Consecințele Primului

Război Mondial

Stat, societate și mentalități în perioada contemporană.

Dr. Liliana ROTARU
Subiecte:
1. Bilanțul Primului Război Mondial
2. Prăbuşirea imperiilor ţarist, austro-ungar, otoman şi german
3. Conferinţa de pace de la Versailles şi organizarea lumii după Primul Război
Mondial
• Obiective de referință:
• să identifice în baza surselor istorice rezultatele și consecințele IRM pentru diferite state
ale lumii;
• să determine impactul dispariţiei Marilor Imperii asupra configuraţiei noii hărţi
geopolitice a lumii și să analizeze noul raport de forţe pe arena internaţională la sfârşitul
Primului Război Mondial;
• să estimeze noile schimbări teritoriale din lume în conformitate cu tratatele de pace de
la Paris;
• să compare consecințele Primului Război Mondial pentru diferite state/regiuni ale lumii;
• să estimeze consecințele pe termen mediu și lung ale Primului Război Mondial;
• să argumenteze conexiunile dintre fenomenele politice şi cele social-economice;
• să evalueze mutaţiile sociale, politice, economice şi mentale provocate de Primul
Război Mondial.
 1. Bilanțul Primului Război Mondial

• Rezultate și consecinţe demografice

• Rezultate și consecinte economice
 Armistițiul de la Compiègne
• În dimineaţa zilei de 11 noiembrie 1918,
la Compiègne, s-a semnat capitularea
Germaniei şi încheierea Primului
Război Mondial pe frontul de vest.
• Armistițiul a fost semnat într-un vagon
de tren în pădurea Compiègne (a intrat
în vigoare la ora 11:00).
• Principalii semnatari au fost
mareșalul Ferdinand Foch,
comandantul forțelor Antantei,
și Matthias Erzberger din partea
Germaniei. Semnarea armistiţiului, în faţa vagonului de tren al mareşalului
Foch, în pădurea Compiègne. Mareşalul este al doilea din
dreapta
 Condiţiile Armistiţiului de la Compiegne :
• evacuarea tuturor teritoriilor ocupate în decurs de 15 zile, cu excepţia
regiunii de răsărit;
• trupele germane din Austro-Ungaria şi Turcia trebuie retrase imediat;
• armatele aliate vor ocupa malul stâng al Rinului;
• Germania renunţă la prevederile tratatelor de la Brest-Litovsk (încheiat
cu Rusia) şi Bucureşti;
• trupele germane din Africa vor capitula;
• Germania va elibera toţi prizonierii;
• Germania va da învingătorilor 25.000 miltraliere, 1.700 avioane, 5.000
tunuri grele, 5.000 locomotive, 150.000 de vagoane, 5.000 autocamioane,
toate submarinele, 8 crucişătoare, 10 cuirasate, restul flotei era
dezarmată,
• se instituie o blocadă asupra Germaniei până la semnarea păcii.
Primul Război Mondial a lăsat în urmă imense distrugeri şi grele pierderi umane
și materiale.

Efectele demografice şi economice ale IRM provin din:

•operaţiunile militare propriu-zise cât şi
•transformările teritoriale petrecute în timpul IRM și ca urmare a Conferinţei de
Pace.
Pierderile materiale, distrugerile de război şi uriaşul consum neproductiv au
dus la diminuarea substanţială a avuţiei naţionale a ţărilor beligerante,
potenţialul industrial şi
agricol al Europei s-a redus

cu 40% şi,
respectiv 30%

Tranșee lângă r. Some

 Cimitirul soldaților germani la Bethune

Pierderilor li s-au adăugat:

 peste 5 mln. de orfani,
peste 4 mln. de văduve şi
aproximativ 1 mln decedaţi din
rândul populaţiei civile, ca urmare a
epidemiei de gripă (gripa spaniolă)
din 1918-1919
Cimitirul soldaților francezi lângă Verdun
 Studiu de caz: Gripa spaniolă
• A ajuns în multe ţări, odată cu întoarcerea soldaţilor de pe Gripa spaniolă - Asasinul ascuns din 1918
front, afectând în principal tinerii şi având o rată de http://www.historia.ro/exclusiv_web/gen
mortalitate ridicată. eral/articol/gripa-spaniola-asasinul-ascun
s-1918
• A omorât între 50 şi 100 de milioane de persoane din toată
lumea, între 1918 şi 1919, a depășit Ciuma bubonică din
sec.XIV.
• Boala a fost observată pentru prima dată în Fort Riley,
Kansas, SUA, la 11 martie 1918, deși Spania a fost găsită
vinovată fiindcă acolo s-ar fi semnalat primele cazuri.  Cunoscută ca Gripă Spaniolă, Spanish
Lady, Febra de trei Zile, Bronşită
Pandemia a durat 18 luni. Purulentă, Sandfly Fever şi Blitz Katarrh,
cumplita epidemie şi-a primit numele cel
mai cunoscut după percepţia publică a
severităţii virusului pe teritoriul spaniol.
Nr. VICTIME ALE RĂZBOIULUI
crt ŢĂRI BELIGERANTE morţi răniţi prizonieri
.

1. Rusia 2.762.064 4.950.000 2.500.000

2. Germania 1.611.104 3.783.143 772.522
3. Franţa 1.427.800 3.044.000 453.500
4. Austro-Ungaria 911.000 3.000.000 443.000
5. Marea Britanie 807.451 2.089.108 64.907
6. Serbia 707.343 350.000 100.000
7. Italia 507.160 562.196 1.359.000
8. Turcia 436.924 407.772 103.731
9. România 339.117 200.000 116.000
10. Belgia 267.000 140.000 10.000
11. SUA 107.284 191.000 4.912
12. Bulgaria 101.224 1.152.339 10.825
13. Grecia 15.000 40.000 45.000
Paul Johns, O istorie a lumii
14. Portugalia 4.000 17.000 200 moderne, Bucureşti,
15. Japonia 300 907 3 Humanitas, 2003
cifra victimelor raportată la populaţia activă în principalele state beligerante
Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în rândul populaţiei active
masculine. Calculând nr. de victime din efectivul populaţiei masculine cu
vârsta cuprinsă între 15 şi 50 de ani, Franţa rămâne pe prima poziţie, cu
14%, iar Germania înregistrează 12%.

După ocupaţia anterioară războiului, decedaţii au fost în proporţie de 60-

65% din rândul populaţiei active în agricultură, cuprinsă în segmentul de
vârstă 25-35 de ani ; situaţie determinată de faptul că bărbaţii cu
ocupaţii legate de activitatea industrială au constituit marea masă a celor
mobilizaţi pe loc în producţia destinată aprovizionării frontului.
pierderile în rândul populaţiei civile care au murit datorită
operaţiunilor militare,
condiţiilor precare de igienă şi subnutriţiei
bolilor (numai gripa spaniolă, din 1918 a ucis aproximativ 100.000 de
persoane în Franţa, 270.000 în Italia şi aproape 200.000 în Germania).
Numărul de morți din rândul civililor
I.Germania - 740.000,
II.Franţa - 570.000,
III.Italia - 270.000
IV.Marea Britanie -112.000.
Consecinţele pe termen lung ale pierderilor umane.
• În perioada războiului deficitul naşterilor s-a ridicat la

• 770.000 în Anglia,
• 911.000 în Franţa,
• 1.348.000 în Italia
• 3.705.000 în Germania.

