Managementul activelor

si pasivelor bancare
Profesor coordonator : Conf. Dr . Ioan Viorica

Student : Sirbu Rodica Cristina

Cuprins :
Sistemul bancar romanesc
01 Rolul si functiile Bancii Nationale a Romaniei

Activul si pasivul bancar

02 Operatiuni de plasamant si operatiuni pasive ale bancilor comerciale

Managementul eficient al activelor si

03 pasivele bancare

Impactul Covid-19 asupra sectorului

04 bancar

05 Concluzii
 Sistemul bancar romanesc
ROLUL SISTEMULUI BANCAR ÎN
ECONOMIE
Metamorfoza sistemului bancar românesc de la structura rigidă ce îl
caracteriza înainte de anul 1989 la situaţia actuală în care predomină
legile concurenţei iar reglementările ce au căpătat un caracter extrem de
mobil, fapt ce constituie atât o premisă a evoluţiei sistemului bancar şi a
sistemului financiar în general, cât şi o cale de apariţie a unor fenomene
contradictorii şi uneori nedorite cum ar fi falimentele, cazurile de bancrută
etc, se înscrie în procesul general de transformare a sistemului economic
românesc de la statutul de economie hipercentralizată la economia
concurenţială, de piaţă.

Structura sistemului bancar românesc în perioada de dinainte de anul

1990 era similară cu cea din celelalte economii centralizate. Banca
Naţională a României combina funcţiile unei bănci centrale cu unele
din funcţiile unei bănci comerciale. Impreună cu alte instituţii de stat,
ea coordona sistemul de creditare şi sistemul de transfer în economie
şi monitoriza mişcările de numerar.
Banca Naţională a României
Principalele obiective ale politicii monetare şi de creditare a Băncii
Naţionale a României se concretizau în:
- asigurarea furnizării de credite la întreprinderile ce solicitau mijloace
suplimentare de finanţare, în vederea realizării obiectivelor proprii;
- furnizarea lichidităţilor necesare în economie, în concordanţă cu
cantitatea de bunuri materiale existente.

Descentralizarea sistemului bancar a avut loc prin apariţia primelor

reglementări specifice acestuia privind separarea atribuţiilor Băncii
Naţionale a României şi legiferarea băncilor comerciale stau la
baza transformărilor are ce au avut loc în sistemul bancar

Transformarea sistemului bancar se află încă într-un stadiu incipient, suficient

totuşi pentru a plasa acest subsistem al economiei pe una din principalele poziţii în
evoluţia restructurării. Un ritm rapid al schimbărilor şi îmbunătăţirea substanţială a
performanţei bancare sunt premise pentru o mobilizare mai eficientă a resurselor şi
alocarea fondurilor pentru relansarea economică.
Rolul si functiile Bancii
Nationale
Rolul şi funcţiile Băncii Naţionale a României ca bancă centrală
sunt cuprinse în Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind statutul
Your Text Here
acesteia, modificată prin O.U.G. nr.99/2006 care arată că "Banca
I hope and I believe that this
Naţională a României formulează şi conduce politicile monetare şi de
Template wll your Time, Money
creditare în cadrul creat de politica monetară şi financiară a ţării, cu
and Reputation.
scopul menţinerii stabilităţii monedei naţionale".

Your Text Here

Cadrul juridic actual în care îşi desfăşoară activitatea Banca
I hope and I believe that this
Naţională a României este structurat pe trei categorii complementare
Template will your Time, Money
deandreglementări
Reputation. şi anume:
 
- organizarea internă a băncii;
Your Text Here
- atribuţiile şi sarcinile sale;
I hope and I believe that this
- operaţiunile
Template will yourpe care
Time, Moneyle efectuează şi instrumentele create şi folosite
în and
relaţiile cu celelalte bănci din sistem.
Reputation.
Banca Naţională a României
În ceea ce priveşte funcţiile Băncii Naţionale a României, una dintre cele mai importante,
în special în contextul sistemului bancar românesc actual, este aceea de supraveghere a
societăţilor bancare, BNR eliberând ori retrăgând, după caz, autorizaţii de funcţionare. Banca
are dreptul de acţiune în justiţie ori de câte ori societăţile bancare încheie contracte, înţelegeri
sau acţionează în contradicţie cu principiile liberei concurenţe, în scopul ajungerii pe poziţie
dominantă pe anumite segmente ale pieţei monetare, financiare sau valutare.

