Trăsături majore ale

administrării resurselor
mondiale de apă
Comisarul pentru Mediu, Stavros Dimas,
a declarat: „Managementul viabil al apelor
este vital pentru protejarea biodiversităţii,
a bunăstării cetăţenilor şi a competitivităţii
industriilor Europene”.
 PRINCIPII PENTRU POLITICI PUBLICE ȘI
REGLEMENTARE
1.1. Alimentarea cu apă, canalizarea și managementul
eficient al apelor uzate contribuie în mod pozitiv la
dezvoltarea durabilă a comunităţilor. Datorită
importanței lor deosebite în dezvoltarea societăților
moderne, serviciile sunt esențiale pentru sănătatea
publică, bunăstarea generală și un nivel de trai decent.
Prin urmare, acestea trebuie să se adreseze celor trei
piloni ai durabilității și să protejeze populația, activitățile
1.2. Furnizarea de Servicii trebuie asigurată într-un mod transparent
şi responsabil.
Serviciile trebuie să îndeplinească un set de obligații ale administrației
publice:
 să asigure acces universal;
 să aibă standarde și norme clare în ceea ce privește cantitatea,
calitatea, siguranţa și continuitatea;
 protejarea utilizatorilor prin intermediul unui management proactiv,
preventiv și care să ţină cont de riscuri;
 să ofere acces la informații tuturor părţilor interesate;
 să stabilească eficiența structurală și operațională;
 să gestioneze cu integritate administrarea activelor și să ia în calcul
accesibilitatea și costurile pentru generațiile viitoare;
 menținerea unui echilibru echitabil între accesibilitatea
serviciilor și recuperarea costurilor în vederea
asigurării durabilității exploatării;
 adoptarea unor reguli de bune practici, precum cele
prevăzute în Carta IWA de la Bonn și în prezenta Cartă
IWA de la Lisabona.
1.3. Economia furnizării de Servicii ar trebui să îmbine
investiţiile în infrastructură pe termen lung cu
metodele de recuperare a costurilor În domeniul apei.
Acestea au capacitatea de a realiza economii de scară,
de scop şi de proces, dar activele lor sunt proiectate
pentru a fi în măsură să facă față momentelor de vârf și
situaţiilor de urgență. Acest lucru implică costuri
unitare ridicate, care au o structură rigidă din cauza
costurilor fixe de capital.
De obicei, acest fapt are ca efecte o recuperare lentă a
capitalului investit și o elasticitate scăzută a prețului în raport
cu cererea.
Instrumentele de recuperare a costurilor, care includ taxele de
utilizare, transferurile externe și subvențiile fiscale, ar trebui să
ia în considerare costurile totale ale serviciilor, de exemplu
costurile financiare (exploatarea și întreținerea, finanțarea
unor noi infrastructuri), costurile de mediu și costurile
resurselor. Gradul de contribuție a diferitelor surse de fonduri
(tarife, transferuri și taxe) ar trebui să fie delimitat cu
maximum de transparență.
1.4. Furnizarea de Servicii ar trebui să ia în considerare
aspectele financiare, sociale și de mediu ale exploatării
resurselor de apă.
Serviciile sunt indisolubil legate de resursele de apă,
care constituie materia primă pentru apa potabilă și
destinația finală pentru apele uzate. Resursele de apă
sunt literalmente începutul și sfârșitul tuturor ciclurilor
apei, indiferent de scara de măsurare.
1.5. Furnizarea de Servicii eficiente se bazează pe acţiunile
colective ale părţilor interesate.
Având în vedere diversitatea actorilor și a părților interesate,
este necesar de stabilit responsabilitățile principalilor actori
în raport cu guvernele și administrația publică, autoritățile de
reglementare, furnizorii de servicii și utilizatorii. Aceste
responsabilități ar trebui, în mod colectiv, să asigure
îndeplinirea întrun mod echitabil și nediscriminatoriu a
obligațiilor menționate mai sus față de furnizarea serviciilor.
RESPONSABILITĂŢI COMUNE Guvernele și administrația
publică joacă un rol crucial la nivel central, regional și
local pentru asigurarea Serviciilor la o calitate
acceptabilă și la un preț accesibil. Acestea trebuie să
asigure formularea și aplicarea politicilor publice
corespunzătoare pentru asigurarea acestor Servicii
către populație, incluzând elaborarea, aplicarea și
monitorizarea normelor, standardelor și a bunelor
practici. Mai mult, politicile publice trebuie să
contribuie la obiectivele de dezvoltare internațională și
Statul de drept servește la stabilirea regulilor
formale ale jocului pentru management, prin
cadre legale, instituții, procese și acorduri de
reglementare. Acest lucru este adevărat de
asemenea în cadrul domeniului internațional,
unde normele de drept internațional guvernează
relațiile internaționale. Guvernele naționale sunt
solicitate să respecte acele norme, inclusiv dreptul
cutumiar și tratatul de lege.
Tratatele sunt acorduri oficiale convenite și
obligatorii pentru guvernele naționale în acordurile
lor bilaterale și multilaterale pentru gospodărirea
resurselor de apă transfrontaliere. Aceste acorduri
cuprind în general instituții transfrontaliere și
procese pentru implementarea normelor și
principiilor convenite conform tratatului.
 Exemple de activități globale de management al apei

