Cursul 1

Verbul
Verbul – categoriile gramaticale
• Verbul este clasa lexico-gramaticală care exprimă acţiuni propriu-zise,
evenimente, stări, distingându-se de celelalte părţi de vorbire prin
trăsături proprii.

• Sub aspect morfologic, verbul este o parte de vorbire flexibilă, care

prezintă o flexiune specifică numită conjugare.
• Forma verbului se schimbă în funcţie de categoriile de mod, timp,
persoană și număr.
 Clasificarea verbelor în funcţie de poziţia sintactică pe care o cer:

• 1. Tranzitiv vs intranzitiv:
• Verbele tranzitive – sunt cele care cer sintactic şi semantic un complement (obiect)
direct, fie exprimat (Cer milă duşmanilor mei.), fie neexprimat (Citeşte şi învaţă zilnic.
Scrie familiei în fiecare săptămână).
• Când apare într-un context tranzitiv, dar fără complement direct, spunem că avem
de-a face cu un tranzitiv absolut.
• - Sunt tranzitive şi verbele care se construiesc cu prepoziţia pe, numai în condiţiile
în care acest grup prepoziţional (GP) cu pe este substituibil printr-un clitic pronominal
cu formă de acuzativ (Ajut pe Ion. Îl ajut. Ascult pe toţi. Îi ascult.).
• - Sunt tranzitive şi următoarele categorii de verbe:
• - monovalente – adică verbe construite cu un singur nominal (Mă plouă, Mă ninge);
• - bivalente – adică verbe construite cu două nominale (CD + Subiect): Mă doare gâtul.
(CD + Circ. de loc): Mă doare în gât.
Clasificarea verbelor în funcţie de poziţia sintactică:
• Verbele intranzitive: sunt cele care nu acceptă complementul (obiect) direct:
• verbe nereflexive precum: a cădea, a înota, a strănuta, a tuşi;
• verbe reflexive: a se cuminţi, a se domoli, a se însănătoşi;
• verbele copulative: a fi, a deveni, a se face, a ajunge, a ieși, a însemna, a părea, a
rămâne;
• verbe ca: a ploua, a ninge, a tuna, a burniţa, a viscoli - verbe zerovalente (care nu
admit combinarea cu un nominal);
• verbe ca: Se bizuie pe colegi. Contează pe colegi. Depinde de colegi. Se supără pe
colegi. (unde nominalul postverbal este un complement prepoziţional);
• verbe ca: a plăcea, a conveni, a ajunge, a trebui (Îmi place cartea. Îmi convine situaţia.
Îmi ajunge salariul. Îmi trebuie o maşină.) – unde nominalul postverbal este subiect;
• verbe ca: a trebui (Trebuie să…), a se cuveni (Se cuvine să…), a se întâmpla (Se
întâmplă să…)
 Clasificarea verbelor în funcţie de poziţia sintactică
• 2. Personal vs impersonal
• Verbele personale se combină cu un subiect în nominativ, acordându-se
cu acesta în număr şi persoană: a adormi (Mihai adoarme. El adoarme.), a
învăţa, a mânca, a cotcodăci, a mieuna, a apune, a răsări, a germina, a
izvorî.
• Sunt personale şi verbele din construcţia: Cine se scoală de dimineaţă,
adoarme devreme.
• Mergem la cumpărături. Sunteți mereu conștiincioși. (cu SB inclus)
• Studentul continuă / să-și facă temele de casă. (cu SB subînțeles, în prop. 2)
• Maria este un om deosebit și face toate treburile casei. (cu SB subînțeles, în
prop. 2)
• Ei mi-au spus / că nu ajung la timp. (cu SB subînțeles, în prop. 2)
 Verbele impersonale
• Nu primesc poziţia de subiect sau, dacă o primesc, realizează subiectul ca propoziţie conjuncţională sau ca
echivalent sintactic al acesteia (infinitiv, supin, rar, gerunziu).
• Sunt impersonale verbe ca:
• Ninge, Plouă, Tună, Îmi merge bine, Îmi pasă de ceva, Îmi arde de plimbare = nu primesc SB
• Trebuie să plec. Îmi ajunge că eşti lângă mine. Se cuvine să faci asta. Îmi place că faci asta. = realizează SB ca
propoziție conjuncțională.
• Este uşor a vorbi (1)/ de vorbit. (2) Se aude tunând. (3) SB = verb la infinitiv (1), la supin (2), la gerunziu (3).