Banca Naţională a României participă în numele statului la tratative şi negocieri externe pe

probleme financiare, monetare şi de plăţi, poate negocia şi încheia acorduri referitoare la
împrumuturi pe termen scurt, elaborează studii şi analize privind moneda, creditul şi
operaţiunile sistemului bancar, poate participa la organizaţii internaţionale cu caracter financiar
şi monetar. Are drept de emisiune monetară, administrând direct rezerva de bancnote şi
monede metalice divizionare. Ea are posibilitatea de a schimba bancnote şi monede şi poate
retrage din circuit banii deterioraţi.
 BNR se ocupă de trezoreria statului într-un cont curent, precum şi de
contul administraţiei publice locale; pentru disponibilităţile în cont nu plăteşte
dobândă şi nici nu percepe comision pentru operaţiunile efectuate pentru
bugetul de stat. BNR poate cumpăra, vinde sau intermedia monede, lingouri
de aur sau alte metale preţioase, devize şi bonuri de tezaur; deschide şi
menţine conturi la organisme financiare interguvernamentale, la autorităţi
monetare, urmăreşte menţinerea rezervelor internaţionale ale României,
elaborează balanţa de plăţi externe şi practică cursurile de schimb.

BNR are misiunea de a emite reguli, regulamente privind controlul valutei

şi desfăşurarea operaţiunilor pe piaţa valutară, eliberând autorizaţiile pentru
transferuri în străinătate.

Se poate concluziona că BNR este instituţia care are un rol esenţial în

conceperea şi aplicarea politicii monetare şi de credit, precum şi în
organizarea şi desfăşurarea efectivă a procesului de intermediere financiară.
Ea constituie, pe de o parte, principala autoritate monetară a statului român
care în esenţă trebuie să vegheze la buna funcţionare a sistemului de credit
şi a sistemului bancar naţional iar pe de altă parte, BNR este cel mai
important intermediar financiar din economie.
 Operaţiunile de plasament (denumite operaţiuni active)
reprezintă operaţiunile în care băncile îşi angajează resursele
atrase în vederea îndeplinirii obligaţiilor statutare şi a obţinerii de
profit. în sens larg, toate operaţiunile bancare de plasare a
resurselor în active producătoare de venituri se definesc ca fiind
operaţiuni de plasament însă practica bancară delimitează
creditele de celelalte categorii de plasamente structurând
operaţiunile cu active producătoare de venituri în:

Operaţiuni de creditare;

Operaţiuni de plasament (incluzând plasamentele

interbancare şi plasamentele în titluri).
 Din punctul de vedere al activităţii bancare, operaţiunile de
creditare reprezintă componenta cea mai importantă a
operaţiunilor de plasament, atât din punctul de vedere al
volumului de activitate cât şi al participării acestor categorii de
operaţiuni la realizarea profitului băncii.

Creditul bancar reprezintă încă soluţia de bază pentru

investiţiile agenţilor economici, fiind în esenţă, la nivelul
economiei româneşti în tranziţie, calea de realizare a
restructurării economice şi a relansării activităţii întreprinderilor
româneşti.

Din punctul de vedere al destinaţiei acestei categorii de

plasamente, operaţiunile de creditare se grupează în două mari
categorii:

- Operaţiuni de creditare a persoanelor fizice;

- Operaţiuni de creditare a persoanelor juridice.

 Operaţiunile de creditare a persoanelor fizice fac
parte din gama largă a operaţiunilor cu persoane fizice,
operaţiuni cunoscute în literatura de specialitate ca Retail
Banking, proces în care băncile lucrează cu un număr
mare de tranzacţii de volum redus.

În cadrul operaţiunilor de creditare a persoanelor fizice,

băncile îşi orientează tehnica de creditare în funcţie de
cerinţele efective ale clienţilor. Totuşi principalele categorii
de cheltuieli pe care se axează creditele acordate de băncile
comerciale sunt:

- construcţia sau achiziţionarea de locuinţe;

- achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată;
cheltuieli curente.
 În raporturile sale cu agenţii economici, banca are un rol
activ în sprijinirea clienţilor săi, pentru desfăşurarea unei
activităţi rentabile, prin păstrarea şi fructificarea economiilor
băneşti din cont, ca şi creditarea activităţilor de producţie,
comercializare, prestări servicii, comerţ exterior, realizarea
unor investiţii productive sau gospodăreşti.
În general, creditul acordat de bancă firmei trebuie
să satisfacă numai nevoile temporare ale afacerilor, să
suplinească lipsa temporară a capitalului lichid a agenţilor
economici deoarece în caz contrar ar degenera într-o simplă
vărsare de fonduri.
Băncile comerciale şi-au diversificat tehnicile de creditare
pentru a răspunde solicitărilor întreprinderilor şi pentru a face
faţă cerinţelor dezvoltării acestora, în funcţie de profilul şi de
posibilităţile lor de creditare. în general, putem vorbi de
următoarele tipuri de credite acordate agenţilor economici:

acordate întreprinderilor de stat - credite în lei (mil.)

- în devize (mil. USD)

acordate întreprinderilor private - credite în lei (mil.)

- în devize (mil. USD)
.
 Creditare persoane juridice
Creditarea necesităţilor de capital fix
Prin natura lor, nevoile de capital fix se satisfac
prin recurgerea la piaţa de capital, prin
emisiunea de acţiuni şi de obligaţiuni sau prin
creditarea de către bănci a echipamentelor.
Credite acordate pentru privatizarea soc.
comerciale
Aceste credite se pot acorda asociaţiilor salariale şi
membrilor conducerii societăţii comerciale care se
privatizează conform O.U.G. 99/2006, în vederea
dobândirii de acţiuni la această întreprindere.
Creditele pot fi garantate cu acţiunile dobândite de
asociaţie.

