Argument

Se cunoaşte că organismul realizează un tot unitar cu mediul înconjurător prin intermediul

SNC.
În condiţii normale de adaptare, între organism şi mediu se stabileşte o stare de echilibru
biologic care se poate aprecia subiectiv şi obiectiv prin starea de sănătate.
Unii factori de mediu (intern, extern) pot perturba această stare de echilibru, ajungându-se
astfel la starea de boală.
O anumită boală pe care, prin felul ei de manifestare o putem identifica, are o anumită cauză.
Trebuie să reţinem totuşi că aceeaşi boală se manifestă în mod diferit de la un organism la altul,
deoarece fiecare organism reacţionează într-un mod particular, propriu, numai lui, la aceeaşi cauză
de boală. Deci, identificând o boală la un organism uman, vom trata nu boala, ci bolnavul cu
particularităţile sale.
Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente şi progresive
a neuronilor, este cauzată de distrucția sau „degenereșcența” neuronilor care produc o substanța
numită dopamină,care acționează la nivel cerebral. Principala arie afectată este situată profund in
substanța cerebrală și este cunoscută sub denumirea de „substanța nigra”. Deoarece zona afectată
joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi
incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală.
Virginia Henderson, defineşte Nursingul astfel: “Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau
sănătos, să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau sănătos, să-
şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia ca acesta să
aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea, necesare pentru a o face, şi să acţioneze în aşa fel încât acesta
să-şi poarte de grijă singur cât mai curând posibil”.
Îngrijirea bolnavului cu boala Parkinson întruchipează cu exactitate aceste cuvinte.
Îngrijirea bolnavului presupunând o muncă continuă din partea asistentei medicale; bolnavul
prezentând adesea anxietate sau chiar depresie de aceea pe lîngă administrarea tratamentului, este
important modul în care comunicăm s2i incurajăm bolnavul.
Mânat de dorinţa de a cunoaşte mai mult despre îngrijirea bolnavului cu boala Parkinson,
am ales această temă pentru proiectul de absolvire.
În concluzie, viaţa celui cu probleme, mai mult sau mai puţin grave, de lângă noi este şi viaţa
noastră, o împărţim împreună, este viaţa lui, a celui bolnav, dar privită prin ochii noştri şi faptul
cum vrem să o acceptăm, să o modelăm, să îl ajutăm pe bolnav, va defini starea lui, intervenţia
noastră işi va lăsa amprenta asupra celui neputiincios şi astfel nu va simţi greul decât dacă noi cei

1
sănătoşi îl refuzăm pe el ca bolnav. Zâmbetul nostru, voinţa şi încrederea, sprijinul şi atenţia, vor
fi cel mai bun şi de încredere tratament în ajutarea şi îngrijirea celui bolnav.

Istoric

În primul rând, am ales acest diagnostic deoarece este cunoscut din cele mai vechi timpuri,
medicul greco-roman, Galen descriind două tipuri de tremur, respectiv al mâinilor şi corpului.
Ca afecţiune medicală, aceasta este recunoscută din1817, sub numele de „paralizie agitată”
odată cu publicarea “Eseului despre paralizia tremuratoare” de Doctor James Parkinson. Este o
boală neurologică (aşa cum au stabilit în anul 1960 savanţii When Ehringer şi Hornykiewic, este
o dezordine a creierului cauzată de distrugerea sau degenerescenţa neuronilor care produc
dopamine), care atinge centri cerebrali şi care sunt responsabili pentru controlul şi coordonarea
mişcărilor.
Se caracterizează prin mişcări lente, tremur de repaus, hipertonie musculară, faţă cu aspect
de mască, mers încet cu paşi mici. Cauza bolii nu este cunoscută dar se presupune că factorul ce
poate cauza boala este arteroscleroza, şocul emoţional, traumatismele, infecţii virale, sau unele
medicamente, etc.
Este o boală progresivă şi consider că aceşti bolnavi au în mare măsură nevoie de o atenţie
deosebită de susţinere psihică, atât ei cât şi familia lor care să le asigure o viaţă normală.

2
 CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1 Noţiuni de anatomie şi fiziologie a mezencefalului

1.1.1 Noţiuni de anatomie
Mezencefalul se compune din pedunculii cerebrali şi tuberculii cvadrigemeni. Mezencefalul
este situat între punte şi un plan care uneşte comisura posterioară cu marginea posterioară a
corpilor mamilari. Mezencefalul porneşte din protuberanţă şi pătrunde în emisferele cerebrale. El
are o faţă anterioară, una posterioară şi două feţe laterale.

Faţa anterioară.
Între pedunculii cerebeloşi se află o scobitură triunghiulară, numită fosa interpedunculară,
în care se găseşte substanţa perforată posterioară şi care are vârful îndreptat spre punte.
Faţa posterioară a mezencefalului este ascunsă vederii şi poate fi văzută numai după ridicarea
lobilor occipitali. Aici întâlnim lama cvadrigeminală a tractului mezencefalic, unde se află
tuberculii (coliculii) cvadrigemeni anteriori (în numar de doi) şi posteriori (tot doi). Braţele
tuberculilor cvadrigemeni superiori ajung la corpii geniculaţi laterali. De la coliculii cvadrigemeni
inferiori pleacă braţele la corpii geniculaţi mediali. Sub coliculii cvadrigemeni inferiori iese nervul
trohlear (IV) care inervează muşchiul oblic superior al ochiului. Lateral apar pedunculii cerebeloşi
superiori, care pătrund în mezencefal sub coliculii cvadrigemeni inferiori.
Feţele laterale corespund tegmentului mezencefalic şi picioarelor pedunculilor cerebrali. Între
picior şi tegment apare şanţul lateral al mezencefalului. Feţele laterale vin în raport cu girusul
hipocampic. O secţiune transversală prin mezencefal relevă o porţiune anterioară mult dezvoltată
şi lărgită, iar între treimea posterioară şi cea mijlocie a mezencefalului se găseşte apeductul lui
Sylvius, care leagă ventriculul 3 de ventriculul 4. Limita dintre tegment şi picior o formează
3
substanţa neagră.
Picioarele pedunculilor cerebrali sunt alcătuite exclusiv din substanţa albă, cu fibre lungi
descendente cortico-fugale. Aici vom întâlni tractul corticospinal (piramidal) care ocupă cele trei
cincimi mijlocii din piciorul peduncular. Fibrele sale ajung la neuronii motori din coarnele
anterioare ale măduvei spinării situate de partea opusă, tractului cortico-bulbar (fasciculul
geniculat), care trece prin genunchiul capsulei interne şi are fibre pentru nucleii motori ai nervilor
cranieni din bulb şi punte. tractul cortico-nuclear ajunge la nivelul nucleilor motori ai globilor
oculari, tractul cortico-pontin este format din fibre fronto-pontine situate în cincimea laterala a
piciorului peduncular, şi fibre temporo-pontine în cincimea medială.
Fibrele acestor tracturi fac sinapsă în nucleii punţii, iar de acolo merg spre cerebel. Lezarea
fibrelor corticofugale în piciorul peduncular dă deficit motor (hemiplegie) de partea opusă leziunii,
precum şi paralizie de nerv oculomotor comun, al cărui nucleu se află la nivelul mezencefalului.
Tegmentul mezencefalic (calota) este cuprins în etajul mijlociu. Între tegment şi piciorul
pedunculilor cerebrali se află substanţa neagră (foarte importantă în Parkinson, deoarece aici se
secretă dopamină). În etajul inferior, tegmentul mezencefalic se continuă cu tegmentul pontin, iar
anterior el ajunge până la nivelul diencefalului.
Substanţa cenuşie a tegmentului mezencefalic - substanţa cenuşie centrală peri-apeductală
(în jurul apeductului lui Sylvius) este formată din nişte mase celulare specifice mezencefalului. Un
nucleu foarte important este nucleul trohlearului (perechea IV de nervi cranieni şi singurul nerv
cranian a cărui origine aparentă se află pe partea posterioară a trunchiului cerebral), situat în partea
anterioară a substanţei cenusii centrale. Apoi mai este nucleul oculomotorului (perechea III), situat
anterior de apeduct, care inervează motor toţi muşchii globului ocular, cu excepţia muşchiului
drept extern (inervat de perechea VI) şi a oblicului superior (perechea IV).
Legătura nervilor motori oculari III, IV şi VI cu nucleii vestibulari şi corpii cvadrigemeni
superiori, dar şi cu fascicului longitudinal medial, precum şi conexiunea nucleilor vestibulari cu
coarnele anterioare ale maduvei spinării, contribuie la coordonarea mişcarilor globilor oculari cu
cele ale capului, trunchiului şi membrelor.
Prin tractul mezencefalic, nucleii motori oculari se leagă funcţional de calea optică şi
auditivă. Mişcările voluntare ale globilor oculari se datorează legăturii acestora cu ariile corticale
6, 8 şi 19. Reflexul vegetativ la lumină se datorează unor fibre aflate la nivelul nervului
oculomotor. Alt nucleu foarte important este nucleul roşu, care se află deasupra substanţei negre;
la nivelul lui se termină fibrele care pornesc din nucleul dinţat al cerebelului. Nucleul roşu are un
rol foarte important în distribuirea normală a tonusului muscular. Activitatea nucleului roşu este
controlată de centrii superiori extrapiramidali, dar şi de scoarţa cerebrală. În substanţa cenuşie a
tegmentului se mai află şi alţi centri, mai puţin importanţi.
4
 Substanţa neagră a tegmentului este cea mai mare masă nucleară a tegmentului, are formă
semilunară şi se întinde de la şanţul medial al mezencefalului la cel lateral. Activitatea substanţei
negre este controlată de către nucleii de la baza creierului, dar şi de scoarţa cerebrală. Substanţa
neagră are rol foarte important în controlarea tonusului muscular şi a mişcărilor involuntare. La
acest nivel se secretă dopamina. Degenerarea substanţei negre duce la apariţia bolii Parkinson.
Substanţa albă a tegmentului - printre nucleii substanţei cenuşii şi reticulate se află
mănunchiuri de fibre corticale sau fibre care vin din etajele inferioare ale nevraxului, precum şi
altele, din centrii mezencefalici. Aici se gasesc urmatoarele tracturi: spinotalamic (dorsal faţă de
lemniscul medial), însoţit de tractul spinotectal şi nucleo-tectal. Lemniscul lateral vine din punte,
de la nucleii cohleari de partea opusă. Pedunculii cerebeloşi superiori se opresc la nucleul roşu, iar
o parte din fibrele acestuia se duc la talamus şi la nucleii subtalamici. Se mai găsesc tractul rugro-
spinal şi tractul tectospinal, care porneşte din tuberculii cvadrigemeni şi ajunge la nucleii motori
ai globilor oculari şi la coarnele anterioare ale măduvei spinarii.
Tectul (acoperişul) mezencefalic ocupă treimea posterioară a acestuia. Se află situat
posterior de apeductul lui Sylvius şi este format din lama cvadrigeminală, care conţine tuberculii
(coliculii) cvadrigemeni anteriori (în numar de doi) care au un rol în coordonarea reflexelor
vizuale, şi tuberculii cvadrigemeni inferiori, cu rol în realizarea reflexelor acustice. Coliculii
cvadrigemeni superiori, fiind centri de integrare, sunt alcatuiti din mai multe straturi de substanţă
albă şi cenuşie dispuse alternativ. Ei au un important rol funcţional în reglarea automată a
mişcărilor oculare, precum şi a celor implicate în realizarea reflexului de orientare la stimuli vizuali
şi a fixării obiectului în zona perceptibilităţii optime. Au un rol important şi în urmărirea obiectelor
în mişcare. Tuberculii cvadrigemeni inferiori sunt mai mici; ei au substanţa cenuşie la interior şi
albă la exterior. Funcţional, ei se leagă de realizarea reflexelor motorii necondiţionate la stimulii
acustici, a reflexului de orientare pentru obţinerea unei percepţii auditive maxime, rol în clipire şi
în apariţia mişcărilor reflexe ale trunchiului şi membrelor. În general, formaţiunile mezencefalice
îndeplinesc funcţii foarte importante în distribuirea normală a tonusului muscular, în reglarea
reflexelor de redresare şi a celor de orientare
1.1.2 Diencefalul se compune din două formaţiuni: talamencefal, care este format din
talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus şi hipotalamus.
Comisura posterioară a creierului separă diencefalul de mezencefal.
Talamusul (stratul optic) este delimitat superior de ventriculul lateral şi de corpul Calos,
lateral de braţul posterior al capsulei interne, de corpul şi coada nucleului caudat, fiind separat de
hipotalamus prin şanţul hipotalamic. La interior se află o aglomerare de nuclei cenuşii care
formează subtalamusul. Lama medulară internă împarte substanţa cenuşie a talamusului în cinci
grupe nucleare: una anterioară (rostrală), alta posterioară, o grupă externă, una internă şi nucleii
5
intralaminari. Căile aferente care sosesc la talamus provin de la segmentul inferior al nevraxului,
iar de aici fac conexiune cu scoarţa cerebrală. În funcţie de legăturile lor cu scoarţa cerebrală şi cu
segmentele interioare, nucleii talamici se impart în: nuclei de transmisie (nucleul ventral, cel lateral
şi corpii geniculaţi) şi nuclei de asociaţie (nucleul medial dorsal şi cel lateral). Talamusul este un
mare centru senzitiv subcortical. El reprezintă o staţie de întrerupere obligatorie pentru căile
tuturor formelor de sensibilitate, în drumul lor spre zona superioară de integrare (scoarţa
cerebrală). De la această regulă există o singură abatere, reprezentată de caile olfactive care ating
cortexul direct, fară a trece prin talamus.

Nu toate fibrele eferente au o destinaţie corticală; unele se termină în nucleii cenuşii

subcorticali. Din această cauză există nuclei cu proiecţie corticală şi nuclei cu proiecţie
subcorticală, care ajung la corpul striat, la nucleul lenticular sau la nucleul caudal.
Legătura între scoarţă şi nucleii din prima categorie nu este numai în sens talamo-cortical,
ci şi în sens invers, cortico-talamic. Prin această legătura, nucleii talamici şi câmpurile corticale
pe care se proiectează sunt solidarizaţi în unitaţi funcţionale.
Leziunile corticale duc la degenerarea nucleilor talamici corespunzatori. Între
nucleii talamici şi nucleii subcorticali se fac conexiuni numai într-o singură direcţie, talamo-
corticală. Căile mari ascendente, senzitive, se termină în nucleii cu proiecţie corticală. Aceste căi
trimit colaterale şi spre nucleii cu proiecţie sub-corticală, impresionând concomitent atât scoarţa

6
cerebrală cât şi nucleii bazali. Talamusul este sediul ultimului neuron al lanţului ascendent al
analizatorului neuronal talamo-cortical.
1.1.3 Noţiuni de fiziologie
În anul 1906, Dejerine şi Roussy au descris sindromul talamic clinic, care constă din
următoarele semne: tulburări de sensibilitate, localizate de partea opusă leziunii. Aceste tulburări
sunt de tipul hemianesteziei şi hemi-analgeziei, pentru toate tipurile de sensibilitate. Sensibilitatea
superficială poate să nu fie serios afectată, deoarece o parte din aceasta este reprezentată bilateral.
Acest fapt presupune ca o serie de fibre se pot re-încrucişa la nivelul comisurii posterioare, încât
dispariţia acesteia este aproape imposibilă.Alt semn este durerea de tip central (hiperpatie) care
reprezintă simptomul caracteristic pentru o leziune talamică. Această durere este intensă şi cu
caracter de arsură, putând iradia în intreg hemi-corpul.O altă tulburare importantă în leziunile
talamice o reprezintă mişcările involuntare, care se manifestă sub forma unui tremor al membrelor,
datorat lezării nucleului lateral ventral. Un alt simptom este ataxia, observată la membrele
interesate; ea depinde de intensitatea parezei sau a deficitului motor, dar şi de tulburările profunde,
de sensibilitate. Cel mai important semn sunt tulburările de vorbire. Funcţia celor trei mari arii ale
vorbirii este coordonată prin intermediul conexiunilor intra-talamice, cortico-talamice şi talamo-
corticale. Tulburările de vorbire pot apărea prin lezarea cortexului, a conexiunilor dintre cortex şi
talamus sau prin lezarea talamusului. Studiile asupra funcţiilor cognitive în cazul talamotomiilor
ventro-laterale relevă că acest nucleu ventro-lateral prezintă importanţă pentru selecţia continuă
de informaţie, pentru menţinerea unei activităţi dirijate, pentru controlul atenţiei şi pentru refacere.
Talamotomiile stângi diminuă performanţele verbale, atât receptive cât şi expresive.
Talamotomia dreaptă determină apariţia unei inatenţii pentru stimulii discriminativi implicaţi în
perceperea rapidă a formelor şi, deci, în viteza perceptivă. Talamusul drept este deci implicat mai
mult în performanţe neverbale, pe când talamusul stâng este implicat frecvent în performanţe
verbale.
1.2. Prezentarea teoretică a bolii: Boala Parkinson
1.2.1 Definiţie
Boala Parkinson este rezultatul leziunii degenerative ale neuronilor dopaminergici din
substanța neagră a trunghiului cerebral,este un sindrom clinic ce se caracterizează prin akinezie,
rigiditate, bradikinezie, tremor de repaus şi anomalii posturale, iar anatomopatologic se
caracterizează prin degenerarea circumscrisă a populaţiilor de neuroni, cu precădere a celor
dopaminergici din substanţa neagră şi prin prezenţa corpusculilor Lewy.

