CURS10

IMUNITATEA NATURALA

COMPLEMENTUL

DISCIPLINA MICROBIOLOGIE III

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA BUCURESTI

Conf. univ. dr. Anda BĂICUȘ

 Sistemul imun
- componenta naturala
- componenta dobandita
• Imunitatea naturală
• prezentă de la naştere
• nespecifică
• constituită din:
- barierele naturale ale organismului faţă de
infecţie: bariere fizice (piele, mucoase)
- factori umorali (Complement, citokine)
- celulari (PMN, macrofage, celule NK natural killer)
• Imunitatea dobandita
• specifică
• se manifestă după expunerea la o substanţă dată
• implică receptori specifici de pe suprafaţa limfocitelor
• participarea macrofagelor
 BARIERE NATURALE DE APARARE
Pielea
• stratul dens de cheratinocite moarte -previne patrunderea in profunzime
• lezarea stratul profund de cheratinocite vii - secretia IL-8 si TNF (
dupa expunerea la UV – aceste citokine sunt responsabile de aparitia
inflamatiei )
• celulele Langerhans -celule sentinela capteaza ag, migreaza spre nodulii
limfatici locali, prezinta ag limfocitelor T
Tractul respirator
Superior (nas- bronhiole)
•Protectie -platoul mucociliar
•mucusul secretat prinde in capcana microorganismele, cilii indreapta
mucusul spre gura si nas, eliminarea microorganismelor prin tuse sau
stranut

•Inferior (bronhiole terminale - alveole)

•Protectie- surfactantul (mixtura de proteine si fosfolipide care previne
colapsul alveolar in timpul expiratiei)
•secretat de celulele alveolare- pneumocite tip II
•contine proteine ce leaga patogenii –membre ale fam. colectinelor
Colectinele
– au un cap globular lectin-like care leaga zaharurile din structura
microorganismelor
- un corp lung colagen-like cu care se leaga de fagocite sau complement

Tractul gastrointestinal
Stomac-protectie : pH- acid gastric
Intestinul gros – colonizat de trilioane de bacterii care inhiba
cresterea patogenilor
 MOLECULELE EXTRACELULARE ALE IMUNITATII NATURALE
INTERFERONII
Interferonii (IFN) sunt o familie de molecule cu spectru antiviral larg. Leucocitele secretă IFN α, fibroblaștii secretă IFN β. IFNγ nu este
component al imunității naturale ci aparține unei clase importante de citokine. Când celulele sunt infectate cu virusuri ele sintetizează și
secretă IFNγ care acționează asupra celulelor vecine neinfectate făcandu-le rezistente la infecție prin secreția unor proteine antivirale care
se activează dacă virusul pătrunde în celulă
Interferon tip I (IFN I) este produs local ca raspuns la infectie si inhiba direct cresterea patogenilor
Colectinele, Complementul si proteina C reactiva (PCR) – proteine constitutive, cantitate crescuta in
timpul infectiei , se leaga de patogeni
Interferonii
Interfera cu replicarea virala ; celulele tratate cu interferon devin rezistente la infectia virala ;
efectul antiviral este mai mare cu tipul I IFN (IFN-α si IFN-β) si mai scazut cu IFN-γ.
Activeaza TH1 imunitatii dobandite
Tipul I IFN
– produs de multe celule de la frontiera tisulara ca raspuns la infectie; APC (celule dendritice
plasmocitoide)
- inhiba replicarea virala prin activarea a 2 cai enzimatice intracelulare care degradeaza genomul viral
-inhiba transcrierea ARN m
- efectul este numai asupra celulelor vecine
- stimuleaza dezvoltarea Th1
- activeaza celulele NK

