Boala Parkinson

CUPRINS
• Generalităti
• Cauze
• Simptome
• Diagnosticare
• Tratament
 Generalitati
• Boala Parkinson este o boală degenerativă a
sistemului nervos central ce survine în urma
distrugerii lente si progresive a neuronilor.
• Întrucât zona afectată joacă un rol important
în controlul miscărilor, pacientii prezintă
gesturi rigide, sacadate si incontrolabile,
tremor si instabilitate posturală.
 CAUZE SI FACTORI DE RISC
• Moartea celulelor care
produc dopamina, un
mediator chimic care
permite controlarea
miscărilor. Proteina
Alpha-synucleina este
recent considerată
cauzatoare.
 Cauza pierderii progresive a neuronilor în boala
Parkinson rămâne însă necunoscută. Oamenii de stiinta indică
o asociere dintre factorii de mediu si cei genetici.
Factorii de mediu:
expunerea la substante poluante chimice sau la pesticide
(ierbicide si insecticide)
consumul unui drog (MPTP) care are un efect similar
pesticidelor
medicamente neuroleptice (fenotiazina) sau substantele care
blochează receptorii de dopamină
intoxicatia cu monoxid de carbon sau cu mangan
hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala
Wilson.
Factorii genetici: toate cauzele genetice cunoscute explica
mai putin de 5% din cazurile de Parkinson
 SIMPTOME

Tipul si severitatea simptomelor bolii variază

de la un bolnav la altul în functie de stadiul bolii.
Simptomele, care pot apărea la un pacient în
primele faze, pot să nu se dezvolte decât în fazele
tardive ale afectiunii la alti pacienti sau pot să nu
apară deloc.
Cele mai frecvente simptome sunt:
• tremorul
• rigiditatea musculară si durerea continuă
• miscări încetinite si limitate (bradikinezie)
• slăbirea muschilor fetei si a gâtului
• dificultăti în deplasare
• debut între 40-70 de ani;
• evoluție cronică;
• rigiditate;
• hipertonie musculară;
• facies cu aspect de mască încremenită;
• mers încet cu pași mici;
• deteriorarea scrisului;
• dificultăți la mișcări;
• anomalii de mers;
• transpirații;
• demență;
• depresie;
• incapacitatea de a efectua mișcări rapide;
• rigiditatea la deplasarea unui membru;
• deteriorare intelectuală;
Tremorul
– Este un semn clar al bolii;
– Tremurătura parkinsoniană este
o tremurătură de repaus, care dispare în
timpul mișcărilor voluntare.
– Tremurătura degetelor mâinii seamănă
cu mișcarea de numărare a banilor;
– Tremurătura de la nivelul picioarelor imită
mișcarea de pedalare;
Postura
– În ortostatism, pacientul are trunchiul și
capul aplecat înainte (exagerarea
reflexelor posturale);
– Mersul este caracteristic, pacientul tinde
să meargă pe degetele picioarelor, cu pași
mici, târșâiți, trunchiul aplecat în față,
membrele superioare cad rigid lateral și nu
se balansează în timpul mersului.
Hipertonie musculară
– Înțepenirea mușchilor. Mișcările devin
încete, fața devine rigidă (capătă aspectul
unei măști), vorbirea devine monotonă
 Diagnostic
Diagnosticul bolii Parkinson se bazează pe existenta semnelor si
simptomelor specifice si eliminarea altor cauze care le-ar
determina. Pacientul trebuie să aibă cel putin două simptome
parkinsoniene, dintre care unul este bradikinezia sau tremorul (mai
pronuntat în stare de repaus).

În stabilirea diagnosticului se au în vedere:

-istoricul bolii: ce medicamente a luat persoana suspectată si dacă
a avut cazuri de boală Parkinson în familie;
- examenul neurologic: evaluarea mersului si coordonatorii
 Etapele bolii Parkinson
De obicei, simptomele bolii Parkinson incep sa se
dezvolte abia dupa ce se pierd aproximativ 80% din
neuronii materiei cenusii.
Deseori, medicii folosesc scala Hoehn si Yahr
pentru a evalua progresia afectiunii de-a lungul anilor.
Scala a fost implementata initial in 1967 si include
stadii de la 0 la 5, unde 0 inseamna lipsa simptomelor,
iar 5 reprezinta un stadiu avansat al bolii Parkinson.
Stadiul I
În acest stadiu incipient, pacientul nu prezintă simptome care să
interfereze cu activitățile zilnice. Cel mai frecvent simptom este
prezența tremorului ușor. Pot apărea modificări ale mersului, ale
posturii și ale expresiei faciale. Caracteristic acestui stadiu din boala
Parkinson este că doar o parte a corpului este afectată.
Stadiul II
În această etapă a bolii, simptomele se agravează, apar rigiditatea
musculară și lentoarea mișcărilor. Disfuncțiile motorii se extind la
ambele părți ale corpului. Simptomele pot interfera cu activitățile
zilnice.
Stadiul III
se manifestă prin agravarea simptomelor prezente în stadiul II și prin
pierderea echilibrului. De aceea, riscul de căzături este mai mare.
Stadiul IV
Pacienții diagnosticați cu boala Parkinson stadiul IV necesită,
în majoritatea cazurilor, suport pentru a merge (de tipul
cadrului). Activitățile zilnice sunt greu de efectuat fără ajutor.

