Universitatea de Stat de Medicin i Farmacie Nicolae Testemianu din Republica Moldova

PROIECT
Tema: Mecanismele moleculare ale apoptozei

A efectuat: Bodrug Vlada, gr.1122 A verificat: Galbur Viorica, lector universitar

Chiinu 2013 1

Cuprins: 1. Ce este apoptoza?................................................3 2. Mecanismele moleculare ale apoptozei...............5 3. Morfologia apoptozei...........................................7 4. Biochimia apoptozei...........................................10 5. Mecanisme de recunoatere..............................12 6. Genetica apoptozei.............................................14 7. Semnificaia apoptozei n cancer.....15 8. Anexe.20 9. Bibliografie.23

1. Ce este apoptoza?
Apoptoza (din limba greac: , apo = departe i ptosis = cdere, termen referitor la "cderea frunzelor" toamna) este o form a morii celulare programate, proces prin care celulele declaneaz propria lor auto-distrugere ca rspuns la un anumit semnal. Apoptoza este o moarte celular fiziologic, programat genetic, necesar pentru supravieuirea organismelor pluricelulare, n echlibru constant cu proliferarea celular. Termenul a fost propus n 1972 ntr-un articol publicat n British Journal of Cancer de ctre John F. Kerr de la Universitatea dinQueensland (Australia) mpreun cu Andrew H. Wyllie i Alastair R. Currie de la Universitatea din Aberdeen (Scoia), ca rezultat al observaiilor lor fcute n cursul studiilor efectuate asupraesuturilor cu microscopul electronic. Fenomenul fusese deja remarcat n 1842 de cercettorul german Carl Vogt; o descriere mai amnunit aparine anatomistului englez Walther Flemming (1885). Hippocrate din Cos (460 - 377 .Chr.) folosise deja termenul de apoptosis pentru a descrie "cderea oaselor" n procesul de descompunere a esuturilor dup moarte. Intr-un organism sanatos moartea programata celulara (MPC) este un mecanism de mentinerea homeostaziei. Atat hipofunctia, at si hiperfunctia apoptozei are in consecinta dereglari de homeostazie. Se considera actualmente, ca MPC este o etapa naturala de activitate a celulelor animale. Controlul general al numarului de celule ce se efectueaza prin intermediul ciclului celular este compus dintr-un sistem multicompartimentat in interiorul caruia celula are cel putin 3 optiuni posibile (fig.2). Celula poate fi: 1) metabolic activa dar nu desfasoara nici procesul de proliferare si nici cel de apoptoza (celula aflata in faza G0); 2) in curs de desfasurare a procesului de proliferare (G0G1SG2mitoza) 3) pe punctul de a desfasura procesul de moarte celulara fie pe calea programata (G0D1FD2fragmentare celulara apoptotica), fie pe calea neprogramata (necroza) (figura 1).

Figura 1. Schema desfasurarii ciclului celular care arata optiunile unei celule aflate in faza G0. D1 defineste perioada pe parcursul careia se activeaza noi gene a caror expresie proteica este ceruta pentru inducerea fragmentarii ADN (faza F). D2 defineste perioada insasi celula se fragmenteaza in corpi apoptotici.

Celulele pot fi induse sa intre pe calea mortii celulare programate din orice faza a ciclului celular de proliferare (G1, S sau G2). Semnalele locale sau sistemice ale factorilor de crestere ce regleaza progresia in interiorul ciclului celular sunt specifice tipului celular si sunt independent determinate ca parte a fenotipului de diferentiere a celulei in cauza. Astfel, acelasi factor de crestere (ex: factorul transformant de crestere 1) poate avea efecte agoniste sau antagoniste in cadrul ciclului celular al diferitelor tipuri de celule (ex: inductor al proliferarii celulare in celulele mezemhimale sau inductor al arestului in G0 sau progresia prin fazele apoptozei pentru celulele epiteliale). Procesul apoptotic poate fi impartit in trei etape distincte: - angajarea, in care celula care a primit un stimul apoptotic letal devine ireversibil angajata pe calea mortii;
4

- executarea, pe parcursul careia apar majoritatea modificarilor structurale; - clearance-ul, in cadrul caruia resturile celulare sunt indepartate prin fagocitoza. Modificarile structurale ce apar pe parcursul fazei executorii au fost descrise pentru prima data de Kerr si colaboratorii (2), iar acum sunt din ce in ce mai bine intelese din punct de vedere al mecanismului.

