OSTEOLOGIA

Tema 2 Structura morfofuncțională a

scheletului
 Planul:

1. Generalități
2. Conformația si structura oaselor
3. Etapele de dezvoltare si creștere a oaselor 4.
Sistematizarea scheletului
BIBLIOGRAFIE
1.Ciuclea A. Lucrări practice la anatomia animalelor domestice. Vol.1, Chişinău,
2000
2.Ciuclea A. Anatomia comparată şi topografică. Capitolul „Capul şi gâtul”,
Chişinău, 2013
3.Ciuclea A. Anatomia comparată şi topografică. Capitolul „Trunchiul”,
Chişinău,2013
4.Coţofan V., Palicica R. şi alţii. Anatomia animalelor domestice. Vol.1,
Timişoara, 1999
5.Damian A. şi alţii. Anatomie comparată Sistemul de susţinere şi
mişcare.Editura Academicpres Cluj-Napoca,2001
6.Paştea E., Coţofan V. şi alţii. Anatomia comparată a animalelor
domestice.Vol.1, Bucureşti,1985
7.Spătaru Mihaela-Claudia Anatomia comparată a animalelor.Iaşi,2009
8.Акаевский А.И. и др. Анатомия домашних животных. Москва,1984
9.Акаевский А.И. и др. Анатомя домашних животных. Москва,2005
10.Осипов И.П. Атлас анатомии домашних животных. Москва,1972
11.http://www.vsavm.by/ - «Витебская ордена «Знак Почета»
государственная академия ветеринарной медицины»
 1.Generalităţi

Aparatul locomotor este format dintr-un complex de organe care

servesc la :
> deplasarea animalului in mediul înconjurător
> susținerea si protejarea organelor interne

Aparatul locomotor este divizat in:

> elemente pasive - constituit din oase si articulații - sprijin
> elemente active - musculatura scheletică – mișcare

Aceste elemente stau la baza celor trei capitole ale anatomiei

descriptive:
> osteologia-cu studiul macroscopic al oaselor
> artrologia –cu studiul articulațiilor
> miologia - studiază musculatura striată scheletică
 2.Conformaţia si structura oaselor

Termenul de osteologie provine de la cuvintele grecești : “osteon -

os si logos - știință”
Totalitatea oaselor unui animal dispuse in raporturi naturale
constituie scheletul (scheleton - uscat) – 7-8% din greutatea sa.

Oasele se caracterizează prin :duritate,rigiditate,rezistență si un anumit

grad de elasticitate.
În stare proaspătă au o culoare alb –gălbui, iar în cazul unui conţinut
mai mare de sânge, pot fi şi roşietice.

Funcțiile scheletului:
>Sprijin
>Locomoție
>Protecție
>Depozit de săruri minerale
>Hematogenă, dar şi suprafeţe de inserţie muşch. şi ligamen.
 2.Conformaţia si structura oaselor

NUMĂRUL DE OASE

Specie Numărul Gr.schel.adul Gr.schel.

oaselor ti,% nou născ,
%

ecvine 207-214 13-15 30

bovine 207-209 9-13 25

suine 281-288 5-9 18

oaie 191- 213

canide 271-282 10-16 16

pisică 271-274
iepure 275
 2.Conformaţia si structura oaselor

În vecinătatea articulaţiilor mobile există oasele sesamoidiene, care

apar de obicei în grosimea tendoanelor sau ligamentelor, având rolul
fie de a devia direcţia tendoanelor, fie de ale proteja în locul frecării
maxime

În organismul animal mai pot fi întâlnite oase care nu au nici o

legătură cu aparatul locomotor: osul penian la canide, osul râtului
la suine, oasele cordului la taurine, osul diafragmei la cămilă.

