înregistrează numerarul aflat în
casieriile băncilor, în ATM-uri şi ASV-uri, alte valori, operaţiunile de trezorerie şi
operaţiunile interbancare efectuate cu Banca Naţională a României şi cu instituţiile de
credit.
Din Clasa 1 „Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare” fac parte
următoarele grupe de conturi utilizate de societăţile bancare:
Grupa 10 – Casa şi alte valori;
Grupa 11 – Decontări cu Banca Naţională a României;
Grupa 12 – Conturi de corespondent;
Grupa 13 – Depozite interbancare;
Grupa 14 – Credite şi împrumuturi interbancare;
Grupa 15 – Acorduri de răscumpărare şi titluri date sau luate cu
împrumut;
Grupa 16 – Valori de recuperat şi alte sume datorate;
Grupa 18 – Creanţe restante şi creanţe depreciate;
Grupa 19 – Ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie şi
interbancare.
În Planul de conturi, în cadrul Clasei 1 este cuprinsă şi Grupa 17 – Operaţiuni între
organizaţiile cooperatiste de credit din cadrul reţelei.
8
Margareta Traşcă – Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Sitech, Craiova, 1999, p. 80.
19
3.2. CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE CASĂ
Contabilitatea operaţiunilor de casă se ţine potrivit normelor proprii emise de

băncile comerciale, cu respectarea reglementărilor Băncii Naţionale a României.
Operaţiunile de casă în instituţiile de credit sunt gestionate cu ajutorul conturilor
din grupa 10 „Casa şi alte valori”, conturi ce asigură evidenţa existenţei şi mişcării valorilor
în casă (bancnote, monede şi cecuri de călătorie), inclusiv a numerarului aflat în ghişeele
automate de bancă (ATM-uri) şi în automatele de schimb valutar (ASV-uri).
Bancnotele şi monedele româneşti şi străine aflate în casieriile băncii trebuie să aibă
curs legal.
Numerarul existent în casieriile băncilor, conform reglementărilor BNR se poate
evidenţia în următoarea structură9:
a) Fondul de rezervă, care este structura specifică centralelor şi sucursalelor bancare
la nivelul cărora se centralizează excedentul de numerar constatat în reţeaua
bancară;
b) Casele de circulaţie, sunt specifice unităţilor bancare operative prin care se
efectuează operaţiunile cu numerar ordonate de clienţii băncilor. În funcţie de
operaţiile pe care le realizează, casele de circulaţie pot fi:
— case de încasări, care efectuează operaţii de primire a numerarului şi a
bancnotelor uzate sau retrase din circulaţie. Aceste operaţii se consemnează
zilnic în „Jurnalul de casă”, pe baza documentelor justificative (foi de
vărsământ, borderou de încasări, chitanţe, ordine de încasare);
— case de plăţi, care efectuează operaţii de plăţi ordonate de clienţii băncii şi
consemnate zilnic în „Jurnalul de casă”, pe baza documentelor justificative
(cecuri de numerar, ordine de plată etc.)
La nivelul caselor de circulaţie, operaţiile se delimitează în lei şi devize.
c) Casele speciale sunt structuri specifice sucursalelor bancare, ce derulează operaţii
cu numerar între diversele componente ale reţelei bancare, vânzări de imprimate
bancare şi operaţii cu metale şi pietre preţioase
Existenţa şi mişcarea numerarului din casieriile băncilor se evidenţiază cu ajutorul

contului 101 „Casa”. Rolul acestui cont este de a evidenţia:
 numerarul aflat în casierie (bancnote şi monede care au curs legal);
 mişcarea numerarului ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate;
 bancnotele şi monedele expediate prin intermediul societăţilor de
transport, până în momentul transferului proprietăţii efective a
fondurilor, independent de modalităţile folosite pentru transferul acestor
fonduri.
Funcţia contabilă a contului 101 „Casa”: este un cont de activ, ce se debitează cu

sumele reprezentând încasări în lei şi devize, şi se creditează cu plăţile în numerar
exprimate în lei şi devize.
Contul 101 Casa se debitează, în principal cu:

9
Elena Zaharciuc – Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti,
2001, p.113.
20
― sumele depuse în numerar de către acţionari sau asociaţi, persoane fizice, ca
aport la capitalul social, respectiv:
101 Casa = 508 Acţionari sau asociaţi
― sumele încasate în numerar reprezentând depuneri în conturile curente şi cele

de depozit ale titularilor, respectiv:
101 Casa = %
2511 Conturi curente
2531 Depozite la vedere
2532 Depozite la termen
2533 Depozite colaterale
― sumele încasate în numerar reprezentând vânzări de certificate de depozit şi

depuneri pe carnete şi librete de economii, astfel:
101 Casa = %
2541 Certificate de depozit
2542 Carnete şi librete de economii
― alimentările cu numerar efectuate de la BNR sau de la subunităţile aceleiaşi

bănci, astfel:
101 Casa = %
111 Cont curent şi depozite la BNR
341 Decontări intrabancare
― sumele încasate în numerar reprezentând restituiri de avansuri spre decontare,

respectiv:
101 Casa = 3552 Debitori din avansuri spre decontare
― sumele încasate în numerar de la diverşi debitori, reprezentând dobânzi:

101 Casa = 3557 Creanţe ataşate şi sume de amortizat
― sumele încasate în numerar de la diverşi creditori, plusurile de casă constatate

şi sumele încasate necuvenit, respectiv:
101 Casa = 3566 Alţi creditori diverşi
― comisioane încasate în numerar din activităţile de asistenţă şi consultanţă,
astfel:
101 Casa = 7083 Comisioane din activităţile de
asistenţă şi consultanţă
― sumele încasate în numerar reprezentând alte venituri din prestaţii de servicii

financiare, respectiv:
101 Casa = 7087 Alte venituri din prestaţiile de
servicii financiare
― sumele încasate în numerar din operaţiuni de schimb valutar şi cu cecuri de

călătorie, astfel:
101 Casa = 3721 Poziţie de schimb
21
Contul 101 Casa se creditează, în principal cu:
― sumele plătite în numerar acţionarilor sau asociaţilor, persoane fizice, la
răscumpărarea acţiunilor proprii în vederea reducerii capitalului social
al băncii, respectiv:
508 Acţionari sau asociaţi = 101 Casa
― sumele plătite în numerar titularilor de conturi curente şi de depozit (la

vedere, la termen, colaterale), astfel:
% = 101 Casa
― sumele plătite în numerar privind certificatele de depozit, carnetele şi

libretele de economii:
% = 101 Casa
2541 Certificate de depozit
2542 Carnete şi librete de economii
― depunerile de numerar la BNR sau alimentarea cu numerar a altor

subunităţi ale băncii:
% = 101 Casa
341 Decontări intrabancare
― sumele plătite în numerar pentru cecurile de călătorie cumpărate:

109 Alte valori = 101 Casa
― sumele plătite în numerar creditorilor diverşi reprezentând dobânzi:

3567 Datorii ataşate = 101 Casa
şi sume de
amortizat
― dividendele plătite în numerar acţionarilor sau asociaţilor, persoane

fizice:
354 Dividende de plată = 101 Casa
― sumele eliberate în numerar personalului băncii, reprezentând avansuri

spre decontare:
3552 Debitori din avansuri = 101 Casa
spre decontare
― sumele plătite în numerar personalului băncii, reprezentând salarii:

3511 Indemnizaţii şi salarii datorate = 101 Casa
22
― sumele plătite terţilor reprezentând reţineri de la salariaţi:
3517 Reţineri din salarii = 101 Casa
datorate terţilor
Contul 101 Casa are sold debitor, sold ce exprimă numerarul în lei şi devize
existent în casieriile băncii.
Cecurile de călătorie sunt gestionate de către bănci tot cu ajutorul conturilor din
grupa 10 „Casa şi alte valori”, ele fiind evidenţiate în contabilitate în contul 109 „Alte
valori”.
Băncile efectuează prin casieriile proprii şi o serie de operaţiuni pe baza cecurilor
de călătorie, care fac parte din categoria instrumentelor de plată.
Cecurile de călătorie sunt, de regulă, emise de organisme specializate, pentru o
sumă fixă şi într-o monedă determinată. Cecurile de călătorie sunt acceptate ca instrumente
de plată sau pot fi schimbate imediat în moneda locală, ele având în general o valabilitate
nelimitată în timp.
Principalele operaţiuni care se efectuează cu cecurile de călătorie sunt:
➢ emiterea cecurilor de călătorie şi darea lor în consignaţie pentru a fi vândute
de către alte instituţii. În acest caz, cecurile de călătorie date şi, respectiv,
primite în consignaţie se înregistrează în conturile în afara bilanţului până la
punerea lor în circulaţie;
➢ primirea în consignaţie şi vânzarea cecurilor de călătorie;
➢ cumpărarea cecurilor de călătorie de la clienţi, remiterea spre încasare şi
încasarea acestora de la emitent. În acest caz, înregistrarea operaţiunilor în
conturilor de bilanţ intervine în momentul vânzării sau cumpărării cecurilor
de călătorie, precum şi în cadrul operaţiunilor de decontare cu emitentul.
Cecurile de călătorie cumpărate şi neremise la emitenţi pentru încasare sunt
evidenţiate în contul 109 „Alte valori”.
Contul 109 „Alte valori” este un cont de activ şi se debitează, în principal cu:
― valoarea cecurilor de călătorie cumpărate de la clientelă:
109 Alte valori = %
101 Casa
― valoarea cecurilor de călătorie în devize, cumpărate de la clientelă:

109 Alte valori = 3721 Poziţie de schimb
Contul 109 „Alte valori” se creditează cu:

― valoarea cecurilor de călătorie cumpărate şi remise emitenţilor pentru
încasare:
1611 Valori de recuperat = 109 Alte valori
Contul 109 „Alte valori” are sold debitor, acesta reprezentând valoarea cecurilor
cumpărate şi neremise încă emitenţilor spre încasare.
23
3.3. CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE DECONTARE CU BANCA
NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
Contabilitatea operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României se ţine de

către băncile comerciale cu ajutorul conturilor curente şi de depozite deschise la BNR, în
conformitate cu reglementările legale în vigoare.
De fapt, decontările cu Banca Naţională a României vizează, pe lângă decontările
prin conturile curente deschise la BNR de către fiecare bancă comercială, şi operaţiunile
privind împrumuturile de refinanţare de la BNR.
Contabilitatea operaţiunilor privind împrumuturile de refinanţare de la Banca
Naţională a României evidenţiază:
― împrumuturile lombard;
― împrumuturile colateralizate cu active eligibile pentru garantare;
― alte împrumuturi primite de instituţiile de credit, în conformitate cu
reglementările legale în vigoare.
Aceste decontări cu Banca Naţională a României se derulează, în principal, prin
următoarele două conturi:
― Contul 111 „Cont curent şi depozite la Banca Naţională a României”
― Contul 112 „Împrumuturi de refinanţare de la Banca Naţională a României”
Contul 111 „Cont curent şi depozite la Banca Naţională a României” conţine
disponibilităţile băneşti aflate în contul curent la BNR, precum şi mişcarea acestora ca
urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate de către băncile comerciale.
Contul 111 este un cont de activ şi se debitează cu:
― sumele depuse în numerar la BNR de către banca comercială:
111 Cont curent şi depozite la BNR = 101 Casa
― sumele încasate de clientela băncii:

111 Cont curent şi depozite la BNR = 2511 Conturi curente
― sumele încasate de la acţionari sau asociaţi reprezentând aport la capitalul social al

băncii:
111 Cont curent şi depozite la BNR = 508 Acţionari sau asociaţi
― depozitele constituite de clientelă:

