Boala Parkinson

~ Biologie ~
Pospai Nichita
Liceul Teoretic Traian
cls. a X-a E
 Boala Parkinson este o tulburare
neurodegenerativă care debutează cel mai
adesea între 40 și 70 de ani.
Simptomele progresează lent, uneori cu un
tremor abia vizibil, la o singură mână. În
stadiile incipiente ale bolii Parkinson, este
posibil ca fața pacientului să nu arate
semne deosebite. Simptomele bolii
Parkinson se înrăutățesc pe măsura ce
boala progresează în timp.
Majoritatea persoanelor cu această
afecțiune sunt diagnosticate în jurul vârstei
de 60 de ani sau peste, dar există și cazuri
în care boala poate debuta mult mai
devreme.
Afecțiunea se manifestă în cinci etape:
•Etapa 1: simptomele sunt ușoare și nu afectează
calitatea vieții pacientului;
•Etapa 2: simptomele se înrăutățesc, activitățile
zilnice devin mai dificile;
•Etapa 3: este echivalentă cu stadiul mediu al bolii -
pacientul își pierde echilibrul, se mișcă mai încet,
iar căderile sunt frecvente;
•Etapa 4: simptomele se agravează, iar pacientul
are nevoie de asistență la mers și la desfășurarea
activităților zilnice;
•Etapa 5: este stadiul cel mai avansat al bolii
Parkinson, în care pacientul nu se mai poate
deplasa singur, ci are permanent nevoie de ajutor.
Deși boala Parkinson nu poate fi vindecată,
medicamentele pot îmbunătăți semnificativ
simptomele.
Cauze
În boala Parkinson, anumite celule nervoase (neuroni) din
creier se descompun treptat sau mor. Multe dintre
simptome sunt cauzate de pierderea neuronilor care produc
o moleculă numită dopamină. Dopamina acționează ca un
mesager între două zone ale creierului (substantia nigra și
striatum) pentru a produce mișcări controlate. Majoritatea
simptomelor bolii Parkinson legate de mișcare sunt cauzate
de lipsa de dopamine. Atunci când cantitatea de dopamină
este prea scăzută, comunicarea între substantia nigra și
striatum devine ineficientă, iar mișcarea este afectată.
Progresia bolii Parkinson și gradul de afectare variază de la
persoană la persoană, iar studiile privind persoanele cu și
fără Parkinson sugerează că speranța de viață pentru
persoanele bolnave este aproximativ aceeași cu a populației
generale.
Simptome
Cele mai frecvente manifestări clinice ale
bolii sunt cele care implică pierderea
controlului asupra musculaturii, dar există și
altele. Astfel, specialiștii împart semnele și
simptomele bolii Parkinson în două mari
categorii: motorii și non-motorii.
Manifestările motorii devin evidente atunci
când boala este deja avansată și au fost
afectați aproape 80% din neuronii aflați
în substantia nigra. Aceste semne și
simptome sunt:
➢ Tremorul – când mușchii (mai ales ai
mâinii sau degetelor) se contractă ritmic,
involuntar, în stare de repaos, această
FACTORI DE RISC
•Vârsta: adulții tineri fac rareori boala Parkinson. Afecțiunea
se declanșează la maturitate sau mai târziu, iar riscul crește
odată cu vârsta. Oamenii dezvoltă de obicei boala în jurul
vârstei de 60 de ani sau mai târziu.
•Ereditatea: șansele de a se declanșa boala cresc dacă în
familie există o persoană care a fost diagnosticată cu
Parkinson.
•Sexul: bărbații au mai multe riscuri să dezvolte boala
Parkinson decât femeile.
•Expunerea la toxine: expunerea vreme îndelungată la
erbicide și pesticide poate crește ușor riscul de apariție a
bolii Parkinson.
manifestare fiind observată la aproximativ inexpresivă.