Creditarea operaţiunilor de export

În scopul stimulării exporturilor româneşti, bancile acordă

Creditarea cheltuielilor de exploatare ale
credite agenţilor economici pentru producţia şi exportul propriu
întreprinderilor
zis în următoarele condiţii:
- clienţii să aibă conturi deschise de bază în lei şi în valută la
Nevoile întreprinderilor în această privinţă se
bancă;
satisfac de către bănci pe două căi:
- să prezinte garanţii;
- să nu înregistreze pierderi;
- prin creditarea creanţelor comerciale
- existenţa posibilităţilor certe de rambursare a
- prin acordarea de credite de trezorerie
creditelor şi a costurilor aferente.
PLASAMENTELE INTERBANCARE ŞI
OPERAŢIUNILE CU TITLURI

Operaţiunile de plasament reprezintă în general procesul de plasare a fondurilor în diferite active purtătoare de dobândă
pentru a maximiza profitul şi pentru a reduce marja de risc, având ca obiectiv diminuarea pierderilor. Plasamentele în titluri
şi pe piaţa interbancară au ca obiectiv protejarea băncii împotriva riscului de credit prin repartizarea unor resurse în alte
domenii de plasare, mai puţin riscante decât creditul, şi oricum mai lichide în sensul capacităţii acestor active de a fi
oricând transformate în numerar. Condiţiile referitoare la acest tip de operaţiuni sunt lichiditatea, profitabilitatea, riscul de
credit şi de dobândă, scadenţa şi rezervele de capital. Operaţiunile de plasament ale băncilor comerciale sunt prevăzute şi
statuate prin legile de organizare bancară, care prevăd ca modalitate obligatorie de asigurare a lichidităţii deţinerea de
active uşor lichidabile, de regulă bonuri de tezaur şi titluri de împrumuturi de stat.

În România, prevederile legale, prevăd că societăţile bancare pot efectua operaţiuni de plasament, subscrierea,
gestionarea, păstrarea şi comerţul cu titluri, pot cumpăra, vinde, ţine în custodie şi administra active monetare, pot primi
titluri în gaj sau în păstrare. Pe de altă parte însă, imobilizarea activelor bancare în titluri reduce posibilităţile de creditare
a economiei, motiv pentru care o bancă trebuie să decidă cât, când şi în ce instrument să investească fondurile, astfel
încât să obţină cele mai avantajoase condiţii şi rate de câştig.
 OPERAŢIUNI DE PLASAMENT PE PIAŢA MONETARĂ
Piaţa monetară este specializată în plasarea şi atragerea
de fonduri pe termen scurt, cuprinzând mai multe segmente,
fiecare dintre acestea fiind specializat în negocierea unor
instrumente specifice:
- Piaţa scontului este specializată
în cumpărarea şi vânzarea cambiilor, ce
reprezintă o formă de investire a
fondurilor, pe termen scurt, uşor de
transformat în lichidităţi
- Piaţa eurovalutelor sau europiaţa este
cea pe care sunt plasate şi atrase fonduri
pe termen scurt exprimate în eurovalute.
Pentru ca o valută să fie considerată
eurovalută, ea trebuie să fie convertibilă şi
să aibă o viaţă activă pe piaţa
internaţională, adică să fie zilnic cotată şi
tranzacţionată pe pieţele internaţionale.
- Piaţa efectelor de comerţ, adică a titlurilor de credit
negarantate, cu o scadenţă între 7 zile şi 3 luni, emise de mari
companii, instituţii financiare (băncile) şi guvernele, şi care
furnizează lichiditate cu costuri mai reduse. Principala
operaţiune de plasament a băncilor comerciale este achiziţia
de bonuri de tezaur.Emiterea bonurilor de tezaur se poate face
fie prin subscrieri curente potrivit necesităţilor, fie prin
adjudecare la licitaţie, fapt ce permite diversificarea ofertelor
cu privire la rata dobânzii şi alegerea de către stat a celei mai
avantajoase.
- Piaţa certificatelor de depozit este cea pe care se
negociază certificatele de depozit.
- Piaţa interbancară este cea pe care băncile se împrumută
reciproc, pe termen scurt
 OPERAŢIUNI DE PLASAMENT PE PIAŢA DE CAPITAL

Pieţele de capital pot fi definite ca pieţe destinate investiţiilor pe termen

mediu şi lung. Pe această piaţă participă instituţiile şi companiile ce
urmăresc să-şi mărească fondurile, vânzând acţiuni sau luând împrumuturi
de la bănci, cât şi guvernele ce doresc atragerea de fonduri prin intermediul
obligaţiunilor de stat, a titlurilor de rentă sau a altor înscrisuri de stat,
înscrisuri reglementate în România în cuprinsul legii nr. 109/2008, privind
datoria publică.
Obligaţiunile guvernamentale sunt investiţii sigure datorită riscului lor
redus, a lichidităţii şi a variatei palete în care se prezintă.
Un alt instrument al pieţelor de capital este piaţa instrumentelor
cvasiguvernamentale, pe care acţionează anumite instituţii ale căror obligaţii
de plată sunt garantate, explicit sau implicit, de un guvern sau mai multe
guverne (Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială).
 
