Boala Parkinson

Avram Radu Florian,

An I, seria B, grupa 8
 Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente şi
progresive a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul
mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremur şi
instabilitate posturală.

Tulburările legate de boala Parkinson apar cel mai adesea între 50 şi 70 ani;
vârsta medie de apariţie a bolii este de 57 ani. La început, simptomele pot fi
confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar pe măsura agravării acestora,
diagnosticul devine evident. În momentul manifestării primelor simptome, se crede
că între 60% şi 80% din celulele din zona de control a activităţilor motorii sunt deja
distruse.

Boala Parkinson are o evoluţie progresivă, iar semnele şi simptomele se

acumulează în timp. Deşi această afecţiune este potenţial invalidantă, ea evoluează
lent astfel încât majoritatea pacienţilor beneficiază de numeroşi ani de viaţă activă
după stabilirea diagnosticului. Mai mult, spre deosebire de alte afecţiuni
neurologice grave, boala Parkinson este tratabilă. Tratamentul este medicamentos
şi chirugical dar poate consta şi în implantarea unui dispozitiv pentru stimularea
creierului. La scară mondială, boala este diagnosticată la 300 000 persoane în
fiecare an. Incidenţa şi prevalenţa bolii cresc odată cu vârsta. Boala Parkinson
afectează 1% din persoanele cu vârsta peste 65 ani. Rareori, boala survine în
copilărie sau adolescenţă. Incidenţa bolii este de 1,5 ori mai mare la bărbaţi decât
la femei.

Semne şi simptome

Cele trei semne cardinale ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea
şi bradikinezia. Dintre acestea, două sunt esenţiale pentru stabilirea diagnosticului.
Instabilitatea posturală este al patrulea semn cardinal, dar survine tardiv, de obicei
după 8 ani de evoluţie a bolii.

~În 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale mâinilor, capului sau
picioarelor constituie primul simptom şi se manifestă în special în repaus şi în
perioadele de stres. Tremorul este diminuat în timpul mişcărilor şi dispare în somn,
este accentuat de stres şi de oboseală. Tremorul devine mai puţin evident pe
masura evoluţiei bolii.
 ~Rigiditatea se referă la creşterea rezistenţei la mobilizarea pasivă a muşchilor
şi este mai evidentă la mişcările voluntare ale membrului contralateral.
~Bradikinezia se referă la lentoarea mişcărilor, dar include şi scăderea
mişcărilor spontane şi scăderea amplitudinii mişcărilor. Bradikinezia este vizibilă
prin micrografie (scris de mână mic, ilizibil), hipomimie (diminuarea mişcărilor
mimice), clipit rar şi hipofonie (voce diminuată).
~Instabilitatea posturală se referă la tulburările de echilibru şi coordonare.
Apariţia sa este o etapa importantă în evoluţia bolii, deoarece instabilitatea
posturală este dificil tratabila şi este o sursa comună de invaliditate în stadiile
avansate ale bolii.

~Demenţa survine tardiv în evoluţia bolii Parkinson şi afectează 15% - 30% din
pacienţi. Memoria recentă este afectată.

Alte semne sunt:

~tulburări ale somnului

~dificultăţi la deglutiţie
~sialoree (salivaţie abundentă)
~micrografie (scris mic, ilizibil)
~hipofonie (voce diminuată, monotonă) şi dificultăţi la articularea cuvintelor
~incontinenţă urinară şi constipaţie, datorită alterarii funcţiei intestinului şi vezicii
~confuzie, pierderea memoriei
~tulburări ale mersului, cu paşi mici, târşâiţi; tendinţa accentuată spre cădere prin
~pierderea reflexelor posturale
~pierderea balansului braţelor în timpul mersului
~hipotensiune ortostatică
~dermatită seboreică
~modificări ale personalităţii

Cauze şi factori de risc

Celulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate într-o zona numită
substantia nigra (substanţa neagră) din centrul creierului. Aceste celule produc
dopamină, un neurotransmiţător care permite controlarea mişcărilor.

