Sitaru Paula-Camelia

Scoala Postliceala “ Ocrotirea”

Anul III, clasa B
Boala Parkinson

Boala Parkinson este una dintre cele mai comune patologii neurologice, cu afectare a
aproximativ 1% din indivizii cu vârstă mai mare de 60 de ani, având o evoluție progresivă, ce
poate fi încetinită și nu stopată prin intermediul tratamentului.

Apariția acestei boli nu are o cauză exactă, mai mulți factori fiind implicați în acest caz. Se
consideră faptul că există factori genetici și de mediu, care intricați, declanșează o serie de
modificări neurologice ce au ca și rezultat apariția și evoluția bolii.

Există 2 modificări neuropatologice majore: pierderea neuronilor pigmentați dopaminergici

(ce secretă dopamina) de la nivelul substanței negre și prezența corpilor Lewy (depozitarea
proteinelor la nivelul neuronilor).

ETIOLOGIE

Cu toate că nu se cunosc cauzele exacte ale apariției bolii Parkinson, majoritatea cazurilor
sunt considerate a fi rezultatul combinației a influențelor factorilor genetici și de mediu.

Factori de mediu

Factorii de risc asociați cu dezvoltarea bolii Parkinson includ: utilizarea pesticidelor, mediul
rural, consumarea apei de fântână, expunerea la ierbicide, locuința în proximitatea zonelor
puternic industrializate.

Un alt element controversat îl reprezintă însăși dopamina, care prin metabolizarea ei la nivel
neuronal, duce la apariția de radicali liberi ai oxigenului, ce induc un mediu oxidant care
accentuează pierderea mai multor neuroni din apropiere.

Factori genetici

Implicarea factorilor genetici se validează în cazurile de boală Parkinson ce au debut înaintea

vârstei de 50 de ani. Există mai multe mutații genetice implicate, cu implicații asupra
metabolismului celular și nu numai: agregare defectuoasă a proteinelor, disfuncție a
mitocondriilor, distrugeri oxidative.

Comorbiditățile pacientului

Au fost realizate studii ce au semnalat o legătură între diabetul de tip II și apariția bolii
Parkinson, și de asemenea între melanom și boala Parkinson.

SEMNE ȘI SIMPTOME

Apariția semnelor motorii în boala Parkinson este de obicei asimetrică, debutează pe o

anumită parte, ulterior afectând ambele părți. Inițial apare un tremor de repaus la nivelul
mâinilor, ce crește în intensitate odată cu evoluția bolii.
Sitaru Paula-Camelia
Scoala Postliceala “ Ocrotirea”
Anul III, clasa B
De asemenea, pacienții mai experimentează: bradikinezie (lentoarea mișcărilor), rigiditate
( trunchiul și membrele își pierd din fluiditatea mișcării, nu mai au o elasticitate și
complianță), dificultate la mobilizare ( consecință a lentorii mișcărilor, a faptului că nu mai
pot iniția o mișcare- nu mai știu cum se face o anumită mișcare și de multe ori rămân
asemenea unei statui, îngheață).

Alte simptome pe care le acuză pacienții sau sunt observate de către membrii familiei sunt:

- Salivație excesivă- sialoree

- Hipoosmie
- Constipație
- Confuzie, amnezie

Simptomele si semnele ce îmbracă tabloul inițial al bolii Parkinson pot fi:

- Tremorul de repaus
- O scădere în dexteritate: lipsă de coordonare a miscărilor în activitătile de zi cu zi, ce
nu prezentau un impediment înainte
- Expresivitate facială redusă
- Voce scăzută, tremurată
- Tulburări de somn
- Disfuncție a sistemului autonom: constipatie, disfuncție sexuală, transpirație excesivă
- Depresie
- Confuzie, ideație redusă

EXAMENUL OBIECTIV

Se regăsesc 4 elemente cardinale în cazul bolii Parkinson, dintre care 2 din primele 3 sunt
necesare pentru a pune diagnosticul clinic, întrucât al patrulea, instabilitatea posturală, apare
mai târziu în cursul bolii, la aproximativ 8 ani de la debut.

- TREMOR DE REPAUS
- RIGIDITATE
- BRADIKINEZIE
- INSTABILITATE

TREMORUL DE REPAUS

Tremorul de repaus este pus în valoare atunci când pacientul își relaxează membrele
superioare, în poziție șezândă a corpului. Apare un tremor fin, cu predilecție la nivelul
policelui și indexului, cu executarea unei mișcări de tipul- număratului banilor- semnul
fișicului. Cu toate că acest tip de tremor este foarte caracteristic bolii, în anumite cazuri
pacienții pot avea și tremor kinetic- tremorul de mișcare, ce se evaluează atunci când se
solicită pacientului să realizeze o mișcare pe direcție specifică- proba indice-nas- este
rugat pacientul să își ducă indexul spre vârful nasului- se va observa că pe măsură ce
indexul se apropie, tremorul se accentuează iar degetul nu va atinge vărful nasului.
Sitaru Paula-Camelia
Scoala Postliceala “ Ocrotirea”
Anul III, clasa B
RIGIDITATEA

Se referă la reducerea complianței membrelor la executarea mișcărilor- crește rezistența la

mișcările pasive. Se pune în evidență atunci când clinicianul încearcă să flecteze
antebrațul pe bratul pacientului, sesizând o rezistență în mișcare, ca și cum membrul s-ar
opune mișcării.