2. Mecanismele moleculare ale apoptozei

Modificri morfologice La o celul n apoptoz se observ evidente modificri morfologice vizibile prin examenul microscopic: Celula devine sferic i pierde contactul cu celulele din vecintate. Aceasta se datorete faptului c proteinele citoplasmatice sunt digerate de peptidaze, enzime specifice denumite captaze, care sunt activate n interiorul citoplasmei. Cromatina nuclear este degradat i condensat (la microscop nucleul apare heterocromatic, picnotic). Nucleolema devine discontinu, iar moleculele de ADN sunt fragmentate (proces numir cariorez). Celula apoptoic este fagocitat sau se fragmenteaz n mai multe vezicole ("corpi apoptoici"), datorit unui proces denumit n englez blebbing. Mecanismele moleculare ale apoptozei Mecanismul apoptozei este controlat pe dou ci principale de activare:

O cale zis extrinsec, care implic receptori aparinnd superfamiliei de receptori la TNF (Tumor Necrosis Factor). O cale intrinsec n care sunt implicate mitocondriile. Aceast cale este controlat de proteinele aparinnd superfamiliei Bcl-2 (B-cell lymphoma 2).

Aceste dou ci conduc la activarea proteazelor coninnd cistein, denumite captaze, responsabile de fenomenele morfologice i biochimice observate n cursul apoptozei: expunerea fosfadidilserinei la suprafaa membranei celulare; ncetarea diviziunei celulare; fragmentarea nucleului i a citoschletului, antrennd formarea de "corpi apoptoici" care vor fi fagocitai de macrofage. Calea extrinsec Mecanismul de activare a receptorului Fas (cunoscut i ca Apo-1 sau CD95) joac un rol esenial n declanarea procesului de moarte celular. Semnalele emise de Fas (Apoptosis stimulating fragment) recruteaz un complex alctuit dintr-o molecul adaptatoare FADD (Fas Associated Death Domain) i din procaspaza-8. Formarea acestui complex antreneaz clivajul caspazei-8, produs astfel sub forma sa dimeric activ, precum i cascada de activare secvenial a diverselor caspaze printre care caspaza3. Aceste proteaze efectueaz clivajul mai multor molecule proteice, printre care proteinele structurale i proteinele implicate n sistemele de reparaie celular. Exist dou ci de transducie a semnalelor Fas, depinznd de tipul celulei. n celulele de tip 1, de ex. timocitele, caspaza-8 activeaz n mod direct caspaza-3. n celule de tip 2, ca hepatocitele din ficat, caspaza8 activeaz Bid, o protein pro-apoptoic (BH3 interacting domain death agonist)provocnd liberarea citocromului C. Asocierea dintre citocromul C i APAF1 (Apoptoic peptidase activating factor 1) activeaz caspaza-9 care, la rndul ei, activeaz caspaza-3.

Calea intrinsec

AIF Apoptosis inducing factor Marea familie a proteinelor aparinnd grupului Bcl-2 (B-cell lymphoma 2) joac un rol major n reglarea apoptozei, n special prin modularea
6

activitii anumitor caspaze, mai ales a caspazei-9. Astfel, mpiedicnd liberarea de ctre mitocondrii a citocromului C, Bcl-2 i Bcl-XL inhib formarea complexelor APAF1/citocrom C/caspaz-9 necesar procesului de apoptoz. Mitocondriile joac un rol-cheie n reglarea apoptozei. ntradevr, n faza efectoare a apoptozei se deschid porii de tranziie a permeabilitii mitocondriilor. Aceti pori sunt canale oligo-proteice constituite la nivelul membranei externe de ctre VDAC (Voltage Dependent Anion Channel), iar la membrana intern de ctre ANT (Adenine Nucleotid Translocator). n urma deschiderii acestor pori se elibereaz moleculele pro-apoptoice, ca citocromul C, caspazele 2, 3 i 9 precum i "factorul de inducere a apoptozei" (Apoptosis Inducing Factor AIF). AIF este una din moleculele pro-apoptoice liberate de mitocondrii, localizat n spaiul dintre membranele mitocondriale. Este vorba de o molecul care posed o dubl funciune: o enzim, oxidoreductaza, i factorul pro-apoptoic. Pentru ca aceast ultim activitate s devin posibil, este necesar o redistribuie subcelular: de la mitocondrie spre metabolismului energetic aerobic i de un stress axidativ. n consecin, proteinele AIF, citocromul C, anumite pro-caspaze, endonucleaza G i ali factori sunt liberai n citosol, iniiind faza de degradare celular.