• Mortalitatea infantilă, indice semnificativ al stării sanitare a unei populaţii, nu a

mai înregistrat progresele rapide înregistrate la înc. sec:
în Franţa, de exemplu, mortalitatea infantilă care fusese stabilizată la 17,5‰ în
ajunul IRM a urcat la 22‰ în 1918, pentru a reveni la nivelul iniţial abia în 1922
 Implicaţiile economice ale acestor pierderi umane considerabile sunt
evidente.

În primul rând, toate ţările europene antrenate în război, învinse

sau învingătoare au prezentat o structură dezechilibrată a forţei de muncă active.

Pe plan european s-a înregistrat în cursul perioadei interbelice

•o continuă scădere a ratei natalităţii, consecinţă directă a diminuării
numărului populaţiei masculine (la scăderea ratei natalităţii a contribuit
într-o oarecare măsură şi modificarea mentalităţii, în special în anii ’20, în privinţa
valorilor familiei tradiţionale, proces care a continuat de-a lungul întregului secol).
 În timpul IRM rata fertilității din tarile
europene s-a prăbuşit în mod dramatic.
Deficitul de naşteri a fost pentru unele
ţări, la fel de mare ca pierderile în
operațiunile militare.
Franţa – deficitul de nașteri estimat pentru
IRM = cca1,4 mln = cu pierderile militare de
cca 1,4 mln . Populația Franței s-a redus cu 2,8
mln. la sfârşitul IRM, iar jumatate din acest
deficit este cauzat de scăderea ratei fertilității.
Germania a fost afectată într-un mod similar.
Pierderile în IRM sunt estimate la 2 mln şi
deficitul de naşteri în timpul IRM = cca 3,2
mln
• Care au fost unui asemenea colaps?
• Guillaume Vandenbroucke: cauza:
reacția optimă a persoanelor raţionale,
Rata fertilității în țările Europei anticipative în fața șocului produs de
https://voxeu.org/article/demographic-consequence-first-world- război.
war
• Aceste fenomene cumulate au dat naştere contingentelor golite care se pot
identifica în piramida vârstelor şi care au ajuns la maturitate între anii 1934 şi 1939,
anii intensificării tensiunilor internaţionale.

• Franţa şi Marea Britanie au fost printre primele ţări care au constatat fenomenul
îmbătrânirii populaţiei – din 1911 şi până în 1921, partea populaţiei care a depăşit
60 de ani a trecut în Franţa de la 12,6% la 13,7%,
Anglia de la 8 % la 9,4%.

• Scăderea ratei natalităţii înregistrată la nivelul întregului continent european a

constituit un element de restrângere a pieţei interne, îngreunând procesul de
refacere şi dezvoltare a numeroase industrii şi al altor activităţi economice
• În completarea deficitului de forţă de
muncă creat de război guvernele au făcut
apel la munca femeilor, copiilor,
bătrânilor şi, în unele state şi la forţă de
muncă din colonii. Pierderile suferite în
rândul forţei de muncă calificate şi
utilizarea categoriilor de forţă de muncă
enumerate mai sus au determinat, într-o
oarecare măsură, diminuarea calităţii,
productivităţii şi implicit a
profitabilităţii procesului de producţie,
în economiile interbelice.
 Fără femei, nu va exista o victorie rapidă”
David Lloyd George (1915)

• femeile de la ţară i-au înlocuit pe bărbați (uneori și animalele

de tracțiune) pe câmpul muncii: Potrivit istoricului Benjamin
Ziemann, în anul 1914, circa 44% dintre fermele bavareze
erau administrate de femei. În Franţa, numărul femeilor care
făceau să funcţioneze o fermă agricolă se ridica la 800.000.
• femeile îi înlocuiau pe bărbaţii inclusiv în meseriile
considerate până atunci exclusiv masculine: ele devin
recepţionere sau conductoare de tramvaie, angajate la poştă
sau la bancă, furnizoare de cărbune, institutoare în şcolile de
băieţi, prepară şi le servesc clienţilor cafeaua.
• din 1915, industriile, reconvertite în unele pentru apărare, se
întorc şi ele spre femei, întâi în Europa, din 1917 și în SUA.
Supranumite „munitionettes” în Franţa, cele care lucrau în
uzinele de armament devin simbolul intrării femeilor într-un
sector masculin, subliniază istoricul Francoise Thebaud,
autoare a lucrării „Femeile în timpul războiului din 1914”.
• În 1918, în jur de 400.000 de femei munceau în uzinele de
război franceze, un sfert din mâna de lucru din acest sector.
În uzinele de război britanice, mâna de lucru feminină va
ajunge la un milion de muncitoare în 1918.
• Femeile au ajuns pe front şi ca infirmiere sau auxiliare în
cadrul armatei. În Marea Britanie, peste 80.000 de femei
s-au angajat în unităţile feminine auxiliare ale Armatei
(Women's Army Auxiliary Corps, WAAC), create în
1917, pentru a conduce camioane sau ambulanţe, a fi
bucătărese sau femei-mecanic.
• La sfârşitul războiului, femeile se vor întoarce la
activităţile lor anterioare. DAR!!! - o schimbare
fundamentală a fost amorsată: femeile vor reveni, în
anii ce vor urma, pe piaţa muncii, iar feminizarea
locurilor de muncă în uzine, în sectorul terţiar şi în
profesiunile liberale va continua.
• Integrarea socială a numărului mare de invalizi de război care aveau dreptul la recompense
materiale din partea statelor împreună cu orfanii şi văduvele, a determinat un efort financiar
substanţial, bugetele naţionale şi aşa deficitare ca urmare a cheltuielilor de război urmate de
cele de refacere fiind serios grevate de sumele necesare plăţii respectivelor recompense.
• Creşterea îndatoririlor care apasă pe umerii populaţiei active şi intensificarea
comportamentelor precaute şi a pesimismului au făcut parte din consecinţele majore ale unei
evoluţii care a afectat toate domeniile vieţii sociale, politice şi culturale.
• Pierderile umane uriaşe datorate IRM au afectat economia europeană, privând-o de
producători şi consumatori, apărarea naţională şi activitatea intelectuală.
• În egală măsură consecinţele demografice teribile au condus la dezorganizarea familiei, la
apariţia a milioane de „văduve de război” şi de copii orfani („copii naţiunii” – sintagmă ce
definea în Franţa orfanii de război) şi au contribuit în mod decisiv al instaurarea sentimentului
general de îmbătrânire ce a dominat Europa anilor 20.
 Războiul a determinat importante
migraţii:
• peste 1.000.000 de germani din Polonia, Ţările Baltice, Alsacia-Lorena s-au refugiat,
după 1918, în Republica de la Weimar;
• circa 400.000 nobili şi funcţionari maghiari s-au retras din Cehoslovacia, Iugoslavia şi
România, în Ungaria propriu-zisă;
• aproximativ 200.000 de bulgari au plecat din teritoriile cedate Greciei sau Iugoslaviei,
• peste 1.000.000 de greci au părăsit regiunile rămase la Turcia.
• Cei dezrădăcinaţi – nemţi, unguri, bulgari etc. – au devenit adepţi sau apologeţi ai
mişcării revizioniste, solicitând modificarea graniţelor recunoscute sau negociate şi
hotărâte la Versailles.
1.2.CONSECINȚE ECONOMICO-
FINACIARE ALE IRM
Distrugerile au afectat în special ţările care au
servit drept câmp de bătălie în timpul
conflictului:
ruinele oraşului Merckem, Belgia, după un
•Franţa de Nord-Est, bombardament, 19 februarie 1918.
•Belgia, Olanda,
•Italia de Nord-Est,
Amploarea distrugerilor l-a determinat pe
•Serbia,
•România, geograful Albert Demangeon să vorbească, în
•Rusia Europeană. Declinul Europei, despre o „zonă a morţii lungă
În anumite regiuni situaţia a fost de 500 km, largă de 10 până la 25 de km care
dezastruoasă, totul fiind în ruine: case, urmăreşte linia frontului şi care a fost
poduri, străzi, uzine, terenuri devenite transformată în deşert”;
necultivabile, etc. pentru a reface ceea ce s-a distrus în patru
ani au fost necesari 16 ani
 Costul total al războiului
a fost estimat după diferite metodologii, aceasta fiind explicaţia existenţei mai multor
variante de apreciere şi a statisticilor diferite.
•primă variantă, cheltuielile pentru finanţarea operaţiunilor militare s-au ridicat la
suma de aproximativ 273 miliarde $ ( la W $ dinainte de 1932) din care:
 200 miliarde $cheltuielile Antantei şi
73 miliarde cheltuielile Puterilor Centrale.
Distrugerile provocate reciproc de părţile aflate în conflict asupra capacităţilor de
producţie, reţelelor feroviare şi rutiere, instalaţiilor portuare, terenurilor agricole,
locuinţelor etc. au fost evaluate la aproximativ 331,6 miliarde $.

