Coman Claudiu

Seria B, grupa 14

Provocarea optiunilor nonheterosexuale, in Romania

Orientarea sexuala este un subiect care animă de mult timp societatea. În 1976, filosoful francez
Michel Foucault a enuntat că sexualitatea este un construct social folosit ca formă de control , iar
de prea mult timp oamenii și-au definit moralitatea în funcție de obiectul asupra căruia își
exercită libidoul .
S-a pus foarte multa vreme problema factorilor care pot in fluenta orientarea sexuala a unui
individ, dar pana in prezent medicii specialisti nu au reusit sa ajunga la un numitor comun. In
acest sens, exista specialisti in domeniu care afirma ca orientarea sexuala este influentata de un
complex de factori precum cei de natura biologica, fiziologica, psihologica, mostenirea genetica
si hormonala. Pe de alta parte, exista medici care sustin ca orientarea sexuala tine in exclusivitate
de alegerea pe care individul o face, fara a fi influentata de factori genetici sau de alta natura.
Cei mai multi dintre tinerii ajunsi la varsta adolescentei, experimenteaza trairile sexuale la o
intensitate nemaiintalnita pana atunci. Acest lucru poate fi explicat pe de o parte prin schimbarile
de natura hormonala din timpul pubertatiisi pe de alta datorita schimbarilor la nivel emotional
resimtite tot mai acut in aceasta perioada. In plus, tot in perioada adolescentei tinerii incep sa isi
descopere orientarile sexuale, termen ce face referire la semenii fata de care se simt atrasi fizic si
emotional (femei sau barbati).

România este, în general, conservatoare cu privire la drepturile persoanelor LGBT astfel că

persoanele din aceste categorii se pot confrunta cu diferite impedimente juridice față de restul
cetățenilor. România, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Moldova, Serbia, Muntenegru și
Ucraina, nu prevede în legislație dreptul la căsătorie al cetățenilor care aparțin minorității LGBT.
În Codul civil al României se stipulează că actul căsătoriei poate fi încheiat numai între
persoanele de sex opus.Potrivit unui studiu efectuat de organizația ACCEPT, care promovează
drepturile persoanelor LGBT, în România, două treimi dintre persoanele gay își ascund
orientarea sexuală, ca să minimalizeze discriminarea și actele de violență.
După anul 2000, România a făcut modificări semnificative ale legislației privind drepturile
LGBT, astfel că, în perioada anilor 2000–2002, s-a dezincriminat complet homosexualitatea, s-
au introdus și pus în aplicare pe scară largă legi anti-discriminare, s-a egalat vârsta
consimțământului pentru relații sexuale și s-au introdus legi care sancționează infracțiunile
motivate de homofobie.

În Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza (1864), inspirat mai ales din cel francez (care
nu mai pedepsea penal homosexualii din anul 1791), nu existau diferențe între tratamentul
relațiilor heterosexuale sau homosexuale. După Marea Unire din 1918, aplicabilitatea Codului lui
Cuza se extinde în multe regiuni ale noului Regat, mai puțin în Transilvania, care își păstrează o
oarecare autonomie din acest punct de vedere, unde a rămas în vigoare Codul Penal elaborat în
1878, prin care se pedepsea violul homosexual.

Homosexualitatea a fost interzisă în România, în anul 1937, odată cu ascensiunea rapidă a