3. Morfologia apoptozei
Pe parcursul fazei de executie, apar modificari morfologice si biochimice coordonate in interiorul nucleului, citoplasmei, organitelor si membranei plasmatice. Modificarile morfologice care se observa cel mai usor sunt cele care apar in interiorul nucleului. Cromatina condenseaza si formeaza agregate de-a lungul periferiei nucleare relevand un model conformational semilunar. Caracterizarea morfologica a cromatinei demonstreaza o degradare ordonata a ADN-ului de catre o nucleaza endogena dependenta de cation (9), intai in fragmente mari de 30-50 kilobaze (10) pana la fragmente nucleozomale de 180-200 perechi de baze (11). Totusi, clivarea cromatinei la fragmente nucleozomale nu are loc in toate tipurile celulare si poate fi inhibata fara a bloca celelalte modificari ale apoptozei (12,13). Odata cu condensarea cromatinei este alterata
7

ultrastructura nucleara. Lamina nucleara si reteaua de filamente intermediare care mentine integritatea anvelopei nucleare si distributia porilor nucleari sunt clivate proteolitic (14-16). Astfel, distrugerea structurii retelei nucleare ar putea permite alaturarea porilor nucleari (17) si faramitarea nucleului in fragmente ce contin cromatina, care, majoritatea mentin vestigii ale membranei nucleare. Celelalte organite citoplasmatice raman intacte din punct de vedere structural cu toate ca difunctiile mitocondriale sunt asociate cu apoptoza (18) (figura 2). Modificarile nucleare sunt precedate de reducerea potentialului transmembranar mitocondrial, necuplarea transportului de electroni de la sinteza ATP-ului si cresterea generarii de specii reactive de oxigen. In citoplasma apare cross-linkarea de proteine prin actiunea transglutaminazelor (19), filamentele citoscheletale se agrega in formatiuni paralele si reticulul endoplasmic se dilata si fuzioneaza cu membrana plasmatica creand cratere in forma de sac la nivelul fuziunii. Se poate specula faptul ca celula sufera o alterare profunda a citoscheletului. Cu toate ca, pana in momentul de fata, aceasta problema nu a fost studiata in detaliu, exista exemple in care distrugerea citoscheletului duce la angajarea celulei pe calea apoptotica, in timp ce, stabilizarea citoscheletului inhiba apoptoza. In apoptoza, membrana celulara se umfla si se cuteaza intr-o masura mult mai mare decat in necroza, fenomenul a fost numit zeioza. Integritatea structurala a membranei este ulterior compromisa prin pierderea asimetriei fosfolipidice, a microvililor si a jonctiunilor intercelulare. Celula se sfericizeaza, se indeparteaza de vecinii sai si se contracta dramatic si expulzeaza protuberante care se separa in corpi apoptotici inveliti in membrana. In interiorul tesuturilor, celulele apoptotice si corpii apoptotici sunt recunoscuti si fagocitati rapid de catre celulele vecine sau macrofage.

Figura 2. Stadiile apoptozei intr-un limfocit. Aceste stadii sunt observate mai bine in culturi izolate atata vreme cat in vivo ar interveni fagocitoza: (a) Celula normala are o citoplasma dispersata si cromatina nucleara heterogena. Volumul celulei e de aproximativ 90 fL. (b) Celula a pierdut o parte din volum si organitele citoplasmatice sunt strans impachetate, se observa ingramadiri ale cromatinei. In acest stadiu sunt prezente modificarile membranare care duc la fagocitoza. (c) Celula etaleaza zeioza. (d) Colapsul cromatinei cu aranjarea ei in forma de semiluna de-a lungul anvelopei nucleare. Volumul celular este acum de 70 fL. (e) Nucleul are acum aspectul unei gauri negre. (f) Nucleul se fragmenteaza in sfere, iar membrana se cuteaza vormand vezicule. (g) Fragmentele celulare continute in corpii apoptotici care, pentru o vreme, continua sa excluda colorantul vital.

