DE I.L.CARAGIALE Prof. Nicula Nelia FOCUL este un element primordial (de la început, de la origine, iniţial, originar; de primă importanţă, principal, esenţial), la fel ca apa cu care se află într-o permanentă opoziţie. Este un element complex, având trei ipostaze complet diferite: a) Focul sacru sau focul purificator
această flacără are origine celestă, fiind un simbol al
puterii zeilor, o manifestare a acestora. În multe temple existau torţe cu ajutorul cărora se celebra cultul zeilor. În Grecia Antică, flacăra olimpică avea o semnificaţie importantă. Se spunea că nu se stinge niciodată, iar în timpul Jocurilor Olimpice se organizau curse cu torţe aprinse cu acea flacără, închinate Atenei. b) Focul uman sau al meşteşugurilor este focul prieten omului pe care acesta îl cunoaşte şi îl foloseşte în meşteşugurile sale. Multor zei care guvernează asupra metalurgiei sau a fecundităţii li s-a atribuit şi acest foc. Mai târziu, chiar câţiva zei ai războiului au primit aceleaşi atribuţii, ca nişte zei ai focului. În multe mitologii, focul uman este de fapt foc sacru adus pe pământ şi adaptat de oameni. Mitologia greacă are chiar o legendă legată de acest proces. Titanul Prometeu este cel ce fură focul din ceruri şi îl aduce oamenilor, faptă pentru care este crunt pedepsit. c) Focul demonic sau focul mistuitor
pune în evidenţă proprietatea
focului de a arde, de a distruge. Este un element malefic al naturii. De multe ori Infernul sau Lumea morților sunt văzute ca spații ale acestui foc. Labirinturile preistorice au fost utilizate pentru a LABIRINTUL închide în ele spiritele rele sau pentru a fi ruta dansurilor ritualice. În mitologia greacă labirintul era o structură elaborată de regele Minos al Cretei şi construită de meşterul Dedal pentru a-l închide pe Minotaur. În Evul Mediu acesta reprezenta drumul greu pe care omul trebuia să îl parcurgă pentru a ajunge la Dumnezeu. Această încărcătură religioasă dispare cu timpul şi va fi folosit pentru distracţii. Din puct de vedere istoric, labirintul a fost utilizat pentru diferite ritualuri sau pentru meditaţii. Cert este că a devenit un simbol în toate artele, încă din antichitate. În timpurile moderne imaginea labirintului sugerează confuzia, ceva în care omul se pierde. (Drumul lui Fănică după ce pleacă de la han.) Icoanele Bisericii Ortodoxe sunt expresii în imagini ale ICOANELE credinţei în Dumnezeu şi ale libertăţii religioase. Pentru creştinii ortodocşi, icoana este efectul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Instrument prin care se realizează legătura omului cu Dumnezeu, ca un obiect prin care se răsfrânge harul lui Dumnezeu în lume, asemenea unei ferestre prin care pătrunde în casă lumina soarelui. (Lipsa acestora în han!) COIOTUL ȘI IEDUL Cotoiul şi iedul (capra, ţapul) – animale identificate cu Necuratul. Pisicile apar adesea alături de vrăjitoare, iar Satana este reprezentat în foarte multe culturi jumătate om, jumătate ţap. Simbolul cromatic al negrului este în contrast cu albul pereţilor. Pisica ilustrează o superstiţie veche, legată de răul care poate tăia calea omului şi-l poate întoarce şi abate din drum, ceea ce se şi întâmplă aici. NUMELE personajului feminin este o ilustrare inversă, prin conotaţie negativă, a bine cunoscutului Măria, cu semnificaţii creştine. Se creează în felul acesta o opoziţie între Măria şi Marghioala, personajul de faţă sugerând demonicul şi prin vârsta nearătată, precum şi prin ispitirea lui Fănică. VRĂJITOARELE Vrăjitoarea - în credinţa populară era o femeie cu puteri magice, ce putea realiza vindecări miraculoase, sau putea aduce nenorociri. Provine din timpurile religiilor politeiste, anterioare creştinismului, când se credea în zâne bune, iar cele rele fiind vrăjitoarele. Din gard nuielele rupte, sau cozile de mătură erau folosite de vrăjitoare pentru zbor. Credinţa despre puterile miraculoase de vindecare cu ierburi de leac a lor provine din timpul anterior creştinismului. După perioada de creştinizare a fost considerată ca fiind în legătură de alianţă cu demonii lui Lucifer. Din biblie provine termenul de vrăjitorie şi pedepsirea celor ce o practică. Acest termen a fost mai precis conturat în actele de condamnare a vrăjitorilor din evul mediu, când procesele erau considerate ca o măsură de salvare a unui suflet păcătos. OCHII
Ochii – femeii apar
permanent în replica lui Fănică: „Straşnici ochi ai, coană Marghioalo!" Privirea hangiţei este, de fapt, o manieră de a stăpâni a personajului, o primă formă a ispitirii şi a vrăjirii.