In timpul infectiei macrofagele si alte celule implicate in imunitatea naturala secreta IL-1, IL-6, TNF-
cauzand raspunsul de faza acuta
Familia colectinelor include proteinele din surfactant si
lectinele ce se leaga de mannan (mannan-binding lectin (MBL);
ambele sunt molecule importante de recunoastere
C1q este o proteina asemanatoare; Aceste proteine au domeni
lectin-like si colagen-like
Lectinele –proteine care se pot lega de microorganisme;
domeniile colagen –like – se leaga de receptorii celulari sau
complementul activat
• Sistemul Complement (C) este alcătuit din aproximativ 20 de
proteine plasmatice, prezente în serul uman (dar și în serul altor
animale)
în stare inactivă,
• apartinand fracțiunilor α, β, γ globulinelor. Componentele sunt
sintetizate în lunile 4, 5 ale dezvoltării intrauterine de celulele
hepatice și splenice.
• Componentele sunt grupate în 9 factori notați de la C1 la C9
• Termenul Complement se referă la abilitatea acestor proteine de
a potenta acțiunea altor componente ale sistemului imun
(ex.anticorpii).
• Complementul este un component important al imunității naturale,
dar și al imunitații dobândite, este termosensibil (inactivat la
560C timp de 30 minute.
• Principalele efecte ale activării Complementului sunt:
• liza celulară (bacterii, alogrefe, celule tumorale)
• generare de mediatori care participă la inflamație, atracție de
PMN
• opsonizare (amplificarea procesului de fagocitoză)
 •COMPLEMENTUL

9 componente plasmatice C1-C9- in stare inactiva in ser

Activate – fragment mic (C3a, C4a), fragment mare (C2b)
• Calea lectinelor
• Calea alternativa
• Calea clasica
 Calea lectinelor
MBL lectina ce leaga mananul este o colectina capabila sa lege prin
portiunea sa lectinica de carbohidratii din peretele bacterian
MBL –nu are activitate enzimatica, dupa legarea de bacterie , portiunea
MBL colagen –like indirect activeaza componentele C2, C4 care impreuna
activeaza sute de molecule de C3
 Calea alternativa de activare a Complementului