Convenția ONU privind Cursurile de Apă din 1997

furnizează un cadru folositor pentru relațiile
internaționale în managementul cursurilor de apă
internaționale comune. În plus de această Convenție,
două instrumente regionale oferă importanță, dar
instrumentele cadru mai specifice în acest domeniu sunt:
Convenția privind Protecția Cursurilor de Apă
Transfrontaliere și a Lacurilor Internaționale din 1992
(Convenția UNECE a Apei, 1992) și Protocolul SADC
Revizuit privind Cursurile Comune de Apă din Africa de
Sud.
Rezoluția ONU 63/124 adoptată în Decembrie
2008 pentru managementul acviferelor
transfrontaliere. Rezoluția “încurajează Statele
interesate să elaboreze prevederi bilaterale și
regionale adaptate pentru managementul bun al
acviferelor lor transfrontaliere (…)”. Există de
asemenea Protocolul UNECE privind Apa și
Sănătatea din
Convenția ONU privind Cursurile de Apă (1997)
Singurul acord internațional care acoperă
dezvoltarea și managementul cursurilor de apă
transfrontaliere comune este Convenția Națiunilor
Unite privind Legea Folosințelor Non-Navigabile ale
Cursurilor de Apă Internaționale (1997). Adoptată
de către Adunarea Generală a ONU, această
convenție a dus la aproape 30 de ani de studiu pe
această temă (de către Comisia ONU a Dreptului
Internațional) cu intrări din toate Statele Membre.
Convenția a fost adoptată de către Adunarea
Generală a ONU pe 21 Mai 1997 prin votul a 104
State pentru; 3 State împotrivă (Burundi, China și
Turcia) și 26 s-au abținut. Solicită treizeci și cinci de
ratificări pentru a intra în vigoare, dar în Noiembrie
2011, doar 24 părți au ratificat-o. În prezent,
Convenția rămâne deschisă pentru aderare și
necesită o suplimentare de 11 Părți pentru a intra in
vigoare.
În centrul acestei Convenții, regula de guvernare
a “utilizării echitabile și rezonabile”, susținută de o
serie de proceduri practice – cum ar fi obligația de
a coopera în domeniul managementului și
dezvoltării cursurilor de apă internaționale și de o
serie de etape pentru urmărirea măsurilor de
planificare, inclusiv schimbul de informații și
notificarea anterioară înainte de dezvoltarea de
noi utilizări sau de intensificarea acestora.
Convenția UNECE a Apei (1992)
Convenția privind Protecția și Utilizarea Cursurilor
de Apă Transfrontaliere și Lacurilor Internaționale
(Convenția UNECE a Apei) a fost adoptată la
Helsinki, Finlanda, pe 17 Martie 1992. A intrat în
vigoare pe 6 Octombrie 1996 și a implicat 38 Părți
în August 2011.
Convenția cuprinde două categorii de obligații:
prima, mai generală, aplicată tuturor Părților
cuprinde: autorizarea și monitorizarea evacuărilor
de apă uzată, aplicarea celor mai bune practici de