Oasele papiracee constituie o extremă a osului lat, fiind exagerat

de subţiri (corneţii nazali, volutele etmoidale), de unde şi
denumirea care le aseamănă cu hârtia.
 2.Conformaţia si structura oaselor
După forma lor,dată de lungime,grosime si lăţime,oasele se împart
in:

os lung

epifiza
proxim.

diafiza

epifiza
distală
 2.Conformaţia si structura oaselor

Oasele, datorită structurii lor complexe,

constituie adevărate organe fiind alcătuite
din:
A.Țesut conjunctiv (periost si endost)
B.Ţesut osos format din:
>țesut osos compact
>țesut osos spongios

C.Țesut cartilaginos:
>cartilajul de acoperire
>cartilajul de conjugare (creştere)
D.Măduva osoasă
E.Vase si nervi
 2.Conformaţia si structura oaselor
A. Periostul -membrană conjunctivă,fibro - elastică,care acoperă oasele
cu excepția suprafețelor articulare,fiind formată din două straturi:

structura periostului

str. superfi.fibros –
bogat în vase şi nervi

str. prof. osteogen – creştere în

grosime a osului
ostiocite
ţesut osos
subs.fund.- oseină
osteocite-celule osoase adulte ce
asigură metabolismul la nivel de os celule osteogene – osteoblaste - celula osoasă tânără
prezentă în ţesutul pe cale de osificare

Endostul - este membrana conjunctivo- elastică care căptușește

canalul medular al osului lung si tot odată constituie un înveliș pentru
măduva osoasa.
 2.Conformaţia si structura oaselor
B.Ţesutul osos constituie masa principală a osului,se deosebesc două tipuri:
1.Tesutul osos compact - compus din :
>sistemul fundamental extern - înconjoară diafiza la periferie
>osteoni si sisteme intermediare (resturi ale osteonilor)
>sistemul fundamental intern - aflat la interiorul diafizei
2.Tesutul osos spongios - alcătuit dintr-o mulțime de lame delimitând niște spaţii areolare
in care se adăpostește măduva

sistemul fund.ext.

ţes. osos comp.

ţ.o.sp. osteon

periostul

vase
 2.Conformaţia si structura oaselor
Osteonul (sistemul Havers):
>unitatea morfologică a țesutului osos (lungimea 2cm,dm 0,3-0,4 mm),in numar de
aproximativ 5 mii,format dintr-un canal Havers localizat central,in care se găsește vasele
sanguine si fibre nervoase inconjurat de lamele concentrice in numar de 4-24.
>intre lamele se gasesc cavitati (lacune)in care se adapostesc osteocitele
>lamelele sunt străbătute de o vastă rețea de canalicule Volkman,care unesc lacunele osoase
intre ele.
>in canaliculele Volkman se găsesc prelungirile filiforme ale osteocitelor,cu rol trofic.
 2.Conformaţia si structura oaselor

C.Ţesutul cartilagenos:

Cartilajele de acoperire
sunt mase de țesut conjunctiv ce
acoperă suprafețele articulare ale
oaselor
este sticlos,foarte rezistent si
ușurează alunecarea oaselor
se opun uzurii capetelor osoase si
amortizează șocurile
Cartilajul de conjugare(de
creștere)
la animalul tânăr este așezat intre
corp si extremităţi - osul creste in
lungime
 2.Conformaţia si structura oaselor

D.Măduva osoasă - țesut conjunctivo - grăsos adăpostită in canalul

medular al oaselor lungi si areolele țesutului spongios.
Măduva osoasă poate fi de trei feluri:
>măduvă roşie (fetală) - animale tinere,funcție osteogenă si
hematogenă.
>măduva roșie hematogenă se păstrează în unele oase tot
timpul vieții animalului: in stern ,corpul vertebrelor, coaste, oasele de
la baza craniului.