Vezi: Maria Mureşan, Dumitru Mureşan, Istoria economiei, Editura Economică, Bucureşti , 1998
• Altă variantă de estimare a costurilor IRM indică suma de 338 miliarde $
Costurile directe reprezentate de bugetele de război ale beligeranţilor s-au ridicat la 186 miliarde $,
• Antantei revenindu-i 70% –
• Marea Britanie 21%,
• SUA 17,4%, vezi: Pierre Leon, Histoire économique et sociale du monde,
• Franţa 13,9%, Tome 5, Paris, 1977
• Rusia 7,8% –
• Puterile Centrale 30% (Germania 25%)
.
• A treia variantă evaluează costurile directe între 180 şi 230 miliarde $, iar cele indirecte la cel puţin
150 miliarde $.
Vezi: Rondo Cameron, A Concise Economic History of the World from Paleolithic
Times to the Present, Oxford, New York, 1993
• Alte surse care evaluează în mărci aur (1$ = 4,20 M) indică suma de 145 miliarde $ distribuită astfel:
 Germania – 32,1 miliarde USD,
 SUA –35 miliarde USD din care 9 miliarde reprezentate de credite pentru aliaţi,
 Anglia – 31,1 miliarde USD,
 Franţa 27,1 miliarde USD,
 Rusia – 19,7 miliarde USD.
Vezi: Corneliu Olaru, Istoria Economiei. Prelegeri, Editura ASE, Bucureşti, 1999
• În ţările europene beligerante războiul a oprit expansiunea economică, pierderile de substanţă
economică diferind de la caz la caz.
• Uzura echipamentelor industriale şi epuizarea stocurilor de materii prime au fost prezente la
toţi beligeranţii.
• Cuantumul distrugerilor materiale a fost cel mai amplu în Franţa, Belgia, România, Serbia şi
Polonia.
Cei patru ani de război pe teritoriul Franţei au distrus:
 aproximativ 10% din avuţia naţională:
ocuparea în 1914 a marilor zone industriale din Nord şi Est a dus la scăderea producţiei de
cărbuni cu 50%, oţel cu 64%, lână cu 90%;
pe ansamblu scăderea producţiei industriale a atins aproape 35%
mobilizarea generală ducând la închiderea a 50% din întreprinderi.
Germania nu a suferit distrugeri tot atât de mari, dar a fost afectată de pierderea bogatelor regiuni
economice şi de uzura materialului existent. Între 1913 şi 1919, producţia de cărbune a scăzut de
la 190 la 108 milioane de tone, iar cea de grâu şi cartofi s-a redus la jumătate.
În Rusia, prăbuşirea producţiei a atins 71% din cifra anului 1913 la cărbune, 66% la petrol şi 97%
la fontă.
O consecinţă importantă a războiului a fost schimbarea raportului de forţe între
principalele state ale lumii.
•În deceniile interbelice Europa a pierdut poziţia de lider al economiei mondiale în
beneficiul Statelor Unite şi al Japoniei, chiar dacă a rămas centrul sistemului
internaţional şi a continuat să joace un rol considerabil în lume.
•În timpul IRM combatanţii orientaseră întreaga lor capacitate economică spre
producţia de război, reconversia dovedindu-se extrem de dificilă.
•Deficitul bugetar enorm, datorat finanţării războiului prin împrumuturi publice,
crescuse de 10 până la 20 de ori faţă de nivelul antebelic.
•A cescut datoria externă a statelor beligerante. Dacă înainte de 1914 Franţa şi în
special Anglia erau marii creditori ai lumii, după 1918 aceste state datorează miliarde
de dolari, mai ales Statelor Unite, ceea ce va complica raporturile trans-atlantice.
 statele beligerante au acumulat în anii
războiului o mare datorie internă şi externă.
Nr. Principalele ţări Datoria publică (în miliarde franci – aur)
beligerante 1913 Internă - 1919 Externă – 1919

1. Franţa 33,5 219 33

2. Marea Britanie 17,6 196,9 32
3. Germania 6,2 168,7 3,7
4. Italia 15 94 20
La sf. IRM (1919), membrii Antantei şi principalii lor aliaţi aveau
datorii, contractate de la SUA în cuantum de 10 miliarde dolari.