nazismului în Europa, sub regimul autoritarist al lui Carol al II-lea.
În perioada comunistă, incriminarea homosexualității din Codul Penal este păstrată și întărită. În
noul Cod Penal al Republicii Populare Române promulgat în 1948, vechiul articol 431 înăsprește
pedepsele la un minimum de 2 ani și un maximum de 5 ani. În 1957 deja dispare condiționarea
„scandalului public” și orice raport sexual consimțit între persoane de același sex este incriminat.
Mai mult, „propaganda sau asocierea sau orice act de prozelitism” destinat promovării
comportamentului homosexual erau interzise. După venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, în
1968, Parlamentul comunist modifică Codul Penal al lui Carol al II-lea, astfel încât, infracțiunile
privitoare la viața sexuală erau incluse în secțiunea infracțiunilor contra persoanei.
Ideologic, homosexualitatea era neproductivă pentru comuniști, care aveau nevoie de mame
eroine și de un salt demografic rapid. Homosexualitatea este catalogată ca o infracțiune serioasă
îndreptată împotriva orânduirii socialiste care necesită o pedeapsă pe măsură. Începe astfel
prigoana sistematică împotriva homosexualilor, cu precădere în rândul elitelor, deoarece sistemul
comunist considera că nu pot exista homosexuali în rândul clasei muncitorești: razii, delațiuni
sistematice, dosare speciale, arestări și condamnări între unu și cinci ani de zile. Această
atmosferă de teroare a făcut ca personalitățile intelectuale homosexuale din România să
constituie o minoritate aproape invizibilă, aflată sub continua amenințare a sistemului comunist.

Ideologic, homosexualitatea era neproductivă pentru comuniști, care aveau nevoie de mame
eroine și de un salt demografic rapid. Homosexualitatea este catalogată ca o infracțiune serioasă
îndreptată împotriva orânduirii socialiste care necesită o pedeapsă pe măsură. Începe astfel
prigoana sistematică împotriva homosexualilor, cu precădere în rândul elitelor, deoarece sistemul
comunist considera că nu pot exista homosexuali în rândul clasei muncitorești: razii, delațiuni
sistematice, dosare speciale, arestări și condamnări între unu și cinci ani de zile. Această
atmosferă de teroare a făcut ca personalitățile intelectuale homosexuale din România să
constituie o minoritate aproape invizibilă, aflată sub continua amenințare a sistemului comunist.

După 1989–1990, Articolul 200 a rămas în vigoare o perioadă, când au loc foarte multe abuzuri
față de membri ai comunității gay cele mai răsunătoare fiind cazurile fostei handbaliste Mariana
Cetiner și al cuplului Ciprian Cucu–Marian Mutașcu din Sânnicolau Mare. Cu toate acestea, mici
subculturi homosexuale existau în marile orașe, dar fără prea mare vizibilitate în societatea
românească. Un sondaj din 1993 releva că 85% dintre români considerau homosexualitatea
inacceptabilă. În iulie 1994, Curtea Constituțională a recunoscut că legile împotriva
homosexualității sunt o încălcare a drepturilor omului, declarându-le neconstituționale. În ciuda
acestui fapt, în noiembrie 1996, toate barurile, cluburile, ziarele, revistele, asociațiile sau firmele
destinate comunității LGBT au fost interzise. A existat o anumită reticență în a dezincrimina
relațiile homosexuale. Aceasta datorită unor credințe esențialiste și naționaliste conform cărora
homosexualii reprezintă o amenințare la familia tradițională și modul de viață românesc. La 25
octombrie 1996 este fondată asociația ACCEPT, prima organizație neguvernamentală din
România care apără drepturile persoanelor LGBT la nivel național, astăzi membră a International
Lesbian and Gay Association. La presiunile exercitate de societatea civilă, Consiliul Europei, dar
și organizații care luptă pentru drepturile omului (printre altele IRDO, APADOR-CH, LADO,
Amnesty International, ILGA),Articolul 200 a fost modificat în timpul guvernului de stânga
condus de Nicolae Văcăroiu (1996) și anulat de guvernul PSD, condus de Adrian Năstase, în
anul 2001, homosexualitatea fiind, din nou, legalizată, după ce fusese scoasă în afara legii prin
Codul lui Carol al II-lea (1937). România este, astfel, ultima țară ortodoxă care a dezincriminat
actele homosexuale. România trebuia să elimine Articolul 200 din Codul Penal pentru a respecta
criteriile politice de la Copenhaga stabilite pentru integrarea în Uniunea Europeană, care prevăd
„respectarea și protecția minorităților”.
Persoanele transgen s-au confruntat cu aceleași atitudini și dificultăți întâmpinate de restul
comunității. O importantă victorie pentru persoanele transgen a fost obținută în aprilie 1995,
când o instanță din București a pronunțat o hotărâre prin care i se permitea lui Sorin Rațiu, un
tânăr de 19 ani, prima operație de schimbare de sex din țară.
În prezent, nu există legi împotriva persoanelor LGBT în România. Actele sexuale consensuale
între două persoane de același sex au fost legalizate în 1996, iar ultima lege care discrimina
persoanele gay, Articolul 200 al Codului Penal, a fost abrogată pe 21 iunie 2001, prin OUG 89.
Vârsta consimțământului pentru acte sexuale este de 15 ani, egală pentru acte sexuale
heterosexuale și homosexuale. Până în 2002, vârsta consimțământului în ceea ce privește actele
sexuale pentru gay și lesbiene era mai mare decât pentru heterosexuali (18 ani).

