Sunteți pe pagina 1din 8

PIROLIZA

CUPRINS
1. Ce este piroliza?
2. Etapele pirolizei
3. Tipuri de piroliză
4. Bio-uleiul
CE ESTE PIROLIZA?
• Piroliza este un procedeu de transformare sau de descompunere termică a compușilor sau a substanțelor
chimice organice în condiții de temperaturi înalte și fără aer. Acest procedeu implică schimbarea
simultană a compoziției chimice și a fazei fizice a compusului, și este ireversibilă.
• Procesul de piroliză este un procedeu endoterm și se realizează într-o incintă închisă, fără oxigen sau cu
aport scăzut de oxigen. Deoarece este un proces endotermic, este necesară o cantitate considerabilă de
energie pentru a atinge temperaturi ridicate necesare volatilizării compușilor organici.
• Mecanismul reacțiilor de piroliză și caracteristicile lor cinetice și termodinamice sunt similare reacțiilor
de cracare termică. S-a arătat că prin reacțiile în lanț, prin mecanismul radicalilor liberi se reușește să se
prevadă, cu o precizie apreciabilă, compoziția produselor rezultate din piroliza oricărei hidrocarburi.
ETAPELE PIROLIZEI
Un proces tipic de piroliză presupune 3 etape
• Prima etapă, pre-piroliza, se produce între 120 şi 200 C, când se observă o uşoară scădere în
greutate, când au loc rearanjamente interne, cum ar fi ruperea legăturilor, apariţia radicalilor liberi,
precum şi formarea de grupări carbonil, eliminându-se cantităţi mici de apă, monoxid şi dioxid de
carbon.
• Cea de a doua etapă este procesul principal de piroliză, în cursul căreia are loc descompunere
materialului solid, însoţită de o scădere semnificativă în greutate a biomasei iniţiale.
• Ultima etapă este devolatilizarea continuă a cărbunelui, cauzată de ruperea în continuare a
legăturilor C-H şi C-O.
TIPURI DE PIROLIZĂ
1. Piroliză rapidă
2. Piroliză moderată și piroliză lentă
1. Piroliza rapidă este un proces cu viteza mare de încălzire și timp scurt de staționare a materiei prime.
Favorizează în special formarea produselor lichide și inhibă formarea de cocs solid.
2. Piroliza moderată și piroliza lentă
Procesele convenționale de piroliză moderată sau lentă sunt procese cu viteză mică de încălzire și timp lung
de staționare a vaporilor. Produsul solid, cărbunele, poate fi utilizat într-o gamă largă de domenii: casnic, chimic,
metalurgic.
Cărbunele este folosit ca materie primă pentru producerea de substanțe chimice, cărbune activ, focuri de
artificii, absorbanți, amelioratori de sol și pentru produsele farmaceutice. Un randament mare de cărbune se poate
obține din biomasă cu un conținut superior de lignină și un conținut mai scăzut de hemiceluloză.
BIO-ULEIUL
Produsele lichide (bio-uleiurile) sunt compuse din:
• o fază apoasă, care conține compuși organici oxigenați cu masa moleculară mică
• o fază neapoasă (gudronul), care include o varietate de compuși organici aromatici insolubili cu masă
moleculară mare.
Bio-uleiul, produsul major rezultat din piroliza rapidă, este un potențial combustibil lichid care poate fi
ușor de depozitat și transportat.
Acesta este un amestec complex de apă, acizi carboxilici, lignină și carbohidrați (produse derivate, care pot
deteriora rapid în timp formarea de apă suplimentară (prin reacții de polimerizare) și care cauzează separare de
fază).
Dynamotive, o companie care dispune de facilități comerciale producătoare de energie electrică prin
intermediul de ardere de bio-ulei, susține că bio-uleiul produs din trestia de zahăr, prelucrată în reactorul lor de
piroliză, conținea o serie de produse, inclusiv apă (20,8%), levoglucosan (3,0%), hidroxiacetilaldehidă (10,2%),
acid acetic (6,6%), și formaldehidă (3,4%).
CONCLUZII
• Piroliza se găsește în concurență cu procesele de cracare, îndeosebi cu procesul de cracare catalitică,
pentru producția de propenă, butenă și butadienă și cu procesul de reformare catalitică pentru producția
de hidrocarburi aromatice;
• Mai mult de 3/4 din consumul de propenă al industriei petrochimice provine din procesele de piroliză.
• Capacitatea de producție a instalațiilor de piroliză mai noi variază între 200 000 și 700 000 t/an etenă,
cu o medie de cca. 300 000 t/an;
• Deși din punct de vedere termodinamic, cinetic și al mecanismului de reacție, reacțiile de piroliză sunt
similare celor de cracare termică, totuși procesele de piroliză industrială diferă de cracările termice prin
obiectivul urmărit, materiile prime utilizate și produsele obținute, prin condițiile de lucru și prin
instalațiile în care se realizează procesul.

S-ar putea să vă placă și