Nr. Membrii Antantei şi aliaţii ei Datorii contractate din SUA

1. Franţa 2.950.760.000 lei
2. Marea Britanie 4.166.318.000 lei
3. Italia 1.648.034.000 lei
4. Belgia 347.691.000 lei
5. Rusia 187.729.000 lei
6. Cehoslovacia 61.256.000 lei
7. România 28.205.000 lei
8. Serbia 26.175.000 lei
9. Grecia 15.000.000 lei
• Pentru a continua războiul, statele europene beligerante au fost obligate să cumpere mari
cantităţi de cărbune, petrol, alimente, arme, muniţii.
• Marea Britanie s-a văzut nevoită să importe 81% din alimentele şi produsele industriale de
bază,
• Franţa – 60%,
• Germania – 58%.
• Stocurile de aur ale ţărilor beligerante europene s-au diminuat considerabil, iar preţurile
produselor agro-alimentare, de strictă necesitate, au sporit în anii războiului de peste
• 2,5 ori (faţă de anul 1913) în Marea Britanie,
• de 3,5 ori în Franţa,
• de peste 12,5 ori în Germania.
• Emisiunile monetare exagerate şi lipsa alimentelor şi bunurilor de consum au dus la creşterea
inflaţiei. În 1919 deprecierea principalelor monede europene, fenomen până atunci necunoscut,
a atins cote deosebit de înalte – francul a pierdut 50% din valoarea sa, lira sterlină 10% iar
marca, aproape 90%.
 Problema reparaţiilor
• Războiul a generat şi alt tip de probleme economice. Statele beligerante au preluat
responsabilitatea pentru victimele conflictului, guvernele adoptând principiul după care
acestea au dreptul la solidaritatea naţiunii.
• Pentru prima dată au fost înfiinţate ministere speciale şi o parte consistentă a bugetelor
naţionale a fost dedicată foştilor combatanţi, văduvelor şi orfanilor de război
• Pe de altă parte, imediat după conflict s-a pus problema reparaţiilor datorate de învinşi
statelor învingătoare.
• Ministrul de finanţe francez Klotz afirma în 1918 „Germania va plăti” şi concepea bugetul
Franţei (cazul nu a fost singular) luând în calcul şi reparaţiile datorate de Germania. Principalul
învins al IRM nu avea însă cum să plătească sumele uriaşe şi a pus în dificultate trezoreriile
învingătorilor care contau acestea pentru a-şi plăti propriile datorii de război. Rezultatul a fost o
criză financiară care a destabilizat şi mai mult monedele europene, depreciindu-le şi ducând la
o creştere vertiginoasă a preţurilor.
• Principalele beneficiare ale războiului s-au dovedit a fi ţările
extra-europene, în general, şi, în special, SUA şi Japonia.
• Brazilia, de exemplu, a vândut Europei, în anii războiului, de
peste 10 ori mai mult zahăr, ca înainte de 1913.
• Argentina, Australia, Noua Zeelandă şi-au sporit considerabil
exporturile de carne şi făină.
• SUA şi-a dublat venitul naţional – de la 33 la 72 miliarde dolari,
prin creşterea producţiei de cărbune, oţel, cereale. în 1920, SUA
concentrau peste jumătate din stocurile de aur ale lumii, deţinând
un formidabil avans faţă de toate celelalte mari puteri.
 SUA în anii IRM

Nr. Anii Valoarea în milioane dolari

importuri exporturi excedent bugetar
1. 1914 1893 2.329 436
2. 1915 1674 2716 1042
3. 1916 2197 4272 2075
4. 1917 2651 6227 3568
5. 1918 2946 5838 2892
Japonia era „într-o largă măsură beneficiară a unui război care nu a costat-o nici
un sacrificiu”, iar sentimental, japonezii fuseseră departe de suferinţele Europei„
– al doilea mare beneficiar al IRM

• Pentru Japonia - războiul a fost o afacere foarte rentabilă:

• Volumul producţiei industriale japoneze aproape că s-a triplat, au fost date în funcţiune
noi obiective industriale, numărul muncitorilor a sporit de la 916 000 la 1 409 000.53
• Au apărut noi ramuri industriale, între care industria chimică; construcţiile navale şi de
maşini au cunoscut o expansiune deosebită.
• Producţia industrială a crescut de la 1 371 milioane yeni, în 1914, la 6 738 milioane în
1919.
• Un însemnat progres a înregistrat industria bumbacului, a cărei producţie era, în 1918, cu
50% mai mare decât în 1914, iar în valoare, de 4 ori mai mare – de la 150 milioane yeni,
în 1914, la 624 milioane yeni în 1918.5
• A sporit considerabil producţia industriei metalurgice:
 Producția de fondă: 1914 = 301 000 tone. 1918 = 604 000 tone.
 Producția de oţel: 1914 = 282 000 tone. 1918 = 550 000 tone.
 Şantierele navale au lansat: 1914 = 85 nave (tonaj=58 000 tone), 1918 = 531 nave (688 000 tone)
• Războiul a deschis, pentru economia şi pentru comerţul japoneze „o eră de o prosperitate
necunoscută”. Japonezii au profitat de încetarea activităţii economice şi comerciale a germanilor în
China, precum şi de reducerea, în măsură considerabilă, a activităţii celorlalte puteri europene în Extremul
Orient, pentru a li se substitui cu succes, Imperiul nipon devenind principalul furnizor de produse
industriale al Chinei, Indiei, Indochinei şi Rusiei.
• Dacă valoarea importurilor japoneze din Europa: 1914 = 595 mln yeni, 1918 = 1 660 mln yeni,
• valoarea exporturilor a sporit: 1914 = 591 mln yeni, 1918 = 1 962 mlrd yeni.
• Japonia acorda împrumuturi foştilor creditori Anglia, Franţa şi Rusia. 58 Ca urmare, rezervele de aur ale
Japoniei au crescut: 1914 =350 mln yeni, 1919 = 2 mlrd yeni.
• Depozitele financiare existente în Europa pentru contul Japoniei atingeau în mai 1916 suma de 530
milioane yeni în aur, din care 140 milioane aparţineau tezaurului japonez şi 390 milioane Băncii Japoniei.
• Japonia avea plasate în 1918, în străinătate credite în, jur de un milion yeni
• O altă consecinţă a Primului Război Mondial a constituit-o scăderea
influenţei europene în colonii şi dominioane.
• Metropolele, Marea Britanie şi Franţa au cerut coloniilor şi
dominioanelor să ia parte la război, cu efective umane şi contribuţii
materiale.
• La sfârşitul războiului, numeroşi lideri ai mişcărilor naţionale, din
China şi India şi până în Egipt, Maroc, Tunisia şi Algeria, au cerut
lărgirea statutului de autonomie şi chiar acordarea independenţei,
întemeindu-şi programul de emancipare pe principiile
autodeterminării lansate de Wilson sau pe ideile propagandistice ale
lui Lenin.
Războiul a generat şi transformări profunde în social, politic, moral. Triumful
Antantei a marcat prăbuşirea unor imperii autocrate şi conservatoare, precum cel
otoman, austro-ungar, ţarist.
Germania şi Austria şi Turcia au devenit republici şi au adoptat constituţii democrate,
reforme sociale, economice, politice, culturale: s-a introdus sau generalizat votul
universal, separarea puterilor, regimul parlamentar.
Valorile tradiţionale (democraţia, parlamentarismul) au devenit ţinte pentru
contestatari, fiind atacate fie de către forţele de extremă stânga, de partidele
comuniste şi muncitoreşti, fie de către forţele de extremă dreapta.
.
 Consecințe sociale
• Dezechilibrele sociale
• Prima conflagraţie militară a lovit, sub diverse aspecte şi cu intensităţi diferite, toate
clasele şi categoriile sociale. Au fost ruinaţi micii rentieri, negustori, funcţionari.
• războiul a creat un tip social nou – fostul combatant – ce cuprindea milioanele de europeni
întorşi din război şi marcaţi de cei patru ani de teribil conflict. Individualişti, provenind
din medii sociale diferite, educaţi sau analfabeţi, aceşti tineri fuseseră transformaţi de
război descoperind o solidaritate formidabilă a sentimentelor şi intereselor.
• Au reprezentat un grup de presiune extrem de puternic, iar în unele cazuri au intrat in
politică încercând să modifice realitatea postbelică. Au incercat să introducă în viața civilă
valori pe care le-au invățat la război și au creat grupuri paramilitare CRUCEA DE
FOC(Franța), CĂȘTILE DE OȚEL, CORPURILE FRANCE (Germania) Din rândurile
acestora aveau să fie recrutaţi membrii partidelor extremiste.
• NOII ÎMBOGĂȚIȚI
• Scăderea puterii de cumpărare a maselor (cu 15-20% în Franţa,
25-30% în Germania şi Italia) a generat tensiuni sociale,
• războiul a sporit brusc averea producătorilor şi intermediarilor, a
fabricanţilor de război şi a marilor comercianţi, dând naştere
fenomenului noilor îmbogăţiţi greve, acţiuni de protest, lupte de
stradă, divizând societatea două tabere:
• cea a „noilor îmbogăţiţi” şi
• cea a „noilor sărăciţi”
• Industriaşi precum francezii Schneider (artilerie), Citroen (obuze), Renault (care de luptă şi
vehicule), italienii Ansaldo şi Fiat sau patronii siderurgiei germane din Ruhr au realizat câştiguri
imense de pe urma războiului.
• La fel s-a întâmplat cu mii de negustori ce în timpul conflictului au speculat şi traficat cu succes.
• Reuşita materială a acestora, enormă şi brusc apărută, a destabilizat credinţele tradiţionale
în superioritatea muncii, virtutea economisirii, a distrus practic încrederea în valorile
considerate imuabile ale moralei liberale şi burgheze specifică secolului XIX.
• Opinia publică germană şi războiul, raportul comandamentului militar al Magdeburgului, iulie
1918
• “[…] Vechea diferenţă între bogaţi şi săraci, ce se estompase în entuziasmul începutului
războiului reapare odată cu trecerea timpului. În rândul păturilor cele mai sărace ale populaţiei, se
înmagazinează o ură împotriva bogaţilor şi în special împotriva celor denumiţi profitori de război
ce apare deosebit de periculoasă. Această ură rezultă mai puţin din averea posedată cât din
posibilitatea pentru un cerc limitat de persoane de a-şi permite totul datorită unor resurse aproape
nelimitate, de a se hrăni nu suficient, ci chiar foarte bine, de a trăi luxos în timp ce cea mai mare
parte a populaţiei moare efectiv de foame. De aceea sunt acum criticate aproape toate deciziile
autorităţilor, afirmându-se că ele nu servesc decât bogătaşilor şi dăunează săracilor.[…]”
• La polul opus s-au aflat victimele Sărăciţii
economice ale războiului şi inflaţiei -
SĂRĂCIŢII – toţi cei care, având venituri fixe, nu le-au putut reevalua, suferind
lovitura deprecierii monetare (cazul rentierilor, foarte numeroşi în franţa, Anglia
sau Belgia).
L
• Aceştia au avut de îndurat şi loviturile venite din exterior, lovitura de stat din
Rusia, falimentul Casei Otomane, dizlocarea statelor din centrul şi sud-estul
Europei conducând la ruina a milioane de mici depunători.
• În ţările învinse situaţia acestei categorii sociale a fost agravată de revoluţiile
politice provocând o pauperizare agresivă a unei segment social mijlociu şi
moderat din punct de vedere politic.
• Practic toţi ale căror venituri erau cumva dependente de stat au falimentat, puterea
de cumpărare a salariaţilor depreciindu-se masiv (în Franţa cu 15%, în Marea
Britanie cu 20% iar în Germania cu peste 25%).
 Agricultorii

• O altă categorie socială victimă a războiului şi a inflaţiei la nivel european au fost