4. Biochimia apoptozei
Celulele care sufera apoptoza, se contracta considerabil, iar electrono-micrografiile evidentiaza o citoplasma extrem de condensata cu organite ce par a fi normale. Cea mai plauzibila explicatie ar fi aceea ca celula a pierdut apa si, cum nu se evidentiaza o umflare imediata, probabil a pierdut ioni izoosmotic. De asemenea, nu au fost descrise leziuni specifice ale organitelor citoplasmatice, sau ele nu au fost cautate intr-un mod adecvat. A fost observata umflarea cisternelor reticului endoplasmic. Biochimic, in celula are loc reducerea sintezei de ARN si proteine urmata de degradarea lor, dar sincronizarea acestor evenimente in raport cu modificarile morfologice nu este inca bine caracterizata. Totusi, initial sa crezut ca tranzitia de la normal la contractarea apoptotica se realizeaza atat de rapid incat nu poate fi observata o stare intermediara, citometria in flux poate ajuta la caracterizarea modificarii si in combinatie cu sortarea celulara poate inlesni o patrundere mai profunda in ordinea evenimentelor. Desi apoptoza este un proces opus necrozei, reprezentand calea fiziologica de moarte celulara, poate fi de asemenea provocata de stimuli patologici. In general, orice stimul ce produce necroza prin distrugere celulara directa poate induce apoptoza, in cazul in care celula initial supravietuieste. In acest sens, apoptoza reprezinta un raspuns celular coordonat la stimuli vatamatori care nu sunt imediat letali. Nu se poate vorbi de o serie invariabila de evenimente metabolice ce au loc in cursul apoptozei. Totusi, timpuriu, in apoptoza, in multe tipuri celulare apare o crestere sustinuta a nivelului de calciu ionizat citosolic. Calciul, poate activa latent enzime care contribuie la modificarile structurale din cursul apoptozei. Aceste enzime includ o endonucleaza nucleara calciu dependenta care cliveaza invariabil ADN si o transglutaminaza care crosslinkeaza proteine citosolice. Proteazele calciu dependente (calpaina) degradeaza citoscheletul (figura 3).

10

Figura 3. Evenimente metabolice ce au loc in apoptoza.

Exista mai multe mecanisme posibile de recunoastere a celulelor apoptotice de catre fagocite si de asemenea, mai multe statusuri tinta etalate de celulele apoptotice.

11

5. Mecanisme de recunoatere
Unele din consecintele apoptozei sunt reprezentate de modificarile specifice ale carbohidratilor de pe suprafata membranei celulare. Se presupune ca pierderea, printr-un mecanism inca necunoscut, a unui reziduu terminal de acid sialic din lanturile laterale glicoproteice ar putea sa expuna N-acetilglucozamina, N-acetilgalactozamina si galactoza, mascate in conditii normale, restituind aceste reziduuri accesibilitatii interactiunii cu presupusele lectine macrofagice (figura 4).

Figura 4. Trei mecanisme prin intermediul carora fagocitele ar putea recunoaste celulele ce intra in apoptoza.
12

Lectinele fagocitelor Un mecanism obisnuit de interactie intercelulara il reprezinta legarea carbohidratilor de la suprafata celulara a unei celule de lectinele altei celule, mecanism ce poate fi inhibat specific de catre zaharuri simple recunoscute de lectine.

Receptori trombospondinici ai fagocitelor Macrofagele umane derivate din monocite (HMDM) pot recunoaste neutrofile si limfocite umane apoptotice prin intermediul receptorilor pentru vitronectina (VnR) v3 si receptorii scavenger din clasa B (CD36) (74). Acesti receptori se leaga de trombospondina ce serveste drept punte intre macrofage si celulele apoptotice. Se pare ca aceasta recunoastere este independenta de expunerea fosfatidilserinei le suprafata membranei celulei apoptotice si pare a fi legata de fenotipul macrofagului si nu de tipul celulei apoptotice.