• C3 nu este o molecula stabila si se poate activa spontan la un nivel redus

•activarea spontana- suprafete bacteriene (care nu au inhibitori de C3, lipopolizaharide
bacteriene, peretele fungilor, anvelopa virală) care pot iniția procesul, legând C3 și
factorului B )
•În plasma normală , C3 suferă o activare spontană cu o rată foarte scăzută de generare a C3b
•Complex C3bB este clivat de o protează ( factorul D) producându-se C3b,Bb care acționează ca o
Convertaza C3 producând mai mult C3b și o cantitate redusă de C3a.
•C3b va activa mai departe Complementul pe calea clasică. C3a prin feed-back pozitiv va activa
fracțiunile C2, C4, C1
Calea clasica
- a fost prima descoperita; ultima in evolutie
- activata de imunocomplexele antigen anticorp
C1
- recunoaste Fc Ig; activat cand in vecinatate sunt
suficiente molecule de Ig
- nu are activitate enzimatica ; dupa legarea Fc activeaza
C2 si C4- C3
C1 se leagă la un site localizat în porțiunea Fc a lanțului H
al Ig; este compus din 3 proteine C1q, C1r, C1s.
C1q este un agregat de 18 polipeptide care se leagă la
nivelul Fc al IgG și IgM.
C1s este o proenzimă care este clivată pentru a forma o
protează activă
Calciu este necesar pentru activarea lui C1
Activarea lui C1 determină activarea și clivarea fracțiunii
C4 în C4a care intră în circulație și C4b care se fixează
pe complexul inițial și activează C2.
C2 se descompune în C2a care intră în circulație și C2b
care se fixează la complex.
Complexul format (C3 convertaza) în prezența Mg+2
activează fracțiunea C3.
Convertaza C3 clivează molecula C3 în C3a (anafilatoxina
I) și C3b.
C3b formează un complex cu C4b,2b producând o noua
enzimă, C5 convertaza (C4b,2b,3b)
C5 convertaza clivează C5 cu formarea C5a (anafilatoxina
II) și C5b (factor chemotactic)
C5b se leagă de C6 și C7 formând un complex care
interacționează cu C8 și C9 producând complexul
membranar de atac (C5b,6,7,8,9) responsabil de citoliză
un grup de 10-16 molecule de C9 formeaza un inel care
formeaza pori im membrana determinand liza celulara
 ACTIVAREA COMPLEMENTULUI
•ANAFILATOXINE C3a, C5a
•FRAGMENTE CE LEAGA SI ACTIVEAZA RECEPTORII PENTRU COMPLEMENT
•COMPLEXUL MEMBRANAR DE ATAC
C2a- produce o kinina – contractura celulelor endoteliale, cresterea
permeabilitatii vasculare
C3a, C5a
ACȚIUNI BIOLOGICE ALE ACTIVĂRII COMPLEMENTULUI
Opsonizarea. Receptorul C3b este prezent pe suprafața mai multor fagocite, legarea de antigen (perete bacterian, complexe
antigen anticorp) determină denaturarea pereților bacterieni favorizând recunoașterea si fagocitoza acestora.
Chemotaxia atragerea neutrofilelor (C5a, complexul C5,6,7) la locul infecției, C5a crește adezivitatea neutrofilelor la nivelul
endoteliului vascular, favorizând fagocitoza.
Anafilatoxinele (C3a, C4a, C5a) determina degranularea mastocitelor cu eliberare de mediatori, histamina ce creste
permeabilitatea vasculară și contractura musculaturii netede (bronhoconstrictie). C5a este cea mai puternica anafilatoxină.
Citoliza prin inserția complexului membranar de atac C5,6,7,8,9 la nivelul membranei , apar disrupții la acest nivel și apa și
elecroliții pătrund în celulă (nu este un proces catalizat enzimatic).
Creșterea producției de anticorpi prin legarea lui C3b la nivelul receptorilor de pe suprafața LB activate (CR2), comparativ
cu situația în care LB sunt activate de către antigenul singur.
Reactii de hipersensibilitate. Complementul este implicat și în producerea răspunsului imun exagerat necorespunzător, ce
devine dăunator organismului, reacțiile de hipersensibilitate de tip II și III.
Exista câteva mecanisme prin care este prevenită producerea C3 convertazei în situații de inactivare improprie; C1 inhibitor,
proteină ce leagă C4, factorii H și I, CD59 (protectina) previne formarea complexului de atac.
 Receptori pentru Complement prezenti pe o varietate de celule
leaga precoce componentele MBL, C1 si activeaza C4 si C3

Opsonizarea – procesul prin care

bacteria sau alta celula este
disponibila pentru fagocitoza
opsonine- moleculele care ajuta
legarea patogenului la fagocite
(C3, IgG- leaga Fc la rec de pe
fagocite,
Îndepărtarea complexelor imune
formate în țesuturi sau solubilizate
Complexele imune formează o rețea
insolubilă in țesuturi si sânge, care
determină inflamația și boala
complexelor imune, in cazul
neindepartarii acesteia. Complementul
ajută la îndepărtarea acestora pe două
căi (complexele mari sunt dificil de
îndepărtat din țesuturi): a) C3 activat Clerence
întrerupe rețeaua complexelor imune, complexe
facandu-le solubile, b) C3, C4 prezente imune
la nivelul complexelor imune solubilizate
se pot lega de receptorul CR1 de pe
suprafața eritrocitelor care transportă
complexele la organe bogate în fagocite
(ficat, splina) care prin receptorul Fc
îndepartează complexele imune de pe
eritrocite (eritrocitele nu sunt lezate
in acest proces
 Mediatorii inflamației

Chemokinele sunt peptide mici (8-16 kDa), eliberate în urma apariției unor leziuni,
active la concentrații foarte mici. Funcționează prin transmiterea
transmembranară și prin receptorii rodopsin-like, care activează și atrag
leucocitele la locul leziunii.
Sunt clasificate în doua categorii pe baza secvenței a doua perechi de aminoacizi
în care elementul de bază este cisteina: alfa chemokinele, au primele două cisteine
separate de un aminoacid (C-X-C) și beta chemokinele, au două reziduuri de
cisteina adiacente (C-C).
• alfa chemokinele (IL-8, IFN-γ) atrag neutrofilele
• beta chemokinele atrag majoritar monocitele, limfocitele T, câteva atrag
eozinofilele, bazofilele și celulele NK

