COMPLEMENTUL

Curs imunologie nr 7
• Complementul este principalul constituent al apărării naturale al
imunității umorale și respectiv unul dintre elementele importante
ale reacției imune survenite ca urmare a acțiunii anticorpilor.
• Experiențele lui Border (1895) asupra lizei bacteriene au
demonstrat că alături de o substanță termostabilă specifică
bacteriilor (anticorpii), există și o substanță termolabilă,
nespecifică, prezentă în serul proaspăt înainte de imunizare
(complementul)
• Complementul are trei funcții:
1. apărarea nespecifică contra infecției;
2. eliminarea complexelor imune;
3. reglarea fiziologică a răspunsului uman imun.
• Cu toate că în mod obișnuit are un rol benefic, complementul
poate avea și efecte negative.
• Sistemul complement cuprinde circa 30 de componente
celulare sau plasmatice.
• Substanțele activatoare reprezintă 5% din suma
proteinelor serice, componenta C3 fiind sbstanța cea mai
abundentă (1,3g/l).
• S-au descris două căi de activare: una numită clasică iar
cealaltă alternativă, care converg către C3 apoi urmează o
cale efectoare comună implicând ultimele componente
ale sistemului complement.
• In fiecare dintre etape, intervin proteine activatoare,
inhibitoare sau reglatoare precum și receptorii pentru
complement. Aceste elemente se găsesc fie în plasmă fie
la nivelul peretelui celulelor autologe sau omologe.
• În mod curent, sistemul complement este desemnat
prin litera C. Pentru fiecare componentă se adaugă o
cifră de la C1 la C9 care este eventual urmată de o
literă ce va reprezenta o anumită subdiviziune, spre
exemplu pentru C1 există C1q, C1r și respectiv C1s.
• Ca urmare a activării sistemului C unele componente
(C4,C2,C3,C5) sunt fragmentate, aceste fragmente
fiind desemnate printr-o literă atașată componentei
inițiale (exemplu C3a și C3b). În general componenta
b este de dimensiuni mai mari (excepție în cazul
C2a) și se fixează la C1.
 C1.
• În sângele circulant există un complex plurimolecular ce conține
- o moleculă de C1q,
- două molecule de C1r
- două molecule de C1s, situate în jurul ionilor de calciu și asociate
inhibitorului C1 denumit C1inh. Compusul C1q cu o greutate moleculară de
400.000Da a fost comparat cu un buchet de 6 lalele. Fiecare floare este la
rândul său compusă din 3 lanțuri de proteine alipite și terminate în mod
globular. Fixarea C1q prin mai puțin de două părți globulare periferice de
fragmentele Fc ale imunglobulinelor permite activarea sa cu eliberarea C1inh
din complexul plurimolecular.
Acest fenomen antrenează pe de altă parte autoactivarea moleculelor C1R și
C1s.
Componenta C1S are o activare senesterazică prin care poate să cliveze
următoarele 2 componente C4 și C2
 C4.
• Este fragmentat în C4a, moleculă mică cu
activitate analfilactoidă și respectiv C4b de
dimensiuni mai mari care se leagă printr-o
legatură covalentă fie de fragmentul Fab al
anticorpului, fie la nivelul peretelui bacterian
sau la nivelul unor celule. Ansamblul formează
complexul C1-C4b notat pe scurt C14b.
 C2.
• Aceeași esterază (C1s) împreună cu fragmentul
C4b, clivează o moleculă de C în C2b (o
moleculă mică cu activitate de tip kinină) și în
C2a (moleculă de dimensiune mai mare care se
leagă de structura țintă). Amsamblul necesită
prezența Mg2+ și formează C3 convertaza căii
clasice sau C4b2a. În acest moment, anticorpii
și respectiv componenta C1 pot să se detașeze
de structura țintă iar procesul poate continua.
 C3
• .Este clivată în C3a și C3b de către C4b2a.
• C3a este o moleculă mai mică și are în mod primordial
o activitate anafilactoidă și chimiotactică în timp ce
subcomponenta C3b se fixează pe structura țintă
• Pe de altă parte C3 poate fi inactivat de factorul I
rezultând C3bi iar apoi clivat într-o moleculă mare
C3c (libera) și o moleculă C3dg restantă de pe
structura țintă care poate apoi să se transforme în
C3d. C3b format permite constituirea C5
convertazei(C4b2a,C3b) pe calea clasică
 7.1. Calea Clasică
7.1.1. Activarea sistemului complement
• Componentele C se găsesc în ser în stare inactivă. Pentru a
declanșa activarea lor este necesar un anumit stimul. Pentru
calea clasică punctul de pornire este reprezentat de către
complexul antigen-anticorp unde anticorpii sunt de tip lgM
(domeniul CH4) sau de tip IgG (domeniul CH2) corespunzând
subclaselor lgG1, lgG2 sau lgG3. Complementul poate fi
activat de singura moleculă de lgM sau de către două molecule
de lgG apropiate una de alta. Activarea este posibilă și în cazul
unor molecule de lgG agregate
• În mod asemănător calea clasică poate fi activată de către
unele microorganisme sau diferite substanțe chimice: bacterii
gram negative (sallmonela, E.coli, Neisseria) retrovirusuri,
glicoproteina anvelopei Hiv, complexe heparină-protamină etc.
 7.1.2. Proteine reglatoare