1.2.2 Etiologie
7
 Este o boală cu incidență crescută pana la 1/1000 indivizi. La circa 15% dintre pacienţii cu
boala Parkinson se găsesc mai mulţi bolnavi cu aceeaşi boala în familie. Pentru transmisia
autosomal-dominantă s-a localizat o genă pe cromozomul 4q21-q23 (produsul genei este α-
sinucleină), şi prezenţa acesteia la unele familii cu boala Parkinson instalată precoce ( înainte de
50 de ani). Debutează în jurul vârstei de 55 ani, ușor predominantă la sexul masculin.
În producerea bolii se incriminează rolul factorilor genetici (cazurile familiale au frecvență
mare), rolul factorilor de mediu (ca urmare a studiilor epidemiologice care au evidențiat zone
geografice cu incidență crescuta a bolii), intervenția unor factori imunologici (ca urmare a unor
studii care au raportat prezența unor anticorpi antineuronali în sângele parkinsonienilor).
1.2.3 Patogenie
Procesul patologic ar putea depinde de o deviație a metabolismului dopaminei, dezaminarea
sa prin monoaminooxiadază (MAO) sau formarea dequinone prin autooxidare, generatoare de
radicali liberi responsabili de distrucția neuronalădin substanța neagră.
Scăderea cantității de dopamină prin degenerarea neuronilor substanței negre duce la
eliberarea unei cantitați scăzute de dopamină la nivelul receptorilor dopaminergici.
Denervarea dopaminergetică antrenează o hiperactivitate a neuronilor colinergici.
Concomitent se va produce o perturbare a balanței dopamină-acetilcolină în favoarea unei cantități
crescute de acetilcolină. Aceste leziuni ale substanței negre au ca rezultat un efect inhibitor sau
activator.
Efectul inhibitor asupra inițerii mișcării – akinezie.
Efectul activator al tonusului – hipertonie.
Akinezia poate fi considerată ca o consecință a inhibiției tonice, rigiditatea poate fi
considerată ca o hiperactivitate a reflexului miostatic iar tremorul este determinat de descărcări
ritmice ale neuronilor.

1.2.4 Diagnostic clinic

Imagine tipică, pacient in a-6-a decadă a vieţii, la care se instalează iniţial simptome motorii
unilaterale la membrele superioare (akinezie, tremor, rigiditate), care progresează lent, cuprind şi
partea opusă şi care se ameliorează simţitor sub tratament cu L-Dopa. Apariţia bolii înainte de 40
de ani sugerează varianta juvenilă sau recesivă a sindromului parkinsonian, cu transmitere
autosomal-dominantă.
Simptome principale sunt diminuarea mişcărilor sau încetinirea lor (akinezie care reprezintă
sărăcirea mişcărilor până la imobilizare, încetinirea iniţierii sau opririi mişcării; bradikinezia este
încetinirea mişcării şi hipokinezie reprezentând reducerea amplitudinii mişcărilor), rigiditate,
tremor de repaus şi/sau de postură, reflex de postură exagerat.
8
 Manifestări ale akineziei apar în zona capului (hipomimie, hipofonie, alterarea vorbirii
reprezentată prin demaraj greoi al vorbirii, blocaj iterativ pe unele silabe, accelerarea către sfârşitul
propoziţiei şi disfagie. Manifestări mai apar şi la extremităţi prin reducerea îndemânării pentru
mişcările concomitente ale degetelor şi picioarelor, tulburarea mişcărilor rapid alternante,
micrografie, tulburări de mers.
Manifestări tremorigene - tremor de repaus distal, lent, tipic cu precădere la extremitatea
membrului superior cu accentuare emoţională şi evident la extremităţile balante în ortostaţiune şi
mers. La circa 25 % dintre pacienţi tremorul este absent iar la 40-60% dintre pacienţi, pe lângă
tremor de repaus au şi tremor de postură.

Manifestarea rigidităţii - senzaţie subiectivă de rigiditate, facultativ senzaţii de amorţeală,

obiectiv la mişcări pasive se observă o rezistenţă uniformă, eventual cu fenomenul roţii dinţate,
independent de viteza mişcării pasive, activabilă prin mişcări arbitrare ale extremităţii
contralaterale.
Reducerea reflexelor de postură - tendinţă de retro- şi de antepropulsie, cu precădere după
dirijare spre în afară, fiind un test de împingere/tragere.
Atitudini posturale - flexia capului şi trunchiului, abducţia braţelor, uşoară flexie a
antebraţelor, degetelor, coapsei şi gambelor, contractura articulaţiilor interfalangiene.
Simptome neuropsihice - afectarea funcţiei lobului frontal (demenţă subcorticală) cu
dificultăţi de schimbare a strategiilor de rezolvare a problemelor, înclinaţie spre perseverenţă şi
dificultate în elaborarea planurilor de acţiune.
Alte simptome facultative în evoluţia bolii - hipotensiune ortostatică, constipaţie, uşoare
tulburări de evacuare a vezicii, minime dereglări ale temperaturii, seboree, mişcări sacadate ale
globilor oculari de urmărire, salturi ale privirii, depresie, frică, dureri, parestezii, tulburări vizuale
cu diminuarea percepţiei contrastelor şi discriminatorie a culorilor, tulburări ale mirosului.
1.2.5. Diagnostic paraclinic

9
 Diagnosticul se stabileşte cu precădere pe baza examenului clinic, la care se asociază
investigaţiile paraclinice, diagnosticul de certitudine se bazează pe aspectul anatomopatologic
postmortem (80% dintre diagnosticele clinice stabilite sunt corecte postmortem).
Pentru boala Parkinson pledează tremorul de repaus izolat, debutul unilateral, evoluţia
progresivă, răspuns bun la L-DOPA pentru perioade mai mari de 5 ani.
Împotriva diagnosticului de boală Parkinson pledează tulburările de mers şi numeroase
căderi la debut, evoluţie rapidă a bolii, progres rapid al bolii, absenţa răspunsului sau răspuns rapid
depăşit la L-DOPA, remisiuni spontane.
Clinic avem semne cerebeloase sau ale căilor piramidale, pareză supranucleară a privirii,
afectarea precoce a SN autonom, demenţă precoce sau gravă, mioclonii, tulburări precoce şi grave
ale vorbirii şi deglutiţiei.
1.2.6 Diagnostic diferenţial
Parkinsonismul este simulat de câteva afecţiuni:
Depresia este asociată cu modificarea vocii şi a aspectului facial, cu o sărăcire a activităţii
spontane, aşa cum apar şi în boala Parkinson. Încercarea de tratament cu antidepresive ajută
clarificarea diagnosticului dacă persistă îndoiala, iar celelalte semne de parkinsonism sunt absente.
Tremorul esenţial (benign, familial) poate fi confundat cu tremorul parkinsonian, dar un
istoric familial de tremor este frecvent. Mici cantităţi de alcool pot ameliora tremorul, iar alte
semne neurologice lipsesc. În plus, tremorul esenţial afectează de obicei capul (cu un tremor în
sens afirmativ sau de negaţie), în timp ce parkinsonismul cruţă capul, dar afectează faţa şi buzele.
Hidrocefalia normotensivă produce o tulburare apraxică a mersului (uneori asemănătoare
mersului din parkinsonism), incontinenţă urinară şi demenţă. Studiile imagistice evidenţiază
dilatarea sistemului ventricular, fără atrofie corticală, şi pot fi utile procedurile chirurgicale de
şuntare prin bypass obstrucţiei în calea fluxului lichidului cefalo-rahidian (LCR). Parkinsonismul
poate să apară în cadrul unor boli neurologice. În scop prognostic şi terapeutic, este important să
se facă diferenţierea faţă de boala Parkinson.
În boala Wilson sunt, de asemenea, frecvent prezente alte mişcări anormale. Istoricul
familial, vârsta tânără de debut, inelul Kayser-Fleischer asociat, cuprul seric scăzut şi scăderea
nivelului ceruloplasminei fac distincţia de boala Parkinson.
Boala Huntington se prezintă uneori cu rigiditate şi akinezie, dar istoricul familial şi orice
demenţă asociată indică diagnosticul corect, care poate fi confirmat prin studii genetice.
Sindromul Shy-Drager este o tulburare degenerativă caracterizatĺ de parkinsonism, afectarea
funcţiilor vegetative (conducând la hipotensiune posturală, transpiraţie de termoreglare anormală,
tulburări ale controlului vezical şi intestinal, impotenţă şi gastropareză) şi semne de afectare

10
neurologică extinsă (semne piramidale, cerebeloase sau de neuron motor periferic). În general, nu
are tratament, cu excepţia hipotensiunii posturale.
Degenerescenţa nigrostrială prezintă bradikinezie şi rigiditate, iar tremorul nu este, de obicei,
pregnant. Uneori, apar deficite cerebeloase (atrofie multi-sistemică) şi poate exista deficienţă
vegetativă (sindrom Shy-Drager). Drogurile antiparkinsoniene sunt în general ineficiente.
Paralizia supranucleară progresivă produce bradikinezie şi rigiditate, dar tulburările
importante ale mişcărilor oculare voluntare (mai ales verticale), demenţa, paralizia pseudobulbară
şi distonia axială o deosebesc de boala Parkinson. Răspunsul la drogurile antiparkinsoniene este
mic sau inexistent.
Degenerescenţa corticalo-nucleo-bazală poate fi confundată cu boala Parkinson, dar declinul
intelectual, afazia, apraxia, deficienţa senzorială şi alte indicii ale disfuncţiei corticale sugerează
diagnosticul corect.
În boala difuză cu corpi Lewy, parkinsonismul asociază o demenţă francă şi dovezi ale unei
afectări neurologice mai întinse.
În boala Creutzfeldt-Jakob, trăsăturile parkinsonismului sunt umbrite de demenţa rapid
progresivă. Mioclonusul este frecvent, pot să mai apară ataxie şi semne piramidale, tulburările
vizuale pot fi uneori pregnante, iar trăsăturile electroencefalografice sunt adesea caracteristice.
La fel, în boala Alzheimer, pot fi deficite minore extrapiramidale, dar acestea sunt în general
inconsecvente comparativ cu afectarea cognitivă marcatăcare caracterizează fecţiunea. Uneori,
parkinsonismul apare ca o consecinţă a unei afecţiuni sistemice.
Parkinsonismul secundar indus de medicamente este deosebit de frecvent. Parkinsonismul
indus de MPTP a apărut la câţiva oameni care au luat neadecvat acest analog de meperidină în
scopuri recreaţionale.
Expunerea la diverse toxine, cum ar fi praful de mangan sau carbon disulfit, provoacă
parkinsonism, iar diagnosticul este sugerat de un istoric ocupaţional corect. Uneori,
parkinsonismul apare ca un rezultat al intoxicaţiei severe cu monoxid de carbon sau după o
afecţiune encefalitică. Parkinsonismul postencefalitic a fost în mod special frecvent după apariţia
encefalitei letargice care a apărut la începutul secolului XX.

1.2.7 Forme clinice

După asocierea celor trei simptome cardinale avem forme complete generalizate.
Akinezia este intarzierea initierii mișcării, este însoțită de bradikinezie care definește
încetinirea execuției mișcării, duce la o reducere a tuturor formelor de mișcare
(voluntare,spontane,asociate), mișcarile automate sunt diminuate sau absente, bolnavul este
condamnat la o mișcare asupra căreia trebuie să se concentreze pentru a o efectua, de asemeni, tot
11
cu lentoare, este imobil cu o activitate gestuala săracă, cu dificultate în execuția mișcărilor
alternative, prezintă facies inexpresiv, cu clipit rar, explorarea campului vizual făcându-se numai
prin mișcarea ochilor fără a intoarce capul, vorbire lentă, monotonă, uneori întreruptă de accese
de accelerare a debitului verbal, nemodulată, cu timbru jos, scrisul este lent și micrografic,
ridicarea din poziție șezând este dificilă, mers lent cu pașii mici, fără a desprinde picioarele de sol,
cu capul aplecat înainte, mișcările de balans ale brațelor în timpul mersului sunt reduse sau lipsesc,
orice obstacol poate antrena „akinezii paradoxale”, oprire bruscă în timpul mersului, „înghețare pe
loc”. Odihna și somnul au efect benefic, iar bolnavul este incapabil să rămână mult timp într-o
anumită poziție – akatisie.
Rigiditatea musculară are aspect de hipertonie plastică ceroasă care interesează toate grupele
musculare. Rigiditatea musculară este însoțită de semnul „roții dințate” (caracterizat printr-o
alternanță ritmică de rezistență și relaxare musculară în cursul întinderii pasive a mușchiului),
semnul Fronet (blocarea articulației pumnului), semnul Noica evidențiat prin mărirea tonusului la
articulația pumnului. Reflexul de postură exagerat descris ca atitudinea bolnavului care ia aspect
„sudat”, care se caracterizează prin trunchi înclinat inainte, membrele superioare in ușoară flexie
și adducție, genunchi ușor flectați, la picior se poate ajunge la o grifă a degetelor și hiperextensia
degetului mare care poate perturba statiunea verticală și mersul, se păstrează in decubit,
ortostațiune sau mers. În decubit ia naștere semnul „pernei psihice” (capul bolnavului cade lent
după o perioadă de timp după ce i se ia perna. Stațiunea verticală este instabilă, o ușoară împingere
este suficientă pentru a-l dezechilibra.
Alte simptome sunt reprezentate de - tulburări psihice și cognitive – depresia cu graviatate
variabilă,tulburari intelectuale care interesează funcțiile mnezice (memoria faptelor recente).
Aceste tulburări se traduc prin dificultatea în însușirea unor reguli, schimbarea unui program
mental, diminuarea capacității de evocare lexicală, pierderea autonomiei în raport cu mediul.
Aceste tulburări sunt intalnite in special la vârstnici.
- tulburări vegetative – hipersialoree, hipersecreție sebacee, accese de hipersudorație,
edem
și cianoza extremităților, hipotensiune arterială ortostatică.
- tulburari trofice – artroze ale pumnului, retracții tendinoase, fibroze periarticulare.

-tulburari de reflexe – uneori ROT vii, există reflex palmo-mentonier bilateral, reflex nato-
palpebral exagerat, inepuizabil, reflex de postură exagerat, perturbarea oculomotricității cu
limitarea convergenței și verticalității.

