Boli ale Sistemului Nervos

RALUCA STĂNESCU
VOICU THEODORA
MORARU MIRUNA
OARNĂ IZABELA
Clasa a-XI-a E
 Boala Alzheimer

• Boala Alzheimer este o afecțiune neurologică degenerativă,

progresivă a creierului, care determină probleme de memorie,
gândire și comportament. Oamenii afectați își pierd memoria
și experimentează un declin cognitiv, deoarece boala duce la
moartea celulelor de la nivelul creierului.
Există trei tipuri cunoscute ale bolii Alzheimer:
1. Alzheimer cu debut precoce. Aceasta este o formă rară a
bolii, în care persoanele afectate sunt diagnosticate înainte
de vârsta de 65 de ani. Mai puțin de 10% dintre pacienții cu
Alzheimer prezintă acest tip al bolii.
2. Alzheimer cu debut tardiv. Aceasta este cea mai comună
formă a bolii Alzheimer, reprezentând aproximativ 90%
dintre cazuri și apare, de obicei, după vârsta de 65 de ani.
3. Alzheimer genetic. Aceasta este o forma a bolii Alzheimer
care este în totalitate moștenită. Este extrem de rară,
reprezentând mai puțin de 1% dintre toate cazurile.
 Boala Alzheimer

Un creier fără boala Alzheimer. Un creier cu Alzheimer avansat. Comparație între cele două creiere.
 Cauze
Nu se cunosc cu certitudine cauzele principale ale bolii Alzheimer,
însă se consideră faptul că boala este determinată de o combinație de
factori genetici, comportamentali și de mediu, care afectează celulele
creierului (neuronii).
Se cunoaște că, din punct de vedere biologic, în determinarea
apariției bolii Alzheimer sunt implicate anumite proteine de la nivelul
creierului care nu mai funcționează normal, acestea perturbând
activitatea neuronilor și eliberând substanțe toxice. Până la acest
moment, se cunoaște că activitatea a două proieine este asociată cu
afectarea creierului în boala Alzheimer:
• fragmente de proteine mai mari - beta-amiloid - acestea se
acumulează determinând plăci de amiloid care interferă cu
posibilitatea comunicării dintre neuroni.
• proteinele tau(=care sprijină transportul nutrienților pentru
neuroni)- acestea iși schimbă forma și determină “încurcături” ale
rețelei celulare neuronale.
 Simptome

Cel mai frecvent simptom timpuriu este dificultatea de a-ți aminti

informații noi (evenimente recente, conversatii recente), deoarece
schimbările aduse de boală, debutează de obicei în acea zonă a
creierului care afectează învățarea.
Alte simptome timpurii ale bolii Alzheimer sunt:
• Probleme de memorie, precum dificultatea de a-ți aminti anumite
evenimente. Persoanele cu Alzheimer au tendința de a repeta la
nesfârșit aceleași fraze, de a pune aceleași întrebări;
• Dezorientare și confuzie privind trecerea timpului;
• Probleme vizuale sau de orientare în spațiu ; persoana se poate
rătăci sau poate uita unde a pus anumite lucruri;
• Probleme de limbaj, precum găsirea unor cuvinte sau reducerea
vocabularului în vorbire sau în scris;
• Schimbări de dispoziție, precum depresia, apatia, sau alte
modificări de comportament (iritabilitate, agresivitate) și
personalitate.

In stadii tardive, pacienții își pot pierde capacitatea de a înghiți și

de a mânca, de a merge, nu-și mai recunosc familia și prietenii, nu
mai reușesc să-și controleze urinarea și defecația.
 Tratament

Tratamentele existente pot să reducă simptomele și modificările cognitive temporar.

Printre categoriile de medicamente care pot să fie prescrise de medic se numară:

• Inhibitori de acetilcolinesterază: au drept acțiune creşterea cantității de acetilcolină. Pot aduce îmbunătațiri pentru
simptomele neuropsihiatrice, precum agitația sau depresie.

• Clorhidrat de memantină : acționează pozitiv asupra problemelor cognitive și funcționale.