Factorii plasmatici:
* inhibitorul pentru C1(C1inh) prezent în plasmă
sub formă inactivă este fixat pe C1 pe care îl
inhibă în mod spontan, pe de altă parte
disociază C1 activat prin formarea unui
complex C1inh-C1r-C1s-C1inh și inhibă
activarea, clivarea lui C4 de către C1s.
• * factorul I este o endopeptidază care clivează C4b în C4c
și C4d și inactivează C3b în C3bi apoi în C3dg. Ea intervine
într-o manieră asemanatoare și în calea alternă.
• * C4bp (C4 binding protein) disociază complexul C4b2a și
are rol de cofactor pentru factorul I.
• * N carboxipeptidaza lizează C3a, C4a, C5a prin clivare
Factorii celulari:
• * DAF(decay accelerating factor)
• * MCP(membrane cofactor protein)
• * CR1(complement receptor 1)
• Acești factori inhibă activarea complementului la nivelul
celulelor autologe și omologe prin disocierea C3
convertazei căii clasice.
7.2. Calea alternativă și Calea de Amplificare

7.2.1. Activarea
• Calea alternativă constituie una dintre primele linii de apărare a
organismului contra unui agent patogen, înaintea constituirii răspunsului
imun. Această cale poate fi activată de către diferite microorganisme
precum și de numeroase substanțe neimune, precum:
• * bacterii Gram+ sau – (ex streptococcus pneoumonie)
• * virusuri (ex celule infectate sau transformate de către virusuri)
• * fungi (ex candida albicans)
• * paraziți (ex schistosoma mansoni, Trypanosoma cruzi)
• * diverse substanțe: lipopolizaharide bacteriene(LPS), endotoxine
bacteriene, zymosan, insulina, fibre de azbest, hemoblogină, prafuri,
unele substanțe de contrast utilizate în radiologie, responsabile de reacția
anafilactoidă.
Calea altenă poate fi activată în complexele imune care cuprind lgG sau lgA.
• Substanțele căii aleterntive și de amplificare cuprind:
• * C3.În plasmă prin proteoliză spontană a C3 sunt formate în permanență
mici cantități de C3b. Moleculele de C3b se fixează de suprafețele
acceptoare în particular de peretele microorganismelor sau de celulele
infectate și alterate. Câteva bacterii a căror structură este bogată în acid
sialic pot evita acțiunea sistemului complement. La rândul său C3b
acționează asupra factorului B.
• * Factorul B. Element al căii de amplificare, factorul B este clivat în Ba și Bb.
Complexul C3bBb format în prezența ionilor de Mg2, constituie C3-
convertaza alternativă care clivează noile molecule de C3 în C3b. Acest
clivaj accelerat de C3 dă naștere la C5-convertază(C3bBb)
• * Factorul D. Factor prezent sub formă activă în ser înainte de activarea C,
clivează factorul B ceea ce facilitează formarea complexului C3bBb.
Ansamblul factorilor activatori ai căii clasice și alternative realizează o bluclă
de amplificare care permite transformarea numeroaselor molecule de C3 în
C3b astfel încât C3b să acopere (opsoniezeze) peretele bacterian
Există două tipuri de suprafețe:
• Suprafața ‚’’activatoare’’ sau
‚’’acceptatoare’’săracă în acid sialic care
fixează factorul B și permite accelerarea
reacției;
• Suprafața neactivatoare bogată în acid sialic
care fixează factorul H, cofactor al factorului I
care scindează C3b și protejează astfel celulele
gazdei față de liză.
 7.2.2. Reglarea
• Factorii plasmatici:
* factorul P sau properdina crește durata de viață pentru
C3b și stabilizează complexele C3bBb și respectiv(C3bBb)n
* factorul H sau beta-1H globulina disociază complexele
menționate mai sus și acționează ca un cofactor al
factorului I
* factorul I sau inactivatorul C3b a fost descris și în calea
clasică pentru acțiunea sa asupra C4b și respectiv asupra
C3b. Factorul I intervine în calea alternativă prin
inactivarea C3b în C3bi și a C3bi în Cdg, împreună cu
cofactorul H și CR1
Factorii celulari:
* CR1. Acest receptor pentru complement este prezent
pe numeroase celule și poate fixa C3b împiedicând
acțiunea factorului B și facilitând acțiunea factorului
I.
* DAF este o substanță membranară care inactivează
C3bBb asemănător inactivării C4b2a în cadrul căii
calsice.
* gp 45-70 este o proteină cu rol inhibitor asupra C3-
convertazei
 7.2.3. Reglarea

