UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE LOCOMOTORII

Boala Parkinson

Coordonator științific:
Lector Univ.Dr. Elena Buhociu

Masterand:
Stoica Ionuț-Alexandru

2020
 Boala Parkinson reprezintă o suferință cronică nervos-centrală datorată leziunilor
degenerative, progresive ale neuronilor supraspecializați dintr-o anumită zonă a creierului
numită Substanța neagră sau Locus Niger.

Cauze și factori de risc

Celulele nervoase afectate de boala Parkinson sunt situate într-o zonă numită substanța
neagră din centrul creierului. Aceste celule produc dopamină, un neurotransmițător care
permite controlarea mișcărilor.
Prin moartea celulelor din substanța neagră, boala Parkinson creează un deficit de
dopamină. În mod normal, controlul mișcărilor este rezultatul unui echilibru dintre cantitatea
de dopamină și acetilcolină. Prin pierderea acestui echilibru, rezultă tremorul, rigiditatea și
pierderea coordonării.
Cauza pierderii progresive a neuronilor în această afecțiune rămâne însă necunoscută.
Oamenii de știință indică o asociere dintre factorii de mediu și cei genetici.
Factorii de mediu:
- Expunerea precoce sau prelungită la substanțe poluante chimice sau pesticide;
- Consumul unui drog – MPTP;
- Medicamentele neuroleptice sau substanțele care blochează receptorii de dopamină;
- Intoxicația cu monoxid de carbon sau mangan;
- Hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala Wilson.
Factorii genetici:
- Toate cauzele genetice cunoscute explică mai puțin de 5% din cazurile de Parkinson.

Tablou clinic
Din punct de vedere clinic, boala Parkinson este caracterizată de trei elemente:
- Rigiditatea;
- Bradikinezia;
- Tremorul neintenționat.
Această triadă, determină modificări posturale, subiectul prezintă cifoză cu proiecția
capului și trunchiului înainte, determină mersul cu pași mici fără balansul membrelor
superioare și determină afectarea reflexelor de redresare cu pierderea echilibrului, deformări
ale membrelor și facies imobil.

1
 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Boala_Parkinson)

Evoluție
După clasificarea școlii americane de neurologie, boala Parkinson are o evoluție care
trece prin 5 stadii:
1. Presupune atingerea unilaterală ușoară, acest stadiu beneficiază de o activitate normală
socio-profesională;
2. Presupune stadiul de atingere bilaterală, mai ales a trunchiului. În acest stadiu scade
treptat capacitatea de integrare profesională până când pacientul nu mai poate lucra;
3. Caracterizat de tabloul clinic complet, este afectată viața curentă a subiectului, inclusiv
deplasarea;
4. Este stadiul în care subiectul nu mai poate merge singur, este dependent parțial de un
terț;
5. Stadiul final, este o totală impotență funcțională.

Complicații
Complicațiile care pot apărea sunt următoarele: oboseală, tulburări de somn, durere,
dificultăți la înghițire, exces de salivație, scăderea performanței sexuale, tulburări urinare,
constipație, confuzie, depresie, anxietate și transpirații excesive.

Prognostic
Durata de viață medie a unei persoane cu boala Parkinson este asemănătoare cu a
populației generale. Totuși, complicațiile tardive pot afecta sever calitatea vieții și predispun
la accidente casnice, înec cu alimente sau lichide, pneumonie datorită șederii prelungite la pat.
Indicatorii de prognostic negativ sunt:
2
 - Vârsta avansată la debutul afecțiunii;
- Simptomele inițiale de rigiditate/bradikinezie;
- Dezechilibrul postural;
- Comorbidități asociate;
- Sexul masculin.
Debutul cu tremor sugerează o evoluție mai benignă a bolii.

Tratament
Deși nu există un tratament curativ pentru boala Parkinson, simptomele sale pot fi
atenuate cu ajutorul medicamentelor, dar și prin modificarea stilului de viață. În general,
simptomele pot fi controlate cu succes dacă tratamentul este adaptat evoluției bolii.
În ciuda depresiei și a anxietății cauzate de această boală, se recomandă menținerea
unui stil de viață activ.
Tratamentul medicamentos
Medicamentele pentru boala Parkinson se pot clasifica în mai multe categorii, cele mai
importante fiind:
- Dopaminergice, medicamente care cresc temporar cantitatea de dopamină sau
mimează acțiunea acesteia. Aceste medicamente scad rigiditatea musculară,
îmbunătățesc viteza și coordonarea mișcărilor și reduc tremorul.
- Non-dopaminergice, modifică activitatea altor neurotransmițători.
Tratamentul chirurgical
Pentru pacienții ce se găsesc într-un stadiu avansat al bolii, în care simptomele nu mai
răspund la medicația obișnuită, se poate recurge la o intervenție chirurgicală, în funcție de
starea generală a persoanei și de calitatea vieții.
Una din metodele ce pot fi folosite este talamotomia – constă în distrugerea unei părți
a talamusului, pentru a reduce tremorul parkinsonian.
Palidomia constă în lezarea chirurgicală a unei părți din formațiunea numită globus
pallidus și are ca drept rezultat o ameliorare importantă a celor trei semne radicale ale bolii
Parkinson.
Aceste tehnici lezionale au fost înlocuite de stimularea cerebrală profundă ce constă în
implantarea unei electrozi în anumite structuri ale creierului (nucleul subtalamic, globus
pallidus, talamus). Electrozii sunt conectați la un stimulator, implantat în regiunea
subclaviculară, prin intermediul unor fire de legătură.