Receptorii pentru fosfatidilserina Este clar ca macrofagele pot recunoaste fosfatidilserina intr-o maniera dependenta de doza si de stereospecificitate, fapt ce sugereaza existenta receptorului pentru FS. Au fost descrisi o serie de receptori cu rol in medierea recunoasterii FS si anume CD68, CD14, anexinele, receptorii scavenger, beta2 glicoproteina I si gas-6. Exista si date care sugereaza recunosterea FS de pe celulele apoptotice de catre fagocite amatoare. Nu se stie totusi daca acesti receptori sunt specifici pentru FS. Cel mai probabil este ca mai multi receptori pot lega FS, dar ramane inca sub semnul intrebarii daca ei pot recunoaste FS pe suprafata celulara.

13

6. Genetica apoptozei
In pofida numeroaselor progrese ce s-au realizat in cercetarea stiintifica este foarte dificila identificarea moleculelor responsabile de apoptoza cu ajutorul demersurilor biochimice si moleculare in sistemele mamaliene. Din fericire, nematodul Caenorhabditis elegans reprezinta un model particular de studiu al reglarii genetice a apoptozei extrem de util (76). Pe parcursul dezvoltarii embrionare si larvare a nematodului sunt eliminate 131 din 1090 celule in cadrul unui program foarte bine caracterizat, invariant din punct de vedere spatio-temporal. Astfel, s-a identificat un numar mare de mutatii ce afecteaza stadii specifice ale procesului apoptotic si genele corespunzatoare care au fost ordonate intr-o schema genetica (figura 5). Aceste gene sunt implicate in decizia de a intra pe calea mortii, in executia acestei cai, in inglobarea celulelor muribunde si in degradarea resturilor celulare din cadrul inglobarii. Doua dintre aceste gene, ced-3 si ced-4 sunt necesare pentru toate formele de apoptoza din cadrul dezvoltarii si se considera a codifica efectorii finali ai cai apoptotice. O alta gena reglatoare cheie, ced-9, este necesara pentru supresia apoptozei in celulele programate sa supravietuiasca (77). Aceasta gene codifica o proteina omologa cu familia Bcl-2 din sistemul uman. Mai mult decat atat, expresia lui Bcl-2 poate inhiba apoptoza in nematode si poate chiar substitui partial pierderea functiei lui Ced-9, ceea ce indica faptul ca cel putin cateva componente ale caii apoptotice sunt conservate in evolutie. Mutatiile survenite in 6 gene afecteaza inglobarea corpilor apoptotici de catre celulele vecine non-profesionale. Proteinele intracelulare Ced-2, Ced-5 si Ced-10 semnalizeaza intr-o maniera comparabila cu omologii lor mamalieni Crkll, DOCK 180 si Rac mediind reorganizarea si extensia citoscheletului celulei inglobatoare. Ced-7, omoloaga cu ABC-1 activeaza atat in celula muribunda cat si in cea inglobatoare, posibil in transportul transmembranar de lipide. Ced-1 este analog receptorilor scavenger din sistemul mamalian; Ced-7 si Ced-1 promoveaza, probabil, inglobarea interactionand cu proteina adaptoare de semnalizare Ced-6 (78).
14

Figura 5. Schema genetica a apoptozei in C. elegans. Au fost izolate mutatiile din 14 gene diferite ce afecteaza apoptoza in diferitele ei etape. Mutatiile ce influenteaza decizia de a murii afecteaza doar un numar mic de gene. Genele implicate in etapele ulterioare sunt comune tuturor celulelor somatice din organism angajate pe calea mortii. Activitatea lui ced-3 si ced4 promoveaza moartea celulara, iar ced-9 previne acest proces.

7. Semnificatia apoptozei in cancer si in terapia cancerului

Oncologii au fost traditional preocupati in principal de proliferarea celulara, cu toate acestea in ultimul timp atentia lor se indreapta, cu un interes din ce in ce mai mare, spre studiul apoptozei. Observatia legata de aparitia apoptozei in tumori nu este recenta. Cu peste 20 de ani in urma s-a sugerat ca apoptoza este responsabila de o mare parte din pierderile celulare ce apar in tumori, observatii obtinute in
15