Factorii plasmatici
* Proteina S sau vibronectina. Proteina S inhibă inserția la nivel plasmatic a
complexelor de atac ale membranei și se leagă de complexul C5b7, pe care
îl inactivează.
Factorii celulari:
– * proteina membranară HRF (homologus restriction factor) sau CD59 (protecnina),
proteina HRF inhibă activitatea litică a complementului împiedicând polimerizarea
C9 și protejând astfel celulele self. Bacteriile nu au această proteină și nu sunt
protejate. Pentru unele teste in vitro așa cum este testul limfocitotoxicitate este
necesară utilizarea complementului unei alte specii (ex iepure) pentru că proteinele
nu sunt protectoate decât pentru C9 omolog astfel încât DAF,CD14 și respectiv LAF3
sunt fixate la pătura bilipidică printr-o punte fosfatidil- inozitol glican(PIG)
– * CR1, DAF, gp 45-70 au fost deja descrise la nivelul căii alternative.
Câteva bacterii sunt rezistente la acțiunea sistemului complement spre ex.
Slamonela minnesota are capacitatea de a îndepărta C9 iar Neisseria
împiedică inserția complementului la nivel mebranar.
 7.3. Activarea

Activarea cuprinde de fapt complexul de atac al membranei (membane attack

complex, MAC):
* C5. Convertazele-C5 pentru calea clasică și respectiv pentru calea alternă clivează
C5 care se fixează pe structura țintă. Atât C5a cât și molecula care rezultă în urma
transformării sale în C5-dezarginină, acționează la nivelul receptorului C5a-R al
mastocitelor și bazofilelor.
* C6, C7, C8, C5b antrenează legătura dintre C6 și C7 formând un complex C5b67,
notat prescurtat C5b7. Complexele se leagă de o moleculă de C8 care se
implantează în membrană, apoi mai multe molecule de C9 vor forma un complex
membranar C5B9m.
* C9 Această proteină are două proprietăți:
- de ase insera la nivel membranar grație unei fețe hidrofobe;
- de a polimeriza, formând astfel peretele unei soluții de continuitate de circa 10
nm în diametru la nivelul membranelor celulelor țintă (limfocitul T utilizează o
substanță numiată perforina, asemănătoare cu C9). Formarea sau fixarea
complexului C5b9 în cantități sublitice la suprafața celulelor antrenează sinteza și
eliberarea mediatorilor inflamației (leucotriene, IL-1).
 7.4. Receptorii pentru complement (CR)