 Parkinson
• Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și
progresive a neuronilor.Aceste celulele nervoase sunt situate într-o zonă
numită substantia nigra(o zonă a creierului situată chiar deasupra locului în care
măduva spinării se întâlnește cu creierul mediu) din centrul creierului. Aceste celule
produc dopamină, care este substanța chimică ce trimite mesaje către partea
creierului care controlează mișcarea și coordonarea.Prin moartea celulelor din
substanța neagră, boala Parkinson creează un deficit de dopamină. În mod normal,
controlul mișcărilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea de dopamină
și acetilcolină (un alt neurotransmițător)
 SIMPTOME:
La început, simptomele pot fi confundate cu
procesul normal de îmbătrânire, dar pe măsura
agravării acestora, diagnosticul devine evident. În
momentul manifestării primelor simptome, se crede
că între 60% și 80% din celulele din zona de control
a activităților motorii sunt deja distruse.Severitatea
Bolii Parkinson, modul în care progresează și
impactul asupra vieții pacientului variază de la caz la
caz.

Simptome motorii: Simptome non-motorii:

•rigiditate musculară •oboseală
•tremur •tulburări de somn
•lentoare în efectuarea tuturor mișcărilor •dificultăți la înghițire
•pierderea echilibrului și a coordonării •exces de salivație
mișcărilor •tulburări urinare
•mersul șovăitor •confuzie
•atitudinea „înghețată” (diminuarea •depresie
numărului de mișcări și clipit rar, fața •anxietate
devine imobilă, poziția pe scaun nu este •transpirații excesive
ajustată).
 Semnele și simptomele Parkinson
esențiale stabilirii diagnosticului:
Tremur-acest simptom provine de
obicei de la o mână sau deget, dar
poate începe de la orice membru.
Mișcarea încetinită (bradikinezie) -
încetinirea mișcarii,făcând sarcinile
simple mai dificile;pașii mai scurți,
tragerea picioarelor.
Mușchii rigizi- poate apărea în orice
parte a corpului ca rigiditate musculară,
care poate fi dureroasă
Boala Parkinson evoluează în cinci stadii: 
Stadiul 1: simptomele (bradikinezie, tremur, rigiditate) sunt Postura afectată-poate prezenta ca o
prezente doar de o parte a corpului (unilaterale). postură înclinată și poate duce la
Stadiul 2: simptome prezente bilateral, fără pierdere de probleme de echilibrare.
echilibru Afectarea sau pierderea mișcărilor
Stadiul 3: simptome prezente bilateral, agravate, în asociere automate-mișcările inconștiente
cu dificultăți de menținere a echilibrului la statul în picioare (zâmbetul sau clipirea)
sau la mers.
Schimări de vorbire
Stadiul 4: afectare severă, dar mersul și statul în picioare
sunt posibile fără ajutor. Schimbări de scriere
Stadiul 5: Pacienții au nevoie de scaun cu rotile, nu pot să
coboare din pat și să se deplaseze fără ajutor
Cauza exactă a bolii este necunoscută, dar a fost atribuită atât factorilor genetici, cât și
factorilor de mediu, cum ar fi istoricul familial, mutațiile genetice, consumul de apă de
fântână și expunerea la pesticide sau metal.
Tratament:
În prezent nu există nici un remediu pentru boala Parkinson, dar opțiunile de tratament
includ terapia medicamentoasă(extrem de benefică la început,dar eficacitatea scade cu
timpul), intervenția chirurgicală pentru cazurile avansate și mai multe terapii complementare
care pot ajuta la gestionarea simptomelor.
Medicamentele oferite au ca scop suplimentarea sau creșterea dopaminei pentru a ajuta la
gestionarea problemelor motorii.
Exemple de medicamente :
 Levodopa este remarcat drept cel mai eficient medicament. Este o substanță chimică care
poate trece în creier și se poate transforma în dopamină. Atunci când este combinat cu
carbidopa, levodopa oferă protecție împotriva conversiei timpurii în dopamină în afara
creierului.

Agoniștii de dopamină -reprezintă o clasă de medicamente care mimează efectele

dopaminei, fără a se converti în dopamină
Amantadina-initial a fost introdusă ca și agent antiviral, ulterior fiind raportate și efectele
benefice antiparkinsoniene.
 Ce este Sindromul Tourette (ST)?

