Floarea şi alcătuirea ei

Floarea şi funcţiile florii

 Unele plante au câte o singură
floare, aşezată în vârful tulpinii
(laleaua), altele au mai multe flori,
dar aşezate din loc în loc pe tulpină
(macul, trandafirul).
Acestea sunt flori simple.
 Veţi constata că unele plante
au flori mici, grupate sub diferite
forme pe aceeaşi codiţă.
Acestea sunt inflorescenţe
(liliacul, salcâmul).
 Floarea de cais prezintă o codiţă
numită pedicel prin care se prinde
de tulpină şi care o îndepărtează de
aceasta. Pedicelul se termină la
partea superioară cu o umflătură în
formă de păhărel numită
receptacul. Pe ea stau prinse
piesele florale: învelişul floral şi
organele de reproducere.
 Învelişul floral cuprinde:
•Sepale- frunzuliţe verzi (în număr
de cinci la cais sau cireş). Totalitatea
lor formează caliciul.
•Petale- frunze alb-roz în număr
de cinci. Totalitatea petalelor
formează corola.
•Caliciul şi corola invelesc
organele de reproducere
•Organele de reproducere sunt
androceul şi gineceul.
•Androceul reprezintă partea
bărbătească a florii şi cuprinde
totalitatea staminelor.
Staminele sunt formate din:
•filament şi antere ce conţin
grăuncioare cu polen. Polenul
conţine celule reproducătoare
bărbăteşti.
 Gineceul (pistilul) reprezintă
partea femeiască a florii şi este
format din ovar cu ovule, stil şi
stigmat lipicios.
Ovulele sunt celulele
reproducătoare fermeieşti.
Nu toate plantele au florile astfel
alcătuite.
Ele diferă între ele nu numai ca
aşezare pe tulpină, culoare sau
parfum ci şi prin alte trăsături.
La unele, receptaculul poate fi o
ridicătură de diferite forme, foarte mic
sau o adâncitură.
 Sepalele şi petalele pot fi libere
sau unite şi în număr diferit. În
anumite cazuri ele pot lipsi.
Staminele pot fi egale ca lungime
sau diferite.
Forma ovarului şi numărul de
ovule pot fi diferite de la o plantă la
alta.
Oricare ar fi forma sau constituţia
florii, staminele cu polen şi gineceul
care conţine ovulele sunt mereu
prezente. Acestea sunt organele
reproducătoare ale plantelor cu flori.
 Înflorirea plantelor este
influenţată de anumiţi factori de
mediu cum ar fi:
•Temperatura - unele plante
înfloresc numai după ce au stat la
temperatura scăzută (grâul de
toamnă). Altele înfloresc la
temperaturi ridicate (macul,
albăstrelele).
•lumina - favorizează înflorirea
atunci când este intensă şi o
reduce atunci când este mai slabă.
 Funcţiile florii
Floarea este organul ce asigură
înmulţirea plantei. Din ea se
formează fructele şi seminţele, ca
rezultat a două procese:
polenizarea şi fecundarea.
Polenizarea
Polenizarea este fenomenul de
transmitere al polenului din anterele
staminei pe stigmatul gineceului.
După locul de unde porvine polenul
deosebim:
•Polenizarea directă
(autopolenizare) are loc atunci
când polenul de pe stamine atunci
când polenul de pe stamine ajunge
pe stigmatul aceleiaşi flori.
•Polenizarea indirectă
(încrucişată) are loc atunci când
polenul din anterele unei flori trece
pe stigmatul altei flori, dar care
aparţine aceleiaşi specii
 Cine poate transporta polenul?
–Insectele şi păsările. La
numeroase plante problema
transportului polenului este
rezolvată de deplasarea
insectelor care se aşază pe
aceste flori pentru diferite motive
şi anume:
•multe specii de insecte iau
polenul care constituie hrană pentru
larvele lor (albinele)
•florile secretă o substanţă dulce-
nectarul- care constituie hrană pentru
multe insecte
•aici insectele găsesc protecţie.
 Polenizarea mai poate fi făcută şi de către alte animale, în afara
insectelor.
Pasărea colibri, ce caută nectar şi insecte, are un cioc lung şi subţire pe
care-l introduce în floare.
Deşi florile par inactive, ele „cheamă” insectele prin corolele lor frumoase
şi prin parfumurile lor. Plantele polenizate de insecte au flori de talie mare,
cu petale viu colorate.
 •Dacă florile sunt mici, ele sunt grupate în inflorescenţe (lfoarea soarelui,
salcâm).
•Când insectele pătrund în floare, granulele de polen cu suprafaţa lor
neregulată se prind pe picioare şi abdomenul acestora. Insectele devin
astfel mijlocul de transport al polenului. Ele pot lăsa polenul pe stigmatul
altor flori, pe care se aşază ulterior, efectuând astfel polenizarea.
 – Vântul. Este un alt mijloc de transport al polenului.
•Plantele polenizate prin vânt prezintă flori mici, puţin colorate, la care
petalele pot lipsi. La unele, staminele au un filament lung şi subţire de care
atârnă anterele care se leagănă sub acţiunea vântului, făcându-le să lase
uşor polenul (mâţişorii).
•Grăuncioarele de polen sunt foarte mici şi foarte uşoare. Unele plante
au grăuncioarele de polen ancorate cu doi saci cu aer, ce la fac să
plutească.
•Grăuncioarele de polen sunt răspândite de vânt la întâmplare şi pe
distanţe mari. Plantele produc o cantitate mare de polen pentru ca o parte
să aibă şansa fecundaţiei. Mult polen se pierde putind în aer, sub formă de
nori galbeni, sau formând pelicule galbene pe suprafaţa apei sau a solului.
 – Polenizarea artificială- este polenizarea făcută de om. Ea poate fi
de două feluri:
•o polenizare suplimentară- care o completează pe cea naturală.
•o polenizare dirijată- pentru a obţine varietăţi noi de plante, cu
importanţă economică.
•Reţineţi! Ornamentele de pe grăunciorul de polen sunt specifice
fiecărei specii. Fiecare plantă recunoaşte propriul polen şi polenul,
care aparţine speciei sale.
•După grăuncioarele de polen bine conservate în roci s-au identificat
tipurile de plante ce au trăit în diferite ere geologice.
 Fecundaţia
Pentru ca floarea să formeze fruct cu seminţe nu este suficient ca polenul să
ajungă pe stigmat. El trebuie să-şi continue drumul până la ovulele din ovar. De
aceea, polenul, după ce a ajuns pe sitgmatul lipicios şi umed, „încolţeşte” adică
se îmbibă cu apă, se umflă, crapă şi formează un tub polinic care pătrunde prin
stil şi ajunge în ovar. Aici, o celulă bărbătească din grăunciorul de polen se
uneşte cu celula femeiască din ovul şi formează celula-ou, ce va genera
embrionul.
Unirea celulei bărbăteşti din grăunciorul de polen cu celula femeiască
se numeşte FECUNDAŢIE.
Această unire este indipensabilă pentru ca ovulele să se transforme în
seminţe. După fecundaţie, ovarul îşi continuă creşterea şi se transformă în fruct.
Sfârşit