şi agricultorii.
• Preţul produselor agricole au rămas în urma ritmului inflaţiei crescând mult mai
încet decât preşul produselor industriale.
• Războiul a accelerat exodul rural provocat de nevoia urgentă de mână de lucru în
industria de armament şi a produs o populaţie dezrădăcinată, îndepărtată de modul
de viaţă tradiţional, în permanentă căutare de lucru şi cazare.
• În Europa de Est, sfârşitul conflictului a adus multaşteptatele reforme agrare şi
intrarea în politică a mediului rural prin apariţia partidelor ţărăneşti.
 Femeile
• războiul a dus la disocierea strucurilor tradiţionale, antrenând extinderea muncii femeilor
şi o modificare a sectorului de lucru pentru acestea.
• Dacă până atunci femeile erau angajate în sarcini domestice şi sectorul serviciilor, în
timpul războiului ele intră în uzine ocupând până la 35% din locurile de muncă industriale.
• De asemenea războiul a produs un număr nemaiîntâlnit de femei singure, celibatare,
văduve sau divorţate.
• La începutul anilor 20 s-a înregistrat un adevărat puseu al divorţurilor (în Germania şi
Franţa numărul acestora se dublează, iar în marea Britanie creşte de 4 ori).
• Explicaţiile acestui fenomen care modifică o dată în plus structurile societale tradiţionale
constau în separările din timpul războiului şi în mutaţiile agresive petrecute în moravurile
societăţii în timpul „anilor nebuni” – perioada de la sfârşitul conflictului în care s-a
încercat depăşirea bruscă a suferinţelor îndurate timp de 4 ani.
 Opinia publică franceză şi războiul, raport al comisariatului
central din Avignon (1917)
• „ [...] Femeile: Acestea pot fi împărţite în trei categorii:
• 1. Femeia comerciantului, a micului burghez, care rămâne fidelă căminului său şi onestă,
doreşte ca războiul să se încheie cu victoria armatelor noastre; ea este devotată şi
răbdătoare.
• 2. Femeia al cărei soţ este dispărut sau rănit; femeia ai cărei fii sunt pe front de la începutul
mobilizării: aceasta are un caracter ursuz, critică totul şi nu încetează să se plângă.
• 3. Femeia care primeşte alocaţie pentru ea şi copiii săi şi al cărei soţ se află pe front,
aceasta nu doreşte decât un lucru: ca războiul să continue. Ea munceşte acum; cu munca şi
câştigul său, aceasta este fericită şi liberă cum nu a fost niciodată. Înainte de război, soţul
nu-i dădea salariul său ci doar lovituri. Astăzi ea se îmbracă cu toalete pe care nu ar fi
îndrăznit să le poarte înainte de război; se distrează şi se consolează uşor cu absenţa
soţului. Această categorie formează majoritatea. [...] „
 Nemulţumiri şi tensiuni sociale
• transformările sociale explică apariţia la sfârşitul războiului a unor agitaţii
sociale de amploare.
• Nemulţumirile sociale au provocat în anii 1919-1921 o efervescenţă
revoluţionară stimulată şi de bolşevizarea Rusiei şi un adevărat val al
mişcărilor extreme a afectat Europa Centrală.
• Ungaria şi instaurarea republicii comuniste conduse de Bela Kun sau
Germania cu insurecţia spartakistă de la Berlin sau Republica Sovietelor
din Bavaria reprezintă două exemple în acest sens.
• În timpul războiului, pentru a proteja solidaritatea internă, multe dintre statele
beligerante făcuseră concesii mişcărilor sindicale, efectivele acestora crescuseră:
• Franţa – de la 900 de mii la peste 2 milioane,
• Marea Britanie – de la 4 la 8 milioane)
• dar după încheierea conflictului au încercat să revină la raporturile de muncă
antebelice. Urmarea a fost un val de greve ce acoperă aproape întreaga Europă.
• În 1920 o grevă generală în transporturi paralizează marile sectoare industriale ale
Franţei, iar în Italia agitaţia agrară destabilizează şi mai mult regimul politic
fragil italian.
• În urma acestor mişcări muncitoreşti proletariatul obţine unele câştiguri (ziua
de muncă de 8 ore, de exemplu) dar tentativa sindicală va eşua în final datorită
temerilor clasei de mijloc privind o eventuală bolşevizare a Europei. Consecinţele
pe termen mediu ale acestei agitaţii sociale au fost însă grave.
 Consecinţe în plan mental şi spiritual
• Mentalitatea colectivă a fost modificată, noile stări de spirit găsindu-şi
expresia în lucrări cu o largă circulaţie, precum: Crucile de lemn de
Roland Dorgeles, Viaţa martirilor de G. Duhanel, Pe frontul de Vest nimic
nou de E.M. Remarque, Adio arme de Hemingway etc.
• Primul Război Mondial a zdruncinat respectul pentru valorile tradiţionale
pe întregul continent şi postulatele fundamentale ale Europei liberale şi
democratice au fost repuse în discuţie.
• Spectacolul macabru a patru ani de continuu măcel a umbrit optimismul
secolului XIX, a distrus încrederea generaţiilor precedente în apropiata
instaurare a unei societăţi mai bune, mai libere, mai juste şi mai prospere.
• sacrificiile suportate, tensiunea impusă, efortul de război a provocat o reacţie de
compensare, o dorinţă de a recupera anii pierduţi rezultând acel „apetit pentru
bucurie”, caracteristic pentru anii 20. Acest sentiment nu s-a regăsit însă şi în
mediul rural fiind specific aglomerărilor urbane, mărindu-se astfel discrepanţa
dintre sat şi marile oraşe.
• RELIGIA
• Războiul a produs, în plan mental, evoluţii contradictorii.
• Astfel, în timpul conflictului, sentimentul religios şi întrebările mistice asupra
sensului destinului uman au renăscut.
• În egală măsură însă, conflictul a însemnat dezminţirea fraternităţii evanghelice şi
înrolarea Bisericii fiecărui stat în efortul de război, conducând la detaşarea
spiritului de credinţă.
 Pacifism şi internaţionalism
• războiul a stimulat pacifismul atât în rândurile intelectualităţii (literatura
postbelică a păstrat o oroare instinctivă faţă de propaganda de război) cît şi la
nivel politic, aspiraţiile pentru pace fiind o caracteristică fundamentală pentru
Europa post-1918. Negocierile pentru dezarmare, încrederea în instituţiile
internaţionale, simpatia pentru Societatea Naţiunilor, pactul Briand Kellog şi
scoaterea războiului în afara legii, toate demonstrează această intenţie generală
de a preveni revenirea la un alt conflict de aceeaşi magnitudine.
•  În acelaşi timp însă, amintirea războiului, decepţia înfrângerii sau dezamăgirea
unor învingători a dus la exasperarea amorului propriu şi al orgoliului naţional
iar democraţia a fost considerată a fi sacrificat onoarea şi interesul naţional mai
ales în cazul unor state de curând unificate şi care nu îşi epuizaseră „rezervorul”
naţionalist (cazul Germaniei şi al Italiei).
 Extinderea democraţiei
• Victoria Puterilor Aliate şi Asociate în IRM a fost percepută în epocă drept un mare
triumf al democraţiei asupra rămăşiţelor Vechiului Regim – imperiile autocratice şi
regimurile autoritare.
• Prăbuşirea dinastiilor neconstituţionale şi victoria aliaţilor erau văzute ca o binemeritată
ravanşă asupra sistemului retrograd impus de Congresul de la Viena şi ca o consacrare a
sistemului politic democratic.
• Primele semnale ale epocii postbelice susţineau aceste perspective.
• În Germania şi Austria a fost proclamată Republica şi Adunări Constituante au adoptat
constituţii democratice ce prevedeau votul universal şi alegerea preşedintelui.
• Statele nou-apărute, reconstituite sau reîntregite – Cehoslovacia şi Iugoslavia, Polonia,
• România – adoptă sau perfecţionează Legi Fundamentale democratice
• Experienţa războiului conduce la reforme chiar în rândurile democraţiilor. Astfel
în Marea Britanie se introduce sufragiul universal, în Italia intră în vigoare o
nouă lege electorală iar în Franţa se modifică regimul electoral prin introducerea
reprezentării proporţionale.
• democratizarea se întinde peste toate formele politice şi de organizare socială, un
exemplu fiind reglementarea problemelor de muncă.
• Astfel, după ce în 1919 guvernul Clemenceau votează legea privind ziua de
muncă de 8 ore, Tratatul de la Versailles va dedica un capitol special pentru
organizarea relaţiilor sociale.
• Se năştea astfel Biroul Internaţional al Muncii ce trebuia să pregătească
codificarea legislaţiei sociale şi elaborarea unei carte internaţionale a muncii şi
relaţiilor dintre patroni şi salariaţi.
• Democratizarea atinge chiar şi domeniul relaţiilor internaţionale.
• Insistenţa preşedintelui american asupra „diplomaţiei deschise” demonstra că
diplomaţia secretă era considerată responsabilă pentru izbucnirea tragicului conflict
iar în epocă se credea sincer că alt gen de proceduri diplomatice vor putea suprima
germenii războaielor.
• În acest sens, crearea Societăţii Naţiunilor trebuia să extindă şi să generalizeze în
relaţiile internaţionale principiile şi practicile democratice existente în interiorul
statelor: discuţii publice, deliberare de tip parlamentar, reglementarea chestiunilor
prin majoritatea voturilor.
• Prin universalizarea regimului parlamentar se considera că triumful dreptului asupra
forţei, al ordinii juridice asupra soluţiei violenţei se poate instaura definitiv.
• Realitatea postbelică era însă diferită.
• Sfârşitul ostilităţilor şi reglementările Conferinţei de Pace nu au suprimat toate problemele
născute din război sa nerezolvate de acesta.
• Pe de altă parte, profunzimea modificărilor din economie, societate, moravuri, idei şi
mentalităţi nu era înţeleasă pe deplin de contemporani şi în cazul învinşilor - Germania,
Ungaria - dar şi a unor învingători – Italia, transformările produse de război şi de consecinţele
păcii contribuiau deja la îndepărtarea faţă de modelul democratic propus.
• Pentru statele învinse, distrugerile războiului, mizeria înfrângerii, ocupaţia străină, greutatea
reparaţiilor impuse de tratatele de pace, instabilitatea politică generată de prăbuşirea
regimurilor politice respective, dezorganizarea economică şi nu în ultimul rând amputările
teritoriale suferite au reprezentat traumatisme profunde, răni morale durabile.
• În această zonă intenţiile democratice erau sortite eşecului iar sentimentele revanşarde,
intoleranţa, naţionalismul extremist au renăscut în perioada interbelică sub forma regimurilor
politice totalitare, dictatoriale şi autoritare, culminând cu izbucnirea unei alte teribile catastrofe
– Al Doilea Război Mondial.
 Consecințe politice și modificări
terioriale
• Bulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat la data de 29
septembrie 1918.
• La 30 octombrie a capitulat și Imperiul Otoman.
• În 3 noiembrie Austro-Ungaria a trimis un steag alb comandantului italian.
• După izbucnirea Revoluției germane, a fost proclamată o republică, la 9 noiembrie, marcând
sfârșitul Imperiului German. Kaiserul s-a refugiat a doua zi în Olanda, care i-a acordat azil
politic a se vedea Republica de la Weimar.O zi mai târziu la 11 noiembrie, la Compiègne,
în Franța, la ora 05.00, într-un vagon de tren a fost semnat armistițiul. 
• Starea de război între cele două tabere a persistat pentru încă șapte luni până la încetarea
finală, consacrată prin semnarea Tratatului de la Versailles semnat de Germania la 28
iunie 1919 și a următoarelor tratate cu Austria,Ungaria,Bulgaria și Imperiul Otoman.
 Tratatele de pace de la Paris
Conferința de Pace de la Paris 18 ianuarie 1919 ,
Georges Clemenceau
având drept obiectiv dezbaterea noii configurații
politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor
probleme economico-financiare rezultate din Primul
Război Mondial.
Au participat 27 de state.
Scopul Conferinței - elaborarea și semnarea tratatelor
de pace între statele învingătoare (cu excepția Rusiei,
atunci în plin război civil) și cele învinse în IRM.