111 Cont curent şi depozite la BNR = %
― sumele virate din conturi de corespondent la bănci pentru constituirea de disponibilităţi

în contul curent la BNR:
111 Cont curent şi depozite = 121 Conturi de corespondent

la BNR la instituţii de credit
(nostro)
24
― sumele primite de bancă reprezentând împrumuturi de refinanţare de la BNR:
111 Cont curent şi depozite = %
la BNR
1121 Împrumuturi colateralizate
cu active eligibile pentru
garantare
1122 Împrumuturi lombard
1123 Alte împrumuturi
― sumele reprezentând contravaloarea în lei a devizelor vândute în nume propriu:

111 Cont curent şi depozite = 3722 Contravaloarea poziţiei
la BNR de schimb
― diminuările sau lichidările de depozite constituite la alte bănci, astfel:

111 Cont curent = %
şi depozite 1311 Depozite la vedere la instituţii de credit
la BNR 1312 Depozite la termen la instituţii de credit
1313 Depozite colaterale la instituţii de credit
Contul 111 Cont curent la BNR se creditează, în principal cu:

― sumele ridicate în numerar de la BNR:
101 Casa = 111 Cont curent şi depozite la BNR
― sumele plătite de clientela băncii:

2511 Conturi curente = 111 Cont curent şi depozite la BNR
― sumele plătite acţionarilor sau asociaţilor la răscumpărarea acţiunilor proprii în

vederea reducerii capitalului social, potrivit legii, astfel:
508 Acţionari sau asociaţi = 111 Cont curent şi depozite la BNR
― sumele virate din contul curent la BNR pentru constituirea de disponibilităţi în

conturile de corespondent la bănci:
121 Conturi de corespondent = 111 Cont curent şi depozite
la instituţii de credit la BNR
― sume plătite din contul curent de la BNR pentru clienţii altor unităţi ale băncii:
341 Decontări intrabancare = 111 Cont curent şi depozite
la BNR
― sumele rambursate de către bancă din împrumuturile primite de la BNR sau retrase
de BNR:
25
% = 111 Cont curent şi depozite
1121 Împrumuturi colateralizate la BNR
cu active eligibile pentru
garantare
1122 Împrumuturi lombard
1123 Alte împrumuturi
― sumele reprezentând contravaloarea în lei a devizelor cumpărate pe cont propriu:

3722 Contravaloarea poziţiei = 111 Cont curent şi depozite
de schimb la BNR
― diminuările sau lichidările de depozite constituite de alte bănci:

% = 111 Cont curent şi depozite
1321 Depozitele la vedere ale la BNR
instituţiilor de credit
1322 Depozitele la termen ale
1323 Depozitele colaterale ale
― sumele plătite acţionarilor sau asociaţilor reprezentând dividende:

354 Dividende de plată = 111 Cont curent şi depozite la BNR
Soldul debitor al contului 111 Cont curent şi depozite la Banca Naţională a

României, reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în contul curent la BNR.
Contabilitatea operaţiunilor privind împrumuturile de refinanţare de la Banca
Naţională a României se conduce cu ajutorul contului 112 Împrumuturi de refinanţare de
la BNR.
Banca Naţională a României, în calitatea sa de împrumutător de ultimă instanţă,
poate acorda băncilor comerciale împrumuturi de refinanţare, în condiţii speciale şi de
regulă pe o perioadă de maxim 90 de zile calendaristice. Băncile comerciale evidenţiază
aceste împrumuturi în contul 112.
Contul 112 Împrumuturi de refinanţare de la BNR este un cont de pasiv şi se
creditează cu:
― sumele primite de bancă de la BNR reprezentând împrumuturi de refinanţare:
% = 112 Împrumuturi de
111 Cont curent şi depozite la BNR refinanţare de la BNR
121 Conturi de corespondent
la instituţii de credit
(nostro)
ale instituţiilor de credit
(loro)
Contul se debitează cu:
26
― sumele rambursate de către bancă sau retrase de la BNR:
112 Împrumuturi de = %
refinanţare de la BNR 111 Cont curent şi depozite la BNR
la instituţii de credit (nostro)
122 Conturi de corespondent ale
instituţiilor de credit (loro)
Soldul creditor al contului reflectă împrumuturile de refinanţare primite de banca

comercială de la BNR, neajunse încă la scadenţă.
Operaţiunile de decontare cu Banca Naţională a României au o pondere şi un rol
însemnat în cadrul operaţiunilor realizate de băncile comerciale. Aceste operaţiuni asigură
gestionarea, de către băncile comerciale, a disponibilităţilor aflate în conturile curente la
BNR.
3.4. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTERBANCARE
Decontările bancare pot fi privite sub două aspecte: decontări interbancare şi

decontări intrabancare.
Decontările interbancare apar între parteneri care au conturi deschise la bănci,
persoane juridice diferite. În practica bancară sunt delimitate decontările interbancare
intrajudeţene (bănci diferite în acelaşi judeţ) de cele interbancare interjudeţene (bănci
diferite în judeţe diferite).
Decontările intrabancare apar între parteneri care au conturi deschise la aceeaşi
bancă, persoană juridică, dar la unităţi teritoriale diferite ale acesteia (fie în acelaşi judeţ
sau în judeţe diferite).
Contabilitatea decontărilor interbancare se conduce, în principal, cu ajutorul:
― conturilor de corespondent (nostro şi respectiv, loro), deschise în conformitate
cu reglementările legale în vigoare şi cu convenţiile încheiate între instituţiile
de credit;
― conturilor de depozite interbancare, care pot fi la vedere, la termen şi
colaterale;
― conturilor de credite şi împrumuturi interbancare, care pot fi de pe o zi pe alta
şi la termen.
Depozitele interbancare la vedere sunt constituite pentru o durată iniţială de cel
mult o zi lucrătoare. Depozitele la termen sunt constituite pe un termen fix, pentru care
durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare. Depozitele interbancare colaterale sunt
constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor operaţiuni ulterioare, determinate.
Băncile comerciale conduc contabilitatea decontărilor interbancare cu ajutorul, în
principal, a următoarelor conturi de corespondent:
➢ contul 121 „Conturi de corespondent la instituţii
de credit (nostro)”
➢ contul 122 „Conturi de corespondent ale
instituţiilor de credit (loro)”
27
Contul 121 Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro) este un cont
de activ în care se înregistrează existenţa şi mişcarea disponibilităţilor băneşti aflate în
conturile de corespondent deschise la alte instituţii de credit (nostro).
Contul 121 se debitează în principal, cu:
― sumele încasate prin conturile de corespondent:
121 Conturi de corespondent = %
la instituţii de credit (nostro) 111 Cont curent şi depozite la
BNR
(loro)
― depozitele constituite de alte instituţii de credit, reprezentând depozite la vedere, la

termen sau colaterale:
la instituţii de credit (nostro) 1321 Depozite la vedere ale
1322 Depozite la termen ale
1323 Depozite colaterale ale
― împrumuturile primite de la alte instituţii de credit reprezentând împrumuturi de pe

o zi pe alta sau împrumuturi la termen:
la instituţii de credit (nostro) 1421 Împrumuturi de pe o zi
pe alta primite de la
instituţii de credit
1422 Împrumuturi la termen
primite de la instituţii
de credit
― sume reprezentând încasări ale clientelei, prin conturile curente ale acesteia:
121 Conturi de corespondent = 2511 Conturi curente
― sumele încasate de la diverşi debitori:

121 Conturi de corespondent = 3556 Alţi debitori diverşi
― sumele reprezentând dobânzi restante şi îndoielnice încasate:

121 Conturi de corespondent = 1817 Creanţe ataşate şi
la instituţii de credit (nostro) sume de amortizat
28
― sumele încasate de la societăţile de bursă aferente vânzărilor de titluri efectuate
în cont propriu, în contul clientelei şi în contul altor bănci, precum şi dividende,
dobânzi şi alte venituri încasate prin societăţile de bursă:
121 Conturi de corespondent = 333 Conturile societăţilor de
la instituţii de credit (nostro) bursă
― sumele încasate de la acţionari sau asociaţi reprezentând aporturi la capitalul

social:
121 Conturi de corespondent = 508 Acţionari sau asociaţi
Contul 121 Conturi de corespondent la instituţii de credit (nostro) se

creditează, în principal cu:
― sumele plătite prin conturile de corespondent:

% = 121 Conturi de corespondent la
111 Cont curent şi depozite instituţii de credit (nostro)
la BNR
instituţiilor de credit (loro)
― depozitele constituite la alte bănci, reprezentând depozite la vedere, la termen

sau colaterale:
% = 121 Conturi de corespondent
1311 Depozite la vedere la (nostro)
1312 Depozite la termen la
1313 Depozite colaterale la
― rambursările de împrumuturi primite de la alte instituţii de credit:

% = 121 Conturi de corespondent la
1421 Împrumuturi de pe o zi instituţii de credit (nostro)
pe alta primite de la
1422 Împrumuturi la termen
primite de la instituţii de
credit
― plăţi ale clientelei prin conturile curente ale acesteia:

2511 Conturi curente = 121 Conturi de corespondent la
instituţii de credit (nostro)
29
― avansurile achitate furnizorilor în contul unor livrări de bunuri, prestări de
servicii sau executări de lucrări:
3556 Alţi debitori diverşi = 121 Conturi de corespondent la
instituţii de credit (nostro)
― comisioanele plătite aferente operaţiunilor de schimb:

6069 Comisioane (aferente = 121 Conturi de corespondent la
operaţiunilor de schimb) instituţii de credit (nostro)
― sumele plătite societăţilor de bursă, aferente cumpărărilor de titluri efectuate în

cont propriu, în contul clientelei şi în contul altor bănci:
333 Conturile societăţilor = 121 Conturi de corespondent la
de bursă instituţii de credit (nostro)
― sumele plătite acţionarilor sau asociaţilor reprezentând răscumpărarea

acţiunilor proprii în vederea reducerii capitalului social potrivit legii:
508 Acţionari sau asociaţi = 121 Conturi de corespondent la
instituţii de credit.
Soldul contului 121 este debitor şi reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în

conturile de corespondent deschise la alte instituţii de credit.
Contul 122 Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit (loro) este un