Sindromul Tourette este o tulburare genetica neurologica

comuna, caracterizata prin ticuri motorii cronice si vocale, care
incep inainte de varsta adulta.
In 1885, Georges Gilles de la Tourette a descris trasaturile
clinice majore ale sindromului care poarta acum numele sau.
Sindromul Tourette este adesea insotit de tulburari de
comportament, in special tulburari obsesiv compulsive, deficit
de atentie si ADHD.
Aceste tulburări de comportament insotesc adesea ticurile.
 Ce sunt ticurile?
Ticurile sunt mişcări involuntare, rapide, repetitive şi
stereotipe ale unor grupe musculare individuale
Ticurile pot fi:
•Bruște, rapide
•Repetitive și stereotipe (aceleași de fiecare dată)
•Fără scop sau ritm
•Ele pot fi ticuri simple sau complexe.
Ticurile simple apar brusc și, de obicei, durează săptămâni
sau luni. Cele mai comune ticuri motorii simple includ:
clipirea ochilor, ridicarea sprâncenelor, ridicarea din umăr,
răsucirea sau smucirea capului și a gâtului.
Ticurile vocale simple includ: dresul vocii, tuşitul, trasul
nasului și căscatul.
Ticurile motorii complexe includ mișcări mai intenționate,
cum ar fi: grimase, atingeri, mersul după un anumit model
sau în cerc, săritul, lovirea cu piciorul sau cu pumnul.
Ticurile vocale complexe includ: emiterea mai multor sunete;
repetarea silabelor, a cuvintelor sau a expresiilor (ecolalie);
rareori, pronunțarea cuvintelor sau expresiilor interzise în
 Cauze

Cauzele sindromului Tourette nu sunt complet cunoscute.

Cercetarile timpurii au sugerat ca este o afectiune mostenita. Studiile recente
indica o combinatie a factorilor de mediu si genetici ca o cauza a tulburarii.
Genele specifice implicate in dezvoltarea sindromului Tourette sunt inca in curs de
cercetare. Se pare ca exista si o baza neurologica ce rezulta dintr-o anomalie ce
afecteaza metabolismul anumitor neurotransmitatori(substantele chimice din creier
care regleaza comportamentul).
Deși există mai multe gene implicate în apariția sindromului, doar una dintre ele
este cunoscută. Dacă unul dintre părinți poartă gena SLITRK1, care determină boala,
copilul are 50% riscuri de a face sindromul Tourette.
Sindromul apare din cauza unor disfuncții la nivelul neurotransmițătorilor precum
dopamina și serotonina, care sunt implicați în controlul mișcărilor corpului și care
oferă starea generală de bine.
 Simptome
Specific pentru sindromul Tourette este faptul că
persoanele afectate nu își pot controla anumite mișcări precum
clipitul, încrețirea nasului, ridicarea umerilor, grimase sau
scuturarea capului.
Exprimările obscene apar în 30% din cazuri. Simptomul cu cel
mai mare impact social este coprolalia, manifestare ce constă în
utilizarea explozivă a unor cuvinte obscene, agresive sau
inacceptabile din punct de vedere social.
Mai mult de 50% dintre pacienții cu ST au simptome
comportamentale, cum ar fi tulburarea hiperkinetică cu deficit de
atenție (THDA) și tulburarea obsesivcompulsivă (TOC). Pacienții
pot, de asemenea, resimţi: depresie, comportament impulsiv,
tulburări de personalitate, automutilare intenționată și tulburări
de somn.
 Tratament

Persoanele cu ST au o expectanţă de viaţă normală:

• Simptomele pot persista pe tot parcursul
vieţii, dar afecţiunea nu este degenerativă şi nu pune în pericol
viaţa;
• Deşi ticurile tind să diminueze cu vârsta este posibil ca
anumite tulburări de tipul depresiei, atacurilor de panică,
stereotipiilor de legănare şi comportamentului antisocial să
persiste la adult.

Medicul poate recomanda, după caz, urmarea unei forme de

terapie care poate ameliora simptomele, precum terapia de
vorbire sau un tip de terapie psihocomportamentală.
 ADHD
Cand spunem “ADHD” ne imaginăm, de obicei, acel copil excesiv de
hiperactiv, care se cațără peste tot, vorbește neîntrebat, încalcă toate
regulile și este rezistent la orice formă de disciplinare (fie de tip
recompensă, fie de tip pedeapsă), fiind un vulcan de energie.

Este important de știut că există 2 tipuri de ADHD:

• ADHD în care predomină neatentia - mai frecvent în cazul fetelor.
Presupune un șablon consistent și vizibil de dificultăți de concentrare
a atenției, în special în sarcinile care implică un efort mental sustinuț
(cum sunt sarcinile școlare).

