Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În aprilie 1991 au fost adoptate Legea privind activitatea bancara (Legea nr. 33/1991)
si Legea privind Statutul Bancii Nationale a României (Legea nr. 34/1991) cu scopul
declarat de a crea un sistem bancar modern. Noile legi au fost elaborate în concordanta cu
directivele bancare ale Uniunii Europene. S-au urmarit îndeaproape modificarile aparute în
legislatia bancara a tarilor dezvoltate, îndeosebi în tarile membre ale Uniunii Europene, cu
intentia de a îmbunatati în continuare cadrul legal privind activitatea bancara.
Potrivit statutului sau, definit prin Legea nr. 34, Banca Nationala a României a
dobândit un grad mare de independenta, ea raspunzând numai în fata organului legislativ al
tarii. Guvernatorul si membrii Consiliului de administratie au fost numiti de Parlament la
recomandarea primului-ministru, pe termen de opt ani, cu posibilitatea de reînnoire a
mandatului; conform legii, ei puteau fi înlocuiti numai de catre Parlament, la cererea
primului-ministru.
În vederea cresterii eficientei bancilor comerciale si pentru asigurarea unei mai bune
alocari a resurselor financiare, Parlamentul României a adoptat în 1997 legea privind
privatizarea bancilor, cu scopul de a facilita privatizarea societatilor bancare cu capital
majoritar de stat ( prevedea vânzarea actiunilor bancare exclusiv contra numerar). Guvernul
a fost împuternicit sa stabileasca urmatoarele: bancile care urmeaza a fi privatizate si
programul de privatizare; cota de participatie care va fi alocata categoriilor de investitori, fie
interni, fie straini; strategia de punere în vânzare; pretul de vânzare al actiunilor si alte
masuri destinate facilitarii procesului de privatizare.
Astfel, Legea nr. 58/1998 - Legea bancara a fost în mare masura armonizata cu
prevederile Directivei consolidate nr. 2000/12/CE referitoare la conditiile de acces si de
exercitare a activitatii bancare de catre institutiile de credit: fondurile proprii ale institutiilor
de credit; solvabilitatea institutiilor de credit; expunerile mari ale institutiilor de credit;
supravegherea pe baza consolidata a institutiilor de credit.
Completarea Legii nr. 58/1998 - Legea bancara urmareste adâncirea transpunerii
directivei mentionate, precum si a altor directive: Directiva Parlamentului European si a
Consiliului Europei nr. 2000/28/CE pentru modificarea Directivei nr. 2000/12/CE; Directiva
Parlamentului European si a Consiliului Europei nr. 2000/46/CE privind conditiile de acces,
exercitare si supraveghere prudentiala a activitatii bancare de catre institutiile emitente de
moneda electronica; Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei nr.
2001/24/CE privind reorganizarea si falimentul institutiilor de credit.
- alte prevederi de ordin tehnic (înlocuirea notiunilor de capital social cu capital initial
si a rezervei generale pentru riscul de credit cu fondul pentru riscuri bancare generale,
modificarea nivelului de la care o persoana devine actionar semnificativ si stabilirea
nivelurilor ulterioare pentru care este necesara aprobarea prealabila, modificarea limitei
raportate la fondurile proprii ale bancii pe care aceasta o poate investi în entitati nefinanciare
si a limitei globale pentru investitiile de aceasta natura ale unei banci);
- reglementarea regimului bancilor a caror autorizatie a fost retrasa (în alte situatii decât la
cerere, în caz de faliment ori fuziune/divizare);
- completarea dispozitiilor referitoare la secretul profesional pentru asigurarea unei mai mari
flexibilitati, crearea cadrului necesar realizarii unei supravegheri pe o baza consolidata de
catre autoritatea competenta si corelarea cu alte acte normative;
- diminuarea procentului din profitul brut pentru constituirea fondului de rezerva si stabilirea
sumelor care se repartizeaza din profitul brut pentru constituirea fondului pentru riscuri
bancare generale;
- prevederi privind conditiile pentru deschiderea de catre bancile, persoane juridice române,
a unor sucursale în strainatate, inclusiv pe teritoriul statelor membre (în acest ultim caz, cu
aplicare de la data aderarii);
- stabilirea unor categorii de investitii ale bancilor care sunt supuse aprobarii prealabile a
Bancii Nationale a României, în concordanta cu cerintele Comitetului de la Basel;
- introducerea la finalul fiecarui capitol al legii a unor prevederi prin care sunt stabilite
dispozitiile din fiecare capitol care sunt aplicabile sucursalelor institutiilor de credit straine
care functioneaza în România;
- introducerea de sanctiuni pentru persoanele juridice în alte entitati care desfasoara activitati
de atragere de depozite în alte fonduri rambursabile de la public;
În afara normelor privind capitalul minim, prin procedura de autorizare s-a avut în
vedere respectarea si a altor prevederi asemanatoare celor aplicate în tarile Uniunii
Europene, cele privind calitatea managerilor si a principalilor actionari ai unei banci care
solicita autorizarea, precum si soliditatea operatiunilor.