Pe 21 iulie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în premieră, că toate

persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune, fie căsătorie, fie
parteneriat civil. Practic, CEDO a decis că lipsa protecției prin legislație pentru cuplurile de
același sex reprezintă o încălcare a drepturilor omului. Totuși, Curtea a reiterat că mariajul pentru
persoane de același sex nu este un drept al omului. În același context, pe 12 martie, Parlamentul
European a dat un vot covârșitor în favoarea unui raport anual privind drepturile omului, al
italianului Pier Antonio Panzeri, care, printre altele, recomandă statelor membre să ia act de
legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex într-un număr din ce în ce mai mare de țări
și încurajează instituțiile Uniunii Europene și statele membre să contribuie în continuare la
reflecțiile asupra recunoașterii căsătoriilor sau a parteneriatului civil între persoane de același sex
ca o problemă politică, socială și de drept civil”. 24 de europarlamentari români au spus „da”
raportului Panzeri.
Din anul 2000, există o lege împotriva discriminării care nu permite discriminarea bazată pe
orientare sexuală. Legea prevede protecția persoanelor LGBT într-o varietate de domenii,
precum ocuparea forței de muncă, asigurarea și accesul la bunuri și servicii, locuințe, educație,
asistență medicală, programe de radio și televiziune, egalitate în fața justiției și alte servicii
publice și de securitate socială. Această lege, una dintre cele mai solide din Uniunea Europeană,
a fost aplicată cu succes de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în
2004, când TAROM a refuzat să le ofere cuplurilor homosexuale beneficiile de Ziua
Îndrăgostiților (Valentine's Day), care erau valabile doar cuplurilor heterosexuale. TAROM a
fost dat în judecată pentru discriminare pe bază de orientare sexuală și a fost amendat, situația
fiind corectată conform legii anti-discriminare. Prin Rezoluția de combatere a homofobiei din
Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e nevoie de o educație sexuală și că trebuie
luptat împotriva homofobiei inclusiv prin mijloace administrative, judiciare și legislative.
Noul Cod Penal, intrat în vigoare în februarie 2014, cuprinde dispoziții care incriminează
instigarea la discriminare și care califică motivarea unei infracțiuni pe bază de orientare sexuală
drept circumstanță agravantă (Articolul 77). Cadrul legislativ actual face, de asemenea, referire
la raportarea, monitorizarea și colectarea de date cu privire la infracțiunile motivate de ură.
Totuși, legislația nu face referire la infracțiunile privind identitatea și expresia de gen. Cu toate
acestea, legea nu a fost aplicată încă, astfel că marșurile împotriva homosexualității organizate de
activiști de extremă dreapta, adeseori însoțite de mesaje anti-gay ofensatoare, au avut loc în
numeroase rânduri fără a fi sancționate.