studiile cinetice, si nu mai este o noutate extinderea ei si activarea in tumori ca urmare a aplicarii bine cunoscutelor metode terapeutice: iradierea, chemoterapia citotoxica, ablatie hormonala. Totusi, in ultimii ani, extinderea cunostintelor despre controlul apoptozei la nivel molecular a dus la largirea semnificatiei ei potential oncologice depasind simpla alimentare a unei explicatii mecaniciste pentru deletia celulelor tumorale. In particular, descoperirea faptului ca apoptoza poate fi reglata de produsii unor anumite proto-oncogene si de gena supresor tumoral p53, a deschis noi drumuri viitoarelor cercetari. Atunci cand modificarile de la nivelul ADN cauzeaza acumularea anormala de celule se produce transformarea maligna. Ratele comparative, ale mortii celulare si ale diviziunii celulare, determina viteza de crestere a cancerului. Anumite celule canceroase se divid mult mai incet decat celulele normale, dar, cancerul continua sa se extinda datorita prelungirii timpului de viata al celulei. Multi carcinogeni provoaca rupturi ADN sau interfera cu enzimele necesare pentru replicarea corecta a ADN. Celula poate raspunde la acest tip de alterare in mai multe feluri: poate intarzia diviziunea celulara pana la rerpararea leziunii, poate suferii apoptoza sau poate progresa fara intrerupere in ciclul de crestere celulara. Apoptoza este o metoda eficienta de prevenire a transformarii maligne deoarece ea indeparteaza celulele care poseda alterari genetice. Apoptoza anormala poate promova dezvoltarea cancerului, atat prin permiterea acumularii de celule in diviziune, cat si prin blocarea indepartarii variantelor genetice cu potential malign ridicat. Inca nu se cunosc factorii care determina celula sa urmeze una din cele trei cai: intrarea in apoptoza dupa leziune, repararea deteriorarii sau continuarea ciclului celular. Paradoxal, anumite gene care stimuleaza diviziunea celulara, cum este cmyc, participa la deciderea caii de urmat. Concentratiile de ARN si proteina pentru c-myc cresc timpuriu in apoptoza si supraexprimarea acestor oncogene induce apoptoza in fibroblaste.

16

Oncogena bcl-2 ar putea fi supresorul general al mortii celulare pentru genele care regleaza direct apoptoza. Toate celulele hematopoetice si limfoide, multe celule epiteliale si neuronii contin gena bcl-2, intalnita in special in membrana mitocondriala, nucleu si reticul endoplasmic. Limfoamele foliculare de celule B poseda o concentratie crescuta de proteina Bcl-2, datorita translocatiei [t(14:18)] care plaseaza gena bcl-2 sub controlul unui promotor puternic, cel al genei ce codifica pentru lantul greu al imunoglobulinei. Proteinele virusului Epstein-Barr cresc nivelul expresiei genei bcl-2 in celulele limfomului Burkitt. Comparativ cu limfocitele B normale, acelea care exprima bcl-2 supravietuiesc mai mult in cultura dupa privarea de factori de crestere si sunt rezistente atat la radiatii ionizante cat si la glucocorticoizi. De asemenea, concentratiile crescute de Bcl-2 protejeaza celulele de apoptoza indusa de catre c-myc. Soarecii transgenici, care au fost inginerizati pentru a supraproduce proteina Bcl-2, in limfocitele B, deseori dezvolta limfoame imunoblastice cu celule mari si difuze. La jumatate din aceste tumori cu grad avansat de dezvoltare se remarca translocatia genei c-myc. Produsul proteic al genei supresoare tumorale p53 poate intarzia progresia ciclului celular inaintea initierii sintezei replicative de ADN. Multe cancere umane poseda mutatii sau deletii la nivelul genei p53 . Proteinele codificate de virusurile oncogene pot de asemenea lega si inactiva proteina p53. Proasta functionare a p53 poate promova dezvoltarea cancerului prin permiterea duplicarii DNA in celulele cu mutatii secundare, inainte de o reparare completa. Totusi, p53 este doar un inhibitor al diviziunii celulare, in alte situatii se comporta ca o apoptogena directa (o gena ce cauzeaza apoptoza). Superproducerea proteinei p53 normale, in linia celulara leucemica mieloida, induce rapid moartea celulara prin apoptoza (figura 6).