Stadiul V
Acest stadiu este cel mai avansat și reprezintă ultima fază a
bolii Parkinson. Pacienții se pot afla în imposibilitatea de a
merge, din cauza hipertoniei musculare. Particularitatea
acestui stadiu din boala Parkinson este reprezentată de apariția
simptomelor non-motorii, precum: anxietatea, depresia și, în
unele cazuri, halucinațiile.
 Tratament
• Desi nu există un tratament curativ pentru
boala Parkinson, simptomele sale pot fi
atenuate cu ajutorul medicamentelor, dar
si prin modificarea stilului de viată
• Obiectivul tratamentului constă în
controlarea semnelor si simptomelor pe o
perioadă de timp cât mai lungă, cât si
reducerea efectelor adverse
 Plan de tratament
1.Tratament medicamentos
2.Kinetoterapie
3.Hidrokinetoterapie
4.Masaj decontracturant/de relaxare
5.Ergoterapie
6.Psihoterapie
7.Logopedie
8.Tratament chirurgical
• Medicamentele prescrise au rolul de a
reduce simptomele bolii, dar nu opresc
evolutia sa. Asocierea dintre levedopa si
un inhibitor de dopaș decarboxilază
(carbidopa sau benzerazidă) este
tratamentul simptomatic standard pentru
boala Parkinson, cu cele mai putine efecte
adverse pe termen scurt.
Regim igieno-dietetic
• o dieta echilibrata, bazata pe legume, fructe si alimente
bogate in proteine si fibre (lactate, cereale);
• hidratare corespunzatoare si evitarea alcoolului si a
bauturilor cu cafeina;
• aport de multivitamine si minerale

Psihoterapie
• pastrarea unui stil de viata activ, evitarea izolarii sociale
• respectarea orarului somnului si meselor
• Kinetoterapia este un adjuvant terapeutic
important și constă în exercitii fizice zilnice
si gimnastică, reeducare functională,
refacerea echilibrului postural etc.
• Ortofonia permite tratarea disartriei
(tulburări de vorbire), datorate unei
articulatii dificile.
Obiectivele planului de recuperare

1. Mentinerea sau cresterea mobilitatii in toate activitatile;

2. Prevenirea/ameliorarea limitarilor de amplitudine articulara;
3. Diminuarea rigiditatii;
4. Prevenirea/ameliorarea atrofiilor si hipotrofiilor musculare;
5. Imbunatatirea coordonarii/vitezei de miscare;
6. Imbunatairea mersului;
7. Imbunatatirea mimicii si limbajului;
8. Imbunatatirea respiratiei;
9. Mentinerea si cresterea functionalitatii în ADL-uri;
10. Adaptarea psihologica la boala.
Principii de tratament
• exercitii atent echilibrate, cu pauze de odihnă pentru ca pacientul să nu ajungă în faza
de oboseală;
Programul va cuprinde
- tehnici de relaxare (ex. Jakobson), se utilizează ex. de relaxare, balansări usoare si
tehnici ritmice care stimulează aparatul vestibular pentru a obtine relaxarea
generalizată a musculaturii corpului;
- miscări pasive simetrice (se respectă ordinea dinspre distal spre proximal, membrele
fiind mobilizate înaintea trunchiului);
- Tehnici de FNP – initierea ritmica este ideala pentru a contracara efectele
bradikineziei, ea se aplica atat la nivelul segmentelor de membre cat si pentru facilitarea
rostogolirii;
- stretchingul pasiv lung pe musculatura flexoare/extensoare;
- schemele facilitatorii Kabat: diagonalele extremitatilor si diagonalele trunchiului
superior;
- exercitiile trebuie să fie legate de functiile de autoingrijire (ADL-uri) deoarece cresc
motivatia si reduc apatia si depresia;
 Tratamentul chirurgical
Pentru pacientii ce se găsesc într-un stadiu
avansat al bolii, în care simptomele nu mai răspund la
medicatie obisnuită, se poate recurge la o interventie
chirurgicală, în functie de starea generală a persoanei
si de calitatea vietii.
Metode chirurgicale:
• Talamotomia
• Palidotomia
• Stimularea palidală
• Stimularea subtalamică
• Talamotomia –reduce tremorul parkinsonian; nu
acționează asupra bradikineziei, rigidității, fluctuațiilor
motorii sau diskineziei. Peste 90% din pacienții ce
efectuează aceasta intervenție prezintă o ameliorare
considerabilă în tremorul membrului din partea opusă
leziunii. Complicațiile unei talamotomii bilaterale sunt
comune; peste 25% din pacienți prezintă tulburări de
vorbire, motiv pentru care talamotomiile bilaterale sunt
evitate.

• Palidotomia are drept rezultat o ameliorare importantă a

celor trei semne radicale ale bolii Parkinson (tremor,
rigiditate, bradikinezie), precum și o reducere a diskineziei.
Palidotomia bilaterală nu este recomandată, deoarece
prezintă complicații frecvente, printre care dificultăți în
vorbire, disfagie și tulburări cognitive.