OPERAŢIUNILE PASIVE ALE BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

Operaţiunile pasive reprezintă pentru bănci operaţiuni de

atragere şi constituire a resurselor. în activitatea băncilor
comerciale au fost preponderente următoarele operaţiuni
evidenţiate în activul bilanţier:

- Depozite la vedere şi la termen

- Împrumuturi de la banca centrală şi de la alte instituţii
financiare
- Capitalul propriu şi fondul de rezervă

Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă o

funcţionalitate primordială a băncilor , care este determinată de o
relaţie specială între persoanele fizice sau juridice, pe de o parte,
şi bănci, pe de altă parte.
 
ATRAGEREA DE RESURSE DIN DEPOZITE
Depozitele bancare sunt fonduri primite de o bancă la cererea unei persoane, cu sau fără
stipularea dobânzii, cu dreptul băncii de a dispune de ele pentru nevoile activităţii sale, dar cu
obligaţia de a asigura deponentului un serviciu de casă.
Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii ale
băncilor, ceea ce este de natură a mobiliza capitalurile şi economiile temporar disponibile. O
bună strategie bancară presupune ca instituţia să dispună de un număr cât mai mare de
depozite.Volumul depozitelor este determinat de un complex de factori: securitatea băncii,
remuneraţia oferită titularilor de capital şi atitudinea publicului, tendinţa de tezaurizare a biletului
de bancă, concurenţa dintre bănci sau dintre banei şi organisme nebancare

Depozitele la vedere (denumite în terminologia bancară conturi de

disponibilităţi) se caracterizează prin faptul că deponentul poate retrage oricând
suma încredinţată băncii spre păstrare, beneficiind însă de o dobândă mai
redusă, sau chiar fără a primi dobânda în situaţia în care se va considera că
banca este - aceea care face un serviciu clientului.
Depozitele la vedere sunt constituite din disponibilităţile depuse în toate
conturile deschise la bănci, din care se pot face plăţi la cerere şi pentru care
banca nu-şi rezervă dreptul de a solicita înştiinţarea scrisă asupra unei viitoare
retrageri de numerar, exceptând sumele foarte mari pentru care banca cere un
preaviz de 24 ore.
ATRAGEREA DE RESURSE DIN DEPOZITE
Depozite la termen :
Se caracterizează prin faptul că depunătorul poate retrage suma depusă numai după un interval de
timp prestabilit, dar el beneficiază de o dobândă mai mare pentru că banca, nefiind ameninţată de pericolul
unei retrageri intempestive, poate fructifica în propriul interes suma depusă de client. Retragerile înainte de
termen atrag penalizări prin dobânzi. Multe din depozitele la termen sunt atrase prin emiterea de către
banca a certificatelor de depozit negociabile, purtătoare de dobânzi mari şi cu scadenţe foarte diversificate
de la 7 zile la 10 ani. Depozitele la termen au în prezent în România o durată normală ce variază între 3-12
luni, asemănându-se cu un împrumut cu dobândă acordat băncii, ce variază în raport cu durata obligatorie a
depozitului şi cu natura depozitului.Se întâlnesc însă şi situaţii când scadenţa acestor depozite se întinde pe
o perioadă ce variază între 1- 5 ani.
Imprumuturi ale bancilor de la clienti :
Băncile practică o serie de tipuri de împrumuturi de la clienţii nebancari ce sunt în
principiu asimilabile depozitelor bancare însă, datorită caracteristicilor acestora,
reprezintă în fapt forme de împrumut. Aceste caracteristici vizează caracterul
documentar al angajamentului băncii, dobânda fixă şi scadenţa definită, precum şi
caracterul negociabil al documentelor emise de bancă. Fiind în esenţă cambii emise
de bancă în favoarea deponenţilor (sau cumpărătorilor de asemenea titluri) aceste
instrumente se încadrează în raportările bilanţiere ale băncilor precum şi în analizele
de eficienţă ale acestora în categoria împrumuturilor şi nu a resurselor atrase prin
depozite
 CAPITALUL PROPRIU ŞI FONDURILE DE REZERVĂ
Capitalul propriu sau fondurile proprii, adică totalitatea capitalurilor ce sunt
proprietatea unei persoane juridice, reprezintă ansamblul de resurse ce figurează în
pasivul bilanţului, având un caracter permanent, neprovenind din împrumuturi.(capitalul
social ; prime de emisiune de acţiuni; rezerve )

Capitalurile proprii şi fondurile de rezervă constituite din profitul brut au un aport relativ
redus în formarea resurselor de creditare ale băncilor. De asemenea, capitalul propriu
deţine o pondere care are o tendinţă accentuată de scădere determinată de
expansiunea volumului activităţii bancare. In principiu, pentru a avea solvabilitatea
necesară precum şi capacitatea de realizare a plasamentelor în condiţii de eficienţă,
ponderea capitalului în totalul pasivelor unei bănci nu trebuie să depăşească 25-30% în
vreme ce în situaţia unei întreprinderi nebancare ponderea respectivă nu trebuie să fie
mai mică de 70%.