BRADIKINEZIA

Bradikinezia se referă la lentoarea mișcărilor dar implică și reducerea mișcărilor spontane

cu reducerea amplitudinii mișcării. Aceasta poate fi obiectivată prin: micrografie-scris
mărunt, fin, tremurat; hipomimie-mimica feței redusă,inexpresivitate facială; reducerea
ritmului de clipit-pacienții clipesc rar; hipofonie- voce stinsă, de intensitate redusă.

INSTABILITATE POSTURALĂ

Se instalează tardiv în cursul evoluției bolii și se referă la inabilitatea pacientului de a-și

redresa postura atunci când apare un obstacol ce îi amenință echilibrul. De obicei acest
lucru implică consecințe clinice importante, întrucât crește riscul de cădere al pacientului
și implicit, gradul de dependență al acestuia.

DIAGNOSTIC

Boala Parkinson se stabilește în urma examinării clinice, neexistând markeri specifici ce

pot fi utilizați pentru confirmarea bolii. Adeseori se efectuează CT sau RMN fără să existe
anumite modificări specifice care să indice prezența bolii Parkinson.

Se utilizează diverse teste pentru a exclude alte posibile diagnostice cu un tablou

asemănător, spre exemplu: dozarea ceruloplasminei în cazul bolii Wilson.

RMN cerebral se efectuează pentru a putea exclude posibilele accidente vasculare

cerebrale, tumori, hidrocefalie și alte leziuni specifice pentru diversele patologii
neurologice.

Singurul test care poate confirma în mare măsură boala Parkinson este testul terapeutic cu
DOPAMINĂ. Dacă există o îmbunătățire a simptomelor atunci când se administrează
medicație dopaminergică, acest lucru certifică faptul că pacientul are într-adevăr boală
Parkinson.

MANAGEMENTUL BOLII PARKINSON

Tratamentul bolii Parkinson are ca și intenție controlul simptomelor și semnelor pe o

perioadă cât mai lungă posibil, în același timp cu minimizarea efectelor adverse. Studiile
au demonstrat deteriorarea calității vieții într-o perioadă rapidă dacă tratamentul nu este
instituit cât mai rapid de la diagnosticare.

TERAPIE SIMPTOMATICĂ ȘI NEUROPROTECTIVĂ

Sitaru Paula-Camelia
Scoala Postliceala “ Ocrotirea”
Anul III, clasa B
Tratamentul farmacologic al bolii Parkinson poate fi împărțit în: terapie simptomatică și
tratamentul neuroprotectiv.

Un reprezentant important în cadrul liniilor terapeutice este LEVODOPA, care se

administrează în general cu CARBIDOPA. Levodopa este un precursor la dopaminei, care
de obicei se metabolizează în afara sistemului nervos central, astfel încât so cantitate mai
mică de medicament ajunge la acest nivel. De aceea, se administrează împreună cu
CARBIDOPA, care este un inhibitor de decarboxilază-enzima ce metabolizează levodopa
și o transformă în dopamină.

Cu toate că Levodopa este tratamentul cel mai bun pentru boala Parkinson, întrucât
furnizează substanța ce lipsește-dopamina, se încearcă pe cât posibil să se întârzie
introducerea acestui medicament în schema de tratament, deoarece există anumite
elemente cheie în cazul Levodopei, și anume:

-dozele necesare devin progresiv crescînde, astfel că pacientul va necesita o frecventă mai
mare de administrare și doze mai mari

- cinetica farmacologică a levodopei este aparte,deoarece apar fluctuații ale simptomelor

în funcție de fluctuațiile concentrației plasmatice ale medicamentului. De obicei, odată ce
concentrația scade în sânge, scad și efectele terapeutice și apar din nou simptomele
motorii deranjante, ce îl determină pe pacient să își administreze o nouă doză de levodopa.
Odată ce concentrația crește, simptomele se reduc semnificativ, se atinge un nivel de
platou pentru scurt timp, ulterior simptomele revenind la normal. Nu uităm, de asemenea
de efectele adverse semnificative ale dopaminei, care împreună cu fluctuațiile
simptomelor devin problematice și greu de manageriat.

O altă clasă de medicamente ce se utilizează, de obicei precoce în evoluția bolii sunt

inhibitorii de monoamin oxidaza- MAO-B- au efect asupra simptomelor ușoare iar
efectele adverse sunt ușor de suportat de pacienți.

Agoniștii de dopamină- Ropirinol, Pramipexol- au efect asupra simptomelor moderate, cu

întârzierea dezvoltării diskineziilor-mișcărilor anormale, necontrolate induse de levodopa.

Pentru simptomele nonmotorii, identificăm următoarele linii de tratament:

- Sildenafil- Viagra- pentru disfuncția erectilă

- Macrogol- pentru tratamentul constipației
- Antidepresive pentru tratamentul depresiei
- Melatonină pentru tulburările de somn
- Hidratare adecvată, regim igieno-dietetic corespunzător nevoilor pacientului

De o importanță majoră este tratamentul non-farmacologic ce vizează încercarea de a

reintegra pacientul cu boală Parkinson în societate. Evoluția este progresivă și invalidantă,
având efecte importante asupra stării de bine a pacientului cu sine însuși și cu cei din jur.
De aceea, pacienții sunt încurajați adesea să urmeze diverse programe de reabilitare, de
tip:
Sitaru Paula-Camelia
Scoala Postliceala “ Ocrotirea”
Anul III, clasa B
- Fizioterapie
- Kinetoterapie
- Terapie prin muzică și dans
- Asistență la domiciliu care să asigure reintegrarea pacientului cu privire la cele mai
ușoare activități casnice pe care pacientul nu le mai poate face cu ușurință- spălat,
gătit, grădinărit
- Citit, desenat, scris
- Adaptarea diverselor ustensile la nevoile pacientului