ION CREANGĂ

CURS 2
 1. Viața și activitatea literară
 Data nașterii: derutantă - 1-2 martie 1837 susține Creangă sau 10 iunie 1839, data
aflată pe actul de naștere de la Mitropolia Iași;
• Creangă obișnuia să numere în sus după ce depășea cu câteva luni data aniversării
• Și-ar fi putut adăuga încă un an pentru a fi mai bătrân la Seminarul de la Socola
 Familia: „răzeși fără pământuri”, cu veleități de negustori
 Școala: Humulești (1847), Broșteni (1849), Târgu-Neamț (1853-1854), Fălticeni (1854),
Iași, Seminarul de la Socola (1855-1859), Facultatea de Teologie (1860 – dar se
desființează), Școala Normală Vasiliană (1864) avându-l profesor pe T. Maiorescu
 1859 hirotonisit diacon la Iași – suspendat 1872
 Remarcat de Maiorescu, devine institutor - suspendat 1872
 Conflict cu clerul – dorința de modernizare
 1. Viața și activitatea literară
 Reprimit în învățământ 1874 – (Maiorescu e numit Ministru al Cultelor și
Instrucțiunii Publice)
 Prietenia cu Eminescu – Junimea – descoperirea vocației de scriitor – dar
scrisul lui Creangă nu umple o frustrare. Când se îmbolnăvește, nu mai scrie.
 Pedagog: manuale școlare (publică povestiri)
 Debut la Junimea: Soacra cu trei nurori (1875). Celelalte povești publicate
până în 1878. Amintiri din copilărie primele trei părți (1881-1882) Partea a
IV-a citită în 1888, publicată postum 1892. ciclul tatălui și ciclul mamei
 Boala: epilepsia - înrăutățirea stării de sănătate, izolare, moartea lui
Eminescu. Moare la 31 decembrie 1889.
 BOJDEUCA LUI ION CREANGĂ
https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/muzeul-ion-creanga-bojdeuca/
 1. Viața și activitatea literară
 Creangă scriitorul:
• Exhibarea rolului – bufonul - țărăniile
• Darul disimulării
• Scrisul „treabă de gust, nu de silință” – scrisul nu e spontan, în ciuda
aparențelor; scrisul lui Creangă e unitar, de la începutul pove știlor și
până la Amintiri; Creangă își spunea textele înainte de a le scrie (Dan
Grădinaru)
• Dificultatea comentariului critic: Creangă se poate explica prin sine
însuși; oralitatea lui e scripturală; opera lui e depozitarul spiritualită ții
populare românești surprinsă la momentul contactului cu modernizarea,
o prevestire a sfârșitului acestui mod de viață țărănesc
 2. Receptarea critică
 Simplitatea operei inhibă critica
• V. Călinescu, în monografia Ion Creangă mai mult citează decât
comentează; opera discutată doar în ultimele capitole
• În timp criticii au descoperit complexitatea operei
 Contemporanii:
• Mai degrabă rezervați, nu au contestat talentul
• Considerat „scriitor poporal”
• Iacob Negruzzi: „talent primitiv și necioplit”
• Eminescu: valoare exponențială
• T. Maiorescu nu îl comentează pe Creangă într-un studiu separat
(Creangă nu a declanșat polemici); e considerat membru marcant al noii
direcții
• N. Iorga: „înțelept ca poporul” – homerismul lui Creangă
 2. Receptarea critică
 Criticii secolului XX
• G. Ibrăileanu, 1910, studiul „Povestirile lui Creangă” – Creangă este Homer al nostru;
raportul real-fabulos
• B. Fundoianu, 1922, „De la Nică a lui Ștefan a Petrei la Mallarmé” – Creangă nu scria așa
cum vorbea, el iubea cuvintele, era artist; „Creangă e făcut numai pentru adulți sau deloc”
• Jean Boutière, 1930, La vie et l‘oeuvre de Ion Creangă – studiu comparativ al poveștilor
• G. Călinescu, 1938, Viața lui Ion Creangă – Creangă = categorie de sensibilitate, structura
unui moralist, creator de epos și de expresie
• G. Călinescu, 1964, Viața și opera lui Ion Creangă – mentalitatea țărănească
muntenească; fabulosul poveștilor; ficționalizarea Amintirilor
• Ovidiu Bârlea, 1967, Poveștile lui Creangă
• Ioan Holban, 1984, Ion Creangă – spațiul memoriei, studiu de naratologie
• Valeriu Cristea, 1989, Despre Creangă, „cruzimea la Creangă”
• Cornel Regman, 1996, Ion Creangă. O biografie a operei
• Valeriu Cristea, 1999, Dicționarul personajelor lui Creangă
 Criticii secolului XXI:
• Dan Grădinaru, 2002, Creangă, monografie
 Amintiri din copilărie
 vs. scrierile pașoptiștilor
• nu are un caracter fragmentar
• importanța ficțiunii: Nică e un personaj; timpul epic, nu timpul istoric
 scriere memorialistică, o citim ca pe un roman (și T. Maiorescu) importanța
fragmentului de Autobiografie rămas; copilăria însăși („Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa
cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine cea zice.”);
jocul; evocarea, scurtă și concentrată, începuturi melancolice, finaluri ironice
 valoare de document - țărănia e disimulată
 fabulosul – corespondența unor scene din Amintiri cu altele din povești