Prin moartea celulelor din substanţa neagră, boala Parkinson creează un deficit de
dopamină. În mod normal, controlul mişcărilor este rezultatul unui echilibru dintre
cantitatea de dopamină şi acetilcolină (un alt neurotransmiţător). Prin pierderea
acestui echilibru, rezulta tremorul, rigiditatea şi pierderea coordonării.

Cauza pierderii progresive a neuronilor în boala Parkinson rămâne însă

necunoscută. Oamenii de ştiinţă indică o asociere dintre factorii de mediu şi cei
genetici.

Factorii de mediu:

~expunerea precoce sau prelungită la substanţe poluante chimice sau la pesticide

(ierbicide şi insecticide)
~consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnele şi simptomele bolii Parkinson –
drogul are un efect similar pesticidelor
~medicamente neuroleptice (fenotiazina) sau substanţele care blochează receptorii
de dopamină
~intoxicaţia cu monoxid de carbon sau cu mangan
~hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala Wilson, tulburările
idiopatice degenerative
 Factorii genetici:

~toate cauzele genetice cunoscute explica mai puţin de 5% din cazurile de

Parkinson.

Consultul de specialitate

Este bine sa fie consultat medicul de familie atunci cand apar simptomele bolii
Parkinson. Nu este nevoie de un tratament de urgenta, atunci cand tremorul
dureaza de mai mult timp. Totusi, trebuie discutat cu medicul despre aparitia
acestui tremor la urmatorul consult. Daca tremorul afecteaza activitatea de zi cu zi
a unei persoane sau daca apar si alte simptome, trebuie mers la doctor mai repede.

O persoana ce a fost diagnosticata cu boala Parkinson trebuie sa consulte

doctorul imediat daca:
- exista modificari notabile ale simptomelor, cum ar fi episoade severe de rigiditate
- pierderea brusca a mobilitatii – ce poate afecta mersul;
- simptomele nu mai sunt ameliorate de medicamente;
- apar alte complicatii;
- apare depresia.

Persoanele ce sufera de Parkinson trebuie sa mearga la medicul specialist in mod

regulat (o data la 3-6 luni sau in functie de cum decide acesta) pentru modificarea
tratamentului, pe masura ce boala evolueaza.

Medici specialisti recomandati

Urmatorii medici pot diagnostica si trata boala Parkinson:

- medicul de familie;
- medicul de medicina interna;
- medicul neurolog.

Alti specialisti ce pot fi implicati in urmarirea pacientului bolnav de Parkinson

sunt:
- logopedul;
- fizioterapeutul;
- specialistul in terapie ocupationala.

Diagnostic

Diagnosticul este clinic. Boala Parkinson este suspectată la pacienţii peste 55 ani,
cu tremor de repaus, rigiditate şi lentoare a mişcărilor. Diagnosticul este confirmat
de prezenţa semnelor caracteristice: lipsa expresiei faciale, clipit rar, reflexe
posturale alterate, tulburări de mers caracteristice (paşi mici, lipsa balansului
braţelor în timpul mersului).

Istoricul bolii cuprinde întrebări legate de antecedentele de traumatisme

craniene, accident vascular cerebral, hidrocefalie, expunerea la toxine şi prezenţa
simptomelor sau antecedente de afecţiuni neurologice degenerative.

Diagnosticul diferenţial se face cu: boala Alzheimer, tremor esenţial,

hidrocefalia cu presiune normală, paralizia supranucleară progresivă, demenţa cu
corpi Lewy etc.
 Prezenta tremorului în absenţa altor semne caracteristice indică un stadiu
incipient al bolii sau un alt diagnostic. La vârstnici, reducerea mişcărilor spontane
sau mersul dificil, cu paşi mici pot fi rezultatul depresiei sau a demenţei.

Tratament generalitati

La inceput, pacientii cu boala Parkinson pot sa nu aiba nevoie de tratament, daca

simptomele sunt usoare. Medicul va putea amana momentul prescrierii tratamentului
pana cand simptomele bolii devin suparatoare si interfera in activitatea zilnica.
Metodele de tratament aditionale cum ar fi exercitiile fizice, fizioterapia si
terapia ocupationala pot fi de ajutor in toate stadiile bolii Parkinson, mai ales in
mentinerea tonusului, mobilitatii si independentei.