Fondurile de rezervă, compenentă esenţială a capitalurilor proprii constituită treptat prin

repartizarea profiturilor anuale, au o pondere adesea egală cu capitalul. Fondurile de
rezervă sunt folosite în operaţiuni sigure cu scopul de a se sustrage riscurilor şi de a fi
uşor transformate în lichidităţi. Pentru buna desfăşurare a activităţii sale, banca
constituie următoarele fonduri: fond de rezervă; fond de dezvoltare;
fond de risc; alte fonduri, în cuantumul prevăzut de lege.
Managementul activelor si pasivelor
  Managementul activelor si pasivelor reprezinta o parte integranta din
procesul de planificare al bancilor si a altor institutii financiare si este bazat pe
ideea ca orice banca trebuie sa se preocupe de administrarea activelor si
pasivelor sale ca un sistem integrat, deoarece ansamblul celor doua contribuie
la obtinerea unei profitabilitati adecvate in conditiile asumarii unor riscuri
adecvate.

   Principale scopuri ale managementului activelor si pasivelor sunt

de a maximiza, sau macar a stabiliza, ecartul (spread - ul) dintre
venituri si cheltuieli si de a maximiza valoarea de piata a bancii.
Cel mai bun mod de a intelege rolul managementlui activelor si
pasivelor este de al vedea in contextul totalitatii surselor atrase de
banci si al plasamentelor efectuate de banca cu aceste surse.
Banca isi atrage resursele dintr-o varietate de de surse si le plaseaza
de asemenea intr-o varietate de moduri.

Din aceasta varietate de surse, Trezoreria, asistata de conducerea bancii, trebuie sa decida
tipul si structura plasamentelor - credite, plasamente interbancare, titluri de stat, credite
guvernamentale, obligatiuni etc., care sa se potriveasca cu nevoile bancii in ceea ce priveste
obtinerea de profit, starea de lichiditate si reglementarile legale.
 În dezvoltarea managementului bancar al operaţiunilor active ale băncilor s-au conturat 3 teorii specifice,
fiecare fiind legată de o anumită treaptă de dezvoltare a sistemului bancar, ca expresie a conjuncturii
epocii.
Aceste 3 teorii sunt:
1) teoria creditului comercial; Teoria transferabilităţii se axează pe
2) teoria transferabilităţii; calitatea de intermediar a băncilor
3) teoria veniturilor anticipate. comerciale, evidenţiind capacitatea de a
01 02 transfera resursele atrase şi constituite în
Teoria creditului comercial porneşte de la depozite, în credit obligatar. În condiţii de
necesitatea de lichiditate şi de profit a băncilor competitivitate şi stimulare, prin nivelul
comerciale. Această teorie acordă prioritate dobânzii, au crescut operaţiunile bancare de
creditelor pe bază de efecte de comerţ, cambii 04 achiziţie a obligaţiunilor şi bonurilor de tezaur
reale în cadrul operaţiunilor active de emise de stat, deţinerile de titluri
scontare, deci a cambiilor garantate cu valori 03 reprezentând o pondere ridicată în activele
materiale, aflate în procesul de producţie sau bancare. Prin aceste operaţiuni se realiza un
sub formă de produse finite în depozite ori grad mare de lichiditate a băncii, dar o
în tranzit către destinatarii lor finali. profitabilitate mai redusă. Astfel prin
deţinerea de obligaţiuni, devine posibilă
obţinerea de disponibilităţi în orice moment,
Teoria veniturilor anticipate consideră creditul pe termen lung ca un ca urmare a vânzării acestora la bursă.
activ cu un grad crescut de lichiditate deoarece ratele rambursate asigură
un flux relativ constant de lichidităţi, lucru valabil dacă bonitatea
debitorului este corespunzătoare.
PRINCIPIILE GENERALE ALE MANAGEMENTULUI
EFICIENT AL OPERAŢIUNILOR ACTIVE
Aceste principii trebuie să vizeze:
- Solicitantul creditului (debitorul);
- Cererea de creditare (obiective urmărite);
- Rambursarea (rate şi scadenţe);
- Dobânzi şi comisioane (remunerarea creditului);
- Garanţii (modalităţi de asigurare şi de recuperare);
- Urmărirea (controlul bancar in procesul creditării).