Președintele Conferinței a fost proclamat delegatul

Franței, țară gazdă : Georges Clemenceau Întrunirea de la Versailles,28 iunie 1919
• 28 iunie 1919 – Tratatul de la Versailles între Puterile Aliate și Germania,
• 10 septembrie 1919 - Tratatul de la Saint-Germainu între Puterile Aliate și
Austria,
• 27 noiembrie 1919 - Tratatul de la Neuilly între Puterile Aliate și Bulgaria,
• 4 iunie 1920 - Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria,
• 10 august 1920 - Tratatul de la Sévres între Puterile Aliate și Imperiul Otoman
• 28 iunie 1919 – Tratatul de la Versailles între Puterile Aliate și Germania prevedea:
• crearea Ligii Națiunilor, care să arbitreze conflictele dintre
națiuni înainte ca ele să fi ajuns la război.
• Nu toate cele "14 puncte" ale președintelui Wilson au fost
realizate, spre exasperarea atât a germanilor, cât și a lui Wilson.
Cu alte cuvinte, principiul naționalităților s-a aplicat inconsecvent,
doar atunci când convenea Aliaților victorioși.
În cazul unor teritorii locuite în majoritate de populație germană
s-a aplicat principiul istoric, nu cel național.
Satisfacerea revendicărilor din partea Franței a fost obiectivul principal în acest tratat.
Alte prevederi includeau cedarea unor colonii aflate sub dominație germană (Togo, Camerun,
Africa Germană de Sud-Vest - azi, Namibia -, Africa Germană de Est - azi, Burundi și Rwanda
- și pierderea unor teritorii anexate sau cucerite de către Germania în trecutul recent:
PIERDERILE TERITORIALE ALE GERMANIEI DUPĂ TRATATUL DE LA VERSAILLES.

• Alsacia-Lorena, a fost redată Franței (14.522 km², 1.815.000 locuitori;

• Nordul Schleswigului, zona Tønder în Schleswig-Holstein,
după Plebiscitul Schleswig, a fost redat Danemarcei
(3.228 km² sau 3.938 km²);
• majoritatea teritoriului din Marea Poloniei ("Provinz Posen")
și estul regiunii Pomerania (Prusia de Vest), au fost redate Poloniei
(53.800 km² cu 4.224.000 locuitori (în 1931), inclusiv 510 km² și 26.000
locuitori din Silezia Superioară);
• zona Hulczyn din Silezia Superioară a fost acordată Cehoslovaciei
(316 sau 333 km² și 49.000 locuitori);
• Estul Sileziei Superioare, după plebiscit, a fost redat Poloniei
(3.214 km² cu 965.000 locuitori);
• zona orașelor germane Eupen și Malmedy a fost acordată Belgiei;
• zona Soldau din Prusia de Est, incluzând calea ferată pe ruta Varșovia-Gdansk, a fost acordată Poloniei (492 km²).
• Inconsecvența aplicării principiilor de drept, respectiv recurgerea la argumentul național doar în detrimentul Germaniei, nu și în
cazul teritoriilor cu majoritate germană aflate în dispută, a dus la frustrările care au constituit sămânța celui de-al Doilea Război
Mondial.
• Mandatul Ligii Națiunilor a fost un statut legal pentru anumite teritorii al căror control a fost transferat de o țară la
alta la sfârșitul Primului Război Mondial,Coloniile germane au constituit grupurile de mandate:

1. „de clasa B” = fostele teritorii germane din Africa subsahariană. Puterea mandatară nu avea voie să construiască baze navale
sau terestre pe teritoriile mandatelor.
10.Ruanda-Urundi (Belgia)
11. Tanganyika (Regatul Unit), Tanzania.
• Kamerun a fost împărțit pe 2o iulie 1922 în 8. Camerunul Britanic și 9. Camerunul Francez. Pe 13 decembrie 1946, cele
două teritorii au trecut sub tutela ONU.
• Togoland a fost împărțită în 6. Togolandul Britanic și 7. Togolandul Francez. Pe 13 decembrie 1946, cele două mandate au
fost transferate sub tutela ONU.
II. „de clasa C”, care a inclus Africa de Sud-Vest și anumite insule din Pacificul de Sud.
1. Insulele Pacificului de Sud (Imperiul Japonez)
2. Noua Guinee Germană a devenit Teritoriul Noii Guinee (Australia/Regatul Unit).
3. Nauru, care fusese parte a coloniei germane Noua Guinee a trecut sub tutela Australiei, Regatului Unit și Noii Zeelande
4. Samoa Germană (Noua Zeelandă/Regatul Unit) a primit statut de Mandat al Ligii Națiunilor și a fost redenumită Samoa de
Vest
12. Africa de Sud-Vest (Africa de Sud/Regatul Unit)
10 septembrie 1919 - Tratatul
de la Saint-Germain între
Puterile Aliate și Austria,

• s-a recunoscut independența

Republicii Austria (numită colocvial
în acea perioadă Austria Germană
pentru a se marca diferența față de
Austro-Ungaria),
• a fost recunoscută de jure
dezmembrarea Dublei Monarhii,
prin constituirea statelor Polonia,
Cehoslovacia și a Regatul Sârbilor,
Croaților și Slovenilor, apartenența
Bucovinei la România și a Tirolului
de Sud în Italia.
• Tratatul este divizat în 14 părți.

