Sisteme de educatie si forme de comunicare

I.

Sisteme de educatie

Pedagogul francez G. Mialaret (1993) extinde notiunea de educatie si arata ca

ea reprezinta simultan: o activitate organizata institutional conform unor finalitati
educative; un produs al activitatii, determinabil si adaptabil la cerintele societatii;
un proces angajat intre mai multe fiinte umane, aflate in diferite relatii de
comunicare si de modelare reciproca.
Philip Coombs a diferentiat inca din anii 70 trei tipuri sau forme de educatie. In
Dictionarul International al Educatiei, intalnim aceste trei notiuni
corelate: educatie formala, educatie informala si educatie nonformala.
In cursul existentei sale, fiecare persoana este supusa unui ansamblu de
influente care se succed sau se imbina armonios. Unele au un caracter intentionat,
sistematic, organizat, dar altele actioneaza spontan, accidental. Toate acestea se
structureaza in trei mari categorii, cunoscute sub numele de forme ale educatiei:
educatia formala, nonformala si informala.
I.1. Educatia formala (termenul de educatie formala provine din
latinescul formalis, care inseamna oficial, organizat si legal)
presupune transmiterea cunostintelor teoretice si practice si asimilarea
acestora de tanara generatie in special, formarea personalitatii in cadrul
institutionalizat, oferit de institutiile de invatamant de toate gradele.
- Reprezinta ansamblul actiunilor pedagogice proiectate institutional prin
structuri organizate pe niveluri si trepte de studii (gradinite, scoli, universitati,
centre de perfectionare).
- Se realizeaza in cadrul unui proces de instruire si educare realizat cu
rigurozitate in timp si spatiu, pe baza de planuri, programe, manual, cursuri si
diverse mijloace de instruire.
- Este o eduactie complexa, programata, organizata, intentionata si constienta.
- Are in vedere toatre continuturile activitatii de formare, dezvoltarea
personalitatii in plan intelectual, moral, tehnologic, estetic si fizic.
- Este dirijata de un corp profesoral specializat.
- Raspunde unei comenzi sociale si este intotdeauna evaluata social.
- Este generalizata, permitand tuturor indivizilor accesul la valorile si experienta
umanitatii.
Critici:
- Nu lasa loc imprevizibilului, ceea ce poate predispune catre rutina si
monotonie.
- Se pune prea mult accentul pe informativ si instructiv, in defavoarea
aspectelor formativ-educative.

- Relatii slaba cu ceilalti factori educative: familia, biserica, comunitatea.

I.2. Educatia nonformala (termenul provine din latinescul nonformalis, care
inseamna fara forme) reuneste ansamblul activitatilor educative ce se
desfasoara intr-un cadru institutionalizat, dar situate de regula in afara
sistemului de invatamant. Cuprinde totalitatea actiunilor educative desfasurate
in institutii special organizate: case de cultura, biblioteci, palatele copiilor, teatre,
cinmatografe si muzee.
Reprezinta si o componenta a etapei scolare a educatiei: activitati in
cadrul cercurilor, sesiuni de comunicari stiintifice, comemorari sau festivitati,
olimpiade competitii culturale si sportive sau sub forma de vizite si excursii.
Educatia nonformala este definita: educatia primita in afara scolii sau in afara
anilor afectati prin statutul scolaritatii, de exemplu educatia adultilor.
Educatia nonformala se caracterizeaza printr-o mare flexibilitate, ea venind
in intampinarea intereselor multiple si variate ale elevilor, si contribuind la
largirea orizontului cultural, imbogatirea cunostinteleor din anumite domenii,
dezvoltarea aptitudinilor speciale.
Spre deosebire de educatia formala, educatia nonformala se caracterizeaza prin
urmatoarele trasaturi:
- are caracter facultativ sau optional;
- elevii sunt implicati in proiectarea, organizarea si desfasurarea acestor
activitati;
- nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasa;
- permite punerea in valoare a aptitudinilor si intereselor copiilor si tinerilor;
- permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporita a formelor, cunoaste
modalitati diferite de finantare;
- faciliteaza promovarea muncii in echipa si a unui demers pluri sau
interdisciplinar;
- accentueaza obiective de tip formativ-educativ.
Dezavantajul major al educatiei nonformale este legat de absenta unor
demersuri evaluative sistematice. Intre educatia formala si nonformala exista o
interactiune, educatia formal avand rol de dirijor.
I. 3. Educatia informala (termenul provine din latinescul informis, care
inseamna fara forma, involuntar, spontan) cuprinde influentele educative ce se
exercita spontan si continuu, neintentionat, in afara cadrului organizat,
institutionalizat, din partea ambiantei sociale, a intregului mediu de
viata. Acest tip de edcatie poate avea si efecte negative, deoarece mediul social
nu ofera intotdeauna numai aspect demne de urmat. Contracararea acestora se
constituie ca una din sarcinile educatiei formale.
Caracteristici:
- spontaneitatea
- atractivitatea si diversitatea stimulilor educationali (mass-media, internet,
personane importante din mediul psiho-social)
- absenta restrictiilor sau a standardelor
- varietatea continutului informational, acoperind toate domeniile de cunoastere