1.2.8 Evoluţie. Prognostic

12
 Boala are o evoluție lent – progesivă care se poate desfăşura pe durata a 10-20 de ani și chiar
peste.
Din punct de vedere al supravieţuirii prognasticul este bun.
Din păcate însă, tulburările extrapiramidale descrise progresează, astfel încât după trecerea
anilor, bolnavul nu mai poate depune nici un fel de activitate devenind un invalid permanent.
Rigiditatea se accentuează şi în final bolnavul zace la pat, imobil ca “o statuie” nu se mai
poate mișca, nu se mai poate hrăni, nu poate vorbi.
În aceasta stare survine moartea prin infecții respiratorii, urinare sau ale pielii (ecarele de
decubit).
1.2.9 Tratament
a.Măsuri generale
- Program de exerciţii fizice zilnice:
Activitatea fizică regulată creşte tonusul şi flexibilitatea muşchilor. Mersul pe jos este una
dintre cele mai bune metode de exerciţiu fizic, care în asociere cu tratamentul medicamentos, are
efecte benefice asupra mobilităţii generale.
- Mersul şi întoarcerea:
Pentru a vă menţine echilibrul în timpul mersului, picioarele trebuiesc ţinute depărtate, iar
paşii trebuiesc să fie mari, însoţiţi de balansul braţelor. Cu fiecare pas, trebuie să consideraţi că
treceţi peste o serie de linii imaginare. Pentru a vă întoarce faceţi o mişcare în arc de cerc.
Boala parkinson nu necesită regim dietetic special. Bolnavul parkinsonian este predispus la
tulburări de tranzit intestinal (constipație).
b. Tratament medicamentos
Regulile generale în schema terapeutica sunt începerea tratamentului atunci când apare
handicapul funcțional, dozele administrate inițial sunt mici, apoi vor fi crescute progresiv și cu
prudență, în formele cu debut tremorigen se poate incepe cu un anticolinergic, în formele cu debut
akineto-hipertonic se poate începe cu Amantadină, la un adult tânăr cu jenă funcțională se poate
incepe cu L-dopa, în faza de stare tratamentul centrat pe dopaterapie este grevat cu complicații.
Antagoniştii muscarinici neselectivi (droguri anticolinergice) sunt uneori folositori, mai ales
în ameliorarea tremorului, fiind primele medicamente utilizate. Sunt disponibile numeroase
preparate, inclusiv trihexifenidil, benztropina, prociclidina şi orfenadrina. Efectele adverse mai
frecvente, includ uscăciunea gurii, constipaţia, retenţia urinară, vederea înceţoşată. Glaucomul cu
unghi închis poate fi agravat.
La vârstnici, starea confuzională şi halucinaţiile sunt deosebit de supărătoare. Tratamentul
se începe cu preparatul ales, în doză iniţială mică, crescută gradat, în funcţie de răspuns şi toleranţă.
Dacă medicamentul nu este eficace, trebuie înlocuit cu alt preparat anticolinergic.
13
 Amantadina, singură sau în asociere cu un agent anticolinergic, este uneori folositoare în
parkinsonismul uşor; ea potenţează eliberarea dopaminei endogene. Poate ameliora toate
manifestările clinice ale bolii; are efecte adverse relativ rare (nelinişte, confuzie, rash cutanat,
edeme, tulburări de ritm cardiac); doza standard este de 100 mg, de două ori pe zi. Totuşi,
beneficiul, dacă apare, este tranzitoriu la mulţi pacienţi. Are efect motor asupra akineziei și
rigidității.
Levodopa (antiparkinsonian activator al transmisiei dopaminergice), precursorul metabolic
al dopaminei, aduce un beneficiu simptomatic la cei mai mulţi dintre pacienţii cu parkinsonism;
este folositoare mai ales pentru ameliorarea bradikineziei. Datorită prezenţei dopadecarboxilazei
din mucoasa intestinală (enzimă care transformă levodopa în dopamină), cea mai mare parte a
dozei ingerate de levodopa se pierde înainte de intrarea în circulaţia sistemică.Administrarea
levodopei în asociere cu un inhibitor al dopa-decarboxilazei extracerebrale reduce metabolizarea
extracerebrală a levodopei, reducând şi incidenţa efectelor adverse periferice.
Astfel, levodopa este administrată de rutină în combinaţie cu un inhibitor al dopa-
decarboxilazei periferice (carbidopa în Statele Unite; benserazida în Europa). În Statele Unite,
asocierea de carbidopa şi levodopa (în raport de 1:10 şi 1:4) este disponibilă comercial sub
denumirea Sinemet. Formulele standard de Sinemet sunt 25/100, 10/100 şi 25/250 mg. Frecvent,
doza de pornire este de 25/100 mg, de trei ori pe zi, luată cu o oră înainte de masă sau crescută
progresiv până la 25/250 mg, de 3 sau 4 ori pe zi, la două ore după mese, pentru a mări absorbţia
şi transportul prin bariera hemato-encefalică. Iniţial, a apărut o temere privind efectul introducerii
timpurii a levodopei asupra accelerării morţii neuronilor nigrostriaţi, ca urmare a unei creşteri
ipotetice a neurotoxicităţii mediate de dopamină.
În prezent, este clar că levodopa trebuie introdusă cât mai repede, în funcţie de starea clinică
a pacientului, decât să amânăm administrarea, datorită îngrijorării asupra acestei eventualităţi
teoretice.
Cele mai frecvente efecte adverse care apar precoce sunt greaţa, vărsăturile, hipotensiunea
posturală şi, ocazional, aritmiile cardiace. Mişcările anormale (diskineziile), neliniştea (akatizia)
şi confuzia tind să apară mai târziu şi sunt dependente de doză. Diskineziile apar probabil prin
denervarea suprasenzitivă a receptorilor postsinaptici pentru dopamină. Pot să fie prezente în
cursul celei mai mari părţi a zilei, pot să apar doar când nivelurile plasmatice ale dopaminei ating
un vârf sau când concentraţia plasmatică de levodopa atinge un anumit nivel submaximal.
Tratamentul depinde de diferenţierea acestor posibilităţi pe un profil temporal al diskineziei.
Atunci când diskineziile apar doar la un anumit nivel submaximal al concentraţiei plasmatice de
levodopa, ajustarea dozei zilnice, cu realizarea unor niveluri sangvine mai mari sau mai mici, le
poate ameliora.
14
 Diskineziile determinate de un vârf al nivelurilor sangvine de levodopă sunt ameliorate de
reducerea dozei. Complicaţiile tardive importante ale terapiei cu levodopa sunt efectul de epuizare
(deteriorare tranzitorie cu puţin timp înainte de administrarea dozei următoare) şi fenomenul „on-
off“ (fluctuaţii brutale, dar trecătoare, ale stării clinice, care apar frecvent în cursul zilei, fără
avertisment sau într-o relaţie evidentă cu schema de tratament, ceea ce duce la alternarea
perioadelor de akinezie marcată cu cele de mobilitate mare, asociate cu diskinezii iatrogene).
Fenomenul on-off poate fi controlat parţial prin reducerea intervalului dintre doze,
administrarea de levodopă cu o oră înaintea meselor şi prin restrângerea aportului dietetic de
proteine (pentru a reduce competiţia diferiţilor aminoacizi cu levodopa pentru sistemul de transport
activ care-i transportă în sânge, şi din sânge în creier), sau tratamentul cu agonişti de dopamină.
Asocierea de selegilină (5 mg la mesele de dimineaţă şi prânz), un inhibitor de
monoaminoxidază B, reduce catabolismul dopamină.
Patogeneza fenomenului on-off este obscură, dar au fost propuse mecanisme legate de
farmacocinetica levodopei, degenerarea terminaţiilor nervoase dopaminergice presinaptice,
alterarea senzitivă a receptorilor pentru dopamină şi anomalii ale sistemelor de neurotransmiţători
non-dopaminergice.
Fluctuaţiile de răspuns la administrarea orală de levodopă pot fi reduse sau eliminate prin
administrare frecventă sau continuă de levodopă, intravenos, intraduodenal sau prin infuzie
intragastrică. Sinemetul este disponibil şi sub formă cu eliberare controlată (Sinemet CR 25/100
sau 50/200 mg), ajutând uneori la reducerea frecvenţei dozelor şi la menţinerea unor niveluri
sangvine constante de levodopă, dar are beneficiu limitat, doar în reducerea fluctuaţiilor de
răspuns.
Medicamentele agonişti de dopamipă, cum ar fi derivaţii ergotici, bromocriptina şi
pergolida, pot determina beneficiu simptomatic prin stimularea directă a receptorilor pentru
dopamină, cu toate că beneficiul nu este evident decât dacă se administrează şi levodopa.
Absorbţia şi distribuţia cerebrală sunt mai puţin fluctuante decât ale levodopei, nu necesită
conversie enzimatică către un metabolit activ. Administarea precoce în asociere cu doze mici de
Sinemet (25/100 mg, de trei ori pe zi) aduce un beneficiu susţinut şi scade incidenţa complicaţiilor
tardive (cum ar fi fluctuaţiile răspunsului şi diskineziile) faţă de cazurile în care levodopa este
administrată singură şi în doză mare.
Bromocriptina, care stimulează receptorii D2 dopaminergici, se introduce în doze de 1,25
mg/zi, timp de o săptămână şi 2,5 mg/zi săptămâna următoare; apoi, doza zilnică este crescută cu
2,5 mg la fiecare două săptămâni, în funcţie de răspuns şi toleranţă. Dozele de întreţinere variază
între 2,5 şi 10 mg, de trei ori pe zi, când este luată cu Sinemet. Pergolida activează atât receptorii
D1, cât şi receptorii D2 dopaminergici.
15
 Ea este introdusă în doză de 0,05 mg/zi, timp de 2 zile; este apoi crescută cu 0,1-0,15 mg/zi
la fiecare 3 zile, timp de 12 zile şi apoi cu 0,25 mg/zi la fiecare 3 zile. Doza de întreţinere obişnuită
este de 1 mg, de trei ori pe zi.
Efectele adverse ale agoniştilor sunt similare cu ale levodopei, dar efectele psihiatrice, ca
iluziile sau halucinaţiile, sunt mai frecvente; diskineziile sunt mai rare decât la levodopa.
Agoniştii de dopamină sunt contraindicaţi la pacienţii cu tulburări psihotice şi trebuie evitaţi
la pacienţii cu infarct miocardic recent, boală vasculară periferică severă şi ulcer peptic activ. Sunt
în curs de evaluare variaţii noi agonişti dopaminergici, ca şi noi căi de administrare (de exemplu,
prin pompă de infuzie subcutanată sau transdermic), care pot duce la un răspuns clinic mai
constant.
Noi terapii simptomatice au fost recent evaluate sau sunt în curs de evaluare; includ
inhibitorii selectivi de catecol-0 metil. Transferază (COMT), care pot creşte beneficiul terapiei cu
levodopa prin reducerea conversiei levodopa la 3- 0 –metildopa (care concurează cu levodopa
pentru un mecanism de transport activ) şi prin creşterea disponibilităţii levodopei în creier.
Studii experimentale au arătat că antagoniştii de glutamat pot fi benefici pacienţilor cu boală
Parkinson; sunt planificate studii clinice pentru acei agenţi. Gangliozidul GM1 şi variaţi factori
neurotrofici influenţează celulele dopaminergice nigrostriate; se lucrează pentru dezvoltarea unor
sisteme care să le permită administrarea în tratamentul bolii Parkinson
Inhibitorii selectivi de monoaminoxidază B, cum ar fi selegilina pot reduce leziunea
oxidativă şi, deci, încetinirea evoluţiei bolii, dar dovada acestui efect este incompletă. Într-un
studiu multicentric de mari dimensiuni, tratamentul cu selegilină a întârziat nevoia de terapie
simptomatică la pacienţii cu parkinsonism netratat, sugerând că progresia bolii a fost întârziată,
dar s-a descoperit ulterior că selegilina are prin ea însăşi un uşor efect asupra simptomelor. Astfel,
baza efectului observat este nesigură.
Utilizarea selegilinei în scop protector trebuie luată în discuţie la toţi pacienţii, cu excepţia
celor cu stadiu terminal sau cu vârste avansate, dar trebuie subliniată nesiguranţa cu privire la
beneficiu. Selegilina în doză standard (5 mg la micul dejun şi 5 mg la dejun) nu este asociată cu
efectul hipertensiv al inhibitorilor nonselectivi ai monoaminoxidazei.
Totuşi, pot să apară interacţiuni toxice acute cu meperidină, droguri triciclice sau inhibitori
ai recaptării serotoninei; selegilina nu trebuie prescrisă pacienţilor care iau aceste medicamente.
Selegilina este metabolizată în amfetamină şi metamfetamină, deci unii pacienţi pot prezenta
anxietate sau insomnie. Mai mult, s-a descoperit recent o creştere a ratei mortalităţii la pacienţii
care primesc selegilină, ridicând semne de întrebare privind siguranţa ei pe termen lung.
Pacienţii trebuie să înţeleagă că selegilina nu produce ameliorarea simptomelor şi că nu
există metode de a determina dacă afectează progresia bolii în fiecare caz. Alţi inhibitori de
16
monoaminoxidază B, cum ar fi lazabemida, sunt în prezent evaluaţi pentru efectul lor asupra
evoluţiei naturale a bolii Parkinson şi pot clarifica problema.
Tocoferolul (vitamina E) este un important epurator de radicali liberi, dar într-un studiu larg
a eşuat în a asigura un efect protector când s-au administrat doze de 2000 unităţi/ zi. Totuşi, nu se
ştie cât pătrunde în creier.
c. Tratament chirurgical
Procedurile distructive neurochirurgicale au fost folosite în tratamentul parkinsonismului
câţiva ani, dar utilizarea lor a scăzut la apariţia levodopa. Talamotomia sau palidotomia
posteroventrală unilaterale au fost recent reabilitate ca abordări terapeutice în scopul ameliorĺrii
rigidităţii, bradikineziei şi tremorului la pacienţii cu boală avansată, la care medicaţia este
ineficientă sau prost tolerată. Studii preliminare au raportat apariţia unui răspuns pozitiv (dar
incomplet) al terapiei chirurgicale la peste 90% din pacienţi; efectele benefice predomină pe partea
opusă.
d. Metode de imobilizare și supraveghere
Această categorie de bolnavi necesită o supraveghere deosebită. Prin faptul că ei prezintă
tulburări de echilibru, ei pot cădea ușor și face fracturi, motiv pentru care nu pot fi lăsați să circule
singuri la baie, toaletă, la examinări paraclinice sau tratamente.
Bolnavii nu trebuie imobilizați la pat, fiindcă imobilizarea agravează contracturile
musculare. Gimnastica medicală ușurează rigiditatea și asigură o mobilitate mai bună. Mișcările
active vor fi executate de asistentă, constau în prinderea segmentelor membrului și executarea
incet, a unor mișcări fine și moderate, împrejurul axei fiziologice a articulației. Aceste mișcări vor
fi recomandate treptat. Apoi se va recurge la mișcări pasive, în cooperare directă cu bolnavul.
Acesta va fi pus în picioare și i se va solicita să meargă.
Ei vor fi îndrumați sa continue exercițiile fizice și după externarea din spital.
e. Psihoterapia – are o importanță deosebită în ameliorarea acestor bolnavi. S-a constatat
că, sub influența emotiilor puternice, rigiditatea și bradikinezia dispar temporar, uneori pentru o
perioada apreciabilă.

17
CAPITOLUL II
ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu Parkinson în spital

Internarea bolnavului reprezintă primul contact al său cu spitalul, concomitent întrerupându-
se şi legăturile permanente cu munca, familia, prietenii. Atitudinea corespunzătoare a personalului
medical influenţează tonusul optimist al bolnavului, ajutându-l să depăşească cu bine problemele
legate de spitalizare, de durată şi motivându-l să îşi efectueze tratamentul complet.
Internarea bolnavului se va face pe baza buletinului de indentitate, biletul de trimitere şi a
dovezii de asigurat CAS, respectând regulamentul privind circuitele funcţionale ale spitalului.
Bolnavul internat este îndrumat de serviciul de primire care este alcătuit din mai multe
încăperi: sala de aşteptare, cabinet de consultaţii. În acest cabinet va fi trecut în registrul de
internari, aici se completează prima parte a fişei de observaţie cu datele de identitate şi adresa
exactă. Bolnavul este pregătit pentru examenul medical, fiind ajutat să se dezbrace. Asistenta se
va comporta cu multă atenţie şi delicateţe, pentru a-l convinge că va fi bine îngrijit. Obiectele de
îmbrăcăminte şi alte eventuale bunuri care se află asupra bolnavului vor fi inventariate de asistentă,
înregistrate, dacă este necesar vor fi dezinfectate şi deparazitate apoi învelite intr-o manta de
protecţie şi depozitate la magazia de efecte, pe baza unui proces verbal completat în doua
exemplare.
Bolnavul este însoțit in camera de îmbăiere, unde, la nevoie, se va face deparazitarea. El este
ajutat in cazul in care starea lui necesita, să îşi efectueze baia generală sau duş, fiind servit cu:
săpun, perie de dinţi, prosoape, forfecuţă pentru unghii. În camera de îmbrăcare i se dau rufe
curate: pijama, papuci, halat apoi condus pe secție, la salonul stabilit de medic.
2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu pacientului cu Parkinson
Confortul
Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii optime care să le asigure
persoanelor vârstnice maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică. Camera în care locuieşte
persoana vârstnică, va îndeplini cerinţele de igienă şi cerinţele estetice şi de confort. Orientarea
camerelor este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest.
Aerisirea
Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta vârstnicului, după tratamente,
după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul. Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza
substanţe odorizante, însă cu atenţie dacă persoana în vârstă prezintă alergii sau afecţiuni
respiratorii.