Citokinele (interleukinele) sunt substanțe proteice, solubile, ce acționează ca

mediatori intercelulari, sintetizate de celule activate.
Efectul citokinelor este asigurat de prezența receptorilor specifici pe suprafața
celulei care o secretă (efect autocrin) sau pe suprafața altor celule (efect
exocrin).
Citokine Sursa
CITOKINE
Acțiune imunologică majoră
IL-1(a, b) Macrofage Stimulează apariția receptorului IL-2 la nivelul LT
Celule endoteliale Crește activarea LB
Celule dendritice Induce febra, apariția proteinelor de fază acută, IL-6
Celule Langerhans
IL-2 LTh1 Factor de creștere al LT
Activează NK și LB
IL-3 LT Stimulează hematopoieza
IL-4 LT Stimulează sinteza IgE de către LB
IL-5 LT Stimulează creșterea și diferențierea eozinofilelor
Factor de creștere a LB, crește sinteza IgA
IL-6 Monocite Induce apariția proteinelor de fază acută, febra, diferențierea LB
LT
Celule endoteliale
IL-7 Măduva spinării Stimulează limfocitele Pre-B și pre-T
IL-8 Monocite Factor chemotactic pentru neutrofile și LT
Celule endoteliale
Limfocite
Fibroblaști
IL-9 LTh Mitogen al LT
IL-10 LTh 2 Inhibă sinteza IFNg prin LTh1
Supresează sinteza altor citokine
IL-11 Măduva spinării Stimulează hematopoieza
Potențează apariția proteinelor de fază acută
IL-12 Macrofage Stimulează diferențierea LTh1 și stimulează sinteza IFN g
LB Stimulează activitatea celulelor NK, LTc
Acționează sinergic cu IL-2
IL-13 LTh 2 Inhibă activitatea citokinelor inflamatorii (IL-1, IL-6, IL-8, Il-10 , MCP)
IL-15 LT Mitogen al LT
IL-16 LT CD8+ Crește clasa MHC II, chemotaxia
Eozinofile
IL-17 LT Crește răspunsul inflamator
IL-18 Macrofage activate Creștere producția de IFNg si activitatea NK
TNF-a Macrofage Acțiune citotoxică asupra celulelor tumorale
LT Produce cașexie
LB Mediază șocul bacterian
TNF-b LT Acțiune citotoxica asupra celulelor tumorale
TGF Transforming growth factor Aproape toate celulele normale Inhibă proliferarea LT și LB
Reduce receptorii pentru citokine
Factor chemotactic pentru leucocite
Mediază inflamația și reparația tisulară
 LIMFOCITE B
BCR
Suprafața fiecărui limfocit B este acoperită cu aproximativ 500 000 de
copii identice ale proteinei denumite receptorul B celular (B Cell Receptor)
Acest receptor este alcătuit dintr-o porțiune identică cu a unei epitop
imunoglobuline (Ig ), 2 lanțuri ușoare, 2 lanțuri grele și o porțiune
transmembranară care îl ancorează de membrana citoplasmatică
În timpul dezvoltării în măduva osoasă fiecare limfocit B dezvoltă un singur
tip de BCR astfel încat în fiecare individ sunt produse nu mai puțin de 109
pană la 1013 limfocite B, fiecare cu propriul lui BCR
Când un epitop stimulează specific un limfocit B prin intermediul BCR,
acesta răspunde prin stimularea proliferării unui număr crescut de limfocite
B de același tip care se vor transforma ulterior în plasmocite ce secretă
anticorpii
Plasmocitele au nucleu mic, citoplasmă bogată, cu reticul endoplasmic extins
și multe aparate Golgi implicate în sinteza și împachetarea Ig. Principala
funcție a LB este producerea de anticorpi dar și internalizarea, procesarea
antigenul și prezentarea epitopilor limfocitelor T în vederea inițierii sau
amplificării răspunsului imun. LB activate se diferențiază în celule cu
memorie (care exprimă markerul CD45RO și care circulă pană când sunt
activate specific de un antigen) sau in plasmocite.
 Limfocitele T (LT) reprezintă 70-85% din limfocitele din sângele
periferic, se maturează în timus după care migrează în ganglionii limfatici, TCR
splină, plăcile Peyer. LT sunt prezente în aria paracorticală şi
interfoliculară a ganglionilor limfatici şi splinei. Ca specificitate, fiecare
limfocit T prezintă la nivelul membranei citoplasmatice aproximativ 500
000 de copii ale receptorului T (TCR-T Cell Receptor). Ca structură TCR situs de legare antigenică
este alcătuit numai din 2 lanțuri polipeptidice având o regiune variabilă
terminală de legătură antigenică, regiune variabilă
TCR recunoaște și se leagă de o structură complementară, dar spre
deosebire de BCR, TCR nu recunoaște epitopii direct, ci se leagă numai de
epitopii asociați cu proteina MHC. Clasificarea limfocitelor T a fost făcută
în funcție de glicoproteinele de suprafața și de funcțiile acestora, regiune constantă
diferențiindu-se limfocitele de tip T citotoxic, helper și reglatorii.