cont de pasiv, cu funcţiuni similare contului 121 (se creditează şi se debitează prin
intermediul aceloraşi conturi ca şi contul 121).
Soldul creditor al contului 122 reprezintă disponibilităţile băneşti ale instituţiilor de
credit aflate în conturile de corespondent deschise de alte bănci.
Contabilitatea decontărilor interbancare se conduce de către instituţiile de credit şi
cu ajutorul conturilor de depozite interbancare.
Depozitele interbancare sunt evidenţiate în contabilitatea instituţiilor de credit în
următoarele conturi:
• 131 Depozite la instituţii de credit, respectiv:
― 1311 Depozite la vedere la instituţii de credit;
― 1312 Depozite la termen la instituţii de credit;
― 1313 Depozite colaterale la instituţii de credit.
• 132 Depozite ale instituţiilor de credit, respectiv:
― 1321 Depozite la vedere ale instituţiilor de credit;
― 1322 Depozite la termen ale instituţiilor de credit;
― 1323 Depozite colaterale ale instituţiilor de credit.
În aceste conturi sunt evidenţiate atât depozitele interbancare constituite la alte
bănci, cât şi depozitele constituite de către bănci, pe anumite termene fixe.
Conturile 1311, 1312 şi 1313, respectiv depozitele la vedere, la termen şi colaterale
la instituţii de credit, sunt conturi de activ. Aceste conturi se debitează cu:
— depozitele constituite la alte bănci, prin creditul conturilor: 111 (Cont curent
şi depozite la Banca Naţională a României); 121 (Conturi de corespondent la
instituţii de credit); 122 (Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit).
30
Conturile se creditează cu:
— diminuările sau lichidările de depozite constituite la alte bănci, prin debitul
conturilor: 111; 121 şi 122;
— sumele reprezentând depozite nerambursate la scadenţă sau devenite
îndoielnice, prin debitul conturilor: 1811 (Creanţe restante nedepreciate) şi
1821 (Creanţe depreciate).
Soldul conturilor este debitor şi reprezintă depozitele la vedere, la termen şi
colaterale, constituite la alte bănci şi nelichidate.
Conturile 1321; 1322 şi 1323, respectiv depozitele la vedere, la termen şi
colaterale ale instituţiilor de credit, sunt conturi de pasiv. Aceste conturi se creditează cu:
— depozitele constituite de alte bănci, prin debitul conturilor: 111; 121 şi 122.
Conturile se debitează cu:
— diminuările sau lichidările de depozite constituite de alte bănci, prin creditul
conturilor: 111; 121 şi 122.
Soldul creditor al acestor conturi reprezintă depozitele la vedere, la termen şi
colaterale, constituite de alte bănci şi nelichidate.
CAPITOLUL 4
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR CU CLIENTELA
4.1. OPERAŢIUNILE CU CLIENTELA
Operaţiunile cu clientela efectuate de către entităţile bancare deţin ponderea cea mai
importantă în cadrul activităţii acestora. De asemenea, aceste operaţiuni au un rol deosebit
în relaţia bancă – client, precum şi în gestionarea portofoliului de produse şi servicii
bancare destinate clientelei. De regulă, băncile comerciale derulează operaţiunile cu
clientela în cadrul activităţilor de front-office. Aceste operaţiuni permit băncilor ca din
disponibilităţile aflate în conturile titularilor să-şi constituie resursele atrase necesare
pentru efectuarea plasamentelor. Prin intermediul operaţiunilor cu clientela, băncile
asigură redistribuirea, mobilizarea resurselor temporar disponibile şi plasarea lor, în special
sub formă de credite destinate clienţilor solicitanţi.
Pentru buna derulare a acestor operaţiuni, băncile au o serie de obligaţii în relaţiile
cu clienţii lor, respectiv:
— să păstreze confidenţialitatea asupra operaţiunilor efectuate în conturile
clienţilor;
— să înregistreze în conturile clienţilor instrumentele de plată depuse de către
aceştia;
— să onoreze cecurile emise de clienţi;
— să elibereze extrase de cont;
— să informeze clienţii despre dobânzile şi comisioanele bancare practicate etc.
Operaţiunile cu clientela sunt operaţiuni efectuate cu clienţii, alţii decât instituţiile
de credit, ce se referă la credite, împrumuturi, depozite şi conturi curente.
În principal, contabilitatea operaţiunilor cu clientela asigură evidenţa:
— operaţiunilor de creditare;
— operaţiunilor de dare sau luare de împrumuturi cu instituţiile financiare;
31
— operaţiunilor de pensiune cu clientela;
— operaţiunilor în contul curent al clientelei;
— operaţiunilor de constituire de depozite la vedere şi la termen.
Contabilitatea operaţiunilor cu clientela se conduce cu ajutorul conturilor din Clasa
2 – Operaţiuni cu clientela.
Operaţiunile cu clientela se evidenţiază, în principal, în următoarele grupe de
conturi:
— Grupa 20 – Credite acordate clientelei, respectiv în conturile:
▪ 201 – Creanţe comerciale;
▪ 202 – Credite de trezorerie;
▪ 203 – Credite de consum şi vânzări în rate;
▪ 204 – Credite pentru finanţarea operaţiunilor de
comerţ exterior;
▪ 205 – Credite pentru finanţarea stocurilor şi pentru
echipamente;
▪ 206 – Credite pentru investiţii imobiliare;
▪ 209 – Alte credite acordate clientelei.
— Grupa 25 – Conturile clientelei – respectiv în conturile:

▪ 251 – Conturi curente;
▪ 253 – Conturi de depozite;
▪ 254 – Certificate de depozit, carnete şi librete de
economii.
— Grupa 28 – Creanţe restante şi creanţe depreciate, respectiv în conturile:

▪ 281 – Creanţe restante nedepreciate
▪ 282 – Creanţe depreciate.
4.2. CONTABILITATEA CREDITELOR ACORDATE CLIENTELEI
Operaţiunile de creditare ocupă o pondere importantă în cadrul activităţilor derulate

de băncile comerciale.
Calitatea şi structura portofoliului de credite gestionat de bancă sunt prioritare în
analiza performanţelor financiare înregistrate de aceasta.
În condiţiile crizei financiare actuale, restrângerea accesului entităţilor economicce
(inclusiv a celor performante) la creditele bancare, a afectat negativ calitatea portofoliului
de credite a marilor bănci comerciale.
Operaţiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziţia sau se
obligă să pună la dispoziţia clienţilor, fondurile solicitate de aceştia, sau îşi ia un
angajament prin semnătură, de natura avalului, cauţiunii sau garanţiei în favoarea acestora.
Operaţiunilor de creditare le sunt asimilate şi operaţiunile de leasing financiar. Băncile
disting două forme de creditare:
― punerea la dispoziţie a fondurilor, operaţiuni care se înregistrează în conturile
bilanţiere;
32
― angajamentul de a pune la dispoziţie fonduri şi angajamente prin semnătură,
operaţiuni care figurează în conturi în afara bilanţului băncii (scrisori de
garanţie bancară).
Contabilitatea creditelor acordate clientelei evidenţiază ansamblul creanţelor
deţinute de bancă asupra agenţilor economici, alţii decât instituţiile de credit.
Contabilitatea creditelor acordate clientelei se ţine în funcţie de destinaţia acestora,
pe următoarele categorii:
a) - creanţe comerciale (ce se referă la operaţiuni de scontare, forfetare, factoring şi
alte creanţe comerciale);
b) - credite de trezorerie;
c) - creditele de consum şi vânzări în rate;
d) - creditele pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior;
e) - creditele pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente;
f) - creditele pentru investiţii imobiliare.
a) Creanţe comerciale
Băncile înregistrează în conturile de creanţe comerciale, creanţele clienţilor
mobilizate sub forma operaţiunilor de scontare, factoring, forfetare şi alte creanţe
comerciale. De asemenea, băncile înregistrează în conturile de creanţe comerciale şi
operaţiunile de acelaşi tip efectuate cu instituţiile de credit.
Scontul comercial este operaţiunea prin care o bancă, în schimbul unui efect de
comerţ (cambie, bilet la ordin), pune la dispoziţia posesorului creanţei, valoarea efectului,
mai puţin agio (taxa de scont şi comisioanele aferente), fără a aştepta scadenţa efectului
respectiv. Banca are drept de recurs asupra beneficiarului fondurilor.
Factoringul este operaţiunea prin care clientul, denumit aderent, transferă băncii
proprietatea creanţelor (facturilor) sale comerciale. Banca, denumită factor, are obligaţia
de a încasa creanţele aderentului, conform contractului încheiat, ea asumându-şi riscul de
neplată a acestora. Pe baza documentelor primite, banca plăteşte valoarea nominală a
creanţelor, mai puţin agio, fie imediat, fie la scadenţa acestora sau la scadenţa contractuală
stabilită cu aderenţii.
Forfetarea reprezintă cumpărarea unor creanţe scadente la termen, ca rezultat al
livrării de bunuri sau prestări de servicii, fără recurs asupra oricărui deţinător anterior.
Principalele conturi în care se evidenţiază creanţele comerciale sunt:
― Contul 20111 – Scont;
― Contul 20112 – Factoring cu recurs;
― Contul 20113 – Forfetare;
― Contul 20114 – Factoring fără recurs;
― Contul 20119 – Alte creanţe comerciale.
Contul 20111 – „Scont” este un cont de activ şi se debitează cu:

— valoare nominală a efectelor de comerţ scontate:
20111 Scont = 2511 Conturi curente
Contul 20111 „Scont” se creditează cu:
33
— valoarea nominală a efectelor de comerţ scontate, ajunse la scadenţă şi
încasate:
% = 20111 Scont
111 Cont curent şi
depozite la BNR
— valoarea nominală a efectelor de comerţ scontate, trecute la creanţe restante

sau îndoielnice:
% = 20111 Scont
2811 Creanţe restante nedepreciate
2821 Creanţe depreciate
Soldul contului 20111 – Scont este debitor şi reprezintă valoarea nominală a

efectelor de comerţ scontate, neajunse la scadenţă.
Şi celelalte patru conturi principale de evidenţă a creanţelor comerciale, respectiv:
20112; 20113; 20114 şi 20119, sunt tot conturi de activ şi au aceleaşi funcţiuni ca şi contul
20111, prezentat mai sus.
b) Creditele de trezorerie.
Creditele de trezorerie sunt creditele acordate clientelei, în general pe termen scurt,
destinate asigurării nevoilor de trezorerie ale clienţilor, persoane fizice sau juridice.
Aceste credite completează sau înlocuiesc alte tipuri de finanţare mai speciale,
respectiv: credite pe bază de linii globale de exploatare, diferenţe de rambursat legate de
utilizarea cardurilor şi alte credite de trezorerie.
Volumul creditelor de trezorerie necesar agenţilor economici solicitanţi, se
stabileşte de către bănci în funcţie de excedentul sau deficitul de trezorerie al entităţilor
economice respective.
Excedentul de trezorerie reprezintă volumul de credite ce urmează a fi rambursat
de client în perioada următoare, iar deficitul de trezorerie reprezintă volumul de credite noi
de care poate beneficia entitatea economică în perioada următoare.10
Contabilitatea creditelor de trezorerie se conduce, în principal, cu ajutorul
următoarelor conturi:
— 2021 „Credite de trezorerie”, cont în care se înregistrează, în general,
creditele pe termen scurt destinate asigurării nevoilor de trezorerie ale
persoanelor juridice şi persoanelor fizice, care completează sau înlocuiesc alte
tipuri de finanţare mai speciale;
— 2027 „Creanţe ataşate şi sume de amortizat”, cont în care sunt evidenţiate
creanţele din dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor de
trezorerie.
10
Elena Zaharciuc – Contabilitatea societăţilor bancare, Editura Teora, Bucureşti,
2001, p. 160
34
Contul 2021 Credite de trezorerie este un cont de activ, ce se debitează cu:
— creditele de trezorerie acordate clientelei:
2021 Credite de = %
trezorerie 111 Cont curent şi depozite la BNR
— plăţile efectuate de clientelă din creditele de trezorerie acordate de bancă, plăţi

pentru clienţii cu cont la aceeaşi bancă:
2021 Credite de trezorerie = 2511 Conturi curente
Contul 2021 Credite de trezorerie se creditează cu:

— creditele de trezorerie rambursate:
2511 Conturi curente = 2021 Credite de trezorerie
— creditele de trezorerie nerambursate la scadenţă sau îndoielnice:

% = 2021 Credite de trezorerie
2811 Creanţe restante
nedepreciate
Soldul debitor al contului 2021 Credite de trezorerie reprezintă creditele de

trezorerie acordate de bancă şi neajunse încă la scadenţă.
Contul 2027 Creanţe ataşate şi sume de amortizat este un cont bifuncţional în
care se înregistrează creanţele din dobânzi calculate şi încasate, aferente creditelor de
trezorerie. Acest cont se debitează cu creanţele din dobânzi calculate şi neajunse la
scadenţă şi se creditează cu dobânzile încasate aferente creditelor de trezorerie.
Soldul contului 2027 reprezintă creanţele din dobânzi calculate şi neajunse încă la
scadenţă, aferente creditelor de trezorerie.
c) Creditele de consum şi vânzări în rate.