Educatia formala trebuie sa valorifice efectele educatiei nonformale si

informale in conditiile actuale. Scoala nu-si poate permite sa ignore mesajele
celorlalte educatii si nici sa intre in contradictii cu ele. Educatia formala are
menirea de a completa, corecta, sistematiza achizitiile dobandite prin educatia
nonformala si informala, exercitand o functie de integrare si sinteza a diferitelor
experiente ale elvilor. Ele se sprijina si se conditioneaza reciproc.

II.

Comunicarea

Motto:
daca nimeni nu ma intreaba ce este timpul, stiu; dar daca ma intreaba, nu mai
stiu Sfantul Augustin
Privit din punct de vedere stiintific, actul de comunicare este procesul de
transmitere a informatiilor si sentimentelor (idei, pareri, atitudini, opinii) de la un
individ catre un alt individ sau de la un grup social catre un alt grup social.
Fascinanta si omniprezenta, comunicarea este insa, prin excelenta, o
dimensiune fundamentala a existentei si a dezvoltarii umane din cele mai vechi
timpuri.
Cuvantul comunicare provine din limba latina si termenul a circulat in
vocabularul vremii cu sensul de a impartasi ceva celorlalti.
Prin comunicare intelegem transmiterea unui continut (mesaj) de la emitator
la receptor prin intermediul unui canal sau cai de comunicare. Prin urmare, fiecare
act de comunicare presupune existenta unui emitator (E), a unui receptor (R) si
a unui canal. Se realizeaza intotdeauna intr-un context (spatiu, timp, ambianta,
starea psihica a celor ce participa la comunicare) care influenteaza calitatea
comunicarii.
Pentru a transmite mesajul, emitatorul il codifica (il transpune intr-un sistem
de semne verbale sau nonverbale), iar receptorul realizeaza decodarea mesajului.
In actul comunicarii atat E, cat si R se angajeaza cu un anumit repertoriu. Prin
repertoriu intelegem ansamblul de cunostinte, priceperi, deprinderi, experienta
nivelul dezvoltarii celor care participa la comunicare.
Pentru a avea loc actul comunicarii, cele doua repertorii (ale E si R) trebuie
sa aiba o parte comuna, in caz contrar comunicarea fiind imposibila.
II.1. Forme ale comunicarii umane (adaptate si dezvoltate dupa L. Iacob si A. Barna)
Criterii
Forme
Precizari
1. Parteneri
a. intrapersonala
- cu sine (monologul interior si
b. interpersonala
verbalizat)
c. in grup mic
- intre 2 persoane
d. publica
- relatie de grup, de tip fata in fata
- auditoriul este un public larg, in
relatie directa (conferinte, miting) sau
indirecta (ziar, TV) cu emitatorul