• LT citotoxic – (LTc sau CD8) - prezintă un unic TCR și o glicoproteină de suprafață CD8 (CD- „cluster
of differentiation”, numărul reprezintă ordinea în care glicoproteina a fost descoperită). Aceste limfocite
distrug direct celulele infectate cu virusuri sau alți patogeni intracelulari, ca și celulele anormale
(canceroase).
• LT helper - (LTh sau CD4) - asistă reglarea activității limfocitelor B și LTc în timpul răspunsului imun
prin furnizarea semnalelor necesare și a factorilor de creștere. Există două subpopulații de LTh: Th1-
asistă LTc și macrofagele și LTh2- funcționează în asociere cu LB. Diferența între LTh1 și Th2 este făcută
pe baza proteinelor mesager secretate (citokine) și a proteinelor de suprafață ale acestora.
• LT reglatorii - (LTr) cunoscute ca supresoare, represează răspunsul imun dobândit și previne bolile
autoimune, secretă citokine. LTr exprimă pe suprafață glicoproteinele CD4 și CD25.ÂCelulele K (killer)
distrug celule învelite de Ig, nu au proprietatea de fagocitoză, nu au Ig de suprafață ca și LB, au receptori
pentru fragmentul Fc al IgG.
• Limfocitele NK (natural killer) seamănă cu LTc prin funcția citolitică, dar diferă în mecanismul de
identificare a celulei țintă; sunt anticorp independente, nu au specificitate. Au rol important in distrugerea
celulelor neoplazice.
Dezvoltarea și caracteristicile
subseturilor de limfocite T helper CD4 +.
A) o celulă T CD4 + naivă se poate
diferenția în subgrupuri care produc
citokine diferite și îndeplinesc diferite
funcții efectoare
B) Principalele diferențe dintre
subseturile TH1 și TH2
Receptorii chemokinelor sunt numiți
CCR sau CXCR deoarece leagă
chemokinele clasificate în chemokinele
CC sau CXC în funcție de faptul că
cisteinele cheie sunt adiacente sau
separate de un aminoacid. Diferiti
receptori de chemokine controleaza
migrarea diferitelor tipuri de celule.
Acestea, în combinație cu selectinele,
determină dacă celulele TH1 sau TH2
domină în diferite reacții inflamatorii în
diferite țesuturi. GM-CSF, factor de
stimulare a coloniei de granulocite-
macrofage; IFN, interferon; Ig,
imunoglobulină; IL, interleukină; TNF,
factor de necroză tumorală.
Funcțiile celulelor TH1. Celulele TH1 produc interferon-γ
(IFN-γ), care activează fagocitele pentru a distruge microbii
ingerați și stimulează producerea de anticorpi care
favorizează ingestia microbilor de către fagocite
APC, celulă antigen prezentatoare
Funcțiile limfocitelor TH2. L TH2
produc citokinele IL-4, care stimulează
producția de imunoglobulină E (IgE) și
IL-5, care activează eozinofilele.
IgE participă la activarea mastocitelor
și eozinofilele
Etapele declanșării răspunsului imun sunt:
•selecţia clonală a limfocitelor antigen specifice care exprimă pe membrane receptori capabili să
recunoască antigenul;
•activarea clonală cu activarea metabolismului intermediar al limfocitelor selectate în etapa
anterioară;
•expansiune clonală cu stimularea proliferării sau multiplicării celulelor selectate şi activate
metabolic.
În organism antigenele timoindependente ajunse în ganglionii limfatici sau splină activează direct
limfocitele B, declanşând răspunsul imun umoral.
Antigenele timodependente sunt captate în ţesuturi de celulele APC care le transportă pe cale
limfatică către organele limfoide secundare unde sunt prezentate limfocitelor B sau T cu
declanşarea răspunsului imun umoral sau celular.
3.5.1. RĂSPUNSUL IMUN UMORAL – TIMO - INDEPENDENT