18
 Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut obligatoriu să se
facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile respiratorii superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puţin ¼ din
suprafaţa salonului. Lumina solară are şi rol de a distruge agenţii patogeni, dar uneori trebuie
redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul bolnavului. Lumina artificială indirectă,
difuză contribuie la starea de confort a vârstnicului.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează continuu cu
termometre de cameră, pentru a se realiza o temperatură de 18-19 ºC.
Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată pacienţilor. Vârstnicii tolerează foarte greu
zgomotul, de aceea este bine să fie amplasaţi camera ce-a mai liniştită, în nici un caz nu este bine
să primească patul lângă camera copiilor în faţa cărora s-ar deranja.
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor cu Parkinson internaţi
2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor lui
Pentru vârstnic trebuie asigurat patul cel mai corespunzător. Suprafaţa acestuia trebuie să fie
dreaptă, elastică, dar tare. Patul se va aşeza in apropierea geamului, cu capul spre lumină, în aşa
fel incit să rămână accesibil din trei părţi personalului de îngrijire.
Cearşaful trebuie bine întins. Cearşafurile utilizate în fam sunt de obicei prea mici pentru a
le întinde prin aranjarea colţurilor, din acest motiv ele trebuie fixate de saltea, fie cu ajutorul acelor
de siguranţă, fie cu panglici cusute pe cearşaf. Muşamaua poate fi inlocuită in mod provizoriu cu
celofan, nylon sau alt material impermeabil.
Este ideal ca vârstinicul să primescă un pat cu somieră mobilă, transformabilă în fotoliu şi
prevăzut cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii corespunzătoare
necesităţilor lor de respiraţie în cursul dispneei.
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat
Pregătirea patului fara pacient : pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearsaf
simplu, cearsaf plic, doua fete de perna, una-doua paturi, două perne. După ce se îndepărtează
noptiera de pe lângă pat se aşează un scaun cu spatar la capatul patului. Pe scaun se aşează, în
ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite corect. Cearşaful se aşează la
mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre
capătul opus. Cearşaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colţul apoi se
introduce sub saltea toata partea laterală a cearşafului. Se întinde bine cearșaful să nu prezinte cute.
Dacă este nevoie se aşează muşamaua şi se acoperă cu aleza. Pernele se introduc în feţele de perna
curate şi se aşează pe pat.
Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu
permite ridicarea acestuia din pat. Această manevră se execută de obicei dimineaţa, înainte de
19
curățenie, după măsurarea temperaturii, luarea pulsului şi toaleta pacientului, dar la nevoie se
execută de mai multe ori pe zi. În funcţie de starea pacientului lenjeria se poate schimba în lungime
sau în lăţimea patului.
Lenjeria de pat se aşează pe un scaun in ordinea prioritatii, împăturite în felul urmator:
- patura si cearsa6ful de sub pătura se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică;
- aleza se rulează împreună cu muşamaua fie în lăţime, fie în lungime în funcţie de metoda
aleasa pentru schimbarea patului;
- cearșaful se rulează în lungime / lăţime;
Pacientul se informează asupra procedeului. Se linişteşte şi se asigură că manopera va fi
facuta cu blandete, ca nu va fi miscat inutil, ca manevrele nu-i vor cauza dureri şi i se cere
cooperarea.
Atunci când schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului pacientul va fi întors în decubit
lateral. Cele două asistente se aşează de o parte şi de alta a patului. Asistenta din partea dreaptă
prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub
umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraţ. Apoi cu mâna dreaptă, retrasă de sub axilă, trage uşor
perna spre marginea patului, pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în aceeaşi direcţie.
Se aşează apoi în dreptul genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii
acestuia flectându-i puţin, iar cu mâna dreaptă ii flectează usor gambele pe coapse. Din aceasta
poziție se intoarce pacientul in decubit lateral drept, sprijinindu-l in regiunea omoplatilor și a
genunchilor. Pacientul se menţine acoperit. Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună
cu muşamaua şi aleza murdară până la spatele pacientului, sulul de lenjerie murdară se afla în acel
moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a patului se deruleaza cearşaful curat,
muşamaua şi aleza pregătită mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumătatea liberă a
patului şi se aşează o pernă îmbracată în faţa de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit
dorsal cu multă blandete, sprijinindu-l în regiunea omoplatilor şi sub genunchi. Pentru a introduce
pacientul în decubit lateral stânga, asistenta din partea stângă procedează la fel ca şi în cazul
întoarcerii în decubit lateral drept: prinde pacientul de axila stângă, îl ridică uşor, introduce mâna
dreaptă sub umerii lui, sprijină capul pe antebraţ şi după aceeaşi procedură întoarce pacientul în
decubit lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie. Asistenta rulează mai
departe, din partea dreaptă, lenjeria murdară, o îndepărtează, introducând-o în sacul de rufe
murdare, apoi derulează lenjeria curată şi o întinde bine, iar pacientul este readus în decubit dorsal,
sprijinit de cele două asistente.
După acesta se efectuează colţurile. Pătura de deasupra pacientului se împăturește în trei şi
se aşează pe un scaun, pacientul rămâne acoperit cu cearşaful folosit până atunci. Peste această
asistenta aşează cearşaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonică astfel ca una din
20
marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului. Colţurile de sus ale cearşafului curat se ţin cu
mâna fie de către pacient, fie de o alta persoană. Cele două asistente, care sunt de o parte şi de alta
a patului, prind cu o mână colțurile inferioare ale cearşafului curat, iar cu cealaltă mână colțurile
superioare ale cearşafului murdar şi, printr-o mişcare în direcţia picioarelor pacientului,
îndepărtează cearşaful murdar şi acoperă, în acelaşi timp pacientul cu cearșaful curat. Se aşează
pătura peste cearșaf, răsfrângând marginea dinspre cap peste patură. Se continuă aranjarea patului
, se pliază pătura cu cearşaful deasupra degetelor de la picioarele pacientului.
Atunci când pacientul poate fi asezat in pozitie șezând, schimbarea lenjeriei se face în
lăţimea patului. Procedura se efectuează de asemenea, de către două persoane: una sprijină
pacientul, cealaltă rulează lenjeria murdară, așează și derulează cearșaful curat.
După efectuarea fiecarei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este asezat cat
mai confortabil. În unele cazuri, aleza trebuie schimbată de mai multe ori pe zi, fără să fie nevoie
de schimbarea cearşafului.
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu
Parkinson
Igiena corporală începe de la internare, când bolnavul este îmbaiat şi, la nevoie, deparazitat.
Toaleta generală trebuie efectuată atat de frecvent incat sa asigure bolnavului o înfățișare curată
sau sa previna orice mirosuri neplacute si orice forma de iritatie a pielii. Datoria asistentei medicale
este de a păstra pacientul intr-o stare de curatenie, indiferent de vârsta sa, de poziție, stare fizica
sau afectiva.
Toaleta bolnavului constituie una din condițiile indispensabile ale procesului de vindecare.
Prin toaleta se îndepărtează de pe suprafața pielii stratul cornos, descuamat și impregnat cu
secrețiile glandelor sebacee și sudoripare, amestecate cu alte substanțe străine care adera la piele.
Îndepărtarea acestora deschide orificiile de excreție ale glandelor pielii si înviorează circulația
sângelui. Toaleta liniștește bolnavul și ii crează o stare de confort. Majoritatea bolnavilor sunt
obişnuiţi cu toaleta completă de acasă, dar exista şi bolnavi, mai putini, cărora asistenta trebuie să
le dezvolte deprinderile unei toalete complete pe baza normelor igienei personale.
În vederea acestui lucru, asistenta medicală educă bolnavul şi-i pune la dispoziţie:
-săpun neutru;
-trei prosoape curate;
-săpunieră;
-perie de unghii;
-forfecuță de unghii;
-periuță de dinti;
-pastă de dinti;
21
 -pahar cu solutie antiseptica pentru gargara;
-spirt mentolat;
-lenjerie de corp curată.
Baia este curaţată şi dezinfectată înainte de fiecare utilizare. Asistenta pregăteşte materialul
necesar pentru efectuarea toaletei corporale, a părului, a cavităţii bucale şi tăierea unghiilor pe o
măsuţă lângă vana sau dus. Pregăteşte apa, a cărei temperatura trebuie să fie de 37 grade C
măsurată cu termometrul de baie, dând drumul mai întâi apei reci şi apoi celei calde pentru evitarea
aburului şi condensului. Bolnavul face singur baie si la nevoie asistenta il ajuta. Se va avea grija
la efectuarea corecta a baii si indepartarea tuturor reziduurilor de pe piele. Se spală mai întâi fata,
trunchiul, membele si regiunea perianala. Se vor utiliza trei prosoape diferite pentru uscare prin
tamponare. Dinţii se spală bine şi unghiile se taie. Se va atrage atenţia bolnavului să nu manevreze
robinetele și să nu se închidă singur în baie. Asistenta va fi atentă la orice zgomote neobisnuite si
va intra in baie acordandu-i primul ajutor (pot surveni lipotimii si colaps). Este bine ca după
terminarea băii bolnavul să efectueze un duş la o temperatura mai scăzută decât cea apei din vana.
Bolnavul este îmbracat cu lenjerie curata si condus in patul sau care a fost intre timp schimbat.
Bolnavul se înveleşte bine şi se încălzeşte.
2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului cu Parkinson
Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încât să pretindă cât mai puţine eforturi din partea
pacientului hemiplegic, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială.
Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, daca se poate spăla singur sau nu.
Cu aceasta ocazie se observa şi starea tegumentelor si aparitia unor eventuale modificari. Se
verifică temperatura ambiantă (20-21°C) şi se evita curentii de aer. Bolnavul va fi izolat cu un
paravan de anturajul sau. Se pregatesc in apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea
lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului si materialele necesare pentru prevenirea escarelor.
Temperatura apei trebuie sa fie le 37-38°C.
Bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperii cu un cearsaf şi pătura. Se descoperă
progresiv numai partea care se va spăla. Se stoarce bine buretele sau mănusa de baie pentru a nu
se scurge apa in pat sau pe bolnav. Ordinea în care se face toaleta este: spălat, clătit, uscat. Se
săpuneşte regiunea după care se clăteşte ferm, dar fără brutalitate. Apa calda trebuie să fie din
abundenţă, să fie schimbată ori de câte ori este nevoie. Se insistă la pliuri sub sâni, la mâini, la
spatii interdigitale, la coate si axile. Se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se
masează zonele predispuse escarelor.
La toaleta pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu musamaua si aleza in functie
de regiunea pe care o spalam.
La toaleta pe regiuni cu bolnavul in pat se va respecta urmatoarea succesiune:
22
 - faţa;
- gât;
- urechi;
- braţe şi mâini;
- parte anterioară torace;
- abdomen;
- faţa anterioară coapse.
Bolnavul va fi intors in decubit lateral si se vor spala:
- spatele;
- fesele;
- faţa posterioară a coapselor.
Bolnavul se aduce din nou în decubit dorsal:
- gambele şi picioarele;
- organele genitale externe;
- ingrijirea parului;
- toaleta cavitatii bucale.
Toaleta pe regiuni:
Îngrijirea ochilor are ca scop îndepărtarea secreţiilor şi prevenirea infectiilor oculare.
Materiale necesare:
- apa sau ser fiziologic;
- tampon de tifon;
- comprese;
- mănuşi de baie;
- prosop;
- taviţa renală;
Bolnavul va fi informat de necesitatea tehnicii. Se spală ochii cu ser fiziologic, cu mâna
acoperită cu mănuţă. Secreţiile se îndepărtează de la comisura externa spre cea internă.
La pacienţii inconstienti secretiile oculare se îndepartează în mod regulat, se aplica comprese
imbibate in ser fiziologic si se picura lacrimi artificiale in mod repetat.
a) ingrijirea mucoasei nazale:
Scop : mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii superioare, prevenirea infectiilor nazale
si a leziunilor mucoasei nazale in cazul in care pacientul prezinta sonda endo-nazala.
Materiale necesare:
- tampoane sterile montate pe bastonase;
- ser fiziologic;
23
 - apă oxigenată diluată;
- taviţa renală;
- mănuşi de protecţie;
Tehnică:
- se întoarce capul bolnavului uşor într-o parte. Se dezlipeste adezivul cu care este lipita
sonda. Sonda se retrage cu 5-6 cm. Fosele nazale se curata fiecare cu cate un tampon umezit cu
ser fiziologic, iar crustele se curaţă cu apă oxigenată diluată. Se curaţă şi sonda, apoi se reintroduce
şi se fixeaza.
Se supraveghează functionalitatea sondei şi pacientul.
b) îngrijirea urechilor:
Scop:
- mentinerea starii de curatenie a pavilionului urechii si a conductului auditiv extern;
- indepartarea depozitelor patologice din conductul auditiv extern si a dopurilor de cerumen.
Materiale necesare:
- tampoane sterile montate pe beţişoare;
- apă;
- săpun;
- mănuşă de baie;
- prosop;
- tavița renală.
Tehnica:
- se întoarce capul bolnavului uşor într-o parte, se întroduce tamponul în conductul auditiv
extern şi se curata cu tamponul uscat. La introducerea tamponului trebuie avut grijă de limita
vizibilităţii. Pavilionul urechii se spala cu mâna cu mănuşa, cu apa si săpun curățând cu atentie
șanțurile pavilionului și regiunea retroauriculara. Se limpezeşte și se usucă cu prosopul. Fiecare
ureche se curaţă cu un tampon separat si dacă din conductul auditiv extern se scurge lichid
cefalorahidian sau sânge se va chema medicul.
c) ingrijirea cavităţii bucale:

Scop:
- obținerea unei stări de bine a bolnavului;
- profilaxia infecțiilor calității bucale;
- profilaxia cariilor dentare;
Materiale necesare:
• la pacienți conștienți
24
 - periuţă;
- pastă de dinţi;
- tăviță renală sau lighian;
- pahar cu apă.
• la pacienţi inconștienți:
- comprese;
- tampoane sterile din tifon;
- deschizator de gura;
- spatulă linguală;
- pensă port-tampon;
- glicerina boraxata 20%;
- taviţă renală;
- mănuși sterile;
Tehnica:
- poziţia pacientului este în decubit dorsal cu capul deoparte, cu prosopul protejând lenjeria.
Se introduce deschizatorul de gura intre arcadele dentare, se şterge limba, bolta palatină, suprafaţa
internă şi externă a arcadei dentare ca tampoane îmbinate în glicerina boraxata cu mișcări
dinăuntru in afară. Cu un alt tampon se șterg dinții, apoi se ung buzele. Toaleta se poate face și cu
indexul acoperit cu un tampon de tifon, mâna fiind acoperită cu mănușa. La pacienții care prezintă
proteză dentară, acesta se va scoate, spăla și păstra într-un pahar cu apă.
d) îngrijirea unghiilor:
Scop:
- asigurarea igienei pacientului;
- îndepărtarea depozitului subunghial care conține germeni patogeni.
Materiale necesare :
- apă şi săpun;
- forfecuţă, periuţa de unghii;
- pila;
- prosop;
Tehnica:
- unghiile se spală cu apă, săpun si periuță.
Pentru spălarea piciorului acesta va fi introdus într-un lighian. După spălare se face tăierea
unghiilor cu mare atenţie pentru a nu leza ţesuturile din jur. Instrumentele după utilizare se
dezinfectează.
e) îngrijirea parului:
25
 Scop:
- pregătirea pentru operatii in zona fetei;
- pregătirea pentru EEG;
- spălare igienica la pacientul cu spitalizare îndelungată;
- pentru starea de bine a pacientului.
Contraindicaţii:
- fracturi ale craniului;
- politraumatizatii;
- bolnavii cu febră;
- boli ale pielii capului.
Materiale necesare:
- muşama, aleza;
- lighian;
- apă caldă;
- șampon, săpun;
- prosop;
- pieptăn;
- uscător de par;
Tehnica :
- temperatura camerei trebuie sa fie intre 22-24°C;
-poziţia bolnavului este în funcţie de starea sa: şezând pe un scaun cu capul în față. Se
protejează patul cu mușama si aleza. Se aşează lighianul în funcție de poziţia bolnavului astfel
încât părul să ajungă în lighian. Se umezeşte parul, se şamponează, se masează uşor pielea capului,
se limpezeşte, se usucă, se piaptănă. Se protejează pielea capului cu un prosop și pacientul va sta
confortabil în pat.
f) toaleta intimă:
Scop:
- igienic;
- menţinerea unei stări de confort fizic;
- în vederea efectuării unor tehnici la acest nivel;
- sondajul vezical la femei şi bărbaţi;
- recoltarea de urină pentru urocultură.
Se face de mai multe ori pe zi la pacientii inconștienți, la cei cu sonde vezicale, inaintea
intervențiilor chirurgicale în regiunea anala sau a organelor genitale, a căilor urinare şi în
perioadele menstruale la femei.
26
 Materiale necesare:
- paravan;
- două bazinete;
- tampoane sterile din vată sau comprese;
- pensă port-tampon;
- cană cu apă caldă;

- săpun lichid;
- prosop;
- mănuşă de cauciuc, mănuşă de baie;
- muşama, aleză;
Se controlează temperatura apei, se pregateste patul cu musama si aleza. Se asigura
intimitatea bolnavului cu paravanul. Bolnavul se aşează în pozitie ginecologică, se serveste cu un
bazinet pentru a urina. Se pune al doilea bazinet, se îmbraca manusa de cauciuc peste care se ia
mănuşa de baie.
Se spala regiunea dinspre simfiza pubiana spre anus turnând apă şi săpun. Se limpezeşte
abundent, se îndepărteaza bazinetul.
Se usucă prin tamponare cu prosopul. Pliurile se pudrează cu talc.
2.3.5. Observarea poziţiei bolnavului cu Parkinson în pat
Asistenta medicală trebuie să ţină sub supraveghere vârstnicul pe care îl îngrijeşte la
domiciliu. Numai astfel poate sesiza orice schimbare în starea vârstnicului şi să facă o apreciere
corectă în ceea ce priveşte evoluţia bolii. Repausul fizic îndelungat, prin reducerea vitezei de
circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare, de unde pot
porni embolii pulmonare.
Este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi picioarelor.
Se va ţine seamă întotdeauna de tendinţa de formare a edemelor de stază în părţile declive
ale corpului şi se va căuta, în măsura în care starea pacientului o permite, să se ţină ridicate părţile
edemaţiate.
Persoanele în vârstă a tendinţa la imobilizare asa cum am dezvoltat în primul capitol, de acea
este necesar o imobilizare pasivă şi activă a persoanei vîrstnice, prin stabilirea unui program fix
de exerciţii pasive, plimbări, efectuarea cumparaturilor daca se poate deplasa si bineînţeles a
perioadelor de odihnă, relaxare şi somn.
2.3.6 Schimbarea poziţiei şi mobilizarea bolnavului cu Parkinson
În funcţie de evoluţia bolii, poziţia vârstnicului trebuie schimbată în pat după indicaţiile
medicului. Dacă nu sunt indicaţii speciale, poziţia vârstnicului în pat trebuie lăsată la latitudinea
27
lui. Numeroşi vârstnici respiră mai uşor în poziţie semişezândă sau şezândă, alţii cu aceeaşi
afecţiune preferă poziţia orizontală.
Unii vârstnici în cursul acceselor de dispnee se aşează pe marginea patului,cu picioarele
atârnate, alţii se apleacă pe genunchii ridicaţi sau pe marginea mesei.
Asistenta medicală nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie standard.
Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă pe vârstnic să adopte aceste poziţii
neobişnuite.
Mobilizarea vârstnicului poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a medicului. O
imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare, flebotromboze sau
flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit mişcări dirijate de respiraţie,
precum şi ale membrelor.