2. Statutul interlocutorilor

a. verticala

3. Codul folosit

b. orizontala
a. verbala (CV)
b. nonverbala (CNV)
c. paraverbala (CPV)
d. mixta

4.
Finalitatea
comunicativ

actului a. accidentala
b. subiectiva
c. instrumentala

5. Capacitatea autoreglarii

a. lateralizata (unidirectionala)
b. nelateralizata

- are loc intre persoane care au statute

inegale (elev-profesor, subaltern-sef).
- are loc intre persoane care au statute
egale (elev-elev, profesor-profesor).
- Informatia este codificata si transmisa
prin cuvant si prin tot ceea ce tine de
acesta sub aspect fonetic, lexical,
morfosintactic.
Este
specific
umana.
- Forme: orala si/sau scrisa.
- Cea mai studiata forma a comunicarii
umane.
- Informatia este codificata si transmisa
printr-o diversitate de semne legate
direct de postura, miscarea, gesturile,
mimica,
infatisarea
partenerilor.
- Faciliteaza exprimarea verbala.
- Se bazeaza deopotriva pe elemente
innascute,
dar
si
invatate.
- Informatia este codificata si transmisa
prin elemente prozodice si vocale ce
insotesc cuvantul si vorbirea in general
si care au semnificatii comunicative
aparte.
- In aceasta categorie se inscriu:
caracteristicile vocii, particularitatile
de pronuntie, intensitatea rostirii,
ritmul si debitul vorbirii, intonatia,
pauza.
- Nu poate exista, ca forma, decat
concomitent cu exprimarea verbala.
- Combinarile celor trei forme sunt
foarte variate
- transmiterea intamplatoare de
informatii, nelegate de tema abordata
exprimarea
directa
(verbal,
nonverbal, paraverbal) a unei stari
afective
- vizeaza un obiectiv precis, urmareste
producerea unui anumit efect la
receptor si se modifica in functie de
reactia
receptorului. Este
forma
domonanta de comunicare.
- fara feed-back (comunicare prin film,
radio, TV, forme care nu admit
interactiunea instantanee)
- cu feed-back concomitent, determinat

6. Natura continutului

a. referentiala
b. operational-metodologica
c. atitudinala

de interactiunea dintre E si R
- vizeaza un anumit adevar (stiintific
sau de alta natura) care face obiectul
expres al mesajului
- vizeaza intelegerea acelui act, felul in
care trebuie operat, mental sau
practice, pentru ca mesajul transmis sa
fie descifrat
- valorizeaza cele transmise, situatia
comunicarii si a partenerului

II. 2. Comunicarea didactica

Comunicarea didactica este o forma specifica a comunicarii umane, direct
implicata in sustinerea unui proces sistematic de invatare.
Particularitati:
- este proiectata si se desfasoara in vederea realizarii unor obiective instructiveeducative anterior stabilite;
- vehiculeaza continuturi purtatoare de instruire;
- genereaza educatie, invatare si dezvoltare;
- presupune o implicare activa a educatului in actul comunicarii;
- este o comunicare totala si complex, integrand comunicarea verbal, nonverbala
si paraverbala;
- cere existenta feed-back-ului in mod obligatoriu;
- comunicarea didactica nu se realizeaza doar pe vertical (profesor-elevi), ci si pe
orizontala (elevi-elevi).
Factori ce conditioneaza eficienta comunicarii:
- f. ce tin de personalitatea profesorului: capacitatea de proiectare pedagogica,
prelucrarea informatiilor, adecvarea mesajului la particularitatile psihosociale ale
elevilor, priceperea de a promova dialogul, de a stabili relatii armonioase cu clasa,
comportament flexibil, spirit de cooperare, capacitate empatica, cursivitatea
discursului, timbrul, tonul vocii.
- f. ce tin de personalitatea elevului: nivelul dezvoltarii psihice, competenta
lingvistica necesara decodarii mesajului, un anumit fond de informatii, deprinderi,
atitudini accumulate in timp la care sa se raporteze continuturile noi,
disponibilitatea de a asculta, de a primi mesajul, de a se implica activ in
comunicare.
- f. ce tin de repertoriu: un repertoriu comun este indispensabil comunicarii.
Contextul in care are loc comunicarea
- canalul pe care circula informatia trebuie sa permita ca mesajul sa ajunga fara
distorsiuni la receptor (se vor elimina reverberatiile salii, zgomotele, starile de
rumoare);
- folosirea a cat mai multe canale pentru transmiterea informatiei;

- atmosfera in care se realizeaza comunicarea sa fie calda, apropiata, fara stari

conflictuale.
Conexiunea inversa presupune urmarirea atenta a comportamentului
receptorului sau verificarea calitatii receptiei prin intrebari de sondaj.
La nivelul fiecarui element implicat in comunicare pot sa apara blocaje.
Sarcina cadrului didactic este de preveni sau de a inlatura astfel de situatii
nedorite.