Statisticile existente, mai vechi, la nivel european arată că 10% (estimare minimă) din populația
unei țări este formată din persoane LGBT, așadar, în România se estimează că sunt 1.900.000 de
persoane născute cetățeni români etichetate ca LGBT (neincluzînd acronimul LGBTQIA+). În
România nu există nici o statistică în acest sens, deși comunități LGBT importante se găsesc în
orașele mari precum București, Cluj-Napoca, Constanța sau Timișoara. Totuși, date furnizate de
fosta Comisie pentru Drepturile Minorităților Sexuale estima în 1994 ponderea populației
homosexuale din România la 4% (estimare minimă) din totalul populației.
Se estimează că în România sunt născute 120.000 (aproximativ 0,6%) de persoane transgender
parte a comunității LGBTQIA+. Se estimează că sunt între 0,2-2,0% persoane născute intersex.
Se estimează că 1% din populație are o orientare asexuală înnăscută fără a ține cont de
persoanele trecute de o anume vârstă.
În momentul de față, în România, cuplurile gay nu se pot căsători, nici adopta copii pentru că nu
sunt recunoscuți legal ca o familie. De asemenea, legislația românească interzice recunoașterea
căsătoriilor între persoane de același sex sau a uniunilor civile încheiate legal în străinătate.
România este, astfel, printre ultimele țări din UE care nu recunosc nicio formă de uniune civilă
între persoane de același sex. Cu toate acestea, după o decizie a Curții de Justiție a Uniunii
Europene din 5 iunie 2018, România nu poade împiedica libertatea de ședere a soților de același
sex pe teritoriul său. Ulterior, pe 18 iulie 2018, Curtea Constituțională a decis că statul trebuie să
recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de același sex căsătorite, dacă unul
dintre membrii cuplului este cetățean UE.
Constituția României definește familia ca fiind bazată pe căsătoria liber consimțită între soți,fără
a specifica genul acestora. Legislația care este în vigoare la acest moment nu lasă loc însă de
interpretare pentru reprezentanții stării civile. Căsătoria poate fi încheiată legal doar între bărbați
și femei, fără ca un cuplu format din persoane de același sex să poată beneficia legal de protecția
statului ca și familie.
La 5 iunie 2013, comisia parlamentară pentru revizuirea constituției a votat pentru a include un
articol despre protejarea minorității sexuale împotriva discriminării în noua Constituție. Aceeași
comisie a votat a doua zi schimbarea actualei legi a căsătoriei, care descrie căsătoria ca „o uniune
consensuală între soți”, la un format mai restrictiv, descriind-o ca fiind „o uniune între un bărbat
și o femeie”, interzicând astfel căsătoria între persoane de același sex. Confruntată cu o serie de
proteste din societatea civilă și organizațiile interne și internaționale, cum ar fi ACCEPT și
Amnesty International, comisia a retras ambele amendamente din forma finală prezentată la
Curtea Constituțională. Zeci de ONG-uri au protestat față de această acțiune a comisiei
parlamentare (pentru a retrage protecția constituțională împotriva discriminării pe bază de
orientare sexuală) și au declarat următoarele: „membrii Comitetului pentru Revizuirea
Constituțională refuză protecția cetățenilor care au cel mai mult nevoie de protecție împotriva
discriminării” și că „în calitate de stat membru a Uniunii Europene, este obligatoriu ca România
să pună în aplicare dispozițiile dreptului comunitar în legislația națională”