Alte situații cu verbe impersonale:
Mă doare capul., Mă bucură prezența ta. Îmi trebuie o vacanță. = SB postpus, nonuman
• E noapte, iarnă, frig, duminică, seară. = SB postpus, nearticulat
• Mi-e foame, frică, dor, frig, somn. = SB postpus, nearticulat
• Există în limba română verbe impersonale inerente (unde trăsătura impersonal este prezentă în oricare apariţie a
verbului) – plouă, se înserează, se luminează, (îmi) pasă de, (îmi) convine să, se cuvine să, se întâmplă să etc.
• şi verbe care, prin natura lor inerentă, nu sunt impersonale, dobândind această trăsătură contextual (sunt verbe cu
impersonalitate dobândită) – se vine târziu, se merge mult, se ştie că, se crede că, (mi)-a fost dat să, este ştiut că
etc.
• ☺Verbele impersonale au ca reflex morfologic trăsătura de verbe unipersonale, apărând cu formă unică de
persoana a treia, sg și/sau pl. Mă doare piciorul. Mă dor picioarele.
 Clasificarea verbelor în funcţie de poziţia sintactică
• 3. Copulativ vs noncopulativ
• În funcţie de poziţia nume predicativ (NP), se disting două subclase de verbe: copulative
– care cer obligatoriu prezenţa poziţiei NP, şi clasa verbelor noncopulative, care nu admit
această poziţie.
• Verbele copulative – nu pot forma singure predicatul, ci numai împreună cu un nume
predicativ (şi astfel, formează predicatul nominal - PN). Aceste verbe presupun folosirea
concomitentă a două nominale (unul reprezentat de subiect şi altul de numele
predicativ).
• El este student. El – SB., este – vb. copulativ, student - NP
• Maria este frumoasă. Maria – SB., este – vb. copulativ, frumoasă - NP
• Tinereţea este primăvara vieţii. Tinereţea – SB., este – vb. copulativ, primăvara – NP
• Verbele copulative sunt: a fi (când nu are înţeles de „a exista”, „a se afla”, „a se întâmpla”
etc.), a deveni (este întotdeauna copulativ), a se face, a ieşi, a ajunge (când au sensul de
„a deveni”), a rămâne („a fi în continuare”), a însemna, a părea.
 Copulative personale vs copulative impersonale
• Toate copulativele prezentate în slide-ul anterior sunt personale.
• Pot deveni copulative impersonale dacă subiectul este realizat printr-o propoziţie conjuncţională sau
prin formă verbală nepersonală. În aceste condiţii, numele predicativ se transformă din adjectiv în
adverb.
• Fumatul este nesănătos. (nesănătos=adjectiv)
• Este nesănătos să fumezi. Este nesănătos a fuma. (nesănătos=adverbe)
• De asemenea, în cazul expresiilor verbale impersonale: e adevărat, e bine, e greu, e necesar, e posibil,
e sigur, e păcat că, e de înţeles, e de neconceput, e de mirare, e cu putinţă etc. sau în construcţiile
impersonale: mi-e bine (rău, greu, uşor, imposibil, frig, cald), verbul a fi este copulativ impersonal.
• Verbele noncopulative – nu primesc poziţia nume predicativ. Exceptând verbul a deveni (totdeauna
copulativ), toate celelalte verbe copulative au şi alte utilizări noncopulative.
• Maria este / ajunge / rămâne acasă.
• Ion iese din magazin.
• Pare că se schimbă vremea.
• El mi-a făcut mult rău.
 Predicativ, copulativ, auxiliar

Verbele auxiliare – sunt instrumente morfologice care ajută la formarea unor

timpuri şi moduri. Auxiliarele sunt în număr de trei: a fi, a avea, a voi.
• A fi – ca auxiliar apare în structura viitorului anterior (voi fi plecat), a
conjunctivului perfect (să fi plecat), a condiţional-optativului perfect (aş fi
plecat), a prezumtivului perfect (o fi plecat) şi a infinitivului perfect (a fi
plecat). De asemenea, intră în structura construcțiilor pasive.