• Prima parte este formată din Pactul Ligii Națiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după IRM.

• Partea a doua definește frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elveția, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sârbilor,
Croaților și Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) și Italia.
• Tratatul consfințește independența Cehoslovaciei, încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian și a Burgenlandului în Austria.
Frontiera cu Statul Sârbilor Croaților și Slovenilor era stabilită doar în mod parțial, regiunea Klagenfurt urmând să fie atribuită unuia din cele două
state în urma unui plebiscit.

• Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conține în principal o serie de prevederi referitoare la relațiile bilaterale ale Austriei cu statele
succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja să recunoască independența Cehoslovaciei și Statului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, precum și a
teritoriilor care aparținuseră Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia).

• Secțiunea a patra consacră renunțarea Austriei în favoarea României la orice drepturi și titluri asupra părților fostului Ducat al Bucovinei. De
asemenea, această secțiune definește zona Klagenfurt în care populația era mixtă (slovenă și germană) în care a fost organizat un plebiscit pentru a
se stabili voința majorității populației de a aparține fie Austriei fie Statului sârbo-croato-sloven. Art. 88, care prevedea că independența Austriei
este inalienabilă, cu excepția cazului în care Consiliul Ligii Națiunilor ar fi consimțit în acest sens. Din acest motiv, se solicita Austriei să se abțină
de la orice acțiuni care ar fi compromis suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania .

• Partea a patra (interesele austriece în exteriorul Europei) prevedea renunțarea de către Republica Austria la o serie de tratate și drepturi ale fostei
monarhii austro-ungare în relațiile cu Marocul, Egiptul, Siamul (Thailanda) și China.

• Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacității militare a Austriei la 30.000 de militari, inclusiv ofițerii.

• Celelalte nouă părți ale tratatului cuprindeau dispoziții referitoare la despăgubirile pe care Austria urma să le plătească, la regimul navigației pe
Dunăre, la organizarea transporturilor feroviare între Austria și celelalte state (deosebit de importantă ținând cont de poziția Austriei în sistemul
feroviar european) etc.
 Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine,
27 noiembrie 1919
Tratatul este divizat în 13 capitole.
I cap. = Pactul Societății Națiunilor.
II cap. = definește frontierele Bulgariei.

•Frontiera cu Regatul sârbilor, croaților și slovenilor urma

traseul frontierei din 1913 dintre Bulgaria și Serbia, cu excepția a
4 teritorii atribuite Statului sârbo-croato-sloven. Bulgaria a
recunoscut acest stat.
•Frontiera cu Grecia și frontiera cu Turcia (la momentul
respectiv teritoriul Turciei europene de azi nu fusese atribuit nici
unui stat) era trasată astfel încât Bulgaria pierdea accesul la Marea
Egee, recunoscut în anul 1913.
•S-a restabilit frontiera româno-bulgară hotărâtă în Tratatul de
pace de la București din 10 august 1913 (Cadrilaterul, precum și
părți din Dobrogea de Nord reintră în componența României).
Tratatul cuprinde de asemenea, o serie de dispoziții referitoare la limitarea forțelor armate ale Bulgariei, predarea
materialului militar, navigația pe Dunăre etc. Tratatul a fost considerat o catastrofă națională. Teritoriul Bulgariei era
aproape același ca și la începutul războaielor balcanice, iar pierderile umane fuseseră deosebit de ridicate
 Tratatul de la Trianon, 4 iunie
1920
Tratatul este divizat în patru părți.
I parte include Pactul Ligii Națiunilor.

II parte - definește frontierele Ungariei cu

statele vecine. În principiu, acestea sunt
actualele frontiere ale Ungariei.

•Tratatul consfințea includerea teritoriului

Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii
Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest
a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor,
Croaților și Slovenilor,
•a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica
Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia
din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei,
•a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului
în cadrul României
•și a Burgenlandului în cadrul Republicii
Austriei.
II parte - "Clauze politice pentru Europa", conținea o serie de clauze
privind, pe de o parte, cadrul bilateral al relațiilor dintre Ungaria și
statele vecine, recunoașterea unor clauze politice privind anumite
state din Europa (Belgia, Luxemburg etc.), dispoziții referitoare la
cetățenie, protecția minorităților naționale.
IV parte - "Interesele Ungariei în afara Europei", conținea prevederi
referitoare la renunțarea de către Ungaria la tratatele încheiate de
către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) și
 Tratatul de la Sevres 10 august 1920:

modificări teritoriale:
•Turciei îi reveneau doar platoul central al Anatoliei
şi oraşul Istambul cu împrejurimile;
•Turcia renunţa la toate drepturile asupra provinciilor
sale arabe şi din Africa de Nord,
•recunoştea protectoratul britanic asupra Egiptului;
•Palestina şi Irakul, insula Cipru şi o zonă de
influenţă în sud-estul Anatoliei treceau în posesiunea
Marii Britanii;

• Siria şi Libanul treceau sub mandatul Franţei;

• tratatul instituia zone controlate de Marile Puteri şi aliaţii lor;
• Tracia de Răsărit, fără Istambul şi împrejurimi, precum şi oraşul Izmir erau transmise Greciei;
• Italia primea insulele Dodecadene şi zona ei de influenţă în Anatolia de Sud-vest;
• nord-estul Anatoliei era transmis Armeniei independente;
• se crea şi un Kurdistan autonom, sub protectoratul Marii Britanii.
• Se schimba statutul strâmtorilor, ele treceau sub
controlul unei comisii internaţionale;
• Se restabilea regimul capitulaţiilor, anulat la începutul
războiului;
• se reducea armata Turciei până la un efectiv uman de 50
000, dintre care 35 000 îl constituia forţele jandarmeriei;
• Se crea o comisie specială din reprezentanţi ai Angliei,
Franţei şi Italiei cu drept consultativ în guvernul turc: de
fapt statul turc era pus sub controlul financiar, economic
şi militar al statelor Antantei.
• Turciei i se impunea plata unor contribuţii de război (8%
din impozitul vamal);