POLIZAHARIDE

CELULOZA SI AMIDONUL

CELULOZA

Istoric
Pentru descoperirea celulozei nu exist o dat anume, deoarece aceasta a aprut nainte de naterea omului. Celuloza a fost un element component al Terrei de cnd au aprut copacii i plantele fiind constituentul principal al pereilor celulari vegetali. n natur celuloza este prezent sub diferite forme a cror structur a fost neleas doar dup 1838, anul n care botanistul francez Anselme Payen a izolat celuloza pentru prima dat din lemn.

CELULOZA

este polizaharida cea mai raspindita in natura. Ea corespunde formulei(C6 H10 O5)n, in care n are valori cuprinse intre 700-800 si 2500-3000. Impreuna cu lignina si alte substante necelulozice , ea formeaza peretii celulelor vegetale si da plantei rezistenta mecanica si elasticitate. Structura Celuloza este o substan organic, un polimer sau mai specific o polizaharid format din peste 3 000 de molecule de glucoz unite n poziia 1-4. Deoarece elementele componente ale celulozei sunt nemetale, celuloza prezint legturi covalente.

Formarea celulozei n plante este rezultatul unui proces de biosintez fotochimic. Procentual celuloza din plante variaz n limite foarte largi: 7-10% pentru unele plante leguminoase, 40-50% n paiele de cereale sau stuf, 40-60% n masa lemnoas a diferitelor specii de arbori, pana la 8599% n plante textile.
Producerea celulozei Polizaharidele, precum celuloza sunt produse eliminnd apa coninut n moleculele monozaharoase. n acest caz glucoza este monozaharida. Companiile de bumbac i alte fabrici de materiale textile mpreun cu alte metode folosesc acest proces pentru a rafina celuloza.

Cea mai pura varietate de celuloza se obtine din bumbac prin egrenarea(indepartarea semintelor) si apoi spalarea vatei din capsulele plantei de bumbac. O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea celuloza este amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti irecruste (lignina, oligozaharide, ceruri, rasini etc.), care trebuie indepartati. Separarea se poate face cu ajutorul unor reactivi acizi sau bazici care dizolva incrustele, eliberind cea mai mare parte a materialului celulozic util. Printre reactivii folositi, cel mai intrebuintat este bisulfitul de calciu, Ca (HSO3)2 (in procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu si hidroxid de sodiu (in procedeul sulfat). Celuloza rezultata este supusa albirii si serveste la fabricarea hartiei sau la chimizare.

Celuloza este o substanta solida, amorfa, de culoare alba, insolubila in apa sau in solventi organici, solubila in hidroxid tetra aminocupric, [Cu(NH3)4](OH)2 (reactiv Schweitzer). La incalzire se carbonizeaza fara sa se topeasca. Nu are gustul dulce caracteristic zaharidelor. Prin hidroliza enzimatica, celuloza formeaza glucoza; celuloza prezinta un slab caracter reducator. Aceste constatari au dus la concluzia ca lantul macro molecular de celuloza este format dintr-un mare numar de resturi de glucoza legate intre ele prin legaturi monocarbonilice in pozitiile 1-4 (gruparea hidroxil glucozitic de la C1 al unui rest glucozic cu gruparea hidroxil de la C4 al restului urmator). Rezulta astfel o structura filiforma a lantului macromolecular celulozic.

Numeroasele grupari hidroxil existente de-a lungul lantulului, in resturile glucozice, formeaza intre ele un numar urias de legaturi de hidrogen; acestea impacheteaza foarte strans lanturile macromoleculare si confera celulozei structura macroscopica de fir.

Derivati ai celulozei

Celuloza nitrat a fost primul material plastic realizat cu succes n 1869 prin transformarea celulozei n nitrat. Este folosit n industrie pentru confecionarea lacurilor (1920 - folosit pentru prima dat), pieselor de tualet. Celuloza acetic a fost produs din reacia celulozei cu acidul acetic, anhidrid acetic i catalizatori. A fost folosit pentru prima dat n 1930. E utilizat n confecia materialelor de mpachetat, a jucriilor, uneltelor, izolatorilor i ochelarilor. Este cel mai ieftin material produs. Celuloza etilic rezult atunci cnd celuloza este tratat cu sulf sau clor etilic. Este folosit n comer, pentru extinctoare i n industria electronicelor. Este cea mai scump celuloz. Mtasea artificial a fost produs n 1884 pentru a fi folosit n industria confeciilor dar a fost scoas repede de pe pia deoarece era inflamabil. Acum mtasea artificial e folosit ca materie prim pentru haine i este fibra cea mai util omului. Dac celuloza este supus fierberii cu un acid mineral (acid clorhidric sau sulfuric) concentrat, ea se descompune intr-un produs care se dovedete a fi glucoz.