Daca este nevoie de tratament medicamentos, exista citeva optiuni. Desi

levodopa este inca considerata cel mai bun medicament pentru Parkinson, efectele
ei secundare (ce includ miscari involuntare si alte complicatii motorii) pot cauza
probleme in stadiile tardive ale bolii.

Studiile recente sugereaza ca tratamentul initial cu agonisti dopaminergici cum

ar fi pramipexol si ropinirol pot intarzia necesitatea inceperii tratamentului cu
levodopa si pot astfel intarzia aparitia efectelor secundare ale acesteia. Alte
medicamente nondopaminergice ce pot fi folosite in primele faze evolutive ale bolii
sunt amantadina, inhibitori de monoaminoxidaza (cum ar fi selegin) si anticolinergice
(cum ar fi trihexifenidil).

Medicul curant impreuna cu intreaga echipa ce supravegheaza pacientul bolnav de

Parkinson il pot indruma pe acesta in ceea ce priveste suportul emotional si educatia
medicala, specifice acestei afectiuni. Acestea sunt importante pe intregul parcurs
evolutiv al bolii.

Nu exista nici un tratament care sa opreasca distrugerea celulelor nervoase ce

duce la aparitia acestei afectiuni. Totusi, unele medicamente pot ameliora
simptomele bolii. Tratamentul chirurgical poate fi, de asemenea, folositor in
tratarea simptomelor, dar in cazul unui numar mic de persoane.

Tratamentul este diferit pentru fiecare persoana in parte si se poate schimba pe

masura ce boala evolueaza. Varsta, ocupatia, familia si conditiile de viata pot
influenta deciziile privind inceperea tratamentului, tipul acestuia si cand sa se
modifice medicatia. Daca starea de sanatate se modifica tratamentul trebuie si el
ajustat pentru a obtine un echilibru intre calitatea vietii, efectele secundare ale
bolii si costurile tratamentului.

Tratament de intretinere

Exista o serie de masuri ce pot fi luate si la domiciliul persoanei afectate de

Parkinson pentru a face ca aceasta sa faca fata mult mai usor simptomelor. Trebuie
sfatuit pacientul sa-si foloseasca energia pentru activitatile strict necesare si sa-si
amenajeze locuinta astfel incat sa-i fie foarte usor sa se deplaseze si lucrurile
necesare sa-i fie la indemana. Toate acestea il vor ajuta sa fie o persoana
independenta.

Exercitiile fizice regulate, o dieta echilibrata sunt foarte importante in cadrul

tratamentului. Exercitiile pot ajuta la mentinerea tonusului, a coordonarii si a
rezistentei, dar si in mentinerea greutatii si in reducerea posibilitatii de aparitie a
constipatiei. In ceea ce priveste alimentatia persoanelor cu Parkinson este foarte
important ca acestea sa ceara toate informatiile privind alimentatia medicului
curant, deoarece consumul de proteine poate interfera cu absortia medicamentelor
si poate modifica eficacitatea lor.

Este indicat ca pacientii sa-si pastreze o stare cat mai buna de sanatate. O dieta
echilibrata, odihna, precum si suportul emotional si practic din partea familiei, pot
fi de mare ajutor. Recunoasterea si tratarea depresiei reprezinta o parte
importanta a terapiei la domiciliu. Depresia este frecventa la cei cu Parkinson si
poate aparea inainte ca boala sa fie diagnosticata.

O persoana aflata intr-o faza avansata a bolii este limitata in ceea ce priveste
libertatea de miscare si efectuarea activitatilor zilnice. Simptomele se pot
modifica de la o zi la alta si efectele adverse ale medicamentelor folosite in cadrul
tratamentului pot limita eficienta acestuia. Medicul curant va trebui sa modifice
tratamentul in functie de modificarile ce apar in simptomatologia bolii.