• A avea – ca auxiliar apare în formele de perfect compus (am plecat), de viitor

(am să plec) şi de condiţional optativ, prezent şi perfect (aş pleca, aş fi plecat).

• A voi – intră în alcăt. viitorului propriu-zis (voi pleca) şi a prezumtivului (voi fi

ştiind, voi fi ştiut).
 Sensuri predicative ale verbului „a fi”
• El este acasă.
• În ţara noastră sunt multe talente.
• Pe şosea a fost un accident.
• Mâine va fi un an de la căsătorie.
• O prelegere este de 50 de minute.
• Cât este o casă?
• Cât vor fi examenele, nimeni nu leneveşte.
• Pentru aceasta ar fi să plătească o avere.
• Ce e când ți se zbate ochiul stâng?
 Construcții active vs construcții pasive
 

• Verbe în construcții active:

Maria vine târziu. Cine vine târziu? Maria – subiectul gramatical
Ea procedează corect. Cine procedează corect? Ea – subiectul
gramatical
Ionel învaţă alfabetul. Cine învață alfabetul? Ionel– subiectul gramatical
Ce învață Ionel? alfabetul = CD
Copiii mănâncă prăjitura. Cine mănâncă prăjitura? Copiii – subiectul
gramatical
Ce mănâncă copiii? prăjitura = CD
• În construcțiile active, acţiunea este făcută de subiectul gramatical.
 Pasivizarea = apare numai la verbele cu tranzitivitate forte

• Alfabetul este învățat de Ionel.

• Prăjitura este mâncată de către copii.

Consecințe ale pasivizării: 

• CD din construcția activă devine SB în construcția pasivă.
• Subiectul pasiv se află înaintea verbului.

• Subiectul gramatical din construcția activă devine un complement special

însoțit de prepozițiile de și de către, care poartă numele de complement de
agent.
Structura construcției pasive (diateza pasivă în „Gramatica tradițională”):

(auxiliarul pasiv) a fi + participiul verbului de conjugat acordat cu subiectul

Studenții au fost apreciați de profesori pentru munca depusă.

Verbul a fi este purtătorul categoriilor gramaticale (mod, timp, persoană,

număr), iar participiul este purtătorul semnificaţiei, al sensului (este variabil
numai în gen şi număr). Conjugarea aparține, de asemenea, verbului la
participiu.
au fost apreciați = PV realizat cu auxiliar pasiv, personal, mod indicativ, timp
perfect compus, pers. a III-a, nr. pl., f. afirmativă. conjugarea I (a vb. „a aprecia”).
 Pasivul cu auxiliar vs reflexiv-pasivul
Observați cuvintele subliniate!
• 1. Echipa bucureşteană construieşte podul. (construcție
activă)
• 2. Podul este construit de către echipa bucureşteană.
(construcție pasivă)
• 3. Podul se construieşte de către echipa bucureşteană.
(construcția reflexiv-pasivă)

Grupul reflexiv + verb funcționează, când verbul este la

formă personală, ca predicat verbal.
Se construiește = PV expr. prin verb reflexiv-pasiv, indicativ,
prezent, pers. a III-a, sg, conj. a IV-a, f. afirm.
Tema de reflecție!
• Nu toate verbele admit pasivizarea. Cele intranzitive nu primesc
complement direct, deci nu acceptă niciodată pasivizarea.
 
• Uneori, nici cele tranzitive nu acceptă pasivizarea (sunt verbe cu
tranzitivitate slabă).
Mă doare capul. Mă = CD
⁕Sunt durută de cap. (nu este acceptată)
 
O am pe bunica la mine. pe bunica = CD
⁕Bunica este avută de mine. (nu este acceptată)
 Predicat verbal pasiv vs predicat nominal

1. Maria este învăţată. (erudită, inteligentă – arată însuşirea; este =

verb copulativ);
2. Maria este învăţată de părinţi bunele maniere. (verbul „a fi” este
auxiliar pasiv).
Folosindu-vă de ceea ce ați învățat, analizați morfosintactic cele
două structuri:
este învățată (1) = PN (VC+ NP)

este învățată (2) = PV cu auxiliar pasiv „a fi”