reducere a poluării cu nutrienți și substanțe
periculoase din agricultură și alte sectoare,
introducerea evaluării impactului de mediu,
monitorizarea, dezvoltarea planurilor de urgență,
definirea obiectivelor apă-calitate și minimizarea
riscurilor poluării accidentale.
A doua categorie a obligațiilor este adresată “Părților
Riverane”, ex. acelea care împart direct apele
transfrontaliere; această categorie este solicitată pentru
cooperarea mai strânsă, pe baza egalității și reciprocității,
în particular prin intrarea în vigoare a acordurilor bilaterale
și multilaterale, care promovează crearea de organisme
comune pentru cooperarea transfrontalieră privind apa.
Convenția încurajează Părțile să coopereze la scara
bazinelor hidrografice.
Protocolul Revizuit al SADC privind Cursurile de
Apă Comune (2000)
În 2000 Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud
(SADC) a adoptat Protocolul Revizuit privind
Cursurile de Apă Comune, care servește ca un
acord cadru pentru managementul bazinelor
transfrontaliere din regiune.
Protocolul acoperă un domeniu de aplicare juridic
mai larg, inclusiv definițiile spicuite de Convenția
ONU a Cursurilor de Apă. De exemplu, se face
referire la “bazinul de drenaj” (o zonă geografică
determinată de limitele bazinului de recepție a unui
sistem de apă, inclusiv apele subterane care se
varsă într-un terminal comun), cu referire la
activitatea Asociației Dreptului Internațional în
conformitate cu Normele Helsinki.
Protocolul UNECE privind Apa și Sănătatea (1999)
Protocolul UNECE privind Apa și Sănătatea, adoptat la
Londra pe 17 Iunie 1999 (a intrat în vigoare pe 4 August
2005) a fost adoptat ca Protocol pentru Convenția
UNECE a Apei. Protocolul include 24 state Părți (cum
era situația în August 2011).
Scopul său este de proteja sănătatea umană și
bunăstarea printr-o gospodărire mai bună a apei,
inclusiv protecția ecosistemelor acvatice și
prevenirea, controlul și reducerea bolilor cauzate
de apă. Este primul acord internațional de acest
tip adoptat în mod special pentru a ajunge la o
rezervă adecvată de apă potabilă sigură și la o
sanitație adecvată pentru oricine și de fapt pentru
a proteja apa uzată ca o sursă de apă potabilă.
Unificarea politicilor de management al apelor prin
elaborarea bazei legale comune.
Directiva-cadru privind apa a UE (DCA), adoptată în anul
2000, reprezintă o inițiativă de pionierat în ceea ce
privește protejarea apei, considerând formațiunile
geografice naturale: bazinele hidrografice. Directiva
stabilește un program precis, 2015 fiind termenul-limită
până la care toate apele din Europa trebuie să fie aduse
într-o stare ecologică bună.
Realitatea nr. 1: Apele Europei sunt solicitate intens

