Avram - Strategii Investitionale in Afaceri

EficienŃa economică a investiŃiilor
CUPRINS
Capitolul 1 - Investiţiile şi rolul lor în economie .............................................................................................. 4

1.1. Conceptul de investiţie ............................................................................................................. 4
1.2. Criterii şi modalităţi de clasificare a investiţiilor ......................................................................... 5
1.3. Sursele de finanţare a investiţiilor ............................................................................................. 6
Capitolul 2 - Documentaţia privind realizarea unei investiţii. Studiile de fezabilitate ........................... 8
2.1. Studiile de oportunitate ............................................................................................................. 8
2.2. Studiile de prefezabilitate.......................................................................................................... 9
2.3. Studiile de fezabilitate ............................................................................................................... 9
2.4. Proiectul tehnic ......................................................................................................................... 9
2.5. Detalii de execuţie .................................................................................................................. 10
2.6. Modalităţi şi instrumente de evaluare a investiţiilor ................................................................. 10
2.6.1. Modalităţi de evaluare ...................................................................................................... 10
2.6.2. Devizul – instrument de evaluare a proiectelor de investiţii .............................................. 11
Capitolul 3 - Eficienţa economică a investiţiilor - criteriu esenţial în luarea deciziei de investiţie .. 15
3.1. Conceptul de eficienţă economică .......................................................................................... 15
3.2. Forma generală a indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor ........................... 16
Capitolul 4 - Evaluarea şi analiza proiectelor de investiţii cu ajutorul indicatorilor de eficienţă
economică a investiţiei ........................................................................................................................................ 18
4.1. Indicatorii generali .................................................................................................................. 18
4.2. Indicatorii de bază .................................................................................................................. 20
4.3. Indicatori specifici diferitelor ramuri şi domenii de activitate .................................................... 28
4.3.1. Indicatori specifici din industria ţiţeiului ............................................................................. 28
4.3.2. Indicatori specifici din agricultură...................................................................................... 30
4.3.3. Indicatori specifici din domeniul construcţiilor ................................................................... 31
Capitolul 5 - Factorul timp şi eficienţa economică a investiţiilor.............................................................. 33
5.1. Analiza dinamică a eficienţei economice a investiţiilor ............................................................ 33
5.2. Tehnica actualizării ................................................................................................................. 34
5.3. Momente de referinţă ale actualizării ...................................................................................... 35
5.3.1. Actualizarea la momentul luării deciziei ............................................................................ 36
5.3.2. Actualizarea la momentul începerii investiţiilor ................................................................. 37
5.3.3. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune: ................................................................. 38
5.3.4. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a obiectivului de investiţii ...................... 39
5.4. Analiza economică şi financiară a proiectelor de investiţii ....................................................... 44
5.4.1. Analiza economică a proiectelor de investiţii .................................................................... 44
5.4.2. Analiza financiară a proiectelor de investiţii ...................................................................... 47
Capitolul 6 - Programarea executării lucrărilor de investiţii ...................................................................... 51
6.1. Programarea execuţiei lucrărilor de investiţii cu ajutorul metodei CPM ................................... 51
6.2. Metoda PERT ......................................................................................................................... 58
Capitolul 7 - Procesul investiţional şi riscul ................................................................................................... 60
7.1. Incertitudinea şi riscul asociate procesului investiţional .......................................................... 60
7.2. Evaluarea riscului în decizia de investiţii ................................................................................. 60
7.2.1. Speranţa matematică a câştigului .................................................................................... 60
7.2.2. Rata rentabilităţii aşteptate ............................................................................................... 62
Capitolul 8 - Mecanismul finanţării investiţiilor ............................................................................................. 65
8.1. Determinarea necesarului de resurse pentru finanţarea investiţiilor ........................................ 65
8.2. Structura resurselor de finanţare a investiţiilor ........................................................................ 66
Bibliografie .............................................................................................................................................................. 67
3
I n v esti Ńii l e şi ro l ul l o r î n e con o m ie
CAPITOLUL 1
INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE
1.1. Conceptul de investiţie

Noţiunii de investiţie i se pot atribui mai multe sensuri:
a) din punct de vedere economic investiţia înseamnă crearea de capital fix;
b) din punct de vedere financiar - investiţia reprezintă o cheltuială efectuată în prezent pentru a
obţine profituri viitoare;
c) din punct de vedere contabil - investiţia reprezintă alocarea unei trezorerii disponibile pentru
procurarea unui activ fix care va genera fluxuri financiare de venit şi cheltuieli de exploatare.
Definirea cât mai complexă a conceptului de investiţie este necesară pentru cuantificarea cât mai
exactă a eficienţei economice a investiţiilor şi pentru alegerea căilor optime de acţiune în acest domeniu.
Pornind de la noţiunea investiţiei din punct de vedere financiar rezultă că orice investiţie
presupune existenţa următoarelor elemente:
1. un subiect - o persoană fizică sau juridică care investeşte;
2. un obiect - reprezentat de unitatea economică pentru care se investeşte;
3. un cost - efortul consumat pentru realizarea obiectului;
4. efectele - valorile economice ce se vor obţine prin realizarea investiţiei.
În sens larg, investiţiile sunt privite ca plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social,
cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materială şi forţa de muncă,
necesare desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora.
În sens restrâns - investiţiile sunt privite ca totalitatea cheltuielilor care se efectuează pentru
crearea sau achiziţionarea de noi mijloace fixe, inclusiv pentru înlocuirea celor scoase din uz precum şi
cheltuielile efectuate pentru modernizarea şi perfecţionarea mijloacelor fixe în funcţiune.
În funcţie de scopul sau obiectul pentru care se investeşte vor rezulta două categorii de investiţii:
a) investiţii de capital - contau în cumpărarea de bunuri destinate a produce ce se vor vinde
ulterior;
b) investiţii financiare - achiziţionarea de valori (hârtii de valoare, opere de artă, crearea unor
depozite bancare.
Aceste categorii de investiţii (financiare) se regăsesc doar în cazul unei economii de piaţă.
Investiţiile de capital sunt specifice întreprinderilor industriale şi comerciale, în timp ce investiţiile
financiare sunt specifice instituţiilor financiare, părţilor financiare care dispun de disponibilităţi băneşti
pentru investiţii.
Indiferent de tipul de investiţie acestea au ca sursă economiile sau acumularea unei părţi din
venit, acumulare ce reprezintă un proces de constituire a resurselor materiale şi valorice.
În practică însă, nu toate economiile se transformă automat în investiţie, o parte din ele căpătând
aspectul unei asigurări contra unor riscuri.
Pentru a se putea efectua comparaţii internaţionale, se utilizează două concepte:
1. investiţii brute - care includ valoarea mijloacelor fixe noi, cheltuielile efectuate la mijloacele
fixe existente sub forma reparaţiilor capitale, creşterea valorii mijloacelor circulante precum şi soldul
capitalului străin (diferenţa dintre fondurile intrate sub formă de împrumuturi, plasamente, investiţii
directe şi cele ieşite sub formă de rambursări, dobânzi, încasări de profituri şi dividende).
2. investiţii nete - cuprind cheltuielile pentru creşterea capitalului fix precum şi a celui circulant.
Dacă privim investiţiile ca o cheltuială, pe lângă cheltuielile propriu-zise de investiţii (cheltuieli de
creare, achiziţionare de noi mijloace fixe, înlocuirea celor uzate, modernizarea celor existente) se vor
include şi alte cheltuieli cum ar fi: cheltuieli pentru explorări, prospecţiuni, lucrări de pregătire şi
proiectare (studii de cercetare, obţinerea licenţelor de fabricaţie).
Elementele componente ale procesului decizional

a) cererea de investiţii - apariţia unei nevoi de bunuri sau servicii pentru a cărei satisfacere este
necesară o capacitate suplimentară de producţie ce poate fi asigurată prin dezvoltarea capacităţii
existente sau construirea de noi capacităţi;
4
b) capacitatea economică de investire - existenţa resurselor materiale, financiare şi valutare ce

pot fi alocate pentru investiţii;
c) decizia de investiţii - este o decizie strategică pe termen lung datorită caracterului de durată
a procesului investiţional precum şi caracterul de unicitate, de decizie, deoarece situaţiile ce se creează
prin aducerea la îndeplinire a deciziei respective nu mai poate fi corectată decât prin rezolvarea unei alte
probleme de decizie dar în alte condiţii decât cele iniţiale;
d) planificarea investiţiei - se referă la elaborarea documentaţiei tehnico-economice, la
programarea în timp a realizării investiţiei şi la corelarea cu alte planuri sau programe de activităţi;
e) alocarea resurselor - cuprinde constituirea fondurilor financiare necesare şi repartizarea
acestora pe etapele de realizare a investiţiei;
f) realizarea obiectului de investiţii - presupune constituirea obiectului de investiţie,
achiziţionarea de mijloace fixe, montarea acestora adică realizarea practică, concretizarea obiectivului
de investiţie;
g) punerea în funcţiune a obiectului de investiţie şi atingerea parametrilor proiectaţi;
h) funcţionarea proiectului în regim proiectat pe o perioadă de timp în care se obţin efectele
globale şi nete pentru care s-a construit obiectivul;
i) scoaterea din funcţiune a obiectului după expirarea duratei economice de funcţionare
datorate uzurii fizice şi morale.
Din acest proces decizional rezultă trei caracteristici fundamentale:
1. durata care rezultă din etalarea de-a lungul unui interval de timp a efortului şi a efectelor
procesului;
2. rentabilitatea (profitabilitatea) în sensul că orice decizie de investiţie trebuie să asigure
recuperarea fondurilor investite şi obţinerea unui venit net (câştigurile viitoare vor trebui să acopere atât
efortul de investiţie din perioada de execuţie, cât şi cel al producţiei din perioada de funcţionare);
3. riscul datorat desfăşurării investiţiilor pe o perioadă lungă de timp, risc ce depinde atât de
natura investiţiei cât şi de mărimea acesteia.
1.2. Criterii şi modalităţi de clasificare a investiţiilor

Investiţiile privite ca proces prezintă multiple particularităţi, astfel încât ele pot fi clasificate după
anumite criterii care se reflectă în planul realizării procesului investiţional al eficienţei investiţiilor astfel:
1. Din punct de vedere al naturii investiţiilor acestea se structurează în:
– investiţii corporale - reprezentate de activele imobilizate şi cele circulante;
– investiţii necorporale - acele cheltuieli destinate achiziţionării de licenţe, mărci de fabricaţie,
brevete, procedee de fabricaţie;
– investiţii financiare - sunt investiţii de portofoliu (cumpărare de acţiuni/obligaţiuni, acordarea de
credite, plasamente bancare, operaţiuni valutare).
2. După modul în care se concretizează investiţiile:
– lucrări de construcţii - montaj care cuprind ansamblul lucrărilor prin care se realizează
construcţiile, instalaţiile, montarea utilajelor;
– achiziţii de utilaje - care necesită montaj (fixarea în fundaţii, postamente( sau care nu necesită
montaj (mijloace de transport);
– lucrări geologice şi de foraj - cuprind studiile şi cercetările geologice;
– alte cheltuieli de investiţii - cheltuieli de proiectare, cheltuieli cu obţinerea terenurilor,
supravegherea executării lucrărilor, comisionul băncilor.
3. După caracterul lucrărilor - construcţii noi sau reconstrucţii, refaceri, dezvoltări, reutilări şi
retehnologizări.
4. Din punct de vedere al scopului investiţiilor:
– investiţii de înlocuire, ce apar în cazul mijloacelor fixe uzate fizic sau moral;
– investiţii de expansiune, care presupun extinderi sau dezvoltări a unor secţii existente şi care
determină o creştere a capacităţii de producţie;
– investiţii de inovare şi modernizare;
– investiţii strategice, care presupun promovarea riscului tehnologic, economic şi financiar.
5. După destinaţia obiectului de investiţii:
5
I n v esti Ńii l e şi ro l ul l o r î n e con o m ie
– investiţii neproductive care pot fi realizate parţial şi în sfera productivă şi care se referă la
investiţiile din domeniul social-cultural (învăţământ, sănătate, cultură).
6. După modul şi sursa de finanţare:
– investiţii publice - sunt finanţate din bugetul de stat sau din bugetul local;
– investiţii autonome ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome, finanţate atât din resurse
proprii cât şi din împrumuturi bancare;
– investiţii private - finanţate din fonduri proprii;
– investiţii realizate de persoane fizice, finanţate din resursele băneşti ale populaţiei;
– investiţii finanţate din fonduri străine.
7. După modul de realizare a investiţiilor;
– investiţii realizate în antrepriză (realizate de societăţi comerciale specializate);
– investiţii realizate în regie (cu forţe proprii).
8. În raport cu riscul aferent:
– investiţii cu risc normal (în cazul înlocuirii de echipamente uzate);
– investiţii cu risc mediu (de dezvoltare sau modernizare);
– investiţii cu risc ridicat (acţiuni de cercetare-dezvoltare aferente unei activităţi noi);
– investiţii cu risc "alb" - se referă la investiţiile pentru ameliorarea condiţiilor de muncă;
– investiţii cu risc impus (au anumite reglementări legale (poluare, protecţia muncii).
Indiferent de tipul de investiţii acestea au efecte directe sau indirecte asupra creşterii economice
reprezentând principala cale de promovare a procesului tehnic.
1.3. Sursele de finanţare a investiţiilor

Realizarea procesului investiţional presupune două componente financiare şi una fizică,
componente ce se află într-o legătură strânsă.
Componenta financiară se concretizează în constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti, necesare
derulării procesului investiţional.
Componenta fizică, constă într-un ansamblu de activităţi tehnice şi tehnologice care au ca
finalitate realizarea fizică a obiectivului de investiţii.
Legat de prima componentă, există o diversitate de surse de finanţare care în principiu se pot
clasifica în două mari grupe:
1. surse interne;
2. surse externe.
1. Sursele interne - pentru majoritatea investitorilor aceste surse interne sunt preponderent sau
chiar exclusive în asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea obiectivelor de investiţie:
Re n = Si + A + aR + pP
unde: Si - sold iniţial;
A - amortismentul;
aR - alte resurse;
pP - parte din profit.
Sursele interne de finanţare sunt reprezentate de fondurile proprii ce se regăsesc în fondul de
dezvoltare ce se constituie la nivelul societăţii pe seama profitului net destinat investiţiilor,
amortismentului, a sumelor rezultate din vânzarea activelor sau a altor materiale ce provin din
dezmembrarea celor scoase din funcţiune.
Din profitul net o parte va fi repartizată pentru investiţii iar restul se va putea folosi pentru alte
destinaţii - dividende pentru acţionari, premii.
Utilizarea amortizării ca resursă de finanţare trebuie să ţină seama de scopul final, respectiv de
înlocuire a mijloacelor fixe, a căror durată de funcţionare a expirat sau de achiziţii de noi mijloace fixe ori
de câte ori apare oportunitatea pentru investiţii.
În funcţie de politica de amortizare utilizată de firmă rezultă sume mari sau mai mici de
amortizare care pot influenţa dimensiunea fondurilor utilizate pentru investiţii.
Sumele obţinute din valorificarea activelor complet casate cu toate că reprezintă surse de
finanţare pentru investiţii, deţin o pondere relativ redusă.
6
Pentru completarea surselor de finanţare societatea poate apela la împrumuturi sau credite
bancare, în acest caz, societatea trebuie să ţină seama de riscul investiţional şi de creşterea costului
pentru asemenea resurse.
Pe lângă aceste împrumuturi pot exista şi alocaţii de la bugetul de stat, care sunt destinate
pentru obiective de investiţii din ramurile strategice de interes naţional, acolo unde iniţiativa privată, fie
este îngrădită, fie nu prezintă interes (protecţia mediului, agricultură, sănătate, cultură, învăţământ).
2. Sursele externe îmbracă două forme:
a. Credite externe;
b. Investiţii directe de capital.
Creditele externe pot fi:
– credite guvernamentale care au la bază o convenţie încheiată între guvernele a două ţări,
caz în care se stabileşte şi un plafon de garanţie a împrumutului.
– credite bancare - asigurate de bănci din diferite ţări pentru care se solicită o garanţie
materială, un studiu de fezabilitate foarte riguros întocmit.
Există şi anumite organisme internaţionale care acordă asemenea împrumuturi: F.M.I., B.I.R.D.,
B.E.I.
De exemplu, România beneficiază de credite B.E.R.D. pentru diverse proiecte de restructurare
economică pentru reabilitatea unor sectoare de activităţi, pentru realizarea reformei în diferite domenii de
activitate.
Aceste credite trebuie să contribuie la extinderea sectorului privat, la încurajarea investiţiilor
străine, la restructurarea economiei.
7
EficienŃa economică a investiŃiilor - criteriu esenŃial în luarea deciziei de investiŃie
CAPITOLUL 2
DOCUMENTAŢIA PRIVIND REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDIILE DE FEZABILITATE
Înainte de realizarea investiţiei este necesară întocmirea unui ansamblu de studii, proiecte,
documentaţii pentru o fundamentare temeinică a eficienţei viitorului obiectiv.
Orice lucrare de investiţii necesită fonduri investiţionale angajate pe o perioadă mare de timp.
Execuţia lucrării se face în 1-3 ani, în timp ce profiturile sunt obţinute într-o perioadă de 10-20 ani (70-80
ani în cazul clădirilor şi chiar mai mult).
Documentaţia tehnico-economică aferentă investiţiilor reprezintă ansamblul informaţional
constând în piese scrise, piese desenate, calcule şi determinări care se elaborează în ideea configurării,
promovării şi înfăptuirii unei investiţii.
În cazul unor investiţii corporale (construcţii noi), reconstrucţii, utilaje şi instalaţii tehnologice etc.)
documentaţia tehnico-economică elaborată de către investitor prin intermediul unor societăţi de
proiectare specializate presupune:
– studiul de oportunitate – întocmit de investitor;
– studiu de prefezabilitate – întocmit de investitor + proiectant;
– studiu de fezabilitate întocmit de investitor + proiectant;
– proiect tehnic – realizat de proiectant;
– detalii de execuţie – elaborat de proiectant.
2.1. Studiile de oportunitate

– au ca scop evaluarea generală a cererii de anumite bunuri concomitent cu punerea în evidenţă
a unor caracteristici, avantaje, trăsături dominante ale ramurii economice, zonei geografice, domeniului
de activitate etc.
În general, aceste studii sunt schematice, cu estimări globale şi necesită un nivel redus al
cheltuielilor.
– pot fi: - regionale;
- sectoriale;
- speciale.
Studiile regionale
Prin aceste studii se identifică posibilitatea de a investi într-o anumită regiune, zonă
administrativă, cu un anumit potenţial economic, dar cu excedent de forţă de muncă, cu piaţă de
desfacere asigurată, potenţial al cumpărătorilor, posibilităţi de aprovizionare cu materii prime etc.
– se referă la:
- caracteristici esenţiale ale regiunii (suprafaţa, aspecte fizice etc.);
- populaţia, structura profesională, venitul pe cap de locuitor;
- exporturile şi importurile realizate în regiune în ultima perioadă;
- factorii de producţie existenţi;
- structura ramurilor economice existente şi strategia lor de dezvoltare;
- instalaţiile de infrastructură existente (transport, energie);
- costul estimativ al investiţiei;
- estimarea surselor de finanţare examinate şi recomandate;
- analiza preliminară a avantajelor economice globale (economii de valută, crearea de noi
locuri de muncă etc.).
Toate informaţiile deţin cifre orientative.
Studiile sectoriale
8
– vizează posibilităţile de a investi într-un sector de activitate (industria alimentară, uşoară,

turism, construcţii etc.).
Studiile speciale
– se referă la resurse: umane, materiale, financiare – prezentarea acestora se face din punct de
vedere calitativ şi al structurii.
2.2. Studiile de prefezabilitate

Cu ajutorul acestui studiu se asigură selecţia primară şi definirea proiectului. Elaborarea unui
studiu de fezabilitate necesită cheltuieli mari. Ca urmare, ideea de proiect trebuie dezvoltată într-un
studiu mai detaliat, dar fără a angaja fonduri importante. Un astfel de studiu este studiul de
prefezabilitate ale cărui principale obiective constau în a determina:
– capacitatea pieţei şi a societăţii comerciale;
– factorii materiali de producţie;
– localizarea şi amplasarea viitorului obiectiv;
– aspectele tehnice ale proiectului: tehnologia şi echipamentul, lucrările de construcţii civile;
– termenele generale de fabricaţie, de administrare şi de vânzare;
– forţa de muncă;
– analiza financiară: costurile de investiţii, finanţarea proiectului, costurile de producţie,
rentabilitatea.
Analiza financiară (la nivelul investitorului) bazată pe estimare se referă la: perioada de rambursare
a creditului şi mărimea dobânzilor, raportul venituri – costuri actualizate, pragul de rentabilitate, rata internă
de rentabilitate financiară, cash-flow etc.
Analiza economică (la nivel naţional) cu precizarea economiilor sau cheltuielilor în valută, gradul
de diversificare a producţiei, estimarea numărului de locuri de muncă ce vor fi create, gradul de protecţie
a mediului etc.
2.3. Studiile de fezabilitate

Orice lucrare de investiţii se materializează într-un obiectiv de investiţii care în final participă la
realizarea procesului de producţie sub formă de capital fix. Scopul oricărei lucrări de investiţii este, prin
urmare, acela de a constitui substanţa materială pe care se desfăşoară viitoarea activitate preconizată.
Aceste lucrări de investiţii trebuie astfel organizate şi realizate încât obiectivul realizat – capitalul fix – să
funcţioneze la parametri optimi.
Întreaga strategie de concepere şi realizare a obiectivelor de investiţie în conexiune cu
rezultatele economico-financiare ale viitoarei producţii, este cuprinsă în studiul de fezabilitate al fiecărui
obiectiv de investiţii. Aşadar, prin studiul de fezabilitate se înţelege ansamblul de piese scrise privind
necesitatea realizării viitorului obiectiv, sursele de aprovizionare cu materii prime, pieţele de desfacere,
asigurarea capitalului (lichidităţi şi credite), rezultatele scontate, amplasamentul etc.
După elaborarea studiului de fezabilitate urmează analize şi expertize financiare din partea
organelor financiare care emit acordul corespunzător. Aprobarea acestuia revine ordonatorului de
credite.
2.4. Proiectul tehnic

– cuprinde părţi scrise şi părţi desenate.
Proiectul tehnic şi caietele de sarcini se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat.
Constituie documente esenţiale pentru organizarea licitaţiilor de execuţie, obligatorii în cazul investiţiilor
publice, care depăşesc un anumit plafon valoric (125 mii €).
Prin conţinutul său proiectul tehnic oferă, antreprenorilor ofertanţi la licitaţia de execuţie,
informaţiile necesare privind cadrul şi condiţiile angajării şi răspunderii asumate. Deci, în cadrul unor
piese scrise, determinări schiţe şi desene etc. se prezintă detaliat: volumul lucrării, soluţiile tehnice,
constructive şi de execuţie concepute de proiectant, volumul lucrărilor în expresie cantitativă şi resursele
materiale necesare.
9
Părţi scrise:
– descrierea generală a lucrărilor: amplasament, climă, căi de acces etc.;
– caietele de sarcini:
- descrierea scrisă a lucrărilor care fac obiectul licitaţiei.
- în funcţie de destinaţie:
- pentru execuţia lucrărilor;
- pentru recepţii, probe, teste etc.;
- pentru furnizorii de materiale, utilaje etc.
- în funcţie de domeniul la care se referă:

