Facultatea de Istorie şi Geografie

Disciplina: Istoria Basarabiei

CONSTITUIREA SFATULUI ȚĂRII ȘI PRINCIPALELE DECIZII

ADOPTATE ÎN PERIOADA
DECEMBRIE 1917 – MARTIE 1918

Cadru didactic: prof. dr. Purici Ştefan

Student: Sandu Marius-Emanuel
Anul III
Specializarea: Istorie
Iunie 2020
 SFATUL ȚĂRII
Infiinţare

În ziua de 21 noiembrie 1917, orașul Chișinău

era asemeni unui furnicar, în care oameni din toate
colțurile Basarabiei și de peste Nistru se adunaseră și
se organizaseră pentru a pune temeliile unei noi
orânduiri politice și sociale în teritoriul dintre Prut și
Nistru. În această zi, în capitala provinciei urma să-și
deschidă lucrările Sfatului Țări, organismul suprem
de conducere al Basarabiei.
Ideea crearii Sfatului Țării apare odată cu
primele manifestări ale mișcării de renaștere
națională din provincie după revoluția din februarie
1917. Într-un mod firesc, revendicările moldovenilor
privind necesitatea unui astfel de organism pentru
administrare locală, persistente în diverse perioade
ale dominației țariste, dar în mod special după
revoluție, făceau referință la vechea autonomie a
Basarabiei, garantată de țarul Alexandru I încă din
1818.
 SFATUL ȚĂRII
Infiinţare

Primii care au formulat acest deziderat au fost membrii Partidului Național Moldovenesc,
care în programul din aprilie 1917 amintesc necesitatea „unei diete provinciale (Sfatul Țării)
potrivit obiceiurilor vechi și nevoilor de acum, care să tocmească toate legile privitoare la viața
lăuntrică a Basarabiei” . La Congresul preoțimei și mirenilor din eparhia
Chișinău (19-25 aprilie 1917) această idee este întărită, delegații cerând ca la „cârma înaltă a
Basarabiei autonome să stea un Consiliu Suprem (Divan) alcătuit din membri aleși de adunarea
reprezentanților întregii Basarabii pe baza votului universal, egal, secret și direct”. La rândul său,
acest organ executiv era supus adunării reprezentanților poporului (Sfatul Țării), de la care
primește „îndrumări legislative”.
 SFATUL ȚĂRII
Infiinţare

Momentul de cotitură în apariția și organizarea Sfatului Țării l-a constituit Congresul

Militarilor Moldoveni din 20-27 actombrie 1917, care prevedea explicit în punctul 5 al
rezoluției sale finale: „A constitui Sfatul Țării pentru a administra toate treburile Basarabiei
autonome”, iar la punctul 9 garanta: „Moldovenii de peste Nistru vor primi 10 locuri în
Sfatul Țării”.
Hotărârile Congresului au avut mare importanță prin punerea lor imediată în practică,
fapt înlesnit de descompunerea Imperiului Rus și a puterii centrale, de războiul civil
izbucnit la Petrograd după lovitura bolșevică, anarhia din Rusia, izolarea Basarabiei de
restul imperiului, ca rezultat al autonomiei Ucrainei. Drept rezultat,
diferitele naționalități și straturi sociale, care s-ar fi putut opune operei de organizare
națională, neavând nicio putere locală, nici ajutor din Rusia, dar înspăimântate de revoluția
socială și războiul civil, de anarhia locală, au căutat să se adapteze și să colaboreze la
instalarea unei autorități legale, dorind să pătrundă în Sfatul Țării.
 SFATUL ȚĂRII
Dezbaterile din comisia însărcinată cu organizarea Sfatului Țării, creată imediat după
congres, arată întreaga dimensiune a bătăliei identitare pentru supremație în noul organ al
Basarabiei.
Pan Halippa, unul din liderii Partidului Moldovenesc, constata că „statistica țaristă
actuală este rea, în realitate după statistici juste moldovenii sunt 70%, ucrainenii 14%,
evreii 12%, iar rușii 6%”. Eserul (social-revoluționarul) Moghileanski se pronunță în favoarea
întocmirii Sfatului Țării, însă considera că „statistica rusească este bună, astfel că alcătuirea
Sfatului Țării va fi proastă” (după recensământul țarist din 1897 moldovenii alcătuiau 47% -
n.a.). Ianovski de la grupul constituțional democrat era împotriva „unui organ cu tendințe
naționale separatiste” și admitea caracterul provizoriu al Sfatului Țării, până la desfășurarea
unor alegeri. A. Șmidt, reprezentantul socialiștilor, este pentru Sfatul Țării, dar „în unire cu
Rusia”. I. Inculeț, reprezentantul Guvernului Provizoriu răsturnat de bolșevici, menționează
că „ideea Sfatului Țării vine de la Petrogad (fapt ce nu corespunde realității – n.a.),
separatism în Basarabia nu există, mai cu seamă spre România” și a cerut sprijin pentru
constituirea Sfatului Țării.
 SFATUL ȚĂRII
Comisia a ales un Birou de organizare a Sfatului Țării, condus de V. Țanțu,
asistat de Șt. Holban. Acesta a înaintat un nou proiect de distribuire a locurilor în
noul organ, potrivit căruia moldovenii urmau să aibă 105 deputați, ucrainenii -
15, evreii – 13, rușii – 7, bulgarii – 3, germanii și găgăuzii câte 2, polonii, grecii și
armenii câte unul. Orașele capitale de județ aveau dreptul să aibă câte un
deputat, iar orașul Chișinău tocmai trei. Moldovenii de la Odesa aveau patru
locuri, cei de pe frontul românesc trei, cel de la Sevastopol și Novo-Gheorghievsk
câte unul.
 SFATUL ȚĂRII
Scopul Sfatului Țării