Creditele de consum sunt creditele acordate de bănci persoanelor fizice, pentru
satisfacerea nevoilor personale ale solicitantului şi ale familiei acestuia sau pentru
achiziţionarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare.
Vânzările în rate reprezintă creditele acordate persoanelor juridice, destinate
finanţării vânzării de bunuri în rate. Aceste credite se rambursează prin vărsăminte
periodice, de regulă lunare sau trimestriale.
Contabilitatea creditelor de consum şi vânzări în rate se conduce cu ajutorul
— 2031 „Credite de consum”;
— 2032 „Vânzări în rate”;
— 2037 „Creanţe ataşate şi sume de amortizat”.
35
În contul 2037 „Creanţe ataşate şi sume de amortizat” sunt evidenţiate creanţele din
dobânzi, calculate şi neajunse la scadenţă, aferente creditelor de consum şi vânzărilor în
rate.
Conturile 2031 „Credite de consum” şi 2032 „Vânzări în rate” sunt conturi de
activ. Ele se debitează cu creditele acordate clientelei şi se creditează cu sumele
reprezentând rambursări de credite sau valoarea creditelor nerambursate la scadenţă şi
trecute la creanţe restante nedepreciate sau creanţe depreciate.
Soldul debitor al acestor conturi reprezintă creditele de consum şi vânzări în rate
acordate de bancă şi neajunse încă la scadenţă.
d) Creditele pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior.

Contabilitatea creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior asigură
evidenţa:
— creditelor acordate pentru importuri (respectiv a creditelor acordate
importatorilor consecutiv cu deschiderea de credite documentare, avansuri în
devize acordate importatorilor, precum şi alte credite acordate clientelei
pentru importuri);
— creditelor acordate pentru acoperirea nevoilor determinate de operaţiunile de
export de bunuri şi servicii.
Contabilitatea creditelor pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior se
conduce cu ajutorul următoarelor conturi:
— 2041 – Credite pentru import;
— 2042 – Credite pentru export;
— 2047 – Creanţe ataşate şi sume de amortizat.
Din categoria acestor conturi, un rol deosebit de important revine contului 2042
Credite pentru export, cont în care instituţiile de credit evidenţiază creditele acordate
clientelei pentru exportul de bunuri şi servicii.
Contul 2042 Credite pentru export este un cont de activ şi se debitează cu:
— creditele acordate clientelei pentru activitatea de export:
2042 Credite = %
pentru 111 Cont curent şi depozite la BNR
export 121 Conturi de corespondent
— plăţile efectuate de clientelă din creditele acordate pentru export, plăţi pentru
clienţii cu cont curent la aceeaşi bancă:
2042 Credite pentru export = 2511 Conturi curente
Contul 2042 Credite pentru export se creditează cu:

— creditele pentru export rambursate:
2511 Conturi curente = 2042 Credite pentru export
36
— rambursările de credite consorţiale acordate pentru activitatea de export:
1111 Cont curent la BNR = 2042 Credite pentru export
— creditele pentru export nerambursate la scadenţă sau îndoielnice:

% = 2042 Credite pentru export
Soldul debitor al contului 2042 reprezintă creditele pentru export acordate de bancă
şi neajunse încă la scadenţă.
e) Creditele pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente.

Contabilitatea creditelor pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente asigură
evidenţa:
— creditelor acordate clientelei pentru finanţarea stocurilor, respectiv pentru
finanţarea operaţiunilor având un caracter ciclic (credite de campanie, de
stocare a cerealelor, warante agricole, industriale, hoteliere, petroliere etc.)
— creditelor pentru echipamente, acordate de regulă pe termen mediu sau lung,
pentru finanţarea investiţiilor productive efectuate de clienţi. Aceste credite
se acordă pentru: cumpărări de materiale, achiziţii, investiţii productive în
agricultură, construcţii sau amenajări de imobilizări corporale de uz
profesional (cu excepţia investiţiilor imobiliare) etc.
Contabilitatea creditelor pentru finanţarea stocurilor şi pentru echipamente se
conduce cu ajutorul următoarelor conturi:
— 2051 – Credite pentru finanţarea stocurilor;
— 2052 – Credite pentru echipamente;
Conturile 2051 şi 2052 sunt conturi de activ, cu funcţiuni similare conturilor
menţionate anterior la punctele b); c) şi d), respectiv se debitează şi se creditează prin
intermediul aceloraşi conturi.
f) Creditele pentru investiţii imobiliare.

Contabilitatea creditelor pentru investiţii imobiliare asigură evidenţa creditelor
acordate clientelei şi destinate investiţiilor imobiliare, ce au ca obiect:
— dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau a
unei construcţii, realizate sau care urmează a se realiza;
— amenajarea, reabilitarea, consolidarea, modernizarea sau extinderea unei
construcţii;
— asigurarea viabilităţii unui teren.
Contabilitatea creditelor pentru investiţii imobiliare se conduce cu ajutorul

— 2061 – Credite pentru investiţii imobiliare, respectiv:
• 20611 – Credite ipotecare;
• 20619 – Alte credite pentru investiţii imobiliare;
37
În contul de creanţe ataşate sunt evidenţiate creanţele din dobânzi, calculate şi
neajunse la scadenţă, aferente creditelor pentru investiţii imobiliare.
Conturile menţionate mai sus (2061) sunt conturi de activ şi au funcţiuni similare
conturilor prezentate la punctele b); c); d) şi e), respectiv se debitează cu acordările de
credite şi plăţile efectuate de clientelă şi se creditează cu rambursările efectuate de clientelă
sau cu trecerea acestora la creanţe restante nedepreciate sau la creanţe depreciate.
4.3. CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR CU DISPONIBILITĂŢILE DIN

CONTURILE CLIENTELEI
Contabilitatea operaţiunilor cu disponibilităţile clientelei se conduce, în principal,

cu ajutorul conturilor curente, a conturilor de depozite (la vedere, la termen şi colaterale)
şi a conturilor de evidenţă a certificatelor de depozit, a carnetelor şi libretelor de economii.
Băncile evidenţiază disponibilităţile clientelei şi operaţiunile de încasări şi plăţi
dispuse de acestea, în conturile curente ale clientelei. Aceste disponibilităţi din conturile
curente ale clientelei pot fi retrase de titularii de conturi în orice moment, fără preaviz.
Conturile curente ale clientelei permit acesteia efectuarea de depuneri pentru a
putea utiliza serviciile şi produsele oferite de bancă. Soldurile creditoare ale conturilor
curente reprezintă disponibilităţile clientelei, iar soldurile debitoare ale acestora reprezintă
plăţile efectuate de clientelă pe descoperit de cont neautorizat.
Depozitele reprezintă o formă de mobilizare a disponibilităţilor băneşti ale
clientelei, menită să asigure fructificarea acestora. Depozitele clientelei pot fi: la vedere, la
termen şi colaterale.
Depozitele la vedere sunt constituite pentru o durată iniţială de cel mult o zi
lucrătoare. Depozitele la termen sunt acele categorii de depozite constituite pe un termen
fix, pentru care durata iniţială este mai mare de o zi lucrătoare. Depozitele colaterale sunt
constituite drept garanţii sau pentru efectuarea unor plăţi ulterioare determinate.
Instituţiile de credit folosesc şi alte instrumente la vedere sau la termen pentru
atragerea disponibilităţilor de la clientelă. Acestea sunt reprezentate de certificatele de
depozit, carnetele şi libretele de economii. Dobânda aferentă acestor instrumente se plăteşte
în avans, periodic (lunar) sau la scadenţă.
Operaţiunile cu disponibilităţile clientelei sunt evidenţiate în planul de conturi în
grupa 25 – Conturile clientelei, respectiv în conturile:
— 251 – Conturi curente;
— 253 – Conturi de depozite;
— 254 – Certificate de depozit, carnete şi librete de economii.
Contabilitatea operaţiunilor cu disponibilităţile clientelei se conduce, în principal,
cu ajutorul contului 2511 „Conturi curente”, prin care se derulează operaţiunile curente
de încasări şi plăţi ale clientelei.
Aceste conturi au de regulă solduri creditoare, de disponibil. Conturile curente pot
avea şi solduri debitoare în condiţii accidentale, neautorizate (overdraft) sau în situaţia în
care în aceste conturi sunt evidenţiate creditele acordate clientelei, folosite în mod
fracţionat, în funcţie de nevoile acesteia.
Contul 2511 Conturi curente este un cont bifuncţional. Contul se creditează cu:
— încasările clientelei:
38
% = 2511 Conturi curente
109 Alte valori
1111 Cont curent la BNR
— încasările clientelei de la alţi clienţi cu cont la aceeaşi bancă:

2511 Conturi curente = 2511 Conturi curente
(Client plătitor) (Client beneficiar)
— depunerile în numerar de către clientelă:

101 Casa = 2511 Conturi curente
— depozite ale clienţilor, diminuate sau lichidate:

2531 Depozite la vede re
— sumele provenite din credite acordate clientelei:

2021 Credite de trezorerie
2041 Credite pentru import
2042 Credite pentru export
— sumele plătite clientelei în calitate de acţionari sau asociaţi la răscumpărarea

acţiunilor proprii, în vederea reducerii capitalului social potrivit legii:
508 Acţionari sau asociaţi = 2511 Conturi curente
— sumele plătite ca dividende acţionarilor sau asociaţilor:

354 Dividende de plată = 2511 Conturi curente
— devizele cumpărate de către clientelă:

3721 Poziţie de schimb = 2511 Conturi curente
Contul 2511 Conturi curente se debitează cu:

— plăţile efectuate de clientelă:
2511 Conturi curente = %
39
— plăţile clientelei, efectuate pentru clienţii cu cont la aceeaşi bancă:
2511 Conturi curente = 2511 Conturi curente
(Client plătitor) (Client beneficiar)
— ridicările de numerar ale clientelei, din contul curent:

2511 Conturi curente = 101 Casa
— depozitele constituite de clientelă:

— rambursările de credite de către clientelă:

2021 Credite de trezorerie
2031 Credite de consum
2042 Credite pentru export
2051 Credite pentru
finanţarea stocurilor
— rambursările de creanţe şi dobânzi restante sau îndoielnice:

2821 Creanţe nedepreciate
— sumele încasate de la clientelă reprezentând aporturi la capitalul social al

băncii:
2511 Conturi curente = 508 Acţionari sau asociaţi
— sumele încasate de la clientelă reprezentând venituri diverse de exploatare

bancară:
2511 Conturi curente = 709 Alte venituri din activitatea
de exploatare
— sumele încasate de la clientelă reprezentând comisioane din activităţi de

asistenţă şi consultanţă:
2511 Conturi curente = 7083 Comisioane din activităţile
de asistenţă şi consultanţă
Soldul contului 2511 Conturi curente poate fi creditor sau debitor. Soldul creditor
reprezintă disponibilităţile băneşti ale clientelei, existente în contul curent. Soldul debitor
reprezintă descoperirile de cont neautorizate.
Contabilitatea operaţiunilor cu disponibilităţile clientelei se conduce şi cu ajutorul
conturilor de depozite. Instituţiile de credit folosesc următoarele conturi de depozite:
40
— 253 Conturi de depozite, respectiv:
• 2531 – Depozite la vedere;
• 2532 – Depozite la termen;
• 2533 – Depozite colaterale.
— 254 Certificate de depozit, carnete şi librete de economii, respectiv:
• 2541 – Certificate de depozit;
• 2542 – Carnete şi librete de economii;
• 2547 – Datorii ataşate şi sume de amortizat.
Conturile de depozite, certificate de depozit, carnete şi librete de economii
(conturile 253 şi 254) sunt conturi colectoare ale disponibilităţilor băneşti ale clientelei.
Acestea sunt conturi de pasiv.
Ele se creditează cu:
— depozitele constituite de clientelă, prin debitul conturilor: 101 (Casa); 111
(Cont curent şi depozite la BNR); 121 (Conturi de corespondent la instituţii
de credit); 122 (Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit); 2511
(Conturi curente); 341 (Decontări intrabancare).
Conturile 253 şi 254 se debitează cu:
— diminuările sau lichidările de depozite, prin creditul conturilor: 101 (Casa) şi
2511 (Conturi curente).
Soldul conturilor este creditor şi reprezintă depozitele constituite de clientelă,
nelichidate sau neajunse la scadenţă.
Conturile în care se evidenţiază disponibilităţile clientelei au, de regulă, solduri
creditoare, de disponibil.
CAPITOLUL 5
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR CU TITLURI
ŞI A OPERAŢIUNILOR DIVERSE
5.1. CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR CU TITLURI
În baza Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de