Circulaţia vârstnicului pe scări, fără supraveghere, trebuie evitată căci mişcările lor mai
greoaie, ca şi eventualele tulburări de ochilibru, ar putea da naştere la accidente.
Pentru o mobilizare bună şi care să confere vârstnicului o satisfacţie că nu este dependent
total de familie sau asistenta medicală se poate utiliza cadrul de mers.
Cadrul de mers constă din 4 stâlpi verticali uniţi prin trei bare orizontale prevăzute cu
mânere adaptate în funcţie de capacitatea pacientului de a apuca. Stâlpii verticali sunt reglabili,
prevăzuţi cu dopuri antiderapante. Există şi cadre articulate care permit avansarea alternativă.
Susţinerea pacientului fiind bilaterală, stabilitatea acestor mijloace este superioară, cu condiţia ca
pacienţii să aibă forţă suficientă în MS. Alegerea înălţimii corecte presupune aşezarea pacientului
în ortostatism, umerii relaxaţi, coatele flectate la 20º. Un cadru de mers este poziţionat la
aproximativ 25-35 cm în faţa pacientului şi-l înconjoară pe acesta.
Utilizarea cadrelor oferă stabilitate în două planuri antero-posterior şi latero-lateral.
Folosirea cadrelor de mers limitează unele activităţi din interiorul locuinţei, de asemenea
urcarea şi coborârea scărilor.
2.3.7 Captarea eliminărilor
Scop:
28
 -observarea caracterelor fiziologice și patologice ale dejectiilor precum şi descoperirea
modificărilor lor patologice in vederea stabilirii diagnosticului.
a) captarea materiei fecale:
-se separă patul de restul salonului cu paravan, se îndepărteaza pătura și cearșaful care
acoperă pacientul. Patul se protejează cu muşama și aleză. Pacientul se dezbraca si se introduce
bazinetul cald sub zona sacrala apoi se acopera cu invelitoarea. Se efectuează toaleta regiunii
perianale şi se îndepărtează bazinetul cu atentie. După ce se acoperă cu capacul se îndepărteaza
din salon. Se îmbracă pacientul, se reface patul. Salonul se aeriseste si se spală mâinile pacientului.
Scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicala in locuri special amenajate.
b) captarea urinei:
-servirea urinarelor se face în mod asemănător cu a bazinetelor. După utilizare se golesc
imediat, se spală la jet de apa calda şi se dezinfectează..
c) captarea sputei:
-se face in recipiente spalate, sterilizate, uscate si in care se pune solutie lizol 3% sau fenol
2,5%, amestecata cu soda caustica. Atunci cand se recolteaza in vederea unor analize de laborator
nu se foloseste dezinfectant. Se instruieste pacientul sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie, sa
foloseasca recipientul dat. I se asigura scuipatori de rulaj pentru a se putea schimba la nevoie.
Dupa golire, se spala cu apa rece, apoi cu apa calda, cu perii special tinute in solutie dezinfectanta.
Se sterilizeaza zilnic prin fierbere sau autoclavare.
d) captarea vărsăturilor:
-pacientul se așează in funcție de starea generală în poziţie sezând, decubit dorsal cu capul
întors într-o parte, decubit lateral (pozitie de siguranta). Lenjeria de pat se protejeaza cu musama
si aleza, iar pacientul cu un prosop in jurul gatului. Proteza dentara mobila se indeparteaza unde
este cazul si se ofera pacientului o tavita renala.
Se încurajează pacientul, i se ofera pahar cu apa să-şi clătească gura. I se ofera cuburi de
gheata, lichide reci în cantităţi mici.
Vărsătura se păstrează pentru vizita medicala. Caracterul vărsăturii şi frecvenţa se notează
în foaia de temperatură. Se spală şi se dezinfectează recipientele, se pregătesc pentru sterilizare
prin fierbere sau autoclavare.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurat:
-cavităţi semi-închise: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală;
-cavităţi închise: rect, vagin.
29
 Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.
Materiale necesare:
- termometru digital;
- casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
- recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
- tăviţă renală;
- ceas;
- foaie de observaţie;
- pix de culoare albastră;
- carneţel individual.
Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea materialelor lângă bolnav;
- pregătirea psihică a bolnavului;
- spălarea pe mâini;
- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
- se ridică braţul bolnavului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu toracele;
- se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de
către asistenta medicală;
- termometrul se menţine până la semnalul sonor.
Interpretarea rezultatelor:
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C;
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
30
 - hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Recomandări:
- măsurarea temperaturii dimineaţa între orele7-8 şi seara între orele 18-19
- susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în cavităţile
semi-închise;
- în situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprăvăzute, repetaţi măsurarea
temperaturii sub supraveghere.
2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
- frecvenţa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei ( Ex.: R = 18 resp/min, amplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
- adult: 16-18 R/min;
- vârstnic: 15-25 R/min.
31
 2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la fiecare
respiraţie. Poate fi:
- profundă;
- superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul
inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului arterial
Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea;
- frecvenţa;
- amplitudine.
Locuri de măsurat:
- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
- artera radială,
- artera carotidă,
- artera temporală,
- artera humerală,
- artera femurală,
- artera poplitee.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă roşie;
- foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
- spălarea pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând cont că fiecare
linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
32
 - unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului (
AV = 82 b/min, puls regulat);
2.4.4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.
Intervenţiile asistententei medicale:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la dispariţia
zgomotelor palsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial ( care prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi
consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul
în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
33
 - se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.
Valori normale: 115-140/75-90 mm Hg
2.5. Alimentaţia pacientului cu Parkinson
Pentru om alimentaţia constituie substratul vieţii fiind realizata prin aportul permanent de
substante nutritive. Deoarece prin alimentatie se mentine energia organismului, îngrijirea
bolnavilor are în vedere atât stabilirea unui regim alimentar corespunzator bolii cat si administrarea
lui.
Bolanvul va primi o dieta mixtă, normocalorică, dar alcatuita din alimente usor digerabile.
Vitaminele si mineralele sunt o componentă esenţială a unei alimentaţii sănătoase. Sursele optime
de vitamine si minerale sunt reprezentate de fructe si legume, sucuri din fruncte, nuci, oua si
anumite produse din cereale. În plus, unii pacienti pot necesita suplimente nutriţionale continand
multivitamine şi minerale. Trebuie asigurat şi aportul cantitativ de lichide, luand in considerare si
pierderile prin expectoratie, daca aceasta este abundenta.
Se recomandă alimentele cu conţinut bogat în fibre ( legume, citrice, mere, pâine integrală,
cereale ) şi un aport bogat de lichide pentru a preveni constipaţia.
Alimentaţia bogată exagerat în proteine la o masă scade răspunsul bolnavului la dopamină.
Trebuie evitat consumul mare de proteine ( carne).
Supravegherea are o importanţă deosebită la bolnavii vârstnici care se deshidratează foarte
repede. Asistenta medicala se va îngriji de tranzitul intestinal regulat al bolnavului.
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice întîrziere cît
de mică provoacă emoţii inutile acestor pacienţi.
Cu toate că medicamentele se administrează la indicaţia medicului asistenta va trebui să
intervină de urgenţă în unele cazuri extreme pînă la sosirea medicului.
Administrarea medicamentelor la bolnavii neurologici se va efectua cu prudenţă. Cei cu
tulburări de deglutiţie vor fi supravegheaţi strict de către asistenta medicală. Medicamentele vor fi
sfărmate. Reacţiile adverse sesizate de către bolnnav, cum ar fi uscăciunea gurii, lipsa de secreţie
salivară, tulburări vizuale vor fi reportate medicului neurolog imediat.
Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi
eliminarea lichidelor.
Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi: 1000-1500 ml se elimină prin urină,
500-1000 ml prin transpiraţie, 350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni şi 100-200 ml prin
scaun, nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.

34
 Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale
subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică
bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%,
soluţie hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
În stabilirea diagnosticului precis într-un timp cât mai scurt posibil, ne vin în ajutor probele
de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenite în morfologia, funcţiunea şi
biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi, factori etiologici ai îmbolnăvirilor.
Recoltările trebuie să fie corect executate, examinările de laborator stabilesc factorul
etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, informează
asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevesteşte
complicaţiile, confirmă vindecarea, contribuie la profilaxia bolilor infecto-contagioase.
Recoltările hematologice şi de urină se vor face zilnic sau la indicaţia medicului.
Se va efectua hemocultură în caz de febră, în timpul frisonului cînd numărul de germeni este
mai mare.
Pentru recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi materialele
necesare trebuie pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte de începerea
recoltării. Este important îngrijirea pacientului după tehnică, i se asigură repaus la pat pe o perioadă
prescrisă de medic, se supraveghează funcţiile vitale, culoarea tegumentelor, se informează
medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, se controlează locul puncţiei şi aspectul
pansamentului la nevoie ( hemoragie, hematom, roşeaţă ).
a. Recoltarea sângelui:
Asistenta medicala recolteaza sânge pentru determinarea VSH, a hemoleucogramei,
examene biochimice. Recoltarea se va face de regulă dimineaţa, pe nemâncate, prin punctie
venoasa. Puncţia venoasă se realizeaza de obicei în fosa antecubitala. Se poate recolta din venele
de pe antebraţul dorsal, sau orice alta locaţie accesibilă în funcţie de situaţie. Încheietura interioară
a mainii nu se foloseste decat foarte rar ca zona de recoltat datorita riscului mare de afectare a
structurilor anatomice existente în zona respective. Cele mai comune locuri de puncţie venoasă
sunt cele de pe antebraţ (vena mediană, basilică şi cefalică) urmate de cele de pe mână (plexul
venos metacarpian, venele dorsale).
Materiale necesare:
- garou,
- mănuşi,
- seringă sau eprubete speciale cu aditivii specifici în funcţie de analiza cerută,
- holder cu acul ataşat sau ac pentru holder şi holder,
35
 - paduri cu alcool,
- etichete,
- formular de cerere analize pentru laborator,
- recipient special de colectare şi transportare a probelor de laborator,
- bandaj adeziv pentru locul puncţiei,
Recoltarea:
- se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
- confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize la un
alt pacient)
- se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
- se face o scurtă anamneza referitor la ce a simţit pacientul şi la eventulele incidente în
cazul unor recoltări anterioare (lipotimii, ameţeli)
- recoltarea se face cu pacientul întins în pat sau stând pe scaun, cu mâna sprijinitã pe
suportul special al scaunului sau de o masă
- evaluarea celui mai bun loc de puncţie venoasă,
- se observă şi se palpează vena pentru o mai precisă localizare
- se montează garoul proximal faţă de zona aleasă pentru puncţie. Dacă venele nu s-au
dilatat corespunzător se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori. (pacientul
trebuie să ţină pumnul strâns în timp ce se puncţionează vena şi să-l deschidă după ce se introduce
acul în venă).
- se dezinfectează zona aleasă pentru puncţie cu paduri cu alcool până acesta rămâne curat.
Curaţarea zonei se face dinauntru spre în afara pentru a se preveni contaminarea zonei puncţionate
cu flora existenta pe pielea din jur.
- nu se combină folosirea padurilor cu alcool cu cele pe bază de iod, deoarece alcoolul
neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe bază de iod.
- după dezinfectarea zonei se asteaptă să se usuce înainte de puncţionare,
- se imobilizează vena presând cu policele exact sub locul ales pentru puncţie şi se întinde
de piele,
- se puncţionează vena sub un unghi de 30 grade. Daca se foloseste eprubeta, ea se va
umple automat pâna la nivelul la care este marcată. Daca se foloseşte seringa, se va evita aspirarea
brusca şi rapida, deoarece se va colaba vena.
- holderul trebuie menţinut într-o poziţie sigură pentru a evita ieţirea lui din vena
- se va îndeparta garoul imediat ce sângele începe să curgă adecvat, pentru a preveni staza
şi hemoconcentraţia sângelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate.
36
 - se va evita să se ţină garoul mai mult de 3 minute,
- se schimbă cu atenţie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate accidental
acul din vena sau a se perfora vena,
- după umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandeţe pentru amestecarea aditivilor cu
sângele.
- se desface garoul întotdeauna înainte de scoaterea acului,
- se pune o compresă sterilă deasupra acului la nivelul locului de puncţie şi se scoate cu
blandeţe acul din vena. Întotdeauna se scoate întâi eprubeta din holder şi apoi se scoate acul
- se presează locul puncţiei pentru 2-3 minute sau până când se opreşte sângerarea dacă
aceasta durează mai mult de atât. Aceasta previne extravazarea sângelui în ţesutul din jur şi
formarea hematomului.
- după oprirea sângerarii se aplică un bandaj adeziv,
- a se evita agitarea puternică şi bruscă a eprubetelor deoarece se poate produce hemoliza.
- se reverifică locul puncţiei pentru a se vedea dacă s-a produs hematom. În cazul în care
s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, după care se aplică comprese
calde.
- se descarcă materialele folosite în containerele speciale, separate.
Consideraţii speciale:
- nu se va recolta niciodata de pe braţul sau piciorul care au fost folosite deja pentru diverse
terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi afectat.
- de asemenea, se va evita recoltarea de sânge din zone edemaţiate, şunturi arterio-venoase,
zone cu hematoame sau răni vasculare,
- dacă pacientul are vene vizbile, pronunţate, se va recolta evitând folosirea garoului,
prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
- dacă pacientul are tulburări de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante, se va
presa ferm locul puncţiei cel putin 5 minute pentru prevenirea formarii hematomului şi se va
specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se trimite la laborator
- se va evita puncţia venoasa din picior deoarece poate creşte riscul apariţiei tromboflebitei
Recoltarea sîngelui pentru:
- Examen biochimic - puncţie venoasă pe nemâncate, 5-10 ml sânge în seringă
heparinizată.
- ureea sangvină: valorea normala 20-40 mg%;
- acidul uric: V.N.3-5 mg%;
- creatinină: V.N.0,6-1,3 mg%
- Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
37
 - K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
- Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
- Glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sânge pe 4 mg florură de natriu.
Valorile normale sunt: 80-120 mg/l.
- V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm,2 ore 7-15 mm.
- Hematocrit: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe cristale E.D.T.A. 0,5
ml soluţie uscată prin evaporare.Valorile normale sunt: la bărbaţi 46±6%, la femei 41±5%.
- Hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe E.D.T.A.
Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-4,8 mil/mm³,
hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml, leucocite 4000-8000/mm³
b. Recoltarea urinei:
Se face la orice bolnav pentru sumarul de urina in recipiente curate si uscate din emisie
spontana sau prin sondaj vezical. Examenul de urina da indicatii asupra starii functionale a
rinichilor si permite sa se aprecieze existenta unor tulburari in restul organismului, constituind o
proba importanta a oricarui examen medical.
Pentru examenul chimic se recolteaza urina de dimineata, care este foarte concentrată, în
recipient de sticlă curat.