- generale (lucrări curente în domeniul construcţiilor)
- speciale (lucrări speciale elaborate independent)
- cuprinde: proprietăţile fizice, chimice, de design etc. pentru materialele componente ale lucrării cu
precizarea standardelor, dimensiunea, forma, aspectul şi descrierea execuţiei lucrării, ordinea de execuţie,
probe, teste ale lucrării etc.
– listele, cu cantităţile de lucrări - cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice şi duratei de
execuţie a investiţiei;
– graficul general de realizare a investiţiei.
Părţile desenate:
– constituie documentele principale ale proiectului tehnic, pe baza cărora se realizează părţile
scrise;
– au funcţia de suport informaţional al „ofertei”, pentru contractarea execuţiei, pe care
investitorul îl pune la dispoziţia antreprenorilor potenţiali.
2.5. Detalii de execuţie

- se elaborează după licitarea lucrărilor de investiţii şi reflectă soluţii potenţiale pe care
antreprenorul câştigător le poate transpune în fapt.
Documentaţia tehnico-economică aferentă investiţiilor nu are un cadru general de conţinut,
obligatoriu, pentru toţi investitorii şi pentru toate categoriile de investiţii. Dimpotrivă, normele şi
reglementările legale sunt obligatorii numai pentru sectorul public.
2.6. Modalităţi şi instrumente de evaluare a investiţiilor

2.6.1. Modalităţi de evaluare
– Evaluarea proiectelor de investiţii are la bază în general parametrii statici, respectiv nivelul pe
care-l au la un moment dat preţurile şi tarifele practicate şi doar uneori se fac evaluări pe bază de
prognoză privind evoluţia dinamică a acestora.
– Evaluarea investiţiilor în obiecte de natura activelor fixe cu caracter independent (utilaje,
maşini etc.) se realizează pe baza preţurilor producătorilor (preţ de producţie sau achiziţie), iar
instrumentele care stau la baza evaluării sunt cataloagele de preţuri.
– Evaluarea lucrărilor de construcţii - montaj poate avea loc prin folosirea următoarelor categorii
de preţuri:
- preţuri pe obiecte de construcţii;
- preţuri pe părţi de obiecte, pe unităţi fizice şi de folosinţă;
- preţuri de deviz (utilizat în practica noastră economică).
Evaluarea îmbracă două forme:
– evaluarea economică şi
– evaluarea financiară în funcţie de faptul dacă priveşte analiza economică sau financiară a
proiectului.
În analiza economică se folosesc pentru evaluarea preţurilor contabile care sunt degrevate de
elementele care constituie transferuri de venit la nivelul societăţii. Rezultă că indiferent de formele pe
care le îmbracă venitul net al proiectului (beneficii, impozite, taxe, dobânzi etc.) de destinaţia lor
ulterioară; întregul venit este luat în analiză ca fiind generat de proiect.
10
Dacă proiectul comportă subvenţii din partea societăţii ele se includ între elementele de cost,
alături de cele suportate din resursele proprii.
În analiza financiară se folosesc preţurile de evaluare curente, astfel că taxele, impozitele,
dobânzile etc. sunt tratate ca elemente de cost în evaluarea proiectului, în timp ce subvenţiile se
consideră un venit pentru proiect.
2.6.2. Devizul – instrument de evaluare a proiectelor de investiţii

Devizul este documentaţia economică prin care se stabileşte valoarea totală estimativă a
obiectivelor de investiţii în faza de proiectare, studiu de fezabilitate şi proiect tehnic.
Pentru evaluarea investiţiilor se folosesc, în practica noastră economică, devizul:
- pe categorii de lucrări (devize analitice pe stadii fizice)
- pe obiect
- pe categorii de cheltuieli (devize financiare)
- general.
a) Devizul pe categorii de lucrări. Categoriile de lucrări sunt ansamblul de operaţiuni, omogene
din punct de vedere al materialelor folosite, a utilajelor de construcţii şi a manoperei, pe care le impune
executarea unui obiect de investiţie.
b) Devizul pe obiect constituie o însumare a devizelor analitice
c) Devizul financiar se referă la cheltuielile ce nu se materializează în lucrări, dar care concură la
realizarea obiectivului de investiţii, cum ar fi: cheltuieli cu proiectarea, studii, cercetări, chirii, transporturi
etc.
d) Devizul general reflectă totalitatea cheltuielilor pe care le impune realizarea unui obiectiv de
investiţii şi rezultă din însumarea cheltuielilor înscrise în devizele pe obiect şi în devizele financiare.
MACHETA MODEL, ANEXA Nr. 1 la

Ordinul M.F. nr. 32/15 ianuarie 1993
MACHETA NR. 1
CONŢINUT CADRU
pentru studiile de prefezabilitate
A. PIESE SCRISE
I. DATE GENERALE
1. Denumirea obiectivului de investiţii
2. Codul (numărul) de identificare a studiului la proiectant
3. Ordonatorul principal de credite
4. Ordonatorul de credite, beneficiar al investiţiei
5. Amplasamentul: (judeţ, localitate, stradă, număr)
6. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei
II. DATE TEHNICE
1. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectiv
2. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament (zona seismică de calcul şi perioada de colţ; natura terenului de fundare -
p. conv.; nivelul maxim al apelor freatice)
3. Caracteristicile principale ale construcţiilor:
- pentru clădiri: aria construită, aria desfăşurată şi numărul de niveluri;
- pentru reţele: lungimi şi diametre.
4. Principalele utilaje de dotare ale construcţiilor (cazane de abur sau apă fierbinte, hidrofoare, ascensoare etc.)
5. Utilităţi: modul de asigurare a acestora şi soluţia avută în vedere
III. EVALUAREA COSTULUI INVESTIŢIEI
Valoarea totală a obiectivului (devizul general) din care:
1. Cheltuieli de proiectare, din acestea:
- pentru studiul de prefezabilitate;
- pentru studiul de fezabilitate;
- pentru documentele de licitaţii (proiect tehnic, caiet de sarcini etc.);
- pentru detalii de execuţie;
- pentru asistenţă tehnică în timpul execuţiei.
2. Valoarea de construcţii montaj, din aceasta:
- evaluarea fiecărui obiect din componenţa obiectivului
3. Utilaje:
4. Dotări:
IV. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
1. Valoarea totală a investiţiei mii lei ...
din care:
- construcţii - montaj mii lei ...
2. Eşalonarea investiţiei (INV/C+M)
- anul I
11
- anul II
3. Capacităţi (în unităţi fizice)
4. Durata de realizare a investiţiei (luni)
V. FINANŢAREA INVESTIŢIEI
... % din surse proprii, ... % din credite bancare, ... % din credite externe garantate de stat, ... % din fonduri speciale extrabugetare şi
... % din alocaţii de la buget.

B. PIESE DESENATE
1. Plan de amplasare în zonă (L:25 000 – 1:5 000)
2. Plan general (L: 5 000 – 1:1 000)
NOTĂ: Conţinutul cadru al studiului de prefezabilitate, se va completa, după caz, cu datele privind:
- condiţiile financiare de realizare a obiectivului (rata impozitului, perioada de scutire de impozit, influenţa variaţiei în timp a preţurilor, rata
dobânzilor la credite bancare, rata de schimb valutar)
- producţia şi desfacerea (lista produselor, capacitatea anuală pe produs, cheltuielile de producţie, preţul intern de v'nzare etc.);
- materii prime, materiale, combustibili şi energia consumate în procesul tehnologic;
- forţa de muncă;
- cheltuieli generale ale societăţii.

MACHETA NR. 2
CONŢINUT CADRU
pentru studiul de fezabilitate
A. PIESE SCRISE
I. DATE GENERALE
1. Denumirea obiectivului de investiţii
2. Codul (numărul) de identificare a studiului la proiectant
3. Ordonatorul principal de credite
4. Ordonatorul de credite, beneficiar al investiţiei
5. Amplasamentul: (judeţ, localitate, stradă, număr)
6. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei
II. DATE TEHNICE LE INVESTIŢIEI
1. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupată de obiectiv (definitiv şi/sau temporar)
2. Caracteristicile geofizice ale terenului din amplasament; zona seismică de calcul şi perioada de colţ; natura terenului de fundare -
p. conv.; nivelul maxim al apelor freatice
3. Caracteristicile principale ale construcţiilor:
- pentru clădiri: deschideri, travei, aria construită, aria desfăşurată şi numărul de niveluri şi înălţimea acestora, volumul
construit;
- pentru reţele: lungimi, lăţimi, diametre
4. Structura constructivă:
(Pentru clădiri şi reţele se va face o descriere a soluţiilor tehnice avute în vedere, cu recomandări privind tehnologia de realizare şi
condiţiile de exploatare ale fiecărui obiect în parte)
5. Principalele utilaje de dotare ale construcţiilor (cazane de abur sau apă fierbinte, hidrofoare, ascensoare etc.)
6. Utilităţi: modul de asigurare a acestora şi soluţia avută în vedere
III. DATE PRIVIND FORŢA DE MUNCĂ
1. Total personal, din care:
- personal de execuţie
2. Locuri de muncă nou create
IV. EVALUAREA COSTULUI INVESTIŢIEI
Valoarea totală a obiectivului (devizul general) din care:
1. Cheltuieli de proiectare, din acestea:
- pentru studiul de prefezabilitate;
- pentru studiul de fezabilitate;
- pentru documentele de licitaţii (proiect tehnic, caiet de sarcini etc.);
- pentru detalii de execuţie;
- pentru asistenţă tehnică în timpul execuţiei.
2. Valoarea de construcţii montaj, din aceasta:
- evaluarea fiecărui obiect din componenţa obiectivului
3. Utilaje:
4. Dotări:
5. Diverse: (cuprinde cheltuieli pentru organizarea de şantier, sporurile acordate prin lege pe timpul execuţiei, comisioanele bancare,
supravegherea tehnică a execuţiei etc.)
6. Cheltuieli neprevăzute: /se evaluează la o cotă maximă de 5% din valoarea lucrărilor de construcţii - montaj)
12

V. AVIZE ŞI ACORDURI
Avizele şi acordurile emise de organele de drept, potrivit legislaţiei în vigoare privind:
- avizul ordonatorului principal de credite privind realizarea investiţiei;
- certificuatul de urbanism cu încadrarea amplasamentului în plan urbanistic, avizat şi aprobat potrivit Legii nr. 50/ 1991 şi regimul
juridic al terenului;
- asigurarea utilităţilor (energie termică şi electrică, apă, canal etc.);
- protecţia mediului şi a apelor;
- consumul de combustibil;
- alte avize de specialitate stabilite conform dispoziţiilor legale.
VI. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
1. Valoarea totală a investiţiei mii lei ...
din care:
- construcţii - montaj mii lei ...
2. Eşalonarea investiţiei (INV/C+M)
- anul I
- anul II
3. Capacităţi (în unităţi fizice)
4. Durata de realizare a investiţiei (luni)
VII. FINANŢAREA INVESTIŢIEI
... mii lei din surse proprii, ... mii lei din credite bancare, ... mii lei din credite externe garantate de stat, ... mii lei din fonduri speciale
extrabugetare şi ... mii lei din alocaţii de la buget.
B. PIESE DESENATE
1. Plan de amplasare în zonă (L:25 000 – 1:5 000)
2. Plan general (L: 5 000 – 1:1 000)
3. Planuri şi secţiuni de arhitectură pentru principalele obiective de construcţii.
NOTĂ:
Conţinutul cadru al studiului de fezabilitate, se va completa, după caz, cu date privind:
- condiţiile financiare de realizare a obiectivului (analiza cash-flow, inclusiv rata de actualizare, rata internă de rentabilitate, analiza raportului
cost-profit, rata impozitului, perioada de scutire de impozit, influenţa variaţiei în timp a preţurilor, rata dobânzilor la creditele bancare, rata de
schimb valutar)
- maşinile şi utilajele necesare procesului tehnologic (lista principalelor utilaje, echipamente şi dotări cu indicarea capacităţii tehnice a acestora
şi furnizorii potenţiali);
- producţia şi desfacerea (lista produselor, capacitatea teoretică anuală pe produse, durata proiectată pentru funcţionarea capacităţii pentru
fiecare produs, preţul unitar pentru fiecare produs, preţul intern de vânzare a produselor similare fabricate în ţară sau procurate din import,
preţul de export şi cantităţile exportate etc.);
- materii prime, materiale, combustibili şi energia consumate pentru fiecare produs în parte şi preţurile de procurare ale acestora;
- manopera (cu detaliere pe structura personalului);
- cheltuieli generale ale unităţii (taxe, comisioane, impozite, instruire personal, chirii şi/sau amortismente, cheltuieli de administraţie şi marketing
etc.);
- structura financiară (surse de capital realizate din profit sau dividende, împrumuturi, alocaţii bugetare etc.);
- necesarul de capital pentru producţie - fondul de rulment.
Devizul general
Macheta nr. 4
Din care supusă
Nr. crt. Denumirea capitolelor de cheltuieli Valoarea totală
licitaţiei
PARTEA I
Cap. I.
Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului X
1.1. Obţinerea terenului
1.2. Amenajarea terenului
1.3. Amenajarea pentru protecţia mediului şi refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor
Cap. II.
Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului (reţele, utilităţi exterioare) X X
Cap. III.
Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică X X
3.1. Studiu de teren, geo, topo şi hidro
3.2. Cheltuieli pentru proiectare privind:
- studiul de prefezabilitate
- studii de fezabilitate
- proiecte tehnice, caiete de sarcini
- avize şi acorduri
- alte cheltuieli
3.3. Brevete, engineering şi know-how
3.4. Cheltuieli privind organizarea licitaţiei pentru executarea lucrărilor
3.5. Consultanţă şi asistenţă tehnică inclusiv plata personalului de supraveghere a lucrărilor.
Cap. IV.
Cheltuieli pentru investiţia de bază X X
4.1. Clădiri, construcţii speciale, instalaţii şi reţele
4.2. Montaj utilaje tehnologice inclusiv reţele
4.3. Utilaje şi echipamente de transport
4.4. Utilaje şi echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj
4.5. Dotări, utilaje şi echipamente independente
Cap. V.
Cheltuieli pentru darea în exploatare X
13
5.1. Pregătirea personalului de exploatare

5.2. Probe tehnologice, rodaje, expertize şi recepţie
Total (din care c + m) X X
PARTEA a II-a
Valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe incluse în obiectiv X
PARTEA a III-a x
Fondul De rulment pentru primul an de exploatare X
Total (din care c + m)
Devizul pe categorii de lucrări

Macheta nr. 3
Nr. crt. a. UM - Cant. Preţ unitar Valoarea totală pe articole de deviz Total Transp. Cf. Greut. mat.
b. Denumirea articolului de deviz a. materiale transp.
c. Greutate t/UM b. manoperă
c. utilaje Materiale Mano-peră Utilaje
d. transport.cf.
0 1 2 3=1a×2a 4=1a×2b 5=1a×2c 6=3+4+5 7=1a×2d 8=1a×1c
A Cheltuieli directe pe articole
1 x X x x x x
2 x X x x x x
M x X x x x x
n x X x x x x
Total I x X x x x x
B. Alte cheltuieli directe
1. Transport cf. x
2. Transport local x
3. Manopera maiştrilor x
4. Asigurări sociale x
5. Alte chelt. directe x
Total II (tot. A + tot. B) x
C Cheltuieli indirecte x
Total cheltuieli x
D Profitul
Total deviz fără TVA
E TVA
TOTAL DEVIZ
Devizul pe obiect
Macheta nr. 4
Nr. crt. Categoria de lucrare Valoare (exclusiv)
1 Terasamente X
2. Construcţii X
3. Izolaţii X
4. Tencuieli - finisaje X
5. Instalaţii sanitare X
6. Instalaţii termice X
7. Instalaţii electrice X
8. Montaje utilaje tehnologice X
....... ............................................ .....................................
A. TOTAL X
B. TVA (A × COTA) X
C. TOTAL DEVIZ X
14
CAPITOLUL 3
EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR - CRITERIU ESENŢIAL ÎN LUAREA DECIZIEI

DE INVESTIŢIE
3.1. Conceptul de eficienţă economică

Eficienţa sau eficacitatea înseamnă calitatea de a obţine efectul util aşteptat.
Aplicând această definiţie la domeniul economic, putem spune că eficienţa este expresia raportului
dintre efectul util, respectiv rezultatul obţinut şi efortul făcut pentru obţinerea lui, respectiv - cheltuiala.
Eficienţa economică reprezintă un obiectiv principal atât la nivelul firmelor cât şi la nivelul
macroeconomic.
Privită în sens foarte larg, eficienţa reprezintă o înşiruire a unei activităţi, acţiuni sau resurse ce
asigură efecte economice pozitive, însuşire exprimată printr-un raport între efecte şi cheltuieli.
Sensul larg al noţiunii este acela în care în cadrul raportului se includ şi elemente ce depăşesc sfera
unităţii economice date, respectiv efecte conexe şi cheltuieli conexe.
Sensul restrâns - presupune o trăsătură suplimentară faţă de celelalte două sensuri, respectiv
raportul efect - efort să fie acceptabil în comparaţie cu alte rapoarte ale unei acţiuni identice sau alternative
sau cu un prag de eficienţă.
Sensul foarte restrâns - presupune că eficienţa reprezintă un raport între efectele totale echivalate
ca natură şi timp şi resursele totale echivalate ca natură şi timp.
Din aceste accepţiuni ale noţiunii de eficienţă se observă că este vorba de o măsurare şi
comparabilitate a efectelor şi a efortului.
În acelaşi timp ea este strâns legată de procesul de folosire a resurselor în economie iar trăsătura
esenţială este relaţia de cauzalitate resurse - efecte.
Este necesar a se face distincţie între două forme ale eficienţei:
– eficienţa activităţii;
– eficienţa economică a investiţiilor.
Eficienţa activităţii reflectă relaţia de cauzalitate între resursele economice şi extraeconomice
utilizate într-o activitate şi efectele economice şi extraeconomice rezultate de pe urma acestei activităţi.
Eficienţa economică a investiţiilor va reprezenta relaţia de cauzalitate între resurse economice şi
efecte economice.
Eficienţa investiţiilor va reprezenta activitatea de investiţii prin prisma efectelor multiple de orice
natură pe care le generează procesul investiţional şi a resurselor de orice natură pe care le implică acest
proces.
Eficienţa economică a investiţiilor va reprezenta o evaluare a efectelor economice pe care le
generează şi resursele economice pe care le implică.
Din punct de vedere al resurselor acestea pot fi:
a) resurse naturale (materii prime, energie, combustibili);
b) resurse avansate - considerate acele resurse cheltuite în prezent dar care vor avea efecte viitoare
(cheltuieli de investiţii, de cercetare, pregătirea forţei de muncă);
c) resurse ocupate - cuprind factorii de producţie utilizaţi iar eficienţa economică a acestor resurse
se referă la modul de utilizare a forţei de muncă, a mijloacelor fixe şi a folosirii activelor circulante;
d) resurse consumate - care se regăsesc în costurile de producţie.
În ceea ce priveşte efectele, aceasta poate îmbrăca formele:
1. productivitatea unei activităţi atunci când efectele sunt de natura producţiei;
2. rentabilitatea unei activităţi atunci când efectele sunt de natura profitului;
3. economicitatea unei activităţi atunci când efectele sunt de natura economiilor.
Comparaţia dintre efecte şi eforturi poate fi construită biunivoc!!!
În primul caz se raportează efectele la efort, mărimea obţinută exprimând cantitatea de efecte
obţinută la o unitate de efort şi pentru o situaţie optimă această mărime trebuie să fie maximă.
În al doilea caz, se raportează efortul la efect, mărimea obţinută exprimând cantitatea de efort
necesară pentru a obţine o unitate de efect iar valoarea optimă este cea minimă.
15
3.2. Forma generală a indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor

Indicatorii de eficienţă economică se construiesc sub forma unui raport prin intermediul căruia se
realizează comparaţia dintre efect, măsurat ca o expresie a ieşirilor din sistem şi efort, măsurat ca o expresie
a intrărilor în sistem.
Pentru un sistem economic dat, expresiile intrărilor şi ieşirilor utilizate în construcţia indicatorilor de
eficienţă economică pot fi diferite în funcţie de scopul urmărit.
x C1 x
x C2 x
x C3 x
Vector de Operatorii de Vector de

intrare compunere ieşire
Figura 2.1. Legătura cauzală intrări-ieşiri

Dacă vectorul de intrare este n-dimensional iar cel de ieşire m-dimensional, ne putem imagina
eficienţa economică ca un corp m × n dimensional. Descrierea acestui corp în întregime este dificilă şi în
mare parte inutilă, având în vedere că are un caracter neomogen din punct de vedere al importanţei pentru
funcţionarea optimă a sistemului, unele relaţii intrare-ieşire nefiind semnificative în acest sens. Indicatorii de
eficienţă economică vor realiza o tăietură în acest corp, între o intrare sau o combinaţie liniară de intrări şi o
ieşire sau o combinaţie liniară de ieşiri.
Practica economică utilizează două tipuri de indicatori, după natura raportului:
a) indicatori de tipul efect supra efort, numiţi şi indicatori direcţi;
b) indicatori de tipul efort supra efect, numiţi şi indicatori inverşi.
Dacă vom nota cu Y efectul şi cu X efortul, utilizate în măsurarea eficienţei economice, atunci
indicatorii direcţi vor fi de forma:
Y
Ia = k × (2.1.)
X
iar cei inverşi de forma:
X
Ib = k × (2.2.)
Y
unde Ib este constantă egală cu 1, 100 sau 1000.
Valoarea indicatorilor direcţi se interpretează prin volumul efectului, măsurat în forma Y, care se
obţine la k unităţi de efort, măsurat în forma X şi ei au acelaşi sens de variaţie ca şi eficienţa economică.
Dacă există relaţia:
Ia (t ) < Ia (t + 1) (2.3.)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ia este mai mare la momentul t + 1 faţă de
momentul t. Dacă există relaţia:
IaA (t ) > IBa (t ) (2.4.)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ia este mai mare la momentul t în sistemul A faţă de
eficienţa economică din sistemul B.
Valoarea indicatorilor inverşi se interpretează ca fiind cantitatea de efort măsurat în forma X
necesar pentru a obţine k unităţi de efect măsurat în forma Y şi ei au sens invers de variaţie faţă de eficienţa
economică.
Dacă există relaţia:
Ib (t ) < Ib (t + 1) (2.5.)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ib este mai mare la momentul t faţă de momentul t +
1. În sfârşit, dacă există relaţia:
16
IbA (t ) < IBb (t ) (2.6)

atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ib este mai mare la momentul t în sistemul A faţă de
sistemul B.
Efortul X este o mărime pozitivă în cazul tuturor indicatorilor de eficienţă economică al cărei sens de
variaţie este invers faţă de cel al eficienţei economice. Dacă efectul rămâne constant, creşterea efortului
determină scăderea eficienţei economice.
Efectul Y poate să apară în cazul indicatorilor de eficienţă economică sub două forme:
a) efect global, cu valori exclusiv pozitive;
b) efect net, cu valori pozitive, negative sau zero.
Indiferent de forma efectului, în cazul tuturor indicatorilor de eficienţă economică el are acelaşi sens
de variaţie ca şi eficienţa economică. La acelaşi efort, creşterea efectului, indiferent de semnul său algebric,
determină o creştere a eficienţei economice.
Deoarece efortul este strict pozitiv, vom deosebi două tipuri de indicatori:
a) indicatori cu efect global, care vor fi pozitivi pentru oricare mărime a efortului şi efectului;
b) indicatori cu efect net, care vor fi pozitivi, negativi sau zero, în funcţie de semnul efectului net.
Efectul net se obţine ca o diferenţă între o expresie a efectului global şi a efortului depus pentru
obţinerea acestuia. Pentru simplificare, se va nota cu Y efectul global, cu X efortul utilizat ca bază de
comparaţie sau pentru construcţia indicatorilor, cu Z efortul depus pentru obţinerea efectului global, rezultând
efectul net Y - Z. În aceste condiţii, un indicator direct cu efect net va fi de forma:
Y−Z
Ic = k × (2.7)
X
iar un indicator invers cu efect net va avea forma:
X
Id = k ×
Y−Z
Exemplificând cele două tipuri de indicatori în cadrul procesului investiţional, vom considera efortul
utilizat ca bază de comparaţie (X), concretizat în valoarea investiţiilor, efectul global (Y) reprezentat de
valoarea producţiei sau a veniturilor, efortul făcut pentru obţinerea efectului global (Z) reprezentat de costurile
de producţie, rezultând efectul net (Y-Z) profitul, astfel că un indicator direct va fi raportul dintre profit şi
investiţii (coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor), iar un indicator invers va fi raportul dintre investiţii
şi profit, respectiv durata de recuperare a investiţiilor.
Există uneori posibilitatea ca în cadrul unui indicator de eficienţă economică să întâlnim acelaşi tip de
efort, atât ca bază de comparare cât şi ca efort depus pentru obţinerea efectului global. Este cazul ratei
rentabilităţii generale, care se exprimă raportând profitul la cheltuielile de producţie, profitul determinându-se
prin scăderea din valoarea producţiei în preţ de vânzare a cheltuielilor de producţie.
Combinând cele două criterii - natura raportului şi cea a efectului - rezultă patru clase de indicatori de
eficienţă economică:
– indicatori de tipul efect global supra efort;
– indicatori de tipul efect net supra efort;
– indicatori de tipul efort supra efect global;
– indicatori de tipul efort supra efect net.
Primele două clase reprezintă indicatori direcţi, iar celelalte două clase indicatori inverşi.
În sfârşit, se cuvine a se menţiona şi faptul că se poate exprima eficienţa şi prin intermediul unor
indicatori care compară două categorii de efort sau două categorii de efect. Din prima categorie se pot
menţiona indicatori cum ar fi costul unui loc de muncă, gradul de înzestrare tehnică a muncii etc., iar din cea
de a doua categorie indicatori precum profit la 1.000 lei încasări, cursul de revenire etc.
17
Evaluarea şi analiza proiectelor de investiŃii cu ajutorul indicatorilor de eficienŃă economică a investiŃiei
CAPITOLUL 4
EVALUAREA ŞI ANALIZA PROIECTELOR DE INVESTIŢII CU AJUTORUL INDICATORILOR

DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ A INVESTIŢIEI
O asemenea analiză se realizează printr-o serie de indicatori care au rolul de a măsura în cel mai
exact mod posibil al conţinutului real al eficienţei economice.
Indiferent de modul de constituire a indicatorului acesta trebuie să răspundă la două cerinţe de
bază:
1. orice indicator trebuie să permită cunoaşterea aspectelor multiple ce caracterizează eficienţa
economică în aşa fel încât sistemul de indicatori să poată caracteriza cel mai bine eficienţa economică a
proiectului;
2. fiecare indicator să poată constitui un criteriu în luarea deciziei de investiţie.
În practica economică se utilizează trei metode de evaluare, respectiv de stabilire a mărimilor de
calcul necesare determinării indicatorilor de eficienţă economică a investiţiei:
a) Metoda statică - practicată în ţara noastră, stă la baza fundamentării proiectelor şi are la bază
o serie de indicatori:
– capacitatea de producţie;
– volumul producţiei;
– costul investiţiei;
– profitul.
Această metodă presupune folosirea în calcule a unor mărimi estimate în diferite momente pe
axa timpului. Aceşti indicatori sunt de natură statică, adică nu pot fi comparabili în timp, datorită acestui
inconvenient această metodă ar trebui perfecţionată şi utilizată împreună cu metoda dinamică.
b) Metoda dinamică - constă în recalcularea valorilor de pe axa timpului prin folosirea tehnicilor
de actualizare.
Aceşti indicatori dinamici reflectă influenţa factorului timp, deoarece ţine seama de evoluţia
valorilor în timp şi de posibilitatea fructificării efortului în raport cu un anumit moment de referinţă.
Asemenea indicatori dinamici pot fi:
– valoarea investiţiei actualizată;
– venituri şi costuri actualizate;
– valoarea actuală netă;
– durata de recuperare a investiţiei actualizate.
c) Metoda comparabilă - pleacă de la ideea comparării efortului de investiţii cu efectele obţinute
în timp, însă este o metodă puţin utilizată dar creşte rolul metodei dinamice.
Indicatorii de eficienţă economică a investiţiei determinaţi prin metoda statică sunt grupaţi în:
– indicatori cu caracter general;
– indicatori de bază;
– indicatori specifici.
4.1. Indicatorii generali

Cuprind acei indicatori statici care pot caracteriza în principiu activitatea economică a oricărei
societăţi.
În cazul unei opţiuni de investiţii, aceşti indicatori pot avea determinări alternative (înainte şi după
realizarea investiţiei).
Orice proiect de investiţii va trebui să cuprindă în mod obligatoriu asemenea indicatori cum ar fi:
a) capacitatea obiectivului de investiţii - care în cazul obiectivelor productive este
reprezentată de capacitatea de producţie iar în cazul obiectivelor neproductive de elementele specifice
de folosinţă.
Capacitatea de producţie exprimă cantitatea maximă de producţie ce poate fi obţinută într-o
anumită perioadă de timp, în condiţii normale de funcţionare cu un anumit regim de utilizare a factorilor
de producţie, a producţiei şi a muncii.
18
Capacitatea de producţie se exprimă în unităţi naturale (tone, m3, buc.).

În cazul unei producţii cu grad ridicat de eterogenitate, capacitatea de producţie se exprimă
valoric.
Acest indicator constituie punctul de plecare pentru stabilirea celorlalţi indicatori şi ajută la
formarea unei păreri generale asupra mărimii obiectivului analizat.
n
Q= ∑q
i =1
i
Q = capacitatea de producţie
q = capacitatea fizică (cantitatea).
n
Q= ∑q ⋅p
i =1
i i
b) numărul de salariaţi ce vor fi ocupaţi cu obiectivul de investiţie - exprimă mărimea

resurselor umane de care va beneficia obiectivul de investiţii după punerea în funcţiune.
Este un indicator natural şi se stabileşte în funcţie de:
– capacitatea de producţie;
– regimul de lucru;
– structura sortimentelor.
Pentru orice proiect de investiţii interesează atât numărul total de salariaţi cât şi structura
acestora după profesie.
c) costul producţiei - cuantifică eforturile totale făcute de agenţii economici, respectiv eforturi
umane, materiale şi financiare pentru obţinerea producţiei ce urmează a se realiza de către viitorul
obiectiv economic.
Acest indicator se poate calcula pentru fiecare produs în parte, rezultând costul unitar sau
pentru întreaga producţie când se formează costul total.
Costul producţiei unitar se stabileşte pe baza antecalculaţiei.
Nivelul costului de producţie în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum de producţie trebuie să scadă
de la o perioadă la alta, asigurând în acest fel creşterea eficienţei economice a obiectivului respectiv.
Dacă costul de producţie se raportează la volumul producţiei exprimat valoric şi se înmulţeşte cu
1.000 se obţin cheltuieli la 1.000 lei producţie.
Acest indicator este semnificativ în cazul întreprinderilor cu producţie neomogenă.
C
C1000 = × 1000
V
C = cost de producţie
V = valoarea producţiei.
d) valoarea producţiei - reprezintă un indicator valoric prin care se exprimă amploarea activităţii
firmei într-o perioadă de timp.
Este un indicator de efect ce se stabileşte pentru întreaga activitate a societăţii.
Surprinde şi influenţa modificării structurale a producţiei atât din punct de vedere al complexităţii
sortimentelor cât şi al calităţii acestora.
e) profitul - este un indicator foarte important, esenţial pentru viabilitatea unui obiect de investiţii
şi pentru cuantificarea eficienţei economice a acestuia.
Profitul măsoară efectul net obţinut în urma funcţionării obiectivului de investiţii prin scăderea din
veniturile totale a costurilor de producţie.
Acest indicator va arăta de fapt că activitatea productivă se încheie cu un surplus de venituri faţă
de cheltuieli dar nu cuantifică efortul făcut pentru a obţine acest surplus de venituri.
Prin acest indicator se asigură recuperarea capitalului cheltuit şi constituirea de noi capitaluri fixe.
Cu ajutorul acestui indicator se poate calcula rata rentabilităţii care reflectă capacitatea
sistemului de a genera profit în cadrul unei perioade de timp şi se determină prin raportarea profitului la
cheltuielile totale de producţie.
f) productivitatea muncii - exprimă producţia ce poate fi realizată de un salariat într-o unitate de
timp sau valoarea producţiei ce revine pe un salariat sau timpul de muncă consumat pentru realizarea
unei unităţi fizice de produs.
19
În general, cuantifică eficienţa cu care este utilizat principalul factor de producţie: forţa de
muncă.
g) consumurile specifice de materii prime, materiale, combustibili şi energie - măsoară consumul
la principalele resurse pentru a obţine o unitate de produs finit.
Aceste consumuri se estimează pe baza unor norme de consum, influenţând în mod direct
costul producţiei şi deci, rentabilitatea viitorului obiectiv economic.
Tendinţa este de reducere a consumurilor specifice şi orientarea agenţilor economici spre
utilizarea de materii prime din ţară.
În funcţie de natura obiectivului analizat, precum şi de ramura din care face parte în cadrul
acestor indicatori generali, pot fi incluşi şi alţii.
4.2. Indicatorii de bază

Aceşti indicatori cuantifică efortul şi efectele generate de realizarea şi funcţionarea obiectivului de
investiţii.
Cuprinde atât indicatori economici cât şi indicatori de eficienţă economică statici şi pot fi exprimaţi
valoric sau în unităţi naturale.
a) Valoarea investiţiilor sau volumul capitalului investit (I) - reprezintă principalul indicator de
calcul al eficienţei economice a investiţiilor, practic nici un indicator de eficienţă nu poate fi construit fără
a lua în considerare valoarea investiţiilor.
Acest indicator reprezintă capitalul investit ce se cuprinde în documentaţia economică a lucrărilor
de investiţii.
Este un indicator valoric care reflectă o anumită categorie de resurse utilizate, respectiv cele
necesare realizării unui obiectiv de investiţii.
Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv, este un indicator folosit în adoptarea
deciziei de investiţii şi caracterizează eforturile procesului investiţional.
În principiu, investiţiile însumează totalitatea resurselor ce se consumă pentru ridicarea
obiectivului până la punerea sa în funcţiune adică, atât elemente de natură investiţională cât şi alte
elemente ce se includ în efortul total, servind în ultimă instanţă la diferenţierea variantelor de investiţii.
Elementele de natură investiţională sunt:
– investiţia directă;
– investiţia colaterală;
– investiţia conexă.
Investiţia directă - reflectă totalitatea cheltuielilor legate nemijlocit de crearea unor noi active
fixe, înlocuirea sau modernizarea celor existente.
Investiţia colaterală - exprimă valoarea lucrărilor care sunt legate teritorial sau funcţional de
investiţiile directe, asigurând obiectivul de bază, cu utilităţi (reţele de telefonie, alimentare cu apă).
Investiţia conexă - reprezintă cheltuielile de investiţii necesare a se efectua în alte ramuri sau
sectoare de activitate (lărgirea bazei de materii prime, asigurarea combustibililor, regularizări de râuri
etc.).
De regulă se includ ca investiţii conexe numai cotele părţi corespunzătoare gradului de servire.
Elementele care nu sunt de natură investiţională se referă în principal la valoarea mijloacelor
circulante necesare punerii în funcţiune a obiectivului, respectiv pentru funcţionarea acestuia o anumită
perioadă de timp, rezultă că valoarea investiţiilor poate fi obţinută însumând elementele componente:
I t = Id + Icol + Icon + M + C s
M - necesar de mijloace circulante
Cs - cheltuieli suplimentare de investiţii (proiectare, pregătirea forţei de muncă etc.)
b) Investiţia specifică - exprimă valoarea investiţiilor ce revin pe o unitate de capacitate sau
producţie constituind de fapt investiţia unitară.
Acest indicator oferă concluzii importante în vederea luării deciziei de investiţii, asigurând
comparabilitatea între efortul investiţional şi rezultatele obţinute exprimate prin capacitatea de producţie.
Acest indicator se calculează atât pentru construcţii noi cât şi pentru modernizări sau dezvoltări,
de asemenea pentru comparaţiile între două sau mai multe variante.
20
În cazul obiectivelor noi, investiţia specifică se determină ca raport între valoarea investiţiei şi
capacitatea de producţie.
I
Ispi = i
qi
Ii - valoarea investiţiei
Isp - investiţia specifică
Acest indicator arată care este efortul investiţional ce se face pentru realizarea unei unităţi de
capacitate fizică.
Atunci când producţia este eterogenă, investiţia specifică se va determina prin raportarea valorii
investiţiei la capacitatea de producţie exprimată valoric (la valoarea producţiei).
I
Ispi = i
Vi
Vi = valoarea producţiei
V = q⋅p
p = preţ
În acest caz se obţine efortul necesar pentru realizarea unui leu de producţie.
În cazul modernizărilor investiţia specifică se determină astfel:
Ii
Ispi =
q1 − q 0
q1 = capacitatea de producţie după modernizare
q0 = capacitatea de producţie înainte de modernizare
În acest caz indicatorul arată câţi lei se cheltuiesc pentru a creşte capacitatea de producţie cu o
unitate fizică.
Altfel spus, sporul de capacitate rezultat în urma modernizării.
Investiţia se poate calcula şi în funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei, surprinzând astfel
şi influenţa modificării structurii producţiei.
Ii
Isp i =
V1 − V0
În acest caz se obţin cheltuieli investiţionale pentru creşterea producţiei anuale cu 1 leu.
În cazul comparării mai multor variante există două posibilităţi:
– să se calculeze investiţia specifică pentru fiecare variantă în parte, comparând în final aceste
rezultate şi alegând acea variantă care înregistrează o investiţie specifică mai mică.
– presupune că una din variante prevede un volum suplimentar de investiţie care se
materializează într-o capacitate de producţie mai mare.
În acest caz interesează volumul suplimentar de investiţii solicitat şi efectele obţinute prin
aceasta.
Ii − I j
Ispi =
qi − q j
Acest indicator va arăta necesarul suplimentar de investiţie în varianta "i" faţă de varianta "j"
pentru a obţine o capacitate anuală de producţie pe o unitate fizică în varianta "i" faţă de varianta "j".
Dacă într-o variantă investiţia este mai mare (Ii > Ij) dar capacitatea de producţie este mai mică,
acest indicator nu se aplică, deoarece este clar că varianta la care efectul este mai mare şi efortul
mai mic, este varianta mai bună.
Ii − I j
Ispi =
Vi − V j
Caz în care necesarul suplimentar de investiţii pentru a obţine o producţie anuală suplimentară
de 1 leu.
Indicatorul "Isp" este de tip efort supra efect, deci trebuie să tindă către minim.
21
Acest indicator este unul dintre cei mai utilizaţi în analiza eficienţei economice a investiţiei
datorită simplităţii sale şi a faptului că operează cu unităţi de măsură fizice.
Cu toate acestea, acest indicator prezintă şi anumite limite de care trebuie să se ţină seama în
utilizarea lui, astfel:
– el surprinde doar parţial efortul şi anume, numai efortul concretizat în valoarea investiţiilor
rezultate din perioada de execuţie neluând în calcul şi efortul din perioada de funcţionare, reprezentat de
costul de producţie;
– nu ţine cont de durata de execuţie;
– surprinde doar efectul unui an reprezentat de capacitatea sau producţia anuală.
Datorită acestor limite, acest indicator trebuie completat şi cu alţi indicatori de eficienţă
economică a investiţiei.
c) Durata de recuperare a investiţiei - este considerat unul din cei mai importanţi indicatori de
eficienţă economică a investiţiilor fiind deseori utilizat ca test final în luarea deciziei de investiţie.
Durata de recuperare exprimă perioada de timp în care investiţia se recuperează din profit în
urma punerii în funcţiune a unor capacităţi de producţie.
Această durată de recuperare se determină raportând efortul investiţional total la venitul net
anual sau la sporul de venit anual în cazul investiţiilor de modernizare.
Pentru obiectivele noi:
It It
Dr = Dr =
Pr Vn
Vn - venitul anual
It - investiţia totală.
În această situaţie profitul este considerat constant pe întreaga durată de funcţionare a
obiectivului iar indicatorul exprimă perioada de timp în care se recuperează investiţia din profitul anual
obţinut.
În cazul obiectivelor supuse modernizării, durata de recuperare este:
It
Dr =
Pr1 − Pr0
În acest caz, indicatorul reprezintă perioada de timp în care se recuperează investiţia din profitul
suplimentar, obţinut ca urmare a modernizării.
It i − It j
Dr =
Pri − Prj
Durata de recuperare va exprima perioada de timp în decursul căreia investiţia suplimentară
necesară în varianta "i" faţă de varianta "j" se va recupera din profitul suplimentar obţinut în varianta "i"
faţă de varianta "j".
d) Durata de execuţie (de realizare) a investiţiilor reprezintă perioada în care se consumă
resursele investiţionale, transformându-se în mijloace fixe.
Are în vedere timpul din momentul începerii etapei de proiectare până la punerea în funcţiune a
obiectivului.
Poate fi exprimat în ani cu defalcarea pe trimestre şi luni, în această perioadă de execuţie a
investiţiilor, resursele investiţionale rămân imobilizate fără a produce efecte economice efective ci doar
potenţiale, respectiv o anumită capacitate de producţie pusă în funcţiune va permite obţinerea de efecte
globale şi nete.
Datorită faptului că în această perioadă nu se obţin efecte utile se impune ca durata de execuţie să
se scurteze pe cât posibil pentru a diminua efectul negativ al imobilizării fondurilor investite.
e) Durata de funcţionare a obiectivului de investiţii - reprezintă ultima etapă din durata de
viaţă a unui obiectiv de investiţii.
Această durată se derulează între momentul punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii şi
momentul scoaterii din funcţiune.
În această perioadă se vor obţine efectele globale şi nete ca urmare a funcţionării acestui
obiectiv.
22
Această durată de funcţionare se stabileşte în funcţie de duratele normale de funcţionare a

mijloacelor fixe, durate ce sunt prevăzute prin lege.
În decursul duratei de funcţionare, obiectivul de investiţii trebuie să-şi recupereze valoarea prin
intermediul amortizării incluse în cheltuielile de exploatare.
f) Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor reprezintă ca mod de calcul inversul
duratei de recuperare a investiţiei iar ca şi conţinut exprimă profitul anual obţinut la un leu investit sau cât
se recuperează sub formă de profit dintr-un leu investit în decurs de 1 an.
Acest coeficient se prezintă sub trei forme:
1. absolut - ce caracterizează proiectul prin prisma raportului efect pe efort;
2. relativ - ce permite comparaţii între proiecte prin prisma sporului de efecte faţă de sporul de
efort implicat;
3. normativ - reflectă etalonul restrictiv impus de societăţi pentru funcţionarea efortului
investiţional.
Pentru obiective noi:
Pr
E=
It
Pentru reutilări şi modernizări:
Pr1 − Pr0
E=
It
În acest caz de modernizare, coeficientul de eficienţă poate fi calculat şi în funcţie de economia
realizată la costurile de producţie.
Ch1 − Ch0
E=
It
Ch - economia la costuri
În acest caz indicatorul exprimă economia la costuri ce revine la 1 leu investit.
În cazul comparării:
Pr − Prj
E= i
It i − It j
Va arăta eficienţa obţinută ca urmare a sporului de profit la 1 leu investiţie suplimentară.
Deoarece coeficientul de eficienţă economică este inversul duratei de recuperare nu este
necesară utilizarea simultană a celor doi indicatori în luarea deciziei de investiţie deoarece unei durate
de recuperare minime îi corespunde un coeficient de eficienţă maximă.
g) Cheltuieli echivalente sau recalculate - prin indicatorii prezentaţi mai sus, calculele de
eficienţă economică se fac comparând valoarea totală a resurselor consumate cu efectele dintr-un an
dar efectele obţinute se realizează pe o perioadă mult mai lungă.
În activitatea practică se constată că la acelaşi volum de efecte se pot face fie eforturi mai mari
de investiţii fie eforturi suplimentare cu cheltuieli de producţie.
Un efort suplimentar de investiţii permite achiziţionarea unor utilaje mai performante cu randamente
economice superioare, adoptarea unor tehnologii superioare care creează condiţii pentru o mai bună
folosire a materiilor prime şi materialelor ceea ce va determina o diminuare a cheltuielilor de producţie.
Aşadar, un anumit efect economic se poate obţine fie cu un volum mai mare de cheltuieli de
producţie şi o investiţie mai mică, fie cu un consum mai mare de resurse investiţionale dar cu cheltuieli
de producţie mai mici.
Însumarea directă a investiţiei cu cheltuielile anuale de producţie nu este posibilă deoarece
investiţiile sunt cheltuite o singură dată iar cheltuielile anuale de producţie sunt înregistrate anual; din
această cauză se utilizează indicatorul "cheltuieli echivalente" determinat ca:
K i = Ii + Chi ⋅ Dri
Ch - cheltuieli anuale de producţie.
Acest indicator exprimă efortul total (investiţia + costurile de producţie în perioada de recuperare)
în vederea realizării producţiei.
23
Ele se utilizează doar în cazul în care variantele analizate au aceeaşi capacitate de producţie.
În cazul în care capacităţile de producţie sunt diferite:
n
K i = Ii + ∑C
i =1
hi
Efortul total pe unitate de capacitate se va determina:

Ki
ki =
qi ⋅ D ri
În analize, pentru a surprinde cât mai bine efortul total necesar pentru realizarea producţiei totale,
acest indicator trebuie să fie determinat în funcţie de durata de funcţionare a investiţiei şi nu de
termenul de recuperare.
Se va alege acea variantă care are cheltuieli echivalente mai mici.
h) Randamentul economic al investiţiilor - este considerat ca fiind cel mai cuprinzător indicator
de eficienţă economică deoarece priveşte procesul investiţional în întregul său din momentul începerii
lucrărilor de investiţii până în momentul scoaterii din funcţiune ca urmare a expirării duratei economice
de funcţionare.
Acest indicator asigură comparabilitatea între profitul final obţinut în urma realizării obiectivelor
economice şi efortul investiţional.
Profitul final este profitul obţinut după ce efortul investiţional a fost compensat din profitul anual.
Pr fi
Ri =
Ii
Prf - profitul final
Pr f = Prt − I
n
Prt = Pr ⋅ D sau Prt = ∑ Pr
i =1
i
Pri - profituri anuale

Se va alege acea variantă care are profitul final la 1 leu investit, mai mare.
În cazul unei investiţii de modernizare se va lua în considerare sporul de profit.
Pr = Pr1 − Pr0
Deoarece acest indicator realizează un bilanţ general al construirii şi funcţionării unui obiectiv de
investiţii mai poartă denumirea de indicele general de eficienţă economică a investiţiilor.
Modalitatea de calcul al acestor indicatori este prezentat în exemplul următor:
APLICAŢIA PRACTICĂ 1
Societatea comercială "Coca - Cola" are la dispoziţie două variante de investiţii în vederea
dezvoltării liniei tehnologice de producţie a băuturii în sticle de 2 litri.
Să se fundamenteze varianta optimă de investiţii cu ajutorul indicatorilor statici de eficienţă
economică cunoscând datele:
INDICATORI u.m. VAR. "A" VAR. "B"
1. Investiţia totală mil. lei 540.095 701.300
2. Capacitatea de producţie mii baxuri 5.500 7.100
3. Cheltuieli anuale de producţie lei/bax 26.650 25.950
4. Venituri anuale mil. lei 232.025 310.195
5. Durata de funcţionare ani 15 15
a) Investiţia specifică
Ii
Ispi =
qi
24
540.095.000
Isp" A " = = 98,199 (mil. lei) – efortul investiţional pentru
5.500.000
obţinerea unui bax
701.300.000
Isp"B " = = 98,774 (mil. lei)
7.100 .000
It
Ispi = i
Vi
540.095.000
Isp" A " = = 2,33
232.025.000
701.300.000
Isp"B " = = 2,26
310.195.000
Efortul investiţional pentru 1 bax de sticle este mai mic în varianta "A" dar în funcţie de valoare
acest efort este mai mic în varianta "B".
Explicaţia poate fi efortul mai mare în utilaje mai performante în varianta "B" decât în varianta "A".
Din acest punct de vedere varianta "B" este mai optimă.
b) Durata de recuperare
It
Dr =
Pr
540 .095.000
D r" A " = = 5,93 ani
90.950.000
Pr"A " = 232.025.000 − (25.650 ⋅ 5.500 ) = 232 .025.000 − 141.075.000
= 90.950.000
701 .300.000
Dr"B " = = 5,56 ani
125.950 .000
Pr"B " = 310.195 .000 − (25.950 ⋅ 7.100 ) =
= 310 .195.000 − 184.245 .000 = 125 .950.000
Din punct de vedere al duratei de recuperare varianta "B" este mai optimă deoarece investiţia se
recuperează într-o perioadă mai scurtă decât în varianta "A".
c) Coeficientul de investiţie
Pr 1
E= ; E=
It Dr
90.950 .000
E "A" = = 0,17 profit anual la 1 leu investit
540.095.000
1
E "A " = = 0,17
5,93
125.950.000
E "B " = = 0,18 profit anual la 1 leu investit
701.300 .000
1
E "B " = = 0,18
5,56
Din acest punct de vedere varianta "B" este cea optimă.
d) Cheltuieli echivalente sau recalculate
n
K i = Ii + ∑ Ch
i =1
i
25
∑ Ch "A" = (25.650 ⋅ 5.500 )⋅15 = 2.116.125.000

K " A " = 540.095 .000 + 2.116.125 .000 = 2.656.220 .000
∑ Ch "B " = (25.950 ⋅ 7.100 )⋅15 = 2.763.675.000

K "B" = 701 .300.000 + 2.763.675 = 3.464.975.000
În acest caz varianta "A" este mai eficientă deoarece prezintă un efort total mai mic decât la
varianta "B".
e1) Efortul total pe unitate de capacitate
Ki
ki =
qi ⋅ D ri
2.656.220 .000 2.656.220.000
k "A" = = = 32.196 lei / bax
5.500 ⋅15 82.500
3.464 .975.000 3.464 .975 .000
k "B" = = = 32.534 lei / bax
7.100 ⋅15 106 .500
e2) Efortul total în funcţie de venit la 1 leu venit

Ki
ki =
Vni ⋅ D ri
2.656.220 .000 2.656.220.000
k "A" = = = 0,76 lei / 1 leu profit
232 .025.000 ⋅15 3.480 .375.000
3.464.975 .000 3.464.975.000
k "B" = = = 0,74 lei / 1 leu profit
310 .195.000 ⋅15 4.652 .925.000
f) Randamentul economic
Pr fi
Ri =
Ii
Pr fi = Prt − I
824.155.000
R "A" = = 1,52
540.095.000
Pr f " A " = 90.950.000 ⋅15 = 1.364.250.000 − 540.095.000 =
= 824.155.000
1.178.950.000
R "B" = = 1,66
710.300.000
Pr f "B" = 125.950.000 ⋅15 = 1.889.250.000 − 710.300.000 =
= 1.178.950.000
Varianta optimă în acest caz este varianta "B" deoarece are randamentul mai mare decât
varianta "A".
ISP ISP Dr E K k(q) k(Vn) R

VAR.
(mii lei) (lei) (ani) (lei) (mil. lei) (lei / bax) (lei) (lei)
"A" 98.199 2,33 5,93 0,17 2.656.220 32.196 0,76 1,52
"B" 98.774 2,26 5,56 0,18 3.464.975 32.534 0,74 1,66
În concluzie se constată că per / ansamblu varianta "B" este varianta optimă.
26
O societate comercială doreşte să-şi modernizeze linia tehnologică de rulmenţi; pentru aceasta
are în vedere o valoare necesară realizării acestei modernizări de 448 mil. lei.
Să se determine indicatorii statici de eficienţă economică a investiţiei cunoscând datele:
Înainte de După
Denumire indicator u.m.
modernizare modernizare
1. Capacitatea de producţie (q) mil.buc. 13,6 18,4
2. Producţia anuală (Q) mil. lei 1.450 1.950
3. Cheltuieli anuale de producţie mil. lei 976 661
4. Profit anual mil. lei 474 659
5. Durata de funcţionare ani 16 16
a) Investiţia specifică (în cazul modernizării)

Ii 448 448
Ispi = = = = 93,33 mil. lei / buc.
q1 − q 0 18,4 − 13,6 4,8
Reprezintă efortul investiţional pentru obţinerea unui spor de capacitate.
It 448 448
Dr = = = = 2,4 ani
Pr1 − Pr0 659 − 474 185
Investiţia de modernizare se va recupera pe seama profitului în termen de 2,4 ani.
c) Investiţia pentru producţia anuală

I 448 448
ISP = = = = 0,896 mil. lei
Q1 − Q 0 1950 − 1450 500
Reprezintă efortul investiţional pentru obţinerea unui spor de producţie anuală.
d) Coeficientul de investiţie
Pr1 − Pr0 185
E= = = 0,41 lei
It 448
Reprezintă profitul anual la 1 leu investit
e) Cheltuieli recalculate
n
K =I + ∑ Ch
i=1
i
K = 448 + ∑ (Ch 1 − Ch 0 )
K = 448 + − 315 ⋅ 16 = 448 + 5040 = 5488 mil. lei
f) Efortul total pe unitate de capacitate

Ki
k=
qi ⋅ D ri
K 5.488 5.488
k= = = = 71,45 lei
(q1 − q0 ) ⋅ D 4,8 ⋅ 16 76,8
Efortul total cu investiţia şi cheltuielile anuale de producţie este 5.488 mil. lei iar efortul total
pentru a obţine un spor de capacitate este de 71,45 lei.
g) Randamentul economic
27
Pr f1 − Pr f 0
Ri =
I
Pr f = Prt − I
Prt = Prh ⋅ D
Prt 0 = 474 ⋅ 16 = 7.584
Prt1 = 659 ⋅ 16 = 10.544
Pr f 0 = 7.584 − 448 = 7.136
Pr f1 = 10.544 − 448 = 10.096
10.096 − 7.136
Ri = = 6,6 lei
448
Reprezintă profitul final obţinut la 1 leu investit.
APLICAŢIE DE REZOLVAT
Calculaţi pentru fiecare situaţie (înainte şi după modernizare) indicatorii statici, pe baza datelor
de la aplicaţia 2 ştiind că valoarea investiţiei înainte de modernizare, a fost de 1.120 mil. lei.
Să se analizeze rezultatele obţinute şi să se formuleze concluziile privitoare la eficienţa investiţiei
de modernizare.
4.3. Indicatori specifici diferitelor ramuri şi domenii de activitate

Indicatorii specifici de calcul şi eficienţă economică a investiţiilor reflectă aspectele particulare ale
eficienţei economice a investiţiilor în anumite ramuri şi domenii de activitate rezultate din condiţiile
specifice în care îşi desfăşoară activitatea acestea. respectivii indicatori completează modalităţile de
caracterizare a eficienţei economice alături de indicatorii cu caracter general şi cel de bază.
4.3.1. Indicatori specifici din industria ţiţeiului

Industria extracţiei de ţiţei se caracterizează prin anumite aspecte specifice, cum sunt:
– producţia unui zăcământ nu este constantă în timp ci prezintă o tendinţă de scădere ca urmare
a procesului de epuizare treptată;
– o parte din investiţii este utilizată pentru săparea şi echiparea sondelor în vederea menţinerii
producţiei, o altă parte pentru creşterea rezervelor de ţiţei şi o parte mai redusă este alocată pentru
creşterea producţiei.
Un alt aspect specific al investiţiilor din industria de extracţie a ţiţeiului îl constituie faptul că
evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează pe două laturi distincte:
– evaluarea eficienţei economice a investiţiilor pe acţiuni (foraj, echiparea sondelor, transportul
ţiţeiului etc.);
– evaluarea eficienţei economice a investiţiilor pe obiective concrete (bloc tectonic,
amplasament, zăcământ etc.).
O analiză complexă a eficienţei economice a investiţiilor în industria ţiţeiului presupune o
evaluare a eficienţei economice pe obiective cu defalcarea pe acţiuni.
Prezentăm în continuare principalii indicatori specifici de eficienţă economică a investiţiilor în
industria ţiţeiului.
a) Investiţia specifică a zăcământului, indicator care se calculează după modelul investiţiei
specifice astfel:
It
Is = (3.1.)
qa
în care:Is - reprezintă investiţia specifică a zăcământului;
It - efortul total de investiţii;
qa - capacitatea anuală de producţie.
28
Având în vedere că capacitatea de producţie diferă de la un an la altul, în calcul se ia o

capacitate medie anuală rezultată din media capacităţilor pe o perioadă de circa 10 ani de exploatare a
zăcământului.
b) Investiţia specifică a extracţiei reprezintă un indicator asemănător investiţiei specifice,
diferenţa constând în mărimile de calcul, astfel:
Ie
Ise = (3.2.)
qn
în care:Ise - reprezintă investiţia specifică a extracţiei;
Ie - investiţiile alocate extracţiei;
qn - producţia sondelor noi.
În efortul de investiţii alocate extracţiei se includ acele investiţii necesare pentru crearea unor
capacităţi noi, pentru menţinerea capacităţilor existente, precum şi cele pentru crearea unor noi rezerve.
În ceea ce priveşte numitorul, acesta include producţia sondelor noi, producţia realizată pentru
menţinerea capacităţii de producţie extrasă la acelaşi nivel, precum şi rezervele noi descoperite şi puse
în exploatare.
c) Investiţia specifică pentru comparaţii cu alte ramuri
Calculul unui asemenea indicator este necesar pentru a putea face comparaţii între diferite
ramuri energetice şi a asigura posibilitatea pentru investitori de a-şi îndrepta eforturile spre acele ramuri
care prezintă o eficienţă economică ridicată.
Relaţia de calcul este următoarea:
It
Ise = (3.3.)
qc
în care:Ise - reprezintă investiţia specifică pentru comparaţia cu alte ramuri;
It - efortul total de investiţii;
qc - producţia de ţiţei a sondelor exprimată în combustibil convenţional.
d) Costul unitar al producţiei
Acest indicator este considerat cel mai important indicator de evaluare a eficienţei economice
deoarece el reflectă condiţiile în care se desfăşoară întregul proces de producţie. Relaţia de calcul este
următoarea:
C C
c= + z (3.4.)
D Z
în care:c - reprezintă costul pe tona de ţiţei extras;
C - cheltuielile anuale pe o sondă;
D - debitul mediu pe sondă / an (debitul mediu anual);
Cz - costul anual al lucrărilor pentru descoperirea rezervelor;
Z - volumul rezervelor descoperite ale unui zăcământ.
e) Durata de recuperare a investiţiei
Datorită faptului că în prima parte de funcţionare a unei sonde se obţine o producţie sporită cu un
volum mai redus de cheltuieli de exploatare, ceea ce determină şi un profit mai mare, în primii 2-3- ani
se recuperează circa 70% din valoarea investiţiilor. După trecerea acestei perioade datorită scăderii
profitului viteza de recuperare a investiţiilor scade. Pentru a determina durata de recuperare se pleacă
de la conţinutul indicatorului durata de recuperare şi se pune condiţia ca efortul de investiţii să fie egalat
de profiturile obţinute într-o anumită perioadă de timp care reprezintă durata de recuperare a investiţiilor.
f) Factorul de asigurare
Acest indicator exprimă perioada de timp în decursul căreia economia naţională este asigurată
cu ţiţei din producţia internă în condiţiile date de producţie şi rezerve cunoscute. Relaţia de calcul este
următoarea:
Z
f= (3.5.)
qa
în care:f - reprezintă factorul de asigurare;
29
Z - rezervele totale descoperite;

qa - producţia anuală a sondelor.
4.3.2. Indicatori specifici din agricultură

Procesul investiţional din agricultură comportă numeroase aspecte specifice determinate de
particularităţile proceselor de producţie din această ramură.
În principal este vorba de rolul pe care îl joacă pământul în cadrul proceselor de producţie din
agricultură, de împletirea dintre procesele biologice şi cele de muncă atât în producţia vegetală cât şi
cea animală, de faptul că agricultura reprezintă principala sursă de hrană a populaţiei (s-a calculat că
circa 98% din necesarul de hrană al populaţiei are la bază produse de provenienţă agricolă).
În fine, nu trebuie neglijat faptul că datorită amplasării unor obiective de investiţii pe anumite
suprafeţe de teren are loc o scoatere din circuitul agricol a acelor suprafeţe, care în frecvente cazuri au
valoare agricolă.
În aceste condiţii investiţiile din agricultură se caracterizează printr-o mare heterogenitate, ele
concretizându-se în obiective foarte diferite ca natură, astfel:
– investiţii în maşini agricole;
– investiţii în lucrări de hidroamelioraţii;
– investiţii în plantaţii;
– investiţii în animale;
– investiţii în construcţii.
O încercare de structurare a investiţiilor se poate face în mai multe grupe, astfel:
a) investiţii directe (dotarea cu maşini agricole, reînnoirea efectivelor de animale matcă) şi
investiţii indirecte (căi de acces, conservarea mediului);
b) în funcţie de natura investitorului, investiţiile pot fi: individuale (realizate de un singur
investitor) şi colective (realizate de asociaţii agricole);
c) în funcţie de destinaţie, investiţiile pot fi economice (adăposturi pentru animale, construcţii
pentru agricultură) şi sociale (canale de apă, habitat rural).
În ceea ce priveşte indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor, regăsim indicatorii de bază cu
specificarea că efectele sunt foarte diferite de la un tip de investiţie la altul.
Astfel, investiţia specifică ca indicator are la bază relaţia generală de calcul, dar baza de
raportare diferă în funcţie de natura investiţiilor.
În cazul investiţiilor în maşini agricole baza de raportare o constituie unitatea de lucru a maşinii
respective, în speţă capacitatea de lucru a acesteia.
În cazul investiţiilor destinate lucrărilor de hidroamelioraţii investiţia specifică se determină
raportând valoarea investiţiilor la suprafaţa amenajată pentru astfel de lucrări, astfel:
I
IS = (3.6.)
Sa
în care:IS - reprezintă investiţia specifică;
I - valoarea investiţiilor;
Sa - suprafaţa amenajată cu lucrări de hidroamelioraţii.
În mod similar se calculează investiţia specifică în cazul investiţiilor destinate plantaţiilor
pomiviticole:
I
Is = (3.7.)
Sp
în care:Is - reprezintă investiţia specifică;
I - valoarea investiţiilor;
Sa - suprafaţa amenajată cu plantaţii pomiviticole.
În cazul investiţiilor destinate achiziţionării de animale, baza de raportare o reprezintă numărul de
animale achiziţionate:
I
Is = (3.8.)
A
în care A reprezintă numărul de animale, iar celelalte simboluri sunt identice ca şi în cazurile precedente.
În sfârşit, în cazul construcţiilor, valoarea investiţiilor se raportează la capacitatea acestora, în
funcţie de destinaţia lor (depozite, adăposturi etc.).
30
Un al doilea indicator utilizat în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor îl constituie durata

de recuperare, care se calculează conform relaţiei de calcul a acestui indicator, cu specificarea că în
anumite situaţii recuperarea se face din sporul de profit chiar dacă este vorba de investiţii noi. Un
exemplu în acest caz îl constituie investiţiile în lucrări de irigaţii, lucrări care au de regulă ca efect un
spor de producţie şi implicit şi de profit.
În alte situaţii recuperarea se poate face din economiile la costurile de producţie cum este
cazul investiţiilor în maşini agricole, a căror introducere are de regulă ca efect o reducere a costurilor de
exploatare.
4.3.3. Indicatori specifici din domeniul construcţiilor

Construcţiile ocupă un loc important în cadrul procesului investiţional, ele fiind practic prezente ca
o componentă a capitalului fix în aproape toate cazurile în care se realizează obiective de investiţii, atât
din sfera productivă, cât şi din cea neproductivă.
În proiectarea construcţiilor se foloseşte un sistem de indicatori de calcul şi de eficienţă
economică dintre care vom prezenta în continuare pe cei mai importanţi.
a) Suprafaţa ocupată de întregul obiectiv de investiţii, reprezintă suprafaţa totală pe care se
va amplasa obiectivul de investiţii.
b) Suprafaţa clădită cuprinde aria terenului care este ocupată de construcţii, măsurată în
perimetrul exterior al zidurilor înconjurătoare determinată la nivelul solului.
c) Suprafaţa construită desfăşurată este constituită din suma suprafeţelor construite ale
secţiunilor orizontale, începând de la nivelul subsolurilor, parterului şi până la ultimul etaj şi măsurate în
conturul exterior al zidurilor înconjurătoare.
d) Suprafaţa utilă este constituită din suma suprafeţelor secţiunilor orizontale ale tuturor
încăperilor, măsurate după dimensiunile interioare.
e) Gradul de ocupare a terenului ca indicator exprimă ponderea pe care o deţine suprafaţa
clădită în suprafaţa totală ocupată de obiectivul economic:
A
Got = cl × 100 (3.9.)
At
în care:Got - reprezintă gradul de ocupare a terenului;
Acl - suprafaţa clădită;
At - suprafaţa ocupată de întregul obiectiv.
f) Gradul de utilizare a suprafeţei clădite reprezintă un raport între suprafaţa construită
desfăşurată şi suprafaţa clădită şi exprimă numărul de metri suprafaţă desfăşurată ce revine la 100 de
metri suprafaţă clădită:
A
Guscl = d × 100 (3.10.)
A cl
în care:Guscl - reprezintă gradul de utilizare a suprafeţei clădite;
Ad - suprafaţa construită desfăşurată;
Acl - suprafaţa clădită.
g) Densitatea construcţiilor exprimă suprafaţa clădită desfăşurată ce revine la 1.000 metri
pătraţi de suprafaţă a terenului şi se calculează după relaţia:
A
Gd = d × 100 (3.11.)
At
în care:Gd - reprezintă densitatea construcţiilor;
Ad - suprafaţa construită desfăşurată;
At - suprafaţa ocupată de întregul obiectiv.
h) Gradul de utilizare a suprafeţei construite desfăşurate măsoară raportul suprafeţei utile
faţă de suprafaţa construită desfăşurată şi se calculează conform relaţiei:
A
Gusd = u × 100 (3.12.)
Ad
31
în care:Gusd - reprezintă gradul de utilizare a suprafeţei construite desfăşurate;

Au - suprafaţa utilă;
Ad - suprafaţa construită desfăşurată.
Indicatorii prezentaţi mai sus sunt cei mai importanţi din domeniul proiectării construcţiilor, ei pot
fi însoţiţi şi de alţi indicatori în sfera productivă, cum ar fi suprafaţa de producţie şi cea de circulaţie şi
modul de utilizare a acestora, iar în ramura construcţiilor de locuinţe de indicatori precum: suprafaţa
locuibilă, suprafaţa utilă a locuinţelor, indicele de ocupare a terenului, indicele de locuibilitate, indicele de
folosinţă a unei clădiri de locuit, gradul de locuibilitate a suprafeţei etc.
32
CAPITOLUL 5
FACTORUL TIMP ŞI EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR
5.1. Analiza dinamică a eficienţei economice a investiţiilor