Raportare Financiară, aplicabile instituţiilor de credit (Ordinul BNR nr. 27/2010), sunt
considerate „titluri” activele financiare de natura instrumentelor de datorie sau a
instrumentelor de capitaluri proprii, reprezentate printr-un titlu negociabil pe o piaţă
organizată sau pe pieţele la buna înţelegere (aşa-numitele pieţe „over-the-counter”).
Conform prevederilor IFRS referitoare la categoriile de instrumente financiare sunt
clasificate şi contabilizate activele şi datoriile financiare ale instituţiilor de credit.
Contabilitatea operaţiunilor cu titluri şi a operaţiunilor diverse se conduce cu
ajutorul conturilor din Clasa 3 – Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse, precum şi cu
ajutorul conturilor din Grupa 41 – Titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi
asociate şi în entităţi controlate în comun, din cadrul Clasei 4 – Active imobilizate.
Aceste operaţiuni se evidenţiază, în principal, în următoarele grupe de conturi:
— Grupa 30 – Operaţiuni cu titluri şi alte instrumente financiare;
— Grupa 31 – Instrumente derivate;
— Grupa 32 – Datorii constituite prin titluri;
— Grupa 33 – Conturi de decontare privind operaţiunile cu titluri;
41
— Grupa 39 – Ajustări pentru depreciere privind operaţiuni cu
titluri şi operaţiuni diverse;
— Grupa 41 – Titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi
asociate şi în entităţi controlate în comun.
Contabilitatea operaţiunilor cu titluri şi alte instrumente financiare se conduce, în
principal, cu ajutorul următoarelor conturi:
— Contul 301 –Active şi datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării;
— Contul 302 – Active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la
valoarea justă prin profit sau pierdere;
— Contul 303 –Active financiare disponibile în vederea vânzării;
— Contul 304 – Investiţii păstrate până la scadenţă;
— Contul 305 – Instrumente de capitaluri proprii evaluate la cost.
În conturile de active şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea
justă prin profit sau pierdere sunt evidenţiate instrumentele financiare astfel clasificate de
către instituţia de credit, altele decât instrumentele financiare deţinute în vederea
tranzacţionării (conform Ordinului BNR nr. 27/16.12.2010, punctul 93(5) din Secţiunea 3.
Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse). Costurile de tranzacţionare direct atribuibile
achiziţiei de active şi datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere
(respectiv active şi datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării, precum şi active
şi datorii financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere)
se înregistrează în contul 60313 – Costuri de tranzacţionare, respectiv în contul 60323 –
Costuri de tranzacţionare.
Contabilitatea operaţiunilor cu titluri de participare deţinute în filiale, în entităţi
asociate şi în entităţi controlate în comun, se conduce cu ajutorul conturilor din Clasa 4 –
Active imobilizate (grupa 41), respectiv, în prinicpal, cu ajutorul următoarelor conturi:
— Contul 411 – Titluri contabilizate la cost;
— Contul 412 – Titluri evaluate la valoarea justă prin profit sau
pierdere;
— Contul 413 – Titluri disponibile în vederea vînzării.
Fiecare dintre aceste conturi sintetice de gradul I (simbolizate cu trei cifre) sunt
dezvoltate în conturi sintetice de gradul II (simbolizate cu patru cifre), în funcţie de
entităţile care deţin aceste titluri de participare, respectiv: filiale, entităţi asociate sau
entităţi controlate în comun.
Conturile în care sunt evidenţiate titlurile de participare sunt conturi de activ.
Conturile se debitează cu:
— valoarea titlurilor achiziţionate, prin creditul conturilor: 111 Cont curent şi
depozite la BNR; 121 Conturi de corespondent la instituţii de credit; 122
Conturi de corespondent ale instituţiilor de credit; 2511 Conturi curente şi 333
Conturile societăţilor de bursă.
Conturile se creditează cu:
— valoarea titlurilor vândute, prin debitul conturilor: 111 Cont curent şi depozite
la BNR; 121 Conturi de corespondent la instituţii de credit; 122 Conturi de
corespondent ale instituţiilor de credit; 2511 Conturi curente şi 333 Conturile
societăţilor de bursă.
Aceste conturi au sold debitor, sold ce reprezintă valoarea titlurilor existente.
42
5.2. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTRABANCARE
În cadrul operaţiunilor diverse, evidenţiate în planul de conturi pentru instituţiile

de credit, în Clasa 3 – Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse, sunt cuprinse:
— decontările intrabancare;
— evidenţa debitorilor şi creditorilor;
— evidenţa stocurilor şi a activelor asimilate;
— operaţiunile de regularizare.
Decontările intrabancare sunt decontările ce se derulează între parteneri care au
conturi deschise la aceeaşi bancă, persoană juridică, dar la unităţi teritoriale diferite ale
acesteia (fie în acelaşi judeţ, fie în judeţe diferite).
Contabilitatea decontărilor intrabancare cuprinde operaţiunile efectuate de o bancă
comercială, între sediul central şi sediile ei secundare din ţară, precum şi cele efectuate
între sediile secundare ale acesteia. Contabiliatea decontărilor intrabancare se conduce cu
ajutorul contului 341 Decontări intrabancare.
Contul 341 „Decontări intrabancare” este un cont bifuncţional. Contul se

creditează cu:
— sumele virate la alte subunităţi ale băncii, din conturile clienţilor:
2511 Conturi curente = 341 Decontări intrabancare
— sumele încasate pentru clienţii altor subunităţi ale băncii:

111 Cont curent şi = 341 Decontări intrabancare
depozite la BNR
— alimentările cu numerar efectuate de la alte subunităţi ale băncii:

101 Casa = 341 Decontări intrabancare
— sumele în numerar acordate personalului prin alte subunităţi ale băncii,

reprezentând avansuri spre decontare:
3552 Debitori din avansuri = 341 Decontări intrabancare
spre decontare
Contul 341 Decontări intrabancare se debitează cu:

— sumele virate în conturile clienţilor, de la alte subunităţi ale băncii:
341 Decontări intrabancare = 2511 Conturi curente
— sumele plătite pentru clienţii altor subunităţi ale băncii:

341 Decontări intrabancare = 111 Cont curent şi depozite
la BNR
— depunerile de numerar efectuate la alte subunităţi ale băncii:

341 Decontări intrabancare = 101 Casa
43
Soldul creditor sau debitor al contului reprezintă sume în tranzit privind decontările
intrabancare.
În general, conturile 341 Decontări intrabancare, fiind conturi de legătură, trebuie
să fie verificate şi închise la sfârşitul lunii, la nevoie, cu ajutorul jurnalelor contabile
suplimentare. Ele pot fi utilizate în funcţie de necesităţile proprii ale fiecărei unităţi sau
subunităţi a băncii.
Eventualele solduri creditoare sau debitoare existente nu trebuie să reprezinte decât
unele operaţiuni aflate în curs de lămurire, ca urmare a unor erori sau dificultăţi de
înregistrare.
Operaţiunile de decontări intrabancare ocupă o pondere însemnată şi un rol
important în cadrul operaţiunilor derulate între unităţile teritoriale ale aceleiaşi entităţi
bancare, persoană juridică.
5.3. OPERAŢIUNILE DE REGULARIZARE ŞI EVIDENŢIEREA ACESTORA ÎN

CONTABILITATEA SOCIETĂŢILOR BANCARE
Societăţile bancare evidenţiază în contabilitate şi operaţiunile de regularizare, care

se referă în principal la: devizele vândute şi cumpărate, acordările şi rambursările de credite
în devize, sconturile şi agio pentru operaţiunile de factoring şi alte venituri în devize,
împrumuturile primite în devize de la clientelă în contrapartidă valorilor în lei date în
pensiune acesteia etc.
Rolul operaţiunilor de regularizare este de a face legătura între contabilitatea în
devize şi contabilitatea în lei pentru restabilirea echilibrului dintre active şi pasive prin
înregistrarea în contul de rezultate a câştigurilor sau pierderilor aferente evaluării
operaţiunilor în devize din bilanţ.11
Contabilitatea operaţiunilor de regularizare se ţine cu ajutorul conturilor din Grupa
37 – Conturi de regularizare, din planul de conturi. Instituţiile bancare conduc următoarele
conturi de regularizare:
— 371 – Valori primite la încasare;
— 372 – Conturi de ajustare;
— 373 – Conturi de diferenţe;
— 374 – Cheltuieli de repartizat;
— 375 – Cheltuieli înregistrate în avans;
— 376 – Venituri înregistrate în avans;
— 377 – Cheltuieli de plătit;
— 378 – Venituri de primit;
— 379 – Subvenţii guvernamentale şi alte conturi de
regularizare.
Pentru evidenţierea operaţiunilor de regularizare, instituţiile de credit folosesc în
principal, contul 3721 „Poziţie de schimb”.
Contul 3721 „Poziţie de schimb” este un cont bifuncţional, care face legătura între
contabilitatea în devize şi contabilitatea în lei. Contul se creditează cu:
— devizele cumpărate şi alte sume încasate de bancă în devize reprezentând
creanţe:
11
Maria Moraru şi colaboratorii – Op.cit., p. 203-206
44
101 Casa = 3721 Poziţie de schimb
— valoarea cecurilor de călătorie în devize cumpărate:

109 Alte valori = 3721 Poziţie de schimb
— devizele cumpărate şi împrumuturile primite în devize de la clientelă în

contrapartidă valorilor în lei date în pensiune acesteia:
2511 Conturi curente = 3721 Poziţie de schimb
— capitalul social subscris în devize de către acţionari sau asociaţi:

508 Acţionari sau asociaţi = 3721 Poziţie de schimb
— sumele cuvenite în devize de la debitori diverşi:

3556 Alţi debitori = 3721 Poziţie de schimb
diverşi
Contul 3721 Poziţie de schimb se debitează cu:

— devizele vândute şi alte sume plătite în devize reprezentând datorii:
3721 Poziţie de schimb = 101 Casa
— valoarea cecurilor de călătorie în devize vândute:

3721 Poziţie de schimb = 1621 Alte sume datorate
— sumele reprezentând salarii şi alte drepturi cuvenite personalului în devize:

3721 Poziţie de schimb = %
3511 Indemnizaţii şi salarii
datorate
3519 Alte datorii şi creanţe în
legătură cu angajaţii
— sumele în devize datorate creditorilor diverşi:

