BOALA PARKINSON

Despre boala Parkinson

Boala Parkinson este o tulburare neurodegenerativă care debutează cel mai adesea între 40 și 70 de ani.
Simptomele afectiunii neurologice progresează lent, uneori cu un tremor abia vizibil, la o singură mână.
Tremorul devine frecvent, iar afecțiunea cauzează în mod obișnuit rigiditatea sau încetinirea mișcării.
În stadiile incipiente ale bolii Parkinson, este posibil ca fața pacientului să nu arate semne deosebite. De
asemenea, este posibil ca brațele pacientului să nu se legene în timpul mișcării sau ca vorbitul să devină neclar.
Simptomele bolii Parkinson se înrăutățesc pe măsura ce boala progresează în timp.
Majoritatea persoanelor cu această afecțiune sunt diagnosticate în jurul vârstei de 60 de ani sau peste, dar
există și cazuri în care boala poate debuta mult mai devreme. Afecțiunea se manifestă în cinci etape:

 Etapa 1: simptomele sunt ușoare și nu afectează calitatea vieții pacientului;

 Etapa 2: simptomele se înrăutățesc, activitățile zilnice devin mai dificile și necesită mai mult timp
pentru a fi îndeplinite;
 Etapa 3: este echivalentă cu stadiul mediu al bolii - pacientul își pierde echilibrul, se mișcă mai încet,
iar căderile sunt frecvente;
 Etapa 4: simptomele se agravează, iar pacientul are nevoie de asistență la mers și la desfășurarea
activităților zilnice;
 Etapa 5: este stadiul cel mai avansat al bolii Parkinson, în care pacientul nu se mai poate deplasa
singur, ci are permanent nevoie de ajutor.

Deși boala Parkinson nu poate fi vindecată, medicamentele pot îmbunătăți semnificativ simptomele.
Cauze
În boala Parkinson, anumite celule nervoase (neuroni) din creier se descompun treptat sau mor. Multe dintre
simptome sunt cauzate de pierderea neuronilor care produc o moleculă numită dopamină. Dopamina
acționează ca un mesager între două zone ale creierului (substantia nigra si striatum) pentru a produce mișcări
controlate.
Majoritatea simptomelor bolii Parkinson legate de mișcare sunt cauzate de lipsa de dopamină, ca urmare a
pierderii celulelor producătoare de dopamină în substantia nigra.
Atunci când cantitatea de dopamină este prea scăzută, comunicarea între substantia nigra și striatum devine
ineficientă, iar mișcarea este afectată. Cu cât este mai mare pierderea dopaminei, cu atât simptomele legate de
mișcare sunt mai severe.
Progresia bolii Parkinson și gradul de afectare variază de la persoană la persoană, iar studiile privind
persoanele cu și fără Parkinson sugerează că speranța de viață pentru persoanele bolnave este aproximativ
aceeași cu a populației generale.

Factori de risc
Cei mai importanți factori de risc în cazul bolii Parkinson sunt:

 Vârsta: adulții tineri fac rareori boala Parkinson. În mod normal, afecțiunea se declanșează la
maturitate sau mai târziu, iar riscul crește odată cu vârsta. Oamenii dezvoltă de obicei boala în jurul
vârstei de 60 de ani sau mai târziu.
  Ereditatea: șansele de a se declanșa boala cresc dacă în familie există o persoană care a fost
diagnosticată cu Parkinson. Cu toate acestea, riscurile sunt mai mici dacă nu există mai mulți membri
ai familiei cu această boală.
 Sexul: bărbații au mai multe șanse să dezvolte boala Parkinson decât femeile.
 Expunerea la toxine: expunerea vreme îndelungată la erbicide și pesticide poate crește ușor riscul de
apariție a bolii Parkinson.

Simptome
Primele semne ale maladiei Parkinson pot fi subtile și pot fi confundate cu alte condiții medicale. Acestea pot
include:

 Tremuratul: agitarea ușoară a unui deget, mână sau picior;

 Dificultăți la mers;
 Dificultate la ridicarea de pe scaun;
 Scris de mână mic, înghesuit;
 Încovoiere a spatelui;
 Somn agitat sau oboseală în timpul zilei;
 Voce slabă sau vorbire neclară;
 Dificultăți la înghițire;
 Probleme de memorie, confuzie;
 Ten gras, mătreață;
 Constipație.

Tremuratul Tremuratul este un simptom precoce pentru aproximativ 70% dintre persoanele cu Parkinson.
Senzația apare, de obicei, la un deget sau atunci când mâna este în repaus. În mod normal, mâna se va agita
ritmic. Tremuratul constant poate fi simptom și al unei alte condiții medicale.

Bradichinezia (mișcarea lentă) Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, își încetinesc de la sine ritmul, dar, în
cazul bradichineziei, mișcarea lentă poate afecta viața de zi cu zi. În cazul acestor persoane, organismul nu
răspunde imediat la comenzile de mișcare.

Probleme cu echilibrul Persoanele afectate de boala Parkinson au tendința de a dezvolta o încovoiere a

spatelui, cu umerii căzuți și capul înainte. Pe lângă problemele de circulație, aceștia pot avea probleme și cu
echilibrul.

Diagnosticare
Există mai multe tulburări care pot provoca simptome similare cu cele ale bolii Parkinson. Persoanele cu
simptome asemănătoare cu cele ale acestei maladii (rezultate din alte cauze) sunt diagnosticate uneori cu
Parkinson.
Anumite teste medicale, precum și răspunsul la tratamentul medicamentos, pot ajuta la distingerea
simptomelor bolii Parkinson de cele ale altor afecțiuni. Având în vedere că multe alte boli au caracteristici
similare, dar necesită tratamente diferite, este esențial să se stabilească un diagnostic exact cât mai curând
posibil.
În prezent, nu există teste de sânge sau de laborator pentru diagnosticarea cazurilor de boală Parkinson
nongenetică. Diagnosticul se bazează pe istoricul medical al pacientului, pe o investigație neurologică ce poate
include o tomografie computerizata. Îmbunătățirea condiției pacientului, după inițierea tratamentului, este un
alt semn important al bolii Parkinson.
Tratament
În prezent, nu există tratament pentru a vindeca boala Parkinson, însă sunt disponibile mai multe terapii pentru
întârzierea apariției simptomelor motorii și pentru ameliorarea acestora, odată ce au apărut. Toate aceste terapii
sunt concepute pentru a crește cantitatea de dopamină din creier, fie prin înlocuirea sau imitarea dopaminei, fie
prin prelungirea efectului dopaminei.
Tratamentul prescris pentru Parkinson include:
 Medicamente care cresc nivelul de dopamină din creier;
 Medicamente care afectează alte produse chimice din creier în organism;
 Medicamente care ajută la controlul simptomelor non-motorii.