2.8. Pregătirea pacientului cu Parkinson şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de

afecţiune
2.8.1 Comportamentul faţă de bolnavii cu boala Parkinson.
Asistenta trebuie să fie înţelegătoare faţă de psihologia omului bolnav. Ea nu trebuie să
încerce dezobişnuirea lui de obiceiurile formate şi înrădăcinate în cursul deceniilor lungi de viaţă.
Asistenta trebuie să-şi planifice activitatea ei în aşa fel, ca să nu urgenteze bolnavul vîrstnic în
aranjarea treburilor sale. La nevoie, să-1 ajute cu mult tact, dar să nu le execute în locul lui.
O parte a vîrstnicilor primesc cu înţelegere schimbările inerente vârstei înaintate şi tolerează
în mod disciplinat boala supraadăugată.
Alţii insă nu vor să inţeleagă noua situaţie şi devin neliniştiţi şi bănuitori. Aceste manifestări
asistenta trebuie să le primească cu foarte multă inţelegere. Ea trebuie să ţină cont de faptul că
vârstnicul se bucură de o stimă familială şi că de mult, poate aceeaşi stimă îl inconjura şi la locul
lui de muncă. Din acest motiv — indiferent de starea în care se găseşte bolnavul — trebuie să-i
acordăm şi noi toata stima, evitind utilizarea unor epitete familiare în loc de numele lor. Se întimplă

38
că vârstnicul obişnuit cu stima anturajului social şi profesional, să considere familiarismul exagerat
ca o jignire personală.
Pregătirea psihică a vîrstnicilor pentru efectuarea tratamentului trebuie făcută cu mai mare
atenţie.
2.8.2 Examenul clinic
Examenul unui bolnav cu afecţiune neurologică cuprinde interogatoriul şi examenul fizic.
Interogatoriul trebuie să cerceteze sistematic simptomele de care se plange bolnavul (durere,
tulburări de mers), tulburări sfincteriene, de limbaj şi psihice (afectivitate, atenţie, raţionament,
voinţă, memorie, orientare in timp şi spaţiu, comportament). Examenul fizic al bolnavului cu
accident vascular cerebral constă în:
a) Examenul motilităţii voluntare urmăreşte depistarea deficitului motor prin studiul
mişcărilor active şi al forţei musculare segmentare. Se incepe examenul cerand bolnavului să
execute mişcări de flexie, extensie, abductie, rotaţie şi se observă dacă acestea se execută cu
uşurinţă sau nu. Forţa musculară segmentară se cercetează cerand bolnavului să execute mişcări,
in timp ce examinatorul se opune în efectuarea lor. Modificările patologice poartă următoarele
denumiri: pareză (slăbire a forţei musculare), paralizie (absenţă completă a forţei musculare);
hemiplegie (paralizie a unei jumătăţi de corp), paraplegie (paralizie a părţii inferioare a corpului),
monoplegie (paralizie a unui singur membru), tetraplegie (paralizie a celor patru membre).
Paraliziile se datoresc lezării căii piramidale sau a neuronului motor periferic.
b) Examenul tonusului muscular se realizează cerand bolnavului să-şi relaxeze complet
membrul examinat, în timp ce examinatorul mobilizează pasiv fiecare membra, cercetand
rezistenţa musculară şi amplitudinea mişcării. Tonusul normal este caracterizat print-o slabă
rezistenţă. Se înţelege prin hipertonie sau contractură musculară creşterea rezistenţei, deci
exagerarea tonusului, iar prin hipotonie musculară, diminuarea acestuia. Hipertoniile musculare se
intalnesc în leziuni piramidale sau extrapiramidale, iar hipotonia, în leziunile neuronului motor
periferic şi în leziunile cerebelului.
c) Examenul staţiunii şi al mersului implică nu numai coordonarea mişcărilor, dar şi
echilibrarea acestora. Se examinează observand bolnavul în ortostatism, pe varful picioarelor sau
pe călcaie, precum şi caracterul mersului. Mersul are unele caractere care precizează adesea
diagnosticul. În tabes, mersul este necoordonat, bolnavul aruncând picioarele şi lovind pămantul
cu călcaiele ("mers talonat"); în leziunile cerebeloase mersul este de om beat, oscilant, instabil; în
hemiplegie, la stadiul de recuperare gamba este rigidă, membrul inferior este întins, aspectul fiind
de mers cosind; in leziunile neuronului motor periferic, bolnavul stepează, gamba fiind ridicată
sus, pentru a nu lovi pământul cu vârful piciorului.

39
 d) Examenul reflexelor comportă cercetarea reflexelor osteotendinoase cutanate, de postură
şi patologie. Reflexele osteotendinoase se examinează prin percuţia cu ciocanul de reflexe a
tendonului, muşchiului care provoacă la omul normal contracţia muşchiului respectiv. Cele mai
importante reflexe osteotendinoase sunt următoarele: reflexe ahilian -care constă in flexia plantară
a piciorului prin percuţia tendonului ahilian; reflexul rotulian care constă in extensia gambei pe
coapsă prin percuţia tendonului cvadricepsului; reflexul bicipital se examinează percutand
tendonul bicepsului la plica cotului şi provoacă flexia uşoară a antebraţului; reflexul tricipital în
care prin percuţia tricepsului în vecinătatea olecranului se produce extensia uşoară a antebraţului
etc.
În timpul cercetării reflexelor, bolnavul trebuie să fie in relaxare musculară completă.
Reflexele osteotendinoase în situaţii patologice pot fi exagerate, ceea ce traduce o lezare a căii
piramidale, diminuate sau abolite (comă, leziuni de neuron motor periferic, atrofii mari, tabes).
Dintre reflexele patologice care apar in leziunile căii piramidale, cel mai cunoscut este semnul
Babinski - extensia degetului mare de la picior, cu flexie plantară a celorlalte degete, la zgârierea
uşoară a marginii externe a plantei.
2.8.3 Tomografia computerizată
Tomografia computerizată este o tehnică perfecţionala care oferă imagini despre creier, ea
permiţând clinicianului să efectueze o autopsie a creierului în timpul vieţii.
Este o metoda radiologică complexă prin care se înregistreaza pe un film imaginea creierului
la diferite nivele.
Tomografia computerizată, depaşind în acurateţe celelalte tehnici de diagnosticare
neurologică, poate furniza date extrem de utile în apariţia unor complicaţii, fiind tehnica de elecţie
care dă posibilitatea aplicarii unui tratament corect si eficace.
Tehnica se poate efectua cu sau fară substanţă de contrast Ultravist.

Pregătirea pacientului:
- Psihic: se explică pacientului necesitatea efectuarii examenului.
- Fizic: în dimineaţa respectivă pacientul nu mănâncă, nu bea. Pacientul este condus la
serviciul radiologic. Înainte de examen, asistenta medicala va face bolnavului testul de toleranta
la iod şi îi va administra o fiola de Fenobarbital pentru a preveni o eventuala criza convulsivă, în
momentul injectarii substanţei de contrast.
Efectuarea examenului:
Pentru computer tomograf cu substanţa se injectează lent substanţa de contrast (în prealabil
se face testul de toleranţă). Prin computer tomograf se pun în evidenţă leziunile şi modificarile
patologice cerebrale.
40
 2.9. Educaţia pentru sănătate
Educatia pentru sănătate constituie astăzi un element indispensabil al oricărei activităţi
medico-sanitare. Principiul profilaxiei se bazează pe înţelegerea relaţiei dialectice dintre organism
si mediu. Nu este cunoscuta nici o posibilitate de a preveni aparitia bolii Parkinson
Obiectivul principal pentru sănătate constă în dezvoltarea în rândul populaţiei, începând cu
vârsta copilariei a unei conceptii şi a unui comportament igienic, în scopul apărării sănătăţii
proprii, dezvoltării armonioase şi întăririi organismului. Educaţia pentru sănătate se realizează pe
următoarele căi:
- răspândirea în rândul populaţiei a cunoştinţelor medicale şi a noţiunilor igenico-sanitare
elementare;
- cultivarea unei opinii de masă în favoarea profilaxiei, element indispensabil în realizarea
marilor acţiuni de sănătate publică;
- formarea şi dezvoltarea unor deprinderi şi obişnuinţe igienice;
- dezvoltarea în rândul populaţiei a sentimentelor de responsabilitate în apărarea sănătăţii
proprii şi colective;
- instruirea şi educarea bolnavilor cu privire la cerinţele şi normele regimului igienico-
dietetic;
2.10. Externarea pacientului cu Parkinson
Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie o
preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.
Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc data externării, se
pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza sechelelor motorii, au nevoie de a continua
tratamentul medicamentos la domiciliu şi exerciţiile de mobilitate.
În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe ca formele de externare
efectuate de medic (bilet de externare, reţetă, scrisoare medicală) să ajungă la bolnavi la timp, să
dea unele lămuriri suplimentare, dacă bolnavul nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de
medic şi, prin atitudinea sa, să arate bolnavului preocuparea pe care o are faţă de el până în
momentul când acesta părăseşte spitalul.
O atenţie deosebită va trebui să se acorde bolnavilor - fără familie sau care sunt într-un
stadiu avansat al boli şi nu se pot deplasa singuri. În aceste situaţii, asistentul medical specialist,
va avea grijă ca bolnavul să fie trimis cu ambulanţa la domiciliu.

41
 CAPITOLUL III
ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. CAZUL NR.1

Date fixe:
Nume: G.
Prenume: M.
Data nașterii 17.06.1956
Ocupatia: muncitor necalificat
Sex: Masculin
Religia: Catolic
Vârsta: 60 ani
Greutate: 56kg
Înălţime: 165 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Văleni
Data internării: 01.04.2017
Data externării: 06.04.2017
Diagnostic medical la internare:
Boala Parkinson stadiul III
Diagnostic de trimitere – Boala Parkinson
Antecedente heredocolaterale:
-mama hipertensivă
-tatăl:cardiopatie ischemică
Antecedente personale:
Pacient fără antecedente personale patologice cunoscute
Istoricul bolii:
Pacientul G. M. în vârstă de 60 ani este internat în secţia de neurologie, diagnosticat cu
boala Parkinson stadiul III, manifestată prin tremur, tulburări de mers, tulburări de echilibru,
hiperptialism ( salivă în exces).
Manifestări de dependenţă:
- Tremur

42
 - Bradikinezie
- Dizartrie
- Sialoree
- Insomnie
- Tulburări de mers
- Tulburări de echilibru
Problemele pacientului:
- Probabilitate de atingere a integrităţii fizice şi psihologice din cauza tulburărilor de mers
şi echilibru, manifestată prin bradikinezie, tremur, dezechilibru, risc de accidentare.
- Dificultate de a se alimenta si hidrata din cauza tremurului manifestată prin cerere de
ajutor, dependent de sotia sa.
- Comunicare ineficace la nivel senzorial și motor datorită modificării integrităţii SNC
manifestată prin dizartrie, bradikinezie, tremor.
- Necoordonarea miscărilor datorită bolii neurologice, manifestată prin bradikinezie,
tremurătură Parkinsoniană, mers cu pași mici, târșâiți, cu trunchiul aplecat în față, membre rigide
- Insomnie datorită posturii necorespunzătoare în timpul somnului,manifestată prin
agitație, irascibilitate .
- Neputinţă în a se îmbrăca și dezbrăca singur datorită tremurului și bradikineziei
manifestată prin cerere de ajutor în permanență.
- Dificultatea familiei de a îngriji pacientul din cauza cunoştinţelor insuficiente legate de
boală, manifestată prin îngrijorare descurajare, teamă.

Tabel de corespondenta a nivelurilor de dependenta

Nevoia afectata Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4

A respira X

A se alimenta și X
hidrata

A elimina X

43
A se mișca,a X
păstrat o buna
postura

A se odihni X

A se îmbrăca și X
dezbraca

A-și menține X
temperatura
corpului în limite
normale

A fi curat,a-și X
proteja
tegumentele

A evita X
pericolele

A comunica X

A acționa după X
credințele sale

A se realiza X

A se recreea X

A invata X

Cazul nr 1 este dependent moderat.

44
 Plan de îngrijire cazul nr. 1

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE

FUNDAMENTALĂ ÎNGRIJIRE
DEFICITARĂ
Nevoia de a evita Probabilitate de atingere a
pericolele integrităţii fizice şi
psihologice din cauza
tulburărilor de mers şi
echilibru, manifestată prin
bradikinezie, tremur,
dezechilibru, risc de
accidentare.
Pacientul să beneficieze
de un mediu de siguranţă notează în foaia de temperatură;
fără accidente şi infecţii.
MEDICALE
- se măsoară funcţiile vitale şi se Pacientul este încă
dependent în
-se orientează pacientul în timp, spaţiu satisfacerea nevoii.
ori de câte ori este nevoie;
-se încearcă depistarea factorilor
perturbatori;
-se urmăreşte integrarea şi acomodarea
pacientului la noul microclimat;
-se ajută şi suplineşte pacientul în
satisfacerea nevoilor;
-se asigură condiţii de mediu adecvat,
pentru a evita pericolele prin
accidentare (cameră izolată, aerisită,
temperatură adecvată,
semiobscuritate);

46

Nevoia de a mânca şi a Dificultate de a se alimenta si
bea hidrata din cauza tremurului
manifestată prin cerere de
ajutor, dependent de sotia sa.
-se stabileşte un plan de recuperare prin
care se urmăreşte creşterea rezitenţei
organismului
-se asigură la nevoie scaun special de
toaletă;
-se evită amplasarea medicamentelor şi
substanţelor periculoase la îndemâna
pacientului;
- se administrează tratamentul
medicamentos prescris de medic:
- se urmăreşte efectul tratamentului.
Pacientul să aibă o -la internare se măsoară înălţimea şi Pacientul se poate
alimentaţie greutatea corporală alimenta cerând
corespunzătoare. -se asigură pacientului necesarul de ajutorul cuiva.
lichide printr-o hidratare corectă (2 l /
zi) folosind o cană cu cioc şi asigurarea
unei alimentaţii bogate în fibre;
-se sfătuieşte pacientul să folosescă o
lingură mai adâncă pentru supă iar
carnea să fie tăiată mărunt
-se explorează gusturile şi obiceiurile
alimentare ale pacientului;
47
-se serveşte pacientul cu alimente la o
temperatură moderată
-se oferă ajutor pacientului la tăierea
alimentelor
-se observă dacă pacientul a consumat
alimentele în întregime, în caz contrar
se iau măsuri de înlocuire;
-se încurajează pacientul să se
hrănească singur în limita
posibilităţilor;
-se supraveghează în permanenţă
pacientul;
-se supraveghează cantitatea de lichide
şi de hrană ingerate;
-se întocmeşte un orar strict de masă;
-se serveşte pacientul la pat ori de câte
ori este nevoie;
-se îndepărtează tot ceea ce ar putea
influenţa negativ apetitul pacientului
(taviţă, scuipător, ploscă);

48
Nevoia de a comunica Comunicare ineficace la nivel
senzorial și motor datorită
modificării integrităţii SNC
manifestată prin dizartrie,
bradikinezie, tremor.
Pacientul să folosească -se familiarizează pacientul cu mediul Pacientul prezintă
mijloace de comunicare spitalicesc; dificultate în a
adecvate stării sale. -se asigură un mediu securizant, comunica.
liniştit;
-se cercetează posibilităţile de
comunicare ale bolnavului;
-se lasă bolnavul să facă tot ceea ce
poate cu propriile sale mijloace;
-se supravegheză în pemanenţă
pacientul;
-se antrenează pacientul în diferite
Pacientul să fie activităţi, care să-i dea sentimentul de Pacientul este implicat
compensat senzorial. utilitate; în activități pentru a-i
-se identifică persoanele care-l crește stima de sine.
îngrijesc permanent;
-se va asigura că mesajele sale
nonverbale sunt înțelese de către
interlocutor;
49

Nevoia de mişcare şi de Necoordonarea miscărilor
menţinere a unei bune datorită bolii neurologice,
posturi manifestată prin bradikinezie,
tremurătură Parkinsoniană,
mers cu pași mici, târșâiți, cu
trunchiul aplecat în față,
membre rigide.
-se încearcă ca atunci când se
comunică cu pacientul mesajul să fie
scurt şi clar;
-se sfătuieşte pacientul să-şi păstreze
capacitatea de vorbire şi să-şi exprime
sentimentele pozitive.
-se fac exerciții de vorbire
-exercitii de motricitate a degetelor de
la mână.
Pacientul să aibă tonusul -se planifică un program de exerciţii Pacientul se mişcă
muscular şi forţa fizică fizice, care cresc forţa musculară, fără ajutorul unei
păstrată. atenuează rigiditatea musculară şi persoane dar se
menţin funcţionalitatea articulaţiilor; sprijină intr-o cârja .
-se suplineşte pacientul în satisfacerea
nevoilor sale;
-se urmăreşte crearea unor condiţii de
confort (patul să prezinte dimensiuni
potrivite - lungime 2 m, lăţime 80-90
cm, înălţimea 60 cm);
-se sfătuieşte pacientul să meargă
tinându-se drept, asigurându-şi o bază
50