Proprietati chimice
In mod obisnuit celuloza este o macromolecula cu un grad de polimerizare variabil(3000-12000).

Actiunea acizilor asupra celulozei duce la micsorarea gradului de polimerizare,rezultand hidroceluloze.Dupa taria acidului si durata actiunii se obtin hidroceluloze cu proprietati diferite. Din modul in care celuloza reactioneaza cu diferiti reactivi s-a dedus ca in macromolecula sa fiecare rest de glucoza prezinta trei grupari hidroxil capabila sa reactioneze chimic. Evidentiind aceste trei grupari functionale se poate scrie pentru celuloza o formula de tipul: -OH -(C6 H7 O2 -OH)-n -OH

Gruparile hidroxil din celuloza au reactivite normala si participa la reactiile specifice lor: formarea de eteri, de esteri, de alcooli etc.Dupa numarul gruparilor hidroxil dintr-un rest glucozic, care participa la asemenea reactii se obtin produsi cu diferite grade de transfer. Tratata cu amestec de acid acetic si anhidrida acetica, celuloza poate forma mono-,di-sau tri-acetatul de celuloza. -OH -OH -O-NO2 - (C6 H7 O2 -O.CO.CH3 )n- - (C6 H7 O2 -O.OC.CH3 )n- -(C6 H7 O2 -O-NO2 )n-OH -O-CO-CH3 -O-NO2

Higroscopicitatea celulozei ( capacitatea celulozei de a absorbi umiditatea din aer) este datorata fixarii moleculelor de apa numai inregiunile exterioare ale cristalitelor sau in regiunile amorfe alemacromoleculelor. Din acesata cauza, cantitatea de apa retinuta de fibrele de celuloza este mica.

Prin hidroliza enzimatica produsa de celulaza celuloza este trecuta in celobioza. Enzima nu este continuta in sucul digestiv al omului si animalelor superioare, din acesata cauza celuloza nu poate constitui un aliment penru vietuitoare.

Utilizarile celulozei

Celuloza este utilizat la obinerea substanelor explozibile de tip pulbere fr fum; a mtsii artificiale de tip vscoz (milanez) i a mtsii acetat; a nitrolacurilor i nitroemailurilor (lacuri de acoperire cu uscare rapid i luciu puternic); a celofanului. Este o materie prim de mare valoare economic i constituie punctul de plecare n fabricarea unor produse importante, dintre care cea de hrtie ocup un loc principal (a fost folosit pentru obinerea hrtiei nc din secolul II).

Se ntlnete n cantiti mari n aproape toate plantele i este o principal surs de hran. Are proprieti de reducere a valorii calorice a unor alimente dac n acestea se adaug celuloz cristalizat. Mtasea vscoz este ntrebuinat la fabricarea diferitelor esturi precum i a cordului pentru anvelope. Dac soluia de vscoz este filat, printr-o font fin n baie de acid sulfuric diluat i glicerin, se obin folii dintr-un produs larg folosit-celofanul. Produse care conin celuloza: burei, sprayuri pentru alergie sau pudre, benzi medicale. Celuloza este foarte ieftin pentru c este foarte abundent.

Prin tratarea celulozei cu solutii de NaOH sau KOH se produce mercerizarea bumbaculuirezultand alcali-celuloza,ca urmare a inlocuirii partiale a hidrogenului hidroxilic cu sodiu sau cu potasiu.Prin tratare cu apa,alcali-celuloza se descompun,regenerand celuloza,cu aceleasi proprietati chimice ca si cea initiala deosebindu-se prin structura fizica. Hidroliza celulozei-in prelucrarea celulozei,hidroliza prezinta o deosebita importanta ,deoarece permite obtinerea glucozei din celuloza;glucoza rezultata la randul ei poate fi transformata in alcool etilic. - prin incalzirea lemnului taiat in bucati,in autoclave care contin osolutie de acid sulfuric,celuloza se hidrolizeaza in glucoza.Acidul sulfuric este apoi neutralizat cu o solutie de hidroxid de calciu,care se precipita si se indeparteaza.Solutia de glucoza ramasa este supusa apoi fermentarii alcoolice obtinandu-se alcool etilic (spirt) .

AMIDONUL
[C6 H10 O5]

Amidonul este o polizaharida formata din resturi ale unui izomer spatial al glucozei, unite prin eliminarea apei intre cele doua grupari OH. FORMULA GENERALA (C6H10O5)n Amidonul este format din amiloza(1030%) si amilopectina(70-90%). Amiloza este partea solubila a amidonului, care in reactia cu iodul da o coloratie albastra, in timp ce amilopectina este insolubila si da cu iodul o coloratie rosie-violeta.