• Cei mai importanți receptori recunosc C3b sau derivații săi

C3bi și C3d.
7.4.1. CR1(CR35) sau receptorul pentru C3b
• Cr1 sau receptorul pentru C3b și C4b este prezent pe hematii,
trombocite, neutrofile, eozinofile, monocite și macrofage,
limfocitele B și T4 precum și la nivelul podocitelor glomerulare.
• Acest receptor permite transportul complexelor imune prin
intermediul globulelor roșii spre magrofagele hepatice sau
celulele Kuppfer. Pe de altă parte, fenomenul de aderență
imună realizat prin intermediul macrofagelor de particulele
încărcate cu C3b, permite fagocitoza complexelor și eliminarea
lor
• Dacă sunt prezeți și anticorpii, această acțiune
este decuplată grație acțiunii conjugate a
receptorilor de lg. Ar mai fi de menționat că
CR1 prezent pe celulele dendritice
intrafoliculare permite prezentarea antigenului
situat în cadrul complxului imun acoperit de
componente ale complementului.
 7.4.2. CR2(CD) sau receptorul pentru C3d
• Receptoru pentru C3dg, sau C3d este prezent pe
limfocitele B, pe celulele foliculare dendritice și pe
celulele mucoase din orofaringe.
• C3d antrenează stimularea și proliferarea limfocitelor
B prin intermediul complexelor imune acoperite de
C3d sau permite prezentarea antigenului prin
intermediul celulelor dendritice. Spre ex, penetrarea la
nivel faringian și respectiv infectarea ulterioară a
limfocitelor de către virusul Epstein-Barr se realizează
prin intermediul acestui receptor.
 7.4.3. CR3 (CD11 b/CD18) sau receptorul pentru
C3bi
• CR3 sau receptorul pentru C3bi se găsește pe
monocite, macrofage, neutrofile și pe celulele
foliculare dendritice.
• El permite fenomenele de aderență imună
precum și fagocitoza particulelor acoperite de
C3bi sau citoliza bacteriei prin fenomenul de
ADCC .
• CR3 permite de asemenea prezentarea
antigenului prin intermediul celulelor dendritice.
 7.4.4. CR4 (CD11/CD18)
• Rolul său este mai puțin bine precizat. CR4 se
găsește în neutrofile, trombocite, mastocite și
respectiv pe monocite/macrofage.
 7.4.5. CR3aR, C4a, C5a, C1q, HR.
• Există de asemenea receptori pentru fragmentele mici
C3a(C3aR), C4a(C4aR) și C5(C5aR) la nivelul mastocitelor,
monocitelor, macrofagelor, neutrofilelor și trombocitelor.
• Acești receptori activați antrenează fenomene inflamatorii,
activând aceste celule și permițând eliberarea sustanțelor
inflamatorii sau atragerea neutrofilelor.
• Receptorul pentru C1Q(C1QR) precum și receptorul pentru
factorul H (HR) permit fagocitoza particulelor opsonizate
(limfotoxicitate).
• Această proprietate poate fi utilizată in vitro pentru a decela
anticorpii responsabili de reacțiile hemolitice intravasculare,
hemolizinele (ex cazul anemiei hemolitice autoimune) sau
pentru a determina fenotipul HLA al clasei 1 utilizând
complementul heterolog de la iepure.
7.5. Rolul biologic al complementului
7.5.1. Reacția inflamatorie
• In reacția inflamatorie sunt implicați diverși compuși solubili de talie
mică
• * C3 și C4a au o masă moleculară apropiată de 10.000DA și sunt
numite anafilatoxine. Ele pot să se fixeze pe bazofile și pe mastocite,
atrăgândeliberarea de histamină precum și vasodilatație, unul dintre
primele elemente ale răspunsului inflamator.
• * C2b (kinina-C2)este capabilă să crească permeabilitatea vasculară
• * C5 posedă o activitate chimiotactică pozitivă față de nutrofile și
conduce la agregarea polinuclearelor în urma activării
complementului
• Complexul C5b7 fixat pe membrane. C3e induce o hiperleucocitoză.
 7.5.2. Apărarea anti-infecțioasă (prin liza microorganismelor)
• Agenții infecțioși extracelulari pot fi acoperiți de componente ale
sistemului complement fie prin activarea directă fie prin intermediul
anticorpilor care fixează complemntul.
• În final complexele de atac ale membranei (componentele C5-C9)
lizează diferite microorganisme, bacterii, virusuri sau paraziti.
• Aceasta reperezintă o activitate citolitică directă a anticorpilor. În afară
de această activitate citolitică directă a complementului cu sau fără
prezența anticorpilor.
• În afară de această activitate anti-infecțioasă, complementul poate
participa la liza hematiilor (imunohemoliza) sau leucocitelor
(leucocitotoxicitate și limfotoxicitate). Această proprietate poate fi
utilizată in vitro pentru a decela anticorpi responsabili de reacțiile
hemolitice intravasculare, hemolizinele (ex.în cadrul anemiei
hemolitice autoimune) sau pentru a determina fenotipul HLA al clasei
1 utilizând complementul heterolog de la iepure.
 7.5.3. Apărarea anti infecțioasă (prin fenomenul aderentei imune
la opsonizare)
• Prin mecanisme asemănătoare, agenții infecțioși pot fi acoperiti de
C3b sau C3bi care sunt recunoscuți de diferiți receptori prezenți la
nivelul diferitelor celule fagocitare esențiale neutofile și
macrofage. După aderare acestea vor fagocita microorganismele.
• Diferite microorganisme au dezvoltat mecanisme de rezistență la
acțiunea complementului ex prezența unei capsule care împiedică
activarea căii alternative, sintetizarea unor substanțe care fixează
C3b sau antrenează o rezistență la inserția complexului de atac al
membranei .
• În mod similar, în cazuri patologice, celulele și în particular
hematiile acoperite de C3b ca urmare a unei reacții prin
alloantiorpi sau prin autoanticorpi pot fi eliminate în principal la
nivelul ficatului (ex hemoliza intratisulară hepatică în cursul unei
maladii cronice a aglutinelor reci)
 7.5.4. Metabolismul complexelor imune
• Curățarea (clereance-ul) complexelor imune este
facilitată în mare măsură de către sistemul
complement. Simpla fixare a complementului inhibă
formarea complexelor imune de talie mare (calea
clasică) și le solubilizează. Totuși complexele
circulante acoperite de C3b pot adera la hematii iar
apoi pot fi transportate până la nivelul celulelor
Kuppfer hepatice pentru a fi fagocitate. C1q are
proprietatea de a precipita complexele imuine in
vitro.
• Această proprietate stă la baza diverselor metode de
detectare a complexelor imune circulante.
 7.5.5. Reglarea răspunsului imun.
• Reglarea răspunsului imun implică și intervenția
complementului.
• Pe limfocitele B se găsesc receptori pentru C3d sau
C3dg (CR2).
• Formarea complexelor imune acoperite de complement
are de asemenea un rol în reglarea răspunsului imun
prin stimulare. Prezența pe limfocitele T nu corespunde
nici unei funcții cunoscute. Celulele dendritice
intrafoliculare posedând toți receptori pentru
complement ar prezenta antigenul în mod indirect.
 Funcțiile complementului