80% din pacienți; Simptomele non-motorii pot apărea cu mulți
➢ Bradikinezia (lentoarea, încetinirea ani înaintea celor motorii specifice, putând fi
mișcărilor); considerate semnale de alarmă pentru un
➢ Rigiditatea musculară diagnostic precoce. Acestea sunt:
➢ Pierderea echilibrului și mersul aplecat; ➢ Hipotensiune ortostatică (se manifestă
➢ Micrografie – scrisul de mână al doar atunci când pacientul stă în picioare);
bolnavului devine foarte mărunt și ➢ Constipație și tulburări gastrointestinale;
înghesuit, pentru că nu-și mai poate ➢ Disfuncții sexuale;
controla mișcările degetelor; ➢ Incontinență urinară;
➢ Hipersalivația; ➢ Depresie și anxietate;
➢ Disfagie – dificultățile de înghițire cresc ➢ Anosmie (pierderea mirosului);
riscul de sufocare; ➢ Tulburări de somn (în special sindromul
➢ Hipofonie – vocea bolnavului se schimbă, picioarelor neliniștite).
devine mai slabă, șoptită;
➢ Hipomimie – figura devine „înghețată”,

Metode de diagnostic
Diagnosticul poate fi pus în urma unei consultații
de neurologie, în cadrul căreia medicul poate observa
semnele bolii. El va recomanda și o serie de analize speciale,
pentru a exclude alte posibile afecțiuni cu manifestări clinice
similare, cunoscute drept boli „Parkinson-like”, adică
asemănătoare bolii Parkinson. În acest scop, vor fi
recomandate mai multe investigații imagistice, care să ofere
detalii despre structura și funcționalitatea creierului:
•Examen RMN cerebral;
•Examen PET-CT;
•Scintigrafie de tip SPECT-CT.
În cazul bolii Parkinson, stabilirea unui diagnostic cert poate fi
Un proces de durată, multe afecțiuni neurologice având
simptomatologie similară . Un test folosit deseori pentru
identificarea corectă a bolii presupune administrarea unor
doze de carbidopa și levodopa, medicamente folosite în
tratamentul Parkinson. Aceste substanțe compensează lipsa
de dopamină și pacientul ar trebui să reacționeze pozitiv în
urma administrării lor. Prin urmare, dacă medicul observă o
ameliorare a simptomelor după ce pacientul a luat această
medicație, poate confirma diagnosticul de Parkinson.
Tratamentul bolii Parkinson
Boala Parkinson este o boală care nu poate fi tratată cauzal, astfel că tratamentul vizează doar
ameliorarea simptomelor, pentru a îmbunătăți cât mai mult calitatea vieții pacientului. În primă
instanță, tratamentul este medicamentos, dar, ulterior, când boala evoluează și medicamentele nu
mai sunt de ajutor, poate fi necesar un implant cerebral pentru stimulare cerebrală profundă.
TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
Medicamentele recomandate de medicul neurolog au ca scop creșterea nivelului de dopamină din
creier, care este deficitar la bolnavii de Parkinson. Astfel, vor fi administrate substanțe care pot
compensa lipsa acestui neurotransmițător și care au un efect semnificativ mai ales la începutul
tratamentului - levodopa (substanță care este transformată, la nivel cerebral, în dopamină)
combinată cu carbidopa, care previne efectele adverse ale levodopa (greață și vărsături). Din păcate,
după ani de tratament continuu, efectul levodopa nu va mai fi suficient de puternic pentru a ține sub
control simptomele bolii și vor fi necesare alte soluții.
Agoniștii dopaminergici reprezintă o altă categorie de medicamente pentru Parkinson, care, spre
deosebire de levodopa, nu se transformă în dopamină, ci mimează efectele acesteia la nivel
cerebral. Efectul tratamentului nu este la fel de intens, dar agoniștii dopaminergici pot fi administrați
un timp mai îndelungat.
TRATAMENTUL CHIRURGICAL
În cazurile avansate ale bolii, când tratamentul medicamentos nu mai este eficient, medicul poate
recomanda stimularea cerebrală profundă. Acest tratament presupune implantarea unor electrozi
într-o anumită regiune cerebrală și conectarea lor la un dispozitiv inserat în piept. Aparatul va trimite
impulsuri electrice spre creier, pentru reducerea tremorului, a rigidității și pentru îmbunătățirea
controlului mișcărilor.
Această intervenție de neurochirurgie implică anumite riscuri (infecții, accidente vasculare
cerebrale), iar în timp poate fi necesară ajustarea dispozitivului, în funcție de evoluția bolii și de
reacția pacientului, nu încetinește progresia afecțiunii și nici nu are efect asupra tuturor
manifestărilor clinice. Totuși, în anumite situații, implantul cerebral reprezintă singura opțiune pentru
o îmbunătățire a vieții bolnavului.