Scopul Sfatului Ţării era de a uni Basarabia cu România, de a merge pe calea libertăţii, egalităţii şi
fraternităţii. Aceasta era obligaţia lui înaltă şi sfântă. Sfatul Ţării, creat de către elementele democratice şi
revoluţionare, trebuia să devină pavăză pentru interesul oamenilor ce muncesc, trebuia să le dea pământ şi
libertate. De aceea evenimentele din Basarabia erau urmărite cu mult interes de către românii de
pretutindeni, iar activitatea Sfatului Ţării din acele zile trezea entuziasmul lor şi credinţa că va veni ziua
când toate teritoriile strămoşeşti vor fi întregite.
În ciuda tuturor intrigilor ce se plăsmuiau atât în interiorul republicii, cât şi în afara ei, tendinţele
fireşti spre unire nu mai puteau fi oprite de nimeni şi activiştii Sfatului Ţării, în condiţii riscante pentru
viaţă, au depus eforturi mari pentru a apropia acea zi, ce a intrat în istorie ca ziua Unirii.
Steagul Sfatului Ţării

Palatul Sfatului Ţării

 SFATUL ȚĂRII
În ziua de 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării proclamă Republica Democratică
Moldovenească, cu statut de autonomie dar în cadrul Rusiei. Acum, ca şi alte
naţionalităţi din fostul imperiu ţarist, moldovenii vor profita de Declaraţia drepturilor
popoarelor din Rusia, dată de Lenin, declaraţie care acordă acestor popoare dreptul la
autodeterminare, mergând până la despărţirea de Rusia. În ianuarie
1918 Ucraina îşi proclamă independenţa şi îşi sporeşte pretenţiile de anexare a
Basarabiei. Câteva unităţi militare ucrainene pătrund în provincie, iar grupurile de
soldaţi ruşi, retraşi de pe front, se transformă în bande care jefuiesc populaţia şi
creează dezordine. În această stare de nesiguranţă şi haos, Consiliul Directorilor cere
sprijinul armatei române, care, în ianuarie, pătrunde în provincie şi face ordine.
Pătrunderea armatei române în provincie şi dezarmarea
printre altele şi a unităţilor Rumcerod (trupe bolşevice din Basarabia) a făcut ca
guvernul comunist al lui Lenin să rupă relaţiile diplomatice cu România şi să confişte
tezaurul românesc, trimis spre păstrare în Rusia.
SFATUL ȚĂRII
 SFATUL ȚĂRII
7 decembrie 1917 –
Primul guvern al Republicii Democratice Moldovenești

La 7 decembrie 1917, confirmat de Sfatul Ţării din fosta Basarabie ţaristă, se instituie
primul guvern al Republicii Democratice Moldoveneşti (Sfatul Directorilor, alcătuit din 9
directorate)
Componenţa era următoarea: P.Erhan - preşedinte al Sfatului Directorilor şi director al
agriculturii, V.Cristi - director de interne, N.Bosie-Codreanu - director al comunicaţiilor,
Şt.Ciobanu - director al învăţămîntului, T.Ioncu - director al finanţelor, T.Cojocaru - director al
războiului, M.Savenco - director al justiţiei, I.Pelivan - director de externe, V.Grinfeld -
director al industriei şi comerţului.
 SFATUL ȚĂRII
Activitatea Sfatului Ţării

Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917 și a fost ales ca
președinte Ion Inculeț. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe
plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și
s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917 - 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin
Înalt Decret Regal, ținându-și lucrările între 25-27 noiembrie 1918.

După ce la data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind
numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia, a fost numit ca președinte al Sfatului Țării omul politic
Constantin Stere (2 aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918) și apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918).
La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat.

