Dumitru Maria-

Funcțiile așezărilor rurale Georgiana

 Funcția așezărilor umane

• Oamenii s-au grupat în aşezări pentru a-şi putea exercita mai bine
anumite forme de activitate. Funcţia este, aşadar, profesiunea
exercitată de aşezare
• Este vorba, deci, de activităţile aşezării ca organ care exercită o
funcţie într-un ansamblu, cu alte cuvinte de activităţi externe,
activităţi ce pun în relaţie aşezarea cu spaţiul în care ea există.
 Funcțiile așezărilor rurale

Funcţia specifică satului este cea agricolă. Situaţia este însă diferită, în
timp şi spaţiu, datorită unei multitudini de factori.
În țările în curs de dezvoltare, multe sate pur agricole până nu demult,
devin fie furnizoare de forţă de muncă, fie centre de producţie
neagricolă.
 Tipuri funcţionale de aşezări rurale

• în funcţie de structura socio-profesională a populaţiei active corelată cu valoarea producţiei, poziţia

geografică şi volumul fluxurilor de navetişti, patru tipuri funcţionale de aşezări rurale

funcţii predominant funcţii predominant

agricole agricole

funcţii predominant
funcţii predominant agricole
agricole
 Aşezări rurale cu funcţii predominant agricole

peste 65% din populaţia activă ocupată în agricultură şi o valoare a producţiei agricole mai
mare de 70% din totalul producţiei globale a aşezării respective
Sunt aşezări agricole, cuprinzând profilele: cerealier, cerealier şi de creştere a animalelor,
legumicol, viticol, de creştere a animalelor (sate montane);
aşezări rurale cu activităţi meşteşugăreşti sau industrie mică şi artizanală ce valorifică unele
resurse locale de materii prime pentru aprovizionarea populaţiei cu articole de uz casnic şi
gospodăresc, ţesături, confecţii, produse lactate, semipreparate etc.: Tismana, Şieu, Vereşti,
Corund etc.);
aşezări rurale agricole cu rol de cazare a forţei de muncă, aflate în apropierea unor centre
polarizatoare, pe marile artere de circulaţie, cu pendularea forţei de muncă
 Aşezări rurale cu funcţii predominant industriale

populaţie activă în proporţie de peste 65% lucrează în industrie, iar valoarea producţiei
industriale depăşeşte 70% din producţia agricolă
aşezări rurale cu industrie extractivă (cărbune, petrol, gaze naturale, minereuri, roci de
construcţie), cum ar fi: Greci, Turcoaia, Lespezi, Ghelari, Ruşchiţa, Finta, Măneşti etc.;
aşezări rurale cu industrie prelucrătoare a materiilor prime agricole sau minerale, cum ar fi:
Bucecea, Băiculeşti, Valea Roşie, Topleţ, Vama, Mâneciu etc.;
aşezări cu industrie extractivă şi prelucrătoare, cum ar fi: Suplacu de Barcău, Chistag, Hoghiz,
Pădurea Neagră, Doaga etc.
 Aşezări rurale cu funcţii mixte

• activităţile agricole şi neagricole deţin ponderi aproximativ egale (între 35 şi 65%)

• aşezări rurale agroindustriale cum ar fi: Floreşti, Baloteşti, Fântânele, Leşu Ursului, Margina, Brăneşti
etc.;
• aşezări rurale agroforestiere asociate frecvent cu prelucrarea lemnului (Gălăuţaş, Molid);
• aşezări rurale agropiscicole (prezente în Delta Dunării, Câmpia Transilvaniei, Câmpia Moldovei,
Câmpia Crişurilor.);
• aşezări rurale agricole şi de transport: Apahida, Ciceu, Războieni, Vinţu de Jos, Dragalina etc.;
• aşezări rurale agroindustriale şi de servicii, având sub 15% din populaţia activă ocupată în sectorul
terţiar: Pătârlagele, Băneasa, Vidra, Cacica, Marginea (Suceava), Turceni etc.
 Aşezări rurale cu funcţii speciale

• aşezări rurale turistice (peste 25% din populaţia activă este ocupată în
servicii, alături de funcţiile agricolă, forestieră, industrială: Bodoc, Bilbor,
Homorod, Sărata Monteoru, Moneasa, Bazna, Agapia, Săpânţa, Amara etc.);
• aşezări rurale piscicole şi turistice, frecvente în Delta Dunării.
• Din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplinesc şi prin
numărul lor de populaţie, multe din aşezările rurale au acea
caracteristică generală a urbanului: le lipseşte însă gradul de
dotare tehnico-edilitară corespunzătoare funcţiilor pe care la
îndeplinesc categoriile urbane.
• Ierarhizarea acestor funcţii, după valoarea şi importanţa lor,
trebuie făcută în aşa fel încât locul pe care-l fixăm unei localităţi,
în determinările tipologice, să coincidă cu realitatea.
• O serie de tipizări ulterioare, realizate pe baza structurii
profesionale, au avut în vedere şi alţi indicatori: mişcarea
pendulatorie a populaţiei active, structura terenului agricol,
structura producţiei marfă.
• Deşi numărul preocupărilor de acest gen este în continuă
creştere, nu s-a ajuns încă la o metodologie satisfăcătoare
în ceea ce priveşte distingerea tipurilor funcţionale.
• Problema cea mai dificilă o constituie alegerea sistemului
de indicatori – sociali, economici, geografici – care să
caracterizeze dezvoltarea de ansamblu a comunităţii
umane, exprimând laturi multiple şi specifice, ţinând cont,
în acelaşi timp, şi de specificul social-economic şi istoric al
zonei