Antigenele polizharidice microbiene (timoindependene – ex. capsula Haemophilus influenzae tip b, LPZ,
flagelii, capsida virală) care pătrund în organism, sunt capturate de celulele dendritice și concentrate în
organele limfatice periferice, unde răspunsul imun este inițiat.â Calea și mecanismul de pătrundere a
microbilor în organism sunt variate: piele (contact), tract gastrointestinal (ingestie), tract respirator
(inhalare), circulație (ințepătura de insecte).
Epiteliul si țesutul subepitelial conțin o rețea bogată de celule dendritice (celule Langerhans). Aceste
celule imature exprimă receptori membranari pentru reziduurile de manoză ale glicoproteinelor,
trăsătura tipică microbiană, nu și pentru glioproteinele umane, si capturează și endocitează microbii,
Fig.6.3.5.1.
Antigenele solubile microbiene pot pătrunde în celulele dendritice prin pinocitoză. În același timp, microbii
stimulează reacțiile imune prin legarea la receptorii Toll-like (TLR) și alți senzori microbieni ai celulele
dendritice,celulelor epiteliale și macrofagelor locale având ca rezultat producerea citokinelor inflamatorii,
(TNF) și interleukina-1 (IL-1). Combinația semnalelor TLR și citokinelor, activează celulele dendritice,
rezultând câteva schimbări în fenotip și funcție. Celulele dendritice pierd adezivitatea pentru epiteliu și
exprimă pe suprafață receptori CCR7 specifici pentru chemokinele produse de limfocitele T din ganglionii
limfatici, migrează prin vasele limfatice spre nodulii limfatici ce drenează epiteliul și se transformă în
timpul migrării din celule care captează antigenul în celule APC, capabile să stimuleze limfocitele T.
LB native exprima 2 clase de Ig legate de membrana (IgM, IgD) – receptori pt antigene
-Sunt activate de antigene si urmate de expansiunea clonala, diferentierea in plasmocite
-1 celula B activata genereaza > 4000 plasmocite produc >1012 molecule de anticorpi /zi

Raspunsul umoral fata de diferite antigene poate fi T –dependent sau T-independent