1
vor sfârsi prin a fi lichidate, putine dintre ele având sanse sa se restructureze. Literatura de
specialitate arata ca, datorita procedurilor imperfecte de rezolvare a conflictelor de interese
dintre creditorii aceleiasi firme debitoare, restructurarea debitorului aflat în incapacitate de
plata are sanse mici de a surveni. În marea majoritate a cazurilor, creditorii vor prefera sa
lichideze firma debitoare încercând sa îsi recupereze creantele. 2[2] Daca valoarea activelor
firmei este superioara valorii de lichidare, dar firma este totusi lichidata, se înregistreaza o
diminuare a bunastarii sociale (welfare).
3
pentru rezolvarea problemei arieratelor financiare s-a întreprins o schemã de compensare la
nivel national.
Toate acestea au implicatii directe asupra privatizarii. Una dintre problemele ivite în
cadrul proceselor de privatizare este dificultatea gasirii unui investitor strategic pentru
întreprinderile privatizate în masa. Privatizarea în masa este solutia aplicata în cazul în care
se doreste schimbarea formei de proprietate a unui mare numar de întreprinderi într-o
perioada scurta de timp. Dezavantajul pe care îl ofera însa este dificultatea gasirii unui
actionar semnificativ care sa se implice activ în bunul mers al afacerilor firmei.
Bergiof (1997)4[4] arata ca de fapt managerii sunt cei care decid strategia firmei în
cazul în care toti actionarii firmei detin un numar mic de actiuni. Existenta unui actionar
semnificativ care îsi poate impune interesele în fata managerului duce la schimbarea
raportului de forte. Într-o anumita ‘arhitectura’ financiara, bancile pot îndeplini rolul
actionarului semnificativ, iar daca nu sunt autorizate sa îndeplineasca acest rol, cel putin pot
ajuta la gasirea lui. Astfel, restructurarea prin intermediul bancilor ofera mai multe sanse de
reusita în ceea ce priveste perspectiva imediata a privatizarii si a introducerii unui mai bun
mecanism de guvernare a întreprinderilor.
4
financiara precara în tarile în tranzitie 5[5]. Închiderea unor banci poate genera panica în
rândul populatiei, poate determina retragerea masiva a depozitelor, afectând astfel si alte
banci din economie. În plus, în majoritatea tarilor în tranzitie gradul de concentrare a
sistemului bancar este foarte ridicat, iar bancile care se confrunta cu dificultati reprezinta
aproape întregul sistem bancar. Închiderea tuturor acestor banci ar însemna disparitia
sistemului de intermediere financiara.
6
Datoriile restante ale întreprinderilor pot face obiectul interventiei atât al bãncilor cât
si al guvernului. Guvernul poate prelua creditele restante ale întreprinderilor la datoria
publica sau poate furniza lichiditati care sa permita firmelor sa îsi achite obligatiile de plata
restante. De asemenea, guvernul poate interveni prin acordarea de facilitati fiscale.
Capitolul 1. Consideratii privind sistemul bancar în perioada de tranzitie la economie de piata ...1
Capitolul 2. Impacul integrarii europene asupra sistemului bancar românesc 7
2.1 Activitatea bancara de corporate si retail 7
2.2. Dezvoltarea activitatii de creditare în România 17
2.3. Prezenta marilor grupuri financiar-bancare în România si a bancilor românesti pe piata de capital 21
Capitolul 3. Politica monetara a BNR în procesul de integrare europeana..28
3.1. Cadrul general al politicii monetare 28
3.2. Implementarea acquis-ului comunitar în legislatia bancara româneasca 32
3.3. Obiectivele de politica monetara a BNR în contextul integrarii europene 39
3.4. Adaptarea instrumentelor de poltica monetara ale BNR la cerintele integrarii europene 52
Concluzii
Cap.1.Introducere
Cap.2. Rolul şi funcţiile sistemului bancar românesc
Cap.3.Evoluţia sistemului bancar în contextul integrării europene
Cap.4.Tendinţe ale sistemului bancar românesc în contextul intergării europene
Concluzii
Bibliografie
Cap.1.Introducere
Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care asigură mobilizarea disponibilităţilor monetare
ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi economice eficiente.În esenţă ,banca poate fi
definită ca o instituţie care mobilizeaza mijloacele băneşti disponibile,finanţează şi creditează persoanele fizice
si juridice,organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte
state în scopul obţinerii de profit.