• În patologie actiunea complementului se întâlneste în:

• * unele cazuri de reacție analfilactoidă. O activare masivă a complementului
prin diferite substanțe cum ar fi produsele de contrast pentru radiografii
conduc la reacții anafilactoide generalizate. Alegerea substanțelor de sinteză
pentru perfuzii trebuie să fie foarte selectivă .
• * unele procese litice. Hemolizele intravasculare provin de la anticorpii care
au fixat complementul (hemolizinele). Ele pot fi intratisulare și fac să intervină
macrofagele, în principal celulele Kuppfer.
• * afecțiunile în care sunt implicate complexele imune. Complexele imune
împreună cu complementul , depuse în țesut, participă în leziunile vasculare
prin reacții de hipersensibilitate de tip II. Fenomenul lui Arthus asociat unor
pneumopatii profesionale face să intervină precipitinele care fixează
complementul.
• * fenomenele de respingere a alorgrefelor sau a heterogrefelor care fac să
intervină anticorpii naturali sau dobandiți în complementul care stă la
originea coagularii intravascule și necroza organelor grefate.
 7.6. Variații ale complementului
• În patologie se poate observa:
• O creștere a sarcinii complementului în cazul
sindroamelor inflamatorii, cancere
limfosarcoame, maladia lui HODGKIN.
• O diminuare în următoarele circumstanțe:
 7.6.1. Defecte congenitale
• Aceste deficite sunt însoțite de o sensibilitate la infectii, survenirea
maladiilor autoimune și câteodată în sindromul hemolitic uremic:
• Deficitul homozigot în C2 (alelele C2Q0= 1% din populația generală) este
exceptional: 1 subiect la 10.000. Ea este însoțită de o frecvență mare a
infecțiilor.
• Deficitul C1q , C4 și C2 sunt însoțite de infecții, glomerulonefrită cu
depozite, de afecțiuni autoimune: lupus eitematos diseminat, poliartrită,
sindromul Sjogren.
• Deficitul în C4A (C4AQ0) arată un deficit în activarea lui C4. C4B (C4BQ0)
inhibă precipitarea complexelor imune. C4 provine din 2 gene: C4A și C4B
situate în cromozomul 6 cu genele C2 și BF formând HLA de clasa III
• Deficitul în C3, D și P antrenează afecțiuni bacteriene recidivante.
• Deficitele în C5, C6, C7 sau C8 sunt însoțite de infecții cu N. Meningitidis
și N. Gonorhoeae frecvente și precoce , 42% în loc de 0,002% la un
subiect normal și recidivante fără ca aceste infecții să fie foarte severe.
• Deficitul în properdină alături de accidentele infectioase este o
cauză a sindromului hemolitic uremic. Punerea în evidență
necesită o dozare specifică.
• Deficitul congenital în C1inh dă un edem angioneurotic prin
activarea spontană a complementului. Edemele moi, palide,
nepruiginoase și tranzitorii pot surveni în orice parte a corpului
spontan sau după o cauză decalanșantă: traumatism sau
intervenție. Testele biologice au arătat ca un C2 crescut cu un C3
normal. Tratamentul constă în antiplasmină administrată în
timpul crizelor (acid aminocaproic, acid tranexanic) sau
androgeni (danazol)
 7.6.2. Deficinețe dobândite