• Polizaharidele, lipidele, antigene neproteice stimuleza productia de Ac fara prezenta LT –
ag T-independente
•ag proteice sunt procesate in APC si recunoscute de L:T h cu rol in activarea LB- ag T
dependente
•Fiziologia imunitatii dobândite implică următoarea serie de evenimente cu activarea in final a limfocitelor B sau T
(sau ambelor) şi răspunsul la introducerea microorganismelor în circulaţie:
•procesarea entităţilor străine de către macrofage şi limfocitele B
•recunoaşterea acestor entităţi de către receptori specifici preformaţi pe anumite limfocite T sau B
•proliferarea acestor limfocite T sau B, stimulată de semnale solubile (interleukine) între macrofage, limfocite T şi B
•transformarea blastică şi o serie de diviziuni mitotice urmate de generarea de plasmocite din limfocitele B, care produc
imunoglobuline şi din limfocitele T generare de limfocite T sensibilizate toate capabile de interacţiunea cu stimulii străini
originali
Naive B lymphocytes recognize antigens, and under the influence of helper T cells and other stimuli, the
B cells are activated to proliferate, giving rise to clonal expansion, and to differentiate into antibody-
secreting plasma cells. Some of the activated B cells undergo heavy chain isotype switching and affinity
maturation, and some become long-lived memory cells.
A. Celule dendritice imature prezente in epiteliu
formeaza o retea de celule prezente ca un proces
interdigitat ( albastru pe sectiune) vizibil pe
micrografie
B. Celule dendritice mature prezente in zone bogate
in LT ( ganglioni limfatici) , LB – verde celule
dendritice (rosu)
 RĂSPUNSUL IMUN UMORAL – TIMO - INDEPENDENT

Antigenele proteice microbiene care patrund in organism sunt capturate de celulele dendritice si
concentrate in organele limfatice periferice , unde raspunsul imun este initiat
Microbii patrund in organism prin piele ( contact), tract gastrointestinal ( ingestia), tract respirator
(inhalare) , circulatie (intepatura de insecte)
Epiteliul si tesutul subepitelial contin o retea bogata de celule dendritice aceleasi prezente in zonele
periferice limfatice bogate in LT
La nivelul pielii celulele dendritice – celule Langerhans
Aceste celule imature exprima receptori membranari care leaga microbii ( receptori pentru reziduurile
de manoza ale glicoproteinelor (trasatura tipica microbiana) nu si pentru GP umane
-Captureaza si endociteaza antigenele microbiene
-Antigenele solubile microbiene pot patrunde in celulele dendritice prin pinocitoza
-In acelasi timp microbii stimuleaza reactiile imune prin legarea la receptorii Toll-like TLRsi alti senzori
microbieni in celulele dendritice ca si in celulele epiteliale si macrofage locale.
-Acesta rezulta in producerea citokinelor inflamatorii (TNF) si interleukin-1 (IL-1)
-Combinatia semnalelor TLr si activarii citokinelor activeaza celulele dendritice rezultand cateva
schimbari in fenotip si functie
-Celulele dendritice pierd adezivitatea pentru epiteliu si exprima pe suprafata receptori CCR7 specific
pentru chemokinele produse de LT din ganglionii limfatici , migreaza prin vasele limfatice spre nodulii
limfatici ce dreneaza epiteliul ; in timpul migrarii acestea se transforma din celule ce capteaza antigenul
in celule APC capabile sa stimuleze LT
Celulele infectate cu microbi intracelulari (virusuri) sunt capturate de celulele APC,
prelucrate si prezentate in asociere cu MHC LTC
Anatomia răspunsului imun umoral
RI umoral T independent
RĂSPUNSUL IMUN UMORAL – TIMO - DEPENDENT
Antigenele timo-dependente nu au unități repetitive numeroase și nici dimensiunile celor timo-
independente, răspunsul imun în acest caz implică participarea limfocitelor Thelper 2.
Etape
• Prezentarea antigenică

Celula dendritică după achizitionarea antigenului la nivelul pielii sau mucoaselor

membranare migrează prin limfa la nodulii limfatici (aprox. 1 zi) și prezintă epitopii în
asociere cu MHCII limfocitelor Th.
• Diferentierea LTh în L Th2 .
IL-4 ( produsă inițial de mastocite) actionează ca semnal spre LTh ce devine LTh2.
• Selecție clonală a LB
• Activarea LB, apariția plasmocitelor și limfocitelor B cu memorie
RI umoral T dependent
RĂSPUNSUL IMUN CELULAR
Imunitatea de tip celular este asigurată de limfocitele T și presupune dezvoltarea răspunsului
imun față de;
• celule infectate cu virusuri
•celule tumorale
•paraziți intracelulari,
•celule infectate cu bacterii ce se multiplică intracelular (Mycobacterii, Treponeme).
Evenimentul inițial în imunitatea de tip celular este activarea clonei specifice de LT citotoxic,
(LTc)
 RĂSPUNSUL IMUN CELULAR