Un logoped poate recomanda exercitii de respiratie si de vorbire ce pot sa ajute

pacientii, care au vorbirea monotona, imprecisa, soptita, specifica celor afectati de
Parkinson, mai ales in stadiile finale.
 Trebuie sa existe o modificare si in ceea ce priveste alimentatia, referitor la ce
si cum mananca. De exemplu, acestia se pot hrani stand in picioare si mancand cate
putin, iar alimentele sa fie cat mai usor de mestecat. Toate acestea pot sa
scuteasca pacientul de eventualele probleme legate de alimentatie. Tinand barbia
ridicata, inghitind des si evitand dulciurile se poate reduce salivatia.

Blocarea musculara poate fi rezolvata prin efectuarea unor miscari intentionate.

Deplasarea catre un punct fix pe pamant, facand un prim pas precis, lung, in stil de
mars poate ajuta la depasirea episoadelor de rigiditate musculara.

Tratament in cazul agravarii bolii

Pe masura ce boala evolueaza, simptomele devin din ce in ce mai suparatoare.

Majoritatea pacientilor dezvolta un tremor de la usor la moderat. Miscarile sunt
lente si limitate datorita rigiditatii musculare si incetinirii sau pierderii reflexelor
automate (bradikinezie).

Tratamentul in acest stadiu este cantarit in functie de severitatea simptomelor

si de efectele adverse ale medicamentelor. Simptomele bolii se schimba pe masura
ce afectiunea trece prin diferitele stadii evolutive. Doctorul va supraveghea
evolutia fiecarui pacient in parte si va modifica tratamentul in functie de aparitia
unor noi simptome.

Levodopa este cel mai cunoscut medicament folosit in tratamentul bolii

Parkinson. Totusi poate avea o serie de efecte adverse la doze mari sau dupa un
tratament indelungat. Medicul specialist poate sa prescrie agonisti dopaminergici,
cum ar fi pramipexol sau ropinirol pentru a pregati inceperea tratamentului cu
levodopa. Studii recente au aratat ca aceste medicamente pot intarzia aparitia
efectelor adverse ale levodopei. De asemenea, doctorul poate prescrie agonistii
dopaminergici in acelasi timp cu levodopa.

Tratament ambulatoriuSusViata de zi cu zi a unui bolnav cu Parkinson La inceput,

boala nu afecteaza intr-o prea mare masura viata persoanei in cauza, dar o data cu
trecerea timpului aceasta devine din ce in ce mai suparatoare.
 Tratamentul la domiciliu ii ajuta pe cei afectati sa se adapteze si pe masura ce
boala avanseaza sa ramana independenti cat de mult este posibil. Calitatea vietii
acestuia depinde in mare masura de continuarea activitatilor de la serviciu, de
pastrarea unei legaturi stranse cu familia si de pastrarea independentei. Folosirea
unui baston sau a unui mergator pot fi utile pe masura ce boala avanseaza.

Aspecte ce pot fi de folos in tratamentul ambulator al unui pacient cu Parkinson

sunt:
- modificarea anumitor activitati si reamenajarea casei astfel incat activitatile
zilnice sa fie cat mai mult simplificate, iar repozitionarea mobilei sa fie facuta
astfel incat sa existe mereu ceva in care pacientul sa se sprijine atunci cand se
deplaseaza;
- sa urmeze o dieta sanatoasa, care sa includa fructe, vegetale, cereale, legume,
peste, carne de pasare, carne slaba, produse lactate slabe;
- exercitiile fizice si fizioterapie, care sunt foarte eficiente in toate fazele bolii;
- sa faca fata aparitie tremorului, iar pentru reducerea acestuia poate fi buna
luarea unei greutati in mana care tremura;
- sa se lucreze cu un logoped pentru imbunatatirea vorbirii;
- reducerea problemelor in ceea ce priveste mancatul si salivatia excesiva prin
schimbarea mancarurilor si a felului cum sunt mancate;
- a face fata blocajului motor, prin diferite metode cum ar fi mersul catre o tinta
de pe podea;
- a face fata disfunctiilor sexuale. Trebuie discutat cu medicul si despre aceasta
problema. Acesta poate sugera o serie de modificari in terapie, cum ar fi
schimbarea medicamentelor sau a exercitiilor fizice.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos este tratamentul uzual in cadrul bolii Parkinson.