Nevoia de a dormi, a se Insomnie datorită posturii
odihni necorespunzătoare în timpul
somnului,manifestată prin
agitație, irascibilitate .
de susţinere mai mare (mersul cu
picioarele îndepărtate la 25 cm).
-pacientul să forţeze balansarea
membrelor superioare şi să-şi ridice
picioarele în timpul mersului
Pacientul să beneficieze -se observă şi se notează calitatea, Pacientul beneficiază
de somn corespunzător orarul somnului, gradul de satisfacere a de un somn nocturn de
cantitativ şi calitativ. celorlalte nevoi; 6 ore, cu întreruperi.
-se întocmeşte un program de odihnă
corespunzător şi se observă efectul
acestuia asupra organismului;
-se favorizează odihna pacientului, prin
suprimarea surselor care pot determina
disconfortul şi iritabilitatea;
-se observă dacă perioadele de odihnă
corespund necesităţilor organismului;
-în perioadele de odihnă , pacientul să
se culce pe un pat tare, fără pernă, sau
în poziţie de decubit ventral (aceste
poziţii pot ajuta la preîntâmpinarea
aplecării coloanei în faţă)
51

Nevoia de a se îmbrăca Neputintă în a-se îmbrăca și
şi dezbrăca dezbrăca singur datorită
tremurului și bradikineziei
manifestată prin cerere de
ajutor în permanenta.
-se încearcă evitarea suprasolicitării
fizice şi psihice, prin alternarea
perioadelor de activitate cu cele de
repaus;
-se urmăreşte menţinerea condiţiilor
necesare somnului, respectând
deprinderile persoanei;
-se aplică tehnici de relaxare şi
modalităţi care să-i favorizeze somnul;
-se identifică metodele de diminuare a
factorilor perturbatori ai somnului;
Pacientul să beneficieze - se schimbă vestimentaţia ori de câte Pacientul este
de ajutor la îmbrăcare și ori este nevoie şi în funcţie de vreme; dependent de ajutorul
dezbrăcare. -se oferă ajutor pacientului la asistentei la îmbrăcare
îmbrăcarea hainelor și la încheierea / dezbrăcare necesitând
nasturilor. atenţia cuvenită.
- se abordează pacientul cu multă
răbdare şi tact solicitându-i-se să se
îmbrace vorbindu-i-se cât se poate de
clar;
- se aşează obiectele în cameră în
aceeaşi ordine tot timpul, iar hainele în
52

Nevoia de a învăţa cum Dificultatea familiei de a
să-ţi păstrezi sănătatea îngriji pacientul din cauza
cunoştinţelor insuficiente
legate de boală, manifestată
prin îngrijorare descurajare,
teamă.
ordinea folosirii lor şi solicită
pacientului la dezbrăcare să le pună în
ordine inversă;
- se încurajează pacientul să participe
la îmbrăcare / dezbrăcare felicitându-l
atunci când acesta prezintă o uşoară
progresie;
- se practică zilnic împreună cu
pacientul exerciţii de motricitate fină,
descriindu-i gestica necesară
îmbrăcării;
- se încurajează pacientul să-şi câştige
şi să-şi păstreze, pe cât posibil,
autonomia în autoîngrijire
Educarea familiei pentru - se învaţă familia modalităţi care să Familia demonstrează
a şti să participe la favorizeze somnul pacientului; că a înţeles
îngrijirea pacientului. - se explorează nivelul de cunoştinţe al informaţiile primite.
familiei privind boala; Pacientul beneficiază
- se motivează importanţa acumulării de susținere și sprijin
de noi cunoştinţe; din partea familiei.
53
 - se prezintă materiale ce conţin
informaţii despre boală: broşuri, cărţi,
pliante, reviste;
- se stimulează dorinţa de cunoaştere;
- se verifică dacă familia a înţeles
corect mesajul transmis şi dacă şi-a
însuşit noile cunoştinţe;
- se apreciază dacă familia şi-a
modificat comportamentul faţă de
pacient, dacă îi acordă mai multă
atenţie, îl supraveghează , îl felicită
pentru orice progres facut.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

01.04.2017 150/85 mmhg 75 b/min 16/min 36,9*C 1600 ml/24h Normal 1/zi

02.04.2017 145/80 mmhg 72 b/min 16/min 36,7*C 1800 ml/24h Normal 1/zi
03.04.2017 155/75 mmhg 75 b/min 16/min 36,8*C 1700 ml/24h Normal 1/zi
04.04.2017 145/80 mmhg 74 b/min 16/min 36,6*C 1600 ml/24h Normal 1/zi
05.04.2017 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7*C 1600 ml/24h Normal 2/zi

54
 06.04.2017 135/80 mmhg 73 b/min 16/min 36,9*C 1700 ml/24h Normal 1/zi

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

1.04-6.04.2017 - lapte, orez, supe de legume, ciorbe, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de legume şi fructe. - grăsimile animale
- apă minerală,
- cafea
- băuturi alcoolice
- băuturi energizante
- carne

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de 77mg%. 80-110mg%.
sodiu.
Acid uric 5-10 ml sînge venos 5,51mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 52,72mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,10mg%. 0,6-1,2mg%.

55
 Na: 5-10 ml sînge venos. 135mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 4,5mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat 11 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
de sodiu 3,8%.
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml 44%. B:46±6%,F:41±5%.
soluţie prin evaporare.
Hgb puncţie capilară sau puncţie 15, 2 g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A.
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
sînge pe E.D.T.A.

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.04.2017 CT Pacientul este pregătit psihic, se explică în ce contă tehnica. Care Bolnavul este condus în salon şi
sunt efectele, să nu îi fie frică de zgomotele produse de aparat; sa instalat comod în pat.
nu se mişte în timpul tehnicii;
Pacientul este aşezat pe patul rulant, în decubit dorsal, se
administrează substanţa de contrast, sau după caz un anxioloitic;
dacă este necesar, şi se introduce în aparat.

56
 TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

1.04.2017 Pentoxifilin 3tb./zi
Aspirină 1tb./zi
Triferment 3tb./zi
Diazepam 1tb./zi
Madopar 1/2tb x 4 ori pe zi per os
Selegos 2 tb / zi
B6 2f/ zi i.m.

57
 3.2. CAZUL NR.2

Date fixe:
Nume: B.
Prenume: G.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Creştin-ortodox
Vârsta: 55 ani
Greutate: 73 kg
Înălţime: 176 cm
Grupa sanguină: AII. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc.Huşi
Data internării: 31.03.2017
Data externării: 05.04.2017
Diagnostic medical la internare:
Obs. Boala Parkinson
Antecedente heredocolaterale:
-mama: necunoscute
-tatăl: insuficienţa cardiacă
Antecedente personale: cardiopatie ischemică
Istoricul bolii: pacientul LC în vârstă de 67 ani este internat în secţia de neurologie,
diagnosticat cu boala Parkinson manifestată prin tremur, tulburări de mers, tulburări de echilibru.
Manifestări de dependenţă:
- Tremur (oscilaţii lente şi regulate)
- Rigiditate musculară şi durere continuă
- Bradikinezie
- Dizartrie
- Tulburări de mers
- Tulburări de echilibru
- Insomnii
- Anxietate
- Depresie
Problemele pacientului:
57
 - Probabilitate de atingere a integrităţii fizice şi psihologice din cauza tulburărilor de
mers şi echilibru, manifestată prin bradikinezie, tremur.
- Comunicare ineficace la nivel intelectual şi afectiv datorită modificării integrităţii SNC
manifestată prin dizartrie.
- Necoordonarea mişcărilor datorită bradikineziei, tremurătura Parkinsoniană fiind
manifestată prin dezechilibru.
- Neputinţă în a-şi fixa vestimentaţia datorită tremurului
- Insomnie datorită poziţiei nefavorabile manifestată prin venirea în faţă a trunchiului şi
capului, îngrijorare, agitaţie.
- Deficit de cunoştinţe din cauza vârstei manifestat prin lipsa de cunoştinţe

Tabel de corespondenta a nivelurilor de dependenta

Nevoia afectata Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4

A respira X
A se alimenta și X
hidrata
A elimina X
A se mișca,a X
păstrat o buna
postura
A se odihni X
A se îmbrăca și X
dezbrăca
A-și menține X
temperatura
corpului în
limite normale
A fi curat, a-și X
proteja
tegumentele
A evita X
pericolele

58
 A comunica X
A acționa după X
credințele sale
A se realiza X
A se recreea X
A invata X

Cazul nr 2 este de o dependenta majora.

59

NEVOIA DIAGNOSTIC DE
FUNDAMENTALĂ ÎNGRIJIRE
DEFICITARĂ
Nevoia de a evita Probabilitate de atingere a
pericolele integrităţii fizice şi
psihologice din cauza
tulburărilor de mers şi
echilibru, manifestată prin
bradikinezie, tremur.
Plan de îngrijire cazul 2.
OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE
MEDICALE
Pacientul să fie - la internre se măsoară funcţiile vitale Pacientul este încă
echilibrat psihic. şi se notează în foaia de temperatură; dependent în
- se orienteză pacientul în timp, spaţiu satisfacerea nevoii.
ori de câte ori este nevoie;
- se urmăreşte integrarea şi acomodarea
pacientului la noul microclimat;
Pacientul să beneficieze - se asigură condiţii de mediu adecvat, Pacientul
de un mediu de siguranţă pentru a evita pericolele prin Parkinsonian este într-
fără accidente şi infecţii. accidentare (cameră izolată, aerisită, un mediu de siguranță
temperatură adecvată, și confort.
semiobscuritate);
- se asigură la nevoie scaun special de
toaletă;
59

Nevoia de a comunica Comunicare ineficace la nivel
intelectual şi afectiv datorită
modificării integrităţii SNC
manifestată prin dizartrie.
- se asigură un mediu de protecţie
psihică de boală a pacientului, prin
înlăturarea excitanţilor psihici şi prin
amenajarea corespunzătoare a spaţiului
prin aparate de mobilitate: baston,
cârje, bare de sprijin, cadru de susţinere
pentru mers;
- se ajută pacientul să-şi recunoască
anxietatea;
- se administrează tratamentul
medicamentos prescris de medic
Pacientul să folosească - se familiarizează pacientul cu mediul Pacientul prezintă
mijloace de comunicare spitalicesc; dificultate în a
adecvate stării sale. - se asigură un mediu liniştit, comunica.
securizant;
- se cercetează posibilităţile de
comunicare a pacientului;
- se lasă pacientul să facă tot ceea ce
poate cu propriile sa mijloace;
60
 Pacientul să se poată - se antrenează pacientul în diferite Se va evalua
afirma , să aibă percepţie activităţi, care să-i dea sentimentul de schimbările survenite
pozitivă de sine. utilitate; în comportamentul
- se va asigura că mesajele sale bolnavului faţă de alte
nonverbale corespund cu cele verbale; persoane.
- se încearcă ca atunci când se
comunică cu bolnavul mesajul să fie
scurt şi clar;
- se sfătuieşte pacientul sa-şi păstreze
capacitatea de vorbire şi sa-şi exprime
sentimentele pozitive
Nevoia de a se îmbrăca Neputinţă în a-şi fixa Pacientul să fie îmbrăcat - se aşează obiectele în cameră în Pacientul nu
şi dezbrăca vestimentaţia datorită adecvat mediului aceeaşi ordine tot timpul, iar hainele în deosebeşte încă
tremurului spitalicesc ordinea folosirii lor şi solicită articolele vestimentare.
pacientului la dezbrăcare să le pună în Pacientul este
ordine inversă; dependent la îmbrăcare
- se identifică capacitatea şi limitele / dezbrăcare
fizice ale persoanei îngrijite; necesitând atenţia
-se îmbracă / dezbracă pacientul ori de cuvenită şi ajutor în
căte ori este nevoie adecvat vremii; permanenţă.
- se încurajează pacientul să participe
la îmbrăcare / dezbrăcare felicitându-l

61
 atunci când acesta prezintă o uşoară
progresie;
- se practică zilnic împreună cu
pacientul exerciţii de motricitate fină,
descriindu-i-se gestica necesară
îmbrăcării;
- se sugerează aparţinătorilor să-i
procure îmbrăcăminte fără nasturi,
încălţăminte fără şireturi;
Nevoia de mişcare şi de Necoordonarea mişcărilor Pacientul să aibă tonusul -se planifică un program de exerciţii Pacientul se mişcă fără
menţinere a unei bune datorită bradikineziei, muscular şi forţa fizică fizice, care cresc forţa musculară, ajutorul unei persoane
posturi tremurătura Parkinsoniană păstrată. atenuează rigiditatea musculară şi dar se sprijină intr-o
fiind manifestată prin menţin funcţionalitatea articulaţiilor; cârjă.
dezechilibru. -efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2
ore;
-se aşează pacientul în postura
adecvată şi se roagă bolnavul să
efectueze exerciţii active;
-se suplineşte pacientul în satisfacerea
nevoilor sale;
-se serveşte pacientul la pat cu cele
necesare;

62
-se instalează pacientul în pat,
respectând poziţiile anatomice ale
diferitelor segmente ale corpului;
-se sfătuieşte pacientul să stie să
preîntâmpine accentuarea posturii
inadecvate, să-şi controleze parţial
coordonarea mişcărilor şi ameliorarea
mobilităţii fizice
-se planifică un program de exerciţii de
extensie şi flexie a membrelor, de
rotaţie a trunchiului, exerciţii de
relaxare generală, asociate cu exerciţii
de respiraţie
-se sfătuieşte pacientul să meargă
tinându-se drept, asigurându-şi o bază
de susţinere mai mare (mersul cu
picioarele îndepărtate la 25 cm).
-se sfătuieşte pacientul să facă exerciţii
de mers în ritm de muzică
-pacientul să forţeze balansarea
membrelor superioare şi să-şi ridice
picioarele în timpul mersului

63

Nevoia de a dormi, a se Insomnie datorită pozitiei
odihni nefavorabile manifestată prin
venirea în faţă a trunchiului şi
capului, îngrijorare, agitaţie.
-se sfătuieşte pacientul să facă paşi
mari, să calce mai întâi cu călcâiul pe
sol şi apoi cu degetele
Pacientul să beneficieze - se oferă pacientului o cană cu lapte Pacientul se odihneşte
de un număr de ore de cald înainte de culcare, o baie caldă; în raport cu vârsta sa.
somn cantitativ şi -se observă şi se notează calitatea,
calitativ corespunzător orarul somnului, gradul de satisfacere a
vârstei. celorlalte nevoi;
-se întocmeşte un program de odihnă
corespunzător şi se observă efectul
acestuia asupra organismului;
-se favorizează odihna pacientului, prin
suprimarea surselor care pot determina
disconfortul şi iritabilitatea;
-se observă dacă perioadele de odihnă
corespund necesităţilor organismului;
-se stimulează încrederea pacientului în
forţele proprii;
-se urmăreşte ca pacientul să
beneficieze de un număr de ore
corespunzător vârstei (6-8 ore);
64

Nevoia de a învăţa cum Deficit de cunoştinţe din
să-ţi păstrezi sănătatea cauza vârstei manifestat prin
lipsa de cunoştinţe
-în perioadele de odihnă, pacientul să
se culce pe un pat tare, fără pernă, sau
în poziţie de decubit ventral (aceste
poziţii pot ajuta la preîntâmpinarea
aplecării coloanei în faţă)
- când este aşezat în fotoliu, pacientul
trebuie să-şi sprijine braţele pe fotoliu,
putându-şi astfel controla tremurul
mâinilor şi al braţelor.
-se încearcă evitarea suprasolicitării
fizice şi psihice, prin alternarea
perioadelor de activitate cu cele de
repaus;
Pacientul să acumuleze - se explorează nivelul de cunoştinţe al Pacientul foloseşte
noi cunoştinţe familiei privind boala; informaţiile in
- se motivează importanţa acumulării satisfacerea nevoilor
de noi cunoştinţe;
- se organizează activităţi educative,
folosind metode de învăţământ
cunoscute: conversaţia, demonstraţia,
expunerea, respectând principiile
pedagogice;
65
 - se prezintă materiale ce conţin
informaţii despre boală: broşuri, cărţi,
pliante, reviste;
- se stimulează dorinţa de cunoaştere;
- pentru hidratarea corectă (2 l / zi) se
sfătuieşte pacientul să folosească o
cană cu cioc;

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

31.03.2017 150/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal

01.04.2017 155/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal

02.04.2017 140/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
03.04.2017 155/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
04.04.2017 145/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
05.04.2017 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVEI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

66
31.03-5.04.2017 - regim normocaloric care include legume, fructe si putina carne - grăsimile animale
- apă minerală,
- cafea
- băuturi alcoolice
- băuturi energizante
- băuturi carbogazoase

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de 75 mg%. 80-110mg%.
sodiu.
Acid uric 5-10 ml sînge venos 6,51mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 32,72mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,1 mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 137 mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4, 5mEq/l 3,8-5,4mEq/l

67
 V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat 13 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
de sodiu 3,8%.
Hgb puncţie capilară sau puncţie 13 g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A.
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
sînge pe E.D.T.A.