Prezentarea antigenică
O celula dendritică ce prezintă epitopii virali, migrează către cel mai apropiat nodul limfatic unde prezintă
acești epitopi în conjucție cu MHC I limfocitului T. Cel puțin o celulă LTc va avea complementaritate TCR de
receptor față de complexul epitop MHC I. LTc se leagă de celula dendritică formând o sinapsă imunologică,
stabilizată de legatura CD8-MHC I.

Diferențierea LThelper
Daca interacțiunea dintre LTc și APC nu este destul de puternică, un LTh CD4 ajută legandu-se la APC prin
MHCII, stimulând secretia de IL-12 de către celula dendritică responsabilă de stimularea și diferențierea.
LTh în LTh1 ce secreta IL-2.

Expansiunea clonală
IL-2 activează LTc acesta secretă IL-2, ce determină diviziunea și diferențierea în LTc. LTc activate se
reproduc formând celule cu memorie și multe LTc progenitoare.

Self stimularea
LTc fiice ce posedă receptori pentru IL-2 și secretă și IL-2, devin stimulatoare proprii, apar LTc
activate ce migrează în nodulul limfatic și sunt gata să atace celulele infectate viral.
LTc atacă celulele infectate viral pe una din cele două căi perforina–granzima sau CD 95 mediată
printr-o glicoproteina prezentă pe multe din celulele organismului uman. LTc au granule ce conțin
granzime și perforine; perforinele formează canale în membrana celulară prin care intră și
granzimele, activând apoptoza celulei țintă
Etape în activarea limfocitelor T. Celulele T naive recunosc antigenele peptidice asociate complexului de histocompatibilitate
major (MHC) afișate pe celulele care prezintă antigen (APC)
Celulele T răspund producând citokine, cum ar fi IL-2, și exprimând receptori pentru aceste citokine, ducând la o cale autocrină
de proliferare celulară. Rezultatul este expansiunea clonală a celulelor T. Unii dintre descendenți se diferențiază în celule
efectoare, care îndeplinesc diferite funcții în imunitatea mediată de celule, și celule de memorie, care supraviețuiesc perioade
lungi. CTL, limfocit T citotoxic; IL-2, interleukină-2; IL-2R, receptorul interleukinei-2.
RI CELULAR
•RASPUNSUL IMUN PRIMAR SI SECUNDAR
Producerea de anticorpi de către limfocitele B activate este benefică printr-un răspuns
imun de scurtă durată, deoarece produce un clearence (curățare) rapid al patogenilor prin
opsonizare, aglutinare, neutralizare, activarea Complementului, citotoxicitate celulară
mediată de anticorpi.
RĂSPUNSUL IMUN PRIMAR apare în 3 zile până la 2 săptamâni de la contactul cu un
antigen nou. Ig M sunt anticorpii care apar și care reacționează cu antigenele reziduale ce
sunt rapid eliminate. Aceste molecule mari (IgM) sunt foarte importante în aglutinarea
patogenilor, împiedicând diseminarea acestora. După câteva zile limfocitele B produc Ig G
care circulă în întreg organismul, ajutând astfel la îndepărtarea patogenilor.
RĂSPUNSUL IMUN SECUNDAR (răspuns anamnestic) apare după un contact secundar cu
același antigen, anticorpii apar după o perioadă mai scurtă de la contactul cu acesta (1-2
zile), sunt IgG la un titru crescut, fapt datorat diferențierii rapide a limfocitelor B cu
memorie în plasmocite.
In timpul unui răspuns imun diferiți anticorpi se formează împotriva diferiților epitopi ai
antigenului, apare un mix de Ig produse de diferite LB (anticorpi policlonali). Puterea de
legare multivalentă a anticorpului (Ig) de antigen reprezintă aviditatea și puterea de legare
monovalentă de un epitop reprezintă afinitatea.