BISMUTUL
Bismutul este un element chimic,
reprezentat ca metal pentavalent ( cu
valența V) în natură / element cu
compușii chimici caracteristic amfoter,
cu o suprafață argintie - lucioasă, cu
tentă gălbuie sau roz.
Bismutul este util în:
1. Fabricarea aliajelor ;
2. 2. Crearea coloranților pentru păr , ajutând la îmbunătățirea
culorii și stabilizarea părului ;
3. 3. Fabricarea machiajului ( tonerele de piele ) ;
4. 4. Crearea vopselelor metalice ;
5. 5. Aplicații sanitare ;
6. 6. Fabricarea ceramicii.
 Curiozități despre bismut:
1. Bismutul se află printre primele zece metale care au fost
descoperite și clasificate.
2. Numele acestui element provine din limba germană,
însemnând ,,masă albă " .
3. Datorită proprietăților sale este folosit pentru realizarea
perfectă a matriței ( la confecționarea litere - lor). 4.
Bismutul a fost utilizat încă din Antichitate, fiind confundat
cu plumbul și staniul.

ISTORIA DESCOPERIRII
Datele stabilite de savanți ne demonstrează că descoperirea
exis - tenței acestui element chimic este incoerentă, însă în
secolul al XV- lea chimistul francez Claude - Françoise
Geoffrey a studiat particular bismu - tul, stabilind că nu este o
formă de plumb. De asemenea, acesta și-a conti - nuat
cercetările, scriind o carte care includea tot conținutul
informativ despre bismut, cunoscut în respec - tiva perioadă.
 PROPRIETĂȚI
SPECIFICE :
1. Den. elem. : Bismut ; 1. Bismutul este un metal care se
2. Sim. chim. : Bi ; sparge ușor . ;
3. Nr. ord. : 83 ; 2. Acest element se extinde pe
4. Per. : 6 ; măsură ce se solidifică . ;
5. Gr. ; sgr. : 5 ; sgr. principală ; 3. Nu poate fi prelucrat la
6. Val. : V ; temperatura camerei.
7. M.a.r : 209 ;
8. S. nuc. : +83 ;
9. Nr. de ē, p : ē=p=Z=83 ;
10. Nr. de n: 209-83=126 ;
11. St. nat : solidă;
12. Clas. : metal pentavalent ;
13. D. de ut. : industria metalurgică, fabricarea
produselor cosmetice.
 Stibiul
Stibiul este un metaloid alb-argintiu. Metaloidul este
întrebuințat pentru realizarea unor aliaje în poligrafie,
în industria cauciucului și în tehnică. Alături de
zăcămintele de mercur, în mod frecvent, se
găsește stibina din care se extrage stibiul sau
antimoniul.

Domeniu de utilizare
Aceasta se folosește în aliajele pentru izolarea cablurilor, la
fabricarea unor piese rezistente la acizi etc. Stibiul se utilizează
în medicină ca vomitiv.
 Proprietăți
Modificațiile alotropice ale stibiului sunt: stibiul galben, stibiul
negru, stibiul exploziv și stibiul cenușiu.
•Stibiul galben este solubil în sulfură de carbon și este foarte
nestabil, trecând ușor în stibiu negru.
•Stibiul negru are greutatea specifică 3,5 și se obține din stibiul
galben sau prin condensarea rapidă a vaporilor de stibiu și trece
ușor la încălzire slabă, în forma cenușie.

•Stibiul cenușiu numit și stibiul metalic, este modificația slabă

la toate temperaturile. Se prezintă sub forma unui metal alb-
argintiu, cu reflexe albăstrui, în cristale romboedrice. Este
casant, se poate sparge cu ciocanul și poate trece ușor ca praf în
mojarul de porțelan. Conduce curentul electric mai bine
decât arsenul, are duritatea 3, greutatea specifică 6,60, punctul
de topire 630,5° Celsius și punctul de fierbere 1635° Celsius.
 Istoria descoperirii
Stibiul sub formă de combinații este cunoscut încă din
1. Den. elem. : Stibiu; antichitate. Denumirea de stibiu provine de la romani, iar cea de
2. Sim. chim. : Sb; antimoniu provine de la alchimiști. Basilius Valentinus a fost
3. Nr. ord. : 51; primul european care la catalogat ca element chimic în preajma
4. Per. : V; anului 1450. În 1470, el descrie pe larg metoda de obținere a
5. Gr. ; sgr. : V ; sgr. principală ; antimoniului. Stibiul a fost descoperit în jurul anului 3000 î.H.
6. Val. : II; Acesta a fost utilizat pe scară largă în Egipt și în Orientul
7. M.a.r : 121; Mijloci.
8. S. nuc. : +51;
9. Nr. de ē, p : ē=p=Z=51;
10. Nr. de n: 121-51=70;
11. St. nat : solidă;
12. Clas. : metal;
 Fosforul
Istoria descoperirii
Este destul timp de când se cunoaște fosforul. De fapt fosforul a fost descoperit în anul 1669 de către chimiștii
Brandt și Kucel, care în același timp îl extrăgeau din urină.
Un secol mai târziu în 1769, el a fost recunoscut de către Galm, în oasele calcinate de unde, 6 ani mai târziu Schelee a
putut să-l extragă printr-o metodă unică utilizată și astăzi. Însă, mult mai târziu i-a fost descoperită întrebuințarea.