Realitatea nr. 2: Sunt necesare măsuri la nivelul UE

pentru că atât bazinele hidrografice, cât şi și poluarea
traversează frontiere. Abordarea în funcție de bazinele
hidrografice este cea mai bună metodă de gestionare
a apelor
Realitatea nr. 3: Apele trebuie să atingă o stare ecologică
și chimică bună pentru a proteja sănătatea umană,
alimentarea cu apă, ecosistemele naturale și
biodiversitatea;

Realitatea nr. 4: Implicarea oamenilor este esențială;

Realitatea nr. 5: S-au înregistrat progrese, dar mai rămân

multe de făcut ;
Realitatea nr. 6: Gestionarea apei este legată de
numeroase politici: integrarea este singura perspectivă
de utilizare durabilă a apei

Realitatea nr. 7: Schimbările climatice creează provocări

pentru viitor
Cooperarea prin intermediul unor organizații
create pentru l durată, a bazinelor
transfrontaliere
Bazinul Hidrografic Meko În 1995 cele patru State riverane
inferioare de pe Mekong (Thailanda, Cambodgia, Vietnam și Laos)
au încheiat Acordul Bazinului Hidrografic Mekong, care face
cunoscute normele de bază și procedurale, împreună mecanismele
instituționale detaliate în acordul lor “pentru a coopera în to
domeniile dezvoltării durabile privind managementul bazinului
hidrografic al Meko.
Sa creat:
1. Consiliul - format din câte un reprezentant din
minister din fiecare Stat riveran, care este
împuternicit să ia decizii politice privind interesul
guvernelor respective;
2. Comitetul Comun, alcătuit din câte un membru din
fiecare Stat riveran la nu mai puțin de nivelul Șefului
de Departament;
3. Secretariat – responsabil de operaţiunile zilnice etc.
Tratatul privind Fluviul Columbia (Canada - SUA):
beneficiile din aval ale cooperării într-o stabilire
bilaterală
O direcţie prioritară a managementului internaţional al
apelor este axată pe cooperarea intre state!!!
Cooperare prin soluționarea litigiilor: Indus

În 1960 cu asistența Băncii Mondiale, India și

Pakistan au încheiat Tratatul Apelor Indus conform
căruia șase afluenți majori ai fluviului Indus au fost
împărțiți în mod egal între India (cele trei “Fluvii din
Est” – Sutlej, Ravi și Beans) și Pakistan (cele trei
“Fluvii din Vest” – Indus, Jhelum și Chenab).
Legea Internațională a Apei – Cum funcționează
Regulile legislației internaționale sunt legate direct de legile
naționale, unde conformitatea cu normele internaționale sunt
evaluate și testate în raport cu teoriile fundamentale ale
suveranității statului. Astfel, este importantă interfața legislației
naționale și internaționale privind apa care oferă locul pentru
determinarea eficienței și legitimității acestora.
Legislația națională privind apa se referă la dreptul
de a utiliza apa (inclusiv drepturile de proprietate și
utilizarea terenului), la reglementarea aspectelor
domestice specifice precum calitatea apei, la
furnizarea serviciilor de apă și sanitație și expune
regulile naționale ale jocului, printr-un pachet,
uneori complex, de legislație și reglementări.
Regulile legislației internaționale prevede ca fiecare Stat cu
cursuri de apă transfrontaliere să aibă dreptul (și să fie obligat
să furnizeze și altor țări riverane) la o utilizare echitabilă și
rezonabilă a resurselor de apă dulce comune. Acest drept
corelativ și obligație urmează să fie determinate de la caz la
caz prin considerarea tuturor factorilor relevanți – inclusiv
gradul de prejudiciu cauzat – cu concluzia în ceea ce privește
egalitatea utilizării propuse atinse pe ansamblu.
Această regulă a utilizării echitabile și rezonabile
este o regulă universală de drept cutumiar,
conținută în cele mai multe tratate legate de apă și
urmărite în practica statului.
Cateva legi cuprind principii politice unde sunt recunoscute
rolurile multiple ale apei. Astfel, Documentul Canadian
privind Apa din 1970 incurajeaza utilizarea optima a
resurselor de apa in beneficiul tuturor canadienilor (art. 1).
Legea Apei a Germaniei (amendata pe 23 septembrie 1986)
pretinde ca apa (atat apa de suprafata cat si apa subterana)
sa fie gospodarita intr-o maniera care serveste interesul
comun, in beneficiul utilizatorilor individuali,si in acelasi
timp sa se previna impactul periculos (art. 1a).
“Documentul Politic privind Managementul Apei” al
Olandei stabileste o politica a managementului
integrat al resurselor de apa care cuprinde aspecte
cantitative si calitative ale managementului apei1 .
Legea Apei din 1988 a Chinei asigura dezvoltarea rationala,
utilizarea si protectia resurselor de apa, realizarea deplina a
beneficiilor apei pentru dezvoltarea economica si pentru
intretinerea populatiei.