O altă inițiativă legislativă privind parteneriatul civil a fost depusă la Parlament pe 31 octombrie
2018, fiind semnată de 42 de aleși de la PSD, PNL, USR și UDMR. Inițiativa s-a bazat pe un
proiect al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, realizat cu sprijinul asociației
ACCEPT și asumat și de organizațiile neguvernamentale din Coaliția Antidiscriminare și
MozaiQ. Pe 28 martie 2019, Executivul a avizat negativ proiectul, arătând că, prin adoptarea
Codului civil, Parlamentul și-a exprimat opțiunea politică legislativă în materia relațiilor de
familie și că unica formă de conviețuire recunoscută este căsătoria între sexe diferite. În
consecință, în iunie 2019, șapte cupluri gay, sprijinite de asociația ACCEPT, au dat în judecată
statul român la CEDO, reclamând că acesta și-a încălcat obligația pozitivă de a acorda o formă
de recunoaștere și protecție legală familiilor formate din cupluri de persoane de același sex.
Legea 273/2004 privind procedura adopției în România nu prevede condiția de a fi heterosexual
al adoptatorului, prin urmare, potrivit legislației interne, un homosexual ar putea pretinde să
adopte un copil.
Pe plan european, în cauza E. B. versus Franța din 2008, Marea Cameră a Curții de la Strasbourg
a stabilit că refuzul autorităților de a permite unei persoane să adopte un copil pe temeiul
orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o diferență de tratament
incompatibilă cu drepturile omului, aceasta întrucât este interzisă discriminarea unei persoane în
ceea ce privește viața ei privată și de familie. În cauza X ș.a. versus Austria din 2013 Curtea
spune că nu se poate refuza ca partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este
de același sex. Punctele 26 și 27 din Recomandarea 5/2010 a Comitetului Miniștrilor al
Consiliului Europei prevăd că în luarea deciziilor cu privire la responsabilitățile parentale sau la
adopție nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferințe sexuale. Astfel, legislația
sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicția unui homosexual de a adopta un
copil.
Pe de altă parte, conform reglementărilor legale, două persoane nu pot adopta împreună copii,
nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție. În plus, două persoane
de același sex nu pot adopta împreună un copil.
Este legal pentru femeile necăsătorite, inclusiv lesbiene, să acceseze metode de inseminare
artificială, precum fertilizarea in vitro (FIV). În 2005, Curtea Constituțională a decis că este
neconstituțional refuzul reproducerii asistate medical, cum ar fi FIV, la persoane fizice sau
necăsătorite.
Până în 2001, homosexualitatea însemna „interzis” în armată.Astăzi, când serviciul militar nu
mai este obligatoriu, ci un loc de muncă, Ministerul Apărării declară că persoanele gay se bucură
de același tratament cu heterosexualii. Potrivit politicii de recrutare a MApN, „este dreptul
fiecărui cetățean român să ia parte la structurile militare ale țării noastre, indiferent de orientarea
lor sexuală”. Acesta este un drept garantat prin Constituție, prin Codul Muncii și prin convențiile
internaționale ratificate de România. Cu toate acestea, membrii LGBT ai armatei aleg să nu-și
dezvăluie orientarea sexuală din pricina discriminării.