Scopul acestui tratament medicamentos este de a suplini lipsa
neurotransmitatorului - dopamina, ce cauzeaza simptomatologia acestei afectiuni.
Tratamentul este inceput, de obicei, cand simptomele bolii duc la infirmitatea
persoanei, aceasta ne mai putand sa-si desfasoare activitatile zilnice.

Tratamentul poate fi diferit in functie de simptome, de varsta pacientului,

precum si in functie de raspunsul acestuia la medicamente. Medicamentele pot
ameliora simptomele, dar au si o serie de efecte adverse. Este nevoie de timp
pentru ca medicul sa stabileasca o combinatie eficienta de medicamente, care sa-si
faca efectul la fiecare persoana in parte.

Astazi, levodopa este considerata cea mai eficienta in controlul simptomelor din
boala Parkinson si pentru multi ani a fost medicamentul preferat in tratamentul
celor noi diagnosticati cu Parkinson. Totusi, datorita folosirii acesteia pe o perioada
lunga de timp si in doze crescute au aparut o serie de complicatii motorii, care au
fost dificil de tratat.

De aceea, unii medici prefera sa foloseasca agonistii dopaminergici, mai nou

aparuti (cum ar fi pramipexol si ropinirol), mai ales in primele etape ale bolii.
Folosirea acestor medicamente in primele faze ale afectiunii duc la amanarea
introducerii in tratament a levodopei si astfel se intarzie aparitia complicatiilor
motorii. Dar si folosirea acestor medicamente poate conduce la aparitia
complicatiilor motorii.

Intrebarea privind care dintre aceste doua medicamente, levodopa sau agonistii
dopaminergici este mai benefic in primele faze ale bolii; nu este pe deplin lamurita.
Levodopa controleaza simptomele mult mai bine decat agonistii dopaminergici.
Totusi, avand in vedere studiile efectuate, ingrijorarea medicilor in ceea ce
priveste efectele pe termen lung ale administrarii de levodopa in fazele initiale si in
doze mari, i-a facut pe acestia sa recomande tratamentul initial cu agonisti
dopaminergici, mai ales la cei sub 60 de ani. Pe masura ce boala avanseaza medicul
va putea prescrie concomitent levodopa si agonisti dopaminergici.

Apomorfina este un agonist dopaminergic folosit pentru tratarea episoadelor

ocazionale de imobilitate, asociate cu boala Parkinson. Acesta este primul
medicament ce poate fi injectat cand muschii devin rigizi si intepeniti si persoana in
cauza nu se mai poate ridica dintr-un scaun sau nu-si mai poate desfasura
activitatile zilnice. Tratamentul cu apomorfina administrat la nevoie poate face
posibila reducerea dozelor de agonisti dopaminergici.

Acest lucru duce si la scaderea efectelor adverse cum ar fi miscarile involuntare

si convulsiile. Pot exista si unele cazuri in care se urmeaza tratamentul cu doze
constante de levodopa si agonisti dopaminergici si uneori doze de apomorfina,
atunci cand este nevoie, in loc sa urmeze un tratament in care dozele
medicamentelor administrate oral sunt ajustate in functie de urgentele aparute.
Apomorfina trebuie administrata impreuna cu medicamente antiemetice pentru a
preveni aparitia greturilor si varsaturilor.

Studii recente arata ca tratamentul cu doze mari de antioxidant coenzima Q10

poate incetini progresia bolii Parkinson, dar trebuie luat in primele faze ale bolii.
Studii ulterioare sunt necesare pentru a determina cat de sigur este tratamentul si
eficacitatea acestuia.

Optiuni de medicamente. O serie de medicamente pot fi folosite in tratamentul

bolii Parkinson, in diferitele faze ale acesteia.

In general, tratamentul initial al bolii Parkinson incepe cu:

- agonisti dopaminergici (bromcriptina, pergolid, pramipexol, ropinirol);
-levodopa si carbidopa;
- inhibitor periferic al catecol-0-metiltransferazei (COMT) -entacapon, tolcapon;
- agenti anticolinergici (benztropina, trihexifenidil);
- selegilina - inhibitor al monoaminoxidazei tip B;
- amantadina.