3721 Poziţie de schimb = 3566 Alţi creditori diverşi
— sumele în devize de plătit societăţilor de bursă reprezentând cheltuieli de

achiziţie şi de cesiune aferente titlurilor în devize, cumpărate şi vândute în
cont propriu, la data tranzacţionării şi în baza raportului de tranzacţionare
bursieră:
3721 Poziţie de schimb = 333 Conturile societăţilor de bursă
Contul 3721 Poziţie de schimb poate avea sold debitor sau creditor. Soldul
creditor al contului reprezintă active nete în devize. Soldul debitor al contului reprezintă
datorii nete în devize.
45
CAPITOLUL 6
CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII ŞI ASIMILATE
Contabilitatea capitalurilor proprii şi asimilate evidenţiază totalitatea fondurilor, cu

caracter permanent sau durabil, aflate la dispoziţia societăţii bancare.
Capitalul propriu reprezintă totalitatea capitalurilor, proprietatea acţionarilor sau
asociaţilor, care se înscrie în pasivul bilanţului băncii şi se compune din: aporturile de
capital, primele legate de capital şi rezervele, subvenţiile şi fondurile alocate, diferenţele
din reevaluare şi provizioanele reglementate, beneficiile nerepartizate reportate din anii
precedenţi şi alte elemente asimilate capitalurilor proprii.
Capitalul subscris şi vărsat se evidenţiază distinct în contabilitate, pe baza actelor
de constituire şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital cu ocazia
constituirii şi majorării capitalului social.
Contabilitatea analitică a capitalului social al instituţiilor de credit se ţine pe
acţionari sau asociaţi şi cuprinde numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor
sociale subscrise şi vărsate.
Majorarea capitalului social al unei bănci se înregistrează în contabilitatea acesteia
prin intermediul următoarelor operaţiuni:
— subscrierea şi emisiunea de noi acţiuni;
— încorporarea primelor de capital şi a rezervelor;
— alte operaţiuni conform legii.
Micşorarea capitalului social se înregistrează în contabilitate prin intermediul
următoarelor operaţiuni:
— reducerea numărului de acţiuni sau părţi sociale ca urmare a retragerii unor
acţionari sau asociaţi;
— diminuarea valorii nominale a acţiunilor sau părţilor sociale;
— răscumpărarea acţiunilor proprii;
— acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;
— alte operaţiuni conform legii.
Contabilitatea capitalurilor proprii şi asimilate se conduce cu ajutorul conturilor din
Clasa 5 – Capitaluri proprii, asimilate şi provizioane, respectiv cu ajutorul următoarelor
conturi:
— 501 – Capitalul social;
— 502 – Elemente asimilate capitalului;
— 503 – Acţiuni proprii;
— 508 – Acţionari sau asociaţi;
— 511 – Prime de capital;
— 512 – Rezerve legale;
— 513 – Rezerve statutare sau contractuale;
— 514 – Rezerve pentru riscuri bancare;
— 516 – Rezerve din reevaluarea imobilizărilor;
— 519 – Alte rezerve.
Principalele conturi utilizate pentru reflectarea capitalurilor proprii şi asimilate
sunt: contul 501 Capital social şi contul 508 Acţionari sau asociaţi.
46
Contul 501 Capital social este un cont de pasiv, cu ajutorul căruia se evidenţiază
capitalul social subscris şi vărsat de către acţionarii şi asociaţii unei instituţii de credit, cu
ocazia constituirii acesteia sau a majorării capitalului ei social.
Contul se creditează cu:
— capitalul social subscris de acţionari sau asociaţi:
508 Acţionari sau asociaţi = 501 Capital social
— primele încorporate în capitalul social:

% = 501 Capital social
5111 Prime de emisiune
5112 Prime de fuziune
5113 Prime de aport
5114 Prime de conversie a
obligaţiunilor în
acţiuni
— rezervele constituite din profitul net, utilizate pentru majorarea capitalului
social:
% = 501 Capital social
512 Rezerve legale
513 Rezerve statutare
sau contractuale
519 Alte rezerve
— dividendele destinate majorării capitalului social:

354 Dividende de plată = 501 Capital social
— profitul net realizat la închiderea exerciţiului financiar destinat măririi

capitalului social:
592 Repartizarea profitului = 501 Capital social
Contul 501 Capital social se debitează cu:

— pierderile realizate în exerciţiile financiare precedente şi la închiderea
exerciţiului financiar curent, pierderi ce reduc capitalul social:
501 Capital social = %
581 Rezultatul reportat
591 Profit sau pierdere
— reducerea capitalului social prin anularea acţiunilor proprii răscumpărate:

501 Capital social = 508 Acţionari sau asociaţi
Soldul creditor al contului 501 Capital social reprezintă capitalul social subscris
vărsat sau nevărsat.
Contabilitatea capitalurilor proprii şi asimilate se conduce şi cu ajutorul contului

508 Acţionari sau asociaţi.
47
Contul 508 Acţionari sau asociaţi este un cont de activ, în care se înregistrează
aporturile subscrise de acţionari sau asociaţi pentru constituirea sau majorarea capitalului
social al instituţiei de credit.
Contul 508 se debitează cu:
— capitalul social subscris de acţionari sau asociaţi:
508 Acţionari sau asociaţi = 501 Capital social
— capitalul social în devize, subscris de acţionari sau asociaţi:

508 Acţionari sau asociaţi = 3721 Poziţie de schimb
— sumele plătite acţionarilor sau asociaţilor la răscumpărarea acţiunilor proprii,

în vederea reducerii capitalului social conform legii:
508 Acţionari sau asociaţi = %
101 Casa
111 Cont curent şi depozite
la BNR
121 Conturi de corespondent la
Contul 508 Acţionari sau asociaţi se creditează cu:

— reducerea capitalului social prin anularea acţiunilor proprii răscumpărate:
501 Capital social = 508 Acţionari sau asociaţi
— sumele depuse ca aporturi în numerar la capitalul social de către acţionari sau

asociaţi:
% = 508 Acţionari sau asociaţi
101 Casa
la BNR
Soldul debitor al contului 508 Acţionari sau asociaţi reprezintă aportul la capitalul
social subscris şi nevărsat.
48
CAPITOLUL 7
CONTABILITATEA CHELTUIELILOR ȘI VENITURILOR
7.1. CONTABILITATEA CHELTUIELILOR
Cheltuielile societăţilor bancare reprezintă sumele plătite sau de plătit pentru

împrumuturile primite şi alte surse, servicii prestate şi lucrări executate de care beneficiază
instituţia de credit, materiale consumate, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii
legale sau contractuale, cheltuieli extraordinare etc.12
Pentru determinarea rezultatului exerciţiului financiar, în cadrul cheltuielilor se
cuprind şi cheltuielile cu amortizările, cheltuielile cu provizioanele şi valoarea contabilă a
activelor cedate, distruse sau dispărute.
În cazul clientelei băncilor, problematica privind deductibilitatea cheltuielilor cu
dobânzile şi a diferenţelor de curs valutar, la determinarea rezultatului fiscal (cheltuieli
generate de împrumuturile contractate de entităţile economice de la instituţiile de credit)
este complexă şi amplu dezbătută în literatura de specialitate.
O pondere însemnată în cheltuielile băncilor o au cheltuielile cu dobânzile plătite
de bancă la conturile curente, de corespondent şi de depozite, la împrumuturile primite de
la instituţii financiare şi de la Banca Naţională a României etc.
Cheltuielile instituţiilor de credit se grupează, în funcţie de natura lor, astfel:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
― cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile
interbancare;
― cheltuieli cu operaţiunile cu clientela;
― cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri şi alte instrumente
financiare;
― cheltuieli cu operaţiunile de leasing, chirii, locaţii de gestiune şi
alte contracte similare;
― cheltuieli privind datoriile subordonate;
― cheltuieli privind operaţiunile de schimb;
― cheltuieli privind operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile
cu instrumente financiare derivate;
― cheltuieli cu prestaţiile de servicii financiare;
― alte cheltuieli de exploatare.
b) cheltuieli cu personalul, care cuprind:
― cheltuieli cu indemnizaţii şi salarii;
― cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială;
― cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaţilor;
― alte cheltuieli privind personalul.
c) cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, care
cuprind:
― cheltuieli cu impozitul;
― taxele;
― vărsămintele asimilate.
12
Maria Moraru şi colaboratorii – Op.cit., p. 279-281
49
d) cheltuieli cu materialele, lucrările şi serviciile executate de terţi,
ce cuprind:
― cheltuieli cu materialele şi alte consumabile;
― cheltuieli privind alte stocuri;
― cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi;
― cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate.
e) cheltuieli diverse de exploatare, care cuprind:
― cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale;
― cota-parte din cheltuielile sediului social;
― cheltuieli din cedarea şi casarea imobilizărilor;
― alte cheltuieli diverse de exploatare.
f) cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale şi
corporale, care cuprind:
― cheltuieli cu amortizările privind imobilizările necorporale;
― cheltuieli cu amortizările privind imobilizările corporale.
g) cheltuieli cu ajustări pentru depreciere, provizioane şi pierderi
din creanţe, ce cuprind:
― cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni
interbancare şi de trezorerie;
― cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni
cu clientela, operaţiuni între instituţiile financiare nebancare şi
instituţiile de credit;
― cheltuieli cu ajustări pentru depreciere privind operaţiuni cu
titluri şi operaţiuni diverse;
― cheltuieli cu ajustări pentru deprecierea activelor imobilizate;
― cheltuieli cu provizioane;
― pierderi din creanţe nerecuperabile acoperite cu ajustări pentru
depreciere;
― pierderi din creanţe nerecuperabile neacoperite cu ajustări
pentru depreciere.
h) cheltuieli extraordinare, care cuprind: cheltuielile privind
calamităţile şi alte evenimente similare.
i) cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite, care cuprind:
― cheltuieli cu impozitul pe profit;
― alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai
sus.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor.
Cheltuielile se înregistrează în contabilitate cu ajutorul conturilor din Clasa 6 – Cheltuieli.
Principalele conturi de evidenţă a cheltuielilor sunt următoarele:
― 601 Cheltuieli cu operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile
interbancare;
― 602 Cheltuieli cu operaţiunile cu clientela;
― 603 Cheltuieli pentru operaţiunile cu titluri şi alte
instrumente financiare;
― 6111 Cheltuieli cu indemnizaţii şi salarii;
― 612 Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială;
50
― 632 Cheltuieli cu materialele şi alte consumabile;
― 635 Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
― 649 Alte cheltuieli diverse de exploatare;
― 665 Cheltuieli cu provizioane;
― 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit.
Toate conturile în care sunt evidenţiate cheltuielile instituţiilor de credit sunt conturi
de activ. Deoarece ele au funcţie contabilă similară, vom prezenta, spre exemplificare,
următoarele conturi: 609Alte cheltuieli de exploatare; 6111 Cheltuieli cu indemnizaţii şi
salarii şi 632 Cheltuieli cu materialele şi alte consumabile.
Contul 609 Alte cheltuieli de exploatare este un cont de activ. Contul se debitează
cu:
— cheltuieli diverse de exploatare bancară, plătite sau datorate:
609 Alte cheltuieli = %
de exploatare 101 Casa
la BNR
333 Conturile societăţilor de
bursă
3566 Alţi creditori diverşi
— valoarea la preţ de înregistrare a valorilor din aur, metale şi pietre preţioase

vândute sau constatate lipsă la inventar:
609 Alte cheltuieli = 3611 Valori din aur, metale
de exploatare şi pietre preţioase
Contul 609 Alte cheltuieli de exploatare se creditează cu:

— transferul soldului asupra contului de profit sau pierdere, la sfârşitul perioadei:
591 Profit sau pierdere = 609 Alte cheltuieli
de exploatare
Contul 6111 Cheltuieli cu indemnizaţii şi salarii este un cont de activ. Contul se

debitează cu:
— valoarea salariilor şi a altor drepturi cuvenite personalului:
6111 Cheltuieli cu indemnizaţii = 3511 Indemnizaţii şi
şi salarii salarii datorate
— contravaloarea în lei a salariilor şi a altor drepturi cuvenite personalului în

devize:
6111 Cheltuieli cu indemnizaţii = 3722 Contravaloarea
şi salarii poziţiei de schimb
51
Contul 6111 Cheltuieli cu indemnizaţii şi salarii se creditează cu:
— transferul soldului asupra contului de profit sau pierdere la sfârşitul perioadei:
591 Profit sau = 6111 Cheltuieli cu indemnizaţii
pierdere şi salarii
Contul 632 Cheltuieli cu materialele şi alte consumabile este un cont de activ în

care se evidenţiază cheltuielile cu materialele consumabile, combustibilii, piesele de
schimb şi alte materiale.
— valoarea materiilor şi materialelor aprovizionate de la furnizori şi nestocate:
632 Cheltuieli cu materialele = 3566 Alţi creditori
şi alte consumabile diverşi
— valoarea la preţ de înregistrare a materialelor date în consum sau constatate

lipsă la inventar:
632 Cheltuieli cu materialele = 362 Materiale şi alte
şi alte consumabile consumabile
Contul 632 Cheltuieli cu materialele şi alte consumabile se creditează cu:

— transferul soldului la sfârşitul perioadei, asupra contului de profit sau pierdere:
591 Profit sau pierdere = 632 Cheltuieli cu materialele
şi alte consumabile
Conturile de venituri şi cheltuieli se închid la sfârşitul perioadei, prin transferul

soldurilor acestora în contul de profit sau pierdere.
7.2. CONTABILITATEA VENITURILOR
Băncile realizează, pe parcursul desfăşurării activităţii lor, o serie de venituri, ce

reprezintă sume sau valori încasate sau de încasat din: dobânzi şi comisioane aferente
creditelor acordate şi altor plasamente, executarea unor obligaţii legale sau contractuale din
partea terţilor, vânzarea activelor, diminuarea sau anularea provizioanelor, câştiguri
realizate din operaţiuni financiare şi alte venituri excepţionale.
Veniturile societăţilor bancare se grupează, în funcţie de natura lor, astfel:
a) venituri din activitatea de exploatare, care cuprind:
― venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiuni interbancare;
― venituri din operaţiunile cu clientela;
― venituri din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente financiare;
― venituri din operaţiunile de leasing, chirii, locaţii de gestiune şi alte contracte
similare;
― venituri din credite subordonate;
― venituri din operaţiunile de schimb;
― venituri din operaţiunile în afara bilanţului şi operaţiunile cu instrumente
financiare derivate;
― venituri din prestaţiile de servicii financiare;
― alte venituri din activitatea de exploatare.
52
b) venituri diverse din exploatare, care cuprind:
― venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale;
― cota-parte din cheltuielile sediului social;
― venituri din cedarea şi casarea imobilizărilor;
― venituri accesorii;
― alte venituri diverse din exploatare.
c) venituri din ajustări pentru depreciere, provizioane şi recuperări de creanţe,
ce cuprind:
― venituri din ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni de trezorerie
şi interbancare;
― venituri din ajustări pentru deprecierea creanţelor din operaţiuni cu clientela şi
din operaţiuni între instituţiile financiare nebancare şi instituţiile de credit;
― venituri din ajustări pentru depreciere privind operaţiunile cu titluri şi
operaţiuni diverse;
― venituri din ajustări pentru deprecierea activelor imoblizate;
― venituri din provizioane;
― venituri din recuperări de creanţe.
d) venituri din ajustarea la inflaţie.
e) venituri din impozitul pe profit amânat.
În cazul instituţiilor de credit, sumele colectate de către acestea în numele unor terţe
părţi, inclusiv în cazul contractelor de mandat sau comision, nu reprezintă venituri din
activitatea curentă. În această situaţie, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate
de comisioanele cuvenite.
Veniturile din comisioane pentru serviciile financiare prestate sunt evidenţiate de
către instituţiile de credit în funcţie de natura economică a acestora şi de modul de încadrare
al respectivelor comisioane. Comisioanele se clasifică în trei categorii, în funcţie de natura
lor economică, respectiv:
— comisioane ce sunt parte integrantă a ratei efective a dobânzii unui anumit
instrument financiar;
— comisioane ce se încasează pe măsura prestării serviciilor;
— comisioane ce se încasează la îndeplinirea unei obligaţii contractuale
principale.
Aceste comisioane sunt recunoscute ca venit şi se înregistrează în conturile de
venituri din comisioane din Clasa 7 a planului de conturi, fie pe măsura prestării serviciilor
sau pe parcursul perioadei de angajament, fie la data îndeplinirii prestaţiei semnificative.
Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, cu ajutorul
conturilor din clasa 7 – Venituri.
Principalele conturi în care se evidenţiază veniturile instituţiilor de credit sunt:

— 701 Venituri din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile
interbancare;
— 702 Venituri din operaţiunile cu clientela;
— 703 Venituri din operaţiunile cu titluri şi alte instrumente
financiare;
— 704 Venituri din operaţiuni de leasing;
— 706 Venituri din operaţiunile de schimb;
53
— 709 Alte venituri din activitatea de exploatare;
— 747 Venituri din reevaluarea imobilizărilor;
— 748 Venituri accesorii;
— 749 Alte venituri diverse din exploatare;
— 765 Venituri din provizioane;
— 781 Venituri din ajustarea la inflaţie;
— 791 Venituri din impozitul pe profit amânat.
Toate conturile în care sunt evidenţiate veniturile instituţiilor de credit sunt conturi
de pasiv. Deoarece ele au funcţie contabilă similară, vom prezenta spre exemplificare
următoarele conturi: 7029 Comisioane; 7085 Venituri privind mijloacele de plată; 709 Alte
venituri din activitatea de exploatare.
Contul 7029 Comisioane este un cont de pasiv, ce are rolul de a evidenţia veniturile
din comisioanele percepute clientelei pentru operaţiunile de acordare de credite, de
factoring, de deschidere a conturilor, gestiunea şi închiderea acestora.
Contul 7029 Comisioane se creditează cu:

— comisioanele percepute clientelei pentru serviciile aferente operaţiunilor de
creditare:
% = 7029 Comisioane
101 Casa
la BNR
— alte comisioane de primit aferente operaţiunilor cu clientela:

378 Venituri de primit = 7029 Comisioane
Contul 7029 Comisioane se debitează cu:

— transferul soldului, la sfârşitul perioadei, asupra contului de profit sau
pierdere:
7029 Comisioane = 591 Profit sau pierdere
Contul 7085 Venituri privind mijloacele de plată este un cont de pasiv, al cărui
rol este de a evidenţia comisioanele pentru mijloacele de plată puse la dispoziţia clienţilor
(cecuri, carduri bancare) şi comisioanele aferente operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate
pentru clientelă.
Contul 7085 se creditează cu:
54
— veniturile privind mijloacele de plată:
% = 7085 Venituri privind
101 Casa mijloacele de plată
la BNR
3556 Alţi debitori diverşi

pierdere:
7085 Venituri privind = 591 Profit sau pierdere
mijloacele de plată
Contul 709 Alte venituri din activitatea de exploatare este un cont de pasiv, ce
are rolul de a evidenţia veniturile din vânzarea valorilor de aur, metale şi pietre preţioase
şi alte venituri diverse de exploatare bancară.
Contul 709 se creditează cu:
— sumele încasate sau de încasat reprezentând venituri din vânzarea valorilor
din aur, metale şi pietre preţioase şi alte venituri diverse de exploatare
bancară:
% = 709 Alte venituri din
101 Casa activitatea de
111 Cont curent şi depozite exploatare
la BNR
3556 Alţi debitori diverşi
Contul 709 Alte venituri din activitatea de exploatare se debitează cu:

pierdere:
709 Alte venituri din = 591 Profit sau pierdere
activitatea de
exploatare
Conturile de venituri se închid la sfârşitul perioadei prin transferul soldurilor

acestora asupra contului de profit sau pierdere.
55
Evidenţa şi gestiunea conturilor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor de credit se
derulează, de regulă, în cadrul activităţilor de back-office ale acestora.
CAPITOLUL 8
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR EVIDENŢIATE ÎN AFARA
BILANŢULUI SOCIETĂŢILOR BANCARE
8.1. OPERAŢIUNILE EVIDENŢIATE ÎN AFARA BILANŢULUI
Societăţile bancare evidenţiază o serie de operaţiuni şi în afara bilanţului. Aceste

operaţiuni cuprind: angajamentele date şi primite reprezentând drepturi şi obligaţii ale căror
efecte asupra mărimii şi structurii poziţiei financiare sunt condiţionate de realizarea unor
operaţiuni ulterioare, precum şi unele bunuri şi operaţiuni care nu pot fi integrate în active
şi datorii.
Operaţiunile în afara bilanţului, specifice instituţiilor de credit sunt grupate în
funcţie de natura lor, astfel:13
― angajamente de creditare, ce reprezintă promisiunea irevocabilă de a pune
la dispoziţie fonduri (deschideri de credite confirmate sau acorduri de
refinanţare) în favoarea unui terţ sau beneficiar. Aceste angajamente de
creditare se înregistrează în afara bilanţului, la nivelul prevăzut în contract şi
se diminuează pe măsura punerii la dispoziţie a fondurilor;
― garanţii financiare, ce reprezintă operaţiunile prin care o instituţie (garantul)
se angajează în favoarea unui terţ (beneficiarul) să asigure, la ordinul şi în
contul ordonatorului, plata unei obligaţii subscrisă de acesta, în situaţia în care
ordonatorul nu o poate efectua el însuşi. O promisiune de finanţare a
trezoreriei făcută sub formă consorţială este înscrisă în egală măsură în
conturile în afara bilanţului la toţi participanţii, în funcţie de valoarea
angajamentelor asumate de fiecare în parte;
― angajamente privind titlurile şi alte active financiare, ce cuprind
operaţiunile efectuate de către instituţia de credit aferente titlurilor cumpărate
sau vândute cu posibilitatea de răscumpărare şi alte titluri de primit sau de
livrat;
― operaţiuni de schimb la vedere, ce cuprind operaţiunile de cumpărare sau
vânzare de devize cu decontare în termenul uzual, la cursul de schimb stabilit
între părţi (curs SPOT);
― operaţiuni prin conturi de ajustare valută în afara bilanţului, ce cuprind
operaţiunile evidenţiate în conturile de legătură între contabilitatea în devize
şi contabilitatea în lei, privind operaţiunile de schimb la vedere şi la termen
înregistrate în afara bilanţului;
― operaţiuni cu instrumente financiare derivate, ce cuprind operaţiunile
ferme de schimb la termen, operaţiunile cu instrumente financiare derivate
ferme sau condiţionale pe cursul de schimb, precum şi cele cu instrumente
financiare derivate ferme sau condiţionale pe rata dobânzii;
13
* * * Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 27/16.12.2010, Anexa 1.
56
― operaţiuni cu garanţii reale, ce se referă la garanţiile reale primite sau date,
ipotecile imobiliare, gajurile cu sau fără deposedare şi alte garanţii primite sau
date;
― angajamente diverse (alte angajamente), ce reprezintă alte angajamente
date sau primite, care nu se regăsesc în categoriile angajamentelor prezentate
anterior, respectiv: titlurile şi alte valori primite şi date în garanţie pentru
împrumuturile primite sau creditele acordate, valorile primite şi date în
garanţie privind operaţiunile cu instrumente financiare derivate etc.;
― angajamente îndoielnice, ce cuprind angajamentele de orice natură, a căror
realizare nu este certă, ci devine probabilă. Pentru angajamentele îndoielnice
se constituie provizioane;
― operaţiuni prin conturi de evidenţă, respectiv prin conturi ce asigură, de
regulă, ţinerea evidenţei tehnico-operative privind:
▪ bunurile luate cu chirie;
▪ valorile din aur, metale, pietre preţioase şi alte valori primite
temporar spre păstrare sau în custodie;
▪ active şi datorii contingente;
▪ alte valori date sau primite de instituţia de credit;
▪ creanţele scoase din activul instituţiei de credit, urmărite în
continuare până la recuperarea integrală a acestora sau până la
epuizarea posibilităţilor legale de recuperare sau împlinirea
termenului de prescripţie etc.
Toate aceste operaţiuni evidenţiate în afara bilanţului instituţiilor de credit, grupate
în funcţie de natura lor, prezintă o mare diversitate şi complexitate, în funcţie de specificul
şi volumul activităţii desfăşurate de către instituţia de credit.
8.2. CONTABILIZAREA OPERAŢIUNILOR ÎN AFARA BILANŢULUI,