  Verbe reflexive vs verbe nonreflexive

• Partiţia reflexiv / nonreflexiv se realizează în raport cu apariţia unui clitic

reflexiv, care intră ca formant obligatoriu în componenţa verbului. În acest
caz (când verbul nu poate apărea fără clitic reflexiv) vorbim de verbe
inerent (obligatoriu) reflexive.
• Inventarul verbelor reflexiv-obligatorii este extrem de bogat, cu specificarea
că mai numeroase sunt verbele cu clitic de acuzativ decât cele cu clitic de
dativ.
• În acest inventar, apar atât verbe din fondul vechi şi popular al limbii (a se
bosumfla, a se codi, a se descotorosi, a se hârjoni, a se lepăda, a se pârpăli,
a se răţoi, a se sclifosi, a se scumpi, a se sinchisi, a se târâi, a se teme, a se
văicări etc.), cât şi verbe neologice (a se erija, a se eschiva, a se preta etc.)
 Verbele cu reflexivitate contextuală
– îşi asociază un clitic reflexiv numai în anumite contexte şi în anumite condiţii:
• când cliticul reflexiv ocupă poziţii sintactice de complement direct, complement indirect,
complement indirect posesiv: El se apără. Maria îşi pregăteşte un ceai. Și-a pierdut interesul
(său) pentru școală.

• când este folosit ca marcă reflexiv-pasivă şi impersonală (fără să îndeplinească funcții

sintactice): se ştie că, se presupune că etc. sau ca marcă exclusiv impersonală: se râde mult,
se adoarme greu, se merge des.
 Verbe cu pronume reflexive:
reflexive cu funcție sintactică

• Reflexivul propriu-zis:
• Ioana se întreabă pe sine. (se, pe sine = compl. direct)
• Ioana îşi cumpără sieși o bluză. (îşi, sieși = compl. indirect)
 
• Reflexivul posesiv:
• Ion și-a certat copilul (său). - (și = complement indirect posesiv);
• Mi-am uitat geanta (mea) în librărie. - (mi = complement indirect
posesiv);
• Ți-ai văzut copilul (tău) -(ți = complement indirect posesiv);
Verbe cu pronume reflexive:
reflexive cu funcție sintactică
• Reflexivul reciproc:
Ei se văd unul pe altul.
Ne ajutăm unul pe celălalt.
Vă lăudați reciproc. (se /ne / vă = complement direct);
Dan şi Mihai îşi fac cadouri reciproc.
Ne spunem unul altuia secretele.
Vă trimiteți felicitări una alteia. (îşi/ne/ vă = complement indirect)

• Reflexivul factitiv:
El se tunde (la frizer). (se = complement direct)
Ea îşi face o bluză nouă (la croitoreasă). (își = complement indirect)
 Verbe reflexive cu clitic fără funcție sintactică

• Reflexivul inerent:
Cu cliticul în acuzativ: a se hazarda, a se preta la, a se mândri cu, a se ruga, a
se duce, a se aştepta la, a se învecina cu, a se înfrăţi cu, a se înrudi
Cu cliticul în dativ: a-şi închipui, a-şi aminti, a-și bate joc, a-și da seama

• Reflexivul eventiv: se înroşeşte, se îngălbeneşte, se întristează, se îngraşă

• Reflexivul pasiv: În articol se arată diferenţa dintre dativ şi genitiv.

• Reflexivul impersonal se cuvine, se întâmplă, se cade, se teme, se pare, se

vorbeşte, se mănâncă
Temă de gândire pentru lecția următoare!
• Recunoașteți valorile verbului a fi din enunțurile următoare
(predicativ personal/predicativ impersonal, copulativ
personal/copulativ impersonal, auxiliar personal/auxiliar impersonal):
• Că ești ce ești este în primul rând meritul tău.
• Dacă e să fiu sincer îți mărturisesc că te-am apreciat de la început.
• Dacă ar fi plouat, ar fi fost mai bine.
• Dacă ai fi citit cu atenție, ai fi observat greșeala.
• A fost odată ca niciodată....
• Pachetele au foat aduse de curier.