 evocarea unei lumi unitare într-un limbaj specific – „creatorul satului unanimist” (C.
Regman) – interes pentru colectivitățile umane
 introducerile – matrici narative (Ioan Holban); componenta sentimentală, romantică (G.
Munteanu) a celui care scrie e o față, cealaltă fiind cea a exuberanței cu care au fost trăite
întâmplările (copilul)
 Amintiri neplăcute nu există (Cornel Moraru) – „transfigurate de fiorul nostalgic
al copilăriei ca utopie morală regeneratoare”
 Amintiri din copilărie
 „Este primul nostru scriitor venind de jos și consfințind lumea din care vine”
(Nicolae Mecu)
 Memorialistica – oameni excepționali cu conștiința acestui fapt, care au un
statut de excelență; Creangă forțează genul, introducând o lume rurală,
ridicând-o la o veche, nouă demnitate (Nicolae Mecu)
 Satul = centrum mundi; drumurile circulare; când întoarcerea nu a mai fost
posibilă, lumea s-a destrămat (N. Mecu)
 Principiul ironiei: faze care acționează simultan – joc dublu între aparen ță și
esență, lectură naivă și lectură avizată; rezultatul marchează inversarea
rolului
• 1) defensivă și retragere („prostirea”, evidențierea ostentativă a
statutului și rolului țăranului sau în episodul cu Trăsnea și gramatica a
unui elev greu de cap contrastând cu „înțelepciunea” autorului de
gramatici);
• 2) asaltul asupra acestuia din urmă
 Povești, povestiri
 Strategia disimulării, demascării, inversării rolurilor (Nicolae Mecu)
 Soacra cu trei nurori:
• aproape de nuvelă, subiect de inspirație rurală, două tipuri morale fixe, soacra și nora (răutatea
proverbială a soacrei vs. istețimea nurorii celei mici)
• Fabulos: muncile date peste noapte nurorilor (probele din basme), prostia și credulitatea nurorilor mari
• Structura: mistificare (puterile fabuloase ale soacrei) – demistificare (nora cea mică) – mistificare (nora
cea mică despre moartea soacrei povestită bărbaților lor și întregii opinii publice) (N. Mecu); sensul
propriu și cel figurat al limbajului – naivii nu în țeleg sensul figurat
• Cruzimea (Valeriu Cristea) – bătaia disproporționată, tortura, regimul de bună dispozi ție nu se schimbă
 Moș Nichifor Coțcariul:
• tema: femeia necredincioasă, neglijată de soț (nuvelă); structură de basm: eroul plecat în căutarea
Cosânzenei
• Starea inițială de criză (băbătia lui Moș Nichifor, tânărul so ț care se gânde ște la negustorie al Malcăi),
pregătirea pentru călătorie, plecarea, încercările, răufăcătorii, încercarea cea grea, solu ția
• limbaj aluziv, două coduri verbale (harabagiul și clienta sa), seduc ția prin limbaj; „voi” → „noi”; I țic și
„baba mea” vs. Moș Nechifor și Malca
 Povestea lui Stan Pățitul:
• tema: femeia necredincioasă – intervenția fabulosului – dracul binevoitor Chirică; scoaterea coastei de
drac = „tragere pe roată terapeutică” (V. Cristea) dar cam zadarnică
 Povești, povestiri
 Povestea lui Harap-Alb (publicată în „Convorbiri literare”, 1877; „Timpul”)
• Cea mai frumoasă și cea mai complexă din repertoriul lui Creangă
• Ovidiu Bârlea, folclorist: puțin răspândit, doar 16 variante în toate provinciile, toate
variantele ulterioare basmului lui Creangă
• Adjuvanți: numai animale recunoscătoare sau calul năzdrăvan
• Răufăcători: omul spân, omul cu barbă roșie (anomalie fiziologică = defecțiune sufletească)
• Catalog Aarne-Thompson: strădania impostorului de a cauza pierirea adevăratului mo ștenitor la tron
(vechime sec. XIV – saga Scandinavia)
• Fântâna – construcție solidă, acces la apă pe scări, capac – Orient Apropiat, pen. Arabia
• Arap = om de rând, culoare întunecată a pielii vs. nobil (Orient Apropiat, Balcani, Mediterana)
• Creangă respectă fondul popular și procedeele populare: scene realiste altoite pe filon fantastic;
portretul (sumar, caracterizare prin fapte - epitetul), descrierile rare, înclinarea spre homeric
(hiperbola), plăcerea cuvintelor; deosebiri: frecvența zicătorilor și proverbelor

 Ovidiu Bârlea: Opera lui Creangă – două fațete – jovială, dar voioșia lui Creangă e orientată
spre trecut; dorul după lumea copilăriei

„Părerea lui de rău e însoțită de conștiința că lumea nu se mai poate întoarce, de aceea
această părere de rău capătă o aureolă contemplativă, e puternic spiritualizată.” (Bârlea, 236)
 BIBLIOGRAFIE
Bârlea, Ovidiu, Poveștile lui Creangă, EPL, București, 1967
Cristea, Valeriu, Despre Creangă, Ed. Eminescu, București, 1989
Grădinaru, Dan, Ion Creangă, monografie, Ed. Allfa, București, 2002
Mecu, Nicolae, „Ion Creangă, între revanșă și seducție”, în Ion Creangă, Opere, Ed.
Național, București, 2000