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

2.04.2017 CT Pacientul este pregătit psihic, se explică în ce contă tehnica. Care Bolnavul este condus în salon şi
sunt efectele, să nu îi fie frică de zgomotele produse de aparat; sa instalat comod în pat.
nu se mişte în timpul tehnicii;
Pacientul este aşezat pe patul rulant, în decubit dorsal, se
administrează substanţa de contrast, sau după caz un anxioloitic;
dacă este necesar, şi se introduce în aparat.
TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

31.03- 5.04.2017 Glucoză 10% 500 ml perfuzie iv.
Madopar 1/ 2 tb x 4 ori pe zi per os
Selegos 2 tb / zi
68
Comtan 4 tb / zi
Stilnox 1 tb / zi înainte de culcare ( sedativ)

69
 3.3. CAZUL NR.3

Date fixe:
Nume: I.
Prenume: T.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Creştin-ortodox
Vârsta: 62 ani
Greutate: 58 kg
Înălţime: 160 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui
Data internării: 31.01.2017
Data externării: 05.02.2017
Diagnostic medical la internare:
Obs. Boala Parkinson
Antecedente heredocolaterale:
-mama: necunoscute
-tatăl: ciroză hepatică
Antecedente personale: Hipertensiune arterială,
Istoricul bolii: Pacienta IT în vârstă de 62 ani este internată în secţia de neurologie,
diagnosticată cu boala Parkinson în urmă cu aproximativ 15 ani manifestată prin tremur, tulburări
de mers, tulburări de echilibru.Se internează în cadrul secţiei de neurologie a spitalului judetean
pentru reevaluare clinică.
Manifestări de dependenţă:
- Tremur
- Bradikinezie
- Dizartrie
- Rigiditate musculară şi durere
- Tulburări de mers
- Tulburări de echilibru
- Insomnii
- Anxietate
69
Problemele pacientei:
Comunicare ineficace la nivel intelectual şi afectiv datorită modificării SNC manifestată prin
dizartrie.
Probabilitate de atingere a integrităţii fizice şi psihologice din cauza tulburărilor de mers şi
echilibru, manifestată prin bradikinezie, tremur.
Necoordonarea mişcărilor datorită bradikineziei, tremurătura Parkinsoniană fiind manifestată
prin dezechilibru.

Deficit de cunoştinţe din cauza vârstei manifestată prin cunoştinţe insuficiente legate de boală

Tabel de corespondenta a nivelurilor de dependenta

Nevoia afectata Nivel 1 Nivel 2 Nivel 3 Nivel 4

A respira X

A se alimenta și X
hidrata

A elimina X

A se mișca,a X
păstrat o buna
postura

A se odihni X

A se îmbrăca și X
dezbrăca

A-și menține X
temperatura
corpului în
limite normale

A fi curat, a-și X
proteja
tegumentele

A evita X
pericolele

70
 A comunica X

A acționa după X
credințele sale

A se realiza X

A se recreea X

A invata X

Cazul nr 3 este de o dependenta majora.

71
 Plan de îngrijire cazul 3.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE

FUNDAMENTALĂ ÎNGRIJIRE
DEFICITARĂ
Nevoia de a comunica Comunicare ineficace la nivel
intelectual şi afectiv datorită
modificării SNC manifestată
prin dizartrie.
MEDICALE
Pacienta să se poată - se familiarizează pacienta cu mediul Se va evalua
afirma, să aibă percepţie spitalicesc; schimbările survenite
pozitivă de sine. - se asigură un mediu liniştit, în comportamentul
securizant; pacientei.
- se cercetează posibilităţile de
comunicare a pacientei;
- se lasă pacienta să facă tot ceea ce
poate cu propriile sa mijloace;
- se antrenează pacienta în diferite
activităţi, care să-i dea sentimentul de
utilitate;
- se va asigura că mesajele sale
nonverbale corespund cu cele verbale;
- se încearcă ca atunci când se
comunică cu pacienta mesajul să fie
scurt şi clar;

71

Nevoia de a evita Probabilitate de atingere a
pericolele integrităţii fizice şi
psihologice din cauza
tulburărilor de mers şi
echilibru, manifestată prin
bradikinezie, tremur.
Pacienta să fie
echilibrată psihic.
Pacienta să beneficieze
de un mediu de siguranţă pentru a evita pericolele prin
fără accidente şi infecţii.
- se sfătuieşte pacienta sa-şi păstreze
capacitatea de vorbire şi sa-şi exprime
sentimentele pozitive
- la internre se măsoară funcţiile vitale Pacienta este încă
şi se notează în foaia de temperatură; dependentă în
- se orienteză pacienta în timp, spaţiu satisfacerea nevoii.
ori de câte ori este nevoie;
- se urmăreşte integrarea şi acomodarea
pacientei la noul microclimat;
- se ajută şi suplineşte pacienta în
satisfacerea nevoilor;
- se asigură condiţii de mediu adecvat, Pacientul se află într-
un mediu în siguranță
accidentare (cameră izolată, aerisită, și confort.
temperatură adecvată,
semiobscuritate);
- se informează şi se stabileşte
împreună cu pacienta planul de
recuperare a stării de sănătate şi
creştere a rezistenţei organismului;
72
 - se asigură la nevoie scaun special de
toaletă;
- se asigură un mediu de protecţie
psihică de boală a pacientei, prin
înlăturarea excitanţilor psihici şi prin
amenajarea corespunzătoare a spaţiului
prin aparate de mobilitate: baston,
cârje, bare de sprijin, cadru de susţinere
pentru mers;
- se asigură legătura pacientei cu
familia prin vizite frecvente;
- în locuinţă se recomandă parchet
nelustruit, fără carpete, linoleum
antiderapant, balustrade de sprijin;
- înainte de a se ridica din pat, pacienta
trebuie să stea aşezată câteva momente
pe marginea patului;
Nevoia de mişcare şi de Necoordonarea mişcărilor Pacienta să aibă tonusul -se planifică un program de exerciţii Pacienta se mişcă fără
menţinere a unei bune datorită bradikineziei, muscular şi forţa fizică fizice, care cresc forţa musculară, a intâmpina dificultăţi,
posturi tremurătura Parkinsoniană păstrată. atenuează rigiditatea musculară şi menţin a înţeles importanţa
fiind manifestată prin funcţionalitatea articulaţiilor; mişcării.
dezechilibru.

73
-efectuează exerciţii pasive, la fiecare 2
ore;
-se aşează pacienta în postura adecvată şi
se roagă bolnava să efectueze exerciţii
active;
-se suplineşte pacienta în satisfacerea
nevoilor sale;
-se învaţă pacienta să stie să preîntâmpine
accentuarea posturii inadecvate, să-şi
controleze parţial coordonarea mişcărilor
şi ameliorarea mobilităţii fizice;
-se planifică un program de exerciţii de
extensie şi flexie a membrelor, de rotaţie
a trunchiului, exerciţii de relaxare
generală, asociate cu exerciţii de
respiraţie;
-se sfătuieşte pacienta să meargă tinându-
se drept, asigurându-şi o bază de
susţinere mai mare (mersul cu picioarele
îndepărtate la 25 cm).
-se sfătuieşte pacienta să facă exerciţii de
mers în ritm de muzică;

74

Nevoia de a învăţa cum Deficit de cunoştinţe din
să-ţi păstrezi sănătatea cauza vârstei manifestată prin atitudini, obiceiuri şi
cunoştinţe insuficiente legate
de boală
-pacienta să forţeze balansarea
membrelor superioare şi să-şi ridice
picioarele în timpul mersului
-se sfătuieşte pacienta să facă paşi mari,
să calce mai întâi cu călcâiul pe sol şi
apoi cu degetele;
- se sfătuieşte pacienta să-şi tină mâinile
la spate când se plimbă (o ajută să-şi
menţină poziţia verticală a coloanei şi
previne căderea rigidă a braţelor lateral)
Pacienta să dobândească - se explorează nivelul de cunoştinţe al Pacienta foloseşte
familiei privind boala; informaţiile in
deprinderi noi. - se motivează importanţa acumulării de satisfacerea nevoilor
noi cunoştinţe;
- se organizează activităţi educative,
folosind metode de învăţământ
cunoscute: conversaţia, demonstraţia,
expunerea, respectând principiile
pedagogice;
- se prezintă materiale ce conţin
informaţii despre boală: broşuri, cărţi,
pliante, reviste;
75
- se stimulează dorinţa de cunoaştere;
- pentru hidratarea corectă (2 l / zi) se
sfătuieşte pacienta să folosească o cană
cu cioc;
- pentru bolul alimentar se sfătuieşte
pacienta să folosească o lingură mai
adâncă pentru supă iar carnea să fie tăiată
mărunt;
- se încurajează pacienta să se hrănească
singură în limita posibilităţilor;
- se supraveghează în permanenţă
pacienta şi se apreciază nivelul de
satisfacţie a acesteia.
- se schimbă vestimentaţia ori de câte ori
este nevoie şi în funcţie de vreme;
- se abordează pacienta cu multă răbdare
şi tact solicitându-i-se să se îmbrace
vorbindu-i-se cât se poate de clar;
- se aşează obiectele în cameră în aceeaşi
ordine tot timpul, iar hainele în ordinea
folosirii lor şi solicită pacientei la
dezbrăcare să le pună în ordine inversă;

76
 - se identifică capacitatea şi limitele fizice
ale persoanei îngrijite;
- se învaţă pacienta să se îmbrace /
dezbrace ori de căte ori este nevoie
adecvat vremii;
- se încurajează pacienta să participe la
îmbrăcare / dezbrăcare felicitându-l
atunci când aceasta prezintă o uşoară
progresie;
- se practică zilnic împreună cu pacienta
exerciţii de motricitate fină, descriindu-i-
se gestica necesară îmbrăcării;
- se sugerează aparţinătorilor să-i procure
îmbrăcăminte fără nasturi, încălţăminte
fără şireturi;
- se învaţă pacienta să-şi câştige şi să-şi
păstreze, pe cât posibil, autonomia în
autoîngrijire.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

77
 31.01.2017 130/85 mmhg 75 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal

01.02.2017 135/80 mmhg 72 b/min 16/min 36,7 C 1800 ml/24h normal

02.02.2017 135/75 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
03.02.2017 135/80 mmhg 74 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
04.02.2017 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
05.02.2017 135/80 mmhg 73 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

31.01-5.02.2017 - lactate, supe de legume, ciorbe, bulion de carne, sosuri, legume, fructe, ceaiuri, sucuri de - grăsimile animale
legume şi fructe. - apă minerală,
- cafea
- băuturi alcoolice
- băuturi energizante

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de 77mg%. 80-110mg%.
sodiu.

78
 Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,51mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 52,72mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,14mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 135mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,5mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat 13 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
de sodiu 3,8%.
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml 44%. B:46±6%,F:41±5%.
soluţie prin evaporare.
Hgb puncţie capilară sau puncţie 15;7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A.
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
sînge pe E.D.T.A.

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregătirea pentru examen Îngrijiri după examen

79
3.02.2017 CT Pacientul este pregătit psihic, se explică în ce contă tehnica. Care Bolnavul este condus în salon şi
sunt efectele, să nu îi fie frică de zgomotele produse de aparat; sa nu instalat comod în pat.
se mişte în timpul tehnicii;
Pacientul este aşezat pe patul rulant, în decubit dorsal, se
administrează substanţa de contrast, sau după caz un anxioloitic; dacă
este necesar, şi se introduce în aparat.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

31.01.2017 Pramipexol 0,7 mg 0,7 mg
Clozapina 100mg/cp 100mg/cp
Astonin 0,1 mg/zi 0,1 mg/zi
Madopar 100mg x3/zi.
Romparkin 3x1 cp/zi 3x1 cp/zi
Amantadina100mg x3/zi. 100mg x3/zi.

80
 CAPITOLUL IV
Concluzii

4.1 Evaluare finală

Pentru aplicarea procesului de îngrijire în cele trei cazuri studiate, am recurs la culegerea
datelor despre pacient şi clasificarea lor în funcție de cele paisprezece nevoi fundamentale.
Culegerea datelor a constat din culegerea informaţiilor privind starea de sanatate trecută şi actuală,
reacţia la tratament şi îngrijirile acordate precum şi riscul potenţialelor modificări.
Sursele utilizate pentru culegerea datelor au fost:
- foaia de observaţie
- ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire
- aparţinătorii pacientului
Datele culese şi clasificate în funcție de nevoi le-am pus în evidenţă în problemele de
dependenţă.
După identificarea problemelor de îngrijire am facut planificarea ingrijirilorce presupune
două etape:
- determinarea obiectivelor de atins
- stabilirea mijloacelor pentru rezolvare
În urma aplicării planului de îngrijire (în care au fost intervenţiile şi îngrijirile adecvate în
ceea ce priveste prevenirea, reducerea sau eliminarea complicaţiilor) am trecut la evaluarea
rezultatelor. Evaluarea a constat din aprecierea rezultatelor, îngrijirilor acordate pacientului în
funcţie de obiectivele stabilite.
4.2. Concluzii
Boala Parkinson nu afectează doar o singură persoană – atât familia, cât și prietenii, toți
trebuie să „conviețuiască” co boala Parkinson. Ca îngrijitor, modul optim în care se poate oferi
sprijin emoțional și înțelegere, ca și ajutor fizic depinde de ceea ce se stabilește cu persoana
ingrijită.
- Maladia este aceeași pentru toți pacientii cu Parkinson. Ceea ce ne diferențiază pe unii
de ceilalți este atitudinea. Dacă adopți o atitudine de luptător, dacă ești motivat să duci o viață
bună, ai toate șansele să treci foarte ușor peste boală și să ai o evoluție lungă și frumoasă, metaforic
spus, a bolii. Dacă, în schimb, adopți o atitudine de învins, de om marginalizat și mergi cu capul
în pământ și nu găsești motivație în nimic, ești pierdut, pentru că atunci boala progresează foarte
repede și complicațiile nu întârzie să apară. Pe lângă medicație ai nevoie de un psihic bun, îți
trebuie un stil de viață cât mai sănătos, cu mișcare, cu alimentație potrivită, echilibrată, iar totul va
fi altfel”
81
 - Parkinson este o suferinţă extrem de importantă în societatea noastră şi în întreaga lume,
defapt pentru că din păcate este cea de a doua boală ca frecvenţă dintre bolile neuorodegenerative
din lume, inclusiv în ţara noastră.
- Sistemul sanitar din ţara noastră acordă ajutor pacienţilor parkinsonieni (uneori) doar pe
versantul terapiei compensatorii. Nu se pune accent pe încetinirea progresiunii bolii Parkinson prin
exerciţii kinetoterapice într-un cadru organizat, cum nu se pune nici problema încadrării sociale
de care aceşti pacienţi au nevoie.
- În general adresabilitatea pacienţilor cu boala Parkinson este relativ constantă în anii
urmăriţi.
- În cadrul acestei statistici am obţinut ca şi în alte statistici o prevalenţă a sexului masculin
mai mare faţă de cel feminin.
- Trebuie să remarcăm vârful incidenţei acestei boli în decada a şaptea când procesele
degenerative în organism sunt în plină desfăşurare.
- În coerenţă cu celelalte observaţii se remarcă o prevalenţă a pacienţilor din mediul urban,
probabil datorită unei adresabilităţi crescute.
- Trebuie să remarcăm însă că pacientul cu boala lui Parkinson este relativ disciplinat şi
ascultă în general de consilierea medicală.

82
 BIBLIOGRAFIE

1. Lucreţia Titircă – Ghid de Nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti

2001.
2. Ion Moldovanu, Gabriela Pavlic – Boala Parkinson Aspecte Diagnostice şi Tratament,
Chişinău 2011.
3. Marilena Kory-Mercea, Ştefania Kory Calomfirescu – Kinetoterapia Pacienţilor cu
Boala Parkinson, Editura Risopront, Cluj-Napoca 2009.
4. Lucia Coppola Stefano Masiero, Stefano Masiero – Riabilitazione in ortopedia, Editura
Piccin, 2005.
5. Joe Dispenza (traducător: Mihaiela Văcariu) – Evolve Your Brain: The Science of
Changing Your Mind (Antreneată-ţi creierul: Strategii şi tehnici de transformare mentală), Editura
Curtea Veche, Bucureşti 2012.
6. Lucreţia Titircă – Îngrijiri special acordate pacienţilor de către asistenţi medicali, Editura
Viaţa medicală românească, Bucureşti 2004.
7. Conferinţa pacienţilor cu Boala Parkinson: http://www.sensotv.ro/sanatate/Eveniment-
1341/conferinta-pacientilor-cu-boala-parkinson#/0

83