3
 Tratament complementar
Unii pacienți cu boala Parkinson pot beneficia de un tip de terapie alternativa, cum ar
fi masaj, acupunctură sau remedii pe baza de plante. Pacienții care utilizează remedii pe bază
de plante și/sau suplimente ar trebui sa-i spună medicului deoarece unele pot interacționa cu
medicamentele folosite.
Dovezile sugerează că acupunctura poate îmbunătăți unele simptome. Cu toate
acestea, în prezent există insuficiente cercetări științifice pentru a confirma dacă este sau nu
eficace în Parkinson.

Kinetoterapia în boala Parkinson

Deși tratamentul medicamentos și chirurgical a adus ameliorări importante în evoluția
bolii, kinetoterapia își păstrează un loc important și indispensabil în asistența acestor bolnavi.
Programul kinetic specific poate fi performat în apă. Avantajul apei calde pentru
pacient este acela că scade spasticitatea extrapiramidală.
Obiectivele programului kinetic:
1. Ameliorarea mobilității;
2. Ameliorarea vitezei de mișcare;
3. Ameliorarea coordonării mișcărilor;
4. Ameliorarea respirației;
5. Ameliorarea mimicii.

Ameliorarea mobilității
Mişcările trebuie să se realizeze pe toată amplitudinea de mişcare şi se lucrează
analitic pe fiecare segment în parte.
Mişcările extrem de importante sunt rotaţiile gâtului şi trunchiului care se realizează
întotdeauna în faţa oglinzii pentru autocontrol, este esenţial ca exerciţiile de asuplizare să se
realizeze pe toată amplitudinea, iniţial simetrice, ulterior asimetrice.
Aceste exerciţi urmăresc corectarea posturilor vicioase:
- Proiecţia înainte a capului şi gâtului;
- Exagerarea cifozei dorsale;
- Flexum de şold şi genunchi.

4
 Ameliorarea vitezei de mișcare
Prin acest obiectiv se urmăreşte de fapt, combaterea Bradikineziei. Acest lucru se
realizează folosind stimuli senzoriali, vocea, lumină, fluieratul, atingerea pe umăr, mişcarea
terapeutului, muzica ritmată şi altele. Este vorba de cuplarea exerciţiilor pe comandă acestor
stimuli, se urmăreşte ca viteza de execuţie să fie tot mai mare. Stimulul senzorial este
important pentru menţinerea atenţiei şi interesul pacienţilor.

Ameliorarea coordonării mișcărilor

Acest obiectiv este atins utilizând exerciţii libere, axo-perifericeâ. Întotdeauna,
programul de ameliorarea a coordonării începe cu rotaţia trunchiului care este asociată
permanent cu mişcarea braţelor şi de asemenea, această mişcare se asociază cu mersul. Aceste
exerciţii se realizează într-un ritm adaptat posibilităţilor pacientului, ritmul este extrem de
important. Alegerea ritmului de execuţie conduce la ameliorarea rigidităţii, dacă viteza este
prea mere rigiditatea creşte.
Terapia ocupaţională este esenţială, subiectul trebuie să antreneze programe de terapie
ocupaţională care să includă activităţi casnice pentru a-i susţine autonomia. În acest scop se
mai pot performa diverse jocuri adaptate pentru a reuşi să ocupăm în mod constructiv timpul
liber al pacientului.

Ameliorarea respirației
În general, pacienţii cu Parkinson sunt pacienţi cu tulburări ventilatorii majore şi cu
disfuncţie ventilatorie restrictivă, la care datorită rigidităţii cutiei toracice şi rigidităţii toraco-
abdominale, sectoare tot mai extinse din parenchimul pulmonar, nu vor participa la
schimburile gazoase. Suprafaţa de schimb se reduce datorită faptului că respiraţia este din ce
mai puţin amplă şi nu reuşeşte să deschidă toate sectoarele pulmonare.
Pentru ameliorarea respiraţiei, se impune exersarea unui nou stereotip dinamic
ventilator, şi în acest scop se performează în primul rând exerciţii de relaxare generală şi
toracică.

Ameliorarea mimicii
Exerciţiile de mimică se performează în faţa oglinzii, la început exerciţiile trebuie să
fie analitice, separat pe fiecare sector al feţei, după care se performează exerciţii globale de
expresie.

5
 Principiul fundamental valabil pe toată evoluţia acestei afecțiunei este aceea că
subiectul trebuie să-şi execute programul de recuperare zilnic de câteva ori pe zi. Programul
trebuie permanent adaptat etapei de evoluţie a pacientului iar familia trebuie să fie un suport
permanent pentru pacient, familia trebuind să susţină şi să insiste ca pacientul să-şi execute
zilnic programul re recuperare.

6
 Bibliografie

1. Sbenghe, T. (1987). Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare. București:

Editura Medicală.
2. Robănescu, N. (2001). Reeducare neuro-motorie. București: Editura Medicală.

Surse virtuale:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Boala_Parkinson#Tratament
2. https://www.romedic.ro/parkinson#prognostic
3. https://www.doctormit.ro/videos/boala-parkinson-cauze-prognostic-si-tratament/
4. http://www.spitalulcolentina.ro/boala-parkinson/