Stema Basarabiei
ION INCULET PANTELIMON HALIPA
preşedinte vicepresedinte
ION PELIVAN SINGURA FEMEIE DIN SFAT
 SFATUL ȚĂRII
Unirea
Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost
consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu
următoarele condiții:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul
român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot
democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească
funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și
universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
De asemenea, urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni
politice în timpul revoluției.
 SFATUL ȚĂRII
ZIUA UNIRII
Din cei 135 de deputaţi prezenţi, la
şedinţa din 27 martie 1918, 86 au votat
în favoarea Unirii, 3 au votat
împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13
deputaţi fiind absenţi. Citirea
rezultatului a fost însoţită de aplauze
furtunoase şi strigăte entuziaste
„Trăiască Unirea cu România!”.
După aprobarea reformei
agrare pentru Basarabia ȋn noiembrie
1918, Sfatul Ţării a votat o moţiune
prin care aproba unirea fără condiţii
cu România, exprimându-şi încrederea Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat
în viitorul democratic al noului stat, în Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti
care nu mai era nevoie de o protecţie (succesoarea guberniei Basarabiei, fostă parte
compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România),
specială pentru Basarabia.
27 martie 1918
 SFATUL ȚĂRII
ZIUA UNIRII
„Adunarea s-a ţinut în frumoasa sală a
marelui liceu de stat no. 3, pe strada
Sadovskaia, din Chișinau.
Constantin Stere avea să rostească în
ruseşte o mare vorbire pentru a convinge să
voteze pentru unire, mai ales pe aceia dintre
moldoveni care erau mai înstrăinaţi sau pe
străini. Era agitat şi se plimba încolo şi
încoace mai mult de un ceas înainte de a
intra în sala de şedinţe. A vorbit frumos şi a
fost aplaudat. S-a păşit la votare.
Majoritatea covârşitoare a votat pentru
unire. Numai câţiva ucraineni, ruşi şi evrei
au votat împotrivă, unii dintre dânşii
abţinându-se de la vot. Tot oraşul era în
sărbătoare în această zi frumoasă de
primăvară timpurie, în care puteai vedea
Membrii Sfatului Ţării, 1917 - 1918
înfloriţi chiar unii cireşi.”
SFATUL ȚĂRII
Votat de Sfatul Ţării
la 27 martie St. V. 1918

În numele poporului Basarabiei, Sfatul

Ţării declară:
Republica Democratică Moldovenească
(Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru,
Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu
Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine
de ani, din trupul vechii Moldove.
În puterea dreptului istoric şi dreptului
de neam, pe baza principiului ca noroadele
singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte
şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei,
România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România, de-a
pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeț;

Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa;
Secretarul Sfatului Ţării: I. Buzdugan
SFATUL ȚĂRII
 SFATUL ȚĂRII
CONCLUZII
Unirea Basarabiei a fost rod a unui proces de negociere între reprezentanții Sfatului Țării și a
intelectualității române din Basarabia cu guvernul condus de către Alexandru Marghiloman, fiind un proces
influențat de către propaganda dusă de ardelenii care doreau și luptau pentru unirea Ardealului, Banatului,
Crișanei și Maramureșului – a Transilvaniei cu România.
La scurt timp după unire, din păcate, a început disputa: cine a făcut unirea și mai ales unde – la
Chișinău, la Iași sau la București. A cui a fost rolul hotărâtor: al președintelui Consiliului de Miniștrii – Al.
Marghiloman, al lui Constantin Stere, al Armatei române chemată pentru a stabiliza țara sau a românilor de la
Chișinău – Ion Inculeț, Pantelimon Halipa, Daniel Ciugureanu, Gherman Pântea, Onisifor Ghibu etc.
Adversarii Unirii au susținut timp de decenii, printr-o întreagă producție istoriografică, că Unirea s-a
făcut la București și Iași și a fost impusă cu ajutorul Armatei române la Chișinău. Partizanii unirii au scris și
susținut că Unirea a fost rod al voinței românilor din Basarabia.
Acum la aniversarea a 102 de ani de la Unire, citind documentele vremii, memoriile, analize și sintezele
publicate în cei 102 de ani – realizăm că Unirea Basarabiei a fost rodul construcției unui moment istoric
aparte: destrămarea Imperiului Țarist și haosul armatei ruse, ideile de autonomie/independență a popoarelor
din fostul imperiu, dorința de pace și stabilitate a românilor basarabeni și a recâștigării propriilor pământuri și
a propriei limbi, prezența intelectualilor din toate provinciile la Chișinău și voința Puterilor Centrale de a oferi
o compensație României, ducând la primul pas din cele trei ale anului 1918 – votul Sfatului Țării și Unirea
Basarabiei.
 SFATUL ȚĂRII
BIBLIOGRAFIE

1. Iurie Colesnic, Generația Unirii. Enciclopedie, Ed. Museum Cultura, Chișinău, 2016;

2. Gheorghe E. Cojocaru, Sfatul Țării. Itinerar, Chișinău, 1998;
3. Bărbulescu Mihai, Istoria României, Editura Corint, București 2004;
4. Ioan Scurtu – coordonator, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi,
Manual pentru clasa a XII-a, Ediția a II-a, Editura Petrion, București 2000

5. Iosif Constantin Drăgan, Istoria românilor, Editura Europa Nova, București, 1993.
6. https://ro.wikipedia.org/wiki