O caracteristică a procesului investiţional este caracterul său dinamic, cu o structură specifică de
realizare în timp şi cu particularităţi care nu se repetă exact în aceleaşi forme de la o investiţie la alta.
Evaluarea dinamică reprezintă un sistem de calcul al unor indicatori valorici care ţine seama de
implicaţiile factorului timp asupra proceselor şi fenomenelor pe care le reflectă indicatorii respectivi.
Evaluarea dinamică are relevanţă atunci când valorile comportă o derulare în timp şi când se
impune asigurarea comparabilităţii datelor la un anumit moment.
Procesul investiţional se caracterizează printr-o repartizare diferită în timp a efortului şi a
efectului.
Efortul se compune din:
– efort de investiţii - caracterizat printr-un volum mare de fonduri consumate într-o perioadă
relativ scurtă de timp şi recuperat prin intermediul amortizării Într-un interval lung de timp egal cu durata
de funcţionare.
– efort de producţie - care este depus şi recuperat în decursul duratei de funcţionare.
Există uneori posibilitatea ca momentul terminării investiţiei să nu coincidă cu momentul punerii
în funcţiune, în acest caz obiectivul de investiţie va intra parţial în funcţiune cu o parte a capacităţii de
producţie.
În ceea ce priveşte efectele, acestea sunt eşalonate într-un interval relativ lung de timp care
urmează după perioada de execuţie şi sunt reprezentate de valoarea producţiei destinată vânzării.
Efectul brut este destinat să recupereze efortul şi să producă efectul net.
Cu cât intervalul de timp în care este eşalonată investiţia este mai mare, cu atât momentul la
care obiectivul produce efecte nete este mai îndepărtat.
Producerea de efecte nete permite să recupereze şi să reintroducă în circuitul economic
fondurile de investiţii.
Cu cât efortul este mai concentrat spre sfârşitul momentului terminării execuţiei, cu atât fondurile
vor fi imobilizate mai puţin timp, rezultând o influenţă pozitivă asupra eficienţei economice.
Cu cât efectele sunt concentrate la începutul intervalului dintre momentul terminării execuţiei şi
momentul scoaterii din funcţiune, cu atât recuperarea fondurilor investite este mai rapidă, rezultând tot o
influenţă pozitivă asupra eficienţei economice.
Ideea esenţială este recuperarea fondurilor avansate, reintroducerea lor în circuitul economic cu
posibilităţi de fructificare, obţinându-se efecte nete pozitive.
Timpul, acţionează pe întreaga perioadă de realizare şi funcţionare a obiectivului de investiţii dar
în mod diferit.
Astfel, în perioada de execuţie, timpul acţionează sub forma imobilizării resurselor de investiţii,
fondurile investite fiind sustrase din circuitul productiv fără ca acestea să producă efecte economice
efective.
Cu toate acestea nu au loc pierderi, dar dacă fondurile investite ar fi utilizate în procesul de
producţie ar genera un anumit profit, deci prin neutilizarea acestor fonduri are loc o "pierdere" de profit
dar se obţine un efect potenţial concretizat într-o anumită capacitate de producţie.
Volumul total al imobilizărilor se obţine însumând produsul dintre investiţia alocată în fiecare an şi
numărul de ani cât rămâne imobilizată.
Imobilizările totale se obţin conform relaţiei:
M t = I1 ⋅ d + I 2 ⋅ (d − 1) + K + Ik (d − k − 1)
n
M t = ∑ Ih ⋅ (d − h + 1)
h=1
în care:Ih - investiţia alocată în anul "h"

d - durata de execuţie (în ani).
33
Factorul timp şi eficienŃa economică a investiŃiilor
Această relaţie se utilizează în cazul în care valoarea investiţiilor este înregistrată la începutul
anului.
Dacă această valoare se înregistrează la sfârşitul anului relaţia va fi:
Mt = ∑I ⋅ (d − h)
h
Acest indicator este de volum, care exprimă volumul total de investiţii multiplicat cu factorul de
timp, necesar unui anumit obiectiv de investiţii.
În cazul comparării dintre două variante care se caracterizează prin capacităţi de producţie
diferite şi volum diferit de investiţii, volumul total al imobilizărilor se va raporta la mărimea capacităţii de
producţie obţinându-se astfel indicatorul "imobilizare specifică".
Mt = ∑ Ih ⋅ (d − h + 1) - la începutul anului
q
Mt =
∑ Ih ⋅ (d − h) - la sfârşitul anului
q
Imobilizarea specifică - reprezintă imobilizarea totală ce revine pe o unitate de capacitate sau
fondul bănesc de care este "lipsit" investitorul în perioada de timp pentru a pune în funcţiune o
capacitate de producţie egală cu unitatea.
În decursul duratei de funcţionare a obiectivului de investiţii, influenţa timpului este de altă natură,
în sensul că, în această perioadă se obţin efectele globale şi nete.
Cuantificarea influenţei timpului în această perioadă pleacă de la ideea că, timpul reprezintă pe
de o parte o resursă economică iar pe de altă parte un factor de influenţă asupra proceselor economice.
Timpul constituie o resursă economică deoarece economisirea lui determină un spor de efecte,
în timp ce irosirea lui determină o pierdere de efecte, de asemenea timpul, deşi este infinit el este
ireversibil.
Dacă procesele şi fenomenele economice nu încep la momentul programat, atunci se produc
pierderi greu de recuperat dar numai cu un consum suplimentar de resurse.
Caracteristica esenţială a analizei dinamice a eficienţei economice constă în ideea ducerii sau
aducerii valorilor de natura efortului sau a efectelor la un moment de timp, pe axa timpului, prin folosirea
tehnicii de actualizare.
5.2. Tehnica actualizării

Operaţiunea prin intermediul căreia o anumită valoare, fie venit sau cheltuială, dintr-un an de
desfăşurare a unei activităţi se recalculează în unităţi monetare ale unui moment de referinţă "zero",
poartă denumirea de actualizare.
Baza actualizării o constituie rata anuală de fructificare a unei unităţi monetare, rată ce poartă
denumirea de rată de actualizare.
Mărimea ratei de actualizare depinde de factorii:
– rata dobânzii;
– cererea şi oferta de capital;
– rata profitului;
– rata inflaţiei.
Se poate afirma că, rata de actualizare are o limită inferioară dată de nivelul ratei dobânzii şi o
limită superioară dată de nivelul ratei profitului, fără însă ca aceste limite să fie considerate de netrecut.
În ceea ce priveşte reglementările din ţara noastră acestea prevăd două modalităţi de stabilire
a ratei de actualizare:
1. În cazul obiectivelor finanţate din împrumuturi, rata de actualizare trebuie să fie identică cu rata
dobânzii la care s-a obţinut împrumutul.
2. În cazul obiectivelor finanţate din fonduri proprii rata de actualizare trebuie să fie identică cu
rata medie de rentabilitate din subramura căreia îi aparţine obiectivul.
Specialiştii estimează că în condiţiile normale, mărimea ratei de actualizare ar trebui să fie de
15%, cu diferenţieri pe ramuri şi subramuri.
În practică există două procedee de actualizare:
– primul procedeu surprinde direcţia înspre viitor, astfel considerând o sumă disponibilă "S" la
un moment "T" după un anumit număr de ani suma devine:
34
S n = S(1 + d)
n
(1+d)n = factor de acumulare sau de compunere.

– al doilea procedeu surprinde direcţia dinspre viitor, în acest caz valoarea unei sume "S"
plătibile peste un anumit număr de ani va fi în prezent:
Sn
S=
(1 + d)n
1
= factorul de discontare.
(1 + d)n
Rata de actualizare reflectă astfel gradul de fructificare a unei unităţi monetare pe parcursul unei
perioade de timp (de obicei 1 an).
Are un dublu rol:
a) permite compararea cheltuielilor şi veniturilor din perioade de referinţă diferite;
b) serveşte la exprimarea eficienţei economice a proiectului, permiţând investitorului să facă
comparaţia cu exigenţele sale minimale.
Rata de actualizare este de mai multe feluri în raport cu funcţia pe care o îndeplineşte:
1. rata de actualizare criteriu - fiind cea mai utilizată rată pe plan practic căreia i se atribuie rolul
de a sonda (a estima) gradul de fructificare pe care îl admite proiectul în condiţiile unui efort de investiţii
şi a unor efecte care să asigure acoperirea efortului.
Se foloseşte pentru actualizarea parametrilor valorici ai proiectelor de investiţii în ideea
determinării valorii actuale nete.
2. rata internă de randament - are semnificaţia unui prag al eficienţei economice şi se stabileşte
prin interpolare între două rate de actualizări criteriu.
3. rata normală sau normată - serveşte ca mijloc de comparaţie pentru proiectele propuse fiind
fixată de investitori şi fiind folosită ca şi criteriu pentru aprobarea proiectului.
5.3. Momente de referinţă ale actualizării

În ceea ce priveşte momentele de referinţă la care se poate efectua actualizarea pot fi:
1. momentul luării deciziei;
2. momentul începerii construcţiei;
3. momentul punerii în funcţiune;
4. momentul scoaterii din funcţiune.
Mai pot fi luate în considerare şi alte momente:
– momentul expirării de recuperare a investiţiei;
– momentul terminării rambursării creditului.
Între cele patru momente principale se întind anumite durate:
– între momentul 1 şi 2, durata de proiectare;
– între momentul 2 şi 3, durata de execuţie;
– între momentul 3 şi 4, durata de funcţionare.
În decursul duratei de proiectare se consumă un anumit volum de investiţii ocazionat de costul
proiectelor.
La fel se întâmplă şi în decursul duratei de execuţie dar într-un volum mult mai mare.
În decursul duratei de funcţionare se alocă resurse sub forma costurilor anuale de producţie dar
se obţin şi efecte nete sub forma profiturilor anuale.
Reprezentarea grafică a celor patru momente principale de referinţă se prezintă astfel:
35
c x d x D
timp
Md Mc Mf Ms
unde:
Md - momentul deciziei;
Mc - momentul începerii construcţiei;
Mf - momentul punerii în funcţiune;
Ms - momentul scoaterii din funcţiune;
c - durata de proiectare;
d - durata de execuţie;
D - durata de funcţionare.
Principalii indicatori de eficienţă ce vor fi determinaţi în cele patru momente de referinţă sunt:
1. randamentul economic al investiţiilor, care în formă statică se calculează conform relaţiei:
n
Prf
R=
I
Prf = Prt − I Prt = ∑P
i =1
i
Prt − I Prt
R= = −1
I I
În formă dinamică, relaţia de calcul va fi:
Pax
R ax = −1
Iax
2. durata de recuperare a investiţiilor.
5.3.1. Actualizarea la momentul luării deciziei

Reprezentarea grafică a actualizării la momentul luării deciziei de investiţii este:
c d D
X X
timp
Md = 0 Mc Mf Ms
a) Investiţiile totale actualizate la momentul luării deciziei

Se observă că investiţiile se eşalonează pe o perioadă care, în raport cu acest moment de
referinţă ales, este viitoare. În consecinţă investiţiile actuale se vor micşora folosindu-se factorul de
actualizare, astfel:
c+d
Ii
IM
a =
d
∑ (1 + d)
i= c +1
1
36
d = durata de actualizare
b) Profitul actualizat în momentul luării deciziei. Şi pentru profit perioada de realizare a lor
reprezintă o perioadă viitoare faţă de momentul luării deciziei, astfel:
c + d+ D
Pi
PaMd = ∑ (1 + d)
i = c + d+1
i
În final randamentul actualizat al investiţiei se va determina conform relaţiei:
PaMd
RM
a =
d
− 1 , respectiv
IM
a
d
c + d+ D
Pi
∑ (1 + d)
i= c + d+1
i
RM
a =
d
c+d
−1
I
∑ (1 + d)
i= c +1
i
i
5.3.2. Actualizarea la momentul începerii investiţiilor

Reprezentarea grafică a actualizării la acest moment arată că toţi anii la care se referă procesul
economic analizat reprezintă perioade viitoare faţă de momentul la care se face actualizarea:
c d D
X X X
timp
Md Mc = 0 Mf Ms
a) Investiţiile totale actualizate, se stabilesc cu formula:

d
1
IM
a =
c
∑ I ⋅ (1 + d)
i =1
i i
Investiţiile astfel calculate exprimă valoarea efortului investiţional total făcut pe durata de execuţie
adus la momentul începerii investiţiei.
b) Profitul total actualizat va fi:
d+D
1
PaMc = ∑ P ⋅ (1 + d)
i= d+1
i i
Profitul astfel calculat arată ce valoare are astăzi, la momentul începerii lucrărilor de investiţii,
profitul obţinut pe întreaga durată de funcţionare a obiectivului.
c) Randamentul economic actualizat va fi:

PaMc
RM
a =
c
−1
IM
a
c
În practică se calculează în mod special la momentul începerii lucrărilor de investiţii, cheltuielile

actualizate recalculate, astfel:
– în formă statică:
37
n
K =I+ ∑ Ch
i=1
i
– în formă actualizată:
Mc
KM Mc
a = I a + Ch t a
c
Ch t a = cheltuieli totale actualizate
Cheltuielile de producţie anuale se generează în aceeaşi perioadă ca şi profitul respectiv din

momentul punerii în funcţiune şi până în momentul scoaterii din funcţiune a obiectivului de investiţie:
d+ D
1
C Mtac = ∑ C ⋅ (1 + d)
i= d+1
i i
Ci - costuri anuale
Aceste cheltuieli recalculate, actualizate se pot determina şi pe unitate de capacitate de
producţie:
K
k=
q⋅D
KM c
ka = a
n
∑q
i=1
i
5.3.3. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune:

Reprezentarea grafică a actualizării la acest moment va fi:
x c x d D x
x
timp
Md Mc Mf = 0 Ms
Investiţiile sunt cheltuite într-o perioadă anterioară momentului de referinţă, ele se vor majora prin
actualizare cu ajutorul factorului de fructificare, astfel:
d−1
IM
a =
f
∑ I ⋅ (1 + d)
i =0
i
i
Investiţia actualizată la momentul punerii în funcţiune, arată valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut
în condiţiile în care investiţiile nu erau imobilizate în cadrul procesului investiţional ci erau folosite într-o
activitate economică la care nivelul eficienţei economice este egal cu rata de actualizare.
Profitul actualizat se va determin conform relaţiei:
D
1
PaMf = ∑ P ⋅ (1 + d)
i = d+1
i i
iar randamentul economic va fi:
38
PaMf
RM
a =
f
−1
IM
a
f
În acest moment al punerii în funcţiune se poate determina şi indicatorul, pierderea de profit

(Pp) (profitul nerealizat), aferent cheltuielilor cu investiţia.
Acest profit PP = IM
a − I t şi va arăta pierderea de profit ca urmare a scoaterii din circuitul economic
f
a fondurilor investiţionale.
Se pune problema ca această pierdere să fie cât mai mică, fapt pentru care fondurile
investiţionale trebuie să fie dimensionate corect şi eşalonate în mod raţional pe durata de realizare a
obiectului de investiţii.
Tot în acest moment se poate determina şi pierderea specifică în mai multe variante.
a) pierderea de profit ce revine la 1 leu investit:
PP
PU =
It
b) pierderea de profit ce revine la 1 leu producţie:
PP
PU =
Q
c) pierderea de profit ce revine la o unitate de capacitate:
PP
PU =
q
5.3.4. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune a obiectivului de investiţii

Reprezentarea grafică, în această situaţie, va fi:
c x d D
x
timp
Md Mc Mf Ms = 0
În acest moment atât profitul cât şi investiţia se vor mări prin factorul de fructificare datorită
faptului că aceşti indicatori se obţin într-o perioadă anterioară momentului de referinţă, astfel:
D + d−1
IM
a =
s
∑ I ⋅ (1 + d)
i =D
i
i
Acest indicator arată care ar fi producţia ce s-ar obţine în momentul scoaterii din funcţiune dacă
investiţiile ar fi fost utilizate în procesul de producţie.
D −1
PaMs = ∑ P ⋅ (1 + d)
i= 0
i
i
Actualizarea profitului la momentul încheierii perioadei de funcţionare are importanţă deosebită,

deoarece permite evaluarea profitului în acest moment cu luarea în calcul a posibilităţii de reinvestire,
deci rezultatul cuprinde atât profitul obţinut în urma funcţionării obiectivului de investiţii, cât şi profitul
obţinut ca urmare a reinvestirii profitului iniţial.
39
PaMs
RM
a =
s
−1
IM
a
s
Se constată faptul că indiferent de momentul actualizării propriu-zişi de eficienţă economică,

respectiv randamentul economic sau termenul de recuperare dacă se actualizează, vor avea aceeaşi
mărime, ceea ce diferă este volumul elementelor componente, respectiv efortul sub forma investiţiilor
actualizate şi efectul sub forma profiturilor actualizate.
Se proiectează realizarea unui obiectiv de investiţii pentru care se cunosc datele:
1. Durata de proiectare = 1 an
2. Valoarea investiţiei 1 mld. lei eşalonată pe o durată de execuţie de 3 ani, astfel:
– primul an 250 mil. lei = I1
– al doilea an 350 mil. lei = I2
– al treilea an 400 mil. lei = I3
3. Costurile anuale de producţie Ch = 780 mil. lei iar capacitatea anuală de producţie q = 12,5
mil. buc.
4. Profiturile generate de investiţie pe durata de funcţionare considerată de 5 ani sunt:
P1 = 350 mil. lei
P2 = 360 mil. lei
P3 = 400 mil. lei Pt = 1.970 mil. lei
P4 = 420 mil. lei
P5 = 440 mil. lei
5. Rata de actualizare este 15%.
Să se calculeze randamentul actualizat al investiţiilor precum şi durata de recuperare actualizată

a investiţiilor.
1. Actualizarea la momentul luării deciziei
a) Investiţia totală actualizată în momentul luării deciziei

c +d
Ia 250 350 400
IM
a =
d
∑ (1 + d) = (1 + 0,15 )
i = c +1
i 2
+
(1 + 0,15) 3
+
(1 + 0,15)4
=
250 350 400

= + + = 189,03 + 230,14 + 228,70 =
1,3225 1,5208 1,7490
= 647,87 mil. lei
Profitul actualizat în momentul luării deciziei:

1+ d+D
Pi 350 360 400
PaMd = ∑ (1 + d) = (1 + 0,15)
i = c + d+1
i 5
+
(1 + 0,15 )
6
+
(1 + 0,15 )7
+
420 440 350 360 400

+ + = + + +
(1 + 0,15) 8
(1 + 0,15 )
9
2,0113 2,3130 2,6600
420 440
+ + = 174,886 + 155,642 + 150,375 + 137,299 +
3,0590 3,5178
+ 125,078 = 742,4 mil. lei
Randamentul actualizat al investiţiei
40
PaMd 742,4
RM
a =
d
− 1= − 1 = 0,145 lei profit net la 1 leu investit
IM
a
d 647,87
Randamentul economic calculat în formă statică

Pt 1.970
R= − 1= − 1 = 0,97 lei profit net la 1 leu investit
I 1.000
Se poate face şi sub formă de tabel:
1 M Md
An Investiţii Profit Ia d Pa Valoarea de recuperat
(1 + 0,15 )i
1. – – 0,869 – –
2. 250 – 0,756 189,03 –
3. 350 – 0,657 230,14 –
4. 400 – 0,571 228,70 –
5. 350 0,497 – 174,88 647,87 - 174,88 = 472,99
6. 360 0,432 – 155,64 472,99 - 155,64 = 317,35
7. 400 0,375 – 150,37 317,35 - 150,37 = 166,98
8. 420 0,326 – 137,29 166,98 - 137,29 = 29,69
9. 440 0,284 – 125,07 29,69 < 125,07
647,87 743,25
Ia 29,69
DM
a =
d
=4+ = 4,23 ani
Pa 125,07
În formă statică:
I 290
D= =2+ = 2,72 ani
P 400
1.000 – 350 = 650
650 – 360 = 290
290 < 400
2. Actualizarea la momentul începerii construcţiei

d
Ii 250 350 400
IM
a =
c
∑ ⋅ (1 + 0,15) = (1 + 0,15 ) + (1 + 0,15)
i =1
i 1 2
+
(1 + 0,15)3
=
250 350 400

= + + =
1,15 1,3225 1,5208
= 217,39 + 264,65 + 263,01 = 745,05 mil. lei
41
d+ D
Pi 350 360 400 420 440
PaMc = ∑ ⋅ (1 + d) = (1,15)
i= d+1
i 4
+
(1,15 )5
+
(1,15) 6
+
(1,15 ) 7
+
(1,15)8
=
350 360 400 420 440

= + + + + = 200,11 + 179,01 +
1,749 2,011 2,313 2,660 3,059
+ 172,93 + 57,89 + 143,83 = 853,77
PaMc 853,77
RM
a =
c
− 1= − 1 = 0,145 lei profit net la 1 leu investit
IM
a
c 745,05
33,3
DM
a =4+
c
= 4,23 ani
143,83
743,25 – 200,11 = 543,14
543,14 – 179,01 = 364,13
364,13 – 172,93 = 191,2
191,2 – 157,89 = 33,3
Cheltuielile totale recalculate - reprezintă efortul total cu investiţia şi cu costurile totale de
producţie:
n
K =I+ ∑ Ch
i=1
i
Mc
KM Mc
a = Ia + C t a
c
d+D d +D
1 1
C Mtac = ∑
i = d+1
Ci +
(1 + d)i
= 780 ⋅ ∑ ⋅ (1 + d)
i = d+1
i
=
= 780 ⋅ (0,571 + 0,497 + 0,432 + 0,375 + 0,326 ) =

= 1.716,78 mil. lei / an
KM
a = 745,05 + 1.716,78 = 2.461,83
c
Cheltuielile specifice actualizate, recalculate - se utilizează în mod special pentru a compara mai
multe proiecte de investiţii.
K
k=
q⋅D
KM c
2.461,83 efortul necesar pentru
kM
a =
c a
= = 39,38 lei / buc →
n
12.5 ⋅ 5 a obţine 1 buc.
∑q
i =1
i
3. Actualizarea la momentul punerii în funcţiune a noului obiectiv

d−1
IM
a =
f
∑ ⋅ I (1 + d) = 250 ⋅ (1,15)
i =0
i
i 2
+ 350 ⋅ (1,15 ) + 400 ⋅ (1,15 ) =
1 0
= 360,62 + 402,5 + 400 = 1.133,12 mil. lei
42
D
1 1 1
PaMf = ∑ P ⋅ (1 + d)
i=
i i
= 350 ⋅
(1,15) 1
+ 360 ⋅
(1,15)2
+
1 1 1
+ 400 ⋅ + 420 ⋅ + 440 ⋅ =
(1,15 ) 3
(1,15 ) 4
(1,15)5
= (350 ⋅ 0,869 ) + (360 ⋅ 0,756 ) + (400 ⋅ 0,657 ) +
+ (420 ⋅ 0,571) + (440 ⋅ 0,497 ) = 304,15 + 272,16 +
+ 262,8 + 239,82 + 218,68 = 1.297,61
Profitul static de 1.970 mil. lei estimat a se obţine în următorii 5 ani, echivalează cu 1.297,61 mil.
lei la momentul punerii în funcţiune.
PaMf 1.297,61 profit net la
RM
a =
f
− 1= − 1 = 0,145 lei
IM f 1.133,12 1 leu investit
a
– 1.133,12 - reprezintă valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut în condiţiile în care fondurile

investiţionale nu ar fi fost imobilizate în procesul investiţional
29,69
DM
a =4+
f
= 4,23 ani
125,07
În acest moment se poate calcula şi pierderea de profit ca urmare a scoaterii din circuitul
economic a fondurilor investiţionale.
PP = IM
a − I t = 1.133,12 − 1.000 = 133,12 mil. lei
t
PP 133,12
= = 0,13312 lei pierdere la 1 leu investit
It 1.000
PU =
PP 133,12 pierdere la 1 buc
= = 10,64 lei / buc
q 12,5 capacitate de producţie
4. Actualizarea la momentul scoaterii din funcţiune

