UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE/DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE,

JURNALISM ȘI ȘTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

EDUCAȚIE TIMPURIE

Lector univ. dr. Aida Stoian

 STIMULAREA CA SPECIFIC AL
DEZVOLTĂRII LA VÂRSTELE MICI
 Studiile moderne dovedesc tot mai evident că
prima copilărie este decisivă în dezvoltarea
psihică a copilului. De aici devine important
cum, cât şi cum este îngrijit, educat, STIMULAT
copilul mic de către părinţii săi.
 Debutul învăţării pentru fiecare copil este cât
mai devreme cu putinţă. De fapt îi învăţăm pe
copii de la vârste fragede tot felul de lucruri.
Folosim pentru asta imagini, obiecte sclipitoare,
le atragem atenţia cu sunete plăcute
STIMULAREA
 Dezvoltarea normală a creierului se produce
datorită stimulării. Dacă aceasta nu se realizează
într-o manieră adecvată, creierul nu se dezvoltă
în parametrii optimali şi nu se pot realiza
competenţele necesare dezvoltării psihologice.

 Dezvoltarea creierului este globală şi că acesta

are nevoie de stimulare permanentă prin căile
senzoriale şi prin organizarea tot mai adecvată a
mişcării şi a manualităţii
SIMŢURILE
 Trebuie să ne intereseze ca prin programele
educative aceste stimulări să ajungă la creier.
 Căile de intrare în creier sunt cele cunoscute de
simţurile copilului: prin văz, auz, olfactil, tactil
sau kinestezic.
 A doua direcţie este cea care analizează şi clarifică
răspunsurile date de copil stimulărilor diferite
venite de la mediu şi intrate prin căile senzoriale.
 Pentru copilul mic este deosebit de important să
descifrăm mecanismele mişcării, capacitatea de a
explora, de a face anumite lucruri, de a comunica.
Prin aceste căi de comunicare şi mişcare, copilul
este stimulat şi asta îl ajută să îşi dezvolte
inteligenţa.
MIŞCAREA
 Sesizăm uşor că fiecare copil mişcă mult, înainte
de a învăţa să se deplaseze. Mişcă mâinile,
braţele, se întoarce şi se răsuceşte. Toate aceste
mişcări provoacă maturizarea creierului şi
declanşează mecanismele necesare mişcărilor tot
mai complexe.
 Aşa se dezvoltă creierul său şi pornind de la
coordonarea mişcării şi a simţurilor sale se
construiesc scheme tot mai complexe de
comunicare şi de cunoaştere, ceea ce
favorizează dezvoltarea.
 În esenţă:
 STIMULAREA copilului mic presupune
stimularea acestuia să se mişte, să
comunice, să folosească tot mai mult mâinile
şi să îşi dezvolte căile de pătrundere a
informaţiilor spre creier: văzul, auzul, simţul
tactil şi mirosul. STIMULAREA copilului
presupune lucru cu tot corpul şi cu intelectul
său, nu numai lucrul cu intelectul.
TENDINŢE ŞI STATISTICI
 O întrebare apare firească: cum, prin ce forme a se face acest tip
de educaţie
 Ceea ce este important este să subliniem că există o direcţie
clară, în toate ţările pentru educaţia şi protecţia micii copilării,
adică pentru EDUCAŢIA TIMPURIE.
 Există:
- clase de grădiniţă în cadrul şcolilor primare;
- grădiniţe sau şcoli pentru copiii mici
- creşe organizate de comunitate;
- forme de supravehghere a copiilor mici sprijinite de comunităţi; (pentru
unul, mai mulţi copiii sau chiar grupe);
- supravegherea asigurată la domiciliu cu părinţi, memebrii ai familiei sau
fraţi mai amri;
- mama sau tatăl în concediu de maternitate.
 De acesta se ocupă instituţiile de stat, organizaţiile
neguvernementale precum şi părinţii care se pot chiar ei organiza.
TENDINŢELE PROGRAMELOR
 Toate iniţiativele moderne tind să recunoască
faptul că:

 educaţia şi protecţia copilului mic nu este o şcoală în

miniatură

 recunosc nevoia unei învăţări mai largi şi globale,

care să ofere posibilitate unui câmp de relaţii sociale
ale copilului cu adulţii
 Se consideră că:

 la grădiniţă copilul se pregăteşte numai

pentru şcoală
 dacă merge la o formă de pregătire nu face
altceva decât să înveţe bazele şcolarităţii
 asigura supravegherea copilului în
exclusivitate fără aşteptări de formare sau
stimulare.
STATISTICI LA NIVEL MONDIAL
Într-un studiu UNESCO anul 2000, din 152 de
ţări,
 în 56 efectivele cuprinse în educaţia
preprimară cuprind 30% din populaţia de o
anumită vârstă.
 în 22, efectivele cuprind chiar 90%
 în 74 situaţia este între aceste două
extreme.
La noi, a exsitat o descreştere severă după
1990, iar după 2000 se manifestă o creştere
din nou a cuprinderii în structurile preprimare,
dar şi o creştere a iniţiativelor şi programelor
alternative şi private.
PROVOCĂRILE ACTUALE
provocări legate de
 planificarea,
 organizarea
 derularea acestei educaţii precum
 de protecţia micii copilării