Gestiunea activităţii de creditare implică gestiunea activelor riscante. Procesul creditării ia în considerare
oamenii şi tehnicile necesare pentru evaluarea şi aprobarea cererilor de credit, negocierea
termenilor contractuali, documentarea, rambursarea creditului, a dobânzilor şi a comisioanelor aferente,
gestiunea creditelor restante şi soluţionarea situaţiilor litigioase. Cunoaşterea acestui proces precum şi
înţelegerea punctelor sale forte, dar şi a lipsurilor sale, sunt importante în stabilirea obiectivelor şi a ţintelor
activităţii de creditare şi a alocării fondurilor disponibile în funcţie de diferitele destinaţii şi funcţii ale creditului
cum ar fi cele comerciale, de consum sau pentru ipoteci.

Managerii activităţii de creditare trebuie să fie preocupaţi, în egală măsură, de gestiunea depozitelor
clienţilor băncii şi a investiţiilor acţionarilor, prin reducerea riscului, dar şi prin fructificarea posibilităţilor oferite
de piaţă. Aceste preocupări trebuie să includă şi activităţile de zi cu zi, cum sunt documentaţii, dosare de
credit şi diverse înregistrări, precum şi controlul permanent al activităţii desfăşurate de inspectorii de credit,
pentru a minimiza riscul operaţional asociat activităţii de creditare
 „Pandemia a afectat întreaga lume și
a produs deja schimbări importante
în economie. 2020 a fost, încă este,
un an teribil pentru toată lumea!
Aproape toate sistemele și
mecanismele după care erau
derulate până acum activitățile
economice sunt supuse unui test
extrem de dur. Din păcate, 2021 se
anunță la fel de greu, cel puțin în
prima jumătate. Iar pentru sistemul
financiar probabil că va fi mult mai
greu decât 2020! În economie,
presiunea negativă de mare
intensitate va mai dura, probabil cel
puțin încă 1-2 trimestre, până când
prin eforturile lumii medicale și ale
sistemului sanitar vor putea fi
implementate pe o scară suficient de
largă acele măsuri care să conducă

Impactul Coviv-19 asupra la diminuarea riscurilor de

îmbolnăvire”
viceguvernatorul BNR – domnul
mediului financiar Leonardo Badea.
 Pandemia COVID-19 a avut o serie e efecte imediate asupra sectorului
financiar ce au fost și sunt în continuare gestionate adecvat:
- Operațional, măsurile de închidere a activităților și de limitare a circulației
(persoanelor și mărfurilor) au afectat semnificativ și sectorul financiar, ca mai
toate sectoarele economiei, dar nu cu intensitatea maximă pe care au resimțit-
o activitățile sfera serviciilor (ex. HORECA), și s-au găsit soluții de continuitate
(chiar dacă eforturile au fost mari).
- Intervenția rapidă a autorităților (guvern, bancă centrală etc.) a condus la
evitarea crizei de lichiditate ce putea fi generată de aceste blocaje atât în
economie cât și în sistemul financiar.
 Raportul credite/depozite a scăzut la 69,70%. Economisirea internă a avansat cu 14,7% pe parcursul lunii septembrie 2020,
până la 397 miliarde lei. România deține ultimul loc în UE și în ceea ce privește nivelul activelor sectorului bancar raportate la
PIB. Intermedierea financiară (ponderea activelor în PIB) a ajuns la 47,46%, prag mai redus comparativ cu cel de anul trecut
când a fost de 51,7%. Activele sistemului bancar românesc se ridică la 518,5 miliarde lei. La sfârșitul anului trecut, sectorul
bancar românesc cuprindea 34 de instituții de credit: două bănci cu capital integral sau majoritar deținute de statului român,
patru instituții de credit cu capital majoritar românesc privat, 21 bănci cu capital străin majoritar și șapte sucursale ale băncilor
străine. Aproximativ 73,7% din activele sectorului bancar din România sunt deținute de instituții cu capital străin în 2019,
tendință descendentă față de nivelul de 91,3% înregistrat la sfârșitul anului 2016.
Sistemul bancar deține 76,1% din activele sistemului financiar din România (T1 2020). Instituțiile de credit au investit sume
consistente în ultimii ani în dezvoltarea soluțiilor digitale. Odată cu apariția pandemiei COVID-19 a crescut numărul celor care au
descoperit cât de facil pot derula de la distanță diferite operațiuni bancare și cât de puternic a fost promovată digitalizarea de
industrie. După încheierea acestei perioade vom putea face referire la o anumită schimbare de comportament pe termen lung și
vom rămâne la un nivel mai ridicat de utilizare a produselor și serviciilor digitale oferite de bănci.
Pe fondul amânărilor la plată a unei ponderi de 22% din numărul de credite acordate populației și 28%
din creditele acordate companiilor, ROA (rata profitului calculată la total active ) și ROE (, rata profitului
calculată la total capital propriu ) la jumătatea acestui an au înregistrat o scădere la 9,08% și 1,81%.
Dacă efectuăm o analiză rapidă în temeni de profitabilitate, constatăm că sectorul bancar național se
plasa în 2019 pe poziția a 11-a, respectiv pe a 7-a poziție între statele Uniunii Europene din punct de
vedere al rentabilității activelor ROA (1,4%) și rentabilitatea capitalului ROE (12,3%).
 Activele bancare însumau 561,3 miliarde
lei la finele lunii aprilie 2020, susţinute de o
creștere anuală de 13,1 la sută.
Dimensiunea bilanțieră a fost influențată de
menținerea unei economisiri consistente a
populației și de finanțarea atrasă de la
banca centrală în cadrul operațiunilor repo
în lunile martie și aprilie.
Strategiile de afaceri bancare au
continuat să vizeze în principal elemente
care conservă capitalul (titluri de stat) sau
care au randament ridicat (credite imobiliare
și de consum).