SEPARAREA AMILOZEI DE AMILOPECTINA

Separarea acestor componente poate fi realizata lasand amidonul sa se umfle in apa. In aceste conditii amiloza se dizolva si difuzeaza, din interiorul granulelor, in solutie. O metoda moderna mai eficace consta in dizolvarea amidonului integral in apa, la temperatura ridicata, si adaugarea unu agent de precipitare a amilozei. Un asemenea agent este n-butanolul, dar se obtin rezultate bune si cu n-pentanol, ciclohexanol, timol, acizi grasi si nitro-alcani. Solutia de amidon, saturata cu agentul de precipitare, se tine 1-2 zile la temperatura camerei, in care timp se precipita complexul uneori microcristalin al amilozei cu alcoolul. Acesta se separa si se descompune prin extragerea agentului de precipitare cu dizolvanti. Amilopectina ramane nedizolvata.

Amiloza obtinuta pe aceasta cale este pura (si a fost obtinuta in stare cristalizata).

FORMAREA AMIDONULUI IN PLANTE

Amidonul se formeaz n plante, fiind o surs important de glucide pentru animale. Reactiile care au loc in procesul fotosintezei: * 6CO2 + 6H2O C6H12O6 + 6O2 * nCH12O6 (C6H10O5)n + nH2O Cele doua reactii au loc in prezenta luminii.

STRUCTURA AMIDONULUI

Primele cercetari nu au tinut seama de faptul ca amidonul nu este un compus unitar. Vom examina cateva din rezultatele cercetatorilor mai vechi. Formula bruta a amidonului este (C6H10O5)n, la fel ca a celulozei. Prin hidroanaliza cu acizi, amidonul trece in D-glucoza, cu randament cantitativ. Prin hidroliza cu enzime se formeaza dizaharida maltoza, cu un randament ce poate ajunge pana la 80%. Se poate obtine din amidon un derivat al maltozei si pe cale pur chimica: tratand amidon cu bromura de acetil se formeaza acetobromomaltoza (un compus asemanator acetobromoglucozei); acesta a fost transformat prin hidroliza in heptaacetil-maltoza.

Fiecare rest C6H10O5 din amidon contine ( in prima aproximatie) trei grupe OH, ce se pot metila , acetila etc. Pornindu-se de la un amidon perfect metilat si hidrolizandu-se acest compus cu acizi, se formeaza ca produs principal 2,3,6- trimetilglucoza. S-a tras de aici concluzia ca macromoleculele de amidon sunt compuse din resturi de D-glucopiranoza, legate intre ele in pozitiile 1,4, la fel ca in celuloza. In maltoza cele doua resturi de glucoza sunt unite printr-o legatura -glicozidica. Deci cel putin jumatate din legaturile care unesc resturile de glucoza in macromolecula sunt legaturi -glicozidice. Si celalalte legaturi dintre resturile de glucoza sunt glicozidice, caci, dupa cum se stie, celobioza (cu legatura -glicozidica) se hidrolizeaza mult mai incet decat maltoza; daca in macromolecula amidonului ar exista si legaturi glicozidice, ar trebui sa ramana la hidroliza incompleta a amidonului legaturi glicozidice nehidrolizate, cu alte cuvinte ar trebui sa se formeze si celobioza, ceea ce nu se intampla. La hidroliza blanda cu acizi, a amidonului, se formeaza, in afara de maltoza, o trizaharida, o tetra zaharida si oligo zaharide superioare ( dextrine) in care s-a putut dovedii ca resturile de glucoza sunt legate -glicozidic.

PROPRIETATI FIZICE

Amidonul este o pulbere alba, amorfa, fara gust, insolubila in apa rece. In apa calda, la 90 de grade, granulule de amidon se umfla si apoi se sparg, formand solutii vascoase. La rece, ele se transforma intrun gel numit coca sau clei de amidon. Coca este formata doar din amilopectina, insolubila in apa calda. Amidonul da cu iodul o reactie caracteristica in urma careia se formeaza compusi de culoare albastra(compusi de incluziune ai iodului in golurile din structura amidonului). Ea este folosita pentru identificarea amidonului in produse alimentare. Celuloza cu reactioneaza cu iodul.

EXPERIENTA:

Intr-o eprubeta se dizolva la cald, in 5-6 ml de apa, un varf de spatula de amidon solubil. Separat se dizolva in 2-3 ml de apa, tot calda, un cristal de iod. Peste solutia rece de amidon se picura solutia de iod. Apare o coloratie albastra intensa. La incalzire (circa 70) culoarea dispare complet; prin racire reapare coloratia initiala albastra. Amidonul este un amestec de doua substante, numite amiloza si amilopectina. Numai ultima formeaza coca. Unele plante sunt mai bogate in amiloza, altele in amilopectina. Prin hidroliza cu acizi, atat amiloza cat si amilopectina dau numai glucoza.

UTILIZAREA AMIDONULUI SI SURSELE DE DOBANDIRE