D + d−1
IM
a =
s
∑ I ⋅ (1 + d) = 250 ⋅ (1 + 0,15)
i =D
i
i 7
+ 350 ⋅ (1,15 ) +
6
+ 400 ⋅ (1,15 ) = 250 ⋅ 2,660 + 350 ⋅ 2,313 + 400 ⋅ 2,011 =

5
= 665 + 809,55 + 804,4 = 2.278,95
D −1
PaMs = ∑ P ⋅ (1 + d) = 350 ⋅ (1 + 0,15 )
i= 0
i
i 4
+ 360 ⋅ (1 + 0,15 ) +
3
+ 400 ⋅ (1 + 0,15 ) + 420 ⋅ (1 + 0,15 ) + 440 ⋅ (1 + 0,15 ) =

2 1 0
= 350 ⋅ 1,749 + 360 ⋅ 1,520 + 400 ⋅ 1,322 + 420 ⋅ 1,15 + 400 ⋅ 1 =

= 612,15 + 547,2 + 528,8 + 483 + 400 = 2.571,15
PaMs
RM
a =
s
− 1 = 0,145
IM
a
s
43
5.4. Analiza economică şi financiară a proiectelor de investiţii

Transpunerea în practică a unui proiect de investiţii produce efecte atât la nivelul investitorului,
cât şi la nivelul economiei naţionale. De aceea în analiza eficienţei unui proiect de investiţii, utilizând
tehnica actualizării trebuie făcută distincţie între două puncte de vedere complementare.
– pentru orice proiect este necesară cunoaşterea beneficiului total, a productivităţii şi
rentabilităţii lor la nivelul economiei naţionale, corespunzător tuturor resurselor angajate în proiect,
indiferent de natura acestora şi indiferent cine beneficiază de efectele obţinute; aceasta reprezintă
analiza economică a proiectului de investiţii;
– pe de altă parte este necesară realizarea unei analize la nivel de obiectiv sau de investitor în
condiţiile specifice ale fiecăruia şi în conjunctura pieţei; aceasta reprezintă analiza financiară a
proiectului de investiţii.
Între cele două tipuri de analiză nu există deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte tehnicile şi
metodele; deosebirile constând în valorile care intră în calcul, natura acestora şi modul lor de
considerare.
5.4.1. Analiza economică a proiectelor de investiţii

Indicatorii utilizaţi în analiza economică urmăresc să cuantifice eficienţa economică a unui proiect
ţinând cont de costurile şi efectele pe care le presupune.
a) un prim indicator de analiză ce rezultă din compararea costurilor şi a beneficiilor pe toată
durata proiectului este raportul venit – cost
Va
Rv /c =
Ca
Va - venituri actualizate
Ca costuri actualizate
Condiţia de eficienţă economică din punct de vedere al acestui indicator este ca raportul venit –
cost să fie supraunitar ceea ce presupune că valoarea actualizată a veniturilor să fie mai mare decât
valoarea actualizată a costurilor.
În cazul în care acest raport este subunitar, proiectul de investiţie este ineficient deoarece din
veniturile totale actualizate nu se recuperează nici cheltuielile efectuate.
b) un al doilea mod de analiză a eficienţei unui proiect constă în scăderea cheltuielilor anuale
(de investiţii sau de producţie) din veniturile anuale pentru a obţine imaginea beneficiului net, respectiv
fluxul de numerar.
c) al treilea indicator de analiză îl constituie valoarea netă actualizată totală, reprezintă un
indicator fundamental de analiză economică ce surprinde efortul şi efectele procesului investiţional pe
toată durata de viaţă a proiectului. Acest indicator reflectă în esenţă diferenţa dintre veniturile totale
actualizate şi cheltuielile totale actualizate (cheltuieli de investiţii şi de exploatare).
n
1
VAN = ∑ [V − (C
i =1
i i + Ii )] ⋅
(1 + d)i
Vi = venit anual;
C = cheltuieli de exploatare în anul "i" (fără amortizare);
I = investiţia.
Amortizarea anuală se exclude din costurile anuale de exploatare pentru a elimina dubla
influenţă a investiţiilor asupra indicatorului venit net actualizat, iar actualizarea se face de regulă la
momentul începerii momentului construcţiei pentru toate fluxurile de valori.
Valoarea actualizată netă se poate determina şi ca diferenţă între valoarea veniturilor actualizate
şi valoarea costurilor actualizate.
VAN = Va − C a
Se vor accepta acele variante de proiect care vor înregistra o VAN pozitivă.
44
Acest indicator însă, nu permite selectarea variantelor de proiect când acestea se diferenţiază
din punct de vedere al investiţiilor, a costurilor de exploatare, a veniturilor sau a duratei de funcţionare,
deoarece este un indicator de volum.
Astfel, selectarea variantelor de investiţii se poate face cu ajutorul unui indicator relativ, respectiv
VAN la 1 leu investit ce rezultă la raportul dintre VAN şi investiţiile actualizate nete.
VAN
R VAN =
Ia
d) capacitatea de recuperare a fondurilor investite şi în ultimă instanţă criteriul fundamental de
acceptare a unui proiect sunt reprezentate de indicatorul rata internă de rentabilitate.
Această rată reprezintă acea rată de actualizare pentru care valoarea actualizată a veniturilor
este egală cu valoarea actualizată a costurilor, deci raportul venit – cost este egal cu 1 iar VAN = 0.
Determinarea exactă a RIR se face prin interpolare.
VANrmin
RIR = rmin + (rmax − rmin ) ⋅
VANrmin + VANrmax
rmin = rata de actualizare minimă;
rmax = rata de actualizare maximă;
VANrmin = valoarea actualizată netă obţinută la rata minimă;
VANrmax = valoarea actualizată netă obţinută la rata maximă.
Cu cât această rată RIR este mai mare, cu atât proiectul este mai "puzernic", respectiv prezintă o
eficienţă economică mai ridicată.
Condiţia de eficienţă a unui proiect din punct de vedere al acestui indicator este ca rata internă
de rentabilitate să fie superioară ratei de actualizare corespunzătoare.
e) un alt indicator de analiză economică îl constituie cursul de revenire net actualizat (testul
BRUNO).
Acest indicator serveşte la dimensionarea competitivităţii muncii naţionale pe plan internaţional şi
estimează cât va costa în monedă naţională cantitatea de valută obţinută din realizarea şi funcţionarea
unui obiectiv de investiţii fiind deosebit de util în cazul obiectivelor care asigură producţie pentru export.
Pentru a calcula acest indicator este necesară cunoaşterea următoarelor elemente:
– veniturile obţinute în valută din exportul de produse;
– cheltuielile în valută necesare pentru realizarea şi funcţionarea obiectivului de investiţii;
– cheltuielile în monedă naţională pentru realizarea şi funcţionarea obiectivului de investiţii;
– rata de actualizare.
Relaţia de calcul este:

n
1
∑ (I
i=1
i + Ci ) ⋅
(1 + d)n
CRNA =
∑ [V − (I )]
n
1
' '
+ C i' ⋅
(1 + d)n
i i
i=1
Ii = investiţia anuală în monedă naţională;

Ii' = investiţia din anul "i" în valută.
Se poate observa că în cazul acestui indicator se compară VAN în valută cu valoarea actualizată
a costurilor interne necesare pentru realizarea şi funcţionarea obiectivului de investiţii.
Pentru ca un proiect de investiţii să fie eficient, cursul de revenire net actualizat trebuie să fie
mai mic sau cel mult egal cu cursul oficial de schimb al valutei.
45
Un întreprinzător are oportunitatea realizării unui proiect de investiţii cu o valoare de 1.700 mil. lei şi
durata de viaţă de 5 ani.
Fluxul elementelor de cost şi venituri antrenate de exploatarea investiţiei sunt:
pentru 20% pentru 40%
1 1
Ani
Cost de Cost de Venituri
(1 + d)i (1 + d)i
investiţii exploatare anuale (1 + d) n
(1 + d)n
1. 800 – – 1,2 0,833 1,4 0,714
2. 900 – – 1,44 0,694 1,96 0,510
3. – 2.400 3.150 1,728 0,578 2,744 0,364
4. – 2.420 3.150 2,073 0,482 3,841 0,260
5. – 2.470 3.100 2,488 0,401 5,378 0,185
6. – 2.470 3.100 2,985 0,335 7,529 0,132
7. – 2.500 3.050 3,583 0,279 10,541 0,094
Să se analizeze eficienţa economică a investiţiilor prin prisma indicatorului raport – venit – cost,
venit net actualizat şi RIR ştiind că acest indicator ia valori între 20-50%. rata de actualizare utilizată este
de 20%.
1. Raportul venit – cost
d +D
Va
Va
∑ (1 + d)
i = d +1
i
Rv /c = = d d+D
Ca Ii Ci
∑ (1 + d) + ∑ (1 + d)
i=1
i
i = d +1
i
800 900
Ia = + = 666,66 + 625 = 1291,66
1,2 1,44
2400 2420 2470 2470 2500
Ca = + + + + =
(1,2) 3
(1,2) 4
(1,2) 5
(1,2) 6
(1,2)7
= 1388,888 + 1167,390 + 992,765 + 827,470 +
+ 697,739 = 5074,252
3150 3150 3100 3100 3050
Va = + + + + =
(1,2) 3
(1,2) 4
(1,2) 5
(1,2) 6
(1,2)7
= 1822,916 + 1519,536 + 1245,980 + 1038,525 +
+ 851,241 = 6478,198
Ia + C a = 1291,66 + 5074,252 = 6365,912
Va 6478,198
Rv /c = = = 1,017
C a 6365,912
b) Valoarea actualizată netă
d +D d
CWi Ii
VAN = ∑ (1 + d) − ∑ (1 + d)
i = d +1
i
i=1
i
CW = Pn + A
Pn = Ps − impozit pe profit
Ps = V − C
I 1700
A= = = 340 mil.
D 5
CW1 = (3150 − 2400 )(1 − 0,25 ) + 340 = 902,5 mil.
CW 2 = (3150 − 2420 )(1 − 0,25 ) + 340 = 887,5 mil.
46
CW3 = (3100 − 2470 )(1 − 0,25 ) + 340 = 812,5 mil.

CW 4 = (3100 − 2470 )(1 − 0,25 ) + 340 = 812,5 mil.
CW5 = (3050 − 2500 )(1 − 0,25 ) + 340 = 752,5 mil.
7167,5 mil
902,5 ⋅ 0,578 = 521,645
887,5 ⋅ 0,482 = 427,775
812,5 ⋅ 0,401 = 325,812
812,5 ⋅ 0,335 = 272,187
752,5 ⋅ 0,279 = 209,947
1757,367
VAN = 1757,367 − 1291,66 = 465,68 mil. lei
VAN reprezintă creşterea sperată de întreprindere în urma realizării investiţiei.
c) Rata internă de rentabilitate

VANrmin
RIR = rmin + (rmax − rmin ) ⋅
VANrmin + VANrmax
465,68
RIR = 20 + (40 − 20 ) ⋅ = 35,32 %
465,68 + − 142,24
902,5 ⋅ 0,364 = 328,51
887,5 ⋅ 0,260 = 230,75
812,5 ⋅ 0,186 = 151,125
812,5 ⋅ 0,132 = 107,25
725,5 ⋅ 0,094 = 70,735
888,37
800 900
Ia = + = 571,428 + 459,183 = 1030,61
1,4 1,96
VAN = 888,37 − 1030,61 = −142,24
5.4.2. Analiza financiară a proiectelor de investiţii

Analiza financiară a unui proiect de investiţii de face la nivel de obiectiv sau la nivel de investitor,
indiferent care este natura acestuia. În cadrul analizei financiare se au în vedere următoarele aspecte:
– utilizarea preţurilor practicate în economia ţării, pe piaţa internă, atât pentru produsele din ţară cât
şi pentru cele din import;
– în stabilirea mărimii cheltuielilor şi a veniturilor se iau în calcul subvenţiile, taxele, impozitele
etc.;
– În calculul indicatorilor de eficienţa economică se ţine seama de costul resurselor pe toată
durata de viaţă a proiectului (realizarea şi funcţionarea obiectivului de investiţii), precum şi de destinaţia
veniturilor care se analizează.
Se poate afirma că în cazul analizei financiare se au în vedere cheltuielile şi veniturile eferente
direct proiectului, dobânzile şi ratele la credit care corespund diferitelor surse de finanţare ale proiectului
sunt considerate ca o cheltuială pentru întreprindere, scăzându-se din veniturile proiectului.
Desigur că indicatorii de analiză şi eficienţă economică calculaţi în cadrul analizei economice se
regăsesc şi în cazul analizei financiare, cu specificarea că mărimile de calcul au altă natură.
Astfel, specific analizei financiare este faptul că împrumuturile contractate în perioada de
execuţie a obiectivului sunt considerate ca un venit pentru investitor, după care rambursarea acestora
împreună cu dobânzile aferente reprezintă o cheltuială incluzându-se în costurile totale.
47
Pe lângă indicatorii calculaţi în cadrul analizei economice se determină şi o serie de indicatori

specifici analizei, indicatori care au la bază informaţii oferite de o serie de documentaţii ce însoţesc
proiectul de investiţii.
Aceste documentaţii menite a detalia analiza financiară a proiectului sunt:
– situaţia veniturilor şi a cheltuielilor sau pe scurt situaţia veniturilor sau situaţia beneficii-
pierderi;
– situaţia surselor şi utilizării (sau destinaţiei) fondurilor, denumită şi situaţia privind fluxul de
numerar proiectat;
– bilanţul proiectat.
Analiza financiară a unui proiect de investiţii este precedată de o analiză de ansamblu a
activităţii, în care scop se urmăresc următoarele aspecte:
a) Lichiditatea patrimonială, care arată capacitatea investitorului de a-şi acoperi obligaţiile de
plată la termen scurt cu elementele circulante din activul bilanţului care pot fi transformate în bani într-o
perioadă scurtă de timp şi poate fi exprimată cu ajutorul a doi indicatori:
activele curente
1. rata curentă =
pasivele curente
valoarea optimă a indicatorului fiind 1,5 la 1.
Activele curente sunt formate din:
– stocurile de materii prime, materiale, produse;
– plasamente (acţiuni cumpărate de la alte firme, alte titluri imobiliare);
– alte active lichide.
Pasivele curente sunt formate din:
– furnizori şi creditori;
– împrumuturi pe termen scurt primite de la alte firme;
– credite bancare pe termen scurt;
– avansuri primite de la clienţi;
– efecte comerciale de plătit;
– alte obligaţii pe termen scurt.
activele curente - stocuri
2. rata rapidă =
pasivele curente
valoarea optimă fiind de 1 la 1.
b) Solvabilitatea, care reprezintă capacitatea investitorului de a-şi achita datoriile totale prin
valorificarea tuturor activelor sale şi se calculează conform relaţiei:
active totale
solvabilita tea =
datorii totale
valoarea optimă fiind de 1,5 la 1.
c) Rentabilitatea, care exprimă capacitatea investitorului de a-şi acoperi cheltuielile din venituri
şi de a obţine un anumit profit. Ea se măsoară cu ajutorul indicatorului:
profit net
rata rentabilităţii generale = × 100
cheltuieli totale
După analiza de ansamblu urmează o analiză propriu-zisă a proiectului de investiţii cu ajutorul
datelor conţinute în următoarele documentaţii:
1. Situaţia veniturilor şi cheltuielilor stabileşte rezultatele activităţii de producţie, profiturile
rămase după acoperirea din încasări a cheltuielilor de exploatare, a amortizării, a dobânzilor, a
impozitelor.
O problemă importantă pe care o rezolvă această sursă de informaţii este aceea că ea scoate în
evidenţă faptul dacă proiectul este capabil să-şi acopere cheltuielile şi să realizeze şi un profit, atât în
prezent cât şi în viitor.
În acest scop se pot determina anual anumiţi indicatori, dintre care cel mai important este rata de
acoperire a dobânzii, calculat ca un raport între beneficii sau profituri şi plata de dobânzi la
împrumuturile scadente.
48
2. Situaţia surselor şi utilizării fondurilor prezintă proiecţia financiară pe întreaga durată de

viaţă a proiectului, a principalelor surse financiare de care se doreşte a beneficia proiectul, precum şi
destinaţia sau utilizarea acestor surse.
Principalul indicator care se calculează cu ajutorul informaţiilor conţinute în această situaţie îl
constituie rata de acoperire a datoriilor sau gradul de acoperire a serviciului datoriei, determinat ca
un raport între profitul net plus amortizarea, pe de o parte şi rata de rambursare a creditului plus
dobânda pe de altă parte.
Acest indicator este necesar să fie oricând mai mare decât unu, valoarea minimă admisă fiind
considerată de 1,3 la 1, întrucât o valoare mai mică ne semnalează că orice dereglare în realizarea
surselor va duce la lipsa de surse financiare şi deci incapacitatea de plată.
3. Bilanţul proiectat se întocmeşte conform principiilor cunoscute ale echilibrului dintre totalul
mijloacelor evidenţiate în activ şi totalul surselor înregistrate în pasiv.
Din datele bilanţului proiectat se pot calcula o serie de indicatori deosebit de utili în aprecierea
eficienţei sau viabilităţii unui proiect. Astfel, raportând activele curente la pasivele curente obţinem rata
curentă, care constituie unul dintre indicatorii de caracterizare a lichidităţii patrimoniale, aceasta
exprimând capacitatea investitorului de a-şi acoperi obligaţiile de plată pe termen scurt cu elemente
circulante din activul bilanţului. Un alt indicator îl constituie rata rapidă calculată ca raport între activele
curente mai puţin stocurile şi pasivele curente.
Un alt indicator ar fi raportul dintre datorie şi fonduri proprii care trebuie să fie subunitar în anii
de exploatare a obiectivului şi să prezinte permanent o tendinţă de scădere.
Raportul dintre veniturile din vânzări şi disponibil reprezintă un indicator care exprimă
solvabilitatea proiectului şi cu cât acest raport este mai mic el exprimă o solvabilitate mai mare, respectiv
transferarea rapidă a produselor în disponibil.
Deosebit de semnificativă este determinarea pragului de rentabilitate, care reprezintă volumul
minim de produse ce trebuie obţinut în aşa fel încât să fie acoperite integral cheltuielile din venituri. La
acest nivel al producţiei profitul este egal cu zero, respectiv cheltuielile sunt egale cu veniturile, iar
calculul se face conform relaţiei:
Ch f
P.R. =
pvu − cvu
P.R. - reprezintă pragul de rentabilitate;
Chf - cheltuieli fixe;
PVU - preţ de vânzare unitar;
CVU - cheltuieli variabile unitare.
În sfârşit, pârghia financiară permite aprecierea nivelului optim al mărimii creditului pe termen
mijlociu şi lung necesar realizării unui obiectiv de investiţii. Ca indicator, pârghia financiară permite să se
determine proporţia optimă dintre fondurile proprii şi cele împrumutate în realizarea unui proiect, corelată
această proporţie cu un anumit nivel al ratei dobânzii şi al ratei rentabilităţii.
Indicatorul pârghia financiară se calculează conform relaţiei:
CTML
P.F. = × (RR − RD )
FP
P.F. - reprezintă pârghia financiară;
CTML - creditele pe termen mediu şi lung;
FP - fondurile proprii;
RR - rata rentabilităţii
RD - rata dobânzii.
Vom exemplifica calculul şi interpretarea pârghiei financiare cu un caz practic. Considerăm un
proiect de investiţii în valoare de 1.000 milioane lei, cu o valoare a ratei rentabilităţii anuale de 20% şi un
nivel al ratei dobânzii de 15%.
Vom considera trei variante de îndatorare:
– varianta A (VA) cu 80% fonduri proprii şi 20% credite pe termen lung;
– varianta B (VB) cu 60% fonduri proprii şi 40% credite pe termen lung;
– varianta C (VC) cu 50% fonduri proprii şi 50% credite pe termen lung.
Situaţia celor trei variante se prezintă ca în tabelul de mai jos:
49
Structura capitalului Destinaţia profiturilor Nivelul dobândă respectiv rentabilitate(%)

Surse de finanţare
VA VB VC VA VB VC VA VB VC
- credite pe termen lung 200 400 500 30** 60** 75** 15 15 15
- fonduri proprii 800 600 500 170 140 125 21,25*** 23,33*** 25***
TOTAL 1000 1000 1000 200* 200* 200* 20 20 20
* Capital total × rata rentabilităţii

1000 × 20% = 200
** Credit pe termen lung × rata dobânzii
VA : 200 × 15% = 30 mil. lei;
VB : 400 × 15% = 60 mil. lei;
VC : 500 × 15% = 75 mil. lei)
*** Profitul raportat la fonduri proprii:
170
VA − × 100 = 21,25%;
800
140
VB − × 100 = 23,33%
600
125
VC − × 100 = 25%
500
Calculăm pârghia financiară pe fiecare variantă:
200
VA : PF = × (20 − 15 ) = 1,25
800
400
VB : PF = × (20 − 15 ) = 3,39
600
500
VC : PF = × (20 − 15 ) = 5,00
500
La prima vedere se pare că varianta A este mai avantajoasă, întrucât asigură un profit mai mare -
170 milioane lei - în condiţiile unei îndatorări mai mici - 200 milioane lei.
Calculând pârghia financiară rezultă că varianta C este cea mai eficientă, întrucât asigură
rentabilitatea la fondurile proprii cea mai ridicată - 25%.
Analiza eficienţei unui proiect de investiţii dar mai ales analiza financiară a acestuia nu poate fi
considerată încheiată dacă ea nu se referă şi la analiza sensibilităţii ratei interne de rentabilitate, sau
ceea ce reprezintă testul de senzitivitate. Această analiză urmăreşte să estimeze care va fi nivelul ratei
interne de rentabilitate (economică sau financiară) ca urmare a influenţei asupra veniturilor sau costurilor
a unor factori de risc (senzitivitate) cum ar fi:
– creşterea preţului la materii prime, materiale, combustibili, energie etc.;
– nerealizarea producţiei prevăzute sau scăderea preţurilor de vânzare;
– evoluţia cursului valutar;
– prelungirea duratei de realizare a proiectului, respectiv amânarea realizării veniturilor.
Analiza sensibilităţii ratei interne de rentabilitate reprezintă un mijloc simplu şi direct de a aborda
problema riscului şi a incertitudinii în cadrul procesului investiţional.
50
CAPITOLUL 6
PROGRAMAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE INVESTIŢII
Realizarea unui obiectiv de investiţii presupune un complex de activităţi, desfăşurate într-o

anumită succesiune, menite a transpune în practică decizia de investiţii. În acest context, se impune o
programare a desfăşurării activităţilor care compun procesul investiţional, scopul urmărit fiind pe de-o
parte realizarea obiectivului de investiţii într-o perioadă de timp cât mai scurtă, iar pe de altă parte
reducerea costului de execuţie a lucrărilor de investiţii.
Pentru programarea executării lucrărilor de investiţii în condiţii de eficienţă economică maximă se
poate utiliza metoda analizei drumului critic (ADC), aceasta având ca obiect conducerea realizării
proiectului de investiţii sau a complexului de activităţi ce compun procesul investiţional. Analiza drumului
critic are la bază teoria grafurilor, dar dispune şi de procedee matematice specifice, deterministe şi
probabilistice.
În cazul analizei drumului critic avem de-a face cu un proiect care este definit ca o mulţime de
activităţi, care se caracterizează printr-o relaţie de ordine numită şi relaţie de precedenţă directă,
precum şi printr-un moment de începere şi unul de încheiere a fiecărei activităţi. Activitatea reprezintă o
parte distinctă dintr-o lucrare sau dintr-un proiect iar ea consumă timp şi anume resurse. Programul
reprezintă modul de eşalonare a execuţiei activităţilor astfel încât întreaga lucrare să se execute în
condiţii de eficienţă maximă. Prin eveniment se înţelege stadiul în care se găseşte o activitate la un
moment dat, el marcând de regulă numai începutul sau sfârşitul unei activităţi.
Activităţile pot fi dependente unele de altele (de exemplu montarea unui utilaj este dependentă
de achiziţionarea acestuia) sau independente şi în acest caz se pot executa în paralel.
Metoda analizei drumului critic prezintă mai multe variante, dintre care două au o răspândire
foarte largă:
– metoda CPM (Critical Path Method) caracterizată prin aceea că duratele de execuţie pentru
fiecare activitate sunt cunoscute;
– metoda PERT (Program Evaluation and Review Technique), caracterizată prin aceea că se
iau în studiu mai multe perioade de realizare pentru fiecare activitate.
6.1. Programarea execuţiei lucrărilor de investiţii cu ajutorul metodei CPM