Creditele acordate sectorului privat au rămas majoritare (48,3 la sută din totalul activelor, aprilie 2020, Grafic 3.3), dar cu
tendință de scădere față de perioada similară a anului precedent (51,7 la sută, aprilie 2019); perspectiva este de prelungire a acestei
tendințe în contextul încetinirii activității economice, începând cu a doua jumătate a lunii martie, în efortul de limitare a răspândirii
pandemiei COVID-19, dar și al restrângerii cererii de consum.
Relația băncilor cu sectorul public s-a menținut importantă, reflectând creșterea necesarului de finanțare a cheltuielilor
bugetare. Principala contrapartidă o reprezintă administrația centrală, iar moneda prevalentă de denominare este leul. Cu o pondere
în activele totale de 22,8 la sută (aprilie 2020), datoria publică deținută de către sectorul bancar poate genera provocări importante în
situația unor eventuale evoluții nefavorabile ale ratingului suveran.
Dinamica anuală a volumului de credite acordate sectorului privat a fost moderat ascendentă (5,7 la sută, aprilie 2020) și
susținută în special de componenta în lei (7,4 la sută). Ușoara creștere a soldului creditelor denominate în valută (2,3 la sută) s-a
datorat majorării creditelor nou-acordate companiilor nefinanciare, respectiv deprecierii monedei naționale.
Lichiditatea sectorului bancar a continuat să se situeze la un nivel semnificativ superior valorilor minime
reglementate și mediilor europene, după cum arată evoluția principalilor indicatori specifici până la finalul
lunii martie 2020. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate (LCR) la nivel agregat a înregistrat o
creștere treptată de la data ultimului Raport până la finalul lunii februarie 2020, în baza majorării rezervei de
lichiditate, concomitent cu diminuarea ieșirilor nete de lichiditate în luna martie 2020. Valoarea medie a
indicatorului LCR a cunoscut o ajustare moderată, de la 257 la sută până la 245 la sută (rata menținându-
se însă peste media la nivel european, situată la 150 la sută92)

Modificarea tendinței ascendente a LCR a survenit în

special ca urmare a evoluțiilor consemnate de expunerile
în euro. Astfel, în timp ce indicatorul LCR aferent
expunerilor în lei a rămas relativ neschimbat în luna martie
față de luna precedentă (aproximativ 229 la sută),
indicatorul LCR aferent componentei în euro, care
înregistrează o dispersie mai pronunțată în timp în jurul
valorii medii, a cunoscut o scădere amplă față de luna
februarie, de la 245 la sută până la 204 la sută (Grafic 3.4).
Cadrul economic post-pandemie este marcat de incertitudine, iar perioada de revenire va fi caracterizată de
costuri atât la nivel public (prin creșterea cheltuielilor pentru susținerea sectoarelor afectate, cu impact direct
asupra deficitului bugetar), cât și la nivel privat (prin activități economice diminuate, respectiv venituri
reduse)202. În condițiile în care atât securitatea economică, cât și sănătatea reprezintă bunuri publice, iar
incertitudinile privind gradul de revenire economică se mențin ridicate, este de așteptat să fie reevaluate
politicile de investiții publice și private. Totodată, având în vedere și reducerea încrederii investitorilor în
economiile emergente, proiectele viitoare de investiții publice ale României trebuie orientate tot mai mult către
diminuarea vulnerabilităților structurale care pot afecta tot mai mult atragerea de investiții private (de ex.:
infrastructura de transport, gradul de digitalizare, adaptarea la noile condiții climatice, infrastructura sanitară
etc