În prezent, în România este interzisă donarea de sânge din partea bărbaților care au întreținut
relații sexuale cu alți bărbați, principalul motiv fiind riscul ridicat de infectare cu BTS. În
septembrie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, analizând o sesizare în
ceea ce privește întrebările legate de relațiile homosexuale din chestionarul impus de lege pentru
donatorul de sânge, prin coroborare cu încadrarea între criteriile de excludere permanentă de la
donare, a recomandat Ministerului Sănătății să depună toate diligențele pentru înlăturarea
discriminării. Conform Consiliului, prin formularea acestor întrebări se aduce atingere demnității
și se creează „o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare și ofensivă pentru homosexuali”. În anul
2008, la aproape 3 luni după decizia Consiliului, pentru a se conforma respectivei hotărâri,
Ministerul Sănătății a venit cu o propunere de modificare a ordinului privind informațiile
comunicate de donatori. Propunerea nu s-a concretizat niciodată. Pe plan european, pe 29 aprilie
2015, Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg a propus excluderea persoanelor gay de pe
lista donatorilor de sânge, fără ca decizia să fie considerată o discriminare bazată pe orientarea
sexuală.
Deși ultima lege anti-gay, Articolul 200, a fost abrogată încă din 2001, atitudinile societății față
de persoanele homosexuale și lesbiene sunt încă destul de discriminatorii, în special în zonele
rurale. Homosexualitatea rămâne o chestiune socială și politică. Argumentele care descriu
homosexualitatea ca pe un „viciu” sau un „păcat contra naturii” sunt comune.
Datorită trecutului de teroare, intimidări și umilințe, persoanele LGBT se temeau să își decline
identitatea sexuală în public și să intervină ca atare în viața socială a României. În urma unui
studiu întreprins în anul 2001 de către ACCEPT cu sprijinul ILGA-Europe și al Open Society
Institute – Budapesta, această situație de marginalitate era auto-asumată de către cele mai multe
dintre persoanele LGBT: ⅔ dintre respondenții studiului afirmau că trebuie să își ascundă
orientarea sexuală pentru a minimaliza riscul discriminării și al actelor de violență. În ceea ce
privește violența împotriva persoanelor LGBT, același raport al Asociației ACCEPT releva
faptul că aproape 28% dintre cei chestionați au fost victimele violenței, 41,5% au fost hărțuiți,
35,8% au avut experiențe negative în interiorul familiilor de origine, iar 29,3% au fost
discriminați la locul de muncă. Autorii actelor de discriminare și violență proveneau din toate
mediile sociale – vecini, cunoștințe, cei responsabili cu aplicarea legii, colegi de serviciu, cadre
didactice și colegi de clasă. Într-un sondaj derulat de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale
a Uniunii Europene (FRA) în 2012, 90% dintre persoanele LGBT din România au declarat că
discriminarea e răspândită și foarte răspândită. Același sondaj relevă că în România 90% din
cazurile de violență împotriva persoanelor LGBT nu sunt raportate organelor legii.
Într-un sondaj realizat de European Voluntary Service (EVS) în 2008 în 23 de țări europene se
arata că România este a treia cea mai homofobă țară din Europa, după Albania și Ucraina. În
ciuda aparențelor, la nivelul Uniunii Europene homofobia nu se corelează cu religia, ci cu
comunismul. Statele foste comuniste prezintă un nivel (semnificativ) mai ridicat de homofobie
decât cele care nu au avut regimuri comuniste
În septembrie 2006, Consiliul Britanic a realizat un studiu în mai multe orașe din România, prin
care a încercat, printre altele, să verifice convingerile tinerilor români cu vârste cuprinse între 15
și 25 de ani în privința drepturilor LGBT. Dintre cei intervievați, 39,1% au considerat că
drepturile LGBT ar trebui extinse, 35,9% consideră că situația drepturilor LGBT este
satisfăcătoare în România, în timp ce 15,6% dintre oameni au declarat că persoanele LGBT au
prea multe drepturi. 9,4% au fost indeciși. În plus, 71,9% dintre tinerii intervievați au declarat că
drepturile LGBT ar trebui să fie protejate, indicând un nivel relativ ridicat de acceptare în rândul
acestui grup demografic. Pe de altă parte, unul din patru elevi români este de părere că un
homosexual sau o lesbiană este o ființă inferioară, iar o pătrime chiar ar interveni într-o bătaie a