Politicile Legii Apei din 1992 a Mexicului cuprind mentinerea

calitatii si promovarea dezvoltarii durabile.
 Cele mai importante Rapoarte privind
managementul internațional al apei!!!
- Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM, 1997)
- Programul de Mediul al Naţiunilor Unite (PMNU, 1999)
- Comisia Mondială asupra Apei, Viziunea asupa Apei Mondiale (CMA, 2000)
- Gleick, Apa Globală, 2000
- Brown şi col., Situaţia Mondială, 2001
- Conferinţa Internaţională Bonn asupra Apei Dulci (Germania, 2001)
- Summitul Naţiunilor Unite asupra Dezvoltării Durabile, Johannesburg, 2002
- Al 3-lea Forum Mondial asupra Apei, Kyoto, 2003
Probleme majore pentru viitor
- Poluarea şi suprasolicitarea resurselor de ape freatice trebuie să fie reduse.
- Calitatea aprovizionării domestice cu apă in ţările in curs de dezvoltare nu poate ţine
pasul cu volumul extragerilor.
- O mare proporţie din zonele umede mondiale au fost distruse o dată cu reducerea
vegetaţiei şi faunei native care trebuie să fie restaurate.
- Apa continuă să fie administrată in multe sectoare de agenţii separate şi de multe ori
independente.
- Poluarea chimică atat a apei de suprafaţă cat şi a celei de adancime se află in creştere
in multe zone.
Aprovizionarea cu apă potabilă sigură şi disponibilă a fost realizată
pentru estimativ 80% din populaţia Globului, şi facilităţile sanitare
au fost infăptuite pentru aproape 50% din populaţia Terrei, tratarea
apei utilizate s-a imbunătăţit in multe ţări in timp ce producţia de
hrană a ţinut pasul cu reducerea creşterii populaţiei.
- Aproximativ o cincime din populaţia Globului nu are acces la apă
potabilă sigură şi disponibilă
- Mai mult de 15% din populaţia mondială consumă mai puţin de
2000 de calorii pe cap de locuitor pe zi.
- Progresul economic accelerat a cauzat impacte severe asupra
ecosistemelor naturale, cum ar fi distrugerea zonelor umede şi
reduceri accentuate ale curgerii raurilor.
- Tehnicile de conservare a apei nu se răspandesc, in timp ce
serviciile de apă sunt subvenţionate
- Stocurile de apă de adancime se epuizează datorită exagerării
pompării apei
- In multe ţări apa continuă să fie administrată sector după sector de
către o serie de instituţii foarte fragmentate fără alocarea sau
participarea efectivă a tuturor mandatarilor in cauză.
Posibilităţi promiţătoare pentru a face faţă problemelor actuale
şi a celor care pot apărea prin intermediul administrării
imbunătăţite a resurselor de apă
- Dezvoltarea tehnicilor compatibile de mediu pentru tratarea
deşeurilor domestice şi industriale, a apelor reziduale şi pentru
evitarea producerii a astfel de deşeuri.
- Aplicarea unor metode economice şi sociale de reducere a
extragerilor inutile de apă.
- Incurajarea agenţiilor şi politicilor pentru a administra
suprafaţa uscatului şi a apelor prin intermediul unor legi
unificate in mici cumpene de ape şi bazine mari de rauri,
incluzand fluviile internaţionale.

- Susţinerea cercetărilor asupra impactului total al unor tehnici

de administrare a apei asupra ecosistemelor naturale, şi asupra
metodelor economice de limitare a tehnicilor păgubitoare.
- Definirea şi aplicarea politică a unui drept uman universal al
apei.
- Cercetarea asupra găsirii unei metode mai ieftine şi efective
pentru desalinizarea apei saline in diferite situaţii.
- Dezvoltarea unor tehnici de mărire a producţiei de hrană
impreună cu o creştere minoră a consumului de apă.
Germania, a articulat cinci soluţii sau „chei” pentru administrarea
durabilă a apei:
- Prima soluţie este asigurarea satisfacerii cerinţei de apă a celor
săraci.
- O altă soluţie este descentralizarea. Nivelul local coincide cu
politicile naţionale care intalnesc nevoile comunităţii.
- Cheia unei mai bune administrări a apei este implicarea in noi
parteneriate.
-
- Cheia unei armonii pe termen lung cu natura şi vecinii
poate fi organizarea unor iniţiative cooperative la nivelul
bazinului de apă, inclusiv intretaind ape care ating
numeroase ţărmuri.
- Soluţia esenţială este prezenţa unor iniţiative
guvernamentale mai puternice şi mai bine definite.
Mulţumesc pentru atenţie!!!