Banca este instituţia financiară care atrage de la personele fizice sau juridice depozite sau echivalente ale
acestora,transferabile prin diferite instrumente de plată,şi care utilizează aceste mijloace total sau partial pentru
a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc.Banca are ca rol complex în economie,atât din punct
de vedere al serviciilor pe care le presteaza,cât şi din punct de vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.
Sistemul bancar românesc a demonstrat în ultimii ani o dezvoltare sustenabilă, fiind pregătit pentru
continuarea expansiunii ,în toată această perioadă dovedindu-se un partener de încredere al economiei reale
atât din punct de vedere al soluţiilor financiare, cât şi din cel al percepţiei riscurilor pe care diversele activităţi
economice le presupun.
Caracterul internaţionalizat al competiţiei pe piaţa românească a indus o accelerare a procesului de intergrare şi
uniformizare a pieţei bancare şi a generat ritmuri de creştere mult superioare altor industrii româneşti.
Maturizarea pieţei financiare, cerinţele clienţilor retail şi corporate au condus la un grad dezvoltat de sofisticare a
ofertei de produse şi servicii bancare.
Sistemul bancar în România este sanătos, funcţionează pe o piaţă foarte bine reglementată şi reprezintă
pilonul principal al sistemului financiar.
Sistemul bancar din România a constituit şi va constitui în continuare pilonul principal în ceea ce priveşte
procesul de integrare reală a ţării noastre în Uniunea Europeană.
CAP.2.ROLUL ŞI FUNCŢIILE SISTEMULUI BANCAR NAŢIONAL.
Activitatea bancar�� în economia unei ţări presupune un mod specific de organizare a acesteia, fiind de
asemenea domeniul cel mai reglementat.Reglementarea este dată în fiecare ţară de Legea Bancar��
Naţională care are menirea de a crea condiţii pentru o concurenţă normală, pentru asigurarea solidităţii şi
viabilităţii sistemului bancar .
Pentru ţările Uniunii Monetare Europene, cadrul legislativ este dat de directivele europene transpuse în
reglementări naţionale.
Băncile într-o economie au rolul de intermediari financiari principali în relaţia economisire-investire, relaţie
decisivă în creşterea economică. Băncile realizează legătura între cei care au nevoie de resurse financiare şi cei
care realizează excedente.Rolul de intermediari comerciali se materializează şi/sau concretizează şi prin
funcţiile pe care le îndeplinesc băncile în economie. Aceste funcţii se referă la:
- Distribuirea de credite în economie;
- Colectarea de lichidităţi;
- Gestionarea de mijloace şi instrumente de plată;
- Furnizarea de informaţii şi asigurarea de lichidităţi.
În prezent, există o puternică interdependenţă între componentele structurale ale unui sistem bancar naţional .
Datorită acestui fapt, falimentul unei bănci poate antrena falimentul altei bănci, şi în ultimă instanţă a sistemului
bancar în ansamblu. Apare fenomenul cunoscut sub denumirea de risc de sistem.
Din acest motiv, securitatea sistemului bancar reprezintă o problemă esenţială şi o preocupare majoră pentru
autoritatea monetară, respectiv pentru banca de emisiune.
În scopul menţinerii securităţii, aproape în toate ţările (civilizate) se utilizează asigurarea depozitelor ca
instrument ce garantează încrederea deponenţilor. La noi există Fondul de Garantare a Depozitelor. Acest
mecanism al garantării depozitelor, deşi foarte util, nu se substituie intervenţiei băncii centrale în calitatea sa de
banca-băncilor, de împrumutător de ultimă instanţă. Intervenţia băncii centrale este imediată şi restaurează
încrederea deponenţilor mai rapid comparativ cu plăţile realizate prin sistemul de garantare.