cărei victimă este un coleg gay, arată primul studiu care analizează liceele românești din
perspectiva orientării sexuale, realizat de organizația ACCEPT.
Conform articolului 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, „orice persoană
are dreptul de acces la asistența medicală preventivă și de a beneficia de îngrijiri medicale în
condițiile stabilite de legislațiile și practicile naționale”. Articolul 168 al Tratatului privind
funcționarea Uniunii Europene conferă UE o competență legislativă limitată în domeniul
sănătății publice care, în principiu, rămâne într-o mare măsură prerogativa fiecărui stat membru.
La nivel național, principiul accesului nediscriminatoriu la asistență medicală este stipulat în
Legea nr. 95/2006, republicată în 2015. Astfel, conform art. 98, alin. (7), „primul ajutor calificat
și asistența medicală de urgență se acordă fără nicio discriminare legată de, dar nu limitată la,
venituri, sex, vârstă, etnie, religie, cetățenie sau apartenență politică, indiferent dacă pacientul are
sau nu calitatea de asigurat medical”. Separat, OG 137/2000 interzice discriminarea ca principiu
general și prevede că accesul la asistență medicală, ca drept fundamental al cetățenilor României,
trebuie acordat pe bază de egalitate.
În domeniul sănătății, discriminarea împotriva persoanelor LGBT încă există, dar este larg
subraportată.Un studiu efectuat în 2015 de TNS pentru Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării arăta că 41% dintre respondenți credeau că persoanele cu o altă orientare sexuală
sunt discriminate în mare sau foarte mare măsură în spitale.
În cazul persoanelor transgen, există o lipsă de specialiști medicali cu experiență și calificare în
lucrul cu astfel de persoane, explicată prin faptul că problemele persoanelor transgen sunt slab
prezentate în curicula medicală
Religia joacă un rol important în formarea opiniei publice și a culturii politice cu privire la
drepturile omului și drepturile LGBT în special. Un număr semnificativ de preoți, pastori,
politicieni și activiști folosesc domeniul public pentru a stigmatiza persoanele LGBT. Actorii
religioși folosesc retorica anti-gay pentru a recruta voluntari, a mobiliza alegătorii și a pune
presiune asupra legislatorilor. O propunere de modificare a Constituției în sensul eliminării
posibilității de legalizare a căsătoriei între persoanele de același sex este rezultatul unui astfel de
lobby religios. Biserica păstrează o poziție destul de fermă în ceea ce privește căsătoria,
promovând modelul tradițional, model împărtășit de marea majoritate a românilor și respingând
parteneriatele civile sau alte forme de recunoaștere a cuplurilor de același sex. BOR a militat
împotriva dezincriminării homosexualității și împotriva marșurilor LGBT, exercitându-și
influența asupra membrilor parlamentului și administrației. Descriind persoanele LGBT ca fiind
„inamicul suprem” sau „armata lui Satan”, poziția publică a Bisericii a fost de cele mai multe ori
homofobă.
In anii de dinaintea abrogării Articolului 200, majoritatea cazurilor în care minoritățile sexuale
apăreau în presa scrisă au fost de natură senzaționalistă sau în secțiunea de cancan unde erau
descrise evenimente globale și viețile celebrităților internaționale. Mai multe reviste săptămânale
au avut poziții diferite în ceea ce privește abrogarea Articolului 200. Printre cele care susțineau
drepturile homosexualilor, în principal de orientare liberală, se numărau Dilema veche și Revista
22, în timp ce România Mare, revistă deținută de partidul ultranaționalist omonim, se poziționa
sistematic și vehement împotriva drepturilor acestora.
În ultimii ani, subiecte precum marșurile gay și căsătoria între persoane de același sex au ajuns
deseori titluri de știri. Reprezentarea persoanelor LGBT în mass-media este adesea caricaturală.
Persoanele LGBT sunt prezentate ca indecente, provocatoare, promiscue sau ca inversând
rolurile de gen, în timp ce bărbații homosexuali sunt frecvent asociați cu travestiții. Asemenea
stereotipuri se datorează nu numai lipsei de informații din partea jurnaliștilor, dar și absenței unui
culturi a coming out-ului în comunitatea LGBT românească.
Ceea ce trebuie sa intelegem cu totii este faptul ca orientarile sexuale sunt pur si simpul
"detalii" ale vietii personale ale individului si prin urmare, acesta nu ar trebui stigmatizat sau
prejudiciat la locul de munca, in scoli sau chiar in familie.