În cazul pandemiei curente, măsurile severe impuse de gradul ridicat de răspândire au redus
interacțiunea umană la minimum, iar utilizarea serviciilor digitale, inclusiv în domeniul financiar, a
crescut semnificativ. Supraviețuirea multor firme a depins de capacitatea acestora de digitalizare a
serviciilor oferite, comerțul online a crescut dramatic, iar acesta a grăbit și dezvoltarea de soluții
digitale pentru serviciile financiare oferite de către sistemul financiar tradițional. Este foarte probabil
ca aceste modificări să schimbe permanent comportamentul de consum, în special în rândul
generațiilor tinere, cu efecte benefice pe termen lung asupra bunăstării.
 Concluzii
Pornind de la scopul fundamental al managementului, acela de a asigura îndeplinirea funcţiilor băncii în condiţiile
pieţei concurenţiale, rolul managementului riscului se circumscrie obiectivului principal pe care teoria financiară actuală îl
defineşte ca fiind şi în cazul băncilor maximizarea profitului. Atunci când o bancă îşi determină strategia pe termen
scurt şi politicile de implementare a strategiei în activitate şi de promovare a mijloacelor de realizare a acesteia în mediul
bancar extern, criteriul de bază este nivelul maxim al profitului posibil de realizat în circumstanţele concrete ale pieţei şi
cu condiţia minimizării riscurilor. Având în vedere atât funcţiile băncii cât şi caracteristicile de extremă volatilitate a
majorităţii produselor şi serviciilor bancare, legătura dintre profit şi risc este obligatorie iar managementul riscului se
reliefează astfel ca fiind un domeniu de primă importanţă al conducerii activităţii bancare. Atât de important încât, pornind
în sens invers spre determinarea prin prisma riscului a obiectivului fundamental al activităţii unei bănci, acesta să fie
redefinit ca fiind acela de maximizare a profiturilor în condiţii de minimizare a riscurilor.
Într-o economie modernă, funcţiile unei bănci capătă alte dimensiuni care impuse de condiţiile concrete în care se
desfăşoară evenimentele şi tranzacţiile economice în lumea contemporană, rolul amplificat al banilor în condiţiile
progresului tehnic în domeniul circulaţiei informaţiilor, funcţii care, reinterate în acest context, se pot defini astfel:
- funcţia de protejare a resurselor financiare în excedent ale entităţilor economice prin păstrarea acestora în depozite
bancare;
- funcţia de intermediere între entităţile economice care dispun de resurse în excedent şi le plasează în depozite bancare
în calitate de împrumutatori şi entităţile economice care se află la un moment dat în deficit de resurse financiare şi care
participă pe piaţa monetară în calitate de împrumutaţi ;
- funcţia de transfer a plăţilor în economie
 Aceste funcţii specifice identifică atât rolul băncilor cât şi particularităţile activităţii bancare comparativ cu celelalte
tipuri de activităţi. Dacă o bancă este privită doar ca o entitate economică cu scop comercial, rolul ei este de a duce la
îndeplinire obiectivul fundamental al activităţii, acela de maximizare a profitului în condiţii de minimizare a riscului. In
acelaşi timp, banca face parte dintr-un sistem care funcţionează organic şi se află în interdependenţă de celelalte bănci.
Acest sistem este coordonat şi supervizat de banca centrală deoarece băncile îndeplinesc, din punct de vedere macro-
economic, alături de rolul propriu de societate comercială şi următoarele:
- fiecare bancă este agent social participând prin funcţiile sale la dezvoltarea economiei din zona în care activează
şi, mai ales;
- este un instrument de bază prin care banca centrală îşi realizează macro-politicile monetare.

Băncile aşadar îşi realizează funcţiile în cadrul unui sistem concurenţial interdependent şi au un rol de bază în aplicarea
macro-politicilor monetare ale statului reprezentat de banca centrală. în acelaşi timp, băncile sunt organic dependente de
starea economică a zonei în care-şi desfăşoară activitatea, nivelul şi orientarea politicilor proprii de dezvoltare fiind
determinate de calitatea şi volumul activităţilor economice în care-şi desfăşoară rolul de intermediar financiar.

Funcţiile băncii precum şi mijloacele specifice de realizare a obiectivului fundamental al acesteia, acela de maximizare
a profitului într-un sistem concurenţial bine reglementat ce acţionează pe o piaţă vastă şi în consecinţă foarte greu
previzibilă imprimă managementului bancar o specificitate a cărei concretizare a fost definirea conceptului de management
al activelor şi obligaţiilor. Conducerea bancară presupune menţinerea într-un echilibru reativ a resurselor şi plasamentelor
băncii în condiţii de eficienţă ridicată şi de risc minim. Căile de realizare a acestui deziderat diferă de la bancă la bancă, în
funcţie de politicile fiecăreia la un moment dat şi de asemenea, de poziţia pe care banca respectivă o are în sistemul
bancar.
Va multumesc !
Bibliografie

1.Badea Leonard, Socol Adela - Managementul riscului bancar,

Editura Economică,Bucureşti, 2010
2. Dedu Vasile, Enciu Adrian- Contabilitate bancară, ed. a II-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2009

3. Reglementări contabile în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010, Ghid

practic, Editura Irecson, Bucureşti, 2010

4.www.arb.ro/sistemul-bancar-din-romania/sistemul-bancar-din-romania
5.www.bnr.ro
6.www.capital.ro/implicatiile-covid-19-pentru-sistemul-financiar-mai-
mult-decat-un-test-al-robustetii