Considerând proiectul de investiţii ca un proces complex sau o acţiune de mare amploare
orientală spre atingerea unui scop bine precizat, care îl constituie obiectivul de investiţii ce va trebui pus
în funcţiune, vom spune că structura proiectului reprezintă mulţimea activităţilor cuprinse în el, cu relaţiile
de ordine dintre ele. Analiza structurii unui proiect presupune:
– stabilirea mulţimii activităţilor care îl compun;
– determinarea ordinii de execuţie a activităţilor, în conformitate cu tehnologia proiectului.
Pentru a putea efectua analiza structurii unui proiect, se poate recurge atât la limbajul obişnuit,
cât şi la o descriere matematică, ce este utilizată în metoda drumului critic.
a) Reprezentarea tabelară a structurii unui proiect constituie o descriere sistematizată a
acestuia într-un tabel care cuprinde mulţimea n a activităţilor proiectului P, pentru fiecare arătându-se în
acelaşi timp şi relaţiile de dependenţă. Altfel spus, o coloană a tabelului conţine mulţimea activităţilor iar
o altă coloană, relaţiile de precedenţă directă între activităţi.
Vom exemplifica în continuare un model de reprezentare tabelară a structurii unui proiect
destinat realizării unui obiectiv de investiţii.
51
Programarea executării lucrărilor de investiŃii
Tabel 6.1. Reprezentarea tabelară a structurii unui proiect

Nr. Activităţi
Simbol acţ. Denumirea activităţii Durata (zile)
crt. precedente direct
1. a1 Proiectare (P) a1 120
2. a2 Obţinerea avizelor (OA) a1 30
3. a3 Cumpărare teren (CT) 15
4. a4 Lucrări de organizare a şantierului (OŞ) a3 45
5. a5 Comenzi utilaje (CU) a1 60
6. a6 Execuţie construcţii de bază (EC) a4 300
7. a7 Execuţie reţele tehnice (ERT) a6 90
8. a8 Achiziţionarea utilajelor (AU) a5 45
9. a9 Montajul utilajelor (MU) a6; a8 90
10. a10 Achiziţionare materii prime, energie, utilităţi (AME) a9 30
11. a11 Probe tehnologice (PT) a10 30
b) Reprezentarea în reţea constituie o descriere exactă în acelaşi timp foarte expresivă a

structurii unui proiect cu ajutorul grafelor, care reprezintă un sistem alcătuit (pe baza unor reguli bine
stabilite) din noduri şi arce orientate în conformitate cu relaţiile dintre activităţi.
Procedeul CPM cuprinde mai multe etape de lucru.
1. Prima etapă o constituie împărţirea proiectului în activităţi, stabilirea duratelor de execuţie şi a
relaţiilor de precedenţă. Această primă etapă are ca rezultat elaborarea fişei de activităţi a proiectului.
Împărţirea proiectului în activităţi se poate face într-un grad mai mare sau mai mic de detaliere,
gradul de detaliere depinzând de următorii factori:
– disponibilitatea proiectantului şi a beneficiarului investiţiei cu privire la efortul ce va putea fi
depus pentru programare şi control;
– posibilităţile existente;
– mărimea şi durata de execuţie a obiectivului;
– experienţa celor care fac detalierea.
Se vor considera activităţi orice acţiuni, procese sau operaţii care consumă timp. Ca atare,
mulţimea activităţilor va conţine atât activităţi propriu-zise (care consumă timp şi resurse), cât şi aşteptări
(care consumă numai timp), cum ar fi obţinerea avizelor sau procese de întărire, uscare etc.
În ceea ce priveşte duratele activităţilor, acestea pot fi calculate, apreciate sau impuse.
Referitor la stabilirea relaţiilor de precedenţă între activităţi, aceasta decurge din procesul
tehnologic care impune anumite succesiuni obligatorii.
2. Întocmirea graficului reţea. Reţeaua CPM constituie un model matematic al structurii
proiectului, în care o activitate este reprezentată printr-un arc orientat, arcul indică sensul de desfăşurare
a activităţii între evenimentul iniţial "i" şi evenimentul final "j", orientarea arcului indicând desfăşurarea în
timp a activităţii respective. Lungimea fiecărui arc, în general, nu este proporţională cu durata activităţii,
înclinarea arcului are în vedere numai considerente de ordin grafic pentru o urmărire mai uşoară a
întregului grafic reţea.
Pentru construirea corectă a reţelei trebuie respectate anumite reguli:
a) fiecare activitate (proces) începe şi se termină cu un eveniment (nod):
a1
1 2
a2
3
a1 a3
1 2 4
b) dacă o activitate trebuie terminată înainte ca activitatea următoare să poată începe, cele două
activităţi vor fi înşirate una după alta, evenimentul final al primei activităţi este în acelaşi timp
evenimentul iniţial al celei de-a doua activităţi:
52
a1 a2
1 2 3
c) dacă mai multe activităţi trebuie terminate înainte de a putea începe o altă activitate, toate
acestea trebuie terminate la evenimentul iniţial al activităţii care urmează:
a1
1
a2 a4
2 4 5
a3
3
d) dacă mai multe activităţi pot începe după ce s-a încheiat o activitate precedentă, toate
evenimentele iniţiale ale lor vor coincide cu evenimentul final al activităţii precedente:
a2
3
a1 a3
1 2 4
a4
5
e) dacă două sau mai multe activităţi au un început şi sfârşit comun, atunci, pentru caracterizarea
lor neechivocă, se va introduce o activitate fictivă, aceasta având capacitatea zero:
a1 a1
2 2
a2 a2
1 4 1 4
a3
a3
3 3
f) dacă mai multe activităţi încep şi se termină într-un eveniment (nod) fără ca toate să depindă
unele de altele, desfăşurarea corectă va fi reprezentat prin restricţii:
a1 a3
1 3 5
a2 a4
2 4 6
53
g) în cuprinsul unei serii de activităţi ce se succed unele altora, se pot introduce oricâte restricţii
dorim;
h) dacă o activitate poate începe înainte ca activitatea precedentă să fie complet terminată,
aceasta din urmă se poate diviza şi se numeşte activitate compusă:
a11 a12
1 2 3
a2
4
i) întotdeauna arcele vor fi orientate de la stânga la dreapta sau orientate perpendicular pe un

nod;
j) în cuprinsul planului reţelei nu se admit circuite, care pot să apară fie din cauza unei greşeli de
reprezentare, fie din cauza unei greşeli logice;
k) în scopul clarităţii reţelei se vor evita în reţea, întotdeauna când este posibil, încrucişările sau
suprapunerile;
l) un nod care nu este nici iniţial şi nici final, trebuie să aibă cel puţin o activitate precedentă
(imergentă în nod) şi o activitate următoare (emergentă din nod);
m) orice reţea trebuie să aibă un singur nod iniţial şi un singur nod final;
n) pentru a putea fi identificat, fiecare nod trebuie numerotat, primind un număr distinct.
Numerotarea reţelei poate fi o numerotare arbitrară, care cere o singură condiţie şi anume ca nodurile să
aibă un număr distinct.
3. Determinarea drumului critic. Reţeaua CPM, odată întocmită, poate fi parcursă în două
sensuri:
– sensul normal, direct, de la nodul iniţial 1 la nodul final "n";
– sensul contrar orientării arcelor, de la nodul final "n" la nodul iniţial 1.
O succesiune de activităţi parcursă în sensul direct reprezintă un drum în reţea. În orice reţea
CPM deosebim patru categorii de drumuri:
– drum complet, reprezintă o succesiune de activităţi care au ca nod iniţial numărul 1 şi ca nod
final nodul numărul "n", ceea ce înseamnă că reţeaua este parcursă pe o anumită succesiune de
activităţi de la nodul iniţial la cel final;
– drum care precede nodul "i", reprezintă o succesiune de activităţi care ca nod iniţial nodul
numărul 1 al reţelei, iar ca nod final nodul numărul "i", care nu este nodul final al reţelei;
– drum care succede nodul "i", reprezintă o succesiune de activităţi care are ca nod iniţial
nodul numărul "i", care nu este nodul numărul 1 iniţial al reţelei, iar ca nod final nodul numărul "n", care
este nodul final al reţelei;
– drum oarecare, este cuprins între nodurile "i" şi "k", aceste noduri nefiind nici noduri iniţiale şi
nici noduri finale ale reţelei.
Prin definiţie, lungimea unui drum este egală cu suma duratelor activităţilor componente ale
drumului, respectiv:
L(D ) = ∑t ij , t ij ∈ D (6.1.)
În cadrul unei reţele CPM avem mai multe drumuri complete, cu lungimi diferite. Drumului
complet cu lungimea maximă se numeşte drum critic. Pentru ca un proiect să fie realizat, trebuie ca
toate activităţile să fie executate, inclusiv cele de pe succesiunea cea mai lungă.
Pentru determinarea drumului critic se pot utiliza mai multe modalităţi, cea mai completă şi
eficientă constituind-o calculul tabelului program de execuţie a proiectului, acesta cuprinzând trei
etape:
a) calculul termenelor evenimentelor;
b) calculul termenelor activităţilor;
c) calculul rezervelor activităţilor.
54
a) Calculul termenelor evenimentelor

Realizarea unui proiect presupune un ansamblu de termene referitoare la evenimente şi activităţi.
Termenul reprezintă o dată calendaristică sau un eveniment bine determinat pe scara timpului.
În cadrul reţelei CPM, pentru fiecare eveniment este necesar să se calculeze două termene:
– termenul minim ti, care reprezintă termenul cel mai devreme de realizare a evenimentului;
– termenul maxim Ti, care reprezintă termenul cel mai târziu de realizare a evenimentului,
astfel ca durata totală a proiectului, determinată prin drumul critic, să nu fie depăşită.
Este evident că termenul cel mai devreme al evenimentului iniţial este 0 (t1 = 0) iar termenul cel
mai târziu admisibil al evenimentului final coincide cu termenul cel mai devreme al acestui eveniment (Tn
= tn).
Este clar că termenul la care poate începe o activitate depinde de termenele la care s-au încheiat
activităţile precedente, fapt ce face ca pentru stabilirea termenului minim al unui eveniment să fie
necesară parcurgerea drumului complet al operaţiilor precedente.
În ceea ce priveşte termenul maxim al evenimentului, este la fel de clar că de la termenul până la
care se poate produce un eveniment depind termenele la care pot începe activităţile următoare şi, dacă
dorim ca termenul final să fie respectat, trebuie ca o activitate să se execute până la un anumit termen
limită, astfel încât să mai rămână timp şi pentru execuţia activităţilor următoare. De aceea, pentru
stabilirea termenului maxim se parcurge drumul complet dar în sens invers.
b) Calculul termenelor activităţilor
Având în vedere faptul că o activitate este definită de evenimentul de începere şi de încheiere a
acesteia şi durata activităţii este definită de termenele evenimentelor respective. Întrucât avem de-a face
cu două termene - unul minim şi celălalt maxim - pentru fiecare eveniment, activitatea va avea patru
termene:
1. termenul minim de începere a activităţii (tij);
2. termenul minim de terminare a activităţii (t'ij);
3. termenul maxim de începere a activităţii (Tij);
4. termenul maxim de terminare a activităţii (T'ij).
1. Termenul minim de începere a unei activităţi aij este egal cu termenul minim al evenimentului
i, deci:
t ij = t i (6.2.)
2. Termenul minim de terminare a unei activităţi aij este egal cu suma dintre termenul minim de
începere a activităţii respective şi durata activităţii, dij:
t ij' = t ij + dij (6.3.)
3. Termenul maxim de terminare a unei activităţi aij este egal cu termenul maxim al
evenimentului "j":
Tij' = Tj (6.4.)
4. termenul maxim de începere a unei activităţi aij se obţine scăzând din termenul maxim de
terminare a activităţii durata dij a activităţii respective:
Tij = Tij' − dij (6.5.)
c) Calculul rezervelor de timp

Fiind cunoscute termenele activităţilor, se pot calcula în continuare rezervele de timp ale
activităţilor. În esenţă, rezerva de timp a unei activităţi reprezintă perioada maximă cu care pot fi
depăşite termenele de execuţie a acelei activităţi, cu condiţia ca durata totală a drumului critic să nu fie
depăşită.
Rezerva totală Rt(ij) a unei activităţi aij reprezintă intervalul de timp cu care se poate mări durata
activităţii (dij), fără ca durata totală a proiectului să fie depăşită. Dacă se utilizează integral această
rezervă de timp, toate activităţile precedente şi următoare de pe drumul cel mai lung care trece prin aij
devin critice, respectiv consumarea ei atrage după sine criticalizarea anumitor activităţi. Rezerva totală
se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul:
R t (ij) = Ti' − t i − dij (6.6.)
55
Rezerva liberă Rl(ij) a unei activităţi aij cu cât poate fi prelungită durata activităţii dacă se
respectă termenul minim de începere pentru toate activităţile adiacente care îi succed. Rezerva liberă se
calculează cu ajutorul relaţiei:
R l (ij) = t 'j − t i − dij (6.7)
Rezerva intermediară Ri(ij) a unei activităţi aij reprezintă intervalul maxim de timp cu care se
poate mări durata activităţii (dij) fără să se depăşească termenul final de realizare a proiectului (tn). Ea se
calculează cu ajutorul relaţiei:
R i (ij) = Tj' − Ti − dij (6.8.)
Rezerva sigură Rs(ij) se referă numai la rezerva aferentă activităţii respective, fără a afecta
rezervele celorlalte activităţi, consumarea ei rămânând fără nici o consecinţă. Se calculează cu ajutorul
relaţiei:
R s (ij) = t 'j − Ti − dij (6.9.)
Calculul termenelor activităţilor, precum şi a rezervelor de timp de concretizează în tabel-
program, care constituie în esenţă tabelul de comandă a întregului proiect.
Vom aplica relaţiile de calcul ale termenelor activităţilor şi ale rezervelor de timp la exemplul
prezentat în Tabelul 6.1., nu înainte însă de a construi graficul-reţea al proiectului.
630 630
10
30
a11
600 600
9
a10
30
90
a7
570 570
8
a9
90
480 480
480 480
a2
7
30
6
300
a6
180 180
a8
5
45
45
a4
135 135
180 435
3
4
15
60 a5
a3
120 120
2
120
a1
0 0
1
Figura 6.1. Grafic reţea cu reprezentare activitate - arc
Drumul critic este reprezentat de arcele trasate cu o linie îngroşată şi are o lungime totală de 630
de zile. În continuare, vom calcula termenele activităţilor şi rezervele de timp pe care le vom prezenta în
Tabelul 6.2.
56
Tabel 6.2.
Rezerva de timp
Simbol activi-tăţi Evenimente de începere şi închidere Durata Termenul activităţii
Totală Liberă Inter-me- Sigură
Începere Terminare diară
Min. Max. Min. Max.
a1 1,2 120 0 0 120 120 0 0 0 0
a2 2,10 30 120 600 150 630 480 480 0 0
a3 2,3 15 120 120 135 135 0 0 0 0
a4 3,5 45 135 135 180 180 0 0 0 0
a5 2,4 60 120 375 180 435 255 0 255 0
a6 5,6 300 180 180 480 480 0 0 0 0
a7 6,10 90 480 540 570 630 60 60 60 60
a8 4,7 45 180 435 225 480 255 255 0 0
a9 7,8 90 480 480 570 570 0 0 0 0
a10 8,9 30 570 570 600 600 0 0 0 0
a11 9,10 30 600 600 630 630 0 0 0 0
Graficului reţea i se poate asocia graficul Gantt1, care reprezintă structura proiectului eşalonată în
timp (vezi Figura 8.2.). Pe abscisă, considerată axa timpului, se notează cu zero (0) momentul de
începere a proiectului iar pe linii paralele la această axă se reprezintă intervalele de execuţie ale
activităţilor. În graficul Grantt, pe lângă intervalele de execuţie apar şi rezervele totale de timp, notate cu
linie întreruptă.
a1
100 120 135
a2
a3
a5
150
a4
180 200 225
a8
300
a6
400 435
480 500
a9
a7
570
a10
600
a11
630
650
Figura 6.2. Graficul Gantt asociat graficului reţea

1
H. Grantt a fost unul din colaboratorii lui Taylor, primul care a propus graficele la scara timpului
57
6.2. Metoda PERT

Metoda PERT ( Program Evaluation and Review Technique) analizează statistic durata estimată
a unui proiect, considerând duratele activităţilor ca variabile aleatoare.
În cazul metodei CPM, duratele activităţilor se cunosc sau pot fi determinate cu destul de multă
exactitate. Acest lucru este posibil dar fiind faptul că, deşi procesul investiţional prezintă caracteristici
care nu se regăsesc de la o investiţie la alta, el presupune o anumită experienţă în domeniu, firmele de
proiectare şi cele de execuţie, în urma unei îndelungate activităţi, pot stabili cu exactitate destul de mare
durata activităţilor care compun procesul investiţional.
Sun însă situaţii când duratele activităţilor nu pot fi cunoscute cu exactitate, atunci când este
cazul unor obiective complexe sau realizate în premieră, fapt ce le atribuie acestora un caracter aleator,
programarea execuţiei lucrărilor realizându-se cu ajutorul metodei PERT.
În cazul metodei PERT, pentru fiecare activitate a proiectului se efectuează trei evaluări ale
duratei:
– durata optimistă sau durata cea mai scurtă, care are în vedere timpul minim în condiţiile cele
mai favorabile;
– durata pesimistă, care are în vedere timpul maxim necesar în cazul unor condiţii nefavorabile;
– durata cea mai probabilă, dată de timpul normal necesar în cazul în care nu apar elemente
neprevăzute.
Duratele respective au valoarea unor estimări pe baza experienţei practice, a unor observări
statistice sau calcule tehnico-economice. Programarea se va face pe baza unei durate medii probabile,
care se calculează cu ajutorul următoarei relaţii de calcul, în care, aşa cum se observă, se acordă
ponderea cea mai mare duratei probabile:
a ij + 4m ij + b ij
dij = (6.10.)
6
în care: dij - reprezintă durata medie probabilă;
aij - durata optimistă a activităţii;
mij - durata probabilă a activităţii;
bij - durata pesimistă a activităţii;
i, j - evenimentul de început, respectiv de terminare a activităţii.
În continuare se calculează probabilitatea ca durata medie probabilă ( dij ) să se realizeze cu
ajutorul următoarei relaţii de calcul, relaţie care ne dă mărimea dispersiei:
2
 b ij − a ij 
σ ij2 =  
 (6.11.)
 6 
în care σ ij2 este dispersia
Se ştie că, cu cât dispersia datelor este mai mare, cu atât probabilitatea de realizare a duratei
medii este mai mică.
În final, se poate calcula factorul de probabilitate zij care măsoară posibilitatea ca durata de
realizare calculată dij să fie identică cu cea planificată dp. Relaţia de calcul este următoarea:
dp − dij
z ij = (6.12.)
σ2
în care: zij - reprezintă factorul de probabilitate a activităţii aij;
dp - durata planificată a activităţii aij;
dij - durata medie probabilă;
σ2 - dispersia.
În funcţie de factorul de probabilitate zij şi cu ajutorul tabelelor care conţin valorile funcţiei lui
Laplace, se pot afla probabilităţile de realizare a lucrărilor la termenele calculate, probabilităţi exprimate
procentual.
Procentele de probabilitate au următoarele semnificaţii:
– programe corespunzătoare: circa 50%;
58
– programe încordate: sub 25%;

– programe lejere: peste 75%.
Programele încordate sunt acelea la care rezervele de timp sunt nesatisfăcătoare, iar programele
lejere sunt acelea care prezintă rezerve mari de timp. În ambele cazuri, este necesar să se revadă
termenele pentru a aduce factorul de probabilitate cât mai aproape de valoarea zero, ceea ce
corespunde în tabelele Laplace unei probabilităţi de 50%.
59
DocumentaŃia privind realizarea unei investiŃii. Studiile de fezabilitate
CAPITOLUL 7
PROCESUL INVESTIŢIONAL ŞI RISCUL
7.1. Incertitudinea şi riscul asociate procesului investiţional