• ADHD în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea - mai

frecvent la băieți. Implică o activitate motorie excesivă, o stare
permanentă de agitație.

ADHD este diagnosticat mai frecvent în rândul băieților decât al

fetelor, proporția raportată fiind de 2:1.
 ADHD la adulți
Diagnosticarea ADHD la adulţi presupune determinarea prezenţei
simptomelor ADHD atât în timpul copilăriei, cât şi la maturitate.
Deficitele asociate în mod obișnuit simptomelor apar în cinci
dimensiuni ale vieţii de zi cu zi: muncă şi educaţie, relaţii şi viaţă de
familie, relaţii sociale, timp liber şi hobby-uri, încredere de sine şi imagine
de sine.
Cele mai comune probleme psihice care însoţesc ADHD, la adulti, sunt
anxietatea, depresia, tulburarea bipolară, abucul si dependenta de
substante, problemele de somn şi tulburările de personalitate, şi toate
acestea trebuie investigate.
La adult, o dată cu trecerea timpului, simptomele hiperkinetice se
ameliorează, mai ales după vârsta de 12-15 ani. La vârsta adultă rămâne
mai degrabă o hiperactivitate motorie fină, o neliniște permanentă.
În general acești pacienți nu “pierd simptomele” o dată cu trecerea
timpului, ci învață să trăiască cu ele, dezvoltând anumite strategii de
„coping”.
Cauzele ADHD
În marea majoritate a cazurilor, tulburările sunt moștenite, dar pot fi
și dobândite:
• Factori genetici: aproximativ 80% din cazuri. Aproximativ 1/3 din
părinții copiilor cu ADHD sunt afectați de această boală.
• Afectarea cerebrală(leziuni dobândite)-are o pondere de 20%.
• Factori familiali și sociali: absența mamei și plasarea în orfelinate
sau mediu haotic de creștere.

Diagnostic
Diagnosticul de ADHD este pus de medicul psihiatru sau neurolog.
ADHD nu este vindecabil, dar datorită metodelor moderne de
tratament, simptomele pot fi ținute sub control.
Tulburările de neurodezvoltare care pot împărtăși simptome sau
pot fi comorbide cu ADHD cuprind:
• tulburările de învățare, tulburările de limbaj, tulburări anxioase,
tulburări de somn;
• Tulburări de dispoziție- Depresia apare la adolescenții cu ADHD
într-o rată mult mai mare;
• Abuzul de substanțe psihoactive- Adolescenții cu ADHD tind să
consume abuziv mai frecvent droguri decât alcool.
 Tratament
Cea mai bună abordare terapeutică în cazul ADHD este o combinație
de:
• tratament medicamentos, stabilit și dozat de medicul psihiatru, în
funcție de severitatea și tipologia simptomelor;
• terapie comportamentală;
• terapie de reeducare a abilităților de învățare.

În plus, consilierea psihologică pentru îmbunătățirea abilităților

sociale și măsurile specifice de sprijin educațional la scoală, ajută foarte
mult în managementul acestei tulburări.

Terapia în ADHD presupune o abordare pluridisciplinară (medic,

psiholog și terapeut) și implicarea tuturor persoanelor semnificative din
viața copilului: parinți, bunici, bone și cadre didactice.
 Bibliografia
• https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/alzheimers-disease/symptoms-causes/syc-20350447
• https://www.alz.org/alzheimers-dementia/what-is-alzheimers/brain_tour_part_2
• https://ceufast.com/blog/parkinsons-disease-signs-risks-and-treatments
• https://www.asgct.org/research/news/april-2020/parkinsons-disease-awareness-month
• https://www.parkinsonassociation.org/what-is-parkinsons-disease/
• https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/boala-parkinson-cauze-simptome-tratament
• https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/articole-medicale/sindromul-tourette-cauze-ticuri-simptome-diagnostic-tra
tament
;
• https://mamisicopilul.ro/sindromul-tourette/ ;
• https://neurologiepediatrica.ro/sindromul-tourette/ ;
• https://secretele.com/2016/06/cum-tinem-sub-control-sindromul-tourette.html ;
• https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/articole-medicale/adhd-la-copil-si-adult-ce-este-si-cum-il-recunoastem-cor
ect-cauze-simptome-diagnostic-tratament
• https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/adhd-ce-este-si-cum-il-recunoastem-corect