17

Figura 6. Relatia dintre proliferarea celulara si apoptoza. In multe tipuri celulare, proliferarea necesita cel putin doi stimuli externi, uneori numiti semnale de competenta si progresie. Semnalele de competenta declanseaza evenimentele metabolice comune atat replicarii cat si apoptozei; semnalul de progresie abate celula spre replicare, altminteri survine apoptoza. Apoptoza poate fi considerata o cale alternativa care distruge celulele incapabile sa strabata punctul de vama inainte de replicarea ADN si se petrece in celulele competente activate, cand un semnal de progresie este absent sau anormal sau cand o celula nu-si repara o leziune intr-o perioada critica. Majoritatea medicamentelor anticancerigene: inhibitori ai topoizomerazei, agenti alchilanti, antimetaboliti si hormoni antagonisti, produc apoptoza in celulele sensibile. In urma acestor observatii este subanteles faptul ca eficienta lor nu depinde totdeauna doar de interactia cu o tinta biochimic specifica; un efect asupra evenimentelor metabolice conducand la apoptoza poate, de asemenea, influenta raspunsul la chemoterapie. S-a descoperit faptul ca, in diferite cancere umane,
18

concentratia endonucleazelor calciu dependente, care degradeaza ADN pe parcursul apoptozei, variaza enorm. Tendinta unei celule cancerigene de a suferi apoptoza poate fi importanta in special pentru terapia tumorilor maligne cu o rata scazuta de crestere, care sunt de obicei rezistente la agenti citostatici.

Aparitia spontana a apoptozei in tumori Apoptoza poate fi gasita in toate tumorile virtuale, netratate. Desi sau efectuat putine studii cantitative precise, evaluarile histologice indica faptul ca extinderea apoptozei in anumite tumori umane se apropie de ceea ce s-a observat in tesuturile cu involutie rapida evidentiind semnificatia sa cinetica, uneori considerabila. Factorii responsabili pentru aparitia spontana a apoptozei in tumori sunt, indubitabil, diversi. Apoptoza, deseori este proeminenta mai ales la locusul de confluenta cu necroza, unde se presupune ca ischemia moderata este implicata in initierea ei, aceasta este o cauza cunoscuta a activarii apoptozei in tesuturile non-neoplazice. S-a aratat ca, TNF (factorul de necroza tumoral) induce apoptoza in liniile de celule tumorale in vitro, astfel, o serie de fenomene apoptotice observate in vivo in tumori ar putea fi atribuite eliberarii acestei citokine de catre macrofagele infiltrante. In alte cazuri, apoptoza poate fi rezultatul atacului tumorii de catre limfocitele T citotoxice. Totusi, un nivel ridicat al apoptozei este observat si in locusurile preneoplazice si in nodulii ce se dezvolta in ficat dupa administrarea de carcinogeni chimici, este improbabil ca factorii mentionati ar putea fi operativi in aceste circumstante. Este posibil ca prezumtivele mecanisme reglatoare ale populatiilor celulare, descrise mai sus, actioneaza intr-o etapa timpurie a procesului de carcinogeneza, cu o apoptoza crescuta ce echilibreaza temporar cresterea proliferarii celulare. In sfarsit, nivelurile crescute de apoptoza in tumori pot fi rezultatul unui proces intrinsec al acestor celule. Ratele de apoptoza gasite in tumori similare difera fiind rezultatul expresiei diferitelor oncogene.

19

8. Anexe

Desen 1. Apoptoza celulei tinta dependenta de Fas-receptor sub actiunea T-limfocitelor (T-kiler)

Desen 2. Activarea procaspazelor prin scindare proteolitica in subunitati cu asocierea lor ulterioara.

20

Desen 3. Interactiunea functionala intre caspazele initiale si efectoare (finale) subfamiliei caspazei 3.

Desen 4. Model de formare a apoptosomei si activarea procaspazei 9.

21

Desen 5. Modificarile structurale ale celulei pe parcursul apoptozei. Imaginea superioara reprezinta o celula normala. Imaginea inferioara reprezinta o celula in cursul procesului de apoptoza; sagetile indica fragmente de cromatina condensata.

Desen 6. Clearance-ul fagocitic al celulelor apoptotice.

22

9. Bibliografie

1. Moldoveanu E., Popescu L.M., 1999, Apoptoza

mecanisme moleculare, Ed. Carol Davila

2. White E., 1996, Life, death and the pursuit of

apoptosis. Genes and development

3. Baba A.I., 2002, Oncologie Comparat, Ed.

Academiei Romne, Bucureti

4. Gilbert S. F., 2003, Developmental Biology.

Sinauer Ass., Stamford

5. DEX - Dictionarul explicativ al limbii romane,

1998
6. www.wikipedia.org

23