Procesul investiţional este privit ca un complex de operaţii sau activităţi care se derulează pe
parcursul unei perioade lungi de timp, începând cu apariţia cererii pentru investiţii şi terminând cu
scoaterea din funcţiune a obiectivului de investiţii.
Caracterul de durată al procesului investiţional reprezintă principala cauză a apariţiei riscului şi
asocierii acestuia cu orice proiect de investiţii.
Prin risc se poate înţelege probabilitatea survenirii sau producerii unui eveniment nedorit sau
"posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se producă" iar incertitudinea reprezintă o stare ale
cărei ansamblu de rezultate posibile nu sunt total cunoscute şi probabilităţile asociate nu sunt
determinate.
Se poate aprecia că riscul este un fenomen obiectiv care însoţeşte orice afacere sau
întreprindere, că este mai întâi un factor de progres atunci când este gestionat corect şi că din punct de
vedere managerial prin risc trebuie să se înţeleagă atât diferenţa dintre risc şi incertitudine este dată de
gradul de cunoaştere a probabilităţii de apariţie a unei stări: când se cunoaşte probabilitatea de apariţie
a stării naturii dar aceasta este mai mică decât 1 se poate vorbi de risc, iar când nu se cunoaşte
probabilitatea de apariţie a stării naturii se poate vorbi de incertitudine.
Dacă durata mare a procesului investiţional este principala cauză a apariţiei riscului în cadrul
acestuia, într-o măsură considerabilă contribuie la apariţia riscului şi caracterul de unicitate a deciziei de
investiţii. Condiţiile care au stat la baza luării unei decizii de investiţii nu se mai regăsesc în aceleaşi
forme în cazul altei decizii, fapt ce face ca procesul investiţional să se desfăşoare într-un viitor incert.
Cu toate estimările efectuate pentru prevederea cât mai corect posibil a evoluţiei viitoare, apariţia
riscului şi a incertitudinii este legată pe de-o parte de mediul economic, politic, social, tehnologic în care
urmează a se derula procesul investiţional, iar pe de altă parte este legată de activitatea propriu-zisă a
firmei investitoare, de greutăţile în adaptarea acesteia la schimbări.
Toate investiţiile comportă un risc, mărimea şi importanţa acestuia fiind în funcţie de natura
investiţie şi de mărimea relativă a investiţiei în raport cu mărimea întreprinderii. Noţiunea de risc poate fi
neglijată în cazul investiţiilor mici, dar această noţiune trebuie să fie integrată în calculele previzionate de
rentabilitate privind proiectele de investiţii.
7.2. Evaluarea riscului în decizia de investiţii
Evaluarea proiectelor de investiţii în condiţiile luării în considerare a riscului se face utilizând

indicatori care au la bază teoria probabilităţii. Problema care se pune este aceea de a stabili
probabilitatea cu care poate să apară una sau alta din stările viitoare, stări care conduc la un anumit
nivel de eficienţă a proiectului de investiţii.
7.2.1. Speranţa matematică a câştigului
Utilizată în evaluarea unui proiect de investiţii, speranţa matematică a câştigului ia forma de

speranţă matematică a sumei de fluxuri financiare actualizate, pentru diferite soluţii posibile, ponderând
fluxurile anuale cu probabilităţile de realizare pe ani, în funcţie de împrejurările concrete, de eventuale
evenimente etc.
60
Formula de calcul a speranţei matematice este:

n
Et = ∑V
i=1
it × Pit (7.1.)
în care: Et - reprezintă speranţa matematică a fluxurilor financiare;

Vit - fluxul de numerar în anul "i";
Pit - probabilitatea asociată fluxului de numerar în anul "i".
Din mai multe variante de proiect se va alege aceea a cărei speranţă matematică a câştigului
este cea mai mare.
Dezvoltarea analizei asupra gradului de risc se face prin determinarea dispersiei fluxurilor
financiare în jurul speranţei matematice. Măsurarea dispersiei fluxurilor financiare se face cu ajutorul
dispersiei şi a abaterii medii pătratice.
Dispersia se determină cu ajutorul următoarei relaţii de calcul:
n
σ 2t = ∑ (V
i =1
it − E t ) × Pit (7.2.)
în care: Et - speranţa matematică a fluxurilor de numerar ale investiţiei;

Vit - fluxul de numerar în anul "i";
Pit - probabilitatea asociată fluxului de numerar în anul "i".
Abaterea medie pătratică sau ecartul tip (σt) a fluxurilor de numerar aşteptate se determină cu
ajutorul relaţiei:
n
σt = ∑ (V
i =1
it − E t ) × Pit
2
(7.3.)
Există situaţii când speranţele matematice ale fluxurilor de numerar pentru două variante sunt
egale, ceea ce face dificilă alegerea variantei optime. În această situaţie, riscul investiţiilor se măsoară
mai exact prin calculul dispersiei şi a abaterii medii pătratice, alegându-se varianta cu dispersia cea mai
mică.
Analiza poate fi în continuare şi mai mult adâncită, calculând coeficientul de variaţie ca un
raport între abaterea medie pătratică şi speranţa matematică a câştigului:
σ
η= t (7.4.)
Et
în care: η - reprezintă coeficientul de variaţie;
σt - abaterea medie pătratică;
Et - speranţa matematică a câştigului;
Exemplul nr. 1. Presupune două variante cu următoarele fluxuri de numerar şi probabilităţile
asociate acestora:
Tabel 7.1.
Varianta I Varianta II
Anii
Flux de numerar Probabilitate Flux de numerar Probabilitate
1 - 150.000 0,05 - 145.000 0,05
2 - 75.000 0,05 - 60.000 0,15
3 - 25.000 0,10 - 15.000 0,15
4 10.000 0,20 25.000 0,20
5 60.000 0,25 75.000 0,25
6 90.000 0,30 80.000 0,30
7 120.000 0,30 125.000 0,25
8 130.000 0,10 135.000 0,20
9 135.000 0,05 140.000 0,10
10 135.000 0,05 140.000 0,05
Mărimea speranţei matematice a câştigului în cazul celor două variante va fi:

- varianta I:
61
E t = [(− 150.000 ) × 0,05] + [(− 75.000 ) × 0,05] +

+ K + 135.000 × 0,05 + 135.000 × 0,05 =
= 92.750 mii lei
- varianta a II-a
E t = [(− 140 .000 ) × 0,05] + [(− 60.000 ) × 0,15] +
+ K + 140.000 × 0,10 + 140.000 × 0,05 =
= 108 .500 mii lei
Comparând cele două mărimi ale speranţei matematice a câştigului se observă că varianta a II-a
este superioară variantei I-a, asigurând o speranţă matematică a câştigului mai mare.
Continuând analiza cu determinarea dispersiei şi a abaterii medii pătratice, vom obţine
următoarele rezultate:
a) Varianta I-a:
σ 2t = (− 150.000 − 92.750 ) × 0,05 + (− 75.000 − 92.750 ) × 0,05 +
2 2
+ (− 25.000 − 92.750 ) × 0,10 + K + (135.000 − 92.750 ) × 0,05 +

2 2
+ (135.000 − 92.750 ) × 0,05 = 7.919.840,3

2
σ t = 7.919.940,3 = 2.814.221
b) varianta a II-a
σ 2t = (− 145.000 − 108.500 ) × 0,05 + (− 60.000 − 108.500 ) × 0,15 +
2 2
+ (− 15.000 − 108.500 ) × 0,15 + K + (140.000 − 108.500 ) × 0,10 +

2 2
+ (140.000 − 108.500 ) × 0,05 = 12.035.832

2
σ t = 12.035.923 = 3.469,26
Rezultă că, în funcţie de dispersie şi abaterea medie pătratică, varianta I-a este superioară
variantei a II-a deoarece aceasta din urmă, deşi are o speranţă matematică mai mare, prezintă o
dispersie mai mare, fiind deci mai riscantă, în timp ce varianta I-a prezintă o dispersie a fluxurilor
financiare mai mică.
calculul coeficientului de variaţie (η) ne conduce la următoarele valori:
- varianta I-a:
2.814.221
η= = 0,0303
92.750
- varianta a II-a:
3.469,26
η= = 0,0319
108 .500
Deşi diferenţa între coeficientul de variaţie în cele două variante este mică, se poate aprecia că
întrucât un coeficient de variaţie mai mic reflectă şi un risc mai mic, varianta I este şi din acest punct de
vedere superioară variantei a II-a
7.2.2. Rata rentabilităţii aşteptate

Acest calcul apelează la mărimi aleatoare ale costurilor şi veniturilor, altfel spus intervin şi în
acest caz probabilităţile. Procedeul de calcul este asemănător cu cel al rentabilităţii interne, în care scop
vom utiliza următoarele notaţii:
C - reprezintă cheltuielile în anul "0";
R - veniturile din vânzări în anul "1";
r - rata rentabilităţii;
a - rata de actualizare;
r' - rata rentabilităţii aşteptate.
62
Rata rentabilităţii aşteptate reprezintă acea rată de actualizare pentru care speranţa beneficiului
actualizat este egală cu zero.
Mărimea beneficiului actualizat cu rata de actualizare a va fi dată de relaţia:
R
−C+ =0 (7.5.)
1+ a
în care cheltuielile şi veniturile din vânzări sunt variabile aleatoare.
Rata rentabilităţii r (variabilă aleatoare) se obţine din relaţia (7.5.) astfel:
R
=C (7.6.)
1+ a
de unde rezultă că mărimea lui r va fi:
R
r = −1 (7.7.)
C
Speranţa matematică a beneficiului la rata de actualizare a va fi:
E(R )
− E(C ) + (7.8.)
(1+ 6 )
de unde rata rentabilităţii aşteptate r' va rezulta în urma egalizării expresiei (7.8.) cu zero:
E(R )
− E(C ) + =0 (7.9.)
(1+ r')
Vom exemplifica modul de calcul cu ajutorul următoarelor date:
– previziunea cheltuielilor în anul zero urcă de la 800 milioane lei la 1.200 milioane lei (cu o
probabilitate de 0,5);
– previziunile de vânzări în anul unu urcă de la 1.600 milioane lei la 2.000 milioane lei (cu o
probabilitate tot de 0,5).
R
În acest caz valorile lui sunt prezentate în următorul tabel:
C
Tabel 7.2.
R 1.600 2.000
C
800 2,00 2,50
1.200 1,30 1,66
În funcţie de datele din tabel se calculează următorii indicatori:

R
- speranţa lui ;
C
1
× (2,00 + 2,50 + 1,30 + 1,66 ) = 1,8725
4
- speranţa ratei rentabilităţii:
R 
E(r ) = E  − 1 = 1,8725 − 1 = 0,8725 = 87,25%
C
- speranţa lui C:
E(C) = 0,5 × (800 + 1.200 ) = 1.000
- speranţa lui R:
E(R ) = 0,5 × (1.600 + 2.000 ) = 1.800
- speranţa matematică a beneficiarului va fi:
E(R ) 1.800
− E(C ) + = −1.000 +
(1+ a) (1+ a)
- rata rentabilităţii aşteptate r' va rezulta din egalarea cu zero:
1.800
− 1.000 + =0
(1+ r ')
63
şi vom obţine o valoare a lui r' de 80%, ceea ce arată că rata rentabilităţii aşteptate nu coincide cu
speranţa.
Diferenţa de 7,25% arată faptul că există un risc al nerealizării speranţei matematice a ratei
rentabilităţii.
64
CAPITOLUL 8
MECANISMUL FINANŢĂRII INVESTIŢIILOR
Finanţarea investiţiilor constituie o etapă semnificativă în procesul investiţional, în cadrul căreia

resursele financiare se înglobează în bugetul investiţiei şi pot fi utilizate pentru plăţi în vederea realizării
proiectului.
Finanţarea investiţiilor constituie o finanţare pe termen lung, reprezintă efectul complex al deciziei
de investiţii. Prin decizia de „a investi” are loc alegerea între investiţia internă în active corporale şi
investiţia financiară în valori mobiliare. Prin decizia de „a finanţa” are loc alegerea între resursele proprii
şi resursele împrumutate (atrase) de finanţare.
Mecanismul finanţării investiţiilor implică acţiuni cum ar fi:
– determinarea necesarului de finanţare;
– stabilirea structurii corespunzătoare a capitalului permanent;
– evaluarea costului resurselor de finanţare pe termen mediu şi lung.
8.1. Determinarea necesarului de resurse pentru finanţarea investiţiilor

Instrumentul prin care se determină necesarul de fonduri este „planul de finanţare a investiţiilor”.
Cu ocazia elaborării unui asemenea plan, investitorul este pus în situaţia de a-şi calcula
resursele de finanţare economisite, mobilizate, raportate de la un exerciţiu financiar la altul până la
momentul analizei pentru luarea deciziei de a finanţa. Este totodată în situaţia de a se decide asupra
unui eventual apel la resurse externe.
Planul de finanţare a investiţiilor este un tablou de finanţare plurianual previzional a cărui
structură trebuie să răspundă cerinţelor de luare a deciziei de a finanţa.
Procedura de elaborare a planului de finanţare a investiţiilor implică:
– încadrarea întregului demers într-un context strategic;
– analiza alternativelor (variantelor de investiţii) posibile prin prisma naturii, structurii, costurilor,
a fluxurilor de trezorerie potenţiale;
– estimarea nevoii de finanţare generată de raportul dintre valoarea investiţiilor şi capacitatea de
autofinanţare;
– analiza nevoii de finanţare în contextul politicii de dividende, politicii de îndatorare, a
funcţionării pieţei financiare şi a estimării riscului generat de alternativa de finanţare;
– alegerea alternativelor de finanţare externă (creşterea capitalului, împrumuturi etc.) în corelaţie
cu costul capitalului şi fluxul de trezorerie.
Resursele aferente nevoilor de finanţare sunt variate şi depind de potenţialul investitorului de a
genera resurse din activitatea proprie sau de s-şi atrage resurse din afară.
Investitorii publici îşi pot alcătui bugetul de finanţare a investiţiilor din:
– casarea ori valorificarea unor active fixe deţinute;
– alocaţii bugetare;
– emisiunea de obligaţiuni.
Regiile autonome au în vedere şi:
– cotele părţi din profit destinate finanţării investiţiilor;
– amortismente;
– împrumuturi bancare;
– subvenţii de la buget.
Investitorii autonomi (societăţi comerciale cu capital de stat, parţial sau integral; companii
naţionale):
– sume rezultate din casarea şi valorificarea unor active fixe;
– amortismente;
– cote părţi din profit afectate dezvoltării;
– aportul acţionarilor la sporirea capitalului social;
– împrumuturi bancare;
65
Mecanismul finanŃării investiŃiilor
– cesiuni;
– împrumuturi obligatare;
– leasing etc.
Investitorii privaţi – agenţii economici:
– aportul acţionarilor la sporirea capitalului social;
– venituri proprii;
– amortismente;
– împrumuturi bancare etc.
Investitorii privaţi – persoane fizice:
– venituri proprii;
– împrumuturi.
Planul de finanţare a investiţiilor se elaborează pe perioade de 3-5 ani.
Prin intermediul acestui plan sunt puse într-un raport de balanţă programul de investiţii alcătuit
din portofoliul de proiecte de investiţii ce urmează a fi înfăptuite şi resursele de care investitorul dispune
sau le va putea mobiliza. Esenţial este dacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanţare
internă sau din finanţare externă.
Planul de finanţare a investiţiilor
Nr. crt. Indicatori Anii Total
UTILIZĂRI
1. Investiţii rămase de executat (sold)
2. Investiţii noi în imobilizări
- terenuri
- construcţii etc.
3. Necesarul de fond de rulment
4. Alte nevoi de fond
5. Cheltuieli de formare personal
6. Credite acordate unor terţi
7. Rambursări de împrumuturi pe termen
mediu şi lung (+ dobânda)
8. Investiţii financiare
- participaţii
- plasamente
I TOTAL UTILIZĂRI (NECESAR)
RESURSE
RESURSE INTERNE
1. Capacitatea de autofinanţare
2. Excedent de fond de rulment
3. Sume din lichidarea activelor fixe
II TOTAL RESURSE INTERNE
III NECESAR DE RESURSE SOLD (I-II)
IV SOLD CUMULAT
RESURSE EXTERNE
1. Creşterea capitalului propriu
2. Împrumuturi pe termen mediu şi lung
- credite bancare
- împrumuturi obligatare
V TOTAL RESURSE EXTERNE
VI SOLD ANUAL DE FINANŢARE (III-V)
VII SOLD CUMULAT
8.2. Structura resurselor de finanţare a investiţiilor

Finanţarea investiţiilor oricărui agent economic nu poate ignora structura capitalului permanent
aferent acestui scop.
Capital permanent = (cap. soc. + R + fd. proprii ) + DTL
cap. propriu
Stabilirea structurii capitalului de finanţare a investiţiilor presupune determinarea unui raport
optim între capitalurile proprii şi capitalurile împrumutate pe TM şi TL.
Teoria structurii capitalului abordează, în principiu, aspecte privind modul în care îndatorarea pe
termen mediu influenţează valoarea de piaţă a unei firme şi costul mediu ponderat al capitalului
permanent. Se caută răspuns la două întrebări esenţiale:
- dacă folosirea împrumuturilor pentru finanţarea unei firme poate genera efecte favorabile pentru
acţionari?
66
- în caz afirmativ, cât de mare ar trebui să fie gradul de îndatorare al firmei?

Rezultă că structura de finanţare a investiţiilor se bazează pe finanţare internă şi pe finanţare
externă.
a) Finanţarea internă (capacitatea de autofinanţare, marja brută de autofinanţare sau cash-flow)
– se bazează pe resursele generate în economia agentului economic investitor:
- sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe;
- sume din vânzarea şi cesiunea unor active fixe;
- parte din profitul net destinat a fi reinvestit;
- amortizarea imobilizărilor.
– se reflectă prioritar prin intermediul capacităţii de autofinanţare (CAF care se poate
determina prin două metode:
+ metoda soldurilor intermediare de gestiune;
+ metoda contului de rezultate.
+ metoda soldurilor intermediare de gestiune – are ca punct de plecare valoarea adăugată.
Din VA se scade valoarea impozitelor, taxelor şi vărsămintelor (ITV), precum şi cheltuielile salariale (S).
– se influenţează cu soldul altor venituri (+ Av) şi altor cheltuieli (- Ac), respectiv diverse,
financiare şi excepţionale
– se scade partea din profit repartizată salariaţilor (Psp)
– se scade impozitul pe profit (Ip)
CAF = VA − ITV − S + A v − A c − Psp − Ip
sau se determină excedentul brut din exploatare (EBE)
EBE = VA − ITV − S
CAF = EBE ± ΔA (V − C ) − Psp − Ip
+ metoda contului de rezultate – are ca punct de plecare valoarea cifrei de afaceri (CA), în
raport cu care:
– se scad cheltuielile variabile (Cv), cheltuielile generale (Cg) şi amortizarea (A), obţinându-se
rezultatul brut (Pb).
– se scade impozitul pe profit (Ip) şi se obţine profitul net (Pn)
– se adaugă amortizarea (A)
CAF = CA −C v −Cg − A − Ip + A
sau:
(
Pb = CA − C v + Cg − A )
CAF = Pb − Ip + A
Capacitatea de autofinanţare nu constituie integral suportul financiar al activităţii investiţionale a

întreprinderilor, în măsura în care se acordă dividende acţionarilor.
Finanţarea internă va fi sub nivelul CAF, datorită politicii de dividende, de dobânzi la
împrumuturile angajate anterior şi de amortizare.
Autofinanţarea se realizează progresiv, în măsura în care întreprinderea a depăşit pragul de
rentabilitate şi, de la autofinanţare de menţinere s-a ajuns la autofinanţare de creştere.
Autofinanţarea este specifică întreprinderilor care nu pot accede la piaţa creditului pe termen lung
sau la piaţa financiară. Ea permite investitorilor să facă faţă riscului economic şi riscului financiar.
Inconvenientul autofinanţării = întreprinderea neglijează uneori integrarea costului acestei
resurse de finanţare, aparent gratuită, în demersul alegerii modalităţilor de finanţare a investiţiilor.
Bibliografie
Cistelecan, L. (2002), Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor. Bucureşti: Editura Economică.

Românu, I., Vasilescu, I. (1993), Eficienţa economică a investiţiilor şi a capitalului fix. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică.
67
Mecanismul finanŃării investiŃiilor
Staicu, F. (1995), Eficienţa economică a investiţiilor. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Vasilescu, I. ş.a. (1999), Investiţii, studii de caz, teste grilă. Bucureşti: Editura Economică.
Vasilescu, I., Românu, I., Cicea, C. (2000), Investiţii. Bucureşti: Editura Economică.
68

Avram - Strategii Investitionale in Afaceri

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Avram - Strategii Investitionale in Afaceri

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EficienŃa economică a investiŃiilor

Capitolul 1 - Investiţiile şi rolul lor în economie .............................................................................................. 4

INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE

1.1. Conceptul de investiţie

Elementele componente ale procesului decizional

b) capacitatea economică de investire - existenţa resurselor materiale, financiare şi valutare ce

1.2. Criterii şi modalităţi de clasificare a investiţiilor

1.3. Sursele de finanţare a investiţiilor

DOCUMENTAŢIA PRIVIND REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDIILE DE FEZABILITATE

2.1. Studiile de oportunitate

– vizează posibilităţile de a investi într-un sector de activitate (industria alimentară, uşoară,

2.2. Studiile de prefezabilitate

2.3. Studiile de fezabilitate

2.4. Proiectul tehnic

- în funcţie de domeniul la care se referă:

2.5. Detalii de execuţie

2.6. Modalităţi şi instrumente de evaluare a investiţiilor

2.6.2. Devizul – instrument de evaluare a proiectelor de investiţii

MACHETA MODEL, ANEXA Nr. 1 la

MACHETA MODEL, ANEXA Nr. 1 la

MACHETA MODEL, ANEXA Nr. 2 la

MACHETA MODEL, ANEXA Nr. 2 la

5.1. Pregătirea personalului de exploatare

Devizul pe categorii de lucrări

EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR - CRITERIU ESENŢIAL ÎN LUAREA DECIZIEI

3.1. Conceptul de eficienţă economică

3.2. Forma generală a indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor

Vector de Operatorii de Vector de

Figura 2.1. Legătura cauzală intrări-ieşiri

IbA (t ) < IBb (t ) (2.6)

EVALUAREA ŞI ANALIZA PROIECTELOR DE INVESTIŢII CU AJUTORUL INDICATORILOR

4.1. Indicatorii generali

Capacitatea de producţie se exprimă în unităţi naturale (tone, m3, buc.).

b) numărul de salariaţi ce vor fi ocupaţi cu obiectivul de investiţie - exprimă mărimea

4.2. Indicatorii de bază

Această durată de funcţionare se stabileşte în funcţie de duratele normale de funcţionare a

Efortul total pe unitate de capacitate se va determina:

Pri - profituri anuale

∑ Ch "A" = (25.650 ⋅ 5.500 )⋅15 = 2.116.125.000

∑ Ch "B " = (25.950 ⋅ 7.100 )⋅15 = 2.763.675.000

e2) Efortul total în funcţie de venit la 1 leu venit

ISP ISP Dr E K k(q) k(Vn) R

"B" 98.774 2,26 5,56 0,18 3.464.975 32.534 0,74 1,66

În concluzie se constată că per / ansamblu varianta "B" este varianta optimă.

a) Investiţia specifică (în cazul modernizării)

c) Investiţia pentru producţia anuală

f) Efortul total pe unitate de capacitate

4.3. Indicatori specifici diferitelor ramuri şi domenii de activitate

4.3.1. Indicatori specifici din industria ţiţeiului

Având în vedere că capacitatea de producţie diferă de la un an la altul, în calcul se ia o

Z - rezervele totale descoperite;

4.3.2. Indicatori specifici din agricultură

Un al doilea indicator utilizat în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor îl constituie durata

4.3.3. Indicatori specifici din domeniul construcţiilor

în care:Gusd - reprezintă gradul de utilizare a suprafeţei construite desfăşurate;

FACTORUL TIMP ŞI EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR

5.1. Analiza dinamică a eficienţei economice a investiţiilor

în care:Ih - investiţia alocată în anul "h"

5.2. Tehnica actualizării

(1+d)n = factor de acumulare sau de compunere.

5.3. Momente de referinţă ale actualizării

5.3.1. Actualizarea la momentul luării deciziei

a) Investiţiile totale actualizate la momentul luării deciziei