1. Den. elem. : Fosfor;

2. Sim. chim. : P;
3. Nr. ord. : 15;
4. Per. : III;
5. Gr. ; sgr. : V ; sgr.
principală ;
6. Val. : III,V;
7. M.a.r : 31;
8. S. nuc. : +31;
9. Nr. de ē, p : ē=p=Z=31;
10. Nr. de n: 31-15=16;
11. St. nat : solid;
12. Clas. :nemetal;
 Proprietăți
Domeniu de utilizare
Din cauza solubilității în
frăsimi, fosforul alb este toxic,
spre deosebire de fosforul roșu. Fosforul este folosit pe
Fosforul în stare lichidă sau scară largă în
solidă are agricultură și constituie
Molecula formată din 4 atomide un component esențial
fosfor care ocupă forma unui al îngrășămintelor și al
tetraedru regulat. Unghiurile de hranei
valență de 60° sunt mici,
Pentru animale însă este
indicând
o tensionare considerabilă a o resursă fără înlocuitor
moleculei, ceea ce ar explica
marea activitate a fosforului alb
 Azotul
Nitrogenul (în latină nitrum, în greacă nitron, însemnând „sodă
nativă”, „geneză”, „formare”) este considerat a fi descoperit
de Daniel Rutherford în 1772, care l-a numit aer fix. Faptul că
exista aer care nu participa la combustie era un element
cunoscut de chimiștii de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Proprietăți
Azotul este un nemetal, cu o electronegativitate de 3,0. Are
cinci electroni pe ultimul strat și de aceea este de obicei
trivalent. Azotul pur este un gaz diatomic, incolor și nereactiv la
temperatura camerei și cuprinde 78.08% din atmosfera
Pământului. Condensează la 77°K, la presiune, și îngheață la
63°K. Azotul lichid este folosit adesea ca substanță criogenică.
 Domeniu de utilizare
1. Den. elem. : Azot;
Azotul gazos este produs prin permiterea
azotului lichid să se încălzească și să se 2. Sim. chim. : N;
evapore. Are numeroase utilizări, incluzând 3. Nr. ord. : 7;
faptul că este folosit ca atmosferă protectoare 4. Per. : II;
atunci când nu se dorește o reacție redox. De 5. Gr. ; sgr. : V ; sgr. principală
asemenea azotul este folosit pentru pentru ;
depozitarea celulelor la temperaturi scăzute 6. Val. : I,II,III,IV,V;
pentru lucrările de laborator.
7. M.a.r : 14;
8. S. nuc. : +7;
9. Nr. de ē, p : ē=p=Z=7;
într-un criophor pentru a 10. Nr. de n: 14-7=7;
demonstra solidificarea rapidă 11. St. nat : gazoasă ;
prin evaporare; ca sursă de azot de 12. Clas. :nemetal;
rezervă în sistemele hipoxice de
prevenire a incendiilor la aer; ca sursă
de azot gazos foarte întărit pentru
imersarea,
înghețarea și transportul produselor
alimentare.
 Arsenul
Pentru prima dată, Platon și Strabon amintesc de existența și exploatarea arsenului din muntele Sandaracurgium
– provincia Pont. Ca element, se pare că a fost preparat pentru prima dată de Albertus Magnus, în anul 1250, din
auri-pigment și săpun

Apoi de Paracelsus prin sublimarea sandaracului cu coji de ou. Alchimiștii foloseau arsenul pentru
albirea metalelor colorate ca fierul și cuprul. Acestea, frecate cu arseniu, primeau un luciu alb.

1. Den. elem. : Arsen;

2. Sim. chim. : As;
3. Nr. ord. : 33;
4. Per. : IV;
5. Gr. ; sgr. : V ; sgr. principală ;
6. Val. : ;
7. M.a.r : 75;
8. S. nuc. : +33;
9. Nr. de ē, p : ē=p=Z=33;
10. Nr. de n: 75-33=42;
11. St. nat : solidă;
12. Clas. :semi-metal;
Arsenul folosit ca element de aliere mărește duritatea aliajelor. Adăugat în cupru în proporție de 0,25%, îi
ridică temperatura de înmuiere și îi mărește rezistența anticorozivă. Arsenul este folosit cu mare succes și
în electronică, datorită proprietăților semiconductoare și fotoconductoare, În pirotehnie, se folosește
pentru producerea focurilor albe. Trisulfura de arsen este pigmentul vopselei de ulei numite galben regal

Arsenul formează cu metalele alcaline și alcalino-pământoase arseniuri ionice și nu reacționează

deloc cu hidrogenul, întrucât în seria electrochimică se situează între acesta și cupru și are potențial
normal pozitiv. Structura electronică s2p3 a stratului de valență dictează comportamentul chimic al
arsenului. Conform acestei structuri, acesta poate forma ioni +/-3, +5 dar și alti ioni cu stări de
oxidare intermediară în unele cazuri.
Vă mulțumim pentru atenție