>Cu înaintarea vârstei ,măduva roșie este înlocuită treptat cu măduva

galbenă ,prin incarcare cu grăsimi .
In caz de anemii sau hemoragii ,măduva galbenă poate să-şi
recapete potenţialităţile hematogene.
>măduva cenușie are o structură fibroasă ,specifică animalelor
bătrâne sau la cele aflate intr-un grad avansat de slăbire .
 2.Conformaţia si structura oaselor
E.Vasele si nervii
Arterele care irigă osul si măduva osoasă constituie rețea vasculară prin multiple
anastomoze:
>artera de nutriție
>artere epifizare
>artere periostale
Venele –colectează sângele din os fiind satelite arterei de nutriție.
Nervii - sub formă de filete vegetative pătrund in os însoţind arterele.
Măduvă osoasă

trabecule
măduvăo
soasă

ţesut
spongios

vase
 2.Conformaţia si structura oaselor
Suprafața oaselor prezintă numeroase si variate forme de neregularităţi, care au
fost sistematizate in două grupe:
>Ridicături sau eminențe pot fi :articulare si nearticulare
>Adâncituri sau cavități

B
2.Conformaţia si structura oaselor
 3.Etapele de dezvoltare şi creştere a oaselor
Dezvoltarea oaselor își are începutul in țesutul conjunctiv mezenchimal
embrionar,ce culminează cu procesul de osificare.
Procesul de osificare apare in cadrul unui model a viitorului os,care
poate avea o structură :
>fibroconjunctivă (osificare desmala ) - la oasele capului
>cartilaginoasă (osificare perihondrală si encondrală) - la oasele
trunchiului ,membrelor si coloanei vertebrale.

Prin urmare ,in centrul “modelului “fibroconjunctiv sau cartilaginos se

formează un nucleu primar de osificare ,ce avansează către periferie .

Ulterior in modelul osos au loc remanieri ,caracterizate prin:

>procesul de distrugere a substanței osoase - osteoclastelor cu
formarea canalului medular
>procesul de formare a substanței osoase – duce la formarea osului
compact haversian.
In țesutul cartilaginos al extremităților oaselor lungi apar nuclei de
osificare epifizari (nuclei secundari).
3.Etapele de dezvoltare şi creştere a oaselor
 3.Etapele de dezvoltare şi creştere a oaselor

La fel apar remanieri prin procesul de distrugere si formare a osului

cu apariția areolelor țesutului spongios si sistemului trabecular.
Intre nucleii primari diafizari si nucleii secundari epifizari
rămâne un timp o zona cartilaginoasă-cartilaj de conjugare .
 3.Etapele de dezvoltare şi creştere a oaselor

Odată cu încheierea stadiului de creștere a animalului cartilajul de

conjugare dispare prin osificare si se produce la vârsta de :
4,5-5 ani - ecvine 8 ani - cămilă
4-4,5 ani – bovine 3-3,5 ani-suine, ovine
1,5-2 ani - carnivore 1 an - leporide

Celulele osoase se prezintă sub trei varietăţi: osteoblaste (tinere),

osteocite (mature) şi osteoclaste. Aceste varietăţi de celule au caractere
morfologice şi funcţionale diferite, reprezentînd însă în realitate una şi
aceeaşi celulă, care se modifică structural în raport cu momentul
fiziologic local al ţesutului osos.
 3.Etapele de dezvoltare şi creştere a oaselor

Celulele ţesutului osos:

osteoblaste:

osteoblastul

osteocitul

osteocite:

osteoclastul

osteoclaste:
 3.Etapele de dezvoltare şi creştere a oaselor

Factorii care controlează creșterea oaselor sunt reprezentați de aportul

echilibrat de proteine,de substanțele minerale din furaje ,de către vitamine
(A,C,D) si hormoni :
>Somatotrop(influenţează creșterea osului)
>Paratiroidian( reglează circulația calciului in țesutul osos)
 4.Sistematizarea scheletului
Scheletul vertebratelor este sistematizat in trei grupe regionale:
>oasele capului
>oasele trunchiului
>oasele membrelor
 4.Sistematizarea scheletului
Oasele capului sunt sistematizate in două grupe de oase :
> neurocraniu
> splanchnocraniu (viscerocranium)

neurocraniu

splanchnocraniu
 4.Sistematizarea scheletului
Oasele trunchiului sânt alcătuite din:

coloana vertebrală

coastele

sternul
4.Sistematizarea scheletului

Oasele membrelor sînt diferenţiate:

> scheletul membrelor toracice
> scheletul membrelor pelvine