Studiile de politici în educaţia timpurie

identifică trei mari probleme sau provocări:
 Accesul. Se simte nevoia de a se realiza

mai multe oportuniţi de acces şi de învăţare

pentru copii înainte de şcoala primară.
Vorbim de grupuri vulnerabile şi de aici sunt
copiii săraci, orfanii, copiii străzii, copiii cu
dizabilităţi sau cei care aparţin unor minorităţi.
 Abordarea globală. Educaţia timpurie cere o
abordare de tip global. Se consideră nevoile
fizice, sociale, psihologice, afective şi
intelectuale ale copiilor mici. Nu este vorba
de o şcoală pentru ei, ci înţelegerea
dezvoltării copilului de la vârstă cât mai
timpurie.
 Responsabilitatea instituţională. Se simte
peste tot lupta surdă cu autorităţile pentru a
se proiecta şi susţine progremele de educaţie
timpurie. Devine greu să planificăm accesul
la educaţia părinţilor, implicarea acestora,
formarea comunităţilor în sensul sprijinirii
copilăriei mici şi parteneriatul instituţional.
 EDUCAŢIA TIMPURIE ŞI EDUCAŢIA PREŞCOLARĂ,
EXEMPLE DE BUNA PRACTICA
 Un program educativ trebuie sa înceapă de la
vârste foarte mici.
 Daca vârstele mici constituie baza dezvoltarii
personalitatii, preocuparea educatiei este de
a interveni cat mai devreme in formarea şi
dezvoltarea copilului.
 Un program eficient educativ este un
program care isi propune sa ia in seama
copilul de la primele momente ale existentei
sale şi care implica toti agentii educationali
care contribuie la cresterea şi dezvoltarea
lui.
 Conceptul de educatie timpurie se refera
așadar la doua dimensiuni:
 Începerea preocuparilor educationale de la
vârstele mici;
 Implicarea familiei şi comunitatii in educarea
copilului mic şi prescolar.
 Nicio institutie, oricat de buna ar fi ea, nu poate
inlocui familia.
 Educaţia timpurie se preocupa de extinderea
strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi
in familie. Se vorbeste astfel de programe
educative care sprijina mamele in timpul sarcinii,
pentru a avea un copil sanatos. Studiile au dovedit
ca educaţia parentala incepe din momentul
conceptiei fatului. Rolurile parentale se invata şi se
dezvolta odata cu cresterea şi ingrijirea copilului.
 Igiena şi ingrijirea copilului sugar constituie o alta
preocupare a educației timpurii, pentru ca in
hranirea şi in grija fata de sănătatea şi curațenia
micuțului copil stă punctul de plecare a sanatatii
psihice şi sociale de mai târziu.
 In aceste conditii educaţia prescolara trebuie
inteleasa şi construita tinand seama de
dimensiunea timpurie.

 Ea este o treapta care are in vedere exeprienta

deja acumulata de copil in mediul familial.

 De aceea trebuie construita in parteneriat

educativ cu familia şi comunitatea şi constituie
premiza cea mai importanta a dezvoltarii
copilului.
 Programul de educatie prescolara este un
program care se preocupa de dezvoltarea
copilului in sensul devenirii şi constructiei
personalitatii sale armonioase.

 Obiectivul central nu este pregatirea pentru

scoala cum ar putea aparea din denumire, ci
formarea nucleului de personalitate in şi prin
relatiile sociale pe care le ofera gradinita.

 O buna pregatire in sensul dezvoltarii şi formarii

capacitatilor, competentelor şi
comportamentelor flexibile şi deschise este o
premiza optima pentru scolarizare.
 Aptitudinea de scolaritate depinde de formarea
acelor competente care tin de interiorizarea
adecvata a rezultatelor activitatilor de joc liber
ales
 Grădinița este institutia care ofera ocaziile
jocului in sensul dezvoltarii copilului şi astfel
face trecerea de la informal la formal.

 Problema apropierii copilului de cunoasterea

normelor, regulilor de viata şi de convietuire, de
conceptele de baza pe care le va folosi la scoala,
trebuie vazuta prin prisma jocului şi amenajarii
adecvate a spatiilor educative.
 Constrangerea, disciplina bazata pe interdictii
şi invatarea mecanica sunt elemente la care tanara
generatie de azi nu mai raspunde.
Tipuri de reactii:
 devin mai mult sau mai putin conformisti - spun
ca educatoarea dar fac cum vor ei;
 refuza gradinita şi se tem mai departe de scoala.

De aceea încercăm azi o schimbare spre o

discilină pozitivă bazată pe argumentarea normelor
şi pe înţelegerea lor, nu pe impunere
necondiţionată.