• Prin consumul excesiv al căii clasice; glomerulonefrita

acută, maladii cu formarea complexelor imune în tipul
lupusului cu atingere renală, maladia serică acută,
coagularea intravasculară diseminată și crioglobulemia.
• Prin consumarea căii alternative, glomerunonefrita
membrano-proliferativă hipocomplementară, septicemii
cu germeni GRAM-.
• Prin pierderi: arsuri grave, proteinurie masivă neselectivă.
• Prin autoanticorpi: autoanticorpi anti-C1inh dobândiți rar
și observați în cursul limfopatiilor maligne B sau în alte
maladii și factorul C3Nef.
• Pe plan local, complementul intervine în fenomenul ARTHUS și în
vasculite. La o biopsie de rinichi se poate pune în evidență un
depozit de complement printr-o antiglobulină anti-complement în
același timp cu detectarea lgG, lgM, lgA și a fibrinei. Aceasta face
parte acum din studiul anatomo-patologic al biopsiilor.
• În final deficitele dobândite în PIG (phosphadidylinositol glycane)
unde se fixează inhibitorii membranari (DAF, HRF, MCP) sunt la
originea hemoglobinemiei paroxistice nocturne (maladia lui
MARCHIAFAVA MICHELI) cu susceptibilitate anormală a hematiilor
la liza complementului. Această afecțiune poate fi confirmată
printr-un test la sucrază care fixează complementul de hematii.
Acuma este posibil să se descopere acest defect prin citometrie de
flux, folosind anticorpi anti-DAF HRF sau MCD pe leucocite.
Complementul intervine în fenomenele inflamatorii și în apărare
anti-infectioasă interacționând de asemenea cu sistemele de
contact de coagulare și de fibrinoliză
 Rezumat

După expunerea de până acum, este tentant să comparăm două

sisteme complexe și echilibrate cum sunt complementul și
coagularea:
A.  Amblele cuprind o mulțime de factori, majoritatea inactivi,
la starea de răspuns care constau dintr-o cascadă de reacții
enzimatice pentru sosirea factorului final C9 sau fibrinogenul
B.  Ambele sunt compuse din două căi de activare care se
finalizează cu o cale terminală comună.
C.  Ambele sunt constituite din activatori și dintr-un număr
aproape echivalent de inhibitori. În fine o hemeostazie
perfectă este necesară în cele două cazuri.
Pentru complement este vorba despre creșterea în caz de introducere a
microorganismelor printr-o inflamație locală, intraclinica și invers,
nedeclanșarea ușoară sau creșterea înceată ceea ce va da o stare
inflamatorie cronică ca urmare a unui șoc cronic anaflactic. Pentru
homeostazie este necesar a acoperi o rană, sursa unei hemoragii și nu de
a crea o tromboză intravasculară.
Această comparație nu este întru totul științifică. Unii autori fără îndoială în
mod abuziv au vrut să facă unul din cele două sisteme o copie a celuilalt.
Totuși interacțiunile unuia cu celălalt există: C1inh este inhibitor întâi
pentru complement prin C1 și pentru sistemul de contact al coagularii.
Majoritatea factorilor celor două sisteme sunt sintetizate în ficat sau mai
puțin degradate în monocite/macrofage sub formă inactivă.