SPECIFICE INSTITUŢIILOR DE CREDIT
Contabilizarea operaţiunilor în afara bilanţului se realizează cu ajutorul Clasei 9 –

Operaţiuni în afara bilanţului, din planul de conturi pentru instituţiile de credit. Clasa 9
cuprinde angajamentele din afara bilanţului în funcţie de natura lor, structurate pe 10 grupe
de conturi, în care sunt evidenţiate: angajamentele de creditare (grupa 90), garanţiile
financiare (grupa 91), angajamentele privind titlurile şi alte active financiare (grupa 92),
operaţiunile de schimb la vedere (grupa 93), operaţiunile prin conturile de ajustare valută
în afara bilanţului (grupa 94), instrumentele derivate (grupa 95), garanţii reale (grupa 96),
alte angajamente (grupa 97), angajamente îndoielnice (grupa 98) şi alte operaţiuni prin
conturi în afara bilanţului (grupa 99).
Contabilitatea angajamentelor de creditare se conduce cu ajutorul următoarelor
conturi:
— 901 – Angajamente în favoarea instituţiilor de credit;
— 902 – Angajamente primite de la instituţii de credit;
— 903 – Angajamente în favoarea clientelei;
— 904 – Angajamente primite de la clientelă.
57
Conturile 901 Angajamente în favoarea instituţiilor de credit şi 903
Angajamente în favoarea clientelei sunt conturi de activ.
Conturile se debitează cu angajamentele de creditare acordate în favoarea altor
instituţii de credit sau în favoarea clientelei.
Conturile se creditează cu utilizarea sau stingerea angajamentelor de creditare.
Soldul conturilor este debitor şi reprezintă angajamentele de creditare existente,
acordate în favoarea altor instituţii de credit sau în favoarea clientelei.
Conturile 902 Angajamente primite de la instituţii de credit şi 904
Angajamente primite de la clientelă sunt conturi de pasiv.
Conturile se creditează cu angajamentele de creditare primite în favoarea altor
instituţii de credit sau în favoarea clientelei.
Conturile se debitează cu utilizarea sau stingerea angajamentelor de creditare.
Soldul conturilor este creditor şi reprezintă angajamentele de creditare existente,
primite de la alte instituţii de credit şi de la clientelă.
Contabilitatea angajamentelor de garanţie se conduce, în principal, cu ajutorul
conturilor de garanţii date sau primite pentru instituţiile de credit, precum şi a conturilor de
garanţii date sau primite pentru clientelă.
Garanţiile date sau primite pentru clientelă se evidenţiază în contabilitatea
instituţiilor de credit în următoarele conturi în afara bilanţului:
— 913 – Garanţii date pentru clientelă (cont de activ);
— 914 – Garanţii primite de la clientelă (cont de pasiv).
Contul 913 Garanţii date pentru clientelă se debitează cu angajamentele de
garanţie date pentru clientelă şi se creditează cu utilizarea sau stingerea acestor
angajamente de garanţie. Soldul debitor al contului reprezintă angajamentele de garanţie
existente, date clientelei.
Contul 914 Garanţii primite de la clientelă se creditează cu angajamentele de
garanţie primite de la clientelă şi se debitează cu utilizarea sau stingerea acestor
angajamente de garanţie. Soldul creditor al contului reprezintă angajamentele de garanţie
existente, primite de la clientelă.
În cadrul garanţiilor primite de la clientelă se cuprind: ipotecile imobiliare, gajurile
cu deposedare, gajurile fără deposedare şi alte garanţii primite de la clientelă.
Atât conturile în care se evidenţiază angajamentele de finanţare, cât şi conturile de
evidenţă a angajamentelor de garanţie se debitează şi se creditează prin intermediul
contului (prin creditul sau debitul contului) 999 Contrapartida, care este un cont
bifuncţional.
Contabilizarea altor operaţiuni prin conturile de evidenţă, în afara bilanţului
instituţiilor de credit se realizează cu ajutorul următoarelor conturi:
— 991 – Bunuri luate cu chirie;
— 992 – Valori primite în păstrare sau custodie;
— 993 – Alte active contingente;
— 994 – Alte datorii contingente;
— 998 – Alte conturi în afara bilanţului;
— 999 – Contrapartida.
Bunurile luate cu chirie de către instituţia de credit pentru buna desfăşurare a

activităţii acesteia se evidenţiază în contul 991 – Bunuri luate cu chirie. Contul 991 este
58
un cont de pasiv, care se creditează cu valoarea bunurilor luate cu chirie şi se debitează cu
valoarea bunurilor restituite titularilor sau proprietarilor acestora. Soldul creditor al
contului 991 reprezintă valoarea bunurilor luate cu chirie şi existente la un moment dat în
instituţia de credit.
Contul 992 Valori primite în păstrare sau custodie este un cont de pasiv, ce se
creditează cu valorile primite de către instituţia de credit în păstrare sau custodie şi se
debitează cu valorile ieşite din custodie sau păstrare, ca urmare a restituirii acestora,
achiziţionării lor pentru nevoile băncii, distrugerii acestora din cauza calamităţilor etc.
Soldul creditor al contului 992 reprezintă valorile primite în păstrare sau custodie, existente
la un moment dat în cadrul instituţiei de credit.
Conturile prezentate mai sus şi utilizate frecvent de către entităţile bancare
reprezintă principalele conturi de evidenţă a operaţiunilor efectuate în afara bilanţului.
Operaţiunile efectuate în afara bilanţului nu afectează patrimonial instituţia de
credit în momentul evidenţierii lor, dar datorită faptului că ele reprezintă, în principal,
angajamente luate de către aceasta, ele pot afecta la un moment dat patrimoniul instituţiei
de credit. De aceea se impune evidenţierea cu acurateţe a acestor operaţiuni în
contabilitatea instituţiilor de credit.
59

Curs - Contabilitatea Instituțiilor de Credit

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs - Contabilitatea Instituțiilor de Credit

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR

Specializarea : Contabilitate și Informatică de Gestiune

Modulele teoretice ale cursului:

1.1. PARTICULARITĂŢILE ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Raportarea contabilă anuală a instituţiilor de credit, pentru necesităţile de

1.2. PLANUL DE CONTURI PENTRU

Banca Naţională a României, prin Ordinul nr. 27/16.12.2010, a aprobat

Clasa 1 – Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare;

2.1. ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

În conformitate cu reglementările legale din România, societăţile bancare sunt

2.2. REGULILE GENERALE ŞI SPECIFICE ALE EVALUĂRII

Pentru evaluarea elementelor patrimoniale ale societăţilor bancare, prin lege se

2.3. PRINCIPIILE CONTABILE GENERALE

Băncile, la fel ca şi celelalte societăţi comerciale, aplică aceleaşi principii contabile

Înregistrările în contabilitate a oricărei operaţiuni economice se fac pe baza

Nr. Jurnalele operaţiunilor zilnice Sume

Registrul „Cartea mare” este un registrul contabil obligatoriu ce stă la baza

Nr. Cont Sold iniţial Rulaje Sold final

2.5. ORGANIZAREA COMPARTIMENTULUI DE CONTABILITATE ÎN

Contabilitatea băncilor comerciale se organizează în compartimente distincte,

3.1. OPERAŢIUNILE DE TREZORERIE ŞI INTERBANCARE

Activitatea de trezorerie a băncilor are ca obiective principale gestionarea eficientă

Contabilitatea operaţiunilor de casă se ţine potrivit normelor proprii emise de

Existenţa şi mişcarea numerarului din casieriile băncilor se evidenţiază cu ajutorul

Funcţia contabilă a contului 101 „Casa”: este un cont de activ, ce se debitează cu

Contul 101 Casa se debitează, în principal cu:

― sumele încasate în numerar reprezentând depuneri în conturile curente şi cele

― sumele încasate în numerar reprezentând vânzări de certificate de depozit şi

― alimentările cu numerar efectuate de la BNR sau de la subunităţile aceleiaşi

― sumele încasate în numerar reprezentând restituiri de avansuri spre decontare,

― sumele încasate în numerar de la diverşi debitori, reprezentând dobânzi:

― sumele încasate în numerar de la diverşi creditori, plusurile de casă constatate

― sumele încasate în numerar reprezentând alte venituri din prestaţii de servicii

― sumele încasate în numerar din operaţiuni de schimb valutar şi cu cecuri de

― sumele plătite în numerar titularilor de conturi curente şi de depozit (la

― sumele plătite în numerar privind certificatele de depozit, carnetele şi

― depunerile de numerar la BNR sau alimentarea cu numerar a altor

― sumele plătite în numerar pentru cecurile de călătorie cumpărate:

― sumele plătite în numerar creditorilor diverşi reprezentând dobânzi:

― dividendele plătite în numerar acţionarilor sau asociaţilor, persoane

― sumele eliberate în numerar personalului băncii, reprezentând avansuri

― sumele plătite în numerar personalului băncii, reprezentând salarii:

― valoarea cecurilor de călătorie în devize, cumpărate de la clientelă:

Contul 109 „Alte valori” se creditează cu:

Contabilitatea operaţiunilor de decontare cu Banca Naţională a României se ţine de

― sumele încasate de clientela băncii:

― sumele încasate de la acţionari sau asociaţi reprezentând aport la capitalul social al

― depozitele constituite de clientelă:

― sumele virate din conturi de corespondent la bănci pentru constituirea de disponibilităţi

111 Cont curent şi depozite = 121 Conturi de corespondent

― sumele reprezentând contravaloarea în lei a devizelor vândute în nume propriu:

― diminuările sau lichidările de depozite constituite la alte bănci, astfel:

Contul 111 Cont curent la BNR se creditează, în principal cu:

― sumele plătite de clientela băncii:

― sumele plătite acţionarilor sau asociaţilor la răscumpărarea acţiunilor proprii în

― sumele virate din contul curent la BNR pentru constituirea de disponibilităţi în

― sumele reprezentând contravaloarea în lei a devizelor cumpărate pe cont propriu:

― diminuările sau lichidările de depozite constituite de alte bănci:

― sumele plătite acţionarilor sau asociaţilor reprezentând dividende:

Soldul debitor al contului 111 Cont curent şi depozite la Banca Naţională a

Contul se debitează cu:

Soldul creditor al contului reflectă împrumuturile de refinanţare primite de banca

3.4. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR INTERBANCARE

Decontările bancare pot fi privite sub două aspecte: decontări interbancare şi