De retinut!
Toate medicamentele folosite in tratamentul Parkinsonului pot avea efecte
adverse neplacute. Un regim medicamentos ideal este acela ce controleaza
simptomele bolii si efectele adverse sunt bine tolerate de pacient. Medicii, in
general, vor incerca un singur medicament la un moment dat si vor recomanda doze
mici, pentru a minimaliza efectele adverse.

Este bine de stiut ca:

- levodopa si alte medicamente pot fi mult mai eficiente, daca sunt luate inainte de
mese;
- oprirea brusca a medicatiei poate inrautati simptomele si poate fi periculoasa.

Pot aparea o serie de complicatii in urma unui tratament indelungat in boala

Parkinson, care pot include:
- modificari spontane in raspunsul pacientului la medicatie;
- spasme sau convulsii.

Probleme pot aparea si ca rezultat al bolii in sine, cum ar fi:

- imposibilitatea de a se misca
- scaderea tonusului muscular.

Un posibil efect advers serios al tratamentului cu agonisti dopaminergici este

somnolenta diurna. Somnolenta brusca si coplesitoare, fara a-si da seama persoana
respectiva ca este pe cale sa adoarma, poate fi numita "atac de somn". Acesta
poate aparea si in momentul in care pacientul conduce masina si poate fi o
amenintare grava la siguranta acestuia. Trebuie sa se discute cu medicul despre
efectele de acest tip, daca pacientul urmeaza tratamentul cu agonisti
dopaminergici.

Schimbarea dozelor sau folosirea unei combinatii diferite de medicamente pot fi

de ajutor in astfel de situatii. Medicamentele necesare tratarii acestei afectiuni
sunt prescrise de medicul specialist, iar pacientul trebuie informat foarte bine in
legatura cu modul in care acestea trebuie luate. Este foarte important ca pacientul
sa respecte cu strictete recomandarile medicului pentru un cat mai bun rezultat al
terapiei.

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical poate fi luat in considerare atunci cand medicamentele

nu mai pot controla simptomele bolii sau cand efectele adverse sunt destul de
severe si afecteaza activitatile de zi cu zi ale pacientului.

Electrostimularea profunda cerebrala este un tratament nou in terapia

Parkinsonului. Aceasta terapie foloseste impulsuri electrice pentru stimularea unei
anumite zone a creierului. Impulsurile electrice sunt generate de o serie de
electrozi plasati printr-o interventie chirurgicala in creier.

Aceasta tehnica poate fi folosita si in combinatie cu tratamentul medicamentos,

cu levodopa sau alte medicamente, cand acesta nu mai controleaza simptomatologia
intr-un mod adecvat. Aceasta tehnica chirurgicala este pe cale sa devina metoda
chirurgicala preferata de terapie, mai ales a cazurilor aflate intr-o faza avansata a
bolii. Nu distruge substanta nervoasa de la nivelul creierului si are riscuri mult mai
mici decat metodele vechi, mai distructive, cum ar fi palidotomia si talamotomia.
 Palidotomia si talamotomia sunt rar facute in ziua de azi. Ele implica distrugerea
precisa a unei mici suprafete din portiunea profunda a creierului, care cauzeaza
simptomele bolii.

Neurotransplantul este un procedeu experimental, care este in studiu, pentru

terapia Parkinsonului. Consta in implantul de celule care sa produca dopamina la
nivelul creierului. Aceste celule pot proveni de la un creier fetal, desi folosirea
tesuturilor fetale este controversata. In viitor, neurotransplantul poate include si
transplantarea nervilor din zonele sanatoase in zonele afectate sau folosirea
celulelor modificate genetic.

Neurotransplantul a fost facut unui numar mic de persoane si poate fi facut doar
in cateva centre medicale din lume. Informatiile despre eficienta acestui procedeu
sunt limitate si pana in acest moment, nu este o optiune reala pentru cea mai mare
majoritate a oamenilor.

Optiuni chrurgicale

- electrostimularea profunda craniana;

- paliotomia (se face rar);
- talamotomia (se face rar);
- transplantul de celule nervoase (in faza experimentala).
1. Electrostimularea cerebrala profunda
Electrostimularea cerebrala profunda nici nu vindeca boala Parkinson nici nu
elimina nevoia medicatiei. Electrostimularea profunda a talamusului este facuta
pentru a trata tremorul dat de boala. Procedurile prin care se stimuleaza nucleul
subtalamic si globus pallidus controleaza o gama larga de simptome pe langa tremor
si sunt folosite mult mai frecvent decat stimularea talamusului.

2. Palidotomia si talamotomia
Cativa neurochirurgi pot face aceste interventii chirurgicale, dar nici una dintre
ele nu mai este facuta in mod uzual.

3. Neurotransplantul
Aceasta procedura este inca experimentala si nu a fost efectuata decat pe
putine persoane. Efectele sale sunt vizibile dupa cateva luni sau mai mult si pana
acum, nu a fost documentat nici un beneficiu al acestei nterventii.

Persoanele care doresc sa ia in calcul o interventie chirurgicala in cadrul terapiei

bolii Parkinson trebuie sa apeleze la cel mai bun neurochirurg disponibil. Se pot
primi informatii in legatura cu aceasta afectiune de la o serie de organizatii ce
sprijina persoanele afectate de boala Parkinson.

De retinut!

Tratamentul chirurgical devine o optiune pentru cei afectati de boala Parkinson

atunci cand boala este avansata si medicatia nu mai poate controla boala intr-un
mod adecvat. In cazul unei afectiuni ce poate evolua, al unor simptome ce se
inrautatesc, unele persoane pot avea o serie de manifestari ce nu mai pot fi
controlate. Totusi, cand o persoana are un tremor sever pe o parte a corpului,
trebuie luata in seama electrostimularea cerebrala profunda deoarece are
rezultate mult mai bune decat medicatia. Cei cu o boala Parkinson avansata sau care
au alte afectiuni (cum ar fi bolile de inima sau plamani, cancerul sau afectiuni
renale) nu sunt buni candidati la una dintre variantele de interventii chirurgicale. De
asemenea, chirurgia nu este o optiune pentru cei cu dementa sau probleme
psihiatrice.

Interventia chirurgicala nu reprezinta o rezolvare pentru cei cu boala Parkinson.

De obicei, dupa aceasta, medicatia este inca necesara, dar interventia chirurgicala
poate reduce numarul si dozele de medicamente necesare controlarii simptomelor
bolii. Toate acestea duc la reducerea efectelor adverse cauzate de medicamente si
in acelasi timp se obtine si un control al bolii.

Alte tratamente

Fizioterapia, logopedia si terapia ocupationala pot fi de mare ajutor in terapia

bolii Parkinson.

Numeroase terapii nutritionale au fost sugerate ca si tratamente ale bolii

Parkinson. Nici una dintre acestea nu si-a dovedit eficacitatea. Totusi, este
important sa se mentina o stare cat mai buna de sanatate si sa se urmeze o dieta
alimentara echilibrata.

Inainte de incercarea unor tratamente complementare, cum ar fi dieta, trebuie

sa se discute cu medicul curant despre siguranta tratamentului si posibilitatea
aparitiei efectelor adverse. Toate aceste informatii sunt de ajutor in luarea unei
decizii privind tratamentul.

Tratamentele complementare nu trebuie sa inlocuiasca medicamentele necesare

tratarii bolii, daca este foarte probabil ca aceste medicamente sa dea rezultate
bune. Depresia care nu raspunde la medicatie se poate imbunatati cu terapie cu
electrosocuri. Aceasta poate imbunatati, pentru o scurta perioada de timp si
miscarile, dar cauza acestei imbunatatiri nu este cunoscuta, deocamdata.

Profilaxie

Nu este cunoscuta nici o posibilitate de a preveni aparitia bolii Parkinson.

 BIBLIOGRAFIE

1. Arseni C., Popoviciu L., Semiologie neurologica. Ed.

Didactica si Pedagogica,1981, Bucuresti.

2. Arseni C., Oprescu I. Neurotraumatologie . Ed.

Didactica si Pedagogica, 1981, Bucuresti.

3. Brinzei P., Sirbu A., Psihiatrie. Ed. Didactica si

Pedagogica,1981, Bucuresti.

4. Pendefunda